CURS 10

APARATELE ORTODONTICE

Clasificarea aparatelor ortodontice

În funcție de zona de sprijin și zona de aplicare a forței:
- aparate intraorale:
o aparate monomaxilare;
o aparate cu acțiune reciprocă;
o aparate intermaxilare;
- aparate intra-extraorale, în care zona de acțiune se află în interiorul cavității bucale și
zona de sprijin în afara ei;
- aparate extraorale, la care zona de sprijin și de acțiune se află în afara cavității
bucale;
După modul de agregare la arcadele dentare există aparate:
- fixe, sunt acele aparate care sunt fixate la arcadele dentare prin cimentare sau lipire;
- mobile, sunt aparate care nu posedă elemente de ancorare, menținerea lor în cavitatea
făcându-se doar prin contracție musculară;
- mobilizabile, sunt aparate care sunt fixate la arcadele dentare cu ajutorul elementelor
de ancorare, putând fi îndepărtate și repuse în orice moment chiar de către pacient.
După modul de acțiune există:
- aparate ortodontice pasive. Sunt aparate care au drept funcție menținerea poziției
dinților și a relațiilor de ocluzie fiind reprezentate de menținătoarele de spațiu și
aparatele de contenție;
- aparate ortodontice active. Sunt aparate care modifică poziția dinților și a relațiilor
ocluzale sub influența forțelor ortodontice mecanice și naturale.

APARATELE ORTODONTICE MOBILIZABILE

Avantaje:
- permit adăugarea de elemente funcționale, lărgindu-se astfel aria indicațiilor
terapeutice;
- se sprijină pe dinți și pe parodonțiu, pericolul suprasolicitării unor dinți fiind redus;
- realizarea lor în laborator este simplă și implică preț de cost redus;
- se pot utiliza și elemente prefabricate;
- adaptarea în cavitatea bucală este ușoară și rapidă;
- prin îndepărtarea din cavitatea bucală sunt posibile tratamente odontale și
parodontale;
 - în cazul hiperactivării unor elemente apare o instabilitate a aparatului;
- se pot repara ușor în cabinet sau laborator;
- unele elemente pot fi activate de către aparținători.
Dezavantaje:
- nu permit redresări ortodontice de finețe;
- pot fi îndepărtate de către pacient nerespectându-se indicațiile terapeutice;
- elementele componente se pot deforma sau fractura la pacienții neglijenți;
- la pacienții alergici la acrilat pot să apară reacții gingivale sau parodontale;
- unele tratamente necesită activări frecvente și implicit mai multe controale periodice.
În componența aparatelor ortodontice mobilizabile intră:
- baza componentelor ortodontice care se realizează din rășini acrilice ;
- elemente active biomecanice (arcul și șurubul) sau funcționale;
- elemente de ancorare (croșete, gutiere).

Părțile componente ale aparatelor ortodontice mobilizabile

Elemente active ale aparatelor ortodontice mobilizabile

Arcul Coffin
Are forma unei lire ce se întinde simetric de o parte și de alta a liniei mediane, având
următoarele limite:
- anterior un plan ce trece prin suprafețele meziale ale premolarilor 1;
- limita posterioară se află la nivelul intersecției liniei mediane cu tangenta la fața
distală a molarilor 1.
Arcul Coffin poate realiza o distanțare în evantai a celor două fragmente ale bazei plăcii
pe care le unește, sau o distanțare paralelă a fragmentelor de placă atunci când sunt folosite 2 sau
3 arcuri Coffin.
Arcul vestibular
Este un element activ al aparatelor ortodontice care este situat pe fața vestibulară a
dinților frontali. Ele pot fi clasificate în:
- arcuri vestibulare active care produc deplasări ale frontalilor, având rol de retrudare
și aliniere a dinților frontali;
- arcuri vestibulare pasive care țin buza la distanță de arcada dentară;
- arcuri vestibulare funcționale care au rol în propulsia sau retropulsia mandibulei;
- arcuri vestibulare utilizate în tratamentelor labio-maxilo-palatine.
Elemente componente ale arcului vestibular:
- curbura principală a arcului care se întinde între treimile meziale ale fețelor
vestibulare ale frontalilor;
- două bucle de activare modelate sub forma literei U;
- două cozi de retenție în baza plăcii.

Resorturile auxiliare
Sunt elemente active care acționează pe un număr limitat de dinți: 1 sau 2 dinți și
excepțional 3 sau 4 dinți.
 1) Resortul auxiliar în ac de siguranță
Este indicat pentru încadrarea pe arcadă a caninilor ectopici, acțiunea sa fiind
distopalatinizarea și egresiunea caninilor.

2) Resortul auxiliar în diapazon

Este indicat pentru mezializarea sau distalizarea unui dinte frontal sau lateral.
3) Resortul auxilair autoactivabil
Este utilizat la închiderea diastemei interincisive prin mezializarea incisivilor centrali.
4) Resortul auxiliar în V
Este utilizat la închiderea diastemei, a spațiilor din microdonții și anodonții.
5) Resortul auxiliar în S
Este utilizat pentru vestibularizarea dinților frontali și derotarea lor, acționând în cuplu de
forțe cu arcul vestibular.
6) Resortul auxiliar în 8
Are efect de vestibularizare a dinților.
7) Resortul auxiliar în ciupercă
Are efect de vestibularizare a dinților pe care acționează și de aliniere a acestora.
8) Resortul auxiliar în U
Este indicat în derotarea caninilor în cuplu de forțe cu arcul vestibular.

Șurubul ortodontic
Șuruburile ortodontice sunt piese mecanice care transformă o mișcare rotatorie de activare
într-o mișcare de translație cu efect ortodontic.
Șuruburile pot fi:
- monomaxilare:
o clasice;
o triple;
o de mezializare-distalizare;
o balama: simetrice și asimetrice (folosite în despicăturile labio-maxilo-palatine);
o pentru disjunctoare.
- monodentare:
o clasice;
o pentru îndreptarea molarilor 2 înclinați.
- intermaxilare.

Elemente componente ale șurubului clasic:

- două semirame ce conțin un tunel filetat cu rol de piuliță și una sau două tunele
netede în care se instalează tijele de ghidare;
- pe semirame este retenționată o săgeată de plastic colorată care indică sensul de
activare a șurubului;
- tija filetată care reprezintă partea activă a șurubului ortodontic și care are în interiorul
ei un cilindru mai gros cu două tunele perpendiculare unul pe celălalt;
- una sau două tije netede de ghidare care culisează în tunelele netede din semirame;
- plasticul de protecție;
- cheița de activare.
 Elementele de ancorare ale plăcilor ortodontice
Ancorajul reprezintă sursa rezistenței la acțiunea componentelor active ale aparatului
ortodontic. În momentul în care se acționează cu o forță pentru a deplasa ortodontic un dinte este
necesară o forță opusă de rezistență dată de ancoraj.
Pentru ancoraj sunt indicate:
- croșetul direct;
- croșetul Stahl;
- croșetul în delta;
- croșetul Jackson;
- croșetul Adams;
- croșetul Schwarz;
- croșetul interdentar Alt;
- gutiera ortodontică.

Gutiera ortodontică
Este o construcție acrilică ce acoperă un grup de dinți vecini, de la cel puțin doi la toată
arcada pe fețele lor vestibulare, ocluzale și orale.
Indicații și caracteristici:
- suprafața orală a gutierei poate fi: netedă, în contact cu dinții antagoniști atunci când
se urmărește dezangrenarea interarcadică sau alunecarea pe cuspizii antagoniști;
poate prezenta relief ocluzal sau microplanuri înclinate ce conduc mandibula în
propulsie sau retropulsie;
- se aplică pe dinți neșlefuiți, având rol în stabilizarea aparatului ortodontic;
- poate produce o înălțare provizorie de ocluzie fiind utilizată când se dorește o
dezorientare a ocluziei în zona frontală;
- împiedică egresiunea și chiar favorizează ingresiunea, deoarece sunt suprasolicitați în
sens vertical atât dinții pe care se aplică cât și dinții antagoniști.