Elaborarea metodică Nr.

3
( anul II, semestrul IV )

A elaborat studenta : Ursu Alexandra , S1906

Profesor : Bajurea Nicolae
Obiect : Tehnologia confecționării
protezelor mobilizabile

Tema : Proteza parțială mobilizabilă

scheletată. Elementele speciale de
menținere, sprijin și stabilizare.
Caracteristica.
Întrebări de control :
1) Sistemele directe de menținere,sprijin și stabilizare
Sistemele directe sunt croșetele și sistemele speciale.
Croșetele sunt elemente componente ale scheletului metalic care se fixează pe
dinții stâlpi. Se pot ancora rigid, semilabil sau labil, au construcție diversă și sunt
concepute pentru diferite situații clinice.
Sistemele speciale sunt dispozitive mecanice complexe alcătuite din două
componente: una fixată la dinții stâlpi, alta la proteza scheletată. Mișcarea
componentelor una față de alta poate fi limitată sau liberă. În dependență de
aceasta presiunile masticatoare pot fi repartizate pe câmpul protetic: dento-
parodontal, muco-osos sau mixt.

2) Legătura PPMS cu dinții stâlpi

Legătura cu dinții stâlpi se efectuează prin intermediul elementelor de ancorare,
menținere și stabilizare care sunt cu acțiune directă (croșete sau sisteme speciale)
sau indirectă (mijloace antibasculante).
Mijloacele antibasculante, fiind reprezentate de părţile componente ale
protezei sheletate, opun rezistenţă tendinţelor de deplasare a acesteia de pe câmpul
protetic. Ca elemente ce se opun basculării pot fi pintenii ocluzali, braţul retentiv al
croşetului, croşetul continuu, gheruţele incizale, plăcuţele dentomucozale şi
sistemele speciale de menţinere, la fel şi retentivităţile anatomice ale câmpului
protetic.
Aceste elemente asigură stabilitatea ei statică și dinamică pe câmpul protetic în
cele trei planuri: vertical, transversal, sagital.
Legătura poate fi rigidă, semilabilă și labilă, în dependență de tipul conectorului
secundar/element speial utilizat. Astfel poate fi repartizată preluarea presiunii
masticatorii între suportul dento-parodontal și cel muco-osos.

3) Dispozitivele intracoronare
SSMSS intracoronare (pe suprafața coroanei dentare ) prezintă două avantaje
majore:
1. elimină componentele vizibile ale PPM și prin urmare sunt estetice;
2. au un sprijin plasat favorabil față de axul lung al dintelui;
Dezavantaje:
1. necesitatea unor preparatii dentare și a realizării unor proteze fixe;
2. etape clinice și de laborator complexe și mai cronofage;
3. dificultăți la reparație sau înlocuire;
4. sunt greu de poziționat în perimetrul dintelui din cauza vecinătății camerei
pulpare.

4) Dispozitivile extracoronare
Mijloacele extra coronare de MMS sunt plasate în afara conturului clinic al
coloanei dintelui stâlp. ele se divid în dispozitive extracoronare și croșete dentare.
În prezent aceste două tipuri sunt practic cel mai frecvent utilizate. Ataşamentele
extra ca şi cele intra coronare sunt formate dintr-o matrice și o patrice ( pe dintele
stâlp).

5) Sistemele speciale.Caracteristica
Prezintă dispozitive mecanice complexe alcătuite din două componente: una fixată
la dinții stâlpi și alta fixată la proteză.
Mai întâi se confecționează piesele dentare fixe cu partea componentă specială
apoi se realizează scheletul metalic.
Sistemele special ca și croșetele ,sunt dispozitive mecanice de fixare a protezelor
mobilizabile ce asigură :
 sprijinul protezei (opune rezistență mișcării protezei spre țesuturile câmpului
protetic);
 menținerea protezei pe câmpul protetic (opune rezistență mișcării de la câmpul
protetic);
 stabilizarea protezei (previne mișcările orizontale);
 fixarea protezei (previne mișcările dintelui stâlp de la proteză și mișcările
protezei de la dintele stâlp);

Cerințele acestor sisteme speciale :

 trebuie să fie pasive în statică (repaus) și active numai în dinamică (funcție)
pentru a se opune mobilizării;
 au dimensiuni reduse;
 sunt fizionomice;
 sunt bine tolerate de pacienți;
 dintele stâlp trebuie să aibă o înălțime de minim 6 mm.

Culisele: sunt alcătuite din două părți: una realizată pe suprafața proximală sau
orală a microprotezei iar cealaltă inclusă în scheletul metalic; culisele fixate de
piesa dentară fixă pot fi în formă de litera T, H, Y sau cilindrică, ovală, trapezoidă;
partea inclusă în schelet pătrunde în interiorul culisei realizate în proteza fixă sau o
cuprinde având aceeași formă în secțiune transversală. Menținerea protezei se
datorează fricțiunii care se realizează între aceste două părți ce culisează cu o mare
precizie una în alta. Deplasarea acestora una față de alta poate fi limitată complet,
parțial sau poate fi liberă. În dependență de aceasta pot fi repartizate presiunile
masticatoare pe câmpul protetic (dento-parodontal, muco-osos sau mixt).

Telescoapele: sunt alcătuite din cape cilindrice sau cilindroconice cementate pe

dinţii-stâlpi şi din coroane care restabilesc forma anatomică a dinţilor solidarizate
la şaua protezei mobilizabile scheletate .
Telescoapele pot fi utilizate atât în cadrul sprijinului mixt, rigid al protezelor
terminale, cât şi pentru sprijinul dentoparodontal al protezelor intercalate.
Machetele capelor se modelează în paralelograf, suprafeţele lor urmând să aibă un
ax comun de implantare.

Capsele. Sunt formate din două componente şi pot fi determinate ca matrice şi

patrice. Capsele sunt indicate pe dinţii cu distrucţii coronare masive, la care practic
lipseşte coroana naturală, dar au rădăcini bine implantate, recuperabile.
Confecţionarea părţilor componente ale capselor la prima etapă se face conform
tehnicilor utilizate la realizarea dispozitivelor radiculare în construcţiile coroanelor
de substituţie. Pe bontul rădăciniilor recuperate se realizează cape inelare de
protecţie cu dispozitive radiculare, iar pe extremitatea supraradiculară a capei, pe
suprafaţa orizontală, sunt situate dispozitive în formă cilindrică, ovală sau de sferă
ce prezintă patricea capei. La a doua etapă se confecţionează matricea, solidarizată
de şeile scheletului metalic. Interiorul matricei are aceeaşi formă şi dimensiuni ca
şi patricea având pereţii parţial secţionaţi în sens axial, formând 6—8 petale, ceea
ce permite crearea condiţiilor de activare a capelor la aplicarea protezei în cavitatea
bucală.

Barele cu călăreţi. două componente: o bară care se fixează la coroanele sau la

dispozitivele radiculare ale dinților stâlpi; are dimensiune de 1,5-4 mm, formă
rotundă/ovoidală/dreptunghiulară, repetă forma curburii apofizei alveolare și este
distanțată de aceasta cu 1-2 mm; gutiera (călăreț) este o copie de formă și
dimensiuni
externe ale barei, poate avea contact intim cu bara la polul ei superior (sistem rigid)
(suport dento-parodontal) sau poate fi situat la distanță (dependentă de reziliența
mucoasei), realizând suport mixt.
Indicate în edentații frontale, laterale și subtotale atunci când înălțimea câmpului
protetic permite plasarea barei, gutierei și dinților artificiali.
Au aspect fizionomic optim și sunt bine tolerate de pacienți

Disjunctori de forţe. Aceste sisteme sunt cunoscute în literatura de specialitate

şi ca fracţionatori de forţe, amortizori, balamale, sisteme elastice, sisteme articulate
etc., precum şi sub numele inventatorilor. Disjunctorii de forţe au fost imaginaţi
pentru protezele terminale cu scopul desolidarizării mişcării şeilor protezei faţă de
dinţii-ancoră. Astfel, prin utilizarea acestor sisteme, se realizează o relativă
independenţă între sistemele de ancorare şi şeile protezelor, contribuindu-se 'la o
echilibrare a presiunilor masticatoare asupra câmpului protetic. Primul sistem a
fost propus de Ott şi este cunoscut şi sub numele de «stress breaker». Autorul prin
intermediul unor benzi mucozale secţionate longitudinal de conectorii principali a
separat şeile protezelor terminale de elementele de ancoră şi, în special, de croşete .
In dependenţă de lăţimea, grosimea şi lungimea benzii mucozale secţionate, în
timpul recepţionării presiunilor masticatoare şaua protezei se înfundă în
fibromucoasa câmpului protetic, realizând un sprijin mixt, permiţând totodată
şeilor unele mişcări independente. Un alt disjunctor de forţe, dispozitivul Roach,
permite mişcări simultane sau consecutive ale translatorului de forţe în plan
vertical şi mişcări de rotaţie în jurul unui ax orizontal . Acest disjunctor este
alcătuit dintr-o bară dreptunghiulară solidarizată de coroana de înveliş la mijlocul
suprafeţei proximale limitrofe spaţiului edentat. La extremitatea barei este realizat
un ax în formă de cilindru care se termină cu o sferă de 2—3 mm. In şaua protezei
sunt realizate plăci lamelate sagitale şi transversale conform diametrelor
dispozitivului coronar, ceea ce permit protezei mişcări verticale şi de rotaţie
(pendulare) limitate. Amortizorii de forţă sau sistemele elastice permit şeilor
protezei mişcări în plan vertical care, după încetarea presiunii masticatoare, aduc
şeile protezei în poziţia iniţială datorită arcului sau a spiralelor elastice care intră în
construcţia acestor dispozitive.
Amortizorii sunt cunoscuţi sub numele inventatorilor: Dalbo, BeatMüller, sistemul
telescopic Egert etc. Aceste sisteme, ca şi cele precedente, sunt alcătuite din două
părţi: una fixată pe dintele ancoră şi alta în şaua protezei care este şi un amortizor .
La confecţionare mai frecvent sunt utilizate piese industriale comercializate, fiind
solidarizate la părţile respective ale dinţilorancoră şi la proteza mobilizabilă.
Balamalele sunt folosite ca elemente de legătură între croşete şi şeile protezei şi
sunt compuse dintr-o parte solidarizată de croşete, iar alta de şaua protezei fiind
articulate cu un ax transversal vestibulooral. Balamalele sunt indicate în edentaţiile
terminale mandibulare când lipsesc molarii, permiţând şeilor numai mişcări
pendulare (de rotaţie în jurul axului).

6) Clasificarea sistemelor speciale

După poziția pe dinții stâlpi:
 intracoronare
 extracoronare

După cum transmit presiunea masticatoare:

 rigide (suport dento-parodontal)
 semilabile (suport mixt)
 labile (suport muco-osos)

După metoda de confecționare:

 precise (confecționate industrial cu exactitate mare)
 semiprecise (machetele din material termoplastic se schimbă în aliaj în condiții
de laborator)

După particularitățile constructive: pot fi simple și complexe:

 culise
 telescoape
 capse
 bare cu călăreți
 disjunctori de forțe

7) Avantajele sistemelor speciale

 au dimensiuni reduse;
 sunt fizionomice;
 sunt bine tolerate de pacienți;
 atasamentele vor fi obligatoriu plasate paralel unele fata de altele si nu vor induce
stres pe dintii stalpi la insertia si dezinsertia protezei mobilizabile;
 restaurarea este mult mai confortabila decat cea cu ajutorul crosetelor turnate;
 sunt deosebit de estetice, fiind utilizate predilect la pacientii mai tineri

8) Dezavantajele sistemelor speciale

 sunt scumpe
 necesitatea preparării dinților stâlpi
 amortizoarele se uzează
 nu se pot atasa pe dintii cu coroane clinice foarte mici;
 necesita experienta tehnica si dotare de laborator performanta;
 necesita tehnici deosebite de fixare a lucrarii fixe (care solidarizeaza dintii),
pentru ca deplasarea pe fractiuni de milimetri, nu mai permite insertia optima a
protezei mobilizabile;
 optimizarile si reoptimizarile acestor lucrari hibride sunt destul de dificil de
executat;
 necesita manualitate la manevrare

Surse bibliografice
1. „Protetică dentară–Chişinău 1993, I.Postolachi, G. Bîrsa,
V.Guţuţui...”
2. „Tehnici de confecţionare a protezelor dentar –G.Bîrsa, I.Postolachi,
Chişinău 1994.”

3. https://slideplayer.ro/slide/17224274/

4. https://ro.scribd.com/presentation/142718697/Curs-5