Materiale

auxiliare.Ceara.Clasificarea
materialelor pentru ambalare.

Ursu Alexandra , S1906

Ceara dentară – amestec de ceară naturală ,ceruri sintetice,rășini naturale ,uleiuri,grăsimi,gume și
coloranți. Calitatea superioară a cerii dentare este asigurată de conținutul,în special , de ceruri
sintetice de mare puritate.
Cerințe impuse :
- Să fie ușor modelabilă la temperatura camerei sau a cavității orale,fără a se deforma după
finalizarea machetării.
- Să ardă fără reziduuri.
- Să nu fie toxice pentru țesuturile cavității orale.
- Să prezinte o stabilitate chimică și volumetrică ,atât la temperatura camerei ,cât și la temperatura
cavității bucale.
- Să fie colorate ,dar să nu coloreze sau să intre în combinație cu materialele utilizate pentru
modele sau tipare.
- Să se adapteze cu ușurință și corect la suprafețele machetate.
-Să se plastifieze și să se solidifice într-un interval de timp necesar modelării.
 CLASIFICAREA CERURILOR – criterii:
După domeniul de utilizare:
1. Ceară de modelaj
2. Ceară pentru înregistrarea relației intermaxilare
3. Ceară pentru machete :
-Ceară pentru inlay
-Ceară pentru coroane și punți
-Ceară pentru schelete
-Ceară pentru tehnica metalo-ceramică
-Alte ceruri : ceară pentru lipit, ceară pentru cofrare,ceară pentru
amprenta corectivă
În funcție de temperatura mediului în care se utilizează:
1. Ceară de iarnă
2. Ceară de vară

După consistență :
1. Ceară moale
2. Ceară de consistență medie ( iarna)
3. Ceară dură (vara)
 Tipuri de ceară :
Ceara roz se prezintă sub formă de plăci rectangulare si calibrare.
Se utilizează la modelarea bazelor și a șeilor protezelor pe care se
fixează dinții artificiali . Se caracterizează prin modelare ușoară și
stabilitate la temperatură în timpul probei. Ceara roz se fabrică în
2 variante ,conform climatului în care va fi folosită ,deoarece comportamentul ei depinde de
temperatură. Pentru maxilar superior- în formă de plăci trapezoide, pentru mandibulă- în formă
de potcoavă.

Ceara inlay are o compoziție chimică asemănătoare cerurilor pentru machetarea coroanelor și
punților. Se livrează în 2 consistențe : tip I- utilizată în machetarea directă , tip II- utilizată în
machetarea indirectă. Se comercializează sub formă de : batoane în culori diferite ( albastru ,roșu,
verde) , conuri ,sfere sau ambalate în recipiente.
Parafina ( ceară minerală)se obține din fracțiunile de distilare ale țițeiului. După compoziția
chimică ,ea este un amestec de hidrocarburi. Intervalul de topire este 40-71 C. Se adaugă pantru
a mări duritatea și intervalul de topire.

Ceara Carnauba ( ceară vegetală) ete produs de secreție al frunzelor de palmieri ,culoare gri-
gălbuie ,este dură și casantă . Intervalul de topire 89-91 C. Influențează duritatea și intervalul de
topire al amestecului ( cresc duritatea și temperatura de topire a produselor în care se introduc –
produsele devin mai casante.)

Ceara Shellac (ceară animală) este produsul de secreție al unor insecte ( Laccifer Lacca) . Este
un ester cerat ,dur ,de culoare roșie-maronie . Intervalul de topire 36-45 C. Se adaugă în
compoziția cerurilor pentru ridicarea intervalululi de topire.

Ceara polioxietenică ( ceară sintetică ) are un interval de topire mic( 37-63 C). Are
compatibilitate limitată cu alte ceruri , dar se plastifiază ușor , concomitent prin combinare
permite formarea unei pelicule fine de ceară.
 Proprietățile cerii :
Fluiditatea- capacitatea de curgere ,de alunecare a moleculelor
,una față de alta . Fluajul este diferit , în dependență de funcția
și temperatura cerii.
Dilatarea termică- cerurile se dilată în momentul creșterii
temperaturii și se contractă la răcire.
Intervalul de topire- temperatura de topire a cerurilor este
apropiată de temperatura de topire a compnentelor sale.
Tensiunea reziduală- la realizarea unei machete de cară pot să
apară tensiuni interne.
Deformarea – ceara are o conductibilitate termică scăzută
,ceea ce duce la încălzirea neuniformă ,aparișia contracțiilor și
deformărilor în interior.
Materiale pentru
amprentare și efectuarea
modelelor
Amprenta- copia negativă a elementelor
componente ale câmpului protetic, înregistrează
suprafețele de sprijin pentru baza protezei și
suprafețele de contact la nivelul marginilor sale.

Amprentarea- etapa clinică al cărei scop constă

în înregistrarea și transferul către laboratorul de
tehnică dentară a unui set de date care să
permită realizarea tratamentului stabilit.
Cerințele medico-biologice către materialele de amprentare :

-Materialul trebuie să redea fidel conturile părților dure și ale

câmpului protetic
-Să nu-și modifice volumul în procesul de priză sau la realizarea
modelului
-Să nu se deformeze la îndepărtarea ,transportarea sau turnarea
modelului
-Să fie dur ,casabil sau elastic ,rezistent la presiuni și să revină sub
acțiunea acestora
-Să se preseze și să se desprindă ușor de pe câmpul protetic și la
turnarea modelului
-Să nu acționeze nociv asupra țesutului câmpului protetic
-Să nu manifeste proprietăți toxice.
 Tipuri de amprente :

a) Amprentele cu elastomeri ,siliconi,polisulfuri sau poliesteri – preferate pentru

exactitate, stabilitate și comoditate.
b ) Amprentele cu mase termoplastice în inel de Cu – pentru înregistrarea volumui
și formei bontului dentar și al dinților vecini.
c ) Amprente documentare – sunt realizate la pregătirea proprotetică a cavității
bucale pentru obținerea modelului documentar
d ) Amprente auxiliare- sunt realizate pentru obținerea modelului de diagnostic sau
a modelului auxiliar necesar la confecționarea diferitelor lucrări protetice
e ) Amprente de bază –sunt realizate după efectuarea manoperelor de pregătire
specială a dinților sau părților moi ale câmpului protetic pentru confecționarea
modelului și realizarea lucrării protetice corespunzătoare.
 Linguri amprentare
Dispozitive speciale ,care reprezintă un suport
rigid ,rezistent, nedeformabil pe care se depune
materialul de amprentare și se presează pe câmpul
protetic .
  Modelul
Reproducere pozitivă a elementelor anatomice ale câmpului protetic .
Turnarea modelului- etapă tehnologică fundamentală în obținerea piesei
protetice.

În funcție de scopul în care sunt utilizate și în funcție de procedeul de

obținere ,există mai multe :
-model de studiu
-model de document
-model de lucru
-model duplicat
Materiale pentru obturarea
cavităților carioase
Obturaţia este o metodă de reconstrucţie a unui dinte deteriorat de carii,
pentru a-i reda funcţia şi forma normală. Când execută o obturaţie, medicul
dentist îndepărtează întâi ţesutul dentar afectat, curăţă zona, apoi astupă
cavitatea cu material de obturaţie.

Prin sigilarea spaţiilor de pătrundere a bacteriilor, obturaţia poate preveni

evoluţia cariilor dentare. Materialele de obturaţie includ aurul, porţelanul,
răşinile compozite (de culoarea dintelui) şi amalgamul (aliaj de mercur,
argint, cupru, staniu şi uneori zinc).
Clasificarea materialelor de obturare a cavităților
carioase

După starea de agregare -materiale plastice

-materiale neplastice
După timpul de menținere -materiale de obturație
provizorie
-materiale de obturație de durată
Din punct de vedere fizionomic -materiale fizionomice
(compozite,compomeri,ceromeri,ormoceri)
-materiale nefizionomice
(amalgam ,aur coeziv)
Ce cerinţe trebuie să îndeplinească un material de obturație ?
1.Să se aplice şi să se îndepărteze uşor;
2.Modelaj simplu şi rapid;
3.Să realizeze o închidere cât mai etanşă;
4.Rezistent din punct de vedere fizic;
5.Să nu se degradeze în mediul bucal;
6.Să nu reacţioneze cu alte materiale din mediul bucal sau cu diverse
substanţe terapeutice;
7.Biocompatibilitate;
8.Preţ de cost accesibil;
9.Să nu prezinte gust sau miros neplăcut.
•Obturaţiile din aur: sunt confecţionate pe comandă în laborator şi apoi cimentate pe dinte.
Inlay-urile din aur sunt bine tolerate de ţesutul gingival şi pot rezista peste 20 de ani. Din aceste
considerente, mulţi medici consideră aurul drept cel mai bun material de obturaţie. Însă este şi cel
mai scump şi lucrarea necesită vizite multiple.
•Obturaţiile din amalgam (argint): sunt rezistente la uzură şi relativ ieftine. Însă, datorită
culorii închise, sunt inestetice comparativ cu lucrările din porţelan sau compozit şi nu se pot
folosi în zonele vizibile ale cavităţii bucale, ca dinţii frontali.
•Răşinile compozite: pot fi alese în culoarea dintelui, de aceea sunt utilizate în locurile unde se
preferă un aspect natural, estetic. Ingredientele se amestecă şi se inserează direct în cavitate, unde
se întăresc. Răşinile compozite nu sunt materialul ideal pentru obturaţii mari, pentru că se
contractă şi se pot uza în timp. În plus, se pătează de la cafea, ceai sau tutun şi nu durează mai
mult decât alte tipuri de materiale de obturaţie – în general 3-10 ani.
•Obturaţiile din porţelan: se numesc inlay-uri sau onlay-uri ceramice şi se execută pe comandă
în laborator, apoi se cimentează de dinte. Acestea pot fi alese în funcţie de nuanţa dintelui şi
rezistă la pătare. O reconstrucţie din porţelan acoperă cea mai mare parte a dintelui. Costul
lucrării din porţelan se apropie de cel al lucrării din aur.
Materiale pentru obturații coronare
Obturatiile coronare sunt tratamente specifice de endodontie ce au ca obiectiv
repararea dintilor afectati de carii dentare. Sunt intelese ca tehnici de
restaurare endodontice ce au drept scop umplerea cavitatilor formate in
coroanele dentare ale dintilor, premolarilor sau a molarilor.
La origini se pot afla evenimentele traumatice ce au dus la ruperea dintelui sau
o stare patologica ce a necesitat devitalizarea (tratamente de canal) anterioara a
dintelui afectat.
Procedura presupune indepartarea materialului biologic cariat sau / si infectat
si succesiv, plombarea coroanei dentare cu amalgam sau compozit. Interventia
poate fi dureroasa atunci cand este afectat nervul sau pulpa dentara, motiv
pentru care este efectuata sub anestezie locala.
Cimentul oxid de Zn eugenol (ZOE)
TIMP DE PRIZĂ
Cimentul policarboxilat de Zn ( PCZ)