COROANA DE SUBSTITUŢIE

Definiţie: este o proteză unidentară care reface coroana unui dinte care a fost distrusă
total prin leziuni carioase sau fracturi sau amputată în scop protetic, şi se agrega radicular
prin intermediul unui pivot. Restabileşte morfologia şi funcţiile dintelui respectiv. Spatiul
in care se aplica coroana de substitutie este spatiul cuprins intre baza sulcusului si varful
crestei osoase.
Elemente componente:
- o porţiune coronară – reface coroana dintelui respectiv
- o porţiune radiculară – se ancorează în lăcaşul radicular prin pivot.
Dispozitivul coronar - prezintă două componente:
 componenta metalică, care asigură rezistenţa, şi se realizează sub formă de
casetă sau de pseudobont;
 componenta nemetalică, fizionomică, care se realizează sub formă de
faţetă sau de coroană de acoperire fizionomică.
Dispozitivul radicular – se realizează prin turnare, şi poate fi:
 pivot simplu
 pivot compus, cu întărituri: plăcuţă (acoperă suprafaţa de secţiune a rădăcinii) şi
inel pericervical.
Materiale utilizate:
- dispozitivul radicular + componenta metalică a dispozitivului coronar: aliaje
nobile, seminobile şi nenobile;
- dispozitivul coronar = componenta fizionomică: răşini acrilice, materiale
compozite sau mase ceramice.
Indicaţii:
- refacerea coroanelor distruse prin carie, traumatisme, abrazie, când este afectatǎ
mai mult de jumătate din coroana dintelui
- malpoziţii dentare, discromii, anomalii de formă, volum;
- în scop protetic: element de agregare pentru proteze fixe (punţi) din zona frontală
(dinţi devitalizaţi în scop protetic).
Caracteristici:
- pe dinţi monoradiculari; la pluriradiculari, rădăcinile trebuie să fie paralele între
ele, sau dacă se pot prepara lăcaşuri paralele;
- rădăcina: corect tratată şi obturată, să fie accesibilă, cu lungimea cel puţin cât a
viitoarei coroane de substituţie;
- implantarea dintelui în osul alveolar să fie bună şi favorabilă aplicării
dispozitivului.

Coroana de substituţie – casetă şi faţetă (semifizionomică)

Elemenete componente:
1. dispozitivul radicular: pivot + plăcuţă + inel pericervical
2. dispozitivul coronar: casetă şi faţetă
Pivotul:
- asigură ancorarea în lăcaşul radicular

1
 - diametrul să fie 1/3 din diametrul rădăcinii
- lungimea, să fie 2/3 din lungimea rădăcinii
- forma, să fie cilindro-conică, de aceeaşi formă cu cea a rădăcinii.

Plăcuţa:
- acoperă suprafaţa de secţiune a rădăcinii pe care o protejează
- se opune înfundării pivotului în canalul radicular.
Inelul pericervical:
- înconjoară pereţii laterali ai dintelui, marginile ajung în sulcusul gingival
- asigură soliditatea construcţiei
Etape clinico-tehnologice:
1. Examenul clinico-tehnologic, stabilirea diagnosticului şi a planului de tratament –
examen local şi radiografic (starea rădăcinii, implantarea)
2. Prepararea substructurii organice:
- suprafaţa de secţiune: se prepară sub formă de unghi diedru, cu 2 versanţi:
vestibular (înclinat) şi oral (orizontal)
- loja radiculară: 2/3 din lungimea rădăcinii, 1/3 din diametrul rădăcinii,
formă cilindro-conică, ovalară pe secţiune orizontală cu diametrul mare
vestibulo-oral.
3. Inregistrarea amprentei: se amprentează loja radiculară şi suprafaţa de secţiune,
dinţii vecini şi antagonişti, rapoarte de ocluzie
4. Realizarea modelelor – se lucrează pe modelul cu bont mobil
5. Realizarea machetei dispozitivului radicular:
- Se izolează modelul cu substanţă izolatoare
- În modelul lojei se introduce un con din ceară albastră plastifiată
- Se pregăteşte un ştift cu retenţie (tijă metalică de 3-4 mm lungime şi 1 mm
grosime) se încălzeşte şi se introduce în lojă – ceara va prelua forma lojei
- Macheta pivotului este îndepărtată prin tracţiune şi este verificată
- Macheta pivotului este reintrodusă în modelul lojei, se aplică ceara pe
suprafaţa de secţiune şi se modelează macheta unei cape cu aspect de unghi
diedru.

Coroana de substituţie – pseudobont (fizionomică)

Elemente componente:
1. dispozitivul radicular: pivot + plăcuţă + inel pericervical
2. dispozitivul coronar: componenta metalică + componenta fizionomică (coroana de
acoperire)

Componenta metalică: formă tronconică (pseudobont), realizează cu plăcuţa unghiuri

bine exprimate pentru a asigura retenţia componentei fizionomice; imită forma viitoarei
coroane a dintelui; asigură grosimea suficientă pentru componenta fizionomică 1,5 mm.
Componenta fizionomică: acoperă bontul metalic în totalitate, şi este realizată din
materiale fizionomice – materiale compozite, mase ceramice.

2
Etape clinico-tehnologice:
1. Examenul clinico-tehnologic, stabilirea diagnosticului şi a planului de tratament –
examen local şi radiografic (starea rădăcinii, implantarea)
2. Preparea substructurii organice:
a. suprafaţa de secţiune: se prepară sub formă de unghi diedru, cu 2 versanţi:
vestibular (înclinat) şi oral (orizontal)
b. loja radiculară: 2/3 din lungimea rădăcinii, 1/3 din diametrul rădăcinii,
formă cilindro-conică, ovalară pe secţiune orizontală cu diametrul mare
vestibulo-oral.
3. Inregistrarea amprentei: se amprentează loja radiculară şi suprafaţa de secţiune,
dinţii vecini şi antagonişti, rapoarte de ocluzie
4. Realizarea modelelor – se lucrează pe modelul cu bont mobil
5. Realizarea machetei dispozitivului radicular:
 Izolarea modelului lojei radiculare şi a suprafeţei de secţiune
 Se realizează un con din ceară albastră plastifiată, efilat, şi se introduce în
modelul lojei
 Se pregăteşte pivotul auxiliar (tijă metalică de 3-4 mm lungime şi 1 mm
grosime) care se încălzeşte şi se introduce în conul de ceară din lojă –
ceara va prelua forma lojei, şi se obţine macheta pivotului
 Se aplică ceară pe suprafaţa de secţiune şi se modelează capa cu 2
versanţi: vestibular şi oral, dar şi inelul pericervical
Modelarea machetei bontului metalic – se poate face:
- direct, odată cu modelarea capei
- separat, bontul tronconic se centrează peste capă.