CURS 4 TD III

DR DĂMĂȘARU ELENA
ANUL UNIVERSITAR 2023/2024

4. APARATELE ORTODONTICE: DEFINIȚIE, CLASIFICARE, CARACTERISTICI GENERALE,

PARTICULARITĂȚI.

Aparatele ortodontice sunt acele dispozitive care se aplică pe dinți și pe suportul lor structural și sunt
utilizate pentru efectuarea mișcărilor dentare și pentru schimbarea cresșterii și dezvoltării complexului dento-
maxilo-facial.

Aparatele ortodontice sunt clasificate după mai multe criterii:

1. După zona de aplicare:
a. aparate intraorale – aplicate în interiorul cavității orale (zona de acțiune și de sprijin) și pot fi:
 monomaxilare – aplicate pe maxilar sau mandibulă, au acțiune reciprocă și acționează în zone
diferite ale aceleași arcade dentare;
 intermaxilare – aplicate concomitent pe maxilar și pe mandibulă, au acțiune pe un maxilar și
sprijin pe celălalt maxilar;
 bimaxilare – aplicate concomitent pe maxilar și pe mandibulă, au acțiune la nivelul celor două
maxilare.
b. aparate extraorale – aplicate înafara cavității orale (zona de acțiune și de sprijin), în regiuni
învecinate (bărbie, calota craniană, frunte, etc.);
c. aparate intra-extraorale – aplicate în interiorul cavității orale (zona de acțiune) și înafara cavității
orale (zona de sprijin).

2. După modul de agregare:

a. aparate fixe – fixate pe suprafața dinților (colate sau cimentate) și îndepărtate numai de către
ortodont;
b. aparate mobilizabile – prezintă elemente de agregare (croșete sau gutiere) și sunt îndepărtate de
către ortodont sau pacient;
c. aparate mobile – nu prezintă elemente de agregare și sunt menținute în cavitatea orală prin
contracție musculară.

3. După natura forțelor ortodontice:

a. aparate mecanice – dezvoltă forțe ortodontice datorită calității materialelor componente (aparate
active);
b. aparate funcționale – transformă forțele musculare din timpul funcțiilor aparatului dento-maxilar în
forțe ortodontice (aparate funcționale);
c. aparate mixte – dezvoltă pe o zonă forțe ortodontice datorită calității materialelor componente, iar
pe altă zonă dezvoltă forțe ortodontice prin utilizarea forțelor naturale musculare
CURS 4 TD III
DR DĂMĂȘARU ELENA
ANUL UNIVERSITAR 2023/2024

4. După modul de acțiune:

a. aparate active – generează forțe ortodontice și produc mișcările dentare, stimularea sau înhibarea
creșterii aparatului dento-maxilar (aparate biomecanice, funcționale, mixte și fixe);
b. aparate pasive – nu generează forțe ortodontice și mențin poziția dinților sau a ocluziei dentare
(aparate de contenție și menținătoare de spațiu).

Aparatele ortodontice trebuie să îndeplinească anumite calități:

 să fie simplu și ușor de realizat;
 să fie ieftin;
 să fie igienic;
 să fie ușor de aplicat, activat și îndepărtat din cavitatea orală;
 să fie biocompatibil cu țesuturile cavității orale;
 să producă mișcarea dentară dorită, tridimensional, rapid, cu forțe lejere și continue;
 să asigure stabilitatea în cavitatea orală;
 să nu necesite multe ședințe de activare;
 să fie confortabil pacientului;
 să nu afecteze funcțiile aparatului dentomaxilare (masticația, fonația).

APARATE BIOMECANICE MOBILIZABILE

Aparatele biomecanice mobilizabile sunt aparate ortodontice intraorale monomaxilare care dezvoltă
forțe ortodontice capabile să producă mișcarea dentară și expansiunea maxilarelor și prezintă elemente de
agregare.
Caracteristicile comune ale aparatelor biomecanice mobilizabile sunt următoarele:
 prezintă elemente de ancoraj – croșete sau gutiere;
 prezintă elemente generatoare de forțe ortodontice – arcuri, șurub ortodontic;
 prezintă o suprafață mare de sprijin dento-periodontală și mucozală – reduce pericolul de
suprasolicitare a dinților;
 sunt purtate intermitent (18 ore pe zi) – dă posibilitatea de repaus a țesuturilor cu care vine în
contact;
 sunt îndepărtate de către pacient – dă posibilitatea igienizării cavității orale.
Indicațiile clinice ale aparatelor biomecanice mobilizabile sunt următoarele:
 în tratamentul interceptiv al anomaliilor dento-maxilare;
 în tratamentul activ al anomaliilor dentomaxilare;
 sunt eficiente până la vârsta de 12 – 14 ani, când se închide sutura mediopalatină;
 la pacienții cu igienă dentară corespunzătoare.
CURS 4 TD III
DR DĂMĂȘARU ELENA
ANUL UNIVERSITAR 2023/2024

Avantajele aparatelor biomecanice mobilizabile sunt următoarele:

 au tehnologie simplă și relativ ușoară;
 permit adăugarea de noi elemente componente;
 permit adăugarea elementelor funcționale;
 permit adăugarea elementelor menținătorul de spațiu;
 permit o igienizare orală corespunzătoare în timpul tratamentului;
 permit tratarea de anomalii dentomaxilare ușoare și medii;
 timpul de confecționare în laboratorul de tehnică ortodontică este relativ scurt;
 reparația este ușor de realizat;
 costul aparatului este acceptabil pentru pacient;
 forțele ortodontice declanșate nu sunt mari;
 timpul afectat activării aparatului este scurt;
 permit activarea și de către medicul dentist;
 elementele componente ale aparatelor sunt nelimitate.

Dezavantajele aparatelor biomecanice mobilizabile sunt următoarele:

 fiind aparate mobilizabile, cooperarea pacientului devine esențială;
 deplasarea dentară se realizează numai prin mișcări de înclinare, datorită calității aliajelor;
 derotațiile dentare sunt dificil de realizat, numai prin cuplu de forțe;
 tratamentul este lung în cazul anomaliilor dento-maxilare severe;
 spațiile de extracție sunt dificil de închis, numai prin înclinarea dinților;
 trebuie schimbate la 6 luni, pentru a nu împiedeca creșterea maxilarelor;
 instabilitatea precară a aparatului, determina inconfortul pacientului;
 percepțiile termice și gustative sunt diminuate;
 provoacă uneori iritații ale mucoasei orale;
 partea acrilică a aparatului se impregnează cu microorganisme și resturi alimentare;
 reduce mult din spațiul oral;
 provoacă uneori senzații puternice de vomă;
 provoacă uneori manifestări psihice ale pacientului.

Clasificarea aparatelor mobilizabile se realizează după mai multe criterii:

După natura forțelor ortodontice:

 aparate biomecanice – dezvoltă forțe ortodontice datorită calității materialelor;
CURS 4 TD III
DR DĂMĂȘARU ELENA
ANUL UNIVERSITAR 2023/2024

 aparate mixte – dezvoltă forțe ortodontice datorită calității materialelor și prin transformarea forțelor
naturale musculare.
După modul de agregare:
 aparate ancorate cu crosete;
 aparate ancorate cu gutiere.
După zona de aplicare:
 aparate maxilare (superioare);
 aparate mandibulare (inferioare).
Elemente componente
Principalele elementele componente ale aparatelor biomecanice mobilizabile sunt reprezentate de baza
aparatului, care încorporează elementele de ancoraj si elementele active. La acestea se pot adăuga elemente
funcționale sau de menținere a spațiului pe arcade, în funcție de cerințele
terapeutice.

A. Baza aparatului biomecanic mobilizabil

 Asigură sprijinul pe suprafața dento-alveolară și mucozală a cavității orale, transmite forțele
ortodontice la nivelul dinților și țesuturilor subiacente pe care se sprijină și fixează celelalte elemente
componente ale aparatului.
 Se confecționează din rășini acrilice, pe modelele de ghips, în laboratorul de tehnică ortodontică.

În funcție de locul de aplicare, baza aparatului este reprezentată

 de placa palatină (maxilară) și
 placa linguală (mandibulară)
Plăcile palatină și linguală prezintă două suprafețe:
 una mucozală, care vine în contact intim cu mucoasa cavității orale pe care se sprijină;
 și alta lucioasă, netedă și plată, care nu trebuie să jeneze mișcările limbii în timpul funcțiilor aparatului
dento-maxilar.
 Zonele papilelor interdentare trebuie despovărate prin folierea modelelor, pentru a preveni iritațiile
mecanice.

Placa palatină prezintă anumite particularități și caracteristici corespunzătoare morfologiei și zonelor

reflexogene ale bolții palatine, ca și a obiectivelor terapeutice:
 zona posterioară este răscroită sub forma unei curbe, care are punctul cel mai anterior la intersecția
liniei mediene cu linia ce unește fețele meziale ale molarilor primi permanenți sau ale molarilor
secunzi temporari și punctul cel mai posterior la intersecția liniei mediene cu linia ce unește fețele
distale ale molarilor primi permanenți sau ale molarilor secunzi temporari;
CURS 4 TD III
DR DĂMĂȘARU ELENA
ANUL UNIVERSITAR 2023/2024

 în unele situații clinice, placa se răscroiește mai mult, reducându-se la două pelote palatine;
 în alte cazuri, placa poate fi prelungită până la ultimul dinte erupt pe arcada dentară;
 zona frontală se întinde până la coletul dinților sau până la cingulum dinților;
 zona laterală se întinde până la ecuatorul dinților sau până la suprafața ocluzală a dinților;
 grosimea plăcii este de aproximativ 2 mm.

Placa linguală prezintă anumite particularități și caracteristici corespunzătoare morfologiei și a zonelor

reflexogene ale planșeului oral, ca și a obiectivelor terapeutice:
 zona posterioară se întinde până la fețele meziale ale molarilor primi permanenți sau ale molarilor
secunzi temporari;
 în unele cazuri, placa poate fi prelungită până la ultimul dinte erupt pe arcada dentară;
 zona frontală se întinde până la coletul dinților sau până la cingulum dinților;
 zona laterală se întinde până la ecuatorul dinților sau până la suprafața ocluzală a dinților;
 zona inferioară se întinde până în fundul de sac paralingual, pentru a avea acțiune pe fața internă a
mandibulei, dar rămâne la distanță de 3 - 4 mm față de planșeul oral;
 se răscroieste la nivelul frenului lingual, pentru a nu produce leziuni de decubit;
 grosimea plăcii este de aproximativ 2 – 3 mm.

În conceperea plăcii de va stabili în ce sens trebuie exercitată acţiunea ortodontică şi asupra cărui sector de
arcadă. Zona de secţionare a plăcii poate fi:
1. mediană – asigură lărgirea simetrică a arcadei dentare prin expansiune coronară (după principiile
apoziţiei pe procesul osos palatinal şi resorbţiei pe vestibular şi recidivă apicală dar şi prin stimulare a
suturii mediopalatine şi mentoniere.
2. radiară în “Y” – asigură lărgirea simetrică distalizarea sectorului lateral şi avansarea grupului incisiv
cu 1 şurub triactiv
2 şuruburi
3. paramediană în “L” – asigură distalizarea grupului lateral când şurubul pe braţul scurt şi
vestibularizarea lui când şurubul este pe braţul lung.

Secţiunile bazei plăcilor

Baza acrilică a aparatelor ortodontice mobilizabile poate fi unică sau din fragmente multiple ce rezultă
prin secţionarea acesteia. În funcţie de modul de secţionare, acţiunea bazei aparatului asupra dinţilor şi
proceselor alveolare este diferită.
a. La maxilar, baza plăcii poate fi secţionată
 pe linia mediană,
 în „L”,
 în „Y”,
CURS 4 TD III
DR DĂMĂȘARU ELENA
ANUL UNIVERSITAR 2023/2024

 în trapez sau
 atipic sectorial.
 Dacă baza plăcii este secţionată pe linia mediană, prin îndepărtarea celor două jumătăţi ale arcadei
dentare sub acţiunea elementului activ (şurubul), efectul ortodontic va fi de dilatare simetrică a arcadei.
 Dacă placa este secţionată în „Y”, cele trei fragmente sunt unite prin două elemente active (şuruburi,
arcuri Coffin). Prin activarea acestora, se va produce o mărire radiară a arcadei.
 Dacă placa este secţionată în „L” şi deplasarea fragmentului mic al bazei plăcii se face pe latura mare a
„L”-ului, se produce o dilatare asimetrică a arcadei: fragmentul mare al bazei rămâne aproape pe loc, iar
fragmentul mic suferă maximum de acţiune ortodontică.
 Dacă deplasarea fragmentului mic al bazei plăcii se face pe latura mică a „L”-ului, se produce o deplasare
a acestuia spre distal, în timp ce fragmentul mare al bazei se va mezializa uşor şi se va rota anterior.
 Dacă placa superioară este secţionată în trapez, fragmentul mic se deplasează spre vestibular, efectul
ortodontic fiind de alungire a arcadei.
 Dacă baza plăcii este secţionată atipic sectorial, efectul ortodontic va fi concentrat pe fragmentul mai mic
care se va deplasa în sensul de acţiune al elementului activ.
Regulă: Elementul activ se montează astfel încât forţa declanşată să fie perpendiculară pe dinţii cuprinşi
în fragmentul mai mic al bazei plăcii.

b. La mandibulă, baza plăcii poate fi secţionată pe linia mediană, paramedian unilateral sau bilateral.
 Dacă placa inferioară este secţionată pe linia mediană, cele două fragmente ale bazei se deplasează
simetric în sens transversal, efectul fiind de lărgire simetrică a arcadei inferioare.
 Dacă baza plăcii inferioare este secţionată asimetric unilateral, fragmentul mai mic se va deplasa
spre distal, iar fragmentul mare va suferi o deplasare redusă spre vestibular cu uşoară rotaţie.

 Dacă baza inferioară este secţionată paramedian simetric, acţiunea va fi de expansiune sau lărgire
radiară a arcadei inferioare

B. Elementele de ancoraj ale aparatelor biomecanice mobilizabile

 Asigura menținerea și stabilitatea aparatului în cavitatea orală.
 Se confecționează din sârmă de viplă elastică (federhart), cu secțiune rotundă (croșete) sau din rășini
acrilice (gutiere), pe modelele de ghips, în laboratorul de tehnică ortodontică.

Croșetele
 utilizează pentru inserția lor retentivitățile naturale ale fețelor vestibulare sau orale, meziale sau distale
ale dinților.
 Pot fi confecționate în laboratorul de tehnică ortodontică sau pot fi prefabricate.
 Croșetele se confecționează din sârmă de viplă elastică, cu secțiune rotundă și diametrul de 0,6 mm
pentru dinșții temporari și de 0,7 mm pentru dinții permanenți, pe modelele de ghips, cu ajutorul
CURS 4 TD III
DR DĂMĂȘARU ELENA
ANUL UNIVERSITAR 2023/2024

cleștilor crampon, cu fălci plate, cu fălci rotunde, cu o falcă rotundă și una convexă, cu cleștele
Schwarz sau Adams.
Un croșet este alcătuit din trei porțiuni distincte:
 ansa este porțiunea croșetului care vine în contact cu zona retentivă a dintelui,
 bucla este porțiunea elastică a croșetului care permite posibilitatea ansei de a depăși zona retentivă, cu
scopul de a insera sau îndepărta aparatul de pe dinți și
 zona de retenție care este porțiunea croșetului prin care se fixează în baza plăcii, prezentând 2 - 3
cuduri în cel puțin două planuri și nu trebuie să depășească linia mediană amodelului.

Cele mai utilizate croșete din practica ortodontică sunt

- croșetul Stahl,
- în "delta",
- simplu,
- Schwarz,
- Adams și
- Jackson

Croșetul Stahl sau "în picătură" este un croșet ocluzo-interdentar.

 Este indicat pe dinții permanenți sau temporari, în arcade integre cu puncte de contact și în zonele
laterale.
 Se confecționează cu ajutorul cramponului sau a cleștelui special.
 Este alcătuit din:
 ansa circulară – de dimensiunea spațiului interdentar în care se aplică și reprezintă zona de
retenție dentară;
 bucla – încalecă arcada dentară prin nișa masticatorie;
 zona retentivă – intră în placa acrilică.

Croșetul Stahl prezintă unele avantaje:

- este foarte des folosit,
- oferă o bună stabilitate a aparatului,
- este ușor de confecționat,
- se deformează greu,
- se fracturează greu,
- poate fi reparat în cabinet și blochează egresia dinților.

Croșetul Stahl prezintă unele dezavantaje:

- incorect confecționat poate înălța ocluzia dentară,
CURS 4 TD III
DR DĂMĂȘARU ELENA
ANUL UNIVERSITAR 2023/2024

- foarte strâns adaptat pe dinte are efect de pană, desfăcând punctul de contact interdentar,
- poate leza papila interdentară, când este prea lung sau incorect poziționat,
- poate să producă contacte premature și mișcări excentrice ale mandibulei, când înalță ocluzia dentară,
prin porțiunea care trece prin nișa masticatorie.
Adaptarea croșetului Stahl se realizează prin coborârea ansei într-o zonă mai retentivă, mai aproape de baza
spațiul interdentar.

Croșetul "în delta" sau triunghiular,

 Este un croșet ocluzointerdentar și utilizează aceeași zonă de retenție ca și croșetul Stahl.
 Este indicat în dentiția mixtă sau temporară, pe dinții temporari cu puncte de contact, mai ales la dinții
mandibulari, pentru că este mai retentiv decât crosetul Stahl și oferă o stabilitate mai bună.
 Se confecționează cu ajutorul cramponului sau a cleștelui special.
 Este alcătuit din:
 ansa (pelota) în formă de triunghi isoscel – plasată cu vârful în spațiul interdentar, unde are o
angajare mai profundă și cu baza spre mucoasa gingivală, iar cu cele două laturi ale sale se sprijină
pe fețele proximale ale dinților vecini, care reprezintă zona de retenție dentară;
 bucla de dimensiuni mai mari – încalecă arcada dentară prin nișa masticatorie;
 zona de retenție – întră în placa acrilică.

Croșetul triunghiular prezintă unele avantaje:

 este des folosit,
 se deformează greu,
 se fracturează greu,
 poate fi reparat în cabinet,
 nu este foarte elastic,
 prezintă o retentivitate crescută, iar bucla elastică nu lezează mucoasa jugală.

Croșetul triunghiular prezintă unele dezavantaje:

 poate duce la înălțarea ocluziei când este incorect realizat,
 poate avea efect de pană, prin desfacerea punctului de contact și
 poate leza papila interdentară când este poziționat incorect.

Adaptarea crosetului triunghiular se realizează prin coborârea ansei într-o zonă mai retentivă, mai aproape
de baza spațiul interdentar.
CURS 4 TD III
DR DĂMĂȘARU ELENA
ANUL UNIVERSITAR 2023/2024

Croșetul simplu sau direct este crosetul cervico-alveolar deschis dental din protetica dentară.
 Este indicat în arcade întrerupte prin edentații, spațieri sau treme, în prevenirea migrării dinților în
breșele edentate și se aplică mezial sau distal de un dinte sau un sector de arcadă dentară, pe care se
exercită forțe de mezializare sau distalizare.
 Se confecționează cu ajutorul cramponului.
 Este alcătuit din:
 ansa subecuatorială – porțiune rectilinie paralelă cu mucoasa gingivală, înconjoară ⅔ din fața
vestibulară a dintelui, situată în ⅓ vestibulară dinspre colet, prelungită anterior cu o gheruță,
utilizând zona de retenție dentară vestibulară și se îndreaptă spre placa acrilică;
 zona de retenție – întră în placa acrilică.

Croșetul simplu prezintă unele avantaje:

 este usor de confecționat,
 are o activare discretă și împiedică înfundarea plăcii acrilice.

Croșetul simplu prezintă unele dezavantaje:

 eficiența ancorării este redusă,
 prea strâns activat pe dinte, poate determina separația lui de dinții vecini și
 nu se poate aplica pe dinții parțiali erupți, pentru că nu oferă o retentivitate crescută a feței vestibulare.
Adaptarea croșetului simplu se realizează prin închiderea ansei.

Croșetul Schwarz sau în săgeată, în treflă sau “lancelat”,

 este un croset pluridentar, aplicat pe 2 - 4 dinți laterali.
 Este indicat pe grupe de dinți laterali permanenți, pe arcade integre cu puncte de contact interdentare,
pe dinți permanenți pentru înălțarea definitivă a ocluziei dentare și pentru egresia dinților laterali.
 Se confecŃionează cu ajutorul cramponului sau a cleștelui special.
 Este alcătuit din:
 mai multe anse romboidale – situate în dreptul fiecărui spațiu interdentar, în formă de treflă sau
săgeată, unite printro porțiune orizontală paralelă cu mucoasa fixă, situată la 0,5 - 1 mm distanță
de aceasta (conexiunile interdentare dintre săgeți);
 două bucle meziale și distilă – încalecă arcada dentară prin nișele masticatorii;
 două zone de retenție – meziale (intră în placa acrilică prin nișa masticatorie dintre canin și
premolarul prim) și distale (intră din placa acrilică la 1 - 2 mm de ultimul molar prezent pe arcada
dentară).
CURS 4 TD III
DR DĂMĂȘARU ELENA
ANUL UNIVERSITAR 2023/2024

Croșetul Schwarz prezintă unele avantaje:

 este un croșet pluridentar, cu acțiune blândă,
 favorizează egresia dinților și
 are un mare grad de elasticitate, datorită lungimii lui.

Croșetul Schwarz prezintă unele dezavantaje:

 este dificil de confecționat,
 se fracturează ușor, deoarece prezintă multe îndoituri ale sârmei,
 reparația se face numai în laboratorul de tehnică dentară,
 ocupă din spațiul vestibulului bucal,
 creează multe zone retentive pentru alimente și impune o igienă dentară riguroasă,
 limitează purtarea aparatului în timpul masticației și poate leza papila gingivală.

Adaptarea croșetului Schwarz se realizează cu mâna, prin coborârea și înfundarea anselor în spațiul
interdentar, mai aproape de papila gingivală.

Croșetul Adams sau "în săniuță" sau croșetul universal sau Liverpool
 este indicat pe dinți izolați, în zona laterală (premolari, molari)
o croșet unidentar sau pe arcade integre
o croșet pluridentar,
o pe dinți parțial sau total erupți,
o pe dinți frontali (incisivi) și pe dinși permanenși sau temporari.
 Se confecționează cu ajutorul cramponului, cleștelui cu fălci late și subțiri, cleștelui cu fălci înguste
sau clește special (Adams).
 Este alcătuit din:
 două anse – ovale, meziale și distale sau în buclă, cârlig, helix, J-hook, tubușor, în contact cu fețele
proximale ale dintelui, utilizând ca zonă de retenție dentară divergența fețelor proximale ale
dintelui, unite vestibular cu o porțiune rectilinie, la distanță de fața vestibulară a dintelui;
 două bucle – mezială și distală, cu o porțiune verticală și o porțiune deschisă spre placă, care
încalecă arcada dentară prin nișele masticatorii;
 două zone de retenție – mezială și distală, care întră în placa acrilică.

Croșetul Adams prezintă unele avantaje:

 oferă maximă retenție,
CURS 4 TD III
DR DĂMĂȘARU ELENA
ANUL UNIVERSITAR 2023/2024

 se deformează greu,
 forma porțiunii rectilinie poate fi modificată în funcție de cerințele clinice și terapeutice,
 este rigid și precis,
 este rezistent, dar dificil de realizat,
 blochează egresia dintelui și
 ocupă un minim de spațiu pe arcada dentară.

Croșetul Adams prezintă unele dezavantaje:

 se fracturează ușor,
 reparația se face numai în laboratorul de tehnică dentară și poate determina înghesuirea dinților frontali
pe care se aplică.
Adaptarea crosetului Adams se realizează prin coborârea anselor spre coletul dentar, într-o zonă mezio-distală
mai îngustă a dintelui.

Croșetul Jackson sau croșetul inelar sau în "U",

 se aseamănă cu croșetul Adams, dar nu prezintă ansele proximale și este un croșet vestibulo-cervical.
 Este indicat pe dinți izolați în zona laterală – croșet unidentar sau pe dinții permanenți.
 Se confecționează cu ajutorul cramponului.
 Este alcătuit din:
 ansă în porțiunea centrală – subecuatorial, adaptată intim pe suprafața dintelui, care poate fi
rectilinie sau poate prezenta mai multe forme (buclă, cârlig, etc.), utilizând ca zonă de retenție
dentară fața vestibulară în ⅓ coletului dintelui;
 două bucle mezială și distală – întră în placa acrilică.

Croșetul Jackson prezintă unele avantaje:

 oferă o adecvată retenție,
 se deformează greu,
 se fracturează greu,
 forma ansei poate fi modificată în funcție de cerințele clinice și terapeutice,
 este rigid și precis,
 blochează egresia dintelui,
 blochează deplasările în sens mezio-distal a dintelui, și este ușor de confecționat.
Croșetul Jackson prezintă unele dezavantaje:
 reparația se face numai în laboratorul de tehnică dentară,
CURS 4 TD III
DR DĂMĂȘARU ELENA
ANUL UNIVERSITAR 2023/2024

 poate produce înclinarea orală a dintelui pe care se aplică, reducându-i-se retentivitatea și nu se poate
aplica pe dinții parțiali erupți.
Adaptarea croșetului Jackson se realizează prin coborârea ansei spre coletul dentar, într-o zonă mezio-distală
mai îngustă a dintelui.
Gutiera ca mijloc de ancoraj este un element acrilic care iese din placă în regiunile laterale ale arcadelor
dentare.
 Este indicată pe dinți neslefuiți, când nu se pot utiliza croșetele și când este necesară o înălțarea a
ocluziei dentare, o dezangrenare a arcadelor dentare, efectuarea saltului articular, utilizarea forțelor
ortodontice medii (șurub ortodontic), în laterodeviație mandibulară, în decondiționarea ticului de
propulsie a mandibulei, în bruxismul nocturn și în sindromul algo-disfuncțional a articulației temporo-
mandibulare.
 Gutiera ca mijloc de ancoraj face corp comun cu placa acrilică, îmbracă fața orală, ocluzală și
vestibulară a grupului de dinți laterali, dar rămâne la distanță de 2 - 3 mm de festonul gingival
vestibular, pentru a nu provoca iritații periodontale și pentru a asigura igiena orală și vine în contact
intim cu suprafața dentară.
 Suprafața ocluzală a gutierei poate fi plană (dezangrenare interarcadică, relaxare musculară) sau
cuspidată în formă de microplanuri înclinate (conducere mandibulară), în funcție de cerințele clinice și
terapeutice.
 Pereții gutierei trebuie să aibă o grosime uniformă, pentru a evita fracturarea și pentru a conferi
elasticitatea adecvată.
 În sens vertical, gutiera trebuie să fie suficient de înaltă pentru a dezangrena arcadele dentare, dar să nu
depăsească spațiul de inocluzie fiziologică de 2 - 4 mm.

Gutiera ca mijloc de ancoraj prezintă unele avantaje:

 oferă o maximă retenție a aparatului,
 placa se poate răscroi posterior foarte mult,
 oferă bază largă de retenție a elementelor active ale aparatului,
 are efect de solidarizare a unui grup de dinți, forțele ortodontice fiind uniform repartizate, blochează
mișcarea nedorită a dințŃilor,
 se poate fixa orice element accesoriu (cârlig, tubușor, etc.),
 favorizează ingresia dinților laterali,
 blochează extruzia dinților laterali și este ușor de confecționat.
Gutiera ca mijloc de ancoraj prezintă unele dezavantaje:
 favorizează apariția cariei dentare într-o igienă orală deficitară ("caria de gutieră" care apare pe
vârfurile cuspidiene),
CURS 4 TD III
DR DĂMĂȘARU ELENA
ANUL UNIVERSITAR 2023/2024

 poate produce abrazia smalțului dinților cuprinși în gutieră, datorită frecării dinte - acrilat, prin
introducerea și scoaterea aparatului din cavitatea orală,
 se poate fractura la presiunile masticatorii, prin purtare, contactul adaptării intime a dinților se pierde
și gutiera necesită o căptușire, înclinarea vestibulară sau linguală a dinților determină o pierdere a
contactul cu gutiera, sunt solicitați atât dinții cuprinși în gutieră, cât și ceilalți dinți, producând o
ingresie dentară și o rotație anterioară a mandibulei,
 are rezistență scăzută la abrazie, necesitând adăugare de acrilat pe suprafața ei ocluzală și blochează
erupția dinților care-i acoperă.
Adaptarea gutierei ca mijloc de ancoraj se realizează prin adăugarea sau șlefuirea suprafeței ocluzale, până la
obținerea spațiului de inocluzie fiziologică dintre fețele incizale ale dinților frontali.

C. Elementele active ale aparatelor biomecanice mobilizabile

 declansează forțele ortodontice care asigură deplasarea dentară și stimularea creșterii maxilarelor.
 Arcurile aparatelor biomecanice mobilizabile pot fi confecționate în laboratorul de tehnică ortodontică
sau pot fi prefabricate.
 Arcurile se confecționează din sârme de viplă elastică (federhart), cu secțiune rotundă și diametru între
1 - 1,2 mm (arcul Coffin), de 0,8 mm (arcul vestibular) sau de 0,7 mm (arcuri secundare), pe modelele
de ghips, cu ajutorul cleștilor crampon, cu fălci plate, cu fălci rotunde, cu o falcă rotundă și una
convexă.
 Un arc este alcătuit din trei porțiuni distincte:
o Porțiunea activă, care vine în contact cu dintele pe care se exercită o forță ortodontică,
o Porțiunea intermediară este porțiunea elastică a arcului, care are o lungime variabilă în funcție
de distanța față de dinte și de poziția arcului față de arcada dentară (vestibulară sau orală) și
necesită o activare de către ortodont și
o zona de retenție care este porțiunea arcului prin care se fixează în baza plăcii, prezentând 2 –3
cuduri în cel puțin două planuri și nu trebuie să depăsească linia mediană a modelului.

Elementele active ale aparatelor biomecanice mobilizabile sunt clasificate în:

 elemente principale
o șurubul ortodontic,
o arcul Coffin;
 elemente secundare
o arcurile vestibulare sau
o orale.
CURS 4 TD III
DR DĂMĂȘARU ELENA
ANUL UNIVERSITAR 2023/2024

1. Elementele active principale ale aparatelor biomecanice mobilizabile dezvoltă forțe ortodontice medii.

Arcul Coffin sau "în liră"

 are o acțiune de expansiune radială a arcadei maxilare și a fost înlocuit de șurubul ortodontic, după
apariția acestuia.
Este indicat în:
 compresiunea simetrică a maxilarului, în dentiția temporară și prima etapă a dentiției mixte.
 Se confecționează pe modelul de ghips din sârmă de viplă elastică cu ajutorul cramponului.
 Plasarea arcului Coffin în placa acrilică diferă după situația clinică și obiectivele terapeutice.
Este alcătuit din:
- Porțiunea activă – curbura principală, activă, posterioară, care vine înafara plăcii acrilice;
- zona de retenție – două extremități recurbate, anteriore, care retenționează în placa acrilică.

Arcul Coffin prezintă unele avantaje:

 forța aplicată pe arcadă este continuă și
 nu se fracturează usor.
Arcul Coffin prezintă unele dezavantaje:
 nu are eficiență în dentiția permanentă,
 în momentul activării lui, cele două jumătăți ale plăcii acrilice se pot deplasa atât în sens transversal,
cât și în sens vertical, ducând la instabilitatea aparatului, ceea ce necesită o ancorare foarte puternică
(gutiere ca mijloc de ancoraj).

Activarea arcului Coffin se realizează prin prinderea buclei circulare libere și turtirea acesteia, perpendicular
pe planul curburii, cu ajutorul cleștelui cu fălci late, pe o distanță de 1 mm, la 10 - 14 zile.

Șurubul ortodontic
 este un element activ mecanic prefabricat, care transformă forța de rotație prin activarea sa, într-o
mișcare de translație și produce forțe ortodontice medii și intermitente, care sunt transmise prin
intermediul plăcii acrilice țesuturilor subiacente sau sunt transmise dinților.
 Este indicat în expansiunea maxilară simetrică sau asimetrică, în deplasarea unui grup de dinți
vestibular sau distal și în deplasarea unui singur dinte vestibular sau distal.
CURS 4 TD III
DR DĂMĂȘARU ELENA
ANUL UNIVERSITAR 2023/2024

 Șurubul ortodontic se înglobează în placa acrilică, care apoi este secționată în funcție de poziția
șurubului.
 Plasarea șurubului ortodontic în placa acrilică se face în funcție de obiectivele terapeutice
 șurubul biactiv median – se plasează pe linia mediană, în dreptul premolarilor sau molarilor
temporari, placa se secționează pe linia mediană și produce un efect de expansiune simetrică
maxilară;
 șurubul în "V" median – se plasează pe linia mediană, în dreptul premolarilor sau molarilor
temporari, placa se secționează pe linia mediană și produce un efect de expansiune radiară
maxilară;
 șurubul unisens – se plasează pe linia mediană, în dreptul dinților anteriori, placa se secționează în
trapez și produce un efect de alungire anterioară a arcadei maxilare;
 șurubul unisens – se plasează paramedian, paralel cu linia mediană, în dreptul sectorului de arcadă
pe care va acționa, placa se secționează paramedian, în "L" și produce un efect de distalizare a
arcadei dentare;
 șurubul uni-sens – se plasează paramedian, perpendicular pe linia mediană, în dreptul sectorului de
arcadă pe care va acționa, placa se secționează paramedian în "L" și produce un efect de
expansiune asimetrică maxilară;
 șurubul unisens – se plasează paramedian, în dreptul unui dinte pe care va acționa, placa se
secționează în "U" și produce un efect de vestibularizare a dintelui;
 două șuruburi biactive – se plasează paramedian și oblic, pe sutura incisivocanină, șuruburile
trebuie să fie perpendiculare unul pe celălalt și să aibă ca bisectoare linia mediană, placa se
secționează în "Y" și produce un efect de expansiune radiară maxilară.

Șurubul ortodontic prezintă unele avantaje:

 dezvoltă o forșă ortodontică controlabilă,
 se fracturează greu,
 este rigid și precis,
 este ușor de montat în placa acrilică și
 este ușor de activat.

Șurubul ortodontic prezintă unele dezavantaje:

 activarea excesivă duce la instabilitatea aparatului,
 iar reparația se face numai în laboratorul de tehnică dentară, după o nouă amprentare.
 Activarea surubului ortodontic se realizează prin deschiderea șurubului în sensul săgeții, cu ajutorul
cheiței de activare.
 Șurubul biactiv se activează cu 90º la 5 - 7 zile, iar șurubul unisens se activează cu 180º la 5 - 7 zile
CURS 4 TD III
DR DĂMĂȘARU ELENA
ANUL UNIVERSITAR 2023/2024

2. Elementele active secundare ale aparatelor biomecanice mobilizabile

 dezvoltă forțe ortodontice ușoare și continue și acționează pe un număr limitat de dinți.
 Mărimea forței depinde de numărul de dinți pe care se aplică, de suprafața lor radiculară și este
exprimată prin confortul pacientului.
 Forța optimă produsă de un arc secundar, trebuie să fie de 20 g/cm² pe suprafața radiculară.
 Intensitatea forței exercitată pe dinți, depinde de dimensiunea și de lungimea arcului. Cu cât
dimensiunea arcului este mai mică cu atât forța exercitată este mai mică, dar elasticitatea arcului este
mai mare. Cu cât lungimea arcului este mai mare cu atât forța exercitată este mai mare și elasticitatea
arcului este mai mare.

Arcurile secundare ale aparatelor biomecanice mobilizabile se clasifică în

 arcuri simple (cu bucle și fără helix-uri) și
 arcuri compuse (cu bucle și cu helix-uri).
Direcția de mișcare a dintelui, produsă de forța arcurilor secundare, depinde de felul contactului cu
dintele.
 Arcurile vestibulare produc o mișcare de oralizare și de mezializare sau distalizare a dintelui,
 iar arcurile orale produc o mișcare de vestibularizare și de mezializare sau distalizare a dintelui, în
funcție de construcția lor

Arcul vestibular
 este plasat pe fața vestibulară a dinților frontali.
Este indicat în:
o inocluzia sagitală pozitivă redusă, realizând retrudarea grupului frontal prin palato-versie, când
arcul este poziționat la ½ feței vestibulare incisive;
o înghesuirea dentară frontală cu spațiul pe arcadă, realizând alinierea dinților prin cuplu de forțe,
împreună cu un arc oral (buclă dublă, seceră, etc.);
o stimularea erupției dinților, realizând egresia dentară, când arcul este poziționat în ⅓ cervicală a
fețelor vestibulare incisive;
o supraocluzia frontală ușoară, realizând ingresia dinților, când arcul este poziționat în ⅓ incizală a
fețelor vestibulare incisive;
o presiuni anormale ale buzei asupra incisivilor, realizând menținerea buzei la distanță, când arcul se
află la distanță de dinții frontali și în contact cu buza, eventual prin intermediul unei pelote acrilice;
CURS 4 TD III
DR DĂMĂȘARU ELENA
ANUL UNIVERSITAR 2023/2024

o ectopia vestibulară de canini, în asociere cu arcul de distalizare canină, realizând palato-versia

caninilor.
 Arcul vestibular se confecționează pe modelul de ghips din sârmă de viplă elastică cu diametrul de 0,7
- 0,8 mm, cu ajutorul cramponului.
Este alcătuit din:
 Porțiunea activă – curbura principală,care se sprijină pe dinții frontali;
 zonele de activare – două bucle, cu forme diferite (rotunjite, pătrate, triunghiulare, în deget de
mănușă, etc.), situate la ⅔ distale ale fețelor vestibulare ale caninilor;
 două zone care încalecă arcada dentară prin nișele masticatorii – între canini și premolarii primi;
 două zone de retenție – intră în placa acrilică.

Arcul vestibular prezintă unele avantaje:

 controlează arcada dentară fronto-intermediară, în sens sagital,
 porțiunea rectilinie permite înglobarea unor elemente accesorii,
 în funcție de necesitățile clinice și terapeutice, este foarte stabil și
 se deformează greu.

Arcul vestibular prezintă unele dezavantaje:

 reparația se face numai în laboratorul de tehnică dentară, prin înlocuirea arcului, iar
 în dentiția mixtă poate împiedica creșterea sagitală dentomaxilară.

Activarea arcului vestibular se realizează prin strângerea buclele de activare și șlefuirea plăcii acrilice
aproximativ 1 mm în dreptul incisivilor și caninilor, la 10 - 14 zile.

Arcul de distalizare canină sau arcul în "ac de siguranță"

 este plasat pe fața vestibulară a caninului și prezintă mai multe variante de design.
 Este indicat în ectopia vestibulară de canin, aflat în mezio-vestibulo-infrapoziție, realizând distalizarea
și egresia caninului și se asociază cu arcul vestibular pentru oralizarea caninului.
 Se confecționează cu ajutorul cramponului sau cu clește cu fălci rotunde.
Este alcătuit din:
 Porțiunea activă și zona de activare – ansa circulară de 4 - 6 mm adaptată la circumferința
caninului, prelungită anterior cu o gheruță, înconjurând ⅓ din fața mezio-orală și fața vestibulară a
caninului;
 Porțiunea rectilinie paralelă cu mucoasa fixă, la distanță de 0,5 mm;
 bucla de elasticitate în dreptul molarului prim permanent;
CURS 4 TD III
DR DĂMĂȘARU ELENA
ANUL UNIVERSITAR 2023/2024

 porțiune care încalecă arcada dentară prin nișa masticatorie – între molarii prim și secund
permanenți;
 zona de retenție – intră în placa acrilică.

Arcul de distalizare canină prezintă unele avantaje:

 controlează poziția caninului erupt parțial sau total, în sens sagital,
 nu se fracturează ușor și
 se deformează greu.

Arcul de distalizare canină prezintă unele dezavantaje:

 activarea excesivă sau plasarea bilaterală a arcului, desprinde anterior placa acrilică, de aceea trebuie
asociat cu arcul vestibular, care are rolul și de menținere a plăcii,
 iar reparația se face numai în laboratorul de tehnică dentară.

Activarea arcului de distalizare canină se realizează prin scurtarea ansei cu aproximativ 1 mm, la 10 - 14 zile.

Arcul în ciupercă
 este plasat pe fața orală a incisivilor și are mai multe variante de design.
 Este indicat în palato-versia incisivilor și alinierea curburii incisive, în rotația incisivilor prin cuplu de
forțe cu arcul vestibular.
 Se confecționează cu ajutorul cramponului.
 Este alcătuit din:
 Porțiunea activă – zona centrală în contact cu ⅓ medie a fețelor orale ale incisivilor;
 zona de activare – două bucle situate de o parte și alta a porțiunii elastice, în formă de "S";
 zona de retenție – intră în placa acrilică.

Arcul în ciupercă prezintă unele avantaje:

 controlează curbura dinților frontali, în sens sagital,
 nu se fracturează ușor și
 se deformează greu.

Arcul în ciupercă prezintă unele dezavantaje:

 activarea excesivă desprinde anterior placa acrilică sau derapează pe dinții frontali,
 dar plasat superior, în ocluzie adâncă în acoperiș, poate interfera cu marginea incizală a incisivilor
inferiori, iar
CURS 4 TD III
DR DĂMĂȘARU ELENA
ANUL UNIVERSITAR 2023/2024

 reparația se face numai în laboratorul de tehnică dentară.

Activarea arcului în ciupercă se realizează prin deschiderea buclelor în formă de "S", la 7 - 14 zile.

Arcul în buclă dublă sau în buclă simplă

 este plasat pe fața orală a unui incisiv.
 Este indicat în palato-versia incisivului, în rotația incisivului prin cuplu de forțe cu arcul vestibular,
 arcul în buclă dublă fiind indicat la incisivii maxilari,
 iar arcul în buclă simplă la incisivii mandibulari, în funcție de mărimea spațiului dintre placa acrilică și
dinte.
 Se confecționează cu ajutorul cramponului.
Este alcătuit din:
 zona activă – în contact cu fața orală a incisivului;
 zona de retenție – intră în placa acrilică.

Arcul în buclă dublă sau în buclă simplă prezintă unele avantaje:

 controlează incisivul, în sens sagital,
 bucla dublă nu se fracturează ușor și
 este ușor de confecționat.

Arcul în buclă dublă sau în buclă simplă prezintă unele dezavantaje:

 activarea excesivă duce la deraparea pe dinte,
 iar plasat superior, în ocluzie adâncă în acoperiș, poate interfera cu marginea incizală a incisivilor
inferiori,
 bucla simplă are elasticitate redusă și se poate rupe ușor și
 reparația se face numai în laboratorul de tehnică dentară.
Activarea arcului în buclă dublă se realizează prin deschiderea celei de-a doua bucle, iar a arcului în buclă
simplă prin strângerea buclei, la 7 - 14 zile.

Arcul în seceră simplă sau în seceră dublă sau în “S”

 este plasat pe fața orală a unui incisiv.
 Este indicat în rotația incisivă prin cuplu de forțe cu arcul vestibular,
 partea activă a secerii vine în contact cu muchia orală a dintelui rotat, în palato-versia unui incisiv (mai
ales inferior), în deplasarea mezială sau distală combinată cu palatoversia unui incisiv, capătul arcului
încadrând dintele pe fața opusă direcției de deplasare.
CURS 4 TD III
DR DĂMĂȘARU ELENA
ANUL UNIVERSITAR 2023/2024

 Se confecționează cu ajutorul cramponului.

Este alcătuit din:
 zona activă – bucla în formă de "S" (secera dublă);
 zona de retenție – intră în placa acrilică.

Arcul în seceră simplă sau în seceră dublă prezintă unele avantaje:

 controlează incisivul, în sens sagital și mezio-distal și
 este ușor de confecționat.

Arcul în seceră simplă sau în seceră dublă prezintă unele dezavantaje:

 activarea excesivă duce la deraparea pe dinte,
 secera simplă are elasticitate redusă și se poate rupe usor; și
 reparația se face numai în laboratorul de tehnică dentară.
Activarea arcului în seceră dublă, se realizează prin deschiderea selectivă a buclei în “S”, iar a arcului în
seceră simplă prin deschiderea părții active, la 7 - 14 zile.

Arcul diapazon sau în “ac de păr”

 este plasat pe fața mezială sau distală a unui incisiv.
 Este indicat în deplasarea mezială sau distală a unui incisiv și în închiderea diastemei interincisive.
 Se confecționează cu ajutorul cramponului.
 Este alcătuit din:
 zona activă – porțiunea rectilinie, prelungită anterior cu o gheruță;
 zona de retenție – intră în placa acrilică.
Arcul diapazon prezintă unele avantaje:
 controlează incisivul mezio-distal și
 este ușor de confecționat.
Arcul diapazon prezintă unele dezavantaje:
 activarea excesivă duce la transformarea lui în croșet simplu și produce rotația incisivului,
 are elasticitate redusă și se poate rupe ușor.
 iar reparația se face numai în laboratorul de tehnică dentară.
Activarea arcului diapazon se realizează prin aducerea capătului arcului, de la ieșirea lui din placa acrilică, în
sensul deplasării incisivului, la 7 - 14 zile.

D. Elementele funcționale (opționale) ale aparatelor mobilizabile mixte

 transformă forțele musculare din timpul funcțiilor aparatului dento-maxilar în forțe ortodontice și
 sunt reprezentate de
CURS 4 TD III
DR DĂMĂȘARU ELENA
ANUL UNIVERSITAR 2023/2024

 planul înclinat,
 platoul retroincizal,
 scutul lingual și
 gutiera ocluzală.

1. Planul înclinat
 este un element acrilic sau metalic care iese din placa acrilică în regiunea anterioară sau laterală.
 Planul înclinat se plasează la placa palatină sau linguală, în funcție de obiectivele terapeutice

Planul înclinat acrilic la placa superioară,

 în regiunea anterioară utilizează forța mușchilor propulsori ai mandibulei.
 Este indicat în corectarea retropoziției mandibulare funcționale prin ghidarea mișcărilor mandibulare
și în corectarea ocluziei distalizate.
 Planul înclinat face corp comun cu placa palatină, în sens transversal, se întinde de la canin la canin,
în sens vertical pornește de la coletul incisivilor superiori și are o direcție oblică, în jos și înapoi și o
înclinație de 45 - 65º.
 Planul înclinat trebuie să fie suficient de înalt, pentru a putea dirija mandibula în propulsie, când
aceasta realizează drumul de închidere a cavității orale.
 Dinții inferiori trebuie să se situeze înaintea planului înclinat.
 Dinții laterali trebuie să realizeze o ocluzie neutrală, în cazul în care distoocluzia nu este mai mare
de 5 mm.
Planul înclinat la placa superioară
 corectează retropoziția mandibulei prin următorul mecanism de acțiune:
 tonifică mușchii propulsori ai mandibulei;
 stimulează creșterea mandibulei în sens sagital prin întinderea mușchilor pterigoidieni interni;
 remodelează elementele articulației temporo-mandibulare;
 corectează poziția distalizată a mandibulei, realizând rapoartele ocluzale neutrale.

Planul înclinat acrilic la placa inferioară,

 în regiunea anterioară utilizează forța muschilor ridicători și retropulsori ai mandibulei.
 Este indicat în:
 corectarea angrenajelor inverse sau a ocluziei inverse frontale determinate de modificările de ax ale
frontalilor superiori, când dinții superiori au spațiu pe arcada dentară și prezintă o poziție favorabilă
vestibularizării lor (frontalii nu sunt rotați);
 corectarea conducției forțate terminale de mezializare a mandibulei;
CURS 4 TD III
DR DĂMĂȘARU ELENA
ANUL UNIVERSITAR 2023/2024

 ghidarea erupției dentare, când frontalii superiori sunt parțial erupți sau frontalii inferiori sunt
malpoziționați.
 Planul înclinat face corp comun cu placa linguală, în sens transversal se întinde de la canin la canin, în
sens vertical, pornește de la marginea incizală a incisivilor inferiori și are o direcție oblică, în sus și
înapoi și o înclinație de 45 - 65º.
 Înălțimea planului înclinat nu trebuie să depăsească spațiul de inocluzie fiziologică de 2 - 4 mm.
 Numai dinții superiori angrenați invers trebuie să realizeze contacte cu planul înclinat, în timp ce dinții
laterali nu trebuie să realizeze contacte dentare, ci să rămână la distanță de 2 – 4 mm.
 Planul înclinat la placa inferioară corectează angrenajul invers frontal prin următorul mecanism de
acțiune:
o Forțele verticale din timpul masticației se descompun pe planul înclinat, după principiul
paralelogramului forțelor, într-o forță verticală și una orizontală, care are ca rezultat
vestibularizarea dinților angrenați invers.
 Planul înclinat la placa inferioară nu se poartă mai mult de două săptămâni, chiar dacă nu s-a realizat
corectarea, pentru că există pericolul egresiei dinților laterali, cu apariția ocluziei deschise frontale.

2. Platoul retroincizal
 este un element acrilic care iese din placa acrilică superioară,
 în regiunea anterioară simutilizează forța mușchilor ridicători ai mandibulei.
 Este indicat în corectarea ocluziei adânci, produsă prin supra-alveolo-poziția frontalilor inferiori sau
prin infra-alveolopoziŃia dinților laterali.
 Platoul retroincizal este ca o modelare particulară (îngroșare) a plăcii în zona retroincizală, care face
corp comun cu placa palatină, în sens transversal se întinde de la canin la canin și în sens vertical
trebuie să fie suficient de înalt, dar nu trebuie să depăsească spațiul de inocluzie fiziologică de 2 - 4
mm.
 Trecerea de la platou la restul plăcii se face treptat, astfel încât numai frontalii inferiori să realizeze
contacte cu platoul retroincizal, în timp ce dinții laterali nu trebuie să facă contacte dentare, ci să
rămână la distanță de 2 - 4 mm.
 Platoul retroincizal corectează ocluzia adâncă prin următorul mecanism de acțiune:
 se produce intruzia incisivilor inferiori, pentru că toate forțele masticatorii sunt preluate de acești
dinți, prin stabilirea contactelor cu platoul retroincizal;
 în zona laterală, se produce fenomenul de căutare a antagonișstilor, care determină egresia dinților
laterali.
 Pentru eficiența platoului retroincizal, pacientul trebuie să poarte aparatul în timpul masticației și să
facă exerciții de strângerea dinților.
CURS 4 TD III
DR DĂMĂȘARU ELENA
ANUL UNIVERSITAR 2023/2024

3. Scutul lingual
 este un element metalic care iese din placa acrilică superioară în regiunea anterioară (figura 56).
 Este indicat în deglutiția atipică de tip protruziv anterior complet, împiedicând pătrunderea limbii
printre dinți în timpul deglutiției și fonației (în dentiția temporară și dentiția mixtă), în obiceiurile
vicioase de sugere a degetului, împiedicând practicarea obiceiului și în ocluzia deschisă frontală
funcțională.
 Scutul lingual este un grilaj din sârmă, cu ondulații verticale, care iese vertical din placa acrilică în
zona retroincizală, având o înclinație usor oblică către posterior. În sens transversal se întinde de la
canin la canin, urmărind curbura arcadei dento-alveolare inferioare. În sens vertical, trebuie să fie
suficient de înalt, pentru a împiedica pătrunderea limbii sau a degetului pe sub scut, dar să nu
depăsească ½ feței linguale a incisivilor inferiori.
 Se confecțŃionează din sârmă de viplă elastică, rotundă pe secțiune, cu diametru între 0,6 - 0,8 mm, cu
ajutorul cramponului.
 Scutul lingual este un obstacol pentru pătrunderea limbii sau a degetului printre dinți și nu corectează
disfuncția linguală.

4. Gutiera ocluzală sau masa acrilică interocluzală

 este un element acrilic care iese din placă în regiunile laterale ale arcadelor dentare.
 Este indicată când este necesară o dezangrenare a arcadelor dentare, când este necesar efectuarea
saltului articular, când este necesară o înălțarea a ocluziei dentare, când se utilizează forțe ortodontice
medii (șurub ortodontic), în laterodeviație mandibulară, decondiționarea ticului de propulsie a
mandibulei, bruxism noctum și în sindromul algo-disfuncțional a articulației temporo-mandibulare.
 Gutiera ocluzală este o prelungire a bazei plăcii acrilice peste fețele ocluzale ale dinților laterali, care
face corp comun cu placa acrilică, îmbracă fața orală și ocluzală a grupului de dinși laterali, se termină
la nivelul feșei vestibulare (fără să o acopere) a dinșilor laterali și vine în contact intim cu suprafața
dentară. În funcție de cerințele clinice și terapeutice, suprafața ocluzală a gutierei poate fi plană
(dezangrenarea interarcadică, împiedicarea egresiei dinților laterali, relaxare musculară) sau cuspidată
în formă de microplanuri înclinate (conducere mandibulară). Pereții gutierei trebuie să aibă o grosime
uniformă, pentru a evita fracturarea ei. În sens vertical, gutiera trebuie să fie suficient de înaltă pentru
a dezangrena arcadele dentare, dar nu trebuie să depăsească spațiul de inocluzie fiziologică de 2 - 4
mm.
 Gutiera ocluzală produce o înălțare de ocluzie, provizorie, care facilitează acțiunea șurubului
ortodontic (dezangrenarea interarcadică și alunecarea maxilarului pe mandibulă în sens transversal)
sau efectuarea saltului articular. Aparatul trebuie să cuprindă în alcătuirea lui croșete pentru ancorare,
deoarece gutiera ocluzală nu este un element de ancoraj.
Gutiera ocluzală prezintă unele avantaje:
CURS 4 TD III
DR DĂMĂȘARU ELENA
ANUL UNIVERSITAR 2023/2024

 dezangrenează arcadele dentare,

 blochează extruzia dinților laterali,
 nu favorizează apariția "cariei de gutieră",
 dinții cuprinsi în gutieră nu sunt solicitați,
 nu produce abrazia smalțului dinŃților și
 este ușor de confecționat.
Gutiera ocluzală prezintă unele dezavantaje:
 se poate fractura la presiunile masticatorii,
 are rezistență scăzută la abrazie,
 necesitând adăugare de acrilat pe suprafața ei ocluzală.
Adaptarea gutierei ocluzale se realizează prin adăugarea sau șlefuirea suprafeței ocluzale, până la obținerea
spațiului de inocluzie fiziologică dintre fețele incizale ale dinților frontali.

Algoritmul clinico-tehnologic
Confecționarea unui aparat mobilizabil biomecanic sau mixt se realizează prin parcurgerea mai multor
etape clinice și de laborator, abordând metoda clasică sau modernă.

A. Metoda clasică de confecționare a aparatelor ortodontice acrilice prezintă mai multe faze clinice și de
laborator:
1. Faza clinică are ca scop examinarea clinică și paraclinică a pacientului, stabilirea diagnosticului
ortodontic și a planului de tratament.
2. Faza clinică are ca scop amprentarea bimaxilară a cavității orale și înregistrarea ocluziei dentare
habituale.
3. Faza de laborator are ca scop realizarea modelului din ghips (de studiu și de lucru).
4. Faza clinică are ca scop efectuarea studiului de model, în urma căruia se elaborează schița aparatului
ortodontic, care se trimite la laboratorul de tehnică ortodontică. În cazul terapiei ortodontice cu un
aparat funcțional sau mixt, modelele de lucru sunt trimise în laborator în ocluzie construită, în vederea
montării modelelor în ocluzor.
5. Faza de laborator are ca scop realizarea machetei în ceară a aparatului, ambalarea machetei și
realizarea tiparului.
6. Apoi, urmează prepararea acrilatului, îndesarea pastei de acrilat în tipar și termopolimerizarea
acrilatului. Apoi, urmează dezambalarea și prelucrarea mecanică a aparatului finit (netezire, finisare și
lustruire).
7. Faza clinică are ca scop aplicarea, adaptarea în cavitatea orală și activarea aparatului ortodontic și
indicațiile pentru pacient privind purtarea și igienizarea aparatului ortodontic.
CURS 4 TD III
DR DĂMĂȘARU ELENA
ANUL UNIVERSITAR 2023/2024

B. Metoda modernă de confecționare a aparatelor ortodontice acrilice prin polimerizare acrilică în căldură
umedă, uscată sau sub presiune, nu mai necesită toate fazele intermediare ale metodei clasice (confecționarea
machetei și a tiparului), reducându-se timpul de realizarea a aparatului finit. Metoda modernă de laborator
constă confecționarea elementelor din sârmă și poziționarea șurubului ortodontic, iar apoi inserarea și
polimerizarea acrilatului.

Tehnici de reparare ale aparatelor ortodontice acrilice.

Reparația plăcilor acrilice.

 Stabilitatea precară a plăcilor acrilice apare datorită producerii recidivelor anomaliilor dento-maxilare,
a deformării croșetelor, a pierderii dinților temporari sau a hiperactivării șurubului ortodontic. În aceste
caz, este necesară căptuțirea plăcii acrilice direct în cavitatea orală cu acrilat autopolimerizabil sau cu
ajutorul unei amprente, căptușirea aparatului pe modelul de lucru cu acrilat termopolimerizabil în
laboratorul de tehnică ortodontică. Dacă aparatul nu mai este fidel cavității orale și a fost purtat 6 luni,
se face un aparat ortodontic nou.
 Fracturarea plăcilor acrilice necesită amprentarea și repararea plăcii pe modelul de lucru cu acrilat
autopolimerizabil sau termopolimerizabil, în laboratorul de tehnică ortodontică. Dacă fragmentul
fracturat este mare, se face un aparat ortodontic nou.

Reparația gutierelor.
 Fracturarea gutierelor necesită refacerea acestora direct în cavitatea orală cu acrilat autopolimerizabil
sau amprentare și repararea gutierei pe modelul de lucru cu acrilat autopolimerizabil sau
termopolimerizabil, în laboratorul de tehnică ortodontică sau se face un aparat ortodontic nou.

Reparația croșetelor, a arcurilor sau înlocuirea șurubului ortodontic

 necesită amprentarea și înlocuirea acestuia pe modelul de lucru, în laboratorul de tehnică ortodontică
sau se face un aparat ortodontic nou.

APARATELE FUNCȚIONALE
 Aparatele funcționale (miofuncționale) sunt dispozitive intraorale monomaxilare sau bimaxilare, cu
acțiune ortopedică și/sau ortodontică, care dezvoltă forțe ortodontice prin ghidarea forțelor naturale
musculare din timpul funcțiilor aparatului dento-maxilar, pentru modificarea creșterii cranio-faciale, a
rapoartelor scheletale maxilare sau a poziției dinților.
 Obiectivul tratamentului cu aparatele funcționale este de a îndepărta cauza funcțională a anomaliei
dentomaxilare și de a restabili un nou echilibru muscular, capabil să remodeleze structurile
CURS 4 TD III
DR DĂMĂȘARU ELENA
ANUL UNIVERSITAR 2023/2024

morfologice ale aparatului dento-maxilar (procese dento-alveolare, bazele maxilare, articulația

temporomandibulare), cu îmbunătățirea profilul pacientului.
 Teoria echilibrului oro-facial se bazează pe ipoteza că forma arcadelor dento-alveolare este dată de
antagonismul grupele musculare extraorale (mușchii masticatori și oro-faciali) și intraorale (limba),
care formează un culoar de forțe naturale musculare. Deși grupele musculare acționează cu forțe
diferite ca direcție, intensitate și durată, poziția dinților rămâne stabilă, deoarece forțele se află într-un
echilibru constant.
 Forțele naturale funcționale apar datorită activității normale musculare din timpul funcțiilor aparatului
dento-maxilar (deglutiție, fonație, masticație) și a dinșilor (postură, ocluzie dentară, erupșie dentară).
 Forțele anormale funcționale apar datorită activității anormale musculare din timpul funcțiilor
aparatului dento-maxilar (respirație orală, deglutiții atipice, masticație leneșă), a obiceiurilor vicioase
(sugere, interpoziție, mușcare), a bruxismului și a disfuncției ocluzale (interferențe ocluzale, ocluzie
traumatogenă).
 Forțele terapeutice funcționale sunt rezultante ale direcționării și condiționării neuro-musculare a
anumitor forțe musculare naturale, în vederea stimulării cresterii, a modificării poziției și a morfologiei
bazelor maxilare.
 Tratamentul funcțional se instituie înaintea tratamentului biomecanic, îndepărtând factorul cauzal al
anomaliei dento-maxilare. Obiectivele tratamentului funcțional sunt de restabilire a tonusului muscular
oro-facial, de combatere a obiceiurilor vicioase și de reeducare a funcțiilor aparatului dento-maxilar.
 Scopul tratamentului funcțional instituit după tratamentul biomecanic este de a menține rezultatele
terapeutice, de echilibrare musculară finală și de prevenire a recidivelor datorate neadaptării
musculaturii la noua condiție scheletală sau dentară.

Caracteristicile comune ale aparatelor funcționale sunt următoarele:

 utilizează forțele musculare funcționale;

 stimulează sau inhibă forțele naturale musculare;
 redistribuie forțele naturale – cantitatea, direcția și durata;
 elimină forțele musculare anormale;
 dezangrenează arcadele dentare;
 stabilește o nouă poziție a mandibulei față de maxilar;
 obligă închiderea cavității orale în timpul funcțiilor și în postură;
 schimbă selectiv sensurile de erupție ale dinților sau ale bazelor scheletale;
 determină modificări scheletale dimensionale.

Indicațiile clinice ale aparatelor funcționale sunt următoarele:

 în tratamentul etiologic;
 în tratamentul interceptiv al anomaliilor dento-maxilare, de cauze funcționale;
CURS 4 TD III
DR DĂMĂȘARU ELENA
ANUL UNIVERSITAR 2023/2024

 în tratamentul activ al anomaliilor dentomaxilare, de cauze funcȚionale;

 în perioada de creȘtere;
 la pacienȚii cu igienă dentară corespunzătoare.

Avantajele aparatelor funcționale sunt următoarele:

 elimină disfuncțiile aparatului dentomaxilar (decondiționare și reeducare funcțională);
 tratează anomalii dento-maxilare, de cauze funcționale;
 se aplică timpuriu, în prima etapă a dentiției mixte;
 se asociază cu exerciții de miogimnastică;
 au o tehnologie simplă și se pot repara usor;
 pot fi confecționate direct în cavitatea orală de către ortodont (gutiera cu plan înclinat);
 permit adăugarea elementelor menținerii spațiului (activatoare situate intraoral);
 permit o igienizare orală corespunzătoare în timpul tratamentului;
 timpul de confecționare în laboratorul de tehnică ortodontică este relativ scurt;
 costul aparatului este acceptabil pentru pacient;
 timpul cel mai lung de purtare a aparatului este noaptea;
 vizitele pacientului la consultații sunt rare.

Dezavantajele aparatelor funcționale sunt următoarele:

 nu au eficiență la adultul tânăr;
 nu produc mișcări dentare individualizate;
 eficiența tratamentului depinde de cooperarea pacientului;
 se aplică înaintea tratamentului biomecanic;
 se aplică după tratamentul biomecanic, în perioada de echilibrare finală;
 nu pot fi purtate în masticație;
 provoacă uneori iritații ale mucoasei orale;
 partea acrilică a aparatului se impregnează cu microorganisme și resturi alimentare;
 reduce mult din spațiul oral (activatoare intraorale);
 provoacă uneori senzații puternice de vomă;
 provoacă uneori manifestări psihice ale pacientului.

Clasificarea aparatelor funcționale se realizează după mai multe criterii:

CURS 4 TD III
DR DĂMĂȘARU ELENA
ANUL UNIVERSITAR 2023/2024

După modul de acțiune:

- aparate funcționale active – produc forțe intrinsece pentru activarea elementelor componente ale aparatului;
- aparate funcționale pasive – nu produc forțe pentru activarea elementelor componente ale aparatului.

După efectele produse asupra grupelor musculare:

- aparate funcționale miotonice – acționează prin masa musculară;
- aparate funcționale miodinamice – acționează prin activitatea musculară din timpul funcțiilor.
După modul de agregare:
- aparate funcționale mobile – nu conțin elemente de agregare;
- aparate funcționale fixe – sunt fixate pe dinți (cimentare).

După zona de aplicare:

- aparate funcționale monomaxilare – superioare sau inferioare;
- aparate funcționale bimaxilare – superioare și inferioare solidarizate într-un bloc.

După sediu:
- aparate funcționale orale – ocupă spațiul oral;
- aparate funcționale vestibulare – ocupă vestibulul cavității orale.

După transmiterea forțelor:

- aparate funcționale de grupa I – transmit forțele musculare direct dinților, pentru a corecta malocluzia
(pelote, planul înclinat);
- aparate funcționale de grupa II – produc repoziționarea mandibulei și forțele rezultante sunt transmise
celorlalte structuri (activatoarele);
- aparate funcționale de grupa III – produc repoziționarea mandibulei, acționând din vestibulul bucal sau
dinafara arcadei dentare (scutul vestibular, aparatul Fränkel).

Tipuri de aparate funcționale

După modul de agregare, aparatele funcționale pot fi
- fixe, cimentate pe dinți sau
- mobile, care stau în cavitatea orală datorită contracțiilor musculare.

A. Aparatele funcționale fixe sunt dispozitivele ortodontice active, momomaxilare, care utilizează principiul
planului înclinat și sunt cimentate pe dinți.
Planul înclinat poate fi situat anterior sau posterior și acționează pe un singur dinte sau pe mai mulți dinți.
Astfel de aparate funcționale fixe sunt
CURS 4 TD III
DR DĂMĂȘARU ELENA
ANUL UNIVERSITAR 2023/2024

- gutiera cu plan înclinat,

- coroana ortodontică cu plan înclinat și
- inelul ortodontic cu plan înclinat.
Ultimele două aparate nu sunt utilizate decât în cazuri rare, fiind indicate în corectarea angrenajului invers
monodentar.
Elementele componente ale aparatelor funcționale fixe sunt
- elemente de ancorare (cimentate pe dinți) și
- planul înclinat.
Gutiera cu plan înclinat este un aparat acrilic, monomaxilar și utilizează forța mușchilor ridicători ai
mandibulei pentru a corecta malocluzia.
Este indicată în corectarea angrenajelor inverse sau a ocluziei inverse frontale, fără inocluzie sagitală
pozitivă, determinate de modificările de ax ale frontalilor superiori, când dinții superiori au spațiu pe arcada
dentară și prezintă o poziție favorabilă vestibularizării lor (nu sunt rotați), iar dinții inferiori sunt erupți
complet și există o supraocluzie frontală negativă.
Gutiera cu plan înclinat este alcătuită
 dintr-o gutieră inferioară (element de ancoraj) și
 un plan înclinat anterior acrilic (element funcțional).
 Gutiera este poziționată pe dinții inferiori, de la canin la canin (pentru un dinte în angrenaj invers, intră în
gutieră doi dinți inferiori), îmbracă fața linguală, marginea incizală și fața vestibulară a dinților inferiori,
dar se oprește la 1 - 2 mm de festonul gingival și se bizotează.
 Planul înclinat anterior face corp comun cu gutiera, în sens transversal, se întinde de la canin la canin, în
sens vertical, porneste de la marginea incizală a incisivilor inferiori și are o direcție oblică, în sus și înapoi
și o înclinație de 45 - 65º. Înălțimea planului înclinat nu trebuie să depăsească spațiul de inocluzie
fiziologică de 2 - 4 mm.
 Numai dinții superiori angrenați invers trebuie să realizeze contacte cu planul înclinat, în timp ce dinții
laterali nu trebuie să realizeze contacte dentare, ci să rămână la distanță de 2 - 4 mm.
 Gutiera cu plan înclinat prezintă același mecanism de acțiune și indicații pentru pacient ca al planului
înclinat anterior la placa acrilică inferioară.

B. Aparatele funcționale mobile sunt dispozitivele ortodontice active sau pasive, bimaxilare, care stau libere
în cavitatea orală, datorită contracției musculare. Pot ocupa
 spațiul oral sau
 vestibular și
 sunt alcătuite din elemente acrilice și metalice.
Aparatele funcționale mobile orale prezintă numeroase avantaje, dar au și unele dezavantaje:
 sunt voluminoase și rigide,
CURS 4 TD III
DR DĂMĂȘARU ELENA
ANUL UNIVERSITAR 2023/2024

 ocupând din spațiul limbii, jenează funcțiile aparatului dento-maxilar, posibilă fiind numai deglutiția,
iar din aceste motive pacienții nu le agreează.
Aparate funcționale mobile vestibulare prezintă avantajul că spațiul oral este liber și se pot desfășura funcțiile
aparatului dento-maxilar (fonație, deglutiție) și din acest motiv sunt acceptate de către pacienți. Dezavantajele
acestor aparate funcționale constă în
 elasticitatea excesivă și a
 deformării rapide, ceea ce determină pacienții să nu le mai poarte, ele neputând fi reparate.

Scutul vestibular (scutul labial, plăcuța vestibulară a lui Hotz sau fluturașul)
 este un aparat funcțional mobil, rigid, de decondiționare a obiceiurilor vicioase și a disfuncțŃiilor și de
stimulare musculară, situat în vestibulul oral.
 Principiul de acțiune al acestui aparat se bazează pe utilizarea forțelor musculaturii periorale care
contracarează forța de acțiune a limbii și corectează poziția dinților anteriori.
 Este indicat în intercepția obiceiurilor vicioase (sugerea degetelor) și a disfuncților (respirație orală),
care au provocat o malocluzie clasa a II-a Angle, în dentiția temporară și prima etapă a dentiŃției
mixte. De asemenea, este utilizat ca adjuvant în miogimnastica funcțională orală, fiind indicat în
hipotonicitatea mușchiului orbicularis oris și a mușchiului mentalis pentru executarea exercițiilor de
tonifiere.
 Este contraindicat în dentiția permanentă, în blocajul nazal prin vegetații adenoide și nu se utilizează
pentru corectarea malocluziei clasei a II-a Angle.
 Scutul vestibular este o construcție acrilică care se întinde de la nivelul fundului de sac vestibular
superior la cel inferior și se extinde până la fața mezială a molarilor primi temporari. Aparatul vine în
contact cu arcada dento-alveolară superioară și este la distanță de arcada dento-alveolară inferioară.
 În timpul confecționării, modelul inferior se foliază la nivelul arcadei alveolare și a fețelor vestibulare
ale incisivilor inferiori, până la fețele distale ale caninilor, iar modelele din ghips sunt montate în
ocluzor după ceara de ocluzie construită. Pe linia mediană, la nivelul stomion-ului prezintă un inel din
sârmă, pentru exercițiile de miogimnastică a mușchiului orbicularis oris.
Mecanismul de acțiune al scutul vestibular este multiplu:
 decondiționează obiceiurile vicioase (sugere a degetului, mușcarea buzelor, interpoziția sau roaderea
de obiecte), pentru că aparatul este ca un ecran și nu permite practicarea acestora;
 decondiționează respirația orală, prin închiderea treptată a orificiilor care se fac la nivelul scutului
vestibular (pentru a nu apare senzația de sufocare) și prin contactul bilabial care anulează disfuncția;
 stimulează creșterea sagitală a mandibulei, pentru că pacientul este obligat să propulseze mandibula
pentru a realiza contactul dintre arcada dentoalveolară inferioară și scutul vestibular;
 propulsia mandibulei, produce creșterea tonicității mușchilor pterigoidieni externi, creând un nou
echilibru între mușchii propulsori și retropulsori;
CURS 4 TD III
DR DĂMĂȘARU ELENA
ANUL UNIVERSITAR 2023/2024

 stimulează contracția mușchiului orbicularis oris, pentru că altfel aparatul nu se menține în cavitatea
orală;
 retrudează grupul incisiv superior prin forța de contracție a mușchiului orbicularis oris, care este
transmisă
 direct incisivilor;
 este un adjuvant pentru exercițiile de miogimnastică a mușchiului orbicularis oris, datorită inelului de
care se atașează un elastic dublu, lung de 25 cm, cu care se fac exerciții de întindere și revenire a
elasticului;
 corectează deglutiția protruzivă când se asociază cu scutul lingual.
 Scutul vestibular este purtat de către pacient în perioada de somn.

Scutul vestibular prezintă unele avantaje:

 stimulează musculatura periorală,
 decondiționează si împiedică practicarea obiceiurilor vicioase și a disfuncțiilor,
 repoziționează mandibula după ceara de ocluzie construită,
 permite executarea exercițiilor de miogimnastică pentru tonifierea mușchiului orbicularis oris și
 este ușor de confecționat.
Scutul vestibular prezintă unele dezavantaje:
 corectează malocluziile ușoare de cauză funcțională,
 respiraŃiei orale, prezintă orificii mici, care se obturează treptat, pe măsură ce respiraŃia nazală este
reluată este eficient numai la vârste mici,
 iar purtarea aparatului este la latitudinea pacientului.

Scutul vestibular prezintă mai multe variante de design, în funcție de obiectivele și indicațiile terapeutice.
 Scutul vestibular perforat, indicat în intercepția.
 Scutul vestibular extins, indicat în corectarea endoalveoliei maxilare de cauze funcționale, este extins
până la nivelul fețelor meziale ale molarilor primi permanenți, cu rol de îndepărtare a obrajilor și de
inhibare a presiunilor mușchilor buccinatori asupra arcadelor dento-alveolare laterale.
 Scutul vestibular parțial, indicat în intercepția obiceiului vicios de mușcare a buzei inferioare, are o formă
triunghiulară pe secțiune, cu vârful situat în șanțul vestibular inferior și baza la nivelul marginilor incizale
ale dinților frontali superiori, cu rol în menținerea la distanță a buzei inferioare și anulare a obiceiul vicios
de mușcare.
 Scutul vestibular asociat cu scutul lingual, indicat în intercepția deglutiției protruzive, este format din
scutul vestibular care retenționează scutul lingual poziționat în regiunea retroincisivă.

Activatoarele au fost clasificate după mai multe criterii:

 Activatoare de stimularea creșterii:
CURS 4 TD III
DR DĂMĂȘARU ELENA
ANUL UNIVERSITAR 2023/2024

 activatoare rigide
o bionatorul Balters,
o activatorul închis Andresen,
 activatoare elastice – derivate din activatorul Bimler:
o reglatorul funcțional Fränkel.
 activatoare propulsoare – derivate din aparatul Herbst:
o placa dublă Schwartz,
o Twin block Clark,
o
 După modul de acțiune:
 activatoare cu determinant scheletal;
 activatoare cu determinant muscular – pe grupe musculare (pterigoidieni, maseteri);
 activatoare cu determinant articular – ocluzal, sau temporo-mandibulare sau a mucoasei orale.

DISJUNCȚIA INTERMAXILARĂ
 Disjuncția intermaxilară este un procedeu prin care se realizează separarea celor două hemimaxilare,
prin deschiderea suturii medio-palatine.
 Disjuncția intermaxilară rapidă este indicată în endoganție maxilară cu stenoză nazală și respirație
orală, cu ocluzie inversă bilaterală și în despicăturile palatine operate.
 Disjuncția ortopedică este posibilă până la 16 - 20 ani, după această vârstă se face disjuncție
chirurgicală, pentru că sutura este sinostozată.
 Disjuncția intermaxilară este contraindicată în ocluzie deschisă frontală și în sinostoza prematură a
suturii mediopalatine.
Clasificarea disjuncției intermaxilare
 După viteza cu care se desface sutura medio-palatină, disjuncția intermaxilară poate fi
 lentă,
 rapidă,
 ultrarapidă și
 ultrarapidă fracționată.
1. Disjuncția intermaxilară lentă
 se realizează în 6 luni,
 iar ritmul de activare este de 0,5 - 1 mm pe zi,
 șurubul se desface cu 2 - 4 ¼ de tură pe zi, timp de 10 - 12 săptămâni.
 Contenția durează 3 - 4 luni, pentru formarea calus-ului la nivelul suturii mediopalatine.
 Disjuncția lentă se realizează cu gutiere acrilice de la canin la molarii primi permanenți și șurub
ortodontic sau arctranspalatinal.
CURS 4 TD III
DR DĂMĂȘARU ELENA
ANUL UNIVERSITAR 2023/2024

2. Disjuncția intermaxilară rapidă

 se realizează în 3 - 4 săptămâni (8 – 20 zile),
 iar ritmul de activare este de 0,5 – 1 mm pe zi,
 șurubul se desface cu 2 - 4 ¼ de tură pe zi. În primele două zile, șurubul se desface cu 2 - 3 ¼ de tură
la 5 - 6 ore, până apare senzația de tensiune la nivelul suturii medio-palatine, nu și la nas. După 4 zile,
apare o rezistență a suturii la activarea șurubului, iar șurubul se desface cu 3 - 4 ¼ de tură pe zi.
 Expansiunea necesară se obține în 8 zile.
 Contenția durează 3 luni (90 zile), pentru formarea calus-ului la nivelul suturii medio-palatine.
 Disjuncția rapidă se realizează cu
o disjunctor Haas,
o disjunctor Hyrax,
o disjunctor tip Derichsweiler,
o disjunctor presecționat sau
o disjunctor cu piese detasabile și intersanjabile.

3. Disjuncția intermaxilară ultrarapidă

 se realizează într-o oră,
 iar șurubul se desface în primele 5 minute cu 3 ¼ de tură, până se rupe sutura, apoi șurubul se
activează cu ¼ sau ½ de tură la 2 minute.
 Disjuncția ultrarapidă se realizează sub anestezie locală și tronculară (la spina nazală anterioară,
retrotuberozitară și pe linia mediană a bolții palatine).
 Contenția durează 5 - 6 luni, pentru formarea calus-ului la nivelul suturii mediopalatine.
 Disjuncția ultrarapidă se face după 12 ani și se realizează cu
o disjunctor Haas sau
o disjunctor Hyrax.

4. Disjuncția intermaxilară ultrarapidă fracționată

 se realizează în trei sedințe, timp în 8 zile.
 În prima sedință, șurubul se desface în primele 15 minute cu 3 - 4 ¼ de tură pe minut, în total 12 - 14
sferturi de tură.
 În a doua sedință, după 1 - 3 zile, șurubul se desface cu 9 - 16 sferturi de tură.
 În treia sedință, după 2 - 8 zile, se continuă activarea șurubului, atât cât este nevoie.
 Contenția durează 5 - 6 luni (90 zile), pentru formarea calus-ului la nivelul suturii medio-palatine.
 Disjuncția ultrarapidă fracționată se face după 12 ani și se realizează cu
o disjunctor Haas sau
CURS 4 TD III
DR DĂMĂȘARU ELENA
ANUL UNIVERSITAR 2023/2024

o disjunctor Hyrax.

Etapele disjuncției intermaxilare

 În prima etapă se realizează decompensarea mandibulară, timp de 3 - 5 luni.
 Apoi, se desface sutura mediopalatină prin realizarea disjuncției intermaxilare.
 Contenția maxilară se realizează cu ajutorul disjunctorului, apoi cu placă Hawley, timp de 3 - 5 luni.
 Contenția mandibulară se realizează prin intermediul aparatului activ utilizat, care nu se mai activează.
 Apoi, se face tratamentul ortodontic consecutiv acestui procedeu.

Efectele disjuncției intermaxilare

 Disjuncția intermaxilară are ca efect
o mărirea dimensiunii transversale a maxilarului, produs prin expansiune dentară și scheletală.
o Dacă centrul de rezistență al fiecărui molar superior este cât mai aproape de zona de aplicare a
forței de expansiune, se produce rotația spre vestibular a celor două jumătăți osoase ale bolții
palatine (expansiune scheletală).
o Centrul de rezistență al bolții palatine nu a fost determinat cu precizie, dar se presupune că se află
deasupra zonei de forță. Asupra dinților se produce rotația vestibulară, cu centrul de rotație mai jos
de centru de rezistență al bolții palatine (expansiune dentară).
o Apare un moment al forței, care produce rotația vestibulară a molarilor, cuspizii palatinali
coborând și accentuând curba Monson.
o Expansiunea finală este suma celor două expansiuni, scheletale și dentare.
 În disjuncția intermaxilară rapidă,
o inițial, sub acțiunea forței de expansiune, apare o mișcare dentară minimă, prin vestibulo-versia
molară, apoi dinții nu se mai deplasează și începe deschiderea suturii medio-palatine.
o Clinic, deschiderea suturii medio-palatine apare prin diastemă interincisivă, iar radiologic ca o
fantă paralelă în sens transversal, mai largă anterior decât posterior în sens sagital și ca un spațiu
triunghiular în sens vertical, cu baza inferioară spre sutura mediopalatină.
o După disjuncție, pacienții prezintă o ameliorare a respirației nazale, pentru că apare o lărgire de 2 -
4,5 mm a cavității nazale. Apoi, sutura se umple cu fluide tisulare și cu sânge.
o După acest moment, disjunctorul se menține pasiv 3 - 5 luni, timp în care se formează osul nou (90
de zile), care va umple sutura medio-palatină.
o După disjuncție, diastema interincisivă se reduce, pe măsură ce incisivii se aliniază spontan.
o După disjuncție, apare o recuperare funcțională a trompei lui Eustachio și o ameliorare a
astigmatismului, prin compensarea verticală a globilor oculari.
o Cefalografic, punctul Nasion este deplasat mai sus, iar vârful spinei nazale, punctul A Downs este
deplasat înainte și în jos.
CURS 4 TD III
DR DĂMĂȘARU ELENA
ANUL UNIVERSITAR 2023/2024

o La nivelul mandibulei, se produce o autorotație posterioară de 2°, dar în perioada de contenție,

apare o recidivă de 50% (angulație de 1°).
o La adult, deplasarea maxilară se face prin vestibulo-versia dinților laterali.
o În faza de contenție, disjunctorul se blochează și se menține pentru stabilizarea dinților în noua
poziție. După disjuncție, molarii sunt în vestibulo-versie.
o Limba ocupă o poziție mai joasă în cavitatea orală și transmite presiuni asupra proceselor alveolare
mandibulare, conjugate cu acțiunea lejeră a mușchilor buccinatori tracționați lateral prin
expansiunea maxilară, efecte cumulate care permit redresarea poziției linguale a molarilor inferiori.
o Hipercorecția este necesară pentru că intervine recidiva, independentă de perioada de contenție
(după 2 - 3 ani de la tratament). Perioada de contenție este în medie de 6 luni.
o În disjuncŃția intermaxilară rapidă, faza activă se termină după 3 săptămâni.
o La o expansiune de 10 mm, expansiunea scheletală este de 9 mm, iar cea dentară de 1 mm. După
10 săptămâni, expansiunea scheletală este de 5 mm, iar cea dentară de 5 mm.
 În disjuncția intermaxilară ultrarapidă recidiva este de 40%.
 În disjuncția intermaxilară lentă, faza activă se termină după 10 săptămâni.
o La o expansiune de 10 mm, expansiunea scheletală este de 5 mm, iar cea dentară de 5 mm.
Răspunsul este același ca și la disjuncția rapidă, dar stabilitatea este mult mai bună.

În funcție de vârstă, disjuncția intermaxilară se realizează cu diferite tipuri de disjunctoare.

 În dentiția temporară se utilizează pentru disjuncția intermaxilară
 arcul transpalatinal (Quad-helix sau arcul în "W") și se realizează
 o disjuncție lentă, folosind o forță sub 2 pounds.
 În dentiția mixtă se utilizează pentru disjuncția intermaxilară
 un aparat acrilic cu șurub ortodontic și cu o matrice din sârmă și se realizează
 o disjuncție lentă, folosind o forță de 2 pounds, timp de 10 - 12 săptămâni sau realizează
 o disjuncție rapidă, folosind o forță de 5 pounds, timp de 2 - 3 săptămâni.
 În dentiția permanentă tânără se utilizează pentru disjuncția intermaxilară
 un aparat metalic cu șurub disjunctor și schelet din sârmă, ancorat pe patru inele fixate pe premolarii
primi și pe molarii primi permanenți și se realizează
 o disjuncție lentă, folosind o forță de 4 pounds sau realizează
 o disjuncție rapidă, folosind cu o forță de 7 pounds