Sunteți pe pagina 1din 134

PROTEZA PARŢIALĂ

MOBILIZABILĂ
ELEMENTE COMPONENTE
CURSUL III
DEFINIŢIE:
PROTEZA PARŢIALĂ MOBILIZABILĂ -
este un corp fizic obţinut prin diverse
procedee fizice, în scopul restabilirii
integrităţii arcadelor dentare şi pe cât posibil
şi a funcţiilor aparatului dento-maxilar,
alterate de edentaţie. Se poate insera şi
dezinsera voluntar în cavitatea bucală.
TERMINOLOGIE:
Deoarece terminologia anglo-saxonă se impune
tot mai mult, denumirea cea mai utilizată este de
proteză parţială mobilizabilă. După terminologia
şcolii franceze, încă utilizată la noi în ţară, ele sunt
denumit proteze adjuncte, parţiale sau totale, spre
deosebire de cele fixe, numite proteze conjuncte.
Mai poartă şi denumirea de aparate gnatoprotetice
amovibile, parţiale sau totale, denumire care nu s-
a impus la noi în ţară.
CLASIFICARE:

Sistematizarea acestor proteze se poate


face ţinând cont de mai multe criterii:
A. După materialele din care sunt
confecţionate:

 acrilice;
 scheletate metalo-acrilice;
 scheletate metalo-acrilo-ceramice.
B. După volumul şi numărul
dinţilor înlocuiţi:

 proteze reduse;
 proteze întinse;
 proteze extinse.
C. După tehnologia de realizare:

 tehnologii simple - polimerizare;


 tehnologii complexe – turnare, polimerizare,
coacere;
 tehnologii înalte şi/sau sofisticate – turnare,
polimerizare, coacere, electroeroziune,
galvanoformare.
D. După sistemele de menţinere şi
stabilizare pe dinţii restanţi:

 croşete;
 sisteme speciale.
E. După sprijinul lor:

 dento-parodontal (fiziologic);
 muco-osos (nefiziologic);
 mixt : dento-parodontal şi muco-osos;
 mixt : dento-implantar şi muco-osos;
 implantar.
OBIECTIVELE PROTEZĂRII
PARŢIALE MOBILIZABILE

 Restabilirea integrităţii arcadelor dentare în


cadrul tratamentului de reabilitare orală;
 Oprirea proceselor destructive de la nivelul
aparatului dento-maxilar şi menţinerea
homeostaziei componentelor câmpului
protetic edentat parţial;
 Sporirea eficienţei masticatorii;
 Distribuirea echilibrată a forţelor ocluzale pe
arii cât mai întinse;
 Refacerea esteticii;
 Refacerea fonaţiei;
 Restaurarea breşelor edentate prin piese
protetice cât mai confortabile pentru pacient;
 Integrarea tratamentului stomatologic în
eufuncţia stării generale a pacientului;
 Igienizarea facilă a componentelor piesei
protetice şi a dinţilor restanţi.
INDICAŢII
 Când lipsesc mai mulţi dinţi ai zonei de
sprijin – molarii şi eventual premolarii, uni
sau bilateral;
 Când astfel de edentaţii sunt asociate cu o
afectare parodontală medie sau evolutivă;
 Când apar pierderi de substanţă dură,
cauzată de tumori, traumatisme, infecţii
acute şi cronice ale maxilarelor sau în
despicături labio-velo-palatine;
INDICAŢII
 La copii cu anodonţii parţiale întinse;
 La pacienţii care nu pot să menţină o igienă
bucală optimă;
 La pacienţii taraţi organic, cu diferite
afecţiuni generale severe;
 La pacienţii vârstnici.
CONTRAINDICAŢII
 Edentaţiile terminale reduse unde există
pericolul aspirării protezei, mai ales dacă
este confecţionată unilateral;
 La pacienţii epileptici, paralizaţi, cu tare
majore psihice;
 La pacienţii alergici la componentele
metalice sau acrilice ale protezelor.
AVANTAJELE PROTEZĂRII
MOBILIZABILE
 Reconstituirea arcadelor dentare, a unor
dinţi naturali pierduţi prin diferite
mecanisme, reconstituire ce necesită
refacerea esteticii;
 Preparaţiile în ţesuturile dure sunt minore
pentru sistemele de protezare mai simple;
 Protezele parţiale pot deveni chiar sisteme
de imobilizare a dinţilor restanţi;
AVANTAJELE
 Tehnologia protezelor parţiale nu cere
mijloace tehnice sofisticate, cu excepţia
situaţiilor în care este necesară prelucrarea
cu un izoparalelograf;
 Posibilitatea reoptimizării lucrării protetice în
condiţii de dotare relativ modeste, cu
excepţia alterării unui element special de
adaptare;
 Igienizare facilă datorită dezinserţiei
voluntare a piesei protetice.
DEZAVANTAJELE
 Necesitate inserţiei şi dezinserţiei protezei în
şi din cavitate bucală;
 Posibilitatea desprinderii involuntare a
protezelor parţiale, fapt detestat de mulţi
pacienţi;
 Mărimea sau volumul acesteia şi gradul de
acoperire a bolţii palatine;
 Perioada de adaptare mai îndelungată cu
piesa protetică;
DEZAVANTAJELE
 Greutăţile legate de inserţia protezei parţiale
acolo unde există mijloace de menţinere şi
stabilizare mai complicate;
 Direcţia forţelor ocluzale aplicate pe proteze
şi transmise pe elementele câmpului protetic
edentat parţial nu sunt perfect controlate,
apărând forţe nocive, cu direcţie oblică sau
orizontală;
DEZAVANTAJELE
 Dinţii stâlpi suferă migrări cauzate de forţele
nocive care se aplică pe aceştia şi care
determină în final extracţia lor cu mărirea
breşei edentate;
 Pierderea dinţilor stâlpi supuşi unor forţe
exagerate şi necesitatea unor noi refaceri
protetice;
DEZAVANTAJELE
 Dinţii antagonişti migrează vertical datorită:
– uzurii precoce a dinţilor artificiali, de regulă
acrilici;
– uzurii mijloacelor de menţinere, sprijin şi
stabilizare ale protezei, ceea ce produce
bascularea extremităţii distale a şeii;
– înfundării protezelor cauzate de atrofia şi
rezorbţia galopantă a componentei dure a
câmpului protetic;
DEZAVANTAJELE
 Utilizarea exagerată a dinţilor anteriori în
masticaţie, în cazul edentaţiilor laterale şi
terminale;
 Micşorarea dimensiunii vestibulo-orale a
crestelor alveolare şi a zonei neutrale la cei
neprotezaţi distal prin mărirea volumetrică a
limbii şi invaginarea obrajilor;
DEZAVANTAJELE

 Acumularea de placă dentară pe dinţii


restanţi şi structurile protezei parţiale
determină necesitatea dezinserţiei şi
igienizării obligatorii a piesei protetice după
fiecare masă.
PROTEZA PARŢIALĂ ACRILICĂ

Este un corp fizic, obţinut în general prin


fenomenul de termopolimerizare şi care are
ca elemente de sprijin, menţinere şi
stabilitate croşetele din sârmă şi uneori
pintenii din sârmă.
CARACTERISTICI

 Restaurează arcadele dentare cu forme


variate de edentaţii;
 Sunt indicate de multe ori în scopul
restaurărilor provizorii;
 Acoperă zone întinse ale câmpului protetic,
lipsind pacientul de senzaţiile termice şi
gustative;
CARACTERISTICI
 Transmit presiunile masticatorii, în general
muco-osos, nefiziologic;
 Reduc spaţiul util funcţional limbii, datorită
grosimii plăcii (palatine sau linguale);
 Purtate, în timp, produc tulburări de
troficitate la nivelul ţesuturilor dento-
parodontale ale dinţilor restanţi, la nivelul
mucoasei şi osului câmpului protetic, ca
rezultat al compresiunii;
CARACTERISTICI
 După o perioadă de timp de purtare, apare
instabilitatea protezei datorită atrofiei
câmpului protetic;
 Sunt obţinute în condiţii tehnico-clinice
modeste, nu solicită pentru confecţionare
aparatură şi materiale costisitoare;
 Sunt realizate într-un timp relativ redus;
CARACTERISTICI
 Sunt mai mult sau mai puţin rezistente din
punct de vedere mecanic (se pot fractura);
 Se pot repara prin tehnologii simple dacă se
fracturează, se rup croşetele, se înlocuiesc
dinţii;
 Se pot adăuga dinţi dacă edentaţiile se
extind;
 Sunt realizate din răşini acrilice;
CARACTERISTICI
 Răşinile acrilice, fiind cu structură
macromoleculară, în mediul bucal sunt
supuse fenomenului fizico-chimic de
umflare, ce constituie prima fază de
dezintegrare a unui material sintetic. Prin
umflare se creează condiţii favorabile
acţiunii factorilor distrugători, care pot fi de
natură mecanică, fizică, chimică sau
bacteriană.
INDICAŢIILE PROTEZELOR
PARŢIALE ACRILICE
 Protezare provizorie (de scurtă
durată):
– când se preconizeză că durata de
viaţă a protezei va fi relativ scurtă;
– când sunt preconizate modificări ale
protezei: adăugări de dinţi, realinieri
de dinţi, căptuşiri;
 Protezare ca soluţie definitivă (de lungă
durată) – este folosită în edentaţii subtotale,
parţiale întinse şi la pacienţi cu condiţii
economice modeste (proteză socială). Când
acestă proteză este gândită ca soluţie pe
termen lung, trebuie ca efectele ei negative
să fie reduse la maxim, printr-un design
conceput cu grijă. Acest lucru este mai
simplu la maxilar unde bolta palatină
permite o acoperire mai mare pe mucoasă
pentru sprijin şi menţinere.
SCOPUL LOR
– Proteze imediate – când sunt aplicate imediat
după extracţia dinţilor, acţionând ca un
conformator al ţesuturilor subiacente;
– Proteze de tranziţie – sunt folosite pentru o
perioadă limitată, contribuind la formarea unor
noi reflexe la pacient;
– Proteze de diagnostic (proteze interimare) – cu
ajutorul lor se va stabili planul definitiv de
tratament (de exemplu se testează dacă
pacientul tolerează o înălţare a ocluziei).
AVANTAJE

 Au un cost relativ scăzut;


 Uşurinţa cu care pot fi modificate sau
reparate.
DEZAVANTAJELE LOR
 Provoacă şi accelerează atrofia osului
alveolar, deoarece în general au un sprijin
mucozal şi se înfundă cu timpul;
 Privează pacientul de a percepe senzaţiile
termice şi gustative datorită acoperirii întinse
a mucoasei de către placa protetică;
 Determină iritaţii frecvente ale mucoasei
datorită contactului cu o suprafaţă poroasă,
nelustruită. Există pacienţi cu intoleranţă la
componentele acrilatului;
DEZAVANTAJELE LOR
 Restrâng mult spaţiul oral datorită grosimii
plăcii de 2 - 2,5 mm;
 Mobilizează dinţii stâlpi de care sunt
ancorate croşetele de sârmă, concepute şi
executate incorect în funcţie de
retentivitatea anatomică şi nu de cea
protetică;
DEZAVANTAJELE LOR
 Provoacă malpoziţia treptată a dinţilor
restanţi deoarece placa vine în contact cu
feţele orale înclinate ale dinţilor şi, pe
măsură ce proteza se înfundă, acţionează
ca o pană evazând dinţii spre vestibular;
 Provoacă parodontopatii, datorită
contactului direct al plăcii cu parodonţiul
marginal. La acest nivel apare hiperemierea
mucoasei;
DEZAVANTAJELE LOR
 Apare frecvent instabilitatea protezei, după
o perioadă scurtă de purtare, datorită
modificărilor suferite de câmpul protetic;
 Determină şi/sau întreţine halena bucală;
 Pacientul poate avea un sentiment de
infirmitate, de îmbătrânire, poate avea
complexe;
DEZAVANTAJELE LOR
 Alt dezavantaj semnificativ al acrilatului este
lipsa de radio-opacitate, o proteză exclusiv
acrilică nu poate fi decelată radiologic în caz
de inhalare sau ingestie;
 Limitele materialului – acrilatul este mai
puţin rezistent şi mai puţin rigid decât
aliajele de metal, deci proteza poate flecta
sau se poate fractura în timpul funcţiilor.
O PARTE DIN DEZAVANTAJE POT
FI PREVENITE PRIN:

 Extinderea cât mai mare a plăcii;


 Croşete cu componente ocluzale;
 Pinteni din sârmă;
 Dispensarizarea pacientului şi căptuşirea
bazei atunci când este necesar.
CROŞETELE POT FI MAI PUŢIN
AGRESIVE PRIN:

 Alegerea unei grosimi adecvate a sârmei;


 Un design corect stabilit de medic.
EFECTELE POROZITĂŢIILOR POT
FI ANULATE PRIN:
 Polimerizare perfectă;
 Prelucrarea corectă a feţei interne;
 Unii autori recomandă chiar lustruirea feţei
mucozale;
 Lacuri fotopolimerizabile aplicate pe faţa
internă a protezei.
DEZAVANTAJE CARE NU POT FI
ANULATE:
 Sentimentul de îmbătrânire şi handicap;
 Inconfortul dat de grosimea plăcii, ce nu
poate fi redusă sub 2 mm pentru că s-ar
afecta rezistenţa sa. La pacienţii cu forţă
musculară mare se introduc fibre de sticlă
sau de carbon pentru a creşte rezistenţa
fără a modifica grosimea.
ELEMENTELE COMPONENTE

 Arcada artificială;
 Şeile;
 Elementele de legătură între şei.
ELEMENTELE PROTEZEI
PARŢIALE ACRILICE
ARCADA ARTIFICIALĂ

Este reprezentată de dinţii artificiali care


înlocuiesc unităţile dento-parodontale lipsă.
Şi în terapia edentaţiilor parţiale prin proteze
mobilizabile, rezistenţa mecanică a dinţilor
artificiali reprezintă un deziderat deoarece
influenţează distribuţia stopurilor ocluzale.
Cu cât edentaţiile sunt mai întinse (extinse,
subtotale) cu atât principiile şi metodele de
montare a dinţilor artificiali seamănă tot mai
mult cu cele ce se aplică la protezarea
edentaţiilor totale. De obicei, în edentaţia
parţială sunt utilizaţi dinţii anatoformi. Ca
atare au aspect, culoare, formă, dimensiuni,
similare cu cei naturali.
MATERIALE DIN CARE SE POT
CONFECŢIONA:

 Dinţi artificiali din polimeri (răşini acrilice,


diacrilice, materiale compozite).
 Dinţi artificiali din ceramică – sunt fabricaţi
numai industrial.
DINŢII DIN POLIMERI
AVANTAJE:
 Pot fi adaptaţi cu uşurinţă prin şlefuire
dimensiunilor spaţiului edentat;
 Pot fi modificaţi ca formă şi adaptaţi ocluzal;
 Se pot relustrui;
 Legătura cu şeile este chimică, o legătură
puternică;
 Legătura chimică se poate suplimenta prin
retenţii mecanice;
AVANTAJE:
 Au greutate redusă;
 La protezele imediate pot fi confecţionaţi
odată cu baza protezei;
 Nu necesită aparatură sofisticată pentru
montare şi ajustare;
 Au un preţ de cost mai scăzut.
Dinţii artificiali se livrează în garnituri. Pe un
suport de material plastic se află de obicei o
bandă de ceară în care sunt fixaţi dinţii. Pe
fiecare garnitură sunt marcate o serie de
însemne cu semnificaţie proprie: tip,
mărime, formă, culoare, etc. Alături de
garniturile de dinţi se livrează şi o cheie de
culori, care cuprinde patru grupe de diferite
nuanţe:
 Grupa A: nuanţă brună;
 Grupa B: nuanţă gălbuie;
 Grupa C: nuanţă gri-albăstruie;
 Grupa D: nuanţă roz-portocalie.
Pentru fiecare nuanţă există diferite
intensităţi de culori în funcţie de firma
producătoare. În cadrul aceleaşi nuanţe, în
afară de intensitatea culorii diferă şi
luminozitatea, care nu este obligatoriu să fie
mai slabă pentru nuanţele mai intense.
GARNITURĂ CU DINŢI LATERALI
METODE DE DETERMINARE A
CULORII

În cazul aceluiaşi pacient, culoarea poate fi


aceeaşi pentru toţi dinţii, dar intensitatea
poate fi diferită în funcţie de dinte. Astfel:
 Un canin poate apărea mai galben decât
incisivul central datorită grosimii mai mari a
smalţului şi dentinei, care-i conferă o nuanţă
mai închisă.
 Nuanţa unui dinte variază, la colet va fi mai
închisă decât incizal.
 Dinţii devin mai închişi la culoare cu cât sunt
situaţi mai posterior pe arcadă.
1. Metoda vizuală de determinare:

Este cea mai utilizată la ora actuală şi se


realizează cu cheia de culori. Un factor
esenţial în determinarea culorii este lumina,
determinarea trebuind a se face la lumină
naturală, nu foarte puternică, de preferat
lângă fereastră.
Chei de culori:
VITA CLASSIC
Este cea mai utilizată cheie de culori care
este divizată în nuanţe A, B, C, şi D, ultimile
două fiind rare la dinţii naturali. Medicul
alege prin comparaţie cu culoarea dintelui
natural una din monstrele numerotate ale
cheii de culori şi transmite informaţia prin
fişa de laborator tehnicianului dentar.
Procedeul este simplu dar prezintă
dezavantajul legat de subiectivismul
determinării culorii şi de faptul că o cheie de
culori poate să nu acopere toată gama de
culori a dinţilor naturali.
CHEIE DE CULORI CLASICĂ
ALEGEREA CULORII
VITA SYSTEM 3D MASTER
Este construită după un principiu de
ordonare colorimetrică, alegerea culorii
făcându-se pas cu pas, după un sistem
logic: luminozitate, intensitate şi nuanţă. Cu
ajutorul a 26 modele de culoare se acopere
95% din culorile dinţilor naturali, acestea
putând fi reproduse ţintit. Culorile cele mai
frecvent utilizate sunt în centrul cheii de
culori.
CHEIE DE CULORI 3D MASTER
2. Metode tehnice de determinare a
culorii:

Se realizează cu ajutorul spectrometrului,


care poate determina simultan valori
cuprinse în domeniul spectral 380 – 750 nm.
EASY SHADE (SHOFU)
Este un aparat care realizează înregistrarea
digitală a culorii în cabinet, informaţia fiind
apoi transmisă în laborator, unde tehnicianul
o analizează cu ajutorul unui program de
calculator. Acest aparat are inclus în el un
spectrofotometru, măsurătorile fiind făcute
electronic.
Dispozitivul este uşor de manevrat, vârful
piesei de mână permiţând selectarea
diferitelor arii din dinte cu ajutorul
programului care înregistrează treimea
cervicală, apoi cea medie şi în final treimea
incizală. Fiecare etapă poate fi repetată
dacă este necesar, putându-se face chiar şi
o medie a tuturor înregistrărilor. Aparatul
indică uşor nuanţele în concordanţă cu
cheia de culori clasică Vita şi mai ales cu
Vita 3D.
Pentru utilizarea corectă se recomandă
uscarea dintelui, ţinerea capului pacientului
nemişcat pe parcursul înregistrării, citirea de
mai multe ori şi verificarea rezultatelor
obţinute, fotografierea ecranului. O
caracteristică aparte permite verificarea
lucrării protetice finite: se indică aparatului
culoarea corectă pe care acesta o compară
cu cea a restaurării protetice, apărând note
de la 1 la 10 pentru tehnicianul dentar.
De fapt aparatul apreciază:
 O potrivire bună, imperceptibilă faţă de cea
solicitată;
 O potrivire destul de bună, diferenţa este
identificată de un ochi format;
 O diferenţă perceptibilă, se recomandă
ajustarea culorii.
DEZAVANTAJELE DINŢILOR
DIN ACRILAT

 Porozitatea structurală;
 Instabilitatea cromatică;
 Fenomenul de îmbătrânire al acrilatului;
 Rezistenţă mecanică scăzută la abrazie.
COMPOZIŢIE
Dinţii artificiali acrilici se pot confecţiona atât
manufactural (dinţi de necesitate), în
laboratorul de tehnică dentară, cât şi
industrial. În ambele situaţii pasta care se
îndeasă în matriţe se prepară din:
 monomer (metacrilatul de metil);
 polimer (polimetacrilatul de metil).
COMPOZIŢIE
Din punct de vedere chimic dinţii artificiali
sunt compuşi din polimetacrilatul de metil
copolimerizat cu agenţi de reticulare. Uzual
se introduce o cantitate mai mare de agent
de reticulare decât la răşinile bazelor de
proteze, pentru a asigura o rezistenţă
crescută la fisurare.
COMPOZIŢIE
În zona de viitor contact cu baza protezei se
înregistrează o cantitate mai redusă de
agent de reticulare, decât în zonele incizale
respectiv ocluzale, pentru a facilita legarea
chimică cu polimerii din baza protezei.
COMPOZIŢIE
Pentru a asigura un aspect cât mai
fizionomic sunt folosiţi o serie de pigmenţi
care sunt şarjaţi cu microparticule
anorganice, pentru a creşte rezistenţa.
În industrie se utilizează cu precădere
acrilaţi termopolimerizabili, dar au început
să fie folosiţi tot mai des şi acrilaţii care
polimerizează la rece.
COMPOZIŢIE
Pentru a le asigura o structură mai
omogenă, şarjele de dinţi sunt supuse şi
unui regim de presiune ridicată. Procedeul
propriu-zis începe printr-o încălzire, după
care se creşte temperatura până la 160 -
200°C, concomitent cu presiunea.
DINŢII MANUFACTURALI
Dinţii confecţionaţi manufactural sunt indicaţi
pentru zona frontală sau premolară când nu
găsim dinţii adecvaţi în garniturile standard,
fie datorită breşelor reduse, delimitate
mezial şi distal de dinţi restanţi, fie datorită
necesităţii unei cromatici speciale. Ei au:
DINŢII MANUFACTURALI
 O structură fizico-chimică neomogenă
(poroasă);
 Rezistenţă mecanică scăzută;
 Se abrazează în scurt timp;
 Aspectul coloristic se modifică în timp, de
aceea trebuie schimbaţi la intervale scurte
de timp;
 Se impregnează cu lichid bucal şi floră
microbiană.
Tehnici de confecţionare:
1.În tipare de gips prin implantarea unei
garnituri fabricate care se apropie cât mai
mult de forma şi dimensiunea dorită. Este
preferat gipsul dur faţă de cel obişnuit
deoarece pereţii tiparului sunt mai
rezistenţi permiţând o polimerizare mai
bună şi tiparul poate fi utilizat de 2 - 3 ori,
nedeteriorându-se la îndepărtarea dinţilor.
În tiparul obţinut este introdus acrilatul, în
general sub formă de pulbere, mai rar sub
formă de pastă, pentru că este mai
economic şi mai comod.
TIPAR DE GIPS
Tehnici de confecţionare:
2.În tipare metalice (ştanţe) obţinându-se
dinţi acrilici superiori celor obţinuţi în tipare
din gips, având o rezistenţă la abrazie mai
bună şi păstrându-şi culoarea mai mult
timp. În plus necesită o prelucrare mai
redusă, având un grad de luciu datorat
pereţilor netezi şi lustruiţi ai tiparului
metalic.
TIPAR METALIC
Tehnici de confecţionare:
3.În tipare din mase elastice (elastomeri de
sinteză) prin implantarea unei garnituri de
dinţi. Se introduce apoi ceară fluidă,
obţinându-se macheta fiecărui dinte, care
sunt ambalaţi pentru a se obţine tiparul din
gips. Apoi se introduce pasta acrilică, se
polimerizează şi în final dinţii sunt
prelucraţi.
DINŢI DIN RĂŞINI COMPOZITE
Dinţii din răşini compozite sunt de dată mai
recentă utilizaţi la protezele parţiale acrilice.
Sunt indicaţi în toate formele de ocluzii şi în
restaurări estetice deosebite. Prezintă
avantajele:
 Stabilitatea coloristică în timp este mai
îndelungată decât la dinţii din acrilat;
 Rata de îmbătrânire este mai lungă;
AVANTAJE
 Proprietăţile mecanice, datorită umpluturii
anorganice, sunt cu mult superioare celor
acrilici. Astfel rezistenţa la abrazie şi
duritatea este apropiată de a dinţilor naturali
şi ceramici;
 Modulul de elasticitate este mai mare decât
cel al smalţului, fiind excelenţi absorbanţi ai
presiunilor ocluzale;
AVANTAJE
 Legătura cu baza acrilică a protezei este
fizico-chimică şi se produce prin termo sau
fotopolimerizare;
 Pot fi prelucraţi, adaptaţi şi relustruiţi;
 Reparaţiile pentru înlocuire pot fi realizate
fără dificultate;
AVANTAJE
 Faţă de dinţii ceramici au avantajele:
unirea chimică cu baza protezei;
modulul de elasticitate;
rata normală de abraziune a dinţilor
antagonişti;
posibilitatea prelucrării şi relustruirii;
absenţa zgomotului la contactul cu
antagoniştii.
Dinţii polimerici sunt indicaţi:
– Când există dinţi naturali pe arcada
antagonistă;
– Dacă pe arcada antagonistă sunt lucrări
fixe din aliaje nobile;
– Când spaţiul dintre crestele edentate este
mic;
– În cazul unui câmp protetic deficitar.
DINŢII CERAMICI
AVANTAJE:
 Cromatică stabilă şi apropiată de dinţii
naturali;
 Structură compactă, optimă integrată
biologic;
 Aspectul, transluciditatea, au efect estetic
maxim;
 Duritate mare;
 Rezistenţă crescută.
DINŢII CERAMICI
DEZAVANTAJE:

 Nu se pot prelucra;
 Nu permit ajustări de formă, volum sau
ocluzale;
 Necesită montarea lor în articulator;
 Duritate mare care duce la abrazia
antagoniştilor de altă compoziţie;
DEZAVANTAJE

 Sunt casanţi;
 Se leagă mecanic de baza protezei prin
crampoane sau casete (lăcaşuri);
 Au un preţ de cost mai ridicat.
DINŢII ARTIFICIALI
Dinţii de porţelan sunt însă rar utilizaţi la
proteza parţială acrilică, deoarece nu este
rentabil să stricăm o garnitură de dinţi
pentru o edentaţie parţială. Alte tipuri de
dinţi (metalici sau micşti) nu sunt utilizaţi la
acest tip de proteze.
ŞEILE PROTEZEI

Caracteristici:
 Acoperă crestele edentate;
 Refac volumul şi forma crestelor edentate
afectate de rezorbţie şi atrofie;
 Reprezintă suportul de fixare pentru dinţii
artificiali;
 Se opun forţelor de deplasare verticale şi
orizontale, constituind şi un mijloc
antibasculant;
 Transmit forţele masticatorii suportului
dento-parodontal şi muco-osos;
 Numărul lor este în raport cu spaţiile
protetice potenţiale.
ŞEILE PREZINTĂ TREI FEŢE

 Faţa vestibulară;
 Faţa orală (palatinală, linguală);
 Faţa internă (mucozală).
FAŢA VESTIBULARĂ
Acopere versantul vestibular al crestei de
la vârful acesteia până în fundul de sac
vestibular. Marginile şeilor, care se termină
în fundul de sac vestibular, vor avea forma
şi dimensiunea acestuia, deci aspect
diferit, în raport cu zona în care se termină.
Ele au un aspect rotunjit, ocolind bridele şi
frenul.
FAŢA VESTIBULARĂ
Acest versant vestibular se modelează
anatoform mai ales în zona frontală, cu
imitarea boselor, foselor osoase. În zona
frontală acest versant poate să lipsească
dacă există o progenie maxilară sau
proalveolie, deoarece prezenţa lui modifică
poziţia buzei superioare.
FAŢA ORALĂ
La maxilar se continuă cu placa palatinală.
La mandibulă coboară până în fundul de
sac lingual şi trebuie modelată plan -
concav pentru menajarea spaţiului limbii.
Acest versant poate fi mai scurt la
protezele cu sprijin exclusiv dento-
parodontal.
FAŢA INTERNĂ
Acopere mucoasa de pe creste până la
nivelul mucoasei pasiv-mobile, reproduce
microrelieful acesteia şi clasic nu se
lustruieşte niciodată.
FAŢA INTERNĂ

Când se întind în zonele distale, şeile


acopere “zonele biostatice” – tuberozităţile
la maxilar şi treimea anterioară a
tuberculului piriform la mandibulă.
ELEMENTELE DE LEGĂTURĂ
ÎNTRE ŞEI

Legătura dintre şei se face prin placa


palatinală la maxilar. Aceasta împreună cu
şeile alcătuiesc baza protezei parţiale
superioare.
La mandibulă, neexistând placă, după unii
autori, versantul lingual al şeilor poate fi
considerat placă linguală, care se întinde pe
versantul oral al procesului alveolar din zona
linguală centrală, cu posibilităţi de extindere
şi în zonele laterale. Limita superioară a
acesteia este zona supracingulară a dinţilor
anteriori şi zona supraecuatorială a dinţilor
laterali, iar limita inferioară este fundul de
sac lingual.
PLACA PALATINALĂ ARE ROLUL:

 Uneşte şeile între ele;


 Transmite presiunile masticatorii de la dinţii
artificiali pe câmpul protetic, dispersându-le
pe o suprafaţă cât mai mare;
 Îmbunătăţeşte stabilitatea protezelor prin
adeziune.
ÎN FUNCŢIE DE ÎNTINDEREA SA
EA POATE FI:
Placa palatinală întinsă: acoperă bolta
palatină în totalitate, limita anterioară fiind
zona supracingulară a dinţilor frontali,
lateral, zona supraecuatorială a dinţilor
laterali, iar limita posterioară, zona de
reflexie a vălului palatin. Are o grosime de
maximum 2 mm, suprafaţa ei externă este
lustruită şi va reproduce forma şi direcţia
rugilor palatine.
Placa palatinală întinsă
Suprafaţa internă a plăcii nu se prelucrează
şi se poate distanţa prin foliere de anumite
zone indicate de medic (torusul palatin,
rafeul median). Reducerea grosimii plăcii în
zona dinţilor se face de obicei prin folierea
modelului cu ciment, în zona
corespunzătoare festonului gingival, înainte
de modelarea machetei.
PLACA PALATINALĂ ÎNTINSĂ
Porţiunea din placă din dreptul dintelui stâlp
de croşet asigură efectul de reciprocitate.
EFECTUL DE RECIPROCITATE
PLACĂ PALATINALĂ ÎNTINSĂ
PLACA PALATINALĂ REDUSĂ
POATE FI:

 Placa palatinală răscroită distal: prin


decuparea plăcii se lasă liberă zona
reflexogenă a vălului palatin, fiind
practic singura care se foloseşte;
PLACA RĂSCROITĂ DISTAL
PLACĂ PALATINALĂ
RĂSCROITĂ DISTAL
PLACA PALATINALĂ REDUSĂ

 Placa palatinală fenestrată: zona


centrală a plăcii fiind decupată, lasă
liberă zona de mucoasă cu receptorii
gustativi;
PLACA FENESTRATĂ
PLACA PALATINALĂ REDUSĂ

 Placa palatinală decoletată: este


decupată 2 - 3 mm corespunzător
parodonţiului marginal al dinţilor stâlpi,
pentru a-l proteja de acţiunea
traumatică a plăcii.
PLACA DECOLETATĂ
AVANTAJELE LOR:

 Micşorează senzaţia de disconfort;


 Micşorează senzaţia de vomă;
 Menajează simţul gustativ;
 Permit sensibilitatea termică.
MARELE LOR DEZAVANTAJ ESTE:

Reduc rezistenţa mecanică a protezei.


PLACA PALATINALĂ
Indiferent de conformaţia plăcii, întinsă sau
redusă, ea trebuie să fie simetrică. În
situaţia unei edentaţii asimetrice, marginea
posterioară a bazei se va confecţiona în
mod obligatoriu simetric deoarece şi
contracţiile musculare sunt simetrice în
timpul diverselor funcţii ale aparatului dento-
maxilar.
O modelare asimetrică stinghereşte adesea
funcţiile care se execută prin mişcări
simetrice (fonaţia, deglutiţia).
MODELARE SIMETRICĂ
MATERIALE DIN CARE SUNT
CONFECŢIONATE BAZELE ŞI
ŞEILE:

 Răşinile acrilice: sunt cele mai utilizate la


realizarea bazelor protezelor totale şi
parţiale mobilizabile. Condiţiile impuse
polimerilor pentru a putea fi utilizaţi sunt:
RĂŞINILE ACRILICE

 Stabilitate în mediul bucal;


 Estetică bună;
 Biocompatibilitate chimică şi funcţională;
RĂŞINILE ACRILICE

 Posibilităţi de igenizare corespunzătoare;


 Prelucrabilitate uşoară în condiţii de lucru
igienice;
 Dotare tehnico-materială accesibilă.
POLIMETACRILATUL DE METIL
Tehnologia protezelor mobile şi mobilizabile
este dominată de polimetacrilatul de metil
care s-a impus datorită proprietăţilor fizice,
chimice şi biologice bune, precum şi unei
manipulări şi prelucrări facile, permiţând
dezvoltarea unor multiple procedee
tehnologice: îndesare-presare, injectare,
turnare, etc. Calităţile prin care această
răşină domină sunt următoarele:
CALITĂŢI:

 Comportament fizic şi chimic foarte bun;


 Manipulare şi prelucrare simplă;
 Posibilitatea de a fi reoptimizată;
 Stabilitate cromatică bună;
CALITĂŢI:

 Realizarea unei legături optime cu dinţii


artificiali polimerici;
 Efect estetic bun datorită transparenţei
parţiale;
 Biocompatibilitate bună.
PENTRU AMELIORAREA
DEZAVANTAJELOR:

 Dezvoltarea unor materiale alternative


polimetacrilatului de metil;
 Modificarea structurii chimice prin adiţionare
de cauciucuri;
 Armarea lui cu fibre de carbon, fibre de
sticlă şi polietilenă cu modul de elasticitate
ultraridicat.
ARMAREA CU PLASĂ DE SÂRMĂ
ARMAREA CU BARĂ
PREFABRICATĂ
ALTE MATERIALE
Dintre materialele alternative amintim :
poliamidele (nylonul) şi copoliamidele,
răşinile acetalice (polioximetilice), răşinile
epoxi, polistirenul, cauciucul, răşinile
policarbonate, etc.
MATERIALE NOI
O noutate în domeniu o constituie realizarea
protezelor moi şi elastice realizate din
materiale termoplastice. Cele realizate pe
bază de poliamide şi copoliamide par a fi
ideale pentru realizarea protezelor parţiale
mobilizabile, datorită următoarelor
proprietăţi :
AVANTAJE:
 Prezintă un echilibru excelent între
rezistenţa mecanică, ductilitatea,
termorezistenţa şi flexibilitatea inerentă;
 Prezintă o rezistenţă crescută la oboseală şi
o memorie elastică foarte bună;
 Structura lor poate fi modificată pentru a
creşte rigiditatea şi rezistenţa la uzură;
AVANTAJE:
 Prezintă o elasticitate crescută;
 Nu prezintă monomer rezidual;
 Teoretic nu se fracturează;
 Prezintă o greutate specifică mică;
 Impermeabil pentru fluidul din mediul bucal.
METALELE
Bazele metalice (din titan, cobalt-crom,
aluminiu, etc.) au o grosime mult mai redusă
(0,3 - 0,5 mm pentru aliajele din cobalt -
crom, 0,6 - 0,8 mm pentru cele din titan şi
0,8 - 1 mm pentru cele din aluminiu), ceea
ce crează un confort sporit pacientului.
AVANTAJELE BAZELOR DIN
METAL:
 Ocupă mai puţin spaţiu;
 Sunt foarte rezistente;
 Nu se impregnează cu lichid bucal;
 Nu prezintă fenomenul de îmbătrânire
caracteristic răşinilor acrilice;
 Transmit senzaţiile termice către mucoasă.