CURSUL VI

LINGURA INDIVIDUALĂ
 LINGURA INDIVIDUALĂ

Lingura (portamprenta) individuală

reprezintă suportul rigid al materialului de
amprentare funcţională. Ea corespunde
particularităţilor individuale ale fiecărui
câmp protetic şi este utilizată numai
pentru un singur pacient.
 Scopul ei este de a se obţine:
 O închidere marginală optimă;
 Adeziunea viitoarei proteze totale pe
câmpul protetic;
 Limite funcţionale pentru zona de suport
muco-osos;
 Un relief corect şi precis pentru suprafaţa
de sprijin;
 O extindere maximă a viitoarei proteze.
LINGURĂ INDIVIDUALĂ
SUPERIOARĂ
LINGURĂ INDIVIDUALĂ
INFERIOARĂ
LINGURI INDIVIDUALE
 Orice lingură individuală are
următoarele caracteristici:
 Este realizată de către tehnicianul dentar
pe modelul preliminar;
 Se obţine din materiale rigide,
nedeformabile în timpul amprentării;
 Rezistenţă mecanică la şocurile ce tind să
o rupă, calitate necesară la menţinerea
materialului de amprentă în contact cu
suprafaţa câmpului protetic;
 Dimensiunea suprafeţei egală cu
dimensiunea câmpului protetic, la care se
adaptează intim, la zona de sprijin;
 Are o grosime uniformă de 1,5 - 2 mm
exceptând marginile care au grosimi
variabile de la 2 mm (pungile Eisenring)
până la 3 mm (zona linguală centrală).
Marginile sunt rotunjite, netede şi
decupate în dreptul frenurilor şi bridelor;
GROSIMEA MARGINILOR
GROSIMEA MARGINILOR LA
LINGURA INFERIOARĂ
 Marginile trebuie să fie în contact intim cu
periferia modelului. Pe anumite porţiuni
unde se intenţionează o despovărare, baza
poate fi distanţată de model prin foliere;
 Nu trebuie să aibă niciun fel de perforaţii
pentru a permite verificarea testelor de
succiune;
 Are un sistem de retenţii (mecanice sau
chimice) pentru aderarea materialelor de
amprentare elastice;
 Obţinută printr-un procedeu tehnologic
simplu;
 Utilizarea unor materiale ieftine.
Clasificarea lingurilor individuale se
poate face după:
 Materialul din care sunt confecţionate:
– Răşini acrilice auto sau termopolimerizabile;
– Răşini diacrilice compozite
(fotopolimerizabile);
– Poliesteri, copoliesteri;
– Placă de bază, polistiren, ebonită, Stents;
– Metale (aluminiu, zinc, etc).
 Procedeul de execuţie:
 Plastifiere;
 Polimerizare : auto, foto sau
termopolimerizare;
 Termoformare;
 Turnare;
 Ştanţare.
 În funcţie de contactul cu modelul
preliminar:

 În contact total cu modelul, adaptare

intimă (în majoritatea cazurilor);
 Cu distanţări pe anumite zone ce trebuiesc
despovărate;
 Cu contact marginal (când se urmăreşte
un efect mărit de ventil) ;
 Distanţate în totalitate de model (când se
utilizează pentru amprentă materialele
termoplastice sau câmpul protetic are
creste exagerat de retentive sau creste
balante).
Elemente componente ale lingurii
individuale sunt:

1. Baza lingurii : este partea care

acoperă zona de sprijin, iar marginile
sunt situate în limitele liniei însemnate cu
creionul chimic. Distal, lingura individuală
trebuie sa depăşească cu 2 mm linia
„Ah”.
Baza este intim adaptată pe suprafaţa
modelului, nu basculează la acţiunea
presiunilor alternative, iar la
recomandarea medicului, în anumite zone,
între suprafaţa modelului şi suprafaţa
bazei se creează un spaţiu de circa 1,5
mm necesar materialului de amprentat.
 2. Elementele accesorii sunt
reprezentate de:
 Mânerul lingurii: are rolul să permită
manevrarea în timpul adaptării,
amprentării şi al îndepărtării amprentei
de pe câmpul protetic. El este situat
anterior, pe linia medio-sagitală şi are
dimensiunile înscrise în limitele a doi
incisivi centrali superiori, cu cele patru
feţe laterale concave, ce asigură o
prindere uşoară, fără alunecare.
Poziţia lui faţă de creasta alveolară este
verticală, perpendiculară pe ea când
creasta reziduală mandibulară este mare şi
oblic spre vestibular când creasta este
rezorbită, pentru a nu împiedica părţile
moi, în efectuarea mişcărilor necesare
modelării marginilor. Mânerul lingurii
mandibulare trebuie să prezinte o
perforaţie vestibulo-orală pentru testul de
succiune.
MÂNER DREPT – CREASTĂ ÎNALTĂ
MÂNER OBLIC – CREASTĂ
REZORBITĂ
 Butonii de presiune: sunt fixaţi pe lingura
inferioară, corespunzător premolarilor
sau în zona cea mai declivă a crestei.
Sunt proeminenţe paralelipipedice de 5
mm înălţime, 2 – 4 mm lăţime şi 15 mm
lungime (se pot face mai mari la crestele
foarte atrofiate), pe care se aplică
degetele medicului pentru menţinerea
amprentei pe câmpul protetic, fără să fie
deformate marginile.
Când la maxilar creasta frontală este
deplasabilă şi nu trebuie să sufere presiuni
în timpul amprentării, o serie de autori
recomandă fenestrarea lingurii pe zona
frontală şi înlocuirea mânerului cu butoni
de presiune aflaţi la nivelul premolarilor şi
molarilor.
 Întăriturile: sunt necesare pentru a mării
rezistenţa la rupere a bazei lingurii şi în
special la cele inferioare, care prezintă o
suprafaţă foarte redusă. Ele măresc
rezistenţa, reduc riscul fracturării în
timpul amprentării. Pentru lingura din
placă de bază este folosită sârma de 1,5
mm diametrul, iar cele din răşini acrilice
sunt îngroşate la nivelul crestei alveolare.
 Bordurile de ocluzie: sunt făcute de obicei din
material termoplastic (Stents), numai la
indicaţia medicului, au dimensiunile dinţilor
naturali şi sunt fixate corespunzător crestei
alveolare, imitând aspectul arcadelor dentare.
Se aplică riguros pe creasta edentată, fără să
depăşească regiunea primului molar şi se
fixează de baza lingurii cu ceară de lipit. Se
utilizează în tehnicile de amprentare sub
presiune ocluzală şi în cele piezografice.
 Tehnica de confecţionare a
unei linguri individuale

Indiferent de materialul din care se

confecţionează lingura individuală, se
trece prin următoarele secvenţe de lucru:
 Izolarea modelului în funcţie de materialul
din care se realizează portamprenta
individuală;
 Delimitarea câmpului protetic. Se referă la
componenta muco-osoasă a câmpului
protetic, la reliefarea zonelor de mucoasă
pasiv mobilă şi ocolirea celor de mucoasă
mobilă. Pentru delimitare se alege un
creion chimic care se aplică în unghi de 45
grade faţă de planul de orientare ocluzală
şi care se va plimba în limitele interne ale
şanţurilor vestibulare şi orale ale câmpului
protetic.
La maxilar se va avea în vedere limita
internă a şanţurilor vestibulare şi
delimitarea zonei „Ah”, iar la mandibulă se
va creiona limita internă a şanţurilor
vestibulare şi linguale, incluzând treimea
anterioară a tuberculului piriform;
DELIMITAREA CÂMPULUI
PROTETIC
 Deretentivizarea zonelor exagerat de
retentive (tuberozităţi, creste alveolare).
Această operaţie se face cu ceară, gips,
placă de bază sau cu ciment dentar, în
funcţie de materialul din care se
confecţionează lingura individuală;
 Confecţionarea bazei lingurii individuale în
funcţie de materialul utilizat;
 Realizarea elementelor accesorii: mâner,
butoni de presiune (la lingura inferioară),
întărituri (când este cazul), borduri de
ocluzie (la solicitarea medicului);
 Prelucrarea finală a lingurii.
 1. Din placă de bază
aceasta este formată din răşini naturale,
sintetice, Shellac şi coloranţi, are o grosime de
1,5 mm şi aspect trapezoidal pentru maxilar şi
de potcoavă pentru mandibulă. Se plastifiază la
temperaturi relativ joase (46 - 50 grade Celsius),
ceea ce îi conferă posibilităţi de prelucrare
uşoară în laboratorul de tehnică dentară. Plăcile
de bază sunt utilizate pentru obţinerea lingurilor
individuale maxilare (cel mai frecvent) şi mai
puţin pentru cele mandibulare (când câmpul
protetic este favorabil).
FORMA PLĂCII DE BAZĂ LA
MAXILAR
FORMA PLĂCII DE BAZĂ LA
MANDIBULĂ
Etapele de lucru sunt următoarele:
 Trasarea limitelor câmpului protetic aşa cum au
fost trasate de medic pe amprenta preliminară
dacă acest lucru nu s-a făcut imediat după
realizarea modelului preliminar;
 Izolarea modelului fie prin scufundare în apă
timp de 3 - 5 minute, fie prin pudrare cu talc, în
caz contrar placa de bază plastifiată aderă de
gips şi se desprinde greu, riscându-se
fracturarea ei sau deteriorarea modelului;
IZOLAREA MODELELOR
• Deretentivizarea zonelor exagerat
retentive;
• Plastifierea plăcii de bază prin încălzire
uniformă la o sursă de căldură, pe toată
suprafaţa acesteia, până se înmoaie,
fără însă a o supraîncălzi.
RAMOLIREA PLĂCII DE BAZĂ
ADAPTAREA PE MODEL
Plastifierea se poate face ţinând placa
direct pe sursa de căldură sau aplicată pe
modelul preliminar şi apoi se trece la
adaptarea ei pe model. Mularea se face
prin presiuni digitale, la maxilar din centrul
bolţii palatine către periferie, iar la
mandibulă adaptarea se face simultan, pe
versantul vestibular şi lingual al crestei
alveolare, pentru obţinerea stabilităţii
viitoarei linguri.
Placa de bază îşi pierde plasticitatea în
timpul modelării fiind necesare mai multe
reîncălziri până la adaptarea finală. În
timpul adaptării trebuie avut grijă să nu se
subţieze placa, fapt care ar micşora
rezistenţa lingurii individuale. În zonele
marginale placa de bază se apasă cu
spatula de ceară pe model, pentru a se
putea contura marginile lingurii.
Excesul de placă din zona marginală este
decupat cu foarfeca astfel încât să rămână
un plus de 3 mm ce depăşeşte marginile,
care se va răsfrânge pe faţa externă a
bazei portamprentei, rezultând margini
rotunjite, de grosimi variabile şi cu
rezistenţă sporită.
Orice corectură ulterioară prin plastifierea
plăcii de bază se realizează cu lingura pe
model, pentru a nu altera adaptarea
acesteia. În final se controlează dacă baza
lingurii are stabilitate pe model, efectuând
presiuni digitale alternative pe creste.
Dacă ea basculează, se plastifiază din nou
şi se readaptează.
 Mânerul se face din resturile de placă de
bază care se încălzesc bine şi se unesc sub
forma unei piramide care se lipeşte la baza
lingurii. El se plasează pe linia mediană,
având ca reper sutura mediană la maxilar
(când medicul nu a trasat linia mediană pe
amprenta preliminară) şi frenul lingual la
mandibulă
REALIZAREA MÂNERULUI
 Butonii de presiune la lingura
individuală inferioară, care au înălţimea de
5 - 8 mm, lungimea de 15 mm, iar lăţimea
nu trebuie să depăşească lăţimea crestei
alveolare.
 Întăriturile din sârmă - se ia o sârmă de 8 -
10 cm lungime şi 1,5 mm diametrul care se
îndoaie în două, realizând la mijlocul ei o buclă
ovală sau romboidă pe care se va prinde ulterior
mânerul. De la locul unde se termină bucla, cele
două braţe de sârmă se răsucesc în linie dreaptă
circa 2,5 cm şi li se dă apoi o poziţie oblică faţă
de cea a buclei. Porţiunile libere ale sârmei vor
urmări reliefurile crestei alveolare până la
limitele distale ale lingurii, fiind modelate în
formă de semielipsă.
Apoi, ţinând sârma cu un cleşte crampon, se
încălzeşte la flacără şi se aplică prin presiune pe
corpul lingurii, care prin topire va pătrunde
parţial în grosimea plăcii. Peste locul unde a
pătruns sârma în placă se trece cu un cuţit
încălzit pentru a asigura o bună unire a celor
două elemente sau se acoperă cu bucăţi de
placă încălzită. Întăriturile sunt obligatorii la
lingura mandibulară, care fiind foarte îngustă se
poate fractura uşor.
REALIZAREA ÎNTĂRITURILOR DIN
SÂRMĂ
 Aplicarea bordurilor de ocluzie când
sunt indicate. Ele au în zona frontală 10
mm înălţime şi 5 mm lăţime, iar în zona
laterală 5 – 6 mm înălţime şi 8 mm lăţime.
De obicei se confecţionează din Stents şi
se aplică riguros pe creasta alveolară, fără
să depăşească regiunea primului molar;
Se prelucrează marginile lingurii cu freze
pentru acrilat şi hârtie abrazivă pentru a
nu leza mucoasa în timpul amprentării
finale.
 Lingurile din placă de bază sunt foarte
comod de confecţionat pentru tehnicienii
dentari dar ele prezintă câteva
dezavantaje:
 Sunt mai puţin rezistente;
 Nu sunt indicate la mandibulă;
 Nu se pot face adaptări marginale cu
materiale termoplastice.
Greşit
Placă de bază Tessex Al - Spofa
Greşit
Greşit
 2. Din polistiren:
plăcile de polistiren fiind transparente au
avantajul că se ajustează mai uşor pe
model în limitele câmpului protetic.
Tehnologia de confecţionare este
asemănătoare cu cea a lingurilor din placă
de bază, având câteva deosebiri:
 Temperatura de ramolire e mai mare;
 Plastifierea e mai lentă;
 Adaptarea pe model se face prin
intermediul unui prosop ud datorită
temperaturii ridicate;
 Surplusul de material se secţionează căci
nu se poate răsfrânge;
 Prelucrarea lingurii este greoaie datorită
compoziţiei materialului;
 Accesoriile se confecţionează din placă de
bază.
Din aceste motive polistirenul este rar
folosit în practică.
 3. Din răşini acrilice
autopolimerizabile:
răşina autopolimerizabilă este indicată
pentru orice câmp protetic şi în special
pentru cele deficitare. Aceste linguri pot fi
folosite ca suport pentru o gamă largă de
materiale de amprentare finală, chiar şi
pentru cele cu o consistenţă crescută cum
sunt masele termoplastice.
Sunt preferaţi polimerii din acrilat de metil
sau etil, iar tensiunile interne care apar în
timpul contracţiei la polimerizare dispar în
decurs de 24 de ore. Grosimea pereţilor
trebuie să fie de aproximativ 4 mm, iar în
zonele de solicitare maximă se practică
îngroşări.
 Etapele de execuţie:
 Trasarea limitelor câmpului protetic,
ocolind bridele, frenurile labiale şi lingual;
 Izolarea câmpului protetic cu soluţii
alginice prin pensulare;
IZOLAREA
 Se prepară pasta de răşină acrilică
autopolimerizabilă într-un godeu uscat şi
curat după instrucţiunile firmei
producătoare. Godeul este bine să fie
acoperit pentru a proteja materialul de
eventualele impurităţi şi a preveni
evaporarea monomerului;
PREPARAREA PASTEI
 Pasta astfel obţinută se presează între
două plăci de sticlă vaselinate şi distanţate
la 1,5 - 2 mm cu două şuviţe de ceară roz.
Pe una din plăci se aplică o folie de
celofan umezită. Conturul viitor al plăcii,
de trapez sau de potcoavă, se obţine cu
ajutorul unui fir de bumbac care se
plasează între cele două plăci în forma
dorită.
În interiorul acestui fir se pune acrilatul, se
întinde şi apoi se presează cu cealaltă
placă de sticlă. Se îndepărtează placa de
sticlă fără celofan prin glisare, iar cu
ajutorul foliei de celofan acrilatul este
depus pe model prin răsturnare;
 Prin intermediul foliei de celofan placa de acrilat
în stare plastică se mulează pe model sub
presiuni digitale, apoi se îndepărtează celofanul
iar excesul de pastă de acrilat se îndepărtează
cu ajutorul unei spatule. Trebuie să se lucreze
foarte repede deoarece acrilatul face priză rapid.
Polimerizarea este o reacţie exotermă fiind uşor
de sesizat, temperatura degajată fiind de 25 - 30
grade Celsius;
 Din resturile de acrilat aflate încă în stare
plastică se modelează mânerul şi butonii de
presiune. Pentru a favoriza aderarea lor la
lingură, baza lor şi zona de aplicare pe
portamprentă se umezesc cu monomer. Pentru
mărirea rezistenţei mecanice, se poate modela o
nervură tot din acrilat, pe mijlocul feţei externe a
bazei lingurii;
 Lingura astfel modelată este menţinută în
contact cu modelul sub presiune manuală încă
10 - 15 minute, până la încheierea reacţiei de
polimerizare, când dispare elasticitatea;
REALIZAREA MÂNERULUI
 Se îndepărtează lingura de pe model, mai întâi
în zonele fără retentivităţi şi apoi în rest. Se
prelucrează la nivelul marginilor cu ajutorul
frezelor pentru acrilat la piesa dreaptă, pentru
netezirea şi rotunjirea acestora.
 Pentru a compensa modificările dimensionale,
aceste linguri nu vor fi utilizate în cabinet mai
devreme de 24 de ore.
 4. Din răşini acrilice
termopolimerizabile:
Acestă tehnică este foarte laborioasă şi de
aceea foarte rar utilizată. Etapele sunt:

 Realizarea machetei din ceară a viitoarei

linguri individuale;
 Ambalarea machetei;
 Realizarea tiparului – ambalarea,
îndepărtarea cerii şi izolarea pereţilor cu
soluţii alginice;
 Prepararea pastei de acrilat
termopolimerizabil, îndesarea, presarea şi
polimerizarea răşinii acrilice;
 Dezambalarea şi prelucrarea marginală cu
ajutorul frezelor pentru acrilat.Lingura
individuală obţinută din acrilat
termopolimerizabile nu se lustruieşte.
 5. Din răşini diacrilice
fotopolimerizabile:

este o metodă modernă şi care

economiseşte timp. Sunt utilizate plăci de
compozit produse de diferite firme, de
formă trapezoidală pentru maxilar şi de
potcoavă pentru mandibulă, învelite într-
un plastic negru, care le protejează de
lumină.
În contact cu lumina naturală sau
artificială îşi pierd plasticitatea în scurt
timp şi nu mai pot fi utilizate. Necesită un
aparat (cuptor) de fotopolimerizare.
PLĂCI DE COMPOZIT
FOTOPOLIMERIZABIL
Avantajele utilizării acestui material
sunt:
 Modelarea se face cu uşurinţă pe orice câmp
protetic, asigurându-se grosimea optimă de 2
mm;
 Timpul de modelare şi adaptare pe model este
practic nelimitat, plăcile fiind plastice până se
introduc în cuptor;
 Flexibilitatea mare a materialului permite
adaptarea uşoară, fără a se deteriora;
 Materialul se decupează uşor şi cu precizie cu
orice spatulă;
 Accesoriile se confecţionează din acelaşi
material;
 Dacă este necesară adăugarea de material
la cel polimerizat se poate face. Lingura
este supusă unei noi fotopolimerizări fără
ca parametrii materialului să sufere
modificări;
 Portamprentele pot fi folosite imediat după
finalizarea polimerizării;
 Nu conţin monomer rezidual;
 După polimerizare lingurile sunt uşor
lipicioase ceea ce favorizează aderarea
materialului de amprentă, nefiind necesare
retenţii.
 Tehnica de realizare:

 Trasarea cu creionul chimic a conturului

câmpului protetic;
 Izolarea modelului cu soluţii alginice după
care este lăsat 5 minute să se usuce;
 Se îndepărtează cele două folii negre care
acoperă placa din răşină
fotopolimerizabilă. Se aplică pe model şi
se adaptează prin presiuni digitale, mai
întâi pe bolta palatină şi apoi pe
versantele crestelor alveolare. Presiunile
exagerate pot determina subţierea plăcii în
zona respectivă cu posibilitatea de a se
fractura în momentul amprentării;
 Se secţionează cu o spatulă sau cu un
cuţitaş de ceară excesul de placă care
depăşeşte limitele câmpului protetic, iar
marginile se răsfrâng astfel încât să
rămână la nivelul limitelor trasate pe
model. Grosimea marginilor trebuie să fie
de 1,5 - 2 mm şi să aibă o formă rotunjită.
Se controlează stabilitatea pe model;
 Din resturile rămase se confecţionează
mânerul lingurii şi butonii de presiune la
arcada inferioară. Există şi firme care
produc mânere metalice prefabricate uşor
de adaptat;
 Lingura aşezată pe model se introduce în
cuptorul de fotopolimerizare. Timpul de
polimerizare diferă de la o firmă la alta,
fiind de aproximativ 6 minute.
Polimerizarea se realizează iniţial pe
model, după care se polimerizează şi
dinspre interior. În incinta de
fotopolimerizare pot fi introduse mai multe
linguri în acelaşi timp, cât încape în
cuptor;
INTRODUCEREA LINGURILOR
ÎN CUPTOR
FOTOPOLIMERIZAREA
 Prelucrarea portamprentei individuale se
realizează după indicaţiile producătorului şi
durează între 5 şi 15 minute. Se face cu
instrumentar rotativ – freze extradure tip
widia, freze pentru acrilat şi pietre
diamantate – şi apoi cu hârtie abrazivă.
Marginile trebuie să fie rotunjite şi netede.
PRELUCRAREA LINGURILOR
PRELUCRAREA LINGURILOR
PRELUCRAREA LINGURILOR
 Această metodă prezintă dezavantajele:
 Prelucrarea lingurii este mai dificilă;
 Preţul de cost este mult mai mare.
 6. Confecţionarea lingurii
individuale prin metoda
termoformării:
această metodă a fost lansată în 1985 şi
utilizează aparate speciale care sunt capabile să
plastifieze plăci termoplastice într-un dispozitiv
de prindere şi presare pe model. Metoda este
rapidă şi eficientă putând fi utilizată în laborator
sau direct în cabinet, în acest caz sărindu-se
peste etapa de laborator.
 Etapele de lucru sunt:
 Desenarea limitelor câmpului protetic;
 Izolarea modelului cu soluţii alginice;
 Se deretentivizează modelul cu materiale
termorezistente;
 În cazul utilizării aparatului Erkoform, se
poziţionează modelul în chiuveta cu granule a
aparatului, astfel încât să rămână liberă doar
suprafaţa modelului propriu-zis, soclul fiind
acoperit în totalitate. Folia de Erkoplast, situată
în capacul aparatului, se plastifiază prin
apropierea şi închiderea ramei aparatului în care
se află o sursă de căldură.
 Spaţiul dintre folie şi model se videază,
folia adaptându-se intim pe model. Prin
răcire bruscă după 1 - 2 minute, lingura se
desprinde din ramă, rămânând mulată pe
model. Accesoriile pot fi prefabricate
(metalo-acrilice) şi se înfiletează pe baza
lingurii sau se pot confecţiona din răşini
acrilice autopolimerizabile;
Aparatul Erkoform-Erkodent
 În sistemul Heko-Vacuboy modelul este depus
pe suportul maşinii. Cu un pistol termic se
încălzeşte placa aşezată pe model, iar când
placa atinge temperatura optimă şi devine
strălucitoare, aparatul este acoperit de un capac
prevăzut cu o membrană. Se declanşează un
proces de vidare, membrana coboară prin
aspiraţie şi mulează placa înmuiată pe model.
 După termoformarea şi răcirea plăcii, placa
se separă de model cu ajutorul unei freze
conice;
 Prelucrarea marginală a lingurii se face cu
freze pentru acrilat.
 7. Confecţionarea lingurii
individuale din materiale
termoplastice:
se utilizează Stents-ul, dar metoda este rar
folosită. Mai frecvent se foloseşte acest material
când nu dispunem de o lingură standard
adecvată sau aceasta trebuie individualizată la
un câmp protetic care iese din tiparele obişnuite.
În trecut era folosit Stents-ul la metoda directă
de confecţionare a lingurii individuale, în cabinet
de către medic.
Este vorba despre o amprentare în doi
timpi, în primul timp cu mase
termoplastice (Stents) sau siliconi în
linguri standard, iar în al doilea cu
materiale de amprentă fluide (Repin,
siliconi fluizi) rezultând aşa numita
„amprentă de spălare”. Metoda este puţin
utilizată, căci pe lângă avataje:
 scurtează numărul de etape de lucru;
 amprenta finală este luată într-o singură
sedinţă;
redă cu imprecizie fundurile de sac,
marginile fiind extinse.
 8. Lingura individuală din
metal sau aliaje:
se utiliza înainte de apariţia răşinilor
acrilice, în zilele noastre procedeul fiind rar
folosit. Se poate confecţiona prin turnare
sau prin ştanţare, materialele cele mai
utilizate fiind aluminiul, alama şi zincul.
Tehnica de ştanţare utilizată mai ales
pentru aluminiu sau alamă:
 Se poziţionează modelul preliminar într-o
jumătate a chiuvetei de ambalat proteze,
iar spaţiul din jurul lui se completează cu o
masă refractară (nisip uscat);
 Se ataşează a doua jumătate a chiuvetei,
fără capac, în care se toarnă zinc topit
(care este un metal uşor fuzibil);
 După răcirea metalului rezultă matricea,
care se izolează cu vaselină şi pudră de
talc;
 Se detaşează prima jumătate a chiuvetei
în care se află modelul, în matrice
turnându-se din plumb patricea;
 Între patrice şi matrice se introduce o
placă de aluminiu sau de alamă, de 0,7 -
0,8 mm grosime, decupată aproximativ şi
se ştanţează la o presă puternică sau prin
lovituri cu un ciocan greu;
 Se prelucrează marginile cu instrumente
rotative.
 Tehnica de turnare:
 Pe modelul izolat se realizează macheta
din ceară a lingurii;
 Se aplică 3 - 4 tije de turnare, groase de 2
- 2,5 mm;
 Se ambalează macheta în gips cu nisip sau
altă masă refractară;
 Tiparul se usucă şi apoi se pune la o sursă
de căldură pentru îndepărtarea cerii;
 După răcire se topeşte metalul care este
introdus prin centrifugare în tipar;
 Se dezambalează şi se prelucrează lingura
individuală.
Există şi alte metode de confecţionare a
lingurii individuale: din mase plastice
polimerizate la microunde, din mase hidro-
termoplastice, etc.
O portamprentă individuală corect executată va
avea menţinere pe model, adică nu cade la
răsturnarea ansamblului model - lingură.
Această retenţie, de regulă se păstrează şi în
cavitatea bucală. Indiferent de materialul din
care este confecţionată, lingura individuală este
verificată de tehnician, repusă pe modelul
preliminar şi trimisă în cabinet pentru
următoarea fază de lucru.