Tema 1.

Știința și cercetarea științifică

1.1. Cadrul legislativ național în domeniul științific
1.2. Esența noțiunii de știință, clasificarea științelor și rolul științelor economice în sistemul
științelor contemporane
1.3. Cercetarea științifică: esența, tipurile și principiile acesteia
1.4. Problema, întrebarea și ipoteza cercetării științifice
1.5. Etapele procesului de cercetare științifică în domeniul economic
1.6. Teza de master ca formă a cercetării științifice

1. Cadrul legislativ național în domeniul științific

În R.M. modul de organizare și desfășurare a cercetărilor științifice este reglementat de

următoarele acte normative:
- Codul cu privire la știință și inovare
- Codul de etică și deontologie profesională a cercetătorilor și cadrelor universitare
- Hotărârii cu privire la aprobarea direcțiilor strategice ale activității din sfera științei și
inovării
- Hotărârea cu privire la aprobarea Strategiei inovaționale a R.M.
- Hotărârea Guvernului STRATEGIA DE CERCETARE-DEZVOLTARE A REPUBLICII
MOLDOVA PÎNĂ ÎN 2020
- Legea nr.114 cu privire la Agenția de Stat pentru Proprietatea Intelectuală

La USM:
- Codul de etică și deontologie profesională a cercetătorilor și cadrelor universitare
- Politica Instituțională de Proprietate Intelectuală și Transfer Tehnologic a Universității de
Stat din Moldova
- Regulamentul Instituțional cu privire la stimularea performanței în cercetare., USM
- Ghidul cercetătorului, USM
Institutul de cercetare și inovare, este subdiviziunea USM care include:
 centre de excelență în cercetare științifică;
 laboratoare de cercetare științifică;
 scoli doctorale;
 incubatorul de inovare ,,Inventica USM
 oficiu de Transfer Tehnologic

Până în anul 2018 - Organul suprem de gestionare a procesului de organizare a științei în R.

Moldova a fost Academia de știință, creară la 2 august 1961, iar din 2018 - Agenția Națională de
Cercetare și Dezvoltare (ANCD), înființată prin Hotărârea Guvernului nr.196 din 28.02.2018 și
subordonată Guvernului Republicii Moldova.

1
 Analiza SWOT a sferei cercetării și inovării
Puncte forte:
- existența potențialului științific calificat;
- existența infrastructurii de cercetare;
- pregătirea tinerilor cercetători prin studii
doctorale și post doctorale în cadrul
universităților și organizațiilor din sfera
științei;
- accesul la programe de cercetare
internaționale.
Posibilități:
- exitența cadrului legislativ național care
prevede salarizarea în cadrul proiectelor
internaționale identică cu cea europeană;
- posibilități de participare în cadrul noului
program cadru al UE - Orizont2020.
- extinderea cooperării internaționale prin
consolidarea potențialului științific autohton
(mobilitatea academică);
- participarea diasporei științifice la creșterea
nivelului de eficiență științific.
2. Esența noțiunii de știință, clasificarea științelor și rolul științelor
economice în sistemul științelor contemporane
Puncte slabe:
- emigrarea cadrelor științifice de înaltă
calificare;
- îmbătrânirea potențialului științific uman;
- resurse financiare-tehnologice și umane
limitate pentru promovarea rezultatelor
științifice naționale în străinătate;
- legături de cooperare slabe între cercetare
științifică, educație și sectorul productiv;
- promovarea insuficientă a savanților
naționali înafara țării;
- stimularea insuficientă a cercetătorilor pentru
participarea în cadrul proiectelor nnaționale și
internaționale;
- un număr mic de publicații științifice ISI.
Riscuri:
- reducerea finanțării sferei științifice;
- nivelul scăzut de participare în cadrul
programelor de cercetare științifică;
- încrederea, interesul și cererea scăzută din
partea sectorului antreprenorial al economiei
față de implementarea rezultatelor științifice;
- atractivitatea scăzută a profesiei de
cercetător;
- îmbătrânirea infrastructurii de cercetare.
2
știința este „un ansamblu sistematic de cunoștințe despre natură, societate și gândire; ansamblu
de cunoștințe dintr-un anumit domeniu al cunoașterii”.

Există mai multe modalități de obținere a cunoștințelor:

Imaginație

Cercetare științifică Cunoștințe Experiență personală

Raționamente logice

Fig.1 Modalități de obținere a cunoștințelor

Condițiile pe care un domeniu de cunoaștere trebuie să le respecte, pentru a fi considerat știință

sunt următoarele:
1. Să posede un obiect de studiu disctinct.
2. Să posede o metodologie proprie care ar permite cunoașterea naturii obiectului de studiu.
3. Să dispună de un limbaj științific propriu, capabil să exprime volumul de cunoștințe din
domeniul de științe respective.
4. Să posede o utilitate practică.

Funcțiile tradiționale atribuite unei științe sunt:

- a descoperi - procese și comportamente din natură, societate și gândire
- a explica - procesele și comportamentele descoperite
- a anticipa - evoluția ulterioară a proceselor și a comportamentelor explicate
- a ajusta - procesele și comportamentele la schimbările intervenite în viața reală

Pentru a descoperi, explica și anticipa procesele și comportamentele umane în știință este

aplicat un limbaj specific. Sensul celor mai frecvent utilizate noțiuni sunt prezentate în tabelul 1.

Fenomen Manifestare a unui lucru, proces, comportament din lumea reală

Idee Fel de a înțelege un fenomen, proces, comportament
Ipoteză Presupunere provizorie cu privire la relațiile existente între anumite procese și
comportamente care se doresc a fi cunoscute
Enunț Afirmație sau negație referitoare la relația dintre conceptele legate între ele în
mod logic
Raționament Operațiune mentală prin care un fenomen sau comportament se supune unei
analize logice din punct de vedere a necesității, corectitudinii, conținutului etc. în
baza căreia se deduce o nouă afirmație, logic legată de celelalte
Concepție Mod de abordare a unui proces sau comportament economic fără prezentarea
metodelor de cercetare
Metoda de Procedee și instrumente utilizate pentru cunoașterea fenomenelor, proceselor și

3
cercetare comportamentelor
Principiu Element fundamental pe care se bazează o teorie științifică sau o normă de
conduită (principiul Homo economicus, care rezultă din legea minimului efort cu
maxime rezultate)
Cunoașterea Procesul de percepere și acumulare a faptelor
empirică
Cunoașterea Procesul de generalizare a cunoștințelor, finalizat cu crearea unor noi concepții,
teoretică modele și teorii

Cunoașterea științifică se bazează pe 3 principii de bază:

PRINCIPIUL PRINCIPIUL PRINCIPIUL

DETERMINISMULUI
Știința se dezvoltă pe baza
descoperirii cauzelor unor
fenomene, procese,
comportamente și a
anticipării modificării lor
CONFORMITĂȚII
Noile cunoștințe trebuie să
se încadreze în sistemul
existent și recunoscut pentru
a asigura înțelegerea din
partea comunității științifice
COMPLEMENTĂRII
Cunoștințele noi le
completează pe cele
existente, ceea ce permite
coexistența diferitor
abordări și teorii științifice

Fig.3. Principiile cunoașterii științifice

Toate științele sunt divizate în științe ale naturii și științe sociale.

Științele naturii – sunt științe care au ca obiect de studiu natura și înțelegerea fenomenelor
naturale. La rândul său științele naturii pot fi împărțite în două ramuri principale: științe ale vieții
(sau biologie) și științe fizice.
Principalele domenii ale științelor naturale sunt incluse în astronomie, biologie, chimie, fizică și
grupul științelor Pământului (din care fac parte geografia, geologia, ecologia etc.).
Științele sociale sunt științele despre legile societății, despre dezvoltarea ei, despre interesele și
relațiile sociale. Printre științele sociale se disting jurisprudența, știința politică, istoria, filozofia,
economia.
Există și științe la frontiera dintre cele două. Ele studiază individul și societatea, și sunt
numite științe umanitare. Acestea includ studii religioase, studii culturale, psihologie și
pedagogie.

În sistemul științelor contemporane știința economică ocupă un loc deosebit de important:

astăzi nu există domeniu al vieții economice și sociale care într-o măsură sau alta să nu apeleze
la cunoștințe economice.
În timpul de față știința economică se divizează în mai multe compartimente și anume:
1. Științe economice fundamentale – teoria economică, micro, macro economie.
2. Științe economice funcționale – management, marketing, contabilitatea, finanțe, statistica
etc.
3. Științe economice teoretico-aplicative care divizează în științe de ramură (industrie,
agricultură, construcții, comerț, transport etc.) și unități economice (entități)

3. Cercetarea științifică: esența, tipurile și principiile acesteia

Cercetarea științifică – este activitate de elaborare, sistematizare și verificare a noilor

cunoștințe necesare explicării, anticipării și transformării realității umane.
4
 În conformitate Codul cu privire la știință și inovare al Republicii Moldova:
cercetarea – reprezintă activitate de cercetare fundamentală, cercetare aplicativă și de dezvoltare
experimentală luate în ansamblu. După scopul urmărit deosebim următoarele forme (tipuri) de
cercetare științifică:
 Teoretică (fundamentală): cercetare ‘pură’, pentru dezvoltare teoretică, conceptuală,
formularea de idei abstracte, modele explicative. Nu orice cercetare teoretică este și
fundamentală, în sensul de a aduce contribuții importante, de a revoluționa un domeniu.
 Empirică (opus cercetării teoretice): se bazează pe observarea directă a realității;
pornește de la concepte și modele teoretice, verifică teoria dar, prin constatările și
concluziile sale, poate contribui la îmbogățirea teoriei.

Principiile cercetării științifice

Pentru a-și atinge scopul, activitatea de cercetare trebuie să fie guvernată de anumite principii
fundamentale și anume:
Principii Reguli de respectat
Principiul Cercetarea trebuie să urmărească descoperirea adevărului despre obiectul
adevărului cercetat.
Principiul Adevărul descoperit prin cercetare poartă un caracter relativ, fiind limitat
relativității de posibilitățile cognitive existente la un moment dat și instrumentarul de
adevărului cercetare aplicat.
Principiul evaluării Toate rezultatele obținute din cercetarea științifică se cer a fi evaluate
rezultatelor corect.

4. Problema, întrebarea și ipoteza cercetării

Problema de cercetare – aspect necunoscut într-un fenomen-proces/comportament, care se cere

a fi cercetat sau pentru care se cere a fi găsită o soluție.

Scopul oricărei cercetări este necesitatea soluționării problemei de cercetare.

Cum poate fi identificată problema de cercetare? Ea apare, mai des, din intuiție, experiență
personală, cercetări anterioare sau discuții cu experți în domeniu și se manifestă prin următoarele
întrebări:
Înțelegerea sensului problemei  care este necunoscuta?
 ce trebuie soluționat?
Posibilitatea de soluționare a  A existat o problemă similară în trecut? Dacă da, cum a
problemei fost ea soluționată?
 Metodele existente de cercetare permit soluționarea
problemei?

Identificarea problemei de cercetare poartă un caracter creativ, primatul revenind intuiției și

experienței și nu metodei de cercetare.
După identificarea și formularea problemei de cercetare (adică ce nu cunoaștem) se trece la
formularea întrebării de cercetare (ce dorim să cunoaștem).

Întrebarea de cercetare – aspect necunoscut într-un fenomen/proces/comportament, care

se cere a fi cercetat sau pentru care se cere a fi găsită o soluție.

5
Un exemplu de problemă și întrebare de cercetare este următorul:
Tema de cercetare Problema de cercetare Întrebarea de cercetare
Impactul instruirii de tip MBA Performanța școlilor de Cum instruirea de tip MBA
asupra competitivității business din R. Moldova poate spori competitivitatea
economice economiei Republicii
Moldova?
Particularitățile contabilității Investigarea multilaterală a Ce probleme sunt în ținerea
în Instituțiile aspectelor teoretice și contabilității cheltuielilor și
Medico-Sanitare Publice la aplicative ale contabilității veniturilor, în procesul de
autofinanțare costurilor, cheltuielilor și bugetare și în perfectarea
veniturilor în IMSP, a modului situațiilor financiare în cadrul
de perfectare a situațiilor instituțiilor medicale aflate la
financiare în vederea autofinanțare
identificării problemelor
existente și fundamentării
direcțiilor prioritare de
modernizare, conform
cerințelor stabilite de cadrul
normativ național și de
practicile internaționale.
Întrebarea de cercetare trebuie:
1. să fie univocă, adică precisă și concisă pentru a exclude confuziile posibile.
2. Să fie fezabilă (realizabilă) din punct de vedere al cunoștințelor posedate, al timpului și
mijloacelor de care dispune cercetătorul.
3. Să poarte un caracter pozitiv și nu normativ sau moral.

După ce au fost formulate întrebările de cercetare se trece la formularea ipotezelor.

Conform Dicționarul explicativ al limbii române prin ipoteză se înțelege:
 presupunere, enunțată pe baza unor fapte cunoscute, cu privire la anumite fenomene care nu
pot fi observate direct sau cu privire la esența fenomenelor, la cauza sau la mecanismul intern
care le produce;
 ansamblul elementelor date pe baza cărora se dezvoltă o demonstrație (în matematică).

Din aceste definiții putem identifica patru aspecte fundamentale ale noțiunii de ipoteză:
a) caracterul de presupunere, care implică estimarea unui rezultat așteptat;
b) existența unor premise (date sau informații) pe care se sprijină;
c) descrierea unei relații dintre fenomene (variabile), de ordin cauzal sau de altă natură;
d) impunerea unui proces prin care adevărul ei să fie confirmat/infirmat.

Procesul de elaborare a unei ipoteze de cercetare este prezentat în fig.4

Tema Domeniul care face obiectul cercetării
generală (de ex: performanța în mediul organizațional)

Problema Scopul cercetării:

cercetării (de ex: evidențierea relației dintre performanță și alte valori)

Propoziție interogativă cu privire la relația dintre variabile 6

(de ex:
- care este relația între performanța și nivelul de pregătire; relația de
conducere; motivație etc?
- care sunt factorii care determină performanța în muncă?)
 Întrebarea
cercetării

Ipoteza
Răspunsul așteptat la întrebările cercetării
cercetării
(de ex: cu cât nivelul de pregătire este mai ridicat cu atât performanța
este mai bună

Testarea Colectarea datelor empirice, analiza statistică, concluzii

ipotezei

Fig.4. Procesul elaborării ipotezei de cercetare

5. Etapele procesului de cercetare științifică în domeniul economic

Procesul de cercetare începe cu depistarea unei probleme de cercetare și finalizează cu găsirea

soluțiilor adecvate pentru depășirea ei. Acțiunile de cercetare, la rândul lor, presupun găsirea
răspunsului la trei întrebări fundamentale:
,,ce” ,,cu ce scop” ,,cum”
de cercetat? de cercetat? de cercetat?

Fig.5. Întrebările fundamentale ale cercetării științifice

Pe baza acestor întrebări fundamentale s-au stabilit anumite etape de investigare, valabile pentru
diverse tipuri de cercetare științifică. Majoritatea membrilor comunității științifice recunosc
parcurgerea următoarelor etape de cercetare științifică (fig.6)
La etapa ,,ce de cercetat” este necesar de identificat aspectul necunoscut al unor procese și
comportamentul pe care ar fi interesant și util de cercetat.
După identificarea problemei de cercetare, aceasta trebuie să fie raportată la cunoștințele
existente de către cercetător în etapa documentării bibliografice. În sursele bibliografice se pot
găsi explicații și soluții pentru problema cercetată, acesta fiind unul dintre riscurile investigației
științifice lansate.

Etapele procesului de cercetare științifică:

1. Alegerea temei de cercetare (fundamentarea necesității de a efectua cercetări asupra acestei
teme; durata cercetării (depinde de gradul de dificultate și volumul activităților);
2. Identificarea problemei/întrebării de cercetare
3. Documentarea și sinteza bibliografică
4. Formularea ipotezei de cercetare
5. Alegerea strategiilor metodologice de cercetare
6. Accesul la informații și colectarea datelor
7. Prelucrarea, analiza și interpretarea datelor
8. Trasarea concluziilor și a recomandărilor
9. Redactarea și prezentarea rezultatelor cercetării

Condiții pe care trebuie să le îndeplinească cercetarea științifică

 Obiectivele și scopul cercetării să fie clar definite
 Planul activității de cercetare să fie întocmit astfel încât să ducă la atingerea obiectivelor

7
  Datele să fie verificate pentru corectitudine
 Metode adecvate de analiză a datelor, iar analiza să fie corectă
 Concluziile cercetării să fie în conformitate cu rezultatele analizei; fac trimitere la
obiective și scop
 Cercetătorul: competent și onest.

5. Teza de master ca formă a cercetării științifice

Teza de master este o lucrare științifică care:

- conține o analiză aprofundată a aspectelor teoretice de bază, ce se finalizează cu o sinteză
la tema abordată și o expunere a opiniei personale;
- prevede aplicarea diverselor metode cantitative și calitate de cercetare științifică
(comparația, analiza datelor, chestionarul, observația etc.);
- reflectă contribuția și aportul autorului în realizarea unor sarcini concrete, se evaluează cu
notă.
Teza de master ca lucrare științifică este foarte specifică. Se deosebește de alte lucrări științifice
prin faptul că îndeplinește o funcție de calificare în sistemul științei, adică este pregătită în
scopul susținerii publice și alocării autorului unei calificări (grad) adecvate. În această privință,
sarcina principală a autorului tezei de master este de a demonstra nivelul calificărilor sale
științifice și, mai ales, capacitatea de a efectua independent o cercetare științifică și de a rezolva
probleme specifice științifice și practice.

Teza de master trebuie să rezolve probleme de o importanță practică, să corespundă planul

aprobat de conducătorul științific și de departament și să conțină următoarele elemente
structurale:
1. Foaia de titlu
2. Cuprins
3. Lista abrevierilor
4. Lista tabelelor și graficilor
5. Adnotare română/engleză/franceză
6. Introducere
7. Conținutul propriu- zis al tezei (2-3 capitole)
8. Concluzii și recomandări
9. Bibliografie
10. Anexe
11. Declarația de onestitate