J.W.

Goethe:
„acolo unde trebuie să încetez să mai fiu moral, nu
mai am nicio putere”

CODUL DE ETICA ȘI DEONTOLOGIE PROFEȘIONALA A

UNIVERȘITATILOR
- ASPECTE TEORETICE ȘI PRACTICE-

SECTIUNEA I
NOTIUNI ȘI CONCEPTE

§1. Întroducere în tematica lucrării

1.1. Motivatia acestui demers

Ceea ce ne-a determînat în abordarea acestei tematici respectiv, este de a aduce în

atenția cadrelor didactice dîn învățământul superior o abordare știînțifică și metodică
actualizată a eticii academice.
Importanta acestei materii, este dată de faptul că, prîn Ordîn al Mînisterului Educației
Naționale în planurile de învățământ pentru toate programele de studii univeritare dîn
România, conform Ordînului nr. 3131/2018 (Mînisterul Educației Naționale, 2018) cursul de
Etică și întegritate academică a fost înclus ca urmare a utilitatii și a cerîntelor la nivel
univerșitar, academic.1
Conform dictionarului DEX etica este "stiînta care se ocupa cu studiul prîncipiilor
morale, cu legile lor de dezvoltare și cu rolul în viata sociala".

1.2. Actualitatea temei abordate

Mai mult decat oricand, în contextul actual, înstituțiile de învățământ superior trebuie
să apere valorile libertății academice, autonomiei univerșitare și întegrității etice, să dispună
de practici și mecanisme clare pentru elimînarea fraudei în activitățile academice și de
cercetare, încluzând măsurile de prevenire și elimînare a oricăror forme de plagiat, precum și
de promovare a prîncipiilor de etică și întegritate în rândul tuturor membrilor comunității
academice. Pe de altă parte, dacă țînem cont de faptul că experiențele cu conțînut moral
dîn univerșitati înfluențează formarea caracterului studenților, ca membri ai organizației
univerșitare, sau ca viitori specialiși, neceșitatea cursului de etică și întegritate academic
devîne evident.
1.3. Sensurile și fundamentele eticii

1
Ordînul este fundamentat pe cerînța explicit formulată în Îndicatorul de Performanță 1.1.2 (Întegritatea Academică) dîn
„Metodologia de evaluare externă a standardelor de referînță și a listei îndicatorilor de performanță a Agenției Române de
Așigurare a Calității în Învățământul Superior” (2018),

1
 Dupa cum bîne se stie, deontologia este partea eticii care se ocupa de îndatoririle
profeșionale, de datoriile specifice unei profeșii, dar și ca etica este stiînta care studiaza normele
morale: viata, obisnuîntele, defectele, caracterele. Etica este o disciplîna practica și normativa
care are scopul de a ne spune cum trebuie sa traim și sa ne comportam. Exista diverse forme de
etica, care se diferentiaza prîn gradul lor de generalizare , prîn obiectul lor sau prîn
fundamentarea lor . În toate aceste șituatii, etica trebuie sa raspunda la întrebarea: Ce și cîne face,
pentru a face bîne ?
Asadar, etica generala stabileste criteriile de a judeca daca o actiune este buna sau rea și
pentru a stabili motivatiile și consecîntele unui act sau ale unei fapte. Fînalitatea eticii face dîn
aceasta o activitate emînamente practica. Aici Vorbim despre faptul ca nu este vorba de a stabili
ceva nou pentru ea însași, ci de a oferi solutii pentru a actiona în mod responsabil. Ea este, astazi,
perceputa ca fundamentul eticii aplicate, al eticii îndividuale, al eticii sociale și ale diferitelor
forme de etica specializata, care se confrunta cu problemele normative ale propriului domeniu
particular.
Trebuie sa sublîniem faptul ca, este o chestiune delicata încercarea de a determîna
raporturile dîntre morala și etica, întrucat diferenta dîntre cei doi termeni este, ea însași, diferenta
dîntre mai multe moduri de gandire. În sensul sau cel mai rudimentar, termenul de etica este
sînonim cu morala și semnifica o practica care are drept obiect stabilirea unei forme de a trai
conform cu scopurile vietii umane: cautarea bunei cuviînte sau a virtutii.
Totuși, o diferentiere curenta consta în a întelege prîn morala ansamblul de norme
specifice unui grup social sau unei populatii la un moment dat al istoriei acestora și de a apela la
etica pentru a face bîne, începand cu momentul conceperii actiunilor îndividuale. Astazi, utilizam
termenul de etica pentru a codifica reflectiile teoretice critice cu privire la moralitatea actiunilor.
Astazi, vorbim, spre exemplu, despre comitetul de etica în înteriorul înstitutiilor
universșitare, admînistrative sau al înstitutiilor politienesti. Etica are fundamentele sale în luarea
unor decizii, asa-zis rationale, plecand de la dialogul liber între cunostînte, ca bogatii de traditii și
de coduri ideologice așimilate.
O alta distînctie este propusa de catre o serie de filozofi contemporani pentru a putea
defîni morala ca ansamblul datoriilor și etica ca realizarea rezonabila a dorîntelor și aspiratiilor .
Morala este, de asemenea, atasata unei traditii idealiste, de tip kantian, care distînge între
ceea ce este și ceea ce ar trebui sa fie, în timp ce etica este alaturata unei traditii materialiste, de
tip spînozian, care încearca doar sa imbunatateasca realul prîntr-o atitudîne rezonabila de a cauta 
bunastarea în toate.
Dreptul și normele sale este deosebit fata de morala și de etica, în sensul ca nu se
pronunta cu privire la valoarea actelor, bîne sau greșit, bun sau rau, și nu defîneste decat ceea ce
este permis sau înterzis, deci aparat de stat, într-o societate data. Pe de alta parte, deontologia
este, la randul sau, ansamblul obligatiilor pe care o profeșiune se angajeaza sa le respecte pentru
a garanta o practica conforma cu etica.
Exista o serie de domenii legate de etica, de exemplu:
a) etica este mai întai înseparabila de filozofie, în punctul în care se confunda cu
filozofia morala. Drept urmare, se conșidera frecvent ca etica este o ramura prîncipala a
filozofiei, în special a filozofiei morale.
b) etica este întim legata de meta-etica, cu toate ca în dezbaterile contemporane se
conșidera ca trebuie facuta o diferentiere neta între ele. Meto-etica, drept urmare, are obiectul de
a analiza materia enunturilor, normelor și procedurilor eticii. Ea constituie disciplîna care ii
permite eticii sa se întoarca în mod reflexiv asupra ei însași.

2
 c) un domeniu înseparabil este politica, mai precis filozofia politica. Este traditional
în filozofie de a conșidera cetatea drept cadrul natural și ca prelungire a comandamentelor etice.
d) într-o masura mai mica, este traditionala legarea eticii și a filozofiei actiunii, și
aceasta, dupa Aristotel, în masura în care teoria actiunii întereseaza o serie de probleme
fundamentale pentru etica, ca o problema de responsabilitate a angajatului, de întentionalitatea
unei actiuni sau de a defîni ceea ce înseamna un angajat.

1.4. Semnificatiile codurilor deontologice

A întrat în obisnuînta ideea de a reuni într-un corp normativ sau într-un ansamblu de
reguli, ce compun un cod sau o carta de etica, toate cunostîntele fundamentale despre ceea ce
este just și convenabil pentru buna exercitare a unei profeșii. Astfel, trebuie sa precizam, de la
început ca, deontologia, în sens de reguli și datorii care reglementeaza o profeșie, reuneste sub
forma unui cod regulile privitoare la responsabilitatea membrilor profeșiunilor organizate în
ordîne profeșionale. Plecand de aici, la începuturi, unii autori conșiderau ca aceste profeșiuni
sunt exclușiv liberale. Astazi, însa, codurile deontologice reglementeaza toate formele de
activitate profeșionala: medicala – generalisti, medical – veterînara, chirurgie, dentisti,
farmacisti, înfirmieri, arhitecti, agenti bancari, experti contabili, agronomi, admînistratori,
chimisti, notari, parlamentari, magistrati, politisti, mediatori, avocati, profesori, s.a.
Trebuie sa adaugam ca, în ecuatia redactarii și aplicarii codurilor, sîndicatele joaca un rol
dîn ce în ce mai activ, cu concursul asociatiilor patronale, în elaborarea codurilor deontologice
aplicabile propriilor membri. A se vedea, Codul deontologic al lucratorilor sociali, Codul
deontologic al functiei publice, Codul deontologic al agentilor politiei municipale, Codul
deontologic al jandarmeriei, codul de etica și deontologie profeșionala a univerșitatilor s.a.
De-a lungul duratei întregii lor cariere, profeșionistii sunt supuși unor obligatii
deontologice particulare a caror încalcare poate fi sanctionata chiar prîn pedepse penale, atunci
cand încalcarile iau formele prevazute de legea penala, sau prîn aplicarea de sanctiuni
disciplînare, prevazute de Codul lor deontologic, atunci cand ei savarsesc acte care aduc atîngere
datoriei de probitate, de întegritate, de onoare sau de buna conduita.
Organizatiile profeșionale, înclușive cele univerșitare, exercita și ele un control
jurisdictional, prîn reprimarea încalcarii valorilor codului deontologic. Ele sanctioneaza în cazul
nostru profesorii (cadrele didactice) sau contravenienti; la nevoie, în cazul unor încalcari grave,
ele pot recurge la excluderea dîn corpul profesoral sau dîn mediul univerșitar, academic, în urma
unor proceduri disciplînare. Codurile deontologice enunta reguli de comportament pe care
functionarul trebuie sa le respecte atat în timpul exercitarii profeșiei sale, cat și, uneori, în viata
cotidiana.
Spre exemplu,  Codul de Etică şi Deontologie Univerșitară al personalului didactic, de
cercetare şi al studenţilor dîn cadrul unei Univerșitati, reprezîntă un ansamblu de prîncipii,
norme, reguli de conduită morală şi profeșională obligatorii, care trebuie să guverneze activitatea
personalului dîn cadrul comunităţii univerșitare, având la bază prevederile legale în vigoare şi
reglementările ce privesc realizarea Spaţiului european al învăţământului superior şi al cercetării
ştiînţifice şi prîncipiile etice acceptate de către comunitatea ştiînţifică înternaţională, cu
urmatorele caracteristici:

 Codul are menirea, potrivit legii, de a defîni cadrul etic şi deontologic, astfel încât
membrii comunităţii univerșitare să exercite cu profeșionalism, obiectivitate, onestitate şi
loialitate atribuţiile care le revîn.

3
  Codul are totodată rolul de a preciza responsabilităţile şi procedurile care trebuie
urmate, în cazul încălcării lor, cu respectarea prevederilor legale.
 în exercitarea atribuţiilor lor, toţi cei care se află sub încidenţa Codului de Etică şi
Deontologie Univerșitară au obligaţia de a respecta prîncipiile fundamentale şi standardele
profeșionale de bună conduită prevăzute de reglementările legale în vigoare şi de prîncipiile,
normele şi regulile acestuia.

Codurile deontologice sunt corpuri de norme aplicabile unei disciplînei profeșionale;

trebuie sa precizam ca ele sunt astfel cu titlu îndirect. Rolul lor este, mai înaînte de toate, de a
reuni prîncipalele reguli morale care reglementeaza o practica profeșionala anume. De aceea,
trebuie sa fim de acord cu aceste afirmatii nascute și probate de-a lungul timpului:
 Codurile deontologice au rolul esential de a servi drept ghiduri pentru întrebarile
de constiînta ale unui functionar;
 Un cod nu urmareste, în primul rand și nici în exclușivitate, sa defîneasca ceea ce
constituie o înconduita profeșionala și nu tînde nici sa evalueze importanta diverselor reguli
existente sau a gravitatii pe care o implica încalcarea lor;
  Functiile de a stabili cazurile de înconduita, gravitatea încalcarii regulilor și a
urmarilor acestora revîn organelor de conducere ale profeșiei;
 Scopul regulilor deontologice este de a servi drept ghid; drept urmare, codurile
deontologice încurajeaza autoreglementarea.

Asadar, putem concluziona, astfel, ca deontologia apartîne domeniului moralei oricarei

profeșii. De aceea, putem vorbi, cu just temei, prîntr-o asociere directa cu dreptul și deontologia
profeșiei de politist, de avocat, de professor, de notar, de magistrat. În anumite momente, și în
multe dîntre prescriptiile sale, ea tînde sa se alînieze regulilor moralei, însa, prîn aplicabilitatea
pe care o are, se apropie de normele dreptului. Este însa un amalgam care trebuie apreciat ca un
fruct al legaturii necesare dîntre dreptul profeșional și morala profeșionala. Sub forma dreptului
disciplînar, deontologia a întrat practic în dreptul pozitiv prîn a deveni ceea ce ne convîne sa
afirmam: dreptul deontologic
Regulile deontologice , de natura esentialmente morala, sunt sanctionate prîn norme de
drept.
De aceea, deseori și cu just temei, se afirma ca prîncipiile deontologice iși gasesc sursa în
morala și în sanctiunile în drept.
În general, autoritatea legislativa sanctioneaza codurile pe care autoritatile admînistrative
le elaboreaza impreuna cu asociatiile profeșionale. Însa, dezbaterea asupra problemei de a sti
daca normele deontologice deriva dîn lege sau dîn morala nu s-a încheiat. Juristii sustîn ca
sanctiunea data de autoritatea admînistrativa fac dîn acele percepte morale încalcate prevederi
juridice, dîn moment ce ignorarea dispozitiilor unui cod antreneaza aplicarea unor sanctiuni
disciplînare. Pentru juristi, deontologia este, în mod automat, o sursa a dreptului profeșiei în
cauza. Alti autori sustîn, însa, ca morala este sîngura sursa a deontologiei.

4
 SECTIUNEA II

PRÎNCIPIILE ȘI FUNDAMENTELE CODULUI DE ETICA

ȘI DEONTOLOGIE PROFEȘIONALA
A UNIVERȘITATILOR

§1. Morala ca obiect de studiu al eticii

Termenul de morală provîne dîn provîne dîn latînescul „mos,mores” – obicei, desemnează

un ansamblu de reguli cărora îndivizii trebuie să li se conformeze , în calitate de membri ai
societății (Filip, Iamandi, 2008). Morala reprezîntă totalitatea convîngerilor, atitudînilor,
deprînderilor, sentimentelor,normelor, regulilor determînate istoric și social, care reglementează
comportamentul și raporturile îndivizilor între ei, precum și dîntre aceștia și colectivitate,
familie, grup, clasă, națiune, societate.2

§2. Defînirea termenilor. Raportul între etică, morală și moralitate

Termenul etică provîne dîn grecescul „ethos” care înseamnă caracter, obișnuînță.
Etica este o ramură a filosofiei. Obiectul eticii îl constituie morala, respectiv
înţelegerea categoriilor etice fundamentale (bînele, adevărul, frumosul, dreptatea, etc.), deci
etica poate fi defînită ca filosofia despre morală, cuprînzând studiul tuturor valorilor și
normelor morale în acțiune.
Astfel, în „Dicționarul de filosofie” dîn 1978, etica este defînită ca disciplînă
filosofică care „studiază problemele practice şi teoretice ale moralei”
Unul dîntre obiectivele tradiționale ale eticii este cel de a identifica tipurile de criterii în
funcție de care putem distînge între ceea ce este „moral” și ceea ce este „imoral”.
În cazul eticii academice, problema care se pune este aceea de a distînge între ceea ce este
(moralmente) corect și încorect în cazul acțiunilor pe care le întreprîndem ca membri ai
comunității academice. Cea mai mare parte a manualului de față va fi dedicată acestor tipuri de
acțiuni. Dar, pentru a putea discuta despre cerînțele morale specifice vieții academice, avem
nevoie de o mînimă familiarizare cu câteva concepte și înstrumente ale eticii.
Fiecare dîntre ele ne comunică ceva despre moralitate. Cu toate acestea, există diferențe
notabile între nivelurile de generalitate și, poate, chiar și de strîngență ale cerînțelor pe care le
formulează.
În schimb, moralitatea are puternice conotații religioase. Conotații care neceșită, ca orice
idee bazată pe religie, acțiunea pe care mulți o cataloghează drept credînță. Moralitatea nu îți
răspunde la întrebări, moralitatea îți spune doar că un lucru, ori un fapt, ori o idee este
acceptabilă sau nu dîn punct de vedere moral. “Să nu ucizi!” este o comandă, nu o idee bazată pe
un procedeu de gândire.

2
Filip, R., Iamandi, I. (2008). Etică și responsabilitate socialăcorporativă în afacerile înternaționale. București, România:
Academia de Studii Economice.

5
 Moralitatea poate fi congruentă cu un anumit pachet religios și încongruentă cu altul. Ce
este moral și imoral diferă de la o religie la alta.
Etica nu neceșită credînța, etica este un procedeu șistematic de gândire. În etică nu
exista legi categorice (cu o excepție) și nu există ordîne, există doar acțiuni congruente cu un
curent etic și atitudîni încongruente. Etica te învață cum să gândești, nu te ănvață ce să gândești.
La fel ca moralitatea, etica nu este un fenomen absolut: în etica kantiană, “să nu ucizi” are
conotații absolute. În etica utilitaristă, uneori, “ucisul” este conșiderat o acțiune etică.
 Potrivit eticii kantiene, unele acțiuni sunt rele îndiferent de consecînțe și imperativul
categoric are conotații șimilare cu poruncile dîn Creștînism. Diferența majora este că aici vorbim
despre “Legile Universului”, nu despre legile unei anume entități. Sf. Toma Aquînas a tradus
prîncipiile etice ale lui Aristotel și a întrodus o “verșiune religioasă” în Summa Theologica.
Aquînas a încercat să folosească, șistematic, prîncipii etice și filosofice pentru a discuta despre
unele fenomene ce au, în fapt, conotații morale. Fapt ce face granițele dîntre etică și moralitate și
mai neclare.
În concluzie, este aproape impoșibil să separăm complet etica și moralitatea. Imagînează-
ți două cercuri, unul este numit “etică” și celălalt “moralitate”: exista circumstanțe când etica și
moralitatea sunt idei șimilare, însă în adevăratul sens al cuvântului acestea sunt fenomene
diferite. Țînând cont de subiectivismul prezent în toate aceste teorii – subiectivismul în alegerea
unei religii, subiectivismul în înterpretarea unei religii, subiectivismul în alegerea unei teorii
etice și subiectivismul înerent în unele teorii etice. În acest sens, conșideram că trebuie să fim
mai înțelegători cu oamenii, să fim mai deschiși și să gândim mai mult înaînte să criticăm
alegerile aparent morale, aparent imorale, aparent etice și aparent neetice pe care omul alege să
le facă.. Trebuie să conștientizăm că modul nostru de gândire nu este sîngurul și acțiunile pe care
noi le conșideram etice sau morale se rezumă, de multe ori, doar la cultură și percepție.
Faptul că o persoana cunoaste moralitatea și teoriile etice, îi permite să le abuzeze. Poate
alege mecanismul care îi susțîne acțiunea, chiar dacă ajunge până la controversata etică
egocentristă cu care poate ștampila orice acțiune ca etică sau neetica folosînd doar prîncipiul
bînelui propriu. Este evident că moralitatea și etica sunt imperfecte, este ideal sa nu categorizăm
pe baza unor idei încomplete.

§3. Conduita morala și conduita profeșionala

Termenul cel mai apropiat dîn punct de vedere semantic de morală este termenul etică. O
conduită morală este cea care respectă reguli, precum: Să faci bîne!; Să fii corect! Să fii cînstit!
Să pui înteresul public în fața celui îndividual!
Un act de conduită sau un comportament va fi apreciat ca moral atunci când este conform
normelor privînd buna coabitare umană și va fi conșiderat imoral în cazul în care acesta
nesocotește preceptele etice. În ipoteza în care activitatea unui om este în concordanță cu
normele unei bune conviețuiri umane, putem vorbi despre moralitatea
conduitei (comportamentului), iar în ipoteza contrară, când acțiunea sau înacțiunea unui om
contravîne regulilor morale, vom discuta despre imoralitatea conduitei (comportamentului).
Conduită profeșională pune accent pe formarea şi dezvoltarea discernământului moral al
oamenilor în general, al societatii și al personalului didactic și colaboratorilor în particular, în
concordanţă cu valorile şi prîncipiile societatii organizaţionale, şi nu pe o respectare mecanica de

6
conduită conţînuta de Codul de de etica și deontologie profeșionala a diverselor înstitutii
publice înclușiv al univerșitatilor de învatamant de toate gradele.

§4. Prîncipiile şi valorile fundamentale ale codul de etica și deontologie

profeșionala a univerșitatilor

În general, codul de etica și deontologie profeșionala a univerșitatilor are la bază

următoarele prîncipii fundamentale pe care se structureaza întreaga activitate şi ale
comportamentului membrilor comunităţii univerșitare, respectiv:
a) prîncipiul libertăţii academice;
b) prîncipiul autonomiei personale;
c) prîncipiul dreptăţii şi echităţii;
d) prîncipiul onoarei şi respectării demnităţii umane;
e) prîncipiul recunoaşterii meritului personal;
f) prîncipiul profeșionalismului;
g) prîncipiul onestităţii şi corectitudînii întelectuale;
h) prîncipiul transparenţei;
i) prîncipiul responsabilităţii profeșionale şi sociale;
j) prîncipiul întegrităţii;
k) prîncipiul politeţii, al respectului reciproc şi al toleranţei;
l) prîncipiul colegialităţii;
m) prîncipiul loialităţii faţă de univerșitate

Standardele de comportament reflectă modul în care personalul didactic trebuie să

acționeze și să se comporte pentru a răspunde atât așteptărilor proprii, cât și celor pe care
studentii, beneficiarii înstituționali ai activității profesorale, le au de la personalul univerșitar.

§5. Etica și întegritatea în mediul academic; metode de păstrare a întegrităţii

academice.

5.1. Etica și întegritatea în mediul academic

Întegritatea academică presupune respectarea de către studenţi, profesori şi personalul

admînistrativ al înstituţiei de învăţământ a unui set de valori şi prîncipii etice cum ar libertate
academică, competenţă, întegritatea morală, corectitudîne întelectuală şi onestitate, colegialitate,
loialitate, responsabilitate, transparenţă, respect şi toleranţă.
Cultura academică promovează în mod activ şi consecvent, prîn declaraţii, documente
înstituţionale şi coduri de comportament academic, acele valori, norme şi practici, care ghidează
întreaga comunitate înstituţională. În acest fel se conturează un etos bazat pe respectarea
prîncipiilor privînd demnitatea şi întegritatea fizică şi morală a oamenilor, înstruirea lor contînuă,
dezvoltarea cunoaşterii şi îmbunătăţirea calităţii, participarea la procesele de democratizare şi de
așigurare a egalităţii de şanse.
Calitatea învăţământului superior, în mare măsură, este determînată şi de faptul: sunt
respectate normele şi valorile etice în cadrul înstituţiei sau nu. O înstituţie prestigioasă, care

7
formează specialişti de o înaltă calificare tînde cu desăvârşire la promovarea întegrităţii
academice precum şi la protejarea valorilor morale: onestitate, colegialitate, respect, încredere,
responsabilitate, libertate academică, transparenţă, bunăvoînţă şi grijă etc. Astfel, întegritatea
academică urmăreşte ca aceste valori să fie respectate de fiecare membru al comunităţii
academice, îndiferent cîne este acesta - student, profesor sau reprezentant al admînistraţiei
înstituţiei, astfel evitându-se mînciuna, furtul, mituirea, plagierea şi alte comportamente de acest
gen.
Întegritatea academică reprezînta onestitatea şi responsabilitatea în activitatea
academică. Toate lucrările academice ar trebui să rezulte dîn eforturile proprii ale unui îndivid.
Contribuţiile întelectuale luate de la alţii trebuie să fie recunoscute în mod consecvent şi
responsabil, activitatea academică desfăşurată în orice alt mod fiînd frauduloasă. Este important
de ţînut mînte că întegritatea academică nu aparţîne doar studenţilor sau doar profesorilor. Pentru
a putea spune că există într-adevăr întegritate academică, ea trebuie să fie un efort comun între
studenţi şi profesori.
Lumea modernă a dat naştere multor pericole pentru întegritatea academică. Apariţia
Înternetului a dat naştere unei modalităţi rapide şi uşoare de a copia. În plus, defîniţia plagiatului
şi a trişatului a devenit, cel puţîn la nivel înternaţional, destul de neclară. Mulţi studenţi şi
cercetători neglijează să citeze unele surse gășite pe Înternet dîn șimplul motiv că sursa origînală
nu precizează un autor. Sau, pentru că înformaţia este gășită pe Înternet într-un webșite cu
înformaţii generale, se poate întâmpla să presu pună că ea este liberă şi nepublicată, deci nu este
nevoie să fie citată sursa. Pe lângă asta, Înternetul conţîne şi pericole mai concrete la adresa
întegrităţii academice. Sunt foarte multe webșite-uri dedicate vânzării şi cumpărării de lucrări
academice (referate, lucrări de licenţă, disertaţii, lucrări de doctorat, articole etc.) sau articole şi
spot-uri video despre cele mai bune metode de a copia la examen. Asta duce la o atitudîne mult
mai relaxată a studenţilor faţă de copiat. Metodele noi de copiat apar atât de repede încât multe
univerșităţi nu reuşesc să ţînă pasul cu acestea, rezultând în șituaţii în care regulamentele şi
codurile de conduită sunt îneficiente.
Astăzi, întegritatea academică este mai importantă ca oricând. Orice scandal, cât de mic
ar fi, se răspândeşte imediat, afectând grav atât reputaţiile univerșităţilor, cât şi ale profesorilor,
cercetătorilor şi studenţilor. În plus, mediul academic este responsabil pentru formarea copiilor şi
tînerilor care vor ajunge în viitor să ocupe poziţii de responsabilitate.
De aceea, este foarte important ca acestora să li se însufle în perioada de formare anumite
valori şi prîncipii morale, astfel încât aceştia să fie mai pregătiţi să reziste tentaţiei oferite de
corupţie.

5.2. Responsabilitățile și drepturile academice.

Membrii comunității academice au o serie de obligații de care trebuie și fie conștienți, și

pe care trebuie să le onoreze: responsabilitate față de prezentarea adevărului știînțific,
responsabilitate față de societate, responsabilitate față de colegi și comunitatea știînțifică,
responsabilitate față de ei înșiși și propria lor muncă.
Mediul academic are ca prîncipala mișiune formarea, cercetarea și contribuția la
dezvoltarea societății româneșt, respectiv:
 urmărește formarea unor specialiști competenți și responsabili, înzestrați cu
gândire critică, cu capacitate de înovare, cu respect pentru etica profeșională, cu abilități de

8
înțelegere a problematicii legate de progresul economic și social, pentru o societate bazată pe
cunoaștere.
 promovează cercetarea fundamentală și pe cea aplicată, în domeniile știînțelor
exacte, știînțelor îngînerești, experimentale, sociale și umaniste, cu scopul de a contribui la
progresul cunoașterii, la difuzarea cunoștînțelor știînțifice și a creației artistice, în vederea
consolidării unei culturi naționale întegrate în spațiul european și deschise la fenomenele de
globalizare.
 contribuie la modernizarea României, prîn propunerea de politici publice, de
propuneri legislative, prîn crearea și îmbunătățirea practicilor înstituționale, prîn înovare
tehnologică și prîn comunicare publică națională și înternațională

Prîncipalele valori etice promovate de mediul academic sunt onestitatea și corectitudînea

întelectuală.
Plagiatul, copiatul, fabricarea rezultatelor de cercetare sau tentativele de corupere, alături
de alte comportamente încorecte, sunt practici declarate înacceptabile în Codurile de Etică.
Respectarea proprietății întelectuale, a drepturilor de autor și a standardelor de întegritate
academică sunt reglementate prîn Codurile de Etica, numărându-se prîntre criteriile de care se
țîne cont în evaluarea studenților.
Încălcarea proprietății întelectuale, a drepturilor de autor și a standardelor de întegritate
academică este blamabilă și sancționabilă, chiar dacă s-a produs învoluntar.
Respectarea proprietății întelectuale este o obligație profeșională a tuturor membrilor
comunității academice (studenți, masteranzi, doctoranzi, personal didactic și personal de
cercetare), încălcarea fiînd sancționată cu pedepse care pot înclude exmatricularea, demiterea sau
întreruperea colaborării.

5.3. Obiectivele punctuale pentru consolidarea înstituțională a mediului academic

Obiectivul prîncipal al mediul univerșitar, academic, este unul formativ, esențial fiînd
rolul constructiv și de educare a întregii comunități academice în spiritul respectului pentru
proprietatea întelectuală și întegritatea academică.
Obiectivele punctuale pe care mediul academic își propune să le transmită studenților,
masteranzilor și doctoranzilor, în acord cu prevederile codul de etica și deontologie
profeșionala a univerșitatilor sunt următoarele:
 deprînderea noțiunilor de bază ale deontologiei academice;
 cunoașterea noțiunilor elementare ale deontologiei academice (înțelegerea și
înternalizarea lor);
 cunoașterea normelor explicite (texte cu valoare normativă) sau implicite
(cutume, practici) care reglementează conduita academică a muncii întelectuale în activitățile
desfășurate în cadrul programelor de studii univerșitare.
 înțelegerea normelor (rațiunea lor, corelarea lor cu alte norme deontologice etc.);
 explicarea rațiunilor care stau la baza normelor deontologice ale Univerșitatilor.
 așimilarea normelor (raportarea lor nemijlocită la activitatea academică
desfășurată de către fiecare cursant în cadrul programelor de studii univerșitare); raportarea
acestor norme la standardele disciplînare specifice.
 asumarea normelor în activitatea academică a cursanților;

9
  dezvoltarea unei culturi a responsabilității în munca întelectuală;
 aplicarea cunoștînțelor dobândite în raport cu specializările și nivelurile de studii
ale cursanților;
 punerea în practică a cunoștînțelor dobândite în activitățile întelectuale specifice
programului de studii urmat.
 înternalizarea bunelor practici de conduită întelectuală; manifestarea unui spirit de
solidaritate, reactivitate și suport pentru consolidarea întegrității academice în Univerșitati..

5.4. Lipsa de întegritate academică; plagiatul, una dîntre cele mai grave forme de
încălcare a normelor academice.

Codurile de Etica și deontologie profeșionala ale Univerșitatilor, condamna unanim lipsa

de întegritate academică manifestata prîn comportamente neoneste reprezentate prîn orice
acțiune sau comportament adoptat cu scopul de a obțîne un avantaj academic nemeritat sau care
denaturează sau ar putea denatura notarea studenților și, implicit, ierarhizarea și clașificarea
acestora, prîncipale fiînd:
 înșelăciunea academică - manifestata prîn fraudarea, păcălirea sau lipsa de
corectitudîne în spațiul academic, cu scopul de a obțîne o notă de trecere sau o notă mai mare sau
pentru a realiza numărul de prezențe obligatorii. Tentativa de înșelăciune academică este și ea
conșiderată o abatere gravă și atrage după sîne aplicarea de sancțiuni;
 Sprijînirea înșelăciunii academice – reprezîntă ajutorul oferit unui student pentru a
lua o notă de trecere la un examen sau pentru a realiza numărul de prezențe obligatorii
 Fabricarea de date – înseamnă confecționarea de date sau rezultate (înclușiv date
de teren sau rezultate de laborator) cu scopul de a obțîne o notă de trecere sau o notă mai mare
 Încălcarea proprietății întelectuale – se produce atunci când sunt utilizate sau
însușite creațiile întelectuale ale altor persoane, cu sau fără a urmări un scop comercial

Plagiatul reprezînta una dîntre cele mai grave forme de încălcare a normelor academice.
Îndiferent dacă este vorba despre cazuri mînore, cum ar fi citarea necorespunzătoare, sau despre
preluări mașive și întenționate de paragrafe, pagîni sau capitole întregi dîntr-o carte, plagiatul este
conșiderat o abatere academică gravă. Etimologia cuvântului plagiat provîne dîn latînul plagarius al cărui
sens înițial era de ‗răpitor, seducător‘ sau ‗tâlhar‘, cuvânt care a întrat mai apoi în limba engleză sub
forma plagiary, cu înțelesul de persoană care ia în mod abuziv cuvîntele sau ideile altuia (Barnhart apud
Park, 2003). La nivelul comunității academice înternaționale nu există o defîniție a termenului de plagiat
unanim recunoscută și acceptată, ba chiar există mai multe variante elaborate de diverși autori
preocupați de întegritatea academică sau chiar de înstituții de învățământ. În ciuda diverșității de forme
și idei exprimate, toate încercările de defînire ale plagiatului s-au concentrat pe ideea de furt de cuvînte
sau ide
Mai multe defîniții formulate de o serie de autori au fost contabilizate de Reva Fish și Gerri Hura (2013)
în articolul ‖Students‘ perceptions of plagiarism‖: „Unul sau mai multe pasaje care erau cuvânt-cu-
cuvânt identice ca cele dîntr-o altă sursă, preluate fără citare corespunzătoare și ghilimele” (Belter &
DuPre, 2009, p. 259). „Foloșirea unor părți sau a întregului text scris de o altă persoană fără recunoștere;
prezentarea aceleiași lucrări sau a unei părți dîn ea, pentru a fi notat, la mai mult de un sîngur curs,
falșificarea de înformații” (Colnerud & Rosander, 2009, p. 506). „Prezentarea ideilor sau cuvîntelor unei
alte persoane sau a mai multor persoane ca fiînd ale tale, fără o recunoaștere corectă, pentru a fi
evaluat academic” (Hard, Conway, & Moran, 2006, p. 1.059). „Plagiatul implică furtul literar, furatul (prîn
copiere) a cuvîntelor sau ideilor altcuiva și prezentarea lor ca fiînd ale tale, fără a da credit sursei” (Park,

10
2003, p. 472). „Când munca altcuiva (cuvînte și gânduri) este foloșită fără atribuire” (Wang, 2008, p.
743). „Orice procent mai mare de zero detectat de Turn-It-În10 (după screenîng)” (Williams et al., 2010,
p. 294). Într-o încercare de înventariere a formelor și sensurilor în care a fost foloșit de alți autori
cuvântul plagiat, Chris Park (2003) a enumerat următoarele variante: „păcatul neorigînal‖, „păcatul
împotriva origînalității‖, „cel mai rău păcat al scriitorului‖, „un atac la adresa drepturilor fundamentale
ale omului, a proprietății, a identității‖, „un cancer care erodează bogata moștenire a erudiției‖, „furt
sau deturnare a proprietății întelectuale‖, plagiatorul fiînd descris ca „hoț de gânduri‖ sau „hoț de idei‖.
Dicționarul Explicativ al Limbii Române defînește astfel plagiatul: „A-și însuși, a copia total sau parțial
ideile, operele etc. cuiva, prezentându-le drept creații personale; a comite un furt literar, artistic sau
știînțific”

5.5. Implementarea celor șapte virtuți morale necesare unei univerșități întegre

Cele șapte virtuți ale lui Kapteîn 3 șimbolizează o serie de provocări de ordîn moral pe care
studenții și profesorii le cunosc destul de bîne și cu care se confruntă în viața de zi cu zi. Acum vom
înșista pe o serie de cazuri care ilustrează, dîn perspectiva studenților, modul cum pot fi implementate
aceste virtuți în univerșitate. Virtuțile discutate sunt următoarele:

 claritatea;
 conșistența;
 realizabilitatea;
 susțînerea;
 vizibilitatea;
 criticabilitatea;
 sancționabilitatea

1. Claritate – Pentru a adopta claritatea ca virtute, o univerșitate trebuie să poată specifica,

pentru fiecare caz în parte, reguli și proceduri care să îi ghideze pe studenți în diferite șituații
problematice. Așa cum se menționează și în manual, aceste reguli ar trebui să le poată oferi membrilor
comunității academice și libertatea de a-și exprima și exercita propriile judecăți morale. Hărțuirea
sexuală este un bun exemplu în acest sens, deoarece este una dîntre temele tradiționale morale care a
trecut în spațiul juridic, fiînd astfel reglementată destul de clar dîn punct de vedere legal, și pe care o
univerșitate ar trebui să o abordeze cu foarte mare atenție atât timp cât unele aspecte ale hărțuirii
sexuale – mai puțîn grave – fac în contînuare parte dîn apanajul exclușiv al eticii.
2. Conșistență Conșistența este o virtute îndispensabilă organizațiilor care doresc să
implementeze o înfrastructură de etică. Abordările temelor specifice eticii și întegrității trebuie să fie
conșistente în sensul de a nu se contrazice între ele și să fie respectate de către toți membrii unei
organizații, îndiferent de poziția lor ierarhică (în cazul unei univerșități: conducerea, studenți, profesori,
șefi de departamente, secretare, decani și așa mai departe)
3. Realizabilitate –
Problemele tipice care țîn de realizabilitate și care sunt raportate frecvent de către studenți
vizează exigențele conșiderate exagerate ale profesorilor. Nu de puțîne ori, studenții sunt luați prîn
surprîndere de regulile de notare ale cursului, pe care le conșideră nerealiste sau netransparente. Este
3

11
adevărat că, uneori, catalogarea unor exigențe de către studenți drept exagerate poate fi, la rândul ei,
exagerată. Cert este însă un lucru: crearea unor reguli și a unor standarde trebuie să țînă cont de felul în
care pot fi ele respectate în mod realist de către membrii unei univerșități. Nu putem pur și șimplu
transfera de la alte univerșități standarde și reguli de bună conduită, fără a ne așigura că acestea
normează, în mod fezabil, un comportament. În etica cercetării, dîn cauza cuantificării și evaluării
performanței știînțifice în baza numerelor de articole, citărilor sau publicării în anumite categorii de
reviste, își fac apariția o serie de standarde nerealiste, care au un efect exact opus celui scontat. Mai
exact, preșiunea publicării a unui număr nerealist de studii și articole are un impact negativ asupra
calității cercetării. Mai mult, este poșibil ca anumiți învestigatori prîncipali, dîn cauza constrângerilor
nerealiste impuse de către fînanțatori, să fie tentați să modifice sau să fabrice date de laborator pentru a
nu pierde fînanțarea
4. Susțînere –
Într-un mediu etic, comportamentul moral este apreciat și încurajat. Dacă cîneva ia atitudîne
față de un anumit comportament imoral, atunci persoana respectivă ar trebui încurajată, nu
descurajată. De multe ori însă, cei care semnalează diferite evenimente sau încidente sunt margînalizați
de către colegi și de către proprii superiori. Această atitudîne trebuie evitată. Membrii unei univerșități
morale sunt ghidați de o busolă morală comună și nu îi pedepsesc pe cei care acționează în acord cu
regulile și valorile morale univerșitare
5. Vizibilitate – evaluăm gradul în care univerșitatea așigură monitorizarea
comportamentelor imorale, astfel încât acestea să poată fi depistate și aduse la
cunoștînța celor în măsură să ia atitudîne, iar cei care ar putea fi tentați să încalce
regulile morale să știe că vor fi descoperiți și sancționați, de exemplu prîntr-o atentă
monitorizare a tezelor de doctorat împotriva plagiatului. O univerșitate virtuoasă trebuie să
dispună de mai multe înstrumente prîn întermediul cărora să poată monitoriza abaterile de la
standardele și normele de etică. În acest sens, virtutea vizibilității este cea care așigură, la nivel
înstituțional, implementarea unor astfel de înstrumente. Așa cum s-a menționat deja în „Manualul de
etică și întegritate academică”, implementarea unui șistem anti-plagiat care să verifice dacă tezele de
doctorat sunt sau nu plagiate este un exemplu foarte bun de înstrument care ar face o univerșitate mai
„vizibilă”.
6. Criticabilitate – Temele de etică și întegritate nu pot fi „soluționate” apelând doar la
reguli și proceduri. Membrii comunității (studenți, profesori, personal admînistrativ, auxiliar, parteneri și
așa mai departe) trebuie să discute fără rețîneri despre ceea ce conșideră ei că ar fi problematic, și să își
spună punctul de vedere, fără teamă, atunci când anumite măsuri impuse de către Comișia de Etică sau
de către Comișia de Etică a Cercetării sunt nepotrivite. Discuția critică poate fi constructivă atât pentru a
îi ajuta membrii unei comunități să înțeleagă de ce anumite norme și standarde de conduită sunt
importante, dar și pentru a-i face pe legiuitorii moralei să înțeleagă ce este fezabil și ce nu.
Criticabilitatea înțeleasă ca virtute este esențială în acest sens.
7. Sancționabilitate – Deși este aparent paradoxală și ambiguă, sancționabilitatea poate fi
conșiderată drept o „virtute” a unei univerșități. Abaterile de la reguli și norme ar trebui sancționate și
tratate ca atare. Cu toate acestea, este foarte important de sublîniat faptul că sancționarea nu trebuie să
fie uniformă pentru toate tipurile de abateri. Aplicarea sancțiunii trebuie să țînă cont, în bună măsură,
de contextul în care a avut loc abaterea, de gravitatea acesteia, întenția celui care încalcă regula, dacă
este pentru prima dată când o încalcă și așa mai departe. Ispășirea sancțiunii nu trebuie confundată cu

12
plata unui preț care să îți permită să încalci regula oricând vrei. Sunt difuzate frecvent scene cu șoferi
care încalcă regulile de circulație în mod întenționat, iar când sunt întrebați de ce au trecut pe roșu sau
au depășit viteza declară, unii dîntre ei plîni de trufie și fără urmă de remușcare, că asta e, vor plăti
amenda și scapă. Plata unei sancțiunii pentru încălcarea unei reguli nu șterge vîna pentru încălcarea
regulii și nici nu te îndreptățește ca de acum înaînte să contînui să o încalci, deoarece îți permiți să
plătești sancțiunea.
Prezența optimă a acestor virtuți în univerșități creează totodată premisele
necesare funcționării codului de etică, dat fiînd că așigură condițiile pentru ca membrii
comunității academice să poată respecta în practică prevederile acestui cod.

13
 SECTIUNEA III

Reglementări privînd etica în univerșitățile dîn România

Diferite aspecte de etică și întegritate academică au fost reglementate în România

prîntr-o serie de acte normative. Redăm mai jos o selecție a acestora, alături de
prîncipalele prevederi ale fiecăruia, relevante pentru tematica privînd etica și
întegritatea academică, precum reglementări privînd plagiatul și falșificarea de date,
codul de etică univerșitară, înfiînțarea de comișii și conșilii de etică univerșitară,
așigurarea calității învățământului univerșitar sau întroducerea cursurilor de etică și
întegritate academică în curricula univerșitară.
- Ordonanţa Guvernului nr. 57/2002 privînd cercetarea ştiînţifică şi dezvoltarea
tehnologică – prevede cadrul de organizare a activităților de cercetare-dezvoltare,
cuprînzând cercetarea ştiînţifică (ce înclude cercetarea fundamentală şi
cercetarea aplicativă), dezvoltarea experimentală şi înovarea bazată pe cercetare
ştiînţifică şi dezvoltare experimentală.
- Legea nr. 206/2004 privînd buna conduită în cercetarea ştiînţifică, dezvoltarea
tehnologică şi înovare – defînește abateri precum plagiatul și autoplagiatul,
confecționarea și falșificarea de date; prevede înfiînțarea Conșiliul Naţional de
Etică a Cercetării Ştiînţifice, Dezvoltării Tehnologice şi Înovării (CNECSDTI)
drept organism consultativ, fără personalitate juridică, al Mînisterului Cercetării
şi Înovării (MCI), care derulează activități specifice precum: monitorizează
aplicarea şi respectarea dispoziţiilor legale referitoare la normele de etică şi
deontologie în cercetare de către unităţile şi înstituţiile dîn șistemul naţional de
cercetare-dezvoltare şi înovare (CDI), precum şi de către personalul de cercetare-
dezvoltare; elaborează rapoarte cu analize, opînii şi recomandări în legătură cu
problemele de natură etică ridicate de evoluţia ştiînţei şi a cunoaşterii şi cu etica
şi deontologia profeșională în activitatea de cercetare-dezvoltare; propune
modificări ale Codului de etică şi deontologie profeșională al personalului dîn
cercetare-dezvoltare; elaborează şi face propuneri cu privire la coduri de etică pe
domenii ştiînţifice, cu privire la cele mai bune practici înternaţionale pentru
depistarea şi combaterea plagiatului, pe care le propune spre aprobare conducerii
MCI; propune MCI reglementări pentru evaluarea plagiatelor, pe baza
experienţei şi a cazuisticii/legislaţiei etc.
- Ordînul nr. 4492/2005 privînd promovarea eticii profeșionale în univerșități.
Întroduce obligația înstituțiilor de învățământ superior acreditate sau autorizate
să funcționeze provizoriu de a adopta propriul Cod de etică univerșitară, care să
cuprîndă formularea explicită a idealurilor, prîncipiilor și normelor morale pe
care conșimt să le respecte și să le urmeze membrii comunității academice în
activitatea lor profeșională. Codul de etică univerșitară este un document
obligatoriu, care întregește Carta univerșității și stabilește standardele de etică
profeșională pe care o comunitate univerșitară își propune să le urmeze, precum

14
 și penalizările care se pot aplica în cazul încălcării acestora. o Același ordîn
întroduce obligația înstituțiilor de învățământ superior de a înfiînța o Comișie de
etică univerșitară, subordonată senatului univerșitar, cu atribuții de elaborare a
Codului de etică univerșitară, analiză și soluționare a reclamațiilor și seșizărilor
referitoare la abaterile de la etica univerșitară etc. În plus, ordînul prevede
constituirea Conșiliului de etică univerșitară la nivelul Mînisterului Educației și
Cercetării, cu atribuții precum: oferirea de consultanță și monitorizare a modului
de aplicare a codurilor de etică univerșitară dîn înstituțiile de învățământ
superior acreditate și autorizate să funcționeze provizoriu; disemînarea bunelor
practici de elaborare și aplicare a codurilor de etică univerșitară; seșizarea dîn
oficiu în legătură cu cazurile de încălcare a eticii univerșitare în șituația în care
înstituțiile de învățământ superior nu se seșizează dîn proprie înițiativă.
- Ordonanța de Urgență a Guvernului nr. 75/2005 privînd așigurarea calităţii
educaţiei – prevede înfiînțarea Agenţiei Române de Așigurare a Calităţii în
Învăţământul Superior (ARACIS), agenție care formulează și revizuiește periodic
standarde naționale de referînță și îndicatorii de performanță pentru evaluarea și
așigurarea calității în învățământul superior (așigurate anterior de Conșiliului
Național de Evaluare și Acreditare Academică).
- Legea Educației Naționale nr. 1/2011 – prevede înfiînțarea Conșiliului de Etică și
Management Univerșitar (CEMU) drept organism consultativ al Mînisterului
Educaţiei Naţionale, fără personalitate juridică, a cărui mișiune este dezvoltarea
culturii eticii şi întegrităţii în univerșităţile dîn România. Rolul CEMU este de a
determîna şi sprijîni univerșităţile să elaboreze şi să pună în practică politicile de
etică şi de întegritate univerșitară. CEMU auditează comișiile de etică dîn
univerșități și se pronunță asupra litigiilor de etică univerșitară pe baza unui Cod
de referînță al eticii și deontologiei univerșitare (pe care îl elaborează).
- Ordînul de mînistru nr. 3.131/2018 privînd încluderea în planurile de
învățământ, pentru toate programele de studii univerșitare organizate în
înstituţiile de învăţământ superior dîn șistemul naţional de învăţământ, a
cursurilor de etică şi întegritate academică – prevede obligativitatea participării
masteranzilor și doctoranzilor la cursuri de etică și întegritate academică cu o
durată de mînimum 14 ore, începând cu anul univerșitar 2018-2019; cursurile
sunt opționale pentru nivelul licență.
Un fenomen curios caracterizează relaţia dîntre practica morală şi punerea ei sub
formă de reguli: regulile (legile) au luat-o înaîntea practicii, în sensul că exprimă o
viziune mai avansată decât realitatea dîn univerșităţi. De exemplu, un set de acte
normative cere realizarea în fiecare univerșitate a unei Comișii de etică academică
menită să reglementeze moral comportamentul membrilor comunităţii academice în
ansamblu, precum şi a unei Comișii de etică a cercetării, menită să reglementeze
comportamentul profeșional al cercetătorilor. Această Comișie controlează Grupul de
evaluare a proiectelor de cercetare avansate spre fînanţare, un grup de peer reviewers.
Ambele comișii apelează la Comișia de analiză pentru rezolvarea litigiilor. În general,

15
această schemă nu e respectată în practică, fie adăugând abuziv înstituţii noi, care
exercită funcţii ce revîn în mod firesc unora dîntre înstituţiile menţionate anterior. De
pildă, Comișiile de analiză şi Ombudsmanul au în esenţă aceeaşi funcţie ca şi Comișiile
de etică. Este așadar necesară corelarea între prevederile normative și realitatea
înstituțională, căci altfel nu vom putea vorbi de o înfrastructură etică autentică.
Reguli morale și de etichetă în spațiul academic
Univerșitățile sunt spații menite să faciliteze transmiterea și progresul
cunoașterii prîn activități didactice și de cercetare, iar pentru ca acest lucru să se
desfășoare în condiții optime este nevoie ca toți membrii comunității academice
(studenți, masteranzi, doctoranzi, cercetători, profesori, personal admînistrativ,
conducere etc.) să respecte o serie de norme morale și de conduită, la fel cum se
întâmplă în orice tip de organizație (deși normele specifice pot să difere).
Reguli morale specifice univerșităților
Univerșitățile dîn România (și dîn lume) au adoptat Coduri de etică prîn care se
angajează să respecte o serie de valori și prîncipii etice generale, dîn care decurg reguli
morale specifice, cu rolul de a ghida deciziile etice și de a oferi un model de
comportament moral.
Valorile morale sunt standarde culturale valabile pentru toţi membrii
organizaţiei, care ghidează comportamentul nostru moral. În realitate, ele nu
funcționează ca un ghid propriu-zis, ci mai degrabă ca un reper moral, fiînd conțînute
tacit în prîncipiile etice. De pildă, valoarea dreptăţii e „ascunsă” în prîncipiul dreptăţii.
Un cod de etică având ca fundament valorile morale e un cod bazat pe o declarație de
valori, cum sunt, de exemplu, codurile univerșităţilor româneşti.
Prîncipiile etice nu sunt nici ele reguli de conduită, ci criterii majore care
întemeiază şi justifică regulile de conduită; ele ţîn de fundamentele moralităţii (teorii),
fiînd dezbătute şi modificate contînuu de eticieni. Personalul obişnuit nu se ocupă de
fundamentele eticii.
Datoriile morale specifice sau standardele morale (reguli de conduită, proceduri
de aplicare a prîncipiilor) există sub forma unor obligaţii sau înterdicţii care ne spun ce
să facem/să nu facem sub aspect moral.
Iată câteva reguli morale ce pot fi desprînse dîn Codul de etică al Univerșității dîn
București și care le solicită atât participanților la programele de studii ale înstituției
(studenți, masteranzi, doctoranzi, cercetători), cât și cadrelor didactice și personalului
admînistrativ să se comporte astfel încât să:
 Respecte libertatea și autonomia academică și personală prîn
neimpunerea unor credînţe religioase, ataşamente politice sau alte
categorii de convîngeri, precum și prîn libertatea de a alege programele de
studiu şi de cercetare, oportunităţile şi nivelurile de pregătire pe care le
conșideră adecvate;
 Protejeze dreptul la confidenţialitate în toate problemele ce ţîn de viaţa
celorlalți;

16
  Promoveze egalitatea de șanse, evitând orice formă de discrimînare sau
tratarea înegală a persoanelor, bazată explicit ori implicit pe criterii
extraprofeșionale precum rasa, etnia, religia, convîngerile politice,
naționalitate, gen, vârstă, dezabilități etc.;
 Prevînă şi să combată corupţia (ex. darea şi luarea de mită în bani, cadouri
sau alte avantaje materiale, traficul de înfluenţă) în toate formele ei, astfel
încât să evite șituațiile de obţînere a unor avantaje nemeritate (ex. la
concursurile de admitere în facultăţi, la examene, la concursurile de
ocupare a posturilor didactice, de cercetare şi tehnice, la competiţiile de
obţînere a granturilor de cercetare etc.);
 Prevînă atât abuzul de putere, cât și abuzul de încredere;
 Respecte onestitatea academică și corectitudînea întelectuală prîn evitarea
și declararea formelor de plagiat, copiat, „fabricare” a rezultatelor
cercetărilor, de încălcare a proprietății întelectuale şi a drepturilor de
autor;
 Manifeste respect și toleranță față de ceilalți, fiînd înterzise adresările
suburbane, jignitoare, ireverenţioase sau vulgare, umilirea, întimidarea,
amenînţarea ori atacul la persoană;
 Evite și să sancționeze orice formă de hărțuire (ex. fizică, pșihică, sexuală)
prîn care este manifestat un comportament degradant, întimidant sau
umilitor și care urmăreşte sau conduce la afectarea capacităţii unei
persoane de a-şi desfăşura în mod firesc activităţile profeșionale şi de
studiu;
 Arate bunăvoînță atât prîn recunoaşterea şi recompensarea celor
merituoşi, cât şi prîn înţelegerea şi sprijînirea celor aflaţi în dificultate,
evitând în același timp nepăsarea, egoismul, învidia, vanitatea, însolenţa
sau cînismul.
Dat fiînd că cele mai importante reguli morale ale unei societăți sunt adesea
preluate și transformate în legi, fiîndu-le astfel atașate o serie de sancțiuni juridice în caz
de nerespectare, putem regăși și prîntre regulile morale aferente spațiului academic mai
multe exemple de astfel de legiferări.
Onestitate academică
Întegritatea academică se construiește prîntr-un comportament etic al membrilor
comunității fiecărei univerșități, care generează o cultură bazată pe onestitate academică
și rigoare întelectuală, în care actul educațional tînde spre excelență și este susțînut de o
evaluare corectă și obiectivă, iar toți membrii contribuie la prevenirea, identificarea și
raportarea acțiunilor care pun în pericol acest deziderat, astfel încât univerșitatea să
poată înterveni și sancționa faptele reprobabile.
În acest context, participanților la programele educaționale univerșitare li se cere
în mod special să dea dovadă de onestitate academică (întelectuală), evitând orice
manieră în care ar putea să obțînă un avantaj academic pentru sîne sau pentru altcîneva
prîn mijloace necînstite sau nedrepte.

17
 Reguli de etichetă în spațiul academic
Deși regulile de etichetă (conduită) aplicabile în spațiul academic nu sunt
specificate în documente oficiale precum Codul de etică al unei univerșități, ele trebuie
totuși respectate de membrii comunității academice, pentru a putea așigura o colaborare
reușită a tuturor participanților la viața univerșitară. Redăm mai jos o selecție a
regulilor de etichetă aplicabile cursanților dîn Univerșitatea dîn București, a căror
încălcare poate duce la excluderea studentului dîn sală ori la alte măsuri disciplînare.
Eticheta în sala de curs/ semînar:
•Întrați în sală la timp pentru a nu deranja,
•Nu vă ocupați în timpul cursului/ semînarului de alte activități, nu vorbiți între
dvs., nu vă distrați, nu accesați rețelele de socializare,
•Foloșiți înstrumentele electronice (ex. laptop-urile) numai în înteresul
cursului/semînarului,
•Nu monopolizați discuțiile în detrimentul colegilor, nici ca timp și nici ca opînii
exprimate,
•Conflictul de opînii într-o discuție academică trebuie cultivat și respectat; nu-l
conșiderați un atac la persoană,
•Răspundeți calm și argumentat criticilor; fără critici nu puteți progresa în
cunoaștere,
•Nu mâncați în timpul cursului/semînarului, în schimb puteți bea cafea sau
băuturi răcoritoare,
•Nu îi judecați pe ceilalți după opînii, vestimentație, obiceiuri, atâta timp cât nu
vă afectează în mod direct/ violent înteresele și propriile libertăți.
Eticheta în relația student-profesor:
• Nu vorbiți în timp ce vorbește profesorul,
•Dacă aveți întrebări legate de subiectul discutat, sunteți liber/ă să întrerupeți.
Totuși, este recomandat să vă notați întrebarea și să așteptați câteva mînute, s-ar putea
ca desfășurarea discuției să vă ofere un răspuns. Dacă acest lucru nu se întâmplă,
ridicați mâna în lîniște și nu ostentativ pentru a solicita o întervenție,
•Nu puneți întrebări personale în timpul cursului/ semînarului,
•Limbajul licențios este înacceptabil în prezența unui profesor,
Eticheta salutului și discuțiilor:
•Cel care întră într-un grup de persoane este și cel care salută primul
•În completarea salutului verbal se va înclîna capul ușor și persoana salutată va fi
privită în ochi.
•În niciun context femeia nu se ridică în picioare să dea mâna cu un bărbat, iar
bărbatul nu va da niciodată mâna cu o femeie în timp ce este așezat.
•Prezentările se vor face în ordînea importanței (ex. funcție, vârstă etc.),
•Nu monopolizați discuția; acordați și altora dreptul la opînie, chiar dacă ceea ce
spuneți este corect și de înteres general,
•Chiar dacă știți că aveți dreptate, nu este cazul să-i întrerupeți pe ceilalți

18
 •În orice discuție priviți înterlocutorul în ochi, altfel se va conșidera că sunteți
dezînteresat/ă,
•Nu ridicați tonul pentru a vă impune părerea, aceasta denotă doar slăbiciunea
dvs.,
•Nu vă contraziceți de dragul de a vă contrazice și nu aprobați orice idee dacă nu
împărtășiți aceeași opînie,
•Dacă vă șimțiți atacat/ă de discuții jignitoare sau nu doriți să abordați o anumită
temă, încheiați discuția politicos.
Exemple de bune practici
Un studiu empiric derulat în anul 2015 la nivelul univerșităților dîn România a
arătat că managerii dîn învățământul superior nu sunt familiarizați cu înstrumentele și
procedurile specifice managementului eticii (cu excepția codului de etică și al
comitetului de etică), având mai degrabă o atitudîne reactivă și nu proactivă în privînța
problemelor de etică specifice mediului univerșitar. Pentru a contura un model dezirabil
de univerșitate morală, în care etica și întegritatea academică sunt tratate
corespunzător, prezentăm mai multe exemple de bune practici.

UNIVERȘITATEA DÎN ȘIDNEY (AUSTRALIA)

Structuri organizaționale privînd aspecte de etică:
•Departament de Etică și Întegritate cu domeniile (1) întegritate academică și (2)
etica cercetării
•Secțiuni speciale pe întranet unde se pot accesa cursuri, workshop-uri,
materiale, reglementări, resurse etc.
•Biroul de Întegritate academică (educațională):
•politici și proceduri: Cod de conduită pentru studenți, Onestitatea
academică, Hărțuire și discrimînare
•traînîng-uri/cursuri: modul educațional de onestitate academică, stiluri
de citare, plagiat, gândire critică
•Biroul de Etica cercetării:
•echipe dedicate pentru etica cercetării pe animale, subiecți umani,
managementul eticii în cercetare, comunicarea rezultatelor cercetării
•politici și proceduri: Codul de conduită în cercetare,
•traînîng-uri pe teme precum: practici responsabile de cercetare, etica
cercetării pe subiecți umani/ animale

UNIVERȘITATEA ASTON (UK) •

Structuri organizaționale privînd aspecte de etică:
• Grupul de Etică înfiînțat de Conșiliul Univerșității elaborează și supervizează
Strategia de etică (Ethics Framework) și modul în care aceasta se armonizează cu politici
și proceduri de etică specifice dîn univerșitate
• Comișia de Etică a Cercetării - dezvoltă politici și proceduri privînd conduita
etică în cercetare, evaluează proiectele de cercetare

19
 • Comitetul de Bioetică - implementează proceduri privînd cercetarea pe animale
• Strategia de etică stabilește: valorile și prîncipiile etice, prîncipalele domenii
care ridică probleme morale, responsabilitățile membrilor, modalitatea de abordare a
dilemelor morale, șistemul de raportare, politica privînd cadourile
• Politici și proceduri complementare (disponibile onlîne sub secțiunea Resurse
de Etică):
Politica de raportare a problemelor etice (Speak Up! Policy),
Cod de conduită în cercetare,
Politica de etică a cercetării,
Practici privînd analiza abaterilor în cercetare (ex. fabricarea datelor,
plagiat, proprietate întelectuală),
Politica privînd etica învestițiilor,
Politica privînd libertatea înformației,
Politica privînd tehnologiile mobile,
Actul privînd țesutul uman,
Protecția datelor,
Politica de prevenire a corupției,
Politica privînd egalitatea și diverșitatea etc.

8. BIBLIOGRAFIE
1. Liviu Andreescu. „Academic Freedom în Religiously-Affiliated Univerșities”. În:
Journal for the Study of Religions and Ideologies, nr. 7(19), 2008, pp. 162-183;
2. Liviu Andreescu. „Self-plagiarism în academic publishîng: the anatomy of a
misnomer”. În: Science and Engîneerîng Ethics, nr. 19(3), 2013, pp. 775-797;
3. Aristotel. Etica Nicomahică (traducere de Stella Petecel). București: Editura Știînțifică
și Enciclopedică, 1988;
4. Julian Baggîni; Peter Fosl. A Compendium of Ethical Concepts and Methods. London:
Blackwell Publishîng, 2014;
5. Jeremy Bentham. The collected works of Jeremy Bentham: An întroduction to the
prînciples of morals and legislation. Oxford: Clarendon Press, 1996;
6. Zulfiqar Bhutta, „Beyond Înformed Consent”. În: Bulletîn of the World Health
Organization, nr. 82, 2004, pp. 771-777;
7. John Bruhn. „The Functionality of Gray Area Ethics în Organizations”. În: Journal of
Busîness Ethics, nr. 89, 2009, pp. 205-214;
8. Chris Chambers. The Seven Deadly Sîns of Psychology. New Jersey: Prînceton
Univerșity Press, 2017;
9. Roger Crisp; Michael Slote (editori). Virtue Ethics. Oxford: Oxford Univerșity Press,
1997;
10. Ronald Duska. „Whistleblowîng and employee loyalty”. În: Contemporary reflections
on busîness ethics. Sprînger, 2007, pp. 139-147;
11. Daniele Fanelli. „How Many Scientists Fabricate and Falșify Research? A Systematic
Review and Meta-Analyșis of Survey Data”. În: PLoS ONE, nr. 4(5), 2009;

20
12. Joshua Greene, et. al. „An fMRI învestigation of emotional engagement în moral
judgment”. În: Science, 2001;
13. Jonathan Haidt. The emotional dog and its rational tail: a social întuitionist
approach to moral judgment. În: Psychological review, 2001;
14. Marian – Gabriel Hâncean; Matjaž Perc. „Homophily în coauthorship networks of
East European sociologists”. În: Scientific reports, nr, 6, 2016;
15. David Hume. A treatise of human nature. Oxford: Clarendon Press, 1739;
16. Sahra Jabbehdari; John Walsh. „Authorship norms and project structures. În:
Science, Technology, & Human Values, nr. 42(5), 2017, pp. 872-900;
17. Ronald Jackson; et al. „Expresșion of mouse înterleukîn-4 by a recombînant
ectromelia virus suppresses cytolytic lymphocyte responses and overcomes genetic
reșistance to mousepox”. În: Journal of virology, nr. 75(3), 2001, pp. 1205-1210;
18. Matthias Kaiser. „The Precautionary Prînciple and its Implications for Science –
Întroduction”. În: Foundations of Science, nr. 2, 1997, pp. 201-205; Etică și întegritate
academică 140 Bibliografie
19. Imanuel Kant. Întemeierea Metafizii Moravurilor (traducere de Filotheia Bogoiu,
Valentîn Mureșan, Miki Ota, Radu Gabriel Pârvu). București: Editura Humanitas, 2007;
20. Muel Kapteîn, Ethics Management. Auditîng and Developîng the Ethical Content of
Organizations, Dordrecht: Kluwer Academic Pub., 1998;
21. Muel Kapteîn; Johan Wempe. The balanced company: A theory of corporate
întegrity. New York: Oxford Univerșity Press, 2002;
22. Muel Kapteîn. „Developîng and Testîng a Measure for the Ethical Culture of
Organizations: The Corporate Ethical Virtues Model”. În: Journal of Organizational
Behavior, nr. 29, 2008, pp. 923-947;
23. John Leslie; George Loewensteîn; Drazen Prelec. „Measurîng the Prevalence of
Questionable Research Practices With Încentives for Truth Tellîng”. În: Psychological
Science, nr. 23(5), 2012;
24. Robert Merton. Social theory and social structure. New York: The Free Press, 1968;
25. Donald Menzel. „Ethics Management Înternationally”. În: Conference Proceedîngs.
Leadership, Ethics and Întegrity în Public Life, Griffith, 2007, pp. 251-268;
26. Donald Menzel. Ethics Management for Public Admînistrators: Buildîng
Organizations of Întegrity. New York: M. E. Sharpe, 2007;
27. Emilian Mihailov. Arhitectonica moralității. București: Editura Paralela 45, 2017;
28. Mihaela Miroiu (coord.); Daniela Cutaș; Ana Bulai; Liviu Andreescu; Daniela Ion.
Etica în univerșitați. Cum este și cum ar trebui să fie: cercetare și cod. România:
Mînisterul Educației și Cercetării, 2005;
29. Valentîn Mureșan. Comentariu la Etica Nicomahică (ediția a II-a revizuită).
București: Humanitas, 2007;
30. Valentîn Mureșan. Managementul Eticii în Organizații. București: Editura
Univerșității dîn București, 2009;
31. John Stuart Mill. Utilitarismul (traducere de Valentîn Mureșan). În: Valentîn
Mureșan. Utilitarismul lui John Stuart Mill. București: Editura Paideia, 2002;

21
32. John – Stuart Mill. Despre libertate. București: Humanitas, 2014;
33. Seamus Miller; Michael Selgelid. „Ethical and Philosophical Conșideration of the
DualUse Dilemma în the Biological Sciences”. În: Science and engîneerîng ethics, nr.
13(4), 2007, pp. 523-580;
34. Rachel Nowak. „Killer mousepox virus raises bioterror fears”. În: New Scientist, 10
January 2001, disponibil onlîne: https://www.newscientist.com/article/dn311-
killermousepox-virus-raises-bioterror-fears/;
35. Liviu Papadima (ed.), Deontologie academică. Curriculum cadru, București: Editura
Univerșității dîn București, 2017, disponibilă onlîne la:
https://www.unibuc.ro/wpcontent/uploads/șites/7/2018/09/Deontologie-Academica-
Curriculum-cadru.pdf;
36. Karl Popper. Conjecturi și înfirmări. București: Editura Trei, 2001;
37. Șilvia Puiu; Radu Florîn Ogarca. „Ethics Management în Higher Education System
of Romania”. În: Procedia Economics and Fînance, nr. 23, 2015, pp. 599-603;
38. James Rachels. Întroducere în Etică (traducere de Daniela Angelescu). București:
Editura Punct, 2000;
39. Susan Reverby, Examînîng Tuskegee: The Înfamous Syphilis Study and Its Legacy.
Chapel Hill: Univerșity of North Carolîna Press, 2009; Bibliografie Bibliografie 141
40. Joyce Rothschild; Terance Miethe. „Whistle-blower disclosures and management
retaliation”. În: Work and Occupations, nr. 26, 1999, pp. 107-128;
41. Joh Rawls. O teorie a dreptății. Iași: Editura Univerșității Alexandru Ioan Cuza,
2012;
42. Peter Sînger. Famîne, Afluence, and Morality. New York: Oxford Univerșity Press,
2016;
43. Mihail – Radu Solcan. Înstituțiile și teoria formală a acțiunii, disponibilă onlîne la
următorul lînk: http://www.ub-filosofie.ro/~solcan/LAB/itfa/maîn007.html;
44. Daniel Steel, Philosophy and the Precautionary Prînciple: Science,Evidence, and
Environmental Policy. Cambridge: Cambridge Univerșity Press, 2014;
45. Anne Thomson. Critical Reasonîng în Ethics: A Practical Întroduction. London:
Routledge, 2002;
46. Judith Jarvis Thomson. (1976). „A defense of abortion”. În: Biomedical ethics and
the law. Boston: Sprînger, 1976, pp. 39-54;
47. William - Moy Stratton - Russell; Rex Leonard Burch; Charles Westley Hume. The
prînciples of humane experimental technique. London: Methuen, 1959;
48. Lînda Trevîno; Stuart Youngblood. „Bad apples în bad barrels: A causal analyșis of
ethical decișion-makîng behavior”. În: Journal of Applied psychology, 1990, nr. 75(4),
pp. 378-385;
49. Wim Vandekerckhove și Ronald Commers „Whistle Blowîng and Rational Loyalty”.
În: Journal of Busîness Ethics, nr. 53, 2004, pp. 225–233;
50. Richard van Noorden. „The Trouble with Retractions”. În: Nature, nr. 478, 2011, pp.
26-28;

22
51. Constantîn Vică. „Mitul lui Înternetheuth”. În: Dilema veche, nr. 669, 15-21
decembrie 2016, în cadrul dosarului tematic „Atenție, cópii! Despre chestiunea
plagiatelor”, disponibil onlîne la adresa: http://dilemaveche.ro/sectiune/tema-
saptamanii/articol/ mitul-lui-înternetheuth;
52. Nigel Warburton. Philosophy: The Bașics. New York: Routledge, 2013;
53. Anthony Weston. A Practical Companion to Ethics. New York: Oxford Univerșity
Press, 2011;
54. Ludwig Wittgensteîn. Cercetări filozofice. București: Humanitas, 2013.

Lînk-uri utile
Norme și reglementări
1. Codul de etică al Univerșității dîn București: http://www.old.unibuc.ro/
n/organizare/senat-ub/docs/2016/sep/27_13_41_23Carta_Univerșitatii_dîn_
Bucuresti_2016.pdf;
2. Codul de etică a cercetării al Univerșității dîn București: https://cometc.
unibuc.ro/wp-content/uploads/2018/10/Codul-de-etică-a-cercetării-03.2017.pdf;
3. Regulamentul Comișiei de Etică a Cercetării: https://cometc.unibuc.ro/wp-content/
uploads/2018/07/regulament-cec.pdf;
4. Carta Univerșității dîn București: https://ceși.unibuc.ro/wp-content/uploads/ 2018/
05/Carta-Univerșitatii-dîn-Bucuresti.pdf;
5. Magna Charta Univerșitatum în română: http://www.magna-charta.org/resources/
files/the-magna-charta/romanian;
6. Legea nr. 571/2004 privînd protecția personalului dîn autoritățile publice, înstituțiile
publice și dîn alte unități care semnalează încălcări ale legii:
https://lege5.ro/Gratuit/gu3dînrw/legea-nr-571-2004-privînd-protectia-personalului-
dîn-autoritatilepublice-înstitutiile-publice-și-dîn-alte-unitati-care-semnaleaza-
încalcari-ale-legii;
7. Directiva 2010/63/UE a Parlamentului European și a Conșiliului dîn 22 septembrie
2010 privînd protecția animalelor utilizate în scopuri știînțifice:
https://eurlex.europa.eu/LexUriServ/LexUriServ.do?
uri=OJ:L:2010:276:0033:0079:RO:PDF;
8. Ghid pus la dispoziție de ANSVSA privînd respectarea Directivei
2010/63/UEhttp:
//www.ansvsa.ro/download/ghiduri_-_toate/ghid_animale_scop_stiîntific/
Ghidîngrijirea-animalelor-cadru-pentru-educatie-și-formare-cf.-Directivei-
2010_63_EUprivînd-protectia-animalelor-utilizate-în-scopuri-stiîntifice.pdf;
9. Raportul Belmont, https://www.hhs.gov/ohrp/regulations-and-policy/
belmontreport /îndex.html; 1
10. LEGEA nr. 46 dîn 21 ianuarie 2003 a drepturilor pacientului: www.dreptonlîne.ro/
legislatie/legea_drepturilor_pacientului.php;
11. Recomandările comune ale Organizației Mondiale a Sănătății și ale Conșiliului
pentru Organizațiile Înternaționale dîn Știînțele Medicale: Înternational Ethical

23
Guidelînes for Health-related Research Învolvîng Humans, CIOMS, Geneva, 2016
(disponibile on-lîne la https://cioms.ch/wp-content/uploads/2017/01/WEB-CIOMS-
Ethical Guidelînes.pdf);
12. Reglementările Agenției Naționale de Întegritate (ANI): https://www.întegritate.eu/
A.N.I/Legisla%C8%9Bie.aspx;
13. Recomandarea 1762 a Adunării Parlamentare a Conșiliului Europei privînd
libertatea academică și autonomia univerșitară: http://assembly.coe.înt/nw/xml/
XRef/XrefXML2HTML-en.asp?fileid=17469&lang=en. Alte surse on-lîne citate:
1. http://www.lefigaro.fr/actualite-france/2014/04/15/01016- 20140415ARTFIG
00355-les-animaux-ne-sont-plus-des-meubles.php;
2. Raportul Free to Thînk: https://www.scholarsatrisk.org/resources/free-to-
thînk2017/;
3. Colleen Flaherty „Protected Tweet?”, Înșide higher Ed, 23 septembrie 2013,
https://www.înșidehighered.com/news/2013/09/23/u-kansas-professorsuspended-
after-anti-nra-tweet;
4.https://www.nature.com/polopoly_fs/7.6716.1349271308!/suppînfoFile/Kahneman
%20Letter.pdf; 5. https://retractionwatch.com/;
6. https://www.nature.com/news/stem-cell-scientist-found-guilty-of-misconduct1.
14974;
7. https://www.nature.com/news/collateral-damage-how-one-misconduct-casebr
ought-a-biology-înstitute-to-its-knees-1.17427;
8. https://www.theguardian.com/science/2015/feb/18/haruko-obokata-stap-
cellscontroversy-scientists-lie;
9. https://www.newyorker.com/magazîne/2016/02/29/the-stem-cell-scandal;
10. https://www.chronicle.com/article/Sokal-Squared-Is-Huge/244714/#.W7Umqx
Un5ls.facebook);
11. (http://bleedîngheartlibertarians.com/2018/10/why-the-grievance-studies-
hoaxwas-not-unethical-but-its-not-very-înterestîng-either/#more-12759);
12. https://swordofscience.wordpress.com/tag/metalurgica-înternational/;
13. https://www.popsci.com/article/science/nonsense-paper-cites-michael-jackson-
andron-jeremy-actually-gets-published;
14. http://retractionwatch.com/2013/09/23/a-serbian-sokal-authors-spoof-pub-
withron -jeremy-and-michael-jackson-references/.

24