Sunteți pe pagina 1din 16

Universitatea ''Danubius'' ,Galati

Facultatea de Stiinte Economice


Specializarea: Economia comertului, turismului si serviciilor
Anul II

Economia Serviciilor

Student,

2017
Dimensiunile sectorului serviciilor in
cadrul economiei nationale
1. Dimensiunile sectorului serviciilor în cadrul economiei naţionale

Modul de caracterizare al dimensiunii şi evoluţia sectorului de servicii se realizează cu


ajutorul unor indicatori. Datorită numărului foarte mare de ramuri ale economiei, cuprins in sfera
serviciilor, modul de utilizare al indicatorilor este limitat, existând o serie de indicatori
consideraţi mai expresivi in ceea ce priveste caracterizarea dimensiunilor şi evoluţiei acestui
sector.
a. Populaţia ocupată: pondera populaţiei ocupate in sectorul serviciilor faţă de totalul
populaţiei. Acest indicator realizează o analiză dinamică a evoluţiei şi distribuţiei pe
sectoare a populaţiei, tentinţa este de creştere de la an la an;
b. Participarea serviciilor la crearea PIB : pondera serviciilor în PIB. Cu ajutorul acestui
indicator se poate caracteriza dimensiunile globale ale sectorului serviciilor. Proporţia participării
serviciilor la realizarea PIB-ului reflectă potenţialul, structura şi caracterul dezvoltării economiei
şi totodata dovedeşte eficenţa înaltă a activităţiilor desfăşurate în acest sector.
c. Mărimea fondurilor fixe existente : acest indicator asigură o evaluare globală a dimensiunilor
sectorului, ca expresie a resurselor materiale, angajate, precum şi raportul acestora cu cele din alte
sectoare. Interdependenţa dintre servicii şi celelalte sectoare se regăseşte la toate nivelurile, iar
dezvoltarea serviciilor este influenţată şi influenţează la rândul ei progresul şi eficenţa
activităţilor desfăşurate în celelalte sectoare.
Există astfel un sistem de legături ce se structurează pe 2 direcţii principale şi anume :
- impactul serviciilor asupra omului cu nevoile sale
- impactul serviciilor în procesul de producţie propriu-zisă.
Astfel, serviciile sale aflate într-un raport organic cu producţia materială, ele exercitându-se în
interiorul întreprinderii şi îmtr-un raport funcţional între oameni şi întreprinderi. Astfel serviciile
reprezintă o cauză şi un efect ale industrializării, al creşterii şi modernizării producţiei.
Serviciile sunt implicate şi în satisfacerea nevoilor de consum ale populaţiei. Satisfacerea acestor
nevoi şi trebuinţe presupune dezvoltarea acestor servicii strict legate de activitatea umană, dar şi a
serviciilor adiacente (curăţenie, transport, gospodărirea locatarilor, spălătorie etc.). Ca urmare trebuie
evidenţiat faptul că dezvoltarea serviciilor se produce sub impactul revoluţiei tehnico-ştiinţifice.
Acesta argumentează ideea integrării şi interacţionării sectorului serviciilor cu ansamblul
economic şi social.
În prezent, serviciile sunt considerate un factor de progres şi de stimulare a creşterii economice.
În ţările foarte dezvoltate aceste servicii se substituie industriei, având rolul de motor al
dezvoltării sociale.
În funcţie de conţinutul lor şi de acordul lor la creşterea economică, serviciile sunt împărţite în 2
categorii:
a. serviciile cu prestaţie intensă în munca: aceste servicii presupun un volum mare de muncă
manuală.
b. Servicii cu prestaţie intensivă în inteligenţă.
De aceea este greu de cuantificat efortul prestatorilor de servicii.
De aceea marea majoritate a serviciilor sunt sprijinite prin acordarea de subvenşii, reduceri de
taxe etc.
Rolul serviciilor în economie poate fi argumentat şi prin contribuţia acestora, însă poate fi
argumentat şă prin contribuţia acestora la valorificarea superioară a burselor naturale – materiale.
Serviciile contribuie de asemenea la conservarea bunurilor materiale la sporirea la valorificarea de
întrebuinţare, la ridicarea randamentului de consum etc.
De aceea serviciile contribuie la sporirea eficenţei întregii activităţi desfăşurate în economie.
Sistemul de interdependenţă dintre sectoarele serviciilor şi celelalte domenii de activitate:
- revoluţia tehnică – ştinţifică
- nevoile producţie
- mediul înconjurător
- nevoile populaţiei.

2. Dimensiunea naţională a serviciilor: o abordare statistică


-
- În ciuda dificultăţilor apreciabile de ordin conceptual, metodologic şi statistic care însoţesc orice
încercare de abordare a locului serviciilor în contextul economiilor naţionale contemporane,
evidenţele statistice care ne stau la îndemână ilustrează fără nici un echivoc că importanţa relativă
a sectorului de servicii în context naţional a continuat să crească în ultimele trei decenii, fapt
reflectat în creşterea ponderii acestui sector atât în produsul intern brut, cât şi în forţa de muncă
activă în majoritatea economiilor naţionale.
- În baza evoluţiei acestor doi indicatori sintetici utilizaţi în mod curent în literatura de specialitate
pentru evidenţierea locuiui sectorului de servicii în cadrul economiilor naţionale, se poate aprecia
că fenomenul expansiunii serviciilor are amploarea unei mutaţii structurale care caracterizează
toate economiile naţionale, intensitatea acestui fenomen prezentând, totodată, unele variaţii în
funcţie de nivelul dezvoltării ţărilor.
- În timp ce teoria economică a rezervat de-a lungul timpului un spaţiu modest abordării serviciilor în
contextul economiilor naţionale, se poate aprecia că investigarea serviciilor în contextul relaţiilor
economice internaţionale s-a bucurat de o atenţie şi mai redusă.
- Dacă până la începutul anilor '80, interesul acordat schimburilor internaţionale cu servicii în
literatura de specialitate sau în cadrul agendei dezbaterilor din diferitele foruri internaţionale
- s-a rezumat cel mult la abordarea rolului acestora ca factor de impulsionare a comerţului cu bunuri
materiale şi, respectiv, ca mijloc de realizare de încasări valutare sau la abordarea unor aspecte
specifice legate de anumite segmente de servicii, putem considera că deceniul al nouălea
marchează o schimbare radicală a percepţiei asupra importanţei acestor schimburi, atât pe plan
internaţional, cât şi naţional.
- Amplificarea notabilă a cercetărilor în domeniul schimburilor internaţionale cu servicii trebuie pusă,
desigur în legătură cu motivaţiile de natură economică şi politică care au stat la originea declanşării,
la începutul anilor '80, a preocupărilor de reglementare şi de liberalizare în plan multilateral a
acestor schimburi.
- Prin urmare, literatura de specialitate care a luat naştere începând din această perioadă în jurul
problematicii comerţului internaţional cu servicii trebuie privită înainte de toate ca o reacţie în lanţ
la încercările de a conferi un suport teoretic preocupărilor concrete de liberalizare în acest
domeniu.
- Aparţinând în mod preponderent economiştilor din acele ţările dezvoltate care au avansat şi
susţinut iniţiativele de liberalizare, aceste contribuţii teoretice au ca numitor comun străduinţa de a
demonstra aplicabilitatea în domeniul serviciilor a teoriilor convenţionale din sfera comerţului cu
bunuri materiale - fie a teoriei clasice a avantajelor comparative bazate pe înzestrarea cu factori
primari de producţie, fie a variantelor mai moderne şi extinse ale acesteia - şi de a furniza astfel
guvernelor ţărilor respective fundamentul teoretic pentru justificarea oportunităţii şi, respectiv, a
necesităţii liberalizării comerţului internaţional cu servicii, demers considerat a fi în interesul
expansiunii viitoare a acestui comerţ şi în beneficiul tuturor participanţilor la acest comerţ.
3. Locul si rolul serviciilor in economie

Teoriile privind clasificarea sectoriala le regasim la A. Fisher, Colin Clark si J.


Fourastie.
Pentru prima data serviciile au fost grupate intr-un sector distinct al economiei nationale de
catre A. Fisher, in sectorul tertiar, definit ca ansamblul de activitati consacrate productiei
nemateriale, in timp ce sectorul primar grupeaza activitatile agricole si extractive iar sectorul
secundar industriile prelucratoare.
Obs. Progresul economic are drept caracteristica glisarea ocuparii fortei de munca si a
investitiilor de la sectorul primar spre sectorul secundar si mai 111c29b departe spre sectorul
tertiar.
Ulterior clasificarea a fost perfectionata de Clark si Fourastie.
Clark, in urma unei analize statistice laborioase grupeaza activitatile economice in:
– activitati primare, caracterizate prin utilizarea directa a resurselor naturale si prin
randamente descrescande (agricultura, exploatarea forestiera, vanatoare, pescuit);
– activitati industriale (secundare) – transformarea continua si pe o scara mare a materiilor
prime in produse transportabile, caracterizate prin productivitate ridicate si randamente
crescande;
– activitati tertiare caracterizate prin productivitate mai redusa (mestesuguri de reparatii
reparatii, croitorii, brutarii, industria constructiilor, activitati bancare, asigurari, comert si
servicii personale).
Fourastie a reusit sa formuleze un criteriu stiintific de delimitare a sectoarelor economiei in
functie de comportamentul lor economic. El spune ca: comportamentul economic al celor trei
sectoare este caracterizat prin nivelul si dinamica productivitatii, nivelul progresului tehnic si
receptivitatea fata de acestea. Astfel:

– pentru sectorul primar cresterea productivitatii este situata la nive mediu;


– pentru sectorul secundar peste medie;
– pentru sectorul tertiar sub medie.
In ceea ce priveste progresul tehnic sectorul secundar este caracterizat ca avand cel mai
inalt grad de patrundere a progresului tehnic iar sectorul tertiar ca fiind cel mai putin receptiv.
Obs. Aceste afirmatii sunt facute cu referire la intregul complex eterogen al tertiarului. Lucrarile
mai recente reconsidera aceste idei si sustin ca anumite servicii moderne si anumite activitati
agricole se desfasoara la un inalt nivel tehnic, in timp ce anumite laturi ale sectorului industrial
releva un progres tehnic mai slab.

Pentru ca sectorul tertiar era mai putin receptiv la progresul tehnic era considerat un „colac
de salvare” impotriva somajului (tinand cont si de importanta factorului uman in servicii) dar
automatizarea proceselor a condus la reduceri de personal in anumite ramuri (transport,
telecomunicatii, comert, servicii bancare, asigurari).
In multe tari dezvoltate dupa puternicul avant al sectorului tertiar din anii ’60-’80, cand
cresterea productiei de servicii se desfasoara in paralel cu cresterea mainii de lucru angajata,
dupa anii ’80, care au inaugurat era standardizarii, informatizarii si automatizarii pentru
numeroase domenii ale serviciilor ritmul de crestere al angajarilor a fost din ce in ce mai lent.
Daca inainte de anii ’60-’70 afirmatia ca productivitatea relativa a muncii in sectorul serviciilor
(calculata ca raport intre ponderea serviciilor in PIB si ponderea acestora in populatia ocupata)
are valori subunitare (datorita ponderii mai mari a serviciilor in populatia ocupata) era adevarata,
in prezent, in tarile dezvoltate este posibil ca aceasta relatie sa nu se mai confirme cel putin
pentru unele domenii ale serviciilor.
Obs. Interdependenta intre activitatile economice – activitatile de servicii in scopul productiei
materiale exercitate chiar in interiorul intreprinderilor producatoare de bunuri de multe ori nu pot
fi disociate si evidentiate separat de activitatile de productie propriuzise. Exista numeroase
servicii care sunt cuprinse in sectorul primar sau secundar (reparatii ale constructiilor si
utilajelor, mecanizarea si automatizarea unor lucrari, culegerea si prelucrarea informatiilor,
proiectare, organizare). Putem aprecia ca sfera serviciilor este mai larga, mai cuprinzatoare decat
sfera sectorului tertiar ingloband si o serie de activitati nemateriale, desfaturate in sectorul primar
si secundar.

Dezvoltarea si diferentierea serviciilor au condus la incercari de scindare si sistematizare a


tertiarului, la desprinderea din cadrul lui a unor servicii cu caracter special si constituirea lor
intr-un sector cuaternar. Acesta cuprinde:

– dupa unele pareri, activitatile ce se refera la timpul liber: spectacole, turism, loisir
(satisfacerea nevoilor oamenilor in timpul liber);
– dupa altii, acesta ar fi sectorul informatic cu tot ceea ce apartine de el: cercetare,
productie de soft-uri, tehnologii moderne de interconectare, telecomunicatii, actiuni la distanta.
Clasificarea sectoarelor are anumite limite, dar de ce este importanta? Ea permite
cuprinderea si analizarea ca un tot unitar a activitatilor economico-sociale si desprinderea unor
tendinte strategice in dezvoltarea economiei la nivel national si international.
Recomandarile formulate in lucrarile ONU, consacrate clasificarii si studierii serviciilor
sunt de a cuprinde in acest sector toate activitatile economice, altele decat agricultura (inclusiv
pescuitul si sectorul silvic), industriile extractiva si prelucratoare si constructiile.
Sectorul serviciilor, dimensiuni si interdependente
La nivel macroeconomic dimensiunile sectorului tertiar sunt masurate de o serie de indicatori
care exprima pe de-o parte marimea si ponderea resurselor utilizate in acest sector iar pe de
alta parte volumul si contributia efectelor produse de servicii la progresul economic si social
general.

Indicatori:

1. ponderea populatiei ocupate in sectorul serviciilor in totalul populatiei ocupate – este


important datorita rolului factorului uman in ponderea serviciilor. Din analiza datelor statistice
rezulta ca exista o stransa legatura intre nivelul dezvoltarii economice si structura economiei
nationale, intre marimea PNB pe locuitor si ponderea serviciilor in populatia ocupata.

2. contributia serviciilor la crearea PIB. Statistica internationala arata ca dupa 1970


pentru toate categoriile de tari ritmul mediu de crestere a PIB creat in servicii a fost superior
celui pentru totalul PIB. Aceasta a condus la o crestere substantiala a ponderii serviciilor
demonstand transformarea activitatilor tertiare intr-un motor al cresterii economice. Anii ’80
marcheaza si din acest punct de vedere pentru tarile dezvoltate preponderenta tertiarului, declinul
relativ al sectorului primar si inceputul declinului sectorului secundar. Ca si in cazul populatiei
ocupate se constata diferente intre tari in ceea ce priveste ponderea cu care serviciile participa la
crearea PIB.
3. numarul agentilor economico-sociali activi din economia nationala, numarul
intreprinderilor active pe sectoare si ramuri.Intreprinderile de servicii in totalul intreprinderilor
active in Romania se situa la sfarsitul anilor ’90 la peste 80%. O pondere mare (69%) o au
intreprinderile care au ca obiect de activitate comertul si reparatiile (investitii reduse, viteza mare
de rotatie a capitalului, cresterea si diversificarea ofertei prin liberalizarea importurilor). Desi in
numar atat de mare, proportia lor in PIB si populatia ocupata este foarte mica.
4. marimea si structura imobilizarilor corporale. Acesta indica dimensiunile resurselor
materiale utilizate in sectorul serviciilor, raportul acestora cu celelalte sectoare. In Romania (anul
1997) imobilizarile corporale ale sectorului tertiar reprezentau 28,8% din totalul celor existente
in economie (tendinta de crestere usoara fata de anii precedenti rezulta din reorientarea
intreprinzatorilor in conformitate cu cerintele economiei de piata spre sectorul serviciilor).
5. marimea investitiilor si structura acestora pe domenii de activitate. Este utilizat pentru
a vedea eforturile facute pentru crearea de noi mijloace fixe, pentru dezvoltarea, modernizarea si
reconstructia celor existente in sectorul serviciilor comparativ cu celelalte sectoare ale
economiei. In Romania, in sectorul primar avem o reducere severa a investitiilor, in sectorul
secundar evolutii oscilante ca rezultat al lipsei unei strategii coerente in domeniu, in sectorul
tertiar oscilatii dar cu tendinta de crestere (30% - 40%).

In ceea ce priveste sistemul interdependentelor serviciilor in economie si societate,


cuprinzand serviciile destinate fie consumului intermediar fie celui final, se structureaza pe
doua directii principale:
– impactul cu procesul de productie propriu-zis
– impactul asupra omului cu nevoile sale.

In ceea ce priveste primul aspect serviciile de productie (destinate consumului intermediar)


se afla in raport organic cu productia de bunuri (exercitandu-se chiar in interiorul
intreprinderilor producatoare de bunuri) si raport functional (exercitat de intreprinderi sau
indivizi care lucreaza de o maniera independenta). La diferite stadii de dezvoltare economica
anumite activitati de servicii care se exercitau in intreprinderi producatoare se exercita in
exterior sau invers. Vorbim in acest caz de exteriorizarea sau interiorizarea serviciilor. Aceste
fenomene sunt determinate de urmatorii factori:

- nivelul de dezvoltare si generalizare a tehnicii – nivelul general de dezvoltare


tehnologica atins de o economie data;
- gradul de dezvoltare a schimburilor – intinderea si coerenta petei.

Obs. Pe termen lung cele doua fenomene sunt reversibile. In prezent se manifesta ambele
tendinte, atat de internalizare cat si de externalizare. Totusi cea mai puternica este tendinta de
exteriorizare datorita avantajelor certe pe care aceasta le furnizeaza beneficiarilor.

Un alt aspect important, o concluzie demonstrata de realitatea economica, este aceea ca


serviciile pot fi considerate in acelasi timp premisa si efect al industializarii.
In ceea ce priveste al doilea aspect, serviciile destinate consumului final (serviciile
destinate satisfacerii nevoilor de consum ale populatiei: materiale, spirituale si sociale –
comunicare, cunoastere, educare, securitate, recreare, nevoi cu o evolutie permanent ascendenta)
intra in relatii complexe cu bunurile materiale: relatii de concurenta (substitutie) sau de stimulare
reciproca.
Obs. Cresterea consumului final de servicii a devansat si valoric si ca volum cresterea
consumului de bunuri. Pe de alta parte anumite servicii evolueaza conform concluziilor
formulate de teoreticienii autoproductiei de servicii fara insa ca aceasta tendinta sa poata fi
generalizata. Ceea ce caracterizeaza cel mai pregnant economia moderna este
complementaritatea bunuri-servicii vizand maximizarea valorii de utilizare a produselor pe
intreaga durata a existentei lor.
Rolul servicilor in dezvoltarea economico-sociala

Rolul serviciilor in dezvoltarea economico-sociala se refera la contributia lor la cresterea


economica si la cresterea calitatii vietii.
Contributia serviciilor la cresterea economica
Mult timp serviciile au fost ignorate, considerate neproductive (A. Smith, D. Ricardo, S.
Mill, Say, Marx). Pentru acesti autori clasici realitatea serviciilor consta esential in servicii
personale si domestice. Pentru ei transportul, comertul, bancile erau „intermediari”utili in
masura in care facilitau deplasarea si achizitia marfurilor dar fara a fi considerate creatoare
de valoare.
Activitatile pe care Clark si Fourastie le-au grupat in sectorul tertiar au fost considerate de
slaba productivitate pentru ca prin natura lor nu sunt susceptibile la mecanizare, la
introducerea progresului tehnic, la productia de serie. Serviciile ar constitui o frana a cresterii
economice fiind un factor inflationist deoarece cresterea salariilor si a profitului nu ar
corespunde unei cresteri a productivitatii.
Teoriile economice noi reconsidera rolul serviciilor in dezvoltarea economiei, revizuind
conceptia despre cresterea economica. Paul Heyne spune ca „cresterea economica consta nu
in sporirea productiei de lucruri ci in productia de avere. Avere este tot ceea ce oamenii
pretuiesc ca valoare. Evident lucrurile materiale pot contribui la avere si sunt intr-un fel
esentiale in producerea de avere. Dar nu exista legatura obligatorie intre cresterea averii si o
crestere de volum, greutate sau cantitate a obiectelor materiale”.

4. Dimensiunile sectorului terţiar în România

Pentru evaluarea dimensiunilor sectorului de servicii, la nivel macroeconomic, sunt


utilizaţi o serie de indicatori care exprimă atât mărimea şi ponderea resurselor atrase în acest
sector, cât şi volumul şi contribuţia efectelor produse de activitatile de servicii la propulsarea
economică şi socială de ansamblu. Prin intermediul unei analize pertinente a dimensiunilor şi
interdependenţelor sectorului de servicii în economia şi societatea româneasca, se poate evalua
stadiul actual al realizărilor acestui sector şi se pot formula strategii eficiente pentru dezvoltarea
lui de perspectivă.
Ţinând cont de contribuţia notabilă a factorului uman la producţia serviciilor, unul dintre
cei mai sugestivi indicatori de evaluare a dimensiunilor sectorului terţiar este reprezentat de
ponderea populaţiei ocupate în acest sector în totalul populaţiei active a României.
Datele statistice furnizate de Banca Mondiala relevă, dincolo de ramânerea în urmă a
României în privinţa nivelului de dezvoltare, o creştere a importanţei relative a sectorului de
servicii în context naţional.
La nivelul anului 1992, populatia ocupata a municipiului Roman era repartizata, pe
mari sectoare de activitate ( figura nr. 1), astfel:
· 3,10 % lucra in sectorul primar;
· 65,2 % in sectorul secundar;
· 31,70 % in sectorul tertiar.
Aceasta structura reflecta mai curand realitatea anterioara anului 1990, la acea data o
mare parte din populatia ocupata fiind cuprinsa in industrie si constructii, accentul fiind pus pe
aceste ramuri ale economiei nationale. Populatia ocupata in sectorul primar avea o pondere foarte
redusa, ca urmare a profilului orasului.

La nivelul anului 2002 (figura nr. 2) ponderea populatiei ocupate pe mari sectoare
de activitate era urmatoarea:
· 2,20 % era cuprinsa in sectorul primar;
· 48,10 % in sectorul secundar;
· 49,70 % in sectorul tertiar.
Se observa o modificare in aceasta structura, fata de anul 1992, in sensul ca
populatia ocupata in industrie si constructii a scazut in 10 ani cu 17,1% iar populatia ocupata cu
activitati de servicii, comerciale si de transport, a crescut considerabil, cu 18 %. Observam o
reasezare fireasca a populatiei ocupate, in functie de modificarile produse in economia orasului
Roman.
Un alt indicator care caracterizeaza dimensiunile sectorului serviciilor la nivel naţional
este reprezentat de contribuţia sectorului terţiar la crearea produsului intern brut - fiind
exprimat prin ponderea serviciilor în PIB.
Evoluţia distribuţiei sectoriale a PIB (respectiv a structurii PIB pe principalele tipuri de
activităşi în România) în perioada 1989 – 2003 relevă de fapt evoluţia economiei românesti,
marcatp încp de distorsiunile structurale create de modelul economiei centralizate. (a se vedea
tabelul nr. 1. si figura nr. 3)
Dupa anul 1990, PIB a avut o evoluţie oscilantă, perioadele de creştere neasigurând
recuperarea scăderilor de valoare adaugată din perioadele de declin. În anul 2000 PIB a crescut -
în termeni reali cu 2,1% faţă de 1990 – fiind primul an de creştere economică după o perioada de
trei ani de reducere a activităţii economice .

Tabelul nr.1 Modificări ale structurii PIB pe tipuri de activităţi în România, în


perioada 1989 – 2003 (în procente)

Sursa: Anuarul Statistic al României, INS, 1996; Anuarul Statistic al Românie, INS, 2003, p.274; 2004, p. 125.

Deşi putem constata o evoluţie paradoxala a aportului sectorului terţiar la crearea PIB pe
parcursul perioadei de tranziţie, acesta fiind modest în comparaţie cu ţările dezvoltate şi chiar cu
ţările foste socialiste, totuşi trebuie să remarcăm eforturile facute în direcţia ajustarii structurii
macroeconomice dinspre modelul predominant industrial înspre un model în care să prevaleze
activităţile de servicii.
În acest sens, putem menţiona uşoara tendinţă de creştere, deşi oscilantă, înregistrată în
perioada 1989 -1995 - de la 35% la 36%- ţi creţterea substanţială începând cu anul 1996 – de la
36,6 % la 44,9 % în 2003.
Comparativ cu anul 1990, serviciile – atât cele destinate populaţiei, cât şi cele pentru
întreprinderi - au înregistrat un progres notabil în anul 2003, condiţionate direct de
îmbunătăţirea caracterului funcţional al economiei.
Totodată, trebuie să remarcăm şi îmbunătăţirea structurii acestora, prin creşterea mai
susţinută a serviciilor cu potenţial intern de dezvoltare - este vorba, în special, de serviciile
turistice care, împreună cu cele de comerţ au înregistrat o creştere cu circa 6% în crearea PIB. De
asemenea, şi serviciile de transport au fost marcate de o îmbunătăţire a contribuţiei lor la
realizarea PIB cu 4,5% în perioada 1990-2003.

5. Analiza criteriilor aprecierea dimensiunilor şi rolului serviciilor în


economia naţionala

Aprecierea dimensiunilor şi rolului serviciilor în economia naţionala pot fi realizate şi


prin analiza următorilor indicatori:
1. numărul agenţilor economico-sociali activi din economia naţională, respectiv numărul
întreprinderilor active pe sectoare şi ramuri;
2. mărimea imobilizarilor corporale din sectorul terţiar, respectiv structura imobilizarilor
corporale pe sectoare ale economiei naţionale;
3. volumul şi structura investiţiilor pe domenii de activitate economică
Analizând distribuţia pe sectoare şi ramuri de activitate a întreprinderilor care activează
în economia naţională, putem constata o pondere ridicată a întreprinderilor de servicii în numarul
total al întreprinderilor active: aprox. 80%.
Trebuie să menţionăm ca marea majoritate a întreprinderilor din România, respectiv
82,74% la nivelul anului 2003, funcţionează în zece sectoare – comerş (cu amanuntul, en gros),
sport şi divertisment, servicii pentru întreprinderi, hoteluri şi restaurante, transport, construcţii,
industrie alimentară, comerţ cu maşini şi combustibili, industria textilă - care pot fi considerate
sectoare cheie ale economiei naţionale, iar aproximativ 50% din totalul întreprinderilor
acţionează în domeniul comerţului.
Ponderea foarte mare a întreprinderilor ce au ca obiect de activitate comerţul şi reparaţiile
poate fi argumentata prin faptul că, desfăşurarea acestor activităţi reclamă un volum mai redus de
investiţii, iar viteza de rotaţie a capitalului este mai mare.
Totodata, putem explica ponderea mare a întreprinderilor în sectorul terţiar comparativ cu
proporţia acestui sector în PIB şi în populaţia activă a României, prin dimensiunea acestor
întreprinderi, în general fiind vorba de întreprinderi mici şi mijlocii.
Tendinţa de creştere a ponderii întreprinderilor mici şi mijlocii în cadrul economiei
naţionale - acestea reprezentând 99,35% în 2000 şi 99,42% în 2003, din totalul întreprinderilor
active - şi în cadrul sectorului serviciilor - ponderea lor evoluând de la 99,41% în 1993, la
99,79% în 1997 si la 99,85% în 2000 şi 99,86% în anul 2003 - poate conferi avantajul unei mai
mari adaptabilitati a acestor întreprinderi la fluctuaţiile pieţei. Totodata, trebuie să menţionăm că,
pe termen lung, ea are efect negativ întrucât conduce la pierderea economiilor de scală, datorită
farâmitarii exagerate a producatorilor.
În particular, în sectorul tertiar, ponderea IMM- urilor din comerţ reprezintă 99,95% din
totalul întreprinderilor sectorului, în 2000 şi 2001 şi 99,94% la nivelul anului 2003.
În mod deosebit, trebuie să menţionăm ponderea micro- întreprinderilor din domeniul
serviciilor, acestea reprezentând 91,54% în 2003 din numarul total al întreprinderilor sectorului.
Volumul imobilizarilor corporale implementate în sectorul serviciilor şi structura
imobilizarilor corporale pe principalele sectoare ale economiei naţionale reprezintă indicatori
utili în determinarea dimensiunii resurselor materiale atrase în sectorul terţiar.
În perioada 1992-1997 putem constata o uşoara crestere a ponderii imobilizarilor
corporale din domeniul serviciilor – cu aproximativ 2,6% - reprezentând la acel moment 28,8%
în totalul imobilizarilor existente în economie.
Trebuie să precizăm că, această crestere notabila a ponderii imobilizarilor corporale din
sectorul serviciilor înregistrată în ultimii ani, se datoreaza în special aportului imobilizarilor
corporale din administraţia publică – de la 11,1% în anul 1999, la 60,5% în 2000, atingând
nivelul de 82,9% în anul 2003.
Dimensiunile sectorului terţiar în raport cu celelalte sectoare ale economiei naţionale pot
fi exprimate şi prin indicatorul marimea investiţiilor şi distribuţia lor pe domenii de activitate,
care exprimă de fapt, eforturile realizate pentru crearea de noi mijloace fixe, pentru dezvoltarea
şi modernizarea celor existente în acest sector.
Analizând evolutia structurii investiţiilor pe sectoare de activitate în România, în perioada
1992-2003, vom constata urmatoarele aspecte:
- o reducere drastică a investiţiilor din sectorul primar, ca urmare a penuriei resurselor
financiare ale ţăranilor pentru achiziţionarea de mijloace de producţie moderne, de menţionat
fiind subvenţionarea într-o măsură din ce în ce mai mica a agriculturii de către stat (ponderea cea
mai mare a suprafeţei agricole apartinând sectorului privat – 96,3% în 2001130); - evoluţiile
variabile ale investiţiilor în sectorul secundar (industrie şi construcţtii) denota inexistenta unei
strategii coerente privind dezvoltarea şi modernizarea a cestui sector de activitate;
- în această perioadă, ramurile de servicii au înregistrat creşteri notabile ale investiţiilor,
cu excepţia serviciilor de transport şi depozitare, unde investiţiile s-au diminuat cu aproape 70%
faţă de nivelul anului 1990. Ponderea investiţiilor în sectorul terţiar reprezenta la nivelul anului
2003 aproape jumatate – 46,9% - din totalul investiţiilor realizate în economie.
În încercarea mea de a prezenta şi analiza dimensiunile sectorului terţiar în România,
utilizând evidentele statistice existente la ora actuala, am urmărit sa creez un tablou de ansamblu
privind locul serviciilor în economia nationala. Totusi, trebuie să mentionz calitatea precara a
datelor statistice existente cu privire la dimensiunile serviciilor – atât în context naţional cât şi
internaţional – fapt care are o importanţă covârşitoare în investigarea rolului serviciilor.
Sunt de parere că, actualul cadru existent privind cercetarea serviciilor se dovedeşte a fi
mult prea limitat pentru un domeniu atât de complex şi dinamic, de aceea, sunt necesare noi
instrumente, noi metode de culegere şi analiza a datelor statistice pentru a întelege noile realităţi
privind serviciile în întreaga lor complexitate. Unii autori consideră că, obţinerea unei imagini
mai complete şi reale a dimensiunilor şi locului serviciilor în economia româneasca, comparativ
cu tendinţele înregistrate la nivel internaţional în domeniul sectorului terţiar, presupune
completarea indicatorilor prezentaţi cu o analiza a unor indicatori specifici diverselor ramuri ale
serviciilor, precum şi cercetarea aspectelor calitative ale activităţii desfaşurate.
Bibliografie:

1. Agnes Ghibuţiu, „ Serviciile şi dezvoltarea. De la prejudecăţi la noi


orizonturi”, Ed. Expert, Buc. 2000
2. Valentin Hapenciuc, „Economia serviciilor - curs”
3. Anca Gabriela Turtureanu, ,,Economia serviciilor - curs''