Interdependenţele serviciilor în economie şi societate

Sectorul terţiar este strâns legat de celelalte sectoare economice, existând multiple
interdependenţe între acesta şi alte domenii de activitate economico-socială.
Cuprinzând servicii destinate fie consumului intermediar, fie celui final, sistemul de legături ale
terţiarului se structurează pe două direcţii principale: impactul cu procesul de producţie propriu-zis şi
asupra omului cu nevoile sale.1
Serviciile destinate consumului intermediar, au fie un raport organic cu producţia de bunuri
(exercitându-se chiar în interiorul întreprinderilor producătoare de bunuri), fie un raport funcţional
(exercitându-se de întreprinderi sau indivizi care lucrează de o manieră independentă).
În diferite stadii de dezvoltare economică, anumite activităţi de servicii care se exercitau în
interiorul întreprinderilor producătoare de bunuri, se exercită în exterior sau invers; este ceea ce se
numeşte exteriorizarea, respectiv interiorizarea serviciilor.
Mişcarea spre exterior sau spre interior a unuia sau altuia din servicii depinde de un număr
mare de factori, dintre care cei mai importanţi sunt: 2
 nivelul de dezvoltare şi de generalizare a tehnicii sau, mai concret, nivelul general de
dezvoltare tehnologică atins de o economie dată;
 gradul de dezvoltare a schimburilor, respectiv întinderea şi coerenţa pieţei.
Progresul ştiinţific şi tehnic în ramurile direct productive, dezvoltarea producţiei materiale sunt
determinate de amplificarea serviciilor de producţie cum ar fi cele de cercetare, proiectare,
introducere a noilor tehnologii, informatică, selectare şi pregătire a forţei de muncă etc. De
asemenea, servicii precum transporturile, telecomunicaţiile, comerţul, serviciile bancare şi de
asigurări, juridice etc. contribuie, în mod direct, la realizarea produselor pe piaţă.
În acelaşi timp, producţia furnizează mijloacele materiale şi tehnice necesare exercitării
serviciilor şi mai mult chiar, obiectul de activitate al unora dintre ele (transport, comerţ).
Dezvoltarea sectorului serviciilor nu exclude dezvoltarea industrială, nu înseamnă
dezindustrializarea economiilor ţărilor dezvoltate. Dimpotrivă, analize economice arată că dezvoltarea
producţiei şi comerţul cu servicii au fost cele mai importante în acele sectoare de servicii cele mai
strâns legate de producţia şi comerţul cu bunuri.
1 Minciu, Rodica; Zadig, Rodica, Economia şi tehnica serviciilor de alimentaţie publică şi turism, ASE, Bucureşti, 1984,
pag. 42
2 Nusbaumer, Jacques, Les services, nouvelle donne de l’éconimie, Economica, Paris, 1984
 Experienţa ţărilor dezvoltate arată că sectorul serviciilor este uzual, este de asemenea, o
premisă şi un rezultat al industrializării.
În acest sens, existenţa unui sistem bancar eficient, a unui sector corespunzător dezvoltat de
transporturi, de telecomunicaţii, de servicii de asigurare şi a unei administraţii publice eficiente sunt
esenţiale pentru înfăptuirea unui proces de creştere economică internă şi pentru participarea
avantajoasă la comerţul internaţional.
Un sistem bancar bine organizat are capacitatea de mobilizare şi utilizare eficientă a capitalului
nu numai în cadrul fiecărei economii naţionale, ci şi prin investiţii directe în alte economii, prin
acordarea de împrumuturi în condiţii avantajoase.3
Dezvoltarea comerţului cu produse de înaltă tehnicitate şi cu instalaţii complexe determină
sporirea comerţului internaţional cu servicii cum ar fi cele legate de transferul internaţional de
tehnologie, comerţul cu brevete, know-how, servicii de engineering, consultanţă, asistenţă tehnică,
service etc.
Epoca actuală se caracterizează prin contacte internaţionale deosebit de intense. Aceasta
conduce la amplificarea fluxurilor internaţionale de servicii cum ar fi cele generate de călătoriile de
afaceri, întreţinerea reprezentanţelor economice, participarea la organizaţii internaţionale, congrese,
conferinţe, colocvii, servicii de presă şi telecomunicaţii, burse de studii şi documentare etc. 4
Serviciile destinate consumului final sunt implicate, în mod direct, în satisfacerea nevoilor de
consum ale populaţiei. Este vorba de nevoi materiale (alimentaţie, reparaţii, transport, aprovizionare
cu mărfuri), dar mai ales ne nevoi spirituale şi sociale (de comunicare, cunoaştere, educare,
securitate, recreere) care au o evoluţie permanent ascendentă pe măsura dezvoltării societăţii.
Satisfacerea acestor trebuinţe presupune dezvoltarea serviciilor de transport, alimentaţie publică,
comerţ ş.a. precum şi a celor de telecomunicaţii, învăţământ, cultural-artistice, asigurări, juridice,
turism. În procesul de acoperire a nevoilor, dorinţelor şi respectiv cererii utilizatorilor finali, serviciile
intră în relaţii complexe cu bunurile materiale, relaţii ce pot fi atât de concurenţă (substituţie), cât şi
de stimulare reciprocă. Referitor la aceste raporturi, în ţările dezvoltate, creşterea consumului final de
servicii a devansat, atât valoric cât şi sub aspectul volumului, creşterea consumului de bunuri. 5
Ceea ce caracterizează cel mai pregnant economia modernă este complementaritatea bunuri-

3 Puiu, Al. (coord.), Comerţul invizibil, Institutul de Economie Mondială, Bucureşti, 1987, pag. 9
4 Puiu, Al. (coord.), Comerţul invizibil, Institutul de Economie Mondială, Bucureşti, 1987, pag. 13-14
5 Jivan, Al., Economia sectorului terţiar, Editura Sedona, Timişoara, 1998
servicii, care maximizează valoarea de utilizare a produselor pe întreaga durată a existenţei lor.
Aceasta ia în considerare pe o parte ansamblul bunurilor şi efectelor benefice rezultate, iar pe de altă
parte, ansamblul costurilor sau eforturilor asociate consumului de bunuri sau servicii, indiferent dacă
aceste avantaje obţinute sau aceste eforturi sunt exprimate în formă monetară sau sunt de altă
natură.
Dezvoltarea serviciilor se produce sub impactul revoluţiei tehnico-ştiinţifice, impact preluat
direct sau ca efect mijlocit al mutaţiilor incluse în alte compartimente ale economiei. 6
Complexitatea acestor relaţii demonstrează că de gradul de dezvoltare a serviciilor sunt
dependente nivelul cantitativ şi calitativ de satisfacere, atât a nevoilor producţiei cât şi ale
consumatorilor finali, ale populaţiei, atât pentru generaţiile prezente, dar şi pentru cele viitoare,
serviciile reprezentând aşadar, un factor de primă importanţă în realizarea dezvoltării durabile.

Rolul serviciilor în dezvoltarea economico-socială

Teoriile economice noi reconsideră rolul serviciilor în dezvoltarea economică, în contextul

revizuirii şi a concepţiilor despre creşterea economică.
Experienţa ţărilor dezvoltate relevă importanţa deosebită a serviciilor de învăţământ şi
cercetare în dezvoltarea economică. Astfel, progresul acestor ţări se explică, printre altele şi prin
atenţia remarcabilă acordată acestor domenii în care sunt angajate milioane de persoane şi cărora le
sunt alocate bugete substanţiale, provenind atât din sectorul privat cât şi din cel public. De exemplu,
în universităţile din SUA, este cuprins un personal permanent mai numeros decât cel din agricultură. 7
Activităţile de cercetare şi de educaţie (învăţământ) se înscriu între funcţiile cele mai
importante ale serviciilor în producţia de bogăţie materială şi spirituală. 8
Dezvoltarea funcţiei de cercetare este consecinţă şi totodată premisă a evoluţiei tehnicilor de
producţie. Activităţile de cercetare-dezvoltare participă la conceperea de produse şi servicii noi,
adaptate la cerinţele pieţei, la creşterea calităţii acestora şi la obţinerea lor într-un timp mai scurt şi cu
un consum mai redus de factori de producţie.
Utilizarea noilor echipamente şi aplicarea noilor tehnologii nu este posibilă fără calificarea

6 Ioncică, Maria, Economia serviciilor. Abordări teoretice şi implicaţii practice, Editura Uranus, Bucureşti, 2006, pag. 56
7 Naisbitt, John, Megatendinţe, Editura Politică, 1989, pag. 43-44
8 Giarini, Orio; Roulet, Jean Rémy, L’Europe face à la nouvelle économie de service, L’Institut Universitaire D’Etudes
Europeennes, Geneve, 1988, pag. 57-59
superioară a personalului. Formarea inginerilor de sistem sau a fizicienilor reclamă evident un nivel de
educaţie superior celui al muncitorilor care lucrau la războaiele de ţesut de la începutul revoluţiei
industriale. La fel, dacă în societatea pre-industrială foarte puţină lume ştia sau avea nevoie să ştie să
citească; astăzi, în societatea informaţională, majoritatea persoanelor trebuie să ştie să folosească
calculatorul. Aşadar, în economia modernă, creşterea economică presupune investiţii din ce în ce mai
mari în capitalul uman.
Însă, serviciile nu sunt implicate doar în pregătirea producţiei, prin funcţiile de cercetare şi
educaţie la care se adaugă cele de aprovizionare cu materii prime şi materiale necesare, ci şi în
derularea procesului de producţie propriu-zis (serviciile de întreţinere şi stocaj atât al intrărilor cât şi
al ieşirilor, al rezultatelor).
Un produs nu poate fi accesibil consumatorilor fără intervenţia funcţiei de distribuţie,
cuprinzând ansamblul operaţiunilor tehnice şi economice care au loc din momentul ieşirii produselor
din procesul de producţie până când ajung la utilizatorii finali. pe lângă distribuţia fizică (adică
deplasarea produselor pe teritorii geografice din ce în ce mai vaste, la consumatori din ce în ce mai
numeroşi şi la distanţe de locul producţiei din ce în ce mai mari), adăugăm şi operaţiuni economice
(care vizează stabilirea numărului de verigi prin care trec mărfurile de la producător la consumator,
alegerea furnizorilor, a formelor de vânzare practicate etc). În acest fel, serviciile contribuie la
înlăturarea strangulărilor şi perturbaţiilor în procesele de producţie, participând la realizarea
echilibrului economic între cerere şi ofertă, între producţie şi consum.
O altă funcţie importantă a serviciilor este legată de utilizarea produselor, respectiv
întreţinerea, refacerea (repararea) sau potenţarea valorii de întrebuinţare a acestora. Cu cât un
produs este mai avansat cu atât aceste activităţi sunt mai complexe şi mai costisitoare. Pe de altă
parte, prin prelungirea duratei de viaţă a bunurilor industriale sau de consum se realizează
importante economii de resurse materiale sau umane.
Maturizarea revoluţiei industriale şi dezvoltarea producţiei de masă au pus în evidenţă o altă
funcţie importantă a serviciilor: gestiunea şi ridicarea deşeurilor. Deşeurile sunt produse anexate
oricărui tip de activitate sau producţie umană. Au apărut astfel probleme legate de gestiunea
deşeurilor, mai ales a celor a căror reciclare este foarte costisitoare sau nu pot fi reintegrate în
circuitul natural. În paralele cu creşterea deşeurilor industriale s-a înregistrat şi extinderea celor
rezultate din consumul final. Unele dintre acestea, cum ar fi ambalajele din materiale plastice, sunt
dificil de distrus şi/sau produc diferite forme de poluare, necesitând investiţii importante pentru
organizarea de sisteme de distrugere şi reintegrare a lor din punct de vedere economic şi ecologic.
Aşadar, în economia serviciilor actul complet de producţie vizează maximizarea eficienţei
funcţiilor de servicii combinate cu cele de producţie propriu-zise pe întreaga lor durată de
desfăşurare, pornind de la cercetare-dezvoltare, producţie fizică, distribuţie, utilizare până la
scoaterea din uz şi reciclarea.
Studii efectuate de specialişti, ca de exemplu Edward Denison de la Departamentul de Comerţ
al SUA, asupra aportului factorilor de producţie la creşterea economică, au demonstrat că două treimi
din creşterea economică a ţărilor dezvoltate, în speţă SUA, se datorează în prezent progresului tehnic
şi în special, sporirii calificării forţei de muncă. 9

Serviciile şi calitatea vieţii

Calitatea vieţii este un concept complex care vizează atât latura materială a vieţii oamenilor
cât şi cea spirituală, calitatea relaţiilor umane, precum şi perceperea subiectivă a tuturor acestor
elemente de către individ.10
Calitatea vieţii nu se poate exprima printr-un singur indicator sintetic, de aceea se folosesc mai
mulţi indicatori parţiali. Cunoscutul economist de origine română, Lionel Stoleru recomandă
regruparea diferiţilor indici în trei categorii: economici, socio-demografici, ecologici. 11
Încă din secolul al XIX-lea, statisticianul Engel observase că cu cât veniturile familiilor erau mai
ridicate, cu atât partea cheltuielilor pentru mărfuri alimentare era mai mică, iar partea serviciilor
considerate ca cheltuieli accesorii, creşte în consumul final al familiilor.
În cazul ţărilor puternic industrializate, partea serviciilor în consumul final privat se situează
între 1/3 şi 1/2, cu o uşoară tendinţă de majorare, iar în cazul ţărilor est-europene ponderea
serviciilor este mult mai scăzută, cca. 18-25%, explicabilă prin nivelul mai scăzut de dezvoltare, prin
deosebirile de preţ sau de obiceiuri de consum etc.
În România, scăderea puterii de cumpărare a populaţiei după 1990, s-a reflectat şi în ponderea
redusă a serviciilor în totalul cheltuielilor de consum ale populaţiei, până în 1997 înregistrându-se
chiar o scădere a ponderii cheltuielilor pentru servicii.

9 Naisbitt, John, Megatendinţe, Editura Politică, 1989, pag. 47

10 Ioncică, Maria, Economia serviciilor. Abordări teoretice şi implicaţii practice, Editura Uranus, Bucureşti, 2006, pag. 62
11 Stoleru, Lionel, L’équilibre et la croissance économique, Dunod, Paris, 1978
 O altă relaţie importantă este aceea a serviciilor cu timpul liber care se referă atât la mărimea
acestuia cât şi la modalităţile lui de utilizare.
Timpul liber, loisirul, reprezintă acel timp destinat unui „ansamblu de activităţi cărora individul
li se dedică în mod liber, de bunăvoie şi cu plăcere, fie pentru a se odihni, fie pentru a se distra şi a-şi
satisface nevoile estetice, fie pentru a-şi îmbogăţi informaţia sau a-şi completa în chip dezinteresat
formaţia, pentru a-şi lărgi şi dezvolta participarea socială voluntară sau capacitatea creatoare, după ce
s-a eliberat de obligaţiile profesionale, sociale şi familiale” 12. Aşadar, mărimea timpului liber este
strâns condiţionată de dimensiunile componente ale bugetului de timp al oamenilor (timp fiziologic
de bază: somn, repaus, igienă, hrană; timp de muncă; timp de transport; secvenţe de timp impuse;
timp liber).
În decursul a două secole, în condiţiile dublării duratei medii a vieţii, de la cca. 36 de ani în
jurul anului 1800, la peste 70 de ani în prezent, timpul liber a crescut de mai bine de 6 ori de la 3 ani la
19 ani.13 Una din explicaţii ar fi: scăderea timpului de muncă ca urmare a sporirii productivităţii
muncii.
Structura bugetului de timp, în anii 1800 şi 2000
Tabel nr. 4
1800 2000
Timp liber - 3 ani (8%)
Timp liber - 19 ani (27%)
Muncă - 11 ani (30%)
Muncă - 8 ani (11%)
Transport - 2 ani (6%) Transport - 6 ani (8%)
Copilărie şi şcoală - 5 ani (14%) Copilărie şi şcoală - 8 ani (11%)
Timp fiziologic de bază (somn, hrană, igienă, Timp fiziologic de bază (somn, hrană, igienă,
repaus etc.) - 15 ani (42%) repaus etc.) - 31 ani (43%)
Total - 36 ani Total - 72 ani
Sursa: Angelescu, Coralia; Jula, Dorin, Timpul liber. Condiţionări şi implicaţii economice, Editura
Economică, Bucureşti, 1997

Serviciile sunt implicate atât în favorizarea reducerii timpului de muncă (în principal prin
impulsionarea creşterii productivităţii), cât şi în reducerea timpului afectat satisfacerii cerinţelor

12 Dumazedier, J., Vers une civilisation du loisir, Editions du Seuil, Paris, 1962
13 Angelescu, Coralia; Jula, Dorin, Timpul liber. Condiţionări şi implicaţii economice, Editura Economică, Bucureşti,
1997, pag. 29-32
existenţei (efectuarea cumpărăturilor , prepararea hranei, întreţinerea locuinţei, îngrijirea sănătăţii
etc.). Un rol deosebit de important revine: comerţului, asistenţei medicale şi sociale, alimentaţiei
publice, transportului, spălătoriilor şi curăţătoriilor chimice, instituţiilor publice etc.).
Între modalităţile principale de utilizare a timpului liber se înscriu: urmărirea programelor de
radio şi TV, vizionarea de spectacole, vizitarea de muzee, expoziţii etc., turism, activităţi sportive etc.
Diversificarea ofertei de servicii, şi în mod deosebit a ofertei turistice, are efecte benefice
asupra dimensiunilor şi modului de utilizare a timpului liber şi pentru creşterea calităţii vieţii
populaţiei, mai ales în condiţiile stresului accentuat ce caracterizează civilizaţia modernă.
Serviciile sunt implicate atât în degradarea cât şi în protejarea mediului.
În ceea ce priveşte deteriorarea mediului, dezvoltarea serviciilor, mai ales conjugată cu
creşterea urbanizării, ca de altfel şi dezvoltarea industrială, a agriculturii intensive, activităţilor casnice
etc. poate provoca daune de toate tipurile, de la cele grave, cu implicaţii deosebite asupra echilibrului
ecologic ca: poluarea apelor şi atmosferei, distrugerea pădurilor, a solului, a unor specii de animale
şi/sau plante etc., până la cele mai puţin importante ca poluarea sonoră sau murdărirea străzilor.
Dintre domeniile serviciilor, se remarcă prin efecte negative pe care le are supra mediului
înconjurător: transporturile, comerţul, turismul etc.
Referitor la protejarea mediului, serviciile contribuie la folosirea raţională a resurselor naturale
(de exemplu prin servicii geologice, de cercetare ştiinţifică etc.), la prevenirea şi combaterea
deteriorării lui (contribuţia unor servicii ca: îmbunătăţiri funciare, amenajări silvice, amenajări
hidrografice, servicii de epurare a apelor, gazelor, de salubritate şi alte activităţi similare), la procesul
de educare ecologică a oamenilor (servicii de învăţământ, informare etc.).