Tipologia si definitii ale serviciilor incluse in sectorul tertiar

Conceptul de serviciu
Mult timp importanta activitatii de servicii nu a fost recunoscuta, serviciile fiind neglijate de
economisti si incadrate in sfera neproductiva.
Aceasta stare de fapt s-a schimbat in ultimele doua- trei decenii, pe baza urmatoarelor date:
numai serviciilepot crea locuri de munca in numar sufficient pentru a rezolva sau limita
problema somajului; sectorul tertial nu este ingradit decat de reglementari,care sunt repuse in
discutie in cadrul unui proces de liberalizare a schimburilor internationale; oferta de servicii
differentiate si adaptate la cerere este un element esential al competitivitatii intreprinderilor
oricare ar fi domeniul lor de activitate.
Preocuparile specialistilor de a depasii relative ramanere in urma a teoriei economice in raport
cu dezvoltarea rapida a sectorului serviciilor au intampinat greutati mai ales in privinta
definirii conceptului de serviciu. Acestea sunt determinate, pe de o parte, de marea
eterogenitate a activitatilor economice cuprinse in categoria de servicii, iar pe de alta parte, de
numeroasele acceptiuni a termenului de serviciu in vorbirea curenta.
Definitiile date varieaza de la cele bazate pe un singur criteriu de diferentiere intre bunuri si
servicii pana la cele detaliate care enunta cateva caracteristici ale serviciilor.
Majoritatea definitiilor accentueaza in principal ca serviciile sunt “activitati al caror rezultat
este nematerial si deci nu se concretizeaza intr-un produs cu existenta de sine statatoare”. De
exemplu, Asociatia Americana de Marketing defineste serviciul ca: “activitatea oferita la
vanzare care produce avantaje si satisfactii fara a antrena un schimb fizic sub forma unui bun.
Cu toate acestea definitiile de genul celor de mai sus, sunt destul de ambigue. Astfel exista
foarte multe servicii care se concretizeaza in bunuri materiale cum ar fi: serviciile
cinematografice editoriale, de informatica, alimentatie publica.
Cand vorbim despre materialitatea sau nematerialitatea serviciului, trebuie clarificat daca este
vorba de activitatea propriu zisa, de suporturile sale si rezultate.

Serviciul ca act reprezinta prestarea efectiva si pune in legatura activitatea prestatorului,

mijloacele materiale ale prestatiei si obiectul serviciului, respective realitatea materiala sau
sociala detransformat sau modificat. Interactiunea elementelor mentionate si faptul ca
prestatiile de servicii au caracteristici spatiale si temporale le confera trasaturi de materialitate.
Astfel ca si in cazul bunurilor materiale si in cazul serviciilor este nevoie de mana de lucru, de
capital ethnic si este necesar un beneficiar adica un client.
Principala diferenta intre procesul de productie a serviciilor si cel fabricare a bunurilor
materiale rezida in faptul ca clientul face parte din sistemul de productie. Acest sistem ar
trebui denumit dupa, opinia unor specialisti, cu termenul specific de “servuctie”.
Astfel in practica, toate activitatile pot fi plasate pe o scala undeva intre a fi un serviciu pur
(rezultate intangibile) si un bun pur, relevand existenta unei continuitati bunuri-servicii.
Din punct de vedere al marketingului, majoritatea definitiilor accentueaza asupra utilitatilor,
beneficiilor, avantajelor, respective satisfactiilor pe care activitatile de servicii le procura
consumatorilor.
De asemenea, pornind de la o alta caracteristica principala a serviciilor si anume faptul ca
productia si consumul, utilizarea lor simultane, serviciile sunt private ca efecte ale muncii sau
ale actiunii unor factori (conditii) naturali. Astfel, in Dictionarul Academiei de Stiinte
Comerciale din Franta serviciile sunt definite ca ansamblul de avantaje sau satisfactii
procurate fie direct, fie prin folosirea unui bunpe care l-a achizitionat beneficiarul serviciului
(alimente, aspiratoare), sau a dreptului de a-l utiliza.
Demersul de definire al serviciilor este dificil si pentru ca acesta are loc si in interiorul
intreprinderilor producatoare de bunuri materiale. Astfel, Hill (1977) defineste serviciile ca “
schimbari in conditia unei personae sau a unui bun, care sunt rezultatul activitatii, pe baza de
comanda, a unei alte activitati economice”.
Dificultatea de a distinge precis serviciile, printr-o caracteristica cu adevarat comuna a adus
pe multi specialisti la adoptarea unei definitii negative.astfel, serviciile sunt definite ca fiind
acele activitati economice care nu sunt nici productie industriala, nici minerit, nici agricultura.
O ultima remarca se impune referitor la notiunea de “sector al serviciilor” sau “sector tertiar”.
Aceasta are doua acceptiuni: pe de o parte, ansamblul de “meserii” (contabili, secretare,
vanzatori, etc.) care se exercita in societati de servicii (banci, companiiaeriene…) sau in
intreprinderi industriale sau agricole; pe de alta parte, ansamblul unitatilor de productie
statistic isolate, a caror activitate principala consta in oferirea de servicii. Acest al doilea sens
corespunde notiunii statistice de ramura.

Tipologia serviciilor
Analiza structurii si tentintelor in evolutia serviciilor se bazeaza pe datele statistice furnizate
de numeroasele clasificari sau nomenclatoare, nationale si internationale, ale activitatilor din
economie.
Clasificarile statistice, nationale si internationale ale serviciilor sunt importante deoarece
permit reflectarea stadiului dezvoltarilor economice, inclusive prin comparatii la nivelul
tarilor sau pe categorii de tari, dar mai importanta di punct de vedere al implicatiilorasupra
masurilor de politica economica este desprinderea unor categorii de servicii dupa criterii
specifice.
O prima grupare a serviciilor, dupa sursele lor de procurare, le imparte in servicii marfa
(market sau de piata) si ne-marfa (non-market sau necomerciale). Serviciile marfa sunt cele
procurate prin acte de vanzare-cumparare, prin intermediul pietei, iar cele ne-marfa ocolesc
relatiile de piata. In aceasta a doua categorie sunt cuprinse serviciile publice dar si cele
furnizate de organizatii private non-profit sau pe care si le fac oamenii insisi (“self-service”).
Referitor la serviciile non-market prestate de organizatii sau institutii non-profit, este vorba de
servicii religioase, de caritate, ale unor organizatii sindicale.
In ceea ce priveste rapoturile intre “self-service” si serviciile de piata, relatiile sunt complexe
fiind influentate de o serie de factori ca: aparitia de bunuri si echipamente performante care
“ajuta” indivizii si familiile in “autoproductia” de servicii, evolutia puterii de cumparare a
populatiei, schimbarile de ordin social etc.
Legata de aceasta clasificare este si structura serviciilor dupa natura nevoilor satisfacute in
servicii private si servicii publice.
Serviciile private sunt cele care satisfac nevoi particulare ale indivizilor sau familiilor, iar
serviciile publice sunt definite ca activitati organizate, autorizate de o autoritate administrative
centrala sau locala, pentru satisfacerea de nevoi sociale in interes public. Prin interes public se
intelege totalitatea intereselor exprimate de o colectivitate umana cu privire la cerintele de
organizare, convietuire, asistenta sociala, transport, etc. In acelasi timp, servicii publice sunt
considerate si acele activitati care se adreseaza unor nevoi individuale dar sunt finantate de la
bugetul statului ( invatamantul public, sanatatea publica, etc), cu mentiunea ca asemenea
nevoi se afla la granite intre “ individual” si “social”.
Impartirea in “privat” si “public” vizeaza, natura prestatorilor, serviciile private fiind furnizate
de societati sau organizatii private, iar cele publice fiind oferite de institutii, organizatii
publice.
Cu toate ca, distinctia intre servicii private si cele publice nu este ata de clara, este importanta
prin implicatiile practice pe care le are asupra masurilor de politica economica, atat la nivel
macro cat si la nivel micro-economic.
Astfel, conceptii neo-liberale, care par sa castige din ce in ce mai mult teren, sustin ca
privatizarea unui numar cat mai mare de servicii publice ( incepand cu transporturile, posta si
telecomunicatiile si sfarsind cu invatamantul, sanatatea s.a.) ar conduce la cresterea eficientei
acestor activitati si a calitatii prestarilor.
Pe de alta parte relatiile de piata si prestarea de societati private nu pot fi generalizate, pentru
servicii care satisfac nevoi cu caracter pregnant social si de care individul in sine nu poate sa
nu fie interesat (constient) cum ar fi: apararea si siguranta nationala, justitia, ordinea publica,
administratia publica, protectia mediului, asistenta sociala etc.
Astfel, un mare numar de servicii sunt publice in toate tarile cu economie de piata pentru ca
exista intr-un anumit fel o gestiune publica “ naturala” in opozitie cu una “ institutionala”.
Implicatii deosebite asupra organizarii, finantarii, gestiunii resurselor, tehnicilor de marketing,
tendintelor de evolutie, o au si categoriile e servicii structurate dupa beneficiarul (utilizatorul)
acestora. Din acest punct de vedere exista mai multe clasificari ale serviciilor.
O prima clasificare, imparte serviciile in intermediare si finale.
Serviciile intermediare ( de productie, de afaceri, pentru intreprinderi sau pentru agentii
economici si sociali) sunt activitati care folosescpentru productia bunurilor sau a altor servicii.
Intra ina aceasta categorie: stocajul, transporturile, distributia, asigurarile si reasigurarile,
finantele, telecomunicatiile, dar si serviciile juridice, contabile, de formare si perfectionare
profesionala.

Serviciile de productie, la randul lor, dupa locul unde se desfasoara se clasifica in:
1. Servicii integrate ale intreprinderii ( internalizate sau interiorizate) cum ar fi cele de
reparare si intretinere a utilajelor, de proiectare, de cecetare, de evidenta contabila si
financiara etc.
2. Servicii de productie prestate de unitati specializate ( externalizate) ca de exemplu: servicii
de leasing, de marketing,de asigurari etc.
Serviciile finale sunt acelea care contribuie la satisfacerea nevoilor de consum ale populatiei,
fiind un element constitutiv al calitatii vietii acesteia.
Dupa natura nevoilor satisfacute si modul lor de satisfacere, serviciile finalepot fi la randul
lor.
1. Servicii pentru consumul individual al populatiei, obtinute prin cumparare in cadrul
relatiilor de piata sau prin “ self-service”;
2. Servicii publice, care sunt finantate prin redistribuirea veniturilor “socializate” la nivelul
bugetelor centrale sau locale si se adreseaza unor nevoi sociale sau mixte ( cu character atat
individual cat si social). La randul lor pot fi colective cum ar fi armata, politia, protectia
mediului etc. sau individualizate ( personalizate) invatamant, sanatate, cultura s.a.
O clasificare a serviciilor are drept criteriu functiile economice indeplinite acestea, functii ce
deriva din circuitul productiei sau sferelor reproductiei sociale. Dupa acest criteriu serviciile
pot fi:
· De distributie: transport, comunicatii, comert cu ridicata si cu amanuntul;
· De productie ( de afaceri): banci, asigurari, contabilitate, publicitate;
· Sociale ( colective): sanatate, educatie, posta, servicii publice non-profit;
· Personale: casnice, hoteluri si restaurante, reparatii, ingrijire personala.
Natura efectelor activitatilor de servicii reprezinta un alt criteriu frecvent utilizat de
clasificarea acestora. Astfel serviciile pot fi materiale si nemateriale.
Serviciile materiale sunt cele incorporate in bunuri dar si cele care vizeaza direct productia
materiala, cum ar fi: transportul, distributia, repararea si intretinerea echipamentelor
industriale si casnice etc.
Serviciile nemateriale nu se concretizeaza in bunuri materiale si nici transformari de natura
materiala, ele contribuind de regula, la satisfacerea unor nevoi spirituale ale indivizilor sau a
unor nevoi sociale, colective.
Natura, efectele activitatii de servicii, influenteaza si posibilitatile si modalitatile de
comercializare a acestora.
Din acest punct de vedere, serviciile pot fi clasificate in:
· Transferabile (comercializabile)
· Netransferabile (necomercializabile)
Serviciile transferabile sunt cele care pot fi schimbate la distanta, incorporate fie in bunuri
materiale, fie cu ajutorul unui suport electronic sau de alta natura. Aceste servicii pot astfel
“calatorii” si chiar trece frontierele. Este vorba de servicii editoriale (incorporate in carti,
reviste, ziare), cinematografice si servicii care pot fi transmisibile prin folosirea unor
echipamente fizice (servicii de telecomunicatii, transporturi, informatica).
Tot in legatura cu modalitatile de furnizare aserviciilor se afla si gruparea acestora in:
· Servicii care necesita deplasarea producatorului (persoana fizica sau juridica)
· Servicii care presupun deplasarea consumatorului la locul ofertei (turisti, studenti)
Un alt criteriu de clasificare a serviciilor este acela in functie de raportul capital/ munca in
procesul de productie a serviciilor. Dupa acest criteriu se disting;
· Servicii care se bazeaza pe personal (forta de munca mai mult sau mai putin specializata
· Servicii care se bazeaza pe echipamente (mai mult sau mai putin mecanizate sau
automatizate)
Un numar important de clasificari ale serviciilor au drept criteriu de baza natura prestatorului.
Astfel, in concordanta cu forma de proprietate si modul de organizare a prestatorilor de
servicii, se disting:
· Sectorul public: tribunale, spitale, cazari, posta, scoli, etc.
· Sectorul asociativ constituit din organisme de ajutor si asistenta: biserici, muzee;
· Sectorul privat: companii aeriene, organismele financiar bancare si de asigurari, etc.
Dupa momentul aparitiei in sfera vietii economice exista: servicii traditionale si servicii
moderne.
Pe langa clasificarile de mai sus exista alte numeroase posibilitati de structurare a serviciilor
dupa criterii cum ar fi: motivatia de cumparare, gradul de diferentiere si personalizare a
serviciilor (servicii standard si servicii individualizate), numarul de beneficiary si multe altele.

In incheiere, trebuie subliniat ca multitudinea clasificarilor serviciilor demonstreaza

diversitatea tipologica deosebita a acestora si complexitatea functionatrii sectorului tertiar.