TIPOLOGIA SERVICIILOR

Eterogenitatea ramurilor cuprinse n sfera tertiarului si diversitatea tipologica a activitatilor de masura a serviciilor ntlnite n orice economie, pe de o parte, si dificultatile de masurare a dimensiunilor sectorului tertiar, de evaluare a contributiei acestora la dezvoltarea economico sociala si mai ales, de asigurarea a comparabilitatii ntre tari cu privire la nivelul atins de servicii si perspectivele acestora, pe de lata parte, au adus frecvent n actualitatea necesitatea structurarii lor dupa criterii unitare, realizarea de categorii omogene din punctul de vedere al continutului si comportamentului economic.

3.1 Necesitatea si oportunitatea clasificarii serviciilor

Sectorul serviciilor este constituit dintr-o mare varietate de activitati, rezultat al cuprinderii largi a acestui si diversitatii domeniilor de referinta. Astfel, din componenta acestui sector fac parte ramurile care, prin natura lor, ntrunesc caracteristicile serviciilor transport, telecomunicatii, comert, nvatamnt, sanatate, etc. si care alcatuiesc structura de baza a tertiarului, dar si alte activitati din celelalte compartimente ale economiei, cum ar fi: cercetare proiectare, management, consultanta, prelucrarea informatiilor, etc, care se autonomizeaza sub forma serviciilor. 12512u2016m Continutul foarte diferit al acestor activitati ca si faptul ca se regasesc n toate sectoarele vietii economice si sociale, purtnd amprenta specificitatii acestora, se reflecta n eterogenitatea sferei serviciilor, facnd aproape imposibila tratarea ei globala nediferentiata. Apare, astfel, ca deosebit de necesara, structurarea serviciilor n categorii omogene, cu trasaturi comune si mecanisme proprii de evolutie. Necesitatea clasificarii serviciilor decurge, totodata, si din dinamismul nalt al acestora marcat nu numai printr-o crestere ci, mai ales prin diversificarea lor tipologica. Pe un alt plan, nevoia gruparii serviciilor, a elaborarii unui sistem unitar, coerent de ordonare a lor, trebuie pusa n corelatie cu particularul productiei si consumului acestora. Astfel, n privinta productiei se remarca numarul mare de prestatori implicati n realizarea serviciilor, precum si diferentierea lor din punctul de vedere al formei de proprietate, scopului urmarit, modului de organizare, etc. De asemenea, consumul se caracterizeaza prin prezenta unor beneficiari individuali sau colectivi, finali sau intermediari, interni sau externi, etc., la rndul ei, utilizarea serviciilor viznd satisfacerea efectiva a unei trebuinte sau crearea cadrului pentru acoperirea acesteia. Diversitate si complexitatea serviciilor, cresterea locului si rolului lor n viata economica si sociala a tarilor lumii, completata de intensificarea prezentei serviciilor n ansamblul

schimburilor internationale acutizeaza problema delimitarii acestora att n raport cu alte activitati sau cu bunurile, ct mai ales ntre ele, prin definirea unor categorii omogene, bine determinate. Stabilirea unor frontiere clare, precise ntre diferite grupe de servicii, desi dificila si labila, are o mare utilitate practica, privita n raport cu cerintele modernizarii conducerii proceselor economico sociale, dar si teoretica si metodologica. Serviciile ca activitati distincte se regasesc n structura multora dintre clasificari internationale. n privinta tipologiei, aceste clasificari pot fi: pe produs, pe activitati, pe ocupatii, etc. Cele realizate pe produs au n vedere caracteristicile acestora si se subdivizeaza n clasificari pentru bunuri si pentru bunuri si servicii. ntre cele mai frecvent utilizate si care includ, evident, si serviciile, se numara Clasificarea Internationala a Tuturor Bunurilor si Serviciilor (CITBS) ONU; Nomenclatorul Tabelelor Input Output (NTIO) CEE; Clasificarea Bunurilor si Serviciilor pentru Gospodarii (CBSG) ONU, etc. Clasificarile pe activitati regrupeaza unitatile de productie n raport cu tipul activitatii pe care o desfasoara si n functie de materia prima utilizata, specificul productiei, etc., din aceasta categorie fac parte: Clasificare Internationala Tip Industrii a activitatilor economice (CITI) sau International Standard Industrial Clasification (ISIC), Nomenclatorul General al Activitatilor Economice (NACE) utilizat n UE; Clasificarea Ramurilor Economiei Nationale (CREN).

3.2 Criterii si modalitati de clasificare a serviciilor

Una din cele mai cunoscute modalitati de clasificare a serviciilor are drept criteriu continutul acestora, particularitatile activitatilor respective. Utilizata pe scara larga n statisticile nationale si internationale pentru identificarea serviciilor si evaluarea productiei acestora, cunoscuta sub denumirea de Clasificarea Internationala Tip Industrii a activitatilor economice (CITI), reuseste o abordare completa si detailata a ramurilor ce intra n alcatuirea sectorului tertiar. Corelatia cu structura ramurilor economice diferitelor tari, CITI creeaza cadrul unitar cercetarii problematicii serviciilor. Meritele ei incontestabile sunt relevate si de frecventa cu care este adusa n discutie n lucrarile si studiile de specialitate. CITI Rev 3 este o clasificare de tip arborescent, desfasurata pe patru niveluri de agregare si simbolizate cu litere si numere si anume: categorii (codificate cu litere), diviziuni (cod de 2 cifre), grupe (cod de 3 cifre) si clase (cod de 4 cifre). Potrivit acestei clasificari, serviciile, n functie de nivelul unu de agregare, sunt reprezentate prin categoriile:

E hoteluri si restaurante; I transporturi, depozitare si comunicatii; J activitati de intermediere financiara; K activitati imobiliare, de nchiriere si de servicii pentru ntreprinderi; L administratia publica si apararea, asigurarile sociale obligatorii; M nvatamnt; N sanatate si asistenta sociala; O alte activitati colective, sociale si personale; P gospodarii care folosesc personal casnic; Q organizatii extrateritoriale. Fiecare categorie are, n structura, una sau mai multe diviziuni, iar acestea, la rndul lor, grupe si clase. De exemplu, categoria K activitati imobiliare, de nchiriere si de servicii pentru ntreprinderi, una dintre cele mai dinamice n tarile dezvoltate, cu economie de piata, cuprinde diviziunile: 70 activitati imobiliare: 71 nchirieri de masini si echipamente si de bunuri materiale si casnice; 72 activitati de informatica si conexe; 73 cercetare dezvoltare; 74 alte activitati de servicii pentru ntreprinderi; Diversitatea serviciilor este nca si mai evidenta lund n discutie nivelurile 3 si 4 de agregare, niveluri care, n situatia categoriei de mai sus, reflecta tendinta de aparitie a noi tipuri de servicii; astfel diviziunea 74 cuprinde o gama larga de prestatii structurale n 4 grupe si 13 clase s.a.m.d.

Aceasta clasificare (CITI) prezinta o seama de avantaje ntre care, faptul ca reuseste o inventariere a tuturor activitatilor de natura serviciilor, o delimitare a lor si evidentierea raporturilor cu celelalte sectoare ale economiei; de asemenea, asigura un limbaj unitar, o comunicare simpla n analizele interne si internationale cu privire la servicii, iar prin sistemul de codificare ofera posibilitatea utilizarii calculatorului imprimnd clasificarii aparent greoaie si complicata, caracteristicile unui instrument de lucru operational. ntre neajunsuri, poate fi mentionata cuprinderea, uneori fortata, n aceeasi categorie a unor activitati sensibil diferite si mai ale, caracterul limitativ - dispunnd de 11 categorii, 100 diviziuni, 1000 grupe si 10.000 clase -, cu toate aceste limite, CITI are multe merite si deosebita valoare, constituindu-se ca punct de pornire n procesul ordonarii si ierarhizarii serviciilor. n concordanta cu preocuparile internationale de modernizare si armonizare a clasificarii activitatilor, Romnia a adoptat, dupa 1990, Clasificarea Activitatilor din Economia Nationala (CAEN), care asigura identificarea tuturor activitatilor si unificarea denumirilor, sistematizarea si codificarea ntr-un ansamblu unitar, crendu-se astfel premisele organizarii si rationalizarii circuitului informatice de prelucrare si analiza a datelor, conectarea la structurile internationale de tipul tabelelor input output si Sistemul Conturilor Nationale. Clasificarea este structurata pe cinci trepte (sectiuni, subsectiuni, diviziuni, grupe si clase) dupa principiul omogenitatii, utilizndu-se drept caracteristici: natura bunului sau serviciului, modul de folosire, materia prima, procesul tehnologic, organizarea si finantarea productiei. Una dintre modalitatile consacrate de grupare a serviciilor are drept criteriu functiile economice ndeplinite de acestea, functii ce deriva din circuitul productiei sau sferele reproductiei sociale. Sunt identificate astfel: - servicii de distributie: transport, comunicatii, stocare, comert cu ridicata si cu amanuntul; - servicii de productie (de afaceri): finante, asigurari, cercetare-dezvoltare, contabilitate, publicitate; - servicii sociale (sau colective): sanatate, educatie, aparare; - servicii personale: hoteluri si restaurante, reparatii, turism, ngrijire personala, casnice, etc. Cresterea aportului serviciilor la dezvoltarea economica dublata de necesitatea determinarii valorii (productiei) lor si evaluari proportiei de participare la formarea produsului

intern brut, a condus la cristalizarea unui model de structurare a acestora. n acest spirit serviciile sunt grupate n materiale, si nemateriale, productive si neproductive, pure si asociate bunurilor tangibile. Facnd abstractie de faptul ca aceste modalitati de clasificare nu se suprapun ntru totul, trebuie subliniat ca s-a avut n vedere participarea serviciilor la crearea productiei materiale si mai putin forma de exteriorizare a acestora. O alta grupare a serviciilor, cu semnificatii deosebite pentru practica economica si ca urmare cu o foarte larga raspndire are drept criteriu prezenta si respectiv natura relatiilor piata. Din acest punct de vedere serviciile se mpart n: -servicii market (marfa sau comerciale) si -servicii non market (non marfa, non comerciale) Serviciile market sunt cele procurate prin intermediul actelor de vnzare cumparare, n cadrul relatiilor de piata, n timp ce serviciile non-market sunt distribuite prin mecanismul din afara pietei.[1] n aceasta a doua categorie sunt cuprinse, mai ales, servicii publice, guvernamentale, culturale sau furnizate de organizatii private non-profit, este vorba n primul rnd de servicii publice colective, asigurnd prestatii n beneficiul general al colectivitatii (armata, politia, justitia, etc.) si servicii publice de care beneficiaza direct indivizii (scolar, asistenta medicala, ajutoare, etc.). Consumul acestor servicii este socializat, adica este decis de colectivitate, consumatorul neavnd posibilitatea unei alegeri directe si reale. Chiar n cazul serviciilor publice destinate direct consumatorilor, rolul individului se limiteaza la un consum aproape obligatoriu, colectivitatea lund deciziile cu privire la nivelul prestatiilor si modul de repartizare ntre cetateni[2]. Separarea serviciilor n market si non-market, desi oficial recunoscuta de organismele internationale (ONU, CEE) nu este acceptata n toate tarile; de exemplu, n SUA, si nu numai, este preferata subdivizarea n servicii profit si servicii non-profit sau chiar servicii publice si servicii private. Nici una din solutiile propuse nu poate fi suprapusa celei privind clasificarea n servicii market si servicii non-market, deoarece exista organizatii private care presteaza servicii fara scopul obtinerii unui profit, dupa cum exista si organisme publice ale caror servicii sunt destinate

comercializarii, cu scopul declarat al obtinerii unui profit (servicii de transport, telecomunicatii, etc.). Opozitia privat - public nu este att de clara, managerii si angajatii firmelor de afaceri nu urmaresc numai interese private, iar cei care lucreaza n institutii guvernamentale numai interese publice. De asemenea, desi sectorul privat este considerat terenul propice competitivitatii, concurenta exista si n cadrul organizatiilor publice, ntre angajati pentru avansare, ntre institutiilor guvernamentale rivale pentru o parte ct mai mare din subventii[3]. Distinctia ntre market si nonmarket este vaga si predispusa diverselor interpretari, mai ales, prin faptul ca, n timp, unele servicii au trecut dintr-o categorie n alta, modalitatile de plata[4]. Notiunile de public si privat se regasesc si n forma de proprietate, respectiv modul de organizare a prestatorilor de servicii n concordanta cu acest criteriu se distinge: sectorul public reprezentat de tribunale, spitale, cazarmi, posta, scoli, agentii de forta

de munca, etc.; sectorul asociativ constituit din organisme de ajutor si asistenta, biserici, muzee; sectorul privat din care pot fi mentionate companiile aeriene, organismele financiar-

bancare si asigurarile, etc. Un numar impresionant de clasificari ale serviciilor folosesc drept criteriu de structurare, beneficiarul (utilizatorul) acestora. Pornind de la acest criteriu, S.P. Hill subdivide prestatiile n[5]: locuinte); servicii care afecteaza persoanele subclasificate n servicii care vizeaza conditia servicii care afecteaza bunurile (transport, curatatorie, reparatii, ntretinere bunuri si

fizica sau intelectuala a acestora (transport de persoane, comunicare, educatie nvatamnt, frizerie coafura, ngrijirea sanatatii, etc.); unele activitati (servicii financiare) care influenteaza att conditia bunurilor ct si a

persoanelor sau sunt asociate cu productia intermediara; Ulterior, aceasta clasificare a fost perfectionata n sensul combinarii mai multor criterii si adaptarii la evolutia economico-sociala; n noile conditii sunt pastrate primele doua categorii, respectiv servicii fizice si servicii raportate la fiinta umana, iar ce-a de-a treia devine servicii

legate de informatie (telecomunicatii, prelucrarea datelor, banci, asigurari, servicii financiare, contabilitate, servicii juridice, administratie, etc.). Beneficiarul (utilizatorul) serviciilor mai poate fi: din punctul de vedere al naturii (tipului) individual sau colectiv, iar n functie de localizarea geografica, intern sau extern. Pastrnd acelasi criteriu de referinta beneficiarul -, una din cele mai importante si frecvent utilizate clasificari grupeaza serviciile n: prestatii destinate consumului intermediar (productie sau agenti economici); prestatii destinate consumului final (al gospodariilor sau persoanelor).

Serviciile intermediare sunt activitati constituite ca parte integranta, indispensabila procesului productiei materiale; cel mai adesea, aceste servicii nu pot fi izolate de continutul productiei propriu-zise sau nu prezinta interes (utilitate) n afara acestuia. n aceasta categorie intra: stocarea si depozitarea, transporturile, asigurarile si reasigurarile, finantele, activitatile juridice, contabile, pregatirea fortei de munca, managementul, cercetarea stiintifica, etc. Serviciile finale sunt destinate consumului direct al gospodariilor, colectivitatilor sau persoanelor sau creeaza conditii pentru desfasurarea normala a acestuia, fiind, din acest punct de vedere un element constitutiv al calitatii vietii, n aceasta categorie pot fi cuprinse si serviciile destinate exportului, indiferent daca n tara de destinatie sunt utilizate n scop productiv sau pentru consum. n concordanta cu varietatea trebuintelor carora se adreseaza, dar si cu modul de obtinere sau de consum, serviciile finale reprezinta ntr-o mare diversitate tipologica, ca urmare, cel mai adesea, ele sunt subdivizate n servicii comerciale (marfa sau platite de populatie) si servicii oferite cu titlu gratuit (non-marfa sau finantate public)[6], n aceasta a doua categorie pot fi mentionate ngrijirea sanatatii, educatia, prevenirea accidentelor, planningul familial, reciclarea deseurilor etc. Din punct de vedere al posibilitatilor de comercializare exista servicii transferabile (care pot fi nmagazinate si schimbate la distanta) si servicii netransferabile care trebuie furnizate in situ (produse la locul de consum)[7], pentru realizarea actului vnzarii cumpararii si respectiv consumului, unele servicii presupun deplasarea ofertantului (a prestatorului), altele a consumatorului.

O alta clasificare a serviciilor cu semnificatie deosebita pentru organizarea activitatii urmareste daca desfasurarea acestora se bazeaza, n principal, pe echipamente sau personal[8]. Un alt criteriu de structurare a serviciilor tine seama de prezenta clientului si de modul activ sau pasiv de implicare a acestuia n realizarea prestatiei. Modalitatile de clasificare a serviciilor, indiferent de amploare, momentul sau motivul pentru care au fost realizate, sustin diversitatea tipologica deosebita a acestora. Ele argumenteaza necesitatea dobndirii unui sistem de clasificare a serviciilor suficient de detaliat nct sa permita identificare unui numar ct mai mare de activitati; elastic-flexibil capabil sa asigure integrarea n viitor a serviciilor nou aparute si sa reflecte mutatiile structurale intervenite n procesele economice si sociale; compatibil, n masura sa realizeze armonizarea ntre gruparile nationale si internationale; operational sa permita standardizarea activitatilor si sa satisfaca nevoi de evidenta si conducere cu ajutorul tehnicii de calcul.

[1] J.

C. Delaunaj, J. Gadrey, op. cit. pg. 167, R. K. Shelp, op. cit. Didier, op. cit. pg. 34

[2] M. [3] P.

Heyne, op. cit. pg. 290 op. cit. , pg. 16

[4] S.Nusbaumer, [5] S.P. [6] J.

Hill, op. cit., pg. 27

Nusbaumer, op. cit. pg. 19 Ecalle, op. cit. pg. 97 Kotler, op. cit. pg 512

[7] Fr. [8] Ph.