CAPITOLUL 5 ECONOMIA SERVICIILOR:

SERVICII DE PRODUCŢIE ŞI SERVICII DE

CONSUM
5.1. Serviciile de producţie şi sectorul terţiar
5.1.1. Semnificaţii, rol, evoluţii
5.1.2. Externalizare - internalizare; modalităţi de organizare
5.1.2.1. Criterii de alegere a soluţiei "interne" sau "externe"
5.1.2.2. Modalităţi de organizare
5.1.2.3. Cumpărare, sub-contractare, co-producţie
5.1.3. Caracterizarea principalelor categorii de servicii de producţie
5.1.3.1. Comerţul
5.1.3.2. Transporturile
5.1.3.3. Serviciile de intermediere financiară
5.2. Serviciile de consum
5.2.1. Conţinut, rol, structură, tendinţe
5.2.2. Servicii de piaţă prestate populaţiei şi servicii publice
finanţate de la buget
• Funcţiile serviciilor pentru întreprinderi pot fi
clasificate în cinci categorii: înainte de
producţie (cercetare-dezvoltare, studii de
piaţă, aprovizionare etc.), în timpul producţiei
(controlul calităţii, întreţinerea şi repararea
utilajelor ş.a.), vânzarea producţiei, în timpul
utilizării produselor (leasing, consultanţă ş.a.),
după utilizarea produselor (managementul
deşeurilor, reciclare etc.).
• Creşterea importanţei funcţiilor de servicii în
întreprinderi este demonstrată de ponderea
lor în costurile de producţie (până la 80%),
ponderea meseriilor de servicii în structura
angajărilor, ponderea investiţiilor
nemateriale în totalul investiţiilor.
• Serviciile pentru întreprinderi se
particularizează de celelalte categorii de
servicii prin trei caracteristici majore: o
concentrare spaţială cu mult mai mare, o
internaţionalizare mult mai puternică, un rol
foarte important în dezvoltarea regională şi
cea a comunităţilor locale.
• Evoluţia serviciilor moderne pentru producţie
poate fi prezentată ca succesiune a trei
"valuri" şi anume: apariţia şi cristalizarea
serviciilor cu rol periferic pentru întreprinderi
(primul val); tendinţa de externalizare a
serviciilor (al doilea val); dezvoltarea explozivă
a serviciilor "avansate" de producţie (al treilea
val).
• Înclinaţia crescândă a întreprinderilor spre
servicii externalizate se explică prin avantajele
pe care acestea le oferă, cum ar fi: realizarea
unui spor de productivitate, calitatea
superioară a serviciilor etc.
• Totuşi, procesele de externalizare şi
internalizare sunt reversibile, alegerea între
cele două soluţii depinzând de: costurile de
producţie pe care le antrenează, costurile de
tranzacţie (care la rândul lor depind de:
frecvenţa de utilizare a serviciului, caracterul
specific sau nu al nevoii de servicii),
problemele de protecţie a informaţiilor.
• În funcţie de asemenea criterii, precum şi de
multe altele, modalităţile de organizare a
serviciilor pentru producţie cuprind o paletă
largă de soluţii, cum ar fi: compartimente
specializate în cadrul întreprinderii (soluţia
integrării), entităţi autonome sau asociate ale
întreprinderii (soluţia quasi-integrării),
întreprinderi sau persoane specializate
(soluţia externă), utilizarea simultană a
soluţiei "interne" şi "externe" (soluţia mixtă).
• Demarcaţia între cumpărarea serviciului şi
sub-contractare nu este atât de clară ca în
cazul bunurilor materiale, deoarece atunci
când se cumpără un serviciu se face, de
regulă, apel la un prestator de serviciu,
efectuându-se, în fapt, plata prestării
serviciului.
• În legătură cu noţiunea de co-producţie,
aceasta se referă la participarea activă a
clientului în producţia serviciului.
• Importanţa comerţului pentru orice ţară este demonstrată de
ponderea lui în PIB (între 10-20%), în ocuparea populaţiei (7-
12%), în numărul întreprinderilor (până la 20%). În acelaşi
timp, exportul reprezintă una din cele mai eficiente modalităţi
de valorificare a producţiei, de creştere a avuţiei unei ţări şi de
echilibrare a balanţei de plăţi externe, iar importul reprezintă
o sursă de diversificare şi complementare a ofertei interne.

• În ultimele decenii, creşterea explozivă a Internetului a

revoluţionat şi activitatea comercială, comerţul electronic
determinând schimbări radicale în economie.
• Transporturile au, de asemenea, o contribuţie importantă în
dezvoltarea economică, ponderea lor în PIB variind între 3-7%,
în majoritatea ţărilor lumii.

• Transporturile rutiere, datorită avantajelor pe care le prezintă,

constituie mijlocul privilegiat pentru transportul de mărfuri şi
persoane pe distanţe relativ scurte, pe distanţe lungi fiind
recomandate, mai ales, transporturile maritime (cea mai
ieftină modalitate de transport), cele fluviale (pe locul doi în
privinţa costurilor de transport cele mai reduse), feroviare
(preferate datorită vitezelor mari pe care le realizează şi altor
avantaje) şi aeriene, având ca atuuri rapiditatea transporturilor,
buna organizare şi derulare a traficului, confortul şi siguranţa
crescândă a zborurilor.
• Între serviciile de intermediere financiară se remarcă prin
importanţă şi ritmurile rapide de evoluţie în ultimele decenii,
leasingul şi factoringul.

• Leasingul reprezintă o modalitate de finanţare a investiţiilor

de primă importanţă, fiind întâlnite în practică mai multe
forme cum ar fi: leasing financiar şi leasing operaţional, lease-
back, time-sharing, renting ş.a.

• Factoringul, constând în contractul prin care un "aderent"

transferă în proprietatea unei societăţi financiare, numită
"factor", o anumită categorie a creanţelor sale, poate fi, de
asemenea, de mai multe feluri, între care amintim factoringul
tradiţional (old line factoring) şi factoringul la scadenţă
(maturity factoring).
• Serviciile destinate populaţiei au în primul
rând rolul de a satisface multitudinea
trebuinţelor oamenilor, influenţând nivelul şi
calitatea consumului final. In acelaşi timp însă,
ele sunt implicate în sfera distribuţiei şi a
producţiei.
• După natura relaţiilor economice şi financiare ce intervin între
prestator şi beneficiar serviciile pentru populaţie se clasifică în
două mari grupe şi anume: servicii de piaţă (marfă) şi servicii
non-market (ne-marfă). După caracteristicile beneficiarului
pot fi identificate două grupe ale serviciilor pentru populaţie, şi
anume: servicii personale şi colective (individualizate sau
destinate colectivităţii în ansamblul său). Din punct de
vedere existenţial, serviciile de consum se structurează în:
servicii independente şi servicii asociate bunurilor, iar în
funcţie de conţinutul activităţii pot fi: servicii cu caracter
industrial sau servicii cu caracter neindustrial. După nivelul
de dezvoltare şi importanţa pentru consumul populaţiei
serviciile pot fi: organizate ca ramuri distincte ale economiei
sau organizate ca activităţi separate în interiorul unor sectoare.
• Pentru analiza serviciilor pentru populaţie se cer a fi
utilizate atât sursele de informaţii statistice cât şi
cele obţinute din cercetări directe.

• Măsurarea consumului de servicii al populaţiei

presupune parcurgerea a trei etape şi anume: luarea
în considerare în prima etapă a serviciilor de piaţă
(marfă), în a doua etapă şi a serviciilor ne-marfă
(obţinându-se "consumul total al populaţiei") şi în a
treia etapă şi a marjei brute a comerţului cu
amănuntul (obţinându-se "consumul lărgit de
servicii").
• În ţara noastră, serviciile de piaţă reprezintă
cca. 30% din totalul cheltuielilor de consum
ale gospodăriilor. Cheltuielile pentru
transport, depozitare şi comunicaţii
reprezintă peste 40% din totalul plăţilor
pentru servicii. În ceea ce priveşte tendinţa,
după 1990 se manifestă o evoluţie fluctuantă,
tendinţa dominantă fiind totuşi aceea de
creștere (în preţuri comparabile) atât pentru
serviciile de piaţă, cât şi pentru cele finanţate
public.
• Serviciile prestate în hoteluri şi restaurante
reprezintă în totalul serviciilor de piaţă
(exclusiv transporturi, depozitare şi
comunicaţii) grupa cea mai importantă cu o
pondere de aprox. 40%. În ultimii ani, ea a
început să fie concurată din ce în ce mai
puternic de grupa serviciilor recreative,
culturale şi sportive, şi în mod deosebit de
dinamismul activităţilor de radiodifuziune şi
televiziune.
• Serviciile finanţate de la buget cuprind
servicii publice: administrative, colective şi
personalizate.
• Serviciile publice personalizate se referă la
activităţi social-culturale, destinate să asigure
starea de sănătate a populaţiei, educarea şi
ridicarea nivelului cultural-ştiinţific al
oamenilor, crearea condiţiilor pentru loisir şi
afirmarea personalităţii umane.
• Învăţământul reprezintă, pentru toate
ţările lumii, unul dintre serviciile cele mai
importante din categoria celor finanţate de la
buget. Nivelul de dezvoltare a învăţământului
poate fi exprimat cu ajutorul unor indicatori
cum ar fi: ponderea cheltuielilor cu
învăţământul public din PIB sau cheltuielile
bugetare, populaţia şcolară, personalul
didactic, baza materială etc.
• Caracterizarea nivelului serviciilor de sănătate
publică poate fi realizată cu ajutorul unor
indicatori, între care amintim: proporţia
cheltuielilor alocate sănătăţii de la buget sau
din PIB, numărul locuitorilor care revin la 1
medic, numărul paturilor de spital la 1000
locuitori etc.
• Alte domenii importante care pot fi incluse în
categoria serviciilor publice personalizate
sunt: activităţile din domeniul asistenţei
sociale şi serviciile culturale şi de artă.
• Din categoria serviciilor publice destinate
colectivităţii în ansamblul său se remarcă prin
importanţă: serviciile de apărare naţională,
ordine publică şi siguranţă naţională, ale
autorităţilor publice, de dezvoltare publică,
locuinţe, mediu şi ape.
• Constatând că majoritatea categoriilor de
servicii, atât de piaţă, precum şi cele finanţate
public se află la un nivel mult inferior celui
înregistrat de aceste servicii în ţările
dezvoltate se impune adoptarea unor politici
economice care să conducă la creşterea lor
cantitativă şi calitativă.
 Cap.6 ECONOMIA SERVICIILOR:
SERVICII INTERNAŢIONALE

6.1. Conceptul de comerţ internaţional cu

servicii
6.2. Avantajele comparativ şi competitiv şi
comerţul internaţional cu servicii
6.3. Dinamica şi locul comerţului cu
servicii în schimburile internaţionale
6.4. Perspective de liberalizare a
schimburilor internaţionale de servicii
• Prin analogie cu comerţul cu bunuri,
comerţul internaţional cu servicii poate fi
definit, în sens restrâns, ca activitatea de
export-import de servicii. Dar, datorită
caracteristicii de imaterialitate a serviciilor,
multe dintre acestea nu pot fi exportate ca
atare în străinătate, fiind necesară
furnizarea lor "in situ", deci efectuarea de
investiţii în ţara străină.
• În acest context, modalităţile de furnizare
a serviciilor internaţionale au fost extinse,
fiind instituţionalizate în cadrul GATS
(General Agreement on Trade in Services)
patru modalităţi de livrare a serviciilor în
schimburile internaţionale şi anume:
• transfrontiere,
• consumul în străinătate,
• prezenţa comercială şi
• prezenţa persoanelor fizice.
• Categoriile de servicii rezultate ca urmare a
acestor modalităţi specifice de furnizare a
serviciilor internaţionale sunt înregistrate distinct
în balanţa de plăţi externe, respectiv:
• serviciile comercializabile în balanţa
operaţiunilor curente,
• veniturile (cheltuielile) din investiţii în balanţa
mişcărilor de capital,
• veniturile (cheltuielile) din muncă în postul
"transferuri private",
• iar serviciile oficiale la postul "transferuri
curente".
• În raport cu comerţul internaţional cu
bunuri, tipologia comerţului cu servicii
cuprinde servicii :
• încorporate în bunuri,
• complementare comerţului cu bunuri,
• ce se substituie comerţului cu bunuri,
• ce se comercializează independent.
• Pornind de la principiile
• avantajului comparativ şi
• ale avantajului competitiv,
teorii economice mai noi tind să sugereze
că:
• ţările dezvoltate posedă un avantaj
comparativ în servicii,
• iar ţările în dezvoltare în bunuri.
• În realitate între comerţul cu bunuri şi
servicii există o intercondiţionare
reciprocă, astfel încât mai degrabă se
poate spune că:
• ţările dezvoltate au avantaj comparativ în
bunuri şi servicii intensive în
cunoaştere,
• iar cele în dezvoltare în bunuri şi servicii
intensive în muncă.
• Atuurile ţărilor în dezvoltare pentru
extinderea exporturilor de servicii se referă
la:
• preţurile mai scăzute ale serviciilor,
• tendinţele de liberalizare a muncii
temporare,
• necesitatea proximităţii fizice a
producătorului şi consumatorului.
În perioada postbelică, volumul
schimburilor internaţionale de servicii a
cunoscut un dinamism deosebit, aşa încât
în prezent, acestea reprezintă aproximativ:
• 50% din volumul comerţului
mondial cu bunuri şi
• peste 30% din totalul comerţului
mondial.
• Din totalul schimburilor internaţionale de
servicii aproximativ 50% aparţin:
• fluxurilor investiţionale (legate de
capitalurile investite în străinătate) şi
• cele legate de deplasarea în străinătate a
forţei de muncă.
• În structura serviciilor comercializabile
se remarcă tendinţa de creştere a
• categoriei "alte servicii" (care cuprinde
comerţul cu servicii de comunicare,
financiare, asigurări non-marfare, reparaţii,
culturale, leasing, informatică etc.),
• precum şi a turismului internaţional.
• Ţările dezvoltate deţin partea dominantă
din totalul mondial:
• atât al exporturilor de servicii (aproape
90%),
• cât şi al importurilor (aprox. 85%).
• Cel mai mare exportator şi importator de
servicii este SUA,
• cu o pondere de 20% din exporturile
mondiale şi
• 15% din importurile mondiale
• Dintre ţările în dezvoltare, se remarcă prin
dinamismul comerţului cu servicii ţările
Asiei, cum ar fi China care este în topul
exportatorilor de servicii comercializabile,
precum şi Coreea de Sud.
• Serviciilor comercializabile româneşti le
revine o pondere nesemnificativă în
volumul total al exporturilor mondiale,
respectiv de 0,2%, ceea ce situează ţara
noastră la o distanţă apreciabilă nu numai
de ţările dezvoltate, dar și de cele în
dezvoltare.
• Un loc important în cadrul schimburilor
invizibile revine turismului internaţional,
încasările din turism reprezentând
• mai mult de 8% din valoarea mondială a
exporturilor de mărfuri şi
• mai mult de 30% din valoarea exporturilor
de servicii comercializabile.
• Tendinţa de liberalizare a schimburilor
internaţionale de servicii se referă la
înlăturarea sau atenuarea barierelor sau
măsurilor protecţioniste împotriva
desfăşurării libere a acestor schimburi.
Cadrul instituţional pentru realizarea
liberalizării progresive a comerţului
internaţional cu servicii a fost creat prin
semnarea GATS.
• Principiile de bază, statuate în acord, în
conformitate cu care se va realiza în timp
liberalizarea schimburilor internaţionale de
servicii sunt:
• tratamentul naţiunii celei mai
favorizate,
• transparenţa,
• tratamentul naţional,
• accesul liber pe piaţă,
• deplasarea liberă a forţei de muncă.
• În afara acestui cadru multilateral pentru
comerţul cu servicii oferit de GATS, există
• acorduri sectoriale (valabile pentru
sectoare ale serviciilor, ca de exemplu:
transporturi, telecomunicaţii, turism etc.),
• bilaterale sau regionale (zonale) pentru
toate sectoarele de servicii sau pentru
anumite sectoare.
• Libera circulaţie a serviciilor este una din
problemele principale şi pe agenda Pieţei Unice
a UE. Regimul juridic al liberei circulaţii a
serviciilor în UE vizează asigurarea cadrului
legal pentru înfăptuirea liberalizării oferirii
serviciilor pe întreg teritoriul UE atât pentru
• serviciile active (presupun ca furnizorul să fie
"activ", adică să se deplaseze la clientul care
locuieşte în alt stat membru decât acela unde se
află el stabilit) ,
• cât şi pentru cele pasive (determină clientul să
se deplaseze în statul membru unde se află
stabilit prestatorul pentru a lua contact cu el sau
a încheia un contract) .
Cap. 7 ECONOMIA SERVICIILOR:
RESURSELE UMANE ŞI
MATERIALE ÎN SECTORUL
TERŢIAR
7.1 Resursele umane
7.1.1 Rolul serviciilor în ocuparea populaţiei
7.1.2 Caracterizarea muncii şi a modelelor de ocupare
a forţei de muncă în servicii
7.1.3 Productivitatea muncii în servicii: particularităţi,
evoluţie
7.2 Resursele materiale
7.2.1 Conţinutul şi rolul capitalului tehnic în
dezvoltarea serviciilor
7.2.2 Investiţiile şi eficienţa lor
• Evoluţia populaţiei angajate în servicii
poate fi analizată pe ramuri sau sectoare
de activitate şi pe categorii profesionale.
Analiza evoluţiei populaţiei ocupate pe
sectoare ca şi pe categorii profesionale
evidenţiază tendinţa de terţiarizare a
economiei ţărilor dezvoltate, îndeosebi
după 1980.
• Piaţa muncii în servicii se caracterizează
prin existenţa unei
• pieţe primare, constituită din angajări cu
statut favorabil, cu posibilităţi de carieră
etc.
• şi a unei pieţe secundare, cu angajări cu
nivel mediocru de calitate şi stabilitate
• Din punct de vedere al gradului de
competitivitate pe care o au diferitele
categorii profesionale în cadrul economiei
globale, serviciile pot fi:
• de rutină în producţie,
• pentru public şi
• de analiză conceptuală.
• Principalii factori care determină
eterogenitatea ocupaţiilor şi a sistemelor
de ocupare a forţei de muncă în servicii
sunt:
• eterogenitatea tehnică,
• formele de organizare,
• concentrarea economică şi
• interesele economice şi instituţionale.
• Faţă de modelul industrial al pieţei muncii,
cel terţiar are mai multe caracteristici,
printre care:
• ponderea mai mare a angajărilor din
servicii publice,
• feminizarea,
• folosirea într-o măsură mai mare a
angajărilor cu timp parţial etc.
• Modelul de gestiune flexibilă a forţei de
muncă în servicii cuprinde mai multe
categorii de angajaţi şi anume:
• specialişti,
• tehnicieni şi alţi profesionişti de nivel înalt,
• salariaţi permanenţi,
• angajaţi cu timp parţial,
• angajaţi cu contracte cu durată
determinată,
• lucrători temporari,
• forţă de muncă angajată prin sub-
contractare.
• Productivitatea muncii în servicii este
mai dificil de evaluat datorită faptului că
serviciile sunt, în general, foarte
diversificate şi puţin standardizabile. Astfel
pentru aceste servicii nu dispunem de o
definiţie şi de o măsură a produsului, care
să se refere, ca în cazul bunurilor, la
criterii sau specificaţii tehnice, obiective şi
precise. Prin urmare, nu putem identifica
unitatea de producţie, şi în consecinţă nici
preţul pe unitatea de produs.
• Atunci când vorbim de un bun – de
exemplu, un automobil – putem descrie
produsul cu obiectivitate şi precizie,
făcând referire la un număr de specificaţii
tehnice, cum ar fi suprafaţa planşeului,
numărul de cilindri, puterea motorului, tipul
de schimbare a vitezei, viteza de vârf,
consumul de energie, fiabilitatea. La
acestea se adaugă un set de elemente
calitative, mult mai subiective: designul,
linia, culoarea, detaliile.
• Pentru prestaţiile de servicii cum ar fi cele
ale medicului, profesorului, consilierului,
avocatului dispunem în mică măsură de
această posibilitate de referire la
specificaţii tehnice, în timp ce elementele
calitative specifice şi subiective devin din
ce în ce mai importante.
• Dar, deşi ţine de esenţa serviciului,
calitatea nu este şi nu poate fi luată în
considerare direct în definirea şi
măsurarea producţiei, fiind repartizată de
o manieră arbitrară, mai ales în
componenta preţ a produsului. Aceasta
este şi una din explicaţiile sporurilor mai
lente ale productivităţii în servicii. În
condiţiile în care valoarea producţiei se
calculează în preţuri constante, creşterea
volumului producţiei este subestimată, iar
creşterea preţurilor supraestimată.
• Afirmaţiile referitoare la slaba creştere a
productivităţii în servicii sunt contrazise de
constatările referitoare la productivitatea
relativă, care este în numeroase cazuri
mai ridicată în activităţile terţiare decât în
celelalte activităţi productive.
• În plus, serviciile au pe lângă efecte
imediate (directe) şi rezultate indirecte
(multiplicatoare şi pe termen lung) şi deci
o productivitate indirectă.
• O tendinţă actuală în activităţile de servicii
este îmbinarea preocupărilor pentru
creşterea productivităţii cu cele privind
sporirea calităţii serviciilor şi a satisfacţiei
consumatorilor.
• Cu toate dificultăţile legate de măsurarea
productivităţii în servicii, acest demers
este necesar, printre metodele ce pot fi
folosite în acest scop, numărându-se:
ratele output / input, normele de timp sau
de muncă, analizele comparative,
modelele deterministe.
• Cunoscând aceste metode, algoritmul de
parcurs pentru analiza şi îmbunătăţirea
productivităţii serviciilor presupune:
determinarea obiectivelor analizei, analiza
sistemului de furnizare a serviciului,
specificarea caracteristicilor serviciului în
fiecare etapă a procesului de producţie,
selectarea şi aplicarea metodelor de
măsurare a productivităţii, analiza
rezultatelor şi propunerea unor măsuri de
îmbunătăţire.
• Capitalul tehnic – format şi în sectorul
serviciilor din capitalul fix şi capitalul
circulant – este caracterizat printr-o
puternică eterogenitate. Din acest punct
de vedere, serviciile pot fi clasificate ca
necesitând în proporţie mai mare personal
sau, dimpotrivă, echipamente.
• O caracteristică a echipamentelor tehnice
în multe sectoare de servicii o reprezintă
ponderea mare a clădirilor care au un rol
mai important decât în celelalte sectoare
ale economiei.
• În ultima perioadă, progresul tehnic a început să
pătrundă şi în sectorul serviciilor, investiţiile
jucând un rol din ce în ce mai important în
dezvoltarea serviciilor. În sens restrâns
investiţiile se referă la cheltuielile efectuate cu
dezvoltarea sau modernizarea echipamentelor
tehnice (capitalului fix).
• Investiţiile brute cuprind investiţiile noi (nete)
care cresc capacitatea de producţie şi investiţiile
de înlocuire care compensează uzura
mijloacelor de producţie din procesele de
producţie anterioare.
• De asemenea investiţiile pot fi de "capacitate",
urmărindu-se creşterea capacităţilor de
producţie şi de "productivitate", având ca
obiectiv perfecţionările tehnice menite să
conducă la creşterea productivităţii.
• Pe lângă investiţiile materiale (în imobile,
echipamente etc.) un rol din ce în ce mai
important revine investiţiilor nemateriale (în
materie de strategii, cercetare-dezvoltare,
formare de personal etc.).
• Din punct de vedere al motivaţiei investiţiilor
acestea pot fi: pentru reducerea costurilor şi
înnoirea producţiei, în infrastructură şi de ordin
strategic.
• Decizia de a investi depinde de: nevoia
de a investi, posibilitatea de a investi şi
posibilitatea de a prevedea.
• Alegerea celei mai eficiente variante de
investiţie se face pe baza unor criterii dinte
care cele mai folosite sunt: durata
(termenul) de recuperare
(investiție/profit), profitul actualizat,
taxa de rentabilitate.
• Determinarea necesarului de investiţii are
la bază dimensionarea unităţilor de
prestări de servicii care se face prin luarea
în calcul a unor indicatori cum ar fi: cifra
de afaceri (încasările) posibilă de realizat
şi randamentul scontat pe un metru pătrat,
numărul de clienţi estimat şi suprafaţa de
servire ce trebuie să revină fiecărui client
etc.