ECONOMIA SERVICIILOR

Cursul 3 Piaţa serviciilor NOTE DE CURS

Cursul 3

PIAŢA SERVICIILOR

3.1. Caracteristicile pieţei serviciilor

3.2. Intervenţia statului şi tendinţe de liberalizare în sectorul serviciilor
3.3. Raporturi între piaţa serviciilor şi piaţa bunurilor

3.1. Caracteristicile pieţei serviciilor

Piaţa serviciilor este formată din cele laturi corelative: cererea şi oferta. Ea reprezintă
deci, sfera economică în care nevoile de consum pentru servicii apar sub forma cererii, iar
producţia sub forma ofertei şi din confruntarea celor două laturi se finalizează tranzacţii prin
intermediul actelor de vânzare-cumpărare.
Astfel, piaţa este locul abstract unde se întâlnesc agenţii economic; ea asigură
compatibilitatea acţiunilor lor şi le dă informaţiile necesare definirii proiectelor.
Din punct de vedere conceptual nu există deosebiri între piaţa bunurilor şi ce a
serviciilor.
De asemenea, ca şi în cazul pieţei bunurilor şi în cazul serviciilor există piaţa potenţială
şi piaţa reală (efectivă), piaţa internă şi internaţională (mondială), piaţa producătorilor
(vânzătorilor) şi piaţa consumatorilor (cumpărătorilor), piaţa nouă, de testare etc.
Structura pieţei serviciilor poate fi cercetată şi după tipul serviciilor care fac obiectul
vânzării-cumpărării, criteriu după care putem deosebi, de exemplu: piaţa serviciilor pentru
întreprindere respectiv piaţa serviciilor pentru populaţie, pieţe care la rândul lor se subdivid pe
categorii, grupe şi clase de servicii (cum ar fi: piaţa serviciilor de cercetare-dezvoltare, piaţa
serviciilor de turism etc.).
Comensurarea indicatorilor prin care se exprimă dimensiunile şi dinamica pieţei este
mai dificilă decât în cazul bunurilor.
Astfel, pentru exprimarea ofertei, cererii şi a volumului tranzacţiilor rezultate se
foloseşte o mare varietate de indicatori. De exemplu, pentru numărul mijloacelor de transport
disponibile, capacitatea şi tipul acestora, numărul lucrătorilor etc., pentru exprimarea cererii:
numărul de clienţi, cantitatea şi felul mărfurilor de transportat ş.a., iar pentru exprimarea
dimensiunilor tranzacţiilor rezultate prin întâlnirea cererii cu oferta, indicatori cum ar fi:
număr de călători, km sau număr de tone km transportate, număr de vehicule în circulaţie,
valoarea cheltuielilor (sau încasărilor), consumul de combustibil.

1
ECONOMIA SERVICIILOR
Cursul 3 Piaţa serviciilor NOTE DE CURS
În plus, pe lângă elementele cantitative, în cazul serviciilor, elementele calitative,
adesea dificil de evaluat au o deosebită semnificaţie, în aprecierea poziţiei unei firme sau a
unei ţări pe piaţa serviciilor. De exemplu, în cazul evaluării comparative a serviciilor de
transport oferite de mai multe firme, esenţiale sunt criteriile de calitate cum ar fi: rapiditate,
siguranţă, regularitate, flexibilitate, confort, posibilitatea de a asigura legături „din poartă în
poartă” etc.
O altă caracteristică a pieţei serviciilor se referă la modul de manifestare a concurenţei.
Astfel cele cinci condiţii ale concurenţei pure şi perfecte şi anume: omogenitatea,
atomicitatea, intrarea liberă în ramură, libera circulaţie a capitalurilor şi transparenţa de regulă
nu sunt respectate în cadrul pieţei serviciilor.
În primul rând, serviciile nu sunt omogene, ci dimpotrivă eterogene, fiecare producător
dispunând, în absenţa restricţiilor materiale, de posibilitatea de a-şi concepe serviciilor într-o
manieră personală, originală. Această trăsătură caracteristică serviciilor afectează şi
atomicitatea, deoarece în aceste condiţii se poate spune că fiecare producător dispune de o
mică putere de monopol.
Referitor la intrarea liberă în ramură şi libera circulaţie a capitalurilor, în multe sectoare
ale serviciilor acestea sunt îngrădite de costurile mari de intrare sau de ieşire de pe piaţă, ceea
ce conduce la frecvente situaţii de monopol sau oligopol.
În plus, fiecare producător de servicii dispune de o paletă întreagă de mijloace pentru a
se diferenţie: calitatea prestaţiei sale (pe care clienţii sunt adesea incapabili de a o aprecia la
justa sa valoare), dar, de asemenea, relaţia personală pe care o întreţine cu clientela sa,
atmosfera din unitate... fără a uita ceea ce este adesea principalul criteriu de alegere al
clienţilor, amplasarea geografică.
Pe de altă parte, consumatorii, fiind supuşi la restricţii de timp se găsesc în
imposibilitatea de a compara riguros raporturile calitate-preţ a tuturor prestaţiilor care le sunt
oferite.
Mai mult, transparenţa în cazul pieţei serviciilor este limitată de caracterul imaterial al
acestora, serviciilor spre deosebire de bunuri neputând fi „cercetate” de concurenţi pentru a
descoperi noile tehnologii de producţie sau dacă preţurile de vânzare nu fac obiectul unei
politici de dumping.
Prin urmare, produsele nefiind omogene, intrarea liberă pe piaţă şi libera circulaţie a
capitalurilor fiind deseori îngrădite, informarea consumatorilor şi concurenţilor fiind limitată,
fiecare producător dispunând de un fel de mică putere de monopol, ne găsim în faţa unor
structuri ale pieţei caracteristice concurenţei imperfecte.

2
ECONOMIA SERVICIILOR
Cursul 3 Piaţa serviciilor NOTE DE CURS
În interpretarea raportului între serviciile marfă, „market” şi serviciile care nu fac
obiectul relaţiilor de piaţă forma marfă ar fi cea mai indicată pentru activităţile de servicii
unde predomină caracteristica imediată a rezultatelor, iar forma nemarfă sectoarelor de
servicii caracterizate prin preponderenţa rezultatelor mediate (acestea revenind în principal în
cazul sectorului public).

3.2. Intervenţia statului şi tendinţe de liberalizare în sectorul serviciilor

În această privinţă trebuie menţionat că o bună perioadă de timp, până în anii 1970,
chiar în ţările dezvoltate cu economie de piaţă, sectorul serviciilor a fost unul din domeniile
cel mai mult atinse de intervenţia statului.
Henry Lepage grupează modalităţile de intervenţie a statului în sectorul serviciilor în
trei categorii:
- trecerea unor întreprinderi în proprietatea şi sub controlul statului (tehnica
naţionalizării)
- lăsarea în proprietatea colectivităţii a investiţiilor, dar încredinţarea gestiunii lor unor
întreprinderi private contractante, cărora li sa impune respectarea unor tarife maxime (tehnica,
mai ales franceză, a concesionării)
- sistemul american de reglementare care constă în impune întreprinderilor să nu
depăşească anumite limite maxime de rentabilitate, sistem care diferă de cel european de
concesiune prin aceea că întreprinderea privată are asigurată proprietatea tuturor investiţiilor,
în ciuda titlului de serviciu public pe care trebuie să-l respecte.
Referitor la dimensiunile sectorului public sau semipublic este cunoscut că acesta diferă
semnificativ în America faţă de Europa, de la o ţară la alta, înregistrând de asemenea o
mişcare pendulatorie de la o perioadă la alta.
În mod particular, sectorul serviciilor se evidenţiază printr-o prezenţă semnificativă a
întreprinderilor publice.
Alte modalităţi de intervenţie a statului în economie, inclusiv în sectorul serviciilor, se
realizează prin socializarea venitului, reglementări şi căile multiple ale unei influenţe non-
constrângătoare.
Unul din mijloacele de intervenţie cele mai spectaculoase la dispoziţia puterii publice
ţine de masa enormă a venitului colectivizat de stat la nivel central, regional sau local.
Această masă este în extensie constantă, se consideră printre altele şi din cauza presiunii

3
ECONOMIA SERVICIILOR
Cursul 3 Piaţa serviciilor NOTE DE CURS
maselor populare, şi mai ales, a grupurilor sociale defavorizate (şomeri, pensionari etc.) în
sensul redistribuirii veniturilor.
În cadrul marilor naţiuni europene, veniturile distribuite de stat merg mai mult la
inactivi decât la salariaţii sectorului public.
Alte forme de intervenţie se referă la numeroase formule de cooperare mai mult sau mai
puţin instituite între stat şi agenţii economici, una dintre ele tendinţa să generalizeze.
Reglementările specifice serviciilor, după opinia lui Fr. Ecalle, pot fi grupate în trei
categorii :
Există mai întâi reglementări tehnice, prevăzând exercitarea unei activităţi cu
respectarea anumitor norme. Acestea se pot referi la persoanele implicate în prestarea
serviciilor (de exemplu, exigenţa unei diplome pentru exercitarea unor profesiuni cum ar fi:
medici, arhitecţi etc.), la produs sau la întreprindere. De exemplu, serviciile de transport
aerian trebuie să respecte reguli de securitate, băncile trebuie să satisfacă cerinţe de protecţie a
clienţilor.
În principiu, aceste reglementări nu au ca obiect de a limita intrarea de noi întreprinderi
pe piaţa respectivă. În fapt, ele pot permite o anumită regularizare a fluxurilor de intrare. Din
faptul chiar al existenţei lor, aceste reglementări constituie o barieră de intrare care afectează
mai ales concurenţii potenţiali străini.
Dacă aceste norme tehnice sunt utilizate cu scopuri corporatiste sau protecţioniste, ele
intră în a doua categorie, şi anume a reglementărilor administrative, având ca obiect de a
limita accesul într-un sector de activitate.
Aceste reglementări administrative se pot referi mai întâi la fixarea numărului
întreprinderilor pe o piaţă. Astfel, unui operator i se poate atribui monopol pe un anumit
teritoriu (exemplu, pentru serviciile de distribuţie a electricităţii, apei sau a gazului), sau o
piaţă poate fi împărţită între două sau trei firme, formând un oligopol (este cazul, de exemplu,
al liniilor aeriene internaţionale). De asemenea numărul producătorilor poate fi reglementat în
cadrul unui regim de „numerus clausus” ( de exemplu, numărul taxiurilor pariziene a fost
strict reglementat).
Alte reglementări administrative limitau accesul la o piaţă fără a fixa un număr precis
de operatori. Este mai ales cazul unor reglementări comerciale cu privire la proporţia unor
tipuri de unităţi pe centre comerciale. Anumite pieţe pot fi chiar interzise întreprinderilor care-
şi exercită activitatea pe pieţe vecine, din punct de vedere sectorial (de exemplu, anumite
bancare sunt rezervate numai anumitor tipuri de bănci) sau teritorial (de exemplu serviciile de
poliţie, care de regulă sunt organizate pe criteriul teritorial geografic).

4
ECONOMIA SERVICIILOR
Cursul 3 Piaţa serviciilor NOTE DE CURS
A treia categorie de reglementări specifice serviciilor o reprezintă controlul
administrativ al preţurilor (tarifelor).
Trebuie subliniat că acestea se referă, aproape întotdeauna, la creşterile de preţuri
(tarife) şi nu la nivelul lor, în general, fixat liber de întreprindere, atunci când serviciul este
oferit pentru prima data. De asemenea, controlul poate viza mărimea cotelor de marjă
comercială.
Reglementărilor prezentate li se mai pot adăuga cele fiscale care prin regimul
impozitelor influenţează nivelul tarifelor, al profiturilor nete ale întreprinzătorilor, stimulând
sau nu dezvoltarea sectorului serviciilor în ansamblu sau a unei ramuri a acestuia.
Intervenţia statului în sectorul serviciilor a fost justificată de diverse teorii economice,
bazate în general pe percepţia unor deficienţe ale mecanismului pieţei.
Una din aceste teorii este aceea a monopolului natural şi a pieţelor contestabile.
Monopolul natural este considerat monopolul justificat economic.
Apariţia monopolului natural este legată de faptul că producţia unui bun sau a unui
serviciu se face cu randamente continuu crescătoare, pe măsură ce cresc dimensiunile
producţiei. În acest caz, cele mai mari unităţi au, evident, un avantaj care le permite să-şi
elimine concurenţii şi să obţină pe termen mai mult sau mai puţin lung, pentru una din ele un
monopol care poate fi calificat ca natural. Această unitate, în situaţie de monopol natural va
produce o cantitate de bunuri sau servicii la un cost mult mai mic decât întreprinderile
concurente. Este deci, mai eficient şi justificabil economic ca o singură întreprindere să
opereze pe această piaţă. De exemplu, pentru cea mai mare parte a legăturilor între diferite
localităţi este preferabil de a avea o singură legătură pe calea ferată decât mai multe, ceea ce
explică monopolul acordat societăţilor feroviare.
Dar, întreprinderea în situaţie de monopol va fi tentată să mărească preţurile pentru a
obţine un profit mai mare. Va fi deci necesar un control administrativ al preţurilor practicate,
pentru a evita abuzurile.
Această abordare tradiţională a monopolului natural, cu referire la firmele care realizau
un singur produs a fost extinsă în cazul oligopolurilor naturale (de exemplu, în transportul
aerian) şi la acela al firmelor cu mai multe activităţi.
Teoria monopolului natural a fost îmbogăţită cu asocierea ei cu teoria pieţelor
contestabile.
O piaţă este contestabilă când o firmă poate intra sau ieşi liber de pe piaţă.
Intrarea pe o piaţa înseamnă, în primul rând, că nu există bariere care ar putea-o
împiedica. În al doilea rând, intrarea pe o piaţă presupune investiţii. Ele pot fi relativ mici (de

5
ECONOMIA SERVICIILOR
Cursul 3 Piaţa serviciilor NOTE DE CURS
exemplu, în transporturi, telecomunicaţii etc.). De asemenea, în cazul închiderii unei
întreprinderi, poate fi vorba fie de instalaţii care pot fi uşor redestinate altui scop, fie de
echipamente atât de specifice încât valoarea lor pentru alte utilizări este practic nulă. În
situaţiile în care costurile de intrare sau de ieşire sunt foarte mari, vor fi, practic, puţini
candidaţi dornici de a intra pe piaţa respectivă, apărând astfel monopolul natural şi
justificarea intervenţiei statului pentru a împiedica practicarea de preţuri abuzive.
Teoria concurenţei distructive reprezintă o altă încercare de justificare a intervenţiei
statului în sectorul serviciilor.
Noţiunea de concurenţă distructivă se consideră că ar fi specifică în principal, pentru
două configuraţii de piaţă.
Mai întâi, concurenţa poate fi distructivă în sectoarele unde costurile fixe sunt ridicate şi
care se găsesc într-o fază de recesiune. Intrarea de noi firme accentuează concurenţa şi poate
determina ca societăţile existente să vândă la costul marginal pe termen scurt şi să piardă. De
aici pot decurge falimente cu toate consecinţele negative pe care le antrenează în general.
Al doilea caz corespunde sectoarelor unde intrarea este foarte uşoară, sau numărul
întreprinderilor este ridicat şi unde există un risc de capacităţi excedentare şi de „războaie” de
preţuri permanente. Profiturile ar putea atunci tinde spre zero, ceea ce ar antrena falimente în
număr mare. Se vorbeşte atunci de o contestabilitate excesivă.
Reglementările în sectorul serviciilor au fost justificate şi prin necesitatea unor servicii
publice pentru care tarifele să fie mai mici decât cele care ar rezulta luând în considerare
numai calcule de eficienţă economică. Asemenea servicii pot fi prestate atât de întreprinzători
publici cât şi privaţi.

3.3. Raporturi între piaţa serviciilor şi piaţa bunurilor

Relaţiile între piaţa serviciilor şi piaţa bunurilor sunt complexe, atât de concurenţă
(substituţie), cât şi de stimulare reciprocă sau de indiferenţă.
Aceste raporturi sunt valabile atât pentru piaţa serviciilor de consum cât şi a serviciilor
de producţie.
Pe piaţa serviciilor şi bunurilor de consum, relaţiile de concurenţă provin, în primul
rând, din faptul că bunurile şi serviciile îşi dispută veniturile populaţiei. Deoarece cheltuielile
pentru servicii nu au întotdeauna un caracter de primă necesitate, la un nivel redus al
veniturilor ponderea lor în bugetele de consum ale familiilor va fi relativ redusă, comparativ

6
ECONOMIA SERVICIILOR
Cursul 3 Piaţa serviciilor NOTE DE CURS
cu ponderea bunurilor. Pe măsura creşterii veniturilor partea relativă a serviciilor în
cheltuielile de consum ale populaţiei va fi din ce în ce mai mare, conform legii lui Engel.
În afară de analiza evoluţiei coeficienţilor bugetari, raportul între piaţa serviciilor de
consum şi piaţa bunurilor poate fi examinat şi urmărind evoluţia celor 2 indicatori care
exprimă cel mai semnificativ dinamica celor două pieţe şi anume: volumul cifrei de afaceri a
comerţului cu amănuntul şi serviciile de piaţă prestate populaţiei.
În structura pieţei serviciilor şi bunurilor de consum pot fi întâlnite relaţii de
concurenţă sau substituţie. În această privinţă, recunoscându-se legitatea creşterii nevoilor de
servicii (educative, culturale, loisir, transport, sănătate etc.) pe măsura dezvoltării societăţii,
există opinii diferite în ceea ce priveşte modul de satisfacere a acestor nevoi. Americanul
Daniel Bell, consideră că o primă caracteristică a noii societăţi este aceea ca este o societate
terţiară, respectiv o societate bazată pe primatul serviciilor asupra bunurilor şi pe
preponderenţa populaţiei ocupate în sectorul serviciilor.
Satisfacerea unei nevoi (u) poate fi realizată, la diferite niveluri ale veniturilor, tarifelor,
preţurilor şi preferinţelor consumatorilor, printr-o multitudine de combinaţii:

u = f (x,y)

unde: x = cererea pentru un anumit serviciu;

y = cererea pentru bunul cu care serviciul poate fi înlocuit în consum.

Aceste combinaţii conduc la niveluri diferite de utilitate, respectiv de satisfacţie pentru

consumator. Diferitele variante de combinaţii posibile ale serviciilor şi bunurilor asigură
consumatorului acelaşi nivel de utilitate se găsesc situate pe aşa-numitele curbe de indiferenţă,
reprezentate grafic astfel:

7
ECONOMIA SERVICIILOR
Cursul 3 Piaţa serviciilor NOTE DE CURS
y
U2

U1
yM2
yM1

ym2
ym1

x
xm1 xm2 xM1 xM2

Grafic 1. Curbele de indiferenţă pentru două bunuri şi două servicii substituibile

Xm = nivel minim al cererii de servicii la un anumit nivel al veniturilor;

XM = nivel maxim al cererii de servicii;
Ym = nivel minim al cererii de bunuri ce asigură un anumit grad de utilitate;
YM = nivel maxim al cererii de bunuri.

În ceea ce priveşte cererea pentru servicii (x), ea este determinată pe de o parte de

nivelul veniturilor destinate pentru satisfacerea nevoii respective (V), iar pe de alta parte de
tariful serviciului respectiv (Px) precum şi de preţul bunurilor cu care serviciul se află în relaţii
de substituţie (Py).

x = f (Px,Py)

V = xPx +yPy
În condiţiile unei cote constante din venit alocate pentru satisfacerea unei anumite
cerinţe, panta liniei bugetului (D) va fi determinată de raportul dintre preţul bunurilor şi tariful
serviciilor substituibile în consum:

D=

Majorarea preţului bunului sau diminuarea tarifului serviciului va modifica panta liniei
bugetului în favoarea serviciilor şi invers.

8
ECONOMIA SERVICIILOR
Cursul 3 Piaţa serviciilor NOTE DE CURS
De asemenea, o majorare a veniturilor şi a cotei alocate pentru satisfacerea cerinţei (u)
va influenţa atât cererea de bunuri, cât şi de servicii, dar în proporţii diferite, în funcţie de

raportul .

Combinaţia cea mai avantajoasă dintre cererea de servicii şi bunuri substituibile va

putea fi găsită, optimizând sistemul de ecuaţii:

V = xPx +yPy
u = f (x,y)

Între cererea de servicii şi cea de bunuri există nu numai relaţii de concurenţă, de

substituţie ci şi de stimulare. Astfel, creşterea gradului de înzestrare a gospodăriilor populaţiei
cu bunuri de folosinţă îndelungată (autoturisme, aparate electrotehnice de uz casnic, aparate
electrice, mobilă etc.) generează o cerere sporita de servicii de întreţinere a acestora.
Deşi creşterea gradului de fiabilitate a produselor acţionează ca factor limitativ al cererii
de servicii pentru repararea bunurilor respective, această influenţă este contracarată de apariţia
de noi produse şi de creşterea gradului de dotare a gospodăriilor.
Între ciclul de viaţă al produselor şi al serviciilor corespunzătoare există o relaţie care
poate fi reprezentată astfel:

cerere

viata bunului
viata serviciului

timp

Grafic: Ciclul de viaţă al bunurilor de uz îndelungat şi al serviciilor de întreţinere şi

reparare a bunurilor respective

Serviciile apar concomitent sau la scurt timp după apariţia produsului şi cunosc o
evoluţie ascendentă pe măsura lărgirii pieţei produsului dar nu pot atinge nivelul maxim al
acesteia.

9
ECONOMIA SERVICIILOR
Cursul 3 Piaţa serviciilor NOTE DE CURS
În perioada de declin a produsului şi chiar după dispariţia acestuia din comerţ, serviciile
continuă să se menţină la un nivel ridicat, intrând în faza de declin atunci când uzura fizică
sau morală elimină din consum produsul respectiv.
De asemenea, cererea pentru astfel de servicii este influenţată de relaţia dintre preţul
bunurilor şi tarifele pentru servicii. Astfel, în general repararea unui bun este considerată
eficienta dacă raportul dintre tarif (p) şi perioada pentru care se stabileşte valoarea de
întrebuinţare a bunului în urma reparării (t) este inferior raportului dintre preţul bunului (P) şi
perioada de folosire până la prima reparare (T), respectiv:

Relaţii de stimulare există, de asemenea, între cererea pentru servicii de confecţionare la

comandă a unor bunuri (îmbrăcăminte, încălţăminte, mobilă, obiecte de podoabă etc.) şi
cererea pentru produse care reprezintă materia primă pentru confecţionarea lor (ţesături, piele
sau înlocuitori de piele).
Acelaşi tip de relaţii pot fi menţionate între piaţa serviciilor de educaţie, culturale,
sănătate, turistice, legate de loisir ş.a. şi piaţa bunurilor care contribuie la realizarea acestor
servicii (cărţi, medicamente, alimente, bunuri de îmbrăcăminte şi încălţăminte adecvate,
obiecte sportive etc.)
Relaţii de indiferenţă se manifestă mai ales între piaţa bunurilor şi serviciilor de primă
necesitate, al căror consum este de importanţă vitală pentru individ, cum ar fi de exemplu
piaţa bunurilor alimentare de strictă necesitate şi piaţa serviciilor legate de chiria locuinţei,
distribuirea apei, gazului, electricităţii, îngrijirea sănătăţii.
Aceste trei tipuri de raporturi pot fi puse în evidenţă şi pentru piaţa serviciilor de
producţie.
Astfel, creşterea dimensiunilor pieţei bunurilor, a producţiei şi tranzacţiilor cu bunuri
materiale conduce la creşterea pieţei serviciilor legate de producţia şi comercializarea
bunurilor cum ar fi cele de transport, depozitarea, servicii bancare, asigurări, cercetare
ştiinţifică, pregătirea şi perfecţionarea forţei de muncă, informatica, marketing.
De asemenea, dezvoltarea pieţei serviciilor conduce la stimularea pieţei bunurilor de uz
productiv: echipamente tehnice, maşini, utilaje, instalaţii şi mai ales calculatoare care sunt din
ce în ce mai necesare în sectorul serviciilor.
Pe de altă parte pot exista şi unele situaţii de concurenţă cum ar fi de exemplu între
comerţul cu unele echipamente de producţie şi serviciile de leasing (închiriere) a

10
ECONOMIA SERVICIILOR
Cursul 3 Piaţa serviciilor NOTE DE CURS
echipamentelor respective, între comerţul cu bunuri şi comerţul cu brevete, licenţe sau
drepturi de autor.
Între anumite segmente ale pieţei bunurilor de producţie şi pieţe particulare ale
serviciilor pot exista, de asemenea, relaţii de indiferenţă.

11