Sunteți pe pagina 1din 7

Banca Centrala Europeana

Banca Centrală Europeană (BCE) a fost înfiinţată la 1 iunie 1998, ca urmare a


Tratatului de la Amsterdam. Actualul președinte al BCE este Mario Draghi. Sediul
băncii este la Frankfurt (Germania). Misiunea băncii este să administreze moneda euro
– monedaunică a UE şi să păstreze stabilitatea preţurilor pentru cele peste două treimi
din cetăţenii UE care utilizează moneda euro. BCE este responsabilă şi pentru crearea şi
implementarea politicii monetare în zona euro.
Pentru a-şi îndeplini rolul, BCE colaborează cu Sistemul European al Băncilor
Centrale (SEBC), din care fac parte toate cele 27 de state membre ale UE.Cu toate
acestea, doar 16 dintre ele au adoptat până în prezent moneda euro, formând împreună
„zona euro”. Băncile centrale naţionale ale acestor ţări şi Banca Centrală Europeană
alcătuiesc aşa-numitul „Eurosistem”.
BCE îşi desfăşoară activitatea în condiţii de independenţă totală. BCE, băncile
centrale naţionale ale SEBC sau alt membru al organismelor lor de decizie nu pot
solicita sau primi instrucţiuni de la niciun alt organism. Instituţiile UE şi guvernele
statelor membre UE trebuie să respecte acest principiu şi au obligaţia de a nu încerca să
influenţeze BCE sau băncile centrale europene.
Funcțiile BCE:
 Distribuția și supravegherea stabilității monedei euro;
 Definirea politicii europene a intereselor și controlul rezervelor de bani;
 Cooperarea cu băncile naționale.
Funcțiile BCE sunt menționate în Tratatul de la Maastricht. Pentru a putea să
lucreze eficient, BCE nu are voie să depindă de puterea politică, o chestiune pe care
criticii o aduc deseori în discuție. BCE a fost creată după modelul Băncii Federale
Germane Deutsche Bundesbank.
Conducerea Băncii Centrale Europene este asigurată de un Consiliu al
Guvernatorilor, ce stabileşte orientările generale şi politicile monetare, şi un Consiliu
Director, compus din preşedinte şi vicepreşedinte, însărcinaţi cu aplicarea măsurilor
decise de Consiliul Guvernatorilor.
 Consiliul Guvernatorilor este format din membrii Comitetului director şi
guvernatorii băncilor centrale. Se reuneşte de cel puţin 10 ori pe an pentru a decide
asupra problemelor monetare. Fiecare membru al Consiliului Guvernatorilor dispune de
un vot, iar deciziile se adopta cu majoritate simplă. În caz de egalitate, votul
preşedintelui este preponderent.
 Comitetul Director este alcătuit din preşedinte, vicepreşedinte şi alţi patru
membri. Preşedintele, vicepreşedintele şi ceilalţi membri ai Comitetului Director sunt
numiţi de comun acord de reprezentanţii statelor membre, la recomandarea Consiliului
European şi după consultarea Parlamentului European şi a Consiliului Guvernatorilor,

1
dintre persoane a căror autoritate şi experienţa profesională în domeniul monetar sau
bancar sunt recunoscute. Mandatul lor are o durată de opt ani şi nu poate fi reînnoit.
 Consiliul General se constituie din preşedinte, vicepreşedinte şi guvernatorii
băncilor centrale naţionale. Ceilalţi membri ai Comitetului Director pot participa fără
drept de vot la reuniunile Consiliului General. Consiliul General are următoarele funcţii:
executa sarcinile tranzitorii; sprijină îndeplinirea funcţiilor consultative şi colectarea
informaţiilor statistice; elaborează rapoartele de activitate; stabileşte regulile necesare
standardizării procedurii contabile şi informării asupra operaţiilor băncilor centrale
naţionale; stabileşte condiţii de angajare a personalului Băncii Centrale Europene.
 Comitetul Economic şi Financiar. În vederea coordonării politicilor monetare ale
statelor membre, acest organism are următoarele misiuni: formularea avizelor, fie la
cererea Consiliului European sau Comisiei, fie din proprie iniţiativă; urmăreşte situaţia
economică şi financiară a statelor membre ale Comunităţii şi prezintă raport Consiliului
European şi Comisiei Europene în legătură cu acestea; pregăteşte lucrările Consiliului
Guvernatorilor care se referă la anumite articole din tratat; cel puţin odată pe an
examinează circulaţia capitalurilor şi efectuarea plăţilor care rezultă din aplicare
tratatului şi din masurle aplicate de Consiliu, propune soluţii de îmbunătăţire şi prezintă
un raport Comisiei şi Consiliului în legătură cu rezultatele examinării.
Capitalul Băncii Centrale Europene se cifrează la 5 miliarde de euro şi se poate
majora prin decizia Consiliului Guvernatorilor care se adopta cu majoritate calificată.
Voturile membrilor Consiliului Guvernatorilor sunt ponderate conform repartiţiei
capitalului subscris la Banca Centrală Europeană de către băncile centrale naţionale. O
decizie privind majoritatea calificată se adopta dacă voturile favorabile exprimate
reprezintă cel puţin două treimi din capitalul subscris la Banca Centrală Europeană şi
cel puţin jumătate din acţionari.
Băncile centrale naţionale pun la dispoziţia Băncii Centrale Europene rezerve
valutare, altele decât monedele statelor membre, poziţii de rezervă la FMI şi DST în
valoare de până la 50 de miliarde de euro. Consiliul Guvernatorilor decide asupra părţii
de rezerve care poate fi pretinsa de Banca Centrală Europeană după constituire şi
sumele ce se solicita ulterior. Banca Centrală Europeană este autorizată să gestioneze
rezervele şi să le utilizeze conform statutului.
Contribuţia fiecărei bănci centrale naţionale la formarea rezervelor depinde de
partea de capital subscrisa la Banca Centrală Europeană. În acest sens, Banca Centrală
Europeană poate să solicite rezerve suplimentare în limita fixată şi poate să gestioneze
rezervele la FMI şi DST.
În cazul în care Banca Centrală Europeană înregistrează o pierdere, aceasta se
acoperă din fondul general de rezervă şi dacă este necesar din venitul monetar obţinut în
cursul exerciţiului financiar, pe baza deciziei Consiliului Guvernatorilor proporţional cu
şi până la concurenţa sumelor alocate băncilor centrale naţionale.
Banca Centrală Europeană este singura abilitată să autorizeze emisiunea
bancnotelor. Bancnotele emise de Banca Centrală Europeană şi de băncile centrale
naţionale sunt singurele mijloace de plată legale în interiorul Uniunii Europene. Statele

2
membre pot emite monede metalice sub rezerva aprobării emisiunii de către Banca
Centrală Europeană.

Politica monetară a Băncii Centrale Europene


În conformitate cu Articolul 105 din versiunea consolidată a Tratatului Uniunii
Europene, obiectivul principal al Băncii Centrale Europene este menţinerea stabilităţii
preţurilor în Zona Euro. Stabilitatea preţurilor trebuie menţinută pe termen mediu, în
acest fel nu se aşteaptă din partea Băncii Centrale Europene să facă faţă variaţiilor de
preţ cauzate de termeni comerciali sau alte şocuri. După cum a subliniat Mishkin
(2000), un angajament instituţional faţă de stabilitatea preţurilor nu e suficient ca atare
pentru a aduce mult dorită credibilitate unei bănci centrale; acest obiectiv general ar
trebui tradus într-un simplu scop cantitativ. În 1998, Institutul Monetar European a
definit stabilitatea preţurilor ca şi “creşterea anuală a Indicelui Armonizat al Preţurilor
de Consum” (IAPC) pentru zona Euro sub 2%”(BCE 2001). IAPC este o medie
ponderată a indicilor preţurilor de consum, colectaţi într-o manieră uniformă din statele
zonei Euro. În mai 2003, Consiliul Director al Băncii Centrale Europene a reconfirmat
definiţia stabilităţii preţurilor adăugând o nuanţă: Consilul a stabilit ca pentru a se atinge
acest scop “ e nevoie a se menţine rata inflaţiei aproape de 2% pe termen scurt”.
Realizarea acestui obiectiv fundamental, de stabilire a preţurilor, impune, deci, că
Sistemul European al Băncilor Centrale să fixeze obiective intermediare. În stabilirea
acestora, este deosebit de importantă cunoaşterea contextului economic şi financiar în
care se înscrie politica monetară a Băncii Centrale Europene.
Din această perspectivă, ansamblul ţărilor ce formează Uninune Economică şi
Monetară, reprezintă o zonă relativ închisă faţă de exterior, având în vedere
dimensiunea şi geometria să. Acest lucru înseamnă că acţiunile în materie de rate
nominale de schimb au mai puţină importanţă, comparativ cu ceea ce reprezentau
acestea pentru economiile naţionale. Reducerea rolului ratei de schimb este, de fapt, un
obiectiv al Uniunii Monetare. În al doilea rând, chiar dacă există diferenţe structurale
între ţările europene, politica monetară trebuie dusă în interesul întregii Uniuni, şi nu al
unei ţări membre, elaborându-se o politică monetară comună a Uniuinii Monetare.
Politica monetară trebuie să facă faţă altor componente ale politicilor economice, care
rămân încă naţionale.
Pactul de stabilitate şi creştere are menirea de armonizare a politicilor Uniunii
Monetare (politica monetară) cu politicile încă naţionale (politica bugetară). El are şi
menirea de a dezamorsa eventualele conflicte între diferitele tipuri de politici din
Uniunea Economică şi Monetară.
În acest context, obiectivele intermediare ale politicii monetare au o importanţă
deosebită.
Strategiile Băncii Centrale Europene
O strategie de politica monetară reprezintă ansamblul de proceduri care fondează
coerenta deciziilor luate de o bancă centrală pentru a atinge obiectivul său final.

3
Obiectivul principal al Sistemului European al Băncilor Centrale reprezintă menţinerea
stabilităţii preţurilor şi susţinerea politicilor economice în Comunitate.
a) Afirmarea caracterului monetar al inflaţiei
Inflaţia, fără prezenţa monetară şi nivelul general al preţurilor nu ar putea exista, şi
deci cauza principală a acesteia reprezintă o creştere necontrolată corespunzător a masei
monetare în circulaţie.
Avantajele stabilităţii preţurilor se bazează pe patru argumente: eliminarea
distorsiunilor în mecanismul de ajustare a preţurilor; diminuarea preţurilor curente de
interes nominal; economia din punct de vedere a resurselor reale care este mobilizată
pentru a reduce efectele de incertitudine asupra preţurilor viitoare; dispariţia efectelor
inflaţioniste asupra repartiţiei patrimoniilor reale şi financiare şi asupra repartiţiei
veniturilor între creditori şi debitori.
Nici o bancă centrală nu dispune de instrumente de politca monetară care să îi
permită controlul direct asupra nivelului preţului.
b) Căutarea unei credibilităţi operaţionale
O politică monetară utilizează anumite intrumente pentru a-şi atinge obiectivele
finale. Uneori pentru a ajunge şi a controla ţinta finală este mai uşor de a întrebuinţa un
obiectiv intermediar; deci se poate vorbi de ţinte finale şi ţinte intermediare.
c) Linia strategică adoptată
Institutul Monetar European (IME) a reţinut doua strategii posibile pentru Banca
Centrală Europeană: un obiectiv monetar ca ţinta intermediară; o ţintă directă asupra
inflaţiei.
Obiectivul monetar ca ţinta intermediară se bazează pe compararea evoluţiilor
prevăzute şi constatate a agregatelor monetare ca ţinta. Dacă creşterea înregistrată a
unui agregat monetar este mai rapidă decât creşterea anticipată, politica monetară
trebuie să devină mai restrictiva.
Ţinta directă asupra inflaţiei se bazează pe compararea între inflaţia prevăzută şi cea
realizată.
Instrumentele şi procedurile de politica monetară
Instrumentele şi procedurile de politica monetară fixează cadrul operaţional al
politicii duse de către Banca Centrală Europeană. Aceasta se afla în raport cu trei
instrumente:
1. Operaţiile de OPEN MARKET din care fac parte: operaţii de cesiune
temporară; operaţii ferme (vânzare-cumpărare de active de către Sistemul European al
Băncilor Centrale); emisiunea de certificate de datorii de către Banca Centrală
Europeană; operaţii de schimb de devize a Sistemului European al Băncilor Centrale;
2. Facilităţile permanente permit furnizarea sau retragerea de lichiditate ca:
facilitatea de împrumut marginal (marginal lending facility), prin care se pot obţine
facilităţi de pe o zi pe alta în schimbul unor active eligibile; facilitatea de depozit
(deposit facility) care permite efectuarea unor depozite pe termen scurt ale băncilor
centrale naţionale la Banca Centrală Europeană, atunci când ele dispun de facilităţi
4
excedentare. Rata dobânzii practicată în cazul facilitaţii împrumutului marginal serveşte
drept plafon superior pentru rata dobânzii interbancare, în timp ce rata dobânzii în cazul
facilitaţilor depozit are rolul de plafon inferior. Motivaţia este simplă: nici o bancă
naţională nu se va împrumuta la o rată a dobânzii mai mare decât ar putea obţine de la
Banca Centrală Europeană şi nu va acorda credite unei alte instituţii decât Băncii
Centrale Europene la o rata mai scăzută, având în vedere că facilitatea depozitului nu
impune nici o limită superioară a sumei.
3. Rezervele obligatorii (minimum reserves) are ca scop stabilizarea ratei
dobânzii şi crearea sau accentuarea nevoii de refinanţare, precum şi contribuţia la
controlul expansiunii monetare. Necesarul de rezerve obligatorii pentru fiecare instituţie
este determinat în funcţie de elemente din bilanţ.rezervele obligatorii sunt remunerate la
nivelul ratei medii marginale a operaţiunilor principale de refinanţare practicate în
perioada respectivă de Ecosistem.
Banca Centrală Europeană controlează lichiditatea în Zona Euro de obicei prin
intermediul aşa numitelor operaţiuni de tip Repo-reverse pe termen scurt. În fiecare
săptămână Banca Centrală Europeană deschide o licitaţie pentru instituţiile echivalente
din Zona Euro (bănci şi instituţii financiare). Apoi poate împrumuta lichidităţi băncilor
(contra depunerii unei garanţii) pentru o perioadă de o săptămână (obligaţiuni de rang
înalt).Băncile sunt rugate să informeze Banca Centrală Europeană asupra ratei dobânzii
pe care ele sunt dispuse să o plătească pentru fiecare euro împrumutat, fiind bine
cunoscut faptul că vor fi împrumutate cele care oferă cea mai bună rată, deci vor
cumpăra la cel mai mare preţ. În fiecare lună, Consiliul Director al hotărăşte limita
inferioară a ratelor dobânzii în cadrul acestei operaţiuni de licitaţie, aşa numita rata
minimă de licitare. În conformitate cu informaţiile furnizate de Banca Centrală
Europeană, această rată minimă de licitare e menită să semnaleze poziţia politicii
monetare faţă de operatorii pe piaţa monetară. Considerând o curbă a cererii stabilă
pentru baza monetară, o rată mare a dobânzii pe termen scurt este echivalentul unei
politici monetare restrictive şi vice versa.
Băncile pot plasa şi împrumută resurse între ele overnight pe piaţa monetară, la aşa
numita rata overnight EONIA; acesta rată a dobânzii este apropiată de raţă minimă de
licitare şi este mărginită superior de raţă marginala de plasare şi de depozit overnight, la
care băncile comerciale pot plasa şi împrumută resurse overnight la Banca Centrală
Europeană.
Ratele dobânzilor au influenţa şi asupra valorii internaţionale a euro. Relaţia de bază
sugerează că o rata ridicată a dobânzii va conduce la o apreciere a euro şi invers.
Experienţa a demonstrat însă că legătura dintre rata dobânzii şi rata de schimb nu este
chiar aşa puternică şi stabilă. Ca să contracareze o apreciere sau o depreciere excesivă a
euro, Banca Centrală Europeană poate de asemenea (şi a şi făcut-o) să intervină direct
pe piaţa valutară.
Banca Centrală Europeană – credibilitate şi independenta
Pentru a-şi putea îndeplini mandatul, Banca Centrală Europeană dispune de un grad
considerabil de independentă. Constituită după modelul Bundesbank, o instituţie

5
cunoscută în lume pentru tradiţia sa de independentă, Banca Centrală Europeană este
prima bancă centrală din istorie fără un guvern alături, care să îi influenţeze deciziile.
Conform articolului 7 al Statutului “nici Banca Centrală Europeană, nici o altă
bancă centrală naţională, nici un membru din organismele lor de conducere nu pot
solicita sau accepta instrucţiuni de la organismele Comunităţii, de la guvernele statelor
membre sau de la vreun alt organism.”
Acest aspect este foarte important, deoarece, cu cât o bancă centrală este mai
independentă, cu atât mai puţin va fi influenţată politica monetară pe care o practică de
presiunile guvernului, orientate îndeosebi spre creşterea cheltuielilor publice,
generatoare de inflaţie.
În plus Băncii Centrale Europene îi este interzis să împrumute bani vreunui guvern
din Uniunea Europeană şi nu poate fi subiectul unor restricţii impuse de către guvernele
naţionale. Având în vedere că din 12 ţări majoritatea au guverne de centru stânga, exista
destule voci care critică independenţa Băncii Centrale Europene şi îndeosebi faptul că
nu există, practic, niciun organism care să îi controleze activitatea.
Uniunea Europeană trebuie să accepte politicile Băncii Centrale Europene fără
niciun amestec sau interferenta temporară. Statutul care garantează independenţa
Băncii Centrale Europene este extrem de dificil de modificat, întrucât ar necesita o
revizuire a Tratatului asupra Uniunii Europene şi, pentru aceasta, un consens între cele
15 state membre ale Uniunii Europene. Realizarea faptica a independenţei Băncii
Centrale Europene este asigurată de adoptarea monedei unice, moment în care statele au
transferat efectiv dreptul lor de a bate monedă.
Banca Centrală este consultata în privinţa oricărui act comunitar sau naţional din
domeniile ce ţin de competenţa sa.

6
Bibliografie

 https://www.ecb.europa.eu/ecb/html/index.ro.html
 https://ro.wikipedia.org/wiki/Banca_Central%C4%83_European%C4%83
 http://www.qreferat.com/referate/economie/BANCA-CENTRALA-
EUROPEANA211.php
 https://www.google.ro/url?sa=t&rct=j&q=&esrc=s&source=web&cd=2&cad=rja
&uact=8&ved=0ahUKEwjMkqadhf_XAhUREuwKHR16AJ0QFgguMAE&url=h
ttps%3A%2F%2Fwww.scribd.com%2Fdocument%2F96015043%2FReferat-
Banca-Centrala-Europeana&usg=AOvVaw32uwhXC80OuFfIl2iTnKPx
 https://referat-referate.blogspot.ro/2014/03/banca-centrala-europeana.html
 https://biblioteca.regielive.ro/referate/finante/banca-centrala-europeana-si-
sistemul-european-al-bancilor-centrale-51903.html
 http://www.preferatele.com/docs/economie/2/-banca-centrala-euro11.php