Sunteți pe pagina 1din 6

Academia de Studii Economice

Facultatea de Marketing

RECENZIE

Autori: Milton & Rose Friedman


Bucureşti
2010

Cartea “Liber să alegi”are două izvoare:“Capitalism şi libertate” publicată in 1968 şi un serial TV,
intitulat la fel ca volumul “Liber să alegi”.
“Liber să alegi” este o lucrare mai concretă, aici se studiază funcţionarea internă şi mai puţin
descrierea organismului.
Cartea tratează in mod egal sistemul economic şi politic.Ambele sunt considerate pieţe in care
rezultatul este stabilit de acţiunile reciproce ale indivizilor care-şi urmăresc propiul interes (interpretarea
este generală) decât obiectivele sociale pe care cei implicaţi consideră că este avantajos să le formuleze.
Lucrarea este structurată în zece capitole, iar printre subiectele tratate de Milton Friedman se
numară:piaţa,controlul,perioada de criză,asistenţa publică, egalitatea, situaţia invaţamantului la toate
nivelurile, protecţia consumatorului, a muncitorului, inflaţia şi tratarea ei, inceputul schimbării.
În capitolul 1 intitulat “Puterea pieţei” autorul consideră piaţa drept cel mai bun şi cel mai eficient
mod de reglare a economiei pentru că pe piaţa preţurile joacă un rol foarte important conducând
semnalele care permit calculul economic raţional şi alocarea optimă a resurselor, evitându-se risipa.
Milton Friedman denunţa controlul centralizat al resurselor drept sursa a calculelor eronate ale agenţilor
economici şi a distorsiunilor din economie.
Autorul consideră că în organizarea activităţii economice, preţurile îndeplinesc 3 funcţii strâns legate
între ele: transmit informaţii, conduc la adoptarea metodelor de producţie cel mai puţin costisitoare şi ca
urmare folosesc resursele pentru produsele de cea mai bună calitate. Hotărăsc cine şi cât ia din produs-
repartizarea venitului.
Sistemul preţului transmite doar informaţii importante şi numai persoanelor care trebuie să le cunoască.
Transmiterea informaţiei prin preţuri este facilitată astăzi de pieţele organizate şi de mijloacele de
comunicaţii specializate.Aceste preţuri oglindesc ce se intamplă în întreaga lume.Totodată preţurile
formează şi motivaţia de a acţiona conform informaţiei nu numai în ceea ce priveşte cererea pentru
produse ci şi în găsirea celor mai potrivite căi de a obţine produsul.
Veniturile oricărei persoane, prin intermediul pieţei, sunt determinate de diferenţe dintre incasările
pentru vânzarea de bunuri şi servicii şi cheltuielile pentru producerea acestor bunuri şi servicii. Incasările
constau de cele mai multe ori în plaţi directe pentru resursele productive, plaţi pentru muncă sau pentru
folosirea pământului, a clădirilor sau a altor capitaluri.
Guvernul joacă un rol important care este limitat în special de 4 îndatoriri:protejarea indivizilor unei
societaţi împotriva constrângerilor interne sau externe, “administrarea corectă” a justiţiei, păstrarea şi
consolidarea unei societăţi libere, apărarea membrilor comunitaţii care nu pot fi consideraţi ca indivizi
“responsabili”.Guvernul pune în practică legile şi deciziile, oferă metode de formulare ale normelor
administrative, arbitrează controversele, înlesneşte transporturile şi telecomunicaţiile şi supervizează
emisia de monedă.
Cel de al doilea capitol intitulat “Tirania controalelor” analizează influenţa taxelor şi a altor restricţii
asupra comerţului internaţional.
De la Adam Smith pâna în zilele noastre, a existat o unanimitate a economiştilor, indiferent de poziţia
lor ideologică în alte chestiuni, ca un comerţ internaţional liber este benefic pentru ţarile care-l practică şi
pentru intreaga lume.
Totusi, taxele au fost regula. Astăzi, ca intotdeauna, taxele “de protecţie” sunt puternic susţinute.
Guvernele intervin pe piaţa schimburilor valutare pentru ca ratele de schimb valutar reflectă politicile
interne.Argumentele folosite în favoarea taxelor în ultimile secole au fost: siguranţa naţională, “industria
în formare”, “cere de la vecin”.
Şi în sfera internaţională reglementările economice sunt întreţinute cu reglementările politice. Comerţul
internaţional liber favorizează relaţiile armonioase între naţiuni având culturi şi instituţii diferite.
Cooperarea nu conflictul reprezintă regula. Când guvernele intervin, situaţia se schimbă radical intr-o
ţara. În lumea modernă taxele şi alte restricţii asupra comerţului au fost o sursa de neîntelegeri între
naţiuni. Printre trăsăturile esenţiale ale libertăţii economice putem aminti: libertatea de a alege modul de a

ne folosi venitul, libertatea de a folosi posibilităţile pe care le avem conform propriilor criterii valorice,
libertatea proprietăţii.
Dar totuşi libertatea nu poate fi absolută. Trăim intr-o societate interdependentă şi unele limitări ale
libertăţii noastre sunt necesare pentru a preveni altele şi mai rele.
Capitolul 3 denumit “Anatomia crizei” vorbeşte despre depresiunea care a început la mijlocul anului
1929 şi care a fost pentru SUA o catastrofă fară precedent.
Prăbuşirea monetară a fost în acelaşi timp cauza şi efect a prabuşirii economice. Ea a fost provocată în
bună masură de politica Rezervei Federale.
Prăbuşirea economică din momentul producerii ei a inrăutaţit criza monetară.
Neachitarea împrumuturilor a slăbit băncile creditoare, ceea ce a dus la accentuarea tendinţei de
retragere a depunătorilor generând panică şi falimente bancare.
Dovada faptului că recesiunea s-a extins din SUA în restul lumii constă în mişcarea aurului, ţări
importante se bazau pe aşa-numitul standard de schimb al aurului, la care şi ele evaluau un preţ al aurului
în moneda naţională.
Dacă recesiunea s-ar fi produs mai întai în străinatate în timp ce economia americană s-ar fi dezvoltat,
exporturile americane ar fi scăzut din cauza deteriorării situaţiei economice externe, iar importurile ar fi
crescut prin reducerea costurilor bunurilor străine.
Stocul de aur al SUA a crescut din august 1929 până în august 1931, primii 2 ani de criza – dovada
evidentă că SUA a fost la originea evenimentelor.
Odată recesiunea pornită şi transmisă celorlaltor tări, au apărut şi influenţe inverse spre SUA – un alt
exemplu al răspunsurilor atât de dependente unele de altele din orice economie complexă.
Capitolul 4 denumit “Din leagăn până-n mormânt” evidenţiază influenţa alegerilor care au marcat o
modificare importantă în modul în care publicul receptează rolul guvernului şi în rolul real acordat
guvernului. “Noua Orientare” cuprindea programe destinate reformării economiei de bază. Ea mai
cuprindea deasemenea, programe pentru asigurarea protecţiei contra evenimentelor nedorite, în special
Protecţia socială, asigurarea de şomaj şi asistenţa publică, mai cuprindea şi programe cu caracter strict
temporar, ce urmăreau rezolvarea situaţiei urgente create de marea depresiune. Câteva dintre programele
temporare au devenit permanente.
Cel mai important program al statului asistenţei sociale în SUA la nivel federal este Protecţia Socială-
asigurarea de bătrâneţe, moştenire, invaliditate şi sănătate.
Asistenţa publică a fost creată pentru a ajuta oamenii în momentele de cumpănă, cu speranţa că va
înceta odata cu creşterea locurilor de muncă şi cu preluarea obligaţiilor de către protecţia socială.
Asistenţa socială nu este în nici un fel un program de asigurare în care plăţile individuale să urmărească
beneficii contabile echivalente. Ea este mai degrabă o combinaţie între un anumit impozit şi un anumit
program de transfer al plăţilor.
Programele guvernamentale pentru obţinerea locuinţelor s-au extins rapid.
Renovarea urbană a fost adoptată cu scopul de a elimina mahalalele – “plagile urbane”. Principalii
beneficiari ai locuinţelor construite din fonduri publice şi ai înnoirii urbane nu au fost oamenii săraci.
Domeniul medical este ultimul în care s-a manifestat din plin rolul guvernului. Conducerile locale, statale
şi pe o scara mai redusă, federale deţin de multă vreme un rol important în sănătatea publică ( igiena, boli
molipsitoare etc.) şi în dotarea spitalelor.
Cea mai mare parte a programelor de asistenţa n-ar fi trebuit să fie legiferate vreodată.
Impozitul negativ pe venit ar putea fi o reformă satisfăcătoare a sistemului actual de bunăstare dacă va
înlocui numeroasele programe specifice, în prezent în vigoare. El se adresează direct problemelor saraciei.
Obstacolele politice ale unui impozit negativ pe venit sunt de 2 feluri: existenţa unor interese comune
pentru programele actuale; beneficiarii ajutoarelor, oficiali de stat sau locali care se consideră că fiind
beneficiari ai programelor şi mai mult decât oricine, birocraţia care administrează programele.
Capitolul 5 intitulat “Creaţi egali” pune în discuţie conceptele de egalitate, libertate.
În primele decenii ale Republicii, egalitatea însemna egalitate în faţa lui Dumnezeu, libertatea înseamnă
libertatea de a-şi croi propria existenţă.
Egalitatea a început să fie din ce în ce mai mult considerată ca “egalitate a şanselor” în sensul că
nimeni n-ar trebui să fie împiedicat prin obstacole arbitrare să-şi folosească posibilitaţile pentru a-şi atinge
obiectivele proprii.
Un sens total diferit al egalitaţii a apărut în SUA în ultimile decenii – egalitatea veniturilor. Aceasta
intră în contradicţie clară cu libertatea.
Oamenii sunt egali în faţa lui Dumnezeu. Fiecare persoana este preţioasă în şi pentru sine.
Egalitatea şanselor – în sensul “identităţii”- este imposibilă. Egalitatea şanselor ca şi egalitatea individuală
nu este incompatibilă cu libertatea, ci dimpotrivă, este o componentă esentială a libertaţii.
Cuvintele de ordine au fost: libera iniţiativă, competiţie, laissez-faire. Măsurile guvernamentale pentru
promovarea egalitătii individuale sau a egalitătii şanselor întăresc libertatea, măsurile guvernamentale
pentru a realiza “distribuirea corectă” pentru toţi reduc libertatea.
O societate care pune egalitatea(în sensul egalităţii veniturilor) înaintea libertăţii va sfârşi şi fără
libertate şi fără egalitate.
În capitolul 6 denumit “Ce este rău în şcolile noastre?” se vorbeşte despre sistemul american de
învăţământ, organizarea acestuia la nivel elementar şi secundar.
La nivel elementar şi secundar, calitatea procesului educaţional variază radical: remarcabilă în câteva
suburbii înstărite ale marilor oraşe; excelentă sau rezonabil de satisfăcătoare în multe oraşe şi în zonele
rurale; incredibil de proastă în periferiile marilor metropole.
În multe state şi localitaţi, păstrarea unei “şcoli publice” era impusă prin lege, dar şcolile erau în cea
mai mare parte finanţate prin contribuţii ale părinţilor, unele finanţari suplimentare erau în general
oferite de autorităţile locale, districtuale sau guvernamentale.
Din 1840 s-a incercat înlocuirea sistemului particular, divers şi extins cu un sistem al aşa numitelor
şcoli gratuite, în care părinţii sau alte persoane achitau indirect costurile, prin impozite, în loc să le achite
direct prin cotizaţii.
În învătământ, părinţii şi copilul sunt consumatorii, iar profesorul şi administratorul de şcoala sunt
producătorii. Centralizarea în învătământ a insemnat unitaţi de mai mari dimensiuni, reducerea
posibilităţii consumatorilor de a alege şi o creştere a puterii producătorilor.
O cale simplă şi eficientă de a asigura părinţilor o mai mare libertate de a alege, păstrând în acelaşi
timp sursele de finantare prezente, este un plan “de vouchere”.
Proiectul cu vouchere foloseşte exact acelaşi principiu ca şi certificatele date de armata pentru a
asigura veteranilor militari avantaje educaţionale, el reprezentand o soluţie parţială pentru că ea nu
înfluenţeaza nici finanţarea învătământului, nici legile valabile în privinţa frecvenţei. Acest plan
cunoaşte şi câteva obiecţii: chestiunea statului-biserică, costuri financiare,posibilitatea fraudei,chestiunea
rasială,chestiunea separării pe criterii economice,indoieli asupra noilor şcoli.
Capitolul 7 intitulat “Cine protejeaza consumatorul?”urmăreste să arate cum se realizează protecţia
consumatorului şi care sunt organismele specializate. Comisia pentru Protecţia Consumatorilor se
manifestă în toate domeniile. Principala preocupare nu este reprezentată de preţuri sau cheltuieli, ci de
sigurantă. Autoritatea este în mare masură discreţionară şi actionează numai sub cel mai extins mandat.
Multe decizii trebuie luate de CPC inainte ca produsul să poată fi supus prin utilizare reală a unor
testări semnificative şi erorilor. Ele trebuie să se aplice tuturor în mod uniform.
Mişcarea pentru protecţia mediului este responsabilă pentru una dintre cele mai rapide extinderi ale
intervenţiei federale. Păstrarea mediului înconjurator şi evitarea poluării excesive sunt probleme reale şi
sunt probleme în a căror abordare guvernul trebuie să îndeplinească un rol important.
Guvernul reprezintă unul dintre mijloacele prin care putem încerca să reparăm “erorile pieţei”, putem
încerca să ne folosim resursele mai eficient pentru a produce în amonte aer curat, apa şi pământuri curate,
pe care ne-am dori să le cumpărăm.
“Poluarea” nu este un fenomen obiectiv. Ce este pentru o persoană poluare poate fi pentru alta o
plăcere. Adevărata problemă nu este eliminarea poluării, ci încercarea de a stabili reglementări care vor
permite nivelul optim al poluării.

Capitolul 8 denumit “Cine protejează muncitorul?” vorbeşte despre înfiinţarea sindicatelor şi


izvoarele puterii lor, despre guvern şi despre patroni.
În cazul celor mai multe sindicate intereselor sunt identice cu interesele membrilor săi. Totuşi, sunt
suficiente cazuri în care funcţionari ai sindicatelor au acţionat în propriul folos pe seama membrilor de
sindicat, atât pe cale legala cât şi prin utilizarea greşită sau prin deturnarea fondurilor sindicatului.
Câstigurile pe care le obţin sindicatele puternice pentru membrii săi se obţin pe seama altor muncitori.
Un sindicat de succes reduce numarul locurilor de muncă din domeniul pe care-l controlează.Pentru a
impune limitarea locurilor, grupuri profesionale organizate încearcă cu perseverenţa să obţină definirea
legală a practicării meseriei lor în termeni cât mai generali posibili, pentru a mări cererea pentru serviciile
unor practicieni autorizati.
Sindicatele oferă deseori servicii folositoare membrilor lor – negocierea termenilor angajărilor,
tratarea cu atentie a plângerilor,crearea sentimentului de apartenenţă şi participare la activitatea de grup.
Ele au reuşit să determine guvernul să le acorde privilegii şi imunităţi speciale, care le-au permis unor
membrii şi oficiali de-ai lor să obţina beneficii pe seama celorlalţi muncitori şi a tuturor consumatorilor.
Două categorii de muncitori nu sunt apărati de nimeni: cei care au un singur patron ce-i poate angaja şi
cei pe care nu-i angajează nici un patron.
Capitolul 9 intitulat“Tratamentul inflaţiei” porneşte de la diversitatea banilor enumerând numeroase
articole ce au fost folosite ca mijloc de plată: sarea, mătasea, blănurile, peştele uscat, penele, pietrele etc.
Inflaţia nu este un fenomen capitalist. În lumea modernă inflaţia este un fenomen tipografic.
Comportamentul masei monetare este factorul decisiv,iar comportamentul ieşirilor este factor secundar.
Numeroase fenomene pot produce variaţii temporare ale ratei inflaţiei, dar ele pot avea efecte durabile
numai în măsura în care influentează rata creşterii monetare.
Sintetizând se poate afirma că:
Inflaţia este un fenomen monetar care apare dintr-o creştere mai rapidă a masei monetare decât a
ieşirilor(deşi motivele creşterii monetare pot fi diferite); în lumea de astăzi guvernele hotărăsc sau pot
hotărî asupra masei monetare; exista un singur tratament pentru inflaţie: o rată mai redusă a creşterii masei
monetare; trebuie timp – care se măsoară în ani, nu în luni, pentru ca inflaţia să fie tratată.
Efectele secundare neplăcute sunt de neocolit.
Capitolul 10 se intituleaza “Schimbarea a început”.Eşecul guvernelor occidentale în atingerea
obiectivelor urmărite a produs o reacţie generală împotriva sistemelor guvernamentale excesive.
Curentul de opinie favorabil libertăţii economice şi limitării puterii guvernamentale pe care Adam
Smith şi Th. Jefferson au încercat atât de mult să le promoveze a fost puternic până la sfarşitul secolului
XIX. Apoi curentul de opinie s-a schimbat şi datorită marilor succese ale libertaţii economice şi limitării
acţiunii guvernului, în obţinerea creşterii economice şi îmbunătaţirea bunăstării marii mase a
populaţiei, care au facut ca defectele rămase să fie mult mai vizibile, întărind dorinţa larg evocată de a
face ceva în legatură cu ele.Curentul favorabil socialismului utopic şi liberalismului Noilor Orientari s-a
impus la rândul său, stimuland o schimbare în direcţia politicii britanice la începutul secolului XX şi în
politica americană dupa marea criza.
Dupa părerea autorului, Partidul Socialist a fost cel mai influent partid politic din SUA în primele
decenii ale secolului XX.
Persoanele care incearcă numai să promoveze interesul general sunt conduse de mâna politică
invizibilă spre promovarea unui interes special pe care nu aveau intenţia să-l promoveze.
Pe măsura ce anvergura şi rolul guvernului cresc fie prin acoperirea unor zone şi populaţii mai mari, fie
prin îndeplinirea unei mai largi game de funcţii, legătura dintre cei care guvernează şi cei care sunt
guvernaţi incepe sa slăbească.
Extinderea şi creşterea puterii birocraţiei influenţeaza fiecare amănunt al relaţiei dintre cetăţean şi
guvernul său. După părerea autorului este necesar un echivalent al Primului Amendament pentru a limita
puterea guvernului în sfera economică şi socială, o Declaraţie a Drepturilor Omului din punct de vedere
economic pentru a completa şi a susţine prima Declaraţie a Drepturilor Omului.