EVOLUȚII ÎN RELAȚIILE INTERNAȚIONALE SEC.

XVII – XVIII
Caracteristici generale

La jumătatea sec. XVII – conflict între coroană și Parlament în Anglia, urmat de Războiul civil (1642 –
1649) care a dus la per. republicană și revenirea la monarhie. Aceste evoluții au influențe majore în
plan extern:
1) Provoacă deplasări de populații (catolice sau protestante) către Europa, continentul Nord
American. Aceste mișcări fiind singura soluție pentru păstrarea credinței și a libertății
2) Au loc confruntări navale Anglia – Olanda, provocate de dorința Angliei de a-și pune monopolul
asupra navigației. În perioada republicană s-au emis 2 axe de navigație, care practic, interziceau
altor țări să practice comerț cu coloniile engleze din America sau între colonii și Londra (=
monopol)
 asistăm la conturarea tot mai clară a unui spațiu politic și comercial Nord-Atlantic

 În aceiași perioadă, apare un fenomen care consolidează într-o manieră nefastă, sistemul
Atlantic de relații („comerțul cu sclavi”)
 După Pacea Westfalică – Franța devine hegemon în Europa și în deceniile următoare va căuta
să-și consolideze această poziție
 Suedia – dominație în spațiul Baltic și Scandinav. Către sf. Sec. XVII, au loc evenimente care
îndreaptă atenția spre spațiul Central și Est European, un eveniment major fiind în anul 1863 –
când are loc al doilea asediu otoman asupra Vienei (încreștare a două civilizații creștine și
musulmane). Eșecul otoman = finalul politicii de expansiune către centrul Europei și începutul
declinului Imperiului Otoman. Acest declin se produce în același timp cu ascensiunea a două noi
puteri – Imperiul Habsburgic (având în centrul său Austria) și Imperiul Rus. Practic, de la 1688 și
până în 1829, asistăm la o serie, aproape continuă, de conflicte între Imperiul Habsburgic și
Otoman, și Imperiul Rus și Otoman (=„chestiunea Orientală”) = dorința tot mai mare a Austriei
și Rusiei de a câștiga teritoriu pe seama Imperiului Otoman, și imposibilitatea acestuia de a
rezista acestei presiuni, în lipsa unui sprijin occidental (Marea Britanie sau Franța)

După 1688, practic, SE Europei devine un subiect pe agenda relațiilor internaționale europene.
După 1693, Imperiul Habsburgic va obține mai multe succese militare împotriva Imperiului Otoman,
reușind să incorporeze Ungaria și Transilvania (act confirmat prin Pacea de la Karlowitz) – moment de
apogeu pentru expansiunea Imperiului Habsburgic (a nu se confunda cu Imperiul Romano-german)
Dominația politică – asigurată de expansiunea teritorială aproape în mod exclusiv. Imperiul Habsburgic
și Rus își măresc influența politică concomitent cu includerea marilor teritorii în componența lor, dar
cazurile lor sunt total diferite:
  Imperiul Rus s-a extins dinspre Nordul Mării Negre către Europa, având foarte mari posibilități
de anexare teritorială
 Imperiul Habsburgic (mai complicat în sec. XVIII, după apariția Prusiei ca stat cu pretenții
hegemonice) – astfel Imperiul Habsburgic (Imperiul Austro-Ungar 1667) va fi nevoit mereu să
încerce să se extindă teritorial către SE și S (Transilvania, Țara Românească, Serbia, Croația,
Bosnia, Herțegovina). Va obține în 1699, doar Transilvania, Croația. La 1908 – Bosnia și
Herțegovina.
1716 – 1718 : războinici austrieci – otomani  înfrângerea otomanilor (ca în majoritatea războaielor)
Consecința: Imperiul Habsburgic ocupă Banatul – Timișoara, Serbia, Oltenia. Este pentru scurt timp
un alt moment de apogee al expansiunii austriece, dar după 20 de ani un alt război se încheie cu Pacea
de la Belgrad (1739), în urma căreia balanța de forțe se echilibrează, Serbia – Imp Otoman, Banat –
Timișoara – Imp Habsburgic, Otlenia - Țara Românească.

Un singur success ottoman (1710 – 1711) – are loc un război tuco-rus. Rusia – condusă de Petru cel
Mare, aliată cu Moldova (condusă de Dimitrie Cantemir)  otomanii învingători, fiind singurul lor
succes categoric împotriva unei puteri creștine, la acel moment.
Timp de aproximativ 30 de ani (1739 – 1268) nu au loc evenimente mahore în SE, deoarece în
Centrul Europei atenția e reținută de războiul de succesiune polonez, război de succesiune la coroana
Imp. Habsburgic și Războiul de 7 ani.

În 1768, începe un conflict major între Rusia și Imperiul Otoman, desfăsurându-se în Țara
Românească și Moldova, încheiat cu Pacea de la Kainergi (1774). Prin tratat se permite navigația flotei
rusești pe Marea Neagră și Rusia își asumă rolul de protector al populației creștine din SE și Peninsula
Balcanică (ea putea intervene politic/military, dacă aceste popoare sufereau din pricina dominației
otomane = Rusia – actor important în zonă, capătă o ascendentă din ce în ce mai mare asupra
Imperiului Otoman, catacterizată inclusive prin câștiguri teritoriale.
1783 – Canalul Crimeei (Peninsula Crimeea)
1792 – ter. dintre Nistru și Bug
1812 – ter. dintre Prut și Nistru (Basarabia)
1812-1829 – Rusia intră în stăpânirea celor 3 brațe ale Deltei Dunării, dominație confirmată prin
tratatul de la Atrianopol din 1829
Mai 1775 – o convenție între Imperiul Habsburgic și Otoman – prevede anexarea de către austrieci a N
Moldovei (Bucovina), vechea capital istorică – Suceava.