Sursa: http://europa.eu/lisbon_treaty/glance/index_ro.

htm

TRATATUL DE LA LISABONA – PE SCURT

La 1 decembrie 2009, Tratatul de la Lisabona a intrat în vigoare, încheind astfel mai

mulţi ani de negocieri pe tema aspectelor instituţionale. Tratatul de la Lisabona modifică Tratatul
privind Uniunea Europeană şi Tratatele CE (fără a le înlocui) şi pune la dispoziţia Uniunii cadrul
legal şi instrumentele juridice necesare pentru a face faţă provocărilor viitoare şi pentru a
răspunde aşteptărilor cetăţenilor.

O Europă mai democratică şi mai transparentă, în care Parlamentul European şi

parlamentele naţionale se bucură de un rol consolidat, în care cetăţenii au mai multe şanse de a fi
ascultaţi şi care defineşte mai clar ce este de făcut la nivel european şi naţional şi de către cine.
 Un rol consolidat pentru Parlamentul European: ales direct de către cetăţenii Uniunii
Europene, acesta are noi atribuţii majore privind legislaţia, bugetul Uniunii Europene şi
acordurile internaţionale. Prin faptul că se recurge mai des la procedura de codecizie în
cadrul elaborării politicilor europene, Parlamentul European se află pe o poziţie de
egalitate cu Consiliul (care reprezintă statele membre) în ceea ce priveşte adoptarea celei
mai mari părţi a legislaţiei Uniunii Europene.
 O mai mare implicare a parlamentelor naţionale: parlamentele naţionale pot participa
într-o măsură mai mare la activităţile Uniunii Europene, în special datorită unui nou
mecanism care le permite să se asigure că aceasta intervine numai atunci când se pot
obţine rezultate mai bune la nivel comunitar (principiul subsidiarităţii). Alături de rolul
consolidat al Parlamentului European, implicarea parlamentelor naţionale conduce la
consolidarea caracterului democratic şi la creşterea legitimităţii acţiunilor Uniunii.
 O voce mai puternică pentru cetăţeni: datorită iniţiativei cetăţenilor, un milion de cetăţeni
din diferite state membre pot cere Comisiei să prezinte noi propuneri politice.
 Cine şi ce face: relaţia dintre statele membre şi Uniunea Europeană este mai clară, odată
cu repartizarea competenţelor.
 Retragerea din Uniune: Tratatul de la Lisabona recunoaşte explicit, pentru prima dată,
posibilitatea ca un stat membru să se retragă din Uniune.

1
 O Europă mai eficientă, cu metode de lucru şi reguli de vot simplificate, cu instituţii
eficiente şi moderne pentru o Uniune Europeană cu 27 de membri, capabilă să acţioneze mai
bine în domenii de prioritate majoră.
 Un proces decizional eficient: votul cu majoritate calificată din Consiliu este extins la noi
domenii politice, astfel încât procesul decizional să se desfăşoare mai rapid şi mai
eficient. Începând din 2014, calcularea majorităţii calificate se va baza pe sistemul dublei
majorităţi, a statelor membre şi a populaţiei, reflectând astfel dubla legitimitate a Uniunii.
Dubla majoritate se obţine atunci când o decizie este luată prin votul a 55% din statele
membre, reprezentând cel puţin 65% din populaţia Uniunii.
 Un cadru instituţional mai stabil şi mai eficient: Tratatul de la Lisabona creează funcţia
de Preşedinte al Consiliului European (ales pentru un mandat de doi ani şi jumătate),
introduce o legătură directă între alegerea preşedintelui Comisiei şi rezultatele alegerilor
europene, prevede noi dispoziţii referitoare la viitoarea structură a Parlamentului
European şi include reguli clare privind cooperarea consolidată şi dispoziţiile financiare.
 O viaţă mai bună pentru europeni: Tratatul de la Lisabona ameliorează capacitatea UE de
a acţiona în diverse domenii de prioritate majoră pentru Uniunea de azi şi pentru cetăţenii
săi - precum libertatea, securitatea şi justiţia (combaterea terorismului sau lupta împotriva
criminalităţii). Într-o anumită măsură, Tratatul se referă şi la alte domenii, printre care
politica energetică, sănătatea publică, schimbările climatice, serviciile de interes general,
cercetare, spaţiu, coeziune teritorială, politică comercială, ajutor umanitar, sport, turism şi
cooperare administrativă.

O Europă a drepturilor, valorilor, libertăţii, solidarităţii şi siguranţei, care

promovează valorile Uniunii, introduce Carta drepturilor fundamentale în dreptul primar
european, prevede noi mecanisme de solidaritate şi asigură o mai bună protecţie a cetăţenilor.
 Valori democratice: Tratatul de la Lisabona specifică şi consolidează valorile şi
obiectivele care stau la baza Uniunii. Aceste valori sunt menite să servească drept punct
de referinţă pentru cetăţenii europeni şi să arate ce anume are de oferit Europa
partenerilor săi din întreaga lume.
 Drepturile cetăţenilor şi Carta drepturilor fundamentale: Tratatul de la Lisabona menţine
drepturile existente şi introduce altele noi. În mod special, garantează libertăţile şi

2
 principiile înscrise în Carta drepturilor fundamentale şi conferă dispoziţiilor acesteia forţă
juridică obligatorie. Se referă la drepturi civile, politice, economice şi sociale.
 Libertate pentru cetăţenii europeni: Tratatul de la Lisabona menţine şi consolidează cele
„patru libertăţi”, precum şi libertatea politică, economică şi socială a cetăţenilor europeni.
 Solidaritate între statele membre: Tratatul de la Lisabona prevede faptul că Uniunea şi
statele membre acţionează împreună în spirit de solidaritate în cazul în care un stat
membru este ţinta unui atac terorist sau victima unei catastrofe naturale sau provocate de
om. De asemenea, se subliniază solidaritatea în domeniul energiei.
 Mai multă siguranţă pentru toţi: Uniunea beneficiază de o capacitate extinsă de acţiune în
materie de libertate, securitate şi justiţie, ceea ce aduce avantaje directe în ceea ce
priveşte capacitatea sa de a lupta împotriva criminalităţii şi terorismului. Noile prevederi
în materie de protecţie civilă, ajutor umanitar şi sănătate publică au, de asemenea,
obiectivul de a întări capacitatea Uniunii de a răspunde la ameninţările la adresa
securităţii cetăţenilor europeni.

Europa ca actor pe scena internaţională – instrumentele de politică externă de care

dispune Europa sunt regrupate atât în ceea ce priveşte elaborarea, cât şi adoptarea noilor politici.
Tratatul oferă Europei o voce mai clară în relaţiile cu partenerii săi din întreaga lume. De
asemenea, utilizează forţa dobândită de Europa în domeniul economic, umanitar, politic şi
diplomatic pentru a promova interesele şi valorile europene pe plan mondial, respectând, în
acelaşi timp, interesele specifice ale statelor membre în domeniul afacerilor externe.
 Numirea unui Înalt Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de
securitate, care este şi unul din vicepreşedinţii Comisiei, va creşte impactul, coerenţa şi
vizibilitatea acţiunii externe a UE. Noul Serviciu european pentru acţiune externă va oferi
Înaltului Reprezentant sprijinul necesar.
 Uniunea are o personalitate juridică unică, ceea ce îi întăreşte puterea de negociere,
determinând-o să fie mai eficientă pe plan mondial şi un partener mai vizibil pentru ţările
terţe şi organizaţiile internaţionale.
 Evoluţia politicii europene de securitate şi apărare se va realiza păstrând unele modalităţi
decizionale specifice, facilitându-se totodată o cooperare consolidată în cadrul unui grup
mai mic de state membre.

3
 Sursa: http://europa.eu/lisbon_treaty/glance/democracy/index_ro.htm

O Europă mai democratică şi mai transparentă

Tratatul de la Lisabona confirmă cele trei principii care stau la baza guvernanţei
democratice în Europa:
 Egalitatea democratică - cetăţenii trebuie să se bucure de atenţie egală din partea
instituţiilor europene;
 Democraţia reprezentativă - acordarea unui rol mai important Parlamentului European
şi o mai mare implicare a parlamentelor naţionale;
 Democraţia participativă - noi mecanisme de interacţiune între cetăţeni şi instituţii,
printre care se numără, de exemplu, iniţiativa cetăţenilor.
În plus, Tratatul de la Lisabona clarifică natura relaţiilor dintre statele membre şi UE.

Competenţe sporite pentru Parlamentul European

Parlamentul European, ai cărui membri sunt aleşi prin vot universal direct o dată la cinci
ani, îi reprezintă pe cetăţenii statelor membre. Odată cu adoptarea fiecărui tratat, Parlamentului i-
au fost atribuite noi prerogative. Tratatul de la Lisabona nu face excepţie de la regulă,
conferindu-i mai multe competenţe în materie de legiferare, buget şi acorduri internaţionale.
Legiferare - „procedura de co-decizie” (redenumită „procedură legislativă ordinară”)
este extinsă la mai multe domenii. Concret, aceasta înseamnă că Parlamentul va dobândi un real
statut de putere legislativă, în aceeaşi măsură ca şi Consiliul, în cazul anumitor domenii în care
nu a fost implicat până în prezent sau în care a fost doar consultat. Imigraţia legală, cooperarea
judiciară în materie penală (Eurojust, prevenirea infracţiunilor, armonizarea standardelor pentru
închisori, a infracţiunilor şi sancţiunilor), cooperarea poliţienească (Europol) şi alte câteva
dispoziţii care ţin de politica comercială sau de agricultură sunt doar câteva exemple în acest
sens. În acest fel, Parlamentul European joacă un rol important în aproape toate dosarele
legislative.
Buget - Tratatul de la Lisabona consacră practica bine stabilită a cadrului financiar
multianual, pentru care este necesară aprobarea Parlamentului. În acelaşi timp, Tratatul prevede
că Parlamentul şi Consiliul vor stabili împreună toate cheltuielile, fiind eliminată distincţia care

4
se făcea anterior între aşa-numitele cheltuieli „obligatorii” (de exemplu, ajutoarele agricole
directe) şi cheltuielile „neobligatorii”. Această inovaţie echilibrează rolul celor două instituţii în
aprobarea bugetului Uniunii.
Acorduri internaţionale - Tratatul de la Lisabona prevede că Parlamentul European
trebuie să-şi dea avizul conform asupra tuturor acordurilor internaţionale în domenii cărora li se
aplică procedura legislativă ordinară.
O mai mare implicare a parlamentelor naţionale - Tratatul de la Lisabona
consolidează rolul parlamentelor naţionale, care vor putea participa mai activ la lucrările Uniunii.
O nouă dispoziţie reflectă clar drepturile şi obligaţiile pe care le au parlamentele naţionale în
cadrul Uniunii, fie că este vorba despre dreptul la informare, controlul respectării principiului
subsidiarităţii, mecanismele de evaluare a politicilor în domeniul libertăţii, securităţii şi justiţiei
sau despre procedurile de revizuire a tratatelor.
Cea mai semnificativă noutate se referă la controlul respectării principiului
subsidiarităţii. Potrivit acestui principiu, exceptând domeniile care ţin exclusiv de competenţele
sale, Uniunea nu acţionează decât în cazul în care intervenţia sa este mai eficientă decât o acţiune
întreprinsă la nivel naţional. Orice parlament naţional are dreptul să-şi susţină argumentele
potrivit cărora o propunere nu este conformă cu acest principiu. În acest caz, se va declanşa o
procedură în doi timpi:
 dacă o treime din parlamentele naţionale consideră că o propunere nu este conformă cu
principiul subsidiarităţii, Comisia va trebui să îşi reanalizeze propunerea, având
posibilitatea de a o menţine, de a o modifica sau de a o retrage;
 dacă majoritatea parlamentelor naţionale împărtăşesc aceste preocupări, iar Comisia
decide, totuşi, să îşi menţină propunerea, aceasta va trebui să îşi susţină motivaţiile, iar
Parlamentul European şi Consiliul vor avea sarcina de a decide asupra continuării sau
întreruperii procedurii legislative.

Transparenţa acţiunilor Consiliului de Miniştri

Acum, atât parlamentele naţionale, cât şi cetăţenii, pot afla în mod direct ce decizii
adoptă membrii Consiliului din fiecare stat membru, întrucât toate dezbaterile şi deliberările
Consiliului în domeniul legislativ sunt făcute publice.

5
 Mai multă democraţie participativă
Cetăţenii europeni dispun deja de o serie de instrumente care le permit să se informeze şi
să ia parte la procesul politic comunitar. Acestora li s-a adăugat acum iniţiativa cetăţenilor. În
virtutea acestui nou drept de iniţiativă, un milion de cetăţeni provenind din mai multe state
membre pot solicita Comisiei să prezinte o propunere legislativă în domenii care ţin de
competenţa Uniunii. Detaliile practice ale acestei iniţiative vor fi precizate printr-un act
legislativ.
Tratatul de la Lisabona subliniază, de asemenea, importanţa consultărilor şi a dialogului
cu asociaţiile, societatea civilă, partenerii sociali, angajaţii şi angajatorii, bisericile şi cu alte
organizaţii neconfesionale.

Relaţiile dintre Uniunea Europeană şi statele membre

Pentru fiecare domeniu de activitate, Tratatul de la Lisabona precizează dacă dreptul de a
acţiona revine Uniunii sau statelor membre, răspunzând, astfel, la o întrebare formulată de un
mare număr de cetăţeni şi anume „Cine şi ce face în Uniunea Europeană?”. În acest sens,
Tratatul introduce o clasificare generală a competenţelor, în trei categorii:
 Competenţele exclusive - doar Uniunea are puterea de a legifera în domenii precum
uniunea vamală, politica comercială comună sau concurenţa;
 Acţiunile de sprijin, de coordonare sau de completare - în domenii precum cultura,
educaţia sau industria, intervenţia Uniunii se limitează la susţinerea acţiunilor întreprinse
de statele membre (de exemplu, prin intermediul ajutoarelor financiare);
 Competenţele partajate - în alte domenii, precum protecţia mediului, transporturile şi
protecţia consumatorilor, distribuirea puterii de legiferare între Uniunea Europeană şi
statele membre se face respectând principiul subsidiarităţii.

Odată ce s-au alăturat UE, statele membre pot decide singure dacă doresc sau nu să
rămână în cadrul acesteia. Tratatul de la Lisabona introduce o clauză de retragere voluntară,
admiţând astfel că statele membre au în orice moment posibilitatea de a se retrage din Uniune.

6
 Instituţii moderne şi eficiente
Tratatul de la Lisabona nu schimbă fundamental structura instituţională a Uniunii, care se
va baza, în continuare, pe triunghiul Parlament, Consiliu, Comisie. Cu toate acesta, Tratatul
introduce câteva elemente noi menite să amelioreze eficienţa, coerenţa şi transparenţa
instituţiilor, astfel încât acestea să poată răspunde mai bine exigenţelor cetăţenilor europeni.
Numărul instituţiilor se ridică acum la şapte: Parlamentul European, Consiliul European,
Consiliul UE, Comisia Europeană, Curtea Europeană de Justiţie, Banca Centrală Europeană şi
Curtea de Conturi. Ce schimbări aduce Tratatul de la Lisabona?

Parlamentul European
Parlamentul European îi reprezintă pe cetăţenii statelor membre. Tratatul de la Lisabona
sporeşte competenţele acestuia la nivel legislativ, bugetar şi în materie de aprobare a acordurilor
internaţionale. De asemenea, Tratatul modifică structura instituţiei: numărul parlamentarilor
europeni nu poate depăşi 751 (750 plus preşedintele), iar repartizarea locurilor pe state membre
se face după principiul „proporţionalităţii degresive”. Altfel spus, deputaţii din ţările cu mai
mulţi locuitori vor reprezenta un număr mai mare de cetăţeni decât cei din ţările cu populaţie mai
mică. Tratatul mai precizează că numărul de parlamentari reprezentând fiecare stat membru
poate fi minim 6 şi maxim 96.

Consiliul European
Consiliul European, care are misiunea de a impulsiona elaborarea politicilor, devine, la
rândul său, o instituţie UE, fără a primi însă noi atribuţii. Este creat totuşi un nou post, cel de
preşedinte „permanent”. Acesta este ales de Consiliul European pentru un mandat de doi ani şi
jumătate şi are rolul de a asigura pregătirea şi continuitatea lucrărilor Consiliului şi de a găsi
soluţii care să conducă la obţinerea consensului între statele membre. Preşedintele Consiliului
European nu poate ocupa alte funcţii la nivel naţional.

Consiliul Uniunii Europene

Consiliul reprezintă guvernele statelor membre. Rolul său rămâne în mare măsură
neschimbat. Consiliul continuă să împartă prerogativele legislative şi bugetare cu Parlamentul şi

7
îşi menţine rolul central în materie de politică externă şi de securitate comună (PESC) şi de
coordonare a politicilor economice.
Schimbarea esenţială adusă de Tratatul de la Lisabona se referă la procesul decizional. În
primul rând, deciziile Consiliului se iau acum prin vot cu majoritate calificată, cu excepţia
cazurilor în care tratatele prevăd o altă procedură, cum ar fi votul în unanimitate. În practică,
aceasta înseamnă că votul cu majoritate calificată a fost extins la numeroase domenii de acţiune
(de exemplu, imigraţie şi cultură).
În 2014, se va introduce o nouă metodă de votare: votul cu dublă majoritate. Propunerile
legislative vor fi aprobate de către Consiliu printr-un vot exprimând nu doar majoritatea statelor
membre ale UE (55%), ci şi pe cea a populaţiei UE (65%). Acest tip de vot va reflecta dubla
legitimitate a UE - o uniune a popoarelor şi a naţiunilor, în acelaşi timp - şi va conduce la
consolidarea transparenţei şi a eficienţei legiferării. El va fi completat de un mecanism nou,
similar „compromisului de la Ioannina”, care ar permite unui număr mic de state membre
(apropiate de minoritatea de blocare) să-şi manifeste opoziţia faţă de o decizie. Într-o asemenea
situaţie, Consiliul va trebui să facă tot ce-i stă în putinţă pentru a obţine, într-un interval de timp
rezonabil, o soluţie satisfăcătoare pentru ambele părţi.

Comisia Europeană
Principala responsabilitate a Comisiei Europene este aceea de a promova interesul public
european. Tratatul oferă fiecărui stat membru posibilitatea de a avea un reprezentant în cadrul
Comisiei, în timp ce, potrivit tratatelor de până acum, numărul comisarilor ar fi trebuit să fie
redus pentru a deveni mai mic decât cel al statelor membre.
O altă schimbare importantă constă în faptul că este prevăzută o legătură directă între
rezultatele alegerilor pentru Parlamentul European şi alegerea candidatului la preşedinţia
Comisiei. Rolul preşedintelui Comisiei este consolidat, acesta având autoritatea de a demite
comisarii europeni.

Înaltul Reprezentant al Uniunii pentru afaceri externe şi politica de securitate /

Vicepreşedinte al Comisiei
Înfiinţarea acestui post este una dintre inovaţiile instituţionale majore ale Tratatului de la
Lisabona, care ar urma să dea mai multă coerenţă acţiunilor externe ale Uniunii.

8
 Înaltul Reprezentant are o dublă misiune: pe de o parte, este împuternicitul Consiliului pe
probleme de politică externă şi de securitate comună, iar pe de altă parte, este comisar european
pentru relaţii externe. Responsabil pentru elaborarea politicii externe şi a politicii de apărare
comună, Înaltul Reprezentant prezidează reuniunile periodice ale miniştrilor de externe ai
statelor membre („Consiliul Afacerilor Externe”). În plus, reprezintă politica externă şi de
securitate comună a Uniunii pe scena internaţională, fiind asistat de un serviciu european
pentru acţiune externă, format din funcţionari ai Consiliului, Comisiei şi serviciilor
diplomatice naţionale.

Alte instituţii europene

Rolul sau competenţele Băncii Centrale Europene (BCE) şi ale Curţii de Conturi nu au
suferit schimbări notabile. Totuşi, Tratatul de la Lisabona extinde domeniul de intervenţie al
Curţii Europene de Justiţie, mai ales în materie de cooperare penală şi poliţienească şi introduce
câteva modificări procedurale pentru această instituţie.

Parlamentele naţionale
Cu toate că parlamentele naţionale nu fac parte din structura instituţională europeană, ele
joacă un rol esenţial în modul de funcţionare al UE. Tratatul recunoaşte şi consolidează rolul
parlamentelor naţionale. De exemplu, dacă un număr suficient de parlamente naţionale consideră
că este preferabil ca o iniţiativă legislativă să fie luată la nivel local, regional sau naţional,
Comisia trebuie fie să îşi retragă propunerea, fie să justifice că iniţiativa respectivă nu contravine
principiului subsidiarităţii.

O Europă a drepturilor şi valorilor

Demnitatea umană, libertatea, democraţia, egalitatea, statul de drept - acestea sunt
valorile fundamentale ale Uniunii Europene, enunţate chiar în primele pagini ale Tratatului de la
Lisabona. Aceste valori sunt comune tuturor statelor membre şi orice ţară europeană care doreşte
să adere la Uniune trebuie să le respecte.
Promovarea acestor valori, alături de pacea şi bunăstarea popoarelor Uniunii, reprezintă
în prezent principalele obiective ale UE. Acestor obiective generale li se adaugă o serie de

9
obiective specifice precum promovarea justiţiei şi protecţiei sociale şi lupta împotriva excluderii
şi discriminării.
Tratatul de la Lisabona face progrese semnificative în materie de protecţie a drepturilor
fundamentale, deschizând calea aderării UE la Convenţia europeană pentru apărarea drepturilor
omului şi a libertăţilor fundamentale.
În plus, Tratatul de la Lisabona garantează aplicarea efectivă a Cartei Drepturilor
Fundamentale. Prin urmare, UE dispune de un ansamblu de drepturi civile, politice, economice şi
sociale care sunt obligatorii din punct de vedere juridic, nu doar pentru UE şi instituţiile sale, ci
şi pentru statele membre (în ceea ce priveşte punerea în aplicare a legislaţiei comunitare). Carta
grupează drepturile fundamentale în şase capitole mari: demnitate, libertate, egalitate,
solidaritate, cetăţenie şi justiţie. În plus, introduce alte drepturi care nu apăreau în Convenţia
europeană a drepturilor omului, precum protecţia datelor cu caracter personal, bioetica şi dreptul
la o bună administrare. Carta reafirmă măsuri importante vizând eliminarea discriminării pe
motive de sex, rasă şi etnie. În acelaşi timp, menţionează şi drepturile sociale aplicate în rândul
întreprinderilor, de exemplu dreptul muncitorilor de a fi informaţi, de a negocia şi de a iniţia
acţiuni colective – altfel spus, dreptul la grevă.
Nu în ultimul rând, Tratatul de la Lisabona introduce un nou drept, care vă permite să vă
exprimaţi punctul de vedere cu privire la problematicile europene: prin semnarea unei petiţii de
către cel puţin un milion de cetăţeni provenind din mai multe state membre, puteţi solicita
Comisiei să elaboreze o propunere legislativă.

Uniunea Europeană în lume

Promovându-şi valorile şi interesele pe plan internaţional, UE este cea mai mare putere
comercială din lume şi cel mai important furnizor de ajutor către ţările în curs de dezvoltare. Prin
Tratatul de la Lisabona, Europa se poate exprima cu mai multă fermitate în domeniul relaţiilor
externe.
Pentru a menţine libertatea, securitatea şi prosperitatea pe tot continentul, Uniunea
Europeană trebuie să joace un rol cât mai activ pe scena mondială. În contextul globalizării,
statele membre nu pot face faţă singure unor provocări precum asigurarea rezervelor de energie,
schimbările climatice, dezvoltarea durabilă, competitivitatea economică şi terorismul. Aceste
probleme pot fi soluţionate doar acţionând ca un tot unitar, la nivelul Uniunii Europene.

10
 Tratatul de la Lisabona conţine două inovaţii instituţionale importante, care vor avea un
impact semnificativ asupra acţiunii externe a Uniunii: numirea unui preşedinte „permanent” al
Consiliului European, pentru un mandat de doi ani şi jumătate cu posibilitate de reînnoire şi
numirea unui Înalt Reprezentant pentru afaceri externe şi politica de securitate, care va fi şi
vicepreşedinte al Comisiei şi care va avea misiunea de a asigura coerenţa acţiunilor externe ale
Uniunii. Tratatul de la Lisabona oferă Uniunii posibilitatea de a acţiona mai eficient şi mai
coerent pe plan internaţional. Îmbinând diversele componente ale politicii externe, respectiv
diplomaţia, securitatea, comerţul, dezvoltarea, ajutorul umanitar şi negocierile internaţionale,
Europa va dobândi o poziţie mai fermă în relaţiile cu ţările partenere şi cu organizaţiile din
întreaga lume.
Impactul intervenţiilor UE devine mai puternic odată cu crearea unui nou serviciu
european pentru acţiune externă. Acesta se sprijină pe resursele instituţiilor UE şi ale statelor
membre pentru a-l asista pe Înaltul Reprezentant.
Tratatul atribuie Uniunii o personalitate juridică unică, dându-i posibilitatea să încheie
acorduri internaţionale şi să adere la organizaţii internaţionale. Prin urmare, UE poate să se
exprime şi să acţioneze ca o singură entitate.
Tratatul de la Lisabona acordă o şi mai mare importanţă principiilor care stau la baza
acţiunilor Uniunii Europene: democraţia, statul de drept, libertăţile fundamentale şi drepturile
omului, respectarea demnităţii umane, principiile egalităţii şi solidarităţii. Tratatul de la Lisabona
introduce, pentru prima dată, o bază juridică specifică pentru acordarea ajutorului umanitar şi
prevede posibilitatea înfiinţării Corpului voluntar european de ajutor umanitar.
Definind rolul pe care UE trebuie să îl joace în lume, Tratatul de la Lisabona abordează şi
problema politicii de securitate şi de apărare comună, admiţând că aceasta face parte integrantă
din politica externă şi de securitate comună. În acest context, este introdusă şi o „clauză de
solidaritate”, prin care Uniunea Europeană şi statele membre sunt chemate să acţioneze în comun
în cazul în care un stat membru devine ţinta unui atac terorist.

11
 Mai multă justiţie, libertate şi securitate
Edificarea unui spaţiu al justiţiei, libertăţii şi securităţii reprezintă o prioritate de vârf a
Uniunii Europene.
Tratatul de la Lisabona are o influenţă considerabilă asupra normelor actuale care
reglementează libertatea, securitatea şi justiţia la nivel comunitar şi facilitează derularea, de către
UE, a unor acţiuni mai complexe, mai legitime, mai transparente şi mai democratice.
Până la intrarea în vigoare a Tratatului de la Lisabona, aspectele importante din acest
domeniu trebuiau reglementate prin decizii adoptate în unanimitate de către Consiliu, rolul
atribuit Parlamentului European şi Curţii Europene de Justiţie fiind limitat.
Tratatul de la Lisabona contribuie la consolidarea democraţiei şi a transparenţei, întrucât
o serie de acte juridice sunt adoptate prin codecizie, procedură care întăreşte rolul de colegiuitor
al Parlamentului European, iar principiul adoptării deciziilor cu majoritate calificată în cadrul
Consiliului este extins şi la alte domenii.
Acţiunile întreprinse de UE sunt facilitate prin eliminarea separării domeniilor politice –
aşa-numiţii „piloni” – care caracterizează structura instituţională existentă pentru cooperarea
poliţienească şi judiciară în materie penală.
Totuşi, rămân posibile propunerile legislative bazate pe iniţiativele a cel puţin un sfert din
statele membre în domeniul cooperării poliţieneşti, al dreptului penal şi al cooperării
administrative. Comisia Europeană are rolul deplin de gardian al Tratatelor şi veghează, alături
de Curtea Europeană de Justiţie, la aplicarea corectă a deciziilor.
La rândul lor, parlamentele naţionale au un rol mai important în examinarea şi emiterea
de avize privind aspectele legate de justiţie, libertate şi securitate.
Tratatul de la Lisabona garantează libertăţile şi principiile înscrise în Carta drepturilor
fundamentale a Uniunii Europene şi conferă dispoziţiilor acesteia forţă juridică obligatorie. În
acest sens, Curtea de Justiţie beneficiază, de asemenea, de competenţe sporite pentru a garanta
aplicarea corectă a Cartei.
Aceste schimbări facilitează crearea unui proces decizional mai complet, mai legitim, mai
eficient, mai transparent şi mai democratic în domeniul comun al libertăţii, justiţiei şi securităţii,
întrucât elimină blocarea frecventă a propunerilor datorată regulii unanimităţii.

12
 Trebuie menţionat totuşi că trei state membre au considerat necesar să negocieze sau să
prelungească valabilitatea unor dispoziţii speciale privind anumite aspecte din domeniul
libertăţii, justiţiei şi securităţii, cu scopul de a menţine unele dispoziţii naţionale specifice.

Politici pentru o viaţă mai bună

Asumarea rolului de lider în acţiunea de combatere a schimbărilor climatice, edificarea
unei politici spaţiale ambiţioase, garantarea securităţii aprovizionării cu energie - iată doar câteva
dintre obiectivele pe care UE le poate îndeplini acum datorită Tratatului de la Lisabona.
Activităţile pe care le desfăşoară Uniunea Europeană în toate domeniile ne influenţează
viaţa cotidiană, dar provocările cu care se confruntă continentul nostru în prezent sunt complexe
şi variate. Tratatul va ajuta Europa să meargă mai departe în această lume caracterizată de o
concurenţă în creştere şi de schimbări profunde la nivel demografic. Efectele sale vor fi benefice
nu numai în domeniul creşterii economice şi al concurenţei, ci şi în sfera socială. De acum, toate
politicile UE vor trebui să aibă în vedere o mai bună ocupare a forţei de muncă, asigurarea unei
protecţii sociale adecvate şi combaterea excluderii sociale. 

Schimbările climatice şi mediul

Schimbările climatice reprezintă una dintre cele mai grave ameninţări cu care ne
confruntăm în prezent: ele influenţează nu numai mediul înconjurător, ci şi viaţa socială şi
economică. Derularea la nivel internaţional a acţiunilor de combatere a schimbărilor climatice
reprezintă, alături de dezvoltarea durabilă, piatra de temelie a politicii de mediu a UE. Deşi
dezvoltarea durabilă şi protecţia mediului figurează şi în tratatele actuale, Tratatul de la Lisabona
stabileşte definiţii clare şi consolidează capacitatea de acţiune a UE în aceste domenii.

Energie               
Aprovizionarea cu energie este fundamentală pentru noi toţi. În ultimii doi ani, mulţi
europeni au fost afectaţi de creşterea preţurilor în acest sector. Tratatul de la Lisabona ajută
Europa să-şi asigure aprovizionarea cu energie şi promovează folosirea resurselor durabile şi
competitive.
Tratatul conţine un capitol special consacrat energiei, care defineşte competenţele cheie şi
obiectivele generale ale politicii energetice: funcţionarea pieţelor energiei, securitatea

13
aprovizionării, eficienţa energetică şi reducerea consumului de energie, dezvoltarea unor forme
de energie noi şi regenerabile şi interconectarea reţelelor energetice. Pentru prima dată, este
introdus un principiu al solidarităţii potrivit căruia un stat membru care se confruntă cu dificultăţi
majore în aprovizionarea cu energie va putea conta pe sprijinul celorlalte state membre.

Protecţia civilă
Tratatul de la Lisabona îşi propune să faciliteze prevenirea, pe teritoriul UE, a dezastrelor
naturale şi a celor provocate de om, precum şi protecţia împotriva acestora. Un nou cadru juridic
permite sprijinirea acţiunilor derulate de statele membre în acest domeniu, precum şi promovarea
cooperării operaţionale. Întrucât încep să se simtă deja primele semne ale schimbărilor climatice,
respectiv inundaţiile şi incendiile, cooperarea dintre statele membre este acum mai necesară ca
niciodată.

Sănătatea publică
Bunăstarea cetăţenilor europeni este pilonul central al Tratatulului de la Lisabona. Prin
urmare, un accent important se pune pe îmbunătăţirea politicilor în domeniul sănătăţii. Tratatul
prevede o serie de măsuri care au ca obiectiv direct protecţia sănătăţii publice, abordând inclusiv
problema fumatului şi a abuzului de alcool. Pentru a consolida protecţia pacienţilor, UE poate
stabili standarde privind produsele şi aparatura medicală. În acelaşi timp, Tratatul ajută statele
membre să monitorizeze semnele care indică existenţa unor ameninţări transfrontaliere grave,
precum gripa aviară. În cazul în care astfel de ameninţări se concretizează, Tratatul le permite
ţărilor UE să-şi mobilizeze toate resursele în mod coerent şi eficient.

Serviciile publice
Tratatul de la Lisabona recunoaşte rolul pe care îl joacă serviciile publice în dezvoltarea
coeziunii sociale şi regionale – transporturile, educaţia, asistenţa medicală sunt fundamentale
pentru fiecare dintre noi. În anexa la Tratatul de la Lisabona figurează un protocol special care
stabileşte principalele modalităţi prin care se poate ameliora eficienţa serviciilor de interes
general.

14
 Politica regională
Tratatul de la Lisabona consolidează, totodată, coeziunea economică, socială şi teritorială
în cadrul Uniunii Europene. Pentru prima dată, principiul coeziunii teritoriale este inclus în
obiectivele UE. Tratatul de la Lisabona atribuie un rol mai important regiunilor. Principiul
subsidiarităţii, potrivit căruia UE acţionează doar atunci când rezultatele pot fi mai uşor obţinute
la nivel comunitar decât la nivel naţional, se va aplica, acum, inclusiv la nivel local şi regional.

Cercetare
Tratatul de la Lisabona plasează în centrul politicii de cercetare crearea unui Spaţiu
European de Cercetare care să permită libera circulaţie a cercetătorilor, a cunoştinţelor ştiinţifice
şi a tehnologiei. Într-o perioadă în care apar noi actori mondiali interesaţi de elaborarea unor
proiecte spaţiale, Tratatul creează şi o nouă bază juridică pentru o politică spaţială coerentă - o
dovadă clară a faptului că Europa nu-şi poate permite să treacă cu vederea beneficiile economice
şi strategice ale unei politici spaţiale. 

Politica comercială
Pentru ca toată lumea să prospere, tranzacţiile comerciale trebuie să se desfăşoare în mod
corect şi liber. Tratatul de la Lisabona extinde domeniul de aplicare a politicii comerciale pentru
a include şi investiţiile străine directe. Instrumentele proprietăţii intelectuale, precum mărcile
înregistrate, desenele industriale, patentele, drepturile de autor, reprezintă unul dintre motoarele
care pun în mişcare inovaţia, creşterea economică şi competitivitatea. Tratatul de la Lisabona
facilitează uniformizarea protecţiei la nivel european.

Sport
Tratatul de la Lisabona deschide calea către o dimensiune europeană autentică în
domeniul sportiv. Noile prevederi permit UE să sprijine, să coordoneze şi să completeze
acţiunile statelor membre, promovând imparţialitatea şi transparenţa în ceea ce priveşte
competiţiile sportive şi cooperarea dintre organismele sportive. De asemenea, protejează
integritatea fizică şi morală a sportivilor, acordând o atenţie deosebită tinerilor.

15
 Economie
Zona euro, formată din ţările care au adoptat moneda unică, va funcţiona mai bine după
adoptarea Tratatului de la Lisabona. Comisia poate să transmită avertismente „directe” statelor
membre a căror disciplină financiară nu foarte riguroasă riscă să pună în pericol buna funcţionare
a zonei euro.

Protecţia datelor
Tratatul de la Lisabona afirmă clar că fiecare persoană are dreptul la protecţia datelor cu
caracter personal. Acest drept este înscris şi în Carta drepturilor fundamentale.

Turism
Tratatul de la Lisabona creează o nouă bază juridică dedicată în întregime turismului,
menită să consolideze statutul UE ca principală destinaţie turistică a lumii.

RATIFICAREA TRATATULUI
Ratificarea Tratatului de la Lisabona a fost finalizată de către toate cele 27 de state
membre UE la 13 noiembrie 2009. România este unul dintre primele state membre care au
ratificat Tratatul, Parlamentul român finalizând procedura de ratificare la data de 4 februarie
2008. Tratatul a intrat în vigoare la 1 decembrie 2009. 

Cronologia ratificării Tratatului de la Lisabona

Stat membru Data ratificării Modalitatea de ratificare Data depunerii

instrumentului de ratificare
Ungaria 17 decembrie 2007 Parlament 6 februarie 2008
Slovenia 29 ianuarie 2008 Parlament 30 aprilie 2008 
Malta 29 ianuarie 2008 Parlament 6 februarie 2008
România 4 februarie 2008 Parlament 11 martie 2008
Franţa 8 februarie 2008 Parlament 14 februarie 2008
Bulgaria 21 martie 2008 Parlament 28 aprilie 2008 
Polonia 2 aprilie 2008 Parlament 12 octombrie 2009 
Slovacia 10 aprilie 2008 Parlament 24 iunie 2008 

16
Portugalia 23 aprilie 2008 Parlament 17 iunie 2008
Danemarca 24 aprilie 2008 Parlament 29 mai 2008
Austria 24 aprilie 2008 Parlament 13 mai 2008
Letonia  8 mai 2008 Parlament 16 iunie 2008
Lituania 8 mai 2008 Parlament 26 august 2008 
Germania 23 mai 2008 Parlament 25 septembrie 2009 
Luxemburg 29 mai 2008 Parlament 21 iulie 2008 
Finlanda 11 iunie 2008 Parlament 30 septembrie 2008 
Estonia 11 iunie 2008 Parlament 23 septembrie 2008 
Grecia 12 iunie 2008 Parlament  12 august 2008 
Marea Britanie 18 iunie 2008 Parlament 16 iulie 2008 
Cipru 3 iulie 2008 Parlament 26 august 2008 
Olanda 8 iulie 2008 Parlament 11septembrie 2008 
Belgia 11 iulie 2008 Parlament 15 octombrie 2008 
Spania 15 iulie 2008 Parlament 8 octombrie 2008 
Italia 31 iulie 2008 Parlament 8 august 2008 
Suedia 20 noiembrie 2008 Parlament 10 decembrie 2008
Republica Cehă 6 mai 2009 Parlament 13 noiembrie 2009 
Irlanda 2 octombrie 2009 Referendum 23 octombrie 2009 
 

17