Sunteți pe pagina 1din 3

Barbu (Dobre) Maria Carmen

APIE, anul 1, grupa 41710

Legea comunelor rurale 1904

Organizarea administrativă a teritoriului României a cunoscut, de-a lungul


timpului, formule diverse, încercând să răspundă cerinţelor fiecărei perioade.
O scurtă trecere în revistă a unora dintre reglementările legale existente în
diferite etapeistorice este de natură a evidenţia evoluţia organizării teritoriale a
ţării. Apreciem că un astfel de demers ştiinţific este de actualitate în contextul în
care este promovată necesitatea constituirii regiunilor, caunităţi administrativ-
teritoriale.
Comunele erau rurale şi urbane. Administraţia comunelor rurale era
încredinţată unui consiliu comunal, ca organ deliberativ, şi primarului communal şi
delegaţiunii consiliului comunal, ca organe executive.
Consiliul comunal deliberează asupra tuturor chestiunilor care privesc
interesele speciale ale comunei. El dă avizul ori de câte ori este cerut de legi şi
regulamente, sau când este cerut de autorităţile administrative superioare.
Alegerea şi constituirea acestor organe era diferită în comunele rurale
formate din mai multe sate faţă de comunele rurale constituite dintr-un singur sat.
Astfel, consiliul comunal rural în comunele formate din mai multe sate era
alcătuit din consilieri aleşi prin sufragiu universal, direct şi secret, cu reprezentarea
minorităţii şi din toţi primarii săteşti din cuprinsul comunei sau din înlocuitorii lor.
Numărul consilierilor aleşi se stabilea în proporţie de un consilier la o mie de
locuitori. Pentru alegerea lor, satele care compuneau comuna rurală erau grupate în
circumscripţii electorale şi fiecare alegea câte 3 consilieri.
Consiliul comunal rural alegea primarul şi delegaţia consiliului şi numea
notarul, casierul şi alţi slujbaşi din serviciile comunale. Primarul se alegea de
consiliul comunal, cu majoritate absolută de voturi, dintre membrii consiliului sau
dintre membrii comunei care aveau dreptul de a fi aleşi consilieri.
În comunele rurale constituite dintr-un singur sat, numărul consilierilor se
stabilea în raport cu populaţia comunei, variind între 8 şi 16 consilieri. În aceste
comune, primarul şi ajutorul de primar se alegeau prin sufragiul universal direct şi
secret de alegătorii comunali, cu majoritatea absolută de voturi, dintre membrii
comunei care se bucurau de drepturile electorale.
Comuna care nu va putea suporta toate sarcinile ce-i sunt impuse, va avea
dreptul să se întrunească cu una sau mai multe comune vecine.
Nici o comună, nici un sat şi nici un cătun nu se va putea constitui decât prin
lege şi în urma avizului consiliului judeţean. Fiecare sat şi cătun va avea vatra sa.
Fiecare locuitor face parte dintr-o comună şi contribuie la sarcinile
comunale. Străinul, care va voi să se stabilească în o comună rurală, va trebui să
obţină autorizarea consiliului comunal.
Asemena autiorizare nu se va putea da decât dacă străinul va dovedi, cu un
certificat emanat de la autoritatea competentă a locului de unde a plecat, că s-a
bucurat de o bună purtare si ca a satisfacut obligatiile legii.
Sfatul satului deliberează asupra tuturor chestiunilor care privesc interesele
satului, precum: şcoală, biserică, sănătatea publică, drumuri, pază, fixarea vetrei
satului, etc.
Încheierile sfatului referitoare la chestiunile de această naturtă vor fi
motivate şi vor indica sumele necesare pentru acoperirea cheltuielilor. El dă avizul
ori de câte ori este cerut de econsiliul comunal sau de autorităţile superioare.
Consiliul comunal este dator să se pronunţe asupra încheierilor sfatului
sătesc în termen de 15 zile de la primirea lor.
Când consiliul comunal n-ar ţine seamă de încheierile sfatului sătesc, sau ar
lua o hotărâre care ar jigni interesele satului, sfatul va apela acea hotărâre la
prefectul judeţului sau la delegaţia judeţeană, după natura afacerii, în termen de 15
zile de la data afişării ei.
Consiliile comunale hotărăsc, cu aprobarea delegaţiei judeţene, construirea
de drumuri noi în comună, precum şi rectificarea drumurilor vechi, potrivit legilor
şi regulamentelor în vigoare.
În ceea ce privește asociațiunea comunelor, consiliile comunale a două sau
mai multe comune pot hotărî, cu aprobarea delegaţiei judeţene, de a se asocia
pentru executarea şi î ntreţinerea unor lucrări de utilitate regională, precum: şcoli
practice de agricultură, de meserii, de industrie şi economie casnică; cumpărare de
instrumente şi maşini agricole; ospicii pentru bolnavi, infirmi, alienaţi şi copii
orfani; pepiniere; uscătorii sistematice de prune şi alte fructe; cumpărarea de
tauri, armăsari, berbeci, vieri de reproducţie şi facerea instalaţiunilor necesare;
cumpărarea de locuri de păşune etc.
Lucrările de interes comun se vor hotărî în adunări, în care fiecare consiliu
communal interesat va fi reprezentat prin o comisie special aleasă în acest scop cu
vot secret şi compusă din doi membri.
Gruparea mai multor comune la un loc poartă numele de Cerc. Fiecare cerc

va avea o reședință. Trecerea unei comune, sat sau cătun de la un Cerc la altul,
precum şi schimbarea de reşedinţă sau de numire a unnui Cerc nu se va putea face
decât prin lege, după propunerea consiliului judeţean.
Prin Legea pentru organizarea comunelor rurale din 1 mai 1904 se stabilea
ca Autoritatea disciplinară, compusă din ministrul de interne sau secretarul general
al ministerului, ca președinte, și doi membri, unul de la Curtea de Apel București și
unul de la Înalta Curte de conturi, să cerceteze toate abaterile funcționarilor.
Hotărârile Autorități se luau cu majoritate de voturi și erau definitive, fiind
executate, în cazul unei măsuri disciplinare prin Ministerul de Interne, iar în cazul
acțiunii penale dosarul era înaintat instanței competente. Aceiași Lege prevedea la
art. 233 că un regulament va determina modul de funcționare al Autorității
disciplinare și ”procedura de urmat în judecarea afacerilor”.
Dupa ce a fost adoptata legea organizarii comunale si a inceput procesul de
organizare institutionala a comunei, acesta a parcurs mai multe etape pana in anul
1956 cand a ajuns la forma administrativa teritoriala valabila si in prezent.

S-ar putea să vă placă și