Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
ETICA ÎN PRESĂ
CUPRINS
2
Bibliografie
3
Introducere
4
Capitolul 1
In presa, cu cat jurnalistul este mai responsabil, cu atat greselile vor aparea mai
rar.Functie de rata erorilor, organizatiile de presa risca pe termen lung sa-si stirbeasca
semnificativ credibilitatea.
Este evident ca in cativa ani Internetul va patrunde in majoritatea caselor si,
printr-o singura atingere a tastelor, oricine va putea obtine informatii corecte, intr-un timp
record si la un pret derizoriu.Din ce in ce mai constienti de legatura dintre informatie si
pretul acesteia in bani, consumatorii de presa vor sanctiona imediat lucrurile de proasta
calitate.
Fie ca percep sau nu erorile lor, majoritatea jurnalistilor nu-si fac un obicei din a
le recunoaste.Dimpotriva, atunci cand realitatea devine incontestabila, ei continua sa-si
sustina punctual de vedere.Vazuta ca sectia de productie a unei mari intreprinderi,
redactia trebuie sa-si impuna standardele de calitate cerute, in vederea realizarii
produsului finit - materialul de presa.O stire eronata arata ca o ceasca fara fund, sau ca un
surub fara cap, ambele date la vanzare in starea in care sa afla.Cumparatorul da bani pe
ziar, il citeste si isi da seama ca e fara “fund” , sau ca nu are “cap”.Insa, cititorul nu poate
fi inselat la nesfarsit.El fie va lua un alt produs, fie se va supara intr-atat incat va refuza
sa mai cumpere informatii.
Ca in oricare alta activitate, si in presa de calitate se pot strecura erori.Esential
este ca atunci cand ele apar, organizatia de presa sa reactioneze rapid, fara a-si motive
gestul, recunoscandu-si greseala si indreptand-o.
5
Nu de multe ori, jurnalistul se scuza dand vina pe conditiile tehnice,pe expirarea
limitei de timp, pe concurenta acerba de pe piata mass-media si multe scuze de genul
acesta.Jurnalistul profesionist, la sfarsitul redactarii fiecarui material de presa poate
raspunde fara ezitari la o serie de intrebari menite sa inteleaga in ce masura a respectat
minimele standarde legate de exactitate.Iata cateva intrebari:
• Esti sigur in mare masura de exactitatea faptelor redactate in material?
• Poti sa atribui toate informatiile sau sa le justifici prin documente?
• Ai verificat de doua ori informatiile cheie?
• Poti sa spui numele si numarul de telefon al fiecarei surse citate?
• Esti sigur ca toate declaratiile din relatare reflecta adevarul?
• Esti pregatiti sa sustii in mod public informatiile pe care le-ai verificat?
• Citatele din material sunt prezentate corect in context?
• Citezi surse anonime?
• Folosesti orice documente sau poze provenite din surse anonime?
• Ai folosit un limbaj sau niste fotografii avand un anumit potential
“distructiv”?
Reporterul, in cariera sa, vrea sa fie pe cat de dezinteresat, pea tat de transparent,
intr-un cuvant vrea sa fie obiectiv.Insa preferintele jurnalistilor intotdeauna
distorsioneaza imaginea, daca nu prin omiterea detaliilor, cel putin prin alegerea numai a
unora dintre ele.Preferinta deriva din experienta si calitatile innascute sau dobandite ale
fiecaruia dintre noi.Chiar atunci cand ne dam seama de preferintele pe care le
manifestam, devine dificila indreptarea lor.
In realitatea romaneasca, politicile editoriale nu numai ca nuanteaza faptele,
distorsionandu-le, dar mai mult isi fac un scop din a sustine fara menajamente
preferintele deseori bizare ale actionarilor.Jocul direct, cinstit, cu cartile pe fata, cu scopul
principal de informare a publicului, este inca departe de presa romaneasca.Interesele
financiare ale ale organizatiilor de presa, dorinta lor de a inregistra profit prin orice
mijloace, determina adoptarea unor politici editoriale situate departe de conceptual de
obiectivitate.
Limitele reporterului
6
doua-trei elemente cheie ale evenimentului, iar un altul le poate ignora pe acestea,
alegand cu totul altele.
Specialistii spun ca ne putem apropia de adevar, sau cel putin de miezul
problemei, daca stim mai multe despre limitele reporterului.Cand un reporter trece de la
lucruri relative simple, concrete la unele abstracte, complexe judecatile de valoare pe care
trebuie sa le faca in fiecare stadiu al investigatiei si interpretarile faptelor reflecta bagajul
sau de cunostinte si de valori.Acesta este rezultatul educatiei, al experientei religioase, al
copilariei, al vietii de familie, al trecutului social si economic, al prietenilor si asociatiilor
din care a facut parte, al vietii sentimentale, ca si al capacitatii sale de a judeca.
Psihologii afirma ca numai un jurnalist lovit brusc de amnezie s-ar putea apropi
de un eveniment intr-o stare pura de neutralitate.
7
Stresul generat de munca sub presiunea timpului si spatiului
Limbajul folosit de jurnalisti este unul din elementele cheie, capabile sa incline
hotorator balanta in favoarea subiectivismului.Tonul materialului presa, defensiv, neutru
sau agresiv, provine in proportie decisiva din imbinarea constienta a unor cuvinte alese cu
grija.Dintr-un eveniment nesemnificativ, de o gravitate minima, un jurnalist cu talent si
experienta poate realiza un text deosebit, folosind un limbaj adecvat.
Limbajul luat ca un lucru de sine statator este un mediu imperfect pentru
exprimarea adevarului.Cuvintele pot fi inadecvate ,cand este nevoie de precizie; ambigue,
cand se cere un inteles; cu o anume conotatie, cand avem nevoie de o definitie; aluzive,
cand este cautata identitatea.O gandire limpede ne ajuta sa transpunem ideile in expresii
clare, sa trecem peste ambiguitatile cuvintelor.
“Ora limita” ii impinge pe jurnalisti spre cuvinte nepotrivite , spre un limbaj de
lemn, cu termini de specialitate deprinsi din rapoartele medicale, din cele ale politiei sau
din mediul economic.
Gasirea termenului potrivit si plasarea lui la locul potrivit diminueaza substantial
riscul unei relatari tendentioase.
8
Pe de alta parte, adevarul in legatura cu problemele de interes public nu iese la
iveala numai prin observatie directa, sau prin intermediul simturilor.O multitudine de
factori fac posibila intelegerea unui fenomen, cum ar fi conexiunile cu alte evenimente
din trecut, legatura cu istoria locurilor in care se petrece actiunea etc.
In peisajul mediatic romanesc, editorii nu promoveaza relatarile plate,
superficiale.O astfel de abordare nu-i este de folos in primul rand celui care urmareste sa
puna in practica o politica editoriala.Nici cititorul obisnuit nu s-ar simti in largul sau daca
nu ar avea imaginea completa a fenomenului, nu ar putea face legaturile necesare
intelegerii acestuia.
Jurnalistii ar trebui sa-i ajute pe oameni sa inteleaga problemele din ce in ce mai
complexe care le afecteaza viata si nu o pot face decat judecand faptele si
valorile.Studiile au aratat ca cititorii nu manifesta un real interes in parcurgerea
materialelor perfect neutrepe motiv ca relatarea nuda a faptelor lasa prea multe aspecte
nelamurite si are darul de a plictisi.In conditiile ritmului rapid al vietii cotidiene,
consumatori de presa astepata ca jurnalistii sa faca mai multa analiza, sa le usureze astfel
intelegerea fenomenelor.Esential este ca reporterii sa fei neutri in anchetarea unei
probleme, si nu in exprimarea a ceea ce descopera.
Un bun jurnalist gaseste evenimentul, verifica faptele, pune ideile cap la cap,
cauta cauzele si conditiile in care s-a petrecut evenimentul, discerne problemele de
interes public, distinge sursele si corecteaza eventualele elemente partinitoare.
9
Pentru ca institutiile media sunt, cu doua exceptii(radioul si televiziunea de stat),
patronate de firme private, principalul lor scop este sa aduca profit.Televiziunile,
radiourile si ziarele obtin bani, in special din publicitate, ultimele avand un “plus”
rezultat din vanzarile directe si din abonamente.
Institutiile de presa, in special cele din Romania, au si alte afaceri, in afara de
redactarea ziarului sau producerea de programe TV.Cele mai profitabile au la baza relatii
contractulale cu institutii ale statului.Pe masura ce realtiile comerciale se dezvolta pe mai
multe directii, implicand din ce in ce mai multi fuctionari publici si oameni de afaceri,
institutiile media isi pierd din obiectivitate.Ele nu mai pot relata onest despre indivizi care
ii ajuta sa castige sume importante de bani.La fel de bine, marile firme producatoare de
tigari, de de bauturi alcoolice, cele de telefonie mobile sau de echipamente de calcul, ca
principale cumparatoare de reclama, au un statut privilegiat.
De multe ori jurnalistii se simt frustrati, deoarece salariatii de la departamentul de
publicitate au salarii simtitor mai mari si ca deseori rezultatul muncii lor este cotat mai
prost decat un centimetru patrat de publicitate.Din acest motiv, reporterii competenti, insa
slabi motivati, migreaza incontinuu de la institutiile media la firme din afara sferei
jurnalismului.
Perceptia publicului
“Poarta-te cu cei din jur asa cum ai vrea sa se poarte ei cu tine”, pare a fi regula
de aur in jurnalism, principiul calauzitor in cautarea obiectivismului.
10
au invatat repede ca femeilor cu teste negative de graviditate li se spunea ca rezultatul
este pozitiv si ca peste 10% din pacientele clinicii primeau diagnosticul “avort”, chiar
daca testul lor de urina demonstra ca ele nu sunt gravide.In urmatoarele patru luni,
jurnalistii de la Sun-Times au primit locuri de munca in clinicile respective, unde lucrau
ca infirmiere sau consilieri.Cu toate ca nu au fost implicati in procedurile chirurgicale,
au putut sa observe multe nereguli practicate in clinicile respective:avorturi efectuate in
stadii avansate de graviditate, personal al clinicii care practica medicina fara licenta,
frauda si practice nepotrivite.S-au inregistrat complicatii frecvente si chiar mai multe
decese.
Pentru a sustine observatiile directe, investigatorii au fotocopiat peste o suta de
fise medicaledin clinici.Fisele au fost aduse la Sun-Times, unde au fost sterse numele
femeilor.Totusi, actul fotocopierii fara aprobare a fiselor a reprezentat o violare a legii.
Consecinta publicarii articolelor despre profitorii de pe urma avorturilor a fost
elaborarea unor legi noi de catre stat pentru a reglementa activitatea clinicilor de
avorturi cu paciente nespitalizate.Doua dintre clinici au fost inchise, mai multi medici
implicate au parasit statul, iar un medic a fost trimis la inchisoare.Una dintre clinici a
dat in judecata Sun-Times, dar procesul a fost ulterior anulat.
11
Capitolul 2
Jurnalistii de success intotdeauna si-au gasit cele mai adecvate surse pentru a
obtine informatiile furnizate publicului.Insa datorita conventiilor jurnlaistice si a
publicului, exista cerinta identificarii completa a surselor, prin numirea acestora.In presa
din Romania, cu deosebire in cea scrisa, extreme de multe informatii sensibile sunt
atribuite unei surse care “a solicitat anonimatul”, sau uneia din “cadrul institutiei”.Numai
argumentul evitarii unor daune majore, sau cel al cautarii unor beneficii majore ar putea
sa justifice, in anuminte conditii, neindentificarea surselor informatiei.
Daca facem abstractie de confidentialitate relatia sursa-reporter are si un aspect
ce tine de moralitate: “te folosesti si esti folosit de” .Prin natura muncii sale, jurnalistul
imprumuta deseori masca omului de incredere, dispus sa asculte necazurile, preocuparile,
chiar intimitatile unei persoane, pentru ca ulterior sa o tradeze fara remuscari.
12
va publica numele sursei in articolul respectiv, fara sa-si ia angajamentul ca nu va publica
vreodata acel nume.
Relatia dintre reporter si sursa este complicata nu numai datorita numarului mare
de purtatori de cuvant, interpusi ca un scut de protectie intre public si functionari.Este de
asemenea complicata prin puterea speciala a unor oficiali guvernamentali de rang inalt de
a juta sau pedepsi jurnalistii, in functie de cat de “cooperanti” se dovedesc a fi.Este
complicata intrucat justitia ii hartuieste pe reporteri si le cere sa-si dezvaluie sursele.este
complicata uneori chiar prin propriile inabilitati ale jurnalistului, sau a lipsei sale de
interes de a dezvolta tehnici de monitorizare a tacticilor de intimidare folosite de
functionarii publici de rang inalt.Trebuie de asemenea sa admitem ca lenea si insuficienta
dorinta de a folosi surse alternative sunt vicii cunoscute ale jurnalistilor.
Institutiile de presa au datoria de a-i convinge pe purtatorii de cuvant si pe
functionari sa atribuie informatiile furnizate si sa nu treaca la atacuri personale fara sa
13
identifice sursa atacului.Presedintii de stat si primii ministri, prin intermediul imensei
autoritati ale birourilor de presa, si-au pus la punct o varietate de trucuri menite sa-i
Cumpararea surselor
Cât de normal este ca un jurnalist să-i ofere sursei ceva în schimbul informaţiei? Se
ridică, iniţial, câteva întrebări:
• Presiunea realizării unei relatări ample într-un timp scurt îi determină pe
jurnalişti să treacă peste unele aspecte etice ale problemei?
• În ce condiţii un reporter poate să îl înşele pe editor?
• Cum reacţionează jurnalistul care se ştie vinovat?
14
Promisiunile făcute surselor, pe muchie de cuţit
Conflictul etic în acest caz se derulează între două puncte de vedere: 1) Dreptul unei
surse de a se aştepta ca o promisiune să fie ţinută; 2) Credinţa editorilor că publicul are
nevoie de informaţii legate de identitatea sursei.
Editorii găsesc rapid justificări ale acţiunilor lor atunci când pun pe primul plan
interesul public. În acelaşi timp însă, ei au obligaţia de a explica publicului că dezvăluirea
numelui sursei nu este o decizie tocmai uşor de luat, datorită faptului că o astfel de
iniţiativă le-ar putea face reticente pe surse în relaţia ulterioară cu reporterii.
15
Studiu de caz : Panica pesticidelor
Acest studiu de caz prezinta unul dintre subiectele din ce in ce mai complexe
legate de nutritie si substantele chimice.In astfel de cazuri, cum e cel prezentat mai sus,
presa nu trebuie sa se considere garantul sanatatii publice, ci ar trebui sa joace un rol
secundar, pe langa unitatile sociale care pot trata problemele intr-un mod diferentiat, fara
sa creeze o criza sociala.
Pentru ca un reportaj riscant ,cum e cel prezentat aici, sa fie plasat intr-un context
potrivit, John E. Cox, propune o serie de principii:
• Jurnalistii trebuie sa intarzie prezentarea unei stiri pana se clarifica toate faptele.
• Jurnalistii trebuie sa ia in calcul si riscul, nu doar prezentand doua puncte de
vedere, ci publicand analize atente.
16
• Reporterii trebuie sa aiba pregatirea si studiile care sa le permita accesul la sursele
de date complexe si sa adreseze intrebari dificile si dure din domeniu.
• Jurnalistii trebuie sa dispuna de surse neutre de informatii, altele decat
intreprinderile producatoare si cele de interes public.
In acest caz, daca presa ar fi fost destul de diplomata, problemele privind Alarul ar fi
fost transmise Agentiei pentru Protectia Mediului, dandu-i posibilitatea sa actioneze.De
fapt Agentia a interzis Alarul, ca pesticide potential periculos, desi probele stiintifice
existente nu sunt concludente.Este iresponsabil sa accepti orbeste orice date ti se ofera,
dar, in acelsi timp publicul este indreptatit sa afle despre testele adunate sistematic intr-un
laborator neindustrial.
17
Capitolul 3
18
corect, de a verifica informatiile pe care le difuzam inainte si nu dupa ce le-am difuzat, de
a le pune in circulatie numai atunci cand ele sunt confirmate din mai multe surse.
Principiul verificarii informatiei din macar doua surse se cupleaza firesc cu un alt
principiu operational, cel al echidistantei(un operator util pentru a contextualiza corect
un subiect).
19
prin alte elemente ale textului ea este reconoscibila.Nu organismul de presa este obligat
sa demonstreze ca nu s-a referit la o persoana anume, ci dimpotriva persoana va
demonstra ca datele textului pot conduce obiecti, nu subiectiv la recunoasterea ei.
Presa se adreseaza, dupa cum stim, in acelasi timp unei persoane individuale
nevazute, dar si unei finite colective cu dimensiuni mereu diferite.Publicul specific caruia
i se adreseaza mesajele noatre poate creste si scadea in functie de natura informatiilor si
de structura finita materialelor de presa, cu promptitudinea acestora in raport cu faptele si
cu interesul pe care l-ar putea starni.Este motivul pentru care presa este in acelasi timp
purtatoare de cuvant dar si factor catalizator a ceea ce, cu un termen destul de ambiguu,
se cheama opinie publica.
Greu da aproximat in realitatea sa “palpabila”, opinia publica tinde sa functioneze
adesea cu sensuri extreme in discursul nostru cotidian.Suntem cand tentati sa o incarcam
cu o forta si mai ales cu o legitimitate indiscutabile, uitatand ca in fond ea e o opinie, sin
u neaparat o judecata.
Luand in serios modelul democratic, o pres libera si care slujeste adevarul
cetateanului ar trebui sa lucreze neobosit pentru canalizarea opiniei publice catre civism,
pentru stimularea capacitatii opiniei publice de a judeca prompt si corect faptele si
situatiile cu care societatea e confruntata, pentru a fructifiva energiile colective in starea
lor potential “spectatoare”spre participativitate si decizie.
Inca din zorii presei si pana in zilele noastre, indifferent de tipul de organizatie
sociala cu care ne-am putea intalni, vom constata ca intre mediile de informare si stat
exista o tensiune mai mult sau mai putin manifesta, focalizata in jurul uneia si aceleiasi
probleme:secretul.Ce e si ce nu e secret, in ce masura un secret ajuta sau submineaza
sanatatea organismului social, cine e indreptatit si cine nu sa hotarasca secretul si sa-l
gestioneze, in ce masura organizarea activitatilor statului si activitatile acestora pot sau
nu deveni obiectul informatiei publice, iata tot atatea subiecte mereu readuse in discutie,
in functie de politica si politici, de crize sociale sau de conflicte interstatale; in cele din
urma in functie de insasi evolutia ideii de democratie.
In principiu, modelul democratic, bazandu-se pe investitia de incredere,
presupune faptul ca institutiile statului sunt obligate sa lucreze transparent , garantand
cetateanului liberal acces la informatiile de interes public; in contrapondere aceleasi
institutii ar trebui sa garanteze cetateanului si libertatea sa asupra propriului destin ,
asupra propriilor afaceri, deci asupra acelor informatii de natura intima care nu sunt
destinate “interesului public”.Binomul institutie publica – persoana private este, cel putin
in principiu, recunoscut astazi ca fiind algoritmul sufficient si eficient al unui model
democratic corect articulat.
Insa nu trebuie san e facem iluzii: nicaieri si probabil niciodata nu a existat sin u
va exista un sistem social care sa reuseasca sa anuleze definitive “secretul”:nu vom putea
20
trai nici in vietile noastre peronale, nici la nivelul afacerilor publice in acvarii.Si totusi
obligatiile institutiilor statului de a lucra pentru cetatean si in cunostinta de cauza a
cetateanului se cer normate limpede spre binele comunitar.Liberul acces al cetateanului la
Orice jurnalist, din orice colt al lumii, care isi face cu devotement si onestitate
meseria, va fi de acord ca responsabilitatea sa fundamentala fata de public este aceea de a
spune adevarul.Principiul odata admis implica faptul ca el va refuza sa minta sau va
recunoaste ca a dezinformat , atunci cand fara voia lui a dat o informatie falsa.din acest
punct de vdere putem obtine – intuitive sau practic – un soi de unanimitate de opinie in
materie de etice profesionala, mult mai dificil ne va fi insa sa-i punem de acord pe ziaristi
in privinta raspunderilor lor atunci cand subiectul abordat atinge viata intima a
persoanelor, fie ele private sau publice.
In societatea romanesca, aflata astazi intr-o transformare accelerata, pe
coordonate nu intotdeauna usor de limpezit, problema protectiei vietii peronale pare sa nu
preocupe pe nimeni.Zvonul, confdentialitatea neverificabila, trocul informational,
informatiile si imaginile din spatiul intim, obtinute fara permisiunea persoanei aflate “in
obiectiv”, interviurile si imaginile “deschis” cu delincventi minori, tratarea suspectilor
drept criminali gata judecati si condamnati sunt in continuare moneda curenta in
Romania.
Liberalii radicali ai presi sustin ca material primar a vietei este viata
cetatenilor.Dar, tocmai pentru ca viata cetatenilor reflectata de presa sa poata conduce
intelegerea si corectarea nedreptatilor de catre cetateni, presa e datoare s astabileasca un
just echilibru intre interesul public si cel privat intre valoarea publica a informatiilor si
valoarea lor intima; raspunderea ziaristului ar trebui, intr-o lume civilizata, sa acopere
atat zona anormalitatii – spre a o corecta – cat sip e cea a normalitatii, sprea a o proteja
despre discretie si abuz.Linistea fiecarui camin e o valoare pe care nu stim sa o pretuim
suficient, iar aceasta deficienta se cere perceputa si corijata.
Independete sau combinate intre ele, violarile dreptului la viata personala pot fi
clasificate in patru mari domenii: intruziunea, dezvaluirea de fapte jenante, punerea intr-o
lumina falsa si publicitarea numelui si imaginii fara acordul subiectului.
21
Atunci cand vorbim de viata intima a unei persoane ne referim exclusive la fapte
reale, care dintr-o pricina sau alta, nu ar fitrebuit sa fie date publicitatii.Subsecvent de
avantajele acestei protectii legale nu se pot bucura in mod egal si persoanele publice si
cetatenii de rand.Intr-o tara cu adevarat democratica, sansa unei persoane de a castiga un
proces de acest fel intentat unui jurnalist este invers proportional cu notorietatea
persoanei.Principiul acestei rasturnari de protectie dinspre omul public spre cel
neinsemnat este simplu:nici o persoana publica, fie ea politician, judecator, stea de
cinema ori sportiv nu a fost obligate de cineva sa devina publica, ci si-a asumat liber o
asemenea conditie; beneficiile pe care i le adduce situarea in proscenicul vietii sociale
sunt direct dependente de faptul ca, in mod constient, persoana a acceptat o restrangere a
universului sau intim, a acceptat deci sa traiasca transparent, in vazut multimii.
22
dezvaluirea de fapte jenante care constituie o violare a vietii private, modalitatea
specifica de aparare a jurnalistului este tocmai deminstrarea oportunitatii si interesului
public al dezvaluirii.Fireste, atunci cand informatiile au fost descoperite pe o cale ilegala,
sau pur si simplu nelegitima, apararea prin “interesul public” e insuficienta, din pricina ca
23
democratice, chestiunile referitoare la starea sanatatii persoanei sunt considerate de
domeniu privat cu exceptia publice, mai ales a acelora implicate in viata politica.
Este si acesta un domeniu in care presa e adesea incriminata , ori chiar subiect de
procese de “dezvaluire de fapte jenante”.La urma urmelor, ca si casa, ca si familia,
propriul organism, sanatatea si maladia sunt ale fiecaruia dintre noi, nu ale
comunitatii.Noi suntem cei care hotaram, in ultima instanta, daca si cati altii vor fi
informati atunci cand suntem suferinzi, daca si cine are dreptul sa ne vada astfel.
A pune pe cineva intr-o lumina falsa presupune a interpreta incorect fapte reale, a
adauga unor fapte reale, alte fapte care in context par credibile dar nu sunt adevarate, a
inlantui contextual cauze si consecinte care par logice, dar sunt imaginate, producand
daune onoarei si respectabilitatii unei persoane.
Cum se poate lesne observa , acest domeniu al legislatiei vietii private poate
inerfera cu diverse alte delicte, incepand de la calomnie, atunci cand demonstratia logica
a unui jurnalist nu poate fi probata pas cu pas, trecand prin fictionalizare, atunci cand
reclamantul poate dovedi ca o parte sau intreg discursul jurnalistic este inventat si
sfarsind cu dezvaluirea de fapte jenante, atunci cand acestea pot fi demonstrate de
reclamant ca nespecifice intregii sale personalitati.
Punerea intr-o falsa lunima ramane o problema destul de dificil de rezolvat pentru
ziaristi, fiindca – la fel ca si in cazul calomniei, si adesea coroborandu-se cu ea –
implica in aparare atat probarea faptului real ca fapt de interes public, cat si demonstrarea
bunelor intentii, mai ales atunci cand la mijloc sunt opinii si comentarii personale ale
jurnalistului.
Daca avem in vedere ca multe dintre materialele de presa provin din surse
confidentiale, care implica obligatia pastrarii privilegiului reporterului – deci
impoibilitatea unei demonstrari ferme a autenticitatii faptelor relatate – vom intelege ca
punerea intr-o lumina falsa, poate constitui, in multe cazuri, o reala primejdie chiar si
pentru cel mai onest dintre ziaristi.
Cel mai vechi element de drept al vietii private este cel referitor la publicitatea
numelui si imaginii.Total diferit de cele trei categorii discutate anterior, dreptul de
publicitate a numelui si imaginii are mai degraba un caracter comercial decat unul de
protectie propriu-zisa a vietii personale.El interfereaza astfel, intr-o mare masura cu
teoria dreptului de autor, cu deosebire ca aici nu avem de-a face cu produse ale unei
activitati intelectuale, ci cu insasi fiinta umana, reprezentata vizual sau prin numele sau.
Simultan cu dezvoltarea presei si mai ales cu cresterea importantei reclamei in
economia interna a oricarui organism de presa , a dfvenit, spre sfarsitul secoloulu trecut,
evident ca persoana umana trebuie protejata legal de primejdia sa, fara acordul sau,
chipul si numele sa fie utilizate in scopuri comerciale ori propagandistice de catre
intreprinderi, institutii sau alti cetateni.
24
In ultimii cinzeci de ani , dreptul la publicitate s-a extins intr-un mod
impresionant si asupra unor sitiatii mult mai complexe.Dam aici exemplul unui celebru
animator de televiziune, Johnny Carson, , autor timp de aproape un deceniu al unui
show TV care incepea cu exclamatia “Here’s Johnny!”, a dat in judecata o firma
numita:
Here’s Johnny Portable Toilets Inc. , ce comercializeaza closete.Curtea de Apel a
Statelor Unite nu numai ca i-a admis dosarul, ci a considerat ofensator comentariul
publicitar al comerciantilor: “cel mai vestit comic din lime” aadaugat imaginii
closetului; deoarece in constiinta publicului, sintagma “Here’s Johnny” se confunda cu
imaginea binecunoscutului animator.
John Harte era singurul fotograf acre se afla la datori ain duminica din 28 iulie
1986 la ziarul Californian din Bakersfield.Dupa cateva indatoriri de rutina, el a auzit pe
radioemitatorul politiei despre un caz de inec la un lac situat in apropiere.Cand a ajuns
acolo, scafandri cautau corpul unui copil de 5 ani, care s-a inecat in timp ce innota cu
fratii sai.
In cele din urma scafandrii au gasit cadavrul; seriful i-a tinut pe curiosi la
distanta, in timp ce familia si oficilitatile se stransesera in jurul cadavrului.Echipa de la
TV nu a filmat in acel moment, dar Harte s-a aplecat pe sub mana serifului si a facut 8
poze.
Politica redactionala a ziarului Californian interzicea publicarea fotografiilor
cadavrelor.insa, conchizand ca fotografia va reaminti cititorilor sa fie atenti la copii lor
cand inoata, redactorul sef si-a dat aprobarea ca fotografia sa fie publicata.
Dupa publicarea fotografiei, cititorii au bombardat cotidianul cu telefoane,
scrisori, anulari de abonamente si achiar amenintari cu bomba.
Redactorul sef si-a recunoscut apoi greseala, ca nu ar fi trebuit sa publice
respectiva fotografie, insa ei erau de parere ca prin aceasta fotografie au informat
publicul cu privire la riscuri si ca a fost mai eficienta in promovcarea sigurantei decat
10000 de cuvinte.
Zilnic, in ziare si la televizor sunt publicate imagini si fotografii care pun accent
pe durere si tragedie.In apararea fotografiilor de acest gen se invoca de obicei argumentul
valorii de stire.Fotoreporterii insumeaza un eveniment intr-o maniera pe care mintea o
poate retine, captand acel portret “bogat in expresie, deoarece declanseaza toate emotiile
starnite de subiect”.In acest caz, Harte a actionat ca un profesionist brav, indeplinindu-si
rolul de reporter al problemelor de fiecare zi – incluzand neplacerile.
25
BIBLIOGRAFIE
RANDALL, David. Jurnalistul universal. Ghid practic pentru presa scrisă, Iaşi,
Polirom, 1998.
26