Enaru Olivia – specializarea

Jurnalism, grupa 2, an II
Facultatea de Jurnalism și
Științele Comunicării

Etică, gândire critică și integritate academică

-DEONTOLOGIE ȘI UTILITARISM ÎN RELATAREA JURNALISTICĂ-

În ceea ce privește relatarea jurnalistică, există un conflict între cele două teorii:
utilitarism și deontologie. Jurnalismul presupune informarea corectă a publicului cu orice
mijloc, dezvăluind informații relevante pentru acesta, totuși jurnalistul trebuie să respecte și
drepturile la viață privată.
Pentru a nu încalcă drepturile omului, în special cel la viață privată, jurnalismul trebuie
să fie foarte atent și să filtreze bine informațiile obținute înainte de a hotărî dacă acestea sunt
atât de importante încât să fie postate și încălcate aceste drepturi. (Meyers, C. Ed. 2010).
În teoria utilitaristă se susține că toate acțiunile noastre sunt corecte sau incorecte în
funcție de gradul de fericire și plăcere pe care ni le aduce în viață. Starea noastră de bine se află
în legătură directă cu acțiunile pe care le facem pentru a ne aduce plăcere. (Mill, J. S., &
Muresan, V. 2003).
Unul dintre principiile utilitariste este principiul celei mai mari fericiri, acesta se
bazează pe ideea că „ o acțiune este morală în măsura în care tinde să creeze cât mai multă
fericire și este imorală în măsura în care tinde să producă mai multă nefericire.” (Nica, D., Curs
etică).
Principul utilitarist susține că toate acțiunile noastre ar trebui să ducă spre un trai de
viață cât mai bun, atât pentru noi cât și pentru oamenii din jurul nostru. Și cât ține de noi ar
trebui să luptăm pentru a ajunge la acel nivel de viață și bucurie. (Lazari-Radek, K., & Singer,
P. 2017).
Utilitarismul evaluează acțiunile pe care la facem în funcție de rezultatul pe care îl au
și efectele pe care le produc asupra oamenilor. (Nica, D., Curs etică).
John Stuart Mill spune că „Principiul utilității susține că fericirea e un bine în sine; deci,
principiul utilității pare un postulat indemonstrabil. A-l accepta însă, ori a-l respinge printr-o
„alegre arbitrară” sau printr-o intuiție morală iraționala și incontrolabilă nu este nici pe departe
cel mai inteligent lucru pe care l-am putea face” citat care susține ideea că putem ajunge la o
viață bună prin fericire. (Mill, J. S., & Muresan, V. 2003)
Deontologismul poate fi definit și ca „etica datoriei. O acțiune este morală dacă respectă
un set de reguli sau principii generale” (Nica, D., Curs etică).
 Teoria deontologiei susține că dreptul la viață privată trebuie respectat indiferent de
consecințele acțiunii noastre. Potrivit lui Immanuel Kant „exista anumite acțiuni care trebuie
evitate, indiferent de consecința acestora” (Kant, I. 2002).
Protejarea spațiului privat și a vieții intime este necesară pentru a respecta libertățile și
drepturile individuale ale persoanelor. Totuși, informațiile de acest gen pot fi făcute publice în
diverse circumstanțe, de exemplu dacă persoana vizată deține o funcție de conducător, sau dacă
acesta reprezintă un pericol pentru cei din jur, lucru care poate aduce consecințe pozitive
societății. Potrivit lui Kant „Oamenii nu trebuie tratați ca mijloace, ci ca scopuri în sine”
(Immanuel, K. A. N. T. 2016).
Pe de altă parte publicare unor informații ce țin de viața privată pot aduce și consecințe
negative, unele subiecte fiind sensibile. Dacă publicăm o informație sensibilă primită de la
sursa noastră, acesta își poate pierde încrederea în noi, pe viitor refuzând să ne mai ofere
informații. În aceiași măsură, prin publicare unor informații de acest tip viața și reputația acelei
persoane poate fi afectată.
Conform lui Mayers Christopher hotărârea daca informația este privată sau nu ține de
moralitatea fiecărei persoane în parte „este munca grea a eticii”. (Meyers, C. Ed. 2010).
Immanuel Kant este cunoscut ca un susținător al deontologismului și al drepturilor
omului, inclusiv cel la viață privată, acesta susține că ”nu exista nicio justificare morală pentru
a încălca dreptul la viață al unei ființe umane” (Immanuel, K. A. N. T. 2016).
Conform teoriei deontologiei, relatarea jurnalistica ar trebui făcută fără publicarea
informațiilor ce țin de viața privată a unei persoane, iar protejarea acesteia ar trebui să fie mai
importantă decât interesul publicului. Acest lucru este susținut și de legile societății noastre,
unde protejarea vieții private și a drepturilor omul sunt lucruri de bază pentru a se respecta
libertatea și demnitatea umană. Acesta lucru poate să fie susținut și prin faptul că unele
informații pot dăuna, de exemplu nu putem relata despre discriminare, să încurajăm
stereotipurile legate de anumite categorii de oameni, nu puteam marginaliza pe nimeni prin
relatarea jurnalistică. Informațiile făcute publice ar trebui să fie un real interes public și să fie
redate într-un mod cu totul obiectiv.
Deontologia susține că jurnalistul are ca datorie morală în relatarea sa să protejeze viața
intima a persoanelor implicate, evitarea publicării de informații care nu sunt de interes public.
Un jurnalist are datoria să refuze publicare informațiilor despre o anumită persoana, chiar dacă
este în atenția publicului la momentul respectiv. De exemplu, nu ar trebui publicate informații
ce țin de viața intimă a unei vedete doar pentru că acesta este în atenția publicului, pentru că,
în fond aceste informații nu sunt de interes și cu atât mai puțin importante.
 Ambele teorii au argumente de susținere foarte bune, făcând decizia dintre a proteja
spațiul privat și a publica informațiile una foarte grea. Însă majoritatea jurnaliștilor tind să
protejeze drepturile la spațiul privat și viață intimă, acest lucru se datorează și din dorința de
respectare a regulilor etice și deontologice ale aceste profesii.
Joshua Rosenberg întreabă în cartea sa „Privacy and the Press” „avem nevoie de legea
vieții private? ar trebui un judecător să ne împiedice să citim despre adulterul unui fotbalist sau
să ne bucurăm de imaginea unei nunți cu vedete de film?”. Personal cred că acest drept nu ar
trebui reglementat print-o lege, oferirea dreptului la o viață privata unor persoane ține de
moralitatea cititorilor, ei alegând dacă sunt interesați de un asemenea subiect, dar și de valorile
jurnalistului care publică aceste informații. Este oare pentru un jurnalist profesionist mai
importat să ofere publicului detalii despre viața intimă a unor persoane sau este mai importat
respectarea drepturilor la viață privată?
Consider că dreptul la viață privată și respectarea intimității este mult mai importantă
decât servirea interesului public, dacă informațiile nu sunt unele extrem de importante. Trebuie
găsit un anumit echilibru între cele două teorii, în așa fel încât protejarea spațiul personal să nu
aibă consecințe extrem de negative asupra societății.
„În general, publicul consideră că jurnaliștii pur și simplu trec peste viețile private ale
oamenilor. Din acest motiv și din altele, încrederea publicului și respectul față de presă sunt
relativ scăzute. Percepția că jurnaliștii se uită pe ferestre, se înghesuie în jurul cetățenilor privați
care au fost aruncați în lumina reflectoarelor publice și pătrund în spațiile private în căutarea
unei povești se bazează parțial pe fapte și parțial pe ficțiune. Filmele și emisiunile de televiziune
înfățișează adesea presa ca membri nepăsători, insensibili și necugetați ai unui grup a cărui
singură preocupare este să afle povestea.” (Aggarwal, V. B. 2006).
Din motive ca cel de mai sus, respectarea unor limite, precum ce al vieții private, este
foarte important în relatarea jurnalistică. De-a lungul anilor presa și-a făcut o reputație nu
tocmai bună, acesta fiind văzută de către oamenii ca o „persoană” băgăcioasă, cineva care se
implică în treburile altora, lucru ce a dus la scăderea respectului și admirației pentru profesia
de jurnalist.
„În era digitală, fiecare informează întotdeauna despre celălalt. Astfel, răspunsul unei
persoane la un regim de anunțare și alegere poate afecta viața privată a multor alte persoane
care nu au nicio șansă de a participa la decizie.” (Balkin, J. M. 2020). Citatul scoate în evidență
faptul că în era tehnologiei oricine poate afla ce dorește despre altă persoană. Prin intermediul
internetului pot fi postate informații despre o persoana fără ca aceasta să fie de acord, de aceea
un jurnalist nu ar trebui să contribuie la această răspândire de informații personale prin relatarea
sa.
 În fond, decizi de a publica sau nu anumite informații ce țin de spațiul privat și viața
intimă este strict legată de valorile și moralitatea celor care dețin informațiile. Moralitatea este
privită diferit de fiecare persoană în parte. Mark Timmons vorbește despre principiile morale
și ce presupun acestea. „În domeniul eticii, principiile morale trebuie înțelese ca declarații
morale foarte generale care pretind că stabilesc condițiile în care o acțiune este corectă sau
greșită sau ceva este bun sau rău.” Acesta definește o acțiune ca fiind corectă doar dacă acesta
nu afectează viața celor vizați de acțiune în sine. (Timmons, M. 2012).
Cum am menționat și mai sus, consider că trebuie găsit un echilibru între cele două
teorii. Deoarece un jurnalist care susține utilitarismul va pune pe primul loc interesul
publicului, chiar daca îi încalcă viața privată. Aceștia vor publica inclusiv informațiile și
detaliile sensibile, mai ales daca acestea ajuta la prevenirea unei tragedii. Pe de alta parte,
jurnaliștii adepți ai teoriei deontologiste vor respecta drepturile, viața intima și spațiu privat al
oamenilor chiar daca informațiile pe care le dețin sunt foarte importante. În cazul prevenirii
unui pericol aceștia tot vor refuza publicarea unor informații esențiale și de interes public, lucru
ce va avea consecințe negative.
De aceea, ar trebui să se ajungă la un compromis între cele două teorii, jurnalistul ar
trebui să facă publice în relatarea sa doar informațiile cu adevărat importante și de interes
public, cum ar fi cele în cazul prevenirii unei pericol, iar restul informațiilor să rămână doar
pentru ei.

Bibliografie:
Aggarwal, V. B. (2006). Essentials of practical journalism. Concept Publishing Company. (pg
385)
Balkin, J. M. (2020). The fiduciary model of privacy. Harv. L. Rev. F., 134, 11. (pg17).
Immanuel, K. A. N. T. (2016). Întemeierea metafizicii moravurilor. Elefant Online.
Kant, I. (2002). Critique of practical reason. Hackett Publishing.
Lazari-Radek, K., & Singer, P. (2017). Utilitarianism: A very short introduction. Oxford
University Press., (pg1, cap1)
Meyers, C. (Ed.). (2010). Journalism ethics: A philosophical approach. OUP USA., (pg 199)
Mill, J. S., & Muresan, V. (2003). Utilitarismul lui John Stuart Mill. (pg 36, 84)
Rozenberg, J. (2004). Privacy and the Press. Oxford University Press on Demand.
Timmons, M. (2012). Moral theory: An introduction. Rowman & Littlefield Publishers (cp 1,
pg7).