INVESTIȚIA ETICĂ ÎN PROFESIA DE COMUNICATOR

Etica este una dintre pricipalele ramuri ale filosofiei. Aceasta se ocupă cu cercetarea
problemelor de ordin moral, încercând să livreze răspunsuri la întrebări precum: “ce este
binele sau răul?”, “cum trebuie să ne comportăm?”.

În întemeierea “Metafizicii moravurilor”, Immanuel Kant susține că etica se fondează în jurul

întrebării “Was soll ich tun?”(ce trebuie să fac?). Când afirmă acestea, el pleacă de la ideea că
există o etică veritabilă, universal acceptată.

Ca denumire a unei discipline filosofice, conceptul de „etică” a fost prima dată folosit de
Aristotel. Prin acesta, Aristotel intenționa să denumească ansamblul de datini și obiceiuri
omenești.

Etica aplicată sau etica profesională este formată ditr-un mănunchi de discipline care încearcă
să analizeze filosofic cazuri, situații, dileme relevante pentru lumea reală. Printre aceste
discipline se număre și etica tehnologiei informației, etica bunăstării animalelor, etica în
afaceri, bioetica, etica medicală, etica mediului, etica cercetării științifice, etica în politicile
publice, etica relațiilor internaționale, etica mijloacelor de informare.

Comunicarea, ca atitudine și instrument al acțiunii umane, este marcată de etic, saturată de

morală și moralitate. În comunicare valoarea deosebită este reprezentată de credibilitatea
personală a comunicatorului.

Cu referire strict la relațiile publice, etica este o prioritate declarată în special de la sfârșitul
secolului XX. În anul 1996, etica devine principiu de bază în PR.

Etica reprezintă un imperativ pentru relațiile publice. Este absolut vital ca un relaționist să-și
bazeze activitatea pe un comportament etic.

Din păcate în ultimul timp relațiile publice se confruntă cu o problemă de credibilitate, dovadă
acesei afirmații stau articole de presă care afirmă că “PR-ul urmărește banii!”1.

Organizații precum Centrul pentru Integritate Publică a catalogat industria comunicării și

relațiilor publice ca fiind lipsită de etică, considerând activitățile de PR drept cea mai mare
amenințare pentru jurnalismul de calitate. Alte grupări precum Corporate Watch au fost și mai
critice, considerând că specialiștii in comunicare au, în mod deliberat, un comportament lipsit
de etică: “Există suficiente motive să considerăm că practicile moderne de relații publice au
un impact negativ asupra procesului democratic...”2.

Problema eticii relațiilor publice, și a eticii în general este stabilirea granițelor dintre etic și
neetic, dintre bun și rău. Un specialist în comunicare trebuie să fie foarte bine informat, să știe
totul despre cauza sau cazul pe care îl reprezintă. Totodată trebuie să respecte
confidențialitatea informațiilor pe care le posedă. Are datoria de a informa publicul,de a nu
ascunde adevărul sau de a le spune pe jumătate, indiferent care ar fi consecințele dezvăluirii
(Un PR adevărat nu minte niciodată).
Dificultatea catalogării unei acțiuni ca fiind etică sau nu, rezidă în faptul că normele
comportamentale variază mult de la un individ la altul sau de la o cultură la alta. Situația
actuală a eticii în PR este strict legată de codurile etice elaborate de cele mai importante
asociații de profesioniști.

Deși codurile etice satisfac principii universale, totuși ele nu au fost lipsite de critici care
susțin că acestea se îndepărtează de idealurile pe care le presupun, ba chiar mai mult, că ar
suferi de contradicții interne.

Dacă ar fi să vorbim despre încălcarea eticii în domeniul relațiilor publice, ar trebui mai întâi
să vedem cine sau ce anume stabilește regulile după care decidem când este încălcată etica.
Asociațiile de proofesioniști din această branșă elaborează coduri de etică după principii
precum: onestitate, demnitate, respect, drepturile omului. Chiar și cu aceste reglementări,
granița dintre etic și neetic este foarte subțire și interpretabilă. Comunicatorul (practicianul în
PR) ar putea chiar să se ghideze după valorile lui personale, după propriile crezuri. Problema
fundamentală se naște atunci când relaționistul, pe lângă faptul că reprezintă o
organizație/persoană, deține informații confidențiale, este informat, știe totul despre părțile
implicate, însă trebuie să acționeze în așa fel încât să fie bine și publicului, să spună
întotdeauna adevărul,pentru că aceasta este deviza sa: UN BUN PR NU MINTE
NICIODATĂ!

Conform PR Society of America relațiile publice ar trebui să se conducă după următoarele

principii:

1. relațiile publice sunt un mijloc prin care publicul transmite instituțiilor interesele și
dorințele sale; ele interpretează problemele publicului și vorbesc în numele lui;
2. relațiile publice contribuie la corelarea reciprocă a instituțiilor cu publicul, la stabilirea
unor relații reciproce mai bune, în beneficial publicului;
3. relațiile publice sunt o “valvă de siguranță” a democrației;
4. relațiile publice sunt un element important al sistemului de comunicare social;
5. relațiile publice contribuie la dezvoltarea responsabilității sociale a unei organizații;
6. relațiile publice sunt o caracteristică universală a oricărei activități.

Indiferent unde își desfășoară activitatea,un specialist în comunicare trebuie să dețină pe lângă
cunoștințele profesionale și anumite calități, prin urmare daca un specialist în PR ar fi întrebat
care sunt obiectivele lui, acesta ar identifica următoarele:

1. să obțină și să păstreze o imagine pozitivă a organizației pentru care lucrează;

2. să câștige încrederea publicului în acea organizație;
3. să obțină atenția mass-media;
4. să influențeze, atunci când este cazul, opiniile publicului despre organizația în care
activează;
5. să contribuie la creșterea moralității,fidelității și motivației membrilor din organizația
pentru care lucrează.
Pentru a atinge toate aceste obiective și pentru a face cu succes față diverselor probleme de
comunicare ce apar în activitatea de zi cu zi a organizației, specialistul ar trebui să posede o
serie de calități (native sau dobândite) cum ar fi:

1. sociabilitatea: să poată stabili cu ușurință relații umane;

2. tactul: să dea dovadă de răbdare, amabilitate, simț al umorului;
3. memoria și capacitatea de a reține ușor fapte,date,nume,etc;
4. prezență de spirit, intuiție;
5. rapiditate în gândire și luare a deciziilor;
6. capacitate de analiză și sinteză;
7. onestitate, corectitudine, obiectivitate;

Pe lângă toate acestea, specialistul în comunicare trebuie să aibă o bună pregătire teoretică și
o cultură general solidă.

Între practicienii de relații publice există considerabile divergențe de opinie în ceea ce privește
statutul relațiilor publice ca meserie, artă sau profesie aflată în plină evoluție.

La această derută în privința profesionalismului sae adaugă și dificultatea de a stabili ce

anume constituie practica relațiilor publice.

Mulți profesioniști, chiar și Public Relation Society of America, a lansat idea că pentru fiecare
practician în domeniul comunicării, este foarte important să acționeze ca un profesionist în
domeniu. Asta înseamnă ca acesta să dezvolte: simț al responsabilității față de societate și de
public, simț al independenței, dar și o evidentă preocupare față de onoarea profesiei.

Student: Ana-Maria Manea (căs. Popescu), an II, CRP, ID