UNIVERSITATEA OVIDIUS DIN CONSTANŢA

FACULTATEA DE PSIHOLOGIE ŞI ŞTIINŢELE EDUCAŢIEI

SPECIALIZAREA PSIHOLOGIE

Etica în Relații Publice

Profesor coordonator:

Prof. Univ. Dr. Mircea Adrian Marica

Student: Culea Aura Maria

CONSTANȚA

2023

1
2
 Introducere

Etica în relaţiile publice a străbătut un drum dificil, situat undeva la graniţa dintre teorie şi
practică. Ocazional, anumite cărţi de specialitate includ şi un capitol despre etică, fără a-l integra
în contextul problemelor care decurg de aici în viaţa de zi cu zi a relaţiilor publice. Două viziuni
diferite sunt implicate in etica relaţiilor publice şi , de aceea, îmbinarea celor doua aspecte, teoria
şi practica, devine dificilă. În timp ce pentru studiul eticii este nevoie de deliberare, distincţii
atente şi dezbateri îndelungate, un relaţionist are tendinţa de a pune accent pe tenacitate şi pe
abilitatea de a lua decizii rapide în situaţiile de criză, ce apar zi de zi. Nu sunt necesare eforturi
suplimentare oricăruia dintre aceia care asistă la desfaşurarea vieţii sociale spre a constata că în
relaţiile publice româneşti , este în extindere un termen, daca nu prea des pronunţat, cel puţin
evitat- deontologie. Mai exact,comportamentul ce cade sub incidenţa normelor de acest fel al
tuturor ce practică această profesie şi nu numai.

În primul capitol al acestei lucrări descoperim noţiuni generale în ceea ce priveşte etica si
deontologia profesională. Sunt evidenţiate o serie de definiţii ale eticii, moralei,moralitatii şi
deontologiei.

În capitolul al doilea aflăm mai multe detalii despre etica în relaţiile publice, etica
reprezintă un imperativ pentru acest domeniu şi munca de relaţionist. Este vital ca unspecialist în
relaţiile publice să îşi bazeze activitatea pe un comportament etic. O persoană lipsită de morală
nu poate reprezenta o companie şi interesele acesteia în public, nu poate servi opinia publică. În
România, acest domeniu nu este foarte dezvoltat.

În capitolul al treilea al lucrării de faţă am tratat problema eticii relaţiilor publice, şi a

eticii în general, graniţa dintre etic şi neetic, bun şi rău. Un relaţionist trebuie să fie foarte bine
informat, trebuie să ştie totul despre cauza sau cazul pe care îl reprezintă. Şi, bineînţeles, trebuie
să respecte şi confidenţialitatea informaţiilor pe care le posedă. În plus are datoria de a informa

3
publicul, de a nu ascunde adevăruri sau de a le spune pe jumătate, indiferent care ar
ficonsecinţele dezvăluirii.

CAPITOLUL I

ETICA ŞI DEONTOLOGIA

Etica este una din principalele ramuri ale filosofiei şi poate fi numită ştiinţa
realităţiimorale, încearcă elucidarea problemelor morale printr-un demers cognitiv. Noţiunea de
etică provine de la cuvântul grecesc ethos (morav,obicei,caracter). Iniţial, prin acest termen se
concepea locul obişnuit de trai, casa, locuinţa, cuibul păsărilor şi vizuinilefiarelor. Ulterior, ea a
început să consemneze natura stabilă a unui sau altui fenomen, obicei,caracter etc.

Pornind de la cuvântul ethos în sensul lui de caracter, Aristotel a creat adjectival,,etic”

pentru a elucida o clasă specifică de calităţi umane, numite de el virtuţi etice. Acestevirtuţi
reprezintă, după Aristotel, niste facultăţi ale caracterului, temperamentului omului, caremai sunt
numite calităţi spirituale. Cu scopul de a reliefa totalitatea virtuţilor etice într-undomeniu separat
al gnoseologiei şi de a elucida acest domeniu al cunoaşterii într-un domeniuseparat al ştiinţei,
Aristotel introduce în uz noţiunea de etică.(Valeriu Capcelea, 2003, p. 9)

Urmărind scopul de a traduce exact noţiunea de etică din limba greacă în limbalatină,
Cicero, marele filozof al Romei antice, a creat noţiunea de moralis (moral), de lalatinescul moris(
moravuri), similar cuvântului grecesc ethos ce înseamnă, după cum amremarcat mai sus,
caracter, temperament, modă, obicei, croială a îmbrăcămintei. Cicero scria despre filozofia
morală, înţelegând prin ea aceeaşi sferă a cunoaşterii pe care Aristotel onumea etică.

Sensul filozofic al termenului ,,etică” are evidente legături cu această accepţiunecotidiană, dar nu
este identic cu ea.Cercetarea etică vizează principiile fundamentale şi conceptele de bază ce se
regăsesc sau ar trebui să se regăsească în orice domeniu particular al gândirii şi activităţii umane.

4
 Aşadar etica este o ştiinţă filozofică ce studiază morala ca una din cele maiimportante
laturi ale existenţei umane şi sociale, esenţa, natura şi structura morale, este o sferăa cunoaşterii,
o tradiţie intelectuală, iar morala sau moralitatea este ceea ce studiază etica,obiectul ei. (Valeriu
Capcelea, 2003, p. 14)

Misiunea eticii este de a expune aspectele teoretice ale moralei, dar şi de a constituiun
ghid practic, real, în îndrumarea şi ameliorarea vieţii morale a societăţii.Rolul eticii este să ajute
oamenii şi instituţiile să decidă ce este mai bine să facă, pe ce criteriisă aleagă şi care le sunt
motivaţiile morale în acţiunile lor. Unii consideră că etica nu areutilitate ca ştiinţă deoarece are
un caracter normativ vizând conduita oamenilor, neputându-iinfluenţa in mod real, la un
comportament real.

Valorile morale cuprind întreaga existenţă umană, fiind repere de bază ale vieţiinoastre
sufleteşti şi spirituale. Unele sunt fundamentale, altele sunt secundare sau derivate;unele ţin de
scopuri, altele privesc persoanele; anumite valori au caracter facultativ, altele auun caracter
obligatoriu.

Standardele etice sunt diferite şi rezultă din diversitatea sistemelor de valori,

astfeldiferitele segmente ale societăţii determinate pe baze etnice, culturale, religioase, politice
sau profesionale îşi creează sisteme de valori proprii care sunt reflectate în sisteme etice
diferite.Fiecare acţiune pe care o face o persoană este considerată de către acea persoană ca fiind
oacţiune corectă, în lumina a ceea ce ea se străduieşte şi doreşte să facă.(Bernard Williams,2002,
p. 85)

“Valorile etice sunt valori sociale care se nasc din contactul indivizilor între ei şi careîşi găsesc
rădăcinile în natura socială a omului”.(Petre Andrei,1998, p. 299)

În calitate de valori etice, valorile deontologice le particularizează pe acestea, pornind de

lanatura specifică a “contactului indivizilor între ei”, un contact bazat pe relaţia de autoritate.
Înconsecinţă, cristalizarea valorilor deontologice este rezultatul “complicatului joc al adaptării
sireadaptării intereselor umane” la sensul istoriei, un sens marcat, cel puţin în
concepţiileoptimiste, de progres.(Drobnitki, O.G, p. 31)

Deontologia se aplică în interiorul unei profesii. Este adesea o tradiţie nescrisă

carestabileşte, prin consens, ceea ce „se face" şi ceea ce „nu se face". Însă în toate ţările

5
lumii,unele organizaţii corporative au hotărat că este utilă redactarea unei carte a îndatoririlor
cerevin jurnaliştilor şi profesioniştilor în relaţii publice, dar în acelaşi timp există şi unii
profesionişti ce denunţă această iniţiativă.(Jean Claude Bertrand, 2000, p. 53)

CAPITOLUL 2

ETICA IN RELAȚII PUBLICE

Aplicaţiile relaţiilor publice însoţesc aproape orice activitate umană şi cu precădere activităţile
instituţionalizate. Întâlnim relaţiile publice în organizaţii careactivează în medii diferite:
economie, finanţe, politică, administraţie, educaţie, sănătate,organizaţii non-profit, artă, sport,
turism etc. Diversitatea organizaţiilor conduce la odiversitate de înţelegere şi, implicit, de
practică a domeniului, iar uneori distanţele întrediferitele tipuri de relaţii publice sunt atât de
mari încât depăşesc graniţele consacrate aledomeniului.(Remus Pricopie,2005,p. 5)

Encilcopedia online de filozofie afirmă că: ’’ domeniul eticii sau al filosofieimorale presupune
sistematizarea, definirea şi aplicarea conceptelor de bine şi rău lacomportamentul uman”.Ceea ce
au în comun definiţiile eticii este cerinţa privind analiza sistematică necesară pentru a distinge
binele de rău şi pentru a putea stabili anumite valori.Etica în relaţiile publice implică valori
precum onestitate, deschidere, loialitate, cinste,respect, integritate şi comunicare deschisă.

Această definiţie a eticii în relaţiile publice implică mai mult decât vechile înţelesuri ale acesteia
legate strict de manipulare prin mesaje persuasive şi , de aceea, nueste acceptată în totalitate.

Cercetările arată că relaţiile publice sunt asociate cu un comportament lipsit deetică: minciuna,
manipularea şi chiar spionajul. Mulţi critici susţin că nu se poate vorbi deetică în relaţii publice,
pentru că profesia în sine presupune manipulare şi propagandă, iar numeroşi jurnalişti, politicieni
sau oameni de rând consideră ca termenul ’’ etică in PR ”este un oximoron, fie exprimă ceva
imposibil, fie o minciună.

6
Organizaţii precum Centrul pentruI Integritate Publică critică industria de relaţii publice ca fiind
lipsită de etică, considerând activităţile de PR sau lobby drept cea maimare ameninţare pentru
jurnalismul de calitate . Alte grupări, precum Corporate Watchsunt şi mai critice, considerând că
profesioniştii din domeniul relaţiilor publice au uncomportament lipsit de etică:’’ Există
suficiente motive să considerăm că practicile moderne de relaţii publice au un impact negativ
asupra procesului democratic. Prin deturnarea atenţiei publicului de la probleme cheie
precum cele sociale, politice sau demediu, industria de relaţii publice reduce capacitatea
oamenilor de a reacţiona în astfel desituaţii”.(http://www.corporatewatch.org.uk/?lid=1)

De la apariţia relaţiilor publice şi până astăzi, a avut loc un proces de permanentă repoziţionare a
domeniului în raport cu coordonatele sale iniţiale. În timp ce pe tot parcursul secolului al XIX-
lea relaţiile publice au fost considerate un instrument deinfluenţare a publicului, în secolul XX, o
dată cu dezvoltarea mijloacelor moderne decomunicare şi cu creşterea capacităţii de reacţie a
publicurilor, asistăm la o transformare arelaţiilor publice dintr-un proces de comunicare
unidirecţional şi fără reguli într-un proces bidirecţional, echilibrat, bazat pe un cod etic şi
deontologic.(Grunig, J. E., & Hunt, T., p. 21)

Cu toate că începuturile acestei profesii sunt umbrite de o reputaţie negativă,se pot constata
eforturile acesteia de a depaşi stadiul de simplă diseminare a informaţiilor,şi de a se implica în
crearea unui climat etic pentru comunicare.

Situaţia actuală a practicii eticii în PR este strict legată de codurile etice elaborate de cele mai
importante asociaţii de profesionişti. Apartenenţa la astfel de grupuri nu este obligatorie pentru
practicienii de relaţii publice. Membrii asociaţiei consimt să respecte un cod etic conceput pentru
întregul grup. Unele coduri presupun interzicerea anumitor acţiuni, altele prezintă o serie de
principii etice care ar trebui respectate. Cele mai multe asociaţii profesionale de PR au coduri
etice, fie că sunt concepute în termeni negativi(restrictivi), sau pozitivi.

Relaţiile publice sunt încă un domeniu destul de nou pentru piaţa din România şise află incă în
proces de evoluţie. Lipsa unor strategii de comunicare îi face pe oamenii de PR să gândească şi
să acţioneze după anumite clişee ce se regăsesc în cărţile specialitate.Probabil că insăşi imaginea
acestei industrii ar trebui să înceapă să fie mult mai bine conturată prin identificarea şi
implementarea unor metode sau campanii menite să promoveze şi să educe.

7
 CAPITOLUL 3

PROBLEME ETICE

Probleme de morală şi etică sunt fapte de viaţă, nu pot fi reglementate prin legi,deoarece oamenii
vor găsi intotdeauna căi de a le ocoli. Morala şi etica supravieţuiesc într-o companie numai dacă
preşedintele sau echipa managerială în general accentuează importanţa lor, încurajează şi
răsplătesc pe cei care se comportă etic şi pedepsesccomportamentul imoral. Morala şi etica se
propagă în mod obligatoriu de sus în jos, izvorăsc de la preşedinte şi se revarsă asupra
companiei. Morala şi etica transpar dindeciziile luate în fiecare zi, din declaraţiile făcute şi
modul de relaţionare.

Ce ar trebui să facă specialiştii în relaţii publice? Trebuie subliniat în primul rândfaptul că aceştia
nu sunt gardienii moralei şi eticii în compania respectivă. Sarcina lor esteaceea de eficientizare a
comunicării cu categoriile importante de publicuri pentru a asigurasupravieţuirea şi continuitatea
firmei. În cadrul acestor sarcini, morala şi etica joacă un rolimportant. Unele tipuri de
comportament sprijină dezvoltarea relaţiilor, altele distrug. Comunicatorii trebuie să cunoască
diferenţa şi să consilieze preşedinţii astfel încât să nu fie afectate interesele sau ale instituţiei.

Problema eticii relaţiilor publice, şi a eticii în general, este graniţa dintre etic şineetic, bun şi rău.
Un relaţionist trebuie să fie foarte bine informat, trebuie să ştie totuldespre cauza sau cazul pe
care îl reprezintă. Şi, bineînţeles, trebuie să respecte şiconfidenţialitatea informaţiilor pe care le
posedă. În plus are datoria de a informa publicul, de a nu ascunde adevăruri sau de a le spune pe
jumătate, indiferent care ar fi consecinţeledezvăluirii.

Preşedintele Consiliului German de Relaţii Publice, dr. Horst Avenarius, susţinecă soluţia
problemelor etice din domeniul comunicării germane de afaceri esteautoreglementarea. Procesul

8
de autoreglementare este susţinut de trei instituţii, Consiliul Presei, Consiliul Publicităţii şi
Consiliul German de Relaţii Publice, fondate din necesitatea păstrării reputaţiei mass-media,
publicităţii şi relaţiilor publice.

Consiliul German de Relaţii publice se pronunţă public în cazurile discutabile din punct devedere
moral. Sunt appreciate critic atât activităţile membrilor asociaţiilor afiliate cât şicele ale
nemembrilor. “Consiliul de PR abordează toate persoanele şi organizaţiile care auo influenţă
publică. Sunt monitorizate acţiunile companiilor, sindicatelor, fundaţiilor, ONG-urilor, partidelor
politice, ale guvernului şi agenţiilor sale, ale presei înseşi, înmăsura în care acestea desfăşoară
activităţi de PR şi indiferent de gradul de profesionalismal organizaţiilor.

Fiecare companie trebuie să aibă un cod de deontologie profesională, cod caretrebuie respectat
de fiecare angajat în parte şi care presupune o serie de reguli.Se interzice acordarea de gratificaţii
în numerar, în natură sau de orice altfel, inclusiv celede tip divertisment sau sponsorizare, în mod
direct sau indirect, oricărui reprezentant alunui client sau al unui furnizor,sau vreunui jurnalist cu
scopul de a obţine un contract sauorice alt avantaj comercial sau financiar. Fiecare cod
deontologic pledează pentru o conduită profesională în care să domineadevărul, acurateţea, faima
şi responsabilitatea faţă de public; a îmbunătăţi competenţaindividuală şi pentru a dezvolta
cunostinţele şi îndemânarea necesare în această profesie prin cercetări continue şi educaţie. Un
membru nu trebuie să se angajeze în nicio acţiunecare are ca scop coruperea integrităţii canalelor
de comunicare sau procesului deguvernare.Problemele de etică şi de morală sunt fapte de viaţă,
nu pot fi reglementate prinlegi, deoarece oamenii vor găsi întotdeauna căi de a le ocoli.Dată fiind
noua popularitate de care se bucură domeniul relaţiilor publice în România, îninteriorul acestuia
au patruns un număr mare de persoane hotărâte să facă orice pentru acosmetiza imaginea
companiei din care face parte. Metodele variază de la obţinerea unui spaţiu în paginile unei
publicaţii, indiferent de mijloace, pana la „înfrumuseţarea”declaraţiilor financiare.

Morala şi etica supravieţuiesc într-o companie numai dacă preşedintele sau echipamanagerială în
general accentuează importanţa lor, încurajează şi răsplătesc pe cei care secomportă etic şi
pedepsesc comportamentul imoral. Morala şi etica se propagă în mod obligatoriu de sus în jos,
izvorăsc de la preşedinte şi se revărsa asupra companiei.

9
Un profesionist în relaţii publice responsabil de imaginea şi de reputaţiaunei companii trebuie să
aibă o conduită profesională ireproşabilă. Dincolo de „bagajul” moral individual, intervine şi
modul în care fiecare instituţie/ organizaţie înţelege şi îşiasumă un model etic.

O altă soluţie legată de rezolvarea problemelor de natură etică in relaţiile publice este
reprezentată de familiarizarea responsabililor cu conceptele de etică, înainte dea soluţiona
probleme de natura etică.

După cum ştim, etica este ştiinţa realităţii morale, aceasta încearcă să elucideze problemele
morale, drept pentru care este foarte importantă ghidarea după un cod etic, însăcheia eticii în
domeniul relaţiilor publice nu stă neapărat în existenţa unui cod, ci în modulîn care fiecare
inţelege să aplice niste principii etice de bază, cum ar fi: confidenţialitatea,liberatea de
exprimare, libertatea presei, care sunt universale.(Ali Moi, 2002, p. 40)

Concluzii

Etica trebuie să reprezinte fundamentul relaţiilor publice. Primul pas în acest sens a fost făcut
prin înfiinţarea unor instituţii şi realizarea unor coduri etice care să vegheze şisă reglementeze
deciziile practicienilor în relaţii publice. Un comporatment etic este demn de încredere, este un
model. Pentru ca rolul relaţiilor publice să fie recunoscut ele trebuiemai întâi să îşi reabiliteze
imaginea, să câştige încrederea publicului. Nu se poate vorbi despre un rol de consiliere în
probleme etice până când relaţiile publice nu vor proba prezenţa eticii în acţiunile întreprinse.

10
Bibliografie

1. Bertrand, Claude-Jean, Deontologia mijloacelor de comunicare, Editura

InstitutulEuropean, Iaşi, 2000.
2. Valeriu Capcelea, Etica, Manual pentru instituţiile de învăţământ superior ,Editura Arc,
Chişinău, 2003.
3. Bernard Williams, Moralitatea-o introducere în etică-, Editura Punct, Bucureşti ,2002.
4. Petre Andrei , Filozofia valorii, Editura Polirom, Bucureşti, 1998.
5. Drobnitki, O.G., Noţiunea de morală,vol 1,Editura Stiinţifică şi enciclopedică, 1981
6. Pricopie, Remus,Relaţiile publice, evoluţie şi perspective,Editura Tritonic,
Bucureşti,2005.
7. Grunig, J. E., & Hunt, T. , Managing public relations, New York: Holt, Rinehart and
Winston.

11
12
13