Nikolai Alexandrovici Berdiaev

Originile si sensul comunismului rus.

Nikolai Alexandrovici Berdiaev S-a născut la Kiev într-o familie din

aristocrația militară. La 14 ani citește Critica rațiunii pure a
lui Kant și Fenomenologia spiritului a lui Hegel. Urmează școala de cadeți din
Kiev și apoi Universitatea, unde se împrietenește cu Leon Șestov. Începând
din 1894 se apropie de marxism. În 1901 este deportat la Vologda, în nord,
împreună cu mai mulți studenți social-democrați dar perioada marxistă a lui
Berdiaev se apropie de sfârșit. În lucrarea sa Cunoașterea de sine. Încercare de
autobiografie filozofică spune: „Știu bine ce e marxismul, pentru că nu-l știu din
afară, ci dinauntru, și îmi provoacă chinuri.”

Devine preocupat de filosofia religiei. În 1907 se mută la Moscova, unde

înființează o „Societate filozofico-religioasă”, citește opera lui Vladimir
Soloviov și călătorește. În 1916 fondează revista Puti (Calea). Devine profesor de
filosofie și istorie la Universitatea din Moscova dar la scurt timp este arestat și
anchetat de serviciile de securitate sovietice. În septembrie 1922 Berdiaev este
exilat de regimul bolșevic, din motive ideologice, împreună cu încă 25 de
intelectuali. Se stabilește pentru doi ani la Berlin, unde întemeiază o „Academie
Rusă de Filosofie Religioasă”. În 1924 se mută la Clamart, lângă Paris, ține
conferințe în mai multe țări, publică lucrări. Universitatea din Cambridge îi
conferă titlul de „Doctor în teologie honoris causa”.

În Originile şi sensul comunismului rus, după ce arată toată gama de

persecuţii la care este supusă ortodoxia în Rusia sovietică, Berdiaev spune: Există
un domeniu asupra căruia comunismul va rămâne intangibil, intolerant şi
necruţător şi care nu va admite nici un fel de concesie, iar acesta va fi cel privitor
la „concepţia despre lume” S-ar putea ca sovieticii să izbutească mult mai curând
să reînvie capitalismul în domeniul economiei decât libertatea de conştiinţă
religioasă sau libertatea de a crea o cultură spirituală. Această ură manifestată faţă
de religie şi creştinism are rădăcini adânci în tot trecutul creştin (al Rusiei) . Dar
ura manifestată de comunişti împotriva comuniştilor este contradictorie, iar
Berdiaev explică: Tipul cel mai realizat al comunismului, adică acel om înrolat cu
trup şi suflet în slujba ideii, în stare de sacrificii creştine a acelor secole în care
creştinismul a modelat natura omului, folosindu-se de spiritul său. Este vorba de o
influenţă cel mai adesea invizibilă şi subalternă, care subzistă încă în conştiinţa
tuturor celor care resping creştinismul, devenind chiar duşmani ai acestuia. Iar
dacă se speră că, în cele din urmă, propaganda religioasă va izbuti să înlăture şi să
şteargă orice urmă de creştinism, nimicind orice fel de sentiment religios, putem fi
siguri că, începând cu ziua aceea, înfăptuirea comunismului se va dovedi
imposibilă. Căci nimeni nu ar mai accepta martiriul, nimeni n-ar mai fi de acord
să se sacrifice pentru atingerea unor scopuri înălţătoare, impunându-se, în schimb,
cu siguranţă, tipul egoistului preocupat numai de propriile-i interese . Prin urmare,
luptând împotriva creştinismului, comuniştii nu fac altceva decât să surpe în ei
acel elan cvasispiritual care i-a mobilizat la începuturile lor, îndemnându-i să
purceadă la „schimbarea la faţă” a lumii. Distrugându-şi rădăcinile, comuniştii nu
făuresc decât o lume mecanică şi atee, „în sânul căreia să nu mai poţi distinge nici
măcar forma aproapelui nostru” , iar Berdiaev se întreabă dacă nu cumva ura
feroce a comuniştilor împotriva Bisericii nu se originează, atavic, în frustrarea
neîmplinirii de către aceasta din urmă a mesajului cristic. Din acest punct de
vedere, Berdiaev spune că, în loc să pozeze în acuzatori şi judecători, creştinii ar
trebui să se înfăţişeze cuprinşi de remuşcări şi căindu-se, întrebându-se mai cu
seamă ce anume vor fi întreprins ei înşişi în vederea înfăptuirii dreptăţii în viaţa
socială sau cum vor fi procedat pentru a fi instituit o fraternitate adevărată care să
excludă acel regim de ură şi constrângere pe care îl denunţă în momentul de faţă.
Partea lor de vină, continuă Berdiaev, este evidentă, iar greşelile istorice ale
Bisericii sunt, de fapt, imense şi n-au făcut decât să atragă după sine răsplata
cuvenită. S-a procedat doar în atâtea rânduri la răstălmăcirea spuselor
Mântuitorului, iar Biserica creştină a slujit de atâtea şi atâtea ori ca instrument de
susţinere a claselor stăpânitoare. Singurul rezultat palpabil a stat în îndepărtarea
tuturor celor care au avut de stăpânit de pe urma acestei încălcări a doctrinei
creştine4 . În continuare, Berdiaev vorbeşte ca un adevărat socialist: Dacă-i citeşti
pe profeţi sau evangheliile, vei întâlni atât cuvinte de ocară condamnând bogăţia şi
proprietatea, cât şi afirmarea egalităţii tuturor oamenilor înaintea lui Dumnezeu!
pe Proudhon, cât şi pe Karl Marx. De altfel, s-ar putea afirma cu mare temei că
izvoarele comunismului sunt de natură creştină sau iudeo-creştină.
 In lucrarea data Berdiaev ne vorbeste despre unele concepte specific rusesti.

Intelectualii sunt de fapt cei carora le revine sarcina muncii si creatiei

intelectuale: savanti, scriitori, etc. Insa ’’intelighentia’’ruseasca reprezinta o
formatiune cu totul diferita ,din care fac parte oameni carora le revine sarcina
muncii,intelighentia a insemnat prin urmare o colectivitate ideologica,oameni care
imparteau aceleasi idei,obiceiuri etc.

Narodnicismul inseamna inainte de toate, credinta in poporul rus, un popor de

oameni simpli si muncitori, compus din tarani. Poporul nu inseamna
natiunea.Narodnicii au trait in convingerea ca secretul adevarat al vietii a ramas o
taina pentru clasele dominante si cultivate ,dar si ca se ascunde de fapt in popor.

Berdiaev ne face o comparatie intre Marxismul clasic si Marxismul rus.

Marxismul rusesc astepta eliberarea de pe urma dezvoltarii industriale a

Rusiei,fiind vorba de aceeasi dezvoltare pe care narodnicismul intelegea sa o evite
cu orce pret. Industria capitalista urma sa inlesneasca educarea si dezvoltarea
clasei muncitoare, destinata a fi clasa eliberatoare. Iata de ce erau marxistii
partizani ai proletarizarii taranimii, proces pe care populistii nu vroiau sa-l admita.
Rusii au inceput prin a adopta marxismul sub aspectul sau obiectiv si stiintific.

Despre revolutia rusa, Berdiaev spune ca sa desfasurat sub culorile

internationalismului fiind, de fapt, profund nationala si dovedindu-se, in
continuare, prin toate rezultatele sale, din ce in ce mai nationalista. Acest dublu
caracter ,in acelasi timp rusesc si internationalist, explica dificultatea aprecierii
obiective a comunismului.Participarea extrem de activa a evreilor a accentuat
masura in care mesianismul rus este si ramine apropiat de tot ceea ce a insemnat
cindva mesianismul evreiesc. Caracterul rusesc al revolutiei sa desfasurat in
conditii atit de aparte,incit din punc de vedere ideologic gasim doar manifestari
ale unui marxism determinist.

In concluzie, acesta opera contine intuitii si judecati pe care abia vremurile

de acum si poate viitorul se insarcineaza sa le confirme, Berdiaev a fost fara
indoiala un ginditor profund si original, care a dezvaluit originile si consecintele
comunismului rus, mai mult de atit, el a prevazut ororile totalitarismului comunist
care au urmat dupa moartea sa.