Mihai Săsăujan

Discursul anticomunist al profesorului Teodor M. Popescu

în contextul atitudinii generale a Bisericii Ortodoxe Române
faţă de regimul de stat comunist din Uniunea Sovietică

Abstract
Studiul urmăreşte identificarea discursului anticomunist al profesorului
Teodor M. Popescu, în unele din conferinţele şi articolele sale susţinute în instituţii
culturale şi teologice din Bucureşti şi tipărite în publicaţii teologice şi laice, în
perioada interbelică şi în primii ani ai celui de-al doilea război mondial. Lectura
documentară întreprinsă evidenţiază profilul unui trăitor şi mărturisitor exemplar al
credinţei creştine ortodoxe, printr-o atitudine verticală de condamnare a ateismului
comunist, arătând influenţa distructivă a acestuia asupra vieţii religioase în spaţiul
ortodox. Atitudinea sa nu a fost una singulară, ci s-a înscris în contextul general
istoric bisericesc, în care Biserica Ortodoxă Română, prin ierarhii, teologii şi clericii
ei, şi-a definit foarte clar poziţia faţă de politica regimului de stat comunist
înregistrată în Uniunea Sovietică.

Preliminarii
Profesorul de Istorie Bisericească Universală, Teodor M. Popescu, care a
conferit identitate şi personalitate Facultăţii de Teologie din Bucureşti (1927-1948) şi
Institutului Teologic de grad Universitar din Bucureşti (1948-1959), prin activitatea sa
didactică şi ştiinţifică de excepţie, se înscrie în rândul personalităţilor de mare erudiţie
ale învăţământului teologic ortodox românesc din sec. XX. Preocupările sale
cărturăreşti au vizat teme esenţiale programatice precum: istoria creştinismului
primar, persecuţiile creştine, sinoadele ecumenice, încercările de unire bisericească,
relaţiile interconfesionale, relaţia dintre Biserică şi cultură, rolul istoriei bisericeşti în
înţelegerea creştinismului, necesitatea studiilor istorice şi patristice în Biserica
ortodoxă, metodologia studiilor istorice, teologia ca ştiinţă, etc.
La data de 2 iunie 1959, activitatea sa prodigioasă de la catedră se încheia în
mod definitiv. Tribunalul Militar al Regiunii II Militare pronunţa sentinţa de
condamnare la 15 ani detenţiune grea pentru săvârşirea infracţiunii: crimă de activitate
intensă împotriva clasei muncitoare, prevăzută şi pedepsită de Codul Penal. Se
dispunea şi confiscarea totală a averii personale. Infracţiunea pentru care era trimis în
judecată şi pe care tribunalul militar o reţinea ca dovedită, consta în „activitatea
desfăşurată de inculpat de a fi ţinut o serie de conferinţe cu caracter anticomunist
ulterior publicate în broşuri şi cu ajutorul cărora a făcut propagandă împotriva clasei
muncitoare şi a mişcării ei revoluţionare, aducând totodată o serie de calomnii la
adresa URSS şi a regimului său şi ajutând prin aceasta regimul burghezo-moşieresc şi
organizaţia legionară în activitatea lor de fascizare a ţării”1.

1
Sentinţa Tribunalului Militar este cuprinsă în Anexa documentară realizată de Adrian Nicolae Petcu
în vol. Un martir al crucii. Viaţa şi scrierile lui Teodor M. Popescu, Editura Christiana, Bucureşti
2006, p. 517-524. Anexa documentară este însoţită şi de un studiu introductiv al aceluiaşi autor cu
titlul: “Profesorul Teodor M. Popescu în documentele Securităţii”, pp. 375 – 413.
 Discursul anticomunist al profesorului Teodor M. Popescu

Articolele şi conferinţele cu conţinut anticomunist, care constituiau probe la

dosarul de urmărire penală al profesorului Teodor M. Popescu erau următoarele:
Misiunea creştină a statului; Anticreştinismul comunist; Dela Nero la Stalin şi
Morţii de la Winnitza. Ele erau menţionate şi în notele informative aflate la dosarul
de urmărire penală, întocmite în perioada 1948 – 1959 şi în cele zece procese verbale
de interogatoriu întocmite în lunile martie-iunie 19592.

Conferinţa Misiunea creştină a statului3 a fost ţinută la Fundaţia „Dalles”,

în ziua de 8 martie 1934 sub auspiciile Consiliului Central Bisericesc. Cu o claritate
impecabilă şi cu o argumentaţie specifică discursului său, istoricul Teodor M. Popescu
prezintă concepţia ortodoxă despre relaţia Stat - Biserică, punând-o în comparaţie cu
cea catolică şi cu cea a statului modern, făcând şi unele referiri la politica de
represiune religioasă aplicată în prima jumătate a sec. XX, în Uniunea Sovietică.
Referirile la situaţiile deosebit de grave înregistrate în statul sovietic, aflat în
vecinătatea regatului României, sunt directe şi necruţătoare: „În Rusia nebună se
comite contra creştinismului şi contra umanităţii cea mai odioasă crimă din câte
cunoaşte istoria, se comite cu ştirea şi cu nepăsarea lumii întregi, preocupate totuş, să-
şi asigure pentru alte interese, prietenia criminalilor cu mâinile pline de sângele
neomartirilor creştini”.4
Autorul pledează pentru un stat care să aibă la bază, în continuare, fundamente
creştine şi morale şi care să constituie principiile ordinii sociale: „Experienţa socială
şi politică vecină este pentru noi şi pentru lumea întreagă o mare lecţie, care ne învaţă,
deocamdată pe seama altora, ce poate fi un organism de stat fără Dumnezeu. Să luăm
aminte!”.5 În interogatoriul din data de 18 martie 1959, Teodor M. Popescu
recunoştea că şi-a încheiat această conferinţă cu un avertisment dat asupra politicii
comuniste din URSS, care ar fi putut infleunţa şi România, în mod negativ.6

Articolele Dela Nero la Stalin7 şi Anticreştinismul comunist8 se constituie în

două părţi ale aceleiaşi prelegeri inaugurale ţinute în Facultatea de Teologie, în faţa
studenţilor teologi, în luna noiembrie 1941 şi publicate ulterior în publicaţii diferite.
În prima parte a conferinţei sale autorul utilizează o abordare teoretică şi conceptuală,
pe care o exemplifică, în partea a doua, printr-un conţinut documentar.

În articolul Dela Nero la Stalin este prezentată ideologia comunistă atee, cu

toate efectele ei distructive din Uniunea Sovietică, printr-o comparaţie cu persecuţiile
religioase pe care creştinismul le-a avut de suferit din partea iudaismului,
2
A se vedea Anexa documentară realizată de Adrian Nicolae Petcu, în vol. Un martir al crucii. Viaţa şi
scrierile lui Teodor M. Popescu, Editura Christiana, Bucureşti 2006, pp. 414 – 537.
3
Teodor M. Popescu, „Misiunea creştină a statului”, în vol. Probleme actuale în Biserică şi Stat,
Tipografia Cărţilor Bisericeşti, Bucureşti, 1935, pp. 103-142.
4
Ibidem, p.120.
5
Ibidem, p.142.
6
A se vedea Anexa documentară realizată de Adrian Nicolae Petcu, în vol. Un martir al crucii. Viaţa şi
scrierile lui Teodor M. Popescu, Editura Christiana, Bucureşti 2006, p. 478.
7
Teodor M. Popescu, „Dela Nero la Stalin” - parte a unei prelegeri inaugurale ţinute în Facultatea de
Teologie, în faţa studenţilor teologi, în luna noiembrie 1941 şi publicată, ulterior, în revista Gândirea,
1942, nr.1, pp. 22-29.
8
Teodor M. Popescu, „Anticreştinismul comunist” - parte a unei prelegeri inaugurale ţinute în
Facultatea de Teologie, în faţa studenţilor teologi, în luna noiembrie 1941 şi publicată ulterior, în
revista Biserica Ortodoxă Română, 1942, nr. 1-4, pp. 13-50.
păgânismului roman şi mahomedanismului. Această prezentare comparativă permite
identificarea a numeroase sintagme definitorii pentru persecuţiile menţionate,
urmărindu-se evidenţierea pericolului foarte grav ce-l constituia propaganda atee şi
metodele ei de persecuţie pentru creştinism.
Autorul îşi începe discursul prin menţionarea temei pe care o dezvoltă ulterior:
”Creştinismul a cunoscut multe epoci de criză, dar nici una cu tâlcul celei de acum.
De la Nero la Stalin, se înşiră pe veacuri, opoziţii şi persecuţii sângeroase, lovituri şi
sfâşieri dureroase, martiri şi mărturisitori, apostaţi fricoşi sau cinici, nedreptăţi,
batjocuri şi profanări scandaloase, ameninţări şi insulte grave aduse lui Iisus Hristos şi
Bisericii. Nimic până acum n-a egalat însă, ca impietate şi ca primejdie, acţiunea
anticreştină desfăşurată de un sfert de secol în Republica Sovietelor şi - ce e mai grav
- pregătită acolo pentru a se revărsa ca un torent de lavă sufocantă şi ucigătoare asupra
Bisericii şi a lumii întregi”.9
Cele trei religii iudaismul, păgânismul roman şi mahomedanismul aveau
respect pentru divinitate. În felul lor greşit, desigur, ele apărau o credinţă religioasă şi
socoteau a săvârşi un act pios şi meritoriu. 10 Socotind religia lor mai bună decât cea
creştină, persecutorii îi constrângeau pe creştini să-şi schimbe credinţa; se urmărea
deci, convertirea de la o credinţă la alta.
Autorul încearcă apoi o definire a ateismului. Vorbeşte despre regimul
ateismului declarat, obligatoriu şi impus,11 care nu este o credinţă greşită, ci voinţa de
a nu crede,12 este negaţia divinităţii,13care înlătură pe Dumnezeu aprioric şi definitiv. 14
Politica antireligioasă a Sovietelor nu se mulţumeşte să condamne, să tortureze şi să
ucidă oameni, să distrugă biserici, cărţi religioase şi obiecte de cult, ea vrea să ucidă
credinţa însăşi.15 Nu se mulţumeşte să contrazică şi să combată pe Iisus Hristos, ci-l
neagă în însăşi existenţa lui istorică.16 Teoria propagată de acest regim ateu era că
religia este cea mai mare nenorocire pentru societate, piedică a progresului şi a
fericirii omenirii, marele pericol social şi duşmanul omului. 17 Stalin era considerat
antihristul, ţarul roşu.18
Autorul oferă şi o teorie cauzală 19 cu privire la ateismul comunist militant:
manifestările antibisericeşti şi antireligioase care datează de câteva veacuri ;
revoluţiile sociale, politice, culturale şi religioase intrate definitiv în istorie ;
concepţiile ştiinţifice şi filosofice materialiste atee ale culturii occidentale moderne ;
ideile dezvoltate din Renaştere şi din Reformă ; iluminismul, scepticismul,
relativismul, dar mai ales materialismul dialectic şi istoric al lui Karl Marx şi iudeo-
comunismul - iudaismul pseudo-mozaic, antiprofetic, postmesianic împotriva
creştinismului.20

9
Teodor M. Popescu, „Dela Nero la Stalin” , în revista Gândirea, 1942, nr.1, pp. 22.
10
Ibidem, p. 24.
11
Ibidem, p. 24.
12
Ibidem, p. 23.
13
Ibidem, p. 24.
14
Ibidem, p. 24.
15
Ibidem, p. 26.
16
Ibidem, p. 26
17
Ibidem, p. 25.
18
Ibidem, p. 23.
19
Ibidem, p. 28-29.
20
Teoria iudeo-comunismului trebuie privită cu rezerve prudente şi raportată la contextul ideologic al
perioadei interbelice.
 În articolul Anticreştinismul comunist21, este prezentată, aşa cum arătam deja,
partea documentară a conferinţei profesorului Teodor M. Popescu, care se
structurează pe două idei centrale: persecuţia religioasă şi popraganda atee.
Pe pagini întregi, sunt prezentate persecuţiile religioase întreprinse de regimul
de stat comunist, în spaţiul Uniunii Sovietice 22, pe baza a numeroase informaţii
identificate în revista „Irenikon” (Chevetogne, Belgia), care într-o rubrică specială
„Cronica religioasă”, prezenta situaţia gravă din Uniunea Sovietică.
Autorul se opreşte apoi, asupra metodelor de propagandă atee23 utilizate prin
intermediul şcolilor, a organizaţiilor de tineret, a instituţiilor superioare şi a celor
special înfiinţate în acest sens. Una din cele zece porunci ale uniunii ateilor militanţi
pentru şcolari era aceasta: „Dacă vrei să fii un bun elev, fii tot atât de ateu ca şi
Stalin”24. Lenin scria lui Maxim Gorki : „Orice idee de Dumnezeu, simplul fapt de a-ţi
pierde vremea cu o astfel de idee, constituie o incalificabilă infamie”25.
Prelegerea profesorului Teodor M. Popescu, publicată în cele două publicaţii
menţionate, a fost prezentată în toamna anului 1941, într-un context istoric concret,
acela al intrării României în război pe frontul de răsărit, împotriva trupelor militare
ruseşti. Prin conferinţa sa, el se alătura ierarhilor şi teologilor români, care căutau să
justifice intrarea în război, prin identificarea ţelurilor naţionale şi ideologice, deja
enunţate.
În cadrul interogatoriului din 18 martie 1959, profesorul Teodor M. Popescu
recunoştea personal, că „aceste articole le-am scris şi publicat pentru că începusem
războiul împotriva URSS şi voiam să cunoască cititorii ce credeam noi, de pe poziţia
noastră anticomunistă, despre ce s-ar petrece în Uniunea Sovietică”26.
Autorul identifică, temporal, momentul acesta ca fiind unul fatal pentru
omenire: ceasul creştinismului sau al anticreştinismului 27, momentul eroic şi suprem
al unei încordări uriaşe, din care va trebui să iasă o lume mai bună sau mai rea,
moment hotărâtor pentru destinele omenirii, pentru destinele spiritului28. Participarea
neamului românesc la lupta împotriva comunismului era considerată cea mai mare
faptă de arme şi de credinţă românească şi cea mai măreaţă contribuţie la marea carte
a istoriei universale29. „Suntem la o răspântie de o gravitate excepţională şi de
importanţă epocală. Războiul actual este mult mai mult decât o luptă pentru teritorii şi
pentru bunuri materiale, mai mult decât un război politic şi economic; este şi o luptă
gigantică pentru idei ce-şi dispută sufletul şi viitorul omenirii”, spunea profesorul de
istorie bisericească universală.30

Conţinutul textului manuscris Morţii de la Winnitza, se constituie de fapt, din

textul unei cronici externe publicat de profesorul Teodor M. Popescu, în revista
„Biserica Ortodoxă Română”, în toamna anului 194331, ca urmare a participării sale în
cadrul unei delegaţii oficiale, în zilele de 16-17 iulie 1943, la Winnitza, în vestul
21
Teodor M. Popescu, „Anticreştinismul comunist”, în revista Biserica Ortodoxă Română, 1942, nr.
1-4, pp. 13-50.
22
Ibidem, pp. 20 – 27.
23
Ibidem, pp. 28 – 50.
24
Ibidem, p. 31
25
Ibidem, p. 17
26
Vezi Anexa documentară realizată de Adrian Nicolae Petcu în vol. Un martir al crucii. Viaţa şi
scrierile lui Teodor M. Popescu, Editura Christiana, Bucureşti 2006, p. 480.
27
Teodor M. Popescu, „Dela Nero la Stalin”, p. 22.
28
Ibidem, p. 22.
29
Ibidem, p. 29.
30
Teodor M. Popescu, „Anticreştinismul comunist”, p.13.
31
Vezi revista Biserica Ortodoxă Română, 1943, nr. 7-9, pp. 439-448.
Ucrainei, pentru a constata masacrul executat de poliţia politică sovietică, în anul
1938 şi descoperit de administraţia militară germană, în lunile mai - iulie 1943. S-au
descoperit acolo,113 gropi comune cu peste 10.000 de cadavre. Teodor M. Popescu,
la vremea aceea, decan al Facultăţii de Teologie din Bucureşti, participa în delegaţia
românească, alături de mitropolitul Visarion Puiu (conducătorul Misiunii Ortodoxe
Române din Transnistria, pe atunci sub guvernare românească), Nichifor Crainic
(profesor de teologie şi ministru însărcinat cu propaganda naţională în guvernul
Antonescu) şi Iacob Lazăr (profesor de teologie la aceeaşi facultate). Aceştia se
alăturau altor delegaţii din statele satelite Germaniei, la vremea aceea32.
Textul începe foarte direct : „Am văzut morţii de la Winnitza. Cine a avut
acest trist privilegiu nu va uita niciodată spectacolul îngrozitor al miilor de cadavre
desfigurate şi descompuse, unele scoase la lumina zilei, cele mai multe zăcând încă în
gropile în care teroarea roşie le-a aruncat unele peste altele noaptea şi le-a socotit
astfel ascunse lumii şi adevărului pentru totdeauna”.
Arătând că „imensul mormânt de la Winnitza este pentru noi îndeosebi de
înfricoşat şi edificator prin imediata apropiere de pământul românesc”, autorul
evidenţiază cruzimea procedeelor sovietice, analizându-le în comparaţie cu aşa zisele
idealuri ale revoluţiei comuniste, cu programul social marxist-leninist: „Ne întrebăm
însă nedumiriţi şi îngrijoraţi: de ce atâtea orori inutile la un program social-cultural
atât de lăudat? De ce atâta teamă de adevăr şi de lumină, de ce atâta falsitate şi
ipocrizie, de ce atâta laşitate în cinismul acestei proceduri criminale? De ce ascundeau
ochilor Ucrainei şi ai lumii, gropile în care poliţia comunistă a depozitat pentru
totdeauna atâta dreptate, cultură şi fericire roşie – roşie ca sângele?”.33
Asociind acest masacru, pe care îl constatase personal, politicii de stat
sovietice, istoricul român continuă: „Cine se îndoieşte de cele scrise despre morţii de
la Winnitza să meargă în adevăr acolo. Va învăţa mai mult decât din toate cărţile din
lume care este adevărata faţă a bolşevismului, care sunt principiile, metodele şi
binefacerile raiului comunist, şi va putea edifica apoi pe toţi naivii şi toţi
neîncrezătorii, dacă mai sunt din aceştia”.34
Autorul folosea aceste informaţii pentru a justifica încă o dată participarea
României la război pe frontul de răsărit: „Sacrificiul pe care l-am făcut este necesar,
mare şi sfânt, ca însăşi lupta noastră împotriva comunismului, ca însuşi patrimoniul
nostru naţional şi creştin, ca însuşi dreptul nostru la viaţă şi libertate pe pământul
bimilenar al strămoşilor. Eroii noştri ne apără de teroarea roşie, de moartea de la
Winnitza”.35

Procesele verbale de interogatoriu înregistrează şi alte conferinţe sau articole

ale lui Teodor M. Popescu, în care acesta recunoştea utilizarea unui discurs
anticomunist, colateral : Actualitatea creştinismului36; Ce reprezintă azi Biserica
Ortodoxă37; Vitalitatea Bisericii Ortodoxe38, prin care urmărea să evidenţieze politica
Uniunii Sovietice de persecuţii dure la adresa Bisericii Ortodoxe.

32
Adrian Nicolae Petcu, „Cazul Winnitza. Introducere editorială”, în vol. Un martir al crucii. Viaţa şi
scrierile lui Teodor M. Popescu, Editura Christiana, Bucureşti 2006, p. 301-303.
33
Teodor M. Popescu, “Morţii de la Winnitza”, în vol. Un martir al crucii. Viaţa şi scrierile lui
Teodor M. Popescu, Editura Christiana, Bucureşti 2006, p. 316.
34
Ibidem, p. 319.
35
Ibidem, pp. 319-320.
36
Articol publicat în Păstorul ortodox, 1947, nr.1-2, pp. 15-20;
37
Articol publicat în Biserica Ortodoxă Română, 1941, nr.1-2 şi în extras, 32 pag.
38
Articol publicat în Ortodoxia, 1942, pp.123-177.
 Concluzii
Teologul şi profesorul de istorie bisericească Teodor M. Popescu a luat poziţie
faţă de problemele cu care se confrunta Biserica Ortodoxă, din România, în perioada
interbelică, umărind definirea rolului Bisericii în societatea românească. A fost un
trăitor şi un mărturisitor exemplar al credinţei creştine ortodoxe, printr-o atitudine
verticală de condamnare a ateismului comunist, arătând influenţa distructivă a
acestuia asupra vieţii religioase în spaţiul ortodox. Atitudinea sa nu a fost una
singulară, ci s-a înscris în contextul general istoric bisericesc, în care Biserica
Ortodoxă Română şi-a definit foarte clar poziţia faţă de politica regimului de stat
comunist înregistrată în Uniunea Sovietică.
Rezumat

Discursul anticomunist al profesorului Teodor M. Popescu

în contextul atitudinii generale a Bisericii Ortodoxe Române
faţă de regimul de stat comunist din Uniunea Sovietică

Discursul anticomunist al profesorului Teodor M. Popescu, identificat în unele

din conferinţele şi articolele sale, se înscrie în contextul general al atitudinii ierarhiei,
teologilor şi clericilor Bisericii Ortodoxe Române de condamnare a ideologiei atee
comuniste şi a politicii de represiune religioasă din Uniunea Sovietică, în perioada
interbelică şi în timpul războiului dus pe frontul de răsărit (1941-1944).
Publicaţiile bisericeşti şi culturale româneşti înregistrează, mai ales pentru anii
30 şi 40 ai sec. XX, numeroase însemnări cu privire la politica bisericească de stat din
Uniunea Sovietică, concretizată în măsuri violente, inimaginabile, chiar, la adresa
Bisericii Ortodoxe. Însemnările aveau rolul de a informa dar şi de a forma o
convingere de conştiinţă în rândul credincioşilor români ortodocşi vis a vis de
respingerea ateismului şi a regimului de stat sovietic. Poziţionarea faţă de ateism şi
faţă de regimul de stat sovietic, la nivelul Sf. Sinod al Bisericii Ortodoxe Române, al
adunărilor eparhiale, al Congresului Naţional Bisericesc şi al diferitelor asociaţii
bisericeşti sau culturale româneşti, iniţiative personale sau colective, precum pastorala
ierarhilor Transilvaniei împotriva comunismului (22 sept. 1936), scrisoarea
mitropolitului Visarion Puiu al Bucovinei adresată lui Iosif Visarionovici Stalin (14
sept. 1939), sprijinirea războiului dus pe frontul de răsărit (1941-1944) şi misiunile
bisericeşti întreprinse în Basarabia şi Transnistria (1941-1944), sunt câteva din
momentele care definesc, în mod general, starea de spirit existentă în România, în
plan bisericesc intern, vis a vis de situaţia dramatică înregistrată în Uniunea Sovietică.
Poziţia publică a istoricului bisericesc Teodor M. Popescu vine să întărească şi
mai mult, profilul Bisericii Ortodoxe Române, într-o vreme în care regimul de stat
comunist nu se instalase încă în România, dar constituia un pericol iminent pentru
societatea românească. În anul 1959, era condamnat la 15 ani de detenţie, datorită
discursului şi atitudinii sale anticomuniste identificate în unele din conferinţele şi
articolele sale: Misiunea creştină a statului; Anticreştinismul comunist; Dela Nero la
Stalin şi Morţii de la Winnitza. Ele au fost susţinute şi publicate în anii 1935 – 1942,
autorul luând poziţie faţă de problemele cu care se confrunta Biserica Ortodoxă, din
România, în perioada interbelică, umărind definirea rolului Bisericii în societatea
românească. Prin întreaga sa activitate didactică şi cărturărească, profesorul Teodor
M. Popescu a fost un trăitor şi un mărturisitor exemplar al credinţei creştine ortodoxe.
A avut o atitudine verticală de condamnare a ateismului comunist, arătând influenţa
distructivă a acestuia asupra vieţii religioase în spaţiul ortodox.