Televizorul ‌‌ne ‌‌înstrăinează ‌‌de ‌‌Dumnezeu?

Giovanni ‌‌Sartori ‌‌este ‌‌profesor ‌‌de ‌‌filozofie, ‌‌redactor ‌‌de ‌‌reviste, ‌‌profesor ‌‌de ‌‌științe ‌
‌politice ‌‌la ‌‌universități ‌‌de ‌‌prestigiu ‌‌din ‌‌Statele ‌U
‌ nite ‌‌și ‌‌autor ‌‌al ‌‌acestui ‌‌manifest ‌‌împotriva ‌
‌culturii ‌‌vizuale, ‌‌Homo ‌‌Videns. ‌‌În ‌‌trei ‌‌capitole ‌‌elaborate, ‌‌Sartori ‌s‌ pulbește ‌‌mitul ‌‌televiziunii, ‌
‌sunând ‌‌alarma ‌‌care ‌‌ar ‌‌trebui ‌s‌ ă ‌‌ne ‌‌îngrijoreze ‌‌pe ‌‌toți. ‌‌Este ‌‌prezentată ‌‌primordialitatea ‌
‌imaginii ‌‌peste ‌‌logo-uri. ‌‌"Televiziunea ‌‌produce ‌‌imagini ‌ș‌ i ‌‌anulează ‌‌conceptele."
‌A
‌ stfel, ‌‌homo ‌‌sapiens ‌‌este ‌‌înlocuit ‌‌cu ‌‌homo ‌‌videns. ‌‌Există ‌‌cuvinte ‌‌care ‌‌pot ‌‌fi ‌
‌asimilate ‌‌unei ‌‌imagini, ‌‌dar ‌‌multe ‌‌dintre ‌‌ele ‌‌nu ‌‌pot ‌‌fi ‌‌proiectate ‌‌vizual ‌‌(exemplu: ‌‌libertate, ‌
‌fericire, ‌‌egalitate ‌‌etc.), ‌‌iar ‌‌televiziunea ‌‌anulează ‌‌în ‌‌noi ‌‌tocmai ‌‌acea ‌‌abilitate ‌‌de ‌‌a ‌‌produce ‌
‌concepte, ‌‌de ‌‌a ‌‌le ‌‌înțelege: ‌‌„imaginea ‌‌a ‌‌unui ‌‌deținut ‌‌care ‌‌iese ‌‌din ‌‌închisoare ‌‌nu ‌‌explică ‌
‌libertatea, ‌‌vederea ‌‌unei ‌‌persoane ‌s‌ ărace ‌‌nu ‌‌explică ‌s‌ ărăcia, ‌‌iar ‌‌imaginea ‌‌unei ‌‌persoane ‌
‌bolnave ‌‌nu ‌‌explică ‌‌boala. ‌‌"Treptat, ‌‌conceptul ‌‌de ‌‌post-gândire ‌‌este ‌‌introdus, ‌‌reprezentat ‌‌de ‌
‌Internet ‌‌și ‌‌cyberspace ‌‌care ‌‌ne ‌‌fac ‌‌să ‌‌alegem, ‌‌„deși ‌‌prea ‌‌multe ‌‌opțiuni ‌‌ne ‌‌fac ‌‌să ‌‌explodăm ‌
‌cu ‌‌opțiuni”. ‌‌„Ceea ‌‌ce ‌‌se ‌‌vede ‌‌pare„ ‌‌real ‌‌”și, ‌‌implicit, ‌‌pare ‌‌adevărat. ‌‌
Ea ‌‌explică ‌‌rolul ‌‌televiziunii ‌‌în ‌‌formarea ‌‌opiniei ‌‌care ‌‌este, ‌‌de ‌‌fapt, ‌‌predeterminată. ‌
‌Sondajele ‌‌de ‌‌opinie ‌‌nu ‌‌arată ‌‌cu ‌‌adevărat ‌‌ce ‌‌cred ‌‌oamenii, ‌‌pentru ‌‌că ‌‌fie ‌‌nu ‌‌mai ‌‌știu ‌‌nimic ‌
‌despre ‌‌subiect, ‌‌fie ‌‌se ‌‌pot ‌‌răzgândi ‌‌în ‌‌câteva ‌‌zile ‌‌sau ‌‌le ‌‌pot ‌‌inventa ‌‌sau, ‌‌potrivit ‌‌lui ‌‌Sartori, ‌
‌sunt ‌‌„o ‌‌reflecție, ‌‌un ‌‌răspuns ‌‌ricoșat ‌‌din ‌‌mass-media ‌‌”. ‌S
‌ ondajele ‌s‌ unt ‌‌„expresia ‌‌puterii ‌
‌mass-media ‌‌asupra ‌‌oamenilor” ‌‌pentru ‌‌că ‌‌nu ‌‌întreabă ‌‌decât ‌‌ce ‌‌gândește ‌‌subiectul ‌‌despre ‌‌o ‌
‌problemă, ‌‌neglijând ‌‌faptul ‌‌că ‌‌persoana ‌‌poate ‌‌nu ‌‌cunoaște ‌‌deloc ‌‌problema ‌‌propusă. ‌A
‌ stfel, ‌
‌noțiunea ‌‌de ‌s‌ tat ‌‌suveran ‌‌nu ‌‌este ‌‌decât ‌‌o ‌‌glumă. ‌‌De ‌‌ce ‌‌omul ‌‌este ‌‌mai ‌‌atras ‌‌de ‌‌o ‌‌„veste” ‌
‌despre ‌‌o ‌‌crimă ‌s‌ au ‌‌înfățișarea ‌‌naturii ‌‌umane ‌‌în ‌‌mizerie ‌‌decât ‌‌de ‌‌politică? ‌D
‌ eoarece ‌‌cu ‌‌toții ‌
‌avem ‌‌vocație ‌‌pentru ‌‌actori, ‌‌ne ‌‌place ‌s‌ ă ‌‌facem ‌‌un ‌s‌ pectacol ‌‌și ‌‌ne ‌‌place ‌‌să ‌‌ne ‌‌reamintim ‌‌că ‌
‌sunt ‌‌oameni ‌‌mult ‌‌mai ‌‌mizerabili ‌‌decât ‌‌noi. ‌A
‌ sta ‌‌ne ‌‌face ‌s‌ ă ‌‌ne ‌s‌ imțim ‌‌bine. ‌S
‌ artori ‌
‌avertizează: ‌‌părinții ‌‌trebuie ‌s‌ ă ‌‌fie ‌‌conștienți ‌‌de ‌‌pericolul ‌‌copiilor ‌‌lor, ‌‌care ‌‌se ‌‌uită ‌‌la ‌‌TV ‌
‌chiar ‌‌și ‌‌mai ‌‌mult ‌‌de ‌‌cinci ‌‌ore ‌‌pe ‌‌zi.
‌‌Toate ‌‌acestea ‌‌duc ‌‌la ‌‌imbecilitate, ‌‌ignoranță ‌‌extremă ‌‌și ‌‌lipsa ‌‌coloanei ‌‌vertebrale. ‌
‌Copilul ‌‌video ‌‌nu ‌‌va ‌‌crește ‌‌niciodată. ‌N
‌ ovitivismul ‌‌(un ‌‌cuvânt ‌‌inventat ‌‌de ‌S
‌ artori) ‌‌sau ‌
‌urmărirea ‌‌a ‌‌tot ‌‌ceea ‌‌ce ‌‌este ‌‌nou ‌‌caracterizează ‌‌cel ‌‌mai ‌‌bine ‌‌o ‌‌societate ‌‌bazată ‌‌pe ‌‌o ‌
‌„răsfățare” ‌‌a ‌‌culturii ‌ș‌ i ‌‌în ‌‌care ‌‌chiar ‌ș‌ i ‌‌noțiunea ‌‌de ‌‌libertate ‌‌se ‌‌atrofiază ‌‌treptat: ‌‌„Leibniz ‌‌a ‌
‌trebuit ‌s‌ ă ‌‌definească ‌‌libertatea ‌‌umană ‌‌ca ‌‌spontaneitas ‌‌intelligentis, ‌‌spontaneitatea ‌
‌inteligentului ‌‌... ‌‌Fără ‌‌această ‌s‌ pecificație, ‌‌ceea ‌‌ce ‌‌este ‌‌spontan ‌‌la ‌‌om ‌‌nu ‌‌diferă ‌‌de ‌‌ceea ‌‌ce ‌
‌este ‌s‌ pontan ‌‌la ‌‌animal, ‌‌iar ‌‌noțiunea ‌‌de ‌‌libertate ‌‌nu ‌‌mai ‌‌are ‌s‌ ens ‌‌". ‌‌Sartori ‌‌este ‌‌vehement. ‌
‌În ‌A
‌ pendice ‌‌el ‌‌răspunde ‌‌posibilelor ‌‌obiecții, ‌‌dar ‌s‌ ubliniind ‌‌încă ‌‌o ‌‌dată ‌‌ignoranța, ‌
‌incapacitatea ‌‌de ‌‌concentrare, ‌‌regresia ‌‌continuă ‌‌în ‌‌care ‌‌ne ‌‌îngăduim. ‌‌„Vederea ‌‌nu ‌‌înseamnă ‌
‌cunoaștere”, ‌‌televiziunea ‌‌este ‌‌construită ‌‌doar ‌‌pe ‌‌public ‌‌și ‌‌dezinformare.

Părerea ‌‌mea ‌‌este ‌‌că, ‌‌cu ‌‌ajutorul ‌‌televizorului ‌‌cunoști ‌‌locuri ‌‌și ‌‌oameni ‌‌minunați. ‌‌Dar, ‌
‌de ‌‌asemenea, ‌‌promovează ‌‌violență, ‌‌individualism, ‌‌pornografie, ‌‌manipulare, ‌‌vicii, ‌‌etc. ‌‌Deci, ‌
‌televiziunea ‌‌aduce ‌‌atât ‌‌lucruri ‌‌bune, ‌‌cât ‌ș‌ i ‌‌lucruri ‌‌rele.
‌‌Relația ‌‌noastră ‌‌cu ‌‌televiziunea ‌‌trebuie ‌s‌ ă ‌‌țină ‌‌cont ‌‌de ‌‌sfaturile ‌‌pe ‌‌care ‌‌Sfântul ‌
‌Vasile ‌‌cel ‌‌Mare ‌‌le-a ‌‌oferit ‌‌tinerilor ‌‌cu ‌‌privire ‌‌la ‌‌atitudinea ‌‌pe ‌‌care ‌‌ar ‌‌trebui ‌s‌ ă ‌‌o ‌‌aibă ‌‌față ‌
‌de ‌‌cărțile ‌‌păgâne: ‌‌„Faceți ‌‌cum ‌‌faceți ‌‌albinele, ‌‌mergeți ‌‌de ‌‌la ‌‌floare ‌‌la ‌‌floare ‌‌și ‌‌unde ‌‌găsesc ‌
‌mai ‌‌mult ‌‌nectar ‌‌și ‌‌polen ‌‌, ‌‌se ‌‌opresc ‌‌mai ‌‌mult ‌‌și, ‌‌acolo ‌‌unde ‌‌nu ‌‌o ‌‌pot ‌‌găsi, ‌‌zboară ‌‌în ‌‌altă ‌
‌parte. ‌‌”Deci, ‌‌televizorul ‌‌în ‌‌sine ‌‌nu ‌‌este ‌‌rău, ‌‌ci ‌‌modul ‌‌în ‌‌care ‌‌îl ‌‌folosim. ‌‌Problema ‌‌omului ‌
‌de ‌‌astăzi ‌‌este ‌‌că ‌‌nu ‌‌mai ‌ș‌ tie ‌‌„zbor”. ‌‌Indiferent ‌‌ce ‌‌i ‌‌se ‌‌oferă ‌‌prin ‌‌televiziune, ‌‌nu ‌‌mai ‌‌spune
‌‌că ‌‌nu. ‌‌Este ‌‌ca ‌‌un ‌‌om ‌‌înfometat, ‌‌care ‌‌nu ‌‌caută ‌‌un ‌‌anumit ‌‌fel ‌‌de ‌‌mâncare, ‌‌ci ‌‌orice ‌‌mâncare
‌‌care ‌‌să-i ‌‌satisfacă ‌‌foamea. ‌‌Și ‌‌pentru ‌‌că ‌‌există ‌‌părinți ‌‌care ‌‌nu ‌‌pot ‌s‌ pune ‌‌nu ‌‌pentru ‌‌ei ‌‌înșiși,
‌‌ei ‌‌sfârșesc ‌‌prin ‌‌a ‌‌nu ‌‌spune ‌‌nu ‌‌copilului. ‌D
‌ esigur, ‌‌părinții ‌‌nu ‌‌ar ‌‌trebui ‌s‌ ă ‌‌înceteze ‌‌să ‌‌nege ‌
‌că ‌‌au ‌‌obligația ‌‌să ‌‌le ‌‌ofere ‌‌copiilor ‌‌lor ‌‌o ‌‌alternativă, ‌‌dar ‌‌cel ‌‌mai ‌‌rău ‌‌este ‌‌că ‌‌au ‌‌ajuns ‌s‌ ă ‌
‌creadă ‌‌că ‌‌televiziunea ‌‌este ‌‌cel ‌‌mai ‌‌bun ‌‌însoțitor ‌‌pentru ‌‌copil. ‌A
‌ șa ‌‌se ‌‌face ‌‌că ‌‌televizorul ‌
‌ține ‌‌un ‌‌loc ‌‌unde ‌‌unii ‌‌copii ‌s‌ ă ‌s‌ e ‌‌joace, ‌s‌ ă ‌‌se ‌‌joace, ‌‌părinții, ‌‌etc. ‌‌
Lucrurile ‌‌nu ‌s‌ unt ‌‌nici ‌‌ele ‌‌fericite ‌‌pentru ‌‌adulți. ‌‌Numărul ‌‌de ‌‌oameni ‌‌care ‌‌își ‌‌trăiesc ‌
‌viața ‌‌mai ‌‌mult ‌‌în ‌‌fața ‌‌televizorului ‌‌decât ‌‌cu ‌‌ceilalți ‌‌este ‌‌în ‌‌continuă ‌‌creștere. ‌Ș
‌ i ‌‌pentru ‌
‌acest ‌‌mod ‌‌de ‌‌viață ‌‌distorsionant ‌‌găsim ‌‌multe ‌s‌ cuze. ‌‌Revenind ‌‌la ‌‌titlul ‌‌acestui ‌‌articol ‌
‌„Televiziunea ‌‌ne ‌‌înstrăinează ‌‌de ‌‌Dumnezeu?”, ‌‌Pot ‌‌spune ‌‌că ‌‌da, ‌‌ne ‌‌înstrăinează ‌‌în ‌‌măsura ‌‌în
‌‌care ‌‌din ‌‌cauza ‌‌asta ‌‌uităm ‌‌să ‌‌vorbim ‌‌cu ‌‌El. ‌‌
Dacă ‌‌omul ‌‌s-ar ‌‌ruga ‌‌în ‌‌funcție ‌‌de ‌‌timpul ‌‌petrecut ‌‌în ‌‌fața ‌‌televizorului, ‌‌multe ‌‌lucruri ‌
‌s-ar ‌‌schimba ‌‌în ‌‌bine. ‌‌Cât ‌‌de ‌‌minunat ‌‌ar ‌‌arăta ‌‌lumea ‌‌dacă ‌‌copilul ‌‌care ‌‌intră ‌‌în ‌‌casă ‌‌și-ar ‌
‌găsi ‌‌părinții ‌‌în ‌‌rugăciune ‌ș‌ i ‌‌nu ‌‌în ‌‌fața ‌‌unui ‌‌televizor. ‌‌Nu ‌‌este ‌‌păcat ‌‌să ‌‌te ‌‌uiți ‌‌la ‌‌televizor, ‌
‌este ‌‌păcat ‌‌să-ți ‌‌pierzi ‌‌timpul ‌‌în ‌‌fața ‌‌ei. ‌S
‌ ă ‌‌nu ‌‌uităm ‌‌că ‌‌scopul ‌‌nostru ‌‌este ‌‌să ‌‌ajungem ‌‌la ‌
‌asemănarea ‌‌lui ‌‌Dumnezeu. ‌‌Și ‌‌poate ‌‌din ‌‌multitudinea ‌‌veștilor ‌‌de ‌‌astăzi, ‌‌cel ‌‌mai ‌‌important ‌
‌lucru ‌‌în ‌‌această ‌‌privință ‌‌ar ‌‌fi ‌‌faptul ‌‌că ‌D
‌ umnezeu ‌‌a ‌‌făcut ‌s‌ oarele ‌‌să ‌‌răsară ‌‌peste ‌‌bine ‌ș‌ i ‌
‌rău.