Raspunderea Penala A Minorului - Comparat - DMSP 2017 - 2018

UNIVERSITATEA „DANUBIUS― DIN GALAŢI
MASTERAT ȘTIINȚE PENALE

FACULTATEA DE DREPT
RĂSPUNDEREA PENALĂ A
MINORULUI ÎN DREPTUL
COMPARAT
 Conform dispozițiilor Codului penal român, Deciziilor Curții

Constituționale și Deciziilor Înaltei Curți de Casație și Justiție din
România
 Soluții din practica judiciară a instanțelor din România și din alte state
 Dispoziții legale și interpretative (doctrină) privind răspunderea penală a
minorului în alte state
ANGELICA STAICU
Editura Universitară Danubius, Galaţi

2018
© Toate drepturile pentru această lucrare sunt rezervate autorului. Reproducerea ei
integrală sau fragmentară este interzisă.
Editura Universitară „Danubius‖ este recunoscută de

Consiliul Naţional al Cercetării Ştiinţifice
din Învăţământul Superior (cod 111/2006)
ISBN 978-606-533-475-5
Tipografia Zigotto Galaţi

Tel.: 0236.477171
Pag1
CUPRINS
1. RĂSPUNDEREA PENALĂ A MINORULUI ÎN DREPTUL ROMÂN…
1.1. Prevenirea şi sancţionarea infracţiunilor săvârşite de minori ........................................
1.2. Măsurile educative neprivative de libertate (Titlul V, Capitolul II NCP) .....................
1.2.1. Stagiul de formare civică

1.2.2. Supravegherea
1.2.3. Consemnarea la sfârșit de săptămână
1.2.4. Asistarea zilnică
1.3. Măsurile educative privative de libertate (Titlul V, Capitolul III NCP)........................
1.3.1. Internarea într-un centru educativ
1.3.2. Internarea într-un centru de detenţie
1.4. Schimbarea regimului de executare ..................................................................................
1.5. Calculul duratei măsurilor educative ...............................................................................
1.6. Dispoziţii comune referitoare la minoritate (Titlul V, Capitolul IV NCP) ....................
1.6.1. Efectele cauzelor de atenuare și agravare
1.6.2. Pluralitatea de infracțiuni
1.6.3. Descoperirea unei infracțiuni săvârșite în timpul minorității
1.6.4. Prescripția răspunderii penale a minorilor
1.6.5. Prescripția executării măsurilor educative
1.6.6. Efectele măsurilor educative
1.6.7. Minorul devenit major
2. RĂSPUNDEREA PENALĂ A MINORULUI ÎN LEGISLAȚIA ALTOR

STATE ………………………………………………………………………….
2.1. Germania ………………………………………………………………………………..
2.2. Anglia și Țara Galilor ……………………………………………………………………
2.3. Belgia ……………………………………………………………………………………..

Pag2
2.4. Spania …………………………………………………………………………………….
2.5. Franța ……………………………………………………………………………………
2.6. Italia ……………………………………………………………………………………….
2.7. Țările de Jos ……………………………………………………………………………….
2.8. Portugalia …………………………………………………………………………………
2.9. Elveția ……………………………………………………………………………………..
3. SOLUȚII DIN PRACTICA JUDICIARĂ ÎN MATERIA

RĂSPUNDERII PENALE A MINORULUI………………………………….
3.1. Hotărâri ale Curții Europene a Drepturilor Omului…………………………………..
3.2. Practica judiciară a instanțelor din România ………………………………………….
3.2.1. Decizii ale Curții Constituționale ……………………………………………………..
3.2.2. Decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completul pentru dezlegarea unor
chestiuni de drept penal ……………………………………………………………………….
3.2.3. Soluții de speță ale instanțelor ………………………………………………………..
3.3 Practica judiciară a instanțelor din alte state ...................................................................
4. TESTE DE AUTOEVALUARE ......................................................................
LEGISLAȚIE (EXTRASE) ÎN MATERIA RĂSPUNDERII PENALE A

MINORULUI ……………………………………………………………………
Pag3
1. RĂSPUNDEREA PENALĂ A MINORULUI ÎN DREPTUL ROMÂN1
Cuprins: 1.1. Prevenirea şi sancţionarea infracţiunilor săvârşite de minori
1.2. Măsurile educative neprivative de libertate (Titlul V, Capitolul II NCP)
1.2.1.Stagiul de formare civică
1.2.2.Supravegherea
1.2.3.Consemnarea la sfârșit de săptămână
1.2.4.Asistarea zilnică
1.3. Măsurile educative privative de libertate (Titlul V, Capitolul III NCP)
1.3.2. Internarea într-un centru de detenţie
1.4. Schimbarea regimului de executare
1.5. Calculul duratei măsurilor educative
1.6. Dispoziţii comune referitoare la minoritate (Titlul V, Capitolul IV NCP)
1.1. Prevenirea și sancționarea infracțiunilor săvârșite de minori

Prevenirea și combaterea infracționalității minorilor a constituit și constituie o preocupare
permanentă de politică penală a statelor moderne.
Specificul fenomenului infracțional în rândul minorilor ridică probleme deosebite de
prevenire și de combatere, deoarece cauzalitatea acestuia se interacționează cu o multitudine
de factori ca: lipsa de experiență de viață socială a minorului, cu consecința neînțelegerii
depline a semnificației sociale a conduitei lui periculoase pentru valorile sociale, ca și a
sancțiunilor care li s-ar aplica, deficiențe în procesul educativ ce s-a desfășurat în familie,
școală, influența negativă exercitată de unii majori care îi atrag pe minori pe calea
infracțională etc.
1
A se vedea A. Chirilă, Drept penal – partea generală II, Editura Universitară „Danubius‖, Galați, ISBN 978-
Pag4
606-533-394-9, pp. 194-212;

Necesitatea prevenirii și combaterii infracțiunilor comise de minori apare cu atât mai evidentă
cu cât fenomenul cunoaște uneori recrudescențe, iar faptele pot fi deosebit de periculoase.
Minorul este persoana fizică ce nu a împlinit vârsta de 18 ani. (Udroiu, 2015)
Găsirea celor mai eficiente măsuri de prevenire și combatere a fenomenului infracțional în
rândul minorilor a ridicat și problema stabilirii vârstei de la care minorul răspunde penal,
adică a vârstei de la care, corespunzător cercetărilor de psihologie pedagogică se apreciază că
acesta are înțelegerea semnificației sociale a conduitei sale periculoase, ca și a scopului
sancțiunilor aplicate pentru o astfel de conduită.
Potrivit art. 113 NCP: ,,(1) Minorul care nu a împlinit vârsta de 14 ani nu răspunde penal.
(2) Minorul care are vârsta între 14 și 16 ani răspunde penal numai dacă se dovedește că a
săvârșit fapta cu discernământ.
(3) Minorul care a împlinit vârsta de 16 ani răspunde penal potrivit legii‖.
Legiuitorul penal român prin dispozițiile art. 113 NCP a stabilit că răspunderea penală a
minorilor începe de la 14 ani, sub condiția dovedirii că în săvârșirea faptei, minorul a avut
discernământ și în toate cazurile de la 16 ani fără vreo condiționare.
Limita superioară a vârstei până la care persoana este considerată minor este de 18 ani,
indiferent de dobândirea prin căsătorie a capacității depline de exercițiu, deoarece minor în
dreptul penal este persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani.
Dispozițiile art. 113 NCP privitoare la limitele răspunderii penale a minorilor sunt identice cu
cele ale art. 99 din Codul penal din 1969, ceea ce înseamnă că legiuitorul noului Cod penal a
considerat ca fundamentate științific și justificate sub raportul politicii penale limitele de
vârstă pentru răspunderea penală a minorilor în Codul penal din 1969. (C. Bulai, 2011)
Minorii care nu au împlinit vârsta de 14 ani la data săvârșirii infracțiunii nu răspund penal
(prezumție absolută de incapacitate penală); în ipoteza în care minorul săvârșește infracțiunea
chiar în ziua în care împlinește 14 ani, răspunde penal numai dacă se dovedește că a săvârșit
fapta cu discernământ. Minorii care au împlinit 14 ani, dar nu au împlinit 16 ani la data
săvârșirii infracțiunii răspund penal numai dacă se dovedește prin intermediul unei expertize
medico-legale psihiatrice că au săvârșit fapta cu discernământ (prezumție relativă de
incapacitate penală). Minorii care au împlinit vârsta de 16 ani la data săvârșirii infracțiunii
răspund penal. (Udroiu, 2014)
Sancționarea minorilor infractori. Sancționarea minorilor care săvârșesc infracțiuni trebuie
să corespundă particularităților psiho-fizice ale acestora, să asigure educarea și reeducarea lor.
Particularitățile infractorilor minori, reclamă măsuri de apărare socială adecvate care să vizeze
refacerea educației deficitare a minorului, acestea fiind măsurile educative.
Art. 114 NCP prevede că: ,,(1) Față de minorul care, la data săvârșirii infracțiunii, avea
vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani se ia o măsură educativă neprivativă de libertate.
(2) Față de minorul prevăzut în alin. (1) se poate lua o măsură educativă privativă de
libertate în următoarele cazuri:
Pag5
a) dacă a mai săvârșit o infracțiune, pentru care i s-a aplicat o măsură educativă ce a fost
executată ori a cărei executare a început înainte de comiterea infracțiunii pentru care este
judecat;
b) atunci când pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea de 7
ani sau mai mare ori detențiunea pe viață‖.
Noul Cod penal prevede numai sancțiunea măsurilor educative pentru infractorii minori,
fiind eliminate în totalitate pedepsele pentru această categorie de persoane. (Voicu, 2014)
În legătură cu răspunderea penală a minorului, se cuvin a fi făcute câteva observații:
1. În cazul infracțiunilor progresive, nu va fi angajată răspunderea penală a minorului care a
comis fapta înainte de a împlini vârsta de 14 ani, indiferent de momentul la care se produce
urmarea mai gravă;
2. Dacă un minor comite cu discernământ o infracțiune continuă, continuată sau de obicei,
organele judiciare nu pot avea în vedere activitatea infracțională anterioară săvârșită de minor
anterior împlinirii vârstei de 14 ani, respectiv 16 ani, în cazul săvârșirii faptei fără
discernământ;
3. Dacă infracțiunea continuă, continuată sau de obicei a fost săvârșită atât în timpul
minorității, cât și după împlinirea vârstei de 18 ani, se va aplica regimul infractorilor majori
întregii unități de infracțiune;
4. Se va reține minoritatea, iar nu iresponsabilitatea (drept cauză care exclude infracțiunea)
dacă minorul, care nu a împlinit vârsta de 16 ani, a comis o faptă prevăzută de legea penală
fără discernământ; dacă minorul care a împlinit vârsta de 16 ani a comis fapta fără
discernământ, se va reține cauza de neimputabilitate a iresponsabilității (art. 28 NCP), iar nu
cea a minorității;
5. Infracțiunea comisă în ziua în care o persoană împlinește vârsta de 14 ani va atrage
răspunderea penală a minorului numai dacă se dovedește că fapta a fost comisă cu
discernământ, iar cea săvârșită în ziua în care o persoană împlinește vârsta de 18 ani va urma
regimul răspunderii penale a majorilor;
6. Discernământul este o stare de fapt a cărui existență urmează a fi evaluată de la caz la caz,
în baza unei expertize medico-legale psihiatrice, neputând fi confundat cu responsabilitatea,
care este o stare de drept a cărei existență este prezumată relativ în condițiile legii. (Udroiu,
Fișe de drept penal. Partea generală, 2014)
Cadrul măsurilor educative. Potrivit art. 115 NCP: ,, (1) Măsurile educative sunt
neprivative de libertate sau privative de libertate.
1. Măsurile educative neprivative de libertate sunt:
a) stagiul de formare civică;
b) supravegherea;
c) consemnarea la sfârşit de săptămână;

Pag6
d) asistarea zilnică.
2. Măsurile educative privative de libertate sunt:
a) internarea într-un centru educativ;
b) internarea într-un centru de detenţie.
(2) Alegerea măsurii educative care urmează să fie luată faţă de minor se face, în condiţiile
art. 114, potrivit criteriilor prevăzute în art. 74‖.
De asemenea, în vederea efectuării evaluării minorului, potrivit criteriilor prevăzute în art. 74,
instanța va solicita serviciului de probațiune întocmirea unui referat care va cuprinde și
propuneri motivate referitoare la natura și durata programelor de reintegrare socială pe care
minorul ar trebui să le urmeze, precum și la alte obligații ce pot fi impuse acestuia de către
instanță (art. 116 alin. 1 NCP).
Referatul de evaluare privind respectarea condițiilor de executare a măsurii educative sau a
obligațiilor impuse se întocmește de către serviciul de probațiune în toate cazurile în care
instanța dispune asupra măsurii educative ori asupra modificării sau încetării executării
obligațiilor impuse, cu excepția situației prevăzute la art. 126 NCP, când acesta va fi întocmit
de către centrul educativ ori de detenție (art. 116 alin. 2 NCP).
Referatul de evaluare este un act obligatoriu, potrivit art. 116 NCP, în toate cazurile în care
instanța dispune asupra măsurilor educative sau obligațiilor impuse minorului. Acesta
cuprinde și propuneri motivate referitoare la natura și durata programelor de reintegrare
socială pe care minorul ar trebui să le urmeze, precum și alte obligații ce pot fi impuse
acestuia de către instanță. Această dispoziție este una de procedură penală, inserată în Codul
penal. (Voicu, 2014)
Dispozițiile din art. 116 NCP nu au corespondent în Codul penal din 1969, care nu conține
nicio referire la un asemenea act. Legiuitorul noului Cod penal a considerat însă necesar să
reglementeze sistemul sancționator pentru minori nu numai prin prevederea măsurilor
educative aplicabile acestora, dar și prin desemnarea organelor implicate și a mijloacelor
juridice care pot fi utilizate de acestea pentru luarea și executarea acestor măsuri. Printre
aceste mijloace, un loc aparte este rezervat de legiuitor referatului de evaluare prevăzut în art.
116 NCP. (C. Bulai, 2011)
Măsurile educative în dreptul penal român sunt consecințe ale răspunderii penale și se iau
numai dacă minorul a săvârșit o infracțiune.
Scopul măsurilor educative este de a educa și reeduca pe minorul care a săvârșit o infracțiune,
de a asigura o schimbare în conștiința acestuia pentru respectarea valorilor sociale, prin
dobândirea unei pregătiri școlare și profesionale care să-i permită o deplină integrare în viața
socială.
Spre deosebire de pedepse, unde caracterul coercitiv se situează pe primul plan, măsurile
educative au caracter preponderent educativ și nu lasă să subziste nicio consecință penală, ele
neconstituind antecedente penale pentru minorul față de care s-au luat.
1.2. Măsurile educative neprivative de libertate (Titlul V, Capitolul II NCP)
1.2.1. Stagiul de formare civică
Pag7
Noțiune. Potrivit art. 117 NCP: ,, (1) Măsura educativă a stagiului de formare civică
constă în obligația minorului de a participa la un program cu o durată de cel mult 4 luni,
pentru a-l ajuta să înțeleagă consecințele legale și sociale la care se expune în cazul săvârșirii
de infracțiuni și pentru a-l responsabiliza cu privire la comportamentul său viitor.
(2) Organizarea, asigurarea participării și supravegherea minorului, pe durata cursului de
formare civică, se fac sub coordonarea serviciului de probațiune, fără a afecta programul
școlar sau profesional al minorului‖.
Stagiul de formare civică constă în obligarea minorului să participe la un program cu o durată
de cel mult 4 luni, sub coordonarea serviciului de probațiune. (Voicu, 2014)
Pe parcursul desfășurării stagiului de formare civică, instanța poate impune minorului
obligațiile prevăzute de art. 121 NCP. În cazul în care minorul nu respectă, cu rea-credință,
condițiile de desfășurare a stagiului de formare civică sau obligațiile impuse conform art. 121
NCP, instanța va putea: (i) să prelungească durata de efectuare a stagiului de formare civică,
până la durata maximă de 4 luni, (ii) să înlocuiască stagiul civic cu o altă măsură neprivativă
de libertate mai severă sau, dacă nici după măsurile arătate la punctele precedente minorul nu
respectă obligațiile sale, (iii) instanța va înlocui măsura stagiului de formare civică sau măsura
mai severă dispusă ca urmare a punctului (ii) cu măsura internării într-un centru educativ,
conform art. 123 alin. 2 NCP. (Udroiu, 2014)
1.2.2. Supravegherea
Noțiune. Potrivit art. 118 NCP: ,, Măsura educativă a supravegherii constă în controlarea
și îndrumarea minorului în cadrul programului său zilnic, pe o durată cuprinsă între două și 6
luni, sub coordonarea serviciului de probațiune, pentru a asigura participarea la cursuri
școlare sau de formare profesională și prevenirea desfășurării unor activități sau intrarea în
legătură cu anumite persoane care ar putea afecta procesul de îndreptare a acestuia.‖
Supravegherea nu presupune o implicare directă a serviciului de probațiune în realizarea
activităților din programul minorului, rolul acestui serviciu fiind doar acela de a monitoriza
modul în care minorul își respectă programul obișnuit (frecventarea cursurilor, activități
sportive, recreative etc.). (Voicu, 2014)
Măsura educativă a supravegherii constituie o preluare cu modificări a măsurii libertății
supravegheate prevăzute de art. 103 din Codul penal din 1969. Din dispozițiile art. 67 alin. 2
din Legea nr. 253/2013, coroborat cu art. 118 NCP, rezultă că supravegherea și îndrumarea
minorului în executarea măsurii educative a supravegherii se realizează de către părinții
minorului, cei care l-au adoptat, tutore sau o rudă apropiată, iar coordonarea acestei activități
este realizată de către serviciul de probațiune. Prin urmare, atunci când instanța aplică această
măsură, va trebui să identifice persoana care va exercita controlul și îndrumarea minorului,
nefiind suficientă simpla referire la coordonarea realizată de către serviciul de probațiune.
(Udroiu, 2014)
Deși impunerea respectării uneia sau mai multora dintre obligațiile prevăzute la art. 121 NCP
este facultativă pentru instanță, pentru luarea măsurii educative a supravegherii, impunerea
respectării obligațiilor de a urma un curs de pregătire școlară sau formare profesională, de a
nu intra în legătură cu anumite persoane care ar putea afecta procesul de îndreptare al acestuia
Pag8
apare ca fiind obligatorie, aceste obligații formând însuși conținutul măsurii educative. (Pașca,
apud Voicu, 2014)
1.2.3. Consemnarea la sfârşit de săptămână
Noțiune. Potrivit art. 119 NCP: ,, (1) Măsura educativă a consemnării la sfârșit de
săptămână constă în obligația minorului de a nu părăsi locuința în zilele de sâmbătă și
duminică, pe o durată cuprinsă între 4 și 12 săptămâni, afară de cazul în care, în această
perioadă, are obligația de a participa la anumite programe ori de a desfășura anumite
activități impuse de instanță.
(2) Supravegherea se face sub coordonarea serviciului de probațiune.‖
Aplicarea acestei măsuri educative se impune atunci când, în raport de circumstanțele
săvârșirii infracțiunii, instanța apreciază că modul în care minorul își gestionează timpul liber,
în special cel de la sfârșit de săptămână, facilitează accesul acestuia în locuri sau în anturaje în
care ar fi tentat să continue comportamentul antisocial. (Voicu, 2014)
Instanța poate aplica această măsură educativă pentru o durată cuprinsă între 4 și 12
săptămâni. Din art. 134 alin. 1 NCP rezultă că măsura poate fi aplicată persoanei care la data
săvârșirii faptei avea vârsta între 14 și 18 ani, chiar dacă la data pronunțării hotărârii în primă
instanță împlinise deja vârsta de 18 ani. (Udroiu, 2014)
Și această măsură educativă poate fi asociată cu impunerea respectării uneia sau mai multora
dintre obligațiile compatibile prevăzute la art. 121 NCP, fiind importantă, de exemplu,
obligația de la lit. d, care ar putea institui interdicția de a se întâlni, chiar și în week-end, la el
acasă, cu persoanele împreună cu care a săvârșit fapta sau cu alte persoane care ar putea avea
o influență negativă asupra dezvoltării morale și a comportamentului social al minorului.
(Voicu, 2014)
1.2.4. Asistarea zilnică
Noțiune. Potrivit art. 120 NCP: ,,(1) Măsura educativă a asistării zilnice constă în obligația
minorului de a respecta un program stabilit de serviciul de probațiune, care conține orarul
și condițiile de desfășurare a activităților, precum și interdicțiile impuse minorului.
(2) Măsura educativă a asistării zilnice se ia pe o durată cuprinsă între 3 și 6 luni, iar
supravegherea se face sub coordonarea serviciului de probațiune.‖
Este cea mai severă măsură educativă neprivativă de libertate prevăzută în noul Cod penal,
care presupune obligarea minorului la a respecta un program zilnic stabilit de către serviciul
de probațiune de comun acord cu părinții, tutorele sau altă persoană în grija căreia se află
minorul, iar în caz de neînțelegere, de către judecătorul delegat cu executarea. (Udroiu, 2014)
Prin însăși natura sancțiunii, serviciul de probațiune este abilitat să-i stabilească minorului
programul zilnic de activitate, orarul și condițiile de desfășurare a activităților, precum și
unele interdicții privind alte activități decât cele cuprinse în program sau care ar contraveni
programului. (Pașca, apud Voicu, 2014)
Obligaţii ce pot fi impuse minorului. Potrivit art. 121 NCP: ,,(1) Pe durata executării
măsurilor educative neprivative de libertate, instanța poate impune minorului una sau mai
multe dintre următoarele obligații:
Pag9
a) să urmeze un curs de pregătire școlară sau formare profesională;
b) să nu depășească, fără acordul serviciului de probațiune, limita teritorială stabilită de
instanță;
c) să nu se afle în anumite locuri sau la anumite manifestări sportive, culturale ori la alte
adunări publice, stabilite de instanță;
d) să nu se apropie și să nu comunice cu victima sau cu membri de familie ai acesteia, cu
participanții la săvârșirea infracțiunii ori cu alte persoane stabilite de instanță;
e) să se prezinte la serviciul de probațiune la datele fixate de acesta;
f) să se supună măsurilor de control, tratament sau îngrijire medicală.
(2) Când stabilește obligația prevăzută în alin. (1) lit. d), instanța individualizează, în
concret, conținutul acestei obligații, ținând seama de împrejurările cauzei.
(3) Supravegherea executării obligațiilor impuse de instanță se face sub coordonarea
serviciului de probațiune.
(4) Pe durata executării măsurii educative neprivative de libertate, serviciul de probațiune
are obligația să sesizeze instanța, dacă:
a) au intervenit motive care justifică fie modificarea obligațiilor impuse de instanță, fie
încetarea executării unora dintre acestea;
b) persoana supravegheată nu respectă condițiile de executare a măsurii educative sau nu
execută, în condițiile stabilite, obligațiile ce îi revin‖.
Noul Cod penal acordă posibilitatea instanței de a impune anumite obligații minorului pe
durata executării măsurilor educative neprivative de libertate. Această posibilitate exista în
Codul penal din 1969 numai atunci când instanța aplica măsura educativă a libertății
supravegheate. (Udroiu, 2014)
De asemenea, se observă că majoritatea obligațiilor care pot fi impuse sunt obligații care se
regăsesc și pentru condamnații majori în cazul liberării condiționate, al suspendării pedepsei
sub supraveghere sau al amânării aplicării pedepsei. Desigur, lipsesc o serie de alte obligații
ale infractorului major, deoarece prin faptul că presupun o vârstă minimă de la care pot fi
exercitate, acestea nu erau aplicabile în concret minorilor (de exemplu, să nu conducă anumite
vehicule, să nu exercite anumite funcții etc.) (Voicu, 2014)
Numărul relativ mare de măsuri educative neprivative de libertate și de obligații ce pot fi
impuse minorului infractor permite instanței nu numai să aleagă de la început, pe baza
criteriilor generale de individualizare, măsura educativă și obligația sau obligațiile pe care le
consideră cele mai potrivite pentru reeducarea minorului, dar și să modifice această alegere pe
durata executării, în funcție de situațiile noi ivite între timp sau de comportarea minorului. (C.
Bulai, 2011)
Modificarea sau încetarea obligaţiilor. Potrivit art. 122 NCP: ,, (1) Dacă, pe parcursul
supravegherii, au intervenit motive care justifică fie impunerea unor noi obligații, fie sporirea
sau diminuarea condițiilor de executare a celor existente, instanța dispune modificarea
Pag10
obligațiilor în mod corespunzător, pentru a asigura persoanei supravegheate șanse mai mari
de îndreptare.
(2) Instanța dispune încetarea executării unora dintre obligațiile pe care le-a impus, când
apreciază că menținerea acestora nu mai este necesară.‖
Întrucât legea nu distinge, modificarea sau încetarea obligațiilor putând fi dispusă de către
instanță pe parcursul supravegherii, o astfel de dispoziție poate fi luată și în cazul în care
instanța a dispus înlocuirea unei măsuri educative privative de libertate cu măsura educativă a
asistării zilnice sau a dispus eliberarea din centrul educativ sau de detenție, fiindcă în astfel de
cazuri una sau unele dintre obligațiile de supraveghere prevăzute de art. 121 NCP se impun în
mod obligatoriu, iar minorul se află sub supravegherea serviciului de probațiune. (Pașca, apud
Voicu, 2014)
Prelungirea sau înlocuirea măsurilor educative neprivative de libertate. Potrivit art. 123
NCP: ,,(1) Dacă minorul nu respectă, cu rea-credință, condițiile de executare a măsurii
educative sau a obligațiilor impuse, instanța dispune:
a) prelungirea măsurii educative, fără a putea depăși maximul prevăzut de lege pentru
aceasta;
b) înlocuirea măsurii luate cu o altă măsură educativă neprivativă de libertate mai severă;
c) înlocuirea măsurii luate cu internarea într-un centru educativ, în cazul în care, inițial, s-a
luat măsura educativă neprivativă de libertate cea mai severă, pe durata sa maximă.
(2) În cazurile prevăzute în alin. (1) lit. a) și lit. b), dacă nici de această dată nu sunt respectate
condițiile de executare a măsurii educative sau a obligațiilor impuse, instanța înlocuiește
măsura educativă neprivativă de libertate cu măsura internării într-un centru educativ.
(3) Dacă minorul aflat în executarea unei măsuri educative neprivative de libertate săvârșește
o nouă infracțiune sau este judecat pentru o infracțiune concurentă săvârșită anterior,
instanța dispune:
a) prelungirea măsurii educative luate inițial, fără a putea depăși maximul prevăzut de lege
pentru aceasta;
b) înlocuirea măsurii luate inițial cu o altă măsură educativă neprivativă de libertate mai
severă;
c) înlocuirea măsurii luate inițial cu o măsură educativă privativă de libertate.
(4) În cazurile prevăzute în alin. (1) lit. a) și lit. b), precum și în alin. (3) lit. a) și lit. b),
instanța poate impune noi obligații în sarcina minorului ori sporește condițiile de
executare a celor existente.‖
Prelungirea sau înlocuirea măsurilor educative neprivative de libertate se dispune de către
instanță, în cazul în care minorul nu respectă, cu rea-credință, condițiile de executare a
măsurii educative sau obligațiile impuse, săvârșește o nouă infracțiune sau este judecat pentru
o altă infracțiune concurentă. (Voicu, 2014)
În aceste condiții, instanța poate dispune:
Pag11
a. Prelungirea măsurii educative, fără a putea depăși maximul prevăzut de lege
pentru aceasta (4 luni – în cazul stagiului de formare civică, 6 luni – în ipoteza
supravegherii, 12 săptămâni – în situația consemnării la sfârșit de săptămână,
respectiv 6 luni – în cazul asistării zilnice);
- Instanța poate impune noi obligații în sarcina minorului ori spori condițiile de executare a
celor existente.
b. Înlocuirea măsurii luate cu o altă măsură educativă neprivativă de libertate
mai severă;
- Instanța va avea în vedere ordinea severității măsurilor educative neprivative de libertate
prevăzută de art. 115 alin. 1 pct. 1 NCP, însă nu este obligată să aplice măsura educativă
imediat următoare ca și severitate, putând dispune în mod direct măsura mai gravă pe care o
apreciază ca fiind corespunzătoare;
- Instanța poate impune noi obligații în sarcina minorului ori spori condițiile de executare a
celor existente.
c. Înlocuirea măsurii luate cu internarea într-un centru educativ, în cazul în
care, inițial, s-a luat măsura educativă neprivativă de libertate cea mai severă,
pe durata ei maximă;
- Internarea într-un centru educativ se va putea dispune numai dacă instanța aplicase, în
prealabil, măsura educativă a asistării zilnice pe o durată de 6 luni, iar minorul nu respectă, cu
rea-credință, această măsură sau obligațiile impuse pe lângă aceasta. (Udroiu, Fișe de drept
penal. Partea generală, 2014)
Dispozițiile din art. 123 NCP sunt, ca și cele ale articolului precedent, o
continuare a reglementărilor privitoare la consecințele pe care le poate atrage
prezența unor incidente survenite în cursul executării măsurilor educative
neprivative de libertate și a obligațiilor impuse minorului. (C. Bulai, 2011)
1.3. Măsurile educative privative de libertate (Titlul V, Capitolul III NCP)

Noțiune. Potrivit art. 124 NCP: ,,(1) Măsura educativă a internării într-un centru
educativ constă în internarea minorului într-o instituție specializată în recuperarea
minorilor, unde va urma un program de pregătire școlară și formare profesională potrivit
aptitudinilor sale, precum și programe de reintegrare socială.
(2) Internarea se dispune pe o perioadă cuprinsă între unu și 3 ani.
(3) Dacă în perioada internării minorul săvârșește o nouă infracțiune sau este judecat pentru o
infracțiune concurentă săvârșită anterior, instanța poate menține măsura internării într-un
centru educativ, prelungind durata acesteia, fără a depăși maximul prevăzut de lege, sau o
poate înlocui cu măsura internării într-un centru de detenție.
(4) În cazul în care pe durata internării minorul a dovedit interes constant pentru însușirea
cunoștințelor școlare și profesionale și a făcut progrese evidente în vederea reintegrării
sociale, după executarea a cel puțin jumătate din durata internării, instanța poate dispune:
Pag12
a) înlocuirea internării cu măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă egală cu
durata internării neexecutate, dar nu mai mult de 6 luni, dacă persoana internată nu a
împlinit vârsta de 18 ani;
b) liberarea din centrul educativ, dacă persoana internată a împlinit vârsta de 18 ani.
(5) Odată cu înlocuirea sau liberarea instanța impune respectarea uneia sau mai multora
dintre obligațiile prevăzute în art. 121 până la împlinirea duratei măsurii internării.
(6) Dacă minorul nu respectă, cu rea-credință, condițiile de executare a măsurii asistării
zilnice sau obligațiile impuse, instanța revine asupra înlocuirii sau liberării și dispune
executarea restului rămas neexecutat din durata măsurii internării într-un centru educativ.
(7) În cazul săvârșirii, până la împlinirea duratei internării, a unei noi infracțiuni de către o
persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani și față de care s-a dispus înlocuirea măsurii
internării într-un centru educativ cu măsura asistării zilnice, instanța revine asupra înlocuirii
și dispune:
a) executarea restului rămas din durata măsurii internării inițiale, cu posibilitatea
prelungirii duratei acesteia până la maximul prevăzut de lege;
b) internarea într-un centru de detenție‖.
Dispozițiile din art. 12 NCP au corespondent indirect în dispozițiile din art. 104, 106-108 din
Codul penal din 1969 privitoare la măsura internării într-un centru de reeducare. Spre
deosebire de acesta, noul Cod penal concentrează într-un singur articol toate dispozițiile
privitoare la condițiile de luare și executare a măsurii educative a internării într-un centru
educativ, cauzele de agravare și de atenuare a răspunderii minorului prin modificarea
condițiilor de executare a măsurii respective, în sensul sporirii sau diminuării acestora ori prin
înlocuirea măsurii cu o alta mai severă ori mai ușoară. O atenție specială este acordată
individualizării și personalizării condițiilor de executare a măsurii educative. (C. Bulai, 2011)
Măsurile educative privative de libertate pot fi dispuse cu titlu de excepție, numai dacă
minorului i-a mai fost aplicată o măsură educativă, care a fost executată Sau care se află în
curs de executare, sau dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este
închisoarea de 7 ani sau mai mare ori detențiunea pe viață, conform art. 114 alin. 2 NCP.
(Udroiu, 2014)
Ca măsură educativă privativă de libertate, internarea într-un centru educativ constă în
internarea minorului într-o instituție specializată în recuperarea minorilor delincvenți în cadrul
căreia el este obligat să urmeze un program de pregătire școlară și profesională potrivit
aptitudinilor sale. De asemenea, minorul internat este obligat să urmeze programe educative
în vederea reintegrării sociale, sub îndrumarea unor cadre specializate. Deși privativă de
libertate, măsura internării într-un centru educativ este o măsură educativă, în cadrul căreia
preponderent este programul formativ și educativ, având ca obiectiv resocializarea minorului.
(C. Bulai, 2011)
Prelungirea sau înlocuirea internării într-un centru educativ cu internarea într-un
centru de detenție
Pag13
Dacă, în perioada internării într-un centru educativ, minorul săvârșește o nouă infracțiune sau
este judecat pentru o infracțiune concurentă săvârșită anterior, instanța poate dispune:
- Menținerea măsurii internării într-un centru educativ, prelungind durata acesteia, fără a
depăși maximul de 3 ani prevăzut de lege;
- Înlocuirea internării într-un centru educativ cu măsura internării într-un
centru de detenție.
Înlocuirea internării într-un centru educativ cu măsura asistării zilnice. Liberarea
minorului din centrul educativ
Dacă, pe durata internării într-un centru educativ, minorul a dovedit interes constant pentru
însușirea cunoștințelor școlare și profesionale și a făcut progrese evidente în vederea
reintegrării sociale, după executarea a cel puțin jumătate din durata internării, instanța poate
dispune:
- Înlocuirea internării cu măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă egală cu durata
internării neexecutate, dar nu mai mult de 6 luni;
o Este necesar ca minorul să nu fi împlinit vârsta de 18 ani la data pronunțării
hotărârii rămase definitive;
o Dacă, în urma înlocuirii măsurii internării într-un centru educativ cu măsura
asistării zilnice, minorul a săvârșit o nouă infracțiune, până la împlinirea
duratei internării și în stare de minoritate, instanța căreia îi revine competența
să judece noua infracțiune săvârșită de minor revine asupra înlocuirii (măsură
obligatorie) și dispune:
1. Executarea restului rămas din durata măsurii internării inițiale, cu
posibilitatea prelungirii duratei acesteia până la maximul prevăzut de lege;
2. Internarea într-un centru de detenție.
- Liberarea din centrul educativ, dacă persoana internată a împlinit vârsta de 18 ani;
- Liberarea dintr-un centru educativ nu poate fi dispusă înainte de împlinirea vârstei de 18 ani.
(Udroiu, Fișe de drept penal. Partea generală, 2014)
1.3.2. Internarea într-un centru de detenție
Noțiune. Potrivit art. 125 NCP: ,, (1) Măsura educativă a internării într-un centru de
detenție constă în internarea minorului într-o instituție specializată în recuperarea minorilor,
cu regim de pază și supraveghere, unde va urma programe intensive de reintegrare socială,
precum și programe de pregătire școlară și formare profesională potrivit aptitudinilor sale.
(2) Internarea se dispune pe o perioadă cuprinsă între 2 și 5 ani, afară de cazul în care
pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea de 20 de ani sau
mai mare ori detențiunea pe viață, când internarea se ia pe o perioadă cuprinsă între 5 și 15
ani.
(3) Dacă în perioada internării minorul săvârșește o nouă infracțiune sau este judecat pentru
o infracțiune concurentă săvârșită anterior, instanța prelungește măsura internării, fără a
depăși maximul prevăzut în alin. (2), determinat în raport cu pedeapsa cea mai grea dintre
cele prevăzute de lege pentru infracțiunile săvârșite. Din durata măsurii educative se scade
perioada executată până la data hotărârii.
Pag14
(4) În cazul în care pe durata internării minorul a dovedit interes constant pentru însușirea
cunoștințelor școlare și profesionale și a făcut progrese evidente în vederea reintegrării
sociale, după executarea a cel puțin jumătate din durata internării, instanța poate dispune:
a) înlocuirea internării cu măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă egală cu
durata internării neexecutate, dar nu mai mult de 6 luni, dacă persoana internată nu a
împlinit vârsta de 18 ani;
b) liberarea din centrul de detenție, dacă persoana internată a împlinit vârsta de 18 ani.
(5) Odată cu înlocuirea sau liberarea, instanța impune respectarea uneia sau mai multora
dintre obligațiile prevăzute în art. 121, până la împlinirea duratei măsurii internării.
(6) Dacă minorul nu respectă, cu rea-credință, condițiile de executare a măsurii asistării
zilnice sau obligațiile impuse, instanța revine asupra înlocuirii sau liberării și dispune
executarea restului rămas neexecutat din durata măsurii internării într-un centru de detenție.
(7) În cazul săvârșirii, până la împlinirea duratei internării, a unei noi infracțiuni de către o
persoană care nu a împlinit vârsta de 18 ani și față de care s-a dispus înlocuirea măsurii
internării într-un centru de detenție cu măsura asistării zilnice, instanța revine asupra
înlocuirii și dispune:
a) executarea restului rămas din durata măsurii internării într-un centru de detenție;
b) prelungirea duratei acestei internări în condițiile prevăzute în alin. (3).‖
Internarea într-un centru de detenție este, prin durata și condițiile ei de executare, cea mai
gravă sancțiune aplicabilă infractorilor minori potrivit noului Cod penal. Dispozițiile din art.
125 NCP nu au corespondent în Codul penal din 1969, care nu prevede o măsură educativă
privativă de libertate de natura acesteia. (C. Bulai, 2011)
Internarea într-un centru de detenție se dispune pe o perioadă cuprinsă între 2 și 5 ani, afară de
cazul în care pedeapsa prevăzută de lege pentru infracțiunea săvârșită este închisoarea de 20
de ani sau mai mare ori detențiunea pe viață, când internarea se ia pe o perioadă cuprinsă între
5 și 15 ani. (Voicu, 2014)
Prelungirea internării într-un centru de detenție
Dacă în perioada internării într-un centru de detenție, minorul săvârșește o nouă infracțiune
sau este judecat pentru o infracțiune concurentă săvârșită anterior, instanța dispune
prelungirea măsurii internării (măsură obligatorie), fără a depăși durata maximă a măsurii
internării într-un centru de detenție, determinată în raport cu pedeapsa cea mai grea dintre cele
prevăzute de lege pentru infracțiunile săvârșite;
Din durata măsurii internării într-un centru de detenție astfel cum a fost prelungită se deduce
perioada executată deja până la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus
prelungirea.
Înlocuirea internării într-un centru de detenție cu măsura asistării zilnice. Liberarea
minorului din centrul de detenție
Dacă, pe durata internării într-un centru de detenție, minorul a dovedit interes constant pentru
Pag15
însușirea cunoștințelor școlare și profesionale și a făcut progrese evidente în vederea

reintegrării sociale, după executarea a cel puțin jumătate din durata internării, instanța poate
dispune:
- Înlocuirea internării cu măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă egală cu durata
internării neexecutate, dar nu mai mult de 6 luni;
o Este necesar ca minorul să nu fi împlinit vârsta de 18 ani la data pronunțării
hotărârii rămase definitive;
o Dacă, în urma înlocuirii măsurii internării într-un centru de detenție cu
măsura asistării zilnice, minorul a săvârșit o nouă infracțiune, până la
împlinirea duratei internării și în stare de minoritate, instanța căreia îi revine
competența să judece noua infracțiune săvârșită de minor revine asupra
înlocuirii (măsură obligatorie) și dispune:
1. Executarea restului rămas din durata măsurii internării inițiale într-un centru
de detenție;
2. Prelungirea duratei măsurii internării într-un centru de detenție până la
maximul prevăzut de lege, determinat în raport cu pedeapsa cea mai grea dintre
cele prevăzute de lege pentru infracțiunile săvârșite.
- Liberarea din centrul de detenție, dacă persoana internată a împlinit vârsta de 18 ani;
o Liberarea dintr-un centru de detenție nu poate fi dispusă înainte de
împlinirea vârstei de 18 ani;
- În cazul săvârșirii după liberare a unei noi infracțiuni, respectiv a unui
concurs (real sau ideal) de infracțiuni până la împlinirea duratei măsurii
internării, vor fi incidente dispozițiile din art. 129 alin. 2 lit. b) – d) NCP, ce
reglementează pluralitatea de infracțiuni, atunci când una dintre infracțiuni este
comisă în minorat, iar cealaltă după împlinirea vârstei de 18 ani, iar nu
instituția revocării liberării, noile infracțiuni fiind comise de un major. (Udroiu,
Fișe de drept penal. Partea generală, 2014)
Prevederile referitoare la măsura educativă a internării într-un centru de detenție sunt mai
favorabile decât prevederile referitoare la pedepsele aplicabile minorilor din Codul penal din
1969. De altfel, potrivit art. 121 din Legea de punere în aplicare a noului Cod penal nr.
187/2012, pedeapsa închisorii executabilă, aplicată în baza Codului penal din 1969 pentru
infracțiuni comise în timpul minorității, se înlocuiește cu măsura educativă a internării într-un
centru de detenție pe o perioadă egală cu durata pedepsei închisorii. Dacă pedeapsa închisorii
depășește 20 de ani, aceasta se va înlocui cu internarea într-un centru de detenție pe o
perioadă de 15 ani. În cazul pluralității de infracțiuni, înlocuirea se face cu privire la pedeapsa
rezultantă. Partea executată din pedeapsa închisorii, precum și durata reținerii și arestării
preventive se consideră ca parte executată din durata măsurii educative a internării într-un
centru de detenție. (Voicu, 2014)
1.4. Schimbarea regimului de executare

Dacă în cursul executării unei măsuri educative privative de libertate persoana internată, care
a împlinit vârsta de 18 ani, are un comportament prin care influențează negativ sau împiedică
Pag16
procesul de recuperare și reintegrare a celorlalte persoane internate, instanța poate dispune

continuarea executării măsurii educative într-un penitenciar, schimbând regimul de
executare, conform art. 126 NCP.
1.5. Calculul duratei măsurilor educative
De asemenea, conform art. 127 NCP, în cazul măsurilor educative privative de libertate,
dispozițiile art. 71 – 73 NCP referitoare la calculul duratei pedepselor, se aplică în mod
corespunzător.
1.6. Dispoziții comune referitoare la minoritate (Titlul V, Capitolul IV NCP)
Potrivit art. 128 NCP, În cazul infracțiunilor săvârșite în timpul minorității, cauzele de
atenuare și agravare sunt avute în vedere la alegerea măsurii educative și produc efecte
între limitele prevăzute de lege pentru fiecare măsură educativă.
Conform art. 129 NCP, ,,(1) În caz de concurs de infracțiuni săvârșite în timpul minorității
se stabilește și se ia o singură măsură educativă pentru toate faptele, în condițiile art. 114,
ținând seama de criteriile prevăzute în art. 74.
(2) În cazul săvârșirii a două infracțiuni, dintre care una în timpul minorității și una după
majorat, pentru infracțiunea comisă în timpul minorității se ia o măsură educativă, iar pentru
infracțiunea săvârșită după majorat se stabilește o pedeapsă, după care:
a) dacă măsura educativă este neprivativă de libertate, se execută numai pedeapsa;
b) dacă măsura educativă este privativă de libertate, iar pedeapsa este închisoarea, se aplică
pedeapsa închisorii, care se majorează cu o durată egală cu cel puțin o pătrime din
durata măsurii educative ori din restul rămas neexecutat din aceasta la data săvârșirii
infracțiunii comise după majorat;
c) dacă pedeapsa aplicată pentru infracțiunea săvârșită după majorat este detențiunea pe viață,
se execută numai această pedeapsă;
d) dacă măsura educativă este privativă de libertate, iar pedeapsa este amenda, se execută
măsura educativă, a cărei durată se majorează cu cel mult 6 luni, fără a depăși maximul
prevăzut de lege pentru aceasta.
(3) În cazul prevăzut în alin. (2) lit. b), din durata pedepsei aplicate se scade ceea ce s-a
executat din momentul săvârșirii infracțiunii comise după majorat până la data judecării.
(4) În cazul săvârșirii după majorat a două sau mai multor infracțiuni concurente se aplică
mai întâi regulile referitoare la concursul de infracțiuni, după care se face aplicarea
dispozițiilor alin. (2).
(5) Pedeapsa stabilită potrivit dispozițiilor alin. (2) lit. b) nu poate face obiectul amânării
aplicării pedepsei sau al suspendării executării sub supraveghere‖.
Pluralitatea de infracțiuni comise în timpul minorității atrage aplicarea unei singure măsuri
educative. (Voicu, 2014)
Pag17
Cazurile de pluralitate de infracțiuni care privesc inculpații minori nu se limitează la art. 129
NCP, astfel cum am putea deduce din denumirea marginală a articolului. Astfel, modalități de
sancționare a pluralității de infracțiuni sunt prevăzute și de dispozițiile art. 123 alin. 3 NCP,
art. 124 alin. 3 și 7 NCP, precum și art. 125 alin. 3 și 7 NCP. (Udroiu, 2014)
Dacă una dintre infracțiuni este comisă în timpul minorității și alta este comisă după majorat,
se face contopirea între măsura educativă și pedeapsa aplicată, conform regulilor stabilite în
art. 129 alin. 2 lit. a) – d) NCP. (Voicu, 2014)
Regula generală prevăzută în noul Cod penal este că, în acest caz, se aplică făptuitorului o
singură sancțiune, care poate fi pedeapsa sau o măsură educativă privativă de libertate, aleasă
pe baza legii. (C. Bulai, apud Voicu, 2014)
Pag18
Potrivit art. 130 NCP, Dacă pe durata termenului de supraveghere al amânării aplicării
pedepsei, al suspendării sub supraveghere ori al liberării condiționate se descoperă că
persoana supravegheată mai săvârșise o infracțiune în timpul minorității pentru care s-a
luat, chiar după expirarea acestui termen, o măsură educativă privativă de libertate,
amânarea, suspendarea sau liberarea se anulează, aplicându-se în mod corespunzător
dispozițiile art. 129 alin. (2) - (4).
Ipoteza avută în vedere de către legiuitor în această situație este următoarea: există o faptă
săvârșită în majorat, pentru care instanța a amânat aplicarea pedepsei, suspendarea sub
supraveghere sau pentru care a fost dispusă liberarea condiționată, iar în termenul de
supraveghere se descoperă o faptă săvârșită în minorat, pentru care instanța a aplicat o măsură
educativă privativă de libertate, ipoteză în care se va proceda la anularea amânării, suspendării
sau liberării condiționate și se va aplica o pedeapsă , conform art. 129 alin. 2-4 NCP. (Udroiu,
2014)
Termenele de prescripție a răspunderii penale, prevăzute în art. 154, se reduc la jumătate
pentru cei care la data săvârșirii infracțiunii erau minori și se întrerup sau se suspendă în
condițiile prevăzute de lege pentru majori (art. 131 NCP).
Termenele de prescripție se reduc la jumătate pentru cei care la data săvârșirii infracțiunii erau
minori. Această prevedere este un element de continuitate cu Codul penal din 1969. (Voicu,
2014)
Potrivit art. 132 NCP, ,,(1) Măsurile educative neprivative de libertate se prescriu într-un
termen de 2 ani de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care au fost luate.
(2) Măsurile educative privative de libertate se prescriu într-un termen egal cu durata
măsurii educative luate, dar nu mai puțin de 2 ani.
(3) Termenele de prescripție a executării măsurilor educative se întrerup și se suspendă în
condițiile prevăzute de lege pentru majori.
(4) În cazul înlocuirii măsurilor educative, executarea se prescrie în raport cu măsura
educativă mai grea și curge de la data rămânerii definitive a hotărârii prin care s-a dispus
înlocuirea‖.
Inexistentă sub imperiul Codului penal din 1969, prescripția executării măsurilor educative
stabilește termene de prescripție speciale în materia răspunderii minorilor, dar face trimitere la
cauzele de întrerupere și suspendare incidente în cazul majorilor. (Udroiu, 2014)

Conform art. 133 NCP, Măsurile educative nu atrag interdicții, decăderi sau incapacități.
Pag19
Potrivit art. 134 NCP, ,,(1) Dispozițiile prezentului titlu (Titlul V - Minoritatea NCP – Partea
generală – n.m.) se aplică și majorilor care, la data săvârșirii infracțiunii, aveau vârsta
cuprinsă între 14 și 18 ani.
(2) Când, la data pronunțării hotărârii prin care s-a luat o măsură educativă privativă de
libertate, infractorul a împlinit vârsta de 18 ani, instanța, ținând seama de posibilitățile sale de
îndreptare, de vârsta acestuia, precum și de celelalte criterii prevăzute în art. 74, poate
dispune executarea măsurii educative într-un penitenciar.‖
Dispozițiile referitoare la minor se aplică și persoanelor majore la momentul judecății, dar
care, la data săvârșirii infracțiunii, aveau vârsta cuprinsă între 14 și 18 ani (minorul devenit
major). (Voicu, 2014)
De asemenea, în legătură cu infractorul care, la data pronunțării hotărârii prin care s-a luat o
măsură educativă privativă de libertate, împlinise vârsta de 18 ani, instanța poate dispune
executarea măsurii educative într-un penitenciar. La stabilirea acestei măsuri, vor fi avute în
vedere posibilitățile de îndreptare a condamnatului minor devenit major, vârsta acestuia,
precum și celelalte criterii prevăzute de art. 74 NCP.
Pag20
2. RĂSPUNDEREA PENALĂ A MINORULUI ÎN LEGISLAȚIA ALTOR
STATE
Cuprins: 2.1. Germania; 2.2. Anglia și Țara Galilor; 2.3. Belgia; 2.4. Spania; 2.5. Franța;
2.6. Italia; 2.7. Țările de Jos; 2.8. Portugalia; 2.9. Elveția.
În doctrină, s-a arătat2 că pentru anumite categorii de delincvenți cum sunt minorii, reacția
socială clasică, pedeapsa, se dovedește insuficientă, deoarece nu permite nici reinserţia
delincventului, nici protecția societății.
În domeniul justiției pentru minori, sistemele de drept urmează două modele: cel tradițional,
conform căruia începând de la o anumită vârstă minorilor li se aplică pedepse, și cel mai
recent, care acordă prioritate măsurilor educative. În ambele modele, minorilor sub o anumită
vârstă care au săvârșit fapte penale li se aplică doar măsuri de protecție.
Dominant rămâne modelul tradițional, care recurge atât la pedepse, cât și la măsuri educative
(sistem sancționator mixt). Acestea din urmă cunosc forme diferite. Spre exemplu, în dreptul
englez, minorilor li se aplică numai pedepse, însă mai puțin severe sub aspectul duratei și a
modului de executare decât în cazul infractorilor majori.
Cel de-al doilea model, nepenal, așa cum a fost denumit în literatura juridică de specialitate,
pune accentul pe măsurile educative. Modelul nepenal este ilustrat de introducerea, în
legislația belgiană, prin Legea din 8 aprilie 1965, a conceptului de ,,minor aflat în pericol‖;
acesta include în conținutul său indisciplina, vagabondajul și comiterea de infracțiuni3.
Vârsta majorității penale, adică vârsta de la care un delincvent răspunde din punctul de
vedere al dreptului penal comun, este 18 ani în majoritatea statelor europene4.
Este cazul Germaniei, Marii Britanii sau Țării Galilor, în Belgia, Franța, Italia, Țările de Jos
sau Suedia. În Spania, unde vârsta este de 16 ani, Parlamentul examinează un proiect de lege,
în vederea stabilirii vârstei de 18 ani. În Portugalia, se prevede că dispozițiile Codului penal
nu se aplică tinerilor cu vârsta cuprinsă între 16 și 21 ani.
2
C. Necula, D. Mînzală, Răspunderea penală a minorilor și regimul sancționator în legislația altor țări,
Institutul Național de Criminologie, studiu elaborat la inițiativa d-lui jud. C. Danileț, p. 1; J. Pradel, Droit
Pénal Comparé, p. 739 – 746, Dalloz, Paris, 2002;
3
C. Necula, D. Mînzală, op. cit., p. 1; J. Pradel, op.cit., p. 739 – 746, Dalloz, Paris, 2002;
Pag21
4
https://www.senat.fr/lc/lc52/lc52_mono.html
Pe de altă parte, vârsta responsabilității penale, adică vârsta de la care minorii sunt
considerați suficient de maturi pentru a putea comite o infracțiune și a putea fi supuși unui
drept penal care le este specific, variază mult în diferite țări europene.5
Într-un studiu6, au fost analizate vârsta răspunderii penale și măsurile penale ce se aplică
minorilor și tinerilor cu vârsta de până la 21 de ani în nouă țări europene (Germania, Anglia și
Țara Galilor, Belgia, Spania, Franța, Italia, Țările de Jos, Portugalia și Elveția). Acest
examen evidențiază faptul că:
- Vârsta răspunderii penale este o noțiune absolută, în unele țări, și relativă în altele;
- Pentru minorii care răspund penal rareori se impun sancțiuni penale.
1) Vârsta răspunderii penale este o noțiune absolută în unele țări și relativă în altele
Cele nouă țări studiate au fost împărțite în două grupe: Anglia și Țara Galilor, Spania, Țările
de Jos, Portugalia și Elveția fac parte din primul grup, în timp ce Germania, Belgia, Franța și
Italia fac parte din al doilea.
a) Iresponsabilitate penală absolută

În Anglia și Țara Galilor, Spania, Țările de Jos, Portugalia și Elveția, un minor care nu a
împlinit vârsta răspunderii penale nu poate fi considerat responsabil penal în niciun fel.
În aceste cinci țări, vârsta răspunderii penale variază între 7 și 16 ani: este de 7 ani în Elveția,
10 ani în Anglia și Țara Galilor, 12 ani în Țările de Jos și 16 ani Spania și Portugalia.
Elveția intenționează să ridice vârsta la 10 ani. În Țările de Jos a fost redusă vârsta răspunderii
penale de la 14 la 12 ani, în 1994. Parlamentul spaniol are în vedere un proiect de lege
organică ce reglementează justiția juvenilă și prevede mai ales reducerea vârstei răspunderii
penale de la 16 la 13 ani. În Anglia și Țara Galilor, prezumția de iresponsabilitate, care a
existat în beneficiul minorilor cu vârsta între 10 și 14 ani, a fost desființată de curând.
b) Iresponsabilitate penală relativă
În alte țări, un minor care nu a atins vârsta răspunderii penale este presupus iresponsabil din
punct de vedere penal, dar, de la o vârstă mai mică decât cea a răspunderii penale (majorității
penale), răspunderea penală poate fi totuși invocată în cazul în care sunt îndeplinite anumite
condiții.
Vârsta răspunderii penale relative variază: este de 13 ani în Franța, 14 ani în Germania și
Italia, și 16 ani în Belgia. Datorită creșterii numărului infracțiunilor grave comise de minori,
a fost redusă vârsta răspunderii penale la 12 ani în Germania și Belgia.
Circumstanțele care permit derogarea de la prezumția de iresponsabilitate a minorilor variază,
în mod egal, de la o țară la alta. Germania și Italia rețin un criteriu în esență moral: prima se
referă la maturitatea și discernământul tânărului infractor, iar a doua la "capacitatea de a
Pag22
5
6
Idem
vrea și de a înțelege". Pe de altă parte, Belgia și Franța insistă asupra adecvării măsurilor ce
pot fi luate cu privire la minori de către instanțele specializate.
2) Pentru minorii care răspund penal rareori se impun sancțiuni penale

a) Dreptul penal aplicabil minorilor cuprinde puține sancțiuni penale
În toate țările studiate, măsurile aplicabile tinerilor infractori sunt, în primul rând, educative și
disciplinare.
În Germania, este prevăzută pentru minori pedeapsa cu închisoarea – care este o sancțiune
penală -, însă, în practică, nu a fost aplicată minorilor sub 16 ani. În mod similar, în Belgia,
doar tinerilor de peste 16 ani, li se pot aplica alte măsuri decât cele de "custodie, conservare și
educație". Proiectul de lege organică spaniolă care reglementează justiția juvenilă se axează
pe măsuri socio-educative. În Italia, un decret din 1988 prevede sancțiuni alternative
destinate să evite încarcerarea minorilor. În Țările de Jos, cele mai multe infracțiuni minore
sunt tratate în afara procedurii penale stricto sensu, prevăzându-se ca mijloc de răspundere
reparațiile personale. În Portugalia, în cazul în care infracțiunea este în mod normal pasibilă
de o pedeapsă cu închisoarea mai mică de doi ani, judecătorul poate alege să aplice
inculpatului minor una sau mai multe "măsuri de protecție, asistență și educație", prevăzute
prin decretul-lege privind protecția minorilor. În Elveția, nicio sancțiune penală nu poate fi
impusă minorilor cu vârsta sub 15 ani.
În opoziție, legea engleză, adoptată în 1998, prevede posibilitatea încarcerării minorilor de la

vârsta de 12 ani, iar guvernul a aprobat construirea mai multor penitenciare pentru minori.
b) Belgia și Țările de Jos sunt singurele țări în care judecătorul poate decide să reducă
vârsta răspunderii penale
În fiecare dintre aceste două țări, gravitatea faptei și personalitatea autorului său poate
conduce judecătorul să aplice unui infractor tânăr (minor) regimul unui infractor adult
(major), de îndată ce a împlinit vârsta de 16 ani. Într-un astfel de caz, minorul este supusă
legii penale aplicabile majorilor.
Pe de altă parte, mai multe țări prevăd posibilitatea reportării (prelungirii) vârstei răspunderii
penale și, astfel, a aplicării regimului penal specific minorilor. Astfel, Germania și Țările de
Jos permit aplicarea dreptului penal al minorilor, până la vârsta de 21 de ani. Proiectul de
lege spaniol conține, de asemenea, această dispoziție. În mod similar, Codul penal elvețian
include măsuri pentru adulții tineri cu vârsta cuprinsă între 18 până 25 de ani, în timp ce în
Portugalia, tinerii cu vârsta între 16 și 21 de ani nu fac obiectul codului penal, ci unor
dispoziții speciale.
Principiul potrivit căruia tânărul infractor este, de la o anumită vârstă, recunoscut drept
responsabil penal, ca un sistem care rareori cauzează impunerea unei sancțiuni penale stricto
sensu, există, prin urmare, peste tot, dar este aplicat destul de diferit în țările studiate7.
Pag23
7
2.1. GERMANIA
Codul penal stabilește principiul iresponsabilității penale absolute a minorilor sub 14 ani8.
Legea cu privire la tribunalul pentru minori prezumă iresponsabilitatea penală a minorilor

cu vârsta de peste 14 ani și până la 18 ani, dar prevede, de asemenea, că responsabilitatea
penală poate fi invocată în cazul în care maturitatea (discernământul) minorului la data
comiterii infracțiunii justifică aceasta.
Acești minori, cu toate acestea, nu sunt supuși niciodată dreptului penal general (de drept
comun), ci unui drept penal specific, cuprins în Legea cu privire la tribunalul pentru minori.
1) Vârsta răspunderii penale

Ea coincide cu vârsta majorității penale, adică 18 ani, dar poate fi redusă la 14 ani, în unele
cazuri.
a) Iresponsabilitatea absolută a minorilor sub 14 ani

Codul penal prevede la articolul 19 că "cel care nu a împlinit încă 14 ani la momentul
săvârșirii faptelor nu poate fi vinovat".
Voci se ridică în prezent pentru a susține reducerea limitei la 12 ani.
b) Iresponsabilitatea relativă a minorilor începând cu 14 ani

Legea privind tribunalul pentru minori prevede la articolul 3: "Un tânăr este responsabil
penal dacă în momentul săvârșirii faptelor, este, potrivit dezvoltării sale morale și spirituale,
suficient de matur pentru a discerne răul care îl reprezintă comiterea faptei și pentru a
acționa în consecință".
Aceeași lege prevede la articolul 1, că sunt considerați "tineri", cei care au cel puțin 14 ani,
dar mai puțin de 18 ani la momentul săvârșirii faptei.
Când sunt responsabili penal, tinerii nu sunt supuși reglementărilor codului penal, ci
sistemului de justiție juvenilă (dreptul penal al minorilor), care este prevăzut în Legea cu
privire la tribunalul pentru minori.
c) Posibilitatea de a amâna până la vârsta de douăzeci și unu de ani vârsta majorității

penale
Tinerii cu vârsta cuprinsă între 18 și 21 de ani teoretic răspund penal și sunt judecați ca adulți
de către instanțele penale potrivit dreptului comun. Cu toate acestea, ei pot fi supuși legii cu
privire la tribunalul pentru minori în cazul în care "o evaluare globală a personalității
autorului, luând în considerare și condițiile de viață, relevă faptul că el este, prin dezvoltarea
sa morală și intelectuală, la data săvârșirii faptelor, ca un tânăr".
Această dispoziție se aplică în aproximativ două treimi din cazuri. Acest lucru este în
concordanță cu cerințele Curții Federale Supreme, potrivit cărora trebuie să fie verificată
foarte strict îndeplinirea condițiilor prevăzute de legea penală generală (dreptul comun). În
Pag24
8
caz de dubiu, Curtea Federală Supremă susține aplicarea legii penale pentru minori (in dubio
pro reo – n.m.).
2) Măsurile aplicabile tinerilor infractori9

Sancțiunile se aplică minorilor de la vârsta de 14 ani, în măsura în care maturitatea
(discernământul) lor justifică acest lucru.
Legea cu privire la tribunalul pentru minori clasifică aceste sancțiuni în trei categorii: măsuri
educative, măsuri disciplinare și pedeapsa închisorii specifice tinerilor. Numai a treia este o
sancțiune penală.
a) Măsuri educative
Aplicarea măsurilor educative presupune, în esență, obligația de a se supune anumitor
reguli de conduită, care se referă, în special, la locul de reședință, la participarea la cursuri
de formare profesională, la interdicția de a lua legătura cu unele persoane sau de a fi prezent
în anumite locuri.
b) Măsuri disciplinare
Acestea se impun în cazul în care primele sunt considerate inadecvate.
Măsurile disciplinare se împart în trei grupe:
- Avertismentul serios (oficial);
- Sesizarea (încunoștințarea) executării obligațiilor (scuze personale, repararea daunelor

cauzate victimelor, plata unei sume de bani unei organizații de interes public, de exemplu);
- Detenția specială pentru infractorii minori (Jugendarrest), măsură care nu este considerată
o sancțiune penală și care nu este înregistrată în cazierul judiciar. Detenția se execută într-o
instituție specializată în diverse moduri: detenție de week-end (maximum două week-end-uri),
pe termen scurt (două până la patru zile) și pe termen lung (una până la patru săptămâni).
c) Pedeapsa închisorii
Pedeapsa închisorii (Jugendstrafe) se aplică atunci când măsurile educative și disciplinare
sunt considerate insuficiente ținând cont fie de gravitatea infracțiunii săvârșite, fie de
"predispozițiile periculoase" ale tinerilor.
Durata pedepsei, cuprinsă, în principiu, între șase luni și cinci ani, poate ajunge până la zece
ani, în cazul în care legea penală generală (dreptul comun) prevede pentru infracțiunea în
cauză o pedeapsă cu închisoarea mai mare de zece ani. Legea prevede, de asemenea, că durata
pedepsei trebuie să fie calculată pentru a face posibil "efectul educațional cerut."
Pedeapsa închisorii se execută în penitenciare pentru minori. În general, este vorba nu despre
instituții specializate (pentru minori), ci de secții separate în penitenciare pentru adulți.
În practică, această sancțiune nu este aplicată minorilor sub 16 ani. În plus, judecătorii
utilizează din ce în ce mai mult, folosind facultatea pe care o au, pronunțarea unei renunțări
Pag25
9
la pedeapsă, în cazul în care durata acesteia nu depășește doi ani. Renunțarea la pedeapsă este
într-adevăr, pronunțată în două treimi din cazuri, și este mai des pronunțată în cazul în care
pedeapsa depășește un an.
2.2. ANGLIA ȘI ȚARA GALILOR10

Legea cu privire la prevenirea criminalității și a siguranței ordinii publice (Crime and
Disorder Act)11, adoptată la 31 iulie 1998 a înlăturat prezumția de iresponsabilitate a
minorilor cu vârsta cuprinsă între 10 și 14 ani. Această dispoziție a intrat în vigoare la data de
30 septembrie 1998.
Înainte de această dată, un minor cu vârsta de la 10 până la 14 ani și care a comis o

infracțiune beneficia de o prezumție de iresponsabilitate, pentru că se presupunea că nu face
diferența dintre bine și rău. Această prezumție, cu toate acestea, putea fi înlăturată,
dovedindu-se că minorul era conștient de consecințele actului său.
Legea Poliției și a probelor în materie penală (Police and Criminal Evidence Act) din 1984
prevede sancțiunile aplicabile tinerilor infractori.

Articolul 34 din Legea cu privire la prevenirea criminalității și a siguranței ordinii
publice (Crime and Disorder Act) a înlăturat prezumția de iresponsabilitate penală pentru
minorii cu vârsta cuprinsă între 10 și 14 ani. Această măsură a intrat în vigoare la data de 30
septembrie 1998. De atunci, vârsta răspunderii penale este de 10 ani.
Cu toate acestea, vârsta majorității penale nu s-a modificat: este de 18 ani.
2) Măsurile aplicabile tinerilor infractori

Tinerii cărora li se aplică aceste sancțiuni sunt copiii și adolescenții cu vârste cuprinse între 10
și 17 ani.
a) Măsurile educative și disciplinare

Dacă este o primă abatere de însemnătate redusă, ofițerii de poliție adresează o mustrare
infractorilor minori.
Atunci când delictul este mai grav, hotărăște tribunalul. Acesta poate aplica următoarele
măsuri, dintre care majoritatea sunt destinate numai tinerilor de peste 16 ani:
10
https://www.senat.fr/lc/lc52/lc52_mono.html; A se vedea și: C. Necula, D. Mînzală, Răspunderea penală a
minorilor și regimul sancționator în legislația altor țări, Institutul Național de Criminologie, studiu elaborat
la inițiativa d-lui jud. C. Danileț, p. 1 și urm.; J. Pradel, Droit Pénal Comparé, p. 739 – 746, Dalloz, Paris,
2002;
http://www.nationmaster.com/country-info/stats/Crime/Age-of-criminal-responsibility-(notes)#description;
http://www.justice.gouv.fr/europe-et-international-10045/etudes-de-droit-compare-10285/le-droit-penal-des-
mineurs-en-europe-12987.html; https://www.crin.org/en/home/ages/europe; http://www.urboss.org.uk/youth-
justice-professionals/youth-justice-policy/minimum-age-of-criminal-responsibility
Pag26
11
- O perioadă de probă pentru o durată de maximum trei ani;
- O pedeapsă cu munca în folosul comunității pentru o perioadă cuprinsă între patruzeci și

două sute patruzeci de ore;
- O pedeapsă combinată care implică o perioadă de probă și muncă în folosul comunității;
- Impunerea interdicției de a părăsi domiciliul, măsură care poate fi, din 1996, controlată
prin purtarea unei brățări electronice;
- Un ordin de supraveghere pentru o perioadă de unu până la trei ani, care poate include o
cerință de ședere pentru tinerii sub vârsta de cel puțin șaisprezece ani;
- Obligația de a participa timp de două sau trei ore în fiecare sâmbătă, la activitățile
organizate, de multe ori în școli. Această sancțiune se aplică tinerilor cu vârste cuprinse între
zece și douăzeci și unu de ani.
Noi măsuri au fost prevăzute în Crime and Disorder Act din 199812. Acestea au fost aplicate
experimental din 30 septembrie în unele zone și au fost aplicate pe întreg teritoriul începând
cu anii 2000/2001:
- În cazul primei infracțiuni, autorul infracțiunii va primi o mustrare, iar pentru următoarea
infracțiune sau un delict mai grav, un avertisment;
- Un ordin reparatoriu creat în beneficiul victimei, cu consimțământul ei, sau în folosul

comunității;
- Ordinul de supraveghere va include, de asemenea, o obligație reaparatorie, fie în favoarea

victimei, fie în cea a comunității;
- Pedeapsa cu munca în folosul comunității va dura trei luni. Programul care trebuie
respectat de către minor va avea ca scop prevenirea recidivei și favorizarea reabilitării
(reinserției).
b) Pedeapsa cu închisoarea
În cazul în care acuzațiile împotriva minorului cu vârsta mai mare de doisprezece ani sunt
atât de grave încât acestea ar justifica o pedeapsă cu închisoarea, în cazul în care ar fi fost
comise de către o persoană cu vârsta de cel puțin douăzeci și unu de ani, și că eliberarea
autorului infracțiunii reprezintă un pericol pentru ordinea publică, pedeapsa aplicată de
instanța de judecată poate fi o pedeapsă cu închisoarea13.
În cazul în care infractorul are între doisprezece-paisprezece ani, se poate percepe un ordin de
formare sigură pentru o perioadă de șase luni până la doi ani. El este ținut într-un centru
special în prima jumătate a sentinței și apoi a fost eliberat, dar rămâne sub supravegherea unui
ofițer de probațiune sau a unui asistent social în a doua jumătate a pedepsei sale.
Din vara anului 1999, în conformitate cu secțiunea 73 din Crime and Disorder Act, această
măsură va fi înlocuită cu ordinul de reținere și de formare, aplicabile infractorilor cu vârste
12
Pag27
13
Idem
cuprinse între zece și șaptesprezece. Durata acestuia va fi de patru, șase, opt, zece,
douăsprezece, optsprezece sau douăzeci și patru de luni. Noua măsură va implica o pedeapsă
cu închisoarea ce include formarea obligatorie și o perioadă de eliberare sub supraveghere.
Minorii peste cincisprezece ani deținuți în institutii pentru minori sau în unitati separate ale
inchisorilor pentru adulți. Cei sub cincisprezece ani sunt plasați în instituții specializate, case
de corecție. În general, durata detentiei nu poate depăși un an.
2.3. BELGIA14
Tinerii infractori sub optsprezece ani nu pot face obiectul sanctiunilor prevazute de Codul
penal, dar sunt supusi dispozitiilor Legii din 8 aprilie 1965 privind protectia tinerilor si
judecati de catre instantele de tineret. Cu toate acestea, în cazul în care acestia au peste
șaisprezece ani, pot, în anumite circumstanțe, să fie adusi în fața instanțelor de drept comun.
Aceasta este stabilita la optsprezece ani. Într-adevăr, articolul 37 din Legea privind protecția
tinerilor prevede că minorii adusi in fata tribunalului pentru minori pot face obiectul unor
"măsuri de custodie, de deţinere și educație." Nicio sancțiune penală nu poate fi pronuntata
în ceea ce ii priveşte.
Cu toate acestea, în unele cazuri, vârsta răspunderii penale poate fi redusă la șaisprezece
ani, din moment ce articolul 38 din legea mai sus menţionată prevede că, având în vedere
infracțiunea, în cazul în care instanța de tineret consideră ca inadecvate măsurile prevazute de
articolul 37, poate trimite minorul cu vârsta de peste șaisprezece ani și sub optsprezece ani, în
fața instanței de drept comun.
Un proiect de lege pentru a reforma legea din 1965 este în prezent în curs de pregătire. Acesta
prevede reducerea la doisprezece ani a vârstei răspunderii penale.
a) Măsurile prevăzute de legea privind protecția minorilor
"Măsuri de pază, deţinere sau educație" sunt:
- Mustrarea unui minor, însoțită de un ordin, adresată părinților sau persoanelor ce il au in
grijă, pentru o mai bună supraveghere a acestuia;
- Monitorizarea comisiei de protecție a copilului sau a unui delegat de la protecția tinerilor cu
menținerea in cadrul familiei, cu condiția ca minorul să meargă cu regularitate la școală, sa
realizeze "o prestaţie educațională sau de voluntariat in raport cu vârsta și resursele sale "și să
14
2002;
Pag28
mineurs-en-europe-12987.html; https://www.crin.org/en/home/ages/europe
se supună " directivelor educaționale și medicale intr-un centru de orientare educativa sau de
igienă mintală ";
- Plasarea într-o familie de plasament sau a unei instituții corespunzătoare, sub supravegherea
comitetului de protecție pentru tineri sau a unui delegat de la protecția tinerilor;
- Plasarea într-un centru specializat.
b) Pedeapsa cu inchisoarea
În cazul în care un minor are vârsta de peste șaisprezece ani, iar instanța de tineret ",
consideră inadecvată măsura de custodie, de deţinere sau de educație", sau că comportamentul
minorului este considerat periculos, minorul poate fi "pune la dispoziția Guvernului "și ţinut
într-o închisoare, unde este supus unui regim special.
2.4. SPANIA15
Articolul 19 al noului Cod penal, publicat la 24 noiembrie 1995 si intrat in vigoare sase luni
mai tarziu, dispune ca „minorii de optsprezece ani nu vor fi tinuti responsabili penal în
conformitate cu normele prezentului cod. În cazul în care un minor de aceastăi vârstă comite
un act care constituie o infracțiune, el poate fi răspunzător în conformitate cu prevederile legii
privind răspunderea penală a minorilor. "
Cu toate acestea, aceste dispoziții au ramas fara efect in baza celei de-a saptea dispozitii finale
al noului cod penal, care prevede ca articolul 19 nu va intra in vigoare până când nu va fi
adoptată legea privind responsabilitatea penala a minorului. În prezent, în conformitate cu
vechiul Cod penal, vârsta răspunderii penale, șaisprezece, coincide cu cea a răspunderii
penale, în timp ce tinerii infractori în vârstă de douăsprezece pana la șaisprezece cad sub o
jurisdicție specială: instanța de tutelă pentru minori.
Un proiect de lege organică care reglementează justiția juvenilă este în prezent în curs de
examinare în Parlament. Acesta prevede nerăspunderea penală absolută a minorilor cu vârsta
sub treisprezece ani și stabilește majoritatea penală la optsprezece ani.
Numai prevederile proiectului de lege sunt discutate în textul următor
1) Vârsta răspunderii penale:
a) Nerăspunderea penala absolută a minorilor sub treisprezece ani
Proiectul de lege organică care reglementează răspunderea penală a minorilor prevede
nerăspunderea penală absolută a copiilor sub treisprezece ani.
Între treisprezece și optsprezece ani, un infractor minor va fi supus prevederilor legii care
reglementează răspunderea penală a minorilor.
15
2002;
Pag29
b) Posibilitatea de a amâna până la vârsta de douăzeci și unu de ani vârsta de
răspundere penală
În conformitate cu articolul 69 din Codul penal, legea care reglementează răspunderea penală
a minorilor va putea fi aplicată tinerilor de la optsprezece la douăzeci și unu de ani, cu
condiția că nu a existat nici o violență, intimidare și că acuzațiile nu sunt prea grave.
2) Sancţiuni aplicabile tinerilor infractori
a) măsuri educative
Proiectul de lege organică care reglementează răspunderea penală a minorilor enumeră
măsurile pentru minori și tineri, punând accent pe măsurile socio-educative.
Sancţiunile propuse reflectă gravitatea infracțiunii și poate ajunge până la deţinerea într-un
mediu închis pentru infracțiuni caracterizate prin violență sau intimidare.
Judecătorul poate impune următoarele măsuri:
- Retragerea permisului de conducere pentru mopede sau vehicule cu motor sau interdicția de
a obține o astfel de autorizație;
- Aceleași dispoziții pentru licența de vânătoare și licența de utilizare de arme;
- Mustrarea;
- Realizarea de activități socio-educative;
- Prestarea de muncă în folosul comunității;
- Plasarea într-o familie sau in cadrul unui grup de educativ;
- Libertate supravegheată;
- Probațiunea cu supraveghere intensivă;
- Permanența la sfârsit de săptamână, de vineri seara până duminică seara, la domiciliu sau
într-un centru;
- Prezența într-un centru de zi;
- Tratament ambulatoriu;
- Internare terapeutică;
- Plasarmentul într-un centru cu regim deschis;
- Plasamentul intr-un centru cu regim semi-deschis;
- Plasamentul într-un centru cu regim închis.
b) Pedeapsa cu închisoarea:
Atunci când o persoană în vârstă de la optsprezece până la douăzeci și unu de ani a comis o
infracțiune caracterizată prin violență sau intimidare, nu se vor putea aplica dispozițiile
articolului 69 din Codul penal și, prin urmare,va suporta o pedeapsa cu închisoarea.
Pag30
2.5. FRANȚA16
Articolul 122-8 din Codul penal stabilește principiul nerăspunderii penale absolute a
minorilor cu vârsta sub treisprezece ani.
Tinerii în vârstă între treisprezece-optsprezece sunt presupuse nerăspunzatoare, dar pot face,
totuși, obiectul unei condamnări penale "dacă circumstanțele și personalitatea infractorului" o
justifică.
Măsurile aplicabile minorilor sunt conţinute în Ordonanța nr 45-174 din 2 februarie 1945
privind delincvența juvenilă.
Aceasta coincide cu vârsta majoritaţi penale, adică optsprezece ani, dar poate fi redusă la
treisprezece, în unele cazuri.
a) Nerăspunderea absolută a minorilor sub treisprezece ani
Articolul 122-8 din Codul penal prevede pronunţarea de sancțiuni penale numai împotriva
minorilor cu vârsta de mai mult de treisprezece ani.
infractorii minori cu varsta mai mică de treisprezece ani nu pot face decât obiectul masurilor
de "protecție, asistenţă, supraveghere și educație."
b) Nerăspunderea relativă a minorilor incepând cu vârsta de treisprezece
Aticolul 2 din ordonanța privind delincvența juvenilă prevede că instanța pentru minori și
Curtea cu Juri a minorilor "pot, cu toate acestea, atunci când circumstanțele și personalitatea
infractorului par să le solicite, să pronunţe ceea ce privește vârsta minoră a treisprezece unei
condamnări penale. "
a) măsuri educative
Judecătorul pentru minori poate impune următoarele măsuri prevăzute la articolul 8 din
Ordonanţa din 1945:
- Scutirea de pedeapsă în cazul în care se constată că reclasificarea minorului vinovat a fost
facută, că prejudiciul este reparat și că perturbările ce rezultă din infracțiune au încetat;
- Mustrare;
- Incredinţarea părinților, tutorelui, persoanei ce are in grijă minorul sau unei persoane demne
de încredere;
16
2002;
Pag31
- Punerea sub protecție judiciară pentru o perioadă de cel mult cinci ani;
- Plasament în cadrul unei instituții, publice sau private, educaționale sau de formare
profesională într-o instituție medicală sau medico-educativ, sau într-un internat adecvat sau,
pentru minorii sub treisprezece ani, incredinţarea serviciului de asistență pentru copii;
- Libertatea supravegheată la o vârstă care nu poate depăși vârsta majoră.
b) Medierea-repararea
Minorul participa la repararea prejudiciului pe care l-a provocat prin efectuarea unei activități
de asistență sau de repararea in folosul victimei sau a interesului comunității. Această măsură
poate fi dispusă numai cu acordul victimei, și poate fi însoțită de scuze adresate victimei.
Minorii între șaisprezece și optsprezece ani, pot fi supuşi obligației de a efectua munca de
interes general ", prezentând un caracter formator sau susceptibila de a favoriza incluziunea
socială."
c) Pedeapsa cu închisoarea:
Pedepsele cu închisoarea pronunțate împotriva minorilor cu vârsta de peste treisprezece ani nu
pot fi mai mare decât jumătate din pedeapsa suportată de un major pentru aceeași infracțiune.
Cu toate acestea, în cazuri de o gravitate extremă, pedeapsa aplicată unui minor cu vârsta
între șaisprezece și optsprezece ani, poate fi aceeași cu cea impusă unei persoane majore.
Minorii îşi efectuează pedeapsa în instituții specializate autorizate să-i primească sau în spaţii
separate ale penitenciarelor.
2.6. ITALIA17
Codul penal stabilește principiul nerăspunderii penale absolute a copiilor sub paisprezece ani
si a nerăspunderii penale relative cu privire la minorul cu vârsta între paisprezece la
optsprezece ani.
Aceştia din urmă sunt supuşi legii penale generale, dar numai sancțiunile atenuate pot fi
pronunţate împotriva lor.
Ea coincide cu vârsta majoritaţii penale, adică optsprezece ani, dar poate fi redusă la
paisprezece ani, în unele cazuri.
a) Nerăspunderea absolută a minorilor sub paisprezece ani
17
2002;
Pag32
Codul penal prevede la articolul 97 că: "Nu este responsabil, acela care nu au atins vârsta de
paisprezece ani la momentul faptelor"
b) Nerăspunderea relativă a minorilor începând de la paisprezece ani
Aceasta este prevăzută de articolul 98 din Codul penal, care prevede : "este responsabil acela
care la momentul faptelor a depasit varsta de paisprezece ani dar nu a atins inca varsta de
optsprezece ani, el a avut capacitatea de a înțelege și de a voi, dar pedeapsa este redusă. "
Jurisprudenţa consideră drept capabil de a înțelege tinerii care își dă seama de gravitatea
acțiunilor sale și de consecințele acestora şi de faptul că acestea sunt sau nu sunt în
conformitate cu ordinea socială.
„Capacitatea de voi‖ a tânărului semnifică gradul său de libertate in decizie si de facultatea sa
de a rezista eventualelor solicitari ale altei persoane.
Acestea se aplică minorilor cu vârsta de la paisprezece ani, în măsura în care gravitatea lor o
justifică.
a) Reducerea pedepselor
Tinerii infractori sunt pasibili de aceleași pedepse ca și adulți, dar într-o formă atenuată.
Astfel, pedeapsa închisorii de viață este redusă în mod automat la o pedeapsă cu închisoarea
la douăzeci și patru de ani. În mod similar, durata detenției preventive este redusă la jumătate
în cazul în care aceştia au între șaisprezece și optsprezece ani, și la două treimi în cazul în care
aceştia au între paisprezece și șaisprezece ani.
b) Sancțiunile de substituţie și probațiune
Ele sunt prevăzute prin Decretul nr 448 din 22 septembrie 1988 privind aprobarea
dispozițiilor privind procesul penal al minorilor. Acest text este un fel de Codul de procedură
penală pentru minori.
Acesta prevede că judecătorul poate substitui pedeapsa cu închisoarea de până la doi ani cu
următoarele sancțiuni:
- Eliberare controlată;
- Eliberarea condiționată.
Același decret dă judecătorului posibilitatea de a suspenda procesul pentru o perioadă de unu
până la trei ani (în funcție de gravitatea faptelor) și de a-l testa pe tânărul contravenient. Pe
parcursul acestei perioade, acesta din urmă, care este încredințat serviciilor de protecție
juridică a tinerilor, are posibilitatea de a rectifica consecințele acțiunilor sale. Judecătorii se
bazează tot mai mult pe această procedură, care obţin un rezultat pozitiv în 70% din cazuri.
c) "Grațierea judiciară"
Când se confruntă cu sentințe de până la doi ani de închisoare sau 3 milioane de lire (adică,
aproximativ 10.000 de franci), şi aceştia nu au fost condamnați anterior la o pedeapsă
privativă de libertate, minorii pot obține "grațierea judiciară", adică, să fie scutiţi de pedeapsă.
Pag33
O astfel de scutire nu poate fi acordată decât o singură dată.

2.7. OLANDA18
Codul penal stabilește principiul răspunderii penale absolute a copiilor cu vârsta mai mică de
doisprezece ani.
Acesta prevede, de asemenea, aplicarea unor prevederi specifice pentru copiii cu vârsta sub
doisprezece ani și peste optsprezece ani. Cu toate acestea, gravitatea faptei și personalitatea
autorului său pot conduce judecătorul să nu le aplice tinerilor cu vârsta de peste șaisprezece
ani și să îi considere ca adulți.
Este stabilită la doisprezece ani.
a) Nerăspunderea absolută a minorilor cu vârsta sub doisprezece ani
Stabilită anterior la șaisprezece ani, această limită a fost redusă la douăsprezece prin legea din
7 iulie 1994, care a reformat legea penală pentru minori. Această lege a intrat în vigoare la 1
septembrie 1995.
Există o lege penală specifică aplicabilă tinerilor infractori incepând cu vârsta de doisprezece
ani. Într-adevăr, articolul 77a din Codul penal prevede că anumite dispoziții penale nu se
aplică în cazul tinerilor cu vârsta intre doisprezece şi optsprezece ani si se înlocuiesc cu cele
din titlul 8 din prima carte, care constituie legea penală pentru minori .
b) Posibilitatea de scădere a răspunderii penale la șaisprezece ani
În temeiul articolului 77b din Codul penal, gravitatea și circumstanțele infracțiunii cât și
personalitatea autorului său pot conduce ca judecătorul să ia în considerare ca adult un tânăr
ce are vârsta de șaisprezece ani ani, în timp ce vârsta răspunderii penale este în mod normal
stabilită la optsprezece ani.
Această dispoziţie rezultă de asemenea din adoptarea Legii din 7 iulie 1994.
c) posibilitatea de a amâna până la vârsta de douăzeci și unu de ani vârsta de
răspundere penală
Aceasta este prevăzută de articolul 77c. Judecătorul ia o decizie ținând cont de "personalitatea
infractorului sau circumstanțele în care a fost comisă infracțiunea."
Acestea se aplică minorilor cu vârsta de la doisprezece ani.
a) Reparația personală a infracțiunii minore
18
2002;
Pag34
Articolul 77 din Codul penal prevede că tinerii care se fac vinovați de o infracţiune minoră
(furturi mărunte, vandalism ...) se pot angaja să repare prejudiciul făcut sau spre exemplu să
efecueze mici lucrări.
În cazul în care tânărul care a subscris la un astfel de acord, îşi respectă angajamentele,
procesul-verbal care a fost întocmit de către poliție nu este trimis procurorului și nu există nici
o pedeapsă penală sau antecedente penale menţionate in cazirul judiciar.
In schimb, în cazul în care tinerii nu își respectă angajamentele, procedurile pot fi inițiate. Mai
mult, substituirea reparării personale sancțiunii este posibilă doar o singură dată.
b) Sancțiuni
Dispozițiile Codului penal specifice tinerilor prevăd:
- Aplicarea unor sancțiuni principale, detenție sau amendă, în funcție de gravitatea
infracțiunii;
- Punerea în aplicare, pe baza unei propuneri, de sancţiuni alternative pentru înlocuirea
principalelor penalități;
- Aplicare eventuală a sancțiunilor suplimentare;
- Impunerea unor măsuri disciplinare.
Principalele pedepse:
Detenția are loc în instituții specializate. Durata acesteia nu poate depăși un an în cazul în care
copilul are vârsta sub șaisprezece ani. De la vârsta de șaisprezece ani, el poate fi condamnat la
o pedeapsă de până la doi ani.
Cuantumul amenzii care poate fi aplicată unei persoane tinere variază între 5 și 5000 de florini
(adică între 15 și 15.000 de franci).
Sancțiunile alternative:
Judecătorul nu le poate pronunţa decât la propunerea infractorului minor.
Codul penal prevede următoarele sancțiuni alternative:
- Munca comunitară neremunerată, a cărei durată totală nu poate depăși 200 de ore;
- Repararea prejudiciului cauzat de infracțiune;
- Participarea la un proiect educațional care vizează să-i înveţe pe tineri valorile sociale, iar
durata acestuia nu poate depăși 200 de ore.
Sancțiuni suplimentare
Ele sunt în număr de două: confiscarea și retragerea permisului de conducere, se aplică numai
în cazul în care codul rutier prevede.
Măsuri disciplinare:
Codul penal prevede patru măsuri disciplinare:
- Plasament într-o instituție specializată;
Pag35
- Interdicţia de a se întâlni cu anumite persoane și de a frecventa anumite locuri;
- Retragerea beneficiilor dobândite ilicit;
- Repararea daunelor.
Plasarea într-o instituție poate fi dispusă numai dacă infracțiunea poate justifica detenția
preventivă în cazul în care siguranța bunurilor și a persoanelor o impune și în cazul în care o
astfel de măsură este de natură să aibă consecințe benefice asupra tânărlui infractor.
2.8. PORTUGALIA19
Codul penal stabilește principiul nerăspunderii penale absolute a copiilor cu vârsta sub
șaisprezece ani și prevede aplicarea unei legi specifice pentru tineri cu vârste cuprinse între
șaisprezece la douăzeci și unu de ani. Este vorba despre Decretul din 23 septembrie 1982
privind tratamentul penal al tinerilor.
Mai mult decât atât, tinerii infractori pot, în măsura în care aceştia sunt încă minori, să fie
supuşi Decretului Legislativ nr 314 din 27 octombrie 1978 privind protecția minorilor, care
definește sancțiunile aplicabile acestora.
Este stabilită la șaisprezece ani.
În temeiul articolului 19 din Codul penal, "minorii de șaisprezece nu sunt susceptibili de a fi
puşi sub acuzare."
Tinerii infractori cu vârsta de peste șaisprezece ani și sub douăzeci și unu de ani nu intră sub
incidența codului penal, ci a unui anumit text. Într-adevăr, Codul penal prevede la articolul 9,
că "se aplică celor peste șaisprezece și sub douăzeci și unu de ani prevederile adoptate
printr-o lege specială."
Acestea se aplică minorilor cu vârsta incepând de la șaisprezece ani.
a) Măsuri de protecție
În cazul în care infracțiunea este pedepsită în mod normal cu o pedeapsă cu închisoarea mai
mică de doi ani, iar infractorul este minor, judecătorul poate alege să-i aplice acestuia una sau
mai multe dintre măsurile din Decretul-lege privind protecția minorilor.
Este vorba despre "măsuri de protecție, asistență sau educație", limitativ enumerate:
- Mustrare adica un avertisment solemn si public publică;
19
2002;
Pag36
- Incredinţarea părinților sau tutorelui;
- Stabilirea anumitor obligații (scuze publice victimei, participarea la o activitate de interes
general, compensarea daunelor și plata unei sume de bani în beneficiul unei organizații, de
asistență socială publică sau privată);
- Sprijin educațional din partea serviciilor sociale;
- Plasarea într-o familie de plasament;
- Plasarea într-o instituţie de reeducare, într-un centru cu regim semi-deschis sau într-un
institut medico-psihologic;
- Încadrarea ca ucenic sau în muncă.
b) "Măsuri corective"
Atunci când tânărul contravenient este major, dar nu a ajuns la vârsta de douăzeci și unu de
ani, judecătorul poate, în cazul în care consideră că circumstanțele și personalitatea persoanei
sugerează că încarcerarea nu este "nici necesară, nici favorabilă reabilitării sale sociale", să
substituie oricărei pedeapse cu închisoarea de mai puțin de doi ani, o "măsură corectivă."
"Măsurile corective", sunt limitativ enumerate în decretul-lege privind tratamentul penal al
tinerilor:
- Avertismentul;
- Stabilirea anumitor obligații (care sunt aceleași ca cele stabilite prin Decretul-lege privind
protecția minorilor);
- Amenda;
- Plasarea într-un centru de detenție pentru o perioadă cuprinsă între trei și șase luni. Aceasta
poate fi executată în diferite moduri (pentru sfârsitul de săptămână, full time, part-time ...).
Perioada de detenție poate, dacă este cazul, să fie urmată de o perioadă de probă de până la un
an.
c) Pedeapsa cu inchisoarea
Judecătorul poate impune, de asemenea, o pedeapsă cu închisoarea în cazul în care tânărul
infractorul a comis o infracțiune, care este în mod normal, sancționată astfel.
Cu toate acestea, trebuie să reducă durata detenţiei dacă el crede că această reducere de
pedeapsă poate promova reintegrarea tinerilor. Modalităţile de reducere de pedeapsă,
conținute în codul penal, sunt identice cu cele aplicabile infractorilor adulți în cazul
circumstanțelor atenuante.
Pag37
2.9. ELVETIA20
Codul penal stabilește principiul nerăspunderii penale absolute a copiilor cu vârsta sub șapte
ani și prevede aplicarea unor măsuri specifice pentru copiii cu vârste cuprinse între șapte şi
cincisprezece ani, pentru adolescenți cu vârste cuprinse între cincisprezece și optsprezece ani
și tineri adulți cu vârste cuprinse între optsprezece până la douăzeci și cinci de ani.
Revizuirea Codului penal este în prezent în curs de examinare. Ea se referă în special la
separarea legii penale pentru minori de cel pentru adulți. Sistemul de justiție pentru minori va
fi reglementat printr-o lege specială, legea federală reglementând statutul penal al minorilor.
Acest proiect de lege propune creșterea vârstei răspunderii penale la zece ani și să instaureze
un nou sistem de sancțiuni de înlocuire a pedepselor scurte privative de libertate cu amenzi și
muncă în folosul comunității.
Având în vedere amploarea acestui proiect, este probabil că acesta nu va fi adoptat pentru încă
mulți ani.
Sunt studiate numai măsurile aflate în prezent în vigoare.
Aceasta este stabilită la șapte ani. Articolul 82 din Codul penal prevede că "prezentul cod nu
se aplică copiilor care nu au atins vârsta de șapte ani."
Minorii sunt supuși unei anumite legi penale și este variabilă in funcţie de vârsta
infractorului.
2) Măsurile aplicabile tinerilor infractori:
a) copiii cu vârsta cuprinsă între șapte şi cincisprezece ani
Articolele 82 la 88 din Codul penal, care se ocupă cu măsurile aplicabile copiilor cu vârsta
cuprinsă între șapte şi cincisprezece ani. Autoritatea de judecată competentă pentru
tratamentul copiilor și adolescenților poate impune următoarele măsuri:
- Măsuri educative, eventual cu asistență parentală profesionistă sau o instituție de educaţie;
- Tratamentul medical, în special în cazurile de tulburări fizice sau mentale;
- Măsurile disciplinare care pot include o mustrare, obligația de a efectua muncă sau șase zile
de exmatriculare școală.
În cazul în care infracțiunea nu este foarte gravă, autoritatea de judecată îl poate lăsa pe
titularul autorității părintești să se ocupe de pedepsirea celui ce a comis infracţiunea.
20
2002;
Pag38
Nicio sancțiune penală nu poate fi impusă tinerilor infractori cu vârsta de mai puțin de
cincisprezece ani.
b) adolescenți cu vârsta între cincisprezece şi optsprezece ani:
Următoarele măsuri sunt aplicabile adolescenților:
- Măsuri educative, eventual, inclusiv plasarea într-o familie de plasament sau într-o casă de
corecţie sau o obligare de reședință, de formare profesională sau de reparație;
- Tratamentul medical, în special în cazurile de tulburări fizice sau mentale;
- Plasarea într-o casă de educare cu efectuare de muncă începând de la șaptesprezece ani;
- Plasarea terapeutică;
- Plasare într-o casă de corecţie;
- Sancțiuni penale (amendă și / sau de la o zi la un an de detenție).
c) Tineri adulți cu vârsta între optsprezece până la douăzeci și cinci ani:
Dispozițiile generale ale Codului penal se aplică adulților tineri cu vârsta de peste optsprezece
ani. Cu toate acestea, între optsprezece și douăzeci și cinci de ani, ei pot face obiectul
următoarelor măsuri:
- Plasarea într-o casă de educaţie cu efectuare de muncă, cu posibilitatea formării
profesionale sau de muncă în afara instituției;
- Plasarea într-o închisoare atunci când tânărul adult încălcă disciplina de casei de educație la
locul de muncă.
(1) "Heranwachsender", adică, literalmente care este pe punctul de a deveni adult.
Pag39
3. SOLUȚII DIN PRACTICA JUDICIARĂ ÎN MATERIA
RĂSPUNDERII PENALE A MINORULUI
Cuprins: 3.1. Hotărâri ale Curții Europene a Drepturilor Omului

3.2. Practica judiciară a instanțelor din România
3.2.1. Decizii ale Curții Constituționale
3.2.2. Decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completele pentru soluţionarea
recursurilor în interesul legii și Completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept
penal
3.2.3. Soluții de speță ale instanțelor
3.3 Practica judiciară a instanțelor din alte state
3.1. Hotărâri ale Curții Europene a Drepturilor Omului
1. CEDO, Camera, hotărârea Bouamar contra Belgiei21, 29 februarie 1988, 9106/80

Internarea unui minor într-un centru de detenție nu este neapărat contrar art. 5 § 1 lit. d, chiar
dacă nu este de natură a putea fi considerată drept educație supravegheată a minorului.
Art. 5 § 1 lit. d. Internarea unui minor într-un centru de detenție nu este neapărat contrar art. 5
§ 1 lit. d, chiar dacă nu este de natură a putea fi considerată drept educație supravegheată a
minorului. Astfel cum rezultă din textul articolului care se referă la „scopul‖ detenției, acesta
nu trebuie să fie imediat și să apară de la momentul începerii privării de libertate. Tot astfel
după cum art. 5 § 1, în paragrafele a) și c), recunoaște distincția între detențiunea înainte de
judecată și cea de după hotărârea de condamnare, paragraful d) nu împiedică luarea unei
măsuri provizorii care să fie preliminară unui regim de educație supravegheată, fără a avea
neapărat un astfel de caracter. Totuși, în aceste condiții, pentru ca detenția să fie licită este
necesar ca ea să fie urmată sau măcar să se încerce finalizarea sa cu un sistem de educație
supravegheată. Atunci când un minor este deținut fără a se anticipa o astfel de măsură, art. 5 §
1 lit. d nu este aplicabil.
2. CEDO, secția II, decizia Koniarska contra Marea Britanie22, 12 octombrie 2000,
33670/96
Atunci când este vorba despre un minor trecut în grija autorităților locale, educația
supravegheată trebuie să înglobeze numeroase aspecte ale exercițiului dreptului părintești în
beneficiul și protecția minorului în cauză.
21
http://jurisprudentacedo.com/Bouamar-contra-Belgiei-Centru-de-detentie-Privare-de-libertate-minor-
Legitimitate.html
22
http://jurisprudentacedo.com/Koniarska-contra-Marea-Britanie-Minor-Privare-de-libetate-Conditii-justificare-
Pag40
masura-Luarea-in-grija-de-catre-autoritati.html
În martie 1995, reclamanta, în vârstă de 17 ani, a fost condamnată pentru mai multe
infracțiuni de violență. În aplicarea legii din 1983 asupra sănătății mintale, s-a luat decizia
internării sale provizorie și transferarea sa către un spital pentru a fi examinată. După ce un
psihiatru cea consultat-o a emis un aviz după care reclamanta suferă de tulburări psihopatice,
psihiatrul avocatului său a emis o opinie contrară. În august 1995, reclamantei i s-a permis să
părăsească spitalul. Începând cu 1994, reclamanta face obiectul unei supravegheri exercitate
de către autoritățile locale, care exercită autoritatea parentală asupra sa. În noiembrie 1995,
reclamanta a fost plasată într-un mediu protejat pentru o perioadă de până în februarie 1996,
la cererea autorităților locale care au considerat că există riscul ca această să se rănească sau
să îi agreseze pe alții. Reclamanta a fost internată într-o instituție specializată în tratarea
copiilor ce suferă de tulburări grave, unde a urmat mai multe cursuri și a luat parte la
programe de auto-evaluare. Înainte ca această măsură să ia sfârșit, autoritățile locale au decis
prelungirea sa până la împlinirea majoratului.
Art. 5 parag. 1 lit. e. Potrivit diagnosticului, reclamanta suferă de tulburări psihopatologice și

reprezintă un pericol pentru sine și pentru alții. Internarea sa ține însă, potrivit scopurilor
declarate de stat cu ocazia luării măsurii, de prevederile art. 5 § 1 lit. d), astfel încât nu este
necesară și abordarea din perspectiva prevederilor art. 5 § 1 lit. e). Prima dintre aceste
dispoziții autorizează privarea de libertate a unui minor în scopul educării sale supravegheate.
Ținând cont de faptul reclamanta a fost minoră pe toată perioada în discuție, trebuie verificat
în ce măsură internarea sa servea obiectivului realizării unei educații supravegheate. Din acest
punct de vedere, Curtea amintește că deciziile de internare au fost luate în cadrul unor lungi
eforturi vizând oferirea către reclamantă a celei mai bune educații posibile. Măsura de
încredințare către autoritățile locale și cererea de plasare a acesteia în centrul supravegheat au
fost mijloacele considerate de către autorități ca răspunzând cel mai bine necesității menținerii
reclamantei într-un mediu sigur, ceea ce părea indispensabil sănătății sale mintale. În raport de
detenția unui minor, educația supravegheată nu trebuie neapărat asociată cu noțiunea de
urmare a unor cursuri în clasa de școală. Atunci când este vorba despre un minor trecut în
grija autorităților locale, educația supravegheată trebuie să înglobeze numeroase aspecte ale
exercițiului dreptului părintești în beneficiul și protecția minorului în cauză. În speță, câtă
vreme stabilimentul în care a fost internată reclamanta era o structură specializată pentru copii
ce suferă de tulburări grave comportamentale, iar reclamanta a urmat aici mai multe cursuri și
programe, nu se poate considera că internarea sa nu a vizat asigurarea unei educații
supravegheate. De aceea, plângerea sa este nefondată.
3. Cauza NART împotriva Turciei23 (nr. 20817/04), hotărârea din 6 mai 2008 [Secţia
a II-a]
În fapt
Reclamantul, în vârstă de 17 ani, a fost arestat sub suspiciunea de jaf armat la o băcănie şi
deţinut într-un centru de detenţie pentru adulţi. Avocatul său a solicitat eliberarea sa motivând
că, fiind minor, putea fi reţinut numai în ultimă instanţă şi nu putea fi deţinut într-un centru
23
http://jurisprudentacedo.com/NART-c.-Turciei-Arestarea-provizorie-a-unui-minor-pentru-48-de-zile-intr-un-
Pag41
centru-de-detentie-pentru-adulti-incalcare.html
pentru adulţi. Cu toate acestea, cererea sa a fost respinsă de instanţă, care a avut în vedere
natura faptei şi starea probelor din cauză. Reclamantul a rămas în custodie pentru 48 de zile
înainte de a fi eliberat la începutul procesului, în cererea sa către Curte, el s-a plâns de durata
arestării provizorii.
În drept
Diferite texte internaţionale indicau că arestarea provizorie a minorilor va fi dispusă numai în

ultimă instanţă şi pentru o durată cât mai scurtă posibil. De asemenea, minorii trebuie ţinuţi
separat de adulţi. Reclamantul a fost arestat provizoriu timp de 48 de zile. Pentru a ajunge la
concluzia că durata arestării a fost excesivă, Curtea a notat că autorităţile nu au luat în
consideraţie vârsta reclamantului, faptul că a fost ţinut într-un centru împreună cu adulţii şi că
„starea probelor" nu putea justifica, în sine, durata detenţiei. Concluzie: încălcare (5 voturi la
2).
Art. 41 - 750 euro cu titlu de daune morale.
4. CAZUL BOUAMAR contra BELGIEI24 — Plasarea unui minor într-o casă de

arest cu titlu de măsură provizorie de supraveghere
124. — Minor la data săvârşirii faptelor, Na'im Bouamar a locuit din iunie 1977 până în mai
1978 în diferite cămine pentru minori, beneficiind de o acţiune socială preventivă, prevăzută
de legea din 8 aprilie 1965 privind protecţia tineretului. Din iunie 1978, în virtutea aceleiaşi
legi, el a constituit în mai multe rânduri obiectul unor măsuri judiciare.
în 1980, jurisdicţiile pentru tineri1 iau împotriva sa diferite măsuri provizorii printre care nouă
plasări în închisoare, fiecare având o durată maximă de cincisprezece zile. Toate aceste
măsuri se înscriu în cadrul unei proceduri de urgenţă, prevăzută de art. 53 din legea citată.
Acestea se întemeiază atât pe imposibilitatea materială de a găsi o persoană fizică sau o
instituţie care să-l primească pe loc, cât şi pe comportamentul periculos al acestuia.
între aceste diverse plasări, jurisdicţiile pentru tineri îl încredinţează pe Nai'm Bouamar,
printr-o ordonanţă de modificare a măsurii preventive, mediului său familial sau unei instituţii
de observare şi educare supravegheată a statului.
în faţa Curţii de apel din Liege, minorul contestă legalitatea unora din aceste decizii de
plasare. Recursurile sale sunt declarate inadmisibile, ca fiind lipsite de obiect deoarece, între
timp, el şi-a recăpătat libertatea ca urmare a ordonanţelor emise de jurisdicţiile pentru tineri.
Urmare a unor motive asemănătoare, Curtea de casaţie i-a respins trei dintre recursurile
formulate.
125. — în plângerea sa din 2 septembrie 1980 adresată Comisiei, Na'im Bouamar denunţă
plasările în casele de arest şi condiţiile de recurs; el invocă art. 5 § 1 d), art. 5 §4 şi art. 13,
precum şi art. 14 combinat cu art. 5 §4 din Convenţie?
• Hotărârea din 29 februarie 1988 (Cameră) (seria A nr. 129)
24
http://jurisprudentacedo.com/BOUAMAR-c.-BELGIEI-%E2%80%94-Plasarea-unui-minor-intr-o-casa-de-
Pag42
arest-cu-titlu-de-masura-provizorie-de-supraveghere.html
126. — Statuând mai întâi asupra încălcării art. 5 § 1, Curtea ia în considerare ansamblul celor
nouă plasări ale petiţionarului la casa de arest din Lantin.
Prima ipoteză a alin. d) din art. 5 § 1 se impune singură a fi luată în considerare prin aceea că
trebuia să se controleze respectarea „regularităţii", inclusiv „căile legale―, privind detenţia
suferită de Nai'm Bouamar. Or, „regularitatea" implică nu numai respectarea legislaţiei
naţionale ci şi conformitatea măsurii privative de libertate, în scopul prevăzut de art. 5:
protejarea individului împotriva arbitrarului.
Curtea recunoaşte spiritul liberal al legislaţiei belgiene în materie de delincvenţă juvenilă.

Concepută să evite la maximum privarea de libertate a minorilor, legea din 8 aprilie 1965 nu
autorizează asemenea măsuri decât în cazuri limitate, enumerate de ea. Chiar dacă
interpretarea art. 53 din această lege se pretează la controverse în Belgia, datele cauzei nu sunt
suficiente pentru a constata o neregularitate decurgând din nerespectarea dreptului intem.
Cât despre absenţa arbitrarului, Curtea notează că petiţionarul a făcut obiectul unei „navete"
între arestul din Lantin şi familia sa, fără ca aceasta să conducă la aplicarea efectivă a unui
regim de educaţie supravegheată într-un mediu specializat. în acea perioadă, în Belgia nu
exista o infrastructură potrivită şi adaptată obiectivelor legii menţionate. în consecinţă, o
acumulare inutilă a măsurilor de plasare în arest nu urmărea nici un scop educativ. S-a
încălcat deci art. 5 § 1 (unanimitate).
127. — Guvernul belgian pleda în sensul că procedura urmată în faţa judecătorului pentru
tineri „încorpora" în ea controlul cerut de art. 5 § 4.
Acest magistrat constituie, în mod evident, un „tribunal" din punct de vedere organic. Totuşi,
Curtea aminteşte că art. 5 § 4 nu se mulţumeşte cu un asemenea organ decât dacă procedura
urmată de acesta are un caracter judiciar şi dă garanţii suficiente individului în cauză: în cazul
de faţă, este vorba de posibilitatea de a fi audiată persoana în cauză şi ca aceasta să
beneficieze de asistenţa efectivă a unui avocat. Dacă procedura litigioasă a fost însoţită de
anumite garanţii, care nu sunt neglijabile, nu s-a stabilit însă că avocaţii petiţionarului ar fi
fost prezenţi cu prilejul audierilor care au precedat plasarea în arest a lui Nai'm Bouamar şi
nici că aceştia ar fi avut acces la dosar. Singura apariţie personală în faţa judecătorului pentru
tineri a lui Nai'm Bouamar, foarte tânăr la acea dată, nu era de natură să-i ofere garanţiile
necesare.
Căile de recurs existente nu erau nici ele, în opinia Curţii, conforme prescripţiilor art. 5 § 4.
Noile proceduri urmate în faţa jurisdicţiilor pentru tineri, în scopul revizuirii deciziilor
iniţiale, s-au desfăşurat în absenţa avocaţilor persoanei în cauză. Cât despre apeluri, toate au
fost declarate inadmisibile din lipsă de obiect, iar Curtea de casaţie a respins recursurile
introduse împotriva hotărârilor judiciare astfel adoptate, încât recursurile exercitate nu au
permis jurisdicţiilor competente să statueze, în termen scurt, asupra legalităţii măsurilor de
privare de libertate a petiţionarului.
Pe scurt, au fost încălcate prevederile art. 5 § 4 (6 voturi pentru, 1 împotrivă).
128. — în speţă, Curtea apreciază că nu este necesară examinarea cauzei şi în temeiul art. 13
Pag43
(unanimitate).
129. — Nai'm Bouamar pretindea existența unei discriminări contrare art. 14 combinat cu art.
5 § 4 care ar decurge din faptul că adulţii plasaţi în detenţie preventivă beneficiază, în termen
scurt, de un control al legalităţii acesteia. Curtea estimează că tocmai caracterul protector al
procedurii aplicabile minorilor furnizează o justificare obiectivă şi rezonabilă (unanimitate).
130. — Constatând că nu sunt întrunite condiţiile aplicării art. 50, Curtea rezervă examinarea
acestei chestiuni (unanimitate).
• Hotărârea din 27 iunie 1988 (Cameră) — Aplicarea articolului 50 (seria A nr. 136-F)
131. — în iunie 1988, guvernul belgian l-a informat pe grefierul Curţii că era de acord să
plătească cei 150.000 FB reclamaţi cu titlu de indemnizaţie de către Nai'm Bouamar pentru
prejudiciu. Cel în cauză şi-a dat acordul, iar delegatul Comisiei a declarat că nu ridică nici o
obiecţie.
Curtea constată că soluţia adoptată are un „caracter echitabil", în sensul art. 53 § 4 din
regulamentul său şi decide astfel să radieze cazul de pe rol (unanimitate).
3.2. Practica judiciară a instanțelor din România

3.2.1. Decizii ale Curții Constituționale
1. CURTEA CONSTITUŢIONALĂ, DECIZIA Nr. 265 din 6 mai 2014 referitoare la

excepţia de neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 din Codul penal25
(…)
CURTEA CONSTITUŢIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
Admite excepţia de neconstituţionalitate ridicată de Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie – Secţia
penală în Dosarul nr. 5.714/118/2012 şi constată că dispoziţiile art. 5 din Codul penal sunt
constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în
stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile.
Definitivă şi general obligatorie.
Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului şi Înaltei Curţi de
Casaţie şi Justiţie – Secţia penală şi se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunţată în şedinţa din data de 6 mai 2014.
PREŞEDINTELE CURŢII CONSTITUŢIONALE
AUGUSTIN ZEGREAN
Magistrat-asistent,
Pag44
25
Sursa Legalis.ro
Afrodita Laura Tutunaru
2. CURTEA CONSTITUŢIONALĂ, DECIZIA Nr. 44 din 16 februarie 2016 referitoare

la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 399 alin. (3) lit. d) din Codul de
procedură penală și ale art. 125 alin. (3) din Codul penal
Publicată în Monitorul Oficial nr. 305 din 21.04.2016
(…)
CURTEA CONSTITUȚIONALĂ
În numele legii
DECIDE:
1. Admite excepția de neconstituționalitate ridicată, din oficiu, de instanța de judecată în

Dosarul nr.493/210/2015 al Judecătoriei Chișineu-Criș și constată că dispozițiile art.399
alin.(3) lit.d) din Codul de procedură penală sunt constituționale în măsura în care se referă
numai la măsurile educative neprivative de libertate.
2. Respinge, ca inadmisibilă, excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art.125 alin.(3)

din Codul penal, excepție ridicată de același autor în același dosar al aceleiași instanțe.
Definitivă și general obligatorie.
Decizia se comunică celor două Camere ale Parlamentului, Guvernului și Judecătoriei

Chișineu- Criș și se publică în Monitorul Oficial al României, Partea I.
Pronunțată în ședința din data de 16 februarie 2016.
3.2.2. Decizii ale Înaltei Curți de Casație și Justiție – Completele pentru soluţionarea
recursurilor în interesul legii și Completele pentru dezlegarea unor chestiuni de drept
penal
1. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE Completele pentru soluţionarea

recursurilor în interesul legii, Decizia nr. 5/2016; Dosar nr. 6/2016
Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 493 din 01/07/2016
(…)
ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE

În numele legii,
D E C I D E:
Admite recursul în interesul legii promovat de procurorul general al Parchetului de pe lângă
Înalta Curte de Casație și Justiție.
Pag45
În interpretarea și aplicarea unitară a dispozițiilor art. 7 alin. (1) din Legea nr. 76/2008
privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare26
stabilește că:
În cazul inculpaţilor minori sancţionaţi prin aplicarea unor măsuri educative conform noului
Cod penal, instanţa de judecată nu poate dispune prelevarea probelor biologice pentru
obţinerea şi stocarea în Sistemul Naţional de Date Genetice Judiciare a profilului genetic.
Obligatorie, potrivit art. 474 alin. (4) din Codul de procedură penală.
Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 16 mai 2016.
26
Legea nr. 76 din 8 aprilie 2008 privind organizarea și funcționarea Sistemului Național de Date
Genetice Judiciare,
Art. 1: (1) Prezenta lege are drept scop constituirea Sistemului Național de Date Genetice Judiciare, denumit în
continuare S.N.D.G.J., pentru prevenirea și combaterea unor categorii de infracțiuni prin care se aduc atingeri
grave drepturilor și libertăților fundamentale ale persoanei, în special dreptului la viață și la integritate fizică și
psihică, precum și pentru identificarea cadavrelor cu identitate necunoscută, a persoanelor dispărute sau a
persoanelor decedate în urma catastrofelor naturale, a accidentelor în masă, a infracțiunilor de omor sau a actelor
de terorism.
(2) Prezenta lege stabilește condițiile în care pot fi prelevate probe biologice de la anumite persoane fizice sau
din urmele rămase la locul comiterii unor infracțiuni, în vederea determinării profilului genetic, precum şi
condițiile în care pot fi prelucrate datele cuprinse în S.N.D.G.J.
(3) În S.N.D.G.J. se verifică și se compară profile genetice și date cu caracter personal, în scopul:
a) excluderii persoanelor din cercul de suspecți și identificării autorilor infracțiunilor cuprinse în anexa care face
parte integrantă din prezenta lege;
b) stabilirii identității persoanelor - victime ale catastrofelor naturale, ale accidentelor în masă şi ale actelor de
terorism;
c) realizării schimbului de informații cu celelalte state și combaterii criminalității transfrontaliere;
d) identificării participanților la comiterea infracțiunilor cuprinse în anexă.
Art. 2: În înțelesul prezentei legi, termenii și expresiile de mai jos au următoarele semnificații:
a) profil genetic - codul alfanumeric obținut din materialul genetic, prin aplicarea tehnicilor de biologie
moleculară;
b) analiză genetică judiciară - utilizarea unui set de determinări biochimice prin care informația deținută în
anumite fragmente necodate ale macromoleculei de acid dezoxiribonucleic este transformată într-un cod
alfanumeric specific fiecărui individ;
c) S.N.D.G.J. - ansamblul de subunități interactive și independente în care sunt stocate informații ce sunt utilizate
în scopul prevăzut la art. 1. S.N.D.G.J. cuprinde: baza de date cu caracter personal, baza de date despre caz şi
baza de date cu profile genetice;
d) bază de date cu caracter personal - componenta S.N.D.G.J. care cuprinde: datele cu caracter personal ale
persoanelor prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a) și b) și date despre infracțiunea comisă sau cercetată;
e) bază de date despre caz - componenta S.N.D.G.J. care cuprinde informații referitoare la infracțiune și alte date
de interes pentru munca de poliție, corespondente pofilelor genetice ale urmelor biologice ridicate din câmpul
infracțional și neatribuite unui autor;
f) bază de date cu profile genetice judiciare - componenta S.N.D.G.J. care cuprinde pofilele genetice ale
persoanelor prevăzute la art. 4 alin. (1) lit. a) și b) și ale urmelor biologice prelevate de la fața locului;
g) prelucrare a datelor cuprinse în S.N.D.G.J. - orice operațiune sau set de operațiuni ce se efectuează asupra
datelor cuprinse în S.N.D.G.J., prin mijloace automate sau neautomate, cum ar fi: colectarea, înregistrarea,
organizarea, verificarea, stocarea, compararea, extragerea, consultarea, utilizarea, transmiterea către terți,
ștergerea sau distrugerea;
h) urme biologice - urmele care au în componență celule, țesuturi sau secreții umane;
i) probe biologice - orice urmă sau obiect care are legătură cu o infracțiune, cu cadavrele cu identitate
necunoscută ori cu persoanele dispărute și cele decedate în urma catastrofelor naturale sau a accidentelor în masă
şi a cărei/cărui examinare este necesară pentru stabilirea unei situații de fapt ori pentru identificarea obiectelor
sau persoanelor;
j) metode noninvazive - modalitățile de recoltare a probelor biologice de la persoane fizice, ce nu aduc atingere
intimității și integrității corporale ale persoanei. (…)
Pag46
VICEPREŞEDINTELE ÎNALTEI CURŢI DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE
IONUŢ MIHAI MATEI
Magistrat-asistent,
Adina Andreea Ciuhan Teodoru
2. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, Decizie nr. 4/201427 din 12/05/2014,

Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 434 din 13/06/2014
COMPLETUL PENTRU DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN
MATERIE PENALĂ
Dosar nr. 4/1/2014/HP/P
(…)
PENTRU ACESTE MOTIVE
În numele legii
D E C I D E:
Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Bucureşti Secţia I penală prin Încheierea din
data de 20 februarie 2014, în Dosarul nr. 200/93/2014, în vederea pronunţării unei hotărâri
prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept vizând aplicabilitatea
dispoziţiilor art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii
nr. 286/2009 privind Codul penal cu referire la art. 129 alin. (2) lit. b) din noul Cod penal în
cazul faptelor definitiv judecate la data de 1 februarie 2014 şi stabileşte:
"Prevederile art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii
nr. 286/2009 privind Codul penal cu referire la art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal nu sunt
aplicabile faptelor definitiv judecate la data de 1 februarie 2014."
Obligatorie, potrivit dispoziţiilor art. 477 alin. (3) din Codul de procedură penală.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 12 mai 2014.
3. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, COMPLETUL PENTRU

DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂ, Decizie
nr. 18/201428 din 15/09/2014, Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 775 din
24/10/2014
Decizia nr. 18/2014 privind examinarea sesizării formulate de Tribunalul Galaţi în Dosarul nr.
1.296/233/2014, prin Încheierea de şedinţă din data de 16 mai 2014, prin care s-a solicitat
pronunţarea unei hotărâri prealabile pentru dezlegarea de principiu a chestiunii de drept,
respectiv: dacă în aplicarea art. 21 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 187/2012 pentru punerea în
aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal pedeapsa închisorii executabilă mai mare de
Pag47
27
http://www.scj.ro/decizii_complet_DCD_Penal.asp
28
http://www.scj.ro/decizii_complet_DCD_Penal.asp
5 ani aplicată pentru infracţiuni săvârşite în timpul minorităţii se înlocuieşte cu a) măsura
educativă a internării într-un centru de detenţie pe o durată egală cu durata pedepsei închisorii
ori cu b) măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o durată de 5 ani
Dosar nr. 19/1/2014/HP/P

(…)
În numele legii
D E C I D E:
Admite sesizarea formulată de Tribunalul Galaţi, Secţia penală, prin Încheierea din 16 mai
2014, pronunţată în Dosarul nr. 1.296/233/2014, în vederea pronunţării unei hotărâri
prealabile pentru dezlegarea în principiu a problemei de drept, respectiv dacă în aplicarea art.
21 alin. (1) şi (3) din Legea nr. 187/2012 pedeapsa închisorii executabilă mai mare de 5 ani
aplicată pentru infracţiuni săvârşite în timpul minorităţii se înlocuieşte cu a) măsura educativă
a internării într-un centru de detenţie pe o durată egală cu durata pedepsei închisorii ori cu b)
măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o durată de 5 ani.
Stabileşte că în aplicarea legii penale mai favorabile, după judecarea definitivă a cauzei,
potrivit art. 6 din Codul penal cu referire la art. 21 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 187/2012:
- pedeapsa închisorii executabilă sau pedeapsa în cazul pluralităţii de infracţiuni executabilă
aplicată pentru infracţiunile comise în timpul minorităţii al cărei cuantum este până în 15 ani
se va înlocui cu măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o perioadă egală cu
durata pedepsei închisorii;
- pedeapsa executabilă sau pedeapsa în cazul pluralităţii de infracţiuni executabilă aplicată
pentru infracţiunile comise în timpul minorităţii mai mare de 15 ani, însă care nu depăşeşte 20
de ani, se va înlocui cu măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o perioadă
de 15 ani.
Obligatorie de la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477
alin. (3) din Codul de procedură penală.
Pronunţată în şedinţă publică, astăzi, 15 septembrie 2014.
4. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, COMPLETUL PENTRU

DEZLEGAREA UNOR CHESTIUNI DE DREPT ÎN MATERIE PENALĂ, Decizia
nr. 2/2016, Dosar nr. 4116/1/2015, Publicat in Monitorul Oficial, Partea I nr. 192 din
15/03/201629
(…)
Pag48
29
http://www.scj.ro/736/Cautare-jurisprudenta
în numele legii
D E C I D E:
Admite sesizarea formulată de Curtea de Apel Craiova - Secţia penală şi pentru cauze cu
minori - în Dosarul nr. 44.339/215/2014, prin care se solicită pronunţarea unei hotărâri
prealabile pentru dezlegarea de principiu a problemei de drept: "dacă, în cazul în care, un
inculpat minor săvârşeşte, în timpul minorităţii, un concurs de infracţiuni, fiind ulterior trimis
în judecată pentru săvârşirea infracţiunilor din cadrul concursului de infracţiuni, prin
rechizitorii distincte, iar pentru una dintre infracţiuni i s-a aplicat o măsură educativă
neprivativă de libertate, pe care a executat-o integral înainte de a fi trimis în judecată şi pentru
săvârşirea celorlalte infracţiuni din cadrul concursului, în momentul în care i se aplică o
măsură educativă pentru toate infracţiunile din cadrul concursului de infracţiuni, conform art.
129 alin. (1) din Codul penal, durata măsurii educative deja executate se scade din durata noii
măsuri educative aplicate pentru întreg concursul de infracţiuni sau se va dispune executarea
integrală a noii măsuri educative aplicate pentru concursul de infracţiuni, atât în cazul
aplicării unei măsuri educative neprivative de libertate, cât şi în cazul aplicării unei măsuri
educative privative de libertate." Stabileşte că, în ipoteza infracţiunilor concurente săvârşite în
timpul minorităţii, judecate separat, durata măsurii educative neprivative de libertate, dispusă
pentru o infracţiune concurentă şi executată, nu se scade din durata măsurii educative
neprivative sau privative de libertate, dar va fi avută în vedere la alegerea şi stabilirea
sancţiunii conform art. 129 alin. (1) din Codul penal. Obligatorie de la data publicării în
Monitorul Oficial al României, Partea I, potrivit art. 477 alin. (3) din Codul de procedură
penală. Pronunţată în şedinţă publică astăzi, 26 ianuarie 2016.
3.2.3. Soluții de speță ale instanțelor
1. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, Secţia Penală, Decizia nr.

55/RC/201530
(…)
Conform art. 114 alin. (2) lit. b) din noul C. pen., în cazul în care pedeapsa prevăzută de lege
pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea de 7 ani sau mai mare ori detenţiunea pe viaţă,
se poate dispune faţă de minor o măsură educativă privativă de libertate.
Prin „pedeapsă prevăzută de lege‖ se înţelege, conform art. 187 din noul C. pen., pedeapsa
prevăzută în textul de lege care incriminează fapta săvârşită în formă consumată, fără luarea
în considerare a cazurilor de reducere sau de majorare a pedepsei. În consecinţă, chiar dacă
minorul a săvârşit infracţiunea în forma tentativei, dacă pedeapsa prevăzută de lege pentru
infracţiunea consumată este închisoare de 7 ani sau mai mare (în cazul infracţiunii de omor
prevăzută de art. 188 C. pen. pedeapsa este de la 10 - 20 ani) instanţa poate lua faţă de minor
o măsură educativă privativă de libertate.
30
http://www.scj.ro/1093/Detalii-
Pag49
jurisprudenta?customQuery%5B0%5D.Key=id&customQuery%5B0%5D.Value=120564
Dispoziţiile art. 125 C. pen. reglementează măsura educativă privativă de libertate a internării
într-un centru de detenţie ce constă în internarea minorului într-o instituţie specializată în
recuperarea minorilor, cu regim de pază şi supraveghere, în cadrul căreia urmează programe
intensive de reintegrare socială, precum şi programe de pregătire şcolară şi formare
profesională potrivit aptitudinilor minorilor.
Potrivit art. 125 alin. (2) C. proc. pen. perioada pentru care se dispune internarea într-un
centru de detenţie este cuprinsă între 2 şi 5 ani, în cazul în care pedeapsa prevăzută de lege
pentru infracţiunea săvârşită este închisoarea sub
20 de ani şi între 5-15 ani, în cazul în care pedeapsa prevăzută de lege pentru infracţiunea
săvârşită este închisoarea de 20 de ani sau mai mare ori detenţiunea pe viaţă (de ex.
infracţiunea de omor prevăzută de art. 188 C. pen., reţinută în sarcina inculpatului, pentru care
legea prevede maximul special al pedepsei închisorii de 20 de ani).
Faţă de cele reţinute, constatând că inculpatul P.N.I. a săvârşit infracţiunea de omor,
prevăzută de art. 188 C. pen., în forma tentativei, instanţa putea lua faţă de acesta măsura
educativă privativă de libertate (conform art. 114 alin. (2) lit. b) C. pen.) a internării într-un
centru de detenţie pe o perioadă cuprinsă între 5 şi 15 ani (art. 125 alin. (2) C. pen.).
Astfel, perioada internării într-un centru de detenţie, stabilită de instanţa de control judiciar,
de 7 ani, se încadrează în limitele prevăzute de art. 125 alin. (2) C. pen. (5-15 ani), motiv
pentru care nu se poate susţine că este aplicată în afara limitelor prevăzute de lege. (…)
2. ÎNALTA CURTE DE CASAŢIE ŞI JUSTIŢIE, Secţia Penală, decizia penală nr.

177/A din 22 mai 201431
(…)
Prin sentinţa penală nr. 2 din 8 ianuarie 2014 pronunţată de Judecătoria Sighişoara, s-au
hotărât următoarele:
În baza art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a) şi g) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.
pen. şi art. 37 lit. b) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul D.F., la 4 ani închisoare pentru
săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată.
În baza art. 208 alin. (1), art. 209 alin. (1) lit. a) şi g) C. pen., cu aplicarea art. 41 alin. (2) C.
pen. şi art. 37 lit. b) C. pen. l-a condamnat pe inculpatul D.V., la 4 ani închisoare pentru
săvârşirea infracţiunii de furt calificat în formă continuată.
Împotriva acestei hotărâri au declarat recurs inculpaţii D.F. şi D.V. Instanţa de recurs a
constatat că devin incidente dispoziţiile art. 5 alin. (1) C. pen. privind aplicarea legii penale
mai favorabile, ca urmare a intrării în vigoare a noului Cod penal, limitele de pedeapsă
prevăzute de lege pentru această infracţiune fiind modificate. Totodată s-a pus în discuţie
prescripţia răspunderii penale pentru faptele săvârşite.
În condiţiile în care, la momentul dezbaterilor judiciare, prescripţia răspunderii penale era
îndeplinită în cauză ca urmare a aplicării art. 5 C. pen., în interpretarea dată de Înalta Curte de
Casaţie şi Justiţie prin decizia nr. 2/2014, faptul că, până la pronunţarea hotărârii în apel, a
fost publicată în Monitorul Oficial al României decizia nr. 265/2014 a Curţii Constituţionale
Pag50
31
http://idrept.ro/DocumentView.aspx?DocumentId=2214392
care răstoarnă interpretarea adusă art. 5 de către instanţa Supremă nu împiedică pronunţarea
unei hotărâri de încetare a procesului penal, chiar dacă prescripţia răspunderii penale nu ar
mai fi fost împlinită în lumina acestei ultime decizii.
S-a făcut precizarea că la data judecării pe fond a apelului, 7 mai 2014, erau în vigoare
dispoziţiile Deciziei nr. 2/14 aprilie 2014 pronunţată de ÎCCJ în completul pentru dezlegarea a
unor chestiuni de drept în materie penală, prin care s-a stabilit că „În aplicarea art. 5 din C.
pen., prescripţia răspunderii penale reprezintă o instituţie autonomă faţă de instituţia
pedepsei‖. Decizia era obligatorie, potrivit dispoziţiile art. 477 alin. (3) C. pr. pen.
Instituţia prescripţiei răspunderii penale apare ca fiind una autonomă faţă de pedeapsa
prevăzută de lege, astfel încât devin incidente şi în acest caz dispoziţiile art. 5 alin. (1) C. pen.
privind aplicarea legii penale mai favorabile, aşa cum dealtfel a stabilit şi instanţa supremă
prin decizia nr. 2/14 aprilie 2014, obligatorie potrivit dispoziţiilor art. 447 alin. (3) C. pr. pen.
În acest interval de timp, înainte cu numai două zile de data fixată pentru pronunţare, în 20
mai 2014 a fost publicată în Monitorul Oficial al României decizia nr. 265 din 6 mai 2014
pronunţată de Curtea Constituţională, prin care, diametral opus celor statuate de către instanţa
supremă, instanţa de contencios constituţional a stabilit că „... dispoziţiile art. 5 din C. pen.
sunt constituţionale în măsura în care nu permit combinarea prevederilor din legi succesive în
stabilirea şi aplicarea legii penale mai favorabile‖.
În situaţia particulară din cauză, aşa cum a fost expusă mai sus, publicarea deciziei Curţii
Constituţionale nu poate duce însă la pronunţarea unei alte soluţii decât cea de încetare a
procesului penal şi de lăsare nesoluţionată a acţiunii civile, ca urmare a intervenirii
prescripţiei speciale a răspunderii penale, deoarece, în caz contrar ar fi încălcat principiul
previzibilităţii legii penale, ceea ce atrage încălcarea dreptului fundamental consacrat de art. 7
din Convenţia europeană de apărare drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale.
3. CURTEA DE APEL CLUJ, SECŢIA PENALĂ ŞI DE MINORI, DECIZIA PENALĂ

NR.97/A/201432
(…)
Dintre măsurile educative enumerate în Noul Cod penal, Curtea apreciază că în speţă sunt
operante prevederile art. 117 Noul Cod penal.
Potrivit acestui text, care reglementează măsura educativă neprivativă de libertate, a stagiului
de formare civică, aceasta se impune şi constă în obligaţia minorului de a participa la un
program cu o durată de cel mult 4 luni, pentru a-l ajuta să înţeleagă consecinţele legale şi
sociale la care se expune în cazul săvârşirii de infracţiuni şi pentru a-l responsabiliza cu
privire la comportamentul său viitor.
Curtea a ales această măsură educativă faţă de datele ce caracterizează persoana inculpatului
cât şi raportat la circumstanţele reale de săvârşirea infracţiunilor.
Pag51
32
Pentru motivele ce preced, Curtea în baza art. 421 pct 2 lit a NCPP va lua faţă de inculpatul
N.M. măsura educativă neprivativă de libertate a stagiului de formare civică, conform art. 115
lit. a rap. la art. 117 NCP pe o durată de 3 luni, pentru comiterea infracţiunilor de conducere
pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care nu deţine permis de
conducere, prev. de art. 86 alin. 1 din OUG 195/2002 cu aplic. art. 99 alin. 3 VCP; conducere
pe drumurile publice a unui autovehicul de către o persoană care are în sânge o alcoolemie
peste limita legală, prev. de art. 87 alin. 1 din OUG 195/2002 cu aplic. art. 99 alin. 3 VCP şi
distrugere din culpă, prev. de art. 219 alin. 2 VCP cu art. 99 alin. 3 VCP, totul cu art. 33 lit. a
VCP.
Conform art. 117 alin. 2 NCP organizarea, asigurarea participării şi supravegherea minorului
pe durata cursului de formare civică, se vor face sub coordonarea Serviciului de Probaţiune de
pe lângă Tribunalul Sălaj, fără a afecta programul şcolar sau profesional al minorului.
În baza art. 121 NCP pe durata executării stagiului de formare civică, Curtea va impune
inculpatului minor următoarele obligaţii:
a) să nu depăşească, fără acordul serviciului de probaţiune, limita teritorială a judeţului Sălaj;
b) să nu se afle în cluburi sau la manifestări sportive, culturale ori la alte adunări publice;
c) să se prezinte la serviciul de probaţiune la datele fixate de acesta;
Se va atrage atenţia inculpatului asupra nerespectării prevederilor art. 121 şi 123 NCP ce atrag
înlocuirea măsurii educative neprivative de libertate cu o altă măsură mai severă sau măsură
educativă privativă de libertate.
Se va dispune punerea de îndată în executare a prezentei decizii.
Se vor menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei atacate.
Se va stabili în favoarea Baroului Cluj suma de 50 lei onorariu parţial pentru apărătorul din
oficiu al inculpatului, av...., sumă ce se va plăti din FMJ, conform art. 274 alin. 1 NCPP
Cheltuielile judiciare avansate de stat vor rămâne în sarcina acestuia, conform art. 275 pct.4
alin 3 NCPP.
4. CURTEA DE APEL G_____, SECŢIA PENALĂ ŞI PENTRU CAUZE CU MINORI,

DECIZIA PENALĂ NR. 978/A33, Ședința nepublică de la 01 Octombrie 2015
(…)
În privinţa inculpatului minor I____ (fost N_____) P____ C_______, în temeiul art. 233 Cod
penal, cu aplicarea art. 113 Cod penal, art. 114 alin. 1 Cod penal şi art. 120 Cod penal, art. 5
Cod penal, va lua faţă de acesta măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă de 6 (şase)
luni (faptă din 25.06.2012).
Va constata că infracţiunea din prezenta cauză este concurentă cu infracţiunea pentru care
inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an închisoare, cu suspendarea condiţionată a
Pag52
33
executării acesteia, aplicată prin sentinţa penală nr. 682/01.04.2013 a Judecătoriei G_____,
definitivă la 08.05.2013 prin nerecurare (faptă din iunie 2012), precum şi cu infracţiunea
pentru care inculpatului i-a fost aplicată măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă de 4
luni, dispusă prin sentinţa penală nr. 2894/19.11.2014 a Judecătoriei B_____, definitivă la
data de 17.12.2012 prin neapelare (faptă din octombrie - noiembrie 2012).
În privinţa inculpatului minor R______ A_____ Nicuşor, în temeiul art. 48 alin. 1 rap. la art.
233 Cod penal, cu aplicarea art. 113 Cod penal, art. 114 alin. 1 Cod penal şi art. 120 Cod
penal, art. 5 Cod penal, va lua faţă de acesta măsura educativă a asistării zilnice pe o perioadă
de 4 (patru) luni (faptă din 25.06.2012).
Va constata că infracţiunea din prezenta cauză este concurentă cu infracţiunea pentru care
inculpatul a fost condamnat la pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare, cu suspendarea
condiţionată a executării acesteia, aplicată prin sentinţa penală nr. 2069/18.11.2013 a
Judecătoriei B_____, definitivă la 10.12.2013 prin nerecurare (faptă din iunie, iulie 2012),
precum şi cu infracţiunea pentru care inculpatului i-a fost aplicată măsura educativă a asistării
zilnice pe o perioadă de 6 luni, dispusă prin sentinţa penală nr. 2894/19.11.2014 a Judecătoriei
B_____, definitivă la data de 17.12.2012 prin neapelare (faptă din septembrie 2012 - ianuarie
2013).
Este important de precizat că legiuitorul a intenţionat să respecte autoritatea de lucru judecat a
hotărârilor de condamnare pronunţate sub legea veche, chiar şi în situaţia în care minorului i
s-a aplicat o pedeapsă, arătând expres, în art. 22 din Legea 187/2012, că „măsura suspendării
executării pedepselor aplicate în bazaCodului penal din 1969 pentru infracţiuni comise în
timpul minorităţii se menţine şi după _____________________ Codului penal‖.
Curtea constată, totodată, că nu este posibilă nici revocarea suspendării condiţionate a
executării pedepselor aplicate anterior inculpaţilor, cum greşit a procedat instanţa de fond,
însă nici anularea suspendării, neaflându-ne în situaţia prevăzută de art. 130 Cod penal.
Potrivit acestui text de lege, dacă pe durata termenului de supraveghere al amânării aplicării
pedepsei, al suspendării sub supraveghere ori al liberării condiţionate se descoperă că
persoana supravegheată mai săvârşise o infracţiune în timpul minorităţii pentru care s-a luat,
chiar după expirarea acestui termen, o măsură educativă privativă de libertate, amânarea,
suspendarea sau liberarea se anulează, aplicându-se în mod corespunzător dispoziţiile art. 129
alin. (2) - (4).
Prin urmare, în actuala reglementare, anularea suspendării executării pedepsei este
condiţionată de existenţa unei măsuri educative privative de libertate, situaţie ce nu se
regăseşte în prezenta speţă, unde minorilor li s-au aplicat măsuri educative neprivative de
libertate.
Date fiind aceste împrejurări, respectiv imposibilitatea revocării ori anulării suspendării,
natura diferită a sancţiunilor, însă şi vidul legislativ din cod, dar şi din legea de aplicare, se
pune problema modalităţii în care se soluţionează antecedentele penale, situaţia de faţă fiind
una atipică, tranzitorie.
Astfel, Codul penal actual a modificat într-o manieră substanţială regimul sancţionator
aplicabil minorilor, renunţând complet la aplicarea de pedepse în favoarea măsurilor
Pag53
educative. În mod firesc, în cazul pluralităţii de infracţiuni legiuitorul a indicat, în dispoziţiile

art. 129 Cod penal, modul în care trebuie să se procedeze în cazul concursului de infracţiuni,
fără însă a avea în vedere şi prezenta situaţie (care nu se va mai regăsi ulterior, pedepsele
pentru minori fiind excluse), în care s-au aplicat pentru fapte comise în timpul minorităţii atât
pedeapsa închisorii, cât şi măsuri educative neprivative de libertate.
Totuşi, dificultatea determinată de absenţa unui text de lege nu poate, în opinia Curţii, să
conducă la ignorarea pluralităţii de infracţiuni, la nesoluţionarea antecedentelor penale ale
inculpaţilor minori. Astfel, Curtea susţine necesitatea aplicării principiilor de drept penal
privind concursul de infracţiuni, ţinându-se seama că atât pedepsele, cât şi măsurile educative
urmăresc în egală măsură reeducarea minorului şi sunt dispuse, în ambele situaţii, ca urmare a
săvârşirii unor fapte penale.
Curtea remarcă, în acest context, că în dispoziţiile art. 129 alin. 2 lit. a Cod penal se
reglementează o situaţie uşor similară, cu precizarea că pedeapsa este aplicată pentru fapte
comise în majorat, arătându-se că – în acest caz – se va executa numai pedeapsa, nu şi măsura
neprivativă de libertate.
În consecinţă, în vederea respectării principiilor de drept penal privind concursul de
infracţiuni şi pentru evitarea creării unor dezavantaje inculpaţilor minori, mai ales în condiţiile
în care nu există nici un temei de natură a justifica tratamentul diferenţiat faţă de alţi autori ai
unei pluralităţi de infracţiuni, Curtea apreciază necesar a proceda ca în situaţia similară
prevăzută de art. 129 alin. 2 lit. a Cod penal, urmând ca inculpaţii să execute numai pedeapsa
închisorii, în modalitatea stabilită prin hotărârea judecătorească definitivă, în prezent nefiind
posibil a se interveni asupra sancţiunii, cuantumului, modalităţii de executare.
În privinţa măsurilor educative neprivative de libertate stabilite faţă de minori, având în
vedere procedeul descris anterior, agreat de instanţa de apel, se subliniază că acestea nu se vor
mai executa, reeducarea minorului realizându-se prin executarea pedepselor cu închisoare – în
modalitatea suspendării condiţionate - deja aplicate prin hotărâri definitive de condamnare.
Astfel, conform art. 38 şi art. 129 alin. 2 lit. a Cod penal, combinat cu art. 22 alin. 1 din Legea
nr. 187/2012, va stabili ca inculpatul I____ P____ C_______ (fost N_____) să execute
sancţiunea cea mai grea, respectiv pedeapsa de 1 an închisoare, în modalitatea suspendării
condiţionate a executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 3 ani, calculat cu
începere de la data de 08.05.2013.
Conform art. 38 şi art. 129 alin. 2 lit. a Cod penal, combinat cu art. 22 alin. 1 din Legea nr.
187/2012, va stabili ca inculpatul R______ A_____ Nicuşor să execute sancţiunea cea mai
grea, respectiv pedeapsa de 1 an şi 2 luni închisoare, în modalitatea suspendării condiţionate a
executării pedepsei pe durata termenului de încercare de 2 ani şi 2 luni, calculat cu începere
de la data de 10.12.2013.
Va dispune punerea de îndată în libertate a inculpatului R______ A_____ Nicuşor din
executarea măsurii educative a internării într-un centru educativ pe o perioadă de 1 an şi 2
luni (aplicată prin sentinţa penală apelată), dacă nu este arestat în altă cauză.
Va menţine celelalte dispoziţii ale hotărârii apelate. (…)
Pag54
5. CURTEA DE APEL A___ I____, SECTIA PENALA SI PENTRU CAUZE CU
MINORI, DECIZIA PENALĂ NR. 839/A/201534, Ședința nepublică de la 23
Septembrie 2015
(…)
În ceea ce îl priveşte pe inculpatul apelant O____ G_______ s-a reţinut că acesta, împreună
cu ceilalţi doi inculpaţi, pe timp de zi şi prin escaladarea gardului cei trei inculpaţi au pătruns
în incinta curţii imobilului aparţinând _____________________ Mediaş de unde au sustras
200 m cablu electric de pe un tambur pe care l-au vândut la un centru de colectare fier vechi
pentru 160 lei, iar în luna octombrie 2014 aceiaşi trei inculpaţi au pătruns într-un imobil de
unde au sustras din pod un capac de inox, fapte care, fiecare în parte, întrunesc elementele
constitutive ale infracţiunii de furt calificat prevăzută de art.228 alin.1, 229 alin.1 lit.d Cod
penal.
Individualizarea măsurii educative ce poate fi aplicată minorului pentru faptele comise poate
fi discutată exclusiv din punctul de vedere al duratei internării într-un centru educativ, în
condiţiile în care inculpatul a fost condamnat prin sentinţa penală nr.49/2015 definitivă la
măsura educativă privativă de libertate a internării într-un centru educativ pentru 1 an astfel că
instanţa avea posibilitatea de a prelungi măsura privativă de libertate până la maximul ei de 3
ani.
Raportat la conţinutul concret al faptelor reţinute în sarcina inculpatului, la bunurile care au
fost sustrase, constând în 200 m de cablu şi un capac de inox, se apreciază că nu se impunea
prelungirea până la durata maximă a măsurii educative, o durată de 2 ani fiind în măsură să
contribuie eficient la reeducarea inculpatului.
În consecinţă, în vederea reindividualizării duratei măsurii educative, în baza art.421pct.2 lit.a
C.pr.pen., Curtea va admite apelul declarat de inculpatul O____ G_______ împotriva
Sentinţei penale nr.110/2015 pron. de Judecătoria Mediaş în dosar nr. XXXXXXXXXXXX şi
în consecinţă:
Va desfiinţa sentinţa atacată numai sub aspectul laturii penale, în ceea ce priveşte durata
măsurii educative aplicate inculpatului [măsura educativă privativă de libertate a internării
într-un centru educativ pe o durată de până la 3 ani – n.m.] şi rejudecând:
Va reduce la 2 ani durata măsurii educative a internării într-un centru educativ dispusă faţă de
inculpatul O____ G_______, pentru săvârşirea infracţiunilor furt calificat în formă continuată,
prev. de art. 228 alin.1, art.229 alin.1 lit. d C.P., cu aplicarea art. 35 alin.1 C.P; furt calificat în
formă continuată prev. de art.228 alin. 1, art. 229 alin.1 lit. d C.P., cu aplicarea art. 35 alin. 1
C.P.
Va menţine celelalte dispoziţii ale sentinţei penale atacate.
Pag55
34
6. CURTEA DE APEL C________, SECTIA PENALĂ ŞI PENTRU CAUZE PENALE
CU MINORI ŞI DE FAMILIE, DECIZIA PENALĂ NR. 135/MP35,Şedinţa publică de
la 28 septembrie 2015
(…)
Sub aspectul individualizării măsurii educative, trebuie avute în vedere criteriile generale
prevăzute de art.74 Cod penal, respectiv împrejurările şi modul de comitere a infracţiunii,
precum şi mijloacele folosite; starea de pericol creată pentru valoarea ocrotită; natura şi
gravitatea rezultatului produs ori a altor consecinţe ale infracţiunii; motivul săvârşirii
infracţiunii şi scopul urmărit; natura şi frecvenţa infracţiunilor care constituie antecedente
penale ale infractorului; conduita după săvârşirea infracţiunii şi în cursul procesului penal;
nivelul de educaţie, vârsta, starea de sănătate, situaţia familială şi socială.
Se impune ca în cadrul procesului de individualizare instanţa să ia în considerare împreună
toate criteriile prevăzute de norma legală amintită, să le evalueze laolaltă şi, după caz, să le
acorde o pondere deosebită fiecăruia dintre acestea, determinată de propriul lor conţinut, în
vederea stabilirii sancţiunii penale corespunzătoare pentru reeducarea inculpatului. În acest
context se impune, pe de o parte, a se acorda atenţia cuvenită circumstanţelor reale de
săvârşire a faptei, iar pe de altă parte, instanţa trebuie să evalueze în cadrul acestei analize şi
elementele ce caracterizează persoana inculpatului.
Având în vedere contextul săvârşirii faptelor, precum şi circumstanţele personale ale
inculpatului, în mod temeinic prima instanţă a dispus aplicarea măsurii internării într-un
centru de detenţie.
Din această perspectivă, instanţa de apel evidenţiază că faptele reţinute în sarcina inculpatului
prezintă un grad ridicat de pericol social, ce rezultă din relaţiile sociale încălcate, din
împrejurările şi modalitatea de comitere (pe timp de noapte, în timp ce persoanele vătămate
dormeau în locuinţe, prin acţiuni conjugate, prin efracţie şi prin întrebuinţarea de violenţe şi
ameninţări), urmările produse, impactul social deosebit al faptelor.
Totodată, prin referatul de evaluare întocmit în cauză s-a reţinut că inculpatul C_______
G_____ A________ frecventează un anturaj negativ: tineri dezinteresaţi de şcoală, preocupaţi
de consumul de alcool şi etnobotanice. Beneficiază însă de sprijinul locativ, material,
financiar şi afectiv din partea mamei şi a celor două surori. Inculpatul minor a absolvit 8
clase, fiind ulterior exmatriculat de la Colegiul B___ Segal din municipiul Tulcea, întrucât a
consumat etnobotanice împreună cu mai mulţi tineri. S-a mai reţinut că minorul dispune de
puţine resurse personale pe care să le folosească în procesul de schimbare comportamentală.
Prin urmare, raportat la datele ce caracterizează faptele penale şi persoana inculpatului, având
în vedere gravitatea faptelor săvârşite, consecinţele acestora, reacţia în comunitate şi reacţia
pe care organele judiciare trebuie să o aibă faţă de săvârşirea unor astfel de infracţiuni, Curtea
apreciază că măsura educativă stabilită de către prima instanţă poate contribui la realizarea
scopului preventiv şi educativ.
Pag56
35
Pentru considerentele expuse anterior, întrucât criticile formulate nu pot fi primite şi nu se
constată neregularităţi ale sentinţei penale apelate care să fie luate în considerare din oficiu, în
temeiul art.421 pct.1 lit.b Cod procedură penală va respinge ca nefondat apelul declarat de
inculpatul C_______ G_____ A________ împotriva sentinţei penale nr.650/11.05.2015,
pronunţată de Judecătoria Tulcea în dosarul penal nr.XXXXXXXXXXXXX. (…)
3.3 Practica judiciară a instanțelor din alte state
1. ,,Vârsta care apare în reglementările legale este cea de 18 ani, rezultând într-o dispoziție
specială pentru minor, de fapt minoritatea penală este de ordine publică‖.
Crim, 30 septembrie 1999, Bull. Crimin .., nr. 62, Manon Fraysse sub îndrumarea
profesorului Agathe Lepage, Varsta în dreptul penal special, Universitatea Pantheon-Assas
Paris II, p. 16, http://en.jurispedia.org
2. ,, 1. Specializarea poate fi totuși limitată la competența instanței, așa cum este cazul
instanței judecătorești pentru minori, creată prin legea din 10 august 2011.
2. Se înființează în cadrul fiecărui Tribunal de mare instanță (TGI- fr.) un tribunal pentru
minori, compus din trei magistrați ai TGI. Acesta are competența de a soluționa cauzele cu
minori cu vârsta de peste 16 ani, acuzați de una sau mai multe infracțiuni, pedepsibile cu
închisoarea de cel puțin trei ani, săvârșite în stare de recidivă legală.
Procedurile în fața acestor instanțe sunt în mare măsură derogatorii față de dreptul comun, în
măsura în care procedurile obișnuite sunt inadecvate pentru această categorie, iar specificul
vârstei minorului necesită un tratament particular. Nu vom reveni aici la detaliile asupra
procedurilor, dar va fi luată ca exemplu legea din 10 august 2011, care a introdus reducerea
procesului penal la o primă ședință și amânarea pronunțării sancțiunii la o a doua ședință în
termen de cel mult șase luni, minorul de 13 ani nu poate fi reținut în custodia poliției dacă nu
sunt îndeplinite condițiile speciale, nu poate fi pus sub supraveghere judiciară, în detenție sau
mai mult minorul trebuie să fie asistat în mod efectiv de un avocat. "
Crim, 28 iunie 2000, Bull. Crimin, nr. 254, Manon Fraysse sub îndrumarea profesorului
Agathe Lepage, Varsta în dreptul penal penal, Universitatea Pantheon-Assas Paris II, pp. 17-
18, http://en.jurispedia.org
3. Minorii între treisprezece și optsprezece ani
Acești minori comit din punct de vedere juridic o infracțiune. În ceea ce privește pedeapsa, în
principiu se pot autoriza numai măsuri educative. Cu toate acestea, instanța poate stabili o
pedeapsă, însă numai pe baza persoanei minorului și a circumstanțelor infracțiunii. Această
pedeapsă nu este neapărat aceeași pedeapsă care poate fi aplicată unui major. Reducerea poate
fi respinsă.‖
http://fr.jurispedia.org/index.php/Minorit%C3%A9_p%C3%A9nale_(fr)
4. Vinter și alții vs. Regatul Unit al Marii Britanii [2013], Cererile nr. 66069/09 și 3896/10,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului - privind compatibilitatea "pedepsei detențiunii pe
viață" cu interzicerea torturii, pedepselor inumane sau degradante. Nu se referă în mod
specific la copii, ci explică clar că această linie de jurisprudență nu se adresează infractorilor
Pag57
minori care săvârșesc infracțiuni, sancționate cu pedepse pe viață.
https://www.crin.org/en/home/ages/europe
• Singh vs. Regatul Unit; Hussain vs. Regatul Unit [1996] Cererile nr. 23389/94 și 21928/93,
Curtea Europeană a Drepturilor Omului - sentințele de privare de libertate ,,cât dorește
Majestatea Sa‖ încalcă articolul 5 (4) al CEDO, în măsura în care cei condamnați nu au
posibilitatea de a urma o procedură în instanță, de a contesta legalitatea detenției în curs de
desfășurare la o instanță cu putere (competență) de eliberare.
https://www.crin.org/en/home/ages/europe
Pag58
4. TESTE DE AUTOEVALUARE36
1. Măsurile educative care se pot lua față de minorii care răspund penal sunt:
a. Stagiul de formare civică și supravegherea;
b. Mustrarea și supravegherea.
c. Internarea într-un centru de detenție și internarea într-un centru educativ.
2. În cazul unui minor cu vârsta de 15 ani care săvârșește o infracțiune:

a. se ia o măsură neprivativă de libertate, de regulă;
b. se poate lua și o măsură privativă de libertate;
c. se ia o măsură neprivativă de libertate, în toate cazurile.
3. Dacă minorul comite o infracțiune chiar în ziua în care a împlinit 14 ani:

a. nu i se poate aplica în niciun caz o pedeapsă;
b. nu îi poate fi aplicată o măsură educativă privativă de libertate;
c. nu va răspunde penal.
4. Dacă până la judecarea cauzei inculpatul minor devine major, instanța poate aplica
următoarea sancțiune:
a. mustrarea;
b. asistarea zilnică;
c. pedeapsa accesorie a interzicerii unor drepturi.
5. Măsurile educative neprivative de libertate sunt:

a. mustrarea, mustrarea cu avertisment, amenda de la 10 lei la 1000 de lei;
b. stagiul de formare civică, supravegherea, consemnarea la sfârșit de săptămână,
asistarea zilnică;
c. internarea într-un centru educativ, internarea într-un centru de detenție.
36
A se vedea M. Udroiu, Teste grilă. Drept penal și procedură penală, Ed. Universul Juridic, București, 2016,
pp. 67 și urm.; E. Stănișor, Teste grilă pentru admiterea în magistratură și avocatură, Ed. Universul Juridic,
București, 2014, p. 47 și urm.; P. Dungan, E.G. Simionescu, Drept penal. Teste grilă pentru licență, masterat,
admitere în avocatură și magistratură, Ed. Hamangiu, București, 2014, pp. 158 și urm. De asemenea, a se
Pag59
vedea supra 3. SOLUȚII DIN PRACTICA JUDICIARĂ ÎN MATERIA RĂSPUNDERII PENALE A

MINORULUI, pp. 41 și urm.
6. În Hotărârea CEDO, Camera, Bouamar contra Belgiei, 29 februarie 1988, 9106/80,
s-a stabilit că:
a. internarea unui minor într-un centru de detenție nu este neapărat contrar art. 5 § 1
lit. d*, chiar dacă nu este de natură a putea fi considerată drept educație supravegheată
a minorului; este necesar ca ea să fie urmată sau măcar să se încerce finalizarea sa cu
un sistem de educație supravegheată;
b. internarea unui minor într-un centru de detenție nu este contrar art. 5 § 1 lit. d*,
numai dacă este de natură a putea fi considerată drept educație supravegheată a
minorului;
c. „scopul‖ detenției minorului trebuie să fie imediat și să apară de la momentul

începerii privării de libertate.
7. În Hotărârea CEDO, secția II, decizia Koniarska contra Marea Britanie, 12

octombrie 2000, 33670/96, s-a stabilit că:
a. atunci când este vorba despre un minor trecut în grija autorităților locale, educația
supravegheată trebuie să înglobeze numeroase aspecte ale exercițiului dreptului
părintești în beneficiul și protecția minorului în cauză.
b. ținând cont de faptul reclamanta a fost minoră pe toată perioada în discuție, trebuie
verificat în ce măsură internarea sa servea obiectivului realizării unei educații
supravegheate;
c. în raport de detenția unui minor, educația supravegheată trebuie neapărat asociată cu

noțiunea de urmare a unor cursuri în clasa de școală.
8. Prin Decizia Curții Constituționale nr. 265/06.05.2014 referitoare la excepţia de

neconstituţionalitate a dispoziţiilor art. 5 din Codul penal (aplicarea legii penale mai
favorabile până la judecarea definitivă a cauzei), s-a constatat că:
a. dispoziţiile art. 5 din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care legile
succesive prevăd game diferite de pedepse;
b. dispoziţiile art. 5 din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care nu permit
combinarea prevederilor din legi succesive în stabilirea şi aplicarea legii penale mai
favorabile;
c. dispoziţiile art. 5 din Codul penal sunt constituţionale în măsura în care legea în
vigoare la momentul săvârşirii infracţiunii (vechea lege) este mai favorabilă decât cea
în vigoare la momentul judecării (noua lege).
9. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie - Completele pentru soluționarea recursurilor în

interesul legii, în Decizia nr. 5/2016, a admis recursul în interesul legii și a stabilit că:
Pag60
a. în cazul inculpaților minori sancționați prin aplicarea unor măsuri educative

conform noului Cod penal, instanța de judecată nu poate dispune prelevarea probelor
biologice pentru obținerea și stocarea în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare
a profilului genetic;
b. în cazul inculpaților minori sancționați prin aplicarea unor măsuri educative
conform noului Cod penal, instanța de judecată va dispune prelevarea probelor
biologice pentru obținerea și stocarea în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare
a profilului genetic;
c. în cazul inculpaților minori sancționați prin aplicarea unor măsuri educative
conform noului Cod penal, instanța de judecată poate dispune – având în vedere
interesul descoperirii persoanelor care comit infracțiuni - prelevarea probelor biologice
pentru obținerea și stocarea în Sistemul Național de Date Genetice Judiciare a
profilului genetic.
10. Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie, Completele pentru dezlegarea unor chestiuni
de drept în materie penală, în Decizia nr. 18/2014, stabileşte că în aplicarea legii penale mai
favorabile, după judecarea definitivă a cauzei, potrivit art. 6 din Codul penal cu referire la art.
21 alin. (1), (2) şi (3) din Legea nr. 187/2012:
a. - pedeapsa închisorii executabilă sau pedeapsa în cazul pluralităţii de infracţiuni
executabilă aplicată pentru infracţiunile comise în timpul minorităţii al cărei cuantum este
până în 15 ani se va înlocui cu măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o
perioadă egală cu durata pedepsei închisorii;
- pedeapsa executabilă sau pedeapsa în cazul pluralităţii de infracţiuni executabilă
aplicată pentru infracţiunile comise în timpul minorităţii mai mare de 15 ani, însă care nu
depăşeşte 20 de ani, se va înlocui cu măsura educativă a internării într-un centru educativ pe
o perioadă de 15 ani.
b. - pedeapsa închisorii executabilă sau pedeapsa în cazul pluralităţii de infracţiuni
până în 15 ani se va înlocui cu măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o
depăşeşte 20 de ani, se va înlocui cu măsura educativă a internării într-un centru de detenţie
pe o perioadă de 15 ani.
c. - pedeapsa închisorii executabilă sau pedeapsa în cazul pluralităţii de infracţiuni
până în 15 ani se va înlocui cu măsura educativă a internării într-un centru de detenţie pe o
depăşeşte 25 de ani, se va înlocui cu măsura educativă a internării într-un centru de detenţie
Pag61
pe o perioadă de 15 ani.
*Din Convenția Europeana a Drepturilor Omului:

ARTICOLUL 5
Dreptul la libertate şi la siguranţă
1. Orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea
sa, cu excepţia următoarelor cazuri şi potrivit căilor legale :
a. dacă este deţinut legal pe baza condamnării pronunţate de către un tribunal competent ;
b. dacă a făcut obiectul unei arestări sau deţineri legale pentru nerespectarea unei hotărâri
pronunţate de un tribunal, conform legii, ori în vederea garantării executării unei obligaţii
prevăzute de lege ;
c. dacă a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare
competente, atunci când există motive verosimile de a se bănui că a săvârşit o infracţiune sau
când există motive temeinice ale necesităţii de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau
să fugă după săvârşirea acesteia ;
d. dacă este vorba de detenţia legală a unui minor, hotărâtă pentru educaţia sa sub
supraveghere sau despre detenţia sa legală, în vederea aducerii sale în faţa autorităţii
competente;
e. dacă este vorba despre detenţia legală a unei persoane susceptibile să transmită o boală
contagioasă, a unui alienat, a unui alcoolic, a unui toxicoman sau a unui vagabond ;
f. dacă este vorba despre arestarea sau detenţia legală unei persoane în scopul împiedicării
pătrunderii ilegale pe teritoriu sau împotriva căreia se află în curs o procedură de expulzare ori
de extrădare.
2. Orice persoană arestată trebuie să fie informată, în cel mai scurt termen şi într-o limbă pe
care o înţelege, asupra motivelor arestării sale şi asupra oricărei acuzaţii aduse împotriva sa.
3. Orice persoană arestată sau deţinută în condiţiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din
prezentul articol trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat
împuternicit prin lege cu exercitarea atribuţiilor judiciare şi are dreptul de a fi judecată într-un
termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată
unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
4. Orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau detenţie are dreptul să introducă
recurs în faţa unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalităţii
detenţiei sale şi să dispună eliberarea sa dacă detenţia este ilegală.
5. Orice persoană, victimă a unei arestări sau deţineri în condiţii contrare dispoziţiilor acestui
articol, are dreptul la reparaţii.
Pag62
Răspunsuri:
1. a, c; 2. a,b; 3. a; 4. b; 5. b; 6. a; 7. a, b; 8. b; 9. a; 10. b.
Pag63
LEGISLAȚIE (EXTRASE) ÎN MATERIA RĂSPUNDERII PENALE A
MINORULUI
 CONVENȚIA EUROPEANA A DREPTURILOR

37
OMULUI
(…)
ARTICOLUL 5
Dreptul la libertate şi la siguranţă
1. Orice persoană are dreptul la libertate şi la siguranţă. Nimeni nu poate fi lipsit de libertatea
sa, cu excepţia următoarelor cazuri şi potrivit căilor legale :
a. dacă este deţinut legal pe baza condamnării pronunţate de către un tribunal competent ;
b. dacă a făcut obiectul unei arestări sau deţineri legale pentru nerespectarea unei hotărâri
pronunţate de un tribunal, conform legii, ori în vederea garantării executării unei obligaţii
prevăzute de lege ;
c. dacă a fost arestat sau reţinut în vederea aducerii sale în faţa autorităţii judiciare
competente, atunci când există motive verosimile de a se bănui că a săvârşit o infracţiune sau
când există motive temeinice ale necesităţii de a-l împiedica să săvârşească o infracţiune sau
să fugă după săvârşirea acesteia ;
d. dacă este vorba de detenţia legală a unui minor, hotărâtă pentru educaţia sa sub
supraveghere sau despre detenţia sa legală, în vederea aducerii sale în faţa autorităţii
competente;
e. dacă este vorba despre detenţia legală a unei persoane susceptibile să transmită o boală
contagioasă, a unui alienat, a unui alcoolic, a unui toxicoman sau a unui vagabond ;
f. dacă este vorba despre arestarea sau detenţia legală unei persoane în scopul împiedicării
pătrunderii ilegale pe teritoriu sau împotriva căreia se află în curs o procedură de expulzare ori
de extrădare.
2. Orice persoană arestată trebuie să fie informată, în cel mai scurt termen şi într-o limbă pe
care o înţelege, asupra motivelor arestării sale şi asupra oricărei acuzaţii aduse împotriva sa.
3. Orice persoană arestată sau deţinută în condiţiile prevăzute de paragraful 1 lit. c) din
prezentul articol trebuie adusă de îndată înaintea unui judecător sau a altui magistrat
împuternicit prin lege cu exercitarea atribuţiilor judiciare şi are dreptul de a fi judecată într-un
termen rezonabil sau eliberată în cursul procedurii. Punerea în libertate poate fi subordonată
unei garanţii care să asigure prezentarea persoanei în cauză la audiere.
4. Orice persoană lipsită de libertatea sa prin arestare sau detenţie are dreptul să introducă
recurs în faţa unui tribunal, pentru ca acesta să statueze într-un termen scurt asupra legalităţii
detenţiei sale şi să dispună eliberarea sa dacă detenţia este ilegală.
5. Orice persoană, victimă a unei arestări sau deţineri în condiţii contrare dispoziţiilor acestui
articol, are dreptul la reparaţii. (…)
Pag64
37
http://www.echr.coe.int/Documents/Convention_RON.pdf
 CODUL CIVIL din 17 iulie 2009 (Legea nr. 287/2009)38
(…)
Art. 38: Începutul capacităţii de exerciţiu

(1)Capacitatea de exerciţiu deplină începe la data când persoana devine majoră.
(2)Persoana devine majoră la împlinirea vârstei de 18 ani. (…)
 LEGEA nr. 18 din 27 septembrie 1990 pentru ratificarea Convenţiei cu

privire la drepturile copilului - Republicare39
PREAMBUL
Statele părţi la prezenta convenţie,
având în vedere că, în conformitate cu principiile proclamate de Carta Naţiunilor Unite,
recunoaşterea demnităţii şi a drepturilor egale şi inalienabile ale tuturor membrilor familiei
umane constituie fundamentul libertăţii, dreptăţii şi păcii în lume,
având în vedere că în Cartă popoarele Naţiunilor Unite au proclamat din nou încrederea lor în
drepturile fundamentale ale omului, în demnitatea şi valoarea persoanei umane şi au hotărât să
promoveze progresul social şi condiţii mai bune de trai în contextul unei libertăţi sporite,
recunoscând faptul că Naţiunile Unite, în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului şi în
pactele internaţionale privind drepturile omului, au proclamat şi au convenit că fiecare poate
să se prevaleze de drepturile şi de libertăţile enunţate de acestea, fără nici o deosebire de rasă,
culoare, sex, limbă, religie, opinie politică sau orice altă opinie, naţionalitate şi origine
socială, situaţie materială, statut la naştere sau alt statut,
amintind faptul că în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului Naţiunile Unite au
proclamat dreptul copiilor la îngrijire şi asistenţă speciale,
având convingerea că familia, ca unitate de bază a societăţii şi ca mediu natural destinat
creşterii şi bunăstării tuturor membrilor săi şi, în special, a copiilor, trebuie să beneficieze de
protecţia şi de asistenţa de care are nevoie pentru a-şi putea asuma pe deplin responsabilităţile
în cadrul societăţii,
recunoscând că pentru dezvoltarea plenară şi armonioasă a personalităţii sale copilul trebuie
să crească într-un mediu familial, într-o atmosferă de fericire, dragoste şi înţelegere,
ţinând seama de faptul că un copil trebuie să fie pe deplin pregătit să trăiască independent în
societate şi să fie educat în spiritul idealurilor proclamate în Carta Naţiunilor Unite şi, în
special, în spiritul păcii, demnităţii, libertăţii, toleranţei, egalităţii şi solidarităţii,
având în vedere că necesitatea de a extinde protecţia specială acordată copilului a fost
enunţată în Declaraţia de la Geneva din 1924 privind drepturile copilului şi în Declaraţia
drepturilor copilului, adoptată de Adunarea Generală la 20 noiembrie 1959, şi a fost
recunoscută în Declaraţia Universală a Drepturilor Omului, în Pactul internaţional privind
38
Republicată în temeiul art. 218 din Legea nr. 71/2011 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 287/2009 privind
Codul civil, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 409 din 10 iunie 2011.
Legea nr. 287/2009 a fost publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 511 din 24 iulie 2009, a fost
modificată prin Legea nr. 71/2011 şi rectificată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 427 din 17
iunie 2011 şi în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 489 din 8 iulie 2011. A se vedea: http://idrept.ro
Pag65
39
Publicată în Monitorul Oficial cu numărul 314 din data de 13 iunie 2001; http://idrept.ro
drepturile civile şi politice (în special art. 23 şi 24), în Pactul internaţional privind drepturile
economice, sociale şi culturale (în special art. 10) şi în statutele şi instrumentele aplicabile ale
instituţiilor specializate şi ale organizaţiilor internaţionale preocupate de bunăstarea copilului,
având în vedere că, aşa cum s-a arătat în Declaraţia drepturilor copilului, "dată fiind lipsa sa
de maturitate fizică şi intelectuală, copilul are nevoie de protecţie şi îngrijire speciale, inclusiv
de o protecţie juridică adecvată, atât înainte cât şi după naşterea sa",
reamintind dispoziţiile Declaraţiei cu privire la principiile sociale şi juridice aplicabile
protecţiei şi bunăstării copiilor, cu referire specială la practicile în materie de plasament
familial şi de adopţie pe plan naţional şi internaţional, precum şi Regulile minimale standard
ale Naţiunilor Unite privind administrarea justiţiei în cazul minorilor (Regulile de la Beijing),
Declaraţia privind protecţia femeilor şi copiilor în caz de stare de urgenţă şi de conflict armat,
recunoscând că în toate ţările lumii există copii care trăiesc în condiţii extrem de dificile şi
care au nevoie de o atenţie deosebită, ţinând seama de importanţa tradiţiilor şi a valorilor
culturale ale fiecărui popor în protejarea şi dezvoltarea armonioasă a copilului,
recunoscând importanţa cooperării internaţionale destinate îmbunătăţirii condiţiilor de trai ale
copiilor din toate ţările şi, în special, din ţările în curs de dezvoltare,
convin după cum urmează:
PARTEA I:
Art. 1
În sensul prezentei convenţii, prin copil se înţelege orice fiinţă umană sub vârsta de 18 ani,
exceptând cazurile în care legea aplicabilă copilului stabileşte limita majoratului sub această
vârstă.
Art. 2
1.Statele părţi se angajează să respecte şi să garanteze drepturile stabilite în prezenta
convenţie tuturor copiilor din jurisdicţia lor, indiferent de rasă, culoare, sex, limbă, religie,
opinie politică sau altă opinie, de naţionalitate, apartenenţa etnică sau originea socială, de
situaţia materială, incapacitatea fizică, de statutul la naştere sau de statutul dobândit al
copilului ori al părinţilor sau al reprezentanţilor legali ai acestuia.
2.Statele părţi vor lua toate măsurile de protejare a copilului împotriva oricărei forme de
discriminare sau de sancţionare pe considerente ţinând de situaţia juridică, activităţile, opiniile
declarate sau convingerile părinţilor, ale reprezentanţilor săi legali sau ale membrilor familiei
sale.
Art. 3
1.În toate acţiunile care privesc copiii, întreprinse de instituţiile de asistenţă socială publice
sau private, de instanţele judecătoreşti, autorităţile administrative sau de organele legislative,
interesele copilului vor prevala.
2.Statele părţi se obligă să asigure copilului protecţia şi îngrijirea necesare în vederea
asigurării bunăstării sale, ţinând seama de drepturile şi obligaţiile părinţilor săi, ale
reprezentanţilor săi legali sau ale altor persoane cărora acesta le-a fost încredinţat în mod
legal, şi în acest scop vor lua toate măsurile legislative şi administrative corespunzătoare.
3.Statele părţi vor veghea ca instituţiile, serviciile şi aşezămintele care răspund de protecţia şi
îngrijirea copiilor să respecte standardele stabilite de autorităţile competente, în special cele
referitoare la securitate şi sănătate, la numărul şi calificarea personalului din aceste instituţii,
precum şi la asigurarea unei supravegheri competente.
Art. 4
Statele părţi se angajează să ia toate măsurile legislative, administrative şi de orice altă natură
necesare în vederea punerii în aplicare a drepturilor recunoscute în prezenta convenţie. În
cazul drepturilor economice, sociale şi culturale statele părţi se obligă să adopte aceste măsuri,
fără a precupeţi resursele de care dispun şi, dacă este cazul, în cadrul cooperării internaţionale.
Art. 5
Pag66
Statele părţi vor respecta responsabilităţile, drepturile şi îndatoririle ce revin părinţilor naturali
ai copilului sau, după caz şi conform tradiţiei locale, membrilor familiei lărgite sau
comunităţii, tutorilor sau altor persoane care au, prin lege, copii în îngrijire, de a asigura, de o
manieră corespunzătoare capacităţilor în continuă dezvoltare ale copilului, îndrumarea şi
orientarea necesare în exercitarea de către copil a drepturilor recunoscute în prezenta
convenţie.
Art. 6
1.Statele părţi recunosc dreptul la viaţă al fiecărui copil. 2. Statele părţi vor face tot ce le stă în
putinţă pentru a asigura supravieţuirea şi dezvoltarea copilului.
Art. 7
1.Copilul se înregistrează imediat după naşterea sa şi are, prin naştere, dreptul la un nume,
dreptul de a dobândi o cetăţenie şi, în măsura posibiliului, dreptul de a-şi cunoaşte părinţii şi
de a fi îngrijit de aceştia.
2.Statele părţi vor veghea ca aplicarea acestor drepturi să respecte legislaţia lor naţională şi
obligaţiile pe care acestea şi le-au asumat în temeiul instrumentelor internaţionale aplicabile
în materie, în special în cazul în care nerespectarea acestora ar avea ca efect declararea
copilului ca apatrid.
Art. 8
1.Statele părţi se obligă să respecte dreptul copilului de a-şi păstra identitatea, inclusiv
cetăţenia, numele şi relaţiile familiale, astfel cum sunt recunoscute de lege, fără nici o
imixtiune ilegală.
2.În cazul în care un copil este lipsit în mod ilegal de toate sau de o parte din elementele
constitutive ale identităţii sale, statele părţi vor asigura asistenţa şi protecţia corespunzătoare
pentru ca identitatea acestuia să fie restabilită cât mai repede posibil.
Art. 9
1.Statele părţi vor veghea ca nici un copil să nu fie separat de părinţii săi împotriva voinţei
acestora, excepând situaţia în care autorităţile competente decid, sub rezerva revizuirii
judiciare şi cu respectarea legilor şi a procedurilor aplicabile, că această separare este în
interesul suprem al copilului. O astfel de decizie poate deveni necesară în cazuri particulare
cum ar fi, de exemplu, în cazul copiilor maltrataţi sau neglijaţi de părinţi sau în cazul în care
părinţii trăiesc separat şi se impune luarea unei hotărâri cu privire la locul de reşedinţă a
copilului.
2.În toate cazurile prevăzute la paragraful 1 din prezentul articol toate părţile interesate
trebuie să aibă posibilitatea de a participa la dezbateri şi de a-şi face cunoscute punctele de
vedere.
3.Statele părţi vor respecta dreptul copilului care a fost separat de ambii părinţi sau de unul
dintre ei de a întreţine relaţii personale şi contacte directe cu cei doi părinţi ai săi, în mod
regulat, exceptând cazul în care acest lucru contravine interesului suprem al copilului.
4.Când separarea rezultă din măsuri luate de către un stat parte, precum detenţia, închisoarea,
exilul, expulzarea sau moartea (inclusiv moartea, indiferent de cauză, survenită în timpul
detenţiei) ambilor părinţi sau a unuia dintre ei ori a copilului, statul parte va furniza, la cerere,
părinţilor, copilului sau, după caz, unui alt membru al familiei informaţiile esenţiale despre
locul unde se găsesc membrul sau membrii familiei, exceptând cazul în care divulgarea
acestor informaţii ar aduce prejudicii bunăstării copilului. Statele părţi vor veghea, de
asemenea, ca prezentarea unei astfel de cereri să nu antreneze prin ea însăşi consecinţe
dăunătoare pentru persoana sau persoanele interesate.
Art. 10
1.În conformitate cu obligaţia ce revine statelor părţi potrivit art. 9 paragraful 1, orice cerere
depusă de un copil sau de părinţii acestuia, în vederea intrării într-un stat parte sau a părăsirii
acestuia în scopul reîntregirii familiei, va fi examinată de statele părţi cu bunăvoinţă, umanism
Pag67
şi cu operativitate. Statele părţi vor veghea, de asemenea, ca depunerea unei astfel de cereri să
nu antreneze consecinţe nefaste asupra solicitanţilor şi membrilor familiei acestora.
2.Copilul ai cărui părinţi îşi au reşedinţa în state diferite va avea dreptul de a întreţine, în afara
unor situaţii excepţionale, relaţii personale şi contacte directe, în mod regulat, cu ambii săi
părinţi. În acest scop şi în conformitate cu obligaţia care revine statelor părţi în temeiul art. 9
paragraful 1, statele părţi vor respecta dreptul copilului şi al părinţilor săi de a părăsi orice
ţară, inclusiv propria lor ţară, şi de a reveni în propria lor ţară. Dreptul de a părăsi orice ţară
nu poate fi îngrădit decât de restricţiile prevăzute în mod expres de lege şi care sunt necesare
pentru protejarea siguranţei naţionale, a ordinii publice, a sănătăţii publice sau a bunelor
moravuri ori a drepturilor şi libertăţilor altora şi care sunt compatibile cu celelalte drepturi
recunoscute în prezenta convenţie.
Art. 11
1.Statele părţi vor lua măsuri pentru a combate acţiunile ilegale de transferare şi de
împiedicare a reîntoarcerii copiilor în, respectiv din, străinătate.
2.În acest scop statele părţi vor promova încheierea de acorduri bilaterale şi multilaterale sau
aderarea la acordurile existente.
Art. 12
1.Statele părţi vor garanta copilului capabil de discernământ dreptul de a-şi exprima liber
opinia asupra oricărei probleme care îl priveşte, opiniile copilului urmând să fie luate în
considerare ţinându-se seama de vârsta sa şi de gradul său de maturitate.
2.În acest scop copilului i se va da, în special, posibilitatea de a fi ascultat în orice procedură
judiciară sau administrativă care îl priveşte, fie direct, fie printr-un reprezentant sau un
organism competent, în conformitate cu regulile de procedură din legislaţia naţională.
Art. 13
1.Copilul are dreptul la libertatea de exprimare; acest drept cuprinde libertatea de a căuta, de a
primi şi de a difuza informaţii şi idei de orice natură, indiferent de frontiere, sub formă orală,
scrisă, tipărită sau artistică ori prin orice alte mijloace, la alegerea copilului.
2.Exercitarea acestui drept poate face subiectul restricţiilor, dar numai al acelor restricţii
expres prevăzute de lege şi absolut necesare pentru:
a)respectarea drepturilor sau a reputaţiei altora; sau
b)protejarea securităţii naţionale, a ordinii publice, a sănătăţii publice şi a bunelor moravuri.
Art. 14
1.Statele părţi vor respecta dreptul copilului la libertatea de gândire, de conştiinţă şi religie.
2.Statele părţi vor respecta drepturile şi obligaţiile părinţilor sau, după caz, ale
reprezentanţilor legali ai copilului de a-l îndruma în exercitarea dreptului sus-menţionat, de o
manieră care să corespundă capacităţilor în formare ale acestuia.
3.Libertatea de a-şi manifesta propriile convingeri religioase sau alte convingeri nu poate fi
îngrădită decât de restricţiile prevăzute în mod expres de lege şi care sunt necesare pentru
protecţia securităţii publice, a ordinii publice, a sănătăţii publice şi a bunelor moravuri sau a
libertăţilor şi drepturilor fundamentale ale altora.
Art. 15
1.Statele părţi recunosc drepturile copilului la libertatea de asociere şi la libertatea de întrunire
paşnică.
2.Exercitarea acestor drepturi nu poate fi îngrădită decât de restricţiile prevăzute în mod
expres de lege şi care sunt necesare într-o societate democratică, în interesul securităţii
naţionale, al siguranţei sau ordinii publice ori pentru a proteja sănătatea publică sau bunele
moravuri ori pentru a proteja drepturile şi libertăţile altora.
Art. 16
1.Nici un copil nu va fi supus unei imixtiuni arbitrare sau ilegale în viaţa sa privată, în familia
sa, în domiciliul său ori în corespondenţa sa, precum şi nici unui fel de atac ilegal la onoarea
Pag68
şi reputaţia sa.
2.Copilul are dreptul la protecţia garantată de lege împotriva unor astfel de imixtiuni sau
atacuri.
Art. 17
Statele părţi vor recunoaşte importanţa funcţiei îndeplinite de mijloacele de informare în masă
şi vor asigura accesul copilului la informaţie şi materiale provenind din surse naţionale şi
internaţionale, în special cele care urmăresc promovarea bunăstării sale sociale, spirituale şi
morale şi a sănătăţii sale fizice şi morale. În acest scop statele părţi:
a)vor încuraja difuzarea, prin mijloacele de informare în masă, de informaţii şi materiale de
interes social şi educativ pentru copil şi care sunt în conformitate cu art. 29;
b)vor încuraja cooperarea internaţională în producerea, schimbul şi difuzarea de astfel de
informaţii şi materiale provenind din surse culturale, naţionale şi internaţionale;
c)vor încuraja producerea şi difuzarea de cărţi pentru copii;
d)vor încuraja mijloacele de informare în masă să ţină seama, în mod deosebit, de nevoile
lingvistice ale copiilor autohtoni sau ale celor care aparţin unui grup minoritar;
e)vor favoriza elaborarea unor principii călăuzitoare adecvate, destinate protejării copilului
împotriva informaţiilor şi materialelor care dăunează bunăstării sale, având în vedere
prevederile art. 13 şi 18.
Art. 18
1.Statele părţi vor depune eforturi pentru asigurarea recunoaşterii principiului potrivit căruia
ambii părinţi au responsabilităţi comune pentru creşterea şi dezvoltarea copilului. Părinţii sau,
după caz, reprezentanţii săi legali sunt principalii responsabili de creşterea şi dezvoltarea
copilului. Aceştia trebuie să acţioneze, în primul rând, în interesul suprem al copilului.
2.Pentru garantarea şi promovarea drepturilor enunţate în prezenta convenţie statele părţi vor
acorda ajutor corespunzător părinţilor şi reprezentanţilor legali ai copilului în exercitarea
responsabilităţii care le revine în legătură cu creşterea copilului şi vor asigura crearea
instituţiilor, aşezămintelor şi serviciilor de îngrijire a copiilor.
3.Statele părţi vor lua toate măsurile corespunzătoare pentru a asigura copiilor ai căror părinţi
muncesc dreptul de a beneficia de serviciile şi aşezămintele de îngrijire a copiilor, pentru care
ei îndeplinesc condiţiile cerute.
Art. 19
1.Statele părţi vor lua toate măsurile legislative, administrative, sociale şi educative
corespunzătoare, în vederea protejării copilului împotriva oricăror forme de violenţă,
vătămare sau abuz, fizic sau mental, de abandon sau neglijenţă, de rele tratamente sau de
exploatare, inclusiv abuz sexual, în timpul cât se află în îngrijirea părinţilor sau a unuia dintre
ei, a reprezentantului ori reprezentanţilor legali sau a oricărei persoane căreia i-a fost
încredinţat.
2.Aceste măsuri de protecţie vor cuprinde, după caz, proceduri eficiente pentru stabilirea de
programe sociale care să asigure sprijinul necesar copilului şi celor cărora le-a fost
încredinţat, precum şi pentru instituirea altor forme de prevenire şi pentru identificarea,
denunţarea, acţionarea în instanţă, anchetarea, tratarea şi urmărirea cazurilor de rele
tratamente aplicate copilului, descrise mai sus, şi, dacă este necesar, a procedurilor de impli-
care judiciară.
Art. 20
1.Copilul care este, temporar ori permanent, lipsit de mediul său familial sau care, pentru
protejarea intereselor sale, nu poate fi lăsat în acest mediu are dreptul la protecţie şi asistenţă
speciale din partea statului.
2.Statele părţi, în conformitate cu legislaţia lor naţională, vor asigura protecţie alternativă
pentru un astfel de copil.
3.Această protecţie poate include, mai ales, plasamentul familial, "kafalah" din dreptul
islamic, adopţia sau, în caz de necesitate, plasarea în instituţii corespunzătoare de îngrijire a
Pag69
copiilor. În alegerea uneia dintre aceste soluţii este necesar să se ţină seama în mod
corespunzător de necesitatea unei anumite continuităţi în educarea copilului, precum şi de
originea sa etnică, religioasă, culturală şi lingvistică.
Art. 21
Statele părţi care recunosc şi/sau autorizează adopţia vor veghea ca interesele supreme ale
copilului să primeze şi:
a)vor veghea ca adopţia unui copil să fie autorizată numai de autorităţile competente care
verifică, în conformitate cu legea şi cu procedurile aplicabile, precum şi pe baza tuturor
informaţiilor pertinente şi credibile, că adopţia se poate realiza luând în considerare statutul
copilului în raport cu părinţii, cu rudele şi cu reprezentanţii săi legali şi, dacă este cazul, că
persoanele interesate şi-au dat consimţământul cu privire la adopţie în cunoştinţă de cauză în
urma unei consilieri corespunzătoare;
b)recunosc că adopţia în străinătate poate fi considerată ca un mijloc alternativ de asigurare a
îngrijirii necesare copilului, dacă acesta, în ţara de origine, nu poate fi încredinţat spre
plasament familial sau spre adopţie ori nu poate fi îngrijit în mod corespunzător;
c)vor asigura că, în cazul adopţiei în străinătate, copilul beneficiază de garanţiile şi
standardele echivalente celor existente în cazul adopţiei naţionale;
d)vor lua toate măsurile corespunzătoare pentru a se asigura că, în cazul adopţiei în
străinătate, plasamentul copilului nu conduce la obţinerea de câştiguri materiale necuvenite
pentru persoanele implicate;
e)promovează obiectivele prezentului articol, încheind aranjamente sau acorduri bilaterale ori
multilaterale, după caz, şi se străduiesc, în acest cadru, să asigure ca plasarea copiilor în
străinătate să fie efectuată de autorităţile sau organele competente.
Art. 22
1.Statele părţi vor lua măsurile necesare pentru ca un copil care caută să obţină statutul de
refugiat sau care este considerat refugiat în conformitate cu reglementările şi procedurile
internaţionale şi naţionale aplicabile, fie că este singur sau însoţit de mamă ori de tată sau de
orice altă persoană, să beneficieze de protecţia şi asistenţa umanitară corespunzătoare, pentru
a se putea bucura de drepturile recunoscute de prezenta convenţie şi de celelalte instrumente
internaţionale privind drepturile omului sau ajutorul umanitar la care respectivele state sunt
părţi.
2.În acest scop statele părţi vor contribui, după cum consideră necesar, la toate eforturile
întreprinse de O.N.U. şi de alte organizaţii guvernamentale sau neguvernamentale competente
cooperând cu O.N.U., pentru a proteja şi ajuta copiii care se găsesc într-o astfel de situaţie şi
pentru a găsi părinţii sau alţi membri ai familiei oricărui copil refugiat, în vederea obţinerii
informaţiilor necesare pentru reîntregirea familiei sale. În cazul în care părinţii sau alţi
membri ai familiei nu pot fi găsiţi, copilului i se va acorda aceeaşi protecţie ca oricărui alt
copil care este temporar sau total lipsit de mediul său familial, indiferent de motiv, în
conformitate cu principiile enunţate în prezenta convenţie.
Art. 23
1.Statele părţi recunosc că pentru copiii handicapaţi fizic şi mental trebuie să se asigure o
viaţă împlinită şi decentă, în condiţii care să le garanteze demnitatea, să le favorizeze
autonomia şi să le faciliteze participarea activă la viaţa comunităţii.
2.Statele părţi recunosc dreptul copiilor handicapaţi de a beneficia de îngrijiri speciale şi
încurajează şi asigură, în măsura resurselor disponibile, la cerere, copiilor handicapaţi care
îndeplinesc condiţiile prevăzute şi celor care îi au în îngrijire, un ajutor adaptat situaţiei
copilului şi situaţiei părinţilor sau a celor cărora le este încredinţat.
3.Recunoscând nevoile speciale ale copiilor handicapaţi, ajutorul acordat conform
paragrafului 2 al prezentului articol va fi gratuit ori de câte ori acest lucru este posibil, ţinând
seama de resursele financiare ale părinţilor sau ale celor care îi au în îngrijire, şi va fi destinat
asigurării accesului efectiv al copiilor handicapaţi la educaţie, formare profesională, servicii
Pag70
medicale, recuperare, pregătire în vederea ocupării unui loc de muncă, activităţi recreative, de
o manieră care să asigure deplina integrare socială şi dezvoltare individuală a copiilor,
inclusiv dezvoltarea lor culturală şi spirituală.
4.În spiritul cooperării internaţionale, statele părţi vor favoriza schimbul de informaţii
relevante în domeniul medicinei preventive şi al tratamentului medical, psihologic şi
funcţional al copiilor handicapaţi, inclusiv prin difuzarea şi accesul la informaţii referitoare la
metodele de recuperare, educare şi formare profesională, în scopul de a permite statelor părţi
să îşi perfecţioneze capacităţile şi competenţele şi să îşi extindă experienţa în aceste domenii.
În această privinţă se va ţine seama, în mod deosebit, de nevoile ţărilor în curs de dezvoltare.
Art. 24
1.Statele părţi recunosc dreptul copilului de a se bucura de cea mai bună stare de sănătate
posibilă şi de a beneficia de ser-viciile medicale şi de recuperare. Ele vor depune eforturi
pentru a garanta că nici un copil nu este lipsit de dreptul de a avea acces la aceste servicii.
2.Statele părţi vor depune eforturi pentru a asigura aplicarea efectivă a acestui drept şi, în mod
deosebit, vor lua măsurile corespunzătoare pentru:
a)reducerea mortalităţii infantile şi a celei în rândul copiilor;
b)asigurarea asistenţei medicale şi a măsurilor de ocrotire a sănătăţii pentru toţi copiii, cu
accent pe dezvoltarea măsurilor primare de ocrotire a sănătăţii;
c)combaterea maladiilor şi a malnutriţiei, inclusiv în cadrul măsurilor primare de ocrotire a
sănătăţii, recurgând, printre altele, la tehnologii accesibile şi la aprovizionarea cu alimente
nutritive şi cu apă potabilă, luând în considerare pericolele şi riscurile de poluare a mediului
natural;
d)asigurarea ocrotirii sănătăţii mamelor în perioada pre şi postnatală;
e)asigurarea că toate segmentele societăţii, în mod deosebit părinţii şi copiii, sunt informate,
au acces la educaţie şi sunt sprijinite în folosirea cunoştinţelor de bază despre sănătatea şi
alimentaţia copilului, despre avantajele alăptării, ale igienei şi salubrităţii mediului
înconjurător şi ale prevenirii accidentelor;
f)crearea serviciilor de medicină preventivă, de îndrumare a părinţilor şi de planificare
familială, şi asigurarea educaţiei în aceste domenii.
3.Statele părţi vor lua toate măsurile eficiente corespunzătoare, în vederea abolirii practicilor
tradiţionale dăunătoare sănătăţii copiilor.
4.Statele părţi se angajează să favorizeze şi să încurajeze cooperarea internaţională în vederea
asigurării, în mod progresiv, a deplinei înfăptuiri a dreptului recunoscut în prezentul articol. În
această privinţă se va ţine seama, în mod deosebit, de nevoile ţărilor în curs de dezvoltare.
Art. 25
Statele părţi recunosc dreptul copilului care a fost plasat de către autoritatea competentă
pentru a primi îngrijiri, la protejarea sau tratarea afecţiunilor sale fizice ori mentale, dreptul la
verificarea periodică a tratamentului respectiv şi a oricăror alte aspecte legate de plasarea sa.
Art. 26
1.Statele părţi recunosc dreptul oricărui copil de a beneficia de asistenţă socială, inclusiv de
asigurări sociale, şi vor lua măsuri pentru asigurarea exercitării depline a acestui drept în
conformitate cu legislaţia lor naţională.
2.La acordarea indemnizaţiilor prevăzute de lege se va ţine seama, când este cazul, de
resursele şi situaţia copilului şi ale persoanelor responsabile de întreţinerea sa, precum şi de
orice alte împrejurări care au legătură cu cererea de acordare a indemnizaţiilor, înaintată de
copil sau în numele său.
Art. 27
1.Statele părţi recunosc dreptul oricărui copil de a beneficia de un nivel de trai care să permită
dezvoltarea sa fizică, mentală, spirituală, morală şi socială.
2.Părinţilor şi oricărei alte persoane care au în grijă un copil le revine în primul rând
responsabilitatea de a asigura, în limita posibilităţilor şi a mijloacelor lor financiare, condiţiile
Pag71
de viaţă necesare în vederea dezvoltării copilului.

3.Statele părţi vor adopta măsurile corespunzătoare, ţinând seama de condiţiile naţionale şi în
limita mijloacelor lor, pentru a ajuta părinţii şi alte persoane care au în grijă un copil să
valorifice acest drept şi vor oferi în caz de nevoie asistenţă materială şi programe de sprijin
destinate, în principal, satisfacerii nevoilor de hrană, îmbrăcăminte şi locuinţă.
4.Statele părţi vor lua toate măsurile adecvate pentru recuperarea pensiei alimentare pentru
copil de la părinţii săi sau de la alte persoane care răspund din punct de vedere financiar
pentru acesta, atât pe teritoriul statului parte, cât şi în străinătate. Astfel, în situaţia în care
persoana care răspunde din punct de vedere financiar pentru copil nu locuieşte în statul în care
locuieşte copilul, statele părţi vor încuraja aderarea la acorduri internaţionale sau încheierea
de asemenea acorduri, precum şi adoptarea oricăror alte înţelegeri corespunzătoare.
Art. 28
1.Statele părţi recunosc dreptul copilului la educaţie şi, în vederea asigurării exercitării acestui
drept în mod progresiv şi pe baza egalităţii de şanse, în special, statele membre vor avea
obligaţia:
a)de a asigura învăţământul primar obligatoriu şi gratuit pentru toţi;
b)de a încuraja crearea diferitelor forme de învăţământ secundar, atât general, cât şi
profesional şi de a le pune la dispoziţia tuturor copiilor şi de a permite accesul tuturor copiilor
la acestea, de a lua măsuri corespunzătoare, cum ar fi instituirea gratuităţii învăţământului şi
acordarea unui ajutor financiar în caz de nevoie;
c)de a asigura tuturor accesul la învăţământul superior, în funcţie de capacitatea fiecăruia, prin
toate mijloacele adecvate;
d)de a pune la dispoziţie copiilor şi de a permite accesul acestora la informarea şi orientarea
şcolară şi profesională;
e)de a lua măsuri pentru încurajarea frecventării cu regularitate a şcolii şi pentru reducerea
ratei abandonului şcolar.
2.Statele părţi vor lua toate măsurile corespunzătoare pentru a asigura aplicarea măsurilor de
disciplină şcolară într-un mod compatibil cu demnitatea copilului ca fiinţă umană şi în
conformitate cu prezenta convenţie.
3.Statele părţi vor promova şi vor încuraja cooperarea internaţională în domeniul educaţiei,
mai ales în scopul de a contribui la eliminarea ignoranţei şi a analfabetismului în lume şi de a
facilita accesul la cunoştinţe ştiinţifice şi tehnice şi la metode de învăţământ moderne. În
această privinţă se va ţine seama, în special, de nevoile ţărilor în curs de dezvoltare.
Art. 29
1.Statele părţi sunt de acord că educaţia copilului trebuie să urmărească:
a)dezvoltarea plenară a personalităţii, a vocaţiilor şi a aptitudinilor mentale şi fizice ale
copilului;
b)cultivarea respectului pentru drepturile omului şi libertăţile fundamentale, precum şi pentru
principiile consacrate în Carta Naţiunilor Unite;
c)educarea copilului în spiritul respectului faţă de părinţii săi, faţă de limba sa, de identitatea
şi valorile sale culturale, faţă de valorile naţionale ale ţării în care acesta locuieşte, ale ţării de
origine, precum şi faţă de civilizaţii diferite de a sa;
d)pregătirea copilului să îşi asume responsabilităţile vieţii într-o societate liberă, într-un spirit
de înţelegere, de pace, de toleranţă, de egalitate între sexe şi prietenie între toate popoarele şi
grupurile etnice, naţionale şi religioase şi cu persoanele de origine autohtonă;
e)educarea copilului în spiritul respectului faţă de mediul natural.
2.Nici o dispoziţie din prezentul articol sau din art. 28 nu va fi interpretată de o manieră care
să aducă atingere libertăţii persoanelor fizice sau juridice de a crea şi conduce instituţii de
învăţământ, cu condiţia ca principiile enunţate în paragraful 1 al prezentului articol să fie
respectate şi ca educaţia dată în aceste instituţii să respecte normele minimale prescrise de
stat.
Pag72
Art. 30
În statele în care există minorităţi etnice, religioase sau lingvistice ori persoane de origine
autohtonă copilul aparţinând unei astfel de minorităţi sau având origine autohtonă nu va fi
privat de dreptul la viaţă culturală proprie, de dreptul de a-şi declara apartenenţa religioasă şi
de a-şi practica propria religie, precum şi dreptul de a folosi limba proprie în comun cu alţi
membri ai grupului său.
Art. 31
1.Statele părţi recunosc copilului dreptul la odihnă şi la vacanţă, dreptul de a practica activităţi
recreative proprii vârstei sale, de a participa liber la viaţa culturală şi artistică.
2.Statele părţi respectă şi promovează dreptul copilului de a participa pe deplin la viaţa
culturală şi artistică şi încurajează punerea la dispoziţie acestuia a mijloacelor adecvate de
petrecere a timpului liber şi de desfăşurare a activităţilor recreative, artistice şi culturale, în
condiţii de egalitate.
Art. 32
1.Statele părţi recunosc dreptul copilului de a fi protejat împotriva exploatării economice şi de
a nu fi constrâns la vreo muncă ce comportă vreun risc potenţial sau care este susceptibilă să îi
compromită educaţia ori să îi dăuneze sănătăţii sau dezvoltării sale fizice, mentale, spirituale,
morale ori sociale.
2.Statele părţi vor lua măsuri legislative, administrative, sociale şi educative pentru a asigura
aplicarea prezentului articol. În acest scop şi ţinând seama de dispoziţiile aplicabile ale
celorlalte instrumente internaţionale, statele părţi se obligă, în special:
a)să fixeze o vârstă minimă sau vârste minime de angajare;
b)să adopte o reglementare cu privire la orele şi la condiţiile de muncă;
c)să prevadă pedepse sau alte sancţiuni corespunzătoare, pentru a asigura aplicarea întocmai a
prezentului articol.
Art. 33
Statele părţi vor lua măsuri corespunzătoare, inclusiv măsuri legislative, administrative,
sociale şi educaţionale, pentru a proteja copiii contra folosirii ilicite de stupefiante şi substanţe
psihotrope, aşa cum sunt acestea definite de convenţiile internaţionale în materie şi pentru a
preveni folosirea copiilor în scopul producerii şi al traficului ilicit de astfel de substanţe.
Art. 34
Statele părţi se angajează să protejeze copilul contra oricărei forme de exploatare sexuală şi de
violenţă sexuală. În acest scop statele vor lua, în special, toate măsurile corespunzătoare pe
plan naţional, bilateral şi multilateral, pentru a împiedica:
a)incitarea sau constrângerea copiilor să se dedea la activităţi sexuale ilegale;
b)exploatarea copiilor în scopul prostituţiei sau al altor practici sexuale ilegale;
c)exploatarea copiilor în scopul producţiei de spectacole sau de materiale cu caracter
pornografic.
Art. 35
Statele părţi vor lua toate măsurile necesare, pe plan naţional, bilateral şi multilateral, pentru a
preveni răpirea, vânzarea şi traficul de copii în orice scop şi sub orice formă.
Art. 36
Statele părţi vor proteja copilul contra oricărei forme de exploatare dăunătoare oricărui aspect
al bunăstării sale.
Art. 37
Statele părţi vor veghea ca:
a)nici un copil să nu fie supus la tortură, la pedepse sau la tratamente crude, inumane sau
degradante. Pedeapsa capitală sau închisoarea pe viaţă fără posibilitatea de a fi eliberat nu va
fi pronunţată pentru infracţiunile comise de persoane sub vârsta de 18 ani;
b)nici un copil să nu fie privat de libertate în mod ilegal sau arbitrar. Arestarea, deţinerea sau
întemniţarea unui copil trebuie să fie conformă cu legea şi nu va fi decât o măsură extremă şi
Pag73
cât mai scurtă posibil;

c)orice copil privat de libertate să fie tratat cu omenie şi cu respectul cuvenit demnităţii umane
şi de o manieră care să ţină seama de nevoile persoanelor de vârsta sa. Astfel, orice copil
privat de libertate va fi separat de adulţi, cu excepţia cazurilor în care se apreciază ca fiind în
interesul major al copilului să nu se procedeze astfel, şi va avea dreptul de a menţine contactul
cu familia sa prin corespondenţă şi vizite, în afara unor cazuri excepţionale;
d)copiii privaţi de libertate să aibă dreptul de a avea acces rapid la asistenţă juridică sau la
orice altă asistenţă corespunzătoare, precum şi dreptul de a contesta legalitatea privării lor de
libertate, în faţa unui tribunal sau a unei alte autorităţi competente, independente şi imparţiale,
şi dreptul la judeca-rea în procedură de urgenţă a cazului respectiv.
Art. 38
1.Statele părţi se angajează să respecte şi să asigure respectarea regulilor dreptului umanitar
internaţional aplicabile în caz de conflict armat şi menite să garanteze protecţia copilului.
2.Statele părţi vor lua toate măsurile posibile pentru a garanta ca persoanele care nu au
împlinit vârsta de 15 ani să nu participe direct la ostilităţi.
3.Statele părţi se vor abţine de a înrola în forţele lor armate persoane care nu au împlinit
vârsta de 15 ani. Atunci când încorporează persoane mai mari de 15 ani, dar mai mici de 18
ani, statele părţi se vor strădui să înroleze, cu prioritate, pe cei mai în vârstă.
4.Conform obligaţiei care le revine în virtutea dreptului umanitar internaţional de a proteja
populaţia civilă în caz de conflict armat, statele părţi vor lua toate măsurile fezabile, astfel
încât copiii afectaţi de conflictul armat să beneficieze de protecţie şi de îngrijire.
Art. 39
Statele părţi vor lua toate măsurile corespunzătoare pentru a facilita recuperarea fizică şi
psihologică şi reintegrarea socială a copiilor, victime ale unei forme de neglijenţă, exploatare
sau abuz, de tortură sau pedeapsă ori tratamente crude, inumane sau degradante ori victime
ale unui conflict armat. Această readaptare şi această reintegrare se vor desfăşura în condiţii
care favorizează sănătatea, respectul de sine şi demnitatea copilului.
Art. 40
1.Statele părţi recunosc oricărui copil bănuit, acuzat sau cu privire la care s-a dovedit că a
comis o încălcare a legii penale dreptul la un tratament conform cu simţul demnităţii şi al
valorii personale, care să întărească respectul său pentru drepturile omului şi libertăţile
fundamentale ale altora şi care să ţină seama de vârsta sa, precum şi de necesitatea de a
facilita reintegrarea sa în societate şi asumarea de către acesta a unui rol constructiv în
societate.
2.În acest scop şi ţinând seama de dispoziţiile în materie ale instrumentelor internaţionale,
statele părţi vor veghea, în special:
a)ca nici un copil să nu fie bănuit, acuzat sau declarat vinovat de o încălcare a legii penale
datorită unor acţiuni sau omisiuni care nu erau interzise de dreptul naţional sau internaţional
în momentul comiterii lor;
b)ca orice copil bănuit sau acuzat de o încălcare a legii penale să aibă garantate cel puţin
următoarele drepturi:
(i) de a fi prezumat nevinovat până la stabilirea vinovăţiei sale conform legii;
(ii) de a fi informat în cel mai scurt termen şi direct de-spre acuzaţiile care i se aduc sau, dacă
este cazul, prin intermediul părinţilor săi sau al reprezentanţilor legali şi de a beneficia de
asistenţă juridică sau de orice alt fel de asistenţă corespunzătoare, în vederea formulării şi
susţinerii apărărilor sale;
(iii) dreptul la examinarea, fără întârziere, a cauzei sale de către o autoritate sau o instanţă
judiciară competentă, independentă şi imparţială, printr-o procedură de audiere echitabilă şi
conformă cu prevederile legii, în prezenţa celor care îi asigură asistenţă juridică sau de altă
natură, iar dacă acest lucru nu este considerat contrar interesului major al copilului, ţinând
seama mai ales de vârsta ori de situaţia acestuia, în prezenţa părinţilor săi sau a
Pag74
reprezentanţilor săi legali;

(iv) de a nu fi constrâns să depună mărturie sau să mărturisească că este vinovat; dreptul de a
interoga sau de a cere interogarea martorilor acuzării, de a obţine aducerea şi interogarea
martorilor apărării, în condiţii de egalitate;
(v) dacă se dovedeşte că a încălcat legea penală, dreptul de a recurge la o cale de atac cu
privire la decizie şi la orice măsură luată în consecinţă, în faţa unei autorităţi sau a unei
instanţe judiciare superioare competente, independente şi imparţiale, conform legii;
(vi) dreptul de a fi asistat gratuit de un interpret, dacă nu înţelege sau nu vorbeşte limba
utilizată;
(vii) dreptul la respectarea deplină a vieţii sale private, în toate fazele procedurii.
3.Statele părţi se vor strădui să promoveze adoptarea de legi şi proceduri, înfiinţarea de
autorităţi şi instituţii, special concepute pentru copiii bănuiţi, acuzaţi sau găsiţi vinovaţi de
încălcarea legii penale şi, în special:
a)să stabilească o vârstă minimă sub care copiii să fie prezumaţi ca neavând capacitatea de a
încălca legea penală;
b)să ia, ori de câte ori este posibil şi recomandabil, măsuri de soluţionare a cazurilor acestor
copii, fără a recurge la procedura judiciară, cu condiţia ca drepturile şi garanţiile legale să fie
respectate pe deplin.
4.Va fi prevăzută o întreagă gamă de dispoziţii, precum cele referitoare la îngrijire, orientare
şi supraveghere, la îndrumare, la perioadele de probă, la plasamentul familial, la programe de
educaţie generală şi profesională şi la soluţii alternative celor privind îngrijirea într-un cadru
instituţional, pentru a asigura copiilor un tratament în interesul bunăstării lor şi proporţional
cu situaţia lor şi cu infracţiunea săvârşită.
Art. 41
Nici o dispoziţie din prezenta convenţie nu aduce atingere prevederilor mai favorabile pentru
realizarea acestor drepturi ale copilului care pot figura:
a)în legislaţia unui stat parte; sau
b)în dreptul internaţional în vigoare pentru statul respectiv.
PARTEA II:
Art. 42
Statele părţi se angajează să facă larg cunoscute atât adulţilor, cât şi copiilor principiile şi
dispoziţiile prezentei convenţii, prin mijloace active şi adecvate.
Art. 43
1.În vederea examinării progreselor înregistrate de statele părţi în executarea obligaţiilor pe
care şi le-au asumat în virtutea prezentei convenţii, se instituie un comitet al drepturilor
copilului, ale cărui atribuţii sunt descrise mai jos.
2.Comitetul se compune din 10 experţi de o înaltă ţinută morală şi care posedă o competenţă
recunoscută în domeniul reglementat de prezenta convenţie. Membrii Comitetului sunt aleşi
de statele părţi din rândul cetăţenilor lor şi acţionează în nume propriu, ţinându-se seama de
necesitatea asigurării unei repartiţii geografice echitabile şi a reprezentării principalelor
sisteme juridice.
3.Membrii Comitetului sunt aleşi prin vot secret de pe o listă de persoane desemnate de statele
părţi. Fiecare stat parte poate desemna un candidat dintre cetăţenii săi.
4.Primele alegeri vor avea loc în termen de 6 luni de la data intrării în vigoare a prezentei
convenţii, iar ulterior, la fiecare 2 ani. Cu minimum 4 luni înaintea datei fiecărei alegeri
secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite va invita în scris statele părţi să propună
candidaţii lor într-un termen de două luni. Secretarul general va întocmi apoi o listă alfabetică
a candidaţilor astfel desemnaţi, indicând statele părţi care i-au desemnat, şi o va comunica
statelor părţi la convenţie.
5.Alegerile vor avea loc la reuniunile statelor părţi, convocate de secretarul general, la sediul
Organizaţiei Naţiunilor Unite. La aceste reuniuni, la care cvorumul se întruneşte cu două
Pag75
treimi din numărul statelor părţi, candidaţii aleşi în Comitet sunt cei care obţin cel mai mare
număr de voturi şi majoritatea absolută a voturilor reprezentanţilor statelor părţi prezente şi
votante.
6.Membrii Comitetului se aleg pentru un mandat de 4 ani. Ei pot fi realeşi la o nouă
prezentare a candidaturii lor. Mandatul a 5 membri desemnaţi la primele alegeri va înceta
după 2 ani. Numele celor 5 membri vor fi trase la sorţi de către preşedintele reuniunii, imediat
după prima alegere.
7.În caz de deces sau de demisie a unui membru al Comitetului sau dacă, pentru orice alt
motiv, un membru declară că nu îşi mai poate exercita funcţiile sale în cadrul Comitetului,
statul parte care a prezentat candidatura membrului respectiv numeşte un alt expert dintre
cetăţenii săi pentru a ocupa postul vacant până la expirarea mandatului respectiv, sub rezerva
aprobării de către Comitet.
8.Comitetul aprobă regulamentul său de ordine interioară.
9.Comitetul alege biroul său pentru o perioadă de 2 ani.
10.Adunările Comitetului se ţin, în mod normal, la sediul Organizaţiei Naţiunilor Unite sau în
orice alt loc corespunzător stabilit de Comitet. Comitetul se reuneşte, de regulă, în fiecare an.
Durata sesiunilor sale se stabileşte şi, dacă este cazul, se modifică de către reuniunea statelor
părţi la prezenta convenţie, sub rezerva aprobării de către adunarea generală.
11.Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite pune la dispoziţie Comitetului
personalul şi dotările necesare acestuia pentru a-şi îndeplini eficient funcţiile încredinţate
conform prezentei convenţii.
12.Membrii Comitetului creat în virtutea prezentei convenţii primesc, cu aprobarea adunării
generale, indemnizaţii din resursele Organizaţiei Naţiunilor Unite, în condiţiile şi modalităţile
fixate de adunarea generală.
Art. 44
1.Statele părţi se angajează să supună Comitetului, prin intermediul secretarului general al
Organizaţiei Naţiunilor Unite, rapoarte privitoare la măsurile pe care le adoptă pentru punerea
în vigoare a drepturilor recunoscute în prezenta convenţie şi la progresele realizate în
exercitarea acestor drepturi:
a)în termen de 2 ani începând de la data intrării în vigoare a prezentei convenţii pentru statele
părţi interesate;
b)în continuare, la fiecare 5 ani.
2.Rapoartele întocmite conform prezentului articol trebuie, dacă este cazul, să arate cauzele
sau dificultăţile care împiedică statele părţi să se achite pe deplin de obligaţiile prevăzute în
prezenta convenţie. Ele trebuie, de asemenea, să cuprindă informaţii suficiente pentru a da
Comitetului o idee exactă asupra aplicării convenţiei în ţara respectivă.
3.Statele părţi care au prezentat Comitetului un raport iniţial nu vor repeta în rapoartele pe
care le prezintă ulterior conform prezentului articol, paragraful 1 alin. (b), informaţiile de bază
pe care le-au comunicat anterior.
4.Comitetul poate cere statelor părţi toate informaţiile complementare referitoare la aplicarea
convenţiei.
5.Comitetul înaintează la fiecare 2 ani adunării generale, prin intermediul Consiliului
Economic şi Social, un raport de activitate.
6.Statele părţi asigură difuzarea pe scară largă a propriilor rapoarte pe teritoriul lor.
Art. 45
Pentru a promova aplicarea efectivă a convenţiei şi a încuraja cooperarea internaţională în
domeniul vizat de convenţie:
a)Instituţiile specializate, Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii şi alte organe ale Naţiunilor
Unite au dreptul de a fi reprezentate la analizarea modului de aplicare a acelor dispoziţii din
prezenta convenţie, care ţin de mandatul lor. Comitetul poate invita instituţiile specializate,
Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii şi orice alte organisme competente pe care le va
Pag76
considera corespunzătoare să dea avize specializate asupra aplicării convenţiei în domeniile
care ţin de mandatele lor respective.
Comitetul poate invita instituţiile specializate, Fondul Naţiunilor Unite pentru Copii şi alte
organe ale Naţiunilor Unite să îi prezinte rapoarte asupra aplicării convenţiei în sectoarele
care ţin de domeniul lor de activitate.
b)Comitetul transmite, dacă consideră necesar, instituţiilor specializate, Fondului Naţiunilor
Unite pentru Copii şi altor organisme competente orice raport al statelor părţi, care conţine o
cerere sau care specifică necesitatea asigurării de consultanţă ori asistenţă tehnică, însoţit,
dacă este cazul, de observaţiile şi sugestiile Comitetului referitoare la cererea sau specificaţia
respectivă.
c)Comitetul poate recomanda adunării generale să ceară secretarului general să dispună
efectuarea, în numele Comitetului, a unor studii asupra problemelor specifice care afectează
drepturile copilului.
d)Comitetul poate face sugestii şi recomandări de ordin general, pe baza informaţiilor primite
în conformitate cu art. 44 şi 45. Aceste sugestii şi recomandări de ordin general se vor
transmite tuturor statelor părţi interesate şi se vor supune atenţiei adunării generale, însoţite,
dacă este cazul, de observaţiile statelor părţi.
PARTEA III:
Art. 46
Prezenta convenţie este deschisă spre semnare tuturor statelor.
Art. 47
Prezenta convenţie face subiectul ratificării. Instrumentele de ratificare vor fi înaintate
secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Art. 48
Prezenta convenţie va rămâne deschisă aderării oricărui stat. Instrumentele de aderare vor fi
înaintate secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite.
Art. 49
1.Prezenta convenţie va intra în vigoare în a treizecea zi de la depunerea la secretarul general
al Organizaţiei Naţiunilor Unite a celui de-al douăzecilea instrument de ratificare sau de
aderare.
2.Pentru fiecare stat care va ratifica prezenta convenţie sau care va adera la aceasta după
depunerea celui de-al douăzecilea instrument de ratificare sau de aderare convenţia va intra în
vigoare în a treizecea zi de la depunerea de către statul respectiv a intrumentului său de
ratificare sau de aderare.
Art. 50
1.Orice stat parte poate să propună un amendament şi să depună textul acestuia la secretarul
general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. Secretarul general va comunica propunerea de
amendament statelor părţi, cerându-le să îi facă cunoscut dacă sunt în favoarea convocării
unei conferinţe a statelor părţi, în vederea examinării propunerii şi a supunerii ei la vot. Dacă
în termen de 4 luni de la această comunicare cel puţin o treime din numărul statelor părţi se
pronunţă în favoarea convocării unei asemenea conferinţe, secretarul general convoacă
conferinţa sub auspiciile Organizaţiei Naţiunilor Unite. Orice amendament adoptat de
majoritatea statelor părţi prezente şi votante la conferinţă este supus spre aprobare adunării
generale.
2.Orice amendament adoptat conform dispoziţiilor paragrafu-lui 1 al prezentului articol va
intra în vigoare după aprobarea sa de către Adunarea Generală a Organizaţiei Naţiunilor Unite
şi după acceptarea sa cu o majoritate de două treimi din numărul statelor părţi.
3.La intrarea sa în vigoare amendamentul are forţă obligatorie pentru statele părţi care l-au
acceptat, celelalte state rămânând legate de dispoziţiile din prezenta convenţie şi de toate
amendamentele anterioare acceptate de ele.
Pag77
Art. 51
1.Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite va primi şi va comunica tuturor statelor
textul rezervelor formulate de state la data ratificării sau aderării.
2.Rezervele incompatibile cu obiectul şi scopul prezentei convenţii nu sunt admise.
3.Rezervele pot fi retrase în orice moment printr-o notificare în acest sens adresată
secretarului general al Organizaţiei Naţiunilor Unite, care va informa, în consecinţă, toate
statele părţi la convenţie. Notificarea va produce efecte de la data la care este primită de
secretarul general.
Art. 52
Orice stat poate denunţa prezenta convenţie printr-o notificare scrisă adresată secretarului
general al Organizaţiei Naţiunilor Unite. Denunţarea produce efecte la un an de la data la care
notificarea a fost primită de secretarul general.
Art. 53
Secretarul general al Organizaţiei Naţiunilor Unite este desemnat ca depozitar al prezentei
convenţii.
Art. 54
Originalul prezentei convenţii, ale cărei texte în limbile arabă, chineză, engleză, franceză, rusă
şi spaniolă sunt autentice în egală măsură, va fi depus la secretarul general al Organizaţiei
Naţiunilor Unite.
Drept care plenipotenţiarii subsemnaţi, împuterniciţi în mod corespunzător de guvernele lor
respective, au semnat prezenta convenţie.
Publicată în Monitorul Oficial cu numărul 314 din data de 13 iunie 2001
 Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009

privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial nr. 187 din 24
octombrie 201240
TITLUL I
Dispoziţii privind aplicarea în timp a legii penale
CAPITOLUL I
Domeniul de reglementare
ART. 1
Prezenta lege cuprinde dispoziţiile privind punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind
Codul penal, cu modificările şi completările ulterioare, denumită în continuare Codul penal,
având ca principal obiect punerea de acord a legislaţiei penale existente cu prevederile
acestuia, precum şi stabilirea regulilor pentru soluţionarea conflictului de legi rezultând din
intrarea în vigoare a Codului penal.
ART. 2
În cuprinsul prezentei legi, prin Codul penal din 1969 se înţelege Legea nr. 15/1968 privind
Codul penal al României, republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 16
aprilie 1997, cu modificările şi completările ulterioare.
40
http://www.just.ro/
Pag78
CAPITOLUL II
Dispoziţii generale privind aplicarea în timp a legii penale
ART. 3
(1) Dispoziţiile art. 4 din Codul penal privind legea penală de dezincriminare sunt aplicabile şi
în situaţiile în care o faptă determinată, comisă sub imperiul legii vechi, nu mai constituie
infracţiune potrivit legii noi datorită modificării elementelor constitutive ale infracţiunii,
inclusiv a formei de vinovăţie, cerută de legea nouă pentru existenţa infracţiunii.
(2) Dispoziţiile art. 4 din Codul penal nu se aplică în situaţia în care fapta este incriminată de
legea nouă sau de o altă lege în vigoare, chiar sub o altă denumire.
ART. 4
Pedeapsa aplicată pentru o infracţiune printr-o hotărâre ce a rămas definitivă sub imperiul
Codului penal din 1969, care nu depăşeşte maximul special prevăzut de Codul penal, nu poate
fi redusă în urma intrării în vigoare a acestei legi.
ART. 5
(1) Atunci când o normă penală face trimitere la o altă normă determinată, de la care
împrumută unul sau mai multe elemente, modificarea normei completatoare atrage şi
modificarea normei incomplete.
(2) În cazul abrogării normei completatoare, norma incompletă va păstra elementele preluate
de la aceasta, inclusiv limitele de pedeapsă, în forma existentă la data abrogării, afară de cazul
în care legea dispune altfel.
ART. 6
Decăderile, interdicţiile şi incapacităţile decurgând din condamnări pronunţate în baza legii
vechi îşi produc efectele până la intervenirea reabilitării de drept sau dispunerea reabilitării
judecătoreşti, în măsura în care fapta pentru care s-a pronunţat condamnarea este prevăzută şi
de legea penală nouă şi dacă decăderile, interdicţiile şi incapacităţile sunt prevăzute de lege.
ART. 7
Ori de câte ori o normă în vigoare face trimitere la una sau mai multe infracţiuni prevăzute de
Codul penal din 1969 sau de o lege specială modificată prin dispoziţiile prezentei legi,
trimiterea se consideră făcută la infracţiunea sau infracţiunile prevăzute de legea nouă, având
aceleaşi elemente constitutive.
ART. 8
Dispoziţiile art. 4 se aplică în mod corespunzător şi pedepselor aplicate prin hotărâri care au
rămas definitive anterior intrării în vigoare a prezentei legi, pentru fapte incriminate de actele
normative prevăzute în titlul II.
CAPITOLUL III
Dispoziţii privind aplicarea şi executarea sancţiunilor penale
ART. 9
(1) Pedepsele cu închisoarea aplicate în baza dispoziţiilor Codului penal din 1969 pentru
infracţiuni comise în timpul minorităţii nu vor fi luate în considerare la stabilirea stării de
recidivă potrivit dispoziţiilor Codului penal.
(2) Infracţiunile comise în timpul minorităţii, pentru care s-au aplicat pedepse în baza
Pag79
dispoziţiilor Codului penal din 1969, nu constituie impedimente pentru dispunerea renunţării
la aplicarea pedepsei, amânării aplicării pedepsei sau suspendării executării pedepsei sub
supraveghere pentru o infracţiune comisă ulterior condamnării definitive.
ART. 10
Tratamentul sancţionator al pluralităţii de infracţiuni se aplică potrivit legii noi atunci când cel
puţin una dintre infracţiunile din structura pluralităţii a fost comisă sub legea nouă, chiar dacă
pentru celelalte infracţiuni pedeapsa a fost stabilită potrivit legii vechi, mai favorabilă.
ART. 11
Dispoziţiile art. 62 din Codul penal privind amenda care însoţeşte pedeapsa închisorii nu se
aplică în cazul infracţiunilor săvârşite anterior intrării în vigoare a acestuia şi nu vor fi avute
în vedere pentru determinarea legii penale mai favorabile.
ART. 12
(1) În cazul succesiunii de legi penale intervenite până la rămânerea definitivă a hotărârii de
condamnare, pedepsele accesorii şi complementare se aplică potrivit legii care a fost
identificată ca lege mai favorabilă în raport cu infracţiunea comisă.
(2) Pedeapsa complementară prevăzută la art. 55 lit. c) din Codul penal nu se aplică în cazul
infracţiunilor comise anterior intrării în vigoare a acestuia.
ART. 13
(1) În cazul amenzilor stabilite definitiv sub imperiul Codului penal din 1969, aplicarea
obligatorie a legii penale mai favorabile se face prin compararea amenzii aplicate cu suma ce
rezultă din prevederile art. 61 alin. (2) şi (4) din Codul penal, prin utilizarea unui cuantum de
referinţă pentru o zi-amendă în sumă de 150 lei.
(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi amenzilor definitive stabilite pentru
persoane juridice, în acest caz cuantumul de referinţă pentru o zi-amendă, utilizat pentru
aplicarea prevederilor art. 137 alin. (2) şi (4) din Codul penal, fiind de 2.000 lei.
ART. 14
(1) Înlocuirea pedepsei amenzii cu pedeapsa închisorii se face după cum urmează:
a) dacă amenda a fost definitiv aplicată anterior intrării în vigoare a Codului penal, înlocuirea
se face în baza art. 63^1 din Codul penal din 1969, fără ca durata pedepsei închisorii să poată
depăşi maximul zilelor-amendă determinat potrivit art. 61 alin. (4) din Codul penal pentru
fapta care a atras condamnarea;
b) dacă amenda a fost aplicată după data intrării în vigoare a Codului penal pentru infracţiuni
comise anterior acestei date, înlocuirea se va face potrivit dispoziţiilor din legea în baza căreia
s-a aplicat amenda.
(2) Dispoziţiile art. 64 din Codul penal nu se aplică în cazul infracţiunilor săvârşite anterior
intrării sale în vigoare, chiar dacă amenda a fost aplicată în baza art. 61 din Codul penal.
ART. 15
(1) Măsura suspendării condiţionate a executării pedepsei aplicată în baza Codului penal din
1969 se menţine şi după intrarea în vigoare a Codului penal.
(2) Regimul suspendării condiţionate a executării pedepsei prevăzute la alin. (1), inclusiv sub
aspectul revocării sau anulării acesteia, este cel prevăzut de Codul penal din 1969.
ART. 16
(1) Măsura suspendării sub supraveghere a executării pedepsei aplicată în baza Codului penal
din 1969 se menţine şi după intrarea în vigoare a Codului penal, până la împlinirea termenului
de încercare stabilit prin hotărârea de condamnare.
Pag80
(2) Pentru determinarea legii penale mai favorabile cu privire la suspendarea sub
supraveghere a executării pedepsei conform art. 5 din Codul penal, instanţa va avea în vedere
sfera obligaţiilor impuse condamnatului şi efectele suspendării potrivit legilor succesive, cu
prioritate faţă de durata termenului de încercare sau supraveghere.
CAPITOLUL IV
Dispoziţii speciale privind regimul sancţionator aplicabil minorilor
ART. 17
În aplicarea dispoziţiilor referitoare la legea penală mai favorabilă intervenită în cursul
procesului, o pedeapsă cu suspendarea executării, aplicabilă potrivit Codului penal din 1969,
este considerată mai favorabilă decât o măsură educativă privativă de libertate prevăzută de
Codul penal.
ART. 18
(1) Măsura educativă a libertăţii supravegheate pronunţată în baza Codului penal din 1969 se
execută potrivit dispoziţiilor acestuia.
(2) Dacă măsura prevăzută la alin. (1) se revocă după intrarea în vigoare a Codului penal din
altă cauză decât comiterea unei infracţiuni, libertatea supravegheată se înlocuieşte cu
internarea într-un centru educativ pe o perioadă de un an.
(3) În cazul revocării libertăţii supravegheate datorită săvârşirii unei noi infracţiuni, instanţa
va dispune, ţinând seama de gravitatea infracţiunii comise, o măsură educativă privativă de
libertate prevăzută de Codul penal.
ART. 19
(1) Măsura educativă a internării într-un centru de reeducare dispusă în baza Codului penal
din 1969 se înlocuieşte cu măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o durată
egală cu timpul rămas din momentul rămânerii definitivă a hotărârii prin care s-a luat măsura
internării în centrul de reeducare şi până la majoratul celui în cauză, dar nu mai mult de 3 ani.
(2) Perioada executată din măsura educativă a internării în centrul de reeducare, precum şi
durata reţinerii şi arestării preventive se consideră ca parte executată din durata măsurii
educative a internării în centrul educativ.
(3) În cazul în care, potrivit Codului penal din 1969, s-a dispus prelungirea duratei măsurii
educative a internării într-un centru de reeducare, măsura se va executa într-un centru
educativ.
ART. 20
Pedeapsa amenzii executabilă, aplicată pentru infracţiuni comise în timpul minorităţii în baza
Codului penal din 1969 şi neexecutată în tot sau în parte până la intrarea în vigoare a Codului
penal, se înlocuieşte cu măsura educativă a consemnării la sfârşit de săptămână, ţinând seama
şi de partea care a fost executată din amendă.
ART. 21
(1) Pedeapsa închisorii executabilă, aplicată în baza Codului penal din 1969 pentru infracţiuni
comise în timpul minorităţii, se înlocuieşte cu măsura educativă a internării într-un centru de
detenţie pe o perioadă egală cu durata pedepsei închisorii.
(2) Pedeapsa închisorii care depăşeşte 20 de ani, aplicată pentru infracţiuni comise în timpul
minorităţii, se va înlocui cu internarea într-un centru de detenţie pe o perioadă de 15 ani.
Pag81
(3) În cazul pluralităţii de infracţiuni, înlocuirea prevăzută la alin. (1) şi (2) se face cu privire
la pedeapsa rezultantă.
(4) Partea executată din pedeapsa închisorii, precum şi durata reţinerii şi arestării preventive
se consideră ca parte executată din durata măsurii educative a internării în centrul de detenţie.
ART. 22
(1) Măsura suspendării executării pedepselor aplicate în baza Codului penal din 1969 pentru
infracţiuni comise în timpul minorităţii se menţine şi după intrarea în vigoare a Codului penal.
(2) În cazul în care suspendarea executării unei pedepse cu închisoarea prevăzute la alin. (1)
se revocă din alte cauze decât comiterea unei noi infracţiuni, pedeapsa închisorii se
înlocuieşte cu măsura educativă a internării într-un centru educativ pe o perioadă egală cu
durata pedepsei suspendate, dar nu mai mult de 3 ani.
(3) În situaţia prevăzută la alin. (2), pedeapsa amenzii a cărei executare a fost suspendată se
înlocuieşte cu măsura educativă a consemnării la sfârşit de săptămână pe o durată de 6
săptămâni.
(4) Dacă în termenul de încercare al suspendării executării unei pedepse pentru infracţiuni
comise în timpul minorităţii condamnatul a săvârşit din nou o infracţiune, instanţa revocă
suspendarea şi înlocuieşte pedeapsa potrivit alin. (2) sau (3), după care:
a) dacă noua infracţiune a fost comisă în timpul minorităţii, se stabileşte şi pentru aceasta o
măsură educativă, iar apoi se aplică măsura educativă cea mai grea;
b) dacă noua infracţiune a fost comisă după majorat, se aplică o sancţiune rezultantă
stabilită potrivit art. 129 alin. (2) din Codul penal.
(…)
TITLUL III
Dispoziţii referitoare la Codul penal
CAPITOLUL I
Dispoziţii interpretative
ART. 236
Dispoziţiile părţii generale a Codului penal, precum şi dispoziţiile generale ale prezentei legi
se aplică şi faptelor sancţionate penal prin legi speciale, în afară de cazul în care legea dispune
altfel.
ART. 237
În aplicarea dispoziţiilor art. 11 din Codul penal, condiţia aflării de bunăvoie pe teritoriul
României se interpretează în sensul aflării benevole pe acest teritoriu la momentul dispunerii
de către organele judiciare a unei măsuri privative sau restrictive de libertate în considerarea
infracţiunii care atrage incidenţa principiului universalităţii.
ART. 238
În aplicarea dispoziţiilor art. 35 alin. (1) din Codul penal, condiţia unităţii subiectului pasiv se
consideră îndeplinită şi atunci când:
a) bunurile ce constituie obiectul infracţiunii se află în coproprietatea mai multor persoane;
Pag82
b) infracţiunea a adus atingere unor subiecţi pasivi secundari diferiţi, dar subiectul pasiv
principal este unic.
ART. 239
Termenul condamnare utilizat în cuprinsul art. 80 alin. (2) lit. a) din Codul penal se referă şi
la hotărârile prin care, faţă de inculpat, s-a luat, în timpul minorităţii, o măsură educativă, în
afară de cazul în care au trecut cel puţin 2 ani de la data executării sau considerării ca
executată a acestei măsuri.
ART. 240
În aplicarea dispoziţiilor art. 135 din Codul penal, prin autorităţi publice se înţelege
autorităţile prevăzute în mod expres în titlul III, precum şi la art. 140 şi 142 din Constituţia
României, republicată.
ART. 241
Prin substanţe psihoactive se înţelege substanţele stabilite prin lege, la propunerea
Ministerului Sănătăţii.
ART. 242
În aplicarea dispoziţiilor art. 189 alin. (1) lit. e) din Codul penal, prin infracţiune de omor
comisă anterior se înţelege orice faptă de ucidere a unei persoane, săvârşită cu intenţia
prevăzută la art. 16 alin. (3) din Codul penal, cu excepţia infracţiunilor prevăzute la art. 190 şi
200 din Codul penal.
ART. 243
Dispoziţiile art. 293 din Codul penal se aplică indiferent dacă membrii instanţelor de arbitraj
sunt români sau străini.
ART. 244
Dispoziţiile art. 302 din Codul penal se aplică indiferent dacă faptele au fost săvârşite în
cadrul unor relaţii de serviciu sau în afara acestora.
(…)
TITLUL IV
Dispoziţii tranzitorii şi finale
ART. 246
Legea nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în Monitorul Oficial al României, Partea I,
nr. 510 din 24 iulie 2009, cu modificările şi completările ulterioare, intră în vigoare la data de
1 februarie 2014.
ART. 247
Cu excepţia prezentului articol, a art. 121 pct. 8 şi a art. 249, care intră în vigoare la 3 zile de
la data publicării în Monitorul Oficial al României, Partea I, prezenta lege intră în vigoare la
data de 1 februarie 2014.
ART. 248
Actele normative prevăzute în titlul II "Dispoziţii privind modificarea şi completarea unor
acte normative care cuprind dispoziţii penale", cu excepţia celor prevăzute la art. 27 - 29, 49,
59, 98 şi 211, cu modificările şi completările aduse prin prezenta lege, vor fi republicate în
Pag83
Monitorul Oficial al României, Partea I, dându-se textelor o nouă numerotare.

ART. 249
(1) În termen de 6 luni de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României,
Partea I, Guvernul va supune Parlamentului spre adoptare:
a) proiectul de lege privind organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune;
b) proiectul de lege privind executarea pedepselor, măsurilor educative şi a altor măsuri
dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, neprivative de libertate;
c) proiectul de lege privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate
dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal.
(2) În termen de 6 luni de la data publicării prezentei legi în Monitorul Oficial al României,
Partea I, Guvernul va supune Parlamentului spre adoptare:
a) proiectul de lege prevăzut la art. 121 pct. 8;
b) proiectul de lege privind substanţe psihoactive, în condiţiile prevăzute la art. 241.
(3) Actele normative prevăzute la alin. (1) şi (2) vor intra în vigoare la data de 1 februarie
2014.
ART. 250
La data intrării în vigoare a prezentei legi se abrogă Legea nr. 15/1968 privind Codul penal,
republicată în Monitorul Oficial al României, Partea I, nr. 65 din 16 aprilie 1997, cu
modificările şi completările ulterioare.
 Legea nr. 253 din 19 iulie 201341 privind executarea pedepselor, a

măsurilor educative şi a altor măsuri neprivative de libertate dispuse de
organele judiciare în cursul procesului penal42
TITLUL IV
Dispoziţii privind executarea măsurilor educative neprivative de libertate
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
ART. 63
Organizarea executării măsurilor educative neprivative de libertate
(1) Măsurile educative neprivative de libertate se execută în comunitate, pe durata executării
acestora asigurându-se menţinerea şi întărirea legăturilor minorului cu familia şi comunitatea,
dezvoltarea liberă a personalităţii minorului, precum şi implicarea acestuia în programele
derulate, în scopul formării sale în spirit de responsabilitate şi respect pentru drepturile şi
libertăţile celorlalţi.
(2) Minorului aflat în executarea unei măsuri educative neprivative de libertate i se asigură,
potrivit principiului interesului superior al copilului, respectarea drepturilor şi libertăţilor
fundamentale prevăzute de Constituţie, convenţiile internaţionale la care România este parte
şi de legislaţia specială, în măsura în care exercitarea acestora nu este incompatibilă cu natura
şi conţinutul măsurii.
41
Sursa:
http://www.just.ro/MinisterulJusti%C8%9Biei/NoileCoduri/ncp_ncpp_05092013/tabid/2604/Default.aspx
Pag84
42
publicată în Monitorul Oficial nr. 513 din 14 august 2013.
(3) Conţinutul modalităţilor concrete de executare a măsurilor educative neprivative de
libertate se stabileşte ţinând seama de vârsta, personalitatea, starea de sănătate, situaţia
familială şi socială a minorului.
ART. 64
Rolul serviciului de probaţiune în executarea măsurilor educative neprivative de
libertate
(1) Organizarea, supravegherea şi controlul executării măsurilor educative neprivative de
libertate se desfăşoară sub coordonarea serviciului de probaţiune.
(2) Serviciul de probaţiune poate încredinţa supravegherea executării măsurilor educative
neprivative de libertate prevăzute în Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările
ulterioare, unor instituţii din comunitate dintre cele incluse în baza de date constituită la nivel
naţional potrivit art. 20 alin. (6).
ART. 65
Informarea minorului şi a familiei
(1) După rămânerea definitivă a hotărârii prin care s-a luat faţă de minor o măsură educativă
neprivativă de libertate, judecătorul delegat cu executarea, în aplicarea procedurii prevăzute la
art. 511 din Legea nr. 135/2010, fixează un termen, dispunând aducerea minorului şi citarea
reprezentantului legal al acestuia, a reprezentantului serviciului de probaţiune pentru punerea
în executare a măsurii luate şi a persoanelor desemnate cu supravegherea acesteia. Împreună
cu citaţia, serviciului de probaţiune i se comunică şi o copie de pe hotărârea instanţei.
(2) În cadrul întâlnirii, judecătorul delegat îi prezintă minorului şi persoanei desemnate cu
supravegherea acestuia scopul şi conţinutul sancţiunii aplicate, precum şi consecinţele
nerespectării acesteia.
CAPITOLUL II
Executarea măsurilor educative neprivative de libertate
ART. 66
Executarea măsurii educative a stagiului de formare civică
(1) Obiectivul măsurii educative a stagiului de formare civică constă în sprijinirea minorului
în conştientizarea consecinţelor legale şi sociale la care se expune în cazul săvârşirii de
infracţiuni şi responsabilizarea acestuia cu privire la comportamentul său.
(2) Cursurile de formare civică se elaborează în baza programei-cadru aprobate prin ordin
comun al ministrului justiţiei şi al ministrului educaţiei naţionale, care se publică în Monitorul
Oficial al României, Partea I, în conformitate cu standardele minime de lucru în probaţiune
pentru instituţiile din comunitate prevăzute la art. 18 alin. (6).
(3) Consilierul de probaţiune sau, după caz, persoana desemnată din cadrul instituţiei din
comunitate organizează, efectuează demersurile necesare în vederea participării minorului şi
supraveghează minorul pe durata stagiului de formare civică.
(4) Includerea minorului într-un curs de formare civică se efectuează în cel mult 60 de zile de
la punerea în executare a hotărârii conform art. 511 din Legea nr. 135/2010.
(5) Stagiul de formare civică este organizat sub forma unor sesiuni continue sau periodice,
derulate pe durata a cel mult 4 luni, şi include unul sau mai multe module cu caracter teoretic
sau aplicativ, adaptate vârstei şi personalităţii minorilor incluşi în respectivul stagiu şi ţinând
seama, pe cât posibil, de natura infracţiunii comise. În desfăşurarea stagiului stabilit de
instanţă se va avea în vedere un număr lunar de 8 ore de formare civică.
(6) Consilierul de probaţiune din cadrul serviciului de probaţiune în a cărui circumscripţie
locuieşte minorul care trebuie să frecventeze cursul de formare civică decide, pe baza
evaluării iniţiale a minorului, instituţia din comunitate în care urmează să aibă loc acesta,
comunicând acestei instituţii copia de pe dispozitivul hotărârii, precum şi decizia sa.
Pag85
(7) Instituţia din comunitate desemnată potrivit alin. (6) sau serviciul de probaţiune, după caz,
adaptează conţinutul concret al stagiului, potrivit programei-cadru prevăzute la alin. (2), în
funcţie de particularităţile minorului, cu aprobarea consilierului de probaţiune.
(8) Desfăşurarea cursului de formare civică se realizează de către un reprezentant al instituţiei
din comunitate stabilite prin decizia prevăzută la alin. (6).
ART. 67
Executarea măsurii educative a supravegherii
(1) Măsura educativă a supravegherii are ca obiectiv participarea minorului la cursuri şcolare
sau de formare profesională şi prevenirea desfăşurării unor activităţi sau a intrării în legătură
cu anumite persoane care ar putea afecta procesul de îndreptare a acestuia.
(2) Supravegherea şi îndrumarea minorului în executarea măsurii educative a supravegherii
se realizează de către părinţii minorului, cei care l-au adoptat sau tutore. Dacă aceştia nu pot
asigura supravegherea în condiţii satisfăcătoare, instanţa dispune încredinţarea supravegherii
minorului, pe acelaşi interval de timp, unei persoane de încredere, de preferinţă unei rude mai
apropiate a minorului, la cererea acesteia.
(3) În cazul în care persoana prevăzută la alin. (2) nu este desemnată prin hotărârea instanţei
sau persoana desemnată de instanţă nu mai poate exercita, permanent sau temporar,
supravegherea, judecătorul delegat cu consultarea consilierului de probaţiune desemnează
persoana ce urmează să exercite supravegherea. Dispoziţiile art. 65 se aplică în mod
corespunzător.
(4) Controlul executării măsurii educative a supravegherii şi controlul îndeplinirii atribuţiilor
de către persoana care exercită supravegherea se realizează de către consilierul de probaţiune.
(5) Supravegherea şi îndrumarea minorului în cadrul programului său zilnic presupun
verificarea modului în care acesta îşi respectă obligaţiile care decurg din statutul său familial,
şcolar sau profesional.
(6) În situaţia în care instanţa a dispus în conţinutul măsurii educative a supravegherii
participarea minorului la un curs şcolar sau de formare profesională, iar minorul nu este
înscris într-o astfel de formă de învăţământ, dispoziţiile art. 50 alin. (1) şi (2) se aplică în mod
corespunzător.
(7) Exercitarea supravegherii începe în cel mult 30 de zile de la momentul prezentării
minorului şi a persoanei desemnate cu supravegherea în faţa judecătorului delegat cu
executarea în condiţiile art. 511 din Legea nr. 135/2010.
ART. 68
Executarea măsurii educative a consemnării la sfârşit de săptămână
(1) Măsura educativă a consemnării la sfârşit de săptămână are ca obiectiv evitarea
contactului minorului cu anumite persoane sau a prezenţei acestuia în anumite locuri care să îl
predispună pe minor la manifestarea unui comportament infracţional.
(2) Interdicţia impusă minorului de a părăsi locuinţa operează începând cu ora 0,00 a zilei de
sâmbătă şi până la ora 24,00 a zilei de duminică.
(3) Dispoziţiile alin. (2) se aplică în mod corespunzător şi persoanelor care, datorită cultelor
religioase legale din care fac parte, au alte zile de repaus decât sâmbăta şi duminica.
(4) Măsura educativă se execută pe durata unor sfârşituri de săptămână consecutive, în afară
de cazul în care instanţa sau judecătorul delegat cu executarea, la propunerea consilierului de
probaţiune, a dispus altfel, de regulă, sub supravegherea persoanei majore cu care locuieşte
minorul ori a altei persoane majore desemnate de instanţa de judecată.
(5) În cazul în care persoana majoră în supravegherea căreia se află executarea măsurii nu
este desemnată prin hotărârea instanţei sau persoana desemnată de instanţă nu mai poate
exercita, permanent sau temporar, supravegherea, judecătorul delegat cu consultarea
consilierului de probaţiune desemnează persoana ce urmează să exercite supravegherea.
Dispoziţiile art. 65 se aplică în mod corespunzător.
Pag86
(6) Controlul executării măsurii educative a consemnării la sfârşit de săptămână şi controlul
îndeplinirii atribuţiilor de către persoana care exercită supravegherea se realizează de către
consilierul de probaţiune sau, după caz, de persoana desemnată de acesta din cadrul unei
instituţii din comunitate.
(7) În vederea exercitării controlului, minorul care locuieşte singur sau, după caz, persoana
prevăzută la alin. (4) are obligaţia de a permite persoanei desemnate cu controlul executării şi
supravegherii executării măsurii efectuarea vizitelor programate sau inopinate la locuinţa
minorului, în zilele în care minorul trebuie să se afle în acel spaţiu potrivit hotărârii instanţei.
Nerespectarea acestei obligaţii de către minor atrage aplicarea dispoziţiilor art. 123 din Legea
nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare. Nerespectarea obligaţiei de către
persoana desemnată cu supravegherea atrage aplicarea în mod corespunzător a dispoziţiilor
art. 19.
(8) În situaţia în care instanţa de judecată a stabilit în conţinutul măsurii educative sau
consilierul de probaţiune a stabilit în sarcina minorului participarea la un curs şcolar ori de
formare profesională sau participarea la un program de reintegrare, dispoziţiile art. 50 alin. (1)
şi (2) şi ale art. 53 se aplică în mod corespunzător.
(9) Consemnarea la sfârşit de săptămână se pune în executare în termen de cel mult 15 zile de
la momentul prezentării minorului şi a persoanei desemnate cu supravegherea în faţa
judecătorului delegat cu executarea în condiţiile art. 511 din Legea nr. 135/2010.
ART. 69
Executarea măsurii educative a asistării zilnice
(1) Supravegherea executării măsurii educative a asistării zilnice se realizează de consilierul
de probaţiune sau, după caz, de persoana desemnată prin decizia acestuia, din cadrul unei
instituţii din comunitate.
(2) Programul zilnic pe care trebuie să îl respecte minorul şi activităţile pe care trebuie să le
îndeplinească acesta sunt stabilite de comun acord de către consilierul de probaţiune şi părinţi,
tutore sau altă persoană în grija căreia se află minorul, cu consultarea acestuia. În caz de
dezacord, programul se stabileşte de către judecătorul delegat cu executarea, prin încheiere
motivată, după audierea celor interesaţi. Încheierea nu este supusă niciunei căi de atac.
(3) Programul stabilit potrivit alin. (2) va ţine cont de nevoile identificate ale minorului, de
situaţia sa socială şi, după caz, profesională şi de obligaţiile şi interdicţiile impuse acestuia pe
perioada executării măsurii. Programul are în vedere dezvoltarea armonioasă a personalităţii
minorului, prin implicarea acestuia în activităţi ce presupun relaţionare socială, organizarea
modului de petrecere a timpului liber şi valorificarea aptitudinilor sale.
(4) În situaţia în care instanţa de judecată a stabilit în conţinutul măsurii educative sau
consilierul de probaţiune a stabilit în sarcina minorului, în conţinutul programului zilnic,
participarea la un curs şcolar ori de formare profesională sau participarea la un program de
reintegrare, dispoziţiile art. 50 alin. (1) şi (2) şi ale art. 53 se aplică în mod corespunzător.
(5) Stabilirea programului zilnic se face în termen de cel mult 30 de zile de la momentul
prezentării minorului în faţa judecătorului delegat cu executarea în condiţiile art. 511 din
Legea nr. 135/2010, iar asistarea zilnică începe cel mai târziu în 5 zile de la stabilirea
programului.
(6) În cazul în care măsura asistării zilnice a înlocuit o măsură educativă privativă de
libertate, stabilirea programului zilnic se face în termen de cel mult 15 zile de la punerea în
libertate a minorului.
CAPITOLUL III
Dispoziţii comune
ART. 70
Pag87
Punerea în executare a obligaţiilor stabilite de instanţa de judecată

(1) Dacă instanţa de judecată a stabilit în sarcina minorului obligaţia prevăzută la art. 121
alin. (1) lit. a) din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare, dispoziţiile
art. 50 alin. (1) şi (2) se aplică în mod corespunzător.
(2) Dacă instanţa de judecată a stabilit în sarcina minorului obligaţiile prevăzute la art. 121
alin. (1) lit. c) sau d) din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare,
judecătorul delegat cu executarea comunică o copie de pe dispozitivul hotărârii, după caz, şi
persoanelor sau instituţiilor prevăzute la art. 29 alin. (1) lit. m) sau n), abilitate să
supravegheze îndeplinirea acestor obligaţii. În cazul în care s-a stabilit obligaţia prevăzută la
art. 121 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare,
comunicarea se face inspectoratului judeţean de poliţie în a cărui circumscripţie locuieşte
minorul.
(3) În cazul dispunerii obligaţiei prevăzute la art. 121 alin. (1) lit. f) din Legea nr. 286/2009,
cu modificările şi completările ulterioare, o copie de pe dispozitivul hotărârii se comunică de
către consilierul de probaţiune instituţiei în care urmează să aibă loc controlul, tratamentul sau
îngrijirea medicală menţionate în hotărâre. În cazul în care instituţia nu este menţionată în
hotărâre, consilierul de probaţiune stabileşte, prin decizie, instituţia în care urmează să aibă
loc controlul, tratamentul sau îngrijirea medicală şi comunică acesteia copia de pe dispozitivul
hotărârii, precum şi decizia sa.
(4) Costurile controlului, tratamentului sau îngrijirii medicale sunt acoperite de la bugetul de
stat.
(5) Executarea obligaţiilor prevăzute la art. 121 alin. (1) din Legea nr. 286/2009, cu
modificările şi completările ulterioare, începe după cum urmează:
a) la data rămânerii definitive a hotărârii prin care au fost stabilite, în cazul obligaţiilor
prevăzute la lit. b) - d);
b) la data aducerii la cunoştinţa minorului a conţinutului concret al obligaţiei, stabilit de
către consilierul de probaţiune, în cazul obligaţiilor prevăzute la lit. a), e) şi f).
(6) Executarea obligaţiilor prevăzute la art. 121 alin. (1) din Legea nr. 286/2009, cu
modificările şi completările ulterioare, încetează de drept la data executării sau considerării ca
executată a măsurii educative pe care o însoţesc.
ART. 71
Minorul liberat din executarea unei măsuri educative privative de libertate
(1) Dispoziţiile art. 70 se aplică în mod corespunzător în cazul minorului liberat din centrul
educativ sau din centrul de detenţie.
(2) În cazul prevăzut la alin. (1), executarea obligaţiilor încetează de drept la data împlinirii
duratei internării.
ART. 72
Acordarea de permisiuni în executarea obligaţiilor
(1) La solicitarea minorului, pentru motive temeinic justificate, consilierul de probaţiune
poate acorda, prin decizie, o permisiune în executarea obligaţiilor prevăzute la art. 121 alin.
(1) lit. c) şi d) din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Permisiunea prevăzută la alin. (1) nu poate fi acordată pe o perioadă mai mare de 5 zile.
Durata permisiunii se include în termenul de supraveghere.
(3) În situaţia în care instanţa de judecată a impus în sarcina minorului executarea obligaţiei
prevăzute la art. 121 alin. (1) lit. b) din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările
ulterioare, la solicitarea minorului, pentru motive obiective, consilierul de probaţiune poate să
acorde minorului, prin decizie, permisiunea de a depăşi limita teritorială stabilită de instanţă.
În cazul în care solicitarea minorului priveşte părăsirea teritoriului ţării, durata permisiunii nu
poate depăşi 30 de zile într-un an.
(4) Despre acordarea permisiunii prevăzute la alin. (1) sau (3), consilierul de probaţiune
încunoştinţează, după caz, persoanele sau instituţiile prevăzute la art. 29 lit. m) şi n), precum
Pag88
şi judecătorul delegat cu executarea.

ART. 73
(1) În situaţia în care, pe parcursul supravegherii executării unei măsuri educative, consilierul
de probaţiune constată că este necesară modificarea conţinutului unora dintre obligaţiile
impuse de către instanţă, impunerea unor noi obligaţii sau încetarea executării unora dintre
cele dispuse, sesizează instanţa, potrivit art. 121 alin. (4) lit. a) din Legea nr. 286/2009, cu
modificările şi completările ulterioare.
(2) Sesizarea instanţei poate fi făcută şi de către judecătorul delegat cu executarea, la cererea
minorului, părinţilor, tutorelui sau a altei persoane în grija căreia se află minorul ori a
persoanei vătămate, după consultarea referatului de evaluare întocmit de consilierul de
probaţiune. Referatul de evaluare însoţeşte sesizarea făcută de judecătorul delegat.
ART. 74
Sesizarea instanţei pentru prelungirea sau înlocuirea măsurilor educative
(1) Dacă minorul nu respectă condiţiile de executare a măsurii educative sau obligaţiile
impuse, sesizarea instanţei pentru prelungirea sau înlocuirea măsurii educative neprivative de
libertate în condiţiile art. 123 alin. (1) şi (2) din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi
completările ulterioare, se face de către consilierul de probaţiune, potrivit art. 121 alin. (4) lit.
b) din Legea nr. 286/2009, cu modificările şi completările ulterioare.
(2) Sesizarea instanţei poate fi făcută de către procuror în cazul comiterii unei noi infracţiuni
pe durata măsurii educative şi de către judecătorul delegat cu executarea, la cererea părinţilor,
tutorelui sau a altei persoane în grija căreia se află minorul ori a persoanei vătămate sau a altei
persoane interesate, după consultarea referatului de evaluare întocmit de consilierul de
probaţiune. Referatul de evaluare însoţeşte sesizarea făcută de judecătorul delegat.
(3) În înlocuirea măsurilor educative neprivative de libertate instanţa va avea în vedere
severitatea acestor măsuri în ordinea prevăzută la art. 115 alin. (1) pct. 1 din Legea nr.
286/2009, cu modificările şi completările ulterioare.
ART. 75
Colaborarea cu serviciul de probaţiune pe durata executării măsurilor educative
neprivative de libertate
(1) Pe durata executării măsurilor educative neprivative de libertate, consilierul de probaţiune
sau, după caz, persoana desemnată de acesta din cadrul unei instituţii din comunitate
colaborează îndeaproape cu părinţii, adoptatorul, tutorele, curatorul sau o altă persoană
însărcinată cu supravegherea minorului.
(2) Persoanele prevăzute la alin. (1) au obligaţia de a înştiinţa consilierul de probaţiune cu
privire la nerespectarea de către minor a oricăreia dintre obligaţiile şi interdicţiile stabilite
pentru acesta.
ART. 76
Supravegherea minorului căsătorit
(1) În cazul în care minorul supus unei măsuri educative neprivative de libertate este
căsătorit, supravegherea modului de executare a măsurii se exercită de către consilierul de
probaţiune.
(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică în mod corespunzător şi în situaţia în care minorul
condamnat la o măsură educativă neprivativă de libertate a devenit major până la momentul
încheierii executării măsurii.
Pag89
 Legea nr. 254 din 19 iulie 201343 privind executarea pedepselor şi a
măsurilor privative de libertate dispuse de organele judiciare în
cursul procesului penal44
TITLUL V
Dispoziţii privind executarea măsurilor educative privative de libertate
CAPITOLUL I
Dispoziţii generale
ART. 134
Principii
Principiile prevăzute în titlul I şi dispoziţiile prevăzute în titlul II se aplică în mod
corespunzător şi în cazul executării măsurilor educative privative de libertate.
ART. 135
Scopul executării măsurilor educative privative de libertate
(1) Prin executarea măsurilor educative privative de libertate se urmăreşte reintegrarea în
societate a persoanelor internate şi responsabilizarea acestora, în vederea asumării propriilor
acţiuni şi a prevenirii săvârşirii de noi infracţiuni.
(2) Măsurile educative privative de libertate sunt puse în executare în condiţii care să nu
îngrădească exercitarea dreptului la viaţă privată mai mult decât este inerent executării
acestora.
ART. 136
Locul de executare
Măsurile educative privative de libertate pot fi executate:
a) într-un centru educativ;
b) într-un centru de detenţie.
ART. 137
Contactul cu comunitatea
Pe durata executării măsurilor educative se asigură menţinerea şi dezvoltarea legăturilor
persoanei internate cu familia şi comunitatea, precum şi implicarea în demersuri recuperative
adaptate particularităţilor psihosomatice şi nevoilor de dezvoltare personală ale acesteia.
ART. 138
Protecţia şi asistenţa acordată persoanelor internate
Persoanele internate beneficiază de protecţie şi asistenţă în plan educaţional, profesional,
psihologic, social, medical şi fizic, în funcţie de vârstă, sex, personalitate şi în interesul
dezvoltării personale, asigurate de personal specializat.
CAPITOLUL II
Organizarea executării măsurii internării într-un centru educativ şi într-un centru de
detenţie
ART. 139
Centrele educative şi centrele de detenţie
43
Sursa:
http://www.just.ro/MinisterulJusti%C8%9Biei/NoileCoduri/ncp_ncpp_05092013/tabid/2604/Default.aspx
44
publicată în Monitorul Oficial nr. 514 din 14 august 2013
Pag90
(1) Centrele educative şi centrele de detenţie sunt instituţii specializate în recuperarea socială
a persoanelor internate, care se înfiinţează prin hotărâre a Guvernului, au personalitate
juridică şi sunt în subordinea Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
(2) Centrele educative şi centrele de detenţie se organizează şi funcţionează prin regulament,
aprobat prin ordin al ministrului justiţiei, care se publică în Monitorul Oficial al României,
Partea I.
(3) În cadrul centrelor se pot înfiinţa, prin decizie a directorului general al Administraţiei
Naţionale a Penitenciarelor, secţii interioare sau exterioare, în raport cu regimurile de
executare a măsurilor educative privative de libertate, sexul, vârsta persoanelor internate şi
nevoile de protecţie, educaţie, asistenţă psihologică şi asistenţă socială ale acestora.
(4) În cadrul centrelor de detenţie, prin decizia directorului general al Administraţiei
Naţionale a Penitenciarelor, se înfiinţează secţii de arestare preventivă pentru minorii arestaţi
în curs de judecată.
(5) Persoana internată execută măsura, de regulă, în cel mai apropiat centru de localitatea de
domiciliu, potrivit arondării stabilite de către directorul general al Administraţiei Naţionale a
Penitenciarelor.
ART. 140
Organizarea şi dotarea centrelor educative şi a centrelor de detenţie
Centrele dispun de spaţii adecvate pentru cazare, prepararea şi servirea hranei, activităţi de
instruire şcolară şi formare profesională, asistenţă socială şi psihologică, activităţi educative,
moral-religioase, culturale, sportive, recreative, pentru asigurarea asistenţei şi a tratamentelor
medicale, precum şi pentru primirea vizitelor.
ART. 141
Funcţionarea centrelor educative şi a centrelor de detenţie
(1) Centrul educativ este instituţia specializată în recuperarea socială a persoanelor internate,
în care acestea urmează programe de instruire şcolară şi formare profesională, potrivit
aptitudinilor lor, precum şi alte activităţi şi programe destinate reintegrării sociale.
(2) Centrul de detenţie este instituţia specializată în recuperarea socială a persoanelor
internate, cu regim de pază şi supraveghere, în care acestea urmează intensiv programele şi
activităţile prevăzute la alin. (1).
(3) Centrul educativ şi centrul de detenţie dispun de personal specializat pentru activităţile
educative, moral-religioase, culturale, sportive, recreative, de asistenţă psihologică şi asistenţă
socială specifică, de personal medical, de pază, supraveghere şi însoţire, precum şi de
personal tehnico-administrativ.
(4) Ministerul Educaţiei Naţionale, prin inspectoratele şcolare judeţene, asigură personal
specializat pentru activităţile de instruire şcolară, în cadrul centrelor educative şi de detenţie.
(5) Activitatea de formare profesională este desfăşurată de către personalul centrului educativ
sau al centrului de detenţie, de personalul specializat al agenţiilor pentru ocuparea forţei de
muncă, precum şi de alţi furnizori de formare profesională acreditaţi.
ART. 142
Proiectul educaţional al centrului educativ şi de detenţie
(1) În fiecare centru educativ şi centru de detenţie, activitatea de recuperare socială a
persoanelor internate este organizată şi desfăşurată în baza unui proiect educaţional, elaborat
în condiţiile regulamentului de aplicare a prezentei legi.
(2) Proiectul educaţional al centrului structurează organizarea şi desfăşurarea demersurilor
educaţionale, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială acordate persoanelor internate, în
funcţie de nevoile individuale şi urmăreşte, cu prioritate, următoarele obiective:
a) asigurarea unui climat favorabil dezvoltării personale;
b) conferirea de utilitate perioadei internării;
c) reducerea vulnerabilităţii psihologice şi sociale;
Pag91
d) asimilarea de cunoştinţe şi formarea de deprinderi necesare reintegrării sociale.

ART. 143
Mijloacele financiare
Mijloacele financiare necesare funcţionării, dotării şi investiţiilor din centrele educative şi din
centrele de detenţie sunt asigurate de la bugetul de stat, prin Administraţia Naţională a
Penitenciarelor, din venituri proprii, precum şi din donaţii şi sponsorizări.
CAPITOLUL III
Regimurile de executare a măsurilor educative privative de libertate
ART. 144
Dispoziţii generale privind regimurile de executare a măsurilor educative privative de
libertate
(1) Regimurile de executare a măsurilor educative privative de libertate cuprind ansamblul de
reguli care stau la baza executării acestor măsuri.
(2) Regimul de executare a măsurii educative a internării într-un centru educativ este comun
tuturor persoanelor internate, individualizându-se din perspectiva demersurilor recuperative
destinate acestora, pentru a răspunde nevoilor de dezvoltare fizică şi psihică.
(3) Regimurile de executare a măsurilor educative ale internării într-un centru de detenţie
sunt bazate pe sistemele progresiv şi regresiv, persoanele internate trecând dintr-un regim în
altul, în condiţiile prevăzute de prezenta lege.
ART. 145
Consiliul educativ
(1) În fiecare centru educativ se constituie un consiliu educativ, al cărui scop este
individualizarea regimului de executare a măsurii educative a internării într-un centru
educativ, prin stabilirea asistenţei educaţionale, psihologice şi sociale acordate fiecărei
persoane internate.
(2) Consiliul educativ este alcătuit din directorul centrului, care este şi preşedintele
consiliului, directorul adjunct pentru educaţie şi asistenţă psihosocială, educatorul responsabil
de caz, învăţătorul sau dirigintele, un psiholog, un asistent social şi şeful serviciului
supraveghere, evidenţă şi acordare drepturi persoane internate.
(3) La lucrările consiliului educativ pot participa, în calitate de invitaţi, în cazul minorilor, un
consilier de probaţiune din cadrul serviciului de probaţiune competent potrivit legii în
circumscripţia căruia se află centrul educativ şi un reprezentant al direcţiei generale de
asistenţă socială şi protecţia copilului din subordinea consiliului judeţean, respectiv a
consiliului local al sectorului municipiului Bucureşti pe teritoriul căruia se află centrul
educativ.
(4) Secretariatul consiliului educativ este asigurat de către o persoană din cadrul serviciului
educativ, alta decât educatorul responsabil de caz.
ART. 146
Comisia pentru stabilirea, individualizarea şi schimbarea regimului de executare a
măsurii educative a internării în centrul de detenţie
(1) În fiecare centru de detenţie se constituie o comisie pentru stabilirea, individualizarea şi
schimbarea regimului de executare a măsurii internării, alcătuită din directorul centrului, care
este şi preşedintele comisiei, directorul adjunct pentru educaţie şi asistenţă psihosocială,
directorul adjunct pentru siguranţa deţinerii, medicul-şef, educatorul responsabil de caz, un
psiholog şi un asistent social.
(2) La lucrările comisiei prevăzute la alin. (1) pot participa, în calitate de invitaţi, în cazul
minorilor, un consilier de probaţiune din cadrul serviciului de probaţiune competent potrivit
legii în circumscripţia căruia se află centrul de detenţie şi un reprezentant al direcţiei generale
Pag92
de asistenţă socială şi protecţia copilului din subordinea consiliului judeţean, respectiv a

consiliului local al sectorului municipiului Bucureşti pe teritoriul căruia se află centrul de
detenţie.
(3) Prevederile art. 145 alin. (4) se aplică în mod corespunzător.
ART. 147
Tipurile regimurilor de executare a măsurii internării într-un centru de detenţie
(1) Regimurile de executare a măsurii educative a internării într-un centru de detenţie sunt:
a) regimul închis;
b) regimul deschis.
(2) Regimurile de executare a măsurii educative a internării într-un centru de detenţie se
diferenţiază în raport cu gradul de limitare a libertăţii de mişcare a persoanei internate,
precum şi cu modul şi locul de organizare şi desfăşurare a activităţilor.
ART. 148
Aplicarea provizorie a regimului de executare
(1) După terminarea perioadei de carantină şi observare, fiecărei persoane internate căreia nu
i s-a stabilit regimul de executare i se aplică provizoriu regimul de executare corespunzător
cuantumului măsurii educative pe care o execută, potrivit art. 149 alin. (1) şi art. 150 alin. (1).
(2) Dispoziţiile art. 33 se aplică în mod corespunzător.
ART. 149
Regimul închis
(1) Regimul închis se aplică persoanei internate pentru o perioadă mai mare de 3 ani.
(2) În mod excepţional, natura şi modul de săvârşire a infracţiunii, persoana internatului,
precum şi comportarea acestuia până la stabilirea regimului de executare pot determina
includerea în regimul deschis.
(3) Persoanele internate care execută măsura educativă în regim închis sunt cazate, de regulă,
în comun, desfăşoară activităţi de instruire şcolară şi formare profesională, educative,
culturale, moral-religioase, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială specifică şi prestează
muncă în grupuri, în interiorul centrului, sub supraveghere.
(4) Persoanele internate care execută măsura educativă în regim închis pot desfăşura activităţi
de instruire şcolară şi formare profesională, educative, culturale, moral-religioase, de asistenţă
psihologică şi asistenţă socială specifică sau pot presta muncă în exteriorul centrului, sub pază
şi supraveghere continuă, cu aprobarea directorului centrului.
ART. 150
Regimul deschis
(1) Regimul deschis se aplică persoanei internate pentru o perioadă mai mică de 3 ani.
(2) În mod excepţional, natura şi modul de săvârşire a infracţiunii, persoana internatului,
precum şi comportarea acestuia până la stabilirea regimului de executare pot determina
includerea în regimul închis.
(3) Persoanele internate care execută măsura educativă în regim deschis sunt cazate în
comun, se pot deplasa neînsoţite în zone din interiorul centrului stabilite prin regulamentul de
ordine interioară, desfăşoară activităţi de instruire şcolară şi formare profesională, educative,
culturale, moral-religioase, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială specifică şi prestează
muncă în spaţii din interiorul centrului, care rămân deschise în timpul zilei.
(4) Persoanele internate care execută măsura educativă în regim deschis pot desfăşura
activităţi de instruire şcolară şi formare profesională, educative, culturale, moral-religioase, de
asistenţă psihologică şi asistenţă socială specifică sau pot presta muncă în afara centrului,
însoţite de personal al centrului, cu aprobarea directorului centrului.
(5) Prin regulamentul de aplicare a prezentei legi se stabilesc situaţiile în care activităţile
menţionate la alin. (4) pot fi desfăşurate în exteriorul centrului fără însoţirea persoanelor
internate.
(6) Dispoziţiile art. 38 alin. (4) se aplică în mod corespunzător.
Pag93
ART. 151
Măsuri luate în vederea liberării, în cadrul regimului deschis
Persoanele internate care execută măsura educativă în regimul deschis, cu 3 luni înainte de
împlinirea duratei prevăzute la art. 125 alin. (4) din Codul penal, pot fi cazate în spaţii special
amenajate, în care desfăşoară, sub coordonarea directă a personalului centrului desemnat în
acest sens, activităţi de autogospodărire, în scopul dezvoltării deprinderilor de convieţuire
socială.
ART. 152
Stabilirea regimului de executare a măsurii educative a internării într-un centru de
detenţie
(1) Comisia prevăzută la art. 146 stabileşte regimul de executare a măsurii educative a
internării în centrul de detenţie, dispoziţiile art. 39 aplicându-se în mod corespunzător.
(2) La stabilirea regimului de executare se ţine seama dacă măsura educativă se execută ca
urmare a revenirii de către instanţă asupra înlocuirii sau liberării din centrul educativ, potrivit
dispoziţiilor art. 125 alin. (6) din Codul penal.
ART. 153
Schimbarea regimului de executare a măsurii educative a internării într-un centru de
detenţie
(1) Comisia prevăzută la art. 146 are obligaţia să analizeze, după executarea unei pătrimi din
durata măsurii educative, conduita persoanei internate şi eforturile depuse în vederea
reintegrării sociale. În cazul în care comisia apreciază că se impune schimbarea regimului de
executare, dispune, în acest sens, prin hotărâre.
(2) Schimbarea regimului de executare din regimul închis în regimul deschis se poate dispune
dacă persoana internată a avut o bună conduită, a dovedit interes constant în cadrul
activităţilor de instruire şcolară şi formare profesională, precum şi în cadrul altor programe
desfăşurate în centru şi a făcut progrese evidente în vederea reintegrării sociale.
(3) În activitatea sa, comisia ţine cont şi de rezultatele aplicării instrumentelor-standard de
evaluare a activităţilor desfăşurate de persoanele internate, aprobate prin decizie a directorului
general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
(4) Schimbarea regimului de executare din regimul deschis în regimul închis se poate dispune
în orice moment al executării măsurii internării în centrul de detenţie, dacă persoana internată
a fost sancţionată disciplinar pentru o abatere disciplinară foarte gravă sau pentru abateri
disciplinare grave repetate.
(5) Împrejurările prevăzute la alin. (2) sau (3) sunt constatate printr-un raport care este adus
la cunoştinţa persoanei internate sub semnătură.
(6) Hotărârea comisiei prevăzute la art. 146, prin care se dispune menţinerea sau schimbarea
regimului de executare, cuprinde şi termenul de reanalizare, care nu poate fi mai mare de 6
luni.
(7) Comisia prevăzută la art. 146 are obligaţia de a analiza, periodic, situaţia persoanei
condamnate la împlinirea termenului stabilit conform alin. (6).
(8) Împotriva deciziei comisiei privind schimbarea regimului de executare, persoana internată
poate formula plângere, care este soluţionată potrivit dispoziţiilor art. 40 alin. (11) - (22), care
se aplică în mod corespunzător.
ART. 154
Regimul de executare a măsurii internării într-un centru educativ
Persoanele internate într-un centru educativ sunt cazate în comun, se pot deplasa neînsoţite în
interiorul centrului, în spaţii stabilite prin regulamentul de ordine interioară, şi pot desfăşura
activităţi de instruire şcolară şi formare profesională, educative, culturale, moral-religioase, de
asistenţă psihologică şi asistenţă socială specifică sau pot presta muncă atât în interiorul, cât şi
în exteriorul centrului, fără supraveghere, în condiţiile regulamentului de aplicare a prezentei
Pag94
legi.
ART. 155
Individualizarea executării măsurii educative a internării
Consiliul educativ individualizează executarea măsurii educative a internării, ţinând seama de
asistenţa educaţională, psihologică şi socială specifică, ce urmează a fi acordată persoanei
internate.
CAPITOLUL IV
Condiţiile internării
ART. 156
Primirea persoanei într-un centru educativ sau într-un centru de detenţie
(1) Primirea persoanelor internate într-un centru educativ sau într-un centru de detenţie se
face în baza hotărârii judecătoreşti rămase definitivă, după stabilirea identităţii acestora,
dispoziţiile art. 43 aplicându-se în mod corespunzător.
(2) În termen de 3 zile de la primirea persoanei internate în centru, directorul centrului ia
măsuri pentru informarea în scris a familiei sau a reprezentantului legal, cu privire la
posibilităţile vizitării şi la modalităţile de sprijinire a procesului de reintegrare socială
desfăşurat în centru.
ART. 157
Perioada de carantină şi observare
După primirea în centru, persoanele internate se repartizează în secţia pentru carantină şi
observare, dispoziţiile art. 44 aplicându-se în mod corespunzător.
ART. 158
Transferarea persoanei internate
(1) Transferarea persoanei internate în alt centru, pentru motive întemeiate, se dispune la
propunerea consiliului educativ sau a comisiei prevăzute la art. 146 sau la cererea persoanei
internate, a familiei ori a reprezentantului legal al acesteia, cu avizul consiliului educativ ori al
comisiei prevăzute la art. 146, de către directorul general al Administraţiei Naţionale a
Penitenciarelor.
(2) Dispoziţiile art. 43 alin. (4) se aplică în mod corespunzător.
(3) În cazul în care se decide transferarea persoanei internate într-un alt centru sau într-un
centru de reţinere şi arestare preventivă sau de arestare preventivă, soluţionarea contestaţiilor
prevăzute de prezentul titlu, formulate de persoana ce urmează a fi transferată până la data
dispoziţiei de transfer, se face, de urgenţă, de către judecătorul de supraveghere a privării de
libertate de la centrul de la care s-a dispus transferul, înainte de realizarea efectivă a
transferului.
ART. 159
Alte dispoziţii privind condiţiile internării
(1) Dispoziţiile art. 46 - 55 se aplică în mod corespunzător şi în cazul persoanelor internate.
(2) Minorii execută măsura educativă privativă de libertate separat de persoanele internate
tinere şi de cele cu vârsta mai mare de 21 de ani.
ART. 160
Punerea în libertate
Punerea în libertate a minorului din centrul educativ sau centrul de detenţie se comunică
familiei sau reprezentantului legal al acestuia.
CAPITOLUL V
Drepturile şi obligaţiile persoanelor internate
Pag95
ART. 161
Dreptul la educaţie şi obligaţia de a urma cursurile învăţământului general obligatoriu
(1) Fiecare persoană internată are dreptul la educaţie, conform nevoilor şi capacităţilor sale,
precum şi la o pregătire profesională adecvată.
(2) Învăţământul şi formarea profesională sunt asigurate de personal didactic calificat, în clase
afiliate şcolilor publice sau în cadrul şcolilor din incinta centrului.
(3) Persoanele internate urmează cursurile învăţământului general obligatoriu.
ART. 162
Dispoziţii generale privind drepturile persoanelor internate care execută măsuri
educative privative de libertate
(1) Dispoziţiile prevăzute la cap. V din titlul III se aplică în mod corespunzător şi persoanelor
care execută măsuri educative privative de libertate.
(2) Reprezentanţii organizaţiilor guvernamentale şi neguvernamentale al căror obiect de
activitate se circumscrie problematicii asistenţei acordate minorilor pot vizita centrele
educative şi de detenţie şi pot lua contact cu persoanele internate, cu aprobarea directorului
centrului.
(3) Minorilor li se asigură 8 ore de somn pe zi.
(4) Vizita intimă se acordă persoanelor internate căsătorite şi care au vocaţia legală de a se
căsători la data acordării acestui drept, cu respectarea condiţiilor prevăzute la art. 69.
CAPITOLUL VI
Munca prestată de către persoanele internate
ART. 163
Dispoziţii privind munca prestată
(1) Persoanele internate pot presta o muncă, în condiţiile legislaţiei muncii, potrivită cu
dezvoltarea fizică, aptitudinile şi cunoştinţele lor, dacă nu le sunt periclitate sănătatea,
dezvoltarea şi pregătirea şcolară şi profesională.
(2) Persoanele internate pot presta o muncă numai cu avizul medicului centrului educativ sau
al centrului de detenţie.
(3) Organizarea muncii prestate de către persoanele internate se face avându-se în vedere
exclusiv interesul reintegrării lor sociale.
(4) Minorii internaţi nu prestează muncă pe timpul nopţii.
(5) Dispoziţiile art. 83 - 86 şi art. 88 se aplică în mod corespunzător.
(6) Veniturile prevăzute la art. 86 se încasează de către administraţia centrului în care se află
persoana internată şi se repartizează după cum urmează:
a) 50% din venit revine persoanei internate, care poate folosi pe durata executării pedepsei
privative de libertate 90% din acesta, iar 10% se consemnează pe numele său, la Trezoreria
Statului, urmând să fie încasat în momentul punerii în libertate;
b) 50% din venit revine administraţiei centrului, constituind venituri proprii care se
încasează, se contabilizează şi se utilizează potrivit dispoziţiilor legale privind finanţele
publice.
(7) Administraţia are obligaţia de a aduce la cunoştinţa persoanei internate încheierea unui
contract de asigurare privind contribuţia la bugetul asigurărilor sociale de stat pentru
veniturile realizate din munca prestată, pe perioada executării măsurii educative privative de
libertate. Plata contribuţiei la bugetul asigurărilor sociale de stat se poate face din cota de 90%
prevăzută la alin. (6) lit. a) repartizată pe numele persoanei internate.
(8) În cazul în care persoana internată a fost obligată la plata de despăgubiri civile, care nu au
fost achitate până la data primirii în centru, o cotă de 50% din procentul prevăzut la alin. (6)
lit. a) se utilizează pentru repararea prejudiciului cauzat părţii civile.
ART. 164
Pag96
Alte activităţi în cadrul atelierelor ocupaţionale

(1) Persoana internată poate obţine venituri şi prin valorificarea lucrărilor realizate în cadrul
atelierelor ocupaţionale.
(2) Venitul obţinut potrivit alin. (1) revine în totalitate persoanei internate, după deducerea
cheltuielilor necesare efectuării lucrărilor, din care poate folosi pe durata executării măsurii
internării 90%, iar 10% se consemnează pe numele său, urmând să fie încasat în momentul
punerii în libertate.
CAPITOLUL VII
Activităţi şi programe de reintegrare socială
ART. 165
Asistenţa educaţională, psihologică şi socială specifică centrelor educative şi centrelor de
detenţie
(1) Asistenţa educaţională, psihologică şi socială a persoanelor internate în centrul educativ şi
în centrul de detenţie are ca principal scop reintegrarea şi responsabilizarea socială a acestora.
(2) Activităţile prevăzute la alin. (1) se desfăşoară cu un număr corespunzător de: educatori,
preoţi, agenţi tehnici, monitori sportivi, personal specializat pentru ateliere ocupaţionale,
precum şi psihologi şi asistenţi sociali.
(3) Asistenţa educaţională, psihologică şi socială specifică centrelor educative şi centrelor de
detenţie reprezintă un ansamblu structurat de programe şi activităţi, care oferă persoanei
internate posibilitatea de a dobândi aptitudini care să determine adoptarea unui comportament
constructiv, autonom şi responsabil în cadrul comunităţii.
(4) Asistenţa educaţională, psihologică şi socială are următoarele componente: instruire
şcolară, orientare şi formare profesională, activităţi educaţionale, de asistenţă psihologică şi
asistenţă socială, moral-religioase, individuale şi de grup, precum şi activităţi de menţinere a
unei vieţi active.
(5) Condiţiile de organizare şi desfăşurare a activităţilor prevăzute la alin. (4) se stabilesc prin
ordin al ministrului justiţiei.
ART. 166
Instruirea şcolară, accesul la învăţământul universitar şi formarea profesională
(1) Dispoziţiile art. 90 - 92 se aplică în mod corespunzător.
(2) În procesul de instruire şcolară, activităţile extracurriculare şi cele de suport
psihopedagogic sunt asigurate de către personalul angajat al centrelor.
(3) Persoanele internate pot primi burse sociale sau de studii din partea organizaţiilor
neguvernamentale, a instituţiilor de învăţământ sau a altor persoane fizice şi juridice, cu
acordul consiliului educativ sau al comisiei prevăzute la art. 146.
ART. 167
Desfăşurarea asistenţei psihologice şi asistenţei sociale în centre
(1) Asistenţa psihologică şi asistenţa socială se desfăşoară cu respectarea proiectului
educaţional al centrului, elaborat în condiţiile stabilite prin regulamentul de aplicare a
prezentei legi.
(2) Activităţile de asistenţă psihologică şi asistenţă socială în centre sunt realizate de
personalul din compartimentele de specialitate ale acestora, cu participarea familiei, a
instituţiilor publice, a asociaţiilor şi fundaţiilor, precum şi a altor reprezentanţi ai societăţii
civile.
(3) Activităţile prevăzute la alin. (1) se desfăşoară în funcţie de nevoile de dezvoltare a
persoanei internate şi de posibilităţile de reintegrare socială a acesteia, atât în interiorul
centrului, cât şi în comunitate.
ART. 168
Accesul la bibliotecă
Pag97
Dispoziţiile art. 89 alin. (6) se aplică în mod corespunzător.

ART. 169
Planul de intervenţie recuperativă
(1) Pentru fiecare persoană internată, consiliul educativ sau, după caz, comisia prevăzută la
art. 146 stabileşte, odată cu regimul de executare, şi Planul de intervenţie recuperativă.
(2) Planul de intervenţie recuperativă este întocmit în baza evaluării multidisciplinare, din
perspectivă educaţională, psihologică şi socială, şi este actualizat ori de câte ori este necesar.
(3) Prin Planul de intervenţie recuperativă sunt stabilite, în funcţie de nevoile de dezvoltare
ale persoanei internate, durata şi regimul de executare a măsurii educative privative de
libertate, activităţile şi programele de instruire şcolară şi formare profesională, educative,
culturale, moral-religioase, de asistenţă psihologică şi asistenţă socială în care este inclusă
persoana internată, cu consultarea acesteia.
CAPITOLUL VIII
Recompensele, învoirea din motive umanitare, abaterile şi sancţiunile disciplinare
ART. 170
Tipurile recompenselor
(1) Pentru interesul manifestat în procesul educativ şi pentru participarea activă la activităţile
organizate în centru, precum şi pentru un comportament adecvat faţă de celelalte persoane
internate şi faţă de personalul centrului, se pot acorda următoarele recompense:
a) ridicarea unei măsuri disciplinare aplicate anterior;
b) suplimentarea numărului convorbirilor on-line;
c) suplimentarea drepturilor la pachete şi/sau vizite;
d) trimiterea în tabere şi excursii organizate de centru sau în colaborare cu alte instituţii ori
organizaţii;
e) învoirea, cu o durată de maximum 24 de ore, în localitatea în care este situat centrul;
f) învoirea, la sfârşit de săptămână, cu o durată de maximum 48 de ore, în localitatea de
domiciliu a persoanei internate;
g) învoiri în familie, în timpul vacanţelor şcolare, pe o perioadă de cel mult 15 zile, dar nu
mai mult de 45 de zile pe an;
h) învoirea pentru motive umanitare, pe o durată de cel mult 10 zile.
(2) Recompensele prevăzute la alin. (1) se acordă de către consiliul educativ sau de comisia
prevăzută la art. 146, la propunerea personalului care desfăşoară activităţi directe cu
persoanele internate, cu excepţia învoirilor care depăşesc 48 de ore, care se acordă de către
directorul general al Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, la propunerea consiliului
educativ sau a comisiei prevăzute la art. 146.
ART. 171
Învoirea din motive umanitare
Învoirea din motive umanitare se poate acorda pentru participarea persoanei internate la
înhumarea unui membru de familie, a oricărei persoane cu care are puternice legături afective,
pentru soluţionarea unor probleme sociale, medicale sau pentru sprijinirea familiei, precum şi
în caz de calamitate.
ART. 172
Obligaţiile şi interdicţiile persoanelor internate
(1) Dispoziţiile art. 81 şi 82 referitoare la obligaţiile şi interdicţiile persoanelor condamnate
se aplică în mod corespunzător persoanelor internate.
(2) Persoanele internate au şi următoarele obligaţii:
a) să frecventeze cursurile de instruire şcolară până la nivelul învăţământului general
obligatoriu;
Pag98
b) să participe la cursurile de formare profesională, precum şi la alte activităţi organizate în
centru, în beneficiul reintegrării sociale.
ART. 173
Abateri disciplinare
(1) Dispoziţiile art. 100 se aplică în mod corespunzător.
(2) Constituie abateri disciplinare foarte grave încălcarea dispoziţiilor prevăzute la art. 172
alin. (2).
ART. 174
Sancţiuni disciplinare, constatarea abaterilor disciplinare, procedura disciplinară şi
plângerea împotriva hotărârii comisiei de disciplină
(1) Sancţiunile care pot fi aplicate minorilor în cazul săvârşirii abaterilor disciplinare sunt:
a) avertismentul;
b) suspendarea dreptului de a participa la activităţi culturale, artistice şi sportive, pe o
perioadă de cel mult o lună;
c) suspendarea dreptului de a presta o muncă, pe o perioadă de cel mult o lună;
d) suspendarea dreptului de a primi şi de a cumpăra bunuri, cu excepţia celor necesare
pentru igiena individuală şi exercitarea drepturilor la apărare, petiţionare, corespondenţă şi
asistenţă medicală, pe o perioadă de cel mult două luni;
e) separarea de colectiv, pentru o durată de cel mult 4 ore pe zi, dar nu mai mult de 5 zile
consecutive.
(2) Persoanelor majore internate li se pot aplica sancţiunile disciplinare prevăzute la alin. (1),
precum şi:
a) suspendarea dreptului de a primi vizite, pe o perioadă de cel mult două luni;
b) izolarea, pentru maximum 10 zile.
(3) Sancţiunile disciplinare prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c) se aplică doar pentru fapte
comise în timpul sau în legătură cu exercitarea activităţilor respective.
(4) Sancţiunile disciplinare prevăzute la alin. (1) lit. d) şi alin. (2) nu se aplică femeilor
însărcinate sau celor care au în îngrijire copii în vârstă de până la un an.
(5) Sancţiunile prevăzute la alin. (1) lit. b) şi c) şi alin. (2) sunt însoţite, în mod obligatoriu,
de şedinţe de consiliere psihologică sau de psihoterapie.
(6) Dispoziţiile art. 101 alin. (2) şi (4) - (6) şi ale art. 102 - 104 se aplică în mod
corespunzător.
CAPITOLUL IX
Siguranţa centrelor educative şi a centrelor de detenţie
ART. 175
Măsuri de siguranţă a centrelor educative
(1) Centrele educative dispun de amenajările, dispozitivele, personalul şi mijloacele tehnice
necesare pentru supravegherea şi controlul perimetrelor, al spaţiilor interioare şi al căilor de
acces.
(2) În fiecare centru educativ funcţionează un serviciu de supraveghere şi însoţire subordonat
directorului centrului, care are drept scop zădărnicirea acţiunilor de sustragere de la
executarea măsurii educative a internării în centru, precum şi a oricăror acţiuni ilicite, care
lezează dreptul de proprietate şi integritatea materială a bunurilor şi valorilor acestuia.
ART. 176
Măsuri de siguranţă a centrelor de detenţie
(1) Măsurile necesare pentru siguranţa centrului de detenţie se stabilesc prin regulamentul
prevăzut la art. 15 alin. (3).
(2) Dispoziţiile art. 15 - 23 şi ale art. 25 - 29 se aplică în mod corespunzător.
Pag99
ART. 177
Măsuri privind siguranţa centrelor educative
Administraţia Naţională a Penitenciarelor şi administraţia centrelor educative au obligaţia de a
lua minime măsuri necesare pentru siguranţa centrelor, precum şi minime măsuri de
supraveghere şi însoţire a persoanelor internate, în condiţiile prevăzute în regulamentul
prevăzut la art. 15 alin. (3).
ART. 178
Utilizarea mijloacelor de imobilizare
Este interzis personalului din centrul educativ sau din centrul de detenţie să folosească
mijloace de imobilizare în raporturile cu persoana internată, cu excepţia situaţiilor prevăzute
la art. 16, în care persoanele internate pot fi, temporar, imobilizate cu mijloacele din dotare.
CAPITOLUL X
Liberarea persoanelor internate, înlocuirea măsurii internării în centrul de detenţie sau
în centrul educativ cu măsura educativă a asistării zilnice, continuarea executării
măsurii educative privative de libertate în penitenciar
ART. 179
Condiţiile şi procedura de înlocuire a măsurii internării în centrul de detenţie sau în
centrul educativ cu măsura educativă a asistării zilnice
(1) Înainte de împlinirea vârstei de 18 ani, persoanelor internate li se poate înlocui măsura
internării în centrul de detenţie sau în centrul educativ cu măsura educativă a asistării zilnice,
dacă îndeplinesc condiţiile prevăzute la art. 124 alin. (4) şi, respectiv, art. 125 alin. (4) din
Codul penal.
(2) Consiliul educativ sau comisia prevăzută la art. 146, cu participarea judecătorului de
supraveghere a privării de libertate, în calitate de preşedinte, şi a unui consilier de probaţiune
din cadrul serviciului de probaţiune competent potrivit legii în circumscripţia căruia se află
centrul, stabileşte dacă minorul a dovedit interes constant pentru însuşirea cunoştinţelor
şcolare şi profesionale şi a făcut progrese în vederea reintegrării sociale, în prezenţa acestuia,
şi formulează propunerea de înlocuire a internării cu măsura educativă a asistării zilnice. La
formularea propunerii se ţine seama şi de perioadele de internare anterioare.
(3) La analiza situaţiei minorului, consiliul educativ sau comisia prevăzută la art. 146, în
componenţa prevăzută la alin. (2), poate lua în considerare implicarea acestuia în muncă.
(4) Propunerea formulată conform alin. (2), cuprinsă într-un proces-verbal motivat, împreună
cu documentele care atestă menţiunile consemnate în acesta, se înaintează instanţei
competente potrivit art. 516 alin. (2) şi art. 517 alin. (2) din Codul de procedură penală.
(5) Dispoziţiile art. 97 alin. (4) - (8) şi alin. (10) - (13) se aplică în mod corespunzător.
Termenul pe care îl fixează consiliul educativ sau comisia prevăzută la art. 146, în
componenţa prevăzută la alin. (2), în cazul în care constată că persoana internată nu
îndeplineşte condiţiile pentru înlocuirea măsurii internării în centrul de detenţie sau în centrul
educativ cu măsura educativă a asistării zilnice, nu poate fi mai mare de 4 luni.
ART. 180
Condiţiile şi procedura de acordare a liberării din centrul educativ sau de detenţie
(1) După împlinirea vârstei de 18 ani, persoanele internate pot fi liberate dacă îndeplinesc
condiţiile prevăzute la art. 124 alin. (4) şi, respectiv, art. 125 alin. (4) din Codul penal.
(2) În prezenţa persoanei internate, consiliul educativ sau comisia prevăzută la art. 146, cu
participarea judecătorului de supraveghere a privării de libertate, în calitate de preşedinte, şi a
unui consilier de probaţiune din cadrul serviciului de probaţiune competent potrivit legii în
circumscripţia căruia se află centrul, stabileşte dacă aceasta a dovedit interes constant pentru
însuşirea cunoştinţelor şcolare şi profesionale şi a făcut progrese în vederea reintegrării
Pag100
sociale şi formulează propunerea de liberare din centrul educativ sau de detenţie. La
formularea propunerii se ţine seama şi de perioadele de internare anterioare.
(3) La analiza situaţiei persoanei internate, consiliul educativ sau comisia prevăzută la art.
146, în componenţa prevăzută la alin. (2), poate lua în considerare implicarea în muncă.
(4) Propunerea formulată conform alin. (2), cuprinsă într-un proces-verbal motivat, care
cuprinde poziţia membrilor comisiei faţă de propunerea de liberare, împreună cu documentele
care atestă menţiunile consemnate în acesta, se înaintează instanţei competente potrivit art.
516 alin. (2) şi art. 517 alin. (2) din Codul de procedură penală.
(5) Dispoziţiile art. 97 alin. (4) - (8) şi (10) - (13) se aplică în mod corespunzător. Termenul
pe care îl fixează consiliul educativ sau comisia prevăzută la art. 146, în componenţa
prevăzută la alin. (2), în cazul în care constată că persoana internată nu îndeplineşte condiţiile
pentru liberarea din centrul educativ sau de detenţie, nu poate fi mai mare de 6 luni.
ART. 181
Dispoziţii comune
(1) Înlocuirea măsurii internării în centrul educativ sau de detenţie cu măsura educativă a
asistării zilnice şi liberarea se dispun de către instanţa din circumscripţia teritorială în care se
află centrul, corespunzătoare în grad instanţei de executare, la cererea persoanei internate sau
la propunerea făcută potrivit art. 179 şi 180.
(2) Când instanţa constată că nu sunt îndeplinite condiţiile pentru înlocuirea măsurii internării
în centrul educativ sau de detenţie cu măsura educativă a asistării zilnice sau a liberării, prin
hotărârea de respingere, fixează termenul după expirarea căruia propunerea sau cererea va
putea fi reînnoită. Termenul nu poate fi mai mare decât cel stabilit potrivit art. 179 alin. (5) şi
art. 180 alin. (5).
(3) Hotărârea instanţei poate fi atacată cu contestaţie la instanţa din circumscripţia teritorială
în care se află centrul, corespunzătoare în grad instanţei care a avut competenţa să judece
apelul hotărârii prin care s-a aplicat măsura educativă, în termen de 3 zile de la comunicare.
Contestaţia formulată de procuror este suspensivă de executare.
(4) O copie de pe hotărârea rămasă definitivă prin care s-a dispus înlocuirea măsurii sau
liberarea din centrul educativ sau de detenţie se comunică serviciului de probaţiune şi
organelor de poliţie competente.
ART. 182
Condiţiile şi procedura pentru continuarea executării măsurii educative privative de
libertate în penitenciar
(1) Dacă în cursul executării unei măsuri educative privative de libertate persoana internată,
care a împlinit vârsta de 18 ani, are un comportament prin care influenţează negativ sau
împiedică procesul de recuperare şi reintegrare a celorlalte persoane internate, administraţia
centrului poate cere instanţei stabilite, potrivit art. 181, continuarea executării măsurii
educative într-un penitenciar.
(2) Prin comportament care influenţează negativ sau împiedică procesul de recuperare şi
reintegrare a celorlalte persoane internate se înţelege:
a) iniţierea de acţiuni care conduc la nefrecventarea sau refuzul său constant, precum şi al
altor persoane internate de a participa la cursuri de instruire şcolară şi formare profesională, la
programe de educaţie, asistenţă psihologică şi asistenţă socială;
b) introducerea, deţinerea sau traficul de arme, materiale explozive, droguri, substanţe
toxice sau alte obiecte şi substanţe care pun în pericol siguranţa centrului, a misiunilor sau a
persoanelor;
c) nerespectarea interdicţiilor prevăzute la art. 82 lit. a) - c);
d) nerespectarea, în mod repetat, a interdicţiilor prevăzute la art. 82 lit. f) şi h).
(3) Consiliul educativ sau comisia prevăzută la art. 146, cu participarea judecătorului de
supraveghere a privării de libertate, în calitate de preşedinte, şi a asistentului social, din oficiu
Pag101
sau la sesizarea comisiei de disciplină, analizează situaţia persoanei internate care a săvârşit
una dintre faptele prevăzute la alin. (2), în prezenţa acesteia, şi poate propune continuarea
executării măsurii educative privative de libertate în penitenciar.
(4) Propunerea motivată de continuare a executării măsurii educative privative de libertate în
penitenciar este cuprinsă într-un proces-verbal. Procesul-verbal, împreună cu documentele
care atestă menţiunile consemnate în acesta, se înaintează instanţei competente potrivit art.
518 din Codul de procedură penală, după ce acesta a fost comunicat persoanei internate.
(5) Dispoziţiile art. 97 alin. (12) şi (13) se aplică în mod corespunzător.
(6) Hotărârea instanţei este definitivă.
CAPITOLUL XI
Documentele întocmite de administraţia centrelor educative şi de detenţie
ART. 183
Documentele întocmite de administraţia centrului
(1) Dispoziţiile art. 105 şi 106 privind dosarul individual al persoanei condamnate şi
registrele privind persoanele condamnate se aplică în mod corespunzător şi persoanelor
internate.
(2) Persoana internată în centru, reprezentantul legal sau apărătorul acesteia are acces, în
prezenţa persoanei anume desemnate de directorul centrului, la dosarul individual.
CAPITOLUL XII
Amânarea sau întreruperea executării măsurii educative a internării într-un centru
educativ sau într-un centru de detenţie
ART. 184
Amânarea sau întreruperea executării măsurii educative a internării într-un centru
educativ sau într-un centru de detenţie
(1) Executarea măsurii educative a internării într-un centru educativ sau într-un centru de
detenţie poate fi amânată în următoarele cazuri:
a) când se constată, pe baza unei expertize medico-legale, că persoana internată suferă de o
boală ce nu poate fi tratată în reţeaua sanitară a Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor şi
face imposibilă executarea imediată a măsurii educative a internării într-un centru educativ
sau într-un centru de detenţie, iar instanţa constată, pe baza probelor, că specificul bolii nu
permite tratarea acesteia cu asigurarea pazei permanente în reţeaua sanitară a Ministerului
Sănătăţii şi apreciază că amânarea executării şi lăsarea în libertate nu prezintă un pericol
pentru ordinea publică. În această situaţie, executarea măsurii educative se amână pentru o
durată determinată;
b) când o persoană internată este gravidă sau are un copil mai mic de un an. În aceste
cazuri, executarea măsurii educative se amână până la încetarea cauzei care a determinat
amânarea.
(2) Executarea măsurii educative a internării într-un centru educativ sau într-un centru de
detenţie poate fi întreruptă în cazurile prevăzute la alin. (1).
(3) Secţiunile a 2-a şi a 3-a ale cap. III, precum şi cap. IV din titlul V privind executarea
hotărârilor penale din Codul de procedură penală se aplică în mod corespunzător, cu
excepţiile din prezenta lege.
Pag102
 LEGEA Nr. 272/2004 privind protecţia şi promovarea drepturilor
copilului
M.Of. nr. 159 din 05.03.2014
CAPITOLUL III
Protecţia specială a copilului lipsit, temporar sau definitiv, de ocrotirea
părinţilor săi
SECŢIUNEA 1
Dispoziţii comune
(…)
Art. 59
Măsurile de protecţie specială a copilului sunt:
a) plasamentul;
b) plasamentul în regim de urgenţă;
c) supravegherea specializată.
Art. 60
De măsurile de protecţie specială, instituite de prezenta lege, beneficiază:
a) copilul ai cărui părinţi sunt decedaţi, necunoscuţi, decăzuţi din exerciţiul drepturilor
părinteşti sau cărora li s-a aplicat pedeapsa interzicerii drepturilor părinteşti, puşi sub
interdicţie, declaraţi judecătoreşte morţi sau dispăruţi, când nu a putut fi instituită tutela;
b) copilul care, în vederea protejării intereselor sale, nu poate fi lăsat în grija părinţilor din
motive neimputabile acestora;
c) copilul abuzat sau neglijat;
d) copilul găsit sau copilul părăsit în unităţi sanitare;
e) copilul care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi care nu răspunde penal.
Art. 61
Părinţii, precum şi copilul care a împlinit vârsta de 14 ani au dreptul să atace în instanţă
măsurile de protecţie specială instituite de prezenta lege, beneficiind de asistenţă juridică
gratuită, în condiţiile legii.
SECŢIUNEA a 2-a
Plasamentul
Art. 62
(1) Plasamentul copilului constituie o măsură de protecţie specială, având caracter temporar,
care poate fi dispusă, în condiţiile prezentei legi, după caz, la:
a) o persoană sau familie;
b) un asistent maternal;
c) un serviciu de tip rezidenţial, prevăzut la art. 123 alin. (2) şi licenţiat în condiţiile legii.
(2) Persoana sau familia care primeşte un copil în plasament trebuie să aibă domiciliul în
România şi să fie evaluată de către direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului
Pag103
cu privire la garanţiile morale şi condiţiile materiale pe care trebuie să le îndeplinească pentru
a primi un copil în plasament.
Art. 63
Pe toată durata plasamentului, domiciliul copilului se află, după caz, la persoana, familia,
asistentul maternal sau la serviciul de tip rezidenţial care îl are în îngrijire.
Art. 64
(1) Plasamentul copilului care nu a împlinit vârsta de 2 ani poate fi dispus numai la familia
extinsă sau substitutivă, plasamentul acestuia într-un serviciu de tip rezidenţial fiind interzis.
(2) Prin excepţie de la prevederile alin. (1), se poate dispune plasamentul într-un serviciu de
tip rezidenţial al copilului mai mic de 2 ani, în situaţia în care acesta prezintă handicapuri
grave, cu dependenţă de îngrijiri în servicii de tip rezidenţial specializate.
(3) La stabilirea măsurii de plasament se va urmări:
a) plasarea copilului, cu prioritate, la familia extinsă sau la familia substitutivă;
b) menţinerea fraţilor împreună;
c) facilitarea exercitării de către părinţi a dreptului de a vizita copilul şi de a menţine legătura
cu acesta.
Art. 65
(1) Măsura plasamentului se stabileşte de către comisia pentru protecţia copilului, în
situaţia în care există acordul părinţilor, pentru situaţiile prevăzute la art. 60 lit. b) şi e).
(2) Măsura plasamentului se stabileşte de către instanţa judecătorească, la cererea
direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului:
a) în situaţia copilului prevăzut la art. 60 lit. a), precum şi în situaţia copilului prevăzut la art.
60 lit. c) şi d), dacă se impune înlocuirea plasamentului în regim de urgenţă dispus de către
direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului;
b) în situaţia copilului prevăzut la art. 60 lit. b) şi e), atunci când nu există acordul
părinţilor sau, după caz, al unuia dintre părinţi, pentru instituirea acestei măsuri.
Art. 66
(1) Drepturile şi obligaţiile părinteşti faţă de copil se menţin pe toată durata măsurii
plasamentului dispus de către comisia pentru protecţia copilului.
(2) Drepturile şi obligaţiile părinteşti faţă de copil se menţin pe toată durata măsurii
plasamentului dispus de către instanţă în situaţia copilului prevăzut la art. 60 lit. b) şi e),
atunci când nu există acordul părinţilor sau, după caz, al unuia dintre părinţi, pentru instituirea
acestei masuri, dacă în vederea respectării interesului superior al copilului instanţa nu dispune
altfel, în funcţie de circumstanţele cazului.
(3) Drepturile şi obligaţiile părinteşti faţa de copil pe toată durata măsurii plasamentului
dispus de către instanţă în situaţia copilului prevăzut la art. 60 lit. a), precum şi în situaţia
copilului prevăzut la art. 60 lit. c) şi d) sunt exercitate de către directorul direcţiei generale de
asistenţă socială şi protecţia copilului.
(4) Dispoziţiile prevăzute de legislaţia în vigoare referitoare la dreptul părintelui firesc de a
consimţi la adopţia copilului se aplică în mod corespunzător.
Art. 67
(1) Comisia pentru protecţia copilului sau, după caz, instanţa care a dispus plasamentul
copilului în condiţiile prezentei legi va stabili, dacă este cazul, şi cuantumul contribuţiei
Pag104
lunare a părinţilor la întreţinerea acestuia, în condiţiile stabilite de Codul civil. Sumele astfel
încasate se constituie venit la bugetul judeţului, respectiv la cel al sectorului municipiului
Bucureşti, de unde provine copilul.
(2) Dacă plata contribuţiei la întreţinerea copilului nu este posibilă, instanţa obligă părintele
apt de muncă să presteze între 20 şi 40 de ore lunar pentru fiecare copil, acţiuni sau lucrări de
interes local, pe durata aplicării măsurii de protecţie specială, pe raza administrativ-teritorială
în care are domiciliul sau reşedinţa.
(3) Acţiunile şi lucrările prevăzute la alin. (2) sunt incluse în planul de acţiuni sau lucrări de
interes local, întocmit conform dispoziţiilor legale în vigoare.
SECŢIUNEA a 3-a
Plasamentul în regim de urgenţă
Art. 68
(1) Plasamentul în regim de urgenţă este o măsură de protecţie specială, cu caracter temporar,
care se stabileşte pentru copilul aflat în următoarele situaţii:
a) abuzat, neglijat sau supus oricărei forme de violenţă;
b) găsit sau părăsit în unităţi sanitare.
(2) Plasamentul în regim de urgenţă se poate dispune şi în cazul copilului al cărui unic
ocrotitor legal sau ambii au fost reţinuţi, arestaţi, internaţi sau în situaţia în care, din orice alt
motiv, aceştia nu-şi pot exercita drepturile şi obligaţiile părinteşti cu privire la copil.
(3) Autoritatea, instituţia sau unitatea care a hotărât sau a dispus una dintre măsurile prevăzute
la alin. (2) care a condus la rămânerea unui minor fără ocrotire părintească sau care, după caz,
primeşte sau găzduieşte o persoană despre care cunoaşte că este singurul ocrotitor legal al
unui copil are obligaţia de a informa, în cel mai scurt timp posibil, direcţia generală de
asistenţă socială şi protecţia copilului în a cărei circumscripţie locuieşte copilul, despre
situaţia acestuia şi a ocrotitorului său legal.
(4) Dispoziţiile art. 62–64 se aplică în mod corespunzător.
(5) Pe toată durata plasamentului în regim de urgenţă se suspendă de drept exerciţiul
drepturilor părinteşti, până când instanţa judecătorească va decide cu privire la menţinerea sau
înlocuirea acestei măsuri şi cu privire la exercitarea drepturilor părinteşti. Pe perioada
suspendării, drepturile şi obligaţiile părinteşti privitoare la persoana copilului sunt exercitate
şi, respectiv, îndeplinite de către persoana, familia, asistentul maternal sau şeful serviciului de
tip rezidenţial care a primit copilul în plasament în regim de urgenţă, iar cele privitoare la
bunurile copilului sunt exercitate şi, respectiv, îndeplinite de către directorul direcţiei generale
de asistenţă socială şi protecţia copilului.
Art. 69
(1) Măsura plasamentului în regim de urgenţă se stabileşte de către directorul direcţiei
generale de asistenţă socială şi protecţia copilului din unitatea administrativ-teritorială în care
se găseşte copilul aflat în situaţiile prevăzute la art. 68 alin. (1), dacă nu se întâmpină opoziţie
din partea reprezentanţilor persoanelor juridice, precum şi a persoanelor fizice care au în
îngrijire sau asigură protecţia copilului respectiv. Pentru copilul aflat în situaţiile prevăzute la
art. 68 alin. (2), măsura plasamentului în regim de urgenţă se stabileşte de către directorul
direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului.
(2) Măsura plasamentului în regim de urgenţă se stabileşte de către instanţa judecătorească în
Pag105
condiţiile art. 100 alin. (3).

Art. 70
(1) În situaţia plasamentului în regim de urgenţă dispus de către directorul direcţiei generale
de asistenţă socială şi protecţia copilului, aceasta este obligată să sesizeze instanţa
judecătorească în termen de 5 zile de la data la care a dispus această măsură.
(2) În situaţia în care nu se mai menţin împrejurările care au stat la baza stabilirii măsurii
plasamentului în regim de urgenţă, directorul direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia
copilului poate dispune, în termenul prevăzut la alin. (1), revocarea măsurii de plasament în
regim de urgenţă.
(3) Instanţa judecătorească va analiza motivele care au stat la baza măsurii adoptate de către
direcţia generală de asistenţă socială şi protecţia copilului şi va dispune încetarea
plasamentului în regim de urgenţă şi, după caz, reintegrarea copilului în familia sa, înlocuirea
plasamentului în regim de urgenţă cu tutela sau cu măsura plasamentului. Instanţa se va
pronunţa, totodată, cu privire la exercitarea drepturilor părinteşti.
(4) În situaţia în care plasamentul în regim de urgenţă este dispus de către instanţa
judecătorească, aceasta se va pronunţa în condiţiile art. 100 alin. (4).
SECŢIUNEA a 4-a
Supravegherea specializată
Art. 71
(1) Măsura de supraveghere specializată se dispune în condiţiile prezentei legi faţă de
copilul care a săvârşit o faptă penală şi care nu răspunde penal.
(2) În cazul în care există acordul părinţilor sau al reprezentantului legal, măsura
supravegherii specializate se dispune de către comisia pentru protecţia copilului, iar, în
lipsa acestui acord, de către instanţa judecătorească.
(…)
CAPITOLUL V
Protecţia copilului care a săvârşit o faptă penală şi nu răspunde penal
Art. 84
(1) Pentru copilul care a săvârşit o fapta prevăzută de legea penală şi care nu răspunde penal,
la propunerea direcţiei generale de asistenţă socială şi protecţia copilului în a cărei unitate
administrativ-teritorială se afla copilul, se va lua una dintre măsurile prevăzute la art. 59 lit. a)
şi c).
(2) În dispunerea uneia dintre măsurile prevăzute la art. 59 lit. a) şi c), comisia pentru
protecţia copilului, atunci când există acordul părinţilor sau al altui reprezentant legal ai
copilului, ori, după caz, instanţa judecătorească, atunci când acest acord lipseşte, va ţine
seama de:
a) condiţiile care au favorizat săvârşirea faptei;
b) gradul de pericol social al faptei;
c) mediul în care a crescut şi a trăit copilul;
d) riscul săvârşirii din nou de către copil a unei fapte prevăzute de legea penală;
e) orice alte elemente de natura a caracteriza situaţia copilului.
(3) Părinţii copilului care săvârşeşte fapte penale şi nu răspunde penal au obligaţia de a
participa la şedinţele de consiliere efectuate de către direcţia generală de asistenţă socială şi
Pag106
protecţia copilului, în baza unui program personalizat de consiliere psihologică.

Art. 85
(1) Măsura supravegherii specializate constă în menţinerea copilului în familia sa, sub
condiţia respectării de către acesta a unor obligaţii, cum ar fi:
a) frecventarea cursurilor şcolare;
b) utilizarea unor servicii de îngrijire de zi;
c) urmarea unor tratamente medicale, consiliere sau psihoterapie;
d) interzicerea de a frecventa anumite locuri sau de a avea legături cu anumite persoane.
(2) În cazul în care menţinerea în familie nu este posibilă sau atunci când copilul nu îşi
îndeplineşte obligaţiile stabilite prin măsura supravegherii specializate, comisia pentru
protecţia copilului ori, după caz, instanţa judecătorească, după distincţiile prevăzute la art. 84
alin. (2), poate dispune plasamentul acestuia în familia extinsă ori în cea substitutivă, precum
şi îndeplinirea de către copil a obligaţiilor prevăzute la alin. (1).
Art. 86
În cazul în care fapta prevăzută de legea penală, săvârşită de copilul care nu răspunde penal,
prezintă un grad ridicat de pericol social, precum şi în cazul în care copilul pentru care s-au
stabilit măsurile prevăzute la art. 85 săvârşeşte în continuare fapte penale, comisia pentru
protecţia copilului sau, după caz, instanţa judecătorească dispune, pe perioadă determinată,
plasamentul copilului într-un serviciu de tip rezidenţial specializat.
Art. 87
Este interzis să se dea publicităţii orice date referitoare la săvârşirea de fapte penale de către
copilul care nu răspunde penal, inclusiv date privitoare la persoana acestuia.
Art. 88
(1) Pe toata durata aplicării măsurilor destinate copilului care săvârşeşte fapte penale şi nu
răspunde penal, vor fi asigurate servicii specializate, pentru a-i asista pe copii în procesul de
reintegrare în societate.
(2) Tipurile de servicii specializate prevăzute la alin. (1), precum şi standardele referitoare la
modalitatea de asigurare a acestor servicii se aprobă prin hotărâre a Guvernului.
(3) Copilul care a săvârşit o faptă prevăzută de legea penală şi care nu răspunde penal va fi
însoţit şi asistat de către un psiholog sau asistentul social, desemnat de direcţia generală de
asistenţă socială şi protecţia copilului în orice etapa a cercetării penale.
Pag107
Bibliografie (de elaborare a cursului)
LEGISLAȚIE
Constituţia României 1991, modificată şi completată prin Legea de revizuire a Constituţiei
României nr. 429/2003
Noul Cod penal român adoptat prin Legea nr. 286/2009, publicată în M.Of. nr. 510 din
24.07.2009, intrată in vigoare la data de 01.02.2014, cu ultimele modificări și completări
(Legea nr. 27/2012 pentru modificarea şi completarea Codului penal al României şi a Legii
nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în M.Of. nr. 180/20.03.2012; Legea nr. 63/2012
pentru modificarea şi completarea Codului penal al României şi a Legii nr. 286/2009 privind
Codul penal, publicată în M.Of. nr. 258/19.04.2012; Legea nr.187/2012 pentru punerea în
aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal, publicată în M.Of. nr. 757/12.11.2012;
Legea nr. 159/ 2014 pentru abrogarea art. 276 din Legea nr. 286/2009 privind Codul penal,
publicată în M.Of. nr. 887/05.12. 2014)
Legea nr. 302/2004 privind cooperarea judiciară internaţională în materie penală, republicată
în M.Of. nr. 377 din 31.05.2011, cu ultimele modificări şi completări
Legea nr. 17/07.08.1990 privind regimul juridic al apelor maritime interioare, al mării
teritoriale și al zonei contigue ale României, republicată în M. Of. nr. 765/21.10.2002, în urma
modificărilor şi completărilor aduse prin Legea nr. 36/2002, publicată în M.Of. nr. 77 din
31.01.2002
Legea nr. 187/2012 pentru punerea în aplicare a Legii nr. 286/2009 privind Codul penal,
publicată în M.Of. nr. 757 din 12.11.2012
Legea nr. 253/2013 privind executarea pedepselor, a măsurilor educative şi a altor măsuri
neprivative de libertate dispuse de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în
M.Of. nr. 513 din 14.08.2013
Legea nr. 254/2013 privind executarea pedepselor şi a măsurilor privative de libertate dispuse
de organele judiciare în cursul procesului penal, publicată în M.Of. nr. 514 din 14.08.2013
Lege nr. 252/2013 privind organizarea şi funcţionarea sistemului de probaţiune, publicată în
M.Of. nr. 512 din 14.08.2013
Noul Cod penal și legislație conexă, Ediția 2016, îngrijită de prof. univ. dr. judecător D.
Lupașcu, Ed. Universul Juridic, București, 2016;
Codul penal și Codul de procedură penală, Ediția 07.02.2016, îngrijită și adnotată de prof.
univ. dr. T. Toader, Ed. Hamangiu, București, 2017;
A se vedea și:
Decizia Curții Constituționale nr. 265/2014 referitoare la excepţia de neconstituţionalitate a
dispoziţiilor art. 5 din Codul penal, publicată în M. Of. nr. 372/20.05.2014, www.ccr.ro
Decizia Curții Constituționale nr. 44 din 16 februarie 2016 referitoare la excepția de
neconstituționalitate a dispozițiilor art. 399 alin. (3) lit. d) din Codul de procedură penală și
ale art. 125 alin. (3) din Codul penal, publicată în M. Of. nr. 305/21.04.2016
Pag108
Deciziile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completele pentru soluţionarea
recursurilor în interesul legii, Decizia nr. 5/2016; publicată în M. Of., Partea I nr. 493/
01.07.2016, www.scj.ro
Deciziile pronunțate de Înalta Curte de Casație și Justiție - Completul pentru dezlegarea unor
chestiuni de drept în materie penală – 2014/2015/2016/2017, www.scj.ro
Decizia nr. 4/12.05.2014 privind dispoziţiile art. 22 alin. (4) lit. b) din Legea nr. 187/2012 cu
referire la art. 129 alin. (2) lit. b) din Codul penal, publicată în M.Of. nr. 434 din 13.06.2014
Decizie nr. 18/2014 din 15.09.2014, publicată în M.Of. , Partea I, nr. 775/24.10.2014
Decizia nr. 2/2016, publicat în M.Of., Partea I nr. 192/15.03.2016
DOCTRINĂ
V. Dongoroz, S. Kahane, I. Oancea, I. Fodor, N. Iliescu, C. Bulai, R.M. Stănoiu, V. Roșca,
Explicaţii teoretice ale Codului penal român, Partea generală, Ed. Academiei, Bucureşti, vol.
I (1969) și II (1970);
T. Vasiliu, D. Pavel, G. Antoniu, D. Lucinescu, V. Papadopol, V. Ramureanu, Codul penal al
României, comentat si adnotat, partea generală, Ed. Ştiinţifică și Enciclopedică, Bucureşti,
1972;
G. Antoniu, Tratat de drept penal, volumul I, Introducere în dreptul penal. Aplicarea legii
penale, Ed. Universul Juridic, București, 2015;
G. Antoniu, T. Toader (coordonatori), G. Antoniu, C. Bulai, B.N. Bulai, C. Duvac, I. Griga, I.
Ifrim, Gh. Ivan, C-tin Mitrache, I. Molnar, I. Pascu, V. Pașca, O. Predescu, Explicaţiile
noului Cod penal. Vol. I. Articolele 1-52, Ed. Universul Juridic, București, 2015;
G. Antoniu, T. Toader (coordonatori), Al. Boroi, V. Brutaru, B. N. Bulai, C. Bulai, Șt. Daneș,
C. Duvac, M. K. Guiu, I. Ifrim, C-tin Mitrache, C. Mitrache, I. Molnar, I. Ristea, C. Sima,
V. Teodorescu, I. Vasiu, A. Vlăsceanu, Explicaţiile noului Cod penal. Vol. II. Articolele 53-
187, Ed. Universul Juridic, București, 2015;
G. Antoniu (coordonator), C. Bulai, C. Duvac, I. Griga, Gh. Ivan, C-tin Mitrache, I. Molnar, I.
Pascu, V. Pașca, O. Predescu, Explicaţii preliminare ale noului Cod penal. Vol. I. Articolele
1-52, Ed. Universul Juridic, București, 2010;
G. Antoniu (coordonator), Al. Boroi, B. N. Bulai, C. Bulai, Șt. Daneș, C. Duvac, M. K. Guiu,
C-tin Mitrache, C. Mitrache, I. Molnar, I. Ristea, C. Sima, V. Teodorescu, I. Vasiu, A.
Vlăsceanu, Explicaţii preliminare ale noului Cod penal. Vol. II. Articolele 53-187, Ed.
Universul Juridic, București, 2011;
M. Udroiu, Drept penal. Partea generală. Noul Cod penal, Editura C.H.Beck, Bucureşti,
2015, 2016
M. Udroiu, Fișe de drept penal. Partea generală, Ed. Universul Juridic, București, 2014,
2016;
Pag109
M. Udroiu, V. Constantinescu, Noul Cod penal. Codul penal anterior, Ed. Hamangiu,
București, 2014;
I. Pascu, A.S. Uzlău, Drept penal. Partea generală, Ediția a 3-a, Ed. Hamangiu, București,
2013;
Mirela Gorunescu, Ionuț Andrei Barbu, Mihaela Rotaru, Drept penal. Partea generală. Curs
universitar. Conform noului Cod penal, Editura Universul Juridic, București, 2014;
Voicu, A.S. Uzlău, R. Moroșanu, C. Ghigheci, Noul Cod penal. Ghid de aplicare pentru
practicieni, Ed. Hamangiu, București, 2014;
Al. Boroi, Drept penal. Partea generală. Conform Noului Cod penal , Ed. a 2- a, Ed.
C.H.Beck, Bucureşti, 2010;
T. Toader, M.I. Michinici, A. C. Ciocîntă, M. Dunea, R. Răducanu, S. Rădulețu, Noul Cod
penal. Comentarii pe articole, Ed. Hamangiu, București, 2014;
R. Chiriță (coordonator), L. Criste, M. Toader, A. Ivan, A. Stoian, Arestarea și detenția în
jurisprudența CEDO, Ed. Hamangiu, București, 2012;
C. Bîrsan, Convenţia Europeană a Drepturilor Omului. Comentariu pe articole, Editura C.H.
Beck, Bucureşti, 2008;
J. Pradel, Droit Pénal Comparé, Dalloz, Paris, 2002;
C. Necula, D. Mînzală, Răspunderea penală a minorilor și regimul sancționator în legislația
altor țări, Institutul Național de Criminologie, studiu elaborat la inițiativa d-lui jud. C.
Danileț;
Colecţia Revistei de Drept Penal, Revistei Dreptul etc.
JURISPRUDENŢĂ
G. Antoniu, C Bulai (coordonatori), R.M. Stănoiu, A. Filipaş, C. Mitrache, V. Papadopol, C.
Filişanu, Practică judiciară penală. Partea generală, Ed. Academiei, Bucureşti, vol. I (1988),
vol. II (1990);
V. Papadopol, M. Popovici, Repertoriu alfabetic de practică judiciară în materie penală pe
anii 1969-1975, Ed. Ştiinţifică și Enciclopedică, Bucureşti, 1977;
V. Papadopol, M. Popovici, Repertoriu alfabetic de practică judiciară în materie penală pe
anii 1976-1980, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică, Bucureşti, 1982;
V. Papadopol, Şt. Daneş, Repertoriu alfabetic de practică judiciară în materie penală pe anii
1981-1985, Ed. Ştiinţifică şi Enciclopedică;
G. Antoniu, V. Brutaru, Revista de drept penal. Studii şi practică judiciară, 1994- 2007, Ed.
Hamangiu, Bucureşti, 2007;
Jurisprudenţa instanţei supreme în unificarea practicii judiciare (1969-2008), Ed. Universul
Juridic, Bucureşti, 2008;
Bulai, Constantin; Mitrache, Constantin, Drept penal român. Partea generală - Culegere de
probleme din practica judiciară pentru uzul studenților, Editia a VI-a, revăzută și adaugită,
Pag110
Editura Universul Juridic, Bucureşti, 2010;

Al. Boroi, I. Rusu, F. Puşcă, A. Chirilă, A. Dumitrache Ionescu, M. Pocora, G. L. Goga, M. I.
Bălan-Rusu, Practică judiciară în materie penală. Drept penal. Partea generală.
Dispozițiile actualului Cod penal și ale noului Cod penal, Ed. Universul Juridic, București,
2013.
TESTE GRILĂ
M. Udroiu, Teste grilă. Drept penal și procedură penală, Ed. Universul Juridic, București,
2016;
E. Stănișor, Teste grilă pentru admiterea în magistratură și avocatură, Ed. Universul Juridic,
București, 2014;
P. Dungan, E.G. Simionescu, Drept penal. Teste grilă pentru licență, masterat, admitere în
avocatură și magistratură, Ed. Hamangiu, București, 2014.
ADRESE WEB
- www.cdep.ro; - www.jurisprudentacedo.com; - www.clr.ro
- www.scj.ro; - www.jurisprudenta.com;
- www.ccr.ro; - www.juridice.ro;
- www.just.ro - www.euroavocatura.ro/jurisprudenta;
- www.avocatura.com ; - www.dreptonline.ro;
- www. portal.just.ro; - http://eur-lex.europa.eu;
https://www.senat.fr/lc/lc52/lc52_mono.html;
http://www.nationmaster.com/country-info/stats/Crime/Age-of-criminal-responsibility-
(notes)#description;
http://www.justice.gouv.fr/europe-et-international-10045/etudes-de-droit-compare-10285/le-
droit-penal-des-mineurs-en-europe-12987.html;
https://www.crin.org/en/home/ages/europe;
http://www.urboss.org.uk/youth-justice-professionals/youth-justice-policy/minimum-age-of-
criminal-responsibility
http://fr.jurispedia.org
Pag111

Raspunderea Penala A Minorului - Comparat - DMSP 2017 - 2018

Încărcat de

Informații document

Titlu original

Drepturi de autor

Formate disponibile

Partajați acest document

Partajați sau inserați document

Opțiuni de partajare

Vi se pare util acest document?

Este necorespunzător acest conținut?

Drepturi de autor:

Formate disponibile

Raspunderea Penala A Minorului - Comparat - DMSP 2017 - 2018

Încărcat de

Drepturi de autor:

Formate disponibile

UNIVERSITATEA „DANUBIUS― DIN GALAŢI

MASTERAT ȘTIINȚE PENALE

 Conform dispozițiilor Codului penal român, Deciziilor Curții

Editura Universitară Danubius, Galaţi

Editura Universitară „Danubius‖ este recunoscută de

Tipografia Zigotto Galaţi

1.2. Măsurile educative neprivative de libertate (Titlul V, Capitolul II NCP) .....................

1.2.1. Stagiul de formare civică

1.2.3. Consemnarea la sfârșit de săptămână

1.2.4. Asistarea zilnică

1.3. Măsurile educative privative de libertate (Titlul V, Capitolul III NCP)........................

1.3.1. Internarea într-un centru educativ

1.3.2. Internarea într-un centru de detenţie

1.4. Schimbarea regimului de executare ..................................................................................

1.5. Calculul duratei măsurilor educative ...............................................................................

1.6. Dispoziţii comune referitoare la minoritate (Titlul V, Capitolul IV NCP) ....................

1.6.1. Efectele cauzelor de atenuare și agravare

1.6.2. Pluralitatea de infracțiuni

1.6.3. Descoperirea unei infracțiuni săvârșite în timpul minorității

1.6.4. Prescripția răspunderii penale a minorilor

1.6.5. Prescripția executării măsurilor educative

1.6.6. Efectele măsurilor educative

1.6.7. Minorul devenit major

2. RĂSPUNDEREA PENALĂ A MINORULUI ÎN LEGISLAȚIA ALTOR

2.2. Anglia și Țara Galilor ……………………………………………………………………

2.3. Belgia ……………………………………………………………………………………..

2.5. Franța ……………………………………………………………………………………

2.6. Italia ……………………………………………………………………………………….

2.7. Țările de Jos ……………………………………………………………………………….

2.8. Portugalia …………………………………………………………………………………

2.9. Elveția ……………………………………………………………………………………..

3. SOLUȚII DIN PRACTICA JUDICIARĂ ÎN MATERIA

3.2. Practica judiciară a instanțelor din România ………………………………………….

3.2.1. Decizii ale Curții Constituționale ……………………………………………………..

3.2.3. Soluții de speță ale instanțelor ………………………………………………………..

3.3 Practica judiciară a instanțelor din alte state ...................................................................

4. TESTE DE AUTOEVALUARE ......................................................................

LEGISLAȚIE (EXTRASE) ÎN MATERIA RĂSPUNDERII PENALE A

1.1. Prevenirea și sancționarea infracțiunilor săvârșite de minori

606-533-394-9, pp. 194-212;

1. Măsurile educative neprivative de libertate sunt:

a) stagiul de formare civică;

c) consemnarea la sfârşit de săptămână;

a) internarea într-un centru educativ;

b) internarea într-un centru de detenţie.

1.3. Măsurile educative privative de libertate (Titlul V, Capitolul III NCP)

însușirea cunoștințelor școlare și profesionale și a făcut progrese evidente în vederea

1.4. Schimbarea regimului de executare

procesul de recuperare și reintegrare a celorlalte persoane internate, instanța poate dispune

1.6.6. Efectele măsurilor educative

a) Iresponsabilitate penală absolută

2) Pentru minorii care răspund penal rareori se impun sancțiuni penale

În opoziție, legea engleză, adoptată în 1998, prevede posibilitatea încarcerării minorilor de la

Legea cu privire la tribunalul pentru minori prezumă iresponsabilitatea penală a minorilor

1) Vârsta răspunderii penale

a) Iresponsabilitatea absolută a minorilor sub 14 ani

b) Iresponsabilitatea relativă a minorilor începând cu 14 ani

c) Posibilitatea de a amâna până la vârsta de douăzeci și unu de ani vârsta majorității

2) Măsurile aplicabile tinerilor infractori9

- Sesizarea (încunoștințarea) executării obligațiilor (scuze personale, repararea daunelor

2.2. ANGLIA ȘI ȚARA GALILOR10

Înainte de această dată, un minor cu vârsta de la 10 până la 14 ani și care a comis o

1) Vârsta răspunderii penale