Sunteți pe pagina 1din 52

RĂSPUNDEREA PENALĂ A MINORILOR ŞI REGIMUL SANCŢIONATOR ÎN LEGISLAŢIA ALTOR ŢĂRI

Institutul Naţional de Criminologie

Materialul a fost întocmit la iniţiativa domnului judecător Cristi Danileţ – consilier al Ministrului Justiţiei

Autori:

Carmen Necula

Dan Mînzală

CUPRINS

Pag.

…………………………………………………3

…………………………………………………6

9

Belgia…………………… ……………………………………………… 12 Spania…………………………………………………………………… 14

Italia……………………. ……………………………………………… 16

Elveţia………………… Portugalia……………… Anglia şi Ţara GalilorFinlanda……………… Concluzii……………

18

……………………………………………… 20

24

………………………………………………….28

Consideraţii introductive Franţa Germania………………

….……………………………………………

………………………………………………

………………………………………………

……………………………………………….30

Anexa 1…………………. ……………………………………………….32 Anexa 2…………………. ……………………………………………….33

Anexa 3 ………………… ……………………………………………… 42 Anexa 4………………… ……………………………………………….46

Responsabilitatea penală a minorilor şi regimul sancţionator în legislaţia altor ţări

Consideraţii introductive Pentru anumite categorii de delincvenţi cum sunt minorii, reacţia socială clasică, pedeapsa, se dovedeşte insuficientă, deoarece nu permite nici reinserţia delincventului, nici protecţia societăţii. În domeniul justiţiei pentru minori, sistemele de drept urmează două modele: cel tradiţional, conform căruia începând de la o anumită vârstă minorilor li se aplică pedepse, şi cel mai recent, care acordă prioritate măsurilor educative. În ambele modele, minorilor sub o anumită vârstă care au săvârşit fapte penale li se aplică doar măsuri de protecţie 1 . Modelul tradiţional penal rămâne însă dominant. Acesta recurge atât la pedepse, cât şi la măsuri educative, care cunosc diferite forme. În dreptul englez, minorului îi sunt aplicabile în principiu doar pedepse, însă mai puţin severe în privinţa duratei şi a modului de executare decât cele aplicabile majorilor. Alte legislaţii prevăd existenţa unui sistem mixt de sancţiuni alcătuit din pedepse şi măsuri educative. Este cazul Elveţiei, unde judecătorul poate pronunţa fie o pedeapsă, fie o măsură educativă. În Germania se aplică măsuri educative, unele cu caracter coercitiv şi altele disciplinare, în paralel cu pedepsele. În Franţa şi Germania se aplică şi măsura „mediere-reparaţie”, care este preferată aplicării unei pedepse. Cel de-al doilea model, modelul „nepenal”, cum este denumit în literatura de specialitate 2 , pune accentul pe măsurile educative şi este ilustrat de introducerea în legislaţia belgiană a conceptului de „minor aflat în pericol” (Legea din 8 aprilie 1965). Acest concept include indisciplina, vagabondajul şi comiterea de infracţiuni. Unele legislaţii sunt dificil de încadrat într-unul dintre aceste modele, cum este, de exemplu, cazul Spaniei. Legea organică privind răspunderea penală a minorilor din 12 ianuarie 2000 instituie principiul responsabilităţii penale a minorilor, dar sancţiunile prevăzute de această lege sunt calificate ca măsuri (medidas). Deşi din punct de vedere formal aceste măsuri sunt de natură penală, în fapt ele au o natură sancţionatorie-educativă.

Studiul de faţă are ca scop analiza a 3 mari aspecte ale justiţiei pentru minori în 9 ţări europene: sediul materiei, vârsta răspunderii penale şi sistemul sancţionator aplicabil minorilor. Ţările studiate sunt Franţa, Germania, Belgia, Spania, Italia, Elveţia, Portugalia, Anglia şi Ţara Galilor, Finlanda. În majoritatea ţărilor studiate, există un drept penal specific minorilor, care derogă de la regimul de drept comun. Astfel, există o serie de legi speciale aplicabile minorilor, care completează sau derogă de la dispoziţiile Codului penal. Unele dintre acestea conţin referiri şi la procedura aplicabilă în cauzele cu minori. Anumite ţări includ în legislaţia specială aplicabilă minorilor şi tratamentul penal aplicabil tinerilor (menţionăm cu titlu exemplificativ Germania, Elveţia, Portugalia şi Spania). Legislaţiile ţărilor studiate folosesc alături de termenul minor şi pe acela de tânăr. În majoritatea ţărilor, prin minor este înţeleasă persoana care nu a împlinit 18 ani.

1 Jean Pradel, Droit Pénal Comparé, p. 739 – 746, Dalloz, Paris, 2002

2 Jean Pradel, op.cit., p. 739 – 746, Dalloz, Paris, 2002

În privinţa tinerilor, se constată o mai mare diversitate a limitelor de vârstă. În Franţa, în Ţările de Jos, în Germania şi în Anglia, legea defineşte tinerii ca persoane cu vârsta cuprinsă între 18 şi 21 de ani. În Elveţia, sunt consideraţi tineri cei cu vârsta cuprinsă între 18 şi 25 ani. În legislaţia consacrată tinerilor delincvenţi, există două modalităţi de tratament penal al acestora: fie li se aplică dreptul penal specific minorilor, fie li se aplică dreptul comun, într-o formă atenuată. Al doilea aspect al studiului vizează vârsta răspunderii penale, adică vârsta de la care minorilor li se aplică dispoziţii speciale de drept penal. Pragul vârstei de la care există răspundere penală variază în ţările europene. Vârsta majorităţii penale, adică vârsta de la care unui delincvent i se aplică dreptul penal comun, este de 18 ani în majoritatea ţărilor europene. Acesta este cazul Germaniei, Angliei şi Ţării Galilor, Belgiei, Franţei, Italiei, Ţărilor de Jos şi Elveţiei. În Portugalia, dispoziţiile Codului penal nu le sunt aplicabile tinerilor între 16 şi 21 de ani. Vârsta răspunderii penale este o noţiune absolută în anumite ţări (Anglia şi Ţara Galilor, Spania, Ţările de Jos, Portugalia şi Elveţia) şi relativă în altele (Germania, Belgia, Franţa şi Italia). Astfel, lipsa absolută a răspunderii penale este reglementată diferit. De exemplu, în Anglia, Ţara Galilor, Spania, Ţările de Jos, Portugalia şi Elveţia, minorul care nu a atins vârsta răspunderii penale nu poate în nici un caz să răspundă penal. În aceste ţări, vârsta lipsei absolute a răspunderii penale variază între 7 şi 16 ani : 7 ani în Elveţia, 10 ani în Anglia şi Ţara Galilor, 12 ani în Ţările de Jos, 16 ani în Spania şi Portugalia. În Anglia şi în Ţara Galilor, prezumţia de neresponsabilitate a minorilor cu vârsta cuprinsă între 10 şi 14 ani a fost abrogată. Cît priveşte lipsa relativă a răspunderii penale, aceasta presupune că în favoarea minorului care nu a atins majoritatea penală există o prezumţie de neresponsabilitate; minorul poate însă răspunde penal dacă sunt întrunite anumite condiţii. Vârsta lipsei relative a răspunderii penale este şi ea variată: 13 ani în Franţa, 14 ani în Germania şi Italia, 16 ani în Belgia. Circumstanţele care permit derogarea de la prezumţia de neresponsabilitate diferă de asemenea de la o ţară la alta. Germania şi Italia aplică un criteriu de ordin moral: sistemul penal german ţine seama de maturitatea şi discernământul minorilor, iar cel italian, de capacitatea volitivă şi intelectivă a acestora. În Belgia şi Franţa se insistă pe ideea adecvării măsurilor ce pot fi luate de către tribunalele specializate 3 . Cel de al treilea aspect urmărit este sistemul sancţionator aplicabil minorilor. În această privinţă, există ţări care pun accentul pe măsurile educative, cum sunt Belgia, Portugalia şi Spania. În alte ţări, minorului care a săvârşit o infracţiune i se aplică cu preponderenţă măsuri disciplinare sau pedepse; este cazul Angliei şi Ţării Galilor. În Franţa, Spania, Germania, sunt preferate măsurile alternative, ca medierea şi reparaţia penală. Minorilor care răspund penal li se aplică rareori pedepse. În toate ţările studiate, măsurile aplicate minorilor sunt esenţialmente de natură educativă şi disciplinară. În Germania, legea prevede pedeapsa închisorii, dar în practică, ea nu se aplică niciodată tinerilor sub 16 ani. În Belgia, numai tinerilor care au împlinit 16 ani li se pot aplica alte măsuri decât cele de supraveghere şi educative.

3 La responsabilité pénale des mineurs

În Italia, Decretul nr. 48 din 22 septembrie 1988, privind dispoziţiile relative la procesul penal pentru minori a prevăzut sancţiuni care substituie pedeapsa închisorii. În Ţările de Jos, majoritatea infracţiunilor săvârşite de minori sunt tratate în afara procedurii penale stricto sensu, prin reparaţie personală (procedura medierii). În Portugalia, dacă pentru infracţiunea comisă legea prevede pedeapsa închisorii mai mică de 2 ani, judecătorul îi poate aplica minorului “măsuri de protecţie, asistenţă sau educaţie”, prevăzute de Decretul-lege nr. 314 din 27 octombrie 1978 privind regimul penal aplicabil tinerilor. În Elveţia, nici o sancţiune penală nu poate fi pronunţată împotriva minorilor care nu au împlinit 15 ani. Sistemul penal englez prevede însă posibilitatea de a încarcera minorii, începând de la vârsta de 12 ani. Belgia şi Ţările de Jos sunt singurele ţări în care judecătorul poate decide să coboare vârsta răspunderii penale. În funcţie de gravitatea infracţiunii şi de personalitatea infractorului, judecătorul poate să îl considere pe tânărul delincvent ca adult, dacă a împlinit 16 ani, şi să îi aplice regimul de drept comun. Anumite ţări prevăd posibilitatea de a aplica dispoziţiile privitoare la minori, chiar şi după ce a fost atinsă vârsta majorităţii penale. Germania şi Ţările de Jos permit aplicarea dreptului penal al minorilor până la vârsta de 21 de ani. Codul penal elveţian cuprinde măsuri aplicabile tinerilor între 18 şi 25 de ani, iar în Portugalia, tinerilor între 16 şi 25 de ani nu li se aplică Codul penal, ci dispoziţii speciale. Principiul conform căruia tânărul delincvent este recunoscut ca fiind responsabil penal, dar numai în mod excepţional săvârşirea unei infracţiuni atrage pronunţarea unei sancţiuni penale stricto sensu, funcţionează în toate ţările studiate, aplicabil însă în mod diferit.

FRANŢA

Sediul materiei Sediul materiei se regăseşte în Codul penal 4 , aprobat prin Legea nr. 2002-1138 din 9 septembrie 2002 art. 11 Journal Officiel din 10 septembrie 2002 şi în Ordonanţa nr. 45-174 din 2 februarie 1945 privind minorii delincvenţi, cu modificările şi completările ulterioare până în 2002 5 .

Răspunderea penală În Franţa, vârsta răspunderii penale coincide cu vârsta majorităţii penale, adică 18 ani, dar în anumite cazuri poate fi coborâtă la 13 ani. Articolul 122-8 Codul penal instituie principiul lipsei absolute a răspunderii penale a minorului care nu a împlinit 13 ani:

„Minorii care au discernământ răspund penal pentru crime, delicte sau contravenţii, în condiţiile prevăzute de o lege specială, care determină măsurile de protecţie, asistenţă, supraveghere şi educare ce pot fi aplicate unui minor. Această lege prevede sancţiunile educative ce pot fi pronunţate împotriva minorilor între 10 şi 18 ani şi pedepsele ce pot fi pronunţate împotriva minorilor între 13 şi 18 ani, ţinând cont de atenuarea responsabilităţii de care beneficiază în virtutea vârstei lor” (art. 122- 8 Cod penal). Lipsa de răspundere penală relativă a minorilor care au împlinit 13 ani este prevăzută de articolul 2 al Ordonanţei nr. 45-174 din 2 februarie 1945, care precizează că „tribunalele pentru minori pot totuşi, când circumstanţele şi personalitatea delincventului o cer, să pronunţe o condamnare penală împotriva minorului care a împlinit 13 ani”.

Regimul sancţionator Regimul sancţionator este reglementat de Ordonanţa nr. 45-174 din 2 februarie 1945 privind

minorii delincvenţi

. Minorilor li se aplică un regim sancţionator mixt, alcătuit din măsuri

educative, mediere-reparaţie şi pedepse.

Măsuri educative aplicabile minorilor Judecătorul pentru minori poate să dispună faţă de minor una din următoarele măsuri, conform art. 8 al Ordonanţei privind minorii delincvenţi:

1. renunţarea la pedeapsă, dacă minorul dă dovezi de îndreptare, prejudiciul a fost reparat şi

tulburarea provenind din săvârşirea infracţiunii a încetat; mustrarea;

2. încredinţarea minorului părinţilor, tutorelui sau unei persoane de încredere;

3. punerea sub protecţie judiciară pentru o durată ce nu poate depăşi 5 ani;

4. plasarea într-o instituţie publică sau privată, de educare sau formare profesională, într-un

institut medical sau medical-educativ;

5. libertatea sub supraveghere, care poate fi dispusă până la împlinirea vârstei de 18 ani; Tribunalul pentru minori poate dispune faţă de minorul care a împlinit 13 ani, una din

următoarele măsuri educative (art. 15):

6

1. Încredinţarea minorului părinţilor, tutorelui sau unei persoane de încredere;

2. Plasarea într-o instituţie publică sau privată, de educare sau de formare profesională;

3. Plasarea într-un institut medical sau medical-educativ;

5

6

Pentru textul ordonanţei a se vedea anexa 2

4.

Încredinţarea serviciului de asistenţă pentru minori;

5. Plasarea într-un centru pentru minori delincvenţi de vârstă şcolară.

Tribunalul pentru minori poate dispune una faţă de minorul care nu a împlinit 13 ani, din următoarele sancţiuni educative (art. 15-1):

1. Confiscarea unui obiect deţinut de minor sau aparţinând acestuia, care a servit la

săvârşirea infracţiunii sau care este produsul infracţiunii;

2. Interdicţia de a frecventa, pentru o durată de cel mult 1 an, locul unde infracţiunea a fost

comisă, cu excepţia locului în care minorul îşi are reşedinţa obişnuită;

3. Interdicţia, pe o durată de cel mult 1 an, de a întâlni victimele infracţiunii sau de a intra în

relaţii cu acestea;

4. Interdicţia, pe o durată de cel mult 1 an, de a-i întâlni pe coautorii sau complicii la

săvârşirea infracţiunii sau de a intra în relaţii cu aceştia;

5. Obligaţia de a acorda ajutor sau reparaţie victimei;

6. Obligaţia de a urma, pe o durată de cel mult 1 an un stagiu de formare civică, pentru a-i

aminti minorului obligaţia de a respecta legea;

Medierea-reparaţie În cadrul acestei măsuri, minorul participă la repararea prejudiciului, printr-o activitate de ajutor sau reparare, oferită victimei sau în folosul comunităţii. Această măsură nu poate fi dispusă decât cu acordul victimei şi poate fi însoţită de scuze adresate victimei. Minorii între 16 şi 18 ani pot desfăşura o activitate de interes general, cu caracter formator sau de natură să favorizeze reinserţia socială.

Pedepsele aplicabile minorilor Pedeapsa închisorii Tribunalul pentru minori şi Curtea cu juri pentru minori nu pot pronunţa împotriva minorilor care au împlinit 13 ani o pedeapsă privativă de libertate mai mare decât jumătatea pedepsei prevăzute de lege pentru acea infracţiune. Dacă pedeapsa prevăzută de lege este detenţiunea pe viaţă, nu se poate pronunţa o pedeapsă cu închisoarea mai mare de 20 de ani (articolul 20-2 din Ordonanţa nr. 45-174 din 2 februarie 1945 privind minorii delincvenţi). Dacă minorul a împlinit 16 ani, tribunalul pentru minori şi Curtea cu juri pentru minori pot, cu titlu excepţional, ţinând cont de circumstanţe şi de personalitatea minorului, să nu aplice dispoziţiile alineatului precedent, cu motivarea deciziei. În acest caz, pedeapsa aplicabilă unui minor cu vârsta între 16 şi 18 ani poate fi aceeaşi cu a unui major. Pedeapsa închisorii se execută de către minori într-o secţie specializată sau într-un penitenciar specializat pentru minori.

Pedeapsa amenzii Tribunalul pentru minori şi Curtea cu juri pentru minori pot pronunţa împotriva minorului care a împlinit 13 ani, pedeapsa amenzii, care nu poate depăşi suma de 7 500 de euro (articolul 20-3).

Împotriva minorului nu pot fi pronunţate următoarele pedepse: interdicţia de a se afla pe teritoriul francez, zile-amendă, interzicerea drepturilor civice, civile şi de familie, interzicerea de a exercita o funcţie publică sau o activitate profesională (articolul 20-4). Dispoziţiile Codului penal referitoare la munca în folosul comunităţii sunt aplicabile minorului cu vârsta cuprinsă între 16 şi 18 ani. Munca în folosul comunităţii trebuie adaptată la particularităţile minorului şi trebuie să prezinte un caracter formator sau de natură să favorizeze reinserţia socială a acestuia (articolul 20-5).

Nici o interdicţie, decădere sau incapacitate nu pot fi pronunţate împotriva unui minor (articolul 20-6).

Ordonanţa privind minorii delincvenţi permite aplicarea dispoziţiilor Codului penal relative la remiterea de pedeapsă şi amânarea pedepsei minorului cu vârsta cuprinsă între 13 şi 18 ani.

Amânarea pronunţării pedepsei sau a măsurii educative poate fi dispusă când tribunalul pentru minori consideră această măsură adecvată, în funcţie de personalitatea minorului. Amânarea poate fi dispusă pe o durată de cel mult 6 luni.

GERMANIA

Sediul materiei În Germania, minorilor li se aplică dispoziţiile Codului penal, completate cu Legea privind tribunalul pentru minori din 1953, cu modificările şi completările ulterioare 7 .

Răspunderea penală Vârsta răspunderii penale coincide cu vârsta majorităţii penale, adică 18 ani, dar poate fi coborâtă până la 14 ani în anumite cazuri. Codul penal prevede lipsa absolută a răspunderii penale pentru minorii care nu au împlinit 14 ani: „Persoana care la momentul săvârşirii faptei nu a împlinit încă vârsta de 14 ani este lipsită de răspundere penală” (art. 19). Dispoziţiile Codului penal se aplică şi în cazul faptelor săvârşite de adolescenţi şi tineri, dacă legea specială pentru minori nu dispune altfel (art. 10). Lipsa relativă a răspunderii penale a minorilor care au împlinit 14 ani este instituită de Legea privind tribunalul pentru minori care prevede în articolul 3 că “Un tânăr este responsabil penal dacă în momentul săvârşirii faptei este suficient de matur pentru a discerne gravitatea faptei şi pentru a acţiona în consecinţă”. Această lege prevede lipsa răspunderii penale a minorilor între 14 şi 18 ani, dar această prezumţie este relativă şi poate fi răsturnată, dacă maturitatea acestora o justifică.

Articolul 1 din Legea privind tribunalul pentru minori defineşte tinerii ca fiind persoanele care au vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani, la momentul săvârşirii faptei. Când sunt responsabili penal, acestor tineri nu li se aplică Codul penal, ci dreptul penal al minorilor, prevăzut de legea privind tribunalul pentru minori. Menţionăm că legislaţia germană prevede posibilitatea de a reporta vârsta majorităţii penale până la 21 de ani. Astfel, tinerii între 18 şi 21 de ani răspund penal şi sunt judecaţi ca adulţi de către jurisdicţiile penale de drept comun 8 . Totuşi, lor li se pot aplica dispoziţiile privitoare la minori, dacă în urma unei aprecieri globale a personalităţii autorului, ţinând cont şi de condiţiile de viaţă, reiese că, datorită dezvoltării morale şi intelectuale, în momentul săvârşirii faptei, acesta era asemănător unui tânăr.

Regimul sancţionator Sancţiunile penale se aplică minorilor care au împlinit 14 ani. Legea privind tribunalul pentru minori clasifică măsurile aplicabile minorilor în 3 categorii: măsuri educative, măsuri disciplinare şi închisoarea, aceasta din urmă constituind singura pedeapsă.

Măsurile educative Presupun obligaţia de a se supune anumitor reguli de conduită, privitoare la reşedinţă, la formare, la interdicţia de a frecventa anumite persoane şi locuri. Măsurile disciplinare Aceste măsuri se iau dacă măsurile educative sunt considerate insuficiente. Măsurile disciplinare sunt:

- avertismentul;

- impunerea de obligaţii (scuze personale adresate victimei, repararea prejudiciilor cauzate, vărsarea unei sume de bani în contul unei organizaţii de interes general);

8 La responsabilité pénale des mineurs http://www.senat.fr/lc/lc52/lc52.html

- închisoarea specială pentru delincvenţii minori (Jugendarrest), pedeapsă care nu este considerată sancţiune penală şi nu este înscrisă în cazierul judiciar. Această măsură se execută într-o instituţie specializată şi îmbracă mai multe forme: detenţia de week-end (maxim 2 week-end-uri), pe termen scurt (de la 2 la 4 zile) şi pe termen lung (1-4 săptămâni).

Pedeapsa închisorii Pedeapsa închisorii (Jugendstrafe) este dispusă când măsurile educative şi disciplinare sunt considerate insuficiente, ţinând cont de gravitatea infracţiunii săvârşite şi de comportamentul făptuitorului. Durata pedepsei, cuprinsă în principiu între 6 luni şi 5 ani, poate ajunge la 10 ani dacă legea prevede închisoarea mai mare de 10 pentru infracţiunea săvârşită. Pedeapsa se efectuează în închisori pentru minori, mai precis în locuri de deţinere special amenajate în închisorile pentru adulţi. În practică, această pedeapsă nu este aplicată tinerilor sub 16 ani. Judecătorii pronunţă din ce în ce mai des „dispensa de pedeapsă”, când durata închisorii nu depăşeşte 2 ani. Această măsură este dispusă în 2 treimi din cazuri şi chiar mai des, când pedeapsa închisorii este mai mare de un an 9 .

Sancţiunile aplicabile delincvenţilor minori 10 cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani şi tinerilor cu vârsta între 18 şi 21 de ani au ca scop principal educarea făptuitorului. Pentru minori sunt prioritare măsurile educative şi disciplinare, şi numai în subsidiar închisoarea pentru tineri, cu posibilitatea suspendării . Aplicarea unor măsuri de siguranţă, precum şi consecinţele ce decurg din sancţiune sunt limitate. Regimul special prevăzut pentru minori este aplicabil şi tinerilor delincvenţi, dacă la data comiterii faptei dezvoltarea personalităţii acestora era similară unui minor. O dată cu aplicarea măsurilor educative, judecătorul poate impune minorului obligaţia de a urma anumite forme de asistenţă educativă, care nu au caracter sancţionator, ci preponderent educativ. Spre deosebire de măsurile educative, măsurile disciplinare au funcţie sancţionatorie. Minorul trebuie să devină conştient de semnificaţia şi urmările faptei sale, fără aplicarea pedepsei închisorii. Măsurile disciplinare includ cauţiunea, impunerea anumitor condiţii (repararea prejudiciului, scuzele adresate victimei, plata unei amenzi, munca în folosul comunităţii) şi detenţia, care poate dura de la una la patru săptămâni. Măsurile educative şi disciplinare pot fi dispuse simultan. Închisoarea pentru tineri este singura pedeapsă prevăzută de Legea privind tribunalul pentru minori. Închisoarea pentru tineri poate fi dispusă pentru o durată cuprinsă între 6 luni şi 10 ani. Pedeapsa închisorii se dispune când măsurile educative şi disciplinare sunt insuficiente, ţinând cont de gravitatea faptei şi de necesităţile de reeducare ale delincventului. Procesul poate înceta la cererea procurorului, cu aprobarea instanţei, în conformitate cu prevederile articolului 45, alineat 3 din Legea privind tribunalul pentru minori. De asemenea, încetarea procesului poate fi dispusă din oficiu de către instanţă, conform articolului 47 din aceeaşi lege.

9 La responsabilité pénale des mineurs http://www.senat.fr/lc/lc52/lc52.html 10 Jörg-Martin Jehle, Criminal Justice in Germany, p. 35, published by the Federal Ministry of Justice, Fourth Edition 2005

În plus, procurorul poate decide încetarea procesului fără a mai înainta cauza instanţei. Această decizie de încetare a procesului, atunci când este luată sau aprobată de către instanţă, poate fi însoţită de anumite condiţii sau instrucţiuni adresate făptuitorului. În cazurile de mică gravitate sunt suficiente măsurile educative ori eforturile depuse de infractor pentru acoperirea prejudiciului sau repararea consecinţelor infracţiunii. Sistemul justiţiei pentru minori în Germania are o trăsătură specială. Conform secţiunii 27 din Legea privind tribunalul pentru minori, judecătorul poate constata vinovăţia în cursul procesului şi dispune un termen de încercare, la sfârşitul căruia va pronunţa soluţia finală. Dacă la sfârşitul termenului de încercare, rezultă clar din conduita minorului că este necesară aplicarea unei pedepse, judecătorul va pronunţa o sentinţă în acest sens. În caz contrar, verdictul de vinovăţie îşi încetează efectele. La baza sistemului justiţiei pentru minori se află principiul subsidiarităţii sau al minimei intervenţii (Subsidiaritätsgrundsatz) 11 . Aceasta înseamnă că sancţiunile penale vor fi dispuse doar dacă se dovedesc indispensabile. În plus, aceste sancţiuni sunt limitate de principiul proporţionalităţii. Principiul subsidiarităţii pedepsei este consacrat şi din punct de vedere legislativ, prin modificările aduse în anul 1990 Legii privind tribunalul pentru minori. Sancţiunile care sunt dispuse cu prioritate de către tribunalele pentru minori sunt măsurile educative şi disciplinare.

11 Prof. Dr. Frieder Dünkel, Juvenile Justice in Germany: Between Welfare and Justice, www.esc-eurocrim.org/files/juvjusticegermany_betw_welfar_justice.doc

BELGIA

Sediul materiei Cadrul normativ aplicabil minorilor în Belgia cuprinde două legi speciale: Legea din 8

şi Legea din 13 iunie 2006 de modificare a legislaţiei

privind protecţia tinerilor şi tratamentul minorilor care au săvârşit o infracţiune 13 (La loi du 13

aprilie 1965 privind protecţia tinerilor 12

juin 2006 modifiant la législation relative à la protection de la jeunesse et à la prise en charge des mineurs ayant commis un fait qualifié infraction).

Răspunderea penală Vârsta răspunderii penale este fixată în principiu la 18 ani, vârsta majorităţii penale. Articolul 37 din Legea privind protecţia tinerilor prevede că minorii deferiţi tribunalelor pentru minori pot fi supuşi măsurilor de prevenire şi reeducare. Împotriva lor nu poate fi pronunţată nici o sancţiune penală. În anumite cazuri, vârsta răspunderii penale poate fi coborâtă la 16 ani ; articolul 38 din Legea privind protecţia tinerilor prevede că în funcţie de gravitatea infracţiunii, dacă tribunalul pentru minori consideră că măsurile prevăzute de articolul 37 sunt insuficiente, minorul între 16 şi 18 ani poate fi trimis în faţa jurisdicţiei de drept comun.

Regimul sancţionator Măsurile prevăzute de Legea din 8 aprilie 1965 privind protecţia tinerilor sunt:

mustrarea, însoţită de avertismentul de a-l supraveghea, adresat părinţilor sau persoanei căreia minorul îi este încredinţat;

punerea sub supravegherea comitetului de protecţie a tinerilor, cu menţinerea în mediul familial, însoţită de obligaţia de a frecventa o instituţie de învăţământ şi cursurile unui centru de orientare educativă;

plasarea într-o familie de primire, sub supravegherea comitetului de protecţie a tinerilor;

plasarea într-un centru specializat.

Legea din 13 iunie 2006 de modificare a legislaţiei privind protecţia tinerilor şi tratamentul minorilor care au săvârşit o infracţiune prevede că instanţa poate aplica minorilor, în mod cumulativ, următoarele măsuri 14 :

1. admonestarea, cu excepţia celor care au împlinit 18 ani, şi lăsarea în continuare în familiile de primire, atrăgându-le atenţia ca pe viitor să îi supravegheze mai bine;

2. supravegherea de către serviciul social competent;

3. înscrierea într-un program educativ;

4. efectuarea unei prestaţii educative sau de interes general, în raport cu vârsta şi capacităţile lor, de cel mult 150 de ore, sub supravegherea unui serviciu specializat sau a unei persoane fizice specializate;

14 Pentru textul legii, a se vedea anexa 3

5.

obligarea la un tratament medical, pe lângă un serviciu psihologic sau psihiatric sau pe lângă un serviciu specializat în domeniul alcoolismului sau toxicomaniei;

6. încredinţarea lor unei persoane juridice, în scopul formării sau participării la o activitate organizată;

7. plasarea într-o instituţie, în scopul tratării, educării, instruirii sau formării profesionale;

8. încredinţarea unei instituţii comunitare publice pentru protecţia tinerilor, în regim închis;Judecătorul sau serviciul social competent vizitează persoana, dacă plasamentul depăşeşte 15 zile.

9. plasarea într-o unitate spitalicească;

10. plasarea într-un centru specializat în alcoolism, toxicomanie sau alte adicţii, dacă un raport medical atestă că integritatea fizică sau psihică a minorului nu poate fi protejată altfel ;

11. plasarea într-un centru specializat de psihiatrie dacă există un raport medical care atestă că suferă de tulburări mintale ce îi afectează în mod grav capacitatea de-şi controla actele;

De asemenea, acelaşi act normativ prevede că instanţa le poate impune minorilor care au împlinit 12 ani, respectarea uneia sau mai multor obligaţii:

1. frecventarea unei unităţi de învăţământ;

2. efectuarea unei prestaţii educative şi de interes general, de cel mult 150 de ore, sub supravegherea unui serviciu specializat sau a unei persoane fizice;

3. efectuarea unei activităţi remunerate, de cel mult 150 de ore, în scopul reparării prejudiciului suferit de victimă, dacă a împlinit 16 ani;

4. consilierea din partea unui centru de orientare educativă sau de sănătate psihică;

5. participarea la module de formare sau de conştientizare a consecinţelor faptelor săvârşite asupra victimelor;

6. participarea la una sau mai multe activităţi sportive, sociale sau culturale;

7. interdicţia de a frecventa anumite persoane sau locuri, ce au legătură cu infracţiunea comisă;

8. interdicţia de a desfăşura una sau mai multe activităţi determinate;

9. interdicţia de a ieşi;

10. respectarea altor condiţii sau interdicţii determinate.

Instanţa poate încredinţa controlul asupra respectării acestor măsuri unui serviciu de poliţie.

Pedeapsa închisorii Dacă minorul a împlinit 16 ani şi tribunalul pentru minori consideră insuficientă luarea unei măsuri educative sau dacă minorul are un comportament ce prezintă pericol social, împotriva lui se poate pronunţa o pedeapsă cu închisoarea, care se execută într-un regim special.

SPANIA

Sediul materiei Dispoziţiile privitoare la minori se regăsesc în Codul penal şi în Legea organică privind răspunderea penală a minorilor din 12 ianuarie 2000 15 (Ley Orgánica reguladora de la responsabilidad penal de los menores del 12 de Enero de 2000).

Răspunderea penală Vârsta răspunderii penale coincide cu vârsta majorităţii penale. Articolul 19 din Codul penal, publicat la data de 24 noiembrie 1995 şi intrat în vigoare 6 luni mai târziu, dispune că „minorii până la vârsta de 18 ani nu răspund penal. Dacă un minor săvârşeşte o faptă penală va răspunde conform dispoziţiilor legii privind răspunderea penală a minorilor” 16 . Legea organică privind răspunderea penală a minorilor din 12 ianuarie 2000 prevede lipsa absolută a răspunderii penale pentru minorii care nu au împlinit 14 ani şi lipsa relativă a răspunderii penale pentru minorii cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani. Dintre minori, se diferenţiază, în aplicarea legii şi a stabilirii consecinţelor pentru faptele comise, două categorii, de la 14 la 16 ani şi de la 16 la 18 ani. Pentru minorii care au împlinit 16 ani, legea prevede o agravare în cazul săvârşirii de infracţiuni cu violenţă, intimidare sau punerea în pericol a persoanei. Legea organică privind răspunderea penală a minorilor din 12 ianuarie 2000 se aplică şi persoanelor majore cu vârsta cuprinsă între 18 şi 21 de ani, care au săvârşit infracţiuni, când judecătorul de instrucţie constată îndeplinirea următoarelor condiţii:

s-a comis un delict sau o infracţiune mai puţin gravă, fără folosirea violenţei sau a intimidării asupra unei persoane, fără punerea în pericol grav a vieţii sau integrităţii fizice a persoanelor.

nu există o condamnare pentru infracţiuni săvârşite după împlinirea vârstei de 18 ani; nu se va ţine cont de condamnările anterioare pentru infracţiunile săvârşite din culpă.

circumstanţele personale ale delincventului şi gradul său de maturitate să recomande aplicarea acestei legi. Minorului care nu a împlinit vârsta de 14 ani i se vor aplica prevederile privind protecţia minorului din Codul penal şi din Legea organică privind răspunderea penală a minorului.

Regimul sancţionator Măsurile educative care pot fi luate împotriva minorilor (las medidas educativas) implică o restrângere a drepturilor acestora, inclusiv libertatea persoanei. Măsurile educative sunt prevăzute de Legea organică privind răspunderea penală a minorilor (art. 7) :

- Internarea. Se dispune în cazul unui grad ridicat de pericol social al faptelor săvârşite. Obiectivul măsurii este să ofere minorului condiţii adecvate de educare, pentru a corecta

deficienţele din comportamentul său antisocial. Internarea poate fi de mai multe feluri, în funcţie de controlul care trebuie exercitat asupra minorului:

a) în regim închis, unde va participa la activităţi formative, educative şi de muncă;

b) în regim semideschis, în care va avea contacte cu persoane şi instituţii din comunitate;

c) în regim deschis, în care va participa la programe educative;

d) internarea medicală, pentru minorii, cu probleme de adicţie sau psihice.

- Tratamentul medical. Această măsură se poate dispune împotriva minorilor dependenţi de alcool sau de droguri;

- Asistenţa într-un centru de zi. Este destinată a compensa carenţele mediului familial, unde minorul va desfăşura activităţi social-educative;

- Permanenţa la domiciliu la sfârşit de săptămână. Această măsură implică interdicţia

minorului de a nu părăsi domiciliul, cu excepţia timpului în care realizează sarcini social- educative;

- Libertatea sub supraveghere. Constă în supravegherea realizată de către personal

specializat şi în asistenţă şcolară în centrul de formare profesională sau la locul de muncă;

- Convieţuirea cu o altă persoană, familie sau grup educativ, pe o perioadă determinată,

pentru a crea ambianţa de socializare necesară; - Munca în folosul comunităţii. Poate fi dispusă numai cu acordul minorului;

- Realizarea de sarcini social-educative. Aceste sarcini se vor efectua fără internare şi

supraveghere;

- Mustrarea. Este o măsură educativă care se aduce la îndeplinire de către judecător, care va expune minorului consecinţele suportate de victimă, formulând recomandări pentru viitor;

- Ridicarea permisului de conducere sau a dreptului de a-l obţine sau a permiselor de

portarmă, ca măsuri accesorii, în cazul săvârşirii unei infracţiuni care au legătură cu aceste activităţi. Pentru alegerea măsurii educative, se va ţine seama în mod special de vârstă, circumstanţele familiale şi sociale, personalitatea şi interesul minorului, aplicându-se principiul proporţionalizării pedepsei. Regulile de determinare a măsurilor educative sunt prevăzute de articolul 9 al legii. Când faptele comise sunt calificate ca delicte (faltas), se pot dispune măsuri ca mustrarea, munca în folosul comunităţii, cu o durată maximă de 50 de ore, ridicarea permisului de conducere şi a altor licenţe administrative. Când faptele s-au săvârşit cu folosirea violenţei sau a ameninţării sau cu punerea în pericol a vieţii sau integrităţii fizice, se poate dispune măsura internării în regim închis. Durata măsurilor educative nu va putea depăşi 2 ani, respectiv 5 ani pentru minorii între 16 şi 18 ani; dacă s-a dispus munca în folosul comunităţii, durata acesteia nu va putea fi mai mare de 100 de ore, respectiv 200 de ore pentru minorii între 16 şi 18 ani. Măsura permanenţei la sfârşit de săptămână nu va putea depăşi 8 week-end-uri, respectiv 16. În mod excepţional, în cazuri de mare gravitate, alături de măsura internării în regim închis se va putea aplica şi măsura libertăţii supravegheate, pentru o durată de maxim 5 ani. Când faptele sunt săvârşite din culpă, nu se poate dispune măsura internării în regim închis, ceea ce subliniază scopul principal, de resocializare, al legii. Măsurile prevăzute de lege au o finalitate concretă de prevenire specială, orientată spre interesul şi reinserţia socială a minorului. În acest sens, articolul 14 oferă judecătorului posibilitatea de a întrerupe executarea măsurii, reduce durata acesteia sau de a o înlocui cu o alta, în beneficiul minorului.

ITALIA

Sediul materiei Se regăseşte în Codul penal 17 şi în Decretul nr. 48 din 22 septembrie 1988, privind dispoziţiile relative la procesul penal pentru minori 18 .

Răspunderea penală Vârsta răspunderii penale coincide cu cea a majorităţii penale, adică 18 ani, dar în anumite situaţii poate fi coborâtă la 14 ani. Codul penal instituie principiul lipsei absolute a răspunderii penale a minorilor care nu au împlinit 14 ani: „Nu este responsabilă persoana care în momentul săvârşirii faptei nu împlinise 14 ani” (art.97). Lipsa relativă a răspunderii penale a minorilor între 14 şi 18 ani este prevăzută de articolul 98 Cod penal: „Este responsabil penal cel care în momentul săvârşirii faptei avea vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani, dacă avea capacitatea intelectivă şi volitivă, dar limitele pedepsei vor fi reduse. Când pedeapsa pronunţată este închisoarea mai mică de 5 ani ori amenda, nu se pot aplica pedepse accesorii”. Minorii între 14 şi 18 ani sunt supuşi regimului de drept comun, dar împotriva lor pot fi pronunţate doar pedepse atenuate. Jurisprudenţa consideră a fi capabilă persoana care îşi dă seama de gravitatea faptelor sale, a consecinţelor acestora, precum şi de faptul că ele nu sunt conforme ordinii sociale. Capacitatea volitivă presupune libertatea de decizie şi gradul de rezistenţă la solicitările altei persoane.

Regimul sancţinator Măsurile alternative şi punerea la încercare Aceste măsuri sunt prevăzute de Decretul nr. 48 din 22 septembrie 1988, privind dispoziţiile relative la procesul penal pentru minori. Tribunalul pentru minori este singura instanţă competentă de a judeca infracţiunile săvârşite de minori. Tribunalul pentru minori şi magistratul pentru supravegherea executării măsurilor dispuse rămân competenţi şi după ce minorii au împlinit 18 ani, până la cel mult 25 de ani (art. 3, Decretul nr. 48/1988). Acelaşi decret prevede că judecătorul poate înlocui pedeapsa închisorii mai mare de 2 ani cu una din sancţiunile următoare: libertatea supravegheată sau semi-libertatea. De asemenea, judecătorul are posibilitatea de a suspenda procesul pentru o perioadă între 1 şi 3 ani, în funcţie de gravitatea faptelor, şi de a supune delincventul minor la o perioadă de încercare. Conform art. 28 Decretul nr. 48/1988, judecătorul, după ascultarea părţilor, poate dispune prin ordonanţă suspendarea procesului, atunci când consideră că este necesară în interesul minorului, pentru dezvoltarea în condiţii normale a personalităţii minorului. Procesul poate fi suspendat pe o perioadă de maximum 3 ani în cazul faptelor mai grave şi 1 an în cazul mai puţin grave. Pe timpul suspendării, cursul prescripţiei răspunderii penale este suspendată. Prin ordonanţa de suspendare a procesului, judecătorul îl încredinţează pe minor serviciilor specializate care au rolul de a-l supraveghea, de a-i oferi asistenţă şi tratament.

Prin acelaşi act, judecătorul poate dispune repararea prejudiciului şi, de asemenea, poate propune începerea unei proceduri de mediere. Articolul 29 din Decretul nr. 48/1988, prevede că la împlinirea duratei suspendării procesului, judecătorul , la noul termen de audiere, poate aprecia că nu mai este necesară continuarea procesului, ţinând cont de comportamentul şi evoluţia minorului. În caz contrar, trece la judecarea cauzei. În privinţa arestării preventive, termenele prevăzute de Codul de procedură penală sunt reduse la jumătate pentru minorii cu vârsta cuprinsă între 16 şi 18 ani, şi cu două treimi pentru minorii cu vârsta cuprinsă între 14 şi 16 ani (art. 23 Decretul nr. 48/1988). Prin sentinţa de condamnare, când pedeapsa stabilită de judecător este închisoarea de cel mult 2 ani, judecătorul poate aplica o sancţiune alternativă (sanzione sostitutiva), care constă în „semi-detenţie”(semidetenzione) şi libertatea sub supraveghere, luând considerare personalitatea minorului, nevoile sale, condiţiile familiale, sociale şi mediul în care a trăit minorul (art. 23 Decretul nr. 48/1988). În timpul perioadei de încercare, minorul este încredinţat serviciilor de protecţie a tinerilor şi are posibilitatea de a repara consecinţele actelor sale. Modalitatea concretă în care are loc suspendarea procesului este detaliată în Decretul nr. 272 din 28 iulie 1989 19 . Articolul 27, intitulat suspendarea procesului şi punerea la încercare (Sospensione del processo e messa alla prova), prevede că judecătorul dispune această măsură pe baza unui proiect de intervenţie elaborat elaborat de către serviciile specializate în colaborare cu serviciile de asistenţă socială locale. Proiectul trebuie să cuprindă: modalitatea de implicare a minorului, a familiei şi a mediului său de viaţă; sarcinile specifice pe care trebuie să şi le asume minorul; modalităţile concrete de participare a serviciilor specialize şi a celor de asistenţă locale; modalităţile de reparare a consecinţelor infracţiunii şi de mediere. Serviciile îl informează periodic pe judecător cu privire la evoluţia minorului, propune eventuale modificări ale proiectului de intervenţie ori, în cazul unor abateri grave şi repetate din partea minorului, revocarea suspendării.

Reducerea de pedeapsă Dispoziţiile legale prevăd că tinerilor li se aplică aceleaşi sancţiuni ca şi adulţilor, dar într-o formă atenuată. Curtea Constituţională, prin decizia nr. 168 din 28 aprilie 1994 20 , a declarat neconstituţionale prevederile Codului penal care privesc pedeapsa detenţiunii pe viaţă (ergastolo) sub aspectul că nu exclud aplicarea acestei pedepse minorului care răspunde penal. Pe cale de consecinţă, minorilor le poate fi aplicată numai pedeapsa închisorii de maximum 24 de ani pentru.

Remiterea de pedeapsă În cazul minorilor, Codul de procedură penală, art. 169 21 dă judecătorului posibilitatea de a dispune netrimiterea în judecată, ori de a renunţa la condamnare (perdono giudiziale), dacă legea prevede pentru infracţiunea săvârşită pedeapsa închisorii care nu depăşeşte 2 ani ori pedeapsa amenzii, iar judecătorul apreciază că este o măsură suficientă pentru a-l determina pe inculpat să se abţină de la săvărşirea de noi infracţiuni. Ca regulă, această remitere de pedeapsă nu poate fi acordată decât o singură dată.

ELVEŢIA

Sediul materiei Răspunderea şi tratamentul penal al minorilor îşi au sediul în Codul penal 22 şi în Legea federală privind regimul penal aplicabil minorilor din 20 iunie 2003, (Loi fédérale régissant la condition pénale des mineurs) 23 .

Răspunderea penală Vârsta răspunderii penale coincide cu vârsta majorităţii penale, aceea de 18 ani. Titlul 4 din Codul penal tratează condiţiile răspunderii penale a copiilor şi adolescenţilor. Dispoziţiile Codului penal nu sunt aplicabile copiilor care nu au împlinit vârsta de 7 ani, instituindu-se astfel principiul lipsei absolute a răspunderii penale a minorilor care nu au împlinit 7 ani (Art. 82 din capitolul 1, Copiii). Dispoziţiile acestui capitol sunt aplicabile copilului între 7 şi 15 ani care a comis un

delict.

Dispoziţiile Codului penal sunt aplicabile minorului cu vârsta cuprinsă între 15 şi 18 ani care a săvârşit o infracţiune (Art. 89 din capitolul 11, Adolescenţii). Titlul 5 din Codul penal reglementează regimul sancţionator aplicabil tinerilor adulţi, cu vârsta cuprinsă între 18 şi 25 de ani.

Regimul sancţionator Dreptul penal elveţian dispune de propriul său sistem de sancţiuni pentru minori, care cuprinde măsurile de protecţie şi pedepsele 24 . Instanţa are sarcina de a stabili dacă minorul a acţionat cu discernământ la săvârşirea infracţiunii. Judecătorul poate cere efectuarea unei anchete asupra situaţiei personale a minorului, care să includă mediul familial, educativ, şcolar şi profesional al minorului. În caz de îndoială asupra sănătăţii fizice sau psihice a minorului, judecătorul poate ordona efectuarea unei expertize medicale sau psihologice. Judecătorul pronunţă o măsură de protecţie sau o pedeapsă împotriva minorului considerat responsabil. În măsura în care nu se exclud, măsura de protecţie şi pedeapsa pot fi cumulate. Instanţa poate decide suspendarea procedurii de judecată, în favoarea procedurii medierii. Dacă părţile ajung la o înţelegere în procedura de mediere, cazul va fi clasat.

Măsurile care pot fi dispuse faţă de copii, prevăzute de Codul penal:

Asistenţa educativă sau plasamentul familial sau într-o casă de educaţie – se dispun când copilul are nevoie de îngrijiri educative deosebite, când este abandonat sau se află în pericol. Tratamentul special – se dispune când starea copilului o necesită, mai ales în caz de boală mintală, afecţiuni grave ale auzului sau ale vorbirii sau deficienţe în dezvoltarea morală sau mintală;

22 Pentru Codul penal şi legea specială din Elveţia, a se vedea anexa 4.

24 Baptiste Viredaz, L’évolution de la délinquance juvénile en Suisse: approches chiffrée et juridique, Revue internationale de criminologie et de police, no. 2 2006, avril-juin, p.181-194

Mustrarea sau obligarea la efectuarea unei activităţi- se dispun când minorul nu necesită asistenţă educativă sau tratament special. Măsurile educative care pot fi dispuse faţă de adolescenţii cu vârsta între 15 şi 18 ani, care au săvârşit o infracţiune, prevăzute de Codul penal:

Asistenţa educativă sau plasamentul familial sau într-o casă de reeducare – se dispun

dacă minorul are nevoie de îngrijiri educative deosebite, mai ales dacă este în abandonat sau

în pericol.

Tratamentul special - se dispune când starea copilului o necesită, mai ales în caz de boală mintală, afecţiuni grave ale auzului sau ale vorbirii sau deficienţe în dezvoltarea morală sau mintală; Măsura plasării într-un centru de reeducare- se poate dispune pe o perioadă cuprinsă între 1 şi 2 ani.

Pedepse dispuse faţă de adolescenţii cu vârsta între 15 şi 18 ani, care au săvârşit o infracţiune, prevăzute de Codul penal:

Mustrarea; Munca în folosul comunităţii; Amenda; Detenţia cu o durată de la o zi la un an;

Măsurile de protecţie prevăzute de legea specială:

Aceste măsuri se dispun dacă minorul a comis o faptă penală şi ancheta asupra situaţiei sale personale relevă necesitatea unei măsuri educative sau terapeutice. Instanţa dispune măsurile de protecţie, indiferent dacă minorul a acţionat sau nu cu vinăvăţie. Supravegherea; Asistenţa personală; Tratamentul medical; Plasarea la persoane private, într-un centru de reeducare sau tratament; Măsurile şi pedepsele prevăzute de legea specială:

Mustrarea – o dată cu mustrarea, instanţa poate impune minorului un termen de încercare şi anumite reguli de conduită. Prestaţia personală se efectuează în beneficiul unei instituţii sociale sau de utilitate publică, al unei persoane ce are nevoie de ajutor sau al victimei. Amenda – cuantumul amenzii este de maxim 2 000 de franci. Privarea de libertate se poate dispune faţă de minorul care a comis o crimă sau un delict, dacă la data comiterii faptei împlinise 15 ani, pe o durată cuprinsă între o zi şi 1 an. Minorul care împlinise 16 ani la data comiterii faptei poate fi condamnat la privare de libertate pentru o durată de maxim 4 ani. Transformarea în prestaţie personală – la cererea minorului, instanţa poate transforma pedeapsa privativă de libertate de cel mult 3 ani în măsura prestaţiei personale cu aceeaşi durată.

Remiterea de pedeapsă. Instanţa poate renunţa la pronunţarea unei pedepse, dacă gradul de vinovăţie a minorului este redus şi consecinţele actului său sunt lipsite de importanţă, dacă minorul a

reparat prejudiciul sau a depus un efort considerabil în acest scop, dacă minorul a fost atins

în mod direct de consecinţele actului său, astfel încât pedeapsa ar fi inadecvată, dacă minorul

a fost deja pedepsit de părinţi sau tutore, dacă s-a scurs o perioadă relativ lungă de la

săvârşirea faptei, iar interesul public sau interesul victimei sunt reduse.

PORTUGALIA

Sediul materiei Se regăseşte în Codul penal, Decretul-lege nr. 314 din 27 octombrie 1978 privind regimul penal aplicabil tinerilor 25 , Decretul-lege nr. 401/82 privind regimul penal aplicabil tinerilor adulţi 26 (Décret-loi n.º 401/82, du 23 Septembre: Jeunes Adultes - régime pénal spécial), Legea tutelar-educativă aprobată prin Legea nr. 166/99 27 (Loi n.º 166/99, du 14 septembre: approuve la Loi Tutélaire Educative).

Răspunderea penală Codul penal instituie principiul lipsei absolute de răspundere a minorilor care nu au împlinit 16 ani (articolul 19) şi prevede aplicarea unei legi speciale pentru tinerii între 16 şi 21 de ani (Decretul-lege nr. 314 din 27 octombrie 1978 privind regimul penal aplicabil tinerilor). În cazul minorilor cu vârsta cuprinsă între 12 şi 16 ani care au săvâr