UNIVERSITATEA VALAHIA DIN TÂRGOVIȘTE

FACULTATEA DE ȘTIINȚE UMANISTE

KINETOTERAPIE ȘI MOTRICITATE SPECIALĂ
Referat la Kinetoterapie in pediatrie :
Examinarea reflexelor posturale
la beblusi

Student: Diaconu Raluca Stefania

Cordonator : Asist. Univ. Dr. Dumitru Cristea
Cuprins
Introducere.............................................................................................................................................4
Reflexele tonice cervicale.......................................................................................................................4
Reflexele tonice asimetrice ale gâtului...................................................................................................4
Reflexul tonic simetric al gâtului(STNR)...............................................................................................6
Reflexele labirintice...............................................................................................................................6
Reflexul Moro........................................................................................................................................6
Reflexul Landau.....................................................................................................................................7
Reflexul de pregătire pentru săritură (reflexul paraşutei)................................................................8
Reacţia “hopping”................................................................................................................................8
Reacţia de echilibru..............................................................................................................................8
Reactia Vojta..........................................................................................................................................8
Reactia de tractiune.............................................................................................................................11
Reacţia Peiper (Peiper-Isbert 1927)......................................................................................................13
Reacţia Collis vertical (Collis 1954).....................................................................................................15
Reacţia Collis orizontală (1954) (Collis orizontal, modificată după Vojta)..........................................16
Bibliografie..........................................................................................................................................18
Introducere
Reflexele sunt miscari sau actiuni involuntare. Unele sunt spontane si par a fi activitati
obisnuite ale bebelusului. Altele sunt raspunsuri la anumite actiuni si stimuli (atingere,
lumina, mirosuri, zgomot). Reflexele ajuta la identificarea activitatilor normale ale creierului
si nervilor. Unele reflexe apar doar in anumite perioade de dezvoltare.
Medicul pediatru va controla aceste reflexe la primele vizite ale bebelusului, pentru a vedea
daca bebe raspunde normal la stimuli.
In mod normal, toti bebelusii au cam aceleasi reflexe. Acestea ii ajuta pe nou-nascuti sa se
adapteze noului mediu in care vor creste si se vor dezvolta ca persoane. Cu alte cuvinte,
bebelusul stie sa reactioneze in anumite situatii, fara sa fie invatat de cineva si fara sa
constientizeze. Raspunsul sau este automat si dedicat unui stimul sau unei necesitati (foame,
sete, aparare etc).
Bebelusii reactioneaza din reflex la anumiti stimuli inca din burtica mamei. Este posibil sa fi
observat la morfologia fetala ca, atunci cand doctorul te bate cu blandete pe burtica, bebelusul
se misca si pare deranjat de actiunea medicului. In plus, cei mai multi bebelusi isi sug
degetelul inca din burtica mamei (reflexul de supt).
Un bebe se naste cu peste 20 de reflexe folositoare (cunoscute) pe care le pierde in cateva
luni. Printre cele mai importante reflexe se numara: reflexul profund, reflexul Moro, reflexul
pasitului, reflexul palmar, reflexul inotului etc.

Reflexele tonice cervicale

La copiii sub vârsta de 4 luni predomină reflexele tonice ale gâtului. Aceste reflexe pot
fi demonstrate prin mişcări pasive şi active ale capului în raport cu poziţia corpului,
datorându-se mişcărilor lichidului endolimfaic din canalele semicirculare.
Reacţia de redresare a gâtului: în acest test, rotaţia pasivă sau activă a capului copilului
aflat în decubit dorsal, într-o parte sau alta faţă de linia mediană, va determina răsucirea
întregului corp în direcţia spre care s-a întors capul.
Rotarea brusca a capului intr-o parte face ca membrele care privesc fata sa ia o pozitie in
extensie,iar cele care privesc occiputul in flexie.
Reflexele arhaice dispar intre 4-5 luni de viata,cand apare inhibitia corticala.Asimetria lor
indica leziuni ale sistemului nervos in hemoragiile intracraniene,paralizii de plex brahial.

Reflexele tonice asimetrice ale gâtului

Acest reflex se obţine cu copilul în decubit dorsal, cu capul pe linia mediană. Rotarea activă
sau pasivă a capului într-o parte va determina flexia membrului superior şi inferior de partea
occiputului şi extensia membrelor de partea feţei.
Apare la feţii între 8 şi 20 săptămâni şi scade în luna 4-6. Menţinerea reflexului înseamnă
întârziere în dezvoltare şi împiedică formarea patternurilor de mişcare, nu se poate menţine
postura simetrică (nu poate duce mâna pe linia mediană, să se joace, să ducă degetele la gură).
Postura persistentă are ca şi consecinţa scolioza,subluxaţia/ dislocarea capului humeral.
Reflexul reapare în caz de infarct cerebral, traumatism, boli degenerative.
În timp ce în interiorul uterului ATNR-ul îl ajută pe făt să se deplaseze, să se întoarcă și să
își ajusteze poziția că răspuns la schimbările de postura ale mamei sale, să se simtă confortabil
și să exploreze lumea lui restrânsă. De asemenea, ajută la dezvoltarea mișcărilor independente
de pe ambele părți ale corpului și poate ajută copilul să-și asume un rol activ în propria
naștere. În timpul unei nașteri normale vaginale, bebelușul trebuie să facă două rotații pentru a
trece în jos pe canalul de naștere. Contracțiile materne nu sunt suficiente pentru a permite
copilului să se întoarcă, dar presiunea aplicată capului copilului încurajează capul să se
întoarcă, activând ATNR-ul, ceea ce va oferi o anumită flexibilitate umerilor, ajutând copilul
să se mute într-o poziție favorabilă.
 
După naștere, ATNR ar trebui inhibat atunci când bebelușul este plasat pe burtă,
asigurându-se că poate întoarce capul într-o parte, astfel încât căile respiratorii să fie libere și
copilul poate respiră.
 
În primele săptămâni de viață, un copil nu conștientizează că mâinile aparțin corpului său.
Aceste jucării mobile vin și ies din câmpul vizual, fiind “obiecte” care se văd și pot fi
urmărite. În acest moment al dezvoltării, ATNR asigura că atunci când capul este întors, nu
numai brațul se întinde în același timp, dar, de asemenea și ochii se deplasează în aceeași
direcție ca și capul și brațul. În acest fel, distanța de focalizare a copilului se extinde din
punctul apropiat atunci când capul este în mijloc și mâinile sunt în fața fetei, la lungimea
brațului, deoarece capul și ochii urmează direcția brațului și a mâinii care se extinde.
Reflexul tonic simetric al gâtului(STNR)
Unele reflexe, cum ar fi reflexul de pasire al copiilor și reflexul de înot, sunt prezente la
naștere și dispar imediat după naștere, doar pentru a reapărea într-o altă manieră într-o etapă
ulterioară. STNR este unul dintre aceste reflexe. A fost observat la sugarii prematuri născuți la
30 de săptămâni, este prezent pentru câteva zile la naștere, doar pentru a se retrage și apoi a
reîncepe la vârstă de 6-9 luni, tocmai la timp pentru că bebelușul să învețe cum să se împingă
ridicându-se de la sol, gata să se târască pe mâini și genunchi.
 
Până la vârstă de șase luni, cu condiția ca bebelușul să fi petrecut suficient timp stand pe
burtă atunci când este treaz, copilul ar trebui să își poată susține greutatea corpului superior cu
brațele. Aceasta înseamnă că, odată cu reapariția STNR, el este gata să se opună gravitației,
ridicându-se pe mâini și genunchi. Cu toate acestea, de fiecare dată când își împinge capul în
sus, brațele se îndreaptă și picioarele se îndoaie; dacă își pune capul în jos, brațele se vor îndoi
și picioarele se vor îndrepta. Atâta timp cât apare această reacție, copilul nu poate integra
suficient funcționarea corpului superior și inferior pentru a putea să se târască fără ca partea
inferioară să fie tărâță în spate.

Reflexele labirintice
Reflexul este activat în labirint datorită mişcării poziţiei capului faţă de corp. Apare la
naştere şi dispare gradat de la 3 săptămâni la 3 ani.
Poziţia în flexie:membrele copilului sunt flectate în poziţie fetală. În decubit dorsal apare
postura de extensie iar în decubit ventral apare postura de flexie. Persistenţa paternurilor
obligatorii de flexie şi extensie împiedică dobândirea perfomanţelor motorii. Stimulul
reflexelor labirintice este reprezentat de schimbarea poziţiei capului (anterior sau posterior).
Răspunsul reflex este o modificare a tonusului muscular (flexie sau extensie).
Reflexul este necesar pentru a ajuta copilul la trecerea prin canalul naşterii.

Reflexul Moro
Pentru testarea reflexului Moro, copilul este aşezat în decubit dorsal, susţinut de mâinile
examinatorului (una dintre mâini susţine capul copilului care este în uşoară flexie). Din
această poziţie, capul este brusc extins, aproximativ 30⁰ în relaţie cu trunchiul. Această
mişcare va produce o extensie şi abducţie a membrelor superioare şi degetelor, urmată apoi de
flexia acestora la piept şi strângerea pumnilor. Membrele inferioare urmează o mişcare
inversă, flexie în primul rând, extensie în cel de-al doilea.
Reflexul Moro este un reflex arhaic, o reacţie caracteristică a nou-născutului, ce mai
poate fi provocată de mişcarea suprafeţei de susţinere, tapotarea abdomenului (Shaltenbrand),
suflarea asupra feţei şi mai ales de lăsarea bruscă în jos a palmelor care susţin copilul în
decubit dorsal.
Reflexele tonice pot fi absente în următoarele situaţii:
1.Absenţa completă a controlului labirintic
2.În cazul copiilor hipotoni ca urmare a asfixiei, cu depresie severă a sistemului nervos central
3.Afecţiuni miopatice severe
Acest reflex poate fi demonstrat/identificat prin pozitionarea bebelusului pe o suprafata
moale, capitonata. Capul este usor ridicat cu suficient sprijin pentru a incepe doar indepartarea
greutatii corporale de suport (corpul copilului nu trebuie ridicat complet si doar sustinuta
greutatea). Capul este apoi eliberat brusc, ingaduind caderea pe spate pentru o clipa pentru a
relua apoi rapid sprijinul (nu se permite lovirea de suport). Copilul ar putea avea o privire
"speriata" (chiar plange uneori) iar bratele s-ar putea intinde in lateral cu palmele in sus si
degetele mari flexate. Odata cu terminarea reflexului, bebelusul isi va retrage din nou bratele
pe langa corp cu coatele flexate si se va relaxa in final (dupa terminarea reflexului).

Reflexul Landau
Nou nascutul este tinut in pozitie orizontala,cu fata privind in jos,daca se extinde capul
,trunchiul si membrele inferioare se extind,descriind un cerc cu convexitatea inferioara;daca
se flecteaza capul se flecteaza si trunchiul si membrele inferioare,realizand un arc de cerc cu
convexitatea superioara.
Este o combinaţie de reflexe de redresare şi de reflexe tonice cervicale. În cazul în care
copilul este ridicat din poziţia de pronatie cu o mână sub torace sau abdomen, el îşi va extinde
coloana şi îşi va ridica extremitatea cefalică. Concomitent se produce extensia membrelor
inferioare. Dacă din aceasta poziţie se apasă capul în flexie, tonusul de extensie dispare
imediat şi copilul se înmoaie, ca o papusa de carpa.
Reflexul de pregătire pentru săritură (reflexul paraşutei)
Este cunoscut şi ca reacţia de apărare. Este un mecanism protectiv de bază al corpului, care
este prezent toată viaţa. Pentru a testa acest reflex, copilul este ţinut de sub axilă, cu spatele
la examinator. Copilul este brusc aplecat cu capul în jos. Răspunsul normal constă în
extensia şi abducţia membrelor superioare, cu extensia degetelor şi cu reacţia de redresare
a capului.

Reacţia “hopping”
Această reacţie apare la copii dezvoltaţi normal, la vârsta de 8 – 10 luni. Copilul este
testat din poziţia stând, examinatorul sprijină copilul în jurul pieptului şi îl impinge uşor
lateral, faţă-spate. În general copilul reacţionează prin iniţierea câtorva paşi în direcţia
înclinării, reacţie acompaniată de reacţia de redresare a capului. Achiziţia acestui reflex
este pasul pregătitor pentru mers.

Reacţia de echilibru
Acest răspuns este sofisticat şi puternic integrat în reacţiile de redresare, împlicând
întregul corp. Acesta poate fi testat din aşezat sau pe genunchi, în timp ce examinatorul
trage de braţele copilului lateral. Răspunsul normal constă în îndreptarea capului şi
extensia cu abducţie a extremităţilor în direcţia opusă înclinării.
Cateva tehnici prin care putem imbunatati reactia de echilibru:
 Din anumite posturi, se poate incerca dezechilibrarea corpului, care sa declanseze o
reactie de restabilizare- reechilibrare. De exemplu: din sezut pe o minge medicinala/
un rulou/ pe o placa de echilibru, ii producem copilului usoare dezechilibrari fata-spate
sau stanga-dreapta. Aceste dezechilibrari se fac lent, pentru a permite aparitia
reactiilor dorite.
 Urcarea si coborarea scarilor (pentru a creste dificultatea, putem sa ii dam copilului sa
tina in maini o minge in timpul acestui exercitiu).
 Pasirea peste diverse obstacole (trepte de diverse inaltimi, rulori).

Reactia Vojta
Binecunoscutele reflexe posturale utilizate la consultul neurologic al sugarului, sunt posturi
şi mişcări reflexe provocate la o anumită modificare a poziţiei corpului. Ele se modifică în
funcţie de nivelul  de dezvoltare  atins, aceasta însemnând că ele se desfăşoară  în diferite
faze. Aceste faze sunt jaloane obiective ale dezvoltării. 
 Întrucât este vorba de reacţii complicate, este mai bine ca din punct de vedere terminologic,
să nu vorbim de reflexe posturale ci de reacţii de postură. 

În dezvoltarea normală fazele reacţiilor de postură corespund cu treapta de dezvoltare a

motricităţii fazice şi a ontogenezei locomotorii atinsă. Acest lucru este de subliniat, întrucât
reacţiile de postură ne oferă, rapid, la consultul neurologic, o imagine concludentă asupra
nivelului dezvoltării copilului.

Faza 1: 1 - 10 săptămâni
La această reacţie sunt apreciate extremităţile situate deasupra:

 Mişcare de îmbrăţişare gen Moro a ambelor braţe, mâinile deschise.

 Flexia piciorului situat deasupra în articulaţia şoldului şi genunchiului, cu flexie
dorsală în articulaţia gleznei.
 Pronaţia labei piciorului şi răsfirarea în formă de evantai a degetelor.
 Extensia piciorului de jos, cu flexie dorsală în articulaţia gleznei, cu supinaţia şi flexia
degetelor.

Faza a 1-a de tranziţie:  11 - 20 săptămîni

Mişcarea de îmbrăţişare gen Moro diminuează, braţele sunt încă abduse, mâinile sunt
deschise.                      
Către sfârşitul fazei 1 de tranziţie:
 Braţele sunt uşor flectate(doar la repetarea reacţiei sau când copilul este iritat apare
încă depărtarea gen Moro a braţelor).
 Membrele inferioare adoptă treptat o poziţie de flexie.
 Degetele piciorului de sus nu mai sunt depărtate

Faza  2 : de la aproximativ 4,5 luni pâna la sfârşitul lunii a 7-a

 Toate extremităţile adoptă o poziţie lejeră de flexie.

 Mâinile deschise sau lejer închise.
 Labele picioarelor  în flexie dorsală, adesea supinate.
 Degetele picioarelor în poziţie mediană sau flectate.

Faza a 2-a de tranziţie după luna a 7-a până la sfârşitul lunii a 9-a

 Braţele uşor flectate, mai târziu extensie lejeră înainte şi lateral.

 Picioarele  clar extinse în faţă, flexia în articulaţia genunchiului diminuează.
 Labele picioarelor  în flexie dorsală.
 Degetele picioarelor în poziţie mediană.

 
Faza  3:  după luna a 9-a până la luna 13/14

 Extremităţile de deasupra extinse în lateral.

 Labele picioarelor  în flexie dorsală.
 După atingerea poziţiei bipede, reacţia Vojta este puţin valorificabilă la un copil
sănătos. Copilul poate sa-şi modifice voluntar poziţia corpului în ciuda afluenţei masive a
aferenţelor.

Reactia de tractiune
Această probă a fost folosită de zeci de ani în diagnostic pentru a aprecia poziţia capului când
copilul este ridicat din decubit dorsal în poziţia şezând vertical. Dacă însă copilul este ridicat
într-o poziţie oblică(cca. 45 de grade peste orizontală), este posibil, ca în această poziţie
labilă, să putem observa reacţia întregului corp şi a extremităţilor.
Trebuie avut grijă ca la executarea manevrei să folosim reflexul de apucare a mâinii. Pentru
aceasta aşezăm un deget dinspre partea ulnară, în mâna copilului. Cu celelalte degete prindem
apoi partea distală a antebraţului copilului, fără a atinge podul palmei acestuia. Acest stimul
exteroceptiv ar frâna reflexul de apucare a mâinii.
Poziţia de plecare: Decubit dorsal, capul în poziţie mediană.
Declanşare: Copilul este ridicat încet până la 45°.
Faza  1:  de la săptămâna 1-a până la sfârşitul săptămânii a 6-a

 Capul atârnă pe spate.

 În perioada perinatală picioarele sunt flectate şi uşor abduse.
 După perioada perinatală: poziţie de flexie inertă a picioarelor (asemănătoare poziţiei
de la reacţia de atârnare axilară sau de la reacţia Landau în trimestrul 1).

Faza  2:   de la sfârşitul săptămânii a 7-a până la sfârşitul lunii a 6-a

 Flexia capului cu mişcarea de flexie a întregului corp.

 Flexia picioarelor.
Faza 2a (sfârşitul lunii a 3-a):

 Capul-trunchiul sunt pe o linie.

 Picioarele  flectate moderat.

Faza 2b  (sfârşitul lunii a 6-a):

 Capul în anteflexie maximă.

 Picioarele flectate maxim pe trunchi.

Faza  3:   în luna a 8-a şi a 9-a

După luna a 7-a mişcarea de flexie a capului, a trunchiului şi a membrelor inferioare

diminuează treptat. De aici încolo în timpul manevrei este vizibil un impuls activ al sugarului
în sensul „ridicării“. La picioare diminuarea mişcării de flexie poate fi observată cel mai bine
la nivelul articulaţiilor genunchilor(semiflexie în genunchi). Şezutul devine punct de sprijin,
centrul de greutate este translat activ în direcţia şezutului. 
Faza  4:    de la luna 9/10 până la luna a 14-a
 Copilul se trage în sus.
 Capul rămâne pe aceeaşi linie cu trunchiul.
 Mişcarea de flexie se realizează în principal în regiunea de trecere lombo-sacrală.
 Picioarele sunt abduse şi uşor extinse în articulaţiile genunchilor.

Reacţia Peiper (Peiper-Isbert 1927)

Poziţia de plecare: În primele 4–5 luni decubit dorsal, apoi decubit ventral. Capul în poziţie
mediană, mâinile să fie deschise.
Declanşare: La nou-născut şi la sugarul mic se prinde coapsa mult proximal, la sugarul mare
şi copilul mic, partea distală a coapsei sau articulaţiile genunchiului. Apoi se aduce copilul
brusc, cu capul în jos, la verticală.

Faza  1:   de la săptămâna 1-a până la sfârşitul lunii a 3-a

În primele 6 săptămâni de viaţă:

 Mişcare de îmbrăţişare gen Moro a breţelor (faza 1a).

Apoi (faza 1b):

 Recţie Moro incompletă a braţelor (fără „îmbrăţişare“).

 Ceafa extinsă, bazinul flectat.
Faza  2:   de la luna a 4-a până în luna 5/6

 Braţele extinse lateral, oblic.

 Mâinile deschise.
 Ceafa şi trunchiul extinse până în regiunea de trecere lombo - sacrală.
 Flexia bazinului diminuează.

Faza  3:   de la luna a 7-a până în luna 9/10/12

 Braţele extinse în sus.

 Mâinile deschise.
 Extensie simetrică a cefei şi trunchiului până în regiunea de trecere toraco-lombară.

Faza  4:   de la aproximativ luna a 9-a

  Copilul încearcă în mod activ să se prindă de examinator şi să se tragă în sus.

În trimestrul 1 braţul are o poziţie perpendiculară pe axa corpului. Unghiul se măreşte

în trimestrul al 2-lea  treptat de la 90° la 135°. El atinge la sfârşitul trimestrului al 3-lea
aproximativ 160°.

Reacţia Collis vertical (Collis 1954)

 

Poziţia de plecare: Decubit dorsal.

Declanşare: Copilul se ţine de un genunchi(la sugarul mic de coapsă, aproape de articulaţia
şoldului) şi se aduce brusc, cu capul în jos, la verticală.

Faza  1:   de la săptămâna 1-a până la sfârşitul lunii 6/7

Piciorul  liber adoptă o poziţie de flexie în articulaţia şoldului, genunchiului şi gleznei.

 
Faza  2:    începând cu luna a 7-a

Piciorul  liber adoptă o poziţie lejeră de extensie în articulaţia genunchiului,articulaţia şoldului

rămânând în flexie.

Reacţia Collis orizontală (1954) (Collis orizontal, modificată după Vojta)

Declanşare: Copilul este ţinut de braţul şi coapsa de aceeaşi parte, proximal, aproape de
aticulaţie. Pentru a evita o întindere a capsulei articulare a articulaţiei umărului, este bine să
aşteptăm până copilul „apucă“, aceasta însemnând momentul când el încearcă să-şi tragă către
el braţul de care este ţinut.

Faza  1:   de la săptămâna a 1-a până în săptămâna a 12-a

În primele 6 săptămâni mişcare gen Moro a braţului liber.

Între săptămâna a 7-a până în săptămâna a 9-a extensie gen Moro a braţului.

Între săptămâna a 10-a până în săptămâna a 12-a flexie lejeră a braţului liber.
Observaţie: mişcări lejere de flexie-extensie a piciorului liber sunt normale în acestă perioadă.

Faza  2:   de la luna a 4-a până în luna a 6-a

 Pronaţia antebraţului liber.

 La sfârşitul fazei a 2-a: preluarea greutăţii pe mâna de sprijin.
 Piciorul  rămâne în poziţie de flexie.
Bibliografie
 https://www.vojta.com/ro/principiul-vojta/diagnostic-vojta/reactiile-de-postura#affix1
 https://www.qbebe.ro/bebelusul/sanatate/totul_despre_reflexele_bebelusului
 https://www.medlife.ro/medic-herescu-mihaela-roxana/articole/reflexele-arhaice-ale-nou-
nascutului-20120614
 Dumitru Cristea , Note de curs Kinetoterapie in Pediatrie