MANAGEMENTUL CALITĂȚII ÎN EDUCAȚIE

Prof. Conț Cezaria Mihaela,

Liceul tehnologic ”Voievodul Gelu”, Zalău

Managementul educațional este arta de a lucra cu idei (obiectivele educaționale, programele

analitice, strategiile didactice), relații (structura organizatorica, legături între elemente și acțiuni,
sarcini, echilibrul autoritate/libertate, centralizarea/descentralizare), oameni (formare, motivare,
delegare de autoritate, stimulare, evaluare), resurse (precizare, diversificare, preocupare, adaptare,
integrare).
Activitatea managerială implică raportarea elementelor procesului didactic la repere social-
economice și social-juridice, vizând integrarea școlii în procesul general de optimizare socială.
Principalele funcții ale managementului în serviciile educaționale sunt: planificarea, organizarea,
comanda, coordonarea și motivarea personalului, evaluarea și controlul.
Managementul resurselor umane în organizația școlară
Managementul organizației școlare, pe lângă dimensiunea managementului resurselor
umane, a cărei funcție este evaluarea performanțelor, are și o componentă de management al
evaluării și calității în educație, din ce în ce mai mult vehiculată, cu implicații notabile asupra
dezvoltării organizaționale. Resursele umane ale unei organizații școlare reprezintă unul dintre
indicatorii calității organizaționale. Acest lucru determină staff-ul managerial al organizației școlare
să acorde o deosebită importanță tuturor activităților legate de asigurarea ,,calității” cadrelor
didactice, incluzând aici și activitatea de evaluare a performanțelor acestora, activitate cu o
importanță deosebită pentru a afla nivelul acestei ,,calități” și, mai ales, pentru ridicarea acestui
nivel la cotele cerute de organizația școlară și de societate.
Orice școală de calitate are, în primul rând, cadre didactice de calitate ce prestează o
activitate calitativ superioară și care sunt în pas cu schimbările la nivelul societății, în general, și la
nivelul învățământului, în special. Pentru managerii școlari care au drept țintă strategică creșterea
calității educației oferite de organizația școlară pe care o conduc, cunoașterea nivelului de
performanță și calitate în activitatea desfășurată de cadrele didactice este un aspect de o importanță
majoră. Astfel că modul în care se realizează evaluarea acestora devine pârghia absolut necesară în
acest demers managerial.
A afla care sunt nevoile de formare continuă și dezvoltare personală și profesională ale
resurselor umane din orice tip de organizație, inclusiv cea școlară, presupune, mai întâi,
planificarea, programarea și desfășurarea unui demers evaluativ. Numai prin intermediul urmăririi
celor trei aspecte ale evaluării resurselor umane, ca activitate managerială și, în același timp, ca
funcție a managementului resurselor umane în organizația școlară (potențialul și capacitatea de
evoluție și dezvoltare a uneori persoane, comportamentul și performanțele), poate fi atins acest
obiectiv fundamental al asigurării calității în educație - dezvoltarea resurselor umane, a capitalului
uman implicat în educație.
Evaluarea cadrelor didactice este, încă, un subiect destul de controversat, atât la nivelul celor
evaluați, cât și la nivelul celor care realizează evaluarea. Această funcție a managementului
resurselor umane este deseori criticată pentru că nu relevă adevărata valoare a cadrelor didactice și a
activității pe care acestea o desfășoară. Dincolo de aceste controverse, apare suficient de clară
nevoia de evaluare a cadrelor didactice într-o manieră corectă, obiectivă și completă, pentru ca
această activitate să își atingă scopurile declarate și să producă un impact asupra viitoarei activități a
cadrelor didactice, în sens pozitiv, de îmbunătățire.
Managementul calității în educație
Sistemul de management și de asigurare a calității are ca funcție principală orientarea
dezvoltării unității școlare în direcția creșterii calității educației oferită membrilor comunității si
comunității în ansamblul ei. Astfel, evaluarea calității devine parte integrantă a ciclului de
dezvoltare instituțională.
Prin evaluare internă sau externă, sunt evidențiate ariile în care calitatea lasă de dorit (de
exemplu: pregătirea profesorilor, asigurarea accesului la educație pentru grupurile dezavantajate,
dotarea cu echipamente etc.). Toate aceste zone sunt susceptibile de îmbunătățiri, deci se pot
constitui în ținte strategice pentru dezvoltarea ulterioară a scolii. Acest proces de explicitare, de
conștientizare si de asumare se realizează la nivelul tuturor elementelor. Un anumit proiect de
dezvoltare a unității școlare, împreună cu planurile anuale asociate, determină anumite schimbări în
școală și comunitate. Aceste schimbări, evaluate, ne arată modul în care crește calitatea educației
oferite, dar și ariile în care este necesară o mai mare dezvoltare. Aceste zone se pot constitui în ținte
strategice pentru noile proiecte și planuri de dezvoltare.
Pentru ca școala să-si realizeze misiunea, este necesar ca tot ceea ce se întâmplă în școală –
începând cu procesul de învățământ (orele de curs si alte activități curriculare) și terminând cu
activitățile extracurriculare, cu ședințele de lucru și cu întâlnirile informale cu membrii comunității
– să fie privit din perspectiva progresului realizat în îndeplinirea misiunii asumate și în
atingerea țintelor stabilite în proiectele și planurile de dezvoltare instituțională.
În România, instrumentele de asigurare a calității în Educație și Formare Profesională s-au
implementat la nivel normativ, prin ordin de ministru (Ordin nr. 4889/2006 privind generalizarea
instrumentelor de asigurare a calității in Învățământ Profesional și Tehnic) – înlocuit cu Ordinul nr.
6308/2008), care au implementat Manualul de autoevaluare și Manualul de inspecție (cu
procedurile aferente).
Principalul merit al Legii calității educației, aprobată prin Ordonanța de Urgență Nr. 75/12
iulie 2005, la rândul ei aprobată prin Legea Nr. 87/2006 este crearea un cadru național unitar pentru
asigurarea calității, pentru tot ce înseamnă educație și formare profesională în învățământul superior
și în cel preuniversitar. De altfel, putem spune că întreaga concepție care a stat la baza acestei legi
pornește de la inițiativele și documentele europene.

Legea stabilește următoarele domenii si criterii:

 Capacitatea instituțională, definită prin următoarele criterii:
a) structurile instituționale, administrative și manageriale;
b) baza materială;
c) resursele umane.
 Eficacitatea educațională, concretizată prin următoarele criterii:
a) conținutul programelor de studiu;
b) rezultatele învățării;
c) activitatea de cercetare științifică sau metodică, după caz;
d) activitatea financiară a organizației.
 Managementul calității, care se concretizează prin următoarele criterii:
a) strategii si proceduri pentru asigurarea calității;
b) proceduri privind inițierea, monitorizarea si revizuirea periodică a programelor si
activităților desfășurate;
c) proceduri obiective si transparente de evaluare a rezultatelor învățării;
d) proceduri de evaluare periodică a calității corpului profesoral;
e) accesibilitatea resurselor adecvate învățării;
f) baza de date actualizată sistematic, referitoare la asigurarea internă a calității;
 g) transparența informațiilor de interes public cu privire la programele de studii și, după caz,
certificatele, diplomele și calificările oferite;
h) funcționalitatea structurilor de asigurare a calității educației, conform legii.
Aceste domenii si criterii sunt comune sistemului național de învățământ – deci sunt valabile
atât în învățământul superior, cât și în cel preuniversitar, atât în învățământul public, cât și în
cel privat.
Conținutul major al capitolului denumit „Asigurarea internă a calității” se referă la
înființarea, structura și atribuțiile structurii responsabile cu evaluarea internă a calității, anume
Comisia pentru evaluarea si asigurarea calității. La nivelul fiecărui furnizor de educație, a fost
înființată, conform legii, Comisia de Evaluare și Asigurare a Calității (CEAC).
Principalele atribuii ale CEAC, stabilite prin lege, se referă în esență la coordonarea
parcurgerii, la nivelul furnizorului de educație, a „ciclului calității”
 coordonarea aplicării procedurilor si activităților de evaluare și asigurare a calității;
 elaborarea anuală a unui raport de evaluare internă privind calitatea educației în organizația
respectivă – adus la cunoștință tuturor beneficiarilor prin afișare sau publicare;
 formularea propunerilor de îmbunătățire a calității educației.
În cadrul CEAC este asigurată reprezentarea tuturor actorilor esențiali de la nivel pre-
universitar: cadrele didactice, organizațiile sindicale reprezentative, părinții, elevii, autoritățile
publice locale, minoritățile naționale. Subliniem faptul că CEAC este singura stabilită prin lege, la
nivelul unității școlare (cu excepția structurilor de conducere, care sunt stabilite prin Legea
educației Naționale). Întreaga activitate de proiectare, implementare, evaluare internă și
îmbunătățire a calității este coordonată de conducerea organizației furnizoare de educație, care
trebuie să aprobe, în mod formal, toate documentele si inițiativele CEAC. Ca urmare, rolul CEAC
este, cu precădere, unul de concepție, coordonare, raportare, și nu unul decizional.
Cel mai important aspect al sistemelor de calitate este necesitatea ca orice activitate de
asigurare sau de evaluare a calității să aibă ca scop îmbunătățirea calității, reflectată în rezultatele
elevilor/preșcolarilor. “Valoarea adăugată” (sau progresul în reușita școlară, în realizarea
obiectivelor curriculare) și, “valoarea creată” (sau activitățile educaționale desfășurate explicit la
cererea sau în folosul beneficiarilor și care nu rezultă explicit din obiectivele curriculare – adică
crearea de obiective și activități adaptate condițiilor concrete) trebuie să constituie scopurile
fundamentale ale activității școlare.
Din punct de vedere metodologic, “drumul” care trebuie parcurs pentru a adăuga sau pentru
a crea valoare, este descris de așa numitul „cerc al calității” sau “cerc al lui Deming care cuprinde
patru etape esențiale: planificare – realizare – evaluare – revizuire. Din punctul de vedere al
legislației calității si al practicii curente, cele patru etape sunt concretizate prin:
 Planificarea – prin planul de îmbunătățire a calității.
 Realizarea – prin activitățile de îmbunătățire a calității realizate efectiv.
 Evaluarea – prin raportul anual de evaluare internă a calității educației (RAEI).
 Revizuirea – prin judecarea rezultatelor evaluării, reflecția asupra lor si decizia privind
Prioritățile de dezvoltare, negociată cu principalele părți interesate (mai ales cu beneficiarii
de educație). Această decizie va fundamenta următorul plan de îmbunătățire a calității si reintrarea
în “cercul calității”.
Faptul că, o organizaţie educaţională funcţionează nu înseamnă neapărat că este una de
succes. Esenţial este modul în care este condusă, principiile şi valorile care se reflectă în practică.
Câteva propuneri pentru ca managementul să fie unul de succes ar fi:
 Dimensionarea reţelei şcolare trebuie să ţină cont de previziunile pe termen mediu şi lung
ale evoluţiei populaţiei şcolare în judeţ.
  Promovarea şi realizarea în comunitate şi în beneficiul ei a unei imagini pozitive privind
eficienţa formării profesionale iniţiale şi continue, prin şcoală, care să se constituie într-un
furnizor real de servicii educaţionale
 Se impune găsirea altor modalități de acțiune menite să aducă mai multă eficiență în
activitatea de promovare a școlii, dar și rezultate măsurabile, nu numai prin ocuparea
locurilor disponibile prin planul de școlarizare, ci si prin atragerea elevilor cu rezultate mai
bune si cu medii de intrare mai mari.
 Dezvoltarea în şcoală şi de către fiecare cadru didactic a unui management de curriculum
care sa asigure atingerea de către elevi a următoarelor obiective cadru corespondente celor
pe care ciclurile curriculare le prevăd:

 descoperirea de către elevi a propriilor afinităţi, aspiraţii şi valori în scopul

construirii unei imagini de sine pozitive,
 formarea capacităţii de analiză a nivelului de competenţe în învăţare, în
scopul orientării spre o anumită carieră profesională.
 dobândirea încrederii în sine şi construirea unei imagini pozitive asupra reuşitei
profesionale personale,
 luarea unor decizii adecvate în contextul mobilităţii condiţiilor sociale şi profesionale

 Sunt necesare investiţii în infrastructura clădirilor şi în dotarea cu mijloace de învăţământ

modern.
 Atragerea de parteneri în dezvoltarea de procese în sprijinul satisfacerii nevoilor pieţei
muncii şi cerinţelor educaţionale ale societăţii
 Este absolut necesară descentralizarea financiară şi decizională, pentru a asigura maxima
responsabilitate la nivel local şi o implicare susţinută a comunităţii în dezvoltarea şcolii.
 Atragerea de fonduri suplimentare destinate dezvoltării bazei materiale, stimulării şi
motivării elevilor, prin activităţi de producţie, parteneriate, colaborări, sponsorizări,
programe specifice etc.
 Este absolut necesară perfecţionarea profesorilor prin cursuri postuniversitare pentru o
corectă corelare a specializărilor cu cererea de pe piaţa muncii.
 Să fie abordată în continuare o conducere bazată pe principii solide, un management în care
să se păstreze echilibrul între muncă, familie, ambiții profesionale și personale.
 Să se păstreze direcția cea bună în condițiile eventualelor schimbări cu efecte tot mai
variate.
 Să se creeze o echipă de lucru a căror membrii să se completeze unul pe altul
 Să se încurajeze dorința de schimbare și de modernizare fără a aduce mai multe pagube
decât dezavantaje.
Dificultatea principală în ceea ce priveşte conducerea unei şcoli este complexitatea
variabilelor care intervin: elevi, profesori, programe de studiu, tehnologie educaţională etc.
Realitatea arată faptul că un director de şcoală trebuie să fie nu numai un bun profesor, ci şi un bun
manager. Pentru ca un sistem de management să funcţioneze este necesar ca să dispună de libertatea
de a acţiona astfel încât, din mulţimea variantelor posibile să aleagă una singură, cea care oferă
avantajul maxim pentru realizarea obiectivului stabilit.

BIBLIOGRAFIE

1. Ghergut, A. (2007), Managementul general și strategic în educație, Ed. Polirom, Iași

2. Hinescu, A. (2003), Managementul întreprinderii, Suport de curs, Alba Iulia

3. Joita, E (2000), Management Educațional, Ed. Polirom, Iași

4. Muscalu E., (2004) Management general, Ed. ULBS

5. Nicolescu,O., (coord), (2002) Fundamentele Managementului organizaţiei, Editura Tribuna

Economică, Bucureşti;

6. Orțan,F., (2003) Management educational, Ed. Universității din Oradea;

7. Ursachi, I. (2001) Management, Editura ASE, Bucureşti;

8. Toma, Gh., (coord), (2001), Secretul managementului. Abilitatea conducerii”, Editura Ceres,
Bucureşti;

9. Tudorica, R., (2007), Managementul educației în context european, Ed. Memoria, București

10. *** Legea nr. 1/2011 Legea educației naționale

11. *** Legea calității educației, aprobată prin Ordonanța de Urgență Nr. 75/12 iulie 2005