REFERAT

CRIMINOLOGIE

PRINCIPALELE IDEI DIN TRATATUL LUI CESARE

BECCARIA. ACTUALITATEA ACESTOR IDEI.

PRINCIPALELE IDEI DIN TRATATUL LUI CESARE BECCARIA.

ACTUALITATEA ACESTOR IDEI
 În sistemul coerent  și complex al  științelor chemate să servească  descoperirii  și combaterii
faptelor penale, cunoașterii  și prevenirii fenomenului infracțional, studierii ansamblului acestui
fenomen, în sensul său cel mai larg, Criminologia ocupă  un loc distinct si, în prezent, destul de
clar conturat. 
Cesare Bonesana, marchiz de Beccaria, (1738 – 1794), jurist, doctor în drept canonic și drept
roman, este considerat a fi precursor al gândirii criminologice și fondator al dreptului penal
modern. În anul 1764 a publicat lucrarea „Despre delicte și pedepse”.
Ideile cuprinse în opera lui Beccaria au declanșat transformări rapide și radicale în sistemele
penale ale unor state europene. Principiile umaniste formulate în cuprinsul tratatului au stat la baza
redactării unor articole importante din ”Declarația drepturilor omului și cetățeanului„ de la 1789.
În tratatul său, Beccaria demolează un întreg sistem juridico-penal existent până în acel moment,
cu rădăcini adânci.
Principalele idei din Tratatul lui Beccaria:
I. Codificarea riguroasă a delictelor și a pedepselor, necesitatea elaborării unui corp de legi scrise,
clare și accesibile (principiul legalității delictelor și pedepselor – nullum crimen, nulla poena sine
lege). Principiul presupune trei garanții:
 Drepturile individuale ale oamenilor pot fi limitate doar prin voința legiuitorului;
 Cetățeanul trebuie să fie protejat împotriva abuzurilor puterii
 Cetățeanul trebuie să cunoască ceea ce este permis și ceea ce este interzis.
Pe lângă faptul că acordă legiuitorului exclusiv dreptul de a stabili delictele și pedepsele,
Beccaria arată necesitatea ca legile să fie clare, stopând arbitrariul și abuzurile magistraților și
permițând destinatarilor cunoașterea normelor, astfel legea penală devine utilă, permițând
manifestarea liberului arbitru.”1
II. Justificarea pedepsei prin caracterul ei retributiv, descurajant și prin urmare util pentru
conservarea ordinii sociale.
Beccaria susține necesitatea existenței unor pedepse proporționale cu delictul, sancțiunea
trebuind să apară ca o justă „răsplată” pentru fapta comisă. Pedepsea nu trebuie să fie considerată ca
o vindictă, scopul ei este acela de a împiedica făptuitorul de a mai dăuna societății, precum și
„deturnarea concetățenilor acestuia din calea crimei”2.
III. Necesitatea aplicării unor pedepse moderate, dar sigure și prompte.
Epoca în care apar ideile lui Beccaria se caracterizează prin existența unor pedepse barbare,
exemplul cel mai concludent este cel referitor la pedeapsa lui Damines, condamnat la moarte
pentru încercarea de asasinare a Regelui Ludovic XV.
IV. Desființarea pedepsei cu moartea.
Beccaria este primul care, într-o lucrare publicată3, pune problema dreptului de a recurge la
pedeapsa cu moartea solicitând abolirea acesteia, cu atât mai mult cu cât morala creștină, dar și
dreptul penal al epocii sancționau suicidul, dovedind că pedeapsa cu moartea nu este nici necesară
și nici utilă, invocând „experiența tuturor secolelor”, experiență care dovedește faptul că
severitatea are un efect mai mic asupra spiritului uman decât durata pedepsei.
V. Introducerea sistemului acuzatorial în procedura penală; necesitatea ca judecata și probele să
fie publice.
Beccaria critică ierarhia probelor și sugerează ca la baza aprecierii judecătorului să stea „intima
convingere”, iar aceasta trebuie să fie de tip acuzatorial.

1
„Cu legi penale executate în litera lor, fiecare cetățean poate cunoaște exact inconvenientele unei acțiuni
negative; ceea ce este util, deoarece această cunoaștere va putea să-l abată de la crimă”, C.Beccaria, „Des
délits et des peines”, deuxiéme édition Guillaumin et Cie, libraires, Paris, 1870, pag 24 (în Valerian Cioclei,
Manualul de Criminologie, Ediția 4, Ed C.H. Beck, Buc, 2007, pag 77)
2
C.Beccaria, „Des délits et des peines”, deuxiéme édition Guillaumin et Cie, libraires, Paris, 1870, pag 89 (în
Valerian Cioclei, Manualul de Criminologie, Ediția 4, Ed C.H. Beck, Buc, 2007, pag 77)
33
F.Helie, comentariu pe marginea textului în „Des Délits et des Peines”, pag 106(în Valerian Cioclei, Manualul
de Criminologie, Ediția 4, Ed C.H. Beck, Buc, 2007, pag 78)
 De asemenea, critică practica prin care se impune inculpatului prestarea unui jurământ, acesta
fiind inuman și inutil, deoarece, în cazul în care există vinovăție, presupune o contradicție între
două din „cele mai sfinte” datorii ale omului: cea față de instinctul de conservare, care îndeamnă la
minciună, și cea față de divinitate, care impune recunoașterea adevărului.
VI. Desființarea torturii ca procedeu de anchetă, ca mijloc de obținere a probelor.
În capitolul privitor la tortură sau „chestiune”, cum mai era denumită, se face o analiză a
tuturor cazurile în care aceasta era utilizată: recunoașterea faptei în cauză; mărturisirea în legătură
cu eventuale alte fapte în afară de cele pentru care făptuitorul era cercetat; indicarea eventualilor
complici.
VII. Necesitatea prevenirii delictelor.
Întreaga lucrare a lui Beccaria consacră importanța și necesitatea prevenirii delictelor,
concluzionând că: „Merită mai mult a preveni crimele, decât a le pedepsi”. Ideea nu era nouă, fiind
prezentă încă din antichitate, și preluată mai apoi de filozofii iluminiști.
Întâlnim această idee și la Montesquieu4, a cărui operă Beccaria o cunoscuse și apreciase.
Ideea de prevenire apare astfel ca o finalizare firească a tuturor concepțiilor exprimate de
Beccaria în legătură cu natura și rolul legii penale, cu natura și rolul pedepsei. 4

Școala neo-clasică:
Criminologia clasică furnizează o justificare generală pentru folosirea pedepselor în controlul
crimei, deoarece aceasta este principalul element care ar contribui la degenerare în haos, fiind în
interesul tuturor, chiar și al criminalilor, să se supună legii.
Mulți au susținut, și încă mai susțin, faptul că, decât să se bazeze pe pedepse, mai degrabă
societatea ar avea în vedere uniformizarea costurilor și beneficiilor aderării la contractul social de
către diferite grupuri, aceasta constituind încă o cale în plus de a reduce rata criminalității.
Hobbes a susținut că persoanele aparținând claselor de jos ar putea adera la contractul social, cu
condiția ca ei să fie convinși că status quo-ul era inevitabil.5
Locke susține opinia potrivit căreia toate persoanele sunt obligate să se supună legilor societății,
deoarece toți și-au dat „acordul tacit” la contractul social.6
Beccaria în apărarea status quo-ului 7 era, oarecum confuz susținând că este natural ca toți să
caute propriul avantaj și, pe cale de consecință, aceasta era principala sursă a crimei. Acesta a
recunoscut problema inegalității în societate și, în consecință, a arătat că este incorect să pedepsești
pe cei care încalcă legea, atunci când legea însăși este injustă.
Principiile stabilite de Beccaria au stat la baza Școlii clasice a dreptului penal, cea care a dominat
ulterior, timp de un secol, gândirea și practica juridico-penală.
În ceea ce privește clasicismul contemporan, tehnicile econometrice analizează costurile și
beneficiile individului în anumite situații, interesant fiind criminalul perceput ca un individ normal,
rațional și chiar calculat.8
Beneficiile unei acțiuni criminale pot include nu numai creșterea bunăstării materiale și
satisfacții psihologice, cât și posibilitatea de a atinge aceste creșteri cu un foarte mic efort. Costul
evaluat al crimei se poate calcula astfel: se înmulțește costul asociat cu pedeapsa crimei cu
posibilitatea ca pedeapsa să fie aplicată și obținem costul evaluat al crimei. De exemplu: dacă o crimă
este de obicei pedepsită cu o amendă de 1.000 lei și probabilitatea ca pedeapsa să fie aplicată este de
1/10, atunci costul evaluat al crimei este de 100*1/10=100 lei. În consecință, individul face calculul

4
Montesquieu, „De l’esprit des lois”, Ed Librairie ch. Detagrave, Paris, 1909, cartea a șasea, cap IX (în Valerian
Cioclei, Manualul de Criminologie, Ediția 4, Ed C.H. Beck, Buc, 2007, pag 81)
5
Ian Taylor, Paul Walton and Jock Young, „The New York Criminology”, New York, 1973, pag 9-10 (în Tudor
Amza, „Criminologie”, Ed Lumina Lex, Buc, 1998, pag 79)
6
Ian Taylor, Paul Walton and Jock Young, „The New York Criminology”, New York, 1973, pag 94 (în Tudor Amza,
„Criminologie”, Ed Lumina Lex, Buc, 1998, pag 79)
7
Termen din limbajul diplomatic cu ajutorul căruia se precizează, de exemplu, dorinţa de menţinere a situaţiei
existente, înainte de izbucnirea unui conflict.( http://ro.wikipedia.org/wiki/List%C4%83_de_expresii_latine)
8
Richard F. Sullivan, „The Economic of Crime, Crioe and Delinquency 19(2); 138-149 (aprilie, 1983) (în Tudor
Amza, „Criminologie”, Ed Lumina Lex, Buc, 1998, pag 83)
 său că, dacă poate obține mai mult de 100 lei în urma comiterii acelei crime, atunci el va fi interesat
să o comită.9

Actualitatea ideilor lui Cesare Beccaria:

Principiul legalității dezvoltat de Beccaria, este înscris în codurile penale și chiar în constituțiile
majorității statelor, având menirea de a garanta faptul că destinatarul normei penale o cunoaște, și
astfel o va putea respecta.
Necunoașterea dispozițiilor legale este și în prezent o realitate ce are două surse majore:
 Lipsa de claritate a unor incriminări
 Inflația legislativă în materie penală duce la o imposibilitate practică a cunoașterii unor dispoziții
legale, astfel principiul „nemo censetur ignorare legem” devine o simplă declarație abstractă.
În actualul Cod Penal acest principiu este consacrat expres în art. 2 fiind completat și de art. 11,
dar și în Constituția României care prevede că: „Parlamentul României reglementează prin lege
organică infracțiunile, pedepsele și regimul executării acestora”.
Ineficiența sporirii pedepselor și eficiența certitudinii aplicării lor, au fost demonstrate de
cercetării criminologice recente, confirmând intuițiile lui Beccaria și, „...rezultând că o creștere a
certitudinii pedepselor cu închisoarea va avea mai mult efect decât o creștere proporțională a duratei
acestora... oamenii vor fi mai intimidați de o probabilitate de 10% de a primi un an de închisoare,
decât de o probabilitate de 5% de a primi doi ani de închisoare”10.
Pedeapsa cu moartea a fost abrogată în statele europene, însă la nivel mondial încă se mai
discută acest subiect, deoarece mai există și astăzi state în care pedeapsa capitală se aplică.
Există în prezent o tendință generală de „deschidere” a fazei de urmărire penală, de conferire a
unor drepturi suplimentare inculpatului și apărătorului.
Tortura ca mijloc de anchetă continuă să fie practicată la proporții îngrijorătoare, deși este
ilegală, fapt ce a determinat încheierea unor convenții menite să asigure protecție („Convenția
împotriva torturii și a altor pedepse ori tratamente cu cruzime inumane, ori degradante”- ONU
1984- ratificată de România prin Legea nr. 19/9 oct. 1990, publicată în M.Of nr 112/0 oct 1990. În
Codul Penal Român s-a introdus infracțiunea de tortură la Art 267ˡ și s-a adăugat un nou alineat Art.
117 privitor la neexpulzarea cetățeanului străin dacă acesta riscă să fie supus torturii în țara în care
urmează a fi expulzat.11
Prevenirea criminalității reprezintă astăzi o componentă esențială în cadrul politicilor anti
criminale, elaborându-se tactici și strategii preventive.
Creația beccariană având un conținut filozofico-juridic a avut un rol reformator, fiind deseori
subliniată în doctrina penală, însă deși bazată pe intuiție și raționament aceasta are și o dimensiune
criminologică incontestabilă, accentuându-se în mod evident latura preventivă în raport cu cea
represivă.
În viziunea beccariană legile ar trebui să-și găsească originea în rațiune, iar scopul prim al
acestora ar fi acela de a asigura ,,cea mai mare fericire răspândită la cei mai mulți" (la massima
felicità nel maggior numero). Pentru Beccaria, statul este totalitatea indivizilor și binele statului
trebuie să coincidă cu binele cetățenilor care îl alcătuiesc. Aceste concluzii se desprind cu claritate
din citatul următor sintetizând astfel scopul lucrării: ,,Moartea este oare o pedeapsă cu adevărat utilă
și necesară pentru siguranța și buna ordine a societății?”.

BIBLIOGRAFIE:
-https://www.ueb.ro/drept/ebiblioteca/files/Criminologie%202019%20.pdf
9
Tudor Amza, „Criminologie”, Ed Lumina Lex, Buc, 1998, pag 83)
10
M.Cusson, „Pourquoi punir?”, Ed Dalloz, 1987, pag 121 (în Valerian Cioclei, Manualul de Criminologie, Ediția
4, Ed C.H. Beck, Buc, 2007, pag 82)
11
Mariana Mitra, „Cooperare judiciară în materie penală-note de curs” 2008, pag 19
-https://drept.unibuc.ro/dyn_doc/publicatii/revista-stiintifica/Hapca%20Sorina-Marilena.pdf
-http://www.prouniversitaria.ro/carte/elemente-de-criminologie-generala/rasfoire/
-https://www.scribd.com/document/23894445/Cesare-Beccaria