REFERAT

DREPTUL COMERȚULUI INTERNAȚIONAL

CONTRACTELE COMERCIALE INTERNAŢIONALE.

CONTRACTUL DE VÂNZARE INTERNAŢIONALĂ DE
MĂRFURI
 CUPRINS
1. Reguli generale
2. Legea aplicabilă contractului de comerț internațional
3. Contractul de vânzare internațională de mărfuri
4. Principiile aplicabile contractelor comerciale internaționale
1. Reguli generale
Prin contractul comercial intonațional se înțelege acordul de voința realizat intre doua
sau mai multe subiecte ale dreptului comerțului internațional, având ca finalitate nașterea,
modificarea sau stingerea de raporturi juridice de comerț internațional.
Contractul comercial internațional se distinge de contractele comerciale încheiate între
participanții la comerțul intern prin elementul de extraneitate pe care îl conține, care alături
de elementul de comercialitate îl delimitează de celelalte contracte reglementate de
normele dreptului general.
Contractele de comerț internațional au următoarele caractere juridice:
a) Sunt contracte cu titlu oneros;
b) Sunt contracte sinalagmatice
c) Sunt în principal contracte cumulative
d) Sunt contracte consensuale
e) Sunt acte și fapte de comerț
Ca și contractele civile, presupune existenta cumulativa a următoarelor elemente:
capacitatea, consimțământul, obiectul contractului, cauza contractului. Capacitatea – e
capacitatea juridica a parților la un contract comercial, adică capacitatea de exercițiu și
folosința e diferită dacă o privim prin prisma întinderii sale. Aceasta se datorează faptului
că subiectele de drept între care se nasc raporturi juridice de comerț internațional, aparțin
diferitelor ordini juridice. Consimțământul – poate fi tratat in doua accepțiuni:
• În sens restrâns – e manifestarea voinței juridice a unei persoane in vederea formarii uni
act juridic.
• În sens larg – este acordul de voința realizat intre doua sau mai multe peroane care
încheie un act juridic.
În această ultimă accepțiune, consimțământul se exprimă prin oferta făcută de una
dintre părți și prin acceptare acestei oferte de către cealaltă parte. Consimțământul ca
element al oricărui contract, produce efectele juridice scontate de către părți numai în
cazurile când este liber și valabil exprimat, adică consimțământul nu trebuie să fie viciat.
Obiectul contractului este acela la care părțile sau numai una din ele se obligă, sau cu
alte cuvinte sunt prestațiile la care se obligă una sau ambele părți. Obiectul trebuie sa
îndeplinească următoarele condiții:
a) Sa fie determinat la data încheierii contractului sau determinabil în viitor pe baza unor
elemente de determinare prevăzute în contract;
b) Sa fie posibil atât din punct de vedere fizic, material cât și din punct de vedere juridic,
adică nimeni nu se poate obliga la imposibil. Imposibilitatea se determină prin abstracto,
adică să fie absolută și de neînvins pentru oricine.
c) Să fie licit. Caracterul licit al obiectului în cazul contractelor de comerț intonațional se
raportează atât la ordinea juridică națională cât și la cea internațională.
d) Cauza. Este un element constitutiv în structura contractului, fiind totodată și o condiție
de valabilitate trebuie să nu contravină legii, bunelor moravuri sau ordinii publice. Cu alte
cuvinte trebuie sa fie licită și morală.
Clasificarea contractelor de comerț internațional
Contractele comerciale internaționale pot fi clasificate după criterii specifice acestor acte
juridice sau după criterii nespecifice.
a) În raport cu efectele pe care le generează, avem:
- Constitutive de drepturi
- Translative
- Declarative
Constitutive de drepturi. Au caracter constitutiv contracte care se creează pe seama parților
sau a unui terț anumite drepturi subiective, până atunci inexistente în patrimoniul lor. Ex:
contractul de mandat comercial internațional. Translative de drepturi. Au ca efect
transmiterea unor drepturi reale de la un titular la altul. Ex. contractul de vânzare
cumpărare. Declarative. Se întâlnesc mai rar în comerțul internațional. Ex: contractul de
tranzacție prin care se constată ceva.
b) În funcție de modul de executare:
- Cu executare imediată;
- Cu executare succesivă;
- Cu executare continuă.
Cu executare imediată. Acestea au ca obiect una sau mai multe prestații, care se aduc la
îndeplinire imediat. Asemenea tipuri de contracte se întâlnesc mai rar în dreptul comerțului
internațional. Cu executare succesivă – sunt foarte frecvent întâlnite în comerțul
internațional. De specificul acestor contracte este faptul că obligațiile părților comportă o
executare în timp, printr-o serie de prestații de același fel, repetare la intervale de timp
regulate sau neregulate. Cu executare continuă – au drept specific faptul că obligațiile
izvorâte din asemenea contracte pot fi aduse la îndeplinire numai printr-o activitate
neîntreruptă, desfășurată de debitor pe întreaga durată a contractului. Exemplu: contractul
internațional de furnizare a energiei electrice sau de gaze naturale.
c) După corelația existentă între ele:
- Contracte principale;
- Contracte accesorii.
Sunt principale cele care au valoare juridică principală, cele accesorii urmându-le pe cele
principale.
d) După obiectul obligațiilor pe care le generează:
- Contracte ce dau naștere la obligația de a da, din care fac parte contractele translative de
drepturi reale, precum și toate contractele care comportă o contraprestație pecuniară;
- Contracte ce dau naștere la obligația de a face, de unde fac parte contractele de executări
de lucrări (antepriza) sau contractele de prestări servicii (transportul de mărfuri
internațional, comision, etc).
- Contracte ce dau naștere la obligația de a nu face.
Criterii specifice:
a) În raport de subiectele de drept care participă la realizarea contractului:
- Contracte perfectate între subiecte de drept aparținând unor ordini juridice naționale
diferite;
- Contracte perfectate între subiecte de drept aparținând ordinii juridice internaționale și
subiecte aparținând ordinii juridice naționale din tari diferite.
b) În funcție de obiect, distingem 5 grupe de contract:
- Contracte translative de drepturi;
- Contracte pentru prestări servicii;
- Contracte de executare de lucrări;
- Contracte de cooperare economică internațională;
- Contractele de acord valutar.
c) În funcție de complexitatea contractelor, se disting 2 grupe de contracte:
- Contracte unitare, fiind acele contracte care, potrivit naturii lor, comportă un singur acord
de voință între părți. Exemplu: contractul de vânzare-cumpărare internațională.
- Contracte complexe prin care se are în vedere o pluralitate de contracte distincte reciproc,
intercondiționate, care alcătuiesc împreună un ansamblu contractual închegat și coerent.
Exemplu: contractul de leasing.
d) În baza duratei pentru care se încheie, pot fi clasificate în trei grupe:
- Contracte de scurtă durată, adică acele care se încheie pentru operațiuni ocazionale și
care de regulă se execută dintr-o dată sau a căror executare nu poate depăși durata de 1 an.
De asemenea, acestea se întâlnesc foarte rar în relațiile de comerț internațional.
- Contracte de durată medie, acele care se încheie pe o durată de până la 5 ani, și sunt mai
frecvent întâlnite.
- Contractele de lungă durată. De aici fac parte contractele ce se încheie cu o durată ce
depășește 5 ani, și se încheie în sfera livrării de gaze naturale, energie electrică, etc. Ele
asigură o anumită stabilite, mai ales pentru partea care achiziționează materia primă.

2. Legea aplicabilă contractului de comerț internațional

Pentru părțile contractante cunoașterea legii aplicabile contractului, anterior sau
concomitent momentului încheierii acestuia, reprezintă un aspect important, deoarece
valabilitatea și efectele contractului sunt stabilite de legea aplicabilă acestuia.
Dintr-o altă perspectivă, la nașterea unui litigiu, pentru părțile contractante se
ridică următoarele probleme succesive:
Determinarea instanței competentă internațional să soluționeze litigiul, cu
excepția cazului în care părțile au ales, în temeiul autonomiei de voință, instanța
competentă; Determinarea legii care apreciază pretențiile părților: lex fori sau un drept
străin. În situația aplicării legii străine ca lex causae se ridică probleme suplimentare
cum ar fi: proba dreptului străin, aplicarea lui din oficiu, controlul corectei aplicări a
legii străine ş.a.. Ulterior pronunțării hotărârii judecătorești/arbitrale se ridică problema
recunoașterii efectelor acestei hotărâri în afara teritoriului țării în care a fost
pronunțată.
Părțile stabilesc legea care le cârmuiește contractul, în temeiul normei de
drept internațional privat lex voluntarism. Convenția de la Roma din 19 iunie 1980 cu
privire la legea aplicabilă obligațiilor contractuale, în art. 3.1. dispune că “alegerea
trebuie să fie expresă sau să rezulte într-o manieră certă din dispozițiile contractului sau
din circumstanțele cauzei”.
Internaționalitatea unui contract de comerț își are originea, fie în faptul că acesta
se încheie între parteneri cu sediul în state diferite, fie între parteneri din același stat,
dar referitor la o operațiune care conține un element de extraneitate, fie în faptul că
tranzacția respectivă implică diverse bariere (normative, juridice, monetare, teritoriale
sau fiscale) nespecifice tranzacțiilor interne, cărora li se aplică regulile dreptului
comerțului internațional.
Internaționalitatea contractului, care se sprijină pe prezenta elementului de
extraneitate, reiese îi din prevederile art. 2557 alin. (2) C. civ., conform căruia,
„raporturile de drept internațional privat sunt raporturile civile, comerciale precum și
alte raporturi de drept privat cu element de extraneitate”, iar contractul de comerț
internațional intră în această categorie.
În Regulamentul (CE) nr. 593/2008 (Roma I) privind legea aplicabilă
obligațiilor contractuale, care se aplică direct pe teritoriul României, internaționalitatea
raportului juridic reiese din faptul că o obligație contractuală implică un conflict de legi,
adică vine în contact cu două sau mai multe ordini juridice statale. Convenția Națiunilor
Unite asupra contractelor de vânzare internațională de mărfuri, încheiată la Viena în 1980
și Convenția de la Haga din 2005 cu privire la acordurile de alegere a forului au propriile
criterii de internaționalitate. Astfel, în Convenția de la Viena, se are în vedere sediul
părților, care trebuie să fie în state diferite, iar în Convenția de la Haga, reședința părților.
Momentul, modificarea și completarea alegerii legii aplicabile. De regulă părțile aleg
legea aplicabilă la încheierea contractului, dar ea poate fi aleasă și ulterior, în fața instanței
judecătorești sau de arbitraj, până la intrarea în fond a dezbaterilor. După acest moment, ea
va fi aleasă de instanța de judecată.

3. Contractul de vânzare internațională de mărfuri

Formarea contractului de comerț internațional. Încheierea contractului între prezenți
În cazul în care părțile sunt prezente, situație rar întâlnită în relațiile comerciale
internaționale, contractul se consideră încheiat în momentul realizării acordului de
voință. La încheierea contractului prin telefon, momentul încheierii contractului este
momentul convorbirii telefonice, iar în ceea ce privește locul încheierii contractului
trebuie făcute următoarele două distincții. În sistemele de drept continentale locul
încheierii contractului este considerat locul celui care are inițiativa telefonică, iar în
sistemele de drept de common-law – locul încheierii contractului este considerat a fi
locul celui apelat telefonic.
Oferta de a contracta și acceptarea ofertei
Oferta de a contracta este o propunere a unei persoane adresată altei persoane
de a încheia un anumit contract. Pentru a angaja din punct de vedere juridic, oferta
trebuie să fie precisă și completă, neechivocă și fermă.
Acceptarea ofertei
Acceptarea reprezintă manifestarea de voință a destinatarului ofertei de a
încheia un contract în condițiile prevăzute în ofertă. O acceptare care conține adăugiri,
limitări sau modificări ale elementelor esențiale din ofertă, poate fi considerată o nouă
ofertă sau contraofertă. O ofertă verbală trebuie acceptată imediat. În situația în care într-o
ofertă nu este specificat termenul de acceptare a acesteia, acceptarea trebuie să se producă
într-un termen rezonabil.. În cazul unei oferte cu termen, acceptarea va produce efecte
numai în situația în care ajunge la ofertant înăuntrul acelui termen.
Încheierea contractului între absenți (inter absentes).
În cazul contractelor de comerț internațional, de regulă, părțile se află în tari
diferite, contractele fiind încheiate între absenți. În determinarea momentului
încheierii contractului prin corespondență în doctrina juridică se cunosc patru
sisteme: sistemul emisiunii acceptării, sistemul expedierii acceptării, sistemul
recepției și sistemul informației.
Conținutul contractului de comerț internațional
Conținutul contractului se exprimă prin clauze, care pot fi atât clauze de drept
comun cât și clauze specifice, determinate de particularitățile caracteristice acestui
contract. De asemenea clauze necesare (care nu pot lipsi din conținutul oricărui contract) și
clauze opționale care pot lipsi fără să impieteze asupra valabilității contractului. Clauzele
contractuale pot fi grupate după importanța lor în clauze necesare (care nu pot lipsi din
conținutul oricărui contract) și clauze opționale care pot lipsi fără să impieteze asupra
valabilității contractului.
Executarea contractului
Executarea obligațiilor asumate în contractele de comerț internațional se poate
face prin: executare voluntară, executare silită în natură și executarea prin echivalent.
Executarea voluntară a contractelor de comerț internațional
Executarea voluntară a obligațiilor înseamnă îndeplinirea prestației
asumate de debitor prin contract.
Executarea silită în natură a contractelor de comerț internațional.
Executarea silită în natură depinde și de specificitatea contractului. Nu sunt puține
situațiile în care creditorul preferă să i se acorde despăgubiri25. De altfel, sunt anumite
contracte cum ar fi cele de consulting-engineering, de consultanta sau asistență tehnică,
la care executarea silită în natură, nici nu este posibilă
Executarea indirectă (prin echivalent) a obligațiilor din contractele de comerț
internațional.
Neexecutarea directă (voluntară sau silită) a obligațiilor asumate prin
contractele comerciale internaționale, duce la executarea indirectă (prin echivalent) a
acestora, aplicându-se regulile răspunderii contractuale, idee consacrată și de practica
arbitrală.
Executarea indirectă (prin echivalent) a obligațiilor din contractele de comerț
internațional.
Neexecutarea directă (voluntară sau silită) a obligațiilor asumate prin
contractele comerciale internaționale, duce la executarea indirectă (prin echivalent) a
acestora, aplicându-se regulile răspunderii contractuale, idee consacrată și de practica
arbitrală.

4. Principiile aplicabile contractelor comerciale internaționale

Ideea de a elabora principii internaționale aplicabile contractelor internaționale, fără a

impune, in mod obligatoriu, acceptarea si aplicarea acestora, s-a concretizat prin redactarea
Principiilor UNIDROIT de către Institutul International pentru Unificarea Dreptului Privat,
in anul 1994.
Ideea de a evita o stricta “localizare” a contractelor comerciale internaționale in cadrul
unui singur sistem de drept național si de a le supune in schimb unor principii si reguli cu
caracter supranational sau anational sau unui drept transnațional, a fost mai mult criticata
decât acceptata. Una dintre cele mai frecvente obiecții ridicate in acest caz a fost faptul ca
lipsa unei definiri mai precise a naturii si conținutului acestor principii/reguli in cazul
aplicării lor ar duce la o inevitabila si nedorita imprevizibilitate chiar la un arbitrariu in
soluționarea fiecărui caz.
Însă, odată cu publicarea Principiilor UNIDROIT aplicabile contractelor comerciale
internaționale, acest argument își pierde din forța, deoarece aceste principii au fost create
cu intenția “de a stabili un corpus echilibrat de reguli special elaborate pentru a fi utilizate
in întreaga lume a participanților la comerț care, fără a fi dependente de tradițiile legale si
de condițiile economice sau politice ale tarilor in care ele se vor aplica”.
Astfel se creează posibilitatea de a reduce considerabil, chiar de a elimina “dificultățile
survenite in încercările de a naționaliza regimul legal al tranzacțiilor intre state”.
Originalitatea Principiilor UNIDROIT, precum si avantajele pe care le oferă privind
conținutul si aplicarea efectiva in comparație cu instrumentele tradiționale de drept
uniform sunt recunoscute pe scara larga.
Jorge Jaramillo-Vargas, lector in dreptul comerțului internațional la Universidad
Externado de Colombia, Santafe de Bogota, care a făcut numeroase cercetări științifice la
UNIDROIT, a identificat doua principale obiective ale UNIDROIT; in primul rând este
vorba despre completarea si îmbogățirea materialelor si publicațiilor despre dreptul
comerțului internațional, pentru a ajuta cercetătorii din domeniu, dar si studenții ca sa
poată avea la dispoziție informații pertinente, științifice despre fenomenul de
transnationalitate a dreptului comerțului internațional; in al doilea rând, conceperea
masurilor ce se impun pentru schimbarea si adaptarea politicilor legislative privind
instrumentele legale, naționale, internaționale si transnaționale pentru încurajarea si
dezvoltarea comerțului.
In aceasta ordine de idei, un an decisiv in domeniul dreptului contractelor a fost anul
1994, când s-au publicat principiile UNIDROIT pentru contractele comerciale
internaționale de către Consiliul Director al Institutului pentru Unificarea Dreptului Privat
(UNIDROIT) si totodată s-a elaborat si prima parte a principiilor Dreptului European
Contractual (finalizate si publicate in 1998) de către Comisia pentru Dreptul European
Contractual. Principiile UNIDROIT au avut un mare succes. La nici doi ani de la
publicarea lor au fost vândute mai mult de 3000 de exemplare in întreaga lume si marea
majoritate a dispozițiilor principiilor au pătruns in cercuri dintre cele mai diverse – firme
internaționale de drept, curți de arbitraj, camere de comerț, asociații de avocați.
Principiile UNIDROIT au fost publicate in cinci variante oficiale – engleza, franceza,
germana, italiana, spaniola – si ca semn al succesului reputat ele au fost traduse si in araba,
bulgara, chineza, maghiara, japoneza, sârba, slovaca si rusa. Cel mai important, poate,
pentru a sublinia victoria principiilor, este ca după un an de la publicare, deja s-au
întocmit rapoarte asupra deciziilor instanțelor judecătorești sau asupra sentințelor arbitrale
cu referire la aceste principii.
In 1994 Principiile prezentau doar un pur interes teoretic, dar in timp si-au dovedit
eficienta, si actualmente, si datorita cercetărilor întreprinse de CENTRAL (Center For
Transnational Law) in legătură cu utilizarea dreptului transnațional in practica si arbitrajul
privind contractele comerciale internaționale.

Bibliografie
- https://www.juridice.ro/93345/principiile-unidroit-aplicabile-contractelor-
comerciale-internationale-in-perspectiva-celei-de-a-treia-editii.html
- https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/dreptul-comertului-
international/notiunea-si-caracteristica-generala-a-contractelor-comerciale-
internationale/
- Suport de curs pentru disciplina: Dreptul comerțului internațional Titular de
disciplină: Adelina Oana Duțu