UNIVERSITATEA CREȘTINĂ „DIMITRIE CANTEMIR”

FACULTATEA DE DREPT
DISCIPLINA: DREPTUL MEDIULUI
PROGRAMUL DE STUDII UNIVERSITARE DE LICENTA – DREPT, AN III,
IFR

DRETUL MEDIULUI

COORDONATOR:
Prof. Univ. Dr. Daniela MARINESCU

STUDENT:
Număr matricol:

BUCUREŞTI
2021

1
 1. ADMINISTRAREA SI GOSPODARIREA APELOR IN ROMANIA
Administrația Națională „Apele Române” (ANAR) este o este o instituție publică de
interes național cu personalitate juridică, finanțată din venituri proprii, aflată în
coordonarea autorității publice centrale din domeniul apelor din România, înființată în
anul 2002 prin reorganizarea Companiei Naționale "Apele Române" și prin preluarea
activității de hidrologie, hidrogeologie și de gospodărire a apelor de la Compania
Națională "Institutul Național de Meteorologie, Hidrologie și Gospodărire a Apelor",
în scopul administrării, păstrării integrității și al protecției patrimoniului public de
interes național care constituie infrastructura Sistemului național de gospodărire a
apelor și pentru gospodărirea durabilă a resurselor de apă, care reprezintă monopol
natural de interes strategic. Administrația Națională „Apele Române” este coordonată
de Ministerul Mediului, Apelor și Pădurilor.
Printre atribuțiile agenției se numără:
 gospodărirea unitară, durabilă a resurselor de apă de suprafață și subterană și
protecția acestora împotriva epuizării și degradării, precum și repartiția rațională și
echilibrată a acestor resurse.
 administrarea, exploatarea și întreținerea infrastructurii Sistemului Național de
Gospodărire a Apelor, aflată în administrarea sa.
 administrarea, exploatarea și întreținerea albiilor minore ale apelor, a cuvetelor
lacurilor și bălților, în starea lor naturală sau amenajată, a falezei și plajei mării, a
zonelor umede și a celor protejate, aflate în patrimoniu.
Administrația Națională APELE ROMÂNE este compusă din 11 Administrații
Bazinale de Apă (ABA) - unități administrative aferente fiecărui bazin hidrografic
semnificativ, fiecare A.B.A. având în subordine structuri organizate la nivel județean,
denumite Sisteme de Gospodărire a Apelor (SGA). Pe lânga cele 11 ABA, în
subordinea Administrației Naționale APELE Române se mai afla și Institutul Național
de Hidrologie și Gospodărire a Apelor (IHNGA) și Exploatarea Complexă Stanca-
Costești.

2. RASPUNDEREA CIVILA PENTRU PREJUDICIILE NUCLEARE

Prin Legea nr. 703/2001 privind răspunderea civilă pentru daune nucleare s-a
reglementat în mod unitar și modern, pentru prima dată în legislația românească,
regimul juridic general al răspunderii civile pentru repararea daunelor rezultate din
activitățile de utilizare aenergiei nucleare în scopuri pașnice. În fapt, prin această lege

2
s-au preluat în legislația națională principiile instituite prin Convenția de la Viena
privind răspunderea civilă pentru daune nucleare, convenție la care și România
aaderat prin Legea nr.106/1992, precum și principiile Protocolului de amendare
aConvenției de la Viena, adoptat la Viena la data de 12 septembrie 1997 și ratificat de
către România prin Legea nr. 203/1998. Legea nr. 470/2004 prevede că statul
răspunde pentru dauna nucleară, care este rezultatul direct și nemijlocit al unui act de
terorism în domeniul nuclear, situație în care despăgubirile legate de daune nucleare
rezultate în urma săvârșirii unor acte de terorism în domeniul nuclear, stabilite
conform prevederilor legale, sunt suportate de către stat, din fonduri publice.
Măsura adoptată la acel moment aavut un caracter de excepționalitate, datorită
necesității „promovării unor măsuri de maximă urgență cu privire la prevenirea și
combaterea terorismului în domeniul nuclear, pentru protecția obiectivelor majore din
domeniul nuclear”. În concret, la acea dată, piața internațională aasigurărilor în
domeniul nuclear nu era în măsură să asigure operatorilor de instalații nucleare
acoperirea unui astfel de risc, și anume riscul de terorism nuclear, ipoteză în care
numai statul putea interveni pentru acoperirea acestui risc specific.
De asemenea, nu exista disponibilă nici oaltă formă de garanție financiară care să
poată acoperi un astfel de risc. La ora actuală, contextul pieței internaționale
aasigurărilor de răspundere civilă pentru daune nucleare este unul destul de complex,
în principal datorită faptului că, pe lângă Protocolul de amendare aConvenției de la
Viena, aintrat în vigoare, pentru țările membre ale O.E.C.D., Protocolul de amendare
aConvenției de la Paris privind răspunderea civilă pentru daunele nucleare, convenția
„soră”a Convenției de la Viena. Regimul internațional al răspunderii civile pentru
daune nucleare este guvernat de două convenții internaționale, și anume: Convenția
de la Paris, sub egida O.E.C.D., așadar aplicabilă țărilor membre ale O.E.C.D., și
Convenția de la Viena, sub egida Agentiei Internaționale pentru Energie Atomică
,A.I.E.A., de la Viena și, în consecință, aplicabilă țărilor membre ale A.I.E.A. și care
nu sunt, în același timp, și părți la Convenția O.E.C.D. de la Paris.
România face parte din această ultimă categorie. În ceea ce privește Convenția de la
Paris, noile limite ale răspunderii civile pentru daune nucleare, impuse prin Protocolul
de amendare, sunt substanțial crescute – în speță, nivelul minim al răspunderii civile
adevenit 700 milioane de euro. De asemenea, atât Protocolul de amendare
aConvenției de la Paris, cât și Protocolul de amendare aConvenției de la Viena, au
modificat substanțial definiția noțiunii de „daună nucleară”, în sensul extinderii
acestei noțiuni – aspecte preluate și de Legea nr.703/2001. În cazul concret al
legislației naționale, așadar în acord cu prevederile Protocolului de amendare

3
aConvenției de la Viena, prin „daună nucleară” se înțelege orice deces sau orice
rănire, orice pierdere sau orice deteriorare abunurilor, orice pierdere economică
decurgând din cele două categorii de daune anterior citate, costul măsurilor de
refacere amediului înconjurător deteriorat în urma producerii unui accident nuclear,
orice pierdere aveniturilor care derivă dintr-un faliment economic față de orice
utilizare amediului înconjurător, datorată deteriorării semnificative amediului
înconjurător, costul măsurilor preventive și orice pierderi sau daune cauzate de astfel
de măsuri, orice altă daună economică, alta decât cea cauzată de degradarea mediului
înconjurător, dacă este admisă de legislația privind răspunderea civilă ainstanței
competente. Reamintim că, în baza Convenției de la Viena, în forma sa inițială,
definiția noțiunii de „daună nucleară” era una destul de restrânsă, prin daună nucleară
înțelegându-se decesul sau orice vătămare corporală aunei persoane, orice deteriorare
abunurilor, ca efect al unui accident nuclear, precum și orice alte pierdere sau daună
astfel provocate, în cazul și în măsura în care prevede legea tribunalului competent
iar, dacă legea statului pe teritoriul căruia se afla instalația prevede orice dăunare
apersoanei, orice pierdere sau dăunare abunurilor, care provin ori rezultă din orice
radiație ionizantă emisă de orice altă sursă de radiații aflată într-o instalație nucleară.
În contextul anterior descris, la ora actuală asiguratorii internaționali din domeniul
nuclear nu sunt în măsură să preia și să acopere unele dintre noile riscuri impuse prin
Protocoalele de amendare acelor două convenții, situație în care se impune, din nou,
cu titlu de excepție, cel puțin până la reglementarea acestor aspecte între marile pool-
uri de asigurări în domeniul nuclear, intervenția statului în sensul preluării și
acoperirii acestor riscuri, adică aacelor riscuri acăror acoperire nu se poate obține, de
către operatorul unei instalații nucleare, de pe piața internațională aasigurarilor de
răspundere civilă pentru daunele nucleare. De asemenea, nu există la ora actuală
disponibilă nici oalta formă de garanție financiară care să acopere astfel de riscuri.

3. REGIMUL JURIDIC AL REZERVATIEI BIOSFEREI “DELTA DUNARII”

În vederea realizării angajamentelor internaţionale şi a acquis-ului comunitar,
pentru instituirea unui regim adecvat de protecţie şi conservare a Deltei Dunării, a fost
elaborată şi adoptată de Parlament, o lege specială, respectiv Legea nr. 82/19931,
privind constituirea Rezervaţiei Biosferei Delta Dunării. Administraţia Rezervaţiei
Biosferei Delta Dunării (ARBDD) este instituţie publică, cu personalitate juridică,
aflată în subordinea Ministerului Mediului şi Dezvoltării Durabile şi a cărei activitate
se desfăşoară în baza prevederilor: Legii nr. 82/1993 privind constituirea Rezervaţiei

4
Biosferei Delta Dunării, modificată şi completată prin Legea nr. 454/2001; Hotărârii
Guvernului nr. 248/1994, modificată şi completată prin H.G. nr. 367/2002, HG
1515/2006; OUG nr. 57/2007 privind regimul ariilor naturale protejate, conservarea
habitatelor naturale, a florei şi faunei sălbatice; Ordonanţa de Urgenţă nr. 195/ 2005
privind protecţia mediului aprobată prin Legea nr. 265/2006 şi Programului de
Guvernare 2005- 2008 - Cap. 18: Politica privind protecţia mediului înconjurător.
Conform Legii 82/1993 cu modificările si completările ulterioare2, Rezervaţia
Biosferei Delta Dunării reprezintă o instituţie publică în subordinea Ministerului
Mediului şi Dezvoltării Durabile. Obiectivele principale urmărite de Administraţia
Rezervaţia Biosferei Delta Dunării în gestionarea ecologică a teritoriului rezervaţiei
sunt: conservarea si protecţia patrimoniului natural existent; promovarea utilizării
durabile a resurselor generate de ecosistemele naturale ale rezervaţiei; reconstrucţia
ecologică a zonelor degradate de impactul activităţilor umane. Actul legislativ
cuprinde trei mari categorii de dispoziţii: a. referitoare la regimul general şi special de
protecţie; b. cu caracter instituţional şi de autorizare; c. sancţiuni.
Preluând elemente din convenţiile de la Ramsar şi UNESCO, legea defineşte
rezervaţia biosferei ca zonă geografică cu suprafeţe de uscat şi de apă, inclusiv
terenuri aflate permanent sub ape, în care există elemente şi formaţiuni fizico-
geografice, specii de plante şi animale care îi conferă o importanţă biogeografică,
ecologică şi estetică deosebită, cu valoare de patrimoniu natural şi universal, fiind
supusă unui regim special de administrare în scopul conservării acesteia, prin
dezvoltarea aşezărilor umane şi organizarea activităţilor economice în corelare cu
capacitatea de suport a mediului deltaic şi a resurselor sale naturale3(art. 2). Definiţia
legală surprinde, ca elemente esenţiale, calitatea de patrimoniu natural mondial şi
zonă umedă de importanţă internaţională, supusă unui regim de protecţie şi
conservare bazat mai ales de promovarea unui tip de dezvoltare durabilă.
Protecţia şi conservarea teritoriului rezervaţiei se fac în mod diferit, în funcţie
de elementele supuse ocrotirii. Potrivit Anexei I din H.G. 248/ 27.05.1994, care a
modificat Legea 82/1993, sunt prevăzute 3 zone de protecţie în Rezervaţia Biosferei
„Delta Dunării”. Mai întâi sunt zonele cu regim de protecţie integrală, care cuprind: a)
formaţiunile fizice şi biologice sau grupările de asemenea formaţiuni care au o
valoare universala excepţională din punct de vedere ştiinţific sau estetic; b) habitatele
speciilor de animale şi vegetale ameninţate care au o valoare universală excepţională
din punct de vedere ştiinţific sau al conservării lor; c) siturile naturale care au o
valoare excepţional din punct de vedere ştiinţific şi istoric, al conservării sau al
frumuseţii lor. Zonele cu regim de protecţie integrala se stabilesc prin hotărâre a

5
Guvernului, la propunerea Consiliului ştiinţific al Administraţiei rezervaţiei, cu avizul
Academiei Romane şi al Ministerului Mediului şi Gospodării Apelor. În cadrul
zonelor cu regim de protecţie integrala se pot desfăşura activităţi care au următoarele
obiective: a) cercetarea evoluţiei zonei, menţinerea şi conservarea calităţilor acesteia,
monitorizarea principalilor parametri ce îi definesc starea de evoluţie; b) cercetarea
biologiei zonei; c) realizarea acţiunilor de paza şi control asupra zonei de către
personalul Administraţiei rezervaţiei. Accesul în interiorul zonelor cu regim de
protecţie integrala şi desfăşurarea activităţilor prevăzute la art. 29 se realizează numai
în baza autorizaţiei emise de Administraţia rezervaţiei. În cadrul rezervaţiei sunt 18
zone în regim de protecţie integrală, ce ocupă o suprafaţă totală de 50 600 ha (8,7%
din suprafaţa rezervaţiei).

6
 BIBLIOGRAFIE

 https://ro.wikipedia.org/wiki/Administra%C8%9Bia_Na%C8%9Bional
%C4%83_Apele_Rom%C3%A2ne

 https://lege5.ro/Gratuit/gmztknjs/regimul-raspunderii-civile-pentru-daune-
nucleare-lege-703-2001?dp=gezdqnbvga3dg

 https://drept.ucv.ro/RSJ/images/articole/2008/RSJ3/17Ionescu.pdf