Documente Academic
Documente Profesional
Documente Cultură
NOTE DE CURS
PROBLEMELE DEZVOLTĂRII
LEGISLAŢIEI EXECUŢIONAL PENALE
(Ciclul II)
AUTOR:
Svetlana PRODAN
dr. în drept, conf. univ.
CHIŞINĂU – 2013
CUPRINS
Introducere
a. Sistemul execuţional-penal în RM
b. Istoria legislaţiei execuţional-penale şi căile de perfecţionare
c. Reorganizarea activitații educative cu condamnatții
d. Informatizarea și asigurarea cu cadre calificate a sistemului penitenciar
e. Importanţa optimizării procedurii de executare a hotărîrilor cu caracter penal
a. Principii fundamentale
b. Condiţiile de detenţie
c. Sănătate
d. Ordine
e. Conducerea şi personalul
f. Inspecţia şi controlul
g. Arestaţii preventiv
h. Obiectul regimului deţinuţilor condamnaţi
i. Revizuirea regulilor
2
a. Data la care hotărîrile penale rămîn definitive şi devin executorii
b. Repartizarea şi primirea condamnaţilor în penitenciare
c. Executarea pedepsei a maturilor
d. Executarea pedepsei de către minori
e. Executarea pedepsei de către femei
f. Modificarea condiţiilor de deţinere pe parcursul executării pedepsei
g. Calculul termenului de executare a pedepsei
h. Liberarea de pedeapsă penală
i. Împrejurări speciale care determină modificarea sau întreruperea executării
pedepsei
m. Amnistierea şi graţierea condamnaţilor
a. Dispoziţii generale
3
b. Organele competente de executarea transferului şi condiţiile transferului
c. Eliberarea parţială sau totală de ispăşire a pedepsei
I.d. Programul decondamnaţilor
Transportarea studiu şi sarcinile obiectului conflictelor
şi soluţionarea
a. Principii generale
b. Condiţiile transferului
c. Cererea de transfer şi documentele anexate
d. Consimţămîntul la transfer şi modul de legătură
e. Predarea condamnatului şi punerea în executare a pedepsei
a. Noţiuni generale
b. Evidenţa şi supravegherea persoanelor liberate din detenţie
c. Asistenţa şi consilierea persoanelor liberate
d. Parteneriate ale oficiilor de Executare la reinegrarea persoanelor liberate
e. Asistenţa socială a persoanelor liberate
f. Incadrarea în cîmpul muncii a persoanelor liberate din detenţie
4
Introducere
Anul acesta, în a treia sîmbătă a lunii decembrie (tradiţia urmată ani de ani),
sistemul penitenciar va sărbători aniversarea a XV-a de activitate. În aceasta perioadă
activitatea sistemului penitenciar a fost marcată de evenimente importante. Multiplele
reformări de ordin socio-politic şi economic din ţară şi-au lăsat amprenta şi asupra
sistemului penitenciar.
5
Concomitent cu crearea cadrului legislativ-normativ, reforma penitenciară a fost
axată pe ameliorarea condiţiilor de detenţie. Deşi, realizarea acestui obiectiv este unul din
cele mai dificile, în ultimii 15 ani, cu suportul mai multor parteneri, s-a reuşit: reconstrucţia
Penitenciarului nr.1 – Taraclia; ameliarea substanţială a condiţiilor de detenţie în cadrul
Penitenciarului nr. 16 – Pruncul, inclusiv crearea Casei mamei şi copilului în cadrul acestui
penitenciar; reconstrucţia Penitenciarului nr. 7 – Rusca, precum şi alte reconstrucţii vital
necesare sistemului penitenciar. Procesul de evoluţie a sistemului penitenciar a generat
schimbări elocvente în diverse domenii de activitate: A fost modificat şi perfecţionat
sistemul de pregătire a cadrelor pentru sistemul penitenciar, care să permită completarea
efectivului de personal cu colaboratori bine pregătiţi sub toate aspectele.
7
livrării apei potabile, energiei electrice, căldurii, asigurarea insuficientă cu lenjerie de pat
etc.) şi asistenţa medicală la un nivel extrem de scăzut sînt calificate de Comitetul european
pentru prevenirea torturii şi pedepselor sau tratamentelor inumane sau degradante (CPT) ca
o formă de tortură.
Condiţiile dificile şi periculoase în care activează colaboratorii acestui sistem, salariul
necorespunzător gradului de risc sporit pentru sănătate şi viaţă (în medie 850 - 950
lei/lună), precum şi neachitarea acestuia la timp au determinat diminuarea prestigiului
serviciului penitenciar şi fluctuaţia considerabilă a cadrelor calificate. Situaţia s-a agravat
şi mai mult după anularea unor înlesniri şi a asigurării obligatorii de stat a colaboratorilor
sistemului penitenciar, care constituiau o garanţie esenţială pentru menţinerea efectivului.
Principala cauză care împiedică funcţionarea normală a sistemului penitenciar este lipsa de
fonduri. Alocările de la buget au constituit de la 28 % din necesar în anul 1998 la 41,4 % în
anul 2002. Acest nivel de finanţare se repercutează asupra soluţionării multiplelor probleme
şi nu permite respectarea standardelor minime de detenţie.
Din faptele expuse mai sus se desprinde concluzia că în politica penitenciară sînt
necesare transformări cardinale şi că, odată cu instituirea cadrului legislativ penal nou, se
impune revizuirea unor norme de drept, inclusiv a celor execuţional - penale. Adoptarea şi
punerea lor în aplicare va permite perfecţionarea şi dezvoltarea atît a cadrului legislativ, cît
şi a celui organizaţional-juridic de funcţionare a sistemului penitenciar, ceea ce va avea ca
efect eficientizarea activităţii organelor şi instituţiilor lui.
9
şi pentru a interveni rapid în cazul unor situaţii excepţionale.
Reformarea activităţii serviciului de pază şi supraveghere, prin organizarea sistemului
intensiv de exercitare a acesteia, compus din gărzi (echipe) ale serviciului operativ. Pentru
realizare, este necesară reutilarea obiectivelor păzite cu mijloace tehnico-genistice moderne,
ce vor asigura intervenţia operativă a personalului cu deplasarea la locul comiterii încălcării
regimului de detenţie şi a altor delicte şi reţinerea infractorilor care au violat perimetrul
zonei interzise, astfel curmînd orice tentativă de evadare şi alte evenimente negative.
Implementarea aparatajului radioelectronic şi video- modern, pentru ţinerea evidenţei,
controlul şi supravegherea deţinuţilor.
Asigurarea securităţii colaboratorilor sistemului penitenciar prin dotarea acestora cu
dispozitive de detectare a armelor, explozivilor, drogurilor, telefoanelor mobile şi a altor
aparate radioelectronice.
4. Îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie
Conform prevederilor regulilor minime standard internaţionale de tratament al
deţinuţilor, este necesară:
crearea condiţiilor decente de detenţie a condamnaţilor şi persoanelor aflate sub anchetă,
respectînd normele de cazare, satisfacere a necesităţilor de hrană şi îmbrăcăminte;
executarea măsurilor de ordin tehnico-genistic, modernizarea sistemului de încălzire,
iluminare, aerisire, aprovizionare cu apă şi canalizare, igienizarea celulelor.
5. Asistenţa medicală
Conlucrarea în permanenţă cu Ministerul Sănătăţii pentru ridicarea nivelului de
asistenţă curativ-profilactică a colaboratorilor şi condamnaţilor prin implementarea
standardelor medicale şi metodelor moderne de diagnosticare şi tratament.
Ameliorarea situaţiei epidemiologice a tuberculozei în penitenciare prin implementarea
strategiei DOTS şi DOTS,,?" pentru bolnavii cu polichimiorezistenţă.
Introducerea măsurilor moderne de profilaxie a contaminării colaboratorilor şi deţinuţilor
cu tuberculoză, alte maladii infecţioase, respectarea cerinţelor sanitaro-igienice.
Îmbunătăţirea condiţiilor de întreţinere şi tratament al bolnavilor de tuberculoză şi a
altor suferinzi în instituţiile curativ-profilactice ale sistemului penitenciar. Implementarea
sistemului de informare a instituţiilor medicale teritoriale despre eliberarea deţinuţilor la
care s-au înregistrat maladii infecţioase pe parcursul aflării lor în detenţie.
Crearea unui sistem medical individual de protecţie a sănătăţii colaboratorilor.
Asigurarea realizării programelor naţionale.
6. Reorganizarea activităţii educative cu condamnaţii
Continuarea activităţii educative cu condamnaţii în vederea eficientizării proceselor
de corectare şi adaptare socială după eliberare şi pentru prevenirea săvîrşirii de noi crime.
Asigurarea priorităţii valorilor social-umane în cadrul tuturor direcţiilor de activitate
educativă desfăşurată cu condamnaţii, cultivîndu-le colaboratorilor sistemului penitenciar
aptitudini de muncă individuală şi diferenţiată cu condamnaţii în funcţie de gradul de
pericol pe care aceştia îl prezintă pentru societate, precum şi a unei atitudini binevoitoare
faţă de condamnaţi în baza principiilor dreptăţii, umanităţii şi parteneriatului.
Asigurarea unui tratament individual diferenţiat, ţinîndu-se cont de gradul de pericol pe
care îl prezintă condamnaţii pentru societate şi de rebutul pedagogic.
Implementarea metodelor pedagogice şi psihologice moderne în procesul educaţional,
orientate spre corijarea condamnaţilor.
10
Crearea condiţiilor şi posibilităţilor pentru realizarea năzuinţelor condamnaţilor de
corijare şi autoperfecţionare prin conştientizarea vinovăţiei şi daunei aduse altor persoane în
vederea corectării propriului comportament neadecvat.
Păstrarea, consolidarea şi menţinerea legăturilor sociale ale condamnaţilor, satisfacerea
cerinţelor lor spirituale.
Organizarea orientării şi pregătirii profesionale a condamnaţilor care nu posedă
profesii (meserii) şi a învăţămîntului mediu de cultură generală, dirijarea lucrului educativ
spre formarea şi dezvoltarea aptitudinilor pentru activităţile social-utile.
Direcţionarea întregului potenţial al colaboratorilor instituţiei spre utilizarea permanentă a
metodelor psiho-pedagogice de influenţare a condamnaţilor prin diferite activităţi: muncă,
instruire, odihnă, creaţie.
Îmbunătăţirea lucrului bibliotecilor din cadrul instituţiilor penitenciare prin
asigurarea lor cu literatură juridică, artistică şi religioasă, care contribuie la ridicarea
nivelului de cunoştinţe juridice, la dezvoltarea intelectuală şi cultural-artistică a deţinuţilor.
7. Perfecţionarea formelor de antrenare în cîmpul muncii a condamnaţilor
Organizarea activităţii de producere în sistemul penitenciar se va întemeia pe
respectarea cerinţelor legislaţiei naţionale şi a regulilor minime standard internaţionale
de tratament al deţinuţilor.
Munca în detenţie va fi considerată un element pozitiv în tratamentul deţinuţilor şi
pregătirea lor pentru reintegrare socială, ţinîndu-se cont de calificarea şi aptitudinile
fiecăruia.
Susţinerea programelor de muncă destinate formării profesionale a deţinuţilor pentru a
deveni social-utili după liberare.
Organizarea muncii în detenţie la fel ca în comunitate, pentru a pregăti deţinuţii să
respecte regimul de muncă în libertate.
Asigurarea reabilitării şi reintegrării profesionale a persoanelor eliberate din
instituţiile de detenţie prin intermediul agenţiilor teritoriale pentru ocuparea forţei de
muncă. Crearea centrelor zonale de reabilitare şi integrare profesională.
8. Informatizarea sistemului penitenciar
Crearea sistemului automatizat informaţional integrat pentru instituţiile
penitenciare. Organizarea schimbului de informaţii între Departamentul Instituţiilor
Penitenciare al Ministerului Justiţiei, Ministerul Afacerilor Interne, Departamentul
Tehnologii Informaţionale şi alte organe publice abilita 9. Resursele umane şi
pregătirea cadrelor
Obiectivele principale:
perfecţionarea activităţii de selectare şi încadrare în sistemul penitenciar a candidaţilor la
serviciu;
crearea unei imagini veridice privind activitatea sistemului penitenciar şi a opiniei publice
favorabile;
formarea personalului calificat prin implementarea unor noi metodologii în pregătirea
iniţială, perfecţionarea, reciclarea, schimbul de experienţă şi instruirea în diverse instituţii
de învăţămînt din tară şi de peste hotare;
educarea spirituală şi crearea condiţiilor de muncă şi de trai pentru personal;
11
relaxare pentru personalul sistemului penitenciar.
În anul 1871 în Universitatea din Moscova a fost inclus pentru prima data cursul
"Тюрьмоведение".Profesorul universitar I.E.Foinitchi în acest curs pentru prima data a pus
accent pe întrebarile comportarii colaboratorilor institutiilor specializate cu delicventii,
procedee moral - religioase si metode de influentare asupra detinutilor. În anul 1923
profesorul S.V.Poznîsev din Institutul psihoneurologic, în monografia "Bazele stiintei
penitenciare", a dat însemnatatea pedagogiei penitenciare ca activitate corectionala a
detinutilor si a delimitat urmatoarele concepte: corectie juridica si morala, posibilitatile
educationale a studiului învatamîntului general, lucrari cultural - deschise, educarea prin
munca a detinutilor.
La începutul anilor '60, sistemul de corectie a teoriei pedagogice si practice s-a afirmat ca
12
ramura de sine statatoare a stiintelor si ca activitate pedagogica. Aceasta a fost legata de
schimbarile esentiale,care s-au petrecut în aceasta perioada în practica muncii de corectie.
La moment, se pot remarca urmatoarele sarcini principale ale teoriei lucrului pedagogiei
penitenciare:
Obiectele educarii si reeducarii - acestia sunt oamenii, care din diferite principii încalca
legea si pentru aceasta sînt condamnati de instanta judecatoreasca. Ei difera între ei dupa
vîrsta, sex, importanta pericolului social si atitudinea fata de ispasirea pedepsei.
14
Treptat condamnatul întra în procesul educativ de corectie deja pregatit în perioada
termenului stabilit. Se finalizeaza perioada de întroducere treptata a condamnatului în
ritmul general de munca, odihna, si legatura reciproca cu cei care -l înconjoara.
Se identifica si trei grupe de persoane, care nu stau pe calea corectiei. Dintre ei:
Grupa a cincea - contravenientii brutali fata de ordinea stabilita. Acestea sunt persoanele,
care nu vreau sa se supuna cerintelor administratiei, care îsi permit încalcari brutale în
regimul executarii pedepsei, sprijinite deschis sau închis de liderii negativi neformati.
15
Grupa a sasea - contravenienti raufacatori. Acestia sunt liderii grupurilor negative si
sprijinul lor.
3. Etapa finala.
La etapa data are loc nota de eficienta a lucrului total educativ cu omul si rezultatele
pentru lucrul cu altii. Aceasta nota nu se da deodata dupa executarea timpului a
condamnatului.Pentru dînsul se începe subetapa adaptarii dupa executarea pedepsei si
anume perioada adaptarii adesea indica perspective de recidiva a fostilor condamnati. Acest
16
fapt depinde de eficienta educatiei, de întelegerea fostilor condamnati în respectarea
nemijlocita a normelor de drept, în deosebi de existenta locului de trai, de posibilitatile
încadrarii în munca,de particularitatile mediului, în care esti nevoit sa traiesti, în climatul ei
moral, de atitudinea înconjuratoare cu fostul condamnat.
17
Obtinerea unui anumit tel prevede o precizare mai ales optima pentru instrumentariul
pedagogic, care putea sa permita în conditiile actuale educatorilor de a obtine reeducarea
fiecarui condamnat.
Principiul dat este legat nemijlocit cu principiul trecut.Esenta lui consta în aceea, ca cel
mai important izvor de dezvoltare a omului, reeducarea lui, porneste de la activitatea
personala. Esenta lui în întregime se poate determina ca formarea personalitatii în activitate.
18
reeducarea este nevoie de o anumita cunostinta în domeniul pedagogiei.
Pentru a forma relatiile de colectivitate în rîndurile condamnatilor este destul de greu, dar
posibil.
Asa exemple se întîlnesc într - un sir de detasamente. Baza acestui experiment a format
teoria pedagogica colectiva, prelucrata de catre A.S. Macarenco, care a fost transformata si
adoptata în conditiile moderne a institutiilor de corectie.
Principiul combinarii cerintelor catre condamnat cu atîrnare echitabila catre el. La baza
acestui principiu sta comportamentul omenesc catre persoana.
Este important faptul de a observa nu numai calitatile negative, dar si cele pozitive, la ce
poti sa te bazezi în timpul lucrului cu el. De aici reesa urmatorul principiu.
În acelas timp acelea calitati si trasaturi a caracterului care oglindesc esenta personalitatii,
de multe ori condamnatii ascund de la cei, cei înconjoara, pentru a nu fi un obiect de ironie
din partea celorlalti, dar uneori nu se devulga chiar si educatorilor sai.
19
tipul de crima savîrsit, etc. Toate acestea necesita o abordare specifica atît la o grupa
anumita, cît si la o persoana individuala. Diferentierea - asta este scoaterea la iveala a
deosebirilor tipice, a însusirilor descoperite, a lucrurilor, obiectelor,dupa care într - o
oarecare masura se determina grupul sau mai multe grupe.
5) Dupa vîrsta;
6) Dupa studii;
7) Dupa sex;
Fiecare persoana are universul sau anumit, cu capacitatile sale, cu problemele lui sociale
si deaceea este firesc ca trebuie o abordare individuala. Mai ales este principal aceasta în
procesul reeducarii. Despre aceasta înca în anul 1924 scria V.N.Soroca - Rosinschii. El în
special, a constatat faptul ca una din conditiile functionarii scolii pentru persoanele greu de
educat - este "abordarea individuala catre discipol".
Abordarea complexa este una din principalele principii a organizarii si activitatii practice
în reeducarea persoanei. El se extinde la determinarea scopului si problemelor reeducarii,
determinarea corespunderii scopului, mijloacelor si metodelor reeducarii:organizarea
formala si neformala a comunicarii personalitatii;organizarea planificata a procesului
educativ; atragerea nemijlocita a tuturor colaboratorilor sub diviziunilor la lucrul educativ;
organizarii studierii sub toate aspectele a personalitatii condamnatului la toate etapele
procesului educativ ( de la organizarea primirii noilor condamnati pîna la pregatirea ori de
eliberare ); realizarii în activitatea practica organizatiilor de corectie a principiului
întregului sistem reeducarii condamnatului.
Aceasta cale permite într-o oarecare masura reîntoarcerea în societate a persoanelor care
nu încalca legea iesind din locul de detentie.
21
- hotarîte.
În acelas timp reglementarea stricta a vietii în plus si activitatii personalitatii poate duce la
formarea unor calitati ca sa fie întretinut de cineva, fara initiativa, opurtunizm.
Mijloacele activitatii pedagogice sînt descrise în pedagogia generata. Ele sunt aceleasi,
dar se realizeaza în conditii specifice organizatiei penitenciare.
Metodele de educare, esenta lor si recomandarile pentru folosirea la practica sunt descrise
în pedagogia generala.
Cresterea crimelor între minori necesita mai mare atentie catre aceasta categorie de
condamnati, cercetarii cailor eficientei maximale a lucrului reeducativ cu ei.
Social - demografica:
27
Se întîlnesc cazuri, cînd omul complect sanatos, simuleaza iresponsabilitatea psihica, cu
telul de a revedea rezultatul condamnarii sau de a primi macar înlesniri. Descoperirea
acestor persoane - este problema colaboratorilor si lucratorilor organelor medicale.
Numărul cel mai mare de deţinuţi este concentrat în Penitenciarul nr. 13 – Chişinău.
Această instituţie penitenciară găzduieşte anual peste 12000 de persoane, fiind izolatorul de
urmărire penală cu cea mai mare fluctuaţie. Acest fapt este datorat amplasării în municipiul
Chişinău a Curţii de Apel şi a Curţii Supreme de Justiţie, instituţii care procesează
majoritatea dosarelor în sistemul judiciar al Republicii Moldova.
Ulterior, prin Legea nr. 295 din 12 decembrie 2013 a fost ratificat Acordul-cadru de
împrumut dintre Republica Moldova şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru
realizarea Proiectului de construcţie a penitenciarului din Chişinău în sumă de 39,0
milioane de euro, semnat la 10 octombrie 2013.
În temeiul art. 2 al Legii, prin Hotărîrea Guvernului nr. 173 din 12 martie 2014 a
fost instituită Unitatea de implementare a Proiectului de construcţie a penitenciarului din
Chişinău, cu un personal în număr de 8 unităţi, 7 din care vor fi finanţate din bugetul de stat
şi/sau din donaţii, iar 1 – din contul Grantului oferit conform Acordului-cadru de împrumut
dintre Republica Moldova şi Banca de Dezvoltare a Consiliului Europei pentru realizarea
Proiectului de construcţie a penitenciarului din Chişinău. Totodată, în temeiul pct. 2 al
hotărîrii au fost aprobate Regulamentul de activitate al Unităţii de implementare a
Proiectului de construcţie a penitenciarului din Chişinău, conform anexei nr. 1 şi structura
Unităţii de implementare a Proiectului de construcţie a penitenciarului din Chişinău,
conform anexei nr. 2.
Obiective:
- Managerul proiectului;
- Specialist în achiziţii;
- Contabil;
- Inginer civil;
33
Principala cauză care împiedică funcţionarea normală a sistemului penitenciar este lipsa de
fonduri. Alocările de la buget au constituit de la 28 % din necesar în anul 1998 la 41,4 % în
anul 2002. Acest nivel de finanţare se repercutează asupra soluţionării multiplelor probleme
şi nu permite respectarea standardelor minime de detenţie.
Planul
de măsuri pe anii 2004-2020 pentru realizarea
Concepţiei reformării sistemului penitenciar
Alocaţii Terme-
Nr. Denumirea măsurilor bugetare sau nul de Responsabili
d/o alte surse de realizare
finanţare
(mii lei)
1 2 3 4 5
I. Perfectarea cadrului normativ
1. Modificarea şi completarea Legii cu - Trimestrul I, Ministerul Justiţiei,
privire la sistemul penitenciar în scopul 2004 Ministerul Sănătăţii şi
aducerii ei în concordanţă cu noul Cod Protecţiei Sociale,
penal şi Codul de executare, precum şi Ministerul Finanţelor
pentru asigurarea protecţiei sociale
adecvate a colaboratorilor sistemului
penitenciar şi îmbunătăţirea condiţiilor
lor de trai
2. Elaborarea propunerilor de modificare şi - Trimestrul I, Ministerul Justiţiei,
completare a actelor normative în vederea 2004 Ministerul Finanţelor,
majorării retribuirii muncii Ministerul Sănătăţii şi
colaboratorilor sistemului penitenciar Protecţiei Sociale
3. Modificarea legislaţiei privind reducerea - Trimestrul Ministerul Justiţiei,
fluxului de încarcerare prin reducerea III, 2004 Ministerul Afacerilor
cazurilor de aplicare a sancţiunilor penale Interne
pentru infracţiuni uşoare şi mai puţin în conlucrare cu
grave; revizuirea normelor de liberare Procuratura Generală,
condiţionată Curtea Supremă de
Justiţie
4. Elaborarea mecanismului de - Trimestrul I, Ministerul Justiţiei
implementare în practica instanţelor 2004 în conlucrare cu
judecătoreşti a pedepselor mai blînde şi a Curtea Supremă de
celor alternative privaţiunii de libertate Justiţie, Procuratura
Generală
5. Amendarea prevederilor regulamentelor - Trimestrul Ministerul Justiţiei,
şi statutelor în domeniul activităţii III, 2004 Ministerul Afacerilor
sistemului penitenciar, inclusiv a celor Interne, Ministerul
34
care prevăd crearea condiţiilor salubre de Finanţelor, Ministerul
detenţie Sănătăţii şi Protecţiei
Sociale, Ministerul
Ecologiei şi Resurselor
Naturale în conlucrare
cu Procuratura
Generală, Curtea
Supremă de Justiţie
36
etapa a III-a (reconstrucţie) 2018
37
de gardă cu inventar modern şi utilajul Ministerul Finanţelor,
necesar Ministerul Economiei şi
Comerţului,
Ministerul
Transporturilor şi
Gospodăriei Drumurilor
9. Achiziţionarea şi instalarea aparataju- 213 2007 Ministerul Justiţiei,
2008-2013 Ministerul Finanţelor,
lui modern radioelectronic şi video pentru Ministerul
Economiei şi
efectuarea controlului şi supravegherii Comerţului, Ministerul
Transporturilor şi
deţinuţilor Gospodăriei
Drumurilor, Ministerul
Dezvoltării
Informaţionale
10. Asigurarea securităţii colaboratorilor 2008-2013 Ministerul Justiţiei,
Ministerul Finanţelor,
sistemului penitenciar prin dotarea Ministerul
Transporturilor şi
acestora cu dispozitive pentru depistarea Gospodăriei
Drumurilor, Ministerul
armelor, explozivelor, drogurilor, Dezvoltării
telefoanelor Informaţionale
în conlucrare cu
mobile şi altor aparate radioelectronice
Serviciul de Informaţii
şi Securitate
11. Completarea statelor de personal ale 100 2005 Ministerul Justiţiei,
2008-2015 Ministerul Afacerilor
Detaşamentului cu destinaţie specială Interne,
Ministerul Finanţelor
pînă la 120 de unităţi (în limita efectivului
specială
12. Reutilarea obiectivelor păzite cu 2008-2014 Ministerul Justiţiei,
mijloacele genistice moderne, ce vor Ministerul Finanţelor,
asigura reacţia operativă a personalului cu Ministerul Economiei şi
deplasarea lui la locul comiterii Comerţului,
încălcărilor regimului de detenţie şi a altor Ministerul Dezvoltării
38
delicte, precum şi pentru reţinerea Informaţionale
infractorilor violatori ai perimetrului
zonei interzise, astfel curmînd orice
tentativă de evadare şi alte fapte ilicite
13. Asigurarea camerelor de întrevederi din 127 2007 Ministerul Justiţiei,
penitenciare cu aparataj ultrascopic pentru 2008-2013 Ministerul Finanţelor,
depistarea obiectelor interzise Ministerul Dezvoltării
Informaţionale
14. Crearea unui atelier specializat pentru 2009 Ministerul Justiţiei,
repararea armamentului, mijloacelor de Ministerul Finanţelor,
pază şi legătură Ministerul Dezvoltării
Informaţionale
15. Crearea unităţilor pentru dresarea cîinilor 110 2006 Ministerul Justiţiei
de serviciu 25 2007 Ministerul Finanţelor
2008
2010
2013
IV. Îmbunătăţirea condiţiilor de detenţie
16. Construcţia cazangeriilor cu gaze naturale Ministerul Justiţiei,
şi a reţelelor termice externe la: Ministerul Finanţelor
Penitenciarul nr.4 – Cricova
Penitenciarul nr.9 - Pruncul 2011
2014
17. Trecerea cazangeriilor instituţiilor Ministerul Justiţiei,
penitenciare la funcţionare cu gaze Ministerul Finanţelor
naturale la:
Penitenciarul nr.3 - Leova 2008
Penitenciarul nr.5 - Cahul 2011
Penitenciarul nr.17 - Rezina 2011
Penitenciarul nr.10 - Goian 2010
Penitenciarul nr.6 - 2010
Soroca
18. Construcţia unei sonde de apă potabilă în 491,1 2006 Ministerul Justiţiei,
Penitenciarul nr.1 - Taraclia Ministerul Finanţelor,
Ministerul Economiei
şi Comerţului,
Ministerul Sănătăţii şi
Protecţiei Sociale
19. Construcţia (reconstrucţia) staţiei de Ministerul Justiţiei,
iepurare la: Ministerul Finanţelor
Penitenciarul nr.3 - Leova (staţia de 887,5 2005 Ministerul Sănătăţii
pompare a apelor reziduale) 18,1 2006
Penitenciarul nr.1 - Taraclia 2008
39
Penitenciarul nr.2 - Lipcani 2008
Penitenciarul nr.10 - Goian 2009
Penitenciarul nr.6 - Soroca 2016
Penitenciarul nr.18 - Brăneşti 2017
20. Reparaţia capitală a reţelelor şi utilajului Ministerul Justiţiei,
electric la: Ministerul Finanţelor
Penitenciarul nr.4 - Cricova 2008
Penitenciarul nr.15 - Cricova 2009
Penitenciarul nr.9 - Pruncul 2011
Penitenciarul nr.18 - Brăneşti 2010
Penitenciarul nr.17 - Rezina 2013
21. Asigurarea cu unităţi de transport special 200 2007 Ministerul Justiţiei,
pentru necesităţile sistemului penitenciar 2008-2015 Ministerul Finanţelor
V. Asistenţa medicală
22. Perfecţionarea medicilor sistemului 12 2004 Ministerul Justiţiei,
penitenciar la catedrele de perfecţionare 9 2005 Ministerul Finanţelor
ale Ministerului Sănătăţii 15 2006 Ministerul Sănătăţii
12 2007
2008-2013
23. Implementarea în instituţiile curative ale 600 2004 Ministerul Justiţiei,
penitenciarelor a măsurilor moderne de 600 2005 Ministerul Sănătăţii
profilaxie a contaminării colaboratorilor şi 600 2006
deţinuţilor cu tuberculoză, precum şi a 600 2007
tratamentului antituberculos, conform 2008-2013
strategiei DOTS şi DOTS+
24. Deschiderea spitalului de tuberculoză din 700 2004 Ministerul Justiţiei,
cadrul Penitenciarului nr.17 - Rezina 1129,1 2005 Ministerul Sănătăţii şi
pentru tratamentul bolnavilor de 800 2006 Protecţiei Sociale,
tuberculoză cu polichimiorezistenţă 1300 2007 Ministerul Finanţelor
25. Modernizarea echipamentului şi utilajului 1255 2007 Ministerul Justiţiei,
medical din penitenciare 2008-2013Ministerul Finanţelor,
Ministerul Sănătăţii
VI. Reorganizarea activităţii educative cu condamnaţii
26. Crearea unei baze metodice psiho- 2005 Ministerul Justiţiei,
diagnostice şi a unui laborator de asistenţă Ministerul Finanţelor
psihologică în incinta Penitenciarului nr.4
- Cricova
27. Asigurarea bibliotecilor instituţiilor 12 2004 Ministerul Justiţiei,
penitenciare cu literatură juridică, artistică 9,7 2005 Ministerul Finanţelor
şi religioasă, pentru ridicarea nivelului de 12 2006
cunoştinţe juridice şi dezvoltarea 12 2007
intelectuală şi cultural-artistică a 2008-2013
deţinuţilor, inclusiv asigurarea cu ediţii
40
periodice
28. Elaborarea şi implementarea programelor - 2006- Ministerul Justiţiei,
educative, psihosociale şi sportive pentru 2013 Ministerul Educaţiei şi
diferite categorii de condamnaţi Tineretului
29. Dezvoltarea penitenciarelor şi dotarea 2008-2013 Ministerul Justiţiei,
tehnico-materială, pentru desfăşurarea Ministerul Finanţelor
activităţilor socioeducative cu deţinuţii
30. Deschiderea şi dotarea tehnico-materială a 2008-2010 Ministerul Justiţiei,
încăperilor din penitenciare pentru Ministerul Finanţelor
desfăşurarea activităţilor
psihocorecţionale cu deţinuţii
31. Asigurarea tuturor penitenciarelor cu - 2007-2008 Ministerul Justiţiei,
asistenţi sociali care vor desfăşura Ministerul Finanţelor
activităţi de probaţiune cu deţinuţii
32. Crearea unor clase de instruire Ministerul Justiţiei,
profesională pentru deţinuţii din Ministerul Finanţelor,
penitenciarele: Ministerul Educaţiei şi
nr.1 - Taraclia 2008 Tineretului
nr.3 - Leova 2009
nr.18 - Brăneşti 2010
33. Crearea claselor de instruire secundară Ministerul Justiţiei,
generală pentru minorii din Ministerul Finanţelor,
penitenciarele: Ministerul Educaţiei şi
nr.5 - Cahul 2008 Tineretului
nr.7 - Rusca 2009
nr.11 - Bălţi 2010
nr.13 - Chişinău 2011
nr.17 - Rezina 2012
VII. Perfecţionarea formelor de încadrare în cîmpul muncii a condamnaţilor
34. Dezvoltarea bazei tehnico-materiale şi 15 2004 Ministerul Justiţiei,
asigurarea cu cadre didactice a şcolilor 20 2005 Ministerul Finanţelor
de meserii din cadrul sistemului 30 2006
penitenciar 45 2007
2008-2013
VIII. Resurse umane şi pregătirea cadrelor
35. Crearea site-ului Departamentului 2007-2008 Ministerul Justiţiei,
instituţiilor penitenciare şi a organului de Ministerul Finanţelor
presă al sistemului penitenciar, inclusiv cu
atragerea donatorilor
36. Dezvoltarea relaţiilor dintre instituţiile - 2007-2013 Ministerul Justiţiei
sistemului penitenciar şi cele ale
sistemelor penitenciare din ţările-membre
ale Consiliului Europei şi Uniunii
Europene, cu stabilirea relaţiilor de
41
parteneriat penitenciar-penitenciar
37. Crearea condiţiilor de întreţinere şi 2008-2013 Ministerul Justiţiei,
instruire a cursanţilor Centrului instructiv Ministerul Finanţelor,
al Departamentului instituţiilor Ministerul Educaţiei şi
penitenciare, asigurarea tehnico-materială Tineretului
şi reparaţia edificiilor acestuia
38. Promovarea metodei pregătirii iniţiale şi - Anual Ministerul Justiţiei
perfecţionării obligatorii a personalului
sistemului penitenciar în Centrul
instructiv al Departamentului instituţiilor
penitenciare şi în Centrul pentru
pregătirea şi perfecţionarea cadrelor din
sistemele Ministerului Justiţie şi
Procuraturii Generale; elaborarea
programelor de pregătire a cadrelor în
sistemul penitenciar
39. Perfecţionarea cadrelor didactice ale - Anual Ministerul Justiţiei,
Centrului instructiv al Departamen-tului Ministerul Educaţiei şi
instituţiilor penitenciare, ale şcolilor de Tineretului
instruire secundară generală şi de meserii
din cadrul sistemului penitenciar la
Institutul de Perfecţionare a Cadrelor
Didactice
40. Perfectarea şi semnarea acordurilor - Anual Ministerul Justiţiei,
bilaterale privind pregătirea cadrelor Ministerul Afacerilor
pentru sistemul penitenciar în instituţiile Externe şi Integrării
de învăţămînt specializate ale altor ţări Europene,
Ministerul Finanţelor,
Ministerul Educaţiei şi
Tineretului
41. Îmbunătăţirea condiţiilor de muncă ale 150 2005 Ministerul Justiţiei,
personalului 200 2006 Ministerul Finanţelor
2008-2010
42. Elaborarea unui program de asistenţă 40 2005 Ministerul Justiţiei
psihologică a personalului; amenajarea în 41 2006 Ministerul Finanţelor
instituţiile penitenciare a încăperilor 60 2007 Ministerul Educaţiei şi
pentru efectuarea lucrărilor de 2008 Tineretului.”
psihocorecţie şi relaxarea emoţională a
colaboratorilor
42
va permite perfecţionarea şi dezvoltarea atît a cadrului legislativ, cît şi a celui
organizaţional-juridic de funcţionare a sistemului penitenciar, ceea ce va avea ca efect
eficientizarea activităţii organelor şi instituţiilor lui.
Introducere
Comunitatea fiecărui penitenciar luat aparte constituie o lume anonima, de oameni privaţi
de prestigiu social, cu conştiinţa minorităţilor lor. Acesta este punctul de vedere al societăţii
bazate pe normativitate sociala. Deoarece o mare parte din deţinuţi şi foşti deţinuţi nu sunt
în deplinul acord al acestei viziuni.
Specifica mediului de detenţie este lipsa de libertate, o chestiune sociala ce împiedică cazuri
de devianţa sau inadaptare, o realitate prezenta caracteristica societăţii din toate timpurile
până în prezent.
- criterii de separare;
- drepturi;
- obligaţii;
43
- activităţi culturale educative.
- tipul de deţinuţi;
- grupul de deţinuţi;
- personalul penitenciar.
Pe baza acestor 3 elemente sunt mai multe sisteme penitenciare începând cu:
Sistemul Pensilvania din oraşul american Philadelphia unde a fost folosit din 1790,
cunoscut ca sistem celular sub 2forme:
a) sistem celular absolut: unde deţinuţii erau obligaţi să păstreze o tăcere totala, nu
comunicau cu nimeni, erau scoşi la plimbare separat.
b) Sistem celular de separaţiune: deţinuţii izolaţi unul de altul, puteau comunica doar cu
personalul închisorii.
Sistemul Aubirian creat în 1820 în Aubira cunoscut sub numele de "silance sistem":
deţinuţii stau izolaţi în celule doar noaptea, ziua muncesc în comun, păstrând tăcere.
Sistemul Reformator aplicat în 1876 la penitenciarul Almira din New - York.
Pedeapsa nu avea termen fix: nu depindea de gravitatea faptei comise, ci de compararea
deţinutului pe timpul executării pedepsei. Deţinuţii erau împărţiţi în trei clase: cine
atingea prima clasa, cea mai buna considerata, după şase luni era eliberat condiţionat.
După jumătate de an de libertate, eliberarea devenea definitiva. Sistemul Progresiv de la
izolare si disciplina severa la drepturi si activităţi diverse într-o atmosfera de încredere; are
3 forme:
a) englez: într-o perioada de 8 - 12 luni deţinutul era sever izolat ziua si noaptea; în a doua
perioada era ţinut separat noaptea iar ziua lucra în comun cu ceilalţi deţinuţi; în ultima
perioada, deţinutul era eliberat provizoriu, dărm supraveghiat;
44
a) regionale: pentru preventivi;
f) pentru bărbaţi;
g) pentru femei;
h) pentru minor.
Înregistrarea :
c) Persoanele închise pentru datorii sau condamnaţi la o altă formă de închisoare civilă,
45
trebuie să fie separaţi de deţinuţii pentru infracţiuni penale.
Încăperi de deţinere :
Celule sau camerele destinate izolării nocturne nu vor fi ocupate decât de un singur
deţinut. Pentru motive speciale cum ar fi din cauza unei supraaglomerări temporare
administraţia centrală a închisorii poate face excepţii de la această regulă, totuşi va trebui să
se evite ca să stea doi deţinuţi în câte o celulă sau cameră individuală.
În caz că se recurge la dormitoare, acestea trebuie să fie ocupate de către deţinuţi
selecţionaţi cu îngrijire şi recunoscuţi apţi să fie cazaţi în aceste condiţii. Noaptea ei vor fi
supuşi unei supravegheri regulate, adaptată tipului de aşezământ respectiv.
Încăperile de deţinere şi în special acelea care sunt destinate deţinuţilor în timpul nopţii,
trebuie să corespundă exigenţelor de igienă, ţinându-se cont de climă, mai ales în ceea ce
priveşte cubajul de aer, suprafaţa minimă, iluminatul, încălzirea şi ventilaţia.
a) ferestrele trebuie să fie suficient de mari pentru ca deţinuţii să poată citi şi munci la
lumina naturală, amplasarea acestor ferestre trebuie să permită pătrunderea de aer proaspăt
şi aceasta chiar dacă este sau nu ventilaţie artificială;
b) lumina artificială trebuie să fie suficientă pentru a permite deţinutului să citească sau să
muncească fără să-şi strice vederea.
Instalaţiile de baie şi duş trebuie să fie suficiente pentru ca fiecare deţinut să aibă
posibilitatea şi să fie obligat să le folosească la o temperatură adecvată climatului şi atât de
des pe cât o cere igiena generală conform anotimpului şi regiunii geografice, dar cel puţin o
dată pe săptămână într-o climă temperată.
Toate încăperile frecventate regulat de deţinuţi trebuie menţinute în perfectă stare şi curate.
Igiena personală :
Îmbrăcămintea şi aşternutul :
Fiecare deţinut care nu are dreptul să poarte hainele sale personale trebuie să
primească îmbrăcămintea care să fie adecvată climatului şi în cantitate suficientă pentru a-l
menţine sănătos. Această îmbrăcăminte nu are voie să fie în nici un fel degradată sau
46
umilitoare.
Toate hainele trebuie să fie curate şi în bună stare. Lenjeria de corp trebuie să fie
schimbată şi spălată atât de des cât este necesar pentru menţinerea igienei.
În cazuri excepţionale, când deţinutul iese din aşezământ cu aprobare, trebuie să i se
permită să poarte îmbrăcămintea sa personală sau haine care nu atrag atenţia.
Când li s-a permis deţinuţilor să poarte hainele lor personale, trebuie să se dea ordin în
momentul intrării acestora în aşezământ, pentru a se lua măsuri ca acestea să fie curate şi
utilizabile.
Alimentaţia :
Fiecărui deţinut care nu este ocupat cu o muncă în aer liber, şi se va asigura, dacă
vremea o permite, o oră cel puţin pe zi, pentru exerciţii fizice, adecvate, în aer liber.
Tinerii deţinuţi şi ceilalţi deţinuţi cărora vârsta şi condiţia fizică le permit, trebuie să
primească în timpul perioadei rezervate exerciţiilor fizice, o educaţie fizică şi recreativă. În
acest scop li se vor pune la dispoziţie terenul, instalaţiile şi echipamentul.
Asistenţa medicală :
Fiecare aşezământ penitenciar trebuie să dispună cel puţin de serviciile unui medic
calificat, care trebuie să aibă cunoştinţe în psihiatrie. Asistenţa medicală trebuie organizată
în legătură strânsă cu administraţia generală a Serviciului sănătăţii
comunităţii sau naţiunii. Ea trebuie să cuprindă un serviciu de psihiatrie pentru diagnostic şi
dacă este cazul pentru tratamentul cazurilor de deficienţă mintală.
În caz că se permite mamelor deţinute a-şi păstra sugarii, trebuie să se ia măsuri pentru a se
crea creşe înzestrate cu personal calificat unde sugarii să fie ţinuţi în timpul când nu sunt în
47
îngrijirea mamelor lor.
Medicul trebuie să examineze fiecare deţinut cât mai curând posibil după intrarea sa şi
ulterior, atât de des cât este necesar, în special în vederea depistării existenţei posibile a
unei maladii fizice sau mintale şi să ia toate măsurile necesare, să asigure separarea
deţinuţilor suspecţi a fi atinşi de maladii infecţioase sau contagioase, să descopere
deficienţele fizice sau mintale care ar putea fi un obstacol la reclasare şi să determine
capacitatea fizică de muncă a fiecărui deţinut.
e) respectarea regulilor privind educaţia fizică şi sportivă când aceasta este organizată cu un
personal nespecializat.
Ordinea şi disciplina trebuie să fie menţinute cu fermitate dar fără a se aduce un plus de
restricţii faţă de cât este necesar pentru menţinerea securităţii şi a unei vieţi în comun bine
organizate.
Punctele următoare trebuie întotdeauna să fie determinate, fie prin lege, fie printr-un
regulament, de autoritatea administrativă competentă:
48
a) atitudinea care constituie o infracţiune disciplinară;
Instrumentele de constrângere ca: lanţuri, cătuşe, fiare, cămăşi de forţă, nu trebuie să fie
aplicate ca sancţiuni. Lanţurile şi fiarele nu vor fi folosite nici ca mijloace de constrângere.
Celelalte instrumente de constrângere nu pot fi folosite decât în cazurile următoare:
c) La ordinul directorului, dacă celelalte mijloace de a stăpâni un deţinut au dat greş, pentru
a-l împiedica de a-şi produce o vătămare sau de a vătăma pe o altă persoană, sau de a
produce pagube; în aceste cazuri directorul trebuie să consulte de urgenţă medicul şi să
raporteze autorităţii administrative superioare.
49
regimul deţinuţilor din categoria sa, regulile disciplinare ale aşezământului, mijloacele
autorizate pentru obţinerea informaţiilor şi formularea plângerilor şi cu privire la toate
celelalte puncte care pot fi necesare pentru a-i permite să cunoască drepturile şi obligaţiile
sale şi de a se adapta vieţii din penitenciar.
Deţinuţilor originari din ţări străine trebuie să li se acorde înlesniri raţionale pentru a
comunica cu reprezentanţii lor diplomatici şi consulari.
În ceea ce priveşte deţinuţii originari din state care nu au reprezentanţi diplomatici
sau consulari în ţară ca şi refugiaţii şi apatrizii, acestora trebuie să li se acorde aceleaşi
înlesniri de a se adresa reprezentanţilor diplomatici ai statului care este însărcinat cu
interesele lor, sau oricărei autorităţi naţionale sau internaţionale care are misiunea de a-i
proteja.
Deţinuţii trebuie să fie ţinuţi în mod regulat la curent cu evenimentele cele mai importante,
fie prin lectura ziarelor zilnice, periodice sau a publicaţiilor penale speciale, fie prin
emisiunile radiofonice, conferinţe sau orice alt mijloc analog, autorizat sau controlat de
către administraţie.
Biblioteca :
Fiecare aşezământ trebuie să aibă o bibliotecă pentru uzul tuturor categoriilor de deţinuţi,
dotată suficient cu cărţi instructive şi recreative. Deţinuţii trebuie să fie încurajaţi s-o
folosească cât mai mult posibil
Religia :
În caz de deces sau de boală gravă, de accident grav sau transferare a deţinutului
într-un aşezământ pentru bolnavi mintali, directorul trebuie să informeze imediat soţia
(soţul) dacă deţinutul este căsătorit sau ruda cea mai apropiată şi în orice caz câte o
persoană indicată de deţinut pentru a fi informată.
Un deţinut trebuie să fie informat imediat despre decesul sau boala gravă a unei rude
apropiate. În caz de boală periculoasă a unei astfel de persoane, în caz că împrejurările
permit aceasta, deţinutul va trebui să fie lăsat să se ducă la căpătâiul celui bolnav, fie sub
escortă, fie liber.
Orice deţinut va avea dreptul de a informa imediat familia despre detenţia sa sau
despre transferarea sa la un alt loc de deţinere.
Transferarea deţinuţilor :
În caz că deţinuţii sunt aduşi în locul de deţinere sau sunt scoşi din acesta, ei trebuie
să fie cât mai puţin expuşi vederii, publicului şi trebuie luate măsuri pentru a-i proteja de
insulte, curiozitatea publicului şi de orice fel de publicitate.
Transportul deţinuţilor în condiţii proaste de aerisire sau iluminat sau prin orice
mijloc care le-ar produce o suferinţă fizică trebuie interzise.
51
Transportul deţinuţilor trebuie să se facă pe cheltuiala administraţiei şi în condiţii
egale pentru toţi deţinuţii.
Personalul de penitenciar :
Raporturile cu exteriorul:
Detinutii si internatii au dreptul sa aiba vizite la vedere cu familia sau cu diverse persoane
atunci cand exista motive intemeiate , in afara de aparator si cu cel care garanteaza
drepturile detinutilor. In timpul vizitei, care se desfasoara in locuri spacial amenajate, fara
spatii despartitoare si sub controlul vizual dar non auditiv al personalului de politie
penitenciara, detinutul trebuie sa aiba un comportament corect; in caz contrar, poate sa i se
intrerupa vizita. Orice detinut aflat in regim obisnuit, are dreptul la sase vizite pe luna,
fiecare pentru maxim o ora, si cu nu mai mult de trei persoane odata. Detinutul are dreptul
si la convorbiri telefonice cu familia si cei cu care convietuia si, in cazuri particulare, pentru
motive demonstrate , cu persoane
diverse; aceste convorbiri sunt permise o data pe saptamana, pentru o durata maxima de 10
minute fiecare, de asemenea la intoarcerea in institutie din permisie. Cheltuielile sunt
53
suportate de detinut. Reguli mai stricte sunt prevazute pentru regimurile speciale. Cererea
trebuie sa fie adresata, pentru acuzati, Autoritatii Judiciare care a deschis procesul; pentru
condamnati chiar si cu sentinta de gradul unu si pentru internati, in schimb, acesta va fi
inaintata directorului institutiei. Corespondenta poate fi primita in inchisoare fara limitari in
regimul obisnuit; cea adresata de detinut aparatorilor, membrilor Parlamentului,
reprezentantelor diplomatice sau consulare ale tarilor de origine, organismelor care
tuteleaza drepturile omului, nu poate sa fie supusam niciunei limitari. Fiecare detinut poate
sa primeasca patru pachete pe luna, nu mai grele de 20 de kg, fie cu ocazia vizitelor, fie
trimise prin posta atunci cand in ultimele cincisprezece zile nu a avut vizite. Este asigurata
legatura detinutilor cu propriile familii. Familiei trebuie sa i fie comunicat transferul la o
alta structura de detentie. Detinutul are dreptul sa indice membrii familiei carora sa le fie
comunicat de urgenta decesul sau o infirmitate grava, si in raport cu care vrea sa primeasca
informatii. Detinutii si internatii au dreptul sa si exercite votul cu ocazia consultarilor
electorale intr un centru de votare special, inaite de a declara ca vor sa si l exercite,
adresata, in termen de trei zile pana la inceperea votului, Primarului locului unde se gaseste
institutia. Este permis sa se foloseasca un aparat radio personal, cat si computer si dvd uri,
pe motiv de studiu sau munca.
copii mici:
pentru mamele care alapteaza proprii copii pana la varsta de un an; condamnatelor si
internatelor li se poate aproba ingrijirea si asistenta in exterior a copiilor de varsta mai mica
de 10 ani; este asigurata gestantelor si mamelor cu copii asistenta adecvata de catre medici
specialisti, obstetricieni si operatori in puericultura si detinutele sunt cazate in locuri
adecvate.
Deținuții străini:
Detinutii straini au dreptul sa ceara ca autoritatile consulare ale propriei tari sa fie informate
despre arest, sa primeasca copia extraselor de lege in propria limba, sa dea telefoane si
vizite cu ajutorul unui interpret. Au dreptul sa si satisfaca propriile obiceiuri alimentare si
cerintele vietii religioase si spirituale proprii. Detinutii straini care trebuie sa si ispaseasca
pedeapsa, sau restul, mai mica de doi ani, au dreptul sa fie expulzati in tara lor de origine.
Cu condamnarea penala poate sa fie aplicata masura de siguranta a expulzarii, efectuata
dupa ce a ispasit pedeapsa definitiva. In orice caz, nu poate fi expulzat detinutul care in tara
sa de origine risca sa suporte persecutari pentru motive rasiale, politice, religioase, de sex,
limba, cetatenie, etc. Detinutul poate cere transferul in tara in care are cetatenie pentru a si
54
ispasi pedeapsa mai mare de sase luni primita in Italia; respectiva cerere trebuie prezentata
Ministrului Justitiei din Italia sau, daca fapta constituie infractiune in ambele tari,
Ministrului de Justitie al statului al carui cetatean este.
Căile de constrângere:
Folosirea lanţurilor sau fiarelor este interzisă. Cătuşe, cămăşi de forţă şi alte obiecte de
constrângere nu vor fi niciodată aplicate drept pedeapsă. Ele nu vor fi folosite
a) dacă este necesar, ca o măsură de precauţie împotriva evadării în timpul unui transfer,
fiind însă înlăturate atunci când deţinutul apare în faţa unei autorităţi judiciare sau
administrative dacă autoritatea nu hotărăşte altfel;
scopul protejării unui deţinut de la încercări de automutilare, rănirea celorlalţi sau pentru
paragraful precedent vor fi hotărâte prin lege sau prin regulament. Astfel de mijloace nu
2) Deţinuţii atinşi de alte afecţiuni sau anormalităţi mintale trebuie să fie ţinuţi sub
observaţie şi trataţi în instituţii specializate subordonate unei conduceri medicale.
3) În timpul şederii lor în închisoare, aceste persoane trebuie să fie sub supravegherea
specială a unui medic.
55
Principiile generale au scopul de a arăta în continuare felul în care urmează a fi
administrate instituţiile penale pentru realizarea obiectivelor propuse în corespundere cu
declaraţia făcută în Observaţia Preliminară 1 a prezentului text.
Întemniţarea sau alte măsuri care duc la separarea infractorului de lumea înconjurătoare
este o pedeapsă chiar prin faptul că persoana se lipseşte de dreptul la auto-determinare prin
privarea lui de libertate. De aceea sistemul penitenciar, cu excepţia unor acţiuni justificate
întreprinse pentru menţinerea disciplinei, nu trebuie să agraveze suferinţele inerente unei
asemenea situaţii.
Scopul şi justificarea unei condamnări la închisoare sau a altei măsuri similare este cel
de a proteja societatea de crime. Acest lucru poate fi obţinut doar atunci când perioada de
închisoare este folosită pentru a se asigura că după ieşirea din ea şi întoarcerea în societate
infractorul va dori şi va fi în stare să ducă o viaţă normală şi să respecte legea.
În acest sens, instituţia penitenciară trebuie să folosească toate forţele şi formele de
asistenţă remediale, educaţionale, morale şi spirituale potrivite şi adecvate
comportamentului cu deţinuţii, şi trebuie să se străduie să le aplice în conformitate cu
cerinţele individuale ale deţinuţilor.
În regimul instituţiilor penitenciare trebuie minimizate orice diferenţă care ar deosebi
viaţa din închisoare de cea de la libertate.
(2) Înainte de expirarea pedepsei, este de dorit de întreprins paşii necesari pentru a-i asigura
deţinutului o reintegrare treptată în societate. Acest scop poate fi atins, în dependenţă de
caz, printr-un regim de pre- eliberare organizat în aceeaşi instituţie sau în una similară, în
care deţinuţii să fie eliberaţi, însă să continuie a fi sub controlul unor organe speciale (nu
poliţia) şi care trebuie combinate cu nişte măsuri de ajutor social.
(2) Aceste instituţii nu trebuie să aplice acelaşi grad de securitate pentru toate grupurile ci
în dependenţă de fiecare grup în parte. Instituţiile cu regim deschis nu au un regim de
securitate fizică, ci se bazează pe auto-disciplina deţinuţilor şi se strădue să ofere cele mai
favorabile condiţii pentru reabilitarea deţinuţilor bine selectaţi.
56
(3) Este de dorit ca numărul deţinuţilor din închisorile cu regim închis să nu fie prea mare
pentru ca să nu împiedice individualizarea tratamentului. În unele ţări se consideră că
numărul lor nu trebuie să depăşească cinci sute de persoane. În instituţiile cu regim deschis
de asemenea numărul persoanelor trebuie să fie cât mai mic posibil.
(4) Pe de o parte, nu este de dorit de a păstra instituţiile foarte mici, pentru că ele nu pot fi
aprovizionate pe deplin cu cele necesare.
Tratamentul (comportamentul)
(3) Toate rapoartele şi alte documente relevante trebuie să fie adunate într-un dosar
personal. Acest dosar va fi reînnoit când este cazul şi păstrat ca să poată fi oricând la
dispoziţia persoanelor responsabile.
Clasificarea şi individualizarea
(a) De a-i separa de ceilalţi pe deţinuţiii care în baza dosarului penal sau a caracteristicelor
negative pot avea o influienţă nedorită asupra celorlalţi deţinuţi;
(b) De a-i separa în grupuri pentru a facilita tratamentul lor privind reabilitarea socială.
Pe cât este posibil, pentru diferite categorii de deţinuţi trebuie folosite instituţii
sau secţii separate.
Pe cât este posibil, după ce deţinutul a fost admis în instituţie şi s-a făcut un
57
studiu al personalităţii lui, trebuie elaborat programul individual de tratare ţinând-use cont
de necesităţile individuale, capacităţi, aşteptări.
Privilegii
Munca
(3) Munca suficientă şi folositoare în cadrul închisorilor are menirea de a-i ţine pe deţinuţi
activi pe parcursul unei zile obişnuite.
(4) Pe cât este posibil, această muncă trebuie să menţină sau chiar să dezvolte abilitatea
deţinutului de a-şi câştiga existenţa într-un mod cinstit după eliberare.
(5) Instruirea profesională este foarte binevenită pentru deţinuţii care vor putea mai apoi s-o
folosească în viaţă, şi în special pentru minori.
(2) Interesele deţinuţilor şi instruirea lor profesională nu trebuie să fie subordonate scopului
de a obţine profit din activităţile în cadrul instituţiilor.
(2) Dacă deţinuţii sunt încadraţi în munci necontrolate de administraţie, ei trebuie să fie
mereu supravegheaţi de către personalul instituţiei. Dacă munca nu este efectuată pentru
unele departamente guvernamentale, persoanele care vor beneficia de rezultatele acestei
munci, trebuie să plătească administraţiei instituţiei salarii depline în dependenţă de
volumul de lucru îndeplinit de deţinuţi.
58
respectate le acelaşi nivel şi în instituţii.
(2) Vor fi luate măsurile necesare pentru a proteja deţinuţii împotriva accidentelor de
muncă şi bolilor profesionale, în condiţii nu mai puţin favorabile decât cele prevăzute de
lege pentru lucrătorii liberi.
Ziua şi săptămîna maximă de lucru pentru deţinuţi trebuie să fie stabilită de lege
sau de regulamentul administrativ, ţinându-se cont de regulile şi obiceiurile locale de care
se conduc lucrătorii liberi.
(2) Orele de lucru vor fi stabilite în aşa mod ca să lase o zi liberă şi timp îndeajuns pentru
educaţie şi alte activităţi necesare, ca parte componentă a reabilitării deţinuţilor.
(2) Deţinuţii au dreptul de a cheltui o parte din bani, în limitele prevăzute de lege, pentru
necesităţile proprii şi pentru a trimite o parte din bani familiilor lor.
(3) Sistemul trebuie de asemenea să prevadă ca o parte din venituri să fie puse de o parte de
către administraţia instituţiei pentru a putea fi acordată deţinutului la eliberarea din
închisoare.
Educaţia şi recreaţia
(2) Pe cât este posibil, educarea deţinuţilor trebuie să se integreze în sistemul educaţional
naţional, astfel încât după eliberarea din închisoare deţinuţii să poată să-şi continuie studiile
fără nici o dificultate.
59
necesităţilor, toate documentele şi actele necesare, să se asigure că foştii deţinuţi au locuinţă
şi serviciu, sunt alimentaţi şi îmbrăcaţi adecvat anotimpului, sau dacă au bani suficienţi
pentru a ajunge la locul de trai şi cu ce trăi o perioadă de timp după eliberare.
(2) Reprezentanţii acestor agenţii trebuie să aibă acces la instituţiile date şi la deţinuţi
pentru a putea discuta cu ei chiar din primele zile de detenţie.
Persoanele care sunt demente sau bolnave mintal nu trebuie să fie ţinute în
închisori şi trebuie făcute toate aranjamentele pentru a le transfera în instituţii speciale cât
mai curând.
(2) Deţinuţii care suferă de alte boli mintale sau anomalii trebuie să fie tratate şi îngrijite în
instituţii speciale de către medici calificaţi.
(3) Pe parcursul aflării lor în închisoare, ei se vor afla mereu în atenţia şi grija medicului din
instituţie.
(4) Serviciul medical sau psihiatric este acordat tuturor persoanelor bolnave din instituţii
sau care au nevoie de tratament.
Persoanele reţinute sau închise pe motivul că ar fi comis o infracţiune, care se află fie la
sectoarele de poliţie, fie la secţiile de detenţie preventivă, dar încă nu au fost declarate
vinovate, se vor referi în continuare la categoria “ deţinuţi ne-judecaţi”.
(2) Persoanele nedeclarate vinovate pot fi inocente şi de aceea trebuie să fie tratate în modul
corespunzător.
(3) Fără prejudicii faţă de normele juridice referitoare la libertatea individuală, deţinuţii
nejudecaţi trebuie să beneficieze de un regim special de tratament, care să se conducă de
regulile descrise mai jos.
(2) Deţinuţii nejudecaţi, care sunt minori, trebuie să fie ţinute separat de cei adulţi şi chiar
în instituţii separate.
(2) Dacă persoana va purta o haină din închisoare, ea trebuie să fie diferită de cea a
deţinuţilor condamnaţi.
D.DEŢINUŢII CIVILI
În ţările unde legislaţia prevede detenţia pentru datorii sau alte infracţiuni ne-
criminale, persoanele închise nu trebuie să fie supuse restricţiilor sau severităţilor, decât
dacă aceasta este necesar pentru menţinerea disciplinei şi ordinei. Tratamentul lor nu
trebuie să fie mai puţin favorabil decât cel al deţinuţilor nejudecaţi, cu excepţia că ei pot fi
obligaţi să lucreze.
III. Reguli minime ale ONU cu privire la administrarea justiţiei pentru minori
Introducere
Regulile minime ale ONU cu privire la administrarea justiṭiei pentru minori sunt formulate
astfel încît sӑ fie aplicate in diferite sisteme juridice ṣi în acelaṣi timp ,sӑ fixeze normele
minimale pentru tratamentul delincvenṭilor juvenili,oricare ar fi definirea lor ṣi oricare ar fi
sistemul care li se aplicӑ. Aceste Reguli trebuie sӑ fie întotdeauna aplicate imparṭial ṣi farӑ
nici un fel de deosebire. Mileniul trei reclamă necesitatea elaborarării unor strategii în
continuă modificare de autoevaluare şi autoperfecţionare a societăţii.
Principiile generale
1. Complexitatea - aceste Principii au în vedere aproape toate domeniile sociale: cele trei
medii principale cuprinse în procesul de socializare (familia, ṣcoala ṣi comunitatea);
Caracterul complex al Principiilor de la Riyadh este dat ṣi de legӑtura care existӑ între ele ṣi
Convenṭia O.N.U. privind drepturile copilului (1989). Încӑ o datӑ complexitatea este una
dintre caracteristicile principale. Scopul avut în vedere este îmbunӑtӑṭirea situaṭiei
generale a copiilor. Mai mult, Principiile pun accentual pe importanṭa unor asemenea
politici în cazul prevenirii criminalitӑṭii.
62
constituie, desigur, expresia abordӑrii active a prevenirii.
urmӑreṣte salvarea acestora, ea însӑṣi fiind rezultatul imaginii copilului care dominӑ în
prezent, situaṭia copiilor lumii nu s-a îmbunӑtӑṭit prea mult. În ceea ce priveṣte latura
pozitivӑ, oamenii pun accentul, printre altele, pe principiul ontologic cӑ copilul este în
primul rând o fiinṭӑ umanӑ, ṣi nu un obiect. Aceastӑ discuṭie are loc în aproape toate
domeniile de interes social ṣi juridic care îl au în vedere pe copil. Una dintre aceste
tendinṭe indicӑ respectul tot mai mare pentru statutul social ṣi juridic deplin al copilului:
copilul ca participant cu drepturi depline în societate. Principiile de la Riyadh sunt exemple
foarte bune pentru felul în care aceastӑ tendinṭӑ specificӑ poate sӑ fie reflectatӑ de lege.
Principiile O.N.U. privind prevenirea delincvenṭei juvenile sunt importante din mai multe
puncte de vedere. Eforturile
Principii fundamentale
4. Procedurile în faṭa oricӑrei autoritӑṭi vor fi conduse spre apӑrarea binelui minorilor ṣi
63
într-o manierӑ care-i permite sӑ participe ṣi sӑ se exprime în mod liber.
5. Privarea de libertate va trebui impusӑ numai dupӑ o atentӑ verificare, pentru o perioadӑ
minimӑ ṣi numai pentru infracṭiuni grave.
8. Atât personalul, cât ṣi poliṭiṣtii care lucreazӑ cu cazuri în care sunt implicaṭi minori va
trebui sӑ beneficieze de o pregӑtire specializatӑ continuӑ.
10. Eliberarea va fi luatӑ în considerare atât la arestare, cât ṣi cu prima ocazie posibilӑ
dupӑ aceasta.
Perspective fundamentale
Limita răspunderii penale variază destul de mult după epoci şi culturi. Atitudinea
modernă constă în întrebarea dacă un copil poate suporta consecinţele morale şi
psihologice ale răspunderii penale, adică dacă un copil, ţinându-se cont de capacitatea sa
de discernământ şi de înţelegere, poate fi făcut responsabil de un comportament esenţial
64
antisocial. Dacă vârsta răspunderii penale este fixată prea jos sau dacă nu există deloc o
vârstă – limită, atunci noţiunea nu mai are sens. În general, există o relaţie strânsă între
noţiunea de răspundere pentru un comportament delictual sau criminal şi celelalte
drepturi şi responsabilităţi sociale (de exemplu, situaţia matrimonială, majoritatea civilă,
etc). Sistemul de justiţiei pentru minori caută să asigure bunăstarea minorilor şi face aşa
fel încât reacţia faţă de delincvenţii juvenili să fie întotdeauna corespunzătoare
circumstanţelor delincvenţelor şi delictelor.
Drepturile minorilor
Dreptul minorilor la protejarea vieţii sale particulare poate fi respectat în toate stadiile în
scopul de a fi evitată cauzarea de daune printr-o publicitate iniţială şi prin încadrarea
penală. În principiu, nu trebuie publicată nici o informaţie care să poată duce la
identificarea delincventului juvenil. Tinerii sunt sensibili, în special, la încadrarea penală.
Cercetările criminologice din acest domeniu au demonstrat efectele periculoase (de toate
felurile) rezultând din faptul că tinerii sunt o dată pentru totdeauna încadraţi ca
„delincvenţi” sau „criminali”. Astfel, tinerii trebuie protejaţi de efectele nocive ale
publicării în presă a unor informaţii referitoare la problema acestora,trebuie protejat şi
respectat interesul individului. Nici o dispoziţie a prezentului Ansamblu de reguli nu
trebuie să fie interpretată ca excluzând aplicarea Ansamblului de reguli minime privind
tratamentul deţinuţilor, adoptat de Organizaţia Naţiunilor Unite, ca şi a altor documente şi
reguli privitoare la drepturile omului recunoscute de comunitatea internaţională şi
referitoare la tratamentul şi protecţia tinerilor.
3.Urmarirea judiciarӑ
Din clipa în care un minor este arestat, sunt informaţi părinţii sau tutorele său imediat sau,
dacă aceasta nu este posibil, în cel mai scurt timp. Judecătorul sau orice alt funcţionar sau
organ competent examinează fără întârziere problema eliberării. Contactele dintre
organele de urmărire şi tânărul delincvent sunt stabilite astfel încât să fie respectat
statutul juridic al minorului, favorizându-i-se bunăstarea şi evitându-se provocarea de
vătămări, ţinându-se cont de circumstanţele chestiunii. Chestiunea eliberării trebuie să fie
examinată fără întârziere de către judecător sau alt funcţionar competent. Prin acest ultim
termen se înţelege orice persoană sau instituţie, în cel mai larg înţeles al acestui cuvânt,
inclusiv consiliile comunitare sau autorităţile poliţieneşti cu drept de eliberare a
persoanelor arestate.
65
soluţiona cazurile după cum consideră, fără a implica procedura penală oficială, conform
unor criterii fixate în acest scop din sistemele juridice respective şi de asemenea, conform
unor principii conţinute în prezentul Ansamblu de reguli. Orice recurs la mijloace extra -
judiciare implicând trimiterea către servicii comunitare sau alte servicii competente, cere
consimţământul interesatului sau al părinţilor sau al tutorelui său, fiind de la sine înţeles că
această hotărâre de amânare a chestiunii poate, dacă se consideră, să fie subordonată
unei reexaminări de către autoritatea competentă. În scopul de a facilita reglementarea
discreţionară a cazurilor de delicvenţă juvenilă, se vor face eforturi în vederea organizării
programelor comunitare, cu precădere a celor de supraveghere şi orientare temporară, şi
în vederea asigurării restituirii bunurilor şi indemnizaţiei victimelor. Recurgerea la
mijloace extra-judiciare care permit evitarea procedurii penale şi antrenează adeseori
trimiterea către serviciile comunitare, este aplicată în mod normal oficial sau oficios în
numeroasele sisteme juridice. Această practică permite evitarea consecinţelor negative
ale unei proceduri normale în administrarea justiţiei la minori. În multe din cazuri,
abţinerea ar fi cea mai bună decizie. Astfel recurgerea la mijloace extra-judiciare încă de la
început şi fără trimitere la alte servicii (sociale) poate fi cea mai bună măsură. Şi aşa şi este
atunci când delictul nu este de natură gravă şi când familia, şcoala sau alte instituţii proprii
exercitării unui control social oficios au reacţionat deja aşa cum trebuia şi constructiv, sau
sunt gata să o facă.
Delincventul juvenil sau părintele (sau tutorele) trebuie să-şi dea acordul pentru serviciile
comunitare, fără acest consimţământ hotărârea ar fi contrară Convenţiei de abolire a
muncii forţate. Totodată acest consimţământ nu trebuie să fie irevocabil, căci poate fi dat
şi de minor în disperare de cauză. Minorii nu trebuie să simtă presiunea sau să fie
constrânşi să-şi dea consimţământul. Astfel, este bine de a face o evaluare obiectivă a
caracterului judicios al dispoziţiilor referitoare la delincvenţa juvenilă de către „o
autoritate competentă, dacă aceasta este cerută”.
66
În situaţia când cazul unui tânăr delincvent n-a făcut obiectul unei proceduri extra-
judiciare, el este examinat de autoritatea competentă (curte, tribunal, comisie, consiliu,
etc), conform principiilor unui proces just şi echitabil. Procedura urmată trebuie să
protejeze cât mai bine interesele tânărului delincvent şi se va desfăşura într-un climat de
înţelegere, permiţând acestuia să participe la procedură şi să se exprime liber.
b) Nu se vor aduce restricţii libertăţii personale a minorului – iar limitarea lor la minimum
67
– se va face după un examen minuţios;
c) Reacţie adaptată la caracteristicile unui caz particular sau reacţie inspirată din
necesitatea de protejare a societăţii în ansamblul său;
Conflictul între aceste opţiuni este mai grav în cazul minorilor decât în cazul adulţilor. În
faţa marii diversităţi de cauze şi de reacţii care caracterizează chestiunile privind minori, se
constată că toate aceste probleme sunt strâns legate.
b) Probaţiune;
68
analoage;
g) Ordonarea plasării într-o familie sau într-un centru comunitar sau într-un alt mediu
educaţional;
Fiind vorba de minorii delincvenţi, executarea hotărârii judecătoreşti poate avea mai
mult timp, mai mult decât adulţi, o incidenţă deosebită asupra vieţii celui în cauză.
Contrară, deci, ca autoritatea competentă sau un organ independent (comisia competentă
pentru acordarea libertăţii condiţionate sau supravegheate, serviciul de probaţiune,
instituţia însărcinată cu protecţia tineretului, etc), dotate cu calificări identice cu cele ale
autorităţii care a pronunţat iniţial hotărârea, să vegheze asupra executării ei. În anumite
ţări, judecătorul pentru executarea pedepsei este desemnat în acest scop.
Se vor face eforturi pentru asigurarea pentru minori, în toate etapele procedurii, a unei
asistenţe în ceea ce priveşte cazarea, educarea şi formarea profesională, sau a unei alte
forme de ajutor util şi practic în vederea uşurării reintegrării. Se va cere voluntarilor,
organizaţiilor benevole, instituţiilor locale şi altor servicii comunitare să contribuie în mod
eficace la reintegrarea minorului într-un cadru comunitar şi, pe cât posibil, în interiorul
celulei familiale.Toate activităţile ce-i privesc pe delincvenţii juvenili trebuie orientate
către reintegrare. Cooperarea cu comunitatea umană este indispensabilă dacă se doreşte
aplicarea eficace a directivelor autorităţii competente. Voluntarii şi serviciile benevole, în
special, s-au arătat a fi resurse foarte interesante de care încă până acum nu s-a profitat
deloc. În anumite cazuri, cooperarea cu mai vechii delincvenţi (mai ales cu toxicomanii)
69
poate fi foarte utilă.
Unele din punctele principale referindu-se la tinerii delincvenţi plasaţi în instituţii, sunt
apărate de prevederile Ansamblului de reguli minime pentru tratamentul deţinuţilor
(locaşe de detenţie, arhitectură, aşternuturi de pat, haine, plângeri şi cereri ale deţinuţilor,
contacte cu lumea exterioară, alimentaţie, serviciu religios, separare după vârstă,
personal, muncă etc.) ca şi de dispoziţiile privind pedepsele, disciplina şi mijloacele de
constrângere referitoare la delincvenţii periculoşi. Nu ar fi oportun să fie modificat
Ansamblul de reguli minime pentru tratamentul deţinuţilor, pentru adaptarea la
caracteristicile proprii stabilimentelor unde sunt plasaţi delincvenţii juvenili, în cadrul
prezentului Ansamblu de reguli minime referitoare la administrarea justiţiei pentru minori.
70
IV. Recomandarea Comitetului de Miniştri ai statelor membre, referitoare la Regulile
penitenciare europene REC(2006)2
1. Principii fundamentale
2. Condiţiile de detenţie
3. Sănătate
4. Ordine
5. Conducerea şi personalul
6. Inspecţia şi controlul
7. Arestaţii preventiv
8. Obiectul regimului deţinuţilor condamnaţi
9. Revizuirea regulilor
1.Toate persoanele private de libertate vor fi tratate prin respectarea drepturilor omului.
2.Persoanele private de libertate îsi pastreaza toate drepturile care nu le-au fost retrase prin
lege, în urma deciziei de condamnare la pedeapsa cu închisoarea sau de arestare
preventiva.
3.Restrictiile impuse persoanelor private de libertate trebuie sa se reduca la strictul necesar
si vor fi proportionale cu obiectivele legitime pentru care au fost impuse.
4.Conditiile de detentie care încalca drepturile omului nu pot fi justificate prin lipsa de
resurse.
5.Viata în închisoare trebuie sa se apropie cât mai mult posibil de aspectele pozitive ale
vietii din exteriorul penitenciarului.
6.Fiecare perioada de detentie trebuie sa fie gestionata astfel încât sa faciliteze reintegrarea
persoanelor private de libertate în societatea libera.
7.Cooperarea cu serviciile sociale externe si participarea societatii civile la viata din
penitenciar trebuie încurajate pe cât posibil.
8.Personalul din penitenciar desfasoara o importanta misiune a serviciului public, iar
angajarea, pregatirea si conditiile de munca ale acestuia trebuie sa-i permita sa ofere un
nivel ridicat de asistenta detinutilor.
71
9.În mod regulat, toti detinutii trebuie sa faca obiectul unei inspectii guvernamentale si unui
control exercitat de o autoritate independenta.
Regulile penitenciare europene se aplica persoanelor plasate în arest preventiv de catre o
autoritate judiciara sau persoanelor private de libertate în urma unei condamnari. În
principiu, persoanele plasate în arest preventiv de catre o autoritate judiciara si cele private
de libertate în urma unei condamnari nu pot fi închise decât în închisori sau în stabilimente
rezervate detinutilor din ambele categorii.
Regulile se aplica si urmatoarelor persoane:
a. detinutilor care se afla într-un penitenciar, indiferent de motiv;
b. persoanelor care au fost plasate în arest preventiv de catre o autoritate judiciara sau au
fost private de libertate ca urmare a condamnarii si care pot, din orice motiv, sa fie
încarcerate în alte locuri.
Copii cu vârsta sub 18 ani nu vor fi încarcerati în penitenciare pentru adulti, ci în institutii
special concepute în acest scop.Totusi, daca în conditii exceptionale copiii sunt încarcerati
în astfel de penitenciare, situatia si nevoile acestora trebuie sa fie reglementate prin reguli
speciale.
Persoanele care sufera de afectiuni psihice si a caror sanatate mentala este incompatibila
cu detentia în penitenciar trebuie sa fie trimise într-o institutie special conceputa în acest
sens. Totusi, daca în conditii exceptionale sunt închise astfel de persoane în penitenciare,
situatia si nevoile acestora trebuie sa fie reglementate prin reguli speciale.
Regulile de fata trebuie sa fie aplicate cu impartialitate, fara discriminari bazate pe sex,
rasa, culoare, limba, religie, opinii politice sau de alt tip, nationalitate, nivel social,
apartenenta la o minoritate nationala, avere, locul nasterii sau de alt tip.
73
În toate cladirile în care detinutii trebuie sa locuiasca, sa munceasca sau sa
convietuiasca:
a. ferestrele vor fi suficient de largi încât detinutii sa poata citi sau munci la
lumina naturala, în conditii normale, si sa permita patrunderea aerului proaspat, exceptie
facând spatiile în care exista sisteme adecvate de aer conditionat;
b. lumina artificiala trebuie sa corespunda standardelor tehnice recunoscute în
domeniu;
c. un sistem de alarma trebuie sa permita detinutilor sa contacteze imediat
personalul.
Legislatia nationala trebuie sa prevada mecanisme care sa garanteze ca respectarea
acestor conditii minime nu va fi încalcata în urma supraaglomerarii penitenciare. În mod
normal, detinutii trebuie sa fie cazati pe timpul noptii în celule individuale, exceptie facând
cazurile în care se considera ca este în beneficiul lor sa împarta camera cu alti detinuti. O
celula va fi împartita numai daca este adaptata uzului colectiv si va fi ocupata numai de
detinuti care sunt declarati apti pentru convietuire.În masura în care este posibil, detinutilor
trebuie sa li se acorde posibilitatea de a alege atunci când sunt constrânsi sa împarta celula
pe timpul noptii.
Decizia de a repartiza un detinut într-un anumit penitenciar sau într-o anumita parte
dintr-un penitenciar, trebuie sa tina cont de necesitatea de a separa:
a. arestatii preventiv, de condamnati;
b. barbatii, de femei;
c. detinutii tineri, de detinutii adulti.
Se pot face derogari cu privire la separatia detinutilor, cu scopul de a le permite
acestora sa participe împreuna la activitatile organizate. Totusi, grupurile vizate trebuie sa
fie separate întotdeauna pe timpul noptii, daca nu exista consimtamântul lor de a împarti
camera de detentie si daca autoritatile penitenciarului considera ca masura nu este în
beneficiul tuturor detinutilor respectivi.Conditiile de cazare a detinutilor trebuie supuse
unor masuri de securitate cât mai putin restrictive posibil, tinându-se cont de riscul de
evadare, autoranire sau ranire a celorlalti.
În orice moment, toate spatiile dintr-un penitenciar trebuie sa fie mentinute într-o
stare adecvata.Celulele sau celelalte spatii destinate detinutilor trebuie sa fie
curate.Detinutii trebuie sa aiba acces la instalatii sanitare igienice, care sa le protejeze
intimitatea.Trebuie sa fie puse la dispozitia detinutilor spatii adecvate pentru baie sau dus,
astfel încât detinutii sa le poata folosi la o temperatura adecvata, zilnic sau cel putin de doua
ori pe saptamâna (sau mai frecvent daca este necesar), în conformitate cu regulile generale
de igiena.Detinutii vor respecta curatenia corporala si îsi vor pastra hainele si spatiul de
detentie curate si în ordine. Autoritatile penitenciare trebuie sa furnizeze detinutilor
mijloacele necesare pastrarii curateniei, inclusiv obiecte de toaleta si menaj, precum si
74
produse de întretinere.Pentru a raspunde nevoilor speciale de igiena ale femeilor, trebuie
luate masuri speciale.
Îmbracaminte si lenjerie de pat
Detinutii care nu au îmbracaminte personala adecvata trebuie sa primeasca haine
adecvate din punct de vedere climatic. Aceste haine nu trebuie sa fie nici degradante, nici
umilitoare.Îmbracamintea va fi mentinuta în conditii bune si va fi înlocuita atunci când este
necesar.Când un detinut obtine permisiunea de a iesi din penitenciar, acesta nu trebuie sa fie
obligat sa poarte îmbracaminte care sa-i arate conditia de detinut. Fiecare detinut va avea
pat separat si lenjerie de pat adecvata, care va fi întretinuta corect si înnoita la intervale de
timp ce vor permite pastrarea sa într-o stare adecvata.
Regimul alimentar
Detinutii trebuie sa beneficieze de un regim alimentar care sa tina cont de vârsta, stare
de sanatate, conditie fizica, religie, cultura si de natura muncii pe care o presteaza.Legislatia
interna trebuie sa stabileasca criteriile de calitate ale regimului alimentar, precizând, în
special, continutul energetic si proteic minimal.Mâncarea trebuie sa fie pregatita si servita
în conditii igienice.Zilnic trebuie sa se asigure trei mese, la intervale de timp
rezonabile.Detinutii trebuie sa aiba acces în orice moment la apa potabila.Medicul sau un/o
asistent/a calificat/a trebuie sa prescrie modificarea regimului alimentar al unui detinut,
daca aceasta masura se impune din motive medicale.
Consiliere juridica
Toti detinutii au dreptul sa solicite consiliere juridica, iar autoritatile penitenciarului
trebuie sa le faciliteze accesul la o astfel de consiliere.Orice detinut are dreptul de a
consulta pe cheltuiala sa un avocat, la alegere, în legatura cu orice problema juridica.În
cazurile în care legislatia prevede un sistem de consiliere judiciara gratuita, aceasta
posibilitate trebuie sa fie adusa la cunostinta tuturor detinutilor de catre autoritatile
penitenciarului.Consultanta si alte comunicari, inclusiv corespondenta, purtate între un
detinut si avocatul sau pe probleme juridice trebuie sa ramâna confidentiale.În circumstante
exceptionale, o autoritate juridica poate sa autorizeze o derogare de la principiul
confidentialitatii, cu scopul de a preveni comiterea unor infractiuni grave sau încalcarea
grava a sigurantei si securitatii penitenciarului.Detinutilor trebuie sa li se permita accesul la
documentele referitoare la procedurile judiciare care îi privesc sau vor fi autorizati sa le
pastreze în posesia lor.
Contact cu exteriorul
Detinutilor li se permite sa comunice, cât de des posibil, prin corespondenta, telefon
sau alte mijloace de comunicare cu familiile lor, terte persoane si reprezentantii
organismelor exterioare, precum si sa primeasca vizite de la aceste persoane.Orice restrictie
sau supraveghere a comunicarilor si vizitelor, necesara în cadrul urmaririi si anchetei
penale, mentinerii ordinii, securitatii si sigurantei, precum si prevenirii infractiunilor penale
si protectiei victimelor - inclusiv în urma unui ordin specific dat de o autoritate judiciara -
trebuie, totusi, sa permita un nivel minim acceptabil de contact.Legislatia nationala trebuie
sa specifice organismele nationale si internationale, precum si functionarii cu care detinutii
pot comunica fara restrictii.Modalitatile de realizare a vizitelor trebuie sa permita
detinutilor sa mentina si sa dezvolte relatiile cu familiile, cât mai normal posibil.Autoritatile
75
penitenciarului vor ajuta detinutii sa mentina o legatura adecvata cu exteriorul, oferindu-le
asistenta sociala în acest sens.Detinutul trebuie sa fie informat imediat despre decesul sau
îmbolnavirea grava a unei rude apropiate.Ori de câte ori este posibil, detinutul trebuie sa fie
autorizat sa paraseasca penitenciarul fie sub escorta, fie liber, pentru a vizita o ruda bolnava,
pentru a participa la o înmormântare sau pentru alte motive umanitare.Detinutilor trebuie sa
li se permita sa-si anunte imediat familiile cu privire la încarcerare sau la transferul într-un
alt penitenciar, precum si cu privire la o îmbolnavire sau vatamare grava.Chiar daca
detinutul solicita sau nu, autoritatile vor informa neîntârziat sotia/sotul detinutului/detinutei
sau cea mai apropiata ruda ori o persoana desemnata în prealabil de catre detinut, cu privire
la deces, îmbolnavirea sau vatamarea grava, sau transferul detinutului respectiv într-un alt
penitenciar sau într-un spital.Detinutii trebuie sa aiba posibilitatea de a se informa în mod
regulat cu privire la problemele de interes public, prin realizarea unor abonamente la ziare,
publicatii periodice sau de alt tip sau prin urmarirea emisiunilor de radio si televiziune, cu
exceptia cazurilor în care o autoritate judiciara a pronuntat o interdictie, într-un caz
individual, pentru o durata determinata de timp.Autoritatile penitenciarului se vor asigura
ca detinutii pot participa la vot, referendum si alte aspecte ale vietii publice, atâta timp cât
dreptul lor de participare nu este restrictionat prin legislatia nationala.Detinutilor li se va
permite sa comunice cu mass-media, doar daca nu exista motive întemeiate care sa interzica
acest lucru din ratiuni de mentinere a sigurantei, interes public sau protectie a victimelor, a
altor detinuti sau a personalului.
Regim penitenciar
Regimul stabilit pentru toti detinutii trebuie sa asigure un program echilibrat de
activitati.Acest regim trebuie sa permita tuturor detinutilor sa petreaca în fiecare zi, în afara
celulei, timpul necesar pentru a asigura un nivel suficient de contacte umane si sociale.Un
astfel de regim trebuie, de asemenea, sa raspunda nevoilor sociale ale detinutilor.O atentie
speciala trebuie acordata nevoilor detinutilor care au suferit violente fizice, mentale sau
sexuale.
Munca
Munca în penitenciar trebuie sa fie considerata ca un element pozitiv al regimului
penitenciar si nu trebuie niciodata sa fie impusa ca o pedeapsa.Autoritatile penitenciare
trebuie sa depuna efortul de a oferi detinutilor o munca utila si corespunzatoare.Aceasta
munca trebuie sa permita, pe cât posibil, mentinerea sau cresterea capacitatii detinutului de
a-si câstiga existenta dupa liberare.Nici o discriminare de tip sexual nu trebuie sa fie
exercitata la atribuirea unui tip de munca.O activitate productiva care include formarea
profesionala trebuie sa fie propusa detinutilor în masura sa profite de aceasta, în special
tinerilor.Pe cât posibil, detinutii trebuie sa poata alege tipul de munca pe care doresc sa-
l presteze, în limitele unei selectii profesionale adecvate si ale exigentelor de ordine si
disciplina.Organizarea si metodele de lucru din penitenciare trebuie sa semene cât mai mult
posibil cu cele din comunitate, cu scopul de a pregati detinutii pentru conditiile unei vieti
profesionale normale.Desi profitul financiar adus institutiei poate constitui un scop pentru
ridicarea standardelor si îmbunatatirea calitatii pregatirii profesionale, interesele detinutilor
nu trebuie sa fie subordonate acestui scop.Munca detinutilor trebuie sa fie asigurata de catre
autoritatile penitenciarului, cu sau fara concursul firmelor private, în interiorul sau
exteriorul penitenciarului.În orice caz, munca prestata de detinuti trebuie sa fie remunerata
76
în mod echitabil.Detinutilor li se va permite sa cheltuiasca cel putin o parte din câstiguri
pentru achizitionarea de obiecte autorizate de uz personal si sa trimita o parte din câstiguri
familiei.Detinutii trebuie sa fie încurajati sa economiseasca o parte din câstigurile lor pe
care o pot recupera la iesirea din penitenciar sau o pot folosi în alte scopuri
permise.Masurile aplicate în domeniul sanatatii si sigurantei trebuie sa asigure o protectie
eficienta a detinutilor si nu pot fi mai putin riguroase decât cele aplicate muncitorilor în
exterior.Trebuie sa existe prevederi pentru asigurarea detinutilor împotriva accidentelor de
munca, inclusiv a bolilor profesionale, la fel de favorabile ca cele mentionate în legislatie
pentru muncitorii din exterior.Numarul maxim de ore de lucru, pe zi si pe saptamâna,
pentru detinuti trebuie sa fie stabilit în conformitate cu normele locale sau cu uzanta care
reglementeaza angajarea muncitorilor liberi.Detinutii trebuie sa aiba cel putin o zi de
odihna pe saptamâna si timp suficient pentru educatie si alte activitati.În masura în care este
posibil, detinutii care muncesc trebuie sa fie inclusi în sistemele nationale de asigurari
sociale.
Atunci când detinutii sunt mutati într-un penitenciar sau în alte locuri, cum ar fi
tribunal sau spital, acestia vor fi expusi cât mai putin privirii publice,luându-se masuri
pentru a le proteja anonimatul. Este interzisa deplasarea detinutilor în mijloace de transport
cu aerisire sau iluminare improprie sau în conditii care sa le produca suferinte fizice,
umilitoare.Transportul detinutilor trebuie sa fie efectuat pe cheltuiala si sub controlul
autoritatilor publice.
Toti detinutii vor fi liberati fara întârziere, atunci când înceteaza mandatul de
executare a pedepsei sau atunci când un tribunal sau alta autoritate ordona liberarea
acestora.Data si ora liberarii vor fi consemnate.Toti detinutii vor beneficia de dispozitii care
sa le faciliteze reintegrarea în societate, dupa liberare.La liberare, detinutului i se vor
78
înapoia obiectele personale si banii care au fost pastrati, exceptie facând cazurile în care s-a
autorizat retragerea unor sume de bani, trimiterea unor obiecte în afara institutiei sau
distrugerea vreunui obiect din motive sanitare.Detinutul trebuie sa semneze o chitanta
pentru obiectele si banii returnati.Atunci când liberarea este prestabilita, detinutilor li se va
face un control medical, în conformitate cu Regula 42, cât mai aproape de data liberarii.Vor
fi luate decizii pentru ca detinutii liberati sa aiba documente si acte de identitate si sa
primeasca ajutor la gasirea unei locuinte adecvate si a unui loc de munca.Detinutilor liberati
li se vor da imediat mijloace de subzistenta, îmbracaminte potrivita anotimpului si
suficiente mijloace pentru a ajunge la destinatie.
Femei
În plus fata de prevederile specifice ale acestor reguli, autoritatile trebuie sa respecte
nevoile detinutelor femei, acordând o atentie deosebita nevoilor fizice, profesionale, sociale
si psihologice, în momentul luarii unor decizii care afecteaza aspectele detentiei lor.Trebuie
sa se întreprinda eforturi deosebite pentru a permite accesul la servicii speciale detinutilor
care au nevoi speciale.Detinutelor li se va permite sa nasca în afara penitenciarului, dar în
cazul în care un copil se naste în penitenciar, conducerea penitenciarului va oferi suportul si
facilitatile necesare.
Copiii
În cazul exceptional în care copiii cu vârsta sub 18 ani sunt încarcerati într-un
penitenciar pentru adulti, autoritatile se vor asigura ca, în afara de serviciile disponibile
tuturor detinutilor, copiii detinuti vor avea acces la serviciile sociale, psihologice si
educationale, la învatamânt religios si la programe recreative sau la echivalentul acestora,
care sunt disponibile copiilor din comunitate.Toti detinutii copii, cuprinsi în procesul de
învatamânt obligatoriu, vor avea acces la acesta.Se va acorda asistenta suplimentara
copiilor liberati din penitenciar.În cazurile exceptionale în care copii sunt încarcerati într-un
penitenciar pentru adulti, acestia vor fi cazati într-o zona separata de cea frecventata de
adulti, exceptie facând cazurile în care acest lucru nu este în interesul copilului.
Copiii mici
Copii mici pot ramâne în penitenciar alaturi de un parinte detinut, numai daca este în
interesul lor. Ei nu vor fi considerati "detinuti".Atunci când un copil mic poate ramâne în
penitenciar cu unul dintre parinti, trebuie sa existe o cresa cu personal calificat, unde copilul
poate ramâne atunci când parintele participa la o activitate la care nu este permis accesul
copiilor mici.Trebuie creata o infrastructura speciala cu scopul de a-i proteja pe copii mici.
Detinuti de alte nationalitati
Detinutii de alte nationalitati vor fi informati imediat, cu privire la dreptul de a lua
legatura cu reprezentantii diplomatici sau consulari ai tarii lor si de a beneficia de mijloace
rezonabile pentru stabilirea acestui gen de comunicare.Detinutii care provin din state ce nu
au reprezentanta diplomatica sau consulara în tara de detentie, refugiatii sau apatrizii vor
beneficia de aceleasi facilitati si vor avea permisiunea sa se adreseze reprezentantului
diplomatic al statului care se ocupa de interesul lor sau oricarei autoritati nationale sau
internationale a caror misiune este cea de a proteja interesele respective.Autoritatile
penitenciare trebuie sa coopereze strâns cu acesti reprezentanti diplomatici sau consulari, în
interesul detinutilor straini care pot avea nevoi speciale.Detinutilor de alta nationalitate li se
79
vor facilita informatiile specifice de consiliere judiciara.Detinutii straini trebuie sa fie
informati cu privire la posibilitatea de a solicita transferul într-o alta tara, în vederea
executarii pedepsei.
Minoritati etnice sau lingvistice
Se vor face pregatiri speciale care sa întâmpine nevoile detinutilor ce apartin unor
minoritati etnice sau lingvistice.Pe cât posibil, practicile culturale ale diferitelor grupuri vor
fi permise în penitenciar.Dificultatile lingvistice vor fi depasite cu ajutorul interpretilor
competenti si în toate penitenciarele vor fi furnizate brosuri scrise în mai multe limbi
straine.
2.4 Organizarea asistentei medicale in penitenciar
80
5. identificarea problemelor psihologice sau a tensiunilor emotionale provocate pe timpul
privarii de libertate;
6. izolarea detinutilor suspecti de boli infectioase sau contagioase si acordarea tratamentului
adecvat;
7. asigurarea ca detinutii purtatori ai virusului HIV nu sunt izolati doar din acest motiv;
8. consemnarea afectiunilor fizice sau mentale care pot împiedica reintegrarea dupa liberare;
9. stabilirea capacitatii de a munci si de a depune efort fizic, în cazul fiecarui detinut;
10. cooperarea cu serviciile din comunitate în vederea continuarii oricarui tratament medical
sau psihiatric dupa liberare, daca detinutul îsi da consimtamântul în acest sens;
Medicul se va ocupa de supravegherea sanatatii fizice si psihice a detinutilor si îi va
vedea, în conditiile si cu periodicitatea prevazute în standardele spitalicesti, pe toti detinutii
bolnavi, pe cei care raporteaza ca sunt bolnavi sau raniti, precum si pe cei care îi atrag
atentia în mod special. Medicul sau un/o asistent/a medical/a trebuie sa acorde o atentie
speciala detinutilor care se afla în camere de izolare, trebuie sa-i viziteze zilnic, sa le ofere
cu promptitudine asistenta medicala si tratament, la cerere sau la cererea personalului
penitenciar.Medicul va prezenta un raport directorului atunci când considera ca sanatatea
fizica sau mentala a unui detinut este sau va fi afectata negativ de continuarea detentiei sau
de conditiile de detentie, inclusiv de conditiile izolarii.
Medicul sau o autoritate competenta va efectua inspectii regulate, iar daca este
necesar va strânge informatii prin alte mijloace si va sfatui directorul penitenciarului cu
privire la:
a. cantitatea, calitatea, pregatirea si distribuirea alimentelor si a apei;
b. igiena si curatenia penitenciarului si a detinutilor;
c. grupurile sanitare, încalzire, iluminare, aerisire;
d. calitatea si curatenia hainelor si a lenjeriilor de pat.
Directorul va lua în considerare rapoartele si sfaturile medicului sau ale autoritatii
competente, iar daca aproba recomandarile formulate, va lua masurile necesare pentru
aplicarea lor.Daca recomandarile facute de medicul generalist nu sunt de competenta
directorului sau daca directorul nu este de acord cu ele, acesta le va supune imediat spre
examinare unui for superior, întocmind si un raport personal.
Prevederi referitoare la asistenta medicala
Detinutii bolnavi care necesita tratament special vor fi transferati în institutii
specializate sau în spitale civile, daca acest gen de îngrijiri nu se acorda în
penitenciar.Acolo unde penitenciarul dispune de spital propriu, acesta va fi dotat în mod
adecvat si va avea personal calificat, în masura sa asigure îngrijirile si tratamentul adecvat
detinutilor transferati acolo.
Sanatate psihica
Penitenciarele sau sectiile specializate vor fi astfel organizate încât sa permita observarea
si tratamentul detinutilor care sufera de afectiuni psihice sau tulburari mentale.Asistenta
medicala în mediul penitenciar va asigura tratament psihiatric tuturor detinutilor care
81
necesita o astfel de terapie, acordând o atentie speciala prevenirii suicidelor.
Detinutii nu trebuie sa fie supusi unor experimente fara consimtamântul lor.Trebuie sa fie
interzise experimentele care îi implica pe detinuti si pot provoca probleme psihice, suferinte
morale sau de alt fel, care atenteaza la sanatatea lor.
83
Orice încalcare a regulilor de disciplina de catre un detinut trebuie sa fie imediat
raportata autoritatii competente, care va întreprinde investigatia neîntârziat.
Detinutii acuzati de comiterea unor abateri disciplinare trebuie:
a. sa fie imediat informati, într-o limba pe care o înteleg, detaliat, cu privire la acuzatia ce li se
aduce;
b. sa dispuna de timp si mijloace suficiente care sa le permita pregatirea apararii;
c. sa fie autorizati sa se apere singuri sau printr-un reprezentant legal, în conformitatea cu
legislatia;
d. sa poata aduce martori, sa-i poata interoga sau acestia sa poata fi interogati de alte persoane;
e. sa beneficieze de asistenta gratuita a unui interpret daca nu înteleg sau nu vorbesc limba
folosita în tipul audierilor.
Orice pedeapsa impusa dupa condamnare pentru o abatere disciplinara se va aplica
conform legii.Severitatea oricarei pedepse trebuie sa fie proportionala cu gravitatea
abaterii.Sanctiunile colective, pedepsele corporale, izolarea într-o celula întunecata si alte
forme de sanctiuni inumane sau degradante vor fi interzise.Sanctiunea nu poate consta în
interzicerea totala a contactelor cu familia.Izolarea nu poate fi considerata sanctiune decât
în cazuri exceptionale si pentru o perioada definita de timp, cât mai scurta
posibil.Mijloacele de constrângere nu vor fi niciodata folosite ca sanctiuni.Un detinut gasit
vinovat de comiterea unei abateri disciplinare trebuie sa poata intenta recurs în fata unei
instante superioare, competente si independente.Nici un detinut nu va putea ocupa în
penitenciar o functie sau un post care sa-i confere puteri disciplinare.
Sanctiuni duble
Un detinut nu va fi niciodata pedepsit de doua ori pentru aceeasi fapta sau pentru
acelasi comportament.
Folosirea fortei
Personalul din penitenciar nu va folosi forta împotriva detinutilor decât în cazuri de
legitima aparare, tentativa de evadare, rezistenta activa sau pasiva la un ordin si, în toate
cazurile, ca ultim resort.Utilizarea fortei trebuie sa se efectueze la nivelul minim necesar si
sa fie impusa pentru o perioada de timp cât mai scurta posibil.Recurgerea la forta trebuie sa
fie reglementata prin proceduri speciale, în care sa se precizeze inclusiv:
a. diversele tipuri de recurgere la forta, care pot fi folosite;
b. situatiile în care se poate folosi fiecare tip de forta;
c. membrii personalului împuterniciti sa faca uz de diversele tipuri de forta;
d. nivelul de autoritate ce trebuie solicitat înainte de folosirea fortei;
e. rapoartele care trebuie completate de fiecare data când se recurge la folosirea fortei.
Personalul care intra în contact direct cu detinutii va fi instruit în tehnici care sa ofere
posibilitatea sa-i constrânga pe detinutii agresivi, facând uz minim de forta. Personalul altor
servicii de mentinere a ordinii nu trebuie sa intervina asupra detinutilor în interiorul
penitenciarului, decât în circumstante exceptionale.Se va semna un acord formal între
autoritatile penitenciarului si orice serviciu de mentinere a ordinii, daca aceste acorduri nu
84
sunt reglementate prin lege.
Un astfel de acord va stipula:
1. circumstantele în care membrii unui serviciu de mentinere a ordinii pot intra în penitenciar
sa rezolve un conflict.
2. autoritatea de care dispune serviciul de mentinere a ordinii în interiorul penitenciarului si
relatiile cu directorul penitenciarului;
3. diversele tipuri de recurgere la forta pe care membrii acestor servicii le pot aplica;
4. circumstantele în care fiecare tip de forta poate fi folosit;
5. nivelul de autoritate solicitat înainte de folosirea fortei;
6. raportul care trebuie sa fie completat dupa fiecare caz de recurgere la forta.
Mijloace de constrângere
Folosirea lanturilor si a obiectelor din fier este interzisa.Catusele, camasile de forta si
alte instrumente de constrângere corporala nu vor fi folosite decât:
a. daca este necesar, ca masura de precautie împotriva evadarii pe perioada transferului, cu
conditia sa fie îndepartate atunci când detinutul compare în fata unei autoritati judiciare sau
administrative, în cazul în care acea autoritate nu decide contrariul;
b. la ordinul directorului, daca alte metode de control esueaza, pentru a proteja detinutul
împotriva autoranirii, pentru a-i proteja pe ceilalti sau pentru a preveni daune aduse
împotriva proprietatii; se prevede ca în astfel de cazuri directorul sa informeze imediat
medicul si sa raporteze cazul unei autoritati penitenciare superioare.
Mijloacele de constrângere nu vor fi aplicate o perioada de timp mai lunga decât cea
necesara.Modul de folosire a mijloacelor de constrângere va fi specificat în legislatia
nationala.
Arme
Personalul din penitenciar nu va purta niciodata arme letale în perimetrul
penitenciarului, decât în cazuri de urgenta.Este interzis ca persoanele care intra în contact
direct cu detinutii sa poarte alte arme, inclusiv bastoane de cauciuc, în perimetrul
penitenciarului, cu exceptia cazurilor în care acestea sunt necesare pentru mentinerea
securitatii si sigurantei, în cazul unui incident particular.Personalul va fi dotat cu armament
numai dupa ce a fost instruit cu privire la întretinerea si folosirea acestuia.
Cereri si reclamatii
Detinutii au dreptul sa formuleze cereri si reclamatii, individual sau în grup,
directorului penitenciarului sau oricarei alte autoritati competente.Daca problema poate fi
rezolvata prin mediere, se va recurge în primul rând la aceasta.Daca o cerere sau o
reclamatie este respinsa, motivele respingerii trebuie comunicate detinutului în cauza, iar
acesta va avea dreptul de a introduce recurs în fata unei autoritati independente.Detinutii nu
trebuie sa fie pedepsiti pentru ca au facut cereri sau reclamatii.Autoritatea competenta
trebuie sa tina cont de toate reclamatiile scrise ale familiilor detinutilor, referitoare la
încalcari ale drepturilor detinutilor.Nici o plângere a reprezentantului juridic sau a unei
organizatii care apara drepturile populatiei penitenciare nu poate fi depusa în numele unui
85
detinut, daca cel în cauza se opune.Detinutii trebuie sa aiba dreptul de a solicita un aviz
juridic, cu privire la procedurile de realizare a plângerilor si apelurilor interne, precum si
serviciile unui avocat, daca este necesar.
III.Conducerea si personalul
88
sa fie sprijiniti în a-si pregati apararea si în a se întâlni cu avocatul lor.
Contacte cu lumea exterioara
Cu exceptia cazurilor în care o autoritate judiciara emite o interdictie pentru o anumita
perioada de timp, arestatii preventiv:
a. trebuie sa primeasca vizite si sa poata comunica cu familiile lor si cu alte persoane, în
aceleasi conditii ca si detinutii condamnati;
b. pot primi vizite suplimentare si pot avea acces suplimentar la alte forme de comunicare;
c. trebuie sa aiba acces la carti, ziare si alte mijloace de informare.
Munca
Arestatilor preventiv li se va oferi posibilitatea sa munceasca, dar fara a fi obligati, în
acest sens.
89
cu acesta vor fi inclusi într-un program de justitie restaurativa si de reparare a infractiunilor
pe care le-au comis.
Aspecte organizationale privind încarcerarea detinutilor condamnati
În masura în care este posibil si în conformitate cu Regula 17 trebuie sa se efectueze
o repartizare a diferitelor categorii de detinuti în diversele penitenciare sau parti distincte
ale aceluiasi penitenciar, în vederea facilitarii gestionarii deferitelor regimuri.Vor exista
proceduri pentru stabilirea si revizuirea proiectelor individuale ale detinutilor, în urma
analizarii pertinente a dosarelor, consultarii aprofundate a membrilor personalului implicat
si, în masura în care este posibil, cu participarea detinutilor în cauza.Fiecare dosar va
cuprinde rapoartele întocmite de personalul care raspunde direct de detinutul respectiv.
Munca detinutilor condamnati
Un program sistematic de munca va contribui la atingerea obiectivelor urmarite prin
regimul detinutilor condamnati.Detinutii condamnati care nu au ajuns la vârsta normala de
pensionare pot fi supusi obligatiei de a munci, tinându-se cont de aptitudinile fizice si
psihice ale acestora, constatate de catre medic.Daca detinutii condamnati sunt supusi
obligatiei de a munci, conditiile de munca trebuie sa fie conforme cu normele si
supravegherea aplicate în exterior.Atunci când detinutii condamnati participa la programe
educative sau de alt gen în timpul orelor de lucru, ca parte a regimului lor planificat, acestia
vor fi remunerati ca si când ar fi muncit.În cazul detinutilor condamnati, o parte din
remuneratia sau economiile lor poate fi destinata repararii daunelor pe care le-au produs,
daca un tribunal decide acest lucru sau daca detinutul îsi da acordul.
Educatia detinutilor condamnati
Un program educational sistematic, cu obiective de mentinere a cunostintelor,
îmbunatatire a nivelului general de educatie a detinutilor si al perspectivelor de a duce o
viata responsabila, lipsita de infractiuni, va constitui o parte esentiala în cadrul regimului
detinutilor condamnati.Toti detinutii condamnati vor fi încurajati sa participe la programele
educationale si de formare.Programele educationale ale detinutilor condamnati trebuie sa
fie adaptate la durata perioadei de încarcerare.
Liberarea detinutilor condamnati
Detinutii condamnati vor fi asistati la momentul oportun si înainte de liberare, prin
proceduri si programe special concepute, astfel încât sa le permita sa parcurga perioada de
trecere de la viata din penitenciar la o viata în cadrul colectivitatii, în care sa respecte
legislatia nationala.În cazul detinutilor cu pedepse de lunga durata, vor fi luate masuri
pentru a li se asigura o întoarcere progresiva la viata în mediu liber.Acest scop poate fi atins
în penitenciar printr-un program de pregatire pentru liberare sau printr-o liberare
conditionata, sub supraveghere, însotite de o asistenta sociala eficienta.Autoritatile
penitenciare vor lucra în strânsa cooperare cu serviciile sociale si organismele care sprijina
detinutii liberati sa-si gaseasca un loc în comunitate, sa se întoarca în viata de familie si sa
gaseasca un loc de munca.Reprezentantii acestor servicii sau organisme sociale vor avea
acces în penitenciare si la detinuti, în vederea pregatirii acestora pentru liberare si
planificarii asistentei postpenale.
90
VII.Revizuirea regulilor
Regulile penitenciare europene trebuie sa fie revizuite cu regularitate.
Hotaririle primei instante ramin definitive la data pronuntarii, cand hotarirea nu este supusa
apelului si nici recursului, la data expirarii termenului de apel, cand nu s-a declarat apel in
termen cand apelul declarat a fost retras inauntrul termenului, la data retragerii apelului,
daca aceasta s-a produs dupa expirarea termenului de apel, la data expirarii termenului de
recurs in cazul hotaririlor nesupuse apelului sau daca apelul a fost respins adica cand nu s-a
91
declarat recurs in termen sau cind recursul declarat a fost retras inauntrul termenului,
la data retragerii recursului declarat impotriva hotararilor mentionate, daca aceasta s-a
produs dupa expirarea termenului de recurs, la data pronuntarii hotararii prin care s-a
respins recursul declarat impotriva hotararilor mentionate mai sus.
Hotaririle instantei de apel ramin definitive la data expirarii termenului de recurs, cind
apelul a fost admis fara trimitere pentru rejudecare si nu s-a declarat recurs in termen, cind
recursul declarat impotriva hotaririi mentionate a fost retras inauntrul termenului, la data
retragerii recursului declarat impotriva hotaririi mentionate, daca aceasta s-a produs dupa
expirarea termenului de recurs, la data pronuntarii hotaririi prin care s-a respins recursul
declarat impotriva hotaririi mentionate.
Hotarirea instantei de recurs ramane definitiva la data pronuntarii acesteia cand:
a) recursul a fost admis si procesul a luat sfarsit in fata instantei de recurs, fara rejudecare;
b) cauza a fost rejudecata de catre instanta de recurs, dupa admiterea recursului;
c) cuprinde obligarea la plata cheltuielilor judiciare, in cazul respingerii recursului.
Hotararea instantei penale, ramasa definitiva la prima instanta de judecata, la instanta de
apel sau la instanta de recurs, se pune in executare de catre prima instanta de judecata.
Cand hotararea ramane definitiva in fata instantei ierarhic superioare, aceasta trimite
instantei de executare un extras din acea hotarare, cu datele necesare punerii in executare, in
ziua pronuntarii hotararii de catre instanta ierarhic superioara. Dispozitiile precedente sunt
aplicabile si in cazul hotararilor nedefinitive, dar executorii, cu exceptia celor privind
masurile preventive care se pun in executare de instanta care le-a dispus. Instanta de
executare deleaga pe unul din judecatorii sai, pentru efectuarea punerii in executare. Daca
cu prilejul punerii in executare a hotararii sau in cursul executarii se iveste vreo nelamurire
sau impiedicare, judecatorul delegat poate sesiza instanta de executare, care va
proceda. Pedeapsa inchisorii si pedeapsa detentiunii pe viata se pun in executare prin
emiterea mandatului de executare. Mandatul de executare se emite de judecatorul delegat al
instantei de executare in ziua ramanerii definitive a hotararii la instanta de fond sau, dupa
caz, in ziua primirii extrasului, se intocmeste in trei exemplare si cuprinde: denumirea
instantei de executare, data emiterii, datele privitoare la persoana condamnatului, numarul
si data hotararii care se executa si denumirea instantei care a pronuntat-o, pedeapsa
pronuntata si textul de lege aplicat, timpul retinerii si arestarii preventive care s-a dedus din
durata pedepsei, mentiunea daca cel condamnat este recidivist, ordinul de arestare si de
detinere, semnatura judecatorului delegat, precum si stampila instantei de executare. In
cazul in care cel condamnat se afla in stare de libertate, odata cu emiterea mandatului de
executare a pedepsei inchisorii sau a pedepsei detentiunii pe viata, judecatorul delegat emite
si un ordin prin care interzice condamnatului sa paraseasca tara. Ordinul se intocmeste in
trei exemplare si cuprinde: denumirea instantei de executare, data emiterii, datele privitoare
la persoana condamnatului, pedeapsa pronuntata impotriva acestuia, numarul si data
hotararii de condamnare, denumirea instantei care a pronuntat-o, numarul mandatului de
executare a pedepsei emis pe numele condamnatului, dispozitia de interzicere a parasirii
tarii, semnatura judecatorului delegat, precum si stampila instantei de executare. Pentru
aducerea la indeplinire a mandatului de executare, se trimit doua exemplare, dupa caz,
organului de politie, cand condamnatul este liber, comandantului locului de detinere, cand
condamnatul este arestat, sau comandantului unitatii militare unde condamnatul face
serviciul militar. Pentru aducerea la indeplinire a ordinului de interzicere a parasirii tarii, se
92
trimite de indata cate un exemplar organului competent sa elibereze pasaportul si
Inspectoratului General al Politiei de Frontiera. In cazul in care cel condamnat se afla in
stare de libertate, organele de executare au obligatia de a lua masurile prevazute de lege in
vederea punerii in executare a mandatului de executare a pedepsei si a ordinului de
interzicere a parasirii tarii, in ziua primirii acestora. Pe baza mandatului de executare
organul de politie procedeaza la arestarea condamnatului. Celui arestat i se inmaneaza un
exemplar al mandatului si este dus la locul de detinere cel mai apropiat, unde organul de
politie preda celalalt exemplar al mandatului de executare.
In vederea punerii in executare a mandatului emis in executarea unei hotarari definitive de
condamnare, organul de politie poate patrunde in domiciliul sau resedinta unei persoane
fara invoirea acesteia, precum si in sediul unei persoane juridice fara invoirea
reprezentantului legal al acesteia. Daca persoana impotriva careia s-a emis mandatul nu este
gasita, organul de politie constata aceasta printr-un proces-verbal si ia masuri pentru darea
in urmarire, precum si pentru darea in consemn la punctele de trecere a frontierei. Un
exemplar de pe procesul-verbal, impreuna cu un exemplar al mandatului de executare se
trimit instantei care a emis mandatul. Comandantul unitatii militare, primind mandatul de
executare, inmaneaza un exemplar condamnatului si ia masuri pentru trimiterea acestuia la
locul de executare a pedepsei. Cand condamnatul se afla arestat, un exemplar al mandatului
de executare i se inmaneaza de catre comandantul locului de detinere. Comandantul locului
de detinere consemneaza intr-un proces-verbal data de la care condamnatul a inceput
executarea pedepsei. Pe baza ordinului de interzicere a parasirii tarii, organele in drept
refuza celui condamnat eliberarea pasaportului sau, dupa caz, procedeaza la ridicarea
acestuia si iau masuri pentru darea condamnatului in consemn la punctele de trecere a
frontierei. O copie de pe procesul-verbal se trimite instantei de executare. Pedeapsa
inchisorii cu executarea la locul de munca se pune in executare prin emiterea mandatului de
executare. Mandatul se emite de instanta de executare, se intocmeste in 4 exemplare, care se
aplica in mod corespunzator, si urmatoarele date: denumirea, sediul unitatii unde se executa
pedeapsa, dispozitia de executare a pedepsei catre conducerea unitatii si de retinere si
varsare la bugetul de stat a cotei prevazute de lege. Pentru aducerea la indeplinire a
mandatului de executare emis, se trimite cate un exemplar unitatii unde se va executa
pedeapsa, condamnatului si organului de politie din localitatea in care isi are sediul
unitatea.
O copie de pe dispozitivul hotararii se trimite de instanta de executare consiliului local in a
carui raza teritoriala isi are domiciliul condamnatul. Daca persoana fata de care se
efectueaza executarea mandatului ridica obiectii in ce priveste identitatea, care se aplica in
mod corespunzator. Persoana condamnata la pedeapsa amenzii este obligata sa depuna
recipisa de plata integrala a amenzii la instanta de executare, in termen de 3 luni de la
ramanerea definitiva a hotararii. Cand cel condamnat se gaseste in imposibilitate de a achita
integral amenda in termenul prevazut in alineatul precedent, instanta de executare, la
cererea condamnatului, poate dispune esalonarea platii amenzii, pe cel mult 2 ani in rate
lunare.
In caz de neindeplinire a obligatiei in termenul aratat sau de neplata a unei rate, instanta de
executare comunica un extras de pe acea parte din dispozitiv care priveste aplicarea amenzii
organelor competente, in vederea executarii amenzii potrivit dispozitiilor legale privind
executarea silita a creantelor fiscale si cu procedura prevazuta de aceste dispozitii. Pedeapsa
93
interzicerii exercitiului unor drepturi se pune in executare prin trimiterea de catre instanta
de executare a unei copii de pe dispozitivul hotararii, consiliului local in a carui raza isi are
domiciliul condamnatul si organului care supravegheaza exercitarea acestor drepturi.
Pedeapsa degradarii militare se pune in executare prin trimiterea de catre instanta de
executare a unei copii de pe hotarare, dupa caz, comandantului unitatii militare din care a
facut parte cel condamnat sau comandantului centrului militar in raza caruia domiciliaza
condamnatul.
La prima categorie pot fi atribuiţi cei care au fost condamnaţi pentru prima dată.
Condamnările anterioare ridicate sau stinse în ordinea stabilită nu se iau în consideraţie.
Necesitatea divizării acestor două categorii e dictată de faptul că persoanele care anterior au
executat pedepse privative de libertate de regulă posedă o experienţă criminală mai bogată,
au atitudine antisocială mai pronunţată şi în aşa fel îi pot influenţa pe condamnaţii primari,
care intrând în contact cu lumea carcerală pentru prima dată, mai ales sub greutatea şocului
psihologic generat de schimbarea mediului ambiant binecunoscut, se pot lăsa uşor dirijaţi.
Condamnaţii care anterior au executat pedepse privative de libertate se încadrează în
categoria persoanelor ce au comis infracţiuni ce constituie recidivă. Această categorie de
condamnaţi, în conformitate cu alin. 4, art. 72 CP al RM execută pedeapsa în penitenciare
separate.Este bine cunoscut faptul că infracţiunile comise din imprudenţă constituie un
pericol social mult mai redus decât cele comise intenţionat. Din această cauză la executarea
pedepsei în privinţa condamnaţilor pentru infracţiuni comise din imprudenţă, se aplicăun
volum mai redus al forţei coercitive. In aşa fel, categoria dată de condamnaţi execută
pedeapsa în condiţii mult mai uşoare şi în penitenciare separate (alin.2, art. 72 CP al RM,
art. 269 CE al RM).Termenul pedepsei cu închisoarea este un semn de bază la divizarea
infracţiunilor pe categorii. In cadrul clasificării condamnaţilor la închisoare acest criteriu
poartă un caracter facultativ. In acelaşi timp condamnaţii la detenţiunea pe viaţă constituie o
categorie distinctă a condamnaţilor, executând pedeapsa în instituţie penitenciară
specializată. In conformitate cu art. 72 CP aLRM, cei condamnaţi pentru infracţiuni uşoare,
mai puţin grave şi grave, săvârşite cu intenţie, execută pedeapsa în penitenciare de tip
semiînchis, iar cei condamnaţi pentru infracţiuni deosebit de grave şi excepţional de grave -
în penitenciare de tip închis. Această divizare este dictată de necesitatea asigurării unui
regim de securitate distinct pentru cei care comit infracţiuni deosebit de grave şi
excepţional de grave, de necesitatea asigurării condiţiilor specifice de deţinere a acestor
condamnaţi, prevăzute de legislaţia execuţional-penală.în conformitate cu art. 72 al CP al
RM, art. 216 al CE al RM condamnaţii pot fi repartizaţi în instituţiile penitenciare în felul
următor:• femeile sânt repartizate în penitenciare pentru femei, unde se asigură regimul de
deţinere stabilit pentru penitenciarul de tip deschis, semiînchis şi închis corespunzător
sentinţei de condamnare;• minorii sânt repartizaţi în penitenciare pentru minori. Minorele
sânt repartizate în penitenciarele pentru femei, cu asigurarea pentru ele a condiţiilor
penitenciarului pentru minori;• bărbaţii sânt repartizaţi în penitenciarele de tip deschis (cei
care au comis infracţiuni din imprudenţă), de tip semiînchis (cei care au comis infracţiuni
intenţionate uşăare, mai puţin grave şi grave), de tip închis (cei care au săvârşit infracţiuni
95
deosebit de grave, excepţional de grave precum şi infracţiuni ce constituie recidivă) şi
penitenciar special de tip închis (cei condamnaţi la detenţiunea pe viaţă). După
determinarea penitenciarului concret, are loc trimiterea condamnaţilor la locul executării
pedepsei ce se efectuează sub escortă, cu respectarea regulilor de deţinere separată a
femeilor de bărbaţi, a minorilor de adulţi, condamnaţilor la detenţiunea pe viaţă de alte
categorii de condamnaţi. Condamnaţii bolnavi de tuberculoză activă sau de alte boli
contagioase separata de condamnaţii sănătoşi. Transferarea condamnaţilor se face din
contul statului în automobile special destinate pentru aceasta.Ultima etapă o constituie
primirea condamnaţilor în penitenciar.În caz când în instituţia penitenciară se îndreaptă un
grup de condamnaţi, se întocmeşte corvoada sigilat se anexează dosarele personale ale
condamnaţilor şi listade însoţire în care se indică următoarele: temeiul escortării, de unde şi
încotro seescortează, merele dosarelor personale, numele, prenumele şi patronimicul
condamnaţilor, articolul în aza cărora au fost condamnaţi, termenul pedepsei şi tipul
coloniei. Primirea condamnatului se efectuează de către administraţia penitenciarului după
ce i se stabileşte identitatea, pe baza dispoziţiei de executare, a hotărârii de condamnare, a
actelor de identitate, a altor documente prevăzute în art. 220 al CE al RM.Imediat după
primire, condamnatul se plasează în încăperile de carantină pe o perioadă de până la 15 zile,
în decursul căreia el este supus examenului medical în vederea determinării sănătăţii şi
capacităţii de muncă.încăperea de carantină reprezintă un sector localizat părăsirea
samovolnică a căruia este interzisă. Nu se admite vizitarea condamnaţilor aflaţi în aceste
încăperi de către alţi condamnaţi. Tot aici se face cunoştinţă cu conţinutul regimului,
drepturile şi obligaţiile condamnatului, se explică temeiul şi ordinea aplicării sancţiunilor şi
recompenselor, se aduce la cunoştinţă regimul zile în penitenciar. Este interzis careva
contact dintre cei aflaţi în încăperile de carantină şi ceilalţi condamnaţi, în vederea
asigurării restricţiei date, lenjeria de corp şi de pat, vesela folosită de cei aflaţi în încăperea
de carantină nu se amestecă cu cea celorlalţi condamnaţi, ea se spală şi se păstrează separat.
In conformitate cu alin. 1, art. 170 al CE al RM, executarea pedepsei amenzii, pedepsei
privative de dreptul de a ocupa anumite funcţii sau de a exercita o anumită activitate,
pedepsei retragerii gradului militar, a titlului special, a gradului de calificare (clasificare) şi
a distincţiilor de stat, pedepsei muncii neremunerate în folosul comunităţii, executarea
hotărârilor privind condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei, privind
liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen, privind înlocuirea părţii neexecutate
din pedeapsă cu o pedeapsă mai blândă, privind liberarea de pedeapsă a minorilor, privind
amânarea executării pedepsei aplicate femeilor gravide şi femeilor care au copii în vârstă de
până la 8 ani, precum şi executarea pedepselor aplicate persoanelor juridice se asigură de
către oficiile de executare, cu excepţia stabilită în art.306 din prezentul cod. Executarea
închisorii şi detenţiunii pe viaţă se asigură de către instituţiile penitenciare. Tot instituţiile
penitenciare execută pedeapsa amenzii aplicate în calitate de pedeapsă complimentară celor
condamnaţi la închisoare sau detenţiune pe viaţă.Pedeapsa trimiterii într-o unitate militară
disciplinară se execută de către unitatea disciplinară a Forţelor Armate preată în
conformiste cu Hot. Guvernului RM nr. 1171 din 05.11.2001 privind
aprobarearegbjamentului şi efe'ctnoilui unităţii disciplinare a Forţelor Armate.
98
penitenciarul de tip semiînchis la condiţii comune de deţinere. Transferul condamnatului în
penitenciarele de tip semiînchis o hotărăşte instanţa de judecată, în baza unui demers al
administraţiei penitenciare.
Condamnatul major care a fost lăsat în penitenciarul pentru minori şi care a împlinit vîrsta
de 23 de ani este transferat pentru executarea pedepsei de mai departe în penitenciarul de tip
semiînchis la condiţii comune de deţinere, în baza deciziei directorului general al
Departamentului Instituţiilor Penitenciare.
Cu toate acestea, s-au impus unele diferenţieri. Astfel, prima deosebire constă în aceea că
femeile execută pedeapsa privativă de libertate separat de bărbaţi. în acest scop s-au creat
penitenciare speciale sau secţii speciale de femei în penitenciarele existente. Penitenciarele
speciale şi secţiile speciale au atras după ele personal special, adecvat, adică femei,
îndeosebi personalul de supraveghere şi cel de specialitate (medici, educatori etc.
Există, apoi, o a doua deosebire în ceea ce priveşte obligaţia la muncă în penitenciar, în
sensul că femeile vor fi puse să execute o muncă potrivită (de exemplu, în ateliere de
ţesătorie, croitorie şi altele asemănătoare). Regimul penitenciar al femeilor cere ca acestea
sâ nu fie folosite în munci grele, pe care le pot efectua mai mult bărbaţii (de exemplu,
încărcări, descărcări, construcţii etc ). Femeile au, de asemenea, dreptul, în condiţiile legii,
la regim penitenciar semihber In privinţa volumului de muncă, a normelor ce trebuie
îndeplinite, se va tine seama de puterea de muncă a femeilor şi, pe cât posibil, se va evita
prelungirea muncii peste 8 ore zilnic. Deasemeni nu se poate prelungi durata zilei de muncă
condamnatelor care muncesc in mediu toxic sau vătămător. In lege se mai prevede că
femeile gravide nu vor fi folosite la muncă în perioada stabilită de normele legale cu privire
la concediul ce se acordă femeilor încadrate in munca înainte şi după naştere şi nici la
muncă în mediul toxic şi vătămător.
100
Modificarea condiţiilor de deţinere in acelaşi penitenciar transferul condamnatului, printr-o
decizie a şefului de penitenciare din condiţiile iniţiale de deţinere în condiţii obişnuite şi
resocializare şi, în acelaşi mod, din condiţii obişnuite şi de resocializare în condiţii iniţiale
de deţinere.
Condamnatul care a pornit pe calea corijării poate fi propus la transfer pentru executarea de
mai departe a pedepsei:
1. Din închisoare în colonie de corecţie, după ce a executat în penitenciar cel puţin
jumătate din durata pedepsei închisorii, stabilită prin sentinţa instanţei judecătoreşti.
2. Din colonie de corecţie cu regim comun sau din colonie cu regim sever în colonie-
aşezare, după ce condamnatul care se află în condiţii obişnuite de deţinere a executat cel
puţin o treime din durata pedepsei.
3. Cel condamnat pentru crimă deosebit de gravă sau cel care, anterior, a fost liberat
înainte de termen de pedeapsă, dar a comis o nouă infracţiune în perioada părţii neexecutate
din pedeapsă, pot fi transferaţi în colonii-aşezări după executarea a cel puţin două treimi din
durata pedepsei.
Nu sînt pasibili de transfer în colonii-aşezări:
1) recidiviştii deosebit de periculoşi;
2) cei a căror pedeapsă cu moartea a fost comutată cu pedeapsa privativă de libertate ca
urmare a graţierii sau amnistierii; :
3) persoanele condamnate la detenţiune pe viaţă;
4) cei cărora, concomitent cu pedeapsa pentru infracţiunea comisă, li s-a stabilit
tratament coercitiv contra alcoolismului, narcomaniei, toxicomaniei sau tuberculozei active,
precum şi cei care nu au trecut seria deplină de tratament contra bolii venerice, persoanele
bolnave de SIDA sau contaminate cu virusul HIV care provoacă SIDA.
Condamnatul declarat violator fraudulos al regimului de deţinere poate fi propus la transfer
din colonie-aşezare în colonie de corecţie cu regimul stabilit anterior de instanţa
judecătorească, iar condamnatul repartizat, conform sentinţei instanţei judecătoreşti, în
colonie-aşezare poate fi propus la transfer în colonie de corecţie cu regim comun din
colonie de corecţie cu regim sever în închisoare pentru cel mult trei ani cu executarea în
colonia cu regim sever a părţii restante din durata pedepsei. Evident că modificarea
condiţiilor de deţinere în limitele unei institutii penitenciare are drept consecinţa stimularea
condamnaţilor de a respecta regulile regimului de deţinere, de a-si conforma
comportamentul normelor stabilite în sistemul penitenciar respectiv.
Poate fi considerată drept o modificare a condiţiilor de deţinere declasarea fără escortă sau
fără însoţire în afara coloniei. Astfel, conform art. 75 C.E.S.D.P., celor condamnaţi la
privaţiune de libertate şi transferaţi în colonii de Corecţie şi de reeducare la condiţii
obişnuite de deţinere, după ce aceştia au executat efectiv cel puţin o treime din termenul de
pedeapsă fixat, li -se poate permite deplasarea fără escortă sau insoţire în'afara coloniei,
dacă specificul muncii lor necesită faptul acesta. Este interzisă deplasarea fără escortă sau
însoţire în afara coloniei:
1) recidiviştilor deosebit de periculoşi;
2) celor a căror pedeapsă cu moartea a fost comutată cu pedeapsa privativă de libertate ca
urmare a graţierii sau amnistierii persoanelor condamnate la detenţiune pe viaţă;
3) celor care se află în penitenciar mai puţin de 6 luni; condamnaţilor care au sancţiuni
101
neridicate sau nestinse, precum şi celor cărora, concomitent cu pedeapsa pentru infracţiunea
comisă, li se aplică tratament coercitiv contra alcoolismului, narcomaniei, toxico- maniei
sau tuberculozei active, care nu au urmat seria deplină g| de tratament contra bolii venerice,
bolnavilor de SIDA şi celor contaminaţi de virusul HIV care provoacă SIDA.
Observăm că, întrucât durata executării pedepsei este un termen substanţial ce se referă la
pierderea stării de libertate potrivit dispoziţiilor de drept penal material (substanţial), în
calcularea acestui termen trebuie ţinut seama în principiu de dispoziţiile cuprinse în art. 87
şi 154 C. Penal. Aşadar, la calcularea duratei executării pedepsei închisorii se foloseste
sistemul inclusiv sau al unităţilor de timp pline care se bazează pe adagiul latin potrivit
căruia prima şi ultima zi a termenului se cuprind în aceasta şi deci intră in calcul.
Spre pildă unui condamnat la 2 ani şi 6 luni închisoare, care a stat sub arest preventiv 6 luni
şi care a fost depus în penitenciar la data de 14 decembrie 1991 (orele 1700) îi expiră durata
executării pe data 14 decembrie 1993 (indiferent de oră).
102
8. Imprejurari speciale care determina modificarea sau intreruperea executarii
pedepsei
103
Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor.
Ţinând seama că nu gravitatea bolii este relevantă pentru admisibilitatea cererii (putând
exista boli mai puţin grave care fac imposibilă executarea imediată a pedepsei) legiuitorul a
înlăturat cerinţa ca boala de care suferă condamnatul să fie gravă. S-a introdus în schimb
dubla condiţionare ca această boală să nu poată fi tratată în reţeaua sanitară a Administraţiei
Naţionale a Penitenciarelor şi să facă imposibilă executarea imediată a pedepsei.
Ca şi în actuala reglementare, constatarea stării de boală se poate face doar pe baza unei
expertize medico-legale. Pentru soluţionarea cererii nu vor fi suficiente constatările
cuprinse în alte acte medicale, chiar dacă sunt întocmite de medici specialişti. Expertiza se
va efectua potrivit normelor procedurale ce reglementează efectuarea lucrărilor medico-
legale.
Starea sănătăţii condamnatului va fi evaluată la momentul judecării cererii, astfel încât nu
pot fi luate în considerare concluziile unei expertize efectuate anterior într-o altă cauză
având acelaşi obiect. Efectuarea expertizei este obligatorie chiar dacă de la evaluarea
medico-legală anterioară a trecut puţin timp, deoarece există posibilitatea înrăutăţirii stării
condamnatului. Odată admisă proba cu expertiză medico-legală nu se poate reveni asupra ei
doar pe considerentul că petentul nu a achitat costul acesteia.
Sub actuala reglementare s-a pus problema dacă raportul de expertiză medico-legală trebuie
să se pronunţe în mod expres asupra posibilităţii sau imposibilităţii executării pedepsei,
opinia majoritară fiind în sensul admisibilităţii cererii dacă se concluzionează că boala pune
în pericol iminent sănătatea condamnatului şi nu poate fi tratată decât în reţeaua sanitară a
Ministerului Sănătăţii. Aceasta deoarece rolul comisiei de expertiză este de a stabili dacă
cel condamnat prezintă boala menţionată în cerere, caracterul ei grav pentru viaţa sau
sănătatea acestuia şi locul unde poate fi tratată (date pe baza cărora instanţa va stabili
aplicabilitatea art.453 C.pr.pen.) şi nu acela de a aplica dispoziţiile procedurale la cazul
concret. Faţă de modul de redactare a dispoziţiilor art.598 alin.1 lit.a din noul Cod de
procedură penală, potrivit cărora boala ce nu poate fi tratată în reţeaua sanitară penitenciară
şi imposibilitatea executării imediate a pedepsei se constată (doar) pe baza unei expertize
medico-legale, în timp ce constatarea că specificul bolii nu permite tratarea acesteia sub
pază permanentă este atribuită expres instanţei şi se realizează pe baza oricăror probe,
apreciem că va fi necesar ca raportul de expertiză medico-legală să se refere în mod expres
la îndeplinirea primelor două cerinţe sau (în considerarea celor expuse mai sus) cel puţin la
imposibilitatea executării imediate a pedepsei.
Provocarea stării de boală chiar de către condamnat, prin refuzul tratamentului medical, al
intervenţiei chirurgicale, prin acţiuni de autoagresiune sau prin alte acţiuni vătămătoare,
este sancţionată cu respingerea cererii – art.589 alin.2 teza I. Necesitatea unei asemenea
precizări a fost subliniată atât de doctrină, cât şi de practica judiciară majoritară, pe
considerentul că este inadmisibil ca persoana condamnată să se folosească cu rea-credinţă
de starea sănătăţii sale pentru a împiedica sau întârzia executarea pedepsei. Raportul de
cauzalitate dintre inacţiunea sau acţiunea vătămătoare a condamnatului şi starea de boală a
acestuia poate fi stabilit doar prin efectuarea expertizei medico-legale. De vreme ce
dispoziţia legală nu distinge între acţiunile vătămătoare, refuzul de hrană care conduce la
starea de boală sau o menţine, deşi nu este sancţionat ca abatere disciplinară (a se vedea:
art.36 alin.3 din Legea nr.275/2006 privind executarea pedepselor şi a măsurilor dispuse de
organele judiciare în cursul procesului penal; art.213-215 din Regulamentul de aplicare a
104
Legii nr.275/2006, aprobat prin Hotărârea Guvernului nr.1897/2006), va fi asimilat unei
asemenea acţiuni.
În completarea acestei prevederi şi-ar putea găsi locul şi aceea a obligativităţii pentru
condamnat de a dovedi că a fost luat în evidenţă, respectiv tratat pentru afecţiunea de care
suferă, anterior formulării cererii de amânare sau întrerupere.
Sustragerea condamnatului de la efectuarea expertizei (singura modalitate pe baza căreia
instanţa poate constata dacă executarea pedepsei este sau nu posibilă în regim de detenţie)
este sancţionată cu respingerea cererii, conform art.589 alin.2 teza a II-a din noul Cod
penal, dispoziţie de asemenea prefigurată de soluţii ale instanţelor. În această situaţie
cererea de amânare sau întrerupere va fi soluţionată în lipsa raportului de expertiză medico-
legală;
b) specificul bolii să nu permită tratarea acesteia cu asigurarea pazei permanente în reţeaua
sanitară a Ministerului Sănătăţii.
Condiţia ca tratamentul condamnatului să nu se poată efectua sub pază permanentă a fost
introdusă în reglementarea actuală prin Legea nr.195/2009, cerinţa fiind preluată de
dispoziţiile corespunzătoare din noul Cod de procedură penală, însă cu o formulare
semnificativ diferită.
Observăm, pentru început, că imposibilitatea tratării bolii sub pază permanentă se constată
de către instanţă, pe bază de probe. Precizarea este de natură să evite aprecierea
discreţionară a administraţiei penitenciarului asupra aplicabilităţii acestei modalităţi de
tratament, însă doar în măsura în care va fi însoţită de modificări în legislaţia privind
executarea pedepselor. Necesitatea unor asemenea modificări, precum şi consecinţele
pasivităţii cu care legiuitorul ne-a obişnuit, au fost deja semnalate în practică. În speţă,
soluţionând recursul declarat de condamnat împotriva sentinţei prin care i s-a respins
cererea de întrerupere a executării pedepsei pe caz de boală, instanţa a solicitat şi lămuriri
de la Administraţia Naţională a Penitenciarelor cu privire la temeiul internării sub pază a
condamnatului. Analizând dispoziţiile indicate de Administraţia Naţională a
Penitenciarelor, respectiv cele ale art.27 alin.1 şi 2 din Regulamentul de aplicare a Legii
nr.275/2006, instanţa de recurs a constatat că acestea se referă la internarea şi externarea
persoanelor private de libertate: “(1) Serviciile medicale spitaliceşti se realizează prin
internare în penitenciarele-spital, precum şi în alte unităţi sanitare de profil, aflate în
relaţii contractuale cu Casa de asigurări sociale de sănătate. (2) Internarea persoanelor
private de libertate se face în baza biletului de trimitere eliberat de către medicul curant
sau de către medicul de specialitate”. Potrivit art.24 alin.4 din Ordinul nr.1361/C-
1016/2007 privind asigurarea asistenţei medicale persoanelor private de libertate aflate în
custodia Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, emis de Ministerul Justiţiei
(nr.1361/C/2007) şi de Ministerul Sănătăţii (nr.1016/2007) “Urgenţele medico-chirurgicale
care nu pot fi rezolvate în unitate se internează în spitalul cel mai apropiat, cu înştiinţarea
conducerii penitenciarului privind situaţia ivită, în vederea asigurării mijlocului de
transport şi a escortei necesare”. Faţă de conţinutul acestor dispoziţii, instanţa de recurs a
constatat că, nefiind expres reglementată, internarea sub pază constituie o procedură ce
poate fi dedusă prin interpretare şi a cărei certitudine este pusă la îndoială, fiind lipsită de
obligaţii concrete stabilite în sarcina administraţiei penitenciarului. Chiar în situaţia în care
s-ar considera că este reglementată din punct de vedere legal, măsura este dificil de pus în
aplicare, nu numai datorită inconvenientelor pentru Administraţia Naţională a
105
Penitenciarelor, ci şi pentru unităţile spitaliceşti civile.
Concluzia care se desprinde este aceea că instanţa sesizată prin cererea condamnatului va
trebui să verifice posibilitatea efectivă a internării sub pază, verificare care, cum este şi
firesc, nu poate fi realizată decât pe bază de probe. Care vor fi însă aceste probe? Răspunsul
ne este oferit atât de specificul cazului de amânare pe care îl analizăm, cât şi de alte
dispoziţii privind executarea pedepselor privative de libertate.
Dată fiind incompatibilitatea dintre întreruperea executării pedepsei şi tratamentul sub pază
permanentă (care, deşi presupune scoaterea condamnatului din mediul penitenciar, rămâne
o măsură privativă de libertate), va fi nelegală atât hotărârea prin care s-ar dispune
admiterea cererii şi internarea sub pază într-o clinică din sistemul Ministerului Sănătăţii, cât
şi cea prin care s-ar dispune internarea condamnatului sub pază pentru efectuarea
intervenţiei chirurgicale recomandate în raportul de expertiză medico-legală;
c) amânarea sau întreruperea executării pedepsei şi lăsarea în libertate a condamnatului să
nu prezinte un pericol pentru ordinea publică.
Prin Ordonanţa de urgenţă a Guvernului nr.60/2006, art.453 alin.1 lit.a din Codul de
procedură penală în vigoare a fost modificat, introducându-se o nouă condiţie de
admisibilitate a cererii, şi anume aceea ca punerea în libertate a condamnatului să nu
prezinte un pericol concret pentru ordinea publică. Legiuitorul nu a socotit necesar să
definească noţiunea de “pericol concret pentru ordinea publică” sau să ofere criterii de
apreciere a acestuia, condiţii în care formularea trimite în mod nejustificat la dispoziţiile
art.148 alin.1 lit.f C.pr.pen.
În lipsa unor prevederi în acest sens, sarcina identificării unor criterii de apreciere a revenit
doctrinei şi jurisprudenţei. S-a arătat că pot fi luate în considerare împrejurările în care a
fost comisă fapta ce a atras condamnarea, natura şi gravitatea acesteia, precum şi persoana
condamnatului. Alte împrejurări de care instanţa ar trebui să ţină seama sunt starea sănătăţii
şi comportamentul corespunzător al condamnatului aflat de mai mult timp în libertate,
conduita pozitivă a condamnatului în timpul detenţiei, faptul că acesta a mai beneficiat
anterior de întreruperea executării pedepsei pe parcursul căreia nu a comis fapte antisociale,
precum şi durata executată din pedeapsă şi dispoziţiile art.453 C.pr.pen., care, prin
limitările impuse şi controlul exercitat asupra condamnatului, reduc riscul unei noi conduite
antisociale. Comportamentul condamnatului este relevant în măsura în care a fost studiat pe
o perioadă suficient de lungă pentru a nu exista dubii asupra pericolului pe care l-ar
prezenta lăsarea sa în libertate.
Deşi art.589 din noul Cod de procedură penală nu se mai referă la un pericol concret,
dificultăţile de apreciere rămân aceleaşi, luând în considerare că unele din împrejurările mai
sus arătate au fost deja valorificate la individualizarea judiciară a pedepsei şi a modalităţii
de executare şi este greu de crezut că, după rămânerea definitivă a hotărârii de condamnare,
ar putea fi evaluate în favoarea petentului, mai ales în cazul infracţiunilor cu ridicat grad
abstract de pericol social şi cu amplă rezonanţă.
Din aceste motive, sarcina instanţei de a stabili existenţa sau inexistenţa pericolului pe care
l-ar prezenta lăsarea în libertate a condamnatului este mult mai dificilă în cazul cererilor de
amânare a executării pedepsei, mai ales în situaţia în care au fost formulate la puţin timp
după rămânerea definitivă a hotărârii ori de către petenţi judecaţi în stare de arest preventiv.
Singura împrejurare care ar releva cu certitudine lipsa unui pericol social ar fi aceea că, din
cauza stării grave a sănătăţii, condamnatul se află fizic în imposibilitatea de a comite noi
106
fapte antisociale. În cazul cererilor de întrerupere a executării pedepsei, instanţa poate lua în
considerare mult mai multe date, în special cele privind comportamentul condamnatului pe
durata detenţiei, care pot servi ca termen de comparaţie pentru o diminuare a periculozităţii
condamnatului.
Într-un alt context (cel al individualizării regimului de executare a pedepsei privative de
libertate şi al asigurării siguranţei în locurile de deţinere), legiuitorul a identificat o serie de
criterii ce vor fi luate în considerare la stabilirea riscului pe care îl prezintă persoana
condamnată pentru siguranţa penitenciarului. Astfel, prin Hotărârea Guvernului
nr.1113/2010 pentru modificarea şi completarea Regulamentului de aplicare a Legii
nr.275/2006, s-a introdus în regulament art.931 care la alin.3 enumeră opt asemenea criterii,
după cum urmează:
“a) săvârşirea infracţiunii prin folosirea armelor de foc, din motive josnice ori cu cruzime
pentru care a fost condamnat la pedeapsa închisorii sau detenţiune pe viaţă;
b) evadarea sau părăsirea locului de muncă în prezenta pedeapsă sau în cele anterioare;
c) tentativa de evadare, forţarea dispozitivelor de siguranţă, distrugerea sistemelor de
siguranţă;
d) neprezentarea nejustificată a persoanei private de libertate la ora stabilită din
permisiunea de ieşire din penitenciar;
e) introducerea, deţinerea sau traficul de arme, materiale explozive, droguri, substanţe
toxice sau alte obiecte şi substanţe care pun în pericol siguranţa penitenciarului, misiunilor
sau a persoanelor;
f) instigarea, influenţarea sau participarea în orice mod la producerea de revolte sau luări
de ostatici;
g) apartenenţa la grupări de crimă organizată, coordonarea activităţilor infracţionale ori
de tip terorist;
h) acte de violenţă soldate cu vătămări corporale sau deces împotriva personalului sau a
altor persoane.”
De vreme ce toate aceste criterii conturează un pericol concret pentru siguranţa locului de
deţinere, ni se pare util ca ele să fie avute în vedere şi de instanţa învestită cu soluţionarea
cererii de întrerupere a executării pedepsei, scop în care se vor solicita relaţii administraţiei
penitenciarului.
Pentru admiterea cererii cele trei condiţii trebuie întrunite cumulativ. În cazul în care se
constată neîndeplinirea vreuneia dintre ele, verificarea celorlalte nu-şi mai are rostul. Fac
excepţie situaţiile în care, deşi se stabileşte existenţa pericolului concret pentru ordinea
publică, menţinerea în stare de detenţie a condamnatului ar constitui un tratament inuman
sau degradant în sensul art.3 din Convenţia (europeană) pentru apărarea drepturilor omului
şi a libertăţilor fundamentale şi a jurisprudenţei Curţii de la Strasbourg, din moment ce
interdicţia supunerii la asemenea tratamente este absolută, iar natura infracţiunii imputate
sau comportamentul condamnatului sunt lipsite de pertinenţă din acest punct de vedere.
2. Când o condamnată este gravidă sau are un copil mai mic de un an.
Noul Cod de procedură penală nu aduce modificări acestui caz de amânare sau întrerupere a
executării pedepsei.
S-a arătat că scopul reglementării este acela de a asigura ocrotirea sănătăţii gravidei şi a
fătului, precum şi a copilului în primul an de viaţă, ocrotire care nu poate fi asigurată în
aceleaşi condiţii în cazul femeii private de libertate. Fără a contesta necesitatea instituirii
107
unui asemenea caz de amânare sau întrerupere, credem că legiuitorul ar fi trebuit să aibă în
vedere anumite dispoziţii din legislaţia privind executarea pedepselor care îi restrâng sfera
de aplicabilitate. Astfel, potrivit art.52 din Legea nr.275/2006, “(1) Femeile condamnate la
pedepse privative de libertate, care sunt însărcinate, beneficiază de asistenţă medicală
prenatală şi postnatală, luându-se măsuri pentru ca naşterea să aibă loc în afara
penitenciarului. Administraţia penitenciarului ia măsuri pentru ca persoana condamnată,
la solicitarea acesteia, să îşi poată îngriji copilul până la vârsta de un an. (2) La împlinirea
vârstei de un an sau anterior, copilul poate fi dat în îngrijire, cu acordul mamei, familiei
sau persoanei indicate de aceasta. (3) În cazul în care copilul nu poate fi dat în îngrijirea
familiei sau persoanei indicate de mamă, acesta poate fi încredinţat pe toată durata de
detenţie a mamei, cu acordul acesteia, unei instituţii specializate, cu înştiinţarea
autorităţilor competente pentru protecţia copilului”. Aceste dispoziţii sunt precizate şi
completate de cele ale art.36 şi 37 din Regulamentul de aplicare a Legii nr.275/2006.
Conform art.36 din acest regulament, “(1) Medicul locului de deţinere trebuie să ia în
evidenţă femeia gravidă încă de la primire, dispensarizarea acesteia fiind efectuată
conform indicaţiilor medicului de specialitate obstetrică-ginecologie (2) Femeia gravidă
beneficiază pe perioada sarcinii de regim alimentar şi de condiţii de muncă potrivit
normelor legale. (...) (3) Femeia gravidă cu evoluţie normală a sarcinii este internată cu 30
de zile anterior datei probabile a naşterii într-o secţie de specialitate a unui penitenciar-
spital. (4) Penitenciarul-spital în care se află femeia gravidă ia măsuri pentru ca naşterea
copilului să se realizeze într-un spital din reţeaua Ministerului Sănătăţii Publice”; iar
conform art.37, “(1) Locurile de deţinere, desemnate prin decizie a directorului general al
Administraţiei Naţionale a Penitenciarelor, asigură condiţiile necesare pentru ca mama
privată de libertate, la solicitarea acesteia, să îşi poată îngriji copilul până la împlinirea
vârstei de un an. (...) (3) Copilul poate rămâne cu mama în camere special amenajate până
la împlinirea vârstei de un an, după care este încredinţat tatălui, unui membru de familie
sau unei instituţii specializate indicate de mamă. (4) Cu acordul mamei, copilul poate fi
încredinţai şi înainte de împlinirea vârstei de un an. Încredinţarea se realizează şi atunci
când mama nu este aptă să aibă grijă de el sau îl supune la rele tratamente”.
Starea de graviditate se poate dovedi cu orice act medical emis de un organ de specialitate,
nefiind necesară efectuarea unei expertize. Această stare trebuie să existe atât la momentul
formulării cererii, cât şi la momentul soluţionării ei; prin urmare, dacă pe parcursul
procesului condamnata a pierdut sarcina, cererea va fi respinsă. Existenţa şi vârsta copilului
se dovedesc cu certificatul de naştere.
Prin “copil” se înţelege copilul născut de condamnată, indiferent de starea civilă (legitim,
adulterin, din afara căsătoriei). Deoarece textul nu face distincţie după filiaţia copilului,
poate beneficia de amânare sau întrerupere şi condamnata care a adoptat un copil.
Dispoziţiile art.589 alin.1 lit.b din noul Cod de procedură penală nu vor fi aplicabile în
cazul copilului aflat sub tutelă sau curatelă, încredinţat spre creştere şi educare, dat în
plasament familial sau aflat în fapt în îngrijirea condamnatei.
Într-o situaţie specială se află condamnata căreia i-a fost luat copilul fără consimţământul
său. S-a susţinut că, dacă îşi recuperează copilul, condamnata va beneficia de amânarea sau
întreruperea executării. Considerăm că se va putea acorda amânarea sau întreruperea
executării pedepsei indiferent dacă condamnata îşi recuperează sau nu copilul mai mic de
un an, deoarece reglementarea apără interesele minorului care are nevoie de ocrotirea
108
mamei sale. De altfel, aflată în libertate, condamnata poate folosi mai eficient căile legale
pentru recuperarea copilului său.
Posibilitatea amânării executării pedepsei pentru cazul în care condamnata are un copil mai
mic de un an este instituită exclusiv în interesul minorului. Prin urmare, dacă din datele
cauzei reiese că măsura nu este în interesul unei mai bune ocrotiri a copilului, instanţa nu
este obligată să dispună amânarea sau întreruperea executării pedepsei. Aşa fiind, simplul
fapt al existenţei unui copil mai mic de un an nu este de natură a justifica admiterea cererii,
ci instanţa trebuie să efectueze verificările necesare. Practic, petenta căreia i-au fost
interzise drepturile părinteşti ca pedeapsă accesorie sau/şi complementară, chiar dacă are un
copil mai mic de un an, nu va beneficia de întreruperea executării pedepsei pentru acest
motiv.
Deosebirea dintre amnistie şi graţiere este făcută, pentru întîia oară, în secolul XVI, de
către Prosper Farinaceus, e drept, cu insuficientă rigoare . El distinge între aboliţiune (care
înlătură numai justiţia judecătorului, nu şi crima însăşi) şi indulgenţă (care stinge
deopotrivă cauza şi crima). Aceste caracteristici comune atribuie amnistiei şi graţierii o
identitate proprie în cadrul cuprinzătoarei instituţii a cauzelor care înlătură răspunderea
penală şi celelalte consecinţe ale condamnării. Amnistia determinată de raţiuni de politică
penală este legată de anumite temeiuri social-politice. Graţierea, la rândul ei, este expresia
unor relaţii de politică penală şi a unor circumstanţe de fapt de natură social-politică. Aşa
cum ele împreună se deosebesc înăuntrul acestor instituţii, se şi disting între ele, astfel că
amnistia şi graţierea sînt examinate laolaltă numai din anumite perspective social-politice,
urmînd apoi a fi tratate distinct în raport cu natura lor juridică, obiect, trăsături, efecte, cu
interdependenţa lor cu alte instituţii ale dreptului penal.
Amnistia nu are ca efect de repunere în situaţia anterioară săvîrşirii infracţiunii, nefiind
astfel o restitutio în integrum .
Pentru aceste considerente, preexistenţa unei infracţiuni amnistiate va fi relevantă la
individualizarea judiciară a pedepsei pentru o nouă faptă penală, instanţa avînd obligaţia de
a investiga comportarea anterioară a inculpatului .
Consider că aceste instituţii - amnistia şi graţierea - trebuie să-şi găsească locul în cele patru
trăsături ale infracţiunii, respectiv fapta se fie pedepsibilă şi executabilă. Se va ţine cont
astfel de consideraţia că amnistia priveşte în genere fapta antisocială, iar graţierea -
pedeapsa stabilită pentru fapta antisocială, în ceea ce priveşte efectele produse asupra faptei
în cazul amnistiei şi asupra pedepsei în cazul graţierii, consider că aceste instituţii se
deosebesc de tot restul instituţiilor de liberare de răspundere penală sau executare a
pedepsei prin faptul de aplicare în mod concret. Instituţiile examinate mai jos sînt supuse
examinării şi individualizării instanţei, în schimb clemenţa vine de la puterea statală.
Liberarea de răspundere penală cu tragere la răspundere administrativă în legislaţia RM
presupune că fapta comisă rămîne a fi considerată infracţiune. În unele infracţiuni uşoare
sau mai puţin grave, prin dispoziţia legii, instanţa de judecată face înlocuirea răspunderii
penale cu o formă de răspundere juridică mai uşoară, ce implică aplicarea unor sancţiuni
administrative.
109
Legislaţia anterioară prevedea un număr mic de infracţiuni pentru care această instituţie
putea activa. Categoria infracţiunilor pentru care poate fi dispusă înlocuirea răspunderii
penale prin răspunderea administrativă a fost lărgită prin actuala lege penală, fiind incluse
categorii noi de infracţiuni, pentru comiterea cărora pedeapsa maximă nu poate depăşi cinci
ani de închisoare.
Se ţine cont, de asemenea, de cuantumul prejudiciului cauzat, de caracterul faptei comise,
modul concret de săvîrşire a faptei, mijloacele, timpul, locul săvîrşirii infracţiunii etc.
Infracţiunea comisă pentru prima dală fie comiterea repetată a unei infracţiuni, dar cu
condiţia expirării termenelor de prescripţie ce atrag răspundere penală ori sînt stinse
antecedentele penale pentru infracţiunea comisă anterior. Infracţiunea săvîrşită după
aplicarea măsurilor de constrîngere cu caracter administrativ nu atrage apariţia unei stări de
repetare. Instanţa va aprecia negativ o astfel de situaţie ce exprimă personalitatea
făptuitorului şi va aplica pentru infracţiunea nou-săvîrşită o pedeapsă mai aspră.
Corectarea persoanei fără condamnare penală are în vedere date conform cărora făptuitorul
să corijeze comportamental fără a i se aplica o pedeapsă. Asemenea date sînt atitudinea
vinovatului, din care rezultă că a comis fapta şi se căieşte sincer, manifestă eforturi de a
înlătura consecinţele infracţiunii prin repararea prejudiciului cauzat, colaborează cu
organele de cercetare, recunoaşte fapta şi contribuie la descoperirea ei şi a altor participanţi.
Instanţa investită apreciază dacă sînt îndeplinite cerinţele pentru înlocuirea răspunderii
penale, şi în caz de admitere va aplica una dintre sancţiunile cu caracter administrativ,
prevăzute în art.55 alin.2 din Codul penal al RM: amendă în mărime de până la 150 de
unităţi convenţionale; închisoarea contravenţionala de până la 90 de zile. Sancţiunea
administrativă nu reprezintă o pedeapsă penală, pentru aceasta nu survin antecedente
penale.
Sentinţa de încetare a procesului penal cu aplicarea sancţiunii administrative trebuie sa fie
motivată (p.20 din Hotărîrea Plenului CSJ cu privire la respectarea normelor de procedura
penală la adoptarea sentinţei nr.10 din 24.04.2000. Culegere, p.386, art.332, 350 , 391 CPP)
. Această instituţie se aseamănă cu amnistia şi graţierea prin înlocuirea răspunderii penale,
dar diferă prin aplicarea sancţiunilor administrative.
Art.53 Cod penal al RM arată instituţia de liberare de răspundere penală, potrivit căreia
persoana care a săvîrşit o faptă ce conţine semnele componenţei de infracţiune poate fi
liberată de răspundere penală de către instanţa de judecată în cazurile date de:
- minoritate;
- înlocuirea răspunderii penale cu răspundere administrativă;
- renunţarea de bunăvoie la săvîrşirea infracţiunii (desistarea);
- căinţa activă;
- schimbarea situaţiei;
- liberarea condiţionată;
- prescripţia tragerii la răspundere penală.
Natura juridică a instituţiei liberării de răspundere penală serveşte drept temei pentru ca
persoana care a săvîrşit o faptă ce conţine semnele componenţei de infracţiune să poată fi
liberară de răspundere penală, însă cu delimitarea, totodată, a acestei instituţii de instituţia
liberării de pedeapsă penală, prevăzută de art.89 Cod penal al RM .
Această instituţie de drept penal are scopul de neaplicare a pedepselor penale în cazurile
110
expres prevăzute. Se consideră că aplicarea pedepsei nu este utilă, avînd în vedere
caracterul şi gradul prejudicial redus al faptei săvîrşite în relaţie cu calităţile personale ale
făptuitorului. Se consideră că renunţarea făcută prin intermediul individualizării instanţei de
judecată, măsura de penitenţă în raport cu schimbul acesteia prin sancţiuni de ordin
administrativ efectul de reeducare este atins. Legea permite şi aplicarea unor măsuri de
siguranţă cu caracter medical sau educativ.
Liberarea de răspundere penală se aplică numai faţă de persoanele în acţiunile cărora sînt
prezente elementele constitutive ale unei infracţiuni şi se deosebesc de cauzele care înlătură
caracterul penal al faptei, întrucît în situaţia liberării de răspundere penală infracţiunea se
realizează în toate trăsăturile ei esenţiale, în timp ce în situaţia cauzelor care înlătură
caracterul penal al faptei, infracţiunea nu se realizează prin lipsa unor trăsături esenţiale ale
infracţiunii, prin lipsa gradului prejudiciabil al unei infracţiuni (alin.2 art.14 din Codul
penal al RM), reţinerea infractorului (art.37), constrîngerea fizică sau psihică (art.39), riscul
întemeiat (art.40) etc.
Art.53 din Codul penal al RM prezintă posibilităţile şi limitele instituţiei liberării de
răspundere penală, unele dintre acestea fiind nou introduse: căinţa activă, care în vechea
reglementare era prevăzută numai în calitate de circumstanţă atenuantă, acum este practic o
instituţie de liberare de răspundere penală.
Opinia noastră în legătură cu instituţia “căinţei active” este aceea că nu trebuia
reglementată, astfel fiind practic în realitate doar circumstanţa atenuantă ce serveşte numai
la momentul individualizării pedepsei. Aceeaşi părere o exprim şi faţă de instituţia
renunţării de bunăvoie la săvîrşirea infracţiunii.
Liberarea condiţionată de răspundere penală se vrea practic a fi un gest de clemenţă mai cu
seamă de amnistie a faptei penale săvîrşite, dar aplicată clemenţa de la nivelul şi de către
organele de cercetare ori instanţa. Consider că această “clemenţă” trebuie să îmbrace forma
amnistiei pure, să nu se bazeze pe o individualizare asupra pedepsei clemenţe din partea
procurorului ori judecătorului, ci din partea puterii statale, cum este în cazul amnistiei.
Ca propunere de lege ferenda exprimăm necesitatea abrogării dispoziţiilor art.56, 57, 59 din
Codul penal al Republicii Moldova.
Cauzele care înlătură caracterul penal al faptei sînt împărţite de noi în două categorii.
Prima se referă la cele regăsite în ambele legislaţii - a României şi a RM (legitima apărare,
starea de extremă necesitate, constrîngerea fizică sau psihică); cea de-a două - la cele care
diferă (RM - reţinerea infractorului, riscul întemeiat, iar în România - cazul fortuit,
iresponsabilitatea, beţia, minoritatea făptuitorului, eroarea de fapt).
În reglementarea normativă din RM - Codul penal din anul 1961 - erau reglementate numai
două cauze care înlăturau caracterul penal al faptei: legitima apărare (art.13) şi extrema
necesitate (art.14) fiind prezentate în Titlul II, denumit “infracţiuni”.
Reglementarea actuală, în vigoare din 18.04.2002, prezintă cauzele ce înlătură caracterul
penal al faptei într-un capitol distinct, Capitolul III.
Actul normativ ulterior a mărit numărul cauzelor ce înlătură caracterul penal al faptei prin
introducerea instituţiei ordinului ierarhic şi executarea dispoziţiei prin Legea 277 din
18.12.2008.
Legea 277/2008 elimină contradicţiile dintre prevederile art.31-33 din CP în legislaţia
naţională a RM. Instituţia de înlăturare a caracterului penal al faptei are la bază stări,
situaţii, împrejurări ce au, ca urmare a faptei prevăzute în legea penală, neîntrunirea
111
trăsăturilor esenţiale ale infracţiunii. Lipseşte aşadar fie caracterul prejudiciabil, fie
vinovăţia, fie prevederea în lege.
Drept temei pentru instituirea legitimei apărări în calitate de cauză care înlătură caracterul
penal al faptei serveşte atît lipsa caracterului prejudiciabil, astfel fapta prezentîndu-se ca o
activitate social utilă, cît şi lipsa de vinovăţie, căci făptuitorul nu a acţionat cu voinţă liberă,
ci fiind constrîns de necesitatea apărării valorii sociale ameninţate grav prin atac periculos .
Includerea stării de extremă necesitate în categoria cauzelor care înlătură caracterul penal al
infracţiunii este condiţionată de faptul că persoana poate fi expusă unor pericole generate de
evenimente, energii, diverse întîmplări cu caracter accidental. În acest caz, persoana nu
acţionează cu vinovăţie, iar fapta comisă nu prezintă caracter prejudiciabil .
Constrîngerea fizică sau psihică înlătură caracterul penal al faptei, motivat de lipsa libertăţii
de acţiune (inacţiune) ca voinţă a făptuitorului. Această necesitate generată de subiectul
infracţiunii produce cauza prin care făptuitorul nu-şi poate dirija acţiunile. Astfel de
consideraţii nasc efecte de oprire a caracterului penal al faptei numai faţă de persoana care a
acţionat în actul constrîngerii.
Propunerea noastră de lege ferenda vizează abrogarea art.37, 40 din Codul penal al RM,
motivată de faptul că acestea nu pot constitui cauze de înlăturare a caracterului penal,
faptele asumate astfel de făptuitor nefiind practic infracţiuni.
Activitatea de reţinere a infractorului nu constituie infracţiune . Este utilă acţiunea prin
dimensiunea socială, dar activitatea intră în competenţa organelor de drept. Reţinerea
infractorului şi predarea acestuia organelor de drept va constitui o vînătoare deschisă în
societate, justificînd practic instituţia riscului întemeiat. Se pretinde de legiuitor că acţiunea
este socialmente utilă şi elementul vinovăţiei lipseşte. Se cere ca făptuitorul să ia toate
măsurile necesare pentru a preveni ştirbirea intereselor ocrotite de lege.
Cauzele ce înlătură caracterul penal al faptei nu trebuie să fie confundate cu cele de
înlăturare a răspunderii penale (Cap.VI CP al RM), cu liberarea de pedeapsă (Cap.IX CP al
RM) şi de înlăturare a răspunderii penale sau consecinţele condamnării (Cap.XI CP al RM)
.
Menţiune, CP al RM din 18.04.2002 nu reglementează şi răspunderea penală Ia omorul în
condiţiile depăşirii legitimei apărări, Dec.4ra-47/2004 făcînd în acest aspect propunere de
lege.
112
I. Intoducere
Executarea pedepsei inchisorii in penitenciar se efectueaza intr-un anumit regim,
care poate fi sever sau mai putin sever, mai greu sau mai usor.De exemplu batranii se
bucura de un regim penitenciar mai putin sever, iar tinerii majori se bucura de un regim in
care se pune accentul pe instructie si educatie, pe cand infractorii majori, in special
recidivistii, au un regim penitenciar mai greu, in care se pune accentul pe izolare si paza,
munca si disciplina severa.Asa fiind, regimul penitenciar este o problema importanta a
executarii pedepsei privative de libertate, fiindca de felul regimului penitenciar depinde, in
cea mai mare masura, atingerea scopului executarii pedepsei privative de libertate, acela al
reeducarii condamnatului si al abtinerii lui de la comiterea de noi infractiuni.
Vom spune deci ca prin regim penitenciar, in sens larg, se intelege felul cum este organizata
executarea pedepsei privative de libertate in penitenciar sau mai bine zis, felul cum este
organizata viata si activitatea condamnatului in penitenciar pe durata executarii pedepsei in
scopul reeducarii lui si al prevenirii savarsirii de noi infractiuni.
Mai rezulta ca regimul penitenciar priveste executarea pedepsei privative de
libertate in penitenciar, adica executarea pedepsei in regim inchis.Cand pedeaspsa inchisorii
nu se executa in penitenciar, ci in afara acestuia si in alta forma, nu mai vorbim de regimul
penirenciar ci de un alt regim de executare a pedepsei inchisorii si anume de regimul
executarii pedepsei fara privare de libertate sau de regimul liber.
Cum regimul penitenciar este reglementat prin lege , el ia forma unor activitati
reglementate juridic care se impun condamnatului ; mai precis, regimul penitenciar
presupune un ansamblu de obligatii si drepturi ale condamnatilor.Astfel, condamnatului la
pedeapsa inchisorii, internat in penitenciar, ii revine obligatia de a fi disciplinat, etc.In ceea
ce priveste drepturile, condamnatului ii revin si unele drepturi.In aceasta lumina, prin regim
penitenciar se intelege, in sens juridic, complexul de obligatii si drepturi ce revin
condamnatului in timpul executarii pedepsei inchisorii in penitenciar – in regim inchis – in
scopul indreptarii lui si al prevenirii savarsirii de noi infractiuni.
2. Continut
A. Notiune
Organizarea executarii pedepsei inchisorii impune un anumit regim penitenciar,
adica un anumit regim de viata in care se cuprind mutiple elemente jridice, obligatii si
drepturi incepand cu internarea si detinerea condamnatului in penitenciar si cu regimul de
detinere, continuand cu regimul de munca si calificare profesionala, cu regimul de
reeducare civica si morala etc., cu drepturile condamnatului, cu masurile disciplinare ce se
aplica in caz de incalcari posibile ale obligatiilor ce revin condamnatilor si terminand cu
liberarea definitiva.
Asadar, regimul de excutare a pedepsei privative de libertate in penitenciar nu consta intr-o
simpla izolare, ci intr-un regim cu un continut bogat, format din diverse elemente, din
actiuni si inactiuni obligatorii, toate referindu-se la diferite aspecte ale vietii si activitatii
condamnatului in timpul executarii pedepsei in penitenciar.
Aceste elemente sunte reglementate de norme de drept luand forma unor obligatii si
a unor drepturi care, impreuna alcatuiesc continutul juridic, adica totalitatea elementelor
juridice ale regimului penitenciar.Cunoasterea exeacta a regimului penitenciar presupune
cunoasterea continutului acestuia.
B. Elementele continutului
113
Elementele care alcatuiesc continutul regimului penitenciar sunt :
- obligatia condamnatului de a se supune masurii internarii in penitenciar ;
- obligatia de a respecta si suporta un anumit regim de detinere, de privare de libertate ;
- obligatia de a se supune unui anumit regim de ordine si disciplina interioara, a unui
program zilnic de activitate ;
- obligatia de a depune o munca si de a respecta un anumit regim de munca ;
- obligatia de a se incadra intr-un anumit sistem de calificare profesionala, invatatura si
reeducare prin mijlocirea carora sa se deprinda a se obtine de la comiterea de infractiuni si
sa se reintegreze ulterior in viata sociala normala.
- obligatia de a suporta si executa anumite sanctiuni disciplinare in caz de comitere de
incalcari ale ordinei si disciplinei in penitenciar si ale obligatiilor de comportare in
penitenciar.
Condamnatul, in penitenciar, are pe langa obligatiile amintite si unele drepturi care
fac parte din continutul regimului penitenciar si anume :
- dreptul la incartiruire, hrana, imbracaminte, cazarmament ;
- dreptul la odihna si plimbare ;
- ingrijire medicala ;
- alte drepturi care, impreuna asigura viata si sanatatea condamnatului.
3. Felurile regimului
Regimul penitenciar cuprinde o seama de obligatii la care trebuie sa se supuna toti
condamnatii si o seama de drepturi de care trebuie sa beneficieze toti condamnatii.Acesta
este asa numitul regim penitenciar general.
Regimul penitenciar general este regimul-tip pe care trebuie sa-l respecte toti condamnatii
si care este cel mai extins si mai important.In regimul penitenciar general, condamnatii se
supun acelorasi obligatii din penitenciar, toti sunt obligati sa respecte aceleasi masuri de
ordine si disciplina din penitenciar, toti trebuie sa munceasca, toti au dreptul la hrana,
adapost, retribuirea muncii si asa mai departe, toti se pot libera conditionat in aceleasi
conditii sau, daca unuii nu beneficiaza de liberare conditionata.
Pedeapsa penala nu are nimic de-a face cu educatia; educatia, asa cum afirma Jaques
Ladsous, „este in acelasi timp o filozofie – o maniera de a exista in lume si de a actiona
asupra propriei persoane; o stiinta – un mod de a cunoaste, de a experimenta si de a
contribui la progresul stiintei; o arta - o maniera de a simti, de a crea, de a inventa in
functie de circumstante si de persoane pentru a elibera toate bogatiile sociale si individuale”
(10. Jaques Ladsous, 1991, in Gheorghe Florian, 2005, pag. 83). Prin urmare, educatia
oferita in penitenciare nu face altceva decat sa „fixeze” individul intr-un loc pentru o
anumita perioada de timp. Dar in tot acest timp sunt extrem de multe de facut in registrul
uman: dezvoltarea diferitelor abilitati, aptitudini, capacitati, precum si a deprinderilor
sociale, imbogatirea cunostintelor scolare. Cu siguranta insa cea mai importanta constructie
este vointa morala – adica a fi un bun tata, sot, cetatean, un bun detinut. Pentru o astfel de
„calificare” nu se acorda un atestat ori un certificat oficial, insa ea devine factorul esential
ce contribuie la reeducarea si dezvoltarea unui om intreg intr-un context institutional care
nu pare potrivit acestui scop.
Cea mai mare parte din cei care ajung in penitenciare nu sunt nici pe departe dintre
cetatenii cei mai buni ai acelei societati: au un nivel de cultura redus, adesea nu au o
familie, nu au nici o locuinta si nici o stare buna de sanatate. Nu trebuie omis nici faptul ca
la toate acestea, adesea, se adauga si anumite invatari patologice, precum si dependente (in
special de alcool, dar, in ultimul timp, tot mai mult si de droguri); altfel spus „de profesie:
disperat” (10. Mircea Iorgulescu, 2002, in Gheorghe Florian, 2005, pag. 71).
Numarul factorilor care determina reintoarcerea in penitenciare este foarte mare, dar
cu siguranta, activitatile de reeducare ar trebui sa aiba un rol foarte important, poate
fundamental, in prevenirea aparitiei acestui fenomen al recidivei, mai ales ca scopul
principal al acestora este tocmai acela de a preintampina revenirea in detentie.
Asadar, dupa savarsirea pedepsei, pentru acesti detinuti, liberarea devine o problema
foarte mare de adaptare: carentele educationale sau de natura psihologica care nu au fost
revizuite in perioada detentiei, precum si opiniile, cunostintele si regulile deprinse gresit in
penitenciar devin aspecte ce contribuie net la repetarea infractiunilor.
In ciuda eforturile de a face penitenciarul mai uman, acesta ramane sub semnul
saraciei mijloacelor care sa asigure un confort satisfacator. Gradul de cultura redus si in
special semnificatia negativa atribuita executarii pedepsei cu inchisoarea, ii fac pe multi
condamnati sa nu aprecieze corect activitatea depusa de cadre pentru a le asigura conditiile
de viata prevazute de lege. De aceea, daca in anumite perioade, la unele unitati condamnatii
apreciaza ca sunt neglijate aspecte care privesc viata detinutilor - hranirea, asistenta
medicala, igiena, activitatile sportive - acest fapt afecteaza relatiile firesti dintre detinuti si
personal, putand genera tensiuni si chiar revolte. Acest lucru nu trebuie sa surprinda
deoarece omul suporta dramatic represiunea, indiferenta sau dispretul pentru fiintarea lui
sensibila vitala: calitatea vietii detinutilor este in mare masura o relatie sociala, de
functionarea careia trebuie avut permanent grija (11. pag. 61).
117
receptionarii mesajului reeducativ de catre detinuti. Dintre factorii cu actiune favorabila,
cei mai importanti sunt:
- faptul ca in activitatea de reeducare a detinutilor sunt atrasi chiar unii dintre condamnatii
cu pregatire si aptitudini deosebite;
- deseori e dificil sa se creeze publicului penitenciar interesul pentru o tema reeducativa sau
alta, cu atat mai mult cu cat frecvent, modul de adresare este impersonal, iar limbajul destul
de specializat (spre exemplu, adesea sunt abordate teme de educatie juridica sau morala) ;
- considerand pedeapsa ca fiind prea aspra multi detinuti se inchid in fata eforturilor
reeducative depuse de personal.
Devine importanta in acest sens distinctia intre comunicarea sociala (transmiterea
valorilor culturale, a criteriilor de apreciere si a normelor sociale de la o generatie la alta)
si comunicarea interumana (un mod fundamental de interactiune a persoanelor in vederea
obtinerii stabilitatii sau a modificarii comportamentului individual sau de grup). O
comunicare este eficienta cand interlocutorii se refera la o problema cunoscuta, iar
prezentarea este inteligibila si atractiva. Comunicarea intre detinuti are insa un specific
aparte prin faptul ca se desfasoara la diferite nivele in functie de pozitia si trebuintele
nesatisfacute la un moment dat. Aceste nivele sunt in ordinea complexitatii:nivelul
corporal (starea de sanatate sau suferinta fizica), nivelul instinctual(gradul satisfacerii
instinctelor matern, patern, sexual etc.), nivelul afectiv(gradul satisfacerii nevoii de
afectiune si protectie) si nivelul rational(determina masura in care individul intelege corect
ambianta in care se afla) (10. pag. 146). Interactiunea va fi deci eficienta daca cei angajati
in emiterea si receptarea de mesaje se afla la aproximativ acelasi nivel de comunicare.
Avand in vedere totusi interdictiile impuse detinutilor - in virtutea statutului lor de persoane
private de libertate - nivelul de comunicare este oscilant, iar in unele grupuri se poate
stabiliza la un nivel nefavorabil influentelor educative. Din acest punct de vedere, unii
detinuti pot transmite mesaje de nivel afectiv in timp ce detinutii care le primesc sa fie
cantonati in acel moment la alt nivel. Va exista astfel un decalaj intre emitator si receptor ce
va afecta in mod negativ comunicarea. Uneori din aceasta cauza apare chiar si conflictele.
118
faptului ca ea are drept subiect o categorie de oameni care, in cea mai mare parte a ei, se
compune din elemente agresive, insa a fi agresiv nu inseamna neaparat a fi si violent; mai
mult, a fi agresiv nu inseamna neaparat si a avea un comportament destructiv (7. pag. 112).
Unii autori, analizand viata unor mari criminali si reusind sa obtina de la acestia
auto-analize valoroase sub aspect stiintific, releva existenta agresivitatii, ca si sursele ei, in
viata infractorilor. Unul din detinuti chiar afirma: „La mine, viata si violenta erau unul si
acelasi lucru; am invatat inca din copilarie ca oamenii trebuie sa se trateze brutal, vazandu-l
pe tatal meu brutalizand-o pe mama, pe care mama, la randul ei brutalizandu-mi fratii si
brutalizandu-ma pe mine. Am inteles inca de pe atunci ca acesta este limbajul normal,
prin care «se inteleg oamenii» si m-am mirat ori de cate ori am intalnit in viata mea oameni
care nu m-au atacat si care nu au fost violenti fata de mine” (7. pag. 118-124). . Daca vom
patrunde mai bine in viata multor delincventi, ne vom da seama ca aici este radacina
comportamentului lor antisocial si acesta este motivul pentru care agresivitatea invatata a
devenit o a doua natura a lor, a devenit o trasatura atat de caracteristica pentru ei, incat
suntem tentati sa o consideram ca fiind innascuta.
A doua mare dificultate intampinata in lucrul cu un nou detinut, este data de faptul
ca acesta, prin recluziune, prin sentinta ramasa definitiva, sufera un soc, o zguduire sau un
traumatism, caracteristic pentru oricine trece de la o forma de viata la o alta forma care se
deosebeste radical de prima. Fara indoiala, aceasta trecere de la starea de libertate la cea de
detentie are o astfel de consecinta traumatizant; oricat de inrait ar fi un infractor, mai ales la
prima detentie si in special in primele zile ale detentiei; va simti toata greutatea
transformarii intregii sale vieti si va trai sentimentul ca totul s-a prabusit si ca el a ajuns
undeva intr-un necunoscut (7. pag. 118-124)..
In mod firesc detinutul devine traumatizat, chiar si din cauza schimbarii radicale de
mediu si va raspunde la aceasta trauma prin niste reactii care la el pot fi considerate drept
„normale” (expresii obraznice, gesturi de sfidare), dar care exprima de fapt greutatea
momentului de adaptare, prezenta unei crize accentuate ce caracterizeaza in mod firesc
trecerea de la starea de libertate la starea de detinut. (Acest fenomen este foarte bine
119
cunoscut de naturalistii care lucreaza in gradinile zoologice si care au observat si au descris
de nenumarate ori „crizele de captivitate” ce se pot observa, indeosebi la animalele
superioare, dupa capturarea lor) (9. pag.111).
Numai la o parte din detinuti vom constata asemenea manifestari ale agresivitatii
verbale, la altii protestul interior se manifesta si prin forme de agresiune actionala. Astfel,
putem desprinde ca actiunea directa de reeducare nu se poate incepe din primul moment al
detentiunii. Este recomandata adoptarea unei atitudini aparent pasive, chiar din primul
moment, lasandu-l pe detinut sa-si declanseze, sa-si desfasoare (in limitele rezonabilului)
agresivitatea, lasandu-l sa-si manifeste supararea si nedumirirea astfel incat toate acestea sa
ajunga pana la apogeu, fiind siguri ca dupa aceasta va urma o perioada de acalmie.
Din cauza starii in care se afla detinutul in primele momente ale captivitatii sale, el
nu este receptiv fata de o apropiere educativa, dar in mod subliminal el este receptiv la felul
nostru de a ne comporta. Daca el va constata intelegere, ingaduinta si fermitate din partea
educatorului, atat in timpul de aclimatizare fata de noua situatie, cit si timpul de conturare a
unei imagini adecvate asupra educatorului, se vor reduce sensibil protestul sau interior si
exterior si se poate incepe in curand actiunea de reeducare propriu-zisa, dialogul intre
detinut si educator(4. pag. 103).
Analizand viata unui delincvent, incercand sa-l cunoastem mai profund (lasand la a
parte delincventii ocazionali sau cei care fara voie au intrat in situatii critice sub aspect
120
legal), putem sa constatam, in cea mai mare parte a cazurilor, existenta unor traumatizari pe
plan social. Relatiile delincventului cu semenii lui, cu colectivitatea mare sau cu
colectivitatea imediata, au fost deranjate in mod esential. Aproape fiecare din ei are cate o
rafuiala, are situatii incurcate si relatii nefiresti, incepand cu faptul ca multi provin din
familii dezorganizate ori doar aparent organizate, continuand cu faptul ca in scoala s-au
confruntat cu insuccese si terminand cu faptul, ca in general, ei sint oameni care au fost
lipsiti de succese sociale, oameni care nu au fost valorificati socialmente. Fiecare din ei,
intr-un fel sau altul, a primit reale lovituri de la societate, a fost frustrat de dragostea
parinteasca, de dragostea invatatorului, de dragostea celor din jur etc.
Reeducarea fostilor delincventi adulti/minori in cadrul unei recluziuni mai mult sau
mai putin severe reprezinta, sub aspect social, un climat de sera, de unde mai devreme sau
mai tarziu va trebui sa reintre in societate.
La ora actuala exista destule colective care nu sint inca suficient de pregatite pentru
integrarea fostilor infractori. Pentru a le facilita drumul in viata, nu e suficient sa li se ofere
121
numai posibilitati de lucru, adica satisfactii elementare materiale, ci si posibilitati de
rea1izare si succese pe plan socio-afectiv.
123
fără rigidităţi, dar fără să tolereze abateri; trebuie să prevadă menţinerea disciplinei cu
privire la ţinuta vestimentară, politeţea, curăţenia clădirilor şi, mai ales, igiena
condamnaţilor.
Supleţea regulamentului înseamnă, în primul rând, individualizarea sancţiunilor, încrederea
tacită şi, în anumite situaţii, chiar o autoconducere în activităţile sportive şi socio-educative.
Regulamentul are ca sarcină întreţinerea unui anumit ritm de viaţă din care timpii morţi
trebuie să fie excluşi. Activitatea socio-educativă, sub aspectul pregătirii şcolare şi
profesionale, altfel spus reformarea comportamentului deviant trebuie să ocupe majoritatea
timpului condamnatului. Menţionăm că aplicarea regulamentului de ordine interioară nu
anihilează şi comportamentul deviant al condamnatului.
Esenţial este tocmai faptul că întreg efectivul de condamnaţi trebuie să fie ocupat în cadrul
unor activităţi planificate şi care să le pună în valoare posibilităţile individuale.
Dobândirea unui grad mai avansat de instruire, învăţătură sau continuarea exercitării unei
meserii pot constitui un antrenament prin muncă pentru reintegrarea profesională şi pentru
părăsirea câmpului infracţional.
124
În locurile de detenţie există o colectivitate eterogenă de oameni de vârste, profesii
şi sexe diferite,cu unn nivel variat de instruire şi cultură, proveniţi din idverse medii sociale,
cu o activitateinfracţională îndelungată sau a
flându-se la prima faptă, cu caractere şi trăsături individuale multiple,mai mult sau mai
puţin receptivi la acţiunea de reeducare, având
un singur element comun: încălcarea legilor şi normelor de convieţuire socială. În asemenea
condiţii, acţiunile socio-educative
şi instruirea profesională trebuie să îndeplinească anumite cerinţe ce include asigurarea unui
conţinut corespunzător acţiunilor soci-educative.
Notiunea de infractiune (atat doctrinara cat si cea legala) cuprinde anumite semne
juridico-sociale, caracteristice oricarei fapte penale. Aceste semne (grad prejudiciabil,
ilegali-tatea, vinovatia, pasibilitatea de pedeapsa penala) permit a delimita infractiunea de
alte incalcari de lege, de asemenea si a determina trasaturile specifice ale fiecarei infractiuni
in parte.
Este evident ca pentru solutionarea corecta a problemei privind existenta sau lipsa in
fapta savarsita a semnelor unei infractiuni urmeaza a se stabili clar acel ansamblu de
circumstante cu caracter obiectiv si subiectiv reflectate in norma juridico-penala respectiva,
fiind necesare si suficiente probe pentru atragerea vinovatului la raspundere penala. Acest
ansamblu al elementelor si semnelor obiective si subiective, care permite a califica o
anumita fapta prejudiciabila drept infractiune concreta, nu este altceva decat componenta de
infractiune.
In cadrul sanctiunilor de drept penal, un loc important il ocupa pedeapsa, care este
singura sanctiune penala si este menita sa asigure restabilirea ordinii de drept ce a fost
incalcata prin savarsirea de infractiuni. Pedeapsa este o masura de constrangere si un mijloc
de reeducare, prevazuta de lege, aplicata de instanta de judecata infractorului, in scopul
prevenirii savarsirii de infractiuni[1]. Toate componentele de infractiune prevazute in partea
speciala a Codului penal al Republicii Moldova pot fi clasificate in mai multe categorii in
functie de proprietatile care caracterizeaza obiectul, latura obiectiva, latura subiectiva si
subiectul infractiunii. La baza clasificarii componentelor de infractiune sunt puse
urmatoarele criterii: gradul prejudiciabil al faptei, modul de descriere a semnelor
componentei de infractiune si specificul structurii acestora.
Deoarece pedeapsa constituie modul prin care sunt sanctionate incalcarile legii
penale, scopul ei trebuie sa coincida cu scopul acestei legi si anume apararea valorilor
sociale impotriva infractiunilor. Potrivit acestor conceptii, dispozitia din alin.2 art.61 C.pen.
moldovean prevede ca „Pedeapsa are drept scop restabilirea echitatii sociale, corectarea
condamnatului, precum si prevenirea savirsirii de noi infractiuni atit din partea
condamnatilor, cit si a altor persoane. Executarea pedepsei nu trebuie sa cauzeze suferinte
fizice si nici sa injoseasca demnitatea persoanei condamnate”.
128
penitenciarele specializate pentru minori. Schimbarea categoriei penitenciarului se
efectueaza de catre instanta de judecata, in limitele legii.
Sintagma „detentiune pe viata” consta in privarea de libertate a condamnatului
pentru tot restul vietii si este cea mai severa pedeapsa din intregul sistem de pedepse
aplicate persoanelor fizice, si a fost introdusa in sistemul pedepselor codului penal al
Republicii Moldova din 1961, in 1995, odata cu abolirea pedepsei cu moartea, luandu-i
locul acesteia si devenind cea mai aspra pedeapsa , astfel fiind pastrata si in codul din 2002.
Odata cu excluderea pedepsei capitale, persoanelor condamnate la aceasta pedeapsa le-a
fost schimbata pedeapsa in privatiune de libertate pe viata. Detentiunea pe viata se
stabileste numai pentru infractiunile grave si nu poate fi aplicata minorilor.
„Privarea dreptului de a ocupa anumite functii sau de a exercita o anumita
activitate” consta in interzicerea de a ocupa o functie sau de a exercita o anumita activitate
de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul la savarsirea infractiunii. Legea
moldoveana nu prevede, dupa exemplul altor legislatii, tipul functiei sau natura, genul de
activitate care cad sub incidenta interdictiei. Acestea pot fi diverse: fie o functie in organele
de stat sau obstesti, fie activitati profesionale, de intreprinzator sau de alta natura. Singurul
criteriu stipulat de lege de identificare a functiei sau activitatii asupra carora pot fi impuse
restrictii de catre instanta de judecata este utilizarea functiei sau activitatii la savarsirea
infractiunii. Aplicarea acestui tip de pedeapsa este determinata in mod principal de
necesitatea de a preveni recidiva persoanelor care au comis infractiuni in legatura cu functia
ocupata sau cu activitatea profesionala. Privarea dreptului de a ocupa anumite functii sau de
a exercita o anumita activitate poate fi stabilita de instanta de judecata pe un termen de la 1
la 5 ani. Legea prevede ca aceasta pedeapsa poate fi aplicata atat ca principala, cat si drept
complementara.
„Retragerea gradului militar, a unui titlu special, a gradului de calificare
(clasificare) si a distinctiilor de stat” constituie o pedeapsa care se aplica numai in calitate
de pedeapsa complementara. In conformitate cu art.66 C.pen. moldovean, „in caz de
condamnare pentru o infractiune grava, deosebit de grava sau exceptional de grava,
instanta de judecata, tinand cont de circumstantele savarsirii infractiunii, poate retrage
condamnatului gradul militar, titlul special, gradul de calificare si distinctiile de stat”. In
vechea reglementare, pedeapsa avea denumirea de „retragere a gradelor militare si a altor
titluri, precum si a ordinelor, medaliilor si a titlurilor onorifice”.
„Munca neremunerata in folosul comunitatii” constituie o pedeapsa aplicabila
doar in calitate de pedeapsa principala, reprezentand una dintre pedepsele de baza
alternative celor privative de libertate. In lista categoriilor de pedepse, a fost introdusa
munca neremunerata in folosul comunitatii, care a completat sistemul de pedepse din codul
penal moldovean din 2002, fiind un pas mare facut de Republica Moldova de a se incadra
in politica europeana in acest domeniu. Aceasta pedeapsa a fost preluata din experienta
altor state – cum ar fi Franta, Marea Britanie, Olanda, SUA, Germania, etc. – state in care s-
a confirmat deja ca fiind o pedeapsa de baza in substituirea pedepselor privative de
libertate. Munca neremunerata in folosul comunitatii aplicata pe larg in tarile de peste
hotare, exista de mult in reglementarile vechii legi penale a Republicii Moldova in
modalitatea muncii corectionale. Dupa cum demonstreaza experientele tarilor vestice,
eficacitatea acestei pedepse necesita cheltuieli financiare esentiale in scopul crearii locurilor
de munca special destinate categoriilor date de condamnati.
129
Ideea calauzitoare pentru introducerea acestei modalitati de pedeapsa, a fost
inlocuirea executarii pedepsei cu inchisoarea in penitenciar, cu munca utila in stare de
libertate. In acest fel, pe de o parte, se ajuta la realizarea scopului executarii pedepsei, acela
al educarii prin munca si al respectului fata de ordinea de drept, iar pe de alta parte,
condamnatul este ferit de regimul penitenciar, care este mai dificil si de multe ori dosarul
penal rezultate indoielnice in privinta reeducarii si corijarii acestuia. Constrangerea pentru
aplicarea acestei pedepse, consta in faptul ca munca neremunerata in folosul comunitatii are
caracter obligatoriu pentru condamnat. Munca neremunerata in folosul comunitatii poate fi
aplicata numai in calitate de pedeapsa principala
Dispozitiile partii generale ale Codului Penal al Republicii Moldova se refera la
aplicarea in timp si spatiu a legii penale, la forma consumata ori de tentativa in care s-a
realizat infractiunea, la contributia adusa la savarsirea infractiunii etc., la limitele de
pedeapsa fixate in partea speciala si la gradul de pericol social al faptei savarsite. Pentru
determinarea gradului de pericol social se tine cont de doua etape. Mai intai, se apreciaza
daca gradul de pericol e suficient de ridicat pentru a ne afla in prezenta unei infractiuni,
apoi se apreciaza acest grad tinandu-se cont de o scara de valori personala a fiecarui
judecator in parte. Orice sanctiune produce efecte diferite asupra fiecarui faptuitor in parte,
in functie de caracteristicile biologice, psihologice sau sociologice ale acestuia.
Ca particularitati ale aplicarii pedepsei penale in Republica Moldova,
amintim:
1.circumstantele atenuante
2.circumstantele agravante;
3.legitima aparare;
4.executarea ordinului sau dispozitiei superiorului;
5. minoritatea infractorului;
6.starea de extrema necesitate;
7. recidiva;
8.liberarea de raspundere penala;
9. aplicarea pedepsei mai blande.
130
constrangerea ce o presupune, are si un rol de reeducare in sensul ca prin aplicarea si prin
executarea ei, se urmareste formarea unei constiinte noi condamnatului, astfel incat acesta
sa nu mai savarseasca infractiuni. Intre cele doua fatete ale pedepsei, de a fi o masura de
constrangere si un mijloc de reeducare, exista o concordanta deplina: „constrangerea apare
ca mijloc sau instrument de continuare in conditii speciale a procesului educativ”;
pedeapsa este prevazuta de lege. Prin prevederea in lege a pedepsei se da
expresie deplina principiului legalitatii in dreptul penal si se exprima implicit caracterul de
constrangere statala ce se realizeaza prin pedeapsa;
pedeapsa este aplicata numai de instantele judecatoresti. Prin aceasta se
realizeaza importanta deosebita a pedepsei in cadrul sanctiunilor de drept penal, faptul ca
aplicarea acesteia este de atributul exclusiv al organelor specializate ale statului – instantele
judecatoresti – care vor aplica pedeapsa numai daca se stabileste raspunderea penala a
infractorului;
pedeapsa are caracter personal. Ea se aplica deci numai celui care a
savarsit ori a participat la savarsirea unei infractiuni in calitate de autor, instigator ori
complice;
pedeapsa se aplica in scopul prevenirii savarsirii de noi infractiuni. Prin
aceasta trasatura pedeapsa realizeaza impiedicarea faptuitorului sa mai comita alte fapte
prevazute de legea penala, determinand o schimbare de atitudine, o atentionare cu privire la
inevitabilitatea pedepsei in caz de savarsirea de noi infractiuni. Prin aplicarea pedepsei, se
atentioneaza si alti indivizi care ar fi tentati sa savarseasca infractiuni, facandu-i sa se
convinga ca pedeapsa li se va aplica si lor, avertizandu-i implicit sa-si conformeze conduita
dispozitiilor normelor penale.
Persoanelor fizice din Romania care au savarsit infractiuni li se pot aplica
urmatoarele pedepse: detentiunea pe viata, inchisoarea de la 15 zile la 30 de ani, amenda de
la 100 lei la 50.000 lei – ca pedepse principale, interzicerea unor drepturi de la unu la 10
ani, degradarea militara – ca pedepse complementare. Pedepse accesorii sunt interzicerea
drepturilor prevazute in art. 64 C.pen. roman.
Pedepsele principale sunt de sine statatoare, au rol principal in sanctionarea
infractorului. De aceea, pentru orice fapta incriminata, este prevazuta in lege, in mod
obligatoriu, pedeapsa principala aplicabila in cazul savarsirii acesteia. Cu alte cuvinte, este
pedeapsa care se poate aplica singura infractorului, fara a fi conditionata de aplicarea altor
sanctiuni de drept penal.
Pedepsele complementare sunt acele pedepse care au rolul de a complini si de a
completa represiunea si sunt aplicabile numai pe langa o pedeapsa principala. Pedepsele
complementare nu pot fiinta de sine statator, de aceea mai sunt numite si pedepse secundare
sau pedepse alaturate.
Pedepsele accesoriihttp://www.rasfoiesc.com/legal/drept/Particularitati-ale-aplicarii-
84.php - _ftn23, dupa cum se desprinde si din denumire, sunt un accesoriu al pedepsei
principale si decurg din pedeapsa principala. Constau in interzicerea drepturilor prev. in
art.64 lit.a-c C.pen., ce fac obiectul pedepsei complementare a interzicerii unor drepturi, pe
durata executarii pedepsei, pana la gratierea totala sau a restului de pedeapsa, ori pana la
implinirea termenului de prescriptie a executarii pedepsei (art.71 alin.1 C.pen. roman).
„Detentiunea pe viata” este, potrivit codului penal roman, pedeapsa cea mai severa
din legislatia actuala si consta in lipsirea de libertate a condamnatului pentru tot restul vietii
131
lui. Detentiunea pe viata se executa in penitenciare anume destinate pentru aceasta sau in
sectii speciale ale celorlalte penitenciare. Detentiunea pe viata a fost introdusa prin
Decretul-Lege nr.6 din 07 ianuarie 1990, inlocuind pedeapsa cu moartea. Spre deosebire de
pedeapsa cu moartea, detentiunea pe viata poate fi retrasa in caz de eroare judiciara.
Pedeapsa detentiunii pe viata nu se aplica infractorului care la data condamnarii a implinit
varsta de 60 de ani si nici infractorului minor.
„Inchisoarea” este o pedeapsa principala, privativa de libertate si consta in lipsirea
condamnatului de libertate prin plasarea lui intr-un mediu inchis unde este supus unui regim
de viata si de munca impus. Continutul pedepsei inchisorii consta in izolarea condamnatului
de societate, de familie, scoaterea acestuia din mediul sau de viata, pe o perioada
determinata prin hotararea de condamnare si supunerea acestuia unui regim de viata
ordonat, pentru a determina o schimbare in constiinta si atitudinea sa fata de valorile
sociale. Pedeapsa inchisorii, datorita calitatilor sale de a fi adaptabila, revocabila, precum si
ca imbina constrangerea cu reeducarea, este prevazuta ca sanctiune pentru aproape toate
infractiunile. Ea este prevazuta in legislatia penala romana de cele mai multe ori singura, si
intr-o anumita masura ca pedeapsa alternativa cu amenda ori cu pedeapsa detentiunii pe
viata. In legislatia penala romana, limitele generale ale pedepsei inchisorii sunt prevazute
intre 15 zile si 30 de ani.
„Amenda” este pedeapsa principala pecuniara ce consta in suma de bani pe care
condamnatul este constrans sa o plateasca in contul statului. Amenda ca sanctiune juridica
este cunoscuta in legislatia romana atat ca sanctiune penala cat si ca sanctiune
administrativa, disciplinara, civila, fiscala, procedurala.
Amenda penala se deosebeste de toate celelalte prin caracterul ei specific coercitiv.
Intr-adevar, pedeapsa amenzii, ca orice pedeapsa principala, se aplica numai de catre
instanta judecatoreasca, ca urmare a stabilirii raspunderii penale a infractorului pentru fapta
comisa. Amenda ca sanctiune penala se trece in cazierul judiciar si constituie un antecedent
penal al persoanei condamnate. Datorita caracteristicilor sale de a fi adaptabila si remisa,
amenda este frecvent prevazuta pentru sanctionarea faptelor care prezinta un pericol social
redus. Functia de constrangere a pedepsei amenzii se realizeaza prin micsorarea
patrimoniului condamnatului si implicit o ingreunare a vietii acestuia.
Pentru a asigura caracterul personal al pedepsei amenzii in cazul persoanei fizice si
a limita rasfrangerea acesteia asupra familiei condamnatului, prin dispozitiile art.63 alin.
Ultim C.pen., s-a prevazut ca la adaptarea amenzii se va tine seama de criteriile generale de
individualizare a pedepsei prevazuta in art.72 C.pen., amenda stabilindu-se intr-un cuantum
care sa nu puna pe infractor in situatia de a nu-si indatoririle privitoare la intretinerea,
cresterea, invatatura si pregatirea profesionala a persoanelor fata de care are aceste obligatii
legale.
Limitele generale ale amenzii sunt stabilite prin dispozitiile art.563 pct.c C.pen.
intre 100 lei si 50.000 lei. Limitele generale ale amenzii nu pot fi depasite in cazul aplicarii
cauzelor de agravare sau de atenuare. Limitele speciale ale amenzii sunt stabilite pentru
fiecare infractiune in parte, limite care se cuprind intre limitele generale. Este posibil ca
legiuitorul sa nu prevada limitele speciale ale amenzii, ci doar ca infractiunea se pedepseste
cu amenda.
In astfel de situatii, sunt aplicabile dispozitiile art.63 alin.2 si 3 C.pen., care prevad
„ori de cate ori legea prevede ca o infractiune se pedepseste numai cu amenda, fara a-i
132
arata limitele, minimul special al acesteia este de 150 lei, iar maximul de 10.000 lei.
Cand legea prevede pedeapsa amenzii fara a-i arata limitele, alternativ cu
pedeapsa inchisorii de cel mult un an, minimul special al amenzii este de 300 lei si maximul
special de 15.000 lei, iar cand prevede pedeapsa amenzii alternativ cu pedeapsa inchisorii
mai mare de un an, minimul special este de 500 lei si maximul special de 30.000 lei”.
Odata aplicata pedeapsa amenzii, ea trebuie executata. Condamnatul trebuie sa
depuna la instanta de executare recipisa de plata integrala a amenzii, in termen de 3 luni de
la ramanerea definitiva a hotararii de condamnare. Cand cel condamnat se afla in
imposibilitatea de a achita integral amenda, instanta de executare, la cererea motivata a
condamnatului, poate esalona plata amenzii in rate pe cel mult 2 ani. Daca in raport de
cuantumul amenzii si de veniturile celui condamnat rezulta ca amenda nu poate fi achitata
in intregime in termen de 2 ani, executarea acesteia se poate face si asupra altor bunuri ale
condamnatului. Neplata amenzii in termenul de 3 luni si neplata ratelor (daca amenda a fost
esalonata), atrage dupa sine executarea silita a hotararii de condamnare. Daca si la
executarea silita condamnatul se sustrage cu rea-credinta, pentru a asigura autoritatea
hotararii judecatoresti de condamnare si realizarea functiei coercitive si preventive a
pedepsei, in codul penal roman a fost prevazuta posibilitatea inlocuirii amenzii cu
inchisoarea.
„Interzicerea unor drepturi” este pedeapsa complementara ce consta in
interzicerea pe o perioada de timp a exercitiului anumitor drepturi ale condamnatului.
Interzicerea drepturilor se pronunta de catre instanta judecatoreasca, pe langa pedeapsa
principala a inchisorii, daca sunt indeplinite si alte conditii ce privesc durata pedepsei
pronuntate, aprecierea necesitatii acesteia de catre instanta de judecata, etc. Potrivit art.53
pct.2 lit.a C.pen. si art.64 C.pen., pedeapsa complementara a interzicerii unor drepturi
consta in interzicerea pe o perioada cuprinsa intre 1 si 10 ani a unuia sau a mai multor
drepturi din cele prevazute de lege. Se pot interzice, ca pedeapsa complementara: dreptul de
a alege si de a fi ales in autoritatile publice sau in functii elective publice (art.64 lit.a
C.pen.); dreptul de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii de stat (art.64 lit.b
C.pen.); dreptul de a ocupa o functie sau de a exercita o profesie ori de a desfasura o
Activitate de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru savarsirea infractiunii
(art.64 lit.c Cp); drepturile parintesti; dreptul de a fi tutore sau curator.
„Degradarea militara” este pedeapsa complementara ce consta in pierderea
gradului militar si a dreptului de a purta uniforma. Potrivit naturii sale, degradarea militara
este o pedeapsa privativa de drepturi, care se poate aplica numai acelor condamnati care au
calitatea de militari activi sau rezervisti. Degradarea militara ca pedeapsa complementara
privativa de drepturi se deosebeste de interzicerea unor drepturi unde exercitarea drepturilor
este numai temporar interzisa (intre 1 si 10 ani), prin aceea ca gradul militar si dreptul de a
purta uniforma sunt pierdute pentru totdeauna, pedeapsa constand tocmai in pierderea
acestora. Sfera subiectilor carora li se poate aplica aceasta pedeapsa este mai restransa decat
in cazul interzicerii unor drepturi. Degradarea militara se aplica in mod obligatoriu in cazul
infractiunilor grave care au atras aplicarea pedepsei cu inchisoarea mai mare de 10 ani sau
detentiunea pe viata. Este facultativa, cand pedeapsa aplicata de instanta de judecata este
inchisoarea de cel putin 5 ani si cel mult 10 ani si a fost pronuntata pentru o infractiune
savarsita cu intentie. Pedeapsa complementara a degradarii militare se executa si se duce de
indeplinire dupa ramanerea definitiva a hotararii judecatoresti de condamnare.
133
Pedeapsa accesorie decurge din executarea pedepsei privative de libertate si
presupune ca pe timpul executarii acesteia condamnatului ii sunt interzise – de drept –
urmatoarele drepturi:
„a) dreptul de a alege si de a fi ales in autoritatile publice sau in functii elective
publice;
b) dreptul de a ocupa o functie implicand exercitiul autoritatii de stat;
c) dreptul de a ocupa o functie sau de a exercita o profesie ori de a desfasura o
activitate, de natura aceleia de care s-a folosit condamnatul pentru savarsirea
infractiunii”.
Interzicerea drepturilor prevazute la art.64 lit.d si e C.pen. roman, „d) drepturile
parintesti; e) dreptul de a fi tutore sau curator” se aplica tinandu-se seama de natura si
gravitatea infractiunii savarsite, de imprejurarile cauzei, de persoana infractorului si de
interesele copilului ori persoanei aflate sub tutela sau curatela.
Spre deosebire de pedeapsa complementara a interzicerii unor drepturi, care putea
consta si in interzicerea unuia sau a mai multor drepturi, pedeapsa accesorie consta in
interzicerea drepturilor prev. de art.64 lit.a-c C.pen. fara a fi nevoie de indeplinirea
vreunei conditii. In cazul in care executarea pedepsei cu inchisoarea este suspendata
conditionat sau suspendata sub supraveghere, se suspenda si executarea pedepselor
accesorii.
Ca particularitati ale aplicarii pedepsei penale atat in Romania cat si in
Republica Moldova amintim:
„La stabilirea si aplicarea pedepselor se tine seama de dispozitiile partii generale a
acestui cod, de limitele de pedeapsa fixate in partea speciala, de gradul de pericol social al
faptei savarsite, de persoana infractorului si de imprejurarile care atenueaza sau
agraveaza raspunderea penala.
(2) Cand pentru infractiunea savarsita legea prevede pedepse alternative, se tine
seama de dispozitiile alineatului precedent atat pentru alegerea uneia dintre pedepsele
alternative, cat si pentru proportionalizarea acesteia”.
Conform definitiei art.72 C.pen. roman, operatiunea de individualizare judiciara a
pedepsei, este o activitate desfasurata de instanta de judecata, in cadrul prevazut de lege,
avand in vedere personalitatea faptuitorului si gravitatea faptei savarsite.
Urmare a savarsirii tot mai multor infractiuni contra vietii, integritatii corporale si
sanatatii, savarsite din culpa, personal, subliniez importanta deosebita a acestei misiuni a
judecatorului care solutioneaza cauzele penale. Pentru realizarea unei practici judiciare
unitare in materie, in activitatea de individualizare judiciara a pedepselor trebuie urmati o
serie de pasi, si anume: determinarea scopului pedepsei, stabilirea si analiza criteriilor de
individualizare judiciara a pedepsei, evaluarea finala a imprejurarilor savarsirii faptei.
A) Determinarea scopului pedepsei este primul pas in activitatea de individualizare
judiciara, intrucat numai dupa ce se lamureste acest aspect se poate aprecia in ce masura
sunt relevante anumite realitati de fapt si modalitatea de evaluare a acestora.
Individualizarea pedepsei trebuie sa aiba ca scop determinarea aplicarii unei
pedepse juste, corecte, atat sub aspectul restabilirii ordinii de drept incalcate, cat si prin
punctul de vedere al nevoii de reeducare a faptuitorului. In aceasta maniera, retributia justa
realizeaza si scopul pedepsei, cel de preventie generala si speciala. Cu atat mai mult, in
cazul infractiunilor savarsite din culpa, trebuie avute in vedere, in egala masura persoana
134
infractorului si, respectiv, reeducarea si reintegrarea sa sociala, cat si dimensiunea
fenomenului infractional si asteptarile societatii fata de mecanismul justitiei penale, pentru
a realiza o proportionalitate reala intre cele doua aspecte. Aceasta nu inseamna ca este
agreata ideea aplicarii unor pedepse exemplare, sau cu efect intimidant, asa cum s-a
exprimat jurisprudenta in materie, ci a unor pedepse juste, echitabile, atat pentru infractor
cat si pentru societate. Cred insa ca, prin urmarirea tuturor pasilor propusi pentru activitatea
de individualizare judiciara a pedepselor aplicate in savarsirea infractiunilor care
intereseaza - din culpa si, in mod special, prin stabilirea scopului pedepsei ce urmeaza a fi
aplicata, practica judiciara in materie va cunoaste un grad mai mare de uniformitate si
previzibilitate. In acest context, este util a le reaminti judecatorilor responsabilitatea
speciala ce le revine si care are ca obiectiv principal aplicarea sanctiunilor de drept penal
celor care au savarsit infractiuni si ca obiectiv secundar stoparea altor persoane de a mai
comite acest gen de infractiuni si restabilirea ordinii de drept pentru constrangerea si
reeducarea persoanelor care au savarsit infractiuni.
B) Stabilirea si analiza criteriilor de individualizare judiciara a pedepsei
A doua actiune ce se impune a fi desfasurata de judecatori este stabilirea si analiza
criteriilor de individualizare judiciara a pedepsei, respectiv, evaluarea acelor circumstante
concrete ale faptei care au importanta pentru stabilirea genului si duratei sau cuantumului
pedepsei. Analiza criteriilor generale de individualizare prevazute de art.72 C.pen. roman,
este obligatorie si trebuie facuta cumulativ; avand in vedere faptul ca primele doua criterii –
dispozitiile Partii Generale ale Codului penal roman si limitele de pedeapsa fixate in partea
speciala a acestuia – vizeaza legalitatea operatiunilor de individualizare judiciara, cred ca
trebuie insistat asupra celorlalte criterii - si anume gravitatea faptei savarsite, persoana
faptuitorului si imprejurarile care atenueaza sau agraveaza raspunderea penala. Apreciez ca
analiza ultimelor trei criterii generale amintite trebuie efectuata, de asemenea, cumulativ,
intrucat ele se interconditioneaza reciproc, fara a da o pondere mai mare aspectelor care
contureaza personalitatea infractorului sau, dimpotriva, celor care caracterizeaza fapta
savarsita. Aceste criterii sunt deopotriva obligatorii, atat pentru stabilirea si aplicarea
pedepselor principale, cat si a celor complementare.
Gradul de pericol social al faptei savarsite trebuie analizat in mod deosebit de catre
judecator, nu in detrimentul celorlalte criterii de individualizare, iar analiza trebuie sa fie
reflectata in considerentele hotararii judecatoresti pronuntate. Simpla limitare, in continutul
hotararii judecatoresti, la dispozitiile art.72 C.pen. si implicit la gradul de pericol social al
faptei, echivaleaza cu o lipsa de motivare a hotararii sub aspectul individualizarii judiciare a
pedepsei.
Pe de alta parte, se impune precizarea ca simpla constatare a gradului de pericol
social generic crescut al infractiunilor de coruptie nu reprezinta o motivare a mecanismului
de individualizare judiciara a pedepsei ce urmeaza a fi aplicata, iar judecatorul are obligatia
analizarii gradului de pericol social concret, alaturi de celelalte criterii de individualizare.
Pentru a putea aprecia in mod concret gravitatea concreta a faptei si pentru a realiza
o justa individualizare a pedepsei, judecatorul trebuie sa raporteze fapta dedusa judecatii la
sistemul general de valori, acceptat de societate si care ar trebui sa se reflecte in
jurisprudenta (in acest context apare ca fiind importanta si cunoasterea practicii judiciare in
materie).
Totodata, se impune a cerceta continutul concret al faptei – actiunea sau inactiunea
135
concreta, mijloacele folosite, urmarea imediata si in egala masura, caracterul si importanta
obiectului infractiunii, caracterul si gravitatea urmarilor acesteia, prejudiciul efectiv produs,
atunci cand este cazul, aspecte care trebuie sa se reflecte si in continutul hotararii
judecatoresti. Evaluarea gravitatii faptei nu se poate realiza in absenta unei analize serioase
a vinovatiei infractorului, a atitudinii psihice a acestuia fata de fapta comisa si de urmarile
acesteia.
Desi legea nu distinge in acest sens, cred ca analizarea componentei cognitive
(intelective) – capacitatea infractorului de a-si reprezenta elementele infractiunii – poate
justifica ideea unei gradari a vinovatiei spre un maxim atunci cand aceasta reprezentare este
clara, certa si diminuata, succesiv, atunci cand reprezentarea respectiva devine indoielnica.
In acelasi sens, cred ca se impune analizarea gradului de cunoastere a ilicitului
penal, ca si a gradului de adeziune psihologica a infractorului la fapta, sau a complexitatii si
duratei procesului deliberativ. Gravitatea concreta a faptei este influentata si de mobilul si
scopul acesteia; analizarea acestora apare ca deosebit de utila in procesul de individualizare
judiciara a pedepselor aplicate in cazul infractiunilor savarsite din culpa, astfel ca
judecatorul, inca din etapa cercetarii judecatoresti, va trebui sa le aiba in vedere in procesul
de administrare a probelor.
Persoana infractorului este un alt criteriu de individualizare judiciara a pedepselor
care trebuie sa fie adecvate si proportionale fata de fiecare infractor in parte (raportat la
periculozitatea sociala a acestuia si trasaturile sale specifice care ii definesc personalitatea).
Subliniez ca acest criteriu nu trebuie sa aiba caracter preponderent, in defavoarea celorlalte
criterii si se impune a fi analizat prin raportare la conduita sa infractionala.
Cel mai important mijloc de proba ce poate fi utilizat ca baza de analiza a acestui
criteriu de individualizare il reprezinta referatul de evaluare intocmit de serviciul de
probatiune de pe langa tribunale. Apreciez ca acesta poate oferi cele mai complete
informatii care sa circumstantieze persoana infractorului, ca si nevoia sa de reeducare si
posibilitatea de reinsertie sociala dupa executarea unei sanctiuni de drept penal. starea
psiho-fizica a infractorului, particularitatile psihice ale acestuia, mediul social in care a
crescut si a trait, sfera relatiilor sale pe diverse planuri, comportamentul infractorului
inainte si dupa savarsirea infractiunii.
Fara indoiala ca, pentru a avea in vedere toate aceste aspecte, instanta trebuie sa
aiba la dispozitie o baza cat mai larga de informatii cu privire la persoana faptuitorului
(declaratii de martori, caracterizari, anchete sociale, concluziile unor rapoarte de expertiza,
referatul de evaluare psiho-sociala), mijloace de proba ce se impun a fi administrate, atat la
propunerea infractorului, cat si din oficiu, in masura in care instanta are nevoie de
informatii suplimentare pentru circumstantierea persoanei fata de care exista posibilitatea
aplicarii unei pedepse.
Toate aceste aspecte trebuie reflectate in considerentele hotararii judecatoresti ce
urmeaza a fi pronuntate – analiza cumulativa a criteriilor de individualizare si coroborarea
probelor care furnizeaza informatiile respective, precum si indicarea temeiurilor care
fundamenteaza proportionalitatea intre scopul reeducarii infractorului, prin caracterul
retributiv al pedepsei aplicate, si asteptarile societatii fata de actul de justitie realizat sub
aspectul restabilirii ordinii de drept incalcate.
C) Evaluarea finala a imprejurarilor savarsirii faptei
Finalizarea procesului de individualizare a pedepsei presupune o activitate de
136
cantarire a tuturor imprejurarilor care caracterizeaza fapta si persoana infractorului in
scopul stabilirii unei pedepse care sa asigure realizarea scopului acesteia. In aceasta
activitate, judecatorul trebuie sa asigure un echilibru intre criteriile de individualizare a
pedepsei si scopurile pedepsei. O judecata echitabila trebuie sa aiba ca finalitate realizarea
unei proportionalitati juste, corespunzatoare faptei comise si vinovatiei infractorului,
reeducarea si reinsertia sociala a acestuia, in restabilirea ordinii de drept prin stabilirea
pedepsei de o maniera in care sa functioneze ca o forta sociala pedagogica in societate.
Cat priveste imprejurarile care atenueaza sau agraveaza raspunderea penala sau
cauzele modificatoare de pedeapsa,si care sunt prezentate generic mai jos, insa se impune
precizarea ca instanta de judecata are obligatia evaluarii si mai ales a motivarii constatarii
acestora si a efectelor lor, in cadrul operatiunii complexe de individualizare a pedepselor,
cu atat mai mult in situatia in care acestea se afla in concurs. Daca pasii mentionati ar trebui
sa conduca la stabilirea unei pedepse juste, nu mai putin importanta este si operatiunea de
individualizare a executarii pedepsei aplicate, bazata pe aceleasi criterii amintite anterior.
Observatiile personale expuse nu conduc, in mod obligatoriu, la concluzia ca, in
cazul infractiunilor contra vietii, integritatii corporale si sanatatii, savarsite din culpa,
singura modalitate acceptabila ar fi executarea efectiva a pedepselor aplicate, insa
subliniaza necesitatea motivarii minutioase de catre instanta de judecata care opteaza pentru
suspendarea executarii pedepsei, in mod special.
Apreciez totusi ca, date fiind observatiile anterioare, suspendarea executarii
pedepsei ar trebui dispusa, in cazul infractiunilor de coruptie, doar in situatia faptelor
caracterizate de un grad foarte redus de pericol social concret, comise de persoane a caror
atitudine fata de fapta si de urmarile produse denota o periculozitate sociala scazuta si
posibilitatea reeducarii lor chiar si fara privarea de libertate – pentru care simpla aplicare a
unei pedepse reprezinta un avertisment extrem de serios, de natura a sta la baza schimbarii
unor mentalitati eronate.
137
raspund la intrebarea „cum trebuie sa fie pedeapsa aplicata?”. Celelalte criterii privind
aplicarea pedepsei – gravitatea infractiunii savarsite, motivul acesteia, persoana
infractorului, circumstantele cauzei, influenta pedepsei aplicate asupra corectarii ulterioare
si reeducarii inculpatului, conditiile de viata ale familiei acestuia, sunt cerinte de care
instanta de judecata trebuie sa se calauzeasca la stabilirea pedepsei. Ele raspund la
intrebarea „ce trebuie luat in seama la stabilirea pedepsei pentru ca pedeapsa aplicata sa
fie echitabila, legala si individualizata?”.
Dreptatea reprezinta o valoare suprema in societate si este garantata de art.1 alin.3
din Constitutia Republicii Moldova. In dreptul penal, dreptatea isi are expresia in scopul
pedepsei penale de a restabili echitatea sociala si se realizeaza prin cerinta de a-i aplica
inculpatului o pedeapsa echitabila. Pedeapsa este echitabila cand ea impune inculpatului
lipsuri si restrictii ale drepturilor lui, proportional cu gravitatea infractiunii savarsite si este
suficienta pentru restabilirea echitatii sociale, adica a drepturilor si intereselor partii
vatamate, statului si intregii societati, perturbate prin infractiunea savarsita. Pedeapsa este
echitabila si atunci cand este capabila sa contribuie la realizarea altor scopuri ale pedepsei
penale, cum ar fi corectarea inculpatului si prevenirea savarsirii de noi infractiuni, atat de
catre inculpat, cat si de catre alte persoane. Practica judiciara a Republicii Moldova
demonstreaza ca o pedeapsa blanda genereaza dispret fata de ea si nu este suficienta nici
pentru corectarea inculpatului, nici pentru prevenirea savarsirii de noi infractiunii. De
asemenea, o pedeapsa prea aspra, genereaza aparitia unor sentimente de nedreptate, jignire,
inraire si neincredere fata de lege si fata de instanta de judecata, fapt care duce la consecinte
contrare scopului urmarit.
De aceea, personal, consider ca cerinta art.75 alin.1 C.pen. moldovean de a aplica o
pedeapsa echitabila constituie o cerinta a principiului echitatii in dreptul penal moldovean,
care obliga instanta de judecata sa-i aplice inculpatului o pedeapsa legala si individualizata,
capabila sa restabileasca echitatea sociala si sa realizeze celelalte scopuri ale pedepsei
penale.
Conform altui criteriu, prevazut in art.75 alin.1, pedeapsa aplicata
inculpatului trebuie sa fie legala. Legalitatea pedepsei constituie un aspect al principiului
legalitatii, care impune instantei de judecata obligatia de a stabili pedeapsa in limitele fixate
in partea speciala a codului penal si in stricta conformitate cu dispozitiile partii generale ale
acestuia.
Cerinta de a stabili pedeapsa in limitele legale, obliga instanta de judecata: sa
califice corect fapta ca infectiune sanctionata de norma penala; sa aleaga pedeapsa
principala cand sanctiunea prevede pedepse principale alternative; sa stabileasca termenul
sau marimea pedepsei principale in limitele prevazute de sanctiunea in baza careia a fost
calificata fapta ca infractiune; sa stabileasca pedeapsa complementara daca este prevazuta
de sanctiunea normei penale (daca pedeapsa complementara nu este obligatorie, atunci sa
solutioneze chestiunea privind stabilirea sau nestabilirea ei).
Este imposibil a stabili o pedeapsa echitabila si legala in limitele sanctiunii
articolului din partea speciala, fara a lua in seama si a aplica normele partii generale a
codului penal. In acest sens, se au in vedere normele referitoare la: scopul si principiile legii
penale; natura juridica a pedepsei penale si scopurile ei; categoriile, felurile, limitele
generale ale pedepselor, precum si specificul fiecareia dintre ele; criteriile generale si cele
speciale de stabilire a pedepsei, prevazute in partea generala; reglementarile liberarii de
138
pedeapsa penala; masurile de siguranta; cauzele care inlatura raspunderea penala si
consecintele condamnarii.
Strans legate de stabilirea pedepsei sunt si normele care reglementeaza pregatirea si
tentativa de infractiune, infractiunea unica si pluralitatea de infractiuni sau participatia
penala. Toate criteriile expuse, trebuie luate in seama si solutionate de catre instanta de
judecata la stabilirea pedepsei ce i se va aplica inculpatului in fiecare caz concret.
Prevederile art.75 alin.1 cer ca pedeapsa aplicata inculpatului sa fie nu numai
echitabila si legala, ci si individualizata.
Individualizarea pedepsei consta in obligatiunea instantei de judecata de a stabili
masura pedepsei concrete inculpatului, necesara si suficienta pentru realizarea scopului
legii penale si pedepsei penale. Ea se realizeaza de catre instanta de judecata prin
respectarea cerintelor din art.75 alin.2 de a tine cont – la stabilirea categoriei si marimii
pedepsei – de gravitatea infractiunii savarsite, de motivul acesteia, de persoana celui
vinovat, de circumstantele cauzei care agraveaza sau atenueaza raspunderea, de influenta
pedepsei aplicate asupra corectarii si reeducarii inculpatului, precum si de conditiile de
viata ale familiei acestuia.
Conform codului penal moldovean, gravitatea infractiunii este determinata de
caracterul si gradul prejudiciabil al faptei, prin limitele pedepsei pentru fapta comisa. Pentru
stabilirea gradului de pericol social, instanta de judecata trebuie sa porneasca de la pedeapsa
medie care poate fi stabilita pentru savarsirea unei infractiuni, si, tinand cont de celelalte
cerinte prevazute de art.75, sa sporeasca sau sa micsoreze marimea pedepsei medii,
stabilindu-i astfel inculpatului pedeapsa concreta necesara si suficienta pentru realizarea
scopului pedepsei.
In legea penala moldoveana, importanta motivului infractiunii in reglementarea
juridico-penala are diferite aspecte. Cand motivul infractiunii constituie un semn
obligatoriu al laturii subiective a infractiunii savarsite, instanta de judecata trebuie sa-l ia in
seama la stabilirea pedepsei ca cerinta obligatorie si ca si criteriu ce determina gradul de
pericol social concret al acelei infractiuni. Daca motivul infractiunii nu constituie un semn
obligatoriu al laturii subiective a infractiunii savarsite, si nici nu este prevazut de art.76 sau
art.77 din C.pen. moldovean ca circumstanta atenuanta sau agravanta, atunci el se ia in
calcul la stabilirea pedepsei ca o cerinta a art.75 alin.1 si ca semn ce determina gradul de
pericol social al infractiunii savarsite. In sentinta pronuntata, instanta de judecata este
obligata sa indice concret motivul infractiunii si care a fost rolul lui la stabilirea pedepsei.
Datele despre persoana inculpatului au in dreptul penal moldovean mai multe
semnificatii: responsabilitatea, varsta si unele calitati speciale ale persoanei care servesc
drept semne care caracterizeaza persoana ca subiect al infractiunii; semnele ce
caracterizeaza persoana ca subiect a infractiunii, reprezinta unul dintre criteriile care
determina gravitatea acesteia; unele date despre persoana inculpatului se considera
circumstante atenuante sau agravante; datele despre persoana inculpatului sunt luate in
seama de catre instanta de judecata conform art.75 alin.1 C.pen. moldovean si drept criteriu
de individualizare a pedepsei.
La judecarea cauzei, instanta de judecata trebuie sa studieze multilateral, in deplina
masura si obiectiv, toate circumstantele si datele prezentate care caracterizeaza atat negativ
cat si pozitiv persoana inculpatului si care au o importanta deosebita si esentiala pentru
stabilirea categoriei si marimii pedepsei.
139
In practica judiciara, la stabilirea pedepsei, instanta de judecata tine cont de multiple
date privind personalitatea inculpatului. Principalele elemente care sunt luate in seama de
catre instanta de judecata pentru a-si exprima convingerea in legatura cu personalitatea
inculpatului la individualizarea pedepselor, se refera la: datele despre starea psiho-fizica a
inculpatului (varsta, starea sanatatii psihice si fizice, caracteristica lui psihologica si
morala); caracteristica sociala a infractorului pana la savarsirea infractiunii (starea materiala
si familiala, ocupatia si modul de viata, nivelul intelectual si de pregatire profesionala,
atitudinea fata de alti membrii ai societatii, antecedentele penale nestinse,
etc.); caracteristica inculpatului dupa savarsirea infractiunii si atitudinea acestuia fata de
fapta savarsita (recunoasterea vinovatiei si sincera cainta, contribuirea lui la aflarea
adevarului in cauza si la descoperirea altor participanti la infractiune, repararea
prejudiciului material, etc.).
La stabilirea pedepsei, instanta de judecata trebuie sa tina cont
de circumstantele care atenueaza sau agraveaza pedeapsa si efectele lor prevazute in art.76-
8 din C.pen. moldovean – expuse pe larg, mai jos. De asemenea, se cere ca instanta de
judecata sa tina cont la stabilirea pedepsei si de influenta acesteia asupra corectarii si
reeducarii inculpatului.
Ca o opinie personala, a se tine cont de influenta pedepsei asupra corectarii
ulterioare a condamnatului, nu poate constitui in sine un criteriu de individualizare.
Influenta pedepsei asupra corectarii ulterioare a condamnatului, poate fi evaluata numai
dupa cercetarea datelor despre persoana acestuia si pronosticata in baza acestor date
raportate la categoria si termenul pedepsei care urmeaza sa fie aplicate. De aceea, consider
ca aceasta cerinta are menirea de a atrage atentia instantei de judecata asupra cercetarii
persoanei din punct de vedere al aptitudinilor lui de a se corecta si de a-i stabili o pedeapsa
care sa contribuie la realizarea scopului pedepsei si la reintoarcerea condamnatului la o
viata sociala normala.
La stabilirea pedepsei, instanta trebuie sa tina cont si de conditiile de viata ale
familiei inculpatului. Astfel, instanta de judecata trebuie sa verifice daca inculpatul are
familie, componenta ei si rolul acestuia in asigurarea existentei materiale a familiei sale,
comportamentul inculpatului in familie si influenta acestui comportament asupra educarii
copiilor si a conditiilor de trai. Deoarece pedeapsa are caracter personal si se aplica in
scopul restabilirii echitatii sociale, corectarii inculpatului si prevenirii savarsirii de noi
infractiuni, conditiile de viata ale familiei inculpatului pot influenta asupra atenuarii sau
agravarii pedepsei, numai in limitele in care pedeapsa aplicata nu este contrara acestor
scopuri.
Conform art.75 alin.2 din C.pen. moldovean, instanta este in drept sa stabileasca o
pedeapsa mai aspra dintre cele alternative prevazute pentru savarsirea infractiunii, numai
in cazul in care o pedeapsa mai blanda, din numarul celor mentionate, nu va asigura scopul
pedepsei. Individualizarea categoriei pedepsei incepe de la pedeapsa cea mai blanda care
este inscrisa intotdeauna prima in sanctiune conform ierarhiei pedepselor. Dupa alegerea
categoriei pedepsei ce urmeaza a fi stabilita inculpatului, instanta de judecata
individualizeaza termenul sau marimea pedepsei alese. Cerinta mentionata se refera si la
pedeapsa complementara, atunci cand sanctiunea articolului o prevede, sau cand aplicarea
pedepsei complementare prevazute nu este obligatorie.
Conform art.75 alin.3 pentru savarsirea unei infractiuni usoare sau mai putin grave,
140
pedeapsa se aplica minorului numai daca se apreciaza ca luarea masurii cu caracter educativ
nu este suficienta pentru corectarea minorului.
Consider ca in dispozitiile. art.75 alin.3 C.pen. moldovean, este legiferat, de fapt, un
criteriu de individualizare a raspunderii penale a minorului, care a savarsit o infractiune
usoara sau mai putin grava, de catre instanta de judecata la judecarea cauzei in fond pana la
adoptarea sentintei penale. Ori, in procesele penale ale minorilor, instanta de judecata,
conform art.483 alin.5 C.pr.pen. moldovean, este in drept sa inceteze procesul penal in
temeiurile prev. de art.4183 alin.1 C.pr.pen. moldovean, si sa-l elibereze pe minor de
raspundere penala in baza art.54 C.pen. moldovean, cu aplicarea masurilor de constrangere
cu caracter educativ. Mai mult, daca instanta de judecata nu aplica prevederile art.483
alin.5 C.pr.pen. moldovean, ea, potrivit art.483 alin.1 C.pr.pen. moldovean, trebuie sa
examineze, la adoptarea sentintei penale, mai intai posibilitatea liberarii de pedeapsa a
minorului conform art.93 C.pen. moldovean. In acest caz, art.93 C.pen. moldovean obliga
instanta de judecata sa examineze posibilitatea liberarii minorului de pedeapsa penala nu
numai pentru infractiuni usoare sau mai putin grave, ci si pentru infractiuni grave.
La solutionarea acestei chestiuni de drept, instanta de judecata se calauzeste de
criteriile prevazute de art.75 lit.c C.pen. C.pen. moldovean, luand in seama si
circumstantele stabilite in cadrul urmaririi penale si al judecarii cauzei in baza cerintei
art.475 C.pr.pen. moldovean. Numai daca se constata ca scopurile pedepsei penale (art.61
alin.2 C.pen. moldovean) nu pot fi atinse prin aplicarea masurilor de constrangere cu
caracter educativ – art.104 C.pen. moldovean, instanta de judecata individualizeaza
pedeapsa – categoria, termenul sau marimea ei – care urmeaza a fi aplicata minorului
utilizand criteriile prevazute de art.75 C.pen. moldovean.
In opinia mea, criteriul de individualizare a raspunderii penale a minorului prevazut
de art.75 alin.3 C.pen. moldovean, este adresat si procurorului, deoarece acesta, in baza
art.53 lit.a C.pen. moldovean si in conditiile art.54 C.pen. si art.483 C.pr.pen. moldovean,
poate sa dispuna solutionarea chestiunii privind liberarea minorului de raspundere penala cu
aplicarea masurilor de constrangere cu caracter educativ pentru savarsirea unei infractiuni
usoare sau mai putin grave. Tinand cont de cerintele acestui alineat, procurorul este in drept
– in cazul infractiunilor usoare sau mai putin grave – sa trimita cauza penala a minorului cu
rechizitoriul respectiv in instanta de judecata pentru a fi judecata in fond, numai cand se
considera ca efectul corectarii minorului nu poate fi obtinut fara a-l trage la raspundere
penala.
La stabilirea pedepsei, instanta de judecata trebuie sa respecte toate criteriile ce
asigura aplicarea fata de inculpat a unei pedepse echitabile, legale si individualizate.
Neglijarea unora din aceste criterii, la stabilirea pedepsei, constituie temei pentru casarea
sentintei penale de catre instanta ierarhic superioara in procedura prevazuta de legea
procesual penala pentru caile de atac. Aplicarea unei pedepse inechitabile poate avea drept
consecinta si violarea drepturilor omului, protejate de Conventia din 04.11.1950.
Procesul constituirii unui stat democratic şi de drept impune reformarea radicală a politicii
lui în domeniul punerii în executare a pedepselor de drept penal, precum şi, soluţionarea
mai multor chestiuni ce ţin de combaterea elementelor criminale şi învingerea dificultăţilor
din sfera socială, inevitabile în sistemul execuţional penal.
Ca structură de instituţii ce asigură aplicarea sancţiunilor privative de libertate, a măsurii
arestului preventiv, sancţiunii arestului contravenţional, precum şi a măsurilor dec siguranţă
aplicate deţinuţilor, sistemul penitenciar, avînd ca sarcina primordială asigurarea ordinii de
drept şi siguranţei în instituţiile de detenţie şi societate, a parcurs o cale anevoioasă de
reformare.
Reforma sistemului penitenciar a început cu anul 1996, imediat după trecerea Direcţiei
Instituţiilor Penitenciarelor în subordinea Ministerului Justiţiei, transformîndu-se în
Departamentul Instituţiilor Penitenciare al Republicii Moldova, acest proces generînd
reforme cardinale în sistemul de executare a pedepselor privative de libertate şi executarea
altor sarcini ai instituţiilor sistemului penitenciar impuse prin lege.
Această acţiune a vizat, în principal, umanizarea regimului de deţinere, urmărindu-se
respectarea demnităţii umane, absoluta imparţialitate, lipsită de orice discriminare bazată pe
naţionalitate, cetăţenie, opinii politice şi convingere religioasă; îmbunătăţirea cantitativă şi
calitativă a normelor de alimentare; suplimentarea drepturilor acordate persoanelor private
142
de libertate, accesul neîngrădit la mijloacele de informare în masă şi asigurarea
transparenţei sistemului penitenciar.
În procesul desfăşurării reformelor, instituţiile sistemului penitenciar au preluat funcţiile de
pază şi escortare a deţinuţilor, de asistenţă medicală, construcţie capitală, de asigurare
materială şi tehnică şi de pregătire a cadrelor etc. Nu în ultimul rînd, reformarea sistemului
penitenciar funcţiile, care anterior erau de competenţa altor instituţii de stat.
În fiecare an, în a treia sîmbătă a lunii decembrie (tradiţia urmată ani de ani), sistemul
penitenciar va sărbători aniversarea sa. În aceasta perioadă activitatea sistemului penitenciar
a fost marcată de evenimente importante. Multiplele reformări de ordin socio-politic şi
economic din ţară şi-au lăsat amprenta şi asupra sistemului penitenciar.
Astfel, în această perioadă a fost pusă temelia cadrului normativ-legislativ al sistemului
penitenciar, orientat spre standardele euroconforme a unui stat democratic şi de drept, fiind
adoptate şi ulterior completate şi/sau expuse într-o redacţie nouă: Legea cu privire la
sistemul penitenciar; Codul de executare; Statutul executării sancţiunilor penale de către
condamnaţi; Concepţia reformării sistemului penitenciar, precum şi un şir de acte normative
menite să pună în aplicare prevederile normative elaborate şi să asigure promovarea
reformelor.
Concomitent cu crearea cadrului legislativ-normativ, reforma penitenciară a fost axată pe
ameliorarea condiţiilor de detenţie. Deşi, realizarea acestui obiectiv este unul din cele mai
dificile, în ultimii 15 ani, cu suportul mai multor parteneri, s-a reuşit: reconstrucţia
Penitenciarului nr.1 – Taraclia; ameliarea substanţială a condiţiilor de detenţie în cadrul
Penitenciarului nr. 16 – Pruncul, inclusiv crearea Casei mamei şi copilului în cadrul acestui
penitenciar; reconstrucţia Penitenciarului nr. 7 – Rusca, precum şi alte reconstrucţii vital
necesare sistemului penitenciar. Procesul de evoluţie a sistemului penitenciar a generat
schimbări elocvente în diverse domenii de activitate: A fost modificat şi perfecţionat
sistemul de pregătire a cadrelor pentru sistemul penitenciar, care să permită completarea
efectivului de personal cu colaboratori bine pregătiţi sub toate aspectele.
A fost intensificatг cooperarea internaюionalг єi bilateralг cu sistemele penitenciare
ale югrilor europene єi limitrofe - România, Ucraina, Rusia, Azerbaijan, Olanda, Belgia,
Letonia, Polonia, Turcia, Israil, Luxemburg, Franţa, Marea Britania, Germania, Italia, etc.,
prin înrudirea subdiviziunilor noastre şi acordarea asistenţei tehnice drept suport ţării
noastre în reformarea sistemului şi ajustarea la standardele internaţionale. Referindu-ne la
ultimii ani - circa 20 organizaţii, cum ar fi: Misiunea OSCE în Republica Moldova, Fondul
Naţiunilor Unite pentru Populaţie, UNICEF, Programul Naţiunilor Unite pentru Dezvoltare,
Centrul pentru Drepturile Omului, Institutul de Reforme Penale, Societatea Internaţională
pentru Drepturile Omului, inclusiv diverse confesiuni religioase din ţară, au fost umăr la
umăr cu sistemul penitenciar, contribuind semnificativ la promovarea reformelor
penitenciare.
Astгzi sistemul penitenciar a devenit deschis. În tendinţa continuă de deschidere şi
democratizare a sistemului penitenciar, s-au depus eforturi considerabile cu privire la
sporirea gradului de transparenţă a activităţii sistemului, în mod special cu mass-media,
urmărindu-se scopul creării unei imagini veridice şi corecte a sistemul penitenciar. Sistemul
penitenciar a trăit o perioadă dificilă cu multe obstacole, însă cu eforturi comune s-a obţinut
ca activitatea sistemului să fie consecventă, constructivă, iar reformele ireversibile,
asigurîndu-se o continuitate în realizarea lor.
143
În final, ţinem să menţionăm că, zi de zi, umăr la umăr, Conducerea Departamentului
împreună cu angajaţii săi contribuie la realizarea sarcinilor puse de către conducerea
statului, la renovarea sistemului de funcţionare a instituţiilor penitenciare, precum şi, la
reeducarea şi resocializarea deţinuţilor.
II. Lacunele sistemului penitenciar.
2. Reintegrare socială
144
la nivel guvernamental, a unui mecanism interinstituţional, articulat, care să statueze
responsabilităţi clar delimitate pentru instituţiile şi organizaţiile neguvernamentale
implicate în etapele succesive ale procesului de reintegrare socială a persoanelor care au
executat o pedeapsă privativă de libertate.
3. Asistenţă medicală
5. Cooperare şi programe
6. Economico-administrativ
8. Inspecţia penitenciară
145
a. Inspecţiile se derulează cu dificultate pe fondul deficitului de personal specializat
de la nivelul direcţiei şi insuficienţa resurselor financiare şi logistice;
146
Neasigurarea corespunzătoare a tuturor condiţiilor de muncă pentru personal şi
deţinuţi.
147
deţinerii constau în luarea măsurilor de pază, escortare, însoţire şi supraveghere, precum şi
de menţinere a ordinii şi disciplinei în rândul deţinuţilor, care urmăresc ca:
148
aibă un caracter strategic, asistenţa medicală fiind un domeniu prioritar al sistemului
administraţiei penitenciare.
este lipsită de conţinut şi însemnătate şi nu are o justificare morală dacă nu-i ajutăm pe toţi
deţinuţii să devină membrii utili ai societăţii. Instituţia penitenciară exercită atâta putere
asupra celor privaţi de libertate încât este justificat să ne întrebăm ce este bun şi util pentru
ei.
care decurg de aici. Doar relaţiile umane purtătoare de valori pot ameliora scara de
valori a deţinuţilor.
149
şansa de a munci nu există decât pentru puţini deţinuţi şi de obicei pentru perioade
facă ceva deosebit: programul de dimineaţă inclusiv micul dejun, ieşirea la curtea de
plimbare aproximativ o oră, masa de prânz, masa de seară, discuţiile interminabile cu
colegii de cameră şi mai ales, privitul la televizor. Şi asta, ani şi ani de zile....
în care concep viaţa lor viitoare, devin obstacole pentru ceea ce numim competenţa
decât să „fixeze" individul într-un loc o anumită perioadă de timp. Dar în tot acest
fizice, la descoperirea sau amplificarea unor aptitudini. Dar cea mai importantă
cetăţean bun, un fiu bun şi chiar un deţinut bun .... O asemenea „calificare" nu este
într-un context instituţional care nu pare potrivit acestui scop. De aceea, educatorii
150
Toate sistemele penitenciare din orice ţară urmăresc să amelioreze condiţia
la infracţiuni;
sentimentele şi comportamentul;
151
concepute să influenţeze pozitiv atitudinile persoanei şi dorinţa sa de a comite
infracţiuni;
respecte normele
progres uman. Desigur, sunt necesare evaluări aprofundate ale deţinuţilor înainte, în timpul
şi după programul educativ sau terapeutic în care au fost incluşi. Până la
măsurarea efectelor prin recidivă, par mai importante cele privind adaptarea la
152
normele specifice penitenciarului, atitudinile relevate în relaţiile interpersonale,
„Programele ineficace sau nepotrivite sunt în general cele care au la bază un model
conform lui Paul Gendreau şi şi Claire Goggin - sunt cele referitoare la:
dinamici (criminogeni) care pot influenţa evoluţia tratamentului; cei doi cercetători
luni) fiind cea mai indicată. Tratamentul va fi personalizat şi axat pe întărirea pozitivă a
comportamentelor prosociale
153
Cât de utile sunt programele corecţionale reprezintă o problemă la care nu
folosul comunităţii.
participă, câţi au trebuit să fie convinşi că programul este în binele lor... Dar,
schimba comportamentul uman. Mai mult, furnizorii de programe vor trebui să facă
obiectul unei evaluări calitative.
care sunt punctele forte şi cele slabe ale programului, cum evoluează participanţii
de când sunt în program, care este natura relaţiilor dintre personal şi deţinuţi .
instanţă, ceea ce interesează la sfârşitul unui program, este calitatea vieţii fiecărui
participant, progresul pe care acesta simte că 1-a făcut şi gradul în care este
satisfăcut de sine însuşi. Într-un articol foarte interesant, Shelley L. Brown abordează
problema costurilor unui tratament corecţional eficace. Autoarea consideră că lupta pentru
resurse limitate se intensifică şi deci, evaluarea raportului cost-avantaje trebuie să joace un
rol deprim plan în elaborarea politicilor corecţionale. Parcurgând analizele făcute în
penitenciare canadiene şi americane, autoarea găseşte argumente convingătoare în favoarea
continuării programelor corecţionale: fiecare dolar alocat programelor de educaţie de bază
sau formării profesionale generează economii între 1,71 şi 3,23 dolari; de asemenea,
programele de consiliere şi cele privind căutarea locurilor de muncă, aduc economii între
2,84 şi 4 dolari.
154
dolari la 1 dolar investit), dar totuşi pozitiv, în ce priveşte analizele cost-avantaje
America sunt contradictorii: unele afirmă că beneficiile care rezultă din tratamentul a 100
de delincvenţi aduc economii între 4 şi 7 milioane de dolari, iar altele că
cantitativ: dureri, traumă, infirmităţi, nevroze, pierderea vieţii la victimele actuale sau
potenţiale.
Prima etapă apare în copilărie în perioada 4-8 ani: copilul nu are o concepţie morală şi se
poartă astfel încât să evite sancţiunile impuse de cei puternici din jurul său; pedepsele şi
teama de a fi etichetat ca un „copil rău" explică la această vârstă conduitele corecte;
II. a doua etapă are la bază înţelegerea motivelor şi intereselor altor persoane: acţiunea bună
este cea care ţine cont de interesele personale dar şi ale altora de care îi pasă. Ca urmare,
dorinţele personale sau ale altora constituie criteriul acţiunii cerute: flirtul va fi considerat
greşit doar dacă există riscul de a fi prins;
III. etapa a treia este centrată pe ideea că un comportament bun este cel care protejează şi
menţine o relaţie: individul caută să fie la înălţimea aşteptărilor persoanelor semnificative;
IV. în etapa a patra, individul consideră că instituţiile sociale sunt baza vieţii şi
relaţiilor cotidiene. Ideea de sistem, roluri şi autoritate binevoitoare sunt înalt valorizate;
155
pre-condiţiile intelectuale specifice unei etape ulterioare celei în care se află, pot
vor valoriza cooperarea şi înţelegerea reciprocă, acestea fiind modalităţi eficiente de a-şi
realiza propriile aspiraţii.
grupuri - familie, şcoală, închisoare etc - pot dezvolta o atmosferă morală independentă de
etapa morală în care se găsesc membrii componenţi. El consideră
într-un experiment realizat, subiecţii aflaţi în etape morale superioare au fost mai
puţin înclinaţi să înşele, deşi aveau această posibilitate fără a se expune unor riscuri
mari. Ca o concluzie, etapa a cincea de raţionare morală, fiind mai solicitantă din
morală în care găseşte: în prima etapă, încălcarea legii va fi acceptată dacă nu vei fi
pedepsit, în a doua dacă beneficiul va fi mai mare decât riscul, în etapa a treia, dacă
doar astfel se pot păstra relaţiile cu cei apropiaţi, în etapa a patra, dacă infracţiunea
este în folosul colectivităţii, iar în etapa a cincea, dacă promovează justiţia socială
156
sau protejează astfel drepturile de bază ale omului. Ca urmare, persoanele care
utilizează raţionamente din primele trei etape sunt mai predispuşi să comită
infracţiuni decât cele aflate în ultimele două. Aceasta deoarece ultimele două tipuri
Grupurile de dialog sunt formate clin deţinuţi care dezbat dileme morale astfel
Desigur deţinuţii sunt selectaţi de aşa manieră încît unii să aparţină primelor trei etape de
judecată morală, iar ceilalţi ultimelor două etape.unii să aparţină primelor trei etape de
judecată morală iar ceilalţi ultimelor două etape.
Chiar dacă s-a constatat că utilizând această metodă cei implicaţi au progresat de la etapa a
doua la etapa a treia, se consideră totuşi că ambianţa penitenciară nu permite schimbări
profunde în conduita deţinuţilor. Aceasta deoarece subcultura de penitenciar este centrată la
nivel pre-convenţional iar deţinuţii consideră că nu pot acţiona diferit de majoritatea
157
colegilor de detenţie.
Efectele nu au întârziat să apară: deţinuţii considerau regimul ca fiind corect iar personalul
aprecia că deţinuţii s-au schimbat în bine. De asemenea, au diminuat
program.
Acest tip de program are totuşi câteva limite: schimbările comportamentale reflectă mai
degrabă modificările aduse mediului penitenciar pe secţia pe care se desfăşoară decât
schimbările produse în gândirea morală a deţinuţilor. Deţinuţii -
Componenta cea mai importantă a acestui tip de program este asumarea de roluri
Când aceste programe şi altele de acelaşi tip, sunt o constantă în regimul penitenciar, ele
contribuie la dezvoltarea şi menţinerea unei atmosfere morale constructive pentru marea
masă a deţinuţilor.
158
IV. Colaborarea sistemelor penitenciare .
În prezent, dezvoltarea şi promovarea colaborării cu sistemele penitenciare din
străinătate şi organizaţiile internaţionale ce-şi desfăşoară activitatea în domeniul executării
pedepselor penale a căpătat o amploare deosebită prin schimbul de experienţă şi practicilor
pozitive care au contribuit esenţial la intensificarea procesului de reformare şi ajustare la
standardele internaţionale a sistemului penitenciar naţional.
În acest context, a fost impulsionată colaborarea internaţională cu sistemele
penitenciare din Norvegia, Germania, România, Turcia, Polonia, Letonia, Lituania,
Ucraina, precum şi organizaţiile internaţionale din Germania, Norvegia, Turcia ş.a.
La acest capitol, se observă o strînsă colaborare cu Consiliul Europei, unde au fost
efectuate un şir de vizite de lucru, toate fiind axate pe familiarizarea sistemului penitenciar
naţional cu reglementările şi condiţiile de detenţie din instituţiile penitenciare din alte ţări.
Ulterior, pe marginea acestor obiective a fost elaborat un Program de colaborare
între Departamentul Instituţiilor Penitenciare din Republica Moldova şi Direcţia Generală
de Afaceri Juridice a Consilului Europei, bazat pe următoarele domenii prioritare:
* Tratamentul (reglementarea normativă şi crearea condiţiilor corespunzătoare de detenţie)
persoanelor condamnate la detenţiune pe viaţă şi pedeapsa închisorii pe termene mari;
Tratamentul deţinuţilor minori şi reintegrarea acestora în societate;
Instruirea şi formarea personalului penitenciar;
Construcţia de noi instituţii penitenciare (case de arest), care să corespundă
exigenţelor standardelor internaţionale;
Implementarea în legislaţie şi practica naţională a noilor Reguli penitenciare
europene;
Aplicarea pe scară largă a pedepselor alternative detenţiei şi a probaţiunii, care în
prezent sunt în proces de realizare, etc.
159
Relaţii între personal şi deţinuţi; Drepturile şi obligaţiunile deţinuţilor (seminar cu
participarea experţilor din Olanda); Tratamente aplicate deţinuţilor, Asigurarea pazei şi
securităţii (în cadrul centrelor de instruire a Poloniei); Managementului penitenciar,
mecanismul de ajustare a sistemului penitenciar moldovenesc la standardele penitenciare
europene în contextul proceselor de integrare europeană etc.
Începînd cu anul 2000, în conformitate cu Programul de pregătire şi perfecţionare a
cadrelor de penitenciar din ţara noastră, stabilit şi semnat de Administraţia Naţională a
Penitenciarelor din România şi Departamentul Instituţiilor Penitenciare din Moldova, în
cadrul Şcolii de Formare şi Pregătire Profesională a Agenţilor „Tg.Ocna” au fost instruiţi
100 de colaboratori ai sistemului penitenciar din Moldova, ce constituie o contribuţie
esenţială în susţinerea reformelor desfăşurate în sistemul penitenciar al ţării noastre, în
special în contextul resocializării şi facilitării integrării în societate a persoanelor deţinute.
În contextul relaţiilor de colaborare cu partenerii din străinătate, o deosebită atenţie
a fost acordată reformării domeniului de resocializare a condamnaţilor. Astfel, în anul 2006,
în cadrul unui proiect bilateral între sistemele penitenciare moldo-lituaniene a fost elaborat
„Modelul de resocializare a condamnaţilor.
Departamentul Instituţiilor Penitenciare a stabilit o relaţie fructuoasă de colaborare
cu Confederaţia Elveţiană. În acest context, Departamentul Instituţiilor Penitenciare cu
suportul Agenţiei Elveţiene pentru Dezvoltare şi Cooperare din Republica Moldova au
reuşit în toamna anului 2007, realizarea proiectului implementat cu un an mai tîrziu, care
avea drept scop crearea unor condiţii euro în Penitenciarul nr. 7 - Rusca.
Concomitent, în cadrul proiectului comun cu Fundaţia Leopold Bachmann-Stiftung,
Servicii de Dezvoltare din Lihtenstein, Fundaţia Caritas Elveţia, Fundaţia Caritas
Luxembourg, UNICEF-Moldova, Ambasada Republicii Federale din Germania, Agenţia
Suedeză de Dezvoltare Internaţională, A.O.”ADRA”, în anul 2009 a fost inaugurată "Casa
mamei şi copilului" din cadrul Penitenciarului nr.16 Pruncul, unde se deţin mamele cu copii
de pînă la trei ani.
Reformarea sistemului penitenciar din Republica Moldova cu suportul Misiunii
Norvegiene pentru Promovarea Supremaţiei Legii în Republica Moldova (NORLAM) prin
crearea unei instituţii corecţionale pentru minori, ţinînd cont de practicile pozitive europene
din domeniu şi respectarea drepturilor omului.
În final ţinem să menţionăm că relaţiile de cooperare internaţională continuă să se ramifice
în contextul prosperării sistemului penitenciar naţional.
În ultimii ani au fost obţinute progrese notorii în activitatea Departamentului
Instituţiilor Penitenciare, iar performanţa profesională a personalului penitenciar s-a
îmbunătăţit constant.
160
SRM);
- Centrul de Dezvoltare оn Sгnгtate „AFI”;
- Institutul de Reforme Penale (IRP);
- Asociaюia obєteascг “ADRA”;
- Asociaюia obєteascг “Viaюa Nouг”;
- Centrul Medical de Reabilitare a Victimelor Torturii "MEMORIA";
162
privind valoarea internationala hotararilor repressive. Nu este necesar ca persoana
condamnata sa fie doar cetatean al statului
de executare, putand avea si multipla cetatenie. Litera a din alin. (1) trebuie sa fie citita
impreunacu alin. (4), care da Statelor contractante posibilitatea de a define, prin intermediul
uneideclaratii, termenul “resortisant”. Astfel, Romania a declarat ca prin termenul
resortisant vaintelege cetatean al statului de executare sa cetatean al statului de tranzit. Alte
state pot include inaceasta notiune si rezidentul permanent sau persoane fara cetatenie.A
doua conditie este ca hotararea sa fie definitive si executorie, fie pentru ca toate cailede atac
au fost epuizate, fie pentru ca termenele pentru exercitarea unei asemenea cai de atac
auexpirat. Este vorba de cai ordinare de atac, ceea ce nu exclude o revizuire ulterioara a
hotararii,in lumina art. 13.A treia conditie priveste durata pedepsei ramasa de executat, care
sa fie de cel putin 6luni la data primirii cererii de transfer. Introducerea acestei conditii a
avut in vedere douaconsiderente: scopul Conventiei, de a fi un instrument pentru
reintegrarea sociala acondamnatului nu poate fi atins decat daca perioada ramasa de
executat este sufficient de lunga;costurile implicate de transfer, destul de mari, care nu se
justifica daca durata pedepsei ramasa deexecutat este prea mica. Cu toate acestea, alin. (2)
permite Statelor Contractante sa deroge de laaceasta regula si, in cazuri exceptionale, sa
accepte transferul si daca durata pedepsei ramasa deexecutat este mai mica de 6 luni.A patra
conditie, esentiala, este consimtamantul condamnatului. Aceasta conditie, care nuse
regaseste in Conventia europeana privind valoarea international a hotararilor repressive
esteunul din elementele de baza ale mecanismului de transferare stability de Conventie.
Aceastaconditie pleaca tot de la scopul primordial al reintegrarii soaciale a infractorului, a
caruiindeplinire ar fi ingreunata daca transferul s-ar realize impotriva vointei sale. Aceasta
conditiepleaca tot de la scopul primordial al reintegrarii sociale a infractyorului, a carui
indeplinire ar fiingreunata daca transferul s-ar realize impotriva vointei sale. Aceasta
prevedere trebuie citita incorelare cu art. 7, care instituie reguli privind modul in care
consimtamantul trebuie dat siposibilitatea pentru statul de executare de a verifica
respectarea acestor reguli. Consimtamantulpoate fi dat de reprezentantul legal daca unul din
cele doua state considera necesar acest lucru pemotiv de varsta sau de boala psihica.Cea de-
a cincea conditie urmareste respectarea principiului dublei incriminari.A sasea conditie o
constituie acordul celor doua state implicate.Alineatul (3) trebuie coroborat cu art. 9, care
permite statului de executare sa aleaga intredoua procedure: continuarea executarii sau
conversiunea condamnarii. La cerere, statul deexecutare trebuie sa informeze statul de
condamnare pentru care din procedure opteaza. Caregula generala insa, statul de
executare este liber sa aleaga intre cele doua posibilitati. Inpractica, daca statul de
condamnare nu agreeaza variant aleasa de statul de executare nu isi va da acordul la
transferare. La acest alineat, statele contractante pot face declaratii, in sensul de aexclude
una din cele doua proceduri.Articolul 4 instituie obligatia de a furniza informatii in diferite
faze ale procedurii.Potrivit alin (1), orice persoana condamnata eligibila pentru transferarea
potrivit Conventieitrebuie sa fie informata, de statul de condamnare, despre posibilitatea
conferita de Conventie.Aceste informatii ii vor permite condamnatului sa isi exprime
dorinta de a fi transferat. Trebuiesubliniat ca persoana condamnata nu poate es insasi
formula cererea formala de transferare, ci,potrivit art. 2 alin. (3), aceasta este de competent
numai a statelor, fie statul de condamnare, fiestatul de executare. Informatia trebuie
163
furnizata condamnatului intr-o limb ape care o intelege.Alineatele 2 si 3 se aplica in ipoteza
in care condamnatul si-a exprimat in fataautoritatilor statului de condamnare intentia de a fi
transferat, situatie in care statul decondamnare trebuie sa informeze statul de executare si sa
ii comunice elementele prevazute laalin. (3).Alineatul (4) se aplica in situatia in care
condamnatul si-a exprimat in fata autoritatilor statului al carui cetatean este interesul in a fi
transferat.Alineatul (5) instituie obligatia de a-l tine informat, in scris, pe condamnatul care
si-amanifestat interesul de a fi transferat, despre evolutia demersurilor de
transferare.Articolul 5 reglementeaza forma si canalele de comunicare a cererilor de
transferare,regula fiind ca atat cererile, cat si raspunsurile sunt transmise intre ministerele
de justitie alecelor doua state.Articolul 6 reglementeaza documentele care trebuie sa fie
prezentate de statul decondamnare statului de executare ( alin. 1) si de statul de
executare statului de condamnare (alin.2).Pag 105Articolul 7 reglementeaza modul in
care consimtamantul trebuie dat si in care acest lucrueste verificat, pornind de la faptul ca
acesta este conditia premise pentru realizarea transferului.De aceea, statul de condamnare
trebuie sa se asigure ca darea consimtamantului se face in modvoluntary si in deplina
cunostinta despre consecintele juridice pe care transferarea le are, iar statul de executare are
posibilitatea sa verifice, prin intermediul unui consul sau a altui official,daca aceste conditii
pentru acordarea consimtamantului au fost respectate.Deoarece transferarea se bazeaza pe
consimtamantul condamnatului, nu s-a maiconsiderat necesar introducerea regulii
specialitatii, asa cum este ea reglementata in alteinstrumente, precum Conventia europeana
de extradare si Conventia europeana privind valoareainternational a hotararilor repressive.
Din acest motiv, este foarte important ca printer informatiile care ii sunt furnizate
condamnatului, pentru a-si da consimtamantul in deplina cunostinta de consecintele juridice
ale transferului trebuie sa se afle sic ea legata de inexistentaregulii specialitatii transferarii,
ceea ce presupune ca in statul de executare va putea fi urmarit,judecat, condamnat sau
expus executarii unei pedepse si pentru alte fapte anterioare transferarii.Articolul 8
urmareste respectarea principiului “ne bis in idem”, referindu-se la efecteletransferarii in
statul de executare.Articolul 9 reglememteaza executarea pedepesei in statul de executare,
statuandprincipiile generale care guverneaza executarea, detaliile privind cele doua
procedure fiindreglementate in articolele 10 si 11.Potrivit alineatului 1 din articolul 9, statul
de executare are dreptul sa aleaga dacacontinua executarea imediat sau printr-o decizie
judecatoreasca ori administrativa (art. 10), oridaca schimba condamnarea, printr-o
procedura judiciara sau administrativa, in unacorespunzatoare celei prevazute de legislatia
sa.Diferenta esentiala dintre “continuarea executarii” si “conversiunea condamnarii”,
numitain mod comun “exequatur” este ca in primul caz statul de executare continua sa
aplice pedeapsapronuntata in statul de condamnare, eventual adaptata, in timp ce in al
doilea caz pedeapsa esteinlocuita cu o alta pedeapsa.In ambele ipoteze, executarea este
guvernata de legea statului de executare, inclusive inceea ce priveste conditiile liberarii
conditionate. Alineatul 3 precizeaza expres ca statul deexecutare este competent sa ia toate
masurile corespunzatoare.Alineatul 4 are in vedere situatiile in care niciuna din cele doua
proceduri nu pot fiaplicate in statul de executare deoarece este vorba de masuri de siguranta
impuse pentruconsiderente de sanatate mintala si permite statului de executare ca, printr-o
declarative adresataSecretarului General al Consiliului Europei, sa comunice ce procedura
va aplica in aceste situatii.Articolul 10 reglementeaza prima procedura de transferare
posibila – continuareaexecutarii. Daca opteaza pentru aceasta procedura, statul de executare
164
este tinut de naturajuridical a pedepsei aplicate in statul de condamnare si de durata
acesteia, pe care nu le poateschimba. Aleneatul 2 permite, totusi, adaptarea pedepsei, atunci
cand cele doua state au sistemepenale diferite in ceea ce priveste tipurile de pedepse sau
minimul si maximul acestora. Limiteleadaptarii sunt: pedeapsa adaptata sa corespunda cu
cea impusa in statul de condamnare; sa nuagraveze, prin natura sau durata, sanctiunea
aplicata in statul de condamnare; nu trebuie sadepaseasca maximul prevazut de legea
statului de executare.Articolul 11, “Conversiunea condamnarii”, se refera la procedura
judiciara sauadministrativa prin care statul de executare substituie pedeapsa aplicata in
statul de condamnarecu o sanctiune prevazuta de legea sa. Articolul nu reglementeaza
procedura de urmat, care ramane atributul statului de executare. Cu toate acestea, in ceea
ce priveste limitele conversiunii,alineatul 1 al art. 11 stabileste patru conditii care trebuie
respectate de autoritatea competent astatului de executare.Astfel, o prima limita este aceea
ca autoritatea competent a statului de executare estetinuta de situatia de fapt retinuta in
hotararea pronuntata in statul de condamnare, neavandposibilitatea sa aprecieze asupra
elementelor subiective si obiective ale faptelor ce constituieinfractiune. De aceea, inlocuirea
condamnarii cu o sanctiune de natura sau durata diferita nuimplica modificarea hotararii,
cid oar serveste pentru executarea predepsei in statul de executare.O a doua limita stabileste
ca o sanctiune privative de libertate nu poate fi convertita intr-osanctiune pecuniara.
Aceasta decurge din definitia data condamnarii in art. 1 litera a, ca pedeapsasau masura
privative de libertate. Totusi, aceasta conditie nu impiedica conversiunea intr-osanctiune
fara executarea pedepsei inchisorii.A treia conditie este ca perioada deja executata trebuie
dedusa din pedeapsa astfel cum afost convertita in statul de executare.O a patrula limita este
aceea ca pozitia penala a persoanei condamnate nu poate fiagravata.Conform articolului 12,
gratierea, comutarea sau amnistia pot fi acordate de oricare dintrecele doua state, in timp
ce, in conformitate cu prevederile art. 13, revizuirea condamnarii este decompetent
exclusive a statului de condamnare. Articolul 14 reglementeaza incetarea executarii atunci
cand statul de condamnare ia omasura care conduce la incetarea executarii prdepsei, iar
articolul 15 instituie obligatia deinformare privind executarea, care incumba statului de
executare.Articolul 16 reglementeaza tranzitul, fiind similar articolului 12 din Conventia
europeanade extradare si articolului 21 al Conventiei europene privind valoarea
international a hotararilor repressive.Articolul 17 reglementeaza problemele limbilor
utilizate si a costurilor, celelalte articolereprezentand clauze finale privind intrarea
in vigoare, modificarea, incetarea, etc. Conventiei.
166
CONVENTIA EUROPEANA
Statele membre ale Consiliului Europei si celelalte state semnatare ale prezentei
conventii,
167
considerand ca scopul Consiliului Europei este de a realiza o uniune mai stransa intre
membrii sai,
considerand ca aceste obiective impun ca strainii, care sunt privati de libertate ca urmare a
unei infractiuni penale, sa aiba posibilitatea de a-si ispasi condamnarea in mediul lor social
de origine,
considerand ca cel mai bun mijloc de a se ajunge la aceasta este de a-i transfera in
propriile lor tari,
au convenit urmatoarele:
ARTICOLUL 1
Definitii:
c) statul de condamnare desemeneaza statul unde a fost condamnata persoana care poate
fi transferata sau care deja a fost transferata;
d) statul de executare desemneaza statul catre care condamnatul poate fi transferat sau a
fost deja transferat, in vederea executarii condamnarii sale.
ARTICOLUL 2
Principii generale
3. Transferarea poate fi ceruta fie de catre statul de condamnare, fie de catre statul de
168
executare.
ARTICOLUL 3
Conditiile transferarii
c) durata condamnarii pe care cel condamnat o mai are inca de executat trebuie sa fie de
cel putin 6 luni la data primirii cererii de transferare sau sa fie nedeterminata;
d) transferul este consimtit de catre persoana condamnata sau, daca in raport cu varsta sau
cu starea fizica ori mintala a acesteia unul dintre cele doua state considera necesar, de catre
reprezentantul persoanei;
2. In cazuri exceptionale, unele parti pot conveni o transferare chiar daca durata
condamnarii pe care cel condamnat o are inca de executat este inferioara celei prevazute la
paragraful 1 c).
3. Orice stat poate, in momentul semnarii sau depunerii instrumentului sau de ratificare,
de acceptare, de aprobare sau de aderare, sa indice, printr-o declaratie adresata secretarului
general al Consiliului Europei, ca intelege sa excluda aplicarea vreuneia dintre procedurile
prevazute la art. 9 paragraful 1 a) si b) in relatiile sale cu celelalte parti.
4. Orice stat poate, in orice moment, printr-o declaratie adresata secretarului general al
Consiliului Europei, sa defineasca, in ceea ce-l priveste, termenul resortisant in intelesul
prezentei conventii.
ARTICOLUL 4
1. Orice condamnat caruia i se pot aplica prevederile prezentei conventii trebuie sa fie
informat de catre statul de condamnare despre continutul exact al prezentei conventii.
169
3. Informatiile trebuie sa cuprinda:
5. Condamnatul trebuie sa fie informat in scris despre orice demers intreprins de catre
statul de condamnare sau de catre statul de executare in aplicarea paragrafelor precedente,
ca si despre orice hotarare luata de catre vreunul dintre cele doua state cu privire la o cerere
de transferare.
ARTICOLUL 5
Cereri si raspunsuri.
2. Aceste cereri trebuie sa fie adresate de catre Ministerul de Justitie al statului solicitant
Ministerului de Justitie al statului solicitat. Raspunsurile trebuie comunicate pe aceleasi cai.
4. Statul solicitat trebuie sa informeze statul solicitant, in cel mai scurt timp, despre
hotararea sa de a accepta sau de a refuza transferarea ceruta.
ARTICOLUL 6
Inscrisurile ajutatoare
b) o copie de pe dispozitiile legale ale statului de executare din care sa rezulte ca actiunile
sau omisiunile care au dat loc condamnarii in statul de condamnare constituie o infractiune
penala in raport cu dreptul statului de executare sau ar constitui o astfel de infractiune, daca
ele ar surveni pe teritoriul sau;
170
2. Daca se cere o transferare, statul de condamnare trebuie sa furnizeze statului de
executare urmatoarele documente, cu exceptia cazului in care unul sau celalalt dintre cele
doua state ar fi indicat deja ca el nu si-ar da acordul la transferare:
d) de fiecare data cand va fi cazul, orice raport medical sau social despre condamnat,
orice informatie asupra tratamentului sau in statul de condamnare si orice recomandare
pentru continuarea tratamentului sau in statul de executare.
3. Statul de condamnare si statul de executare pot, atat unul cat si celalalt, sa solicite
primirea oricaruia dintre documentele sau declaratiile prevazute la paragrafele 1 si 2 de mai
sus, inainte de a face o cerere de transferare sau de a lua hotararea de acceptare sau de
refuzare a transferarii.
ARTICOLUL 7
Consimtamant si verificare
1. Statul de condamnare va proceda in asa fel incat persoana care trebuie sa-si dea
consimtamantul la transferare in temeiul art. 3 paragraful 1 d) sa o faca de bunavoie si in
deplina cunostinta de consecintele juridice care decurg din aceasta. Procedura de urmat cu
privire la aceasta va fi guvernata de legea statului de condamnare.
ARTICOLUL 8
171
ARTICOLUL 9
a) fie sa continue executarea condamnarii imediat sau in baza unei hotarari judiciare sau
administrative, in conditiile enuntate la art. 10;
b) fie sa schimbe condamnarea, printr-o hotarare a acestui stat, data intr-o procedura
judiciara sau administrativa, inlocuind astfel sanctiunea aplicata in statul de condamnare
printr-o sanctiune prevazuta de legislatia statului de executare pentru aceeasi infractiune, in
conditiile enuntate la art. 11.
2. Statul de executare trebuie, daca cererea i-a fost facuta, sa indice statului de
condamnare, inainte de transferarea persoanei condamnate, care anume dintre aceste
proceduri o va urma.
3. Executarea condamnarii este guvernata de legea statului de executare si acest stat este
singurul competent pentru a lua toate hotararile corespuznatoare.
4. Orice stat al carui drept intern impiedica sa fie folosita vreauna dintre procedurile
prevazute la paragraful 1 pentru a se executa masurile al caror obiect il formeaza, pe
teritoriul unei alte parti, persoane care, tinand seama de starea lor mintala, au fost declarate
penalmente iresponsabile pentru savarsirea unei infractiuni, si care este dispus sa ia in
sarcina aceste persoane in vederea continuarii tratamentului lor, poate, printr-o declaratie
adresata secretarului general al Consiliului Europei, sa indice procedurile pe care intelege
sa le urmeze in aceste cazuri.
ARTICOLUL 10
Continuarea executarii
2. Totusi, daca natura sau durata acestei sanctiuni este incompatibila cu legislatia statului
de executare, sau daca legislatia acestui stat o impune, statul de executare poate, prin
hotarare judiciara sau administrativa, sa adapteze aceasta sanctiune la pedeapsa ori masura
prevazuta de propria sa lege pentru infractiuni de aceeasi natura.
Aceasta pedeapsa sau masura corespunde, atat cat este posibil, in ceea ce priveste natura
sa, celei aplicate prin condamnarea de executat. Ea nu poate sa agraveze prin natura sau
durata sa sanctiunea pronuntata in statul de condamnare, nici sa depaseasca maximul
prevazut prin legea statului de executare.
172
ARTICOLUL 11
Schimbarea condamnarii
2. Atunci cand procedura de schimbare are loc dupa transferarea persoanei condamnate,
statul de executare va mentine acea persoana in detentie sau va lua alte masuri in scopul de
a asigura prezenta ei in statul de executare pana la finalizarea acestei proceduri.
ARTICOLUL 12
Fiecare parte poate acorda gratierea, amnistia sau comutarea pedepsei in conformitate cu
constitutia sa sau cu celelalte reglementari juridice ale sale.
ARTICOLUL 13
Revizuirea hotararii
Numai statul de condamnare are dreptul de a statua asupra oricarei forme de recurs vizand
revizuirea hotararii.
ARTICOLUL 14
Incetarea executarii
173
ARTICOLUL 15
ARTICOLUL 16
Tranzitul
7. Nici o cerere de tranzit nu este necesara, daca se foloseste calea aeriana pe deasupra
teritoriului unei parti si nu este prevazuta nici o aterizare. Cu toate acestea, fiecare stat
poate, printr-o declaratie adresata secretarului general al Consiliului Europei, in momentul
174
semnarii sau depunerii instrumentului sau de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de
aderare, sa pretinda a-i fi notificata orice tranzitare pe deasupra teritoriului sau.
ARTICOLUL 17
1. Informatiile, in temeiul art. 4 paragrafele 2-4, trebuie sa fie facute in limba partii careia
ii sunt adresate sau in una dintre limbile oficiale ale Consiliului Europei.
2. Sub rezerva paragrafului 3 de mai jos, nici o traducere a cererilor de transferare sau a
documentelor ajutatoare acestora nu este necesara.
3. Orice stat poate, in momentul semnarii sau depunerii instrumentului sau de ratificare,
de acceptare, de aprobare sau de aderare, printr-o declaratie adresata secretarului general al
Consiliului Europei, sa pretinda ca cererile de transferare in limba proprie sau intr-una
dintre limbile oficiale ale Consiliului Europei, ori in aceea dintre aceste limbi pe care el o
indica. El poate, cu aceasta ocazie, sa declare ca este dispus sa accepte traduceri in orice
alta limba in plus fata de limba oficiala sau de limbile oficiale ale Consiliului Europei.
ARTICOLUL 18
1. Prezenta conventie este deschisa semnarii statelor membre ale Consiliului Europei si
statelor nemembre care au participat la elaborarea ei. Ea va fi supusa ratificarii, acceptarii
sau aprobarii. Instrumentele de ratificare, de acceptare sau de aprobare vor fi depuse pe
langa secretarul general al Consiliului Europei.
2. Prezenta conventie va intra in vigoare in prima zi a lunii care urmeaza expirarii unei
perioade de 3 luni dupa data la care trei state membre ale Consiliului Europei isi vor fi
exprimat consimtamantul de a fi legate prin conventie, conform dispozitiilor paragrafului 1.
3. Pentru orice stat semnatar care isi va exprima ulterior consimtamantul de a fi legat prin
conventie, aceasta va intra in vigoare in prima zi a lunii care urmeaza expirarii unei
perioade de 3 luni dupa data depunerii instrumentului de ratificare, de acceptare sau de
175
aprobare.
ARTICOLUL 19
2. Pentru orice stat aderent, conventia va intra in vigoare in prima zi a lunii care urmeaza
expirarii unei perioade de 3 luni dupa data depunerii instrumentului de aderare pe langa
secretarul general al Consiliului Europei.
ARTICOLUL 20
Aplicarea teritoriala
1. Orice stat poate, in momentul semnarii sau in momentul depunerii instrumentului sau
de ratificare, de acceptare, de aprobare sau de aderare, sa desemneze teritoriul sau teritoriile
carora li se vor aplica prevederile prezentei conventii.
2. Orice stat poate, in orice alt moment urmator, printr-o declaratie adresata secretarului
general al Consiliului Europei, sa extinda aplicarea prezentei conventii la orice alt teritoriu
desemnat in declaratie. Conventia va intra in vigoare cu privire la acest teritoriu in prima zi
a lunii care urmeaza expirarii unei perioade de 3 luni dupa data primirii declaratiei de catre
secretarul general.
3. Orice declaratie facuta in virtutea celor doua paragrafe precedente va putea fi retrasa, in
ceea ce priveste orice teritoriu desemnat in aceasta declaratie, prin notificare adresata
secretarului general al Consiliului Europei. Retragerea va produce efect in prima zi a lunii
care urmeaza expirarii unei perioade de 3 luni dupa data primirii notificarii de catre
secretarul general.
ARTICOLUL 21
Aplicarea in timp
Prezenta conventie se va aplica executarii condamnarilor pronuntate fie inainte, fie dupa
intrarea sa in vigoare.
176
ARTICOLUL 22
2. Atunci cand doua sau mai multe parti au incheiat sau vor incheia un acord sau un tratat
asupra transferarii condamnatilor, ori atunci cand au stabilit sau vor stabili in alt mod
relatiile lor in acest domeniu, ele vor avea facultatea sa aplice sus-mentionatul acord, tratat
sau aranjament in locul prezentei conventii.
3. Prezenta conventie nu va aduce atingere dreptului statelor care sunt parti la Conventia
europeana asupra recunoasterii internationala a hotararilor represive de a incheia intre ele
acorduri bilaterale sau multilaterale privind problemele reglementate prin aceasta conventie,
pentru a-i completa dispozitiile sau pentru a facilita aplicarea principiilor din care ea se
inspira.
ARTICOLUL 23
Reglementarea amiabila
ARTICOLUL 24
Denuntarea
2. Denuntarea va produce efecte din prima zi a lunii care urmeaza expirarii unei perioade
de 3 luni dupa data primirii notificarii de catre secretarul general.
177
ARTICOLUL 25
Notificari
a) orice semnatura;
d) orice alt act, declaratie, notificare sau comunicare avand legatura cu prezenta
conventie.
Drept pentru care, subsemnatele, fiind special autorizate in acest scop, au semnat prezenta
conventie.
Adoptata la Strasbourg la 21 martie 1983, in limbile franceza si engleza, cele doua texte
avand valoare egala, intr-un singur exemplar care va fi depus in arhivele Consiliului
Europei. Secretarul general al Consiliului Europei va transmite copii de pe aceste texte,
conforme cu originalul, fiecaruia dintre statele membre ale Consiliului Europei, statelor
nemembre care au participat la elaborarea prezentei conventii si oricarui stat invitat sa adere
la aceasta.
PROTOCOL
PREAMBUL
Statele membre ale Consiliului Europei şi celelalte state semnatare ale prezentului
protocol,
178
au convenit următoarele:
ARTICOLUL 1
Dispoziţii generale
ARTICOLUL 2
1. Atunci când un cetăţean al uneia dintre părţi, faţă de care o hotărâre de condamnare
definitivă a fost pronunţată pe teritoriul unei alte părţi, vizează să se sustragă executării sau
urmăririi executării condamnării în statul de condamnare, refugiindu-se pe teritoriul primei
părţi înainte de a-şi fi executat condamnarea, statul de condamnare poate să adreseze primei
părţi o cerere prin care să îl solicite ca aceasta să se ocupe de executarea condamnării.
ARTICOLUL 3
179
2. Statul de executare nu îşi va da acordul în scopul paragrafului 1 decât după ce a luat în
considerare avizul persoanei condamnate.
4. Orice persoană care a fost transferată în urma aplicării prevederilor acestui articol nu va
fi nici urmărită, nici judecată şi nici deţinută în vederea executării unei pedepse sau a unei
măsuri de siguranţă, nici nu va fi supusă oricărei alte îngrădiri a libertăţii sale individuale
pentru un fapt oarecare anterior transferării, altul decât cel care a motivat condamnarea în
curs de executare, cu excepţia următoarelor cazuri:
ARTICOLUL 4
1. Prezentul protocol este deschis spre semnare statelor membre ale Consiliului Europei şi
altor state semnatare ale convenţiei. El va fi supus ratificării, acceptării sau aprobării. Un
semnatar nu poate ratifica, accepta sau aproba prezentul protocol fără să fi ratificat, acceptat
sau aprobat, simultan sau anterior, convenţia. Instrumentele de ratificare, de acceptare sau
de aprobare vor fi depuse pe lângă secretarul general al Consiliului Europei.
2. Prezentul protocol va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează expirării unei
180
perioade de 3 luni de la data depunerii celui de-al treilea instrument de ratificare, de
acceptare sau de aprobare.
3. Pentru orice stat semnatar care va depune ulterior instrumentul său de ratificare, de
acceptare sau de aprobare, protocolul va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează
expirării unei perioade de 3 luni de la data depunerii.
ARTICOLUL 5
Aderarea
1. Orice stat nemembru care a aderat la convenţie va putea să adere la prezentul protocol
după intrarea lui în vigoare.
2. Pentru orice stat aderent protocolul va intra în vigoare în prima zi a lunii care urmează
expirării unei perioade de 3 luni de la data depunerii instrumentului de aderare.
ARTICOLUL 6
Aplicare teritorială
1. Orice stat poate, în momentul semnării sau în momentul depunerii instrumentului său
de ratificare, de acceptare ori de aderare, să desemneze teritoriul sau teritoriile cărora li se
aplică prevederile prezentului protocol.
2. Orice stat contractant poate, în orice alt moment ulterior, printr-o declaraţie adresată
secretarului general al Consiliului Europei, să extindă aplicarea prezentului protocol la orice
alt teritoriu desemnat în declaraţie.
Protocolul va intra în vigoare cu privire la acest teritoriu în prima zi a lunii care urmează
expirării unei perioade de 3 luni de la data primirii declaraţiei de către secretarul general.
3. Orice declaraţie făcută în virtute acelor două paragrafe precedente va putea fi retrasă în
ceea ce priveşte orice teritoriu desemnat în această declaraţie, prin notificare adresată
secretarului general al Consiliului Europei.
Retragerea va produce efecte în prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade de 3
luni de la data primirii notificării de către secretarul general al Consiliului Europei.
ARTICOLUL 7
Aplicare în timp
Prezentul protocol se va aplica executării condamnărilor pronunţate fie înainte, fie după
intrarea sa în vigoare.
181
ARTICOLUL 8
Denunţare
1. Orice stat contractant poate, în orice moment, să denunţe prezentul protocol, adresând o
notificare secretarului general al Consiliului Europei.
2. Denunţarea va produce efecte din prima zi a lunii care urmează expirării unei perioade
de 3 luni de la data primirii notificării de către secretarul general.
ARTICOLUL 9
Notificări
a) orice semnătură;
d) orice alt act, declaraţie, notificare sau comunicare având legătură cu prezentul protocol.
Drept care, subsemnaţii, fiind special autorizaţi în acest scop, au semnat prezentul
protocol.
182
X. Transferul persoanelor condamnate pentru prelungirea ispăşirii pedepsei între statele
CSI
e. Dispoziţii generale
f. Organele competente de executarea transferului şi condiţiile transferului
g. Eliberarea parţială sau totală de ispăşire a pedepsei
h. Transportarea condamnaţilor şi soluţionarea conflictelor
183
XI. Executarea hotărîrilor pe cauzele penale în RM şi Ucraina
184
XII. Transferul persoanelor condamnate între RM şi România
f. Principii generale
g. Condiţiile transferului
h. Cererea de transfer şi documentele anexate
i. Consimţămîntul la transfer şi modul de legătură
j. Predarea condamnatului şi punerea în executare a pedepsei
185
condamnatul la închisoare, cît şi rudele acestuia, care pot depune cereri atît către statul de
condamnare cît şi către potențialul stat de executare. Republica Moldova, fie ca stat de
condamnare sau ca stat de executare , poate declanşa procedura transferului persoanei
condamnate atît la cererea acesteia, cît şi la adresarea reprezentanților legali, avocatului,
rudelor apropiate, fraților sau surorilor. Cererea de transfer înaintată fie de statul de
condamnare sau de statul de executare va fi formulată cu indicarea tratatului în al cărui
temei se va efectua transferul solicitat ori cu solicitarea recurgerii la condiții de reciprocitate
convenite şi garantate între state.
3) cererea de transferare înaintată fie de către statul de condamnare, fie de către statul
de executare. Atît legea națională cît şi Convenția privind transferul prevăd anumite condiții
pentru ca persoana condamnată să fie transferată. Condițiile de transfer sunt următoarele:
a) condamnatul trebuie să fie resortisant al statului de executare. Conform Legii nr. 69 din
11 martie 2004 pentru rarificarea Convenției europene asupra transferării persoanelor
condamnate, termenul "resortisant" cuprinde cetățenii Republicii Moldova, cetățenii
străini şi apatrizii cu permis de şedere în Republica Moldova.
b) hotărîrea trebuie să fie definitivă, adică, cînd părțile nu au utilizat căile de atac în
condițiile legii procesuale penale naționale, adică nu au atacat hotărîrea de condamnare în
termenul prevăzut de legislația sau cînd toate căile de atac au fost deja folosite. Aceasta nu
exclude posibilitatea revizuirii hotărîrii în lumina unor probe noi.
c) durata condamnării pe care cel condamnat o mai are încă de executat trebuie să fie cel
puțin şase luni la data primirii cererii de transferare, sau să fie nedeterminată; în cazurile
excepționale, unele părți pot conveni o transferare chiar dacă durata condamnării pe care cel
condamnat o are încă de executat este inferioară celei sus-indicate. Această prevedere a
fost inclusă din două considerente: prima este că transferul se face în scop de reabilitare a
condamnaților, ceea ce poate fi atins numai cînd durata pedepsei care mai trebuie să fie
executată, este destul de lungă. Al doilea motiv este că transferul condamnaților este o
procedură costisitoare, şi de aceea cheltuielile suportate de către statele implicate trebuie să
fie proporționale scopului de atins, ceea ce exclude transferul cînd condamnatul deja a
executat o mare parte din pedeapsa. Ca excepție, statele pot să facă o abatere de la această
186
prevedere cînd, de exemplu, efectuarea transferului nu implică cheltuieli mari între statele
învecinate, sau cînd perspectivele de reabilitare sunt bune chiar necătînd la o durată mică a
pedepsei rămase de executat. Tratatul bilateral cu Romînia la art. 85 tocmai permite
transferul condamnaților în cazuri excepționale cînd durata pedepsei rămase de executat
este mai mică de 6 luni.
d) transferul trebuie consimțit de către persoana condamnată sau, dacă în raport cu vârsta
sau starea fizică ori mintală a acesteia unul dintre cele două state consideră necesar, de către
reprezentantul persoanei. Consimțământul este elementul de bază al mecanismului de
transfer care reiese din scopul primordial al convenției de a facilita reabilitarea
condamnaților: transferarea condamnatului fără acordul lui ar avea efectele contrare în ceea
ce priveşte reabilitarea.
Orice hotărîre luată pe marginea unei cereri de transfer a persoanei condamnate trebuie să
fie adusă la cunoştința persoanei transferul căreia se solicită.
- persoana a fost condamnată pentru infracțiuni care au sesizat negativ opinia publică din
188
Republica Moldova;
- pedeapsa prevăzută de legislația statului de executare este vădit superioară sau inferioară
în raport cu cea stabilită prin hotărîrea pronunțată de instanța judecătorească din Republica
Moldova;
- există pericolul expunerii persoanei al cărui transfer se solicită unei atitudini degaradante
sau inumane de către autoritățile statului de executare. În caz de necesitate, autoritățile
competente ale Republicii Moldova pot solicita statului de executare permisiunea verificării
la locul deținerii a condițiilor de deținere existente în acest stat;
- persoana condamnată a comis o infracțiune gravă care a sesizat negativ opinia publică sau
a întrținut relații strînse cu membrii unor organizații criminale, ceea ce face îndoielnică
reintegrarea ei socială în Republica Moldova;
- transferul poate prezenta pericol pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea
economică a statului, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătății sau
a moralei, ori apărarea drepturilor şi libertăților altora. Decizia de refuz al efectuării
transferului persoanei condamnate luată de autoritățile Republicii Moldova ca stat de
condamnare poate fi contestată în procedură în procedură de contencios administrativ la
189
Curtea de Apel Chişinău.
Totuşi, dacă natura juridică sau durata acestei pedepse sunt incompatibile cu legislația
statului de executare, sau dacă legislația acestui stat o impune, statul de executare poate,
prin hotărîre judiciară, să adapteze această pedeapsă la pedeapsa ori măsura prevăzută de
propria sa lege pentru infracțiuni de aceeaşi gen. Adaptare are unele limite: această
pedeapsă sau măsură trebuie să corespundă, atât cât este posibil, în ceea ce priveşte natura
sa, celei aplicate prin hotărîrea statului de condamnare. Pedeapsa nu poate să agraveze prin
natura sau durata sa sancțiunea pronunțată în statul de condamnare, nici să depăşească
maximul prevăzut prin legea statului de executare. La continuarea pedepsei, instanța
stabileşte termenul pedepsei care nu a fost executat şi urmează a fi executat, precum şi tipul
penitenciarului în care va fi executată pedeapsa în statul de executare. În cazul schimbării
condamnări, se aplică legislația statului de executare. În această situație instanța care
soluționează demersul de transfer:
- va fi legată de constatarea faptelor în măsura în care acestea figurează în mod explicit sau
implicit în hotărîrea pronunțată în statul de condamnare, deci, instanța nu va putea aprecia
într-un alt mod faptele pe care a fost bazată sentința. Aceasta se aplică atât faptelor
”obiective” care se referă la comiterea faptului sau urmările acestuia, cît şi faptelor
„subiective” care se referă la intenția condamnatului. În acest caz nu se schimbă esența
sentinței, ci numai sancțiunea
- va deduce integral din pedeapsă perioada de privațiune de libertate deja executată de către
condamnat, inclusiv detenția anterioară condamnării, sau detenția în perioada tranzitului;
-nu va agrava situația penală a condamnatului. Această cerință se referă nu numai la durata
pedepsei, dar şi la natura sancțiunii de executat;
190
chiar dacă aceasta sancțiunea este mai mică decât minimum stipulat în legislația sa;
Instanța va dispune deducerea din durata pedepsei stabilite de instanța națională a părții din
pedeapsă care a fost executată în statul de condamnare, dacă pedepsele sînt de aceeaşi
categorie. În cazul în care instanța națională va stabili o altă categorie de pedeapsă decît
cea aplicată prin hotărîrea statului de condamnare, la determinarea categoriei şi duratei
ei se va ține cont de partea din pedeapsa executată.
Convenții internaționale:
Convenții bilaterale:
- Tratatul între RM şi România privind asistența juridică în materie civilă şi penală din
06.07.1996.
Legislația națională:
Prin urmare, procedura transferului poate fi inițiată, atât de către statul de condamnare, cât
şi de către statul de executare. RM, fie ca stat de condamnare, fie ca stat de executare, poate
declanşa procedura transferului persoanei condamnate atât la cererea acesteia, cât şi la
adresarea reprezentanților legali, avocatului, soțului, rudelor apropiate, fraților sau surorilor.
În cazul RM, calitatea de autoritate centrală responsabilă de procedura de transfer îi
aparține Ministerului Justiției.
192
transferat în temeiul prezentei Convenții, statul de condamnare îi comunică statului de
executare, la cererea sa, următoarea informație:
- o copie de pe dispozițiile legale ale statului de executare din care să rezulte că acțiunile
sau omisiunile care au dat loc condamnării în statul de condamnare constituie o infracțiune
penală în raport cu dreptul statului de executare sau ar constitui o astfel de infracțiune, dacă
ele ar surveni pe teritoriul său;
- indicarea duratei condamnării deja executate, inclusiv informații asupra oricărei detenții
provizorii, reduceri a pedepsei sau altui act privind executarea condamnării;
- de fiecare dată când va fi cazul, orice raport medical sau social despre condamnat,
În sensul Convenției calitatea de resortisant se referă la persoanele care dețin cetățenia sau
cele care au domiciliu permanent pe teritoriul statului respectiv. - orice informație asupra
tratamentului său în statul de condamnare şi orice recomandare pentru continuarea
tratamentului său în statul de executare.
În acelaşi timp, în cazul RM, persoana condamnată urmează a fi informată în scris de către
Ministerul Justiției, direct sau prin intermediul administrației penitenciare a
Departamentului Instituțiilor Penitenciare, despre orice acțiune întreprinsă de către statul de
condamnare sau statul de executare, precum şi despre orice hotărâre luată de unul dintre
aceste două state în legătură cu o cerere de transfer.
193
În general, procedura transferului constă în câteva etape cum ar fi:
1. inițierea procedurii;
Procedura autorizării transferului depinde într-o mare măsură de legislația internă a statului
de condamnare şi a celui de executare. Astfel, toate chestiunile interne referitoare la
volumul necesar de informație, modalitatea şi temeiurile de autorizare a transferului sunt
stabilite prin reglementări naționale ale fiecărui stat în parte şi țin în exclusivitate de
autoritățile competente ale acestora. Important este faptul că legislația internă trebuie sa fie
în concordanță cu instrumentul internațional în domeniu. Autorizarea transferului, atât în
statul de condamnare, cât şi în statul de executare, presupune două laturi şi anume:
verificările întreprinse de către autoritatea centrală(Ministerul Justiției în cazul RM) şi
ajustarea pedepsei stabilite în statul de condamnare la condițiile statului de executare. În
cazul în care RM este statul de condamnare, cererea de transfer se adresează Ministerului
Justiției, care urmare a colectării tuturor materialelor necesare, verifică existența motivelor
de refuz al transferului. În lipsa motivelor de refuz, Ministerul Justiției, după examinarea
actelor, organizează traducerea lor conform cerințelor aplicabile fiecărui caz în parte, cu
respectarea rezervelor formulate de statul solicitat la tratatul internațional potrivit căruia se
efectuează transferul, şi le va transmite, împreună cu cererea de transfer, autorității
competente din statul de executare, căreia îi va cere acceptul de efectuare a transferului.
Dacă statul de executare acceptă cererea de transfer, toate actele, inclusiv cele furnizate de
către statul de executare, sunt supuse de către Ministerul Justiției unei verificări a
corespunderii cu dispozițiile tratatelor internaționale, adică de respectare a condițiilor
pentru efectuarea transferului. Dacă transferul este acceptat definitiv, statul de executare va
recurge la obținerea
autorizației de tranzit (dacă este nevoie), după care se efectuează escortarea. Atunci când
RM are calitatea de stat de executare, primele acțiuni constau în schimbul reciproc de
informații între Ministerul Justiției al Republicii Moldova şi autoritatea centrală a statului
de condamnare, cu formularea de către ultima a acordului prealabil sau refuzului său de
transfer.
194
necesare, MJ verifică gradul de corespundere al acestuia cu dispozițiile tratatelor
internaționale şi transmite cererea de transfer, împreună cu demersul ministrului justiției şi
actele colectate, spre soluționare instanței judecătoreşti egale în grad cu instanța statului de
condamnare, hotărârea căreia urmează să fie executată. În cazul în care hotărârea statului de
condamnare este adoptată de o instanță judiciară egală în grad cu o instanță judiciară de
gradul I, demersul ministrului justiției şi cererea de transferare se adresează judecătoriei în
raza teritorială a căreia se află MJ, iar dacă instanța statului de condamnare este egală în
grad cu curtea de apel, cererea şi demersul respectiv se adresează Curții de Apel Chişinău.
Una din condițiile transferului este faptul că ultimul urmează a fi consimțit de către
195
persoana condamnată sau, în raport cu vârsta sau cu starea fizică ori mintală a acesteia, de
către reprezentantul persoanei. Statul de condamnare va proceda în aşa fel încât persoana
care trebuie să-şi dea consimțământul la transferare, să o facă de bună voie şi în deplină
cunoştință de consecințele juridice care decurg din aceasta. Procedura, forma şi modul de
exprimare a consimțământului sunt guvernate de legea statului de condamnare.
Potrivit Convenției de la Strasbourg din 21 martie 1983, o transferare poate avea loc numai
în următoarele condiții:
- durata condamnării pe care cel condamnat o mai are încă de executat trebuie să fie de cel
puțin 6 luni la data primirii cererii de transferare sau să fie nedeterminată;
- transferul este consimțit de către persoana condamnată sau, dacă în raport cu vârsta sau cu
starea fizică ori mintală a acesteia unul dintre cele două state consideră necesar, de către
reprezentantul persoanei;
- acțiunile sau omisiunile care au dat naştere condamnării trebuie să constituie o infracțiune
penală în raport cu dreptul statului de executare sau ar trebui săconstituie o astfel de
infracțiune, dacă ar fi survenit pe teritoriul său; şi
Legea nr. 371-XVI din 1 decembrie 2006, categoriseşte motivele refuzului, în funcție de
calitatea pe care o are RM. În aşa fel, atunci când RM este stat de condamnare, cererea de
transfer al persoanei poate fi refuzată din următoarele motive:
- persoana a fost condamnată pentru infracțiuni care au sesizat negativ opinia publică din
RM;
- pedeapsa prevăzută de legislația statului de executare este vădit superioară sau inferioară
196
în raport cu cea stabilită prin hotărârea pronunțată de instanța judecătorească din RM;
- există indicii suficiente că, odată transferată, persoana condamnată ar putea fi pusă în
libertate imediat sau într-un termen scurt față de durata pedepsei rămase de executat
conform legislației RM;
- există pericolul expunerii persoanei al cărei transfer se solicită unei atitudini degradante
sau inumane de către autoritățile statului de executare. În caz de necesitate, autoritățile
competente ale RM pot solicita statului de executare permisiunea verificării la locul
deținerii, a condițiilor de deținere existente în acest stat.
- în RM s-a pronunțat o sentință împotriva persoanei condamnate pentru aceeaşi faptă sau
este în curs o procedură penală pentru aceeaşi faptă şi împotriva aceleiaşi persoane;
- persoana condamnată a părăsit demult RM, stabilindu-şi domiciliul în alt stat, iar
legăturile sale cu RM nu mai sunt semnificative;
- persoana condamnată a comis o infracțiune gravă care a sesizat negativ opinia publică sau
a întreținut relații strânse cu membrii unor organizații criminale, ceea ce face îndoielnică
reintegrarea ei socială în RM;
- transferul poate prezenta pericol pentru securitatea națională, siguranța publică, bunăstarea
economică a statului, apărarea ordinii şi prevenirea faptelor penale, protejarea sănătății sau
a moralei ori apărarea drepturilor şi libertăților altora. Decizia de refuz al efectuării
transferului persoanei condamnate luată de autoritățile RM ca stat de condamnare poate fi
contestată în procedură de contencios administrativ la Curtea de Apel Chişinău.
La apariția unor circumstanțe care împiedică adoptarea deciziei definitive privind acceptul
sau refuzul transferului solicitat, fie privind efectuarea transportării persoanei condamnate,
RM, poate decide asupra suspendării procedurii de transfer, care va fi reluată după
înlăturarea cauzelor ce au determinat luarea deciziei de suspendare, informând despre
aceste decizii statul respectiv şi persoana condamnată.
197
Procedura de transfer declanşată încetează la retragerea cererii de transfer de către persoana
condamnată sau la refuzul acesteia de a fi transferată, cu informarea reciprocă a statelor
vizate.
Efectele transferului persoanei condamnate dintr-un stat în altul diferă în funcție de calitatea
pe care acestea o au. În cazul statului de condamnare, preluarea persoanei condamnate de
către autoritățile statului de executare are drept efect suspendarea executării pedepsei pe
teritoriul primului. La fel, statul de condamnare nu mai poate executa pedeapsa atunci când
statul de executare consideră, potrivit legislației sale, condamnarea ca fiind executată. Statul
de executare, în dependență de specificul legislativ național, continuă executarea sentinței
sau schimbă condamnarea printr-o hotărâre judecătorească, înlocuind astfel pedeapsa
aplicată în statul de condamnare printr-o pedeapsă prevăzută de legislația sa pentru aceeaşi
infracțiune.
III. Extrădarea
Extrădarea poate fi solicitată sau dispusă în lumina convențiilor multilaterale sau a unor
tratate bilaterale care RM le-a încheiat cu alte state.
Convenții multilaterale:
198
- Convenția ONU împotriva criminalității transnaționale organizate din 15.11.2000,
Pe parcursul timpului, s-a observat că, vorbind din punct de vedere practic, Convenția
europeană de extrădare de la Paris din 13 decembrie 1957 este cel mai utilizat instrument
internațional în acest sens. Această Convenție este completată de Protocoalele sale
adiționale care vor fi aplicate numai în relație cu statele care au ratificat această Convenție.
Pe lângă convențiile multilaterale ale CoE și ONU la care RM este parte și potrivit
cărora se poate solicita asistența juridică, de asemenea, țara noastră aplică, în acest
anterioare).
Legislația internă:
01.12.2006, 50
Condițiile de extrădare
Extrădarea este un act bilateral ce intervine între două state: unul pe teritoriul căruia se află
infractorul refugiat şi căruia i se adresează cererea de extrădare (statul solicitat) şi altul care
este interesat în pedepsirea infractorului şi care adresează în acest scop cererea de extrădare
(statul solicitant). Prin finalitatea sa, extrădarea este, deci un act de asistență judiciară
internațională în materie penală, prin care un infractor este transferat dintr-un stat în altul
pentru a fi tras la răspundere pentru infracțiunea săvârşită.
La fel, părțile contractante se angajează să-şi predea reciproc, potrivit regulilor şi sub
condiții determinate de legislația internă, persoanele care sunt căutate în vederea executării
unei pedepse de către autoritățile judiciare ale părții solicitante.
199
Potrivit Legii cu privire la asistența juridică internațională în materie penală din 1
decembrie 2006, poate fi extrădat din RM, la cererea unui stat, cetățeanul străin sau
apatridul urmărit penal sau condamnat în acel stat.
Nu pot fi extrădați:
- cetățenii RM,
- persoanele străine citate din străinătate în vederea audierii ca părți, martori sau experți în
fața unei autorități judecătoreşti, în limitele imunităților conferite prin tratat internațional.
Dubla incriminare. Extrădarea poate fi admisă, numai dacă fapta pentru care a fost
condamnată persoana a cărei extrădare se solicită este calificată drept infracțiune atât în
statul solicitant, cât şi în RM. Prin derogare de la dispozițiile anterior menționate,
extrădarea poate fi acordată şi în cazul în care fapta nu este prevăzută de legislația RM,
dacă pentru această faptă este exclusă cerința dublei incriminări printr-un tratat internațional
la care RM este parte. Diferențele existente între calificarea juridică şi denumirea dată
aceleiaşi infracțiuni de legile celor două state nu prezintă relevanță dacă prin tratatul
internațional sau, în lipsa acestuia, prin declarație de reciprocitate, nu se prevede altfel.
Infracțiuni politice. Extrădarea nu se acordă, dacă infracțiunea pentru care este cerută, este
considerată de statul solicitat ca infracțiune politică sau ca faptă conexă51unei asemenea
infracțiuni. Aceeași regulă se va aplica dacă statul solicitat are motive temeinice de a crede
că cererea de extrădare motivată printr-o infracțiune de drept comun a fost prezentată în
vederea pedepsirii unei persoane pentru considerente de rasă, de religie, de naționalitate sau
de opinii politice ori că situația acestei persoane riscă să fie agravată pentru unul sau altul
dintre aceste motive. RM își rezervă dreptul, în lumina Convenției de la Paris din 1957, să
determine, în funcție de circumstanțe, dacă atentatul la viața unui șef de stat sau a unui
membru al familiei sale este sau nu infracțiune politică.
200
Gravitatea pedepsei. În sensul restrâns (cât privește competența MJ în materie) al
conceperii acestui ghid, extrădarea este acordată în vederea judecării numai pentru fapte
pasibile de pedeapsă privativă de libertate mai mare de 1 an, potrivit legislației RM, precum
şi a statului solicitant. Extrădarea în vederea executării unei sancțiuni penale se acordă
numai dacă este permisă extrădarea în condițiile tocmai amintite şi dacă urmează a fi
executată o pedeapsă privativă de libertate. În acest caz, extrădarea se va acorda în situația
în care termenul de detenție ce urmează a fi executat sau cumulul termenelor de detenție ce
urmează a fi executate este de cel puțin 6 luni dacăaltfel nu este prevăzut. Persoana
condamnată la o pedeapsă privativă de libertate cu suspendarea condiționată a executării
pedepsei poate fi extrădată în caz de anulare a condamnării cu suspendarea condiționată şi
trimiterea condamnatului pentru a executa pedeapsa stabilită prin hotărârea judecătorească,
dacă pedeapsa care a rămas să fie executată răspunde exigențelor de gravitate expuse supra
şi nu există alte impedimente legale la extrădare.
Pedeapsa capitală. Dacă fapta pentru care se cere extrădarea este pedepsită cu moartea de
către legea statului solicitant, extrădarea va putea fi acordată doar cu condiția ca acel stat să
prezinte asigurări, considerate ca satisfăcătoare pentru statul solicitat, că pedeapsa capitală
nu se va executa.
RM, ca și alte state-părți la Convenția de la Paris din 1957, sau la un alt instrument
internațional, în lumina acestora din urmă, poate refuza să extrădeze persoana reclamată
pentru o infracțiune care, potrivit legislației interne (a RM, în cazul nostru), a fost săvârşită
în totul sau în parte pe teritoriul său. La luarea deciziei se vor examina și cazurile în care
judecarea pe teritoriul statului solicitant este justificată fie de aflarea adevărului, fie de
posibilitatea de a aplica o sancțiune potrivită sau de a asigura reintegrarea socială a
persoanei extrădabile. Când infracțiunea, motivând cererea de extrădare, a fost comisă în
afara teritoriului statului solicitant, extrădarea nu va putea fi refuzată decât dacă legislația
părții solicitate nu autorizează pedepsirea unei infracțiuni de același fel, săvârșită în afara
teritoriului său ori nu autorizează extrădarea pentru infracțiunea formând obiectul cererii.
Cauze în proces simultan. Dacă o persoană reclamată se află în proces pentru fapta sau
faptele în legătură cu care se cere extrădarea, ori pentru orice alte fapte, pe teritoriul statului
solicitat, acesta poate refuza să extrădeze această persoană. Dacă extrădarea este refuzată
pentru acest motiv, statul solicitat va trebui să înștiințeze statul solicitant despre modul în
care autoritățile celui dintâi au soluționat cauza.
Judecarea în lipsă. În cazul în care se solicită extrădarea unei persoane în vederea executării
unei pedepse pronunțate, printr-o hotărâre judecătorească, împotriva sa in absentia, RM
poate refuza extrădarea în acest scop dacă va considera că procedura de judecată nu a luat
în vedere dreptul la apărare, recunoscut oricărei persoane învinuite de săvârşirea unei
201
infracțiuni. Extrădarea se acordă totuşi dacă statul solicitant dă asigurări apreciate ca fiind
suficiente pentru a garanta persoanei a cărei extrădare se cere dreptul la o nouă procedură
de judecată care să îi garanteze dreptul la apărare. În cazul în care RM comunică persoanei
a cărei extrădare se cere hotărârea judecătorească de condamnare pronunțată în lipsa ei,
statul solicitant nu va considera această comunicare drept un act care produce efecte de
natură procedurală în ordinea sa juridică.
Non bis in idem. Extrădarea nu se va acorda când persoana reclamată a fost judecată
definitiv de către autoritățile competente ale statului solicitat pentru fapta sau faptele pentru
care extrădarea este cerută. Prin derogare de la cele menționate, RM va permite extrădarea
atunci când partea solicitantă va dovedi că noile circumstanțe, care i-au devenit cunoscute,
justifică o reexaminare a cauzei.
Modul de legătură
Potrivit, celui de-al doilea Protocol adițional la Convenția de la Paris, cât și a Legii RM în
domeniu, precum și conform Convenției de la Minsk, Convențiilor ONU relevante, cererile
de extrădare sunt adresate de statul solicitant statului solicitat prin intermediul Ministerelor
lor de Justiție. Cu toate acestea, nu este exclusă nici calea diplomatică, așa cum este stipulat
expres în Convenția de la Paris din 1957) cererea fiind ulterior oricum transmisă neîntârziat
Ministerului Justiției pentru verificarea corespunderii acesteia cu dispozițiile tratatului
internațional. O altă cale poate fi convenită prin înțelegere direct între statul solicitant și
RM. Cererea de extrădare se întocmește cu respectarea prevederilor instrumentelor
internaționale la care RM este parte.
202
dependență de tratatul în baza căruia se cere):
- expunerea faptelor pentru care se cere extrădarea, cu indicarea, cât de exact posibil a datei
și locului săvârșirii lor, a calificării lor juridice și, în mod obligatoriu, a sancțiunii
aplicabile,
- copia de pe dispozițiile legale aplicabile sau, dacă este imposibil, declarația asupra
dreptului aplicabil, precum ți caracteristicile cele mai precise ale persoanei a cărei extrădare
se cere şi orice alte informații care determină identitatea şi cetățenia acesteia,
- datele privind durata părții neexecutate din pedeapsă, în cazul cererii de extrădare a unei
persoane condamnate, care a executat numai o parte din pedeapsă.
Ca idee generală, aproape toate izvoarele juridice prevăd aceleași acte pertinente ce
urmează a fi anexate, cu mici completări, de la stat la altul (acte necesare numai pentru
extrădarea în faza de judecată).
Concurs de cereri
Atunci când extrădarea este cerută de mai multe state, fie pentru aceeași faptă, fie pentru
fapte diferite, statul moldovenesc decide extrădarea ținând cont de toate împrejurările și,
mai ales, de gravitatea și locul săvârșirii infracțiunilor, de data depunerii cererii, de
cetățenia persoanei și, nu în ultimul rând, de existența reciprocității de extrădare în raport cu
RM şi de posibilitatea unei extrădări ulterioare către un alt stat solicitant.
Limba de comunicare
În aceeași ordine de idei se va verifica dacă actele corespund condiției referitoare la limba
de comunicare între autorități în cadrul soluționării procedurii de extrădare. Potrivit
prevederilor Hotărârii de ratificare a Convenției de la Paris, RM își rezervă ca cererea de
extrădare și documentele anexate la ea să fie întocmite în limba de stat sau în una din
limbile oficiale ale Consiliului Europei ori să fie traduse în una din aceste limbi. În cazul
Convenției de la Minsk, al Tratatului între RM şi Federația Rusă, Tratatului între RM şi
Republica Lituania, Tratatului între RM şi Republica Letonă, Tratatului între RM şi
Ucraina, Tratatului între RM şi Republica Azerbaidjan, se folosește inclusiv și limba rusă.
203
Procedura de tratare a cererilor
Imediat parvenită în adresa MJ, acesta va face neîntârziat verificarea corespunderii cererii
de extrădare cu prevederile tratatului internațional pentru a se constata dacă sunt întrunite
toate condițiile de rigoare (expuse supra). El va verifica dacă există un temei juridic în baza
căruia se solicită extrădarea sau dacă nu cumva există vreun impediment legal de refuz în
acordarea acestei forme de asistență juridică internațională.
În această ordine de idei, autorităților centrale ale statului solicitant li se poate permite, la
cerere, să asiste, prin intermediul unui reprezentant desemnat în acest scop, la examinarea
în instanța judecătorească a demersului de extrădare din RM, instanța de judecată fiind în
drept să acorde o asemenea permisiune. În şedința de judecată pe teritoriul RM, inițial,
instanța judecătorească asigură luarea unei declarații de la persoana a cărei extrădare se cere
şi care va fi asistată gratuit de un interpret şi de un avocat care acordă asistență juridică
garantată de stat dacă nu există un avocat ales. Procedura este publică dacă persoana a cărei
extrădare se cere sau procurorul nu se opune sau dacă interesele justiției o cer, este orală şi
ținută în contradictoriu. După interogatoriu, persoana a cărei extrădare se cere poate să
opteze fie pentru extrădare voluntară, fie pentru continuarea procedurii în caz de opunere la
extrădare.
Dacă statul solicitat suspendă examinarea cererii de extrădare, organul național care a inițiat
procedura de extrădare va fi informat de autoritățile centrale şi, după expirarea termenului
de suspendare, va înainta repetat materialele necesare extrădării. În orice caz de refuz al
extrădării solicitate, statul solicitant, va avea posibilitatea de a cere, în temeiul tratatelor
internaționale, transmiterea procedurilor penale sau recunoașterea și executarea hotărârilor
judecătorești.
204
Arestul provizoriu
După primirea cererii de extrădare, Ministerul Justiției va lua neîntârziat măsuri pentru
arestarea persoanei a cărei extrădare este cerută, potrivit art.547 al CPP. Reprezentanții
organului care a efectuat reținerea sub conducerea procurorului competent vor proceda, în
termen de 72 de ore de la primirea cererii de extrădare şi a actelor anexate, la identificarea
persoanei a cărei extrădare se cere, căreia îi înmânează mandatul de arestare, precum şi
celelalte acte transmise de autoritățile statului solicitant.
După identificare de îndată urmează a fi sesizată instanța judecătorească din raza teritorială
a Ministerului Justiției pentru a se decide asupra măsurii arestului provizoriu în vederea
extrădării persoanei cerute şi continuării procedurii judiciare de soluționare a cererii de
extrădare. Arestul provizoriu în vederea extrădării se dispune şi se prelungeşte de către
judecătorul de instrucție învestit cu soluționarea cererii de extrădare, care se pronunță
printr-o încheiere ce poate fi atacată cu recurs doar împreună cu hotărârea judecătorească
pronunțată asupra cererii de extrădare.
Persoana a cărei extrădare se cere are dreptul să declare în fața instanței judecătoreşti că
renunță la beneficiile pe care i le poate conferi legea de a se apăra împotriva cererii de
extrădare şi că îşi dă consimțământul să fie extrădată şi predată autorităților competente ale
statului solicitant. Declarația este consemnată într-un proces-verbal, semnat de preşedintele
completului de judecată, grefier, persoana a cărei extrădare se cere, de avocatul ei şi de
interpret.
În acest caz, prezentarea unei cereri formale de extrădare şi a actelor pertinente acesteia, nu
mai este necesară dacă se prevede astfel prin tratatul internațional aplicabil în relația cu
statul solicitant sau în cazul în care legislația acelui stat permite o asemenea procedură
205
simplificată de extrădare şi aceasta a fost aplicată unor cereri de extrădare formulate de RM.
Persoana care refuză de a fi extrădată va putea formula argumentele sale pentru acest fapt,
totodată fiind în măsură de a aduce probe. În urma audierii persoanei a cărei extrădare se
cere, dosarul cauzei este pus la dispoziția apărătorului ei pentru a putea prezenta în scris, în
termen de până la 8 zile, o opunere motivată la cererea de extrădare şi a indica mijloacele
de probă admise de legislația RM. În aceste circumstanțe, persoana în cauză poate aduce
maximum doi martori pentru
- dispune, în cazul concursului de cereri, conexarea dosarelor, chiar dacă se referă fapte
diferite,
- constată, prin încheiere, dacă sunt sau nu întrunite condițiile extrădării. În cazul în care
constată că sunt îndeplinite condițiile de extrădare, instanța judecătorească hotărăşte
admiterea cererii de extrădare, dispunând, totodată, menținerea stării de arest provizoriu în
vederea extrădării, până la predarea persoanei extrădate.
Hotărârea prin care s-a dispus extrădarea se redactează în cel mult 5 zile de la data
pronunțării. Dacă instanța judecătorească constată că nu sunt îndeplinite condițiile pentru
extrădare, respinge cererea şi dispune punerea în libertate a persoanei a cărei extrădare se
cere. Hotărârea se redactează în 24 de ore de la pronunțare şi este transmisă ministrului
justiției.
Cât ține de locul predării, de obicei, acesta este un punct de trecere a frontierei de stat a
RM. Persoana extrădată este predată sub escortă. De acest lucru, potrivit art.66 din Legea
RM cu privire la asistența juridică internațională în materie penală, este responsabil MAI,
cu notificarea MJ despre acțiunile întreprinse. Dacă persoana extrădată nu va fi preluată la
data stabilită, ea va putea fi pusă în libertate la expirarea unui termen de 15 zile, calculat de
la această dată, şi, în orice caz, va fi pusă în libertate la expirarea unui termen de 30 de zile,
calculat de la data stabilită pentru predare, dacă tratatul bilateral nu prevede condiții mai
benefice pentru această persoană.
Dacă persoana, a cărei extrădare se cere, execută pe teritoriul statului solicitat o pedeapsă
pentru o altă infracțiune, extrădarea poate fi amânată până la ispăşirea pedepsei sau până la
eliberarea ei în baza oricărui alt temei legal. Persoana extrădată poate fi predată temporar în
cazul în care statul solicitant face dovada faptului că amânarea predării ar provoca un
prejudiciu grav cum ar fi împlinirea prescripției, cu condiția ca această predare să nu
dăuneze desfăşurării procesului penal în curs în RM şi ca statul solicitant să dea asigurări
că, odată îndeplinite actele procesuale pentru care a fost acordată extrădarea, va înapoia
persoana extrădată. Predarea temporară se aprobă prin încheierea instanței judecătoreşti
care a judecat în primă instanță cererea de extrădare.
Privitor la primirea persoanei extrădate din alt stat în RM, în termenii extrădării pentru care
este competent MJ, persoana va fi predată de urgență administrației penitenciare. Dacă a
fost condamnată în lipsa ei, persoana extrădată va fi rejudecată, la cerere, cu respectarea
drepturilor prevăzute de legislația procesual-penală, despre care am amintit la capitolul
despre condițiile de extrădare. Dacă, prin hotărâre judecătorească, persoana extrădată a fost
condamnată pentru săvârşirea mai multor infracțiuni, fiind dispus cumulul de pedepse, iar
statul solicitat a acceptat extrădarea numai pentru o singură infracțiune sau pentru mai
puține din cele cumulate, Ministerul Justiției adresează instanței judecătoreşti emitente a
hotărârii de condamnare solicitarea de a disjunge pedepsele stabilite prin hotărârea
judecătorească inițială şi de a dispune asupra modului de executare a pedepselor în vederea
respectării regulii specialității.
Regula specialității
Așa cum subliniam și la începutul acestui capitol, persoana care va fi extrădată, nu va fi nici
urmărită, nici judecată, nici deținută în vederea executării unei pedepse sau măsuri de
siguranță, nici supusă oricărei alte restricții a libertății sale individuale, pentru orice fapt
207
anterior predării, altul decât cel care a motivat extrădarea, în afară de cazurile când:
Potrivit Convenției de la Minsk din 1993 și a tratatelor internaționale la care RM este parte,
statele se informează reciproc despre soarta persoanelor extrădate.
3.2. Reextrădarea
Sunt cazuri când, după ce a fost predată statului solicitant, persoana extrădată evadează
înainte de soluționarea cauzei. Dacă aceasta este identificată din nou pe teritoriul RM,
urmează a fi arestată şi predată din nou în baza unui mandat emis de o autoritate
competentă a statului solicitant, numai dacă aceasta nu a încălcat condițiile în care a fost
acordată extrădarea.
3.3. Tranzitul
Fiecare stat autorizează reciproc, la cerere, transportarea pe teritoriul său a persoanelor care
sunt extrădate unui stat de către un al treilea stat. În cazul tării noastre, dacă persoana
extrădată are cetățenia RM, tranzitarea este posibilă numai atunci când extrădarea este
aprobată pentru propriii cetățeni. Cerea de tranzit se formulează în aceeași formă şi este
examinată după aceiaşi procedură ca şi cererea de extrădare, și în aceleași condiții privind
modul de transmitere a ei. Tranzitul se soluționează de către MJ, care la rândul său
comunică neîntârziat decizia luată Ministerului Afacerilor Interne pentru organizarea
propriu-zisă a tranzitării persoanei extrădate. În cazul tranzitului aerian, atunci când nu este
prevăzută o aterizare pe teritoriul RM, este suficientă o notificare transmisă de autoritatea
competentă a statului solicitant Ministerului Justiției al RM.
3.4. Cheltuieli
208
XIII. Probaţiunea în sistemul execuţional penal
stat, păstrînd, în acelaşi timp, cîteva trăsături fundamentale comune, precum şi identitatea şi
orientarea profesională a consilierilor de probaţiune”2. Următoarea dificultate rezidă în
incoerenţa interpretării noţiunii de probaţiune de către înşişi practicieniicare o aplică. Ca de
fiecare dată, există o diferenţă între teorie şi practică. Problema esenţială rezultă în
finalitatea probaţiunii, ce devine determinantă în definirea teoretică a procesului, finalitate
care, în liniigenerale, serezumă astfel: un nivelde viaţă decent pe care delincventul şi-l oferă
sie însuşi şi protecţia comunităţii3.
Toate aceste circumstanţe ale domeniului probaţiunii
sporescdificultateaofeririiuneidefiniţiisimple. Există, totuşi, şi uneleîncercăridea
definiprobaţiuneaîntr-o formă succintă. La nivelul Naţiunilor Unite, spre exemplu, se
menţionează că probaţiunea „este o sancţiune şio metodă delucru cu infractori special
selectaţi, care constă în suspendarea condiţionată a pedepsei pentru o perioadă de timp în
care aceştea sînt supravegheaţişiprimescconsiliere individuală şitratament”4.
Probaţiunea a fost definită, în termeniceva maigenerali, ca fiind “o metodă de
sancţionare cu bază sociopedagogică, caracterizată de o combinaţie între supraveghere şi
asistare. Această metodă este aplicatăîntr-un sistem liber (fără taxe) infractorilor selectaţi în
conformitate cu personalitatea infracţională, tipulinfracţiuniişireceptivitateadecaredau
dovadă şiînrelaţiecu unsistemalcăruiscopestedea-ioferiinfractorului şansa modificării
atitudinii sale faţă de viaţa în societate şi oportunitatea de a se integra în mediul social fără
riscul de a încălca din nou normele sociale şi penale”.5
Menţionăm că probaţiunea poate fi definită atît în sens larg, cît şiîn sens îngust. În
sens larg, noţiunea probaţiunii este privită, concomitent, camăsură de drept penalşica
activitate a serviciului de probaţiune.Aiciaducem exempluldlui Xenofon
210
supraveghere şi asistenţă. Ea este aplicată delicvenţilor selecţionaţiînfuncţie de
personalitatealorcriminologică, scopul principal fiind cel de a oferi subiectului posibilitatea
de a-şi modifica atitudineafaţă de viaţa în societate şi de ase reintegra în mediulsocial, la
libera sa dorinţăşifără risculdea încălca din nou norma penală”6.
În sensîngust probaţiunea este privită doar ca sancţiune de drept penal sau ca
alternativă a privării de libertate, fiind definită ca „o procedură de sancţionareprin
intermediul căreia persoana condamnatăla privaţiune de libertate, fiind subiectul obligaţiilor
impusede curte, este liberatăînainte dea fitrimisăîn închisoare”7. O definiţie asemănătoarear
fi: „hotărîrea instanţei deaplasainfractorulsubsupraveghereaofiţeruluideprobaţiune pentru o
perioadă de la şase lunipînă la treiani impusă (numai cu acordulpersoaneivinovate)
înloculsancţiuniicu închisoare”8. În acest sens menţionăm părerea savantuluiDean J.
Champion care defineşteprobaţiunea ca fiind „menţinereaîn comunitate a infractorilor
condamnaţi cu suspendarea condiţionată a pedepsei,evitîndu-seastfelîncarcerarea celor
caredau dovadă, sub supravegherea unui ofiţer de probaţiune, de un bun comportament”9.
La definirea probaţiunii au fost utilizate noţiunile de
„sancţiune”şiexpresiile„înloculsancţiuniicuînchisoare”,„înainte de a fitrimisă în
închisoare”etc. Deci, în primulcaz, este vorba de pedeapsă independentă, iar încelde-
aldoilea, de alternativă la privaţiunea de libertate. Aceste concepte necesită a fi diferenţiate.
În calitatede sancţiune independentă, probaţiunea se presupune a fi o măsură de
constrîngere statală, ce este aplicată în baza sentinţei şi prevăzută ca pedeapsă în legea
212
penală, prevăzută de art.60 Cod penalal Republicii Moldova, fiindcă această instituţie este
aplicată doar pînă la pronunţarea sentinţei de condamnare de către instanţă unei persoane
care nu este încă recunoscută vinovată. În această ordine de idei, dorim să menţionăm că, în
literatura de specialitate18, liberarea de răspundere penală este tratată ca o alternativă
procesului penal oficial şi nu ca alternativă unei şi
s-a înrădăcinat şi este utilizat chiar şi în unele acte normative (Cod de executare al
Republicii Moldova, Legea cu privire la probaţiune), dar care poate fi considerat impropriu.
Sensul termenuluide“probaţiune” are şialteînţelesuri, elsereferăşila
sistemulprobelorreglementateîncadruldreptuluiprocesualcivil şi procesualpenaletc. În
această ordine de idei, menţionăm că în Codul de procedură penală, cînd se face referire la
sistemul probelor, sînt utilizate noţiunile de probatoriu, probare şi, nicidecum, probaţiune.
În România s-a recurs la termenul
“reabilitareşisupravegherecomunitară”.Traducereatermenului de “probation”prin
“reabilitare şisupraveghere”reflectă parţial conţinutulşinaturainstituţieişinu cuprindeo
trăsăturăesenţială a acestuitip de sancţiune, cea de perioadă de încercare la care este supus
infractorul. Probabil din acest motiv în legislaţia României s-arevenit la noţiunea
„probaţiune”.
Totodatămenţionămcă„probaţiuneaaparecao sancţiune şi, cu toate acestea, în noua
abordare a penalizării infractorilor este vorba de un proces asistenţial al individului
213
infractor în vederea reintegrării luisociale”23. Definirea probaţiuniiîn sens îngust, adică ca
sancţiune de drept penal este doar o parte a probaţiunii. Pelîngă acest fapt, credemcă analiza
multilaterală a uneisancţiuniesteimposibilă fărăstudierea organelor abilitate cu
executareaprobaţiunii, fărăactivitateaacestora,fărăimpactul social al acestei măsuri penale
asupra comunităţii şi asupra criminalităţii. Datorită specificuluiacestei măsuri, importanţă
primordială au nu numai condiţiile de fond, dar şi activităţile serviciuluiîmputernicit cu
executareaacesteisancţiuni.
nu, ea neputînd fiimpusă să se reintegreze într-un mediu social anumit27. Din aceste
considerente, deşi în multe ţări nu sînt prevederi legislative referitoare la această problemă,
practica consideră consimţămîntul infractoruluidrept condiţie sine qua non. Fără acordul
215
inculpatului este imposibilă regenerarea legăturilor dintre infractor şi comunitate
(societate). Această regenerare presupune28: reabilitarea legăturilor cu familia; susţinerea
întru obţinerea unui loc de muncă şi finalizarea proiectuluideeducaţie;dezvoltarealainfractor
aideiideutilitate în viaţa socială. Ţinem să menţionămcălegislaţia RM prevede acordul
persoanei, dar doar în cazul liberării de răspundere penală, conformal.6/1 art.285
alCoduluidepreocedurăpenală, şi în cazulprobaţiunii penitenciare, conform al.1 art.3 al
Legii RM cu privire la probaţiune.
Probaţiunea presupune că infractorul trebuie să se schimbe, dar mai recunoaşte şi
faptul că anumiţi factori dininteriorulcomunităţii-careîncurajeazăcomportamentulcriminal-
trebuieschimbaţisimultan29. Întimp ce modelulreabilităriieste centrat peimperfecţiunile
psihologiceşisocialealecriminalului, modelul probaţiunii (adică modelul reintegrării)
subliniază influienţa la fel de mare pe care o au condiţiile sociale din comunitate asupra
conduiteiinfractorului. Totodatămenţionăm că sancţiunea de probaţiune are un loc
predefinit în sistemul sancţionării penale.Această măsură se aplică prioritar pentru
săvîrşireainfracţiuniloruşoareşinupreagrave,iarîncazulliberării condiţionate înaintede termen
şiinfracţiunilor grave şideosebit de grave. În cadrul prezentului studiu a fost stabilit că în
Republica Moldova această modalitate de sancţionare este aplicată, în mod prioritar, pentru
sustrageri, în specialfurtul şi jaful. De asemenea, prin modalitatea dată se sancţionează, în
unele cazuri, infracţiunile nu prea grave legate de traficul de droguri şi infracţiunile de
corupţie, portul ilegal de arme,
216
Activităţile de asistenţă constau în acordareaunuiajutor
217
prisonocentric şi să promoveze o nouă orientare în sistemul sancţiunilor penale, în sensul că
autorul infracţiuniiparticipăla realizarea reintegrăriisaleîncomunitate, aceeaşi comunitate ale
cărei valori le-a periclitat sau vătămat prin săvârşirea infracţiunii şi ale cărei valori urmează
să le asimileze. În acest context, apare problema argumentării
necesităţiiacesteimăsuripenale şi, deasemenea, priorităţilor ei
218
În argumentarea necesităţiiinstituţieiprobaţiuniiaducem studiul realizat sub egida
Naţiunilor Unite de către Institutul Interregionalpentru Cercetarea şi Prevenirea Crimelor,
în care sînt propuseurmătoarele argumente în favoareaprobaţiuniişia măsurilorcomunitare:
a)măsurile comunitare sînt mult mai potrivite pentru anumite tipuri de infracţiuni şi
infractori. În cazul dat putem menţiona infracţiunile din imprudenţă, când persoana n-a avut
scopul de a acţiona ilegal şi nu avea orientarea antisocială a comportamentuluisău.
b)deoarece evită privarea de libertate şi încarcerarea, măsurile date sînt centrate pe
reintegrare în comunitate şi reabilitare, fiind, din aceste motive, mult mai umane şi mai
potrivite. Prin intermediul probaţiunii se va putea evita
219
Creşterea criminalităţiia generat efecte deaceeaşinatură şi în ceea ce priveşte
populaţia încarcerată. Cu alte cuvinte, intensificarea combaterii infracţionalităţiia implicat
creşterea sentinţelor cu închisoare. În acelaşi timp, capacitatea penitenciarelorpracticn-
asuferit schimbări.Deciînacest răstimp s-aprodus un decalaj mare între capacitatea legală a
penitenciarelor şinumărulrealde deţinuţi, creîndu-se astfel un indice de suprapopulare.
Soluţia aparent firească şi cea mai simplă pentru rezolvarea
supraaglomerăriiar reprezenta-o construirea de noi penitenciare (şi, nicidecum, introducerea
instituţiei de probaţiune), însă această soluţie necesită sume uriaşe pentru
construcţieşiîntreţinere,lacaresevoradăugaşisumelenecesare pentru întreţinerea infractorilor.
Pe de altă parte, datorită surplusului de deţinuţi existent în celelalte penitenciare,
construirea de noi penitenciare ar duce la completarea lor imediată, astfelpomenindu-se în
situaţia, în celmaibun caz, că întoateînchisorilenumăruldeţinuţilor vacoincidecucapacitatea
legală. Dar această situaţie nu va dura mult timp, deoarece condamnaţiivorveniîncontinuu.
Instituţia probaţiuniia fost acceptată de multe state atît pentru soluţionarea
problemei suprapopulării cît şi pentru realizarea unor alte sarcini. Despre faptulacceptării
instituţiei
Două nume sînt indisolubil legate de instituţia probaţiunii: Matthew Davenport Hill,
barrister şi judecător englez, şi John Augustus, cizmar din Boston106.
Totuşi patria acestei sancţiuni este Marea Britanie, mai exact Anglia şi Ţara Galilor.
În calitatea sa de tînăr specialist, Matthew Davenport Hill autentifica trimiterea, pe o
perioadă de timp, a minorilor condamnaţipărinţilor sau tutorelui, pentru a-i supraveghea
îndeaproape. Ulterior, devenind Recorder al Birmingham-ului107, post de magistrat,
continua să utilizeze această practică faţă de persoanele care nu păreau a fi definitiv
„alterate”. Dacăinfractoriiarătau uneleperspectivedereabilitare, eierau plasaţisub
supravegherea tutorilor, care de bunăvoie îşi asumau aceastăobligaţie.Hillafăcut
capoliţiasăvizitezeregulat aceştitutorişisăfielacurent cuactivităţilelorînscopulreeducării
persoanelor respective.
221
corectaţi prin înţelegere, bunătate şi convingere morală, dar nicidecumprinpedepsire şi
întemniţare.
În 1841, John Augustus a reuşit să primească sub supravegherea sa un beţiv
obişnuit.Acestuia îi era ordonat să se prezinte în instanţă după trei săptămîni de la
pronunţarea sentinţei109. Els-areîntors un omtreaz şide necunoscut, însoţit de John
Augustus. Spre mirarea tuturor, ţinuta şi comportamentul primei persoane supuse
probaţiunii s-a schimbat radical, astfel,Augustus şi-aînceput cariera de ofiţer voluntar de
probaţiune, carieră care a durat 18 ani. Nu toate persoanele plasatesub supravegherea sa
erau alcoolici, precum nu toate persoanele erau acceptate să fie controlate de către John
Augustus. O atenţie sporită era acordată evaluării probabilităţii faptului dacă persoana va fi
un subiect de succes alprobaţiunii.
Dezvoltarea probaţiunii în sistemul anglo-saxon a fost
posibilădatorităfaptuluicăinstanţaeracompetentăsăexamineze mulţifactori(mult
maimulţidecît înţărilesistemuluicontinental) referitor la infracţiune şiinfractor pînăla
pronunţarea sentinţei. În acest fel a fost permisă evitarea severităţii unor pedepse, evitare
bazată pe valorile societăţii luate împreună cu situaţia infractorului110.
După o aplicare neformală, această instituţie a fost consfinţită legal în SUA. În
1878 a fost adoptată Legea Infractorilor Primari (First OffenderAct) în care se prevedea că,
pe duratatermenuluide probă, încare pronunţarea sentinţei era suspendată, inculpatuleste
obligat la o anumită conduită şi pus subsupravegherea unor persoane de încredere care
aveau datoriadea-linformape judecător cu privirelacomportamentul acestuia.
Principiul profesional care a caracterizat activitatea de probaţiune, în
primeleetapededezvoltare, afost celde asistenţă
şi protecţie socială. Mult mai tîrziu, misiunea serviciilor de probaţiune se va schimba din
asistenţă în pedeapsă.
Un pasimportant în dezvoltarea probaţiuniiînAnglial-a constituit apariţia în 1907 a
Legii Probaţiunii Infractorilor (Probation ofOffendersAct).Adoptarea acestuiact normativ
este răspunsul la succesul misionarilor care se ocupau de „infractorii alcoolici”
încredinţaţisub supraveghere. Prin acest act s-a statuat dreptul judecătorilor de „a angaja” o
serie de persoane a căror sarcină era de a supraveghea, asista şi de „a se împrieteni”cu
infractorii plasaţi subsupravegherea lor. Cele maiimportanteinfluenţeasupra începuturilor
probaţiunii,laacel moment, au fost exercitate de către creştinism şi abstinenţă (decizia de a
nu consuma alcool), influenţe ce au continuat să joace un rolimportant în dezvoltarea
serviciilor de probaţiune. Acest act normativ stabilea, de asemenea, şicondiţiile pe care
trebuia săle îndeplinească supraveghetorul. Prin această lege a fost instituită baza legală
pentru angajarea ofiţerilor de probaţiune111.
perioadă de cinci ani asupra tinerilor fără loc de muncă s-arelevat faptul că „cei care
„funcţionează” în societate -comparativ cu ceicarenu funcţionează - auo
trăsăturăcomună, şianume ceaa satisfacţieiresimţite la nivelsubiectiv, satisfacţie care
corespundeniveluluide frustrare căruia îi pot rezista”123.
Astfel, afost construită o scalădestinatămăsurăriirelaţiei dintre satisfacţia şi
frustrarea pe care o persoană le simte la un moment dat, fiind identificate cinci domenii în
224
care succesul şi eşecul au fost exemplificate: muncă şi interese; securitate financiară; relaţii
de prietenieşi relaţii sociale; viaţă familială; sexualitate124. Deasemenea, au fost
identificatecincidomeniiîn care frustrarea blocheazăsau paralizează activitatea: depresia;
alienarea; sentimentuldepersecuţie; simptomelepsihosomatice; posibilităţile de„evadare”
(de exemplu, consumuldealcool)125. Aplicareaacesteimetodeproduceunscor
pozitivşiunulnegativ: pentru fiecaresucces în domeniilesus-menţionatese adaugă un punct,
iar pentru fiecare eşec se scade un punct.Astfel, dacă se obţineunscor pozitiv, atît
risculderecidivare, cît şiefortuldepus laconsilierevafimaimic.
Iarprinintermediulrelevăriidomeniului care blocheazăactivitatea poate fi
direcţionată activitatea consilieruluideprobaţiune.
Un timp, serviciile de probaţiune au investit resurseîn această metodă, dar, ca şi în
cazul altor metode depăşite, şi aceasta a supravieţuit izolat, fiind utilizatăde acei practicieni
care erau motivaţi maidegrabădecredinţa că prin ease reduce infracţionalitatea, decît de
existenţa unor probe empirice care să dovedească acest lucru.
Un alt model apărut ceva mai tîrziu este modelul „modificării comportamentale”.
Există puţine exemple de modificarecomportamentală, realizateîncadrulcomunităţii,care
să fie validate empiric126.Înesenţă, abordareapleacă dela ideea că, în ceea ce fac, oamenii
sînt influenţaţi de consecinţele
225
de-adouadirecţieserenunţălaacestscop,orientîndu-seprioritarspre problemele contextuale ale
persoanelor ce comit infracţiuni”131.
În cadrul curentului„Nothing Works” apare concepţia
noiipenologii.Aceastăconcepţie a formulat o nouă strategie în domeniulpracticiipenale
concentrată pe: a) înlocuirea vechilor idealuri de reabilitare a infractorilor cu un nou ideal,
cel al controlului şi managementului; b) utilizarea unui limbaj al probabilităţilor
şialrisculuiîn loculunuia specificdiagnosticului şijustiţiei retributive;c) abordarea
infractorilor cagrupurişinu ca individualităţi; d) soluţionarea cu preponderenţă a
problemelor sociale; e) acordarea unor importante atribuţii ofiţerilor de probaţiune132.
În aceste condiţii a apărut Lucrul Centrat pe Sarcină(„Task-Centered Casework”).
Probabil că este cea mai credibilă metodă, deoarece se bazează pe rezultatele empirice ale
cercetărilor133. Modelul acesta se concentrează prioritar, dar nu exclusiv, pe probleme
pragmatice, deordin practic, cum ar fi banii, locul de muncă, traiul, şi a dat rezultate
pozitive în cazulinfractorilor carenu au comis infracţiunigrave, dar aveau multiple
probleme.
Această metodăse mai caracterizează şiprin faptul că analiza domeniilor de
probleme posibile se poate realiza cu claritate prin existenţa unui acord între infractor şi
ofiţerul de probaţiune referitor la cercul problemelor ce urmează a fi soluţionate şi la
modalităţile de soluţionare a lor. „Metoda centrăriipe sarcină oferă o structură ordonată, în
cadrul căreia profesionistul se poate baza pe această metodă, oride cîte ori estenevoie,
pentruaseasigura căprogreseazăexact sprescopul propus”134.
Bineînţeles, soluţionareaproblemelor infractoruluieste de un real folos în
prevenirea recidivei. Însă limitarea doar la
această activitate va avea efect asupra persoanei respective numai pentru o perioadă scurtă
de timp, fiindcă apariţia unei probleme care a fost deja soluţionată sau aalteia poate implica
comiterea uneinoiinfracţiuni. De exemplu, o persoană care nu avea un loc de muncă şi era
condamnată pentru furturi este angajată în cîmpul munciicu ajutorulofiţerului de
probaţiune. Atît timpcît eaare unserviciu şimijloacedeexistenţă, nu comite nici un furt, dar,
fiind concediată, iarăşi comite furturi. Deci această metodă este dependentă de existenţa sau
inexistenţa problemelor135. Mai mult decît atît, nu putem transforma un serviciu de
probaţiune într-un serviciu pentru soluţionarea problemelorpersoanelorcarenu sînt
înstaresălerezolvesingure.
Este mult mai eficient ca în veriga„problemă-persoană” să se acţioneze şi asupra
persoanei, adică infractorul să fie reabilitat, reeducat (corectat). În acest mod, după
constatarea ineficienţei acestor idealuri136, adică reabilitarea socială, reeducare
(corectare),au continuat cercetările înaceste direcţii. Dar, deja, pentru atingerea
scopurilor sus-enumerate erau folositealtemetodici.Astfel,
îndezvoltareainstituţieiprobaţiunii apare o perioadă nouă, denumită „what works” (”ce
lucrează”)137.
Începînd cu ultimuldeceniu alsec. XX, atenţiedeosebită se acorda studiilor cu
privire la impactul diferitelor intervenţii asupra vieţii infractorilor138. În acea perioadă
cercetările erau centrate pe infractor, întrebarea principală fiind: de ce oamenii se abţin de la
226
comiterea infracţiunilor?Scopulacestor cercetări era de areleva modalităţile prin care se
poate intervenieficient în procesul de luare a deciziei pentru a preveni săvîrşirea unor
noiinfracţiuni. Deasemenea, acest curent afost utilizat şipentru studierea influenţei
probaţiunii asupra schimbării comportamentului persoanei139, astfel, fiind constituită baza
teoretică a curentului“What Works”.
227
undefactoriisocialisîntutilizaţipentruafacilitareabilitareaşiasistenţa,
pericoluldeadezavantajapopulaţiasăracăesteredus.
Reabilitarea este necesară, preponderent, infractorilor persistenţi care sînt
condamnaţi de maimulte ori. Majoritatea absolută dintre aceştiaau dificultăţiîn ceea ce
priveşte dirijarea comportamentului, soluţionarea problemelor, deprinderile sociale, precum
şi dezavantajele (inconveniente) sociale145. Primele pot deriva din inconvenientele sociale
sau pot să contribuie la acestea. Diferite persoane încircumstanţe sociale similaresepot
comporta în mod diferit. Încadrulacestuicurent, una din sarcinile principale este de a
deosebi pe cei ce comit infracţiuni„uşor”de ceicecomit infracţiuni„maigreu”.
În acelaşi timp, s-a demonstrat că cele mai reuşite programe în cadrul modelului
„what works” sînt cele care
229
structurat desancţiunicevor fiaplicate încazulnerespectăriicondiţiilor157.
Programul „broken windows” include şi prevederi cu privire la locul ofiţerului de
probaţiune. Astfel, ofiţerul de probaţiune trebuie săfie un specialist pregătit îndiverse
domenii pentru a avea aptitudini de lucru cu infractori dependenţi de consumul unor
substanţe, infractori violenţi şi nonviolenţi, infractori cu boli psihice (se are în vedere bolile
psihice ce nu exclud responsabilitatea). În această activitate lise recomandă să utilizeze
metodade intermediar întrepersoanăşiinstituţia de tratament158. Deasemenea,
conformacestuiprogram, consilierii de
probaţiunetrebuiesăfieimplicaţinunumaiînsupraveghereaşi
controlulinfractorilorsupuşiprobaţiunii,darşiînprevenireacrimelor,
înuneleformedeasistenţăjuridică,înviaţacomunităţiietc.
După o analiză minuţioasă a acestui program putem conchide că acesta este „un pas
înapoi” comparativ cu programele elaborate în ultimul timp. Aici se pune accentul,
prioritar, pe supravegherea şi nu pe reabilitarea infractorului. Asemenea schimbare de
accente a avut loc în anii 80 - înc. anilor 90, însă atunci scopul principal era supravegherea
strictă ainfractorilor pentru prevenirea recidivei, iar ofiţerii de probaţiune
aveauatribuţiifoartemari, uneoridublîndu-lepecele ale poliţiei. Astfel, acest program ţine de
modelul „nothing works”.
Actualmente, practictoateprogramele sînt orientate spre obţinereaunor
schimbăricomportamentaleainfractorului, adică spre reeducarea persoanei,
accentul punîndu-se pe abilităţilecognitiv-comportamentale şi particularităţile psihologice.
Accentuldat este o particularitatedistinctivăa modelului„what works”159.
231
realizează programul, însă,înmajoritateacazurilor, tratamentulesterealizat nemijlocit de
instituţiispeciale, care au un acord specialîn acest sens cu autorităţile statului. Şeful
oficiuluide probaţiune este împuternicit săîncheiecontractecu instituţiileprivatesau publice
înscopuldepistăriişitratăriipersoaneidependente de consumul unor substanţe166. Totodată,
menţionăm că rolul primordial aparţineofiţerilor deprobaţiune,
deoarecetratamentulpersoanei nu esteun scop însine,ţelulfinalfiind reintegrareapersoanei. În
asemenea caz, persoana nu poate fi reintegrată reuşit fără o motivare respectivă. „Motivarea
infractorilor este un aspect
verificeexistenţasemnaluluidela receptorulelectronic,deoarece o
datăcuieşireainfractoruluidinîncăpereamonitorizatăsemnalul se întrerupe. Dacă semnalul
lipseşte, automat este înştiinţat serviciuldeprobaţiune, maiexact
ofiţerulrespectivdeprobaţiune. „În acest mod, echipamentulelectronic înştiinţeazăserviciulde
probaţiune dacă persoana monitorizată este în încăperea respectivă sau nu şi nicidecum ce
face aceasta în încăpere sau unde se află dacă nu este acolo”170.
Modalitatea de contact constă în verificarea periodică a infractorului de către
ofiţerul de probaţiune prin intermediul telefonului. Verificarearespectivă poate
firealizatăprin diferite modalităţi. Prinmijloacele tehnice inserateînaparatulde telefon poate
232
fiînfăptuită „îmbrăţişarea electronică”171, înacest caz este stabilită şi identitatea persoanei.
Următoarea modalitate se rezumălaaceeacăinfractorulesterugat săpronunţeunelecuvinte
acărortonalitatesecomparăcuceleiniţiale(adicădelaînceputul monitorizării)
decătreunaparatajspecial.Totodată, menţionăm că modalităţile tehnice prin care se
realizează monitoringul electronicsînt încontinuă dezvoltare şiperfecţionare. Deaceea,
enumerarea şi caracterizarea exhaustivă a acestora pare a fi imposibilă.
Din punct de vedere juridic, monitoringulelectronic este o obligaţie conformcăreia
infractorul plasat trebuie să se afle într-un loc anumit, de regulă, la domiciliu. Pînă în
prezent nu estestabilit loculmonitoringuluielectronicînsistemulprobaţiunii.
Uniiautori172 susţincă măsuradatăesteun programoperaţional independent, conformaltor
opinii173, monitoringulelectroniceste o parte componentă în cadrul sentinţeideprobaţiune.
În unele cazuri, măsura respectivă este utilizată ca o sancţiune pentru unele încălcăriale
cerinţelor sentinţei de probaţiune174.Trebuie
sămenţionămcămonitoringulconţineînsinetoatecaracteristicile pozitive ale probaţiunii, de
asemenea, argumentele invocate
233
liberareacu încredinţarepe chezăşie etc. Pe lîngă faptul că erau prevăzute, aceste instituţii
erau pe larg aplicate, deoarece în acea perioadă comunitatea avea o influenţă foarte
mareasupra comportamentului persoanelor şi, respectiv, puteafi atrasă în
executareasancţiunilor neprivative de libertate.
La 12 iunie 2003, în Republica Moldova au intrat în vigoare Codul penal şi Codul
de procedură penală, care se remarcăprintr-oreglementareextremdeflexibilăaalternativelor la
detenţie încă din faza de urmărire penală, precum şi prin crearea unuisistemsancţionator
preponderent educativ pentru minori. Noiinstituţii, precummedierea şiîmpăcarea în cauzele
penale, metodade reparaţiişicompensaţiiacordate victimelor pentru daunele materiale
cauzate prin săvîrşirea infracţiunii şi
muncaneremuneratăînfolosulcomunităţiireprezintădoarcîteva exemple în acest sens90.
Apariţia acestor inovaţiieste condiţionată, înmare parte, de politica penală a statului,
care este orientată spre crearea unor alternative reale la pedeapsa închisorii în scopul evitării
costurilor şi consecinţelor negative ale încarcerării excesive. Totodată menţionăm că
legislaţia naţională reglementează majoritatea aspectelor instituţieiprobaţiunii.
Deciputemafirma că necesarul pentru realizarea instituţiei probaţiunii este reglementat de
legislaţia naţională. După cum am menţionat,
legea autohtonă conţine doar unele elemente ale probaţiunii. Dar care sînt ele? Unii
autori91 susţin opinia conform căreia condamnarea condiţionată (cuprinde liberarea
condiţionată de răspunderepenală şicondamnareacu suspendarea condiţionată a
executăriipedepsei) şiprobaţiunea sînt identice. Fapt cu care nu sîntem de acord, deoarece în
paragraful 1 capitolul I al prezenteilucrăriam expus şi argumentat opinia potrivit căreia
instituţia probaţiuniiîn calitate de măsură penală poate include şi asemenea instituţii cum ar
fi: amînarea emiterii sentinţei; liberarea condiţionată înaintede termen etc.
În acelaşi timp subliniem că Codul penal al Republicii Moldovanu
recunoaşteprobaţiuneacasancţiuneindependentă, ci doar ca alternativă la privarea de
libertate, deciprobaţiunea poate fiaplicată doar în procesulindividualizării pedepsei. De
asemenea, elementele probaţiunii existente trebuie să corespundădefiniţieişicaracteristicilor
elucidate înparagragful 1capitolulIalprezenteilucrări.Conformcelormenţionateputem afirma
că elemente ale probaţiunii în calitate de alternativă la privarea de libertate sînt următoarele:
liberarea de răspundere a minorilor (art.54 CP); liberarea condiţionată de răspundere penală
(art.59 CP);condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei (art.90 CP);
liberarea condiţionată de pedeapsă înaintede termen (art.91 CP); liberarea de pedeapsă a
minorilor (art.93 CP); amînarea executării pedepsei pentru femei gravide şifemei care au
copii în vîrstă de pînă la opt ani (art.96 CP).
În unele surse enumerarea respectivă este mai amplă92, opinie cu carenu sîntemde
acord. În acest context menţionăm că liberarea de răspundere penală în legătură cu
renunţarea de bună voie la săvîrşirea infracţiunii şi liberarea de răspundere în
legăturăcucăinţaactivăseaplicăţinîndu-secont decomportarea benevolă a infractorului în
timpul sau imediat după comiterea infracţiunii, adică acţiunile întreprinse de persoana
respectivă sînt consecinţavoinţeiei, dar nuconsecinţaobligaţiunilor impuse de instanţă, aşa
cum este necesar în cazul probaţiunii.
Conform legii penale actuale, despre probaţiune putem vorbiîncazulaplicăriiunor
modalităţialeliberăriide răspundere penală (art. 54, 59 Cod penal al RM) şi unor modalităţi
234
ale liberării de pedeapsa penală (art. 90, 91, 93, 96 Cod penal al RM).
Liberarea de răspundere penală constă în refuzul judecătorului de a da o sentinţă de
condamnare persoanei vinovatedesăvîrşireainfracţiuniişi, implicit, înrefuzuldeaaplica
acesteia pedeapsa respectivă (sancţiunile juridico-penale)93.
Conform unei opinii94, unele modalităţi a liberării de răspundere sînt măsuri de
siguranţă sau măsuri de apărare socială, căcinu
arecarestabilireaechităţiisocialeoriintimidarea infractorului sau altor persoane, caracterul de
măsură de siguranţă rezultă şi din aceea că măsura dată apare ca un „tratament
criminologic”, destinat readaptăriila viaţa socială.
Conform unor opinii95, liberarea de răspundere penală este un mijloc de
individualizare a pedepsei. Modalitatea dată de individualizare a răspunderii penale poate fi
considerată probaţiune, deoarece condiţiile necesare acesteia sînt, practic, identice cu cele
necesare aplicării probaţiunii. Decila aplicarea liberăriide răspundere penală este necesar:
prezenţa persoanei învinuite, stabilirea unor condiţii obligatorii pe o perioadă de timp,
îndeplinirea cerinţelor obligatorii în cadrul comunităţii; cerinţe cu privire la infractor şi
faptă fiind aceleaşi. Astfel, liberareaderăspundere penalăpoate ficonsiderată o modalitate a
probaţiunii.
Totuşiuniiautori96susţincăliberareaderăspunderepenală este o alternativă a
procesuluipenal, dar nu o alternativăa unei sancţiuni privative de libertate. Nu negămfaptul
că realizareaprocesuală a acestei instituţii materiale poate şi reprezintă o alternativă
aprocesuluipenalformal, dar, menţionăm, totodată, că liberarea derăspundere penală este o
instituţie materială cu implicaţii juridico-penale şiexecuţional-penale şi considerăm că
această măsură penală se înscrie în noţiunea de probaţiune.
Ordineadeaplicarea liberăriiderăspundere penală poate fi redată shematic în modul
următor: instanţa de judecată stabileşte căsînt suficiente probe pentru a demonstra vinovăţia
persoanei (dar fără a emite o sentinţă în acest sens); instanţa ajunge la concluzia că
condamnatul poate fi reeducat fără stabilirea şi executarea reală a pedepsei; instanţa
eliberează persoana vinovată de răspundere penală, stabilind în acelaşi timp un termen de
încercare (termen de probare). Termenul de încercare este o perioadă de timp în care
condamnatul trebuie să demonstreze printr-un comportament respectiv corectarea sa97.
Scopulprincipalaltermenuluideprobăconstăînnecesitatea organizăriiînaceastăperioadă a
lucruluieducativ cu infractorul şideaseconvingedespreoportunitateaadoptăriiuneiasemenea
hotărîri de către instanţa de judecată.
Conform art. 54 al Codului penal al RM, persoana în vîrstă de pînă la 18 ani care a
săvîrşit pentru prima oară o infracţiune uşoară sau mai puţin gravă poate fi liberată de
răspundere penală în conformitate cu prevederile procedurii penale dacă s-a constatat că
corectareaeieste posibilă fără a fi supusă răspunderiipenale. De asemenea, minorilor liberaţi
de răspundere penală, în conformitate cu alin. 1 alart. 54, lise pot aplica măsurile de
constrîngere cu caracter educativ, prevăzute în art. 104 Cod penal.
În articolul menţionat legiuitorul foloseşte sintagma „persoana care a săvîrşit pentru
prima oară o infracţiune”. Această expresie trezeşte unele confuzii. Dinpunct de vedere
juridic, aceasta poate fi orice persoană care a săvîrşit pentru
prima oară, în viaţa sa, o infracţiune sau o persoană care a mai săvîrşit şialteinfracţiuni, dar
235
antecedentele penaleau fost stinse sau ridicate. Situaţiadată are loc datorităfaptuluică
„persoana nu poaterăspundededouăşimaimulteoripentru aceeaşifaptă” (art.4 al protocolului
adiţional nr. 7 al Convenţiei Europene pentruApărareaDrepturilor şiLibertăţilor
Omului)98.Astfel, un minor care a fost supus deja unei sancţiunipenale sau liberării
condiţionate, poate fi iarăşi supus liberării condiţionate de răspundere penală(cu condiţia că
înperioada executăriiprimeiliberăriminoruln-acomisvreoinfracţiune).Acesteitezesealătură
şipracticileunor statestrăine99. Dinpunct devederecriminologic situaţia dată nu este
adecvată. Conform unor opinii100, dacă persoana a săvîrşit din nou o infracţiune, aceasta
înseamnă că liberarea condiţionatăsau sancţiunea executată anterior nuşi-a atins scopulde
reeducare şi prevenire specială, iar asemenea scopurinu maipot firealizatecu
ajutoruluneiaşainstituţiicum este liberarea condiţionată de răspundere penală.
punctul de vedere criminologic asupra noţiunii „infracţiune comisă pentru prima oară”.
O condiţie obligatorie pentru liberarea condiţionată a
minoruluiestegradulprejudiciabilalinfracţiunii,adicăinfracţiunea săvîrşităsăfie uşoară sau
maipuţin gravă. Conformal.2 art. 16 Cod penal, infracţiuni uşoare se consideră faptele
pentru care legea penalăprevede în calitate depedeapsă maximă pedeapsa închisorii pe un
termen de pînă la 2 ani inclusiv, iar infracţiuni mai puţin grave, conform al. 3 art. 16 Cod
penal, se consideră faptele pentru care legea penală prevede pedeapsa maximă cu închisoare
pe untermen de pînă la 5 ani inclusiv.
Instanţa trebuie să ajungă la concluzia că corectarea persoanei este posibilă fără a fi
supusă răspunderii penale. În contextulproblematiciidinprezentalucrare, aceastaar însemna
că „în rezultatul cercetării cauzei şi calităţilor individuale ale vinovatuluis-
aformatconvingereafermăînposibilitateaatingerii scopului răspunderii penale fără izolarea
de societate, dar în condiţiile unui control profilactic al comportării persoanei
respective într-o perioadă de timp stabilită”101. De asemenea, conform opiniei unor
autori102, în calitate de temei pentru constatarea posibilităţiică minoruldelincvent poate
ficorectat fărăa fisupus răspunderiipenale, printrealtele,ar fiurmătoarele împrejurări: căinţa
sinceră, autodenunţarea, contribuţia activă la descoperirea infracţiunii, repararea benevolă a
pagubei pricinuite sau înlăturareadauneicauzate etc.
Un alt aspect alliberăriiderăspunderepenală a minorilor sereferălafaptuldacă
instanţapoate, în ipoteza încare termenul de încercare depăşeşte momentulîmpliniriivîrstei
de 18 ani de către condamnat, să stabilească numai obligaţiile prevăzute de art. 104 Cod
236
penal, sau este obligată să impună şi respectarea după majorat a altor măsuri prevăzute de
legea penală sau ceaprocesual-penală. Credem că s-a optat corect„apreciindu-se
237
delicventului minor; 3) prevederea unei liste exhaustive a obligaţiunilor este în concordanţă
cu cerinţele Recomandăriinr.22(2000)cuprivirelaimplementareaRegulilor Europene privind
Măsurile şiSancţiunile Comunitare106.
În acelaşi timp, atenţionăm că posibilitatea acordată instanţei, conform art.104 Cod
penal (în redacţia Legii RM nr.985-XV din 18 aprilie 2002), de a limita timpul liber şi
stabilireaunor cerinţespecialeprivind comportamentulminorului a fost, de asemenea, exclusă
din motivele enumerate anterior.
Avertismentulprevăzut la lit.a) al.1 art.104 presupune o apreciere negativă de drept a
acţiunii făptuitorului şi concomitent o reacţie din partea societăţii în scopul educării şi
reeducării acestuia107. Pentru a obţine unefect maimare alacesteimăsuri, în toate
cazurileavertismentultrebuie să fieanunţat public, dar, suplimentar, poate fi realizat şi în
formă scrisă, adică prin înmînareahotărîriiinstanţeicontrasemnătură.
Încredinţarea minoruluipentru supraveghere părinţilor, persoanelor careîiînlocuiesc
sau organelor de stat specializate presupune punerea în sarcina lor a obligaţiei de a urmări şi
a direcţiona comportamentulminorului. Pentru aplicarea acestei măsuri, „instanţa urmează
să se convingă de posibilitatea reală a acestora de a asigura măsura de constrîngere cu
caracter educativ”108. Legea penală nu conţine prevederi referitor la acordul acestor
persoane de a realiza supravegherea
delicventuluiminor.Totuşinealăturămopiniei109conformcăreia necesitatea
acorduluiesteunrezultat firesc alnaturiişiscopului acestei măsuri educative. Cu toate acestea,
modalitatea de exprimare a acordului nu prezintă importanţă principială, dar din punct de
vedere procesual, ar fi binevenităforma scrisă. În acest context menţionăm că prin măsura
respectivă, adică încredinţarea minorului pentru supraveghere organelor specializate de stat,
Codul penal stabileşte bazele activităţii serviciilor de probaţiune. În acest caz trebuiesă
existe „organe specializate de stat” şi în acelaşitimp instanţa este în drept să pună
minorulsub supraveghere. Deciîn cazulminorilor putem vorbidespreposibilitatea
aplicăriiprobaţiuniiatît ca sancţiune, cît şi ca activitate a unor instituţii specializate. Mai
mult decît atît, supravegherearespectivă poatefidispusăîmpreună cu alte măsurieducative.
Următoarea măsură educativă este repararea daunelor cauzate.
Obligareaminoruluideareparadaunacauzatăseaplică în următoarele cazuri: 1) cînd minorul
este obligat să întoarcă
persoanei vătămate obiectul sustras sau alt obiect echivalent celuidispărut, dacă
persoanavătămatăacceptă;2) cînd minorul poatereparaînbanicostulobiectuluisaudauna
cauzatăstabilită de către materialele cauzei sau la înţelegerea părţilor; 3) cînd dauna cauzată
urmează să fie reparată de către făptuitor prin munca lui proprie110.
Amenda aplicată minoruluinu se răsfrînge obligatoriu asuprapărinţilor sau
persoanelor careîlîntreţin, deoareceexistă şi minori care au bunuri proprii111. Deci măsura
dată poate fi dispusă ţinîndu-se cont de starea materială a minorului. Prin stare materială a
minorului se înţelege prezenţa unei surse de venit sau patrimoniu carei-ar permiteacoperirea
daunelor, de exemplu, salariul,bursaetc. Dispunereaacesteimăsurieducative este posibilă şi
în cazul cînd părinţii sînt de acord, la înţelegere cu partea vătămată, să repare dauna
cauzată. Credem că această situaţie poate fi admisă numaiîn cazul în care va avea un
caracter educativ asupra minorului, deoarece dacă părinţii vor repara daunafără ca
minorulsăsuporteanumite consecinţe, atunci, credemcă, din punct de vedere
238
alreeducăriipersoanei, nu maiare rost dispunerea uneiasemenea măsuri.
Înaceastăordinedeidei, nuputemfideacordcu opinia112 potrivit căreia, încazurilecînd
minorulesteliberat derăspundere penală, nu este posibilă repararea daunei. În cazul liberării
de răspunderepenalăaunuiminor,instanţadejudecatăpoateaplica măsurile de constrîngere cu
caracter educativprevăzute în art. 104, iaracest articolconţine
prevedereaconformcăreiainstanţa dejudecatăpoate dispune obligareaminoruluisă
reparedaunele cauzate.
Totodată menţionăm că repararea pagubei poate fi realizatănu
numaiprinoferireadedespăgubiri, darşiprinmunca proprie a minorului, de exemplu, cînd prin
diferite acţiuni de vandalism sînt deteriorate băncile din parcuri, monumentele,
psihologică, sau pentru a ise anunţa avertismentuletc. Ordinea şi procedura liberării de răspundere
penală a
minorului este reglementată de Codul de procedură penală al Republicii Moldova.
Deciordinea este următoarea: organulde urmărire penală face propunere procurorului de a
înceta urmărirea penală în privinţa minorului şi, dacă procurorul consideră necesar, emite
ordonanţă de încetarea procesuluicu aplicarea măsurilor de constrîngere cu caracter
educativ.
În cazul aplicării măsurii de internare într-
239
oinstituţie specialădeînvăţămîntşidereeducaresauîntr-oinstituţiecurativă
şidereeducare,demersulprocuroruluiprivindliberareaminorului de răspundere penală se
examinează de către judecătorul de instrucţie conformprevederilor art.308 CPP. Dacă
judecătorul de instrucţierespinge demersul, atunciprocuroruleste obligat să anuleze
ordonanţa de încetare a procesului penal şi să continueproceduraobişnuită. Esteîndrept
săiniţiezeprocedura liberării atît organul de urmărire penală, procuratura, cît şi, conform
al.5 art.483 C.P.P., instanţa de judecată în timpul examinării cauzeipenale. Faptulcă
procedura liberăriipoate fi iniţiată în mai multe faze ale procesului penal este salutabil,
deoarece cu cît mai multe posibilităţi de aplicare a probaţiunii vor fi, cu atît probabilitatea
deaplicare va fimaimare, ceea ce- ar constituiun pas important înaplicarea pe larg a
probaţiunii.
Următorulelement deprobaţiunereglementat delegislaţia RepubliciiMoldova
esteliberarea condiţionată de răspundere penală. Conformart.59 Cod penal, în privinţa
persoanei puse sub învinuire pentru săvîrşirea unei infracţiuniuşoare sau mai puţin grave,
careîşirecunoaşte vinovăţia şinu prezintă pericol social, urmărirea penală poate fi
suspendată condiţionat, cu liberarea ulterioară de răspundere penală în conformitate cu
procedura penală, dacă corectarea acestei persoane este posibilă fără aplicarea unei pedepse
penale.
susţinem că înlocuirea părţii neexecutate din pedeapsă cu o pedeapsă mai blîndă nu poate fi
atibuită la sancţiunea de probaţiune.
În ceea ce priveşte liberarea de laexecutarea pedepsei a persoanelor grav bolnave,
putem să menţionăm că aplicarea modalităţiirespectiveeste înfuncţiedeo circumstanţă
obiectivă, îmbolnăvirea persoanei de o boală psihică, ce exclude discernămîntul, saudeo
boalăceîmpiedicăexecutareapedepsei. În acest caz nu este vorba nici de supraveghere şi
asistare (cu excepţiacelor purmedicale) şinicidestabilireaunor obligaţiuni.
În urmauneianalize alegislaţieiautohtone, putemafirma că liberarea de pedeapsa
penală poate fi condiţionată şi necondiţionată. Liberareanecondiţionatănu
presupuneanumite cerinţecu privirelaconduitaulterioarăapersoanei. Însăliberarea
condiţionată solicită anumite cerinţe persoanei, după liberarea eide pedeapsapenală, cu
privirelaconduitaacesteiaîn termenul de încercare. Această afirmaţie este veridică, dar e
necesar a menţiona că şi în cazul liberării necondiţionate persoanele au unele obligaţii
generale, care nu sînt impuse de instanţa de judecată, dar de lege (de exemplu, obligaţia de
a nu comite crime, de a avea un comportament bun etc.).
Potrivit opiniei noastre, condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării
pedepsei este instituţia care conţine toate elementele probaţiunii ca măsură (sancţiune)
penală. Conform art.90 Cod penal, dacă la stabilirea pedepsei cu închisoare pe un termen de
cel mult 5 ani pentru infracţiunile săvîrşitecuintenţieşidecelmult
7anipentruinfracţiunilesăvîrşite din imprudenţă, instanţa de judecată, ţinînd cont de
circumstanţele cauzei şi persoana celui vinovat, va ajunge la concluzia că nu este raţional ca
acesta să execute pedeapsa stabilită, eapoatedispune suspendareacondiţionatăa executării
pedepsei aplicate vinovatului, indicînd numaidecît în hotărîre
242
stabilirea acestei reparări ca obligaţie ce urmează a fi executată în termenul de probă şi
invers.
În legea penalăeste stipulat termenuldeprobă în limitele
delaunanpînălacinciani.Apreciind termenuldeprobă, instanţa de judecată dă posibilitate
reală vinovatului să-şi justifice corectarea prin comportament exemplar şi muncă cinstită,
nesăvîrşind o nouă infracţiune123.
Această măsură nu se aplică însă persoanelor care au săvîrşit infracţiuni deosebit de
grave şi excepţional de grave, precum şirecidiviştilor. Menţionăm, totodată, căCodul penal,
în redacţia LegiiRM nr.985-XV din 18 aprilie 2002, prevedea liberarea doar a persoanelor
care au săvîrşit infracţiuni uşoare şinu preagrave.Aceastăprevedere nu cuprindeadouă
categorii de persoanestipulate, în prezent, înalin.1 alart.90 Cod penalşi anume persoanele
condamnate la închisoare pe un termen de cel mult 7 ani pentru infracţiunile imprudente şi
persoanele condamnate laînchisoare pe un termende celmult 5 anipentru infracţiunile
intenţionate grave. Deoarece, conformart.16 Cod penal, infracţiuneagravă se consideră
faptelepentru care legea penală prevedepedeapsa de la 5 anipînă la 15 ani. În asemenea caz,
condamnarea cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei putea fiaplicată doar celor
condamnaţipe un termen de 5 ani, indiferent dacă faptaa fost săvîrşită cu intenţie sau din
imprudenţă. Însă o dată cu modificările operateîn art.90 aceste limităriaufost evitate.
Legiuitorulastipulat şiunele„privilegii”pentru persoanele condamnate condiţionat,
care au o comportare corectă şi exemplară.Astfel, conformalin.7 art. 90,instanţa,
lapropunerea organului competent, poate anula, în întregime sau parţial,
obligaţiilestabiliteanterior,iarconformalin. 8alaceluiaşiarticol, instanţa poate pronunţa o
încheiere cu privire la anularea condamnării şi stingerea antecedentelor penale. Asemenea
prevedere este binevenită, deoarece „utilizarea în cadrul probaţiunii a măsurilor de
stimulare, mai ales prin reducerea termenului, face aceastăsancţiune şimai eficientă”124.
În acelaşitimp, deopotrivă cu măsurilede stimulare, sînt prevăzute şi
consecinţelenefaste pentru încălcarea obligaţiilor şi/sau săvîrşireaunor infracţiuni.Aşadar,
conformalin. 7 art.90, instanţa, lapropunereaorganuluicompetent, poateadăugaunele
obligaţii, iar conformalin. 9 al aceluiaşiarticol, instanţa poate pronunţa o încheiere cu
privire la anularea condamnării cu suspendarea condiţionatăa executării pedepseişila
trimitercondamnatuluipentruaexecutapedeapsastabilităprinhotărîrea instanţeidejudecată.
Totodatămenţionămcă, în cazulsăvîrşirii unei infracţiuni din imprudenţă, legiuitorul lasă la
discreţia instanţei anularea sau menţinerea condamnării condiţionate.
Susţinemaceastăsoluţie ca fiind unaoptimă, deoarecepersoana care acomis o infracţiune
imprudentă nu întotdeauna prezintă pericol social şi, deseori, se poate de limitat doar la
stabilirea unor obligaţii. Înaceastăordinedeidei,stabilireaunor consecinţe (sancţiuni) este o
„condiţie indispensabilă pentru eficienţa probaţiuniicasancţiune comunitară”125.
Totodată menţionăm că în alin. 9 art.90 Cod penal este utilizată expresia „încalcă...
ordinea publică, fiind supus răspunderii administrative”. Această expresie e necesar a fi
interpretatăînmodrestrictiv, adicăînasemeneacaztrebuieluate în consideraţie doar acele
încălcări care, princaracterul lor, ne demonstrează că condamnatul n-a îndreptăţit încrederea
acordată126(deexemplu,huliganismulneînsemnat, nesupunerea intenţionatăcerinţelor
poliţistului,consumulde băuturispirtoase în locurilepublice etc.).
243
La expirareatermenului de probă, dacăcondamnatul cu suspendarea condiţionată a
executării pedepsei a executat condiţiile stabiliteprin hotărîrea instanţeide judecată, conform
art. 111 Cod penal, el se consideră ca neavînd antecedente penale.
La stabilirea acestei măsuri instanţa de judecată trebuie săţină cont
şidepersonalitatea infractorului.Legiuitorulînsănu enumeră elementele obiective şi
subiective ce trebuie luate în consideraţie. Înunelecazuri, săvîrşirea pentru primadată aunei
infracţiuniindicăasupracaracteruluiîntîmplător, iarînaltele, deşi persoana a săvîrşit pentru
prima dată o infracţiune, ea nu respecta şialte reguli ale convieţuiriisociale. Desigur, despre
gradul pericolului social ne poate mărturisi comportarea persoanei în timpul procesului
penal, precumşiatitudinea eifaţă de decizia luată de organele competente 127.
O altă instituţie care ne-ar interesa ar fi liberarea condiţionată depedeapsă înainte de
termen, stipulată în art.91 Cod penal. Executarea pedepsei stabilite de instanţă este utilă
doar în măsura în care sînt atinsescopurile pedepseiprevăzute în lege: stabilirea echităţii
sociale; corectarea condamnatului; prevenirea săvîrşiriidenoiinfracţiuni. În cazulîncare s-
a reuşit stabilirea echităţiisociale, drept scop principal, şi corectarea condamnatului,
atunciexecutareade maideparte nu are sens şi devine inutilă. De aceea, ţinînd cont de
principiulumanismului, legea acordă instanţei dreptul de a libera condiţionat de la
executarea de mai departe a pedepsei persoanele care au demonstrat căpentrucorectarealor
nu aunevoiede executarea în întregime a pedepsei. Totodată, posibilitatea, stabilită prin
lege, deafisupusliberăriicondiţionatedelaexecutareapedepsei creează la condamnaţi un
stimul enorm la corectare şi reîntoarcerea cît mairapidă la o viaţă normală în societate128.
Conform opiniei unor autori129, liberarea condiţionată înaintedetermen,în esenţă,
este un drept subiectiv alpersoanei. Asemeneaafirmaţienu defineşte natura juridicăa
acesteimăsuri penale, cinumaistabileşte că persoanacondamnată are dreptul de a i se
dispune măsura respectivă.Alţi autori130 consideră că instituţia dată este un mijloc de
stimulare pentru condamnaţi. Bineînţeles, nu putem nega efectul de stimulare a liberării
condiţionate, daresenţaacesteiaconstăîn„terminareaexecutării pedepsei cu condiţia
respectării, în perioada termenului de probaţiune, a unor cerinţe stabilite de lege”131.
Liberarea condiţionată de pedeapsă înainte de termen conţine elemente de
probaţiune şi, din punct de vedere al executării, este foarte asemănătoare cu condamnarea
cu suspendarea condiţionată a executării pedepsei132.Astfel, art.
91 Cod penalprevede categoriile de persoane cărora le poate fi aplicată această pedeapsă şi,
totodată, obligaţiile ce pot fi impuse de instanţa de judecată şi sancţiunile în caz de
nerespectare a acestora sau de săvîrşire aunor noi infracţiuni.
Conform art.91 Cod penal, persoanelor care execută pedeapsacuînchisoare, care au
reparat integraldaunelecauzate deinfracţiuneapentrucaresînt condamnateşicarenu au refuzat
executarea, în conformitate cu art.253 Cod de executare, a muncilorremuneratesau
neremuneratedeîngrijiresauamenajare a penitenciaruluişia teritoriului, deîmbunătăţirea
condiţiilor de trai şimedico-sanitare de detenţie li se poate aplica liberarea condiţionată. Iar,
conform al.(2) art.91 Cod penal, instanţa de judecatăîlpoateobligapecondamnat
săîndeplineascăobligaţiile prevăzute în alin. 6 art.90 Cod penal în termenul de pedeapsă
rămas neexecutat. Sancţiunile în caz de nerespectare a obligaţiilor sau desăvîrşire a unor
noiinfracţiunisînt aceleaşica şiîncazulcondamnăriicu suspendareacondiţionatăa executării
pedepsei care au fost analizate mai sus.
244
Diferenţa esenţială dintre condamnarea cu suspendarea condiţionată şiliberarea
condiţionată înainte de termen constă în faptul că în cazul liberării condiţionate sînt stabilite
condiţii suplimentare(repararea prejudiciuluişiîndeplinireamuncilor) şi unele termene
minime de executare efectivă a pedepsei cu închisoare.Astfel, conform art. 91 Cod penal,
aceste perioade de timp, pentru persoanele care au împlinit vîrsta de 18 ani, sînt
următoarele: a) cel puţin jumătate din termenul de pedeapsă stabilit pentru săvîrşirea unei
infracţiuni uşoare sau mai puţin grave; b) celpuţin douătreimidin termenulde
pedeapsăstabilit pentru săvîrşirea uneiinfracţiunigrave; c) celpuţin trei pătrimi
dintermenuldepedeapsăstabilit pentrusăvîrşireauneiinfracţiuni deosebit de grave, precum şi
din pedeapsa aplicată persoanei anterior liberatecondiţionat depedeapsăînaintede termen,
dacă liberarea condiţionată de pedeapsă a fost anulată în condiţiile alin. 8 art.91 Cod penal;
d) celpuţin 35 anideînchisoare pentru persoana care execută pedeapsa detenţiunii pe viaţă.
Pentru persoanele care în timpul comiterii infracţiuniinu aveau vîrsta de 18 ani termenele
respective sînt altele, şianume: a) celpuţin o treime dintermenuldepedeapsă stabilit pentru
săvîrşireaunei infracţiuniuşoare sau mai puţin grave; b) celpuţin jumătate din
termenuldepedeapsă stabilit pentru săvîrşirea uneiinfracţiuni grave; c) celpuţin două
treimidin termenuldepedeapsă stabilit pentru săvîrşirea unei infracţiuni deosebit de grave
sau excepţional de grave.
Referitor la condamnarea cu suspendarea condiţionată
şiliberareacondiţionatăînainte de termen înţara noastră, putem presupune că
frecvenţaaplicăriiacestor instituţiivafiîn funcţie de conştiinţa şi voinţa instanţei de judecată.
Această situaţie este posibilă datorită faptului că legiutorulfoloseşte sintagma „instanţa
poate aplica”133. Credemcăaceastă formulare nu este capabilă să faciliteze, ci, dimpotrivă,
împiedică aplicarea răspîndităaacestormăsuripenale. Conformlegislaţieiînvigoare, primulpas
alinstanţeitrebuie să fiestabilirea tuturor condiţiilor necesare aplicării măsurii în cauză, iar al
doilea, stabilirea posibilităţiiaplicăriilor, chiar dacă sînt prezente toate condiţiile necesare
pentru a dispune măsura dată. Astfel, constatăm prezenţa a două trepte în procesul de
stabilire a condamnării condiţionatesauliberăriicondiţionate, însăcu cît maimultetrepte vor
exista în procesul de aplicare, cu atît mai mică va fi probabilitateaaplicăriiacestormăsuri.
Înconsecinţă,nealăturăm opiniei134 conform căreia instanţa trebuie să stabilească doar
prezenţa cerinţelor necesare şi, dacă sînt prezente toate, să dispună, în mod obligator,
condamnarea condiţionată sau liberarea condiţionată, adică să fie stabilit procesul de
aplicare a acestor măsuricu o singură treaptă.
g. Noţiuni generale
h. Evidenţa şi supravegherea persoanelor liberate din detenţie
250
i. Asistenţa şi consilierea persoanelor liberate
j. Parteneriate ale oficiilor de Executare la reinegrarea persoanelor liberate
k. Asistenţa socială a persoanelor liberate
l. Incadrarea în cîmpul muncii a persoanelor liberate din detenţie
Introducere
În acest context o importanţă deosebită o are problema resocializării persoanelor care îşi
ispăşesc sau şi-au ispăşit pedeapsa privativă de libertate în instituţiile penitenciare.Anume
resocializarea condamnaţilor la pedeapsa cu închisoare serveşte drept criteriu de bază al
aprecierii eficacităţii lucrului instituţiilor care pun în executare pedepsele.Statul îşi face un
deserviciu cheltuind sume mari pentru cercetarea noilor infracţiuni,desfăşurare proceselor
de judecată, etaparea condamnaţilor şi deţinerea lor în penitenciare termene de lungă durată
în loc de a petrece unele măsuri de mare anvergură în vederea adaptării lor sociale
prevenind astfel recidiva în rîndul acestora. Deficienţele care apar în procesul organizării
procesului de resocializare penitenciară şi postpenitenciară a persoanelor supuse pedepsei
cu închisoare invocă necesitatea studierii lor multilaterale în baza experienţei istorice şi
străine precum şi ţinînd cont de practica existentă în prezent.
1. Notiuni generale
Reintegrarea sociala a persoanelor liberate din locurile de detentie: consta in acel proces
de reintegrare in societatea noua, diferita pentru persoana eliberata, care este realizat de
catre institutiile de stat prin intermediul diversilor stucturi teritoriale cu sprijinul diferitor
oraganizatii, societatii, prietenii persoanei eliberate, membrii de familie acestuia de al
sustine, incadra in societate prin:
251
a) asigurarea protecţiei persoanelor în cauză, realizarea şi respectarea drepturilor lor;
crearea sistemului de stat de tutelă postpenitenciară şi promovarea politicii de stat unice în
acest domeniu; acordarea asistenţei garantate de stat persoanelor eliberate din locurile de
detenţie şi susţinerea lor în procesul de adaptare socială.
Mediul social si familial – se vor avea in vedere informatii de natura socio (relatii de
rudenie, vecinatate, prietenie - in cazul tinerilor este foarte important de surprins rolul in
grup, mai ales in cazul infractiunilor cu mai multi autori, influenta grupului asupra lui,
valori ale grupului, felul in care grupul influenteaza procesul decizional), familial (-
valorile personale, valori ale familiei, relatii intre membrii familiei – control, autoritate/
raspuns la autoritate, sanctiuni/raspuns la sanctiuni, felul in care familia influenteaza
procesul decizional) Tot in cadrul acestui capitol se abordeaza si se trec in revista informatii
de natura socio economica (statut social al persoanei/ membrilor familiei, surse de
venit/cheltuieli, prioritati in gestionarea veniturilor).
252
conflict cu legea penală şi resocializarea lor, adaptarea persoanelor
noi infracţiuni;
- organele de poliţie,
- organizaţii neguvernamentale
- voluntari.
Termenul de supraveghere nu trebuie interpretat în sens strict, supravegherea reprezentând:
un complex de activităţi care se află într-o strânsă interdependenţă. Menţinând persoanele
cu abateri penale în comunitate le oferim şansa de a-şi conştientiza faptele şi dea-şi asuma
responsabilitatea asupra actelor antisociale.Acest lucru se poate realiza atât prin stabilirea
unui plan de intervenţie cu beneficiarul în funcţie de nevoile acestuia şi numai după ce i s-a
făcut o evaluare corectă şi obiectivă a riscului de recidivă şi a riscului pentru public, cât şi
prin îndeplinirea obligaţiilor impuse de instanţa de judecată. Totodată , includerea sa într-
253
un program de dezvoltare comportamentală specific infracţiunii comise, în funcţie de
gravitatea acesteia şi de-riscul de recidivă îl va ajuta să-şi îmbunătăţească comportamentul
într-un mod pozitiv.
- cu familia, şcoala, cu locul de muncă, cluburi sportive, culturale, unde ar putea să-
şi petreacă timpul liber într-un mod constructiv etc.
Instituţiile de stat abilitate cu supravegherea sunt :
- oficiile de executare;
- comisariatele teritoariale de poliţie;
- secţiile de evidenţă şi documentare a populaţiei.
Supravegherea propriu-zisă se realizează prin activităţi pornind de la observarea, până la
contactul direct cu infractorul. De asemenea, aceasta se poate realiza atât prin prezentarea
infractorului la sediul serviciului de probaţiune sau în alte locuri stabilite, precum şi prin
efectuarea de controale la domiciliu, la locul de munca sau chiar în locurile frecventate
anterior de către infractor, în care prezenţa acestuia a fost interzisă prin condiţiile stabilite
de instanţă.
254
-Informaţie din instituţia penitenciară (ceea ce ţine de comportament);
-Schema de rudenie;
-Fişa dactiloscopică;
Este însemnată în dosar fiecare discuţie, vizită în familia persoanei eliberate din locurile de
detenţie .Totodata, sunt depuse eforturi de supraveghere a persoanelor eliberate din locurile
dedetenţie prin diverse acţiuni, ca:
pedepselor penale;
255
vecinilor,angajatorilor;
Astfel, persoana supravegheată trebuie sa anunţe în scris serviciului de probaţiune cind are
loc : schimbarea domiciliului, reşedinţei sau a locuinţei, cu excepţia cazurilor urgente, când
anunţarea se va tace mai întâi telefonic.
În cazul in care persoana supravegheată işi schimbă domiciliul, reşedinţa sau locuinţa într-o
localitate care nu se artă în competenţa serviciului de probaţiune dosarul va ti transmis în
termen de 3 zile lucrătoare serviciului de probaţiune competent, anunţându-se de îndată
instanţa de executare. Comunicarea in cauza se face numai în scris, precizand motivele
schimbării locuintei, locului de munca, noul loc de muncă al persoanei condamnate, natura
muncii pe care o desfăşoară si descrierea activităţii, anexându-se documente justificative
înacest sens.Consilierul de probaţiune este obligat să verifice autenticitatea acestor
informaţii prin contactarea unităţii angajatoare
În cazul în care minorul este obligat să nu frecventeze anumite locuri stabilite consilierul de
probaţiune verifică periodic şi ori de câte ori esie sesizat de alte persoane dacă minorul
respectă interdicţia.
257
probaţiune pentru a facilita reintegrarea socială şi prevenirea comiterii de noi infracţiuni.
Deseori,
persoanele supuse probaţiunii nu au un loc de muncă sau de studii, nu au unde locui etc. În
acest moment ofiţerul de probaţiune, în limita competenţelor, poate ajuta persoana să
găsească un loc de muncă, un cămin pentru traietc. De asemenea,infractorului îi poate fi
acordată şi asistenţă psihologică.Activităţile de asistenţă nu includ, de regulă, acordarea
sprijinului financiar prin intermediul ofiţeruluide probaţiune.
Pentru ca interventiile de asistenta si consiliere sa-si atinga scopul trebuie sa fie ghidate de
anumite principii de eficienta. Aceste principii sunt:
Principiul riscului:
- intensitatea si durata interventiei trebuie sa fie direct corelata cu nivelul riscului; astfel,
pentru un risc crescut, se impun programe de intensitate crescuta si durata mai lunga.
Principiul responsabilitatii:
Principiul integritatii:
Atat asistarea cat si consilierea, implica utilizarea de catre consilierii de probatiune a unor
tehnici specifice de lucru, care urmaresc evaluarea si rezolvarea problemelor si trebuintelor
cu care se confrunta persoana condamnata, dar si stabilirea unor strategii concrete prin care
258
se va realiza reintegrarea sociala.
Faza de inceput – reprezinta faza in care consilierul clarifica rolurile si tipurile de servicii
pe care poate sa le ofere. In aceasta faza consilierul utilizeaza mai multe tehnici pentru a
indruma persoana asistata spre relatia de ajutor:
Faza de lucru – aceasta faza cuprinde alte trei subetape, iar consilierul de probatiune va
folosi pentru fievare dintre aceste subetape urmatoarele deprinderi care ajuta la construirea
relatiei de ajutor:
Faza finala – aceasta faza poate fi o faza destul de dificila pentru persoana asistata, fin
identificata uneori cu separarea/pierderea. In aceasta faza se folosesc urmatoarele tehnici:
261
consiliere;
Colaborarea cu instituţiile
Penitenciare:
Este important a menţiona că un element de bază al colaborării l-a constituit însuşi faptul că
unităţile de pregătire pentru liberare funcţionează nemijlocit în instituţiile penitenciare, de
exemplu Penitenciarul nr.3 Leova, Penitenciarul nr.18 Brăneşti ş.a.
262
Institutia Penitenciara:
- efectueaza anumite actiuni asupra persoanelor eliberate, astfel deţinuţilor care urmează să
fie liberaţi condiţionat înainte de termen în baza art.91 CP RM, după examinarea dosarului
de către Comisia penitenciară şi acceptarea pentru transmiterea în instanţa de judecată,
obligatoriu li se întocmeşte Ancheta privind reintegrarea socială a persoanei liberate din
penitenciar. Ancheta data va fi completată cu stricteţe şi corectitudine pentru o evaluare
finală corectă, precum în 3 zile lucrătoare după întocmire, se va transmite la biroul de
probaţiune în a cărei rază teritorială urmează să domicilieze deţinutul după liberare, şi
respectiv, unde va fi luat la evidenţă în baza art. 91 CP RM.
Biroul de Probaţiune:
Subdiviziuni structurale
263
socială a persoanelor ce se eliberează din detenţie,astfel cum ar fi pentru executarea
măsurilor obligatorii stabilite condamnatului:
profesională, etc.
1) Serviciile de caritate:
Aceste servicii pot fi oferite de către o persoană (vecin, rudă, învăţător) ori de către
o organizaţie caritabilă, scopul acestor servicii constă în ajutorarea persoanelor ce sunt în
situaţii limită, cum ar fi adăpostirea pentru o noapte ori oferirea unor ajutoare materiale.
2) Serviciile de reabilitare:
3) Serviciile de sprijin:
Primaria Edinet:
„Cu APL avem o arenă vastă de conlucrare, fiind anuntata din timp primăria
despre sosirea persoanei liberate care pregateste anumite beneficii daca este cazul acestor
persoane cum ar fi:locul de trai, deoarece au fost cazuri dificile când persoanele recent
liberate nu aveau un loc de trai – fie din cauza că în acea casă nimeni nu a locuit o perioadă
264
îndelungată şi nu mai sunt condiţii adecvate de trai, fie că apartamentul acestei persoane a
fost înstrăinat ilegal, dar graţie contribuţiei primăriei, au fost identificate mai multe soluţii
pentru problema creată, şi de multe ori astfel de cazuri au fost rezolvate datorită faptului
Cooperarea cu subdiviziunile teritoriale ale APC are caracter diferit. Un indicator al reuşitei
care necesită menţionat este faptul că în perioada de referinţă unele organizaţii au încheiat
acorduri de colaborare cu multe
autorităţi. De asemenea, au fost stabilite persoanele de contact din cadrul acestor autorităţi
de competenţa cărora ţine soluţionarea unora sau altor probleme ale deţinuţilor. În mare
parte, se colaborează cu următoarele autorităţi:
Ca spre exemplu:
265
Desfasoara o anumita activitate avind scopul sustinerii persoanelor eliberate asupra
anumitor factori,ca:
- Inspectoratele de Poliţie:
Este evident faptul ca, persoana condamnată în penitenciar, îşi pierde diverse abilităţi,
responsabilităţi, roluri datorita că a stat în locuri de detentie, acest fapt este o motivare care
influenţează relaţiile persoanei cu prietenii şi cu membrii de familie.
În perioada imediat următoare după eliberarea din penitenciar, persoanele sunt deosebit de
vulnerabile. Ele se pot confruntă cu diverse dificultati,discriminari si neputinete.
Categoriile pentru viaţă în care apar probleme pentru persoanele condamnate si eliberate, de
multe ori sunt orientate spre:
→ Educaţie
→ Familie
→ Muncă
→ Locuinţă
b)Un alt tip de asistenta, la fel de importanta pe piaţa muncii, sunt serviciile
Prin dezvoltarea acestor servicii, foştii deţinuţi îşi pot spori şansele de încadrare mai rapidă
în câmpul muncii datorită cunoştinţelor pe care le vor acumula. Serviciile de mediere a
locurilor de muncă sunt prestate sub diferite forme si sunt realizate de anumite instituţii
specializate, dar în acelaşi timp este necesar sa fie cunoscute de persoanele liberate din
detenţie.Potrivit sondajului, majoritatea persoanelor chestionate consideră că serviciile
demediere a locurilor de muncă trebuie să fie prestate de agenţiile teritoriale pentru
ocuparea forţei de munca.
- Agenţiile de formare şi de
ocupare a forţei de muncă;
- Primăriile, serviciile
sociale;
- Direcţiile de protecţie a
drepturilor copiilor etc.
Serviciile de reintegrare socială şi supraveghere sunt, de asemenea, competente să ofere
267
servicii:
- de asistenţă;
- consiliere;
pentru deţinuţi.
Toate aceste programe se desfăşoară în baza unor acorduri de colaborare între servicii şi
penitenciare. Punctul de pornire în reintegrarea fostului deţinut în societate este acela că
trebuie realizat:
→ încurajarea
cu infracţionalitatea.
Principalele două ţinte sunt: protecţia societăţii prin acţiuni de evitare a recidivei şi
iniţiative care să conducă infractorii către o viaţă decentă.Pentru o reintegrare mai uşoară în
societate este necesar ca fostul deţinut să cunoască şi să înveţe regulile societăţii care tot nu
sunt suficiente din motiv că este necesară înţelegerea şi respectarea legilor. Fiecare trebuie
să înţeleagă că a respecta legile nu este uşor, dar este absolut necesar dacă vrea să trăiască
printre ceilalţi oameni şi să nu fie pedepsit. Orice deţinut trebuie să înţeleagă că societatea
încearcă să realizeze o împărţire dreaptă a bunurilor, a locurilor de muncă, a posibilităţilor
de educaţie, a premiilor, a banilor.
Speta :
I. Date personale;
2.Vârsta: 34 ani.
3.Infracţiunea: viol.
II.Situaţia familiala:
1.Tata: decedat.
2.Mama: 8 clase.
III.Situaţia personala:
269
2.Copii: 2 băieţi minori.
4.Ocupaţia: zugrav.
Pentru a observa care a fost aportul familiei în integrarea sa în societate, subiectul a fost de
acord să răspundă la unele întrebări:
Intrebare 1.Ce aţi aşteptat să facâ familia pentru a vă integra în societate mai uşor ?
R-s : In primul rând aşteptam ca familia să mă ierte pentru fapta comisă, înspecial soţia,
să mă înţeleagă pentru că, în timpul comiterii faptei eram sub influenţa alcoolului şi nu
ştiam ce fac. Mai doream ca familia să mă ajute să depăşesc acest moment şi să mă integrez
mai repede în rândul lor. Mă aşteptam ca cei doi copii să nu mă urască pentru ceea ce am
făcut, şi să înveţe din greşelile mele.
R-s : Integrarea în familie a avut Ioc foarte uşor, întreaga familie m-a ajutat şi m-a
susţinut. Toate aşteptările mele mi-au fost realizate.
R-s: Nu. Atât eu, cât şi familia mea încercăm să uităm ceea ce am făcut.Aceasta face
parte din trecutul meu, iar eu doresc să-mi ajut familia, să am un serviciu bun cu care să-mi
întreţin familia.
R-s : Vreau să mulţumesc familiei pentru că m-a sprijinit şi m-a ajutat să trec peste
momentele grele. Dacă familia nu m-ar fi ajutat nu ştiu dacă aş fi putut să trec peste
greşeala mea, îi mulţumesc soţiei şi mamei mele pentru că au avut grijă de copii în lipsa
mea.
Pentru a observa cum a reacţionat soţia cu privire la fapta comisă i s-au adresat câteva
întrebări:
penitenciar ?
R-s: Am încercat sa-1 iert şi să uit ceea ce a făcut pentru că este tatăl copiilor mei, iar
ei au nevoie de el. Mi-a spus că era beat când a făcut acea prostie şi mi-a promis că nu va
270
mai face.
Intrebarea 2 : Dacă va mai săvârşi alte fapte ilegale îl veţi mai sprijini?
R-s: Nu cred că voi mai putea să trec încă o dată prin ce am trecut. Şi nu cred că este
bine ca cei doi copii ai mei să fie în preajma lui.
- „scala de funcţionare
socială”.
S-a constatat că cei care „funcţionează” în societate au o trăsătură comună, şi anume: a
satisfacţiei care corespunde nivelului de frustrare căruia ei îi pot rezista. A fost construită o
scală destinată a măsura relaţia dintre satisfacţia şi frustrarea pe care o persoană le simte la
un moment dat şi au fost identificate 5 domenii în care succesul şi eşecul au fost
exemplificate: muncă şi interese, securitate financiară, relaţii de prietenie şi relaţiisociale,
viaţa familială.
În Republica Moldova, dată fiind acuta criză economică cu care se confruntă ţara şi a
lipsei locurilor de muncă, problema inserţiei profesionale a persoanelor eliberate din
detenţie este una deosebit de dificilă. Persoanele eliberate din detenţie reprezintă o categorie
de persoane ce întâlneşte dificultăţi destul de mari în procesul de integrare în societate
inclusiv pe piaţa muncii. Aşadar, aproape 2/3 din numărul persoanelor condamnate se află
pentru a doua oară şi mai mult în instituţiile penitenciare. Aceasta demonstrează încă o dată
în plus că după liberarea din instituţiile penitenciare persoanele în cauză se adaptează foarte
greu la noul mediu, de cele mai multe ori nefiind ajutate de instituţiile abilitate.
Este cunoscut faptul că orice loc de muncă asigură, atât persoanei date, cât şi familiei, un
anumit venit necesar pentru întreţinere. Sau neangajarea în câmpul muncii ar putea provoca
persoanele respective la comiterea unor noi infracţiuni soldate cu privaţiunea de libertate.
Unele persoane doresc să se angajeze în câmpul muncii cu scopul de a evita izolarea lor de
restul lumii, considerându-se încă o persoană utilă pentru societate. În încercarea de a se
angaja în câmpul muncii, persoanele liberate din detenţie au întâmpinat mai multe
271
dificultăţi:
Agenţia Naţională acordă o indemnizaţie unică pentru persoanele eliberate din locurile de
detenţie, conform prevederilor HotărâriiGuvernului Republicii Moldova nr. 871 din
22.08.2000 cu privire la aprobarea Regulamentului privind modul de plată a indemnizaţiei
unice pentru persoanele eliberate din locurile de detenţie. De indemnizaţie unică
beneficiază persoanele care au fost eliberate şi s-au înregistrat la agenţia teritorială pentru
ocuparea forţeide muncă în termen de 3 luni calendaristice de la data eliberării din locurile
de detenţie. La cererea depusă de persoana respectivă în mod obligatoriu urmează a fi
anexate copia buletinului de identitate şi copia certificatului de eliberare din locurile de
detenţie. Cu toate că, conform datelor statistice, anual sunt eliberaţi circa 1500-2000
deţinuţi, numărul beneficiarilor de indemnizaţia unică este relativ mic din cauză că:
272
- din cauza barierelor
psihologice, un număr mare de persoane eliberate din detenţie nici nu se adresează la
agenţii pentru a solicita indemnizaţia.
În conformitate cu art.16 din Legea privind ocuparea forţei de muncă şi protecţia
socială a persoanelor aflate în căutarea unui loc de muncă, nr.102-XV din13 martie 2003, o
responsabilitate a Agenţiei Naţionale este - medierea muncii, prin care se realizează
comunicarea dintre angajatori şi persoanele aflate în căutarea unui loc de muncă, în scopul
corelării cererii cu oferta forţei de muncă. Serviciile de mediere se acordă gratuit tuturor
persoanelor care nu dispun sau care doresc să-şi schimbe locul de muncă. În cazul
Republicii Moldova ele constau în:
- Nu se organizează cursuri de
calificare profesională special pentru persoanele liberate din locurile de detenţie în toate
centrele raionale;
- În majoritatea cazurilor
locurile de muncă oferite nu sunt acceptate;
- Mecanism ineficient de
implicare a persoanelor liberate din locurile dedetenţie la lucrări publice;
- Persoanele liberate din
detenţie nu cunosc instituţiile administraţiei publice centrale şi locale la care ar putea să se
adreseze pentru a obţine un sprijin sau au puţină încrederea în acestea că le-ar putea fi de
ajutor;
- Sănătatea precară a
persoanelor liberate din detenţie;
- Lipsa unei meserii sau a unei
calificări;
- Neglijenta din partea
agenţilor economici privind angajarea persoanelor deţinute;
- Privarea de libertate pentru o
perioadă mai îndelungată de timp conduce la scăderea competenţei profesionale;
- Autorităţile publice locale se
implică puţin în angajarea persoanelor liberate din locurile de detenţie;
- Persoanele liberate din
locurile de detenţie, preponderent, nu au încheiate contracte individuale de muncă cu
273
angajatorul;
- În afară de clauzele oficiale
stipulate în contractul individual de muncă, angajatorii, neoficial pot înainta anumite cerinţe
suplimentare faţă de angajaţi, care contravin legislaţiei în vigoare şi care nu sunt menţionate
încontractul individual de muncă;
- Probleme de discriminare
salarială;
- Restricţionarea în obţinerea
unor posturi mai înalte;
- Marginalizarea / izolarea de
către colegi;
- Majoritatea persoanelor
liberate din locurile de detenţie nu doresc să se angajeze pentru un salariu mai mic, dar cu o
stabilitate mai mare în timp.
Concluzia:
- Oficiul de executare,
Administraţia Publică Locală, Agenţia teritorială pentru ocuparea forţei de muncă,
Direcţia raională/municipală pentru protecţia drepturilor copilului, Comisariatul
raional/municipal de Poliţie, Direcţia de Sănătate Publică, Biserici şi culte religioase,
Organizaţii neguvernamentale, Oficiul teritorial dedocumentare a populaţiei.
Nu este creat un sistem de instruire profesională a specialiştilor implicaţi în procesul de
reintegrare socială a persoanelor eliberate din locurile de detenţie, nu există definirea clară a
responsabilităţilor ministerelor în vederea reintegrării sociale a persoanelor liberate din
locurile de detenţie, în vederea implementării programelor externe de reintegrare socială a
persoanelor liberate din locurile de detenţie, insuficienţa resurselor umane şi financiare au
redus capacităţile APL în oferirea serviciilor sociale pentru reintegrarea socială a
persoanelor liberate din locurile de detenţie.
274
fonduri de la bugetul central la bugetul municipal - fonduri cu destinaţie specială pentru
activităţile de reintegrare socială a persoanelor liberate din locurile de detenţie.
Precum si comunitatea trebuie sa depaseasca prejudecatile legate de fostii infractori si
sa-i ajute pe acesia a se reintegra. Comunitatea a fost locul unde intentia de a savarsi
delictul a aparut si unde delictul s-a produs. Societatea civila trebuie sa fie constienta de
aceste lucruri si sa actioneze in consecinta, straduindu-se sa gaseasca mijloace de
reintegrare pentru fostii condamnati. Un loc importantnt ar trebui sa-l ocupe Primaria de
unde isi are domiciliul sau unde isi desfasoara activitatea prin actiuni de voluntariat, cursuri
fiindca multi dintre cei condamnati au grad scazut de instruire si educatie, de asemenea
avind un loc de munca, fostul prizonier ia contact cu oameni noi, de la care poate invata si
dezvolta ca om necesar societatii. Locul de munca ii asigura o ocupatie prin care se poate
intretine, ii reda respectul de sine. Fostul detinut se confrunta cu prejudecata oamenilor,
fiindu-i greu sa isi gaseasca un loc de munca, mai ales acum cand rata somajului e ridicata,
inclusiv celor pregatiti fiindu-le dificil sa gaseasca un loc de munca, pe linga aceasta si
Familia este foarte importanta pentru reintegrarea fostilor infractori, sprijinul acesteia
obligandu-i moral pe acestia sa devina parinti sau soti mai buni. Fostul detinut are nevoie de
intelegerea familiei sale, de dragostea si suportul fiecarui membru.
REFERINŢE BIBLIOGRAFICE
I. ACTE NORMATIVE
a)Acte international si regionale
275
şi la raporturile juridice în materie civilă, familială şi penală din 14.04.1993
Publicat în ediţia oficială “Tratate internaţionale”, 1999, volumul 19, pag.278.
9. Tratat între Republica Moldova şi Ucraina privind asistenţa juridică şi relatiile
juridice în materie civila şi penala din 13.12.1993 ratificat prin Hotărîrea
Parlamentului nr.261-XIII din 04.11.94, Semnat la Kiev, la 13 decembrie 1993, în
vigoare din 24, aprilie 1995. Publicat în ediţia oficială “Tratate internaţionale”,
1999, volumul 22, pag.85.
10. Acord între Republica Moldova şi Republica Turcia cu privire la asistenţa juridică
în materie civila, comerciala şi penala din 22.05.96, ratificat prin Hotărîrea
Parlamentului nr.1017-XIII din 03.12.96, încheiat la Ancara, la 22 mai 1996.
11. Acordul de colaborare între Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova şi
Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Belarusi din 21.04.1993,Publicat în
ediţia oficiala“Tratate internaţionale”, 1999, volumul 18, pag.48, Semnat la
Chişinău, la 21 aprilie 1993, în vigoare din ziua semnării.
12. Acordul de colaborare între Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Moldova şi
Ministerul Afacerilor Interne al Republicii Estonia din 29.03.1991, Semnată la
Chişinău, la 29 martie 1991, în vigoare din ziua semnării Publicat în ediţia oficială
“Tratate internaţionale”, 1999, volumul 18, pag.370.
Convenţia pentru apărarea drepturilor omului şi a libertăţilor fundamentale (4.11.1950).
14. Convenţia europeană de extradare din 13.12.57 //Tratate internaţionale 1/318, 1998 şi
Protocoalele adiţionale acesteia (15.10.1975, 17.03.1978)
16. Convenţia CSI privind asistenţa juridică şi raporturile de drept în procesele civile,
familiale şi penale (22.01.1993 ).
20. Declaraţia principiilor generale ale justiţiei pentru victimele infracţiunilor şi abuzurilor
de putere (1985).
21. Cumulul de principii pentru apărarea tuturor persoanelor reţinute sau arestate în orice
formă ar fi fost aceasta efectuată (1988).
23. Tratatul între Republica Moldova şi Federaţia Rusă cu privire la asistenţa juridică şi
raporturile juridice în materie civilă, familială şi penală (25.02.1993).
24. Tratatul între Republica Moldova şi Ucrana cu privire la asistenţa juridică şi relaţiile
276
juridice în materie civilă şi penală (13.12.1993).
25. Tratatul între Republica Moldova şi Republica Lituania privind asistenţa juridică şi
relaţiile de drept în materie civilă, familială şi penală (09.02.1993).
26. Tratatul între Republica Moldova şi Republica Letonia privind asistenţa juridică şi
relaţiile de drept în materie civilă, familială şi penală (14.04.1993).
27. Tratatul între Republica Moldova şi România privind asistenţa juridică în materie civilă
şi penală (06.07.1996).
28. Acordul între Republica Moldova şi Republica Turcia privind asistenţa juridică în
materie civilă, comercială şi penală (22.05.1996).
Literatura teoretică
279
280