CURSUL 15

Ora 1

Haideți să reluăm poveștile legate de mandat. Am început discuția și am rămas la un nivel

mai mult sau mai puțin general. Astăzi vom încerca să vedem exact ce presupune executarea
contractului de mandat, dar înainte de asta, o caracteristică foarte importantă a mandatului care îi
schițează întreaga structură contractuală: caracterul intuitu personae.

Nu am mai întâlnit niciun contract la care carecaterul intuitu personae să fie atât de
pronunțat precum este el în cazul contractului de mandat. Mai există și alte contracte cu caracter
intuitu personae (din ceea ce am discutat noi până acum)? Da, inclusiv un contract de vânzare
poate să aibă caracter intuitu personae, dar nu este o trăsătură specifică, esențială pentru
contractul de vânzare. În schimb, la mandat caracterul intuitu personae este „înscris cu litere de
aur în creștetul lui”. Adică nu există mandat fără caracter intuitu personae. Esența mandatului
este încrederea existentă între părți și încrederea care fundamentează disponibilitatea
mandantului de a-și pune soarta în mâinile mandatarului: „Ia du-te și încheie contractul în locul
meu, du-te și negociază în locul meu, du-te și decide tu etc”.

Trebuie să înțelegeți o chestiune pe care nu am punctat-o săptămâna trecută. Spre

exemplu pot apărea situații de felul: X este asociat într-o societate pe acțiuni și se convoacă
Adunarea Generală a Asociaților/Acționarilor la care trebuie luate mai multe decizii (în funcție
de numărul de acțiuni fiecare votează, nu ne interesează detalii de genul acesta, le discutați la
drept comercial). Dar ce se poate întâmpla și se întâmplă de multe ori? Un acționar nu se poate
prezenta la Adunare. Prin urmare ce face el? Are posibilitatea de a vota prin corespondență:
votul lui apare pe un înscris, care este pus într-un plic sigilat și care este adus la Adunarea
Generală de către o terță persoană, un prepus. Și întrebarea ar fi dacă prepusul acesta care vine și
depune plicul sigilat cu votul este el un mandatar sau nu? În mod evident NU este mandatar. De
ce? Pentru că el nu face decât ceea ce ar face și un porumbel poștaș: adică el tranportă înscrisul
probant al manifestării de voință pe care a exprimat-o titularul dreptului. El nu manifestă voința
în locul, în numele, pe seama altcuiva, prin urmare el nu poate avea calitatea de mandatar.

1
 Tocmai datorită specificului contractului de mandat care presupune că mandatarul
exprimă o voință în locul voinței celui îndrituit, tocmai asta justifică caracterul intuitu personae.
De asta v-am spus să aveți grijă: în situațiile în care o persoană doar transportă mijlocul probant
al manifestării de voință, nu se pune problema ca acea persoană să fie calificată ca fiind
mandatar, și atunci nu se pune problema să intrăm la toate discuțiile cu contractul de mandat și
caracterul intuitu personae. Acolo s-ar putea să fie eventual vorba despre un contract de
antrepriză, transport ori altceva, adică eu îmi asum obligația de a duce dintr-un punct în altul
înscrisul care conține manifestarea de voință. Dar asta nu este mandat.

Și acum revenind, vă rog să notați următoarele texte din Codul civil: Consecințe asociate
caracterului intuitu personae al contractului de mandat: 2023 + 2018 alin. (2); 2031; 2034;
2035; 1207 alin. (2) pct.3; 1307; 1303; 1304.

Rețineți cu titlu general: caracterul intuitu personae al contractului de mandat atrage

mai multe consecințe:

1. De principiu, prin derogare de la dreptul comun în materia contractelor, mandatul poate,

ca regulă, să fie desființat în mod unilateral de către oricare dintre părți prin intermediul
revocării, respectiv al renunțării la mandat.
2. Mandantul are posibilitatea în orice moment pe parcursul executării contractului să
modifice, după cum apreciază de cuviință, limitele mandatului / împuternicirii oferite
cocontractantului său.
3. Ca regulă, mandatarul nu are posibilitatea de a cesiona contractul către un terț, respectiv
de a subcontracta (sunt două chestii distincte - nu poate nici să cesioneze, nici să
subcontracteze) adică să substituie un terț în executarea obligațiilor asumate față de
mandant.
4. Ca regulă, contractul de mandat încetează odată cu decesul oricăreia dintre părți.
5. În materia contractului de mandat se aplică regulile speciale referitoare la eroarea viciu
de consimțământ, care interesează exclusiv contractele intuitu personae (art. 1207, alin.
2, pct. 3 CC)

2
 Art. 1207. Eroarea

(1) Partea care, la momentul încheierii contractului, se afla într-o eroare esenţială
poate cere anularea acestuia, dacă cealaltă parte ştia sau, după caz, trebuia să ştie că faptul
asupra căruia a purtat eroarea era esenţial pentru încheierea contractului.

(2) Eroarea este esenţială:

1. când poartă asupra naturii sau obiectului contractului;

2. când poartă asupra identităţii obiectului prestaţiei sau asupra unei calităţi a
acestuia ori asupra unei alte împrejurări considerate esenţiale de către părţi în
absenţa căreia contractul nu s-ar fi încheiat;

3. când poartă asupra identităţii persoanei sau asupra unei calităţi a

acesteia în absenţa căreia contractul nu s-ar fi încheiat.

(3) Eroarea de drept este esenţială atunci când priveşte o normă juridică determinantă,
potrivit voinţei părţilor, pentru încheierea contractului.

(4) Eroarea care priveşte simplele motive ale contractului nu este esenţială, cu
excepţia cazului în care prin voinţa părţilor asemenea motive au fost considerate hotărâtoare.

Și acum haideți să luăm totul pe rând și să punctăm câteva chestiuni care ne interesează
vis-a-vis de textele astea. Primul text pe care vi l-am spus este art. 2023.

3
 Art. 2023. Substituirea făcută de mandatar

(1) Mandatarul este ţinut să îndeplinească personal mandatul, cu excepţia cazului în

care mandantul l-a autorizat în mod expres să îşi substituie o altă persoană în executarea în
tot sau în parte a mandatului.

(2) Chiar în absenţa unei autorizări exprese, mandatarul îşi poate substitui un terţ
dacă:

a) împrejurări neprevăzute îl împiedică să aducă la îndeplinire mandatul;

b) îi este imposibil să îl înştiinţeze în prealabil pe mandant asupra acestor

împrejurări;

c) se poate prezuma că mandantul ar fi aprobat substituirea dacă ar fi cunoscut

împrejurările ce o justifică.

(3) În cazurile prevăzute la alin. (2), mandatarul este obligat să îl înştiinţeze de îndată
pe mandant cu privire la substituire.

(4) Dacă substituirea nu a fost autorizată de mandant, mandatarul răspunde pentru

actele persoanei pe care şi-a substituit-o ca şi cum le-ar fi îndeplinit el însuşi.

(5) Dacă substituirea a fost autorizată, mandatarul nu răspunde decât pentru diligenţa
cu care a ales persoana care l-a substituit şi i-a dat instrucţiunile privind executarea
mandatului.

(6) În toate cazurile, mandantul are acţiune directă împotriva persoanei pe care
mandatarul şi-a substituit-o.

4
 ART. 2023, ALIN. (1)

„(1) Mandatarul este ţinut să îndeplinească personal mandatul, cu excepţia cazului în

care mandantul l-a autorizat în mod expres să îşi substituie o altă persoană în executarea în tot
sau în parte a mandatului”

Regula este limpede: mandatul este conferit în considerarea calităților personale ale
mandatarului, prin urmare mandatarul nu are posibilitatea nu doar să cesioneze contractul, dar
nu are nici măcar posibilitatea de a subcontracta. Evident că cesiunea de contract, ca regulă, e
posibilă numai cu acordul părții cedate (asta ați învățat anul trecut), dar mai mult, el nu are voie
să facă nici ceea ce poate să facă în mod normal un debitor contractual. Debitorul contractual (a
se vedea antrepriza) poate să subcontracteze. El rămâne debitor față de creditorul lui contractual,
dar își mai găsește pe altul care se obligă față de el. Mandatarul nu are voie să facă nici măcar
treaba asta, deci nici măcar să subcontracteze și să spună „stai liniștit mandantule că față de tine
în continuare rămân eu debitor, dar mi-am găsit eu pe altul, debitor al meu, care să execute
obligația în locul meu”. Nu are voie să facă asta tocmai datorită caracterului intuitu personae al
contractului.

Uitați-vă la 2023 și observați că pe de altă parte paragrafele 4, 5 vin cu două prevederi în

plus. Deci noi am zis că nu poate nici să cesioneze, nu poate nici să subcontracteze, dar uitați ce
spun 4 și 5.

ART. 2023, ALIN. (4)

„(4) Dacă substituirea nu a fost autorizată de mandant, mandatarul răspunde pentru

actele persoanei pe care şi-a substituit-o ca şi cum le-ar fi îndeplinit el însuşi”.

Întrebarea este simplă: având în vedere caracterul intuitu personae al contractului de

mandat, asta îl împiedică pe mandatar să subcontracteze? Sau nu îl împiedică să subcontracteze,
dar el răspunde față de mandant de fapta subcontractantului? Dacă răspunsul este varianta b
înseamnă că ne-am agitat degeaba. De ce? Deschideți la art. 1519 pe care l-am tot discutat.

5
 Art. 1519. Răspunderea pentru fapta terţilor

Dacă părţile nu convin altfel, debitorul răspunde pentru prejudiciile cauzate din culpa
persoanei de care se foloseşte pentru executarea obligaţiilor contractuale.

Este un text general care spune cam același lucru cu ceea ce spune art. 2023 alin. (4). Și
atunci întrebarea firească ar fi: de ce ne-am mai agitat cu caracterul intuitu personae al
mandatului dacă până la urmă în paragraful 4 ne-am calmat? A început cu alin. (1) care zice că
nu se poate, nu mișcă nimeni nimic și la alin. 4 - dacă totuși s-a întâmplat, facem să fie bine.
Alin. 4, repet, este o reformulare a art. 1519.

Și atunci întrebarea e firească: cum e cu intuitu personae? Aveți textele în față. Ne scapă
ceva?

Coleg: contractul de mandat rămâne cu caracter intuitu personae. Cred că la alineatul 4

de la 2023 e o ipoteză similară cu subantrepriza. Deși formularea seamănă, submandatarul, dacă
ar putea să existe așa ceva, nu are nicio legătură, nici măcar în sensul de acțiune directă față de
mandantul principal. De aia zic, nu este neapărat recunoscut prin alineatul 4...

Profesor: No fiți atenți așa! Ar avea nevoie vreodată în viață mandantul de a invoca 2023
alineatul 4? Adică vă întreb eu altceva. Dacă ne uităm la alineatul 1, contractul de mandat este un
contract cu caracter intuitu personae. Aia înseamnă că ăla nu poate... Bun. Ce înseamnă că el nu
poate? În concret. Păi în concret (atenție vă rog la ce vă spun), avem încă o chestiune, un element
de autenticitate a contractului de mandat - de regulă, la toate contractele spunem că părțile se
obligă una față de alta să facă și să dreagă. Elementul de originalitate la mandat e dat de
faptul că debitorului, adică mandatarului, pentru a-și putea executa obligația trebuie să i se
constituie o putere juridică. Care putere juridică? Păi puterea de a dispune de drepturile
altcuiva - ce-am discutat săptămâna trecută. Am zis că mandatul poate să fie cum? Cu sau fără
reprezentare. Dacă e fără reprezentare, am voie să dispun de un drept de-al tău fără ca tu să devii
parte în contractul pe care îl închei eu; dacă e cu reprezentare, tu de-a dreptul vei deveni parte în
contract deși am consimțit eu. Limpede?

6
 Deci prin contractul de mandat eu, mandatar, îmi asum obligația să fac diverse acte fie
doar pe seama ta, fie pe seama și în numele tău. Dar ca să îmi îndeplinesc această obligație, tu
trebuie să îmi dai mie o putere juridică care să îmi permită să operez eu în patrimoniul tău.
Această putere juridică, ne spune de fapt 2023, nu poate să fie dată de către mandatar la
un submandatar. E intuitu personae, ție ți-am dat-o că am încredere în tine, dar nu accept ca tu
să o poți da mai departe. Mă înțelegeți?

Fiți atenți! Antreprenorul când face subantrepriză, el nu trebuie să dea niciun drept mai
departe la subantreprenor. Pe când submandatarul, ca să poată încheia acte care produc efecte în
patrimoniul mandantului, ar trebui să i se dea mai departe de la mandatar ce? Puterea aia juridică.
Și 2023 ne spune: mandatul este intuitu personae, puterea aia juridică e țeapănă la tine și nu poți
tu să o dai mai departe.

Bun, dacă ne spune asta alineatul 1, înseamnă că orice submandatare faci tu, nu produce
de fapt niciun efect în sensul de a muta puterea de reprezentare la submandatar. Înseamnă că
actele pe care submandatarul le-ar încheia nu pot să producă efecte (să aibă eficacitate)
față de mandant. Și atunci, ducând mai departe raționamentul, înseamnă că niciodată mandantul
nu ar ajunge să fie păgubit prin încheierea acestor acte. El ar spune tot timpul: „actul ăla e
ineficace față de mine, la revedere!” Și atunci nu ar ajunge niciodată să aibă nevoie să invoce ce
articol? 2023 alineatul 4. El ar zice pur și simplu: „actul ăla e ineficace față de mine, deci actul
ăla nu mă poate păgubi într-un fel sau altul ca să trebuiască eu să mă îndrept împotriva ta să îmi
repar pagubele pe care mi le-a cauzat submandatarul tău”.

Și atunci care e ideea cu paragraful 4? Paragraful 4 nu contrazice paragraful 1.

Regula de aur este că mandatul fiind intuitu personae, mandatarul nu poate să dea la
un submandatar puterea de a încheia acte juridice pe seama altcuiva.

Excepția: uitați-vă la paragraful 2 de la 2023, că e o chestie importantă.

7
 ART. 2023, ALIN. (2)

„(2) Chiar în absența unei autorizări exprese, mandatarul își poate substitui un terț
dacă: a) împrejurări neprevăzute îl împiedică să aducă la îndeplinire mandatul, b) îi este
imposibil să îl înștiințeze în prealabil pe mandant asupra acestor îmrepjurărit, c) se poate
prezuma că mandantul ar fi aprobat substituirea dacă ar fi cunoscut împrejurările ce o
justifică”.

Atenție! Cele trei cerințe care apar acolo sunt cumulative. Trebuie îndeplinite toate
deodată. Dacă se îndeplinesc toate deodată, în mod excepțional, mandatarul are
posibilitatea să mute puterea de încheia actul și de a reprezenta de la el la un submandatar.
Dar numai în situația aia. Oricum observați că are și obligația ca imediat ce situația excepțională
dispare, să îl notifice în cel mai scurt timp posibil pe mandant.

Se vor putea întâmpla două situații:

- Situația 1. Mandantul să zică --> bă băiatule, nu sunt întrunite cerințele de la

paragraful 2, adică fie nu a existat urgența aia, fie nu a existat aparența că eu aș fi clar
de acord pentru ca tu să substitui; oricare din condițiile ălea dacă nu au existat,
substituirea ta nu se încadrează pe paragraful 2, prin urmare nu produce efecte față de
mine, prin urmare actul încheiat de terț este față de mine ineficace. Prin urmare nu
am nevoie să invoc alineatul 4.
- Situația 2. Dacă în schimb sunt întrunite toate cele trei cerințe cumulative de la
paragraful 2, substituirea, în mod cu totul excepțional, se poate produce chiar fără
acordul mandantului, și atunci se ajunge la situația în care mandantul va fi ținut de
un act juridic încheiat de submandatar. În momentul ăla și numai în momentul ăla
devine aplicabil alineatul 4. Consecința care e? Păi consecința este că eu voi avea
posibilitatea să mă îndrept și împotriva ta, mandatar, pentru eventualele pagube care
mi-au fost generate pentru că ăla nu a negociat, nu a încheiat corespunzător
contractul, așa cum am stabilit eu prin mandatul pe care ți l-am oferit ție.

8
 Colegă: ne puteți da exemplu de un caz în care se poate prezuma că mandantul ar fi fost
de acord?

Profesor: Da, situația în care, să zicem, îți dau mandat să cumperi un anumit autoturism
pentru mine. E vorba de autoturismul cutare, pe care l-o pus ăla pe mobile.de și tu să te duci în
Germania să îl cumperi. De fapt nu zic de tine. Tu îmi dai mandat mie, că după trebuie să își rupă
mandatarul piciorul 😊. Tu mi-ai dat mandat, eu mi-am rupt piciorul, nu m-am putut deplasa. Să
zicem (ca să fie și o chestie de urgență) că ăla așteaptă până mâine la ora 12, că mai are 3 oferte.
Mașina e în Hamburg, la ora 11:30 eu alunec pe o scară de metrou în periferia Hamburgului și
îmi rup piciorul. Nu mai pot să te anunț pe tine (mandant), dar având în vedere că prețul este
cunoscut, nu se negociază, autoturismul este cunoscut, ăla îi, nu altul, pentru ăla mi s-a dat
mandat, eu pot să presupun că nu există nicio miză pentru tine ca neapărat eu însumi să exprim
consimțământul. Și atunci, în condițiile acelea, submandatez un terț care să se ducă să încheie
contractul în locul meu. Aia ar fi ideea.

Iar dacă tu cu toate astea vii și spui, „ei, îmi pare rău, eu pe tine te-am mandatat”, adică
dacă tu invoci abuziv caracterul intuitu personae al contractului de mandat, atunci eu voi putea
invoca prevederile de la 2023 alineatul 2. De ce s-ar putea întâmpla treaba asta? S-ar putea
întâmpla pentru că tu, să zicem, refuzi să mă plătești și spui „nu ai executat mandatul” și eu spun
„îmi pare rău, dar l-am executat prin intermediul unui terț în condițiile alea”.

Se poate întâmpla și altceva. Tu să vii să spui „nu vreau să plătesc prețul vânzătorului din
Germania că ăla care a încheiat contractul cu el nu mă reprezenta pe mine. Refuz să plătesc și
prețul ăluia și refuz să te plătesc și pe tine pentru executarea mandatului și să îți plătesc
cheltuielile pe care le-ai făcut cu aducerea mașinii din Germania în România”. Și atunci eu invoc
art. 2023 și îi arăt că

- tu ești ținut de contractul de vânzare pe care l-a încheiat submandatarul în numele și

pe seama ta;
- mandatul tău s-a executat corespunzător față de tine.

9
 Coleg: de ce ar accepta cocontractantul mandatului să negocieze cu un submandatar care
nu figurează în contractul de mandat? Cum poate să verifice acel cocontractant dacă sunt
îndeplinite condițiile de la 2023?

Prof.: nu poate să verifice, poate să îl creadă pe cuvânt. Dar el poate să refuze să încheie
contractul de vânzare. Mai ales într-o situație din asta cum v-am dat eu, cu Germania... ăla o să-ți
dea viteză. Pe el nu îl interesează de caracterul intuitu personae al vânzării, pe el îl interesează ca
cel care consimte să aibă calitate de reprezentant al celui către care se presupune că se face
vânzarea. Să nu se trezească că vine presupusul cumpărător și îi spune „eu nu sunt parte în acest
contract și nu pot fi ținut de contract pentru că cel care a consimțit efectiv la contract nu avea din
partea mea mandat cu sau fără reprezentare”.

Acum să vă spun, de regulă, un text de genul ăsta va fi foarte ușor aplicabil în cazul unui
contract de mandat fără reprezentare. Tu mi-ai dat mandat să închei eu în nume propriu, dar pe
seama ta. Eu nu pot, îi dau la altul mai departe, se duce ăla și încheie, la revedere, pa! Terțul
oricum nu știe, nu are habar, nu e curios.

Paragraful 4, repet, intră în discuție numai în situația excepțională în care e

aplicabil paragraful 2. Vă rog frumos să vă uitați și la paragraful 5 de la 2023.

ART. 2023, ALIN. (5)

„(5) Dacă substituirea a fost autorizată, mandatarul nu răspunde decât pentru diligența
cu care a ales persoana care l-a substituit și i-a dat instrucțiunile privind executarea
mandatului”.

În cazul de la alin. (4) aveam propriu-zis o garanție contractuală. Orice răspundere

pentru fapta altuia este o garanție, fiindcă fapta altuia din pct de vedere al celui care răspunde
este un eveniment fortuit pe care nu poate să îl controleze. Și el cu toate astea trebuie să te
despăgubească pe tine. Deci la paragraful 4 avem o garanție contractuală pentru fapta altuia.

La paragraful 5 nu mai avem o garanție propriu-zisă, ci avem o răspundere de faptă

proprie. Adică în măsura în care tu m-ai autorizat să submandatez, eu nu mai sunt ținut să te

10
garantez pentru prostiile pe care le face submandatarul în negocierea și încheierea contractului în
numele și pe seama ta. Dar voi răspunde pentru fapta proprie față de tine. Care e fapta mea
proprie? Modul în care l-am ales pe ăla și modul în care i-am explicat, i-am transmis lui prin
contractul de submandatare ce are de făcut, în ce condiții să negocieze, cum să încheie
contractul.

Deci vă rog să observați că sunt importante alin. (4) și (5).

Alin. (4) – caracter obiectiv, adică independent de culpă, de aia am spus că e garanție (ca
la garanția de vicii ascunse și de evicțiune – nu ne interesează că tu ai fost impecabil, nu suntem
curioși. Tu garantezi pentru prostiile lu’ ăla. Punct. La fel ca la răspunderea comitentului pentru
fapta prepusului).

Alin. (5) – revenim la o răspundere contractuală pentru faptă proprie.

Dacă tot am discutat 2023, vă rog să observați și ultimul alineat:

ART. 2023, ALIN. (6)

„(6) În toate cazurile, mandantul are acțiune directă împotriva persoanei pe care
mandatarul și-a substituit-o.”

Asta înseamnă că mandantul are 2 modalități de acțiune în paralel:

- una împotriva mandatarului pe paragrafele 4 sau 5

- în paralel, o acțiune directă împotriva submandatarului

Evident că nu va putea să obțină o dublă reparație. Să zicem că mi se cauzează un

prejudiciu prin modul defectuos prin care submandatarul negociază contractul. El trebuie să
execute contractul în felul ăla fiindcă e ținut de acel contract. Din executarea contractului, fiindcă
a fost negociat defectuos, el va suferi un prejudiciu. Consecința e că poate să ceară pe paragraful
4 repararea acestui prejudiciu de la mandatarul direct și pe paragraful 6 de la submandatar. Dar
evident că nu va putea să obțină o dublă reparație.

11
 Spuneți-mi vă rog frumos, contractul de locațiune este sau nu este intuitu personae?

Vă zic eu – contractul de locațiune are și el un caracter intuitu personae, dar nici pe

departe atât de pronunțat ca în cazul contractului de mandat. Dar deschideți Codul civil la 1805
și la 1811.

Art. 1805. Dreptul de a subcontracta şi de a ceda contractul

Locatarul poate să încheie o sublocaţiune, totală sau parţială, ori chiar să cedeze
locaţiunea, în tot sau în parte, unei alte persoane, dacă această facultate nu i-a fost interzisă în
mod expres. Cu toate acestea, dacă bunul este mobil, sublocaţiunea ori cesiunea nu este
permisă decât cu acordul scris al locatorului.

Art. 1811. Opozabilitatea contractului de locaţiune faţă de dobânditor

Dacă bunul dat în locaţiune este înstrăinat, dreptul locatarului este opozabil
dobânditorului, după cum urmează:

a) în cazul imobilelor înscrise în cartea funciară, dacă locaţiunea a fost notată

în cartea funciară;

b) în cazul imobilelor neînscrise în cartea funciară, dacă data certă a locaţiunii

este anterioară datei certe a înstrăinării;

c) în cazul mobilelor supuse unor formalităţi de publicitate, dacă locatarul a

îndeplinit aceste formalităţi;

d) în cazul celorlalte bunuri mobile, dacă la data înstrăinării bunul se afla în

folosinţa locatarului.

12
 Întrebare legată de 1805: care e regula în materie de locațiune? Se poate ea cesiona de
către chiriaș sau nu?

Coleg: da

Prof.: bun. Deci în mod evident, dacă ne uităm la 1805 în paralel cu 2023, e limpede că
sunt 2 texte diametral opuse. Acum următoarea întrebare: care dintre cele 2 texte derogă de la
dreptul comun? Art. 2023 spune: contractul de mandat nu poate fi cesionat; 1805 spune:
contractul de locațiune poate fi cesionat de către chiriaș. Care dintre cele 2 texte derogă de la
dreptul comun?

Colegă: ambele

Prof.: de ce ambele?

Colegă: în cazul locațiunii nu se mai cere condiția acordului părții cedate și în cazul
mandatului nu se poate deloc, dar regula permite...

Prof.: dreptul comun care e? 1315 și următoarele. Dreptul comun spune că orice contract
poate să fie cesionat însă, pentru ca cesiunea să producă efecte și față de cocontractant și să
realizeze modificarea contractului prin faptul că iese o parte și intră alta în locul ei , are nevoie
această cesiune de acordul părții cedate. Dacă ne uităm la 2023, acesta de principiu nu prea
derogă de la dreptul comun. Ce spune 2023? Mandatarul nu poate nici cesiona, nici
subcontracta. Partea derogatorie nu ține de cesiune, ține de subcontractare.

Deci dreptul comun e în felul următor: dacă am un contract, debitorul din acel contract nu
are voie să iasă din contract să bage pe altul în locul lui fără să obțină acordul cocontractantului.
În schimb dreptul comun îi permite debitorului să subcontracteze. Dacă ne uităm la mandat, fiind
vorba de o obligație intuitu personae, prima bucată ,,n-are voie să iasă din contract să bage pe
altul în locul lui fără acordul mandantului” - păi așa-i și dreptul comun, niciodată n-ai voie să
faci chestia asta chiar dacă obligația nu este intuitu personae. Unde vine suplimentul dat de
caracterul intuitu personae? Că n-ai voie nici măcar să subcontractezi.

13
 Dacă ne uităm în schimb la locațiune la 1805, acolo avem o derogare de la dreptul
comun, în sensul în care chiriașul, numai el, are posibilitatea să cesioneze contractul fără a avea
nevoie de acordul locatorului. Evident că el are posibilitatea și să subcontracteze.

Uitați-vă la 1811 și să îmi spuneți cine este beneficiarul acestui text de lege?

Colegi: locatarul.

Prof.: locatarul, atât. Bun.

Colegă: dobânditorul

Prof.: deci dobânditorul trebuie să îl țină pe chiriaș acasă? E de-a dreptul într-o situație de
evicțiune că își vede restrâns exercițiul dreptului.

Altă colegă: dobânditorul nu poate invoca garanția de evicțiune

Prof.: Dobânditorul poate să invoce garanția de evicțiune, cum să nu? Numai că e mai
complicat. În materie imobiliară, locațiunea, pentru ca să fie ținut dobânditorul de ea, trebuie să
fi fost notată în CF și atunci, de principiu, el nu poate să spună că nu a cunoscut restrângerea
exercițiului dreptului și atunci nu avem evicțiune pentru că el nu s-a putut aștepta să primească
mai mult prin contract și de fapt a primit mai puțin.

Deci, care e beneficiarul textului?

Vă întreb altceva. În cazul promisiunilor de vânzare, ce face Codul civil român pentru ca
să fie mai puternică promisiunea? Ce a inventat Codul civil român? Clauza de inalienabilitate.
De ce? Ce se întâmplă prin înstrăinarea bunului? Care e consecința juridică? Mă pun în
imposibilitate de a-mi executa obligația. Ți-am făcut o promisiune, ți-am promis ție că îți vând
un bun, dupaia îl vând la altul. Prin vânzare mă pun în imposibilitate de a executa obligația de
încheiere a contractului translativ cu tine, fiindcă nu mai sunt proprietar. Și atunci a inventat
legiuitorul român asta cu inalienabilitățile.

Nici nu ați clipit la locațiune, unde ce face proprietarul locator în momentul în care
înstrăinează bunul? Se pune fix în imposibilitate de a-și executa obligația față de chiriaș. Deci

14
1811 este un beneficiu recunoscut locatorului pentru că îi dă posibilitatea locatorului să-și
încalce obligația prin faptul că el se aduce în imposibilitate de a asigura folosința bunului.
Și după ce îi recunoaște această posibilitate, spune că subdobânditorul va fi ținut să asigure el pe
mai departe folosința. E ca și când în materie de promisiuni am avea textul care ar spune
,,debitorul promisiunii de vânzare poate să înstrăineze bunul urmând ca cumpărătorul,
dobânditorul bunului, să dobândească și obligația din promisiune”. Deci 1811 în mod esențial e
un beneficiu al locatorului, nicidecum al locatarului. Locatarul e protejat colateral, facem o
românească, împăcăm pe toată lumea.

Revenim la poveștile noastre. Avem mai multe texte. 2023 era primul. Vă rog frumos să
vă uitați la 2031, 2034, 2035.

SECŢIUNEA a 2-a. Mandatul cu reprezentare

Art. 2031. Condiţiile revocării

(1) Mandantul poate oricând revoca mandatul, expres sau tacit, indiferent de forma în
care contractul de mandat a fost încheiat şi chiar dacă a fost declarat irevocabil.

(2) Împuternicirea dată unui nou mandatar pentru aceeaşi afacere revocă mandatul
iniţial.

(3) Mandatul dat în condiţiile prevăzute la Art. 2028 nu poate fi revocat decât cu
acordul tuturor mandanţilor.

15
 Art. 2034. Renunţarea mandatarului

(1) Mandatarul poate renunţa oricând la mandat, notificând mandantului renunţarea

sa.

(2) Dacă mandatul este cu titlu oneros, mandatarul poate pretinde remuneraţia pentru
actele pe care le-a încheiat pe seama mandantului până la data renunţării.

(3) Mandatarul este obligat să îl despăgubească pe mandant pentru prejudiciile

suferite prin efectul renunţării, cu excepţia cazului când continuarea executării mandatului i-
ar fi cauzat mandatarului însuşi o pagubă însemnată, care nu putea fi prevăzută la data
acceptării mandatului.

Art. 2035. Moartea, incapacitatea sau falimentul uneia dintre părţi

(1) În caz de deces, incapacitate sau faliment al uneia dintre părţi, moştenitorii ori
reprezentanţii acesteia au obligaţia de a informa de îndată cealaltă parte.

(2) În cazul prevăzut la alin. (1), mandatarul sau moştenitorii ori reprezentanţii săi
sunt obligaţi să continue executarea mandatului dacă întârzierea acesteia riscă să pună în
pericol interesele mandantului ori ale moştenitorilor săi.

În mod cu totul atipic față de regulile de la forța obligatorie a contractului pe care le știți,
în materie de mandat mandantul are posibilitatea, fără a se justifica în vreun fel, să revoce
mandatul în orice moment. Mai mult, are și posibilitatea de a modifica mandatul în orice
moment. Nu se aplică regula aceea cum că cine poate mai mult poate și mai puțin aici. E o
prostie să aplicăm regula aia aici. De ce? Dacă avem un contract de vânzare în care se stipulează
o clauză de denunțare unilaterală aia înseamnă că beneficiarul denunțării are și posibilitatea să

16
modifice contractul? Evident că nu. Modificarea contractului nu este mai puțin decât desființarea
lui, e mai mult decât desființarea lui. Deci vă rog frumos să rețineți chestiunea asta, că este iarăși
o chestiune de specific în materie de mandat -> Mandantul are posibilitatea nu doar să
desființeze contractul în orice moment, dar suplimentar are și posibilitatea să modifice conținutul
mandatului.

Posibilitatea de a modifica conținutul mandatului se referă strict la puterea juridică

conferită mandatarului, dar nu se aplică și la restul prevederilor contractuale. Adică dacă noi am
făcut un mandat oneros, nu pot să intervin în mandat și să modific onorariul pe care îl datorez
mandatarului.

Uitați-vă acum la art. 2032 paragraful 2

Art. 2032. Efectele revocării

(1) Mandantul care revocă mandatul rămâne ţinut să îşi execute obligaţiile faţă de
mandatar. El este, de asemenea, obligat să repare prejudiciile suferite de mandatar din cauza
revocării nejustificate ori intempestive.

(2) Atunci când părţile au declarat mandatul irevocabil, revocarea se consideră a

fi nejustificată dacă nu este determinată de culpa mandatarului sau de un caz fortuit ori
de forţă majoră.

Bun, care e consecința alin. (2)? Să zicem că în contractul de mandat părțile au stabilit că
mandantul nu are posibilitatea să revoce mandatul.

Coleg: dacă îl revocă în mod nejustificat va putea cere o despăgubire pentru eventualele
prejudicii

Prof.: dacă părțile au stabilit în contract și scrie negru pe alb în contractul de mandat:
„prin derogare de la prevederile din Codul civil de la dreptul comun al mandatului, prezentul

17
mandat conferit pe o perioadă de 6 luni, nu poate să fie revocat de către mandant”. În situația
asta, vine o revocare. Imaginați-vă ca voi sunteți notari, se prezintă la voi mandatarul cu procura
în care se menționează în mod expres că mandatul este dat în mod irevocabil pe o perioadă de 6
luni pentru încheierea unui contract de vânzare a unui imobil și totodată s-a înregistrat în
Registrul Notarial Național, tot în formă autentică, o revocare a acelui mandat. Vine la voi
mandatarul (titularul de mandat) să încheie contractul pentru care primise mandatul respectiv. Ce
faceți? Încheiați contractul sau nu încheiați contractul?

Colegă: mandatul e revocat deci nu închei contractul

Prof.: și ce facem cu prevederea din mandat care spunea că mandatul este irevocabil?

Colegă: mandantul are dreptul să revoce, și atunci actul lui unilateral produce efecte de
revocare.

Prof.: bun și clauza aia? Aveți textul în față, e în limba română, nu e complicat. Art. 2032
alin. (2) în esența lui spune: chiar dacă părțile au inserat o clauză potrivit căreia mandatul
este irevocabil, el își păstrează în continuare caracterul revocabil. Cu următoarea precizare:
revocarea va opera și în acel caz, deci ea va duce la desființarea mandatului, însă în măsura în
care nu e determinată de culpa mandatarului sau de caz fortuit ori de forță majoră, ea îi va da
posibilitatea mandatarului să pretindă despăgubiri.

Deci propriu-zis care este efectul unei clauze prin care părțile spun că mandatul este
irevocabil? Hai să începem prin ce efect nu are – nu înlătură caracterul irevocabil al mandatului.
Dar care e efectul ? Efectul este că mandantul preia riscurile legate de revocare atunci când
revocarea nu intervine pentru culpa mandatarului, caz fortuit sau forță majoră. El va
trebui să îl despăgubească pe mandatar pentru toate prejudiciile care i-ar putea fi cauzate. De
exemplu: sume pe care ăla le-a cheltuit pentru a pune în executare contractul de mandat.

Coleg: totuși la 2032 alin. (1) se spune că mandantul care revocă mandatul rămâne ținut
față de obligațiile față de mandatar. Asta ar însemna că în cazul în care mandantul revocă, să
zicem chiar fiind irevocabil declarat mandatul, totuși el ar rămâne, dacă mandatul este oneros, să
plătească ....?

18
 Prof.: uitați-vă la ce zice colegul vostru, la alin. (1). Se ridică întrebarea ce înseamnă că el
„rămâne ținut de obligațiile asumate față de mandatar”? Vă dau un exemplu foarte simplu și
foarte uzual: Vine un client la avocat și îi dă mandat să îl reprezinte într-o cauză în instanță. Se
încheie contractul, se stabilește un onorariul care eventual se și achită. Ulterior acestui moment
revocă ăla mandatul. Onorariul care s-a achitat către avocat...sănătate, voie bună. Singura ipoteză
în care ar putea să intre în discuție o posibilitate de restituire sau de încetare a anumitor obligații,
ar fi dacă am discuta despre prestații distincte pe contracte distincte asumate de către mandatar.
Și atunci numai prima dintre ele era în derulare, celelalte nu erau. Se revocă contractul, nu se mai
plătește pentru contractele pe care ar fi urmat să le încheie în viitor sau pentru acțiunile pe care ar
fi urmat să le introducă în viitor.

Coleg: dar să presupunem că mandatarul n-a făcut mare lucru, n-a început să execute
efectiv contractul. Nu ar rămâne fără cauză obligația mandantului?

Prof: avem următoarea ipoteză: ți-am dat un mandat oneros ca să îmi cumperi mașina din
Germania. După momentul la care ți-am dat mandatul, să zicem că tu trebuia să te duci peste o
săptămână, încă nici nu ai pornit, trec 24 de ore și îmi rup piciorul în 3 locuri. Prin urmare îmi
dau seama că am nevoie de o operație foarte complexă care se va face la o clinică privată din
străinătate. Prin urmare banii de mașină va trebui să îi plătesc pentru operația foarte complexă.
Ce se întâmplă în situația asta dacă eu revoc după 24 de ore mandatul și tu vii și îmi spui „nasol,
dar te rog frumos să îmi plătești cei 500 euro pe care mi datorai tu cu titlu de preț al mandatului
fiindcă mandatul este cu titlu oneros”? În situația asta ce se întâmplă, având în vedere prevederile
articolului 2032 paragraful 1 care ne zice că „mandantul care revocă rămâne ținut să își
execute obligațiile față de mandatar”?

Colegă: păi e o posibilitate, poate să aleagă dacă vrea să execute în continuare sau nu. Nu
e o obligație.

Prof: adevărat. Dar întrebarea este ...eu am revocat. În situația în care eu am revocat este
evident că eu nu voi mai beneficia de prestația pe care o asumaseși tu mandatar față de mine. Ce
se întâmplă în cazul ăla? Mai trebuie totuși să îți plătesc în continuare prețul mandatului? Aia era
întrebarea.

Colegă: păi contractul a fost deja încheiat...

19
 Prof: să o luăm altfel. Dacă avem un contract de vânzare și una din părți (vânzătorul sau
cumpărătorul) are un drept de denunțare unilaterală a contractului care se poate exercita, prin
derogare de la 1276, și după executarea contractului? Deci s-a încheiat azi contractul și s-a și
executat, adică s-a predat bunul, s-a plătit prețul și am un drept de denunțare unilaterală a
contractului, eu cumpărător, în termen de 15 zile de la încheierea lui. După 10 zile îmi exercit
acest drept de denunțare unilaterală. Restitui bunul. Pot să pretind restituirea prețului?

Răspunsul este categoric DA. Contractul de vânzare prin manifestarea mea unilaterală de
voință se desființează cu efect retroactiv. Prin urmare prestațiile care au fost făcute în executarea
lui devin toate plăți nedatorate, prin urmare se pune în discuție restituirea prestațiilor, la fel ca
și când ar fi fost rezoluționat, caduc, anulat contractul de vânzare.

Și acum revenim la întrebarea noastră în materie de mandat: ce se întâmplă având în

vedere prevederile de la 2032? Se mai poate pune problema de repunere a părților în situația
anterioară sau nu?

Coleg: având în vedere că nu a fost un contract aleatoriu ca să spui că părțile au avut un

risc sau ceva de genul, ar trebui să fie recunoscută posibilitatea de a restitui din cauza lipsei
cauzei.

Prof: Acuma textul ăsta sigur că el trebuie înțeles în context. Răspunsul este că nu se
vor restitui sumele plătite cu titlu de preț al mandatului, ele se vor păstra.

Întrebarea colegului vostru este justificată. Devansăm discuția, eu voiam să povestesc la

obligațiile părților, dar dacă a întrebat este firesc să clarificăm. Care este explicația? Explicația
este una foarte simplă. Gândiți-vă așa. Care e regula?

1. dacă avem un contract, el are forță obligatorie, niciuna dintre părți nu poate să îl
desființeze unilateral.
2. dacă avem mandat greutatea cade foarte mult în direcția mandantului. El are tot felul de
puteri exorbitante să revoce/să modifice. De ce? Pentru că el e ăla care din încrederea
maximă pe care a avut-o în altcineva, i-a dat ăluia mandat. Și dacă încrederea dispare
trebuie să îi dai posibilitatea să intervină în contract.

20
 Deci i se dau oricum niște drepuri uriașe uneia dintre părți. Contractul este mult
dezechilibrat. În măsura în care contractul de mandat este un contract cu titlu oneros, lucrurile se
schimbă ușor. De ce ? V-am atras atenția că la origine, istoric vorbind, contractul de mandat era
un contract cu titlu gratuit - el era încheiat exclusiv în interesul mandantului. Celălalt îi făcea un
act dezinteresat.

În măsura în care mandatul este încheiat cu titlu oneros ambele părți au interese în
executarea contractului. Sigur că în continuare mandantul trebuie să fie protejat, el trebuie să
poată tot timplul să revoce, dar de data asta revocarea lui nu va mai fi una gratuită, ci va fi
una oneroasă. Tehnic vorbind, ceea ce se întâmplă aici este că el își păstrează dreptul de
revocare, dar revocarea are un preț! La fel ca o denunțare la un contract de vânzare clasic, când
denunțarea poate să fie cu titlu gratuit sau poate să fie cu titlu oneros. Și aduceți-vă aminte de
1276 că dacă denunțarea este însoțită de un preț al denunțării, atunci ea nu produce efecte câtă
vreme prețul nu a fost achitat.

În cazul mandatului nostru revocarea produce efecte pentru că nu poți să îl lași pe ăla să
zburde vesel dacă tu nu mai ai încredere în el, dar produce efecte în ideea de a-i retrage lui
puterea de reprezentare.

Coleg: dar nu e un pic exagerat? De exemplu să zicem că e un contract de asistență

juridică și să spunem să părțile au convenit o sumă pentru întreaga cauză, pentru apel etc. Poate
au preconizat că va dura 5 ani. Și tu peste 24 ore închei o tranzacție. E absolut haotic să spui că
plătești toată suma.

Prof.: asta e o ipoteză. Să vă fie foarte limpede. Contractele de asistență în instanță pe

care le încheie cineva cu avocații, de regulă specifică în mod cât se poate de explicit că onorariul
nu se restituie. Să ne înțelegem, prevederea de la 2032 este o normă supletivă. Părțile au
posibilitatea să stabilească contractual că în măsura în care mandantul alege să revoce, se va
restitui în tot sau în parte, în funcție de ce stabilesc ei, onorariul achitat. Se poate face lucrul ăsta,
textul e susceptibil de derogare. Dar dacă părțile nu prevăd, sănătate, voie bună! El e ținut să
suporte costurile alea pentru că, repet, apropo de cauză, dreptul de revocare a contractului e
un drept oneros în cazul în care contractul de mandat e în interesul ambelor părți. Și ăia
trebuie să suporte costurile cu titlu de preț al revocării.

21
 Părțile însă au varianta pe care am spus-o la început: să facă o defalcare –> „noi aici
avem un contract defalcat. Mă reprezinți în procesul 1 => onorariul 1; mă reprezinți în procesul 2
=> onorariul 2 ș.a.m.d.”. Dacă intervine revocarea mandatului înainte de a începe reprezentarea
în toate procesele, atunci părțile pot să stabilească că prestațiile pe părțile de mandat care nu au
fost puse încă în executare se restituie integral. Dacă părțile nu stabilesc lucrul ăsta, sănătate,
voie bună!

De aia, dacă încheiați un contract de mandat oneros aveți grijă pe ce poziție vă găsiți și nu
uitați prevederile de la 2032.

Colegă: îmi spuneți vă rog ce se întâmplă cu locațiunea încheiată prin înscris sub
semnătură privată dacă nu se înscrie în registrul fiscal?

Prof.: nu înțeleg, ce te interesează? Titlul executoriu?

Colegă: mai există titlu executoriu dacă nu este înscris...?

Prof.: deschideți la locațiune 1798

Art. 1798. Caracterul executoriu

Contractele de locaţiune încheiate prin înscris sub semnătură privată care au fost
înregistrate la organele fiscale, precum şi cele încheiate în formă autentică constituie titluri
executorii pentru plata chiriei la termenele şi în modalităţile stabilite în contract sau, în lipsa
acestora, prin lege.

Răspunsul este că nu e titlu executoriu. Întrebarea firească e: de ce? Care e rațiunea cu

organele fiscale? Ce să caute organele fiscale în Codul civil? Chestia cu organele fiscale în
Codul civil este să îi încurajeze pe ăia să declare la fisc contractele de locațiune. În general
poporul român nu le declară ca să nu plătească impozit. Și atunci textul ăsta cumva îl tentează pe

22
locator să se gândească de 2 ori. Am făcut eu înscris sub semnătură privată, pot să-l țin la secret,
dar în măsura în care ăsta nu plătește eu trebuie să îl dau în judecată. Când îl dau în judecată va
apărea faptul că eu nu am declarat și nu am plătit la fisc. Apoi trebuie să obțin o hot
judecătorească și pe aia să o pun în executare. Pe când dacă declar, plătesc impozit, e adevărat,
dar pe de altă parte am titlu executoriu și am posibiltatea să îl pun în executare silită fără a mai
merge în instanță.

În mod normal și firesc să știți că textele astea cu formă autentică și cu declaratul la fisc
nu ar trebui să fie limitative. Veți vedea că vom avea în materie de împrumut un alt text, care
spune că este titlu executoriu contractul care e sub semnătura privată, dar are dată certă. Dată
certă poate să dobândească contractul în orice modalitate care confirmă independent de voința
părților momentul la care contractul a fost încheiat. Și atunci te-ai putea gândi că un mod de a
dobândi dată certă e declararea la fisc, că sunt registre publice în care se menționează contractul.
E clar că cel târziu în ziua aia contractul fusese încheiat. Bun. Am rezolvat-o. Dar atunci de ce se
oprește textul aici și nu spune alte modalități prin care să dobândească dată certă? Așa cum se
întâmplă la contractul de împrumut.

În primul rând: de ce anume să aibă dată certă? Ca să nu fraudezi terții. Ce faci tu? În
momentul în care vine un terț care are pretenții împotriva ta, începe executări silite, mai știu eu
ce, te întâlnești cu un vecin prieten bun, faceți un înscris sub semnătură privată în care am
încheiat locațiunea acum 50 ani, nu am plătit chiriile 50 ani, trebuie să sune că ăla e titlu
executoriu și hopa intervine executarea silită și vecinul. Și de unde creditorul tău se calcula că
trebuie să recupereze de la tine 10 lei și tu ai pasive de 12 lei și o să și-i recupere, acum vine în
concurs cu încă unul la care îi datorezi, a naibii, 50 lei. Și atunci ei vin în concurs și primește
fiecare proporțional. Sunt creanțe de 60 lei pe un pasiv de 12 lei. De unde el era cu o creanță de
10 lei pe un pasiv de 12 lei și își acoperea creanța. Acum ce se va întâmpla? Vecinul tău va lua
majoritatea la executare silită, îți dă ție înapoi și creditorul sănătate, voie bună! Pentru a se evita
situații de genul ăsta se cere ca aceste titluri executorii atipice să aibă dată certă să nu poată fi
fraudați terții prin postconstituirea antedatării.

Însă în materie de locațiune nu se permite o libertate totală cu privire la data certă - „orice
mod de dobândire...”. Nu. Numai forma autentică sau declaratul la finanțe. De ce? Pentru a-l
încuraja pe proprietarul bunului să declare contractul și să plătească impozitul.

23
 Ce întrebări mai aveți?

Colegă: „chiriașul se obligă să recunoască sau să plătească cu titlu de reparații locative

sumele stabilite pe baza estimărilor făcute exclusiv de locatar”. Aici este inclusă și garanția pe
care ți-o cere când închei locațiunea?

Prof.: una e garanția și alta e ... V-am mai spus și parcă am avut o speță cu conturi escrow
la antrepriză. Contul escrow funcționează în felul următor: spre exemplu ai un contract de
antrepriză pe care tu trebuie să faci o lucrare – un bloc. Tu vei datora tot felul de garanții pe nu
știu câți ani și unele pentru toată durata existenței clădirii. Se face recepția la finalizarea
lucrărilor, se face recepția cu primăria, se face recepția după expirarea termenului nu știu care...
Să zicem că ai un termen contractual de 10 ani care curge de la momentul de la care ai finalizat
lucrarea în care tu îl garantezi pe ăla pentru tencuieli, cablaje electrice, țevi etc. Îi dai o garanție
că ălea 10 vor fi impecabile.

- El poate să zică că te crede pe cuvânt, că dacă în intervalul ăsta de 10 ani o să pice

lumina, o să se spargă țevi și nu știu ce, tu vei interveni să le repari.
- Sau are altă posibilitate – să spună „fi atent, pe mine mă interesează ca eu să am o
garanție”. Cum adică o garanție? „Adică tu să depui o sumă de bani într-un cont la
bancă, sumă de bani care e la dispoziția mea. În măsura în care în ăștia 10 ani
plesnește țeava, se strică cablajul etc. eu te notific. Tu ai 5 zile să intervii să repari.
Dacă în 5 zile nu intervii și nu repari, voi face eu această lucrare pe cheltuiala ta”. Dar
nu va trebui să avansez eu banii și dupaia să mă întorc împotriva ta, ci mă duc și dau
ordin băncii să facă plata către constructorul care vine și face reparația. Banca e ținută
de contractul de cont escrow ca în momentul în care vine beneficiarul și spune „a
apărut problema x, plătește suma cutare” banca trebuie să facă plata. Ea nu poate să
verifice, să povești. Nu. Ea știe că antreprenorul a depus suma de bani și că
beneficiarul este X. Dacă X se prezintă în intervalul ăla de timp și spune „am nevoie
de suma asta pentru reparații”, banca îi face plata.

Același raționament, dar pe o chestie mult mai primitivă se întâmplă și la un contract de

locațiune, când tu îi dai o sumă de bani ăluia, sumă de bani care de fapt e a ta, dar pe care el o
păstrează și la încetarea contractului de locațiune ar avea obligația să ți-o restituie. Dar dacă el

24
constată deteriorări, deteriorările ălea atrag nașterea unei obligații a ta să reapari. Bun. Se va face
o compensare. El îți va da mai puțin reținând valoarea în bani a obligației tale. Deci tehnic
vorbind mecanismul ăsta presupune 2 lucruri:

- Compensare convențională
- Un soi de novare pentru că tu în mod normal aveai obligația de a aduce bunul în
situația inițială, deci e o chestie în natură. Dar părțile stabilesc că ăla are posibilitatea
să nu îți mai ceară în natură, ci să îți noveze și să îți ceară suma de bani în echivalent.
El are obligația de restituire a garanției, tu ai obligația de a-i da suma de bani
echivalentă a reparațiilor, el compensează convențional și îți dă ție mai puțin.

Dar asta nu are nicio legătură cu povestea cealaltă, asta este o garanție pentru obligațiile
care intră în sarcina chiriașului.

Ora 2

Vreau să reținem niște texte ca o concluzie a chestiilor de până acum. Ia notați elementele
esențiale. Ne interesează: capacitate, consimțământ, obiect, cauză, formă.

1. CAPACITATE

Începem la capacitate: ca regulă, conform articolului 1298 C. Civ, atât mandantul cât și
mandatarul trebuie să dispună de capacitatea necesară încheierii contractului pentru care a
fost oferit mandatul.

Întrebare: ce se întâmplă dacă se oferă mandat pentru un act de dispoziție, iar la

momentul la care se încheie contractul de mandat ambele părți (mandantul + mandatarul) au
capacitate deplină de exercițiu și în intervalul dintre momentul încheierii contractului de
mandat și momentul încheierii contractului de vânzare, de ce-o fi el, act de dipoziție,

25
mandantul își pierde capacitatea de exercițiu? În situația asta se mai poate încheia actul de
dispoziție pentru care a fost oferit mandatul?

Într-adevăr, logic ar părea că la momentul la care se încheie contractul pentru care s-a
oferit mandatul este necesar și suficient ca cel care să aibă capacitatea necesară de exercițiu să fie
cine? Cel care exprimă consimțământul. Adică mandatarul. Și ați putea face o paralelă cu situația
persoanelor lipsite de capacitate, că-s minori sau că-s interziși, unde evident că la momentul în
care se fac actele de dispoziție, de ce-ar fi ele, în numele și pe seama lor, ei nu au capacitate, dar
cel care îi reprezintă are capacitate și e suficient. S-ar putea să vă gândiți că și la reprezentarea
convențională prin intermediul contractului de mandat îi suficient ca la momentul în care se
încheie contractul de vânzare, de schimb, de locațiune, de ce-o fi pentru care s-a dat mandatul,
mandatarul să aibă capacitate chiar dacă mandantul nu mai are capacitate.

Răspunsul: NU e suficient. De ce? Pentru că în măsura în care oricare dintre părți

devine incapabilă, își pierde capacitatea, contractul de mandat încetează.

Deci rețineți:

a) ambele părți trebuie să aibă capacitatea necesară pentru încheierea contractului

urmărit
b) în măsura în care oricare dintre părți își pierde capacitatea între momentul oferirii
mandatului și momentul la care ar trebui să se încheie contractul prin reprezentare,
contractul de mandat încetează. Deci e exclusă încheierea celui de-al doilea contract.
Și aici aveți 2030 C. Civ

Art. 2030. Modurile de încetare

Pe lângă cauzele generale de încetare a contractelor, mandatul încetează prin oricare

dintre următoarele moduri:

a) revocarea sa de către mandant;

b) renunţarea mandatarului;

26
 c) moartea, incapacitatea sau falimentul mandantului ori a mandatarului.

Cu toate acestea, atunci când are ca obiect încheierea unor acte succesive în cadrul
unei activităţi cu caracter de continuitate, mandatul nu încetează dacă această activitate este în
curs de desfăşurare, cu respectarea dreptului de revocare sau renunţare al părţilor ori al
moştenitorilor acestora.

2. CONSIMȚĂMÂNT

La consimțământ ne interesează 1299 C. Civ, 1300 C. Civ. Deschideți Codul civil la

1299.

Art. 1299. Viciile de consimţământ

Contractul este anulabil atunci când consimţământul reprezentantului este viciat. Dacă
însă viciul de consimţământ priveşte elemente stabilite de reprezentat, contractul este anulabil
numai dacă voinţa acestuia din urmă a fost viciată.

Deci, în materie de vicii de consimțământ care e prima regulă esențială pentru

contractarea prin intermediar, prin mandatar? Că în principiu viciile de consimțământ nu se
verifică în persoana mandantului, ci în persoana mandatarului.

Evident că această regulă suferă excepție în ce situație? În situația în care se dă un

mandat limitat fără posibilitatea ca mandatarul să fie cel care decide asupra anumitor elemente
contractuale. Spre exemplu: în măsura în care ți-am dat mandat să te duci să cumperi din
Germania mașina x la prețul y pentru mine și există o eroare în legătură cu mașina, eroare-viciu
de consimțământ, calități substanțiale ale bunul cumpărat, eroarea aia nu se va verifica în
persoana mandatarului, ci se va verifica în persoana mandantului, pentru că mandantul a dat un

27
mandat cât se poate de limitat. Decizia cu privire la bunul care se cumpără și cu privire la preț a
aparținut mandantului, mandatarul doar s-a dus și a decartat consimțământul.

Repet. Regula - ca principiu, viciile de consimțământ le verificăm în persoana

mandatarului că el exprimă consimțământul. Asta e regula.

Derogarea - în măsura în care avem un mandat limitat și anumite elemente au fost

stabilite de către mandant și mandatarul doar spune ”da”, atunci viciile de consimțământ pentru
acele elemente se verifică în persoana mandantului.

Al doilea text care ne interesează - 1300

Art. 1300. Buna-credinţă

(1) Afară de cazul în care sunt relevante pentru elementele stabilite de reprezentat,
buna sau reaua-credinţă, cunoaşterea sau necunoaşterea unei anumite împrejurări se apreciază
în persoana reprezentantului.

(2) Reprezentatul de rea-credinţă nu poate invoca niciodată buna-credinţă a

reprezentantului.

Paragraful 1: „afară de cazul în care sunt relevante pentru elementele stabilite de

reprezentat, buna sau reaua-credință, cunoașterea sau necunoașterea anumitor îmrejurări se
apreciază persoana reprezentantului”. Reprezentatul de rea-credință nu poate invoca
niciodată buna-credință a reprezentantului.

Prima intrebare: vă uitați la textul ăsta și are un titlu sec: buna-credință. La ce se referă?
La buna-credință eroare sau la buna-credință comportament?

28
 Coleg: eroare

Prof: bun, deci se pare ca s-ar referi la buna-credință eroare.

Următoarea ipoteză: mandantul îl amenință pe cel cu care urmează a se încheia

contractul, determinându-l prin amenințările respective să încheie contractul. Ăla încheie
contractul, iar la încheierea contractului consimțământul nu e exprimat de mandant, ci de
mandatar.

Repet: A = mandant, B = mandatar, C = terțul cu care se încheie contractul. A îl sperie pe

C pt a-l determina să încheie contractul. Se prezintă la încheierea contractului C și B. Ulterior
încheierii contractului, C formulează o acțiune în instanță prin care solicită anularea
contractului pentru violență (viciu de consimțământ). Se apără cel chemat în judecată, A (pt că e
parte în contract fiindcă a fost mandat cu reprezentare). A e chemat în judecată și se apără
spunând că cel care a consimțit e B și B a fost de bună-credință. Poate să facă apărarea asta?
Are relevanță? Nu, pentru că A a fost de rea-credință comportament. Pentru că atunci când
spunem de rea-credință ca opus al bunei-credințe eroare, se referă la un singur lucru: că deși ai
cunsocut o inexactitate, tu te-ai prefăcut că nu o cunoști și ai încercat să te prevalezi de ea.
În măsura în care tu l-ai amenințat pe ăla ca să îl determini să încheie contractul, evident că
discutăm de un comportament de rea-credință.

Deci ce reținem din textul ăsta (art. 1300)?: cunoașterea/necunoașterea unor elemente
referitoare la contract se verifică în persoana reprezentantului, ca regulă. Până aici lucrurile
seamănă și de fapt reiau toată povestea regăsită la art. 1299. Necunoașterea unor elemente
esențiale în legătură cu contractul care permite incovarea erorii, dolului etc, o verificăm la
mandatar, nu la mandant, pentru că mandatarul e cel care exprimă consimțămâtul.

Sigur că din nou și la 1300 avem acel amendament, exact ca la 1299. 1300 alin. (1) – tot
raționamentul ăsta funcționează numai dacă nu cumva e vorba de cunoaștere/necunoaștere în
legătură cu elemente care au fost stabilite de către mandant. Exemplu: ți-am dat mandat să-mi
cumperi mașina X din Hamburg la prețul Y. În situația aia, eventuala eroare scuzabilă bună-
credință în legătură cu anumite caracteristici ale mașinii o vom verifica în persoana mandantului,
nu a mandatarului. De ce? Pentru că i s-a dat un mandat limitat, restrâns, doar să te duci să spui
”da”.

29
 Deci până aici se reia 1299. Regula: verificăm cunoașterea/necunoașterea situațiilor
legate de contract în persoana mandatarului. Prin excepție, dacă mandatul lui e limitat și
elementele contractuale au fost stabilite de către mandant, atunci verificăm
cunoașterea/necunoașterea în pers mandantului.

Vine alin. (2) care spune: mandantul care a fost de rea-credință nu poate să invoce
buna-credință a mandatarului. Avem 2 ipoteze:

- Ipoteza 1 deja am dat-o: l-a amenimțat pe terț să-l determine să încheie contractul.
Nu poate să vină să spună „contractul nu e anulabil pentru că eu am fost de rea-
credință, dar mandatarul meu, care chiar a consimțit în numele meu și pe seama mea
la contract, habar nu a avut de chestia asta”. Deci nu poate incova buna-credință a
mandatarului câtă vreme el a avut un comportament de rea-credință.
- Ipoteza 2: nu mai discutăm despre bună-credință comportament, ci bună-credință
eroare. Vine mandantul și zice „solicit anularea contractului încheiat de mine prin
reprezentare pentru că cocontractantul se face vinovat de un dol prin reticență –
cunoștea anumite elemente în legătură cu bunul pe care mi l-a vândut și nu i le-a
comunicat mandatarului”. Reprezentantul s-a aflat într-o eroare scuzabilă, adică a fost
de bună-credință eroare pentru că el nu a cunoscut și nici nu avea modalitățile să
cunoască acele chestiuni legate de bunul vândut. Și se invocă de către mandant
anularea contractului pentru dol reticent. Având în vedere că tu vânzător cunoșteai
acele chestiuni și știai că reprezentantul meu nu le cunoaște si nu are cum sa o facă, tu
aveai obligația de informare precontractuală. Nu ai făcut-o => dol reticent => anulare.

Ce se întâmplă în situația în care mandantul cunoștea/avea posibilitatea să cunoască acele

elemente? Deci dacă le cunoștea înseamnă că el a contractat, eventual, în ideea ca ulterior să se
poată prevala de necunoașterea ăluia pe care l-a trimis să consimtă. Cu siguranță nu va putea
invoca nulitate pe dol reticent. Repet. Când? În situația în care într-adevăr cocontractantul meu
nu i-a comunicat mandatarului meu elementele esențiale în legătură cu bunul vândut, dar acele
elemente erau cunoscute de mine mandant. Atunci nu se poate invoca buna lui credință, eroarea
lui scuzabilă care să justifice dolul prin retinceță pe care să obțină anularea contractului.

30
 Ce se întâmplă însă într-o ipoteză care nu e prinsă de text? Care e ipoteza? Ipoteza în
care trimit mandatarul să cumpere. Mandatarul habar nu are de anumite deficiențe ale bunului pe
care urmează să îl cumpere și nici nu poate să obțină aceste informații. Vânzătorul are aceste
informații. Nu i le comunică. Până aici ar fi o ipoteză de dol reticent – nu te-am indus în eroare,
dar nici nu te-am scos din eroarea în care te aflai, deși știam că tu nu poți să ieși din eroare și
aveam obligația să îți transmit elementele pe care nu le cunoaști și nu le poți cunoaște. Bun.
Mandantul nu cunoștea, însă avea posibilitatea să cunoască aceste elemente. Deci în cazul
lui există necunoaștere, dar există și posibilitatea de a cunoaște. Exemplu: mandatarul pe care l-
am trimis e un neporfesionist, dar eu, mandantul, sunt profesionist și eu aș fi putut să cunosc
acele elemente. În situația asta eu invoc anularea contractului pe dol reticent prin faptul că
vânzătorul nu i-a zis la omu meu, deși ar fi trebuit să îi spună. Subliniez, în condițiile în care eu
sunt profesionist. Eu puteam dacă mă duceam eu personal să cunosc acele elemente.

În situația asta ne mai încadrăm pe 1300? Că vedeți, 1300 spune că nu poți să te

prevalezi de buna-credință a mandatarului dacă tu ești de rea-credință. În situația asta eu nu sunt
în ipoteza în care am cunoscut situația reală, dar m-am făcut că nu o cunosc. Eu chiar nu am
cunoscut-o, însă eroarea în care m-am aflat eu, spre deosebire de eroarea mandatarului meu, nu
era scuzabilă. Mai pot să invoc dolul ca viciu de consimțământ? Răspuns: NU.

Deci pe lângă ipotezele pe care le analizează textul, care pune numai extremele bună-
credință (adică eroare scuzabilă) / rea-credință (situația în care am cunoscut realitatea și acum mă
prefac, ascunzându-mă în spatele nepriceperii mandatarului meu), mai există și ipoteza
intermediară: nici mandatarul meu, nici eu nu am cunoscut; mandatarul s-a aflat într-o eroare
scuzabilă, deci el a fost de bună-credință; eu m-am aflat în eroare, însă eroarea mea nu era
scuzabilă. Deci nu putem să spunem că eu am fost de rea-credință, dar nu am fost nici de bună-
credință. Și în acest caz, chiar dacă nu e acoperit de 1300, eu nu pot să invoc buna-credință
ca să justific anularea contractului pentru (în cazul nostru) dol reticent.

Vă rog frumos, tot la chestiunea legată de consimțământ, să vă uitați și la art. 1304.

31
 Art. 1304. Contractul cu sine însuşi şi dubla reprezentare

(1) Contractul încheiat de reprezentant cu sine însuşi, în nume propriu, este anulabil
numai la cererea reprezentatului, cu excepţia cazului în care reprezentantul a fost împuternicit
în mod expres în acest sens sau cuprinsul contractului a fost determinat în asemenea mod
încât să excludă posibilitatea unui conflict de interese.

(2) Dispoziţiile alin. (1) se aplică şi în cazul dublei reprezentări.

1304 se referă la contractul cu sine însuși și dubla reprezentare. Spune că de principiu

contractul cu sine însuși și în nume propriu este anulabil la cererea reprezentatului, cu
excepția cazului în care

a) reprezentantul a fost împuternicit în mod expres în acest sens sau

b) cuprinsul contractului a fost determinat în asemenea mod încât să excludă posibilitatea

unui conflict de interese.

Dacă ne uităm la b) ipoteza e următoarea: avem un contract de vânzare-cumpărare și

ambele părți sunt reprezentate de aceeași persoană. În mod normal nu se poate treaba asta. Prin
excepție, dacă mandatul care este conferit de către fiecare (și de către vânzător, și de către
cumpărător) e atât de limitat încât el să nu poată să influențeze în vreun fel sau altul, e
perfect posibilă dubla reprezentare. Dacă el are un mandat atât de limitat, cu siguranță viciile
de consimțământ, respectiv buna-credință se vor verifica în persoana mandantului, nu în
persoana mandatarului.

Deci rețineți apropo de ipotezele derogatorii la 1299 și 1300 că un astfel de caz poate să
fie dat tocmai de situația în care se oferă mandat pentru încheierea contractului cu sine însuși sau
pentru dublă reprezentare.

32
 3. OBIECT

Aici ne interesează 3 texte: 2016 (l-am discutat și nu îl mai reluăm) – face diferența între
mandat general și mandat special și menționează în paragraful 3 că mandatul se extinde și la
actele necesare pentru executarea lui. Aduceți-vă aminte exemplul în care îți dau mandat să vinzi
un apartament care îmi aparține mie în proprietate și notarul spune „băi nene, ca să facem
vânzarea trebuie să îmi aduci de la finanțe dovada că sunt impozitele plătite la zi”. Atunci eu mă
duc la finanțe și ăia zic „cine ești tu să îți dăm? Ție nu îți dăm” „păi am mandat”. „păi da, dar tu
ai mandat numai pentru vânzare”. Păi nu. Că mandatul meu se extinde și la toate actele
necesare pentru încheierea contractului de vânzare, chiar dacă nu se specifică expres în el.

Pe lângă 2016 notați și 2022, respectiv 2031 alin. (2).

Art. 2022. Pluralitatea de mandatari

(1) În absenţa unei stipulaţii contrare, mandatul conferit mai multor persoane pentru a
lucra împreună nu are efect dacă nu a fost acceptat de către toate aceste persoane.

(2) Când mai multe persoane au acceptat acelaşi mandat, actele lor îl obligă pe
mandant chiar dacă au fost încheiate numai de una dintre ele, afară de cazul când s-a stipulat
că vor lucra împreună.

(3) În lipsă de stipulaţie contrară, mandatarii răspund solidar faţă de mandant dacă s-
au obligat să lucreze împreună.

33
 Art. 2031. Condiţiile revocării

(1) Mandantul poate oricând revoca mandatul, expres sau tacit, indiferent de forma în
care contractul de mandat a fost încheiat şi chiar dacă a fost declarat irevocabil.

(2) Împuternicirea dată unui nou mandatar pentru aceeaşi afacere revocă
mandatul iniţial.

(3) Mandatul dat în condiţiile prevăzute la Art. 2028 nu poate fi revocat decât cu
acordul tuturor mandanţilor.

Reflexul nostru este să ne gândim că avem mandantul care îi dă unui mandatar puterea de
a încheia acte fie numai pe seama lui, fie atât pe seama, cât și în numele lui. Se poate întâmpla
însă ca mandatul să fie conferit mai multor persoane. Se pune problema cum anume vor
exercita ăia puterea de reprezentare? Aici ne interesează 2022.

Observați că are 3 paragrafe și în toate cele 3 paragrafe apare următoarea sintagmă

„pentru a lucra împreună”, „vor lucra împreună”, „să lucreze împreună”. De aici ce înțelegem?
Că în măsura în care mandatul este oferit mai multor persoane, avem 2 ipoteze distincte.

Ipoteza nr. 1 în care oricare dintre mandatari poate să încheie singur contractele pentru
care este oferit mandatul.

Ipoteza nr. 2 în care mandatul este oferit pentru ca mai mulți mandatari să lucreze
împreună. În situația asta contractul pentru care s-a oferit mandatul îl va ține pe mandant numai
în măsura în care este încheiat cu consimțământul concurent al tuturor mandatarilor. Deci trebuie
să fie unanimitate. Dacă nu e unanimitate, pa!

Prin urmare e important, dacă se oferă un contract de mandat mai multor mandatari, să
se specifice de care mandat e. Adică este un mandat care îi permite fiecăruia să acționeze
singur sau este un mandat care presupune doar varianta în care se acționează împreună?

34
 Dacă nu se specifică ce se întâmplă? Care e regula? Mandatul este ca să lucreze
împreună sau este ca să lucreze fiecare separat? Uitați-vă din nou la 2022. „(1) În absenţa unei
stipulaţii contrare, mandatul conferit mai multor persoane pentru a lucra împreună nu are efect
dacă nu a fost acceptat de către toate aceste persoane”. Textul nu e foarte fericit formulat, dar
ideea este următoarea: dacă se conferă mandat simultan mai multor persoane, ele trebuie de
principiu să lucreze împreună. Dacă li se conferă mandat simultan mai multor persoane și
dorești să aibă posibilitatea oricare dintre ei să încheie în mod separat contractul pentru care au
primit mandatul, trebuie să specifici acest lucru.

Încă o chestiune importantă pe care o găsiți la 2031 alin. (2). „Împuternicirea dată unui
nou mandatar pentru aceeaşi afacere revocă mandatul iniţial”. În măsura în care ai oferit un
mandat inițial cuiva, după care te hotărăști ca pentru aceeași afacere să mai dai mandat altcuiva,
regula este este că odată ce dai mandat celui de-al doilea, nu vom avea doi mandatari, ci oferirea
mandatului celui de-al doilea atrage revocarea primului mandat.

Coleg: La 2.022 al (2) nu s-ar înțelege că regula, dacă nu se specifică că vor lucra
împreună mandatarii, este un mandat …

Uitați-vă, vă rog frumos, la 2.022 paragraful 2. Citiți-l tot.

„(2) Când mai multe persoane au acceptat acelaşi mandat, actele lor îl obligă pe
mandant chiar dacă au fost încheiate numai de una dintre ele, afară de cazul când s-a stipulat că
vor lucra împreună”.

Înainte de a discuta paragraful 2, vă rog frumos, trei chestiuni pe care vreau să le rețineți
vizavi de pluralitatea de mandatari. În măsura în care mandatul este oferit pentru a lucra
împreună avem 3 consecințe:

1) Contractul de mandat se încheie valabil doar în măsura în care toți mandatarii

desemnați acceptă oferta de mandat. Deci dacă doar o parte dintre ei (doar unul sau mai mulți),
dar nu toți acceptă oferta, nu poți să spui că au ăia mandat și restul n-au. N-are nimeni.

35
 2) În măsura în care doi sau mai mulți mandatari au primit mandat pentru a lucra
împreună, toate aceste persoane își angajează răspunderea contractuală solidară față de mandant,
prin derogare de la regimul comun al răspunderii contractuale.

3) Legat de paragraful 2, apropo de ce întreba colegul vostru, rețineți că în măsura în care

mandatul pentru aceeași afacere este oferit succesiv mai multor persoane diferite, cea din urmă
ofertă de mandat valorează revocarea mandatului anterior. Prin excepție, mandantul are
posibilitatea de a preciza în mod explicit că oferta ulterioară de mandat, făcută unui terț, nu
revocă mandatul oferit anterior. În această situație, în condițiile lui 2.022 alin. (2), fiecare dintre
mandatari va avea posibilitatea de a acționa în mod independent, în lipsă de stipulație contrară.
Exemplu: ai un avocat care te reprezintă în instanță într-un anumit proces, ai posibilitatea să îți
iei încă un avocat care să te reprezinte în instanță în același proces. În situația aia nu o să fie
necesar pentru orice fel de apărare formulată în instanță să se pună de acord ambii avocați.

Deci repet: ca regulă, în măsura în care am mandatul nr. 1 și dau mandatul nr. 2 pentru
aceeași problemă, mandatul nr. 2 revocă mandatul nr. 1. Prin excepție, eu am posibilitatea să
spun „nu, doresc să mențin și mandatul nr. 1 și confer și mandatul nr. 2” – în situația aceasta, ca
regulă, mandatarii vor acționa independent. La asta se referă 2.022 al (2).

În măsura în care însă, eu de la bun început dau mandat pentru aceeași problemă mai
multor persoane, e limpede că eu nu am dorit ca unu să mă reprezinte și după aia mi-am mai adus
încă unul că poate are ăla idei mai bune. Eu am dorit ca ăia să conlucreze pentru a mă reprezenta
pe mine. Și atunci, de principiu, dacă le dau mandatul simultan mai multora, regula este că ei
trebuie să acționeze împreună. Numai prin excepție, când dau mandatul simultan eu pot să
precizez că doresc ca fiecare dintre ei să acționeze în mod independent.

Colegă: Ați spus că oferta de mandat revocă mandatul anterior. Numai oferta? Nu trebuie
să fie acceptată?

Bună întrebarea colegei voastre. M-am gândit și când am zis dacă o să vă sesizați la
treaba asta. Uitați-vă, vă rog frumos, la textul de la 2.031.

36
 Art. 2031. Condiţiile revocării

(1) Mandantul poate oricând revoca mandatul, expres sau tacit, indiferent de forma în
care contractul de mandat a fost încheiat şi chiar dacă a fost declarat irevocabil.

(2) Împuternicirea dată unui nou mandatar pentru aceeaşi afacere revocă mandatul
iniţial.

(3) Mandatul dat în condiţiile prevăzute la Art. 2028 nu poate fi revocat decât cu
acordul tuturor mandanţilor.

„Împuternicirea dată unui nou mandatar pentru aceeași afacere revocă mandatul
inițial”.

Gândiți-vă așa, că nu e greu. Ce e revocarea? Revocarea e un act unilateral prin care una
dintre părți desființează contractul respectiv, cel de mandat. Deci revocarea e un act unilateral.
Prin urmare ea provine de la o singură voință, nu se poate spune că contractul nr. 2 de mandat
valorează revocare. Contractul în sine - al doilea contract de mandat - e un act de formație
bilaterală, în care intervine și voința unui terț. Terțul ăla are vreo aptitudine să intervină în primul
contract de mandat? Nu. Voința lui poate să influențeze contractul? Nu.

Deci răspunsul este: în secunda în care ți-am dat procura ție să mă reprezinți în procesul
X, automat colegul tău care avea deja calitatea de reprezentant își pierde această calitate pentru
că tu e posibil să nu accepți oferta mea. Nu contează. Oferta mea, manifestarea mea de voință de
a te pune pe tine ca reprezentant deja a revocat mandatul anterior. Nu contează că nu s-a
concrectizat într-un al doilea contract de mandat.

Care e rațiunea? E foarte simplu: v-am spus, mandatul înseamnă încredere. Prin urmare,
în momentul în care eu m-am hotărât să îmi pun încrederea în tine, să-ți dau ție mandat, e clar că
eu nu mai am încredere în primul, chiar dacă nu se concretizează contractul dintre noi, chiar dacă
tu refuzi. În momentul în care eu nu mai am încredere înseamnă că am decis să revoc.

37
 Faceți o paralelă și amintiți-vă cu situația… e stupidă probabil paralela, dar încercăm. La
partea generală ați discutat, cred, la nulitate și la conversiune. Amintiți-vă de ipoteza în care eu
mi-am făcut testamentul – nu l-am făcut, dar ne imaginăm – și după aceea eu fac un contract de
vânzare sau donație cu privire la un bun aflat în patrimoniul meu. Contractul de vânzare sau
donație e lovit de nulitate și se desființează, după care eu crap. Sau se întâmplă toată procedura
de anulare după ce am crăpat eu. Se pune problema, în momentul în care eu am vândut bunul, am
dispus de bun inter vivos, e clar că eu am avut dorința de a revoca legatul cu privire la acel bun.
(ironic) „Bine, dar vânzarea este nulă”. Nu contează pentru că manifestarea mea unilaterală de
voință care contrazicea legatul s-a produs, și manifestarea aia are în sine valoare de revocare a
legatului. La fel și aici. Nu contează că nu se concretizează contractul de mandat, important e că
mie mi-a apărut sâmburele de îndoială. Din momentul ăla am revocat. Limpede? Bun.

4. CAUZA

La cauză vreau să trecem repede că am anticipat. La cauza contractului de mandat notați

art. 2010, adică mandatul poate fi oneros sau gratuit.

Art. 2010 CC: Mandatul cu titlu gratuit sau cu titlu oneros

(1) Mandatul este cu titlu gratuit sau cu titlu oneros. Mandatul dintre două persoane
fizice se prezumă a fi cu titlu gratuit. Cu toate acestea, mandatul dat pentru acte de exercitare
a unei activităţi profesionale se prezumă a fi cu titlu oneros.

(2) Dacă mandatul este cu titlu oneros, iar remuneraţia mandatarului nu este
determinată prin contract, aceasta se va stabili potrivit legii, uzanţelor ori, în lipsă, după
valoarea serviciilor prestate.

(3) Dreptul la acţiunea pentru stabilirea cuantumului remuneraţiei se prescrie odată cu

dreptul la acţiunea pentru plata acesteia.

38
 Și mai rețineți un lucru important: contractul de mandat e cauzal legat de contractul
pentru a cărui încheiere se oferă mandatul. Deci are și o cauză exterioară. Nu își este sieși
suficient, ca o vânzare. Adică să ne înțelegem, ți-am dat mandat să mă reprezinți la încheierea
unui contract de vânzare având ca obiect o mașină de epocă. Mașina de epocă se distruge într-un
incendiu. În momentul ăla cauza pentru care eu am oferit contractul de mandat - la revedere, pa!
Prin urmare contractul de mandat – la revedere, pa – și el e caduc. Deci contractul de mandat e
legat cauzal de un alt contract, cel în vederea căruia e oferit mandatul.

Stați așa! Pe de o parte are o cauză în afară, pe de altă parte el poate să fie un mandat
gratuit sau oneros. De cel oneros am anticipat mai devreme, ați zis voi ce se întâmplă cu banii, că
rămân dați. În măsura în care contractul e gratuit, evident că avem un act dezinteresat din partea
mandatarului. În măsura în care mandatul e oneros, atunci se cheamă că găsim o cauză și în
interiorul lui: mandatarul dorește să primească prețul mandatului, mandantul își dorșeste ca
mandatarul să-și îndeplinească obligațiile de a încheia actele juridice respective.

Vă rog comparați cu un contract de vânzare: la vânzare ne uităm la el și zicem că își este

sieși suficient, adică te uiți la vânzare – unul vrea să devină proprietar și unul să primească banii
și gata. Este funcțional, e ca un perpetuum mobile, nu mai are nevoie de nimic din exteriorul lui.
De aia, aduceți-vă aminte, am zis: ce se întâmplă dacă am promisiune de vânzare urmată de
vânzare și promisiunea aia e anulată din varii motive care nu ating vânzarea? Ar putea spune
părțile „bă, păi dacă știam că promisiunea e nulă, nu mai încheiam vânzarea. Vânzarea e o plată
făcută în considerarea promisiunii și acuma ea devine o plată nedatorată pentru că promisiunea e
nulă”? Nu, pentru că vânzarea în sine generează efecte juridice – transfer de proprietate, obligația
de plată a prețului – cărora totodată tot vânzarea le generează și cauza: eu plătesc prețul ca să
obțin proprietatea, proprietatea se transferă ca eu să plătesc prețul. Deci vânzarea e în echilibru,
nu are nevoie de nimic din exteriorul ei.

Nu același lucru se întâmplă la contractul de mandat. Chiar dacă e oneros contractul de

mandat. Eu primesc onorariul ca mandatar, mandantul știe că eu îmi voi executa nu știu ce
obligație de a încheia acte juridice pentru el și ar părea „uite ce frumos e ăsta, așa rotofei și el ca
o vânzare”. Dar el rămâne așa gonflat, și în momentul în care i se scoate dopul... din ce cauză?
Pentru că el e legat cu un cablu de contractul în virtutea căruia am conferit mandatul. Și dacă

39
contractul ăla din varii motive devine imposibil de încheiat, atunci mandatul își pierde cauza din
perspectiva mandantului.

Întrebare coleg: dacă aceste diferite cauze sunt chiar din voința mandantului?

Prof.: Atunci discutăm de revocare. Dacă el cu voința lui renunță... Dar se poate
întâmpla altceva. Colegul vostru a întrebat: ce facem dacă ți-am dat mandat pentru o vânzare, să
cumperi un bun pentru mine și dupaia mă răzgândesc și nu mai vreau să cumpăr bunul respectiv?
În situația aia răzgândeala mea cu privire la bun înseamnă revocarea mandatului. Eu trebuie să te
anunț pe tine „nu mai cumpăra bunul pentru că… ”, aia înseamnă că revoc mandatul. Bun.

Rețineți vă rog la povestea legată de cauză și art. 2032 alin. (1) pe care l-am discutat mai
devreme. Mandatul oneros fiind încheiat în interesul ambelor părți, revocarea lui care rămâne
posibilă este una oneroasă, în sensul că mandantul poate revoca, dar rămane ținut să plătească
prețul mandatului. Art. 2032 alin. (1) „Mandantul care revocă mandatul rămâne ţinut să îşi
execute obligaţiile faţă de mandatar. El este, de asemenea, obligat să repare prejudiciile suferite
de mandatar din cauza revocării nejustificate ori intempestive”.

5. FORMA

Notați la formă 2 texte pe care le-am discutat și nu mai revin: art. 1301 și art. 2013. Le
citiți de capul vostru.

Art. 1301 CC: Forma împuternicirii

Împuternicirea nu produce efecte decât dacă este dată cu respectarea formelor cerute
de lege pentru încheierea valabilă a contractului pe care reprezentantul urmează să îl încheie.

40
 Art. 2013 CC: Forma mandatului

(1) Contractul de mandat poate fi încheiat în formă scrisă, autentică ori sub semnătură
privată, sau verbală. Acceptarea mandatului poate rezulta şi din executarea sa de către
mandatar.

(2) Mandatul dat pentru încheierea unui act juridic supus, potrivit legii, unei anumite
forme trebuie să respecte acea formă, sub sancţiunea aplicabilă actului însuşi. Prevederea nu
se aplică atunci când forma este necesară doar pentru opozabilitatea actului faţă de terţi, dacă
prin lege nu se prevede altfel.

OBLIGAȚIILE MANDATARULUI

Art. 2025 – 2027. Nu am greșit, începem să discutăm de obligațiile mandantului la

obligațiile mandatarului. De ce? Vă rog să vă uitați la cele 3 texte. Toate 3 au o foarte mare
relevanță pentru ce am discutat noi

Art. 2025. Sumele necesare executării mandatului

(1) În lipsa unei convenţii contrare, mandantul este obligat să pună la dispoziţia
mandatarului mijloacele necesare executării mandatului.

(2) Mandantul va restitui mandatarului cheltuielile rezonabile avansate de acesta din

urmă pentru executarea mandatului, împreună cu dobânzile legale aferente, calculate de la
data efectuării cheltuielilor.

2025 alin. (1) „În lipsa unei convenţii contrare, mandantul este obligat să pună la
dispoziţia mandatarului mijloacele necesare executării mandatului”. Asta cu mijloacele am mai

41
întâlnit-o și la antrepriză. La antrepriză i-ai spus să îți construiască o casă. Bine. Unde? Câtă
vreme antreprenorul nu știe unde, nu poate să o construiască. Tu trebuie să îi pui la dispoziție
frontul de lucru. Dacă nu îi pui la dispoziție frontul de lucru, aduceți-vă aminte ce poate să îți
facă. Să facă punerea în întârziere a creditorului în condițiile 1510, 1511.

Dar nu mijloacele necesare executării mandatului mă interesează. Asta e o obligație și se

referă la mijloace materiale: pui documente la dispoziție și alte lucruri. Chestiunea asupra căreia
vreau să insist este să nu uitați că „mijlocul” cel mai important pentru ca mandatarul să își
poată executa obligațiile este puterea juridică de a produce efecte în patrimoniul
mandantului. Nu uitați treaba asta. Ăla sigur că nu e mijloc material, nu se pune problema ca
acea putere să fie conferită în executarea contractului, fiindcă aia este un efect al contractului. Ea
se conferă prin simpla încheiere a contractului de mandat.

Acum începem cu 2027.

Art. 2027. Remuneraţia mandatarului

Dacă mandatul este cu titlu oneros, mandantul este obligat să plătească mandatarului
remuneraţia, chiar şi în cazul în care, fără culpa mandatarului, mandatul nu a putut fi
executat.

Art. 2026. Despăgubirea mandatarului

Mandantul este obligat să repare prejudiciul suferit de către mandatar în executarea

mandatului, dacă acest prejudiciu nu provine din culpa mandatarului.

2025 alin. (2) – „Mandantul va restitui mandatarului cheltuielile rezonabile avansate de

acesta din urmă pentru executarea mandatului, împreună cu dobânzile legale aferente, calculate
de la data efectuării cheltuielilor”.

42
 Deci îl plătește chiar dacă nu s-a concretizat povestea. Trebuie să îi dea despăgubiri
pentru prejudiciile suferite în executarea mandatului. Trebuie să îi restituie cheltuielile
rezonabile. Bun. Lăsați asta, voi reveni. Vă rog să vă uitați și la 2029 că mi-am adus aminte și
vreau să vă întreb ceva.

Art. 2029. Dreptul de retenţie al mandatarului

Pentru garantarea tuturor creanţelor sale împotriva mandantului izvorâte din mandat,
mandatarul are un drept de retenţie asupra bunurilor primite cu ocazia executării mandatului
de la mandant ori pe seama acestuia.

Întrebare: de ce anume are un drept de retenție și nu e o excepție de neexecutare? Ți-

am dat un mandat să cumperi pentru mine un autoturism din Hamburg și onorariul este de 500
euro. În situația asta nu ai putea tu să refuzi să îmi predai autoturismul invocând excepția de
neexecutare? De ce anume face textul trimitere la dreptul de retenție?

Coleg: mandatarul și-a executat deja obligația de a încheia actul

Prof.: păi are și obligația să îți predea bunul.

Alt coleg: bunul se află deja în patrimoniul mandantului

Prof.: predare faptic discutăm. Bunul nu se află în patrimoniu că și mor :) dreptul se află
în patrimoniu. Bunul se află în stăpânirea materială a mandatarului și mandatarul are obligația să
îți predea bunul. Ajungem imediat la obligațiile lui.

Coleg: excepția de neexecutare ar putea să fie realizată de o acțiune de exemplu în

revendicare. Pe când la dreptul de retenție acela este specific pentru refuzul de a înapoia un bun
care este al titularului.

Prof.: și excepția de neexecutare nu este specifică pentru refuzul de a preda bunul?

43
 E adevărat că regimul juridic diferă ușor între excepție și retenție. Retenția e opozabilă
erga omnes, excepția inter partes, mă rog. Dar de ce drept de retenție? Fir-ar să fie, dintr-un
motiv foarte simplu: pentru că mandatul nu este invariabil un contract sinalagmatic.
Excepția de neexecutare operează numai în raporturi sinalagmatice pentru obligații
corelative și interdependente. Pe când noi avem varianta în care mandatul este cu titlu gratuit,
caz în care nu se poate pune problema să invoci excepția de neexecutare.

Revenim la 2025 până la 2027. De ce ne interesează textele astea? Dintr-un motiv foarte
simplu: textele astea confirmă 2 lucruri foarte importante:

1. Ca regulă, obligațiile asumate de către mandatar sunt obligații de mijloace și nu

obligații de rezultat. De unde reiese treaba asta? Din faptul că el va trebui să fie plătit
chiar dacă nu se concretizează operațiunea juridică dorită de mandant.

2. Spre deosebire de, spre exemplu, antreprenor, care acționează pe riscul propriu,
mandatarul nu acționează, ca principiu, pe riscul propriu. Prin urmare el poate să
pretindă de la mandant atât pagubele care i-au fost generate în executarea
contractului, cât și costurile rezonabile făcute cu executarea mandatului.

Mai mult, prima dintre cele 2 reguli confirmă ceva și mai dramatic – confirmă că avem o
derogare. Care e regula pe care o știm de la grădinița dreptului civil? Că debitorul obligației
contractuale acționează pe riscul propriu, însemnând că el suportă orice sporire a onerozității
propriei obligații. Aduceți-vă aminte că avem textul de la 1271. Ia uitați-vă. „Părţile sunt ţinute
să îşi execute obligaţiile, chiar dacă executarea lor a devenit mai oneroasă” [art. 1271 alin. (1)].
Văzurăți? Ăla e principiul. Dacă ne uităm acum la mandat, ce ni se zice acolo? Mandantul va
restitui mandatarului cheltuielile rezonabile avansate de acesta din urmă pentru executarea
mandatului. Deci nu numai că nu acționează pe riscul propriu, așa cum o face antreprenorul,
dar mai mult, mandatarul nu are nici măcar riscurile clasice pe care le are orice debitor. În
sensul în care mandatarul nu suportă el însuși riscul onerozității propriei obligații fiindcă

44
cheltuielile avansate cu executarea mandatului trebuie să îi fie restituite de mandant, evident, în
lipsă de stipulație contrară.

Deschideți vă rog frumos Codul civil la 1297

Art. 1297. Nearătarea calităţii de reprezentant

(1) Contractul încheiat de reprezentant în limita puterilor conferite, atunci când terţul
contractant nu cunoştea şi nici nu ar fi trebuit să cunoască faptul că reprezentantul acţiona în
această calitate, îi obligă numai pe reprezentant şi pe terţ, dacă prin lege nu se prevede altfel.

(2) Cu toate acestea, dacă reprezentantul, atunci când contractează cu terţul în limita
puterilor conferite, pe seama unei întreprinderi, pretinde că este titularul acesteia, terţul care
descoperă ulterior identitatea adevăratului titular poate să exercite şi împotriva acestuia din
urmă drepturile pe care le are împotriva reprezentantului.

Rețineți ... nu mai reiau, evident că obligația esențială, fundamentală a mandatarului e

să se ducă să negocieze, să încheie contractul, să facă actele de reprezentare. Pe lângă
obligația aia, care este o obligație de mijloace și nu o obligație de rezultat, mai sunt și alte
mărunțișuri.

Un prim astfel de mărunțis îl găsim la 1297. Obligația mandatarului de a-și declina

calitatea în măsura în care acționează cu putere de reprezentare. Aduceți-vă aminte de
săptămâna trecută, am zis că mandatul poate să fie cu sau fără reprezentare. Dacă mandatul este
fără reprezentare mandatarul nu are sub nicio formă obligația să specifice că el acționează în
calitate de mandatar. Nu trebuie să facă lucrul ăsta. Nu ne interesează dacă cocontractantul știe
sau nu știe acest lucru. Poate să știe, dar mandatarul nu trebuie să îi spună. În schimb, dacă
mandatarul are și putere de reprezentare, el trebuie să îl anunțe pe cocontractant că el nu
acționează în nume propriu, ci acționează în numele altuia în calitate de reprezentant.

45
 Dacă nu își respectă această obligație, care sunt consecințele? Se încheie contractul doar
între mandatar și terț.

Acum fiți atenți. Ți-am dat mandat să îmi vinzi un bun mobil care îmi aparține mie. Tu
te-ai dus cu bunul mobil asupra ta, ai încheiat contractul cu terțul fără să specifici că tu acționezi
în calitate de mandatar. Vă rog frumos să îmi spuneți dacă se transferă proprietatea la terț sau nu?
Să nu mă aburiți cu 937. Vă zic de pe acum că nu i l-ai predat. Deci terțul nu poate invoca 937.
Am putea să discutăm, dar ideea e că și dacă i l-ai fi predat, are nevoie să invoce 937? Adică el
este tratat ca un dobânditor de la neproprietar sau nu are nevoie sa invoce 937 pentru că a
dobândit de la proprietar pentru că actul juridic încheiat de mandatar produce efecte în
patrimoniul mandantului proprietar?

Vă rog să observați 1297 care spune că obligat prin acel act va fi numai mandatarul.

Lăsați un degețel acolo și deschideți vă rog frumos la 2039 și citiți 2040 alin. (1).

Art. 2040. Efectele faţă de terţi

(1) Terţii nu au niciun raport juridic cu mandantul.

(2) Cu toate acestea, mandantul, substituindu-se mandatarului, poate exercita

drepturile de creanţă născute din executarea mandatului, dacă şi-a executat propriile sale
obligaţii faţă de mandatar.

Aduceți-vă aminte de discuția noastră cu contractul de consignație, contract de

consignație însemnând că eu sunt proprietarul bunului mobil și îl duc ție să mi-l vinzi. Terțul
vine la tine, știe că tu nu ești proprietar, încheie contractul cu tine că tu ai consignație și terțul
devine proprietar pentru că actul produce efecte în patrimoniul meu, care am dat mandatul fără
reprezentare. Întrebarea este: un mandat dat cu reprezentare, în măsura în care mandatarul
nu își declină calitatea de reprezentant, produce efecte în patrimoniul mandantului? Se
poate transfera de acolo proprietatea sau nu?

46
 În rezumat – dacă am mandat cu reprezentare și mandatarul nu își declină calitatea de
reprezentant se vor produce efecte specifice unui mandat fără reprezentare sau nu se vor produce
niciun fel de efecte din materia mandatului?

Coleg: efectul transferului se va produce, numai că obligațiile celelalte, de exemplu

obligația de plată a prețului, vor rămâne la mandatar.

Alt coleg: contractul se încheie între terț și mandatar și mandatarul este neproprietar
pentru că față de terț el nu și-a declinat calitatea de reprezentant...

Prof.: el oricum e neproprietar, putea să își decline

Coleg: dar voiam să spun că el va trebui să garanteze pentru evicțiune în contractul cu

terțul

Prof.: dar întrebarea e – contractul ăsta transferă proprietatea din patrimoniul mandantului
sau nu?

Colegă: nu ar fi ca la vânzarea bunului altuia?

Prof.: dacă nu ți-ai declinat calitatea, contractul de mandat nu te mai ajută, atunci e o
vânzare a lucrului altuia și atunci intră în discuție 937, că terțul e de bună-credință, bla bla.

Coleg: nu văd ce interes ar avea ca după aceea mandantul să spună că nu s-a executat
contractul așa cum voia el cât timp interesul lui era să opereze în patrimoniul lui respectivele
efecte juridice în baza mandatului. Și atunci mai degrabă ar fi o măsură de protecție pentru terțul
contractant care să îl poată acționa pe mandatarul care nu și-a declinat calitatea. Astfel practic,
nefiind în situația de a suporta spre exemplu starea de insolvabilitate a mandantului de care el nu
știa.

Prof.: mie mi se pare corect argumentul colegului vostru, în sensul în care textul ăsta
urmărește să-l protejeze pe cine ? Pe cocontractant. Că din punctul de vedere al mandantului
nu e niciun stres în viață pentru că el oricum a dat mandat în vederea încheierii contractului ăluia.
Deci la 1297, într-adevăr, în măsura în care există mandat cu reprezentare și nu se declină
calitatea de reprezentant:

47
 1) se vor produce efectele specifice de la articolul 2040, adică contractul se încheie,
însă mandantul nu devine parte în contract, cel care devine parte e mandatarul

2) contractul are aptitudinea de a produce efectul translativ de proprietate, în exemplu

nostru. De ce ? Pentru că s-a oferit mandat pe seama și în numele. Ceea ce ai făcut tu
a fost să nu declini faptul că mandatul este și „în numele”. Consecința, o să fi tu parte
în contract. Dar partea cu ,,pe seama” nu trebuia declinată. Aia funcționează la fel ca
un mandat fără reprezentare.

Coleg: deci se transformă dintr-un mandat cu reprezentare într-unul fără reprezentare?

Prof.: Produce efectele specifice pe care le-ar fi produs un mandat fără reprezentare.
Mandatarul este parte în contract, dar efectul translativ se produce din patrimoniul mandantului.

Bun, două lucruri mai vreau să notați. Mai întâi, două obligații care sunt importante și pe
care vreau să le rețineți după care putem să ne oprim. Uitați-vă că vă zic pe repede-înainte și aici
o să ne oprim cu mandatul. Deci, 2018, 2019.

Art. 2018. Diligenţa mandatarului

(1) Dacă mandatul este cu titlu oneros, mandatarul este ţinut să execute mandatul cu
diligenţa unui bun proprietar. Dacă însă mandatul este cu titlu gratuit, mandatarul este obligat
să îl îndeplinească cu diligenţa pe care o manifestă în propriile afaceri.

(2) Mandatarul este obligat să îl înştiinţeze pe mandant despre împrejurările care au

apărut ulterior încheierii mandatului şi care pot determina revocarea sau modificarea acestuia.

48
 Art. 2019. Obligaţia de a da socoteală

(1) Orice mandatar este ţinut să dea socoteală despre gestiunea sa şi să remită
mandantului tot ceea ce a primit în temeiul împuternicirii sale, chiar dacă ceea ce a primit nu
ar fi fost datorat mandantului.

(2) În perioada în care bunurile primite cu ocazia executării mandatului de la mandant

ori în numele lui se află în deţinerea mandatarului, acesta este obligat să le conserve.

2018 e foarte important, de ce? Pentru că zice: ,,Dacă mandatul este cu titlu
oneros, mandatarul este ţinut să execute mandatul cu diligenţa unui bun proprietar”, ,,Dacă
însă mandatul este cu titlu gratuit, mandatarul este obligat să îl îndeplinească cu diligenţa pe
care o manifestă în propriile afaceri”.

La ce ne interesează treaba asta? Textul ăsta introduce un dublu criteriu de apreciere a

neglijenței și a imprudenței în materie de executare a obligațiilor contractuale. Dar atenție, dacă
el cu intenție nu își execută, acolo nu avem ce povesti, că intenția nu o apreciezi în funcție de
bunul proprietar. Intenția e aceeași la oricine. Când spui că apreciezi diligența în funcție de bunul
proprietar sau în funcție de modul cum își face el propriile afaceri, acolo te referi la neglijență și
imprudență. La culpa propriu-zisă. Dacă mandatul este gratuit, atunci i se cere lui o diligență mai
restrânsă. Cât ești tu de diligent cu afacerea ta, așa și cu mandatul ăsta. Dar dacă mandatul e
oneros? Diligența se apreciază in abstracto.

Deci repet, mandat gratuit diligența se apreciază in concreto, în funcție de ce face el pe

acasă și dacă e vorba de un mandat oneros, unde dai un ban, dar stai în față :) , atunci diligența
se apreciază in abstracto, în funcție de bunul părinte de familie, de o persoană medie. Repet, asta
interesează în materie de angajare a răspunderii contractuale și strict pentru neexecutare
culpabilă, din neglijență sau imprudență.

Asta a fost unu și imediat a doua chestie, iar cu asta m-am oprit pentru că are colegul
vostru o întrebare. Rețineți 2018 alin. (2), care se leagă de dreptul de modificare și de denunțare

49
a contractului pe care-l are mandantul. Mandatarul e ținut tot timpul să-l informeze în legătură cu
orice elemente care ar putea să slăbească încrederea pe care o are mandatarul. De exemplu
conflict de interese. Bă, stai așa că în afacerea asta am moștenit și eu pe unu care ar fi
cocontractant pe acolo și s-ar putea să am și eu un interes contrar ție. Trebuie să te anunț, că tu s-
ar putea să ce? Să revoci mandatul sau să mi-l restrângi. E clar ce vorbim? Sunt obligat să te
anunț. Dacă nu, culpă contractuală cu angajarea răspunderii.

Obligația de a da socoteală - în momentul în care ai executat mandatul te duci, îi dai

socoteală ăluia, îi predai bunurile și un lucru important de reținut, chiar și ceea ce ai primit fără
să fi datorat. Tot îi dai lui.

Mai aveți și textele celelalte cu dobânzi și mai știu eu ce, pe alea le citiți singuri.

Întrebare coleg: Diligența in concreto de la mandatul gratuit poate să acopere și culpa

lata?

Deci, nu discutăm despre culpă gravă, discutăm strict despre o culpă obișnuită. Culpa
gravă juridic vorbind e asimilată intenției. Are același regim cu intenția. Deci iese din sfera
culpei propriu-zise.

50