Lectia acestui secol

de Karl R. Popper
Recenzie
Lucrarea Lectia acestui secol, scrisa de filozoful englez de origine austriaca Karl Raimund
Popper, prezinta evenimentele care au marcat secolul al XX-lea, axandu-se pe evidentierea
principalelor deosebiri dintre ideologia socialista si democratie. Cartea este structurata in doua
parti: prima parte intitulata chiar Lectia acestui secol cuprinde 5 capitole si a fost conceputa
sub forma unui interviu intre autor si jurnalistul italian Giancarlo Bosetti, iar cea de-a doua parte
este reprezentata de doua conferinte politice sustinute de Karl Popper, Observatii despre teoria
si practica statului democratic si Libertate si responsabilitate intelectuala.
I.Lectia acestui secol
Capitolul 1: Pacifismul, razboiul, intalnirea cu comunismul
Primul punct adus in discutie pe parcursul dialogului dintre filozof si jurnalist este critica
ideologiei marxiste. Popper marturiseste ca in iulie 1919, pe cand avea doar 17 ani a formulat
ideea ca ar fi necesara o critica a marxismului. Atunci a inceput sa se cristalizeze pozitia pe care
autorul a sustinut-o si dezvoltat-o de-a lungul intregii sale vieti.
Filozoful marturiseste ca a avut o atitudine pacifista inca dinaintea inceperii razboiului.
Acesta a intrat in contact cu ideile Revolutiei din Octombrie o data cu tratatul de la BrestLitovsk.( In momentul incheierii acordului dintre Puterile Centrale si Rusia, eu aveam putin mai
mult de cinsprezece ani si am fost impresionat peste masura de discursurile tinute de rusi la
conferinta de pace. Iata ce m-a atras, la inceput, la comunisti.).
Comunismul devine un subiect de interes pentru Karl Popper si la scurt timp dupa
proclamarea pacii, in 1919, acesta viziteaza sediul partidului comunist austriac, oferindu-si
serviciile, ca baiat de folosit la munca de teren. La inceput acesta este incantat de amabilitatea cu
care a fost intampinat de ceilalti membrii ai partidului, dar la scurt timp realizeaza faptul ca
membrii de partid erau in stare sa isi schimbe complet atitudinea de la o zi la alta, contrazicanduse chiar pe ei insisi in functie de ordinele venite din partea Moscovei. Intelegand situatia reala,
filozoful adopta o atitudine critica fata de communism.
Doctrina comunista se baza pe faptul ca dictatura proletariatului va inlocui capitalismul,
considerat inacceptabil, si astfel se va naste o societate noua, in care oamenii se vor iubi intre ei
si pacea va domni peste pamant. Tocmai de aceea, Popper considera aceasta doctrina o
capcana, un fel de cursa de soareci, careia chiar si el i-a cazut victima pentru un timp. (Iar eu
eram soarecele). Capcana consta in faptul ca liderii comunisti luptau pentru ceva ce trebuia
pana la urma sa se realizeze, confirmand predictiile lui Karl Marx, care afirma in legatura cu
comunismul ca este ceva care trebuie sa se instaureze, ceva care trebuie sa vina.

Karl Popper marturiseste ca a hotarat sa se rupa de comunism atunci cand politia din Viena
a omorat sase tineri comunisti in timpul unei manifestatii, tocmai pentru ca se simtea raspunzator
pentru moartea acestora. Atunci el hotarste sa-l studieze pe Marx in profunzime.
Capitolul 2 : Principalele critici la adresa marxismului
Hotarandu-se sa inceapa studiul operei marxiste, acesta analizeaza una dintre cele mai
importante opere ale lui Marx, si anume Capitalul, realizand ca teza fundamentala a cartii este
urmatoarea: capitalismul nu poate fi reformat, poate doar sa fie distrus; aspiratia catre o
societate mai buna inseamna sa-l distrugi.. A doua teza importanta este cea a saracirii crescande,
conform careia conditia muncitorilor se deterioreaza pe zi ce trece. Tocmai de aceea capitalismul
nu poate fi reformat, ci numai distrus.
Un element central al criticii filozofului la adresa marxismului face referire la teza conform
careia capitalismul, asa cum il descrie Marx, nu a existat niciodata. Cu siguranta ca societatea
din vremea in care a trait Marx era din multe motive dezastruoasa, dar nu era ceea ce descrie
Marx ca fiind un capitalism imposibil de reformat. Acea societate putea fi reformata, daca se
dorea si se incerca acest lucru, dar teza marxista principal sustinea ca doar distrugerea ei era
posibila.
Insusi Karl Marx a admis mai tarziu ca in Anglia revolutia sociala putea surveni fara
violenta, altfel spus, ca societatea capitalista poate fi reformata. De fapt chiar in perioada in care
a trait Marx s-au petrecut mari reforme in Anglia si in Germania. Drept pentru care afirmatiile
sale despre capitalismul imposibil de reformat au fost contrazise de fapte petrecute chiar in
timpul vietii sale.
Autorul mai atrage atentia asupra falsei ipoteze sustinute de Marx, conform careia
capitalistii ar fi fost niste dictatori aflati in fruntea statului. Popper considera ca in realitate nu a
existat niciodata o societate in care capitalistii sa aiba intreaga putere politica. Astfel, acesta este
de parere ca realitatea a fost mult mai complicata intotdeauna; si niciodata atat de simpla cum o
considera Marx..
In finalul acestui capitol, Popper ii recunoaste lui Marx meritul de a fi introdus in stiintele
sociale si in studiul istoriei idea, conform careia conditiile economice influenteaza intr-o mare
masura multe aspect ale vietii sociale.
Capitolul 3: Evenimentele din 62, Saharov, Hrusciov si declinul sovietelor
Autorul situeaza inceputul declinului sovietic in perioada lui Hrusciov, si considera ca doar
un singur element al doctrine marxiste mai era luat in serios, si anume idea ca inamicul, si anume
capitalismul, trebuia distrus. Comunistii asemuiau inamicul cu marile state capitaliste, adica cu
Statele Unite ale Americii si Marea Britanie. In Memoriile sale Hrusciov nota urmatoarele:
Lichidarea sistemului capitalist este chestiunea cruciala a progresului societatii.
Dupa judecata sa, Karl Popper considera criza cubaneza din 1962 un moment de o
importanta deosebita, in care Uniunea Sovietica a avut posibilitatea de a distruge Statele Unite

prin intermediul bombei cu hidrogen concepute de fizicianul rus Andrei Saharov. Acesta a fost
totodata momentul in care Uniunea Sovietica a pierdut razboiul tocmai prin tentativa de a
distruge Statele Unite. De atunci a inceput declinul care a dus la colapsul general.
Autorul estimeaza pe baza marturiilor lui Saharov puterea bombei cu hidrogen ca fiind de
trei mii de ori mai puternica decat bomba ce a distrus Hirosima. In septembrie 1961 aceasta
bomba a fost experimentata, iar un an mai tarziu, Hrusciov da ordinal ca ca focoasele nucleare sa
fie transportate pe ascuns in Cuba. Au fost amplasate treizeci si opt de focoase, care nu erau insa
pregatite pentru lansare, pana cand americanii aveau sa le descopere. Amploarea amenintarii la
care americanii erau expusi este dovedita de replica liderului sovietic, Nikita Hrusciov :
instalaseram deja suficiente rachete pentru a distruge New York, Chicago si celelalte immense
orase industrial, fara sa mai vorbim de un biet satuc ca Washington.
Filozoful considera ca atitudinea lui Einstein fata de construirea si folosirea bombei era
foarte diferita fata de atitudinea lui Saharov. Einstein a subscris la efortul de construire a bombei,
deoarece credea ca nemtii construiesc o arma atomic si el isi dorea sa apere Statele Unite.
Saharov, pe de alta parte era un comunist care vrea sa lichideze capitalismul. Karl Popper isi
mentine o parere pozitiva despre ultima parte a vietii lui Saharov, dar parerea sa generala despre
savantul rus este este ca acesta s-a comportat precum un criminal de razboi, lucru ce nu poate fi
iertat sau trecut cu vederea. Autorul este convins ca Saharov a fost prins in cursa de soareci.
Realizand o comparative intre el si Saharov, filozoful isi da seama ca lui i-a fost mul mai usor sa
scape din capcana ( Eu traiam intr-o tara libera, relativ libera, atunci cand am scapat din
capcana, la saptesprezece ani; el, in schimb, traind in U.R.S.S., a facut-o mai tarziu.)
Esecul tentativei militare sovietice a semnificat inceputul sfarsitului, evenimentele din
1962 reprezentand ultima posibilitate a Uniunii Sovietice de a infrange Statele Unite. Dupa
estimarile autorului aflam ca sovieticii au construit circa 1400 de bombe atomice, fiecare dintre
acestea avand un potential distrugtiv de cel putin trei mii de ori mai mare decat bomba de la
Hirosima. Cea mai mare problema a epocii noastre este concurenta de pe piata neagra dintre
bombele construite de sovietici si cele construite de chinezi.
In acest capitol, Popper vorbeste si despre ce a insemnat conducerea lui Gorbaciov pentru
Uniunea Sovietica. Acest lider sovietic isi da seama ca este necesara o schimbare a conceptiei
fundamentale a intregii politic rusesti. De altfel, Gorbaciov afirma urmatoarele: Vreau sa fac din
poporul Uniunii Sovietice un popor normal. Vizitand de mai multe ori Statele Unite, liderul
sovietic are prilejul de a intelege ca poporul sau nu era normal, in schimb normal era poporul
american. Marele merit pe care Karl Popper il atribuie lui Gorbaciov este pe de o parte realizarea
diferentei dintre sovietici si americani, si pe de alta parte constientizarea faptului ca avea nevoie
de ajutorul Statelor Unite.
Conform opiniei autorului, factorul decisiv care a dus la prabusirea regimurilor comuniste
a fost fuga nemtilor din fosta Republica Democrata Germana, ceea ce a dus la aparitia crizei
regimului est-german. Decizia ungurilor de a-i lasa pe nemti sa treaca granita pentru a ajunge in
Germania de Vest prin Austria a reprezentat initiativa hotaratoare ce a dus la prabusirea
sistemului communist.

Capitolul 4: Agenda politica actuala, statul de drept si copiii

O afirmatie de o mare insemnatate, pe care o sustine filozoful englez se refera la datoria
pe care ar trebui sa o aiba toate guvernele, si anume incercarea de a instaura statul de drept.
Intocmai statul de drept este elementul cheie care lipsea in Rusia.
Instituirea bursei de valori la Moscova constituie o actiune cat se poate de ridicola si
groteasca. Cel putin asa evalua Karl Popper aceasta initiativa la momentul respectiv, adica in
perioada imediat urmatoare prabusirii regimului sovietic. Grotescul si ridicolul sunt sustinute de
urmatoarele argumente: inexistenta valorilor, a actiunilor si a banilor cu care aceste valori s-ar fi
putut cumpara. Continuand cu analiza evenimentelor desfasurate dupa disparitia regimului
comunist, Karl Popper critica nu doar dorinta lui Gorbaciov de a institui bursa de valori, dar si
lipsa unui cod juridic care sa poata garanta justitia.
Autorul le reproseaza sovieticilor ca in loc sa se ocupe de stabilirea unui cod juridic,
acestia au facut tot posibilul ca sa instaureze cateva noi sisteme economice. ( Dar un sistem
economic nu poate fi instalat de sus,deoarece o piata libera nu poate exista acolo unde nu exista
oameni cu idei economice, cu idei de afaceri de tot felul ). De asemenea, oamenilor trebuie sa li
se poata oferi bunurile de care au nevoie, dar pentru ca acest lucru sa fie posibil, e nevoie mai
intai de un mecanism in care cei ce vand si cei ce cumpara, adica actorii pietei, sa fie protejati.
In acest capitol se exprima o idee ce prezinta o mare importanta, idee valabila si in zilele
noastre. Aceasta face referire la imposibilitatea existentei unei piete libere fara interventia
statului. Pentru existenta pietei libere este necesara instaurarea premergatoare a unui sistem
legislativ. O alta obsevatie demna e mentionat, remarca faptul ca va fi nevoie de multi ani pentru
a instaura un sistem legislativ in fosta Uniune Sovietica, si implicit de multi ani pentru a se
cristaliza o piata libera.
Una dintre prioritatile esentiale ale lumii in perioada post-comunista, vazuta din
perspectiva filozofului, este necesitatea garantarii pacii, care este posibila doar prin silinta
unanima a statelor civilizate de a elimina focoasele nucleare de pe piata neagra. O alta prioritate
vizeaza educatia. Popper sustine teza conform careia copiii sunt educati in spiritul violentei, in
special prin intermediul televiziunii, de aceea el considera necesara cenzura. Aceasta cenzura
este necesara deoarece notiunea de libertate nu este legata de cea de responsabilitate, si din
pacate, nu toti adultii sunt constienti de efectele pe care le au actiunile lor asupra copiilor,
ajungandu-se in postura in care tinerii si copiii se obisnuiesc cu violenta, lucru extrem de
primejdios. Dupa parerea sa, libertatea absoluta este un nonsens. Aceste prioritati vizeaza
obiective ce ar trebui sa anuleze diferentierea dreapta-stanga, dupa parerea autorului.
Intrebat fiind care este modelul politic cel mai potrivit pentru vremurile noastre, Karl
Popper ofera drept raspuns modelul democratiei.
Capitoul 5: Din nou impotriva istoricismului : viitorul este deschis
Intervievatorul Giancarlo Bosetti marturiseste ca i-a fost cu neputinta sa accepte
acuzatiile pe care Karl Popper le aducea istoricismului. Aceste grave acuzatii le intreceau chiar

pe cele aduse marxismului. Afirmatia filozofului este destul de concludenta : Istoricismul este
in intregime o greseala. Perspectiva istoricista este aberanta deoarece crede ca poate anticipa
viitorul. Trecutul ne poate da o multime de lectii valoroase, dar nu poate fi proiectat pentru a
anticipa viitorul.
Fiind intrebat daca nu a simtit pornirea sa afirme ca a avut intotdeauna dreptate in ceea ce
priveste esecul comunismului, Popper afirma foarte simplu: Sunt multumit ca asa s-au petrecut
lucrurile, dar nu ma simt fericit, astazi, pentru faptul de a fi stiut tot timpul unde era greseala.
Un eveniment deosebit de important pentru evolutia societatii a fost marea revolutie
( revolutia feroviara), ce a permis lumii sa devina mai mobila. A urmat apoi revolutia fordista,
initiata de Henry Ford, ce a dus la constructia de automobile pe care si le puteau permite si
muncitorii, nu doar miliardarii. Aceste mari revolutii care au marcat istoria nu au putut fi
prevazute de nimeni, cu atat mai putin de Marx.
Si in acest capitol se afirma ideea conform careia marxismul a fost o greseala chiar de la
bun inceput, pentru ca aceasta doctrina s-a bazat pe ideea dusmaniei, ideea ce a luat locul
responsabilitatii. Marx a inchipuit un dusman ce trebuia nimicit, si anume, capitalismul.
Revenindu-se la discutia despre democratie, Popper abordeaza subiectul paradoxurilor
acestui regim politic. Traducerea termenului democratie inseamna puterea poporului, dar
adevaratul sens al democratiei este altul, si anume acela de a impiedica dictatura, de a impiedica
alt tip de putere decat statul de drept. Acest aspect fusese inteles de greci inca din Antichitate. De
aceea grecii au intodus functia ostracismului, care avea menirea de a alunga din tara pe oricine ar
fi putut sa se instaleze la putere cu ajutorul unei majoritatii, datorita faptului ca era o persoana ce
se bucura de o mare popularitate.