UNIVERSITATEA AUREL VLAICU ARAD

Referat

Izvoarele dreptului comercial

Conf. univ. dr.

Student

Petru Tarchila
Barbatei Paul Adrian
 Desi se presupune ca in comert izvoarele dreptului comercial sunt
Codul comercial si Codul civil, in realitate izvoarele dreptului comercial sunt
mai numeroase.

Izvoarele normative ale dreptului comercial

Izvoarele dreptului comercial, sub aspect formal, sunt Constitutia
Romaniei, Codul comercial, legile comerciale speciale, Codul civil si legile
civile speciale.

Constitutia reglementeaza principiile de organizare a activitatii

economice, fiind o lege fundamentala a tarii. Constitutia Romaniei este o
economie de piata, astfel trebuiesc asigurate de catre stat libertatea
comertului, protectia concurentei loiale si crearea cadrului favorabil pentru
valorificarea tuturor factorilor de productie.
Constitutia de asemenea prevede ca statul sa ocroteasca
proprietatea in cele doua forme ale sale, proprietatea publica si
proprietatea privata.

Codul comercial constituie reglementarea de baza a activitatii

comerciale. Totusi acest rol al sau cunoaste in prezent o anumita
diminuare, datorita inlocuirii unor dispozitii ale sale cu reglementari noi,
cum ar fii regimul societatiilor comeciale, tratamentul legal aplicat
comerciantilor in dificultate etc. El cuprinde norme juridice care
reglementeaza institutiile fundamentale ale dreptului comercial: faptele de
comert, comerciantii si obligatiile comerciale etc.
 Normele juridice din Codul comercial sunt norme specifice
reglementarii activitatii comerciale. Specificitatea acestor norme se asigura
prin procedee diferite. Unele norme juridice reglementeaza institutiile
proprii ale dreptului comercial, cum ar fii faptele de comert, calitatea de
comerciant, contractul de comision, etc. Anumite norme consacra derogari
de reguli ale Codului civil, de exemplu solidaritatea codebitorilor, termenul
de gratie, retractul litigios etc. Alte norme dezvolta reglementarea unor
institutii din Codul civil, adaptandu-le nevoilor activitatii comerciale:
contractul de vanzare-cumparare, contractul de mandat, contractul de gaj.
In codul comercial sunt surprinse si norme privind incheierea
contractelor intre absenti, aceste norme apartinand in realitate dreptului
civil, ele fiind incluse in Codul comercial pentru a acoperi o lacuna a
Codului civil. Dar ele sunt aplicabile in materie comerciala si in materie
civila.
Normele Codului comercial au in principal caracter supletiv, ele fiind
aplicabile cand partile nu au convenit altfel. Exista insa si anumite norme
cu caracter imperativ, care asigura protejarea intereselor generale, motiv
pentru care ele sunt obligatorii pentru parti.

Legile comerciale speciale reprezinta principalul izvor al dreptului

comercial. Prin legi comerciale avem in vedere legile adoptate de
parlament, decretele-legi, hotararile si ordonantele guvernului, precum si
actele normative emise de alte organe ale statului.
Pentru a determina caracterul comercial al unei legi speciale este
necesar sa raportam aceasta lege la Codul comercial, intrucat el reprezinta
reglementarea de baza care jalneaza sfera activitatii comerciale aflate sub
incidenta legilor comerciale.
 Codul civil si legile speciale constituie un izvor subsidiar al
dreptului comercial. Ele se aplica doar in absenta unor norme in Codul
comercial si in legile comerciale speciale. Deoarece nu toate drepturile
civile se afla in Codul civil, izvorul subsidiar al Codului civil il constituie
legile civile speciale.
Ca izvor subsidiar al dreptului comercial, o importanta deosebita o au
dispozitiile Codului civil in materia obligatiilor, in special cele referitoare la
izvoarele si efectele obligatiilor, precum si cele privind contractele speciale
(contractul de vanzare-cumparare, contractul de mandat etc.).

Izvoarele interpretative ale dreptului comercial

Pe langa izvoarele normative, exista si izvoare interpretative ale
dreptului comercial, cu rolul de a ajuta la interpretarea vointei manifestate
in raporturile comerciale, ca in cazul uzurii comerciale, sau cu rolul de a
interpreta actele normative speciale, ca in cazul doctrinei sau practicii
judiciare.

Uzurile comerciale nu sunt izvoare normative, comform cu dreptul

comercial roman, nefiind mentionate in Codul comercial. Desi ele nu exista
in dreptul nostru comercial, uzurile interpretative sunt recunoscute de catre
doctrina si practica judiciara. Acestea rezulta din vointa prezumata a
partilor si sunt menite sa lamureasca sensul si limitele acestei vointe.
Existenta uzurilor cu caracter interpretativ este dedusa din anumite
dispozitii ale Codului civil, care sunt aplicabile si in dreptul comercial: de
exemplu articolul 970 ne spune conventiile trebuie executate cu buna-
credinta, conventiile obligand si la toate urmarile pe care obiceiul sau
legea le da obligatiei dupa natura sa, articolul 980 prevede ca dispozitiile
indoielnice sa fie interpretate dupa obiceiul locului unde s-a incheiat
contractul, iar articolul 981 ne spune ca clauzele obisnuite intr-un contract
se subinteleg, desi nu sunt prevazute expres in contract.

Doctrina nu este izvor de drept, dar este un instrument important de

interpretare a legilor comerciale. Ea este un factor de progres al dreptului
deoarece, de multe ori, solutiile ei sunt preluate de legiuitor si transpuse in
actele normative.

Practica judiciara nu a fost recunoscuta ca izvor de drept. Potrivit

principiului separatiilor puterilor, instantele judecatoresti sunt competente
sa aplice legea. Dar, solutiile date de ele, fara sa aibe puterea
precedentului judiciar, contribuie la intepretarea legilor comerciale.
Practica judiciara este laboratorul unde se verifica soliditatea
conceptiei si, implicit, eficienta legii. Semnalele practicii judiciare pot sa
constituie un izvor de inspiratie pentru legiuitorul comercial.

Spiritul reglementarii dreptului comercial

La inceput, dreptul comercial aparea mai putin formalist decat dreptul
civil, fiind impregnate cu un larg spirit de echitate. Cu timpul insa cerintele
dezvoltarii comertului si practica raporturilor comerciale au forjat un spirit
propriu dreptului comercial, spirit ce s-a manifestat mai cu seama in privinta
autonomiei de vointa, a rolului aparentei si a ordinii publice. In configurarea
acestui spirit nou un rol important l-a avut definirea principiilor dreptului
comercial.
 Autonomia de vointa este fundamentul libertatii contractuale, care
este recunoscuta de Dreptul civil. In activitatea comerciala, datorita
multitudinii si celeritatii perfectarii raporturilor juridice, comerciantii folosesc
tot mai mult inscrisurile imprimate. O serie de contracte privind operatiunile
comerciale curente si de o larga raspandire au devenit contracte de
adeziune sub forma unor contracte-tip. Aceasta inseamna ca, in dreptul
comercial, vointa declarata primeaza asupra vointei interne a
contractantilor.

Aparenta poate fii producatoare de efecte juridice in Dreptul civil. Ea

este justificata prin eroarea comuna si invincibila ori prin necesitati de
publicitate. In multe cazuri, dreptul comercial nu este preocupat de
cunoasterea realitatii drepturilor, multumindu-se cu aparenta de valabilitate
a acestora.

Ordinea publica tarmuieste libertatea contractuala in Dreptul civil. In

dreptul comercial ea cuprinde domenii mai largi decat in dreptul civil,
deoarece este necesara o asigurare de catre stat a unei orientari a
activitatii comerciale, in vederea ocrotirii unor interese generale, cat si a
protejarii intereselor consumatorilor.

Spiritul dreptului comercial isi gaseste o desavarsita expresie in

principiile dreptului comercial. Asa cum am aratat, principalul izvor
normativ al dreptului comercial sunt legile comerciale, prin acest izvor
intelegand dispozitiile exprese pe care le contin legile comerciale si
principiile care se degaja din aceste norme.
BIBLIOGRAFIE

1. C. Stanescu, C. Birsan Drept civil. Teoria generala a obligatiilor

Editura ALL, Bucuresti, 1992
2. I. Turcu Dreptul afacerilor, Editura Fundatia Chemarea Iasi, 1992
3. Petrescu Subiectii de drept comercial Bucuresti 1993
4. Monitorul Oficial nr. 20 din 6 februarie 1990
5. Stanciu D. Carpenaru Drept comercial roman