Decaderea din dreptul de optiune

succesorala
Adaugat de Redactor Infolegal Romania pe 8/19/07
Legaturi: Drept privat, Stiri juridice

|Mai mult

Oricare ar fi tipul mostenirii, in dreptul roman nu se intalneste nici o situatie in care patrimoniul
succesoral sa ramana fara titular, transmisiunea patrimoniului in caz de deces al titlularului sau
realizandu-se de drept catre succesibili.
Cu toate acestea, Codul civil instituie in art. 686 regula potrivit careia „nimeni nu este obligat a face acceptarea
unei mosteniri ce i se cuvine”. Astfel, pentru ca un drept mostenit sa aiba caracter definitiv si irevocabil,
succesorul trebuie sa isi manifeste vointa de a accepta. Acceptarea nu este insa singura varianta, orice
mostenitor putand renunta la dreptul la o mostenire, aceasta renuntare urmand sa produca efecte fata de ceilalti
succesori, si in anumite cazuri, in care succesorul renuntator este si legatar cu titlu particular, chiar si fata de
acesta.
Felurile optiunilor succesorale
Acceptarea unei mosteniri poate fi pura si simpla, atunci cand patrimoniul propriu al acceptantului se confunda cu
patrimoniul mostenit, succesorul urmand sa dobandeasca atat activul, cat si pasivul mostenirii. Astfel, el va fi
obligat la plata datoriilor mostenirii, iar daca bunurile mostenite nu acopera datoriile atunci va raspunde inclusiv cu
bunurile proprii.
O varianta de optiune care apara succesibilul de situatia platii datoriilor peste patrimoniul dobandit prin
succesiune, este acceptarea sub beneficiu sub inventar. Particularitatea acestei acceptari sta in faptul ca
succesorul va raspunde pentru pasivul mostenirii (datoriile contractate de defunct si neplatite de acesta pana la
moartea sa), numai cu activul dobandit, nu si cu bunurile proprii.
In fine, o ultima varianta de optiune este renuntarea la mostenire. Efectul principal este acela ca succesorul
devine strain de mostenire. In anumite situatii limitativ prevazute de lege, succesibilul care a renuntat va putea
insa sa isi revoce optiunea, drept urmare el va beneficia din nou de dreptul de opta cu privire la mostenire.
Cine poate exercita acest drept?
In primul rand au dreptul de a opta cu privire la succesiune mostenitorii legali, oricare dintre acestia, daca au
vocatie generala la succesiune. De asemenea, pot opta legatarii, adica acele persoane carora defunctul le-a
transmis prin testament o universalitate de bunuri, o parte a unei universalitati sau numai un bun individual
determinat. Prin exercitarea dreptului de optiune de catre legatar, se va putea stabili de catre notarul public care
sunt drepturile legatarului instituite prin testament si va putea elibera acestuia certificatul de legatar, in
conformitate cu prevederile legii nr. 36/1995 a notarilor publici si a activitatii notariale.
Mai pot exercita dreptul de optiune succesorala creditorii personali ai mostenitorului, fie pe calea actiunii oblice
(subrogatorii), fie pe calea actiunii pauliene. Actiunea oblica se poate folosi de catre creditori ori de cate ori
succesibilul omite sa isi exercite un drept al sau, inclusiv deci dreptul de optiune succesorala. Pe calea actiunii
pauliene, cu conditia dovedirii fraudei succesibilului in detrimnetul creditorilor, acestia pot revoca renuntarea
succesibilului la mostenire, dar pot si accepta pur si simplu mostenirea. Atunci cand acceptarea succesibilului
este sub beneficiu de inventar, neexistand o confuziune a patrimoniului propriu al succesibilului – debitor cu
patrimoniul succesoral, creditorii personali ai succesibilului nu mai pot interveni in optiunea acestuia.
Conditiile exercitarii dreptului de optiune succesorala
Este obligatorie capacitatea persoanei care isi manifesta optiunea cu privire la succesiune. Persoanele lipsite de
capacitate de exercitiu sau cu capacitate restransa de exercitiu pot opta numai prin intermediul, respectiv cu
autorizarea ocrotitorilor legali si cu intotdeauna cu autorizarea autoritatii tutelare. In plus, pentru ocrotirea
minorilor, acceptarea acestora se va face intotdeauna sub beneficiu de inventar.
In plus, pentru oricare dintre formele de optiune se cere un consimtamant neviciat. Avand insa in vedere ca
dreptul de optiune se manifesta in genere in fata notarului public, viciile de consimtamant apar mai rar in practica.
Sanctiunea pentru nerespectarea regulilor privind capacitatea ori consimtamantul este nulitatea relativa a actului
de optiune.
Sub aspectul formei, singura dintre formele de optiune care poate fi exercitata tacit este acceptarea pura si
simpla. Acceptarea sub beneficiu de inventar, precum si renuntarea la mostenire se fac intotdeauna in forma
autentica sub sanctiunea nulitatii absolute. Aceeasi sanctiune se aplica si in cazul nerespectarii prevederilor
legale privind cauza si obiectul actului de optiune.
Termenul de exercitare al dreptului de optiune succesorala
Dreptul de optiune succesorala se manifesta in termen de 6 luni de la data deschiderii mostenirii, adica de la data
decesului, indiferent daca aceasta coincide sau nu cu cea scrisa in actele de stare civila. Acesta priveste nu
numai acceptarea, dar si renuntarea la mostenire, iar cu referirela subiecti, termenul se aplica atat mostenitorilor
legali, cat si legatarilor universali sau cu titlu universal, precum si celor cu titlu particular.
Orice manifestare de vointa a unui succesibil anterioara datei de deschidere a mostenirii, constituie un pact
asupra unei mosteniri viitoare si este prohibit de lege, sanctiunea fiind nulitatea absoluta. Numai in momentul
deschiderii mostenirii se considera nascut, deci poate fi exercitat, acest drept.
O situatie deosebita este atunci cand succesibilul decedeaza la randul sau inainte sa isi fi exprimat optiunea cu
privire la mosenire. Astfel, dreptul nascut in patrimoniul sau se va retransmite mostenitorilor proprii, care il vor
putea exercita, numai daca nu a trecut termenul de 6 luni de la moartea autorului succesibilului. Cu alte cuvinte,
mostenitorii vor avea doua drepturi de optiune. Unul, dobandit la moartea autorului propriu, pe care il vor exercita
primul, iar al doilea drept de optiune se naste in patrimoniul lor ca efect al acceptarii mostenirii succesibilului
decedat.
Termenul de exercitare a dreptului de optiune succesorala este susceptibil de suspendare si intrerupere. Astfel,
termenul se intrerupe ori de cate ori exista un caz de forta majora care l-a impiedicat pe mostenitor sa isi exercite
dreptul. La cerere, instanta va putea prelungi termenul initial cu maxim inca 6 luni de la data incetarii impiedicarii.
Sunt cauze de suspendare a cursului prescriptiei (termenului de exercitare a dreptului de optiune):
-impiedicarea succesibilului printr-un caz de forta majora, adica un eveniment exterior, imprevizibil, inevitabil si
invincibil, care creaza o imposibilitate totala de a actiona
-succesibilul face parte din fortele armate ale Romaniei, iar acestea sunt pe picior de razboi
-succesibilul este lipsit de capacitate de exercitiu si nu are reprezentant legal sau are capacitate restransa de
exercitiu dar nu are cine sa ii incuviinteze actele
-de asemenea, in cazul incapabililor si a persoanelor cu capacitate restransa de exercitiu, dreptul de optiune
succesorala este suspendat pe perioada in care acestia nu au autorizatia autoritatii tutelare, o conditie obligatorie
pentru realizarea acestui act de dispozitie.
Efectul suspendarii este ca o data ce cauza de suspendare inceteaza, succesibilul poate cere instantei sa fie
repus in termenul de optiune, instanta putand acorda un nou termen de 6 luni pentru aceasta. Din acest punct de
vedere suspendarea in materia dreptului de optiune succesorala produce aceleasi efecte ca si intreruperea. Mai
mult, desi permise teoretic de legislatia in vigoare, cauzele de intrerupere nu se intalnesc in cazul dreptului de
optiune succesorala.
Efectul nerespectarii termenului de optiune succesorala
Daca succesibilul nu isi exercita dreptul de optiune succesorala in termenul de 6 luni instituit de lege, atunci el
este decazut din dreptul de a mai opta pentru acea succesiune. Odata cu acest drept se stinge chiar titlul de
mostenitor, deci insasi vocatia succesorala generala a succesbilului, ceea ce inseamna ca acesta devine strain
de mostenire. Singura modalitate in care se poate evita aceasta situatie este dovedirea unei cauze de
suspendare care a creat o imposibilitate de exercitare a dreptului.
Avand in vedere efectele absolute ale stingerii dreptului de optiune succesorala, stingerea va putea fi invocata de
catre si fata de orice persoana interesata, precum mostenitorii legali, legatarii universali, cu titlu universal sau cu
titlu particular, creditorii sau debitorii succesiunii.
Ioan Popa: Dreptul de opțiune
succesorală
28 decembrie 2015 | Elena ZOIȚA

♥ Gratuit pentru membri

0
inShare

Conf. univ. dr. Ioan Popa a publicat în Revista Română de Drept Privat nr.
3/2014 articolul intitulat ”Dreptul de opțiune succesorală”.

Art. 1106 reglementează dreptul succesibilului de a alege între consolidarea

titlului de moștenitor prin acceptarea moștenirii și desființarea acestui titlu prin
renunțarea la moștenire. Acest drept de opțiune succesorală are caracter
potestativ, afirmând unul dintre principiile fundamentele în materie succesorală:
”nemo invitus heres” – nimeni nu poate fi obligat să devină moștenitor.

În ceea ce privește subiectele acestui drept, printre acestea se numără toți

succesibilii defunctului, indiferent dacă au vocație legală sau testamentară și
indiferent dacă această vocație este universală, cu titlu universal sau cu titlu
particular. Alături de aceștia, dreptul poate fi exercitat și de către succesibilii
subsecvenți și de către creditorii personali ai succesibililor. Art. 1102 consacră
existența unor vocații multiple la moștenire. Pentru fiecare dintre acestea se va
naște un drept la opțiune distinct.

Pentru exercitarea dreptului de opțiune legiuitorul prevede un termen de

decădere de 1 an de zile. Neexercitarea dreptului în termen dă naștere prezumției
relative de renunțare. Art. 1103 prevede momentele de la care acest termen începe
să curgă, în materie fiind aplicabile prevederile privind suspendarea și repunerea
în termenul de prescripție. În interiorul acestui termen succesibilul poate să
accepte sau să renunțe la moștenire. Succesibilii pot fi obligați de către creditori,
pe calea acțiunii oblice, să opteze într-un termen mai scurt. De asemenea, este
posibilă revocarea renunțării în interiorul acestui termen, în anumite condiții,
producând efecte retroactiv. Aceste efecte nu se produc și în privința drepturilor
dobândite de terți între momentul renunțării și momentul revocării. Revocarea
poate fi cerută pe cale pauliană și de către creditorii succesibilului în cazul
renunțării frauduloase.

Actul de opțiune succesorală este un act juridic unilateral, voluntar, irevocabil,

indivizibil, declarativ de drepturi, nesusceptibil de modalități și potestativ.
Referitor la caracterul voluntar, art. 1119 reglementează o excepție. Astfel,
moștenitorul care, cu rea-credință, sustrage sau ascunde bunuri din patrimoniul
succesoral sau ascunde o donație supusă raportului ori reducțiunii va fi obligat să
accepte succesiunea. Efectele generale ale acceptării moștenirii sunt: consolidarea
retroactivă a transmisiunii moștenirii, confuziunea dintre patrimoniul defunctului
și al moștenitorului acceptant, faptul că moștenitorii răspund pentru datoriile și
sarcinile moștenirii numai cu bunurile din patrimoniul succesoral, proporțional
cu cota fiecăruia, iar legatarii cu titlu particular nu răspund decât în caz
excepțional și numai cu bunul ce formează obiectul legatului. Acceptarea forțată
prevăzută de art. 1119 produce și anumite efecte speciale, anume o triplă decădere:
din dreptul de opțiune succesorală, din drepturile succesorale asupra bunurilor
sustrase sau ascunse și va fi ținut să plătească datoriile și sarcinile moștenirii
proporțional cu cota sa din moștenire, inclusiv cu bunurile proprii.

Forma actului de opțiune succesorală se prezintă diferențiat. În cazul acceptării

exprese, voința trebuie să fie manifestată în formă scrisă, autentică sau sub
semnătură privată. Acest înscris este formal, dar nu solemn. Legiuitorul prevede
și posibilitatea acceptării exprese prin reprezentant, cât și acceptarea tacită, atunci
când succesibilul face un act cu intenția neechivocă de a accepta succesiunea. Art.
1110 enumeră câteva exemple de acte care semnifică o acceptare tacită. În cazul
renunțării la moștenire, este vorba despre un act juridic expres și solemn, făcut în
fața unui notar public, în formă autentică, sub sancțiunea nulității absolute și este
înscris într-un registru special – Registrul Național Notarial de Evidență a
Opțiunilor Succesorale. Renunțarea este un act juridic indivizibil și trebuie să fie
impersonală și cu titlu gratuit. Actul renunțării produce următoarele efecte: lipsa
obligației de a suporta datoriile și sarcinile moștenirii, renasc drepturile reale sau
de creanță stinse prin consolidare sau confuziune, pierde beneficiul sezinei,
imposibilitatea creditorilor renunțătorului de a urmări patrimoniul succesoral și
lipsa obligației de a plăti taxe succesorale.
Autorul oferă o prezentare completă a unui subiect esențial în materie
succesorală, analizând toate componentele acestui drept potestativ prin raportare
la dispozițiile noului Cod civil și a doctrinei relevante.

Elena Zoița

Acceptarea mostenirii
In dreptul roman, conform art. 644, 696, 899 alin.1 din C.civ., transmiterea patrimoniului
succesoral sau a bunurilor determinate din patrimoniu se realizeaza de drept din momentul
deschiderii mostenirii.

In cazul in care succesibilul mostenirii moare inainte de lichidarea mostenirii, ea se transmite mai
departe asupra mostenitorilor sai. Astfel, patrimoniul succesoral nu ramane niciodata fara titular.
Chiar daca transmiterea patrimoniului succesoral se produce de drept din momentul deschiderii
mostenirii, ea nu are caracter definitiv si obligatoriu.

Legea prevede ca: “nimeni nu este obligat de a face acceptarea unei mosteniri ce i se cuvine”. In
consecinta, succesibilul are dreptul de a alege intre acceptarea mostenirii si renuntarea la aceasta.

Potrivit legii, succesibilul are dreptul la trei optiuni.

Prima dintre acestea este acceptarea pura si simpla a mostenirii, actiune prin care succesibilul se
obliga sa raspunda pentru datoriile si sarcinile succesiunii, chiar daca aceasta ar depasi valoarea
patrimoniului mostenit.

Renuntarea la mostenire reprezinta o alta optiune aflata la indemana succesibilului. Prin renuntare
acesta desfiinteaza vocatia sa succesorala , urmand ca mostenirea sa revina mostenitorilor
subsecventi. Succesibilul face aceasta alegere in cazul in care mostenirea este insolvabila sau daca
doreste ca prin renuntarea lui sa beneficieze de mostenire persoanele subsecvente.

O alta varianta este acceptarea sub beneficiu de inventar, in urma careia succesibilul isi
consolideaza titlul de mostenitor dar isi limiteaza raspunderea sa pentru datoriile si sarcinile
mostenirii. In acest caz el va raspunde numai cu bunurile mostenite, fara a-si afecta in vreun fel
bunurile personale. Dreptul de a beneficia de mostenire are anumite limite legale, pe cand dreptul
de a renunta la mostenire nu prezinta limite, deoarece nimeni nu este obligat sa accepte o
mostenire.

Acceptarea pura si simpla consta in actul sau faptul juridic unilateral savarsit de succesibil prin
care isi consolideaza calitatea de mostenitor. Prin acceptarea pura si simpla a mostenirii
succesibilul nu dobandeste nici un drept, ci consolideaza numai dobandirea care s-a produs de la
data deschiderii mostenirii si pierde posibilitatea de a renunta la ea sau de a o accepta sub
beneficiu de inventar. Prin acceptare pura si simpla, transmisiunea succesorala se definitiveaza
neconditionat, astfel incat drepturile si obligatiile care rezulta din mostenire se contopesc cu
patrimoniul propriu al mostenitorului. In consecinta, succesibilul va raspunde de datoriile si
sarcinile presupuse de mostenire. Acceptarea pura si simpla a mostenirii poate fi extrem de
daunatoare, astfel incat legea nu obliga pe nimeni sa adopte aceasta forma.

Exista insa doua cazuri prevazute de lege cand aceasta varianta nu poate fi adoptata:

- in cazul minorilor sau a persoanelor puse sub interdictie judecatoreasca, acceptarea mostenirii se
realizeaza numai sub beneficiu de inventar;
- in cazul retransmiterii prin mostenire a dreptului de optiune, daca exista o pluralitate de
mostenitori care nu se inteleg in privinta optiunii, succesiunea se va accepta sub beneficiu de
inventar.

Acceptarea pura si simpla poate fi voluntara, rezultand din manifestarea expresa sau tacita a
vointei succesibilului si fortata, prevazuta de lege ca sanctiune pentru savarsirea unor fapte
voluntare de catre succesibil.

Acceptarea pura si simpla voluntara expresa este realizata atunci cand succesibilul isi insuseste
calitatea de erede printr-un inscris autentic sau sub semnatura privata.

Vointa succesibilului de a accepta expres mostenirea trebuie sa fie manifestata in forma scrisa,
autentica sau sub semnatura privata. Inscrisul constatator al acceptarii pure si simple nu trebuie
sa fie redactat cu respectarea unor formule speciale pentru a constata acceptarea succesiunii. El se
poate prezenta sub forma unei scrisori simple, daca are caracter juridic, forma unor acte adresate
instantei pentru rezolvarea unor probleme in legatura cu mostenirea in cauza sau biroului notarial
(de ex. petitia de ereditate, cererea de deschidere a procedurii succesorale notariale) sau forma
unei declaratii date la consiliul local prin care se indica componenta patrimoniului succesoral si
calitatea de mostenitor, in vederea depunerii inscrisului la biroul notarial competent pentru
dezbaterea succesiunii.

Inscrisul trebuie redactat in termenul de prescriptie a dreptului de optiune succesorala. Acceptarea

expresa a mostenirii poate fi facuta si prin reprezentant, inclusiv printr-un mandatar imputernicit in
forma scrisa si cu procura data special pentru acceptarea pura si simpla a mostenirii. Mandatarul
imputernicit trebuie sa accepte mostenirea in termenul de prescriptie si inainte de incetarea
efectelor mandatului. In caz de deces al mandantului, mandatarul poate accepta mostenirea
intrucat intarzierea ar provoca pagube mostenitorilor succesibilului-mandant.

Acceptarea pura si simpla voluntara tacita rezulta din fapte materiale savarsite de succesibil din
care rezulta neindoielnic intentia acestuia de a accepta succesiunea. In principal aceste fapte
trebuie a aiba importanta unor acte de dispozitie, iar nu de simpla administrarare provizorie sau de
conservare a bunurilor mostenirii.

. OPȚIUNEA SUCCESORALĂ
1. Noțiune

Opțiunea succesorală este acel drept subiectiv născut la data decesului celui despre a cărei succesiune este
vorba, în persoana succesibililor acestuia, de a alege acceptarea succesiunii – pură și simplă sau sub beneficiu
de inventar – sau renunțarea la aceasta și care se exercită în anumite condiții prevăzute de lege.

Actul de opțiune este un act de dispoziție și trebuie să îndeplinească, sub sancțiunea nulității, condițiile de fond și
formă prevăzute de lege. Succesibilul trebuie să aibă capacitatea deplină de exercițiu, persoanele lipsite de
capacitatea deplină de exercițiu sau cu exercițiu restrâns trebuie să exercite opțiunea sucesorală prin ocrotitorul
legal, respectiv cu încuviințarea acestuia și, în ambele cazuri, cu autorizarea autorității tutelare.

Pentru ca opțiunea succerorală să fie valabilă, trebuie respectate cerințele referitoare la

exprimarea consimțământului la obiectul și cauza actului juridic.

Dreptul de opțiune trebuie exercitat în termen de 6 luni, calculat de la data deschiderii succesiunii. Articolul 700
alin 1 C. civ stabilește că “dreptul de a accepta succesiunea se prescrie printr-un termen de 6 luni socotit de la
data deschiderii succesiunii”.

Calificarea termenului de opțiune succesorală ca fiind un termen de prescripție este criticabilă, pentru că
prescripția extinctivă presupune stingerea dreptului la acțiune în sens material, iar dreptul de opțiune succesorală
nu constituie un drept la acțiune, ci un drept subiectiv care trebuie valorificat în termenul prevăzut de lege sub
sancțiunea decăderii.

Dacă în termenul de opțiune succesorală prevăzut în art. 700 succesibilul nu și-a manifestat dorința, dreptul de a
accepta succesiunea se stinge, și succesibilul devine străin de moștenire. Succesibilul străin de moștenire este
înlăturat de la moștenire, dar nu are statutul juridic al unui renunțător, pentru că el poate beneficia de repunere în
termen.