Capacitatea de exercițiu

Definiție: În art. 37 din Codul civil capacitatea de exerciţiu este definită ca

„aptitudinea persoanei de a încheia singură acte juridice civile.” Definiţia subliniază
faptul că această aptitudine, presupune că persoana poate să încheie personal acte juridice,
adică fără a recurge la reprezentare legală ori fără a avea nevoie de o încuviinţare
prealabilă.
Capacitatea de a contracta nu este însă numai o aptitudine a persoanei, dar şi o
condiţie esenţială de valabilitate a actului juridic. Este posibil ca o persoană să aibă
capacitate de exerciţiu deplină dar să nu aibă capacitatea de a încheia valabil un anumit
act, la fel cum este posibil ca legea să recunoască, prin excepţie, îndreptăţirea unei
persoane lipsite de capacitate de exerciţiu deplină de a încheia anumite acte (contracte).
 Capacitatea de exerciţiu şi discernământul
Spre deosebire de capacitatea de folosinţă – care se dobândeşte, instantaneu şi complet, din momentul
naşterii şi, limitat, chiar din momentul concepţiei –, capacitatea de exerciţiu a persoanei fizice se dobândeşte
treptat, pe măsura formării discernământului şi a acumulării unei experienţe de viaţă, ceea ce, în fapt, diferă de la
o persoană la alta. Legea, pornind de la situaţia medie, operează cu următoarele presupuneri: până la vârsta de
14 ani discernământul este socotit că lipseşte, ceea ce face să lipsească şi capacitatea de exerciţiu; vârsta
cuprinsă între 14 şi 18 ani, interval în care discernământul începe să existe, fără a exista şi experienţa de viaţă
a unui adult, ceea ce conduce la o capacitate de exerciţiu restrânsă; vârsta de 18 ani, de la care capacitatea de
exerciţiu devine deplină, fiindcă persoana are şi discernământul necesar şi o experienţă de viaţă adecvată.
Capacitatea: stare de drept – legea presupune discernământul.

├─────────┤────┤───────────┤─►
Lipsă restrânsă deplină eventual diminuată/lipsă (o măsură de ocrotire)
Plus
Discernământ (stare de fapt) – se analizează de la caz la caz
├───────┤────┤───────────//////////////─►
Lipsă apare, dublat de experienţă poate să fie afectată/să dispară
Condiţie act valabil: capacitate + discernământ.
 Capacitatea de exerciţiu şi capacitatea delictuală
Spre deosebire de capacitatea de exerciţiu (de a încheia acte juridie) capacitatea delictuală este o stare de
fapt, care depinde de discernământul autorului faptei (art. 1366, 1367 C. civ.). Capacitatea de exerciţiu nu
priveşte în niciun fel şi niciodată faptele juridice ilicite. În cazul acestora, pentru stabilirea răspunderii delictuale,
respectiv a obligaţiei autorului de a repara prejudiciul cauzat altuia, îşi găsesc aplicare dispoziţiile art. 1366 alin.
C. civ., minorul peste 14 ani și majorul fiind presupus a avea discernământ, și, prin urmare, capacitate delictuală.
De asemenea, capacitatea de exerciţiu restrânsă – ca, de altfel, şi lipsa capacităţii – nu are nicio relevanţă cât
priveşte naşterea dreptului minorului, victimă a unei fapte ilicite, de a obţine despăgubiri de la autorul acesteia.

Exemple situaţii posibile: – persoana are capacitate încă (nu a fost plasată sub o măsură de ocrotire) dar nu are
discernământ (1);
persoana are capacitate, dar pierde temporar discernământul (2);
persoana are 13 ani dar are discernământ (3);
Persoana este plasată sub o măsură de ocrotire, însă are o scurtă repriză de discernământ (4);
Indemnizaţia, art. 1368 C. civ..
 Ocrotitorul legal şi reprezentantul legal. Părinţii sau, după caz, tutorele sunt aceia care
încuviinţează actele juridice pe care le încheie minorul cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani, respectiv
sunt aceia care, la încheierea actelor juridice, îl reprezintă pe minorul care nu a împlinit vârsta de 14
ani, ori pe cel plasat sub o măsură de ocrotire care îl lipsește de capacitate. Ca atare, în primul caz,
respectiv acela al minorilor cu capacitate de exerciţiu restrânsă, părintele sau tutorele este doar un
ocrotitor legal al minorului, în schimb, în cel de al doilea caz, respectiv acela al minorilor și al
majorilor ocrotiți lipsiţi de capacitate de exerciţiu părintele sau tutorele este şi reprezentantul legal
al acestora. Distincţia dintre ocrotitorul legal şi reprezentantul legal este impusă de atribuţiile
diferite ale acestora – de abilitare a minorului să încheie acte juridice în primul caz şi de
reprezentare a celui lipsit de capacitate la încheierea actelor juridice în cel de al doilea caz
Cu toate acestea orice persoană, chiar şi cel lipsit de capacitate de exerciţiu, poate încheia acte de
conservare (prin care se preîntâmpină pierderea unui drept), sau actele de dispoziţie curente, de mică
valoare, care se execută la data încheierii lor (cumpără o pâine). Aceste acte pot fi încheiate şi de
către reprezentantul legal.
 Art. 41 - 44 C. civ.
Actele de administrare (prin care se pun în valoare bunurile celui ocrotit), se încheie de către
reprezentantul legal singur, respectiv de către minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă asistat de
către ocrotitorul legal. În acest din urmă caz, lipsa încuvinţării nu atrage anularea actului decât dacă
din încheierea lui rezultă un prejudiciu pentru minor.
Încheierea actelor juridice de dispoziţie în numele celui lipsit de capacitate, sau de către cel cu
capacitate de exerciţiu restrânsă necesită autorizarea Instanţei de tutela. Potrivit art. 145 C. civ.,
autorizarea se poate acorda numai dacă actul răspunde unei nevoi sau prezintă un folos neîndoielnic
pentru minor, în caz contrar, instanţa de tutelă fiind îndreptăţită să refuze autorizarea actului.
Autorizarea se va da pentru fiecare act în parte, stabilindu-se, când este cazul, condiţiile de
încheiere a actului, iar în caz de vânzare, ea va arăta dacă vânzarea se va face prin acordul părţilor,
prin licitaţie publică sau în alt mod. În toate cazurile, instanţa de tutelă poate indica modul în care
urmează să se întrebuinţeze sumele de bani obţinute.
Pentru minorul cu capacitate de exercițiu restrânsă art. 42 C. civ. permite, cu respectarea
dispozițiilor speciale, ca drepturile și obligațiile rezultate din încheierea unor contracte (încheiate cu
încuviințarea ocrotitorului legal) să fie exercitate/executate singur, iar de veniturile obținute minorul
cu capacitate de exercițiu restrânsă să dispună singur.
 Art. 133 – 135 C. civ.

Lipsa autorizării atrage nulitatea relativă a actului încheiat în numele

minorului sau de către minor, iar nerespectarea condiţiilor vânzării
stabilite prin autorizare poate atrage răspunderea tutorelui. Art. 144 al.
1, 1654 al. 1 lit b și 988 al. 1 C. civ. interzic anumite categorii de acte
încheiate în numele celui lipsit de capacitate de exercițiu deplină.
De asemenea pentru aceste acte este necesar avizul consiliului de
familie, atunci când acesta a fost constituit (art. 144 al. 2 respectiv 146
al. 2 C. civ.).