CURS 4

PERSOANA FIZICĂ. CAPACITATEA DE EXERCIȚIU

Cuprins:

1. Noţiune şi caractere juridice

2. Lipsa capacităţii de exerciţiu
3. Capacitatea de exerciţiu restrânsă
4. Capacitatea de exerciţiu deplină

Obiectivele unității de învățare:

După studiul acestei unităţi de învăţare veţi reuşi să:

- - Înțelegeți noțiunea de capacitate de exercițiu a persoanei fizice și a caracterelor juridice ale acesteia;

- Identificați principalele ipostaze ale restrângerii capacității de exercițiu și rațiunile lor;

- Înțelegeți regulile după care persoanele care nu au capacitate de exercițiu deplină pot încheia acte jurdiice
civile.

1. Noțiunea capacității civile de exerciţiu a persoanei fizice

1.1.Sediul materiei este reprezentat de NCC, următoarele texte fiind cele mai relevante :

• art. 37-48
• art 141 şi urm.
• art. 171-172
• art. 272, 502-507 NCC

Trebuie observat că reglementarea relevantă este dispusă pe cel puțin 3 planuri de generalitate: (i) art. 37 –art. 48
C. civ. (Cap. I Capacitatea civilă a persoanei fizice/Secțiunea a 2 a Capcitatea de exercițiu), (ii) art. 110 și urm. -
Tutela minorului și (iii) Ocrotirea majorului prin consiliere judiciară și tutelă specială.

Pe o altă axă:
- tutorele, atunci când administrează bunurile minorului, acționează în calitate de administrator însărcinat cu simpla
administrare, dispozițiile titlului V din cartea a III-a aplicându-se în mod corespunzător, ceea ce face ca
reglementarea simplei administrări să completeze regimul juridic al ocrotirii incapabilului.
- dispoziții de la tutelă sunt aplicabile și ocrotirii părintești, potrivit art. 502 alin. (1) C. civ., conform căruia
„drepturile și îndatoririle părinților cu privire la bunurile copilului sunt aceleași cu cele ale tutorelui, dispozițiile
care reglementează tutela fiind aplicabile în mod corespunzător”.
- aceleași dispoziții se aplică și în cazurile excepționale de ocrotire a incapabilului printr-un curator special, (art.
186 C. civ.).

1.2. Noțiune. Capacitatea civilă de exerciţiu a persoanei fizice, beneficiază de definiție legală - este acea
parte a capacităţii civile care constă în aptitudinea persoanei fizice de a dobândi şi exercita drepturi subiective
civile, precum şi de a-şi asuma şi executa obligaţii civile, prin încheierea de acte juridice civile singură (art. 37
NCC). Drepturile și obligațiile civile trebuie citite într-o interpretară largă, cuprinzând toate efectele juridice
produse de către un act juridic (astfel, trebuie incluse aici spre ex. și puterile civile; vz. sem. 1 distincția drepturi,
puteri, libertăți și facultăți civile). Didactic, chiar dacă formal excedează definiției legale, adăugăm cerinței ca
actul să fie încheiat singur și pe aceea de ”personal”, pentru a sublinia absența procedeelor reprezentării
(personal) și respectiv asistare, autorizare, avizare (singur).

Premisele capacităţii civile de exerciţiu a persoanei fizice, care este o stare de drept, sunt
următoarele:

➢ pe de o parte, existenţa capacităţii civile de folosinţă, iar,

➢ pe de altă parte, existenţa sistematică a discernământului, adică existenţa puterii individului de a-şi reprezenta
corect consecinţele juridice ale manifestării sale de voinţă (această premisă se apreciază în raport cu vârsta, precum
şi cu starea sănătăţii minţii). În cazul minorilor este relevant nu numai discernământul, ci și experiența de viață,
care este în plin proces de consolidare. Discernământul și experiența sunt elemente de fapt, de aceea ele intersează
ca atare cerințe de validitate ale consimțământului – consimțământul, leziunea.

Subliniem că regulile referitoare la capacitatea civilă de exerciţiu pe care le studiem vizează numai încheierea
actelor juridice civile, iar nu și dobândirea de drepturi și obligații civile prin săvârșirea de fapte juridice ilicite,
așa numita ”capacitate delictuală”, care se va studia la materia Teoriei obligațiilor .

1.3. Ipostaze. Din perspectiva capacităţii civile de exerciţiu a persoanei fizice, trebuie să deosebim trei ipostaze:

(i) lipsa capacităţii civile de exerciţiu;

(ii) capacitatea civilă de exerciţiu restrânsă;
(iii) capacitatea civilă de exerciţiu deplină.

2. Caracterele capacităţii de exerciţiu. Sunt aplicabile prin analogie caracterele capacităţii de folosinţă,
cu excepţia universalităţii:

➢ legalitatea;

➢ generalitatea (nu se confundă cu valorificarea capacităţii de exerciţiu, care diferă ca grad după
cum capacitatea este deplină sau restrânsă!);

➢ inalienabilitate. „Art. 29 NCC. - (1) Nimeni nu poate fi îngrădit în capacitatea de folosinţă sau
 lipsit, în tot sau în parte, de capacitatea de exerciţiu, decât în cazurile şi condiţiile expres prevăzute
de lege. “ o intangibilitatea - o persoană poate fi lipsită de capacitatea de exerciţiu numai în
condiţiile legii (art. 29 NCC);

➢ o egalitate - este recunoscută în mod egal, ţinând seama de cele 3 ipostaze, oricăror persoane fără
nicio discriminare pe criterii suplimentare, în cadrul fiecăreia dintre categorii, așa cum prevede art.
30 C. civ;

“Art. 30 NCC. - Rasa, culoarea, naţionalitatea, originea etnică, limba, religia, vârsta, sexul sau orientarea
sexuală, opinia, convingerile personale, apartenenţa politică, sindicală, la o categorie socială ori la o categorie
defavorizată, averea, originea socială, gradul de cultură, precum şi orice altă situaţie similară nu au nicio
influenţă asupra capacităţii civile. ”

3. Lipsa capacităţii de exerciţiu.

A. Domeniul de aplicare.

Sunt lipsiţi de capacitate de exerciţiu (art. 43 NCC):

- minorii care nu au împlinit vârsta de 14 ani;
- cei care beneficiază de tutela specială , măsură judiciară de protecție- urmare a deteriorării facultăților
mintale (aceasta este este totală și, după caz, permanentă);
- alte cazuri prevăzute expres de lege, dacă este cazul.

B. Început.

- la data nașterii;
- la data punerii sub tutela speciala a persoanei de peste 14 ani;

C. Conținutul capacității de exercițiu.

Premisa capacității de exercițiu este existența capacității de folosință. Inacapabilul aici discutat are capacitate de
folosință, deci poate încheia orice acte juridice intră în conținutul concret al acesteia. Cu toate acestea, minorul
sub 14 ani, are unele limitări ale capacității asociate vârstei, precum:

- ca regulă, nu poate face liberalități (nici donații și nici testamente) – art. 988 C. civ. .
- nu se poate căsători
- nu poate garanta obligațiile altora.

Incapabilul poate încheia actele pentru care justifică o capacitate de exercițiu (lipsa capacității nu este totală,
existând un minim de conținut) le încheie personal și singur pe care le vedem aici (C) iar altele cu respectarea
unor reguli de protecție (D).
 În cazul incapabililor nu este vorba despre o veritabilă şi totală lipsă a capacităţii de exerciţiu, așa cum i-ar spune
denumirea luată literal. Având în vedere finalitatea instituirii situaţiei (stării) juridice de lipsă a capacităţii de
exerciţiu (legiuitorul a urmărit să asigure ocrotirea anumitor persoane), precum şi împrejurarea că situaţia juridică
în discuţie nu trebuie să funcţioneze împotriva acestei finalităţi, ci numai atât cât este necesar, rezultă că se poate
recunoaşte celor lipsiţi de capacitate civilă de exerciţiu dreptul de a efectua în mod valabil anumite acte juridice.

Aşadar, chiar pentru lipsa capacităţii de exerciţiu există un minimum de conţinut, exprimat în câteva categorii de
acte juridice patrimoniale, precum şi în anumite acte juridice nepatrimoniale ce pot fi încheiate valabil de către
incapabil personal și singur.

a) Actele juridice patrimoniale care pot fi încheiate de către cel lipsit de capacitate civilă de exerciţiu, deci fără
a interveni reprezentarea legală, sunt următoarele:

➢ actele juridice de conservare, pentru că acestea sunt necesare sau utile; deși în principiu ele nu
vatămă, într-un astfel de caz, minorul este protejat de reglementarea leziunii;

➢ actele juridice mărunte, care se încheie curent, pentru nevoile obişnuite ale minorului. Persoana
lipsită de capacitatea de exerciţiu poate încheia singură actele de dispoziţie de mică valoare, cu
caracter curent şi care se execută la momentul încheierii lor.

De aici nu trebuie trasă concluzia că doar minorul le poate încheia personal și singur, fiind evident că ele pot fi
încheiate și de către reprezentant, aceasta fiind forma tipică și dezirabilă a exercițiului libertății de a încheia acte
juridice a personalității juridice a minorului.

b) acte juridice nepatrimoniale, precum: ascultarea minorului care a împlinit vârsta de 10 ani în vederea adopţiei,
ascultarea minorului care a împlinit 10 ani în vederea stabilirii domiciliului său legal, a încredinţării ori, după caz,
a reîncredinţării sale unuia dintre părinţi etc. A se vedea în acest sens şi dispoziţiile art. 264 NCC - "(1) În
procedurile administrative sau judiciare care îl privesc, ascultarea copilului care a împlinit vârsta de 10 ani este
obligatorie. Cu toate acestea, poate fi ascultat şi copilul care nu a împlinit vârsta de 10 ani, dacă autoritatea
competentă consideră că acest lucru este necesar pentru soluţionarea cauzei.”

D. Regimul juridic al actelor încheiate de incapabil.

În cazul persoanelor lipsite de capacitate civilă de exerciţiu, încheierea actelor se face printr-un ansamblu de
mijloace al căror scop este protejarea intereselor incapabilului. Aceste mijloace includ sau pot include, după caz:
(i) reprezentarea legală prin părinți, sau, când aceștia lipsesc juridic, prin tutore, (ii) autorizarea actelor de către
instanța de tutelă, (iii)avizul consiliului de familie.

(i) Reprezentarea legală, presupune că, pentru aceste persoane, actele juridice, de orice fel, se încheie de
 reprezentanţii lor legali, adică, după caz, de părinţi ori părinte, tutore sau curator. Deci, persoanele lipsite
de capacitatea civilă de exerciţiu nu pot participa, ca regulă, personal la încheierea actelor juridice
civile, ci numai prin reprezentare legală. De reținut terminologia, reprezentantul exercită ”puteri” și
nu drepturi propriu zise asupra patrimoniului minorului.

(ii) Autorizarea instanței de tutelă presupune un control statal, prin intermediul judecătorului, asupra
legalității și oportunității actului încheiat, în considerarea, de obicei, a gravității acestuia. În practică
puteți întâlni situații trecute, în care a doua autorizare provenea de la autoritatea tutelară – un corp
administrativ specializat. NCC prevede competenţa instanţei de tutelă pentru această autorizare.
Aplicarea acestei reguli a fost suspendată1, competenţa revenind în continuare autorităţii tutelare
(organism administrativ), ca și anterior NCC. Ulterior, întrucât suspendarea a durat nepermis de mult,
Curtea Constituțională2 a declarat neconstituțională soluția legislativă substitutivă, obligând implicit
(prin forța Codului civil a cărui aplicare s-a reinstaurat) instanțele să preia această atribuție - funcțiile
acestora vor trebui să fie exercitate de către instanțele, secțiile sau completele specializate pentru
minori și familie (care există deja în cadrul instanțelor de drept comun). În cazul tutelei speciale (deci
nu și în cazul reprezentării prin autoritatea părintească!), este necesar și avizul consultativ (trebuie să
existe, dar nu este obligatorie părerea exprimată în el) al consiliului de familie, dacă este constituit.

(iii) Consiliul de familie este format din persoane apropiate minorului (de regulă membri ai familiei), operant
numai atunci când nu există autoritate părintească, pentru a spriini tutorele și instanța de tutelă în luarea
celor mai bune decizii în legătură cu minorul.

Actele minorului sunt tratate pe o scară de importanță și gravitate care pornește de la cele mai puțin grave -
cele văzute la pct. C, pe care le poate încheia singur (de conservare și mărunte) și până la cele atât de grave, încât
reprezintă incapacități de folosință. Intermediar aveam acte care presupun doar voința reprezentantului legal –
administrarea obișnuită (închirierea unui imobil pe o perioadă mai mică de 5 ani) și acte mai grave, de dispoziție
(cum ar fi actul de înstrăinare a unui bun – e.g. vânzare, schimb, sau de constituire a unui drept real asupra unui
bun– e.g. uzufruct) , care presupun două voințe – reprezentantul legal și instanța de tutelă la care se adaugă uneori
avizul consultativ (trebuie să existe dar nu este obligatoriu în conținutul lui) al Consiliului de familie. În fine, se
adaugă anumite acte speciale, rezultând tabloul de mai jos:

1 Art. 229 alin. (3) din Legea nr. 71/2011.

2 publicată în M. Of. nr. 1299/28.12.2020, funcțiile acestora vor trebui să fie exercitate de către instanțele, secțiile sau completele
specializate pentru minori și familie (care există deja în cadrul instanțelor de drept comun).
 a) În cazul actelor de conservare și administrare actul se încheie prin reprezentant. Atenție, atunci când
legea prevede că actul se poate încheia și singur, asta nu exclude posibilitatea încheierii lui prin reprezentant.

b) În cazul când reprezentantul legal ar urma să încheie, pentru incapabil, un act juridic de dispoziţie, este
necesară și autorizarea prealabilă a instanţei de tutelă și, dacă este cazul, avizul consultativ al consiliului
de familie.

c) unele acte de dispoziție, prin raportare la bun, anume actele de înstrăinare expres prevăzute de art. 144
alin. (4) C. civ., adică cele privitoare la bunuri supuse pieirii, degradării, alterării ori deprecierii, pot fi
încheiate doar de către reprezentant, fără aprobări suplimentare; soluția se explică prin urgența acestor
acte, ele fiind asimilate unor acte de administrare prin raportare la normala punere în valoare a
patrimoniului minorului. Norma menționată este însă de strictă interpretare și aplicare, neputând fi
extinsă prin analogie și la alte acte de dispoziție. Chiar dacă în alte materii (e.g. administrarea simplă),
sfera actelor care prin raportare la universalitate sunt acte de administrare este mai largă, norma din
materia capacității - art. 144 alin. (4) C. civ. este specială și derogatorie.

d) O ipoteză specială este aceea a actelor care privesc munca, arta, sportul, profesia minorului [art. 42(1)
NCC] [HG 75/2015] care se încheie (doar) cu încuviințarea reprezentantului legal și sunt instituite
formal de către NCC doar pentru minor, dar prin Legea nr. 140/2022 s-a dispus extinderea sa și la
majorul3 care beneficiază de consiliere judiciară. Textul trebuie citit și în legătură cu dispozițiile dreptului
muncii – art. 13 alin. (2) din Codul muncii (care se aplică însă doar în legătură cu contractul de muncă),
unde capacitatea (de folosință, deci CM nu distinge) de muncă se dobândește la data de 15 ani, iar cea
de exercițiu la data de 16 ani. Minorul care a împlinit 15 ani, dar care nu are încă 16 ani, poate încheia
actul cu acordul ocrotitorului (deci nu singur!), însă doar pentru activități potrivite cu dezvoltarea sa
fizică, aptitudinile și cunoștințele sale, și numai dacă astfel nu îi sunt periclitate sănătatea, dezvoltarea și
pregătirea profesională. Ca regulă, majorul aflat sub măsura consilierii judiciare are capacitate de muncă,
dacă nu i s-a interzis expres de către instanța de tutelă.

e) Minorul sub 14 ani nu poate dispune singur de veniturile obținute din muncă, îndeletniciri etc (cele de la
pct. anterior), așa cum se întâmplă în cazul minorului de 14 ani, respectiv în cazul majorului aflat sub
măsura consilierii judiciare.

f) Acceptarea unei donații sau a unei moșteniri, fără sarcini, se poate face fără autorizarea instanței de
tutelă/aviz consiliu de familie, însă este supusă regulii generale a reprezentării.

4. Capacitatea civilă de exercițiu restrânsă.

3 Legiuitorul distinge în continuare pe axa major-minor, iar nu capabil-incapabil. Un minor căsătorit sau emancipat are capacitate de
exercițiu deplină, dar poate suferi de o afecțiune psihică care să justifice consiliere judiciară (iar nu tutelă). Este greu de înțeles de ce
el să nu beneficiaze de același regim. Credem că omisiunea s-ar putea corija prin interpretare, potrivit art. 171 alin. 1 C. civ. regulile
art. 42 fiind în egală măsură aplicabile.
 4.1.Dobândirea.

Se dobândeşte la împlinirea vârstei de 14 ani. Dacă minorul a fost supus măsurii tutelei speciale, iar aceasta se
ridică în intervalul în care el are între 14 şi 18 ani, capacitatea de exerciţiu restrânsă se va relua pe data ridicării
măsurii.

Alături de minorii de 14-18 ani, au capacitate de exercițiu restrânsă și majorii care beneficiază de consiliere
judiciară – măsură judiciară de protecție pentru persoanele care au o deteriorare parțială a facultăților mintale; în
acest caz ”dobândirea” acestei forme de capacitate se face prin hotărâre judecătorească.
Pentru această a doua categorie de persoane care sunt supuse măsurilor de ocrotire - aceea a persoanelor care din
motive medicale (alienatie si debilitate mintală) nu sunt in masura sa se ingrijeasca de bunurile lor, caz in care
Codul civil prevedea, în forma sa inițială, o măsură numită punerea sub interdictie judecatoreasca (art. 164 şi
154 NCC si urm), iar subiectele măsurii – interziși judecătorești.

Reglementarea privind punerea sub interdicție a fost însă declarată neconstituțională prin Decizia nr. 601 din 16
iulie 2020 a Curții Constituționale a României publicată în Monitorul Oficial nr. 88 din 27 ianuarie 2021 referitoare
la excepția de neconstituționalitate a dispozițiilor art. 164 alin. (1) din Codul civil. CCR a reținut că măsura de
ocrotire a punerii sub interdicție judecătorească nu cuprinde și suficiente garanții care să asigure respectarea
drepturilor și libertăților fundamentale ale omului.
Atunci când se reglementează o măsură de ocrotire, legiuitorul trebuie să ia în considerare faptul că pot exista
diferite grade de incapacitate, iar deficiența mintală poate varia în timp. Lipsa capacității psihice sau a
discernământului poate lua diferite forme, fiind, spre exemplu, totală/parțială sau reversibilă/ireversibilă, situație
care reclamă instituirea unor măsuri de ocrotire adaptate, adecvate realității și care nu se regăsesc în reglementarea
măsurii interdicției judecătorești.
Prin urmare, diferitelor grade de dizabilitate trebuie să le fie atașate grade de ocrotire corespunzătoare, legiuitorul
în reglementarea măsurilor juridice trebuind să identifice soluții proporționale.
Prin Legea nr. 140 din 17 mai 2022privind unele măsuri de ocrotire pentru persoanele cu dizabilități intelectuale
și psihosociale, au fost instituite mai multe tipuri de măsuri
- asistenţa pentru încheierea actelor juridice – nu afectează capacitatea,
- consilierea judiciară şi
- tutela specială,
aici interesând doar măsura consilierii judiciare.
Persoanele cu capacitate de exercițiu restrânsă au doar un fragment din capacitate – acționând, ca regulă, asistați
de ocrotitor legal;
Majorii care beneficiază de consiliere judiciară pot fi restrânși chiar mai puțin, doar parțial prin raportare la minorii
de 14-18 ani, adică numai în legătură cu anumite acte juridice stabilite de către instanța de tutelă (patrimoniale,
nepatrimoniale sau doar specii ale acestora).

4.2. Conţinut.

Premisa capacității de exercițiu restrânsă este existența capacității de folosință. Cel cu capacitate de exercițiu
restrânsă poate încheia actele cu respectarea unor reguli de protecție pe care le vedem la pct. 4.3. , iar cele pentru
care justifică o capacitate de exercițiu le încheie personal și singur le vedem aici – 4.2. .

Specificul capacităţii civile de exerciţiu restrânse constă în aceea că ocrotitul are posibilitatea să încheie personal
acte juridice civile, însă, pentru a fi valabil încheiate, minorul are nevoie, în principiu, de anumite încuviinţări
prealabile. În alte cuvinte, prin capacitatea de exerciţiu restrânsă nu se exprimă un aspect cantitativ al capacităţii
de exerciţiu (în sensul că minorul cu vârsta cuprinsă între 14 şi 18 ani ar putea încheia anumite acte juridice), ci
însăşi aptitudinea minorului de 14-18 ani de a încheia personal acte juridice, dar, de regulă, cu încuviinţare
prealabilă și, uneori, cu autorizare prealabilă/avizare.

Anumite acte juridice civile pot fi încheiate personal şi singur de către minorul cu capacitate de exerciţiu
restrânsă, deci fără a fi nevoie de vreo încuviinţare prealabilă. Este vorba de următoarele acte juridice
patrimoniale:
- actele juridice pe care le putea încheia valabil şi până la împlinirea vârstei de 14 ani (actele juridice de
conservare şi actele mărunte);
- actele juridice de administrare, în măsura în care acestea nu prejudiciază pe cel cu capacitate de exerciţiu
restrânsă; - acte de acceptare a unor liberalități, fără sarcini (art. 41 alin. 3 c. civ.);
- daruri manuale obișnuite;
- testamente cu privire la bunuri de valoare mică.

Corelație cu leziunea, viciu de consimțământ. Capacitatea de exercițiu este un instrument indirect de protejare a
integrității voinței juridice a incapabilului, dată fiind slăbiciunea intelectivă și chiar (într-o măsură mult mai redusă)
volitivă prezumată a acestuia. Aceste funcții sunt acoperite și de către leziune, viciu de consimțământ al cărei scop
este tocmai de a proteja voința subiectului de drept. Consimțământul valabil este și el o condiție de fapt (de facto)
a actului juridic, alături de capacitatea, care este o stare de drept (de jure). Între cele două există următoare corelație:

- actele de conservare sunt permise din perspectiva capacității, dar ele pot fi, totuși, vătămătoare prin raportare la
echilibrul contraprestațiilor sau la celelalte criterii legale aplicabile leziunii minorului (art. 1221 alin. 3 C. civ.).

- actele de administrare. Prin acte de administrare se poate înțelege:

➢ atat actul de administrare prin natura lui cat si

➢ actul de administrare prin scopul său (prin raportare la patrimonial celui care îl realizează). Actul de
administrare prin natură este acela prin care se pune in valoare un anumit bun sau un anumit drept (de
ex. un contract de locațiune prin care se pun in valoare un bun frugifer, pe o durată de până la 5 ani).
Exista si acte de administrare prin scopul sau finalitatea lor atunci cand ele sunt raportate nu la un anumit
bun sau drept, ci la ansamblul bunurilor (întreaga avere, universalitatea) ale unei persoane. Actele de
administrare prin scopul lor sunt prin natura lor acte de dispoziție, dar prin prisma avantajelor lor si a
scopului sunt socotite de administrare, atunci când legea prevede acest lucru. A se vedea art. 144 alin. 4
C. civ.

În cazul actelor de administrare protecția leziunii și a capacității de exercițiu se suprapun. Rezultă că din
perspectiva capacității că dacă minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă încheie singur un act juridic de
 administrare, deci fără încuviinţarea prealabilă a ocrotitorului legal, actul respectiv va putea fi anulat numai în
cazul în care îl prejudiciază pe minor. Actul va putea fi anulat și pentru leziune, în condițiile leziunii minorului.
Dacă actul se încheia cu acordul ocrotitorului, actul va fi valabil din perspectiva capacității, dar va putea fi anulat,
dacă sunt îndeplinite condițiile leziunii majorului (dată fiind asistarea de către major).

- acte prin care se dispune de veniturile obținute potrivit art. 42 NCC, pot face obiectul protecției leziunii.

- în cazul actelor de dispoziție, încheiat fără încuviințare/autorizare/aviz protecția este cumulativă (leziune și
capacitate); în practică se va invoca incapacitatea de exercițiu, fiind net mai avantajoasă (proba prejudiciului,
prescripție etc.).

Majorul supus măsurii consilierii poate fi restrâns în capacitatea sa de exercițiu chiar mai puțin decât arată
sfera actelor de mai sus, după cum va stabili instanța de tutelă. Spre exemplu i se va interzice să vândă singur
sau să încheie acte aleatorii etc..

4.3. Regimul de protecție al încheierii actelor care excedează capacității de exercițiu restrânsă.
Alte acte juridice patrimoniale pot fi încheiate valabil de către minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă, ca
regulă, numai cu încuviinţarea prealabilă a ocrotitorului legal (părinţii ori părintele, tutorele sau curatorul).

Fac parte din această categorie actele juridice civile de administrare, atât cele privitoare la un bun ut singuli, cât
şi cele privitoare la un patrimoniu, prevăzute de art. 144 alin. (4) C. civ., adică cele privitoare la bunuri supuse
pieirii, degradării, alterării ori deprecierii. Subliniem că, în ceea ce priveşte încuviinţarea prealabilă din partea
ocrotitorului legal, nu s-ar putea admite o încuviinţare generală, adică o încuviinţare prealabilă pentru toate actele
juridice pe care ar urma să le încheie minorul, întrucât o asemenea încuviinţare ar echivala cu transformarea, prin
voinţa ocrotitorului legal, a capacităţii de exerciţiu restrânse în capacitate de exerciţiu deplină prin voința
ocrotitorului (deși capacitatea este exclusiv de domeniul legii), iar, în plus, nu ar mai exista certitudinea că
ocrotirea minorului ar fi permanentă şi eficientă. Aşadar, încuviinţarea prealabilă din partea ocrotitorului legal
trebuie să fie prealabilă și dată pentru fiecare act juridic în parte. În această categorie intră și actele privind
munca, arta, sportul, profesia minorului [art. 42(1) NCC] [HG 75/2015].

Trebuie însă reţinut că dacă minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă încheie singur un act juridic de
administrare, cu încuviinţarea prealabilă a ocrotitorului legal, actul respectiv va putea fi anulat numai în cazul în
care el este lezionar pentru minor, în condițiile leziunii majorului.

Cât priveşte actele juridice de dispoziţie (înstrăinarea, grevarea unui bun cu o sarcină reală, renunţarea la un
drept, tranzacţia), acestea se încheie personal de către minorul cu capacitate de exerciţiu restrânsă, dar cu dublă
aprobare prealabilă, atât a ocrotitorului legal, cât cu autorizarea instanței de tutelă/autorităţii tutelare, respectiv
avizul consultativ al consiliului de familie, dacă această entitate există, în cazul tutelei.

În sfârşit, există şi acte juridice civile care, deşi permise majorului, sunt interzise minorului, inclusiv celui cu
capacitate de exerciţiu restrânsă. Astfel, minorul nu poate să facă, nici chiar cu încuviinţare, donaţii, şi nici să
garanteze obligaţiile altuia; în acest caz însă nu suntem în faţa unei probleme ce priveşte capacitatea de exerciţiu
 ci a unei incapacităţi speciale de folosinţă, pentru că astfel de acte nu pot fi încheiate valabil nici cu acordul
ocrotitorului legal sau prin reprezentant
legal, după caz. Prin derogare de la cele de mai sus, legatele (dispoziții testamentare) pot fi realizate personal,
fără încuviințare, dar cu autorizarea sau confirmarea instanței de tutelă, de către majorul aflat sub măsura
consilierii judiciare - art. 172 alin. ultim C. civ.; așadar, pe de o parte, cei aflați sub măsura consilierii au capacitate
de folosință de aface astfel de acte, iar pe de alta, prin derogare de la regulile generale, nu au nevoie decât de o
singură aprobare – autorizarea instanței de tutelă.

De asemenea, nu sunt valabile actele juridice încheiate între minor, pe de o parte, şi, pe de altă parte, tutore, soţul
acestuia, o rudă în linie dreaptă ori fraţii sau surorile tutorelui.

4.4.Încetarea incapacităţii restrânse de exerciţiu. Situatia obişnuita, naturala - împlinirea vârstei de 18

ani cand se dobandeste capacitatea de exerciţiu deplina. În mod excepţional dobandirea capacităţii
civile de exerciţiu anticipate (art 39-40) sau instituirea tutelei speciale, respectiv decesul ocrotitului
pot marca încetarea capacităţii de folosinţă restrânsă.

5. Sancţiunea nerespectării regulilor privind capacitatea de exerciţiu (atât ceea ce priveşte absenţa capacităţii de
exercițiu cât şi capacitatea de exercițiu restrânsă) este nulitatea relativă. Reglementarea capacității de exercițiu
are prevederi întăresc sau derogă de la regulile generale ale nulității (regimul juridic al nulității și efectele
nulității). În acest sens,

a) Regimul juridic.
➢ Persoanele capabile de a contracta nu pot opune minorului sau celui pus sub interdicţie
judecătorească incapacitatea acestuia, întrucât nulitatea e poate invoca numai de către incapabil,
el fiind cel ocrotit de norma juridică.
➢ Acţiunea în anulare poate fi exercitată de reprezentantul legal, de minorul care a împlinit vârsta de
14 ani, precum şi de ocrotitorul legal, de către majorul supus consilierii judiciare. Atunci când
actul s-a încheiat fără autorizarea instanţei de tutelă, necesară potrivit legii, aceasta va sesiza
procurorul în vederea exercitării acţiunii în anulare.

➢ Actul este anulabil fără dovada unui prejudiciu- art. 44 alin. 1 – derogare.

➢ Fiind dispusă în favoarea minorului nulitatea poate fi înlăturată prin confirmarea actului anulabil.
Minorul devenit major poate confirma actul făcut singur în timpul minorităţii, atunci când el
trebuia să fie reprezentat sau asistat. După descărcarea tutorelui, el (minorul devenit major!) poate,
de asemenea, să confirme actul făcut de tutorele său fără respectarea tuturor formalităţilor cerute
pentru încheierea lui valabilă. În timpul minorităţii, confirmarea actului anulabil se poate face
numai în condiţiile art. 1.263 şi 1.264 NCC studiate la materia nulităţii. Potrivit regulilor învățate
la materia nulității se aplică principiul simetriei – cine trebuia să încuviințeze actul, acela
trebuie să îl și confirme.
 b) Efectele nulității.

➢ Incapabilul restituie numai în limita îmbogățirii (art. 47 NCC).

➢ trebuie avute în vedere şi dispoziţile prevăzute de către NCC privind frauda comisă de incapabil:
“Art. 45. - Simpla declaraţie că este capabil să contracteze, făcută de cel lipsit de capacitate de exerciţiu
sau cu capacitate de exerciţiu restrânsă, nu înlătură anulabilitatea actului. Dacă însă a folosit manopere
dolosive, instanţa, la cererea părţii induse în eroare, poate menţine contractul atunci când apreciază că
aceasta ar constitui o sancţiune civilă adecvată."

5. Capacitatea de exerciţiu deplina - art.34 NCC.

5.1.Începutul. Regula este arătată de art.38 NCC- capacitatea de exercitiu deplina incepe la data cand
persoana devine majora (18 ani). Exceptiile privesc capacitatea de exercitiu anticipata (de la 16 ani):

• cazul minorului căsătorit -minorul dobândește capacitatea deplina de exercițiu prin efectul căsătoriei: art.272 +
art.39 NCC.
În cazul nulității căsătoriei efectul se pierde; în caz de divorț acesta se menține, pentru că efectul nu este
asociat calității de persoană căsătorită, ci căsătoriei încheiate valabil; odată ce i se permite încheierea actului cel
mai grav cu putință pentru libertatea omului, căsătoria , nimic nu îl mai poate surprinde neplăcut pe minor.

În caz de nulitate soțul de bună credință păstrează capacitatea, pentru că el a fost căsătorit... și doar celălalt soț nu
a fost (căsătoria putativă) – art. 39 alin. 2 NCC.

• cazul de emancipare : - art. 40 NCC

Pentru motive temeinice, instanța de tutelă poate recunoaște minorului care a împlinit vârsta de 16 ani capacitatea
deplină de exercițiu. În acest scop, vor fi ascultați și părinții sau tutorele minorului, luându se, când este cazul,
și avizul consiliului de familie. Nu este necesar acordul părinților, aceștia trebuind doar ascultați.

Dacă măsurile tutelei speciale sau consilierii au fost instituite anterior vârstei de 18 ani, atunci capacitatea de
plină se va dobândi și la ridicarea acestor măsuri.

5.2.Continutul - art.37 NCC persoana încheie acte juridice potrivit legii personal şi singură.
5.3. Încetearea - regula - prin moarte.
- prin exceptie: (i) cel supus măsurii tutelei speciale sau consilierii speciale pierde capacitatea deplină de
exerciţiu, (ii) desfiintarea casatoriei minorului pe motiv de nulitate (dar minorul de buna-credinta pastreaza
capacitatea deplina în cazul nulității).
 II. VERIFICAREA CUNOȘTINȚELOR
A. TEORIE.

1.Ce este capacitatea de exercițiu?

2. Ce acte poate încheia singur minorul de 16 ani?
3. Care sunt derogările sancțiunii privind incapacitatea de exercițiu de le regimul general al nulității

relative ? B. GRILE.

1. Minorul:
a) nu poate invoca niciodată, personal şi singur, nulitatea actelor încheiate fără a avea capacitatea de
exerciţiu necesară, câtă vreme nu a devenit major;
b) fără capacitate de exerciţiu poate încheia personal şi singur acte de conservare;
c) cu capacitate de exerciţiu restrânsă poate garanta datoriile unui frate doar cu acordul ocrotitorului legal
şi al instanței de tutelă/autorităţii tutelare.

C. SPEȚE

1. A, o tânără în vârstă de 16 ani, s-a căsătorit cu B (cu respectarea condițiilor prevăzute de lege) la 1.02.2012.
La 1.07.2012, prin hotărâre judecătorească definitivă, s-a pronunțat divorțul din vina exclusivă a lui A, despre
care instanța a reținut că l-a bătut și intimidat pe B. La 1.09.2012, A a încheiat singură un contract de vânzare cu
C, căruia i-a înstrăinat
autoturismul său (cu o valoare de piață de 10.000 de Euro) pentru suma de 6.000 de Euro. Primind ulterior o
ofertă pentru 11.000 de Euro, A l-a chemat în judecată pe B la 1.11.2013, cerând anularea contractului pentru
lipsa capacității de exercițiu și, în subsidiar, pentru leziune. B s-a apărat arătând că A a avut capacitate deplină
de exercițiu și că, din acest motiv, anularea pentru leziune nu ar fi posibilă decât în condițiile art. 1221 C. civ. și
numai dacă prețul primit de A ar fi fost mai mic de jumătate din valoarea de piață a autoturismului. În calitate
de judecător, soluționați cererea lui A și presupunând că, pe lângă cele menționate, B a invocat toate apărările
posibile.
NOTĂ – Aveți în vedere și art. 384 C. civ.

2.Minorul X, în vârstă de 17 ani, este un foarte cunoscut pictor. În data de 1.03.2012, X încheie singur un
contract cu colecționarul Y, prin care s-a prevăzut realizarea de către X a unui tablou (peisaj din natură) pentru
suma de 10.000 de lei. Z, tatăl lui X, a luat cunoștință de existența acestui contract în data de 1.06.2012, când
Y s-a prezentat la domiciliul lui X, iar acesta din urmă a predat tabloul executat. Întrucât, cu această ocazie,
Y nu a plătit și prețul convenit, Z i-a cerut această plată printr-o notificare
transmisă prin fax în ziua următoare. Y i-a plătit prețul lui X în data de 5.06.2012. În aceeași zi, X a încheiat
cu societatea S un contract de asigurare privind șase tablouri care îi aparțineanu, și care se aflau în depozit la
Muzeul Național de Artă, fiind expuse sub pază permanentă. Prima de asigurare stabilită era de 6.000 de lei
lunar, X plătind, la încheierea contractului, prima aferentă primei luni, cu bani dintre cei plătiți de Y. Cu restul
de 4.000 de lei, X a cumpărat, în aceeași zi, un computer, vânzătorul fiind societatea A.
În data de 1.08.2012, Z cheamă în judecată pe Y, pe S și pe A, cerând anularea contractelor încheiate de X
cu aceste persoane și restituirea tabloului predat lui Y, precum și a sumelor de bani plătite lui S și A. În
motivare, Z a arătat că toate aceste contracte sunt acte de dispoziție astfel încât, având în vederea incapacitatea
lui X, erau necesare încuviințarea sa și autorizarea instanței tutelare.
În calitate de judecător, soluționați cererea lui Z, pronunțându-vă asupra valabilității fiecăruia dintre
contractele încheiate.