CAPACITATEA CIVILĂ ȘI PROCESUAL-

CIVILĂ A PERSOANEI

CAPACITATEA CIVILĂ A MINORULUI

 I. Conceptul de copil și capacitatea civilă

Reglementările legale au fixat cadrul general al categoriilor de

vârstă, stabilindu-se drepturi și obligații în raport cu acestea. Astfel,
„categoria de vârstă a copilului constituie obiect de reglementare special
și exprimă gradul de civilizație al societății în raport cu protecția juridică a
copilului, ambele entități aflându-se într-o legătură directă, indisolubilă.
Juridic, copilul este definit prin raportarea vârstei psihologice la vârsta
cronologică.”1
Astfel, prin ”copil” se înţelege „persoana care nu a împlinit vârsta
de 18 ani şi nu a dobândit capacitatea deplină de exerciţiu, în condiţiile
legii.”2 Aceasta însemnând că doar de la vârsta cronologică stabilită de
lege a fi cea de 18 ani, statutul de vârstă psihologică este validat
juridic,copilul fiind prezumat a avea atat discernământ, cât și capacitate.
În doctrină3 se arată că ”premisele capacității civile de exercițiu ale
persoanei fizice sunt, pe de o parte, existența capacității civile de
folosință iar, pe de altă parte, existența discernământului, adică existența
puterii individului de a-și reprezenta corect consecințele juridice ale
manifestării sale de voință.” Astfel, în raport de gradul de discernământ,
există trei etape în existența fiecărui individ: pânâ la vârsta de 14 ani
copilul este lipsit de capacitate de exercițiu, în scop de protecție fiind
îndepărtat de la manifestările active ale vieții juridice, copilul cu vârsta
între 14 și 18 ani are capacitate de exercițiu restânsă ce îi permite
încheierea de acte juridice dar numai cu încuviințarea părinților sau a
tutorelui și în cazurile prevăzute de lege, și cu autorizarea instanței de
tutelă, iar la împlinirea vârstei de 18 ani copilul dobândește capacitate
deplină de exercițiu. Legea recunoaște persoanei fizice o capacitate de
exercițiu anticipată, care va fi acordată, pentru motive temeinice,
minorului care a împlinit vârsta de 16 ani, ca efect al încheierii căsătoriei
sau al emancipării.
Prin urmare, este copil persoana care nu a împlinit vârsta de 18 ani
și nu este căsătorită, precum și minorul care nu a fost emancipat. Dar
copilul nu reprezintă doar o existență fizică a cărui grad de dezvoltare
contribuie la determinarea conceptului de capacitate juridică, ci
reprezintă însăși persoana fizică, care până la vârsta majoratului este
ocrotit juridic, tocmai datorită insuficienței maturității sale psihice.

1
Pivniceru M., Luca C., Interesul superior al copilului. Expertiza psihologică în caz de
separarea/divorțul părinților, Еd. Hɑmɑngіu, Βuϲurеştі, 2016, p. 2.
2
Art. 263 alin. (5) Cod Civil și art. 4 lit. a) din Legea nr. 272/2004, republicată în M. Of. nr. 159 din 5
martie 2014, cu modificările și completările ulterioare.
3
G.Boroi, Drept civil. Partea generală.Persoanele, Ed. All Beck, București, 2002, p. 367.

1
 Reglementările juridice în materie au ţinut seama de situaţia
specială a copilului, determinată de vulnerabilitatea acestuia şi nevoia sa
de ocrotire. Astfel dacă în trecut, regimul legal al minorităţii avea ca
fundament concepţia potrivit căreia copiii sunt dependenți de protecţia
exercitată de reprezentanţii legali, în timp, s-a născut ideea conform
căreia copilul este titular al drepturilor fundamentale ale omului în aceaşi
măsură ca şi adultul. Faptul că acesta nu are încă gradul de maturitate
necesar pentru a participa la viaţa juridică pe poziţie de egalitate cu
persoanele majore, face necesară instituirea și reglementarea unor
măsuri de asistență, protecție si ocrotire, precum și a unor instituții prin
intermediul cărora copilul își poate valorifica drepturile fără a fi in vreun
fel lezat sau prejudiciat.
Astfel, prin legislația internațională și națională, copilul
dobândește  statutul de persoana, de ființă umană care prin simplul fapt
al nașterii beneficiază de toate drepturile civile, politice, economice,
culturale etc., care trebuie garantate si respectate. Așa cum se afirmă în
doctrină, 4 aceasta reprezintă „ideologia drepturilor copilului, centrată pe
recunoașterea copilului ca titular de drepturi marcate de universalitate,
indivizibilitate, interdependență și interrelaționare.”

II. Reprezentarea minorului în actele juridice civile și încuviințarea

acestor acte

Lipsa ori caracterul restrâns al capacității de exercițiu a persoanei

fizice interesează în mod nemijlocit puterea sa de a incheia personal
acte juridice civile. În principiu, incapabilul este lipsit de astfel de putere
iar in perioada de tranziție a capacității restrânse de exercițiu,
participarea copilului la raporturi juridice civile este prudent limitată in
scopul protejării intereselor sale, inclusiv față de propria lipsă de
maturitate și experieță. In consecință, părinții au dreptul și îndatorirea de
a-l reprezenta pe copil in actele juridice civile, sau după caz, de a
încuviița actele sale.5
Minorii care nu au împlinit vârsta de 14 ani sunt lipsiţi de capacitate
de exerciţiu. Deoarece minorul cu varsta cuprinsa sub 14 ani are
capacitate de folosinţă, dar nu îşi pot exercita drepturile şi nu îşi pot
asuma obligaţiile, actele juridice civile trebuie încheiate in numele sau de
catre reprezentanţii legali. Astfel, reprezentarea minorului se poate
realiza, dupa caz, de părinţi, tutori sau curatori.

4
Pivniceru M., Luca C., op. cit., p. 4.
5
Florian E., Dreptul familiei, Ed. C.H. Beck, Βuϲurеştі, 2016, p. 540.

2
 Totusi, minorii care nu au implinit varsta de 14 ani pot incheia si
fara reprezentare anumite acte in mod valabil. Astfel, lipsa capacităţii de
exerciţiu are un caracter relativ. Scopul instituirii situaţiei juridice a lipsei
capacităţii de exerciţiu este ocrotirea minorilor si incapabililor. Prin
urmare, nu ar avea sens ca situatia juridica in discutie să funcţioneze
împotriva acestui scop sau finalitate, ci numai atât cât este necesar ca
cele doua categorii de persoane sa fie ocrotite. Prin urmare, se poate
recunoaşte celor lipsiţi de capacitate civilă de exerciţiu, uneori, chiar şi în
lipsa unor dispoziţii legale exprese, dreptul de a efectua în mod valabil
anumite acte juridice.
Aşadar, chiar pentru lipsa capacităţii de exerciţiu există un minim
de conţinut, exprimat în două categorii de acte juridice patrimoniale,
precum şi în anumite acte juridice nepatrimoniale pe care un incapabil le
poate încheia valabil.
Ţinând cont de împrejurarea potrivit căreia capacitatea civilă de
folosinţă constituie premisa capacităţii civile de exerciţiu, precum şi de
incapacitatea specială de folosinţă instituită prin art. 806 Cod civil,
rezultă că, în materia testamentului (act juridic unilateral şi esenţialmente
personal), limita nu este de 14 ani, ci de 16 ani.
Actele juridice patrimoniale care pot fi încheiate de minorul cu
varsta cuprinsa sub 14 ani fără reprezentare:
 actele juridice de conservare (somaţia, punerea sigiliilor, înscrierea
unui privilegiu sau a une ipoteci în documentele de publicitate,
întreruperea unei prescripţii). Posibilitatea celui lipsit de capacitate
civilă de exerciţiu de a încheia personal şi singur acte juridice de
conservare este justificata de faptul că printr-un asemenea act se
urmăreşte preîntâmpinarea pierderii unui drept subiectiv civil, deci
întotdeauna este vorba de un act profitabil titularului dreptului
subiectiv respectiv;
 actele juridice mărunte, care se încheie frecvent pentru nevoi
obişnuite (cumpărarea de dulciuri, rechizite pentru scoala,
încheierea de contracte de transport cu întreprinderile de transport
în comun .etc.). Explicaţia încheierii valabile de către cel lipsit de
capacitate civilă de exerciţiu a actelor juridice patrimoniale mărunte
se afla în caracterul curent al unor astfel de acte, in natura acestor
acte juridice. Mai exact, în faptul că ele nu pot să aducă atingere
intereselor autorului lor, deci nu în existenţa unui mandat tacit din
partea reprezentantului legal.
De asemenea, legea prevede posibilitatea pentru cel lipsit de
capacitate de exerciţiu sa faca anumite acte iuridice nepatrimoniale,
precum: ascultarea minorului care a împlinit vârsta de 10 ani în vederea
adopţiei, ascultarea minorului care a împlinit 10 ani în vederea stabilirii

3
domiciliului sau legal, a încredinţării ori, după caz, a reîncredinţării sale
unuia dintre părinţi etc.
In ceea ce priveste minorii cu vârsta cuprinsă între 14-18 ani,
acestia au capacitate de exerciţiu restrânsă. Se apreciază că aceşti
minori au discernământ, dar nu au experienţă juridică. Pentru acest motiv
ei ar putea fi prejudiciaţi în momentul încheierii anumitor acte juridice
civile. Ei pot participa personal la încheierea actelor juridice, însă nu le
pot încheia decât cu încuviiţarea prealabilă a ocrotitorului legal (părinte,
tutore sau curator), experienţa acestuia întregind-o pe cea a minorului.
De asemenea, aceşti minori sunt asistaţi în faţa instanţei de judecată de
către ocrotitorii lor legali.
Minorii cu capacitate restrânsă de exerciţiu au posibilitatea de a
încheia, fără încuviinţarea ocrotitorilor lor legali, o serie de acte cu
caracter personal:
 minorul care a împlinit vârsta de 16 ani poate încheia un contract
de muncă şi poate dispune de rezultatele muncii sale;
 de la aceeaşi vârstă, minorul poate dispune prin testament de 1/2
din bunurile de care ar putea dispune dacă ar fi major;
 mama minoră poate introduce o acţiune în stabilirea paternităţii
unui copil născut în afara căsătoriei;
 tatăl minor poate face o recunoaştere de paternitate.
În cazul unor anumite acte juridice cu caracter special, ocrotitorul
legal nu îl poate reprezenta pe minor şi nici nu-i poate încuviinţa actele,
legea cerând manifestarea de voinţă expresă a minorului, chiar în lipsa
capacităţii de exerciţiu a acestuia:
 minorul în vârstă de 10 ani trebuie să-şi dea consimţământul la
încheierea adopţiei şi la desfacerea acesteia;
 în ipoteza unui divorţ al părinţilor, minorul de 10 ani trebuie să fie
întrebat căruia dintre părinţi doreşte să-i fie încredinţat;
la împlinirea vârstei de 14 ani, minorul poate solicita instanţei de
judecată acordarea unei pensii de întreţinere de către părintele căruia nu
i-a fost încredinţat. .
Pentru a exprima cele de mai sus privitoare la încuviințarea actelor
juridice civile ale minorului de către ocrotitorul legal, ne vom raporta la o
speță relevantă.
”Prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei sectorului 5
București la data de 27.10.2011, petenta P C, cu încuviințarea părinților
săi, în calitate de ocrotitori legali, a solicitat autorizarea acceptării
donației prin care părinții săi doresc să îi transfere cu titlu gratuit și liber
de sarcini un apartament.
În motivarea cererii, petenta a arătat că părinții săi doresc să-i
doneze imobilul sus menționat, pe care îl dețin cu titlu de drept de
proprietate în baza contractului de vânzare-cumpărare cu ipotecă
4
autentificat cu nr.1890/05.11.2001 de BNP NBabalic M. S-a mai arătat
că părinții petentei sunt în proces de divorț, iar acceptarea donației
constituie o măsură de asigurare a patrimoniului său.
Prin încheierea din 8 decembrie 2011 instanta a respins cererea
formulata de petenta P C ca neintemeiata.
Pentru a hotari astfel instanta a retinut urmatoarele: potrivit
art.1013 alin.4 Cod civil oferta de donatie facuta unei persone cu
capacitate de exercitiu restransa poate fi acceptata de aceasta cu
incuviintarea ocrotitorului legal.
În speță, se solicită autorizarea încheierii donației între minora P C,
născută la data de 08.07.1996, în calitate de donatar, cu încuviințarea
ocrotitorilor legali, respectiv a părinților săi, P Oși P D, pe de o parte și
aceștia din urmă, în calitate de proprietari ai apartamentului nr.21, situat
în București, în calitate de donatori, pe de cealaltă parte.
Instanța a reținut prevederile art.502 alin.1 C.civ., conform cărora
drepturile și îndatoririle părinților față de copiii lor minori sunt aceleași cu
cele tutorelui, dispozițiile care reglementează tutela fiind aplicabile
corespunzător.
Întrucât în cauză actul proiectat este un act de dispoziție, având în
vedere și prevederile art.1013 alin.4 C.civ., anterior menționate, este
necesară autorizarea instanței de tutelă conform art.145 C.Civ.
S-a constatat  însă că părinții petentei ar urma să cumuleze atât
calitatea de donatori cât și pe cea de ocrotitori legali ai minorei, aceștia
urmând să-și exprime voința cu privire la oferta de donație, dar să și
încuviințeze acceptarea donației făcute de ei.
S-a reținut așadar că prin chiar natura actului părțile de află, în
cadrul raportului juridic ce urmează a se naște, pe poziții opuse, căci
donația presupune mărirea patrimoniului donatarului și, corelativ
diminuarea, cu același drept în mod irevocabil și cu titlu gratuit a
patrimoniului donatarului.
Prin urmare, instanța a reținut că în cauză există interese contrare
între minoră și părinți, care nu pot astfel să participe la încheierea actului
atât în calitate de donatori, cât și în calitate de ocrotitori legali ai
donatarului. Aceste interese contrare derivă, astfel cum s-a reținut mai
sus, din conținutul raportului juridic ce urmează a se naște, interese
contrare care nu presupun cu necesitate transpunerea într-o chestiune
litigioasă. Altfel spus, contrarietatea de interese dintre părți nu este una
în sensul contenciosului juridic, ci rezidă din întrunirea simultană, la
încheierea actului de donație, a celor două calități anterior menționate.
Așadar instanța a apreciat că în cauză este necesară mai întâi
desemnarea unui curator special în condițiile art.150 C.civ. pentru a o
asista pe minoră la încheierea actului de donație cu părinții săi, curator

5
care, în conformitate cu art.145 C.civ., să sesizeze instanța de tutelă
pentru autorizarea acceptării donației.
Potrivit dispozițiilor art.483 Cod civil coroborat cu dispozițiile art.501
Cod civil, autoritatea părinteasca reprezintă ansamblul de drepturi si
îndatoriri care privesc atât persoana, cat si bunurile copilului si aparțin in
mod egal ambilor părinți.
Ca atare, părinții au nu numai dreptul ci si îndatorirea de a
administra bunurile copilului lor minor, precum si de a-l reprezenta  in
actele juridice civile ori de a-i încuviința aceste acte, după caz.
In fine, după împlinirea vârstei e 14 ani minorul își exercita drepturile  si
își executa obligațiile singur, in condițiile legii, însă numai cu
încuviințarea părinților si, după caz , a instanței de tutela { art.501 alin.2
Cod civil}.
In cauza dedusa judecații, petenta , aflându-se in ipoteza prev. de
dispozițiile art.1013 alin.4 Cod Civil si respectiv art.145 Cod civil, are
nevoie de încuviințarea ocrotitorului legal –in speța a parintilor- si de
autorizarea instanței de tutela, astfel cum s-a solicitat prin cererea
introductiva de instanță.
Cum insa, ocrotitorii legali, respectiv părinții petentei sunt cei care
fac oferta de donație, acceptarea acesteia poate fi făcuta de petenta-
recurenta care are capacitatea de exercițiu restrânsa asistata fiind de un
curator special, astfel cum prevăd dispozițiile art.150 Cod  civil.
Necesitatea numirii unui curator special este întărita  si de
dispozițiile art.142 alin.2 Cod Civil in conformitate cu care “ Nu sunt
supuse administrării (de către tutore) bunurile dobândite de minor cu titlu
gratuit decât daca testatorul sau donatorul a stipulat altfel. Aceste bunuri
sunt administrate  de curatorul ori de cel desemnat  prin actul de
dispoziție sau, după caz, numit de către instanta de tutela.
Așa fiind instanța respinge cererea petentei P D ca neîntemeiată
prin încheierea de ședință din 08.12.2011 pronunțată de Judecătoria
Sectorului 5 București, în dosarul nr. X.”6
 
Speța redată mai sus are ca obiect o acțiune în constatare,
respectiv autorizarea unui act juridic al minorului.
In fapt, prin cererea înregistrata pe rolul Judecătoriei sectorului 5
București la data de 27.10.2011, petenta P C, cu încuviințarea părinților
săi, în calitate de ocrotitori legali, a solicitat autorizarea acceptării
donației prin care părinții săi doresc să îi transfere cu titlu gratuit și liber
de sarcini un apartament.
Întrucat petenta P.D. are vârsta de 15 ani, deci capacitate de
exercițiu restrânsă, ea participă personal la încheierea actelor juridice,
însă nu le poate încheia decât cu încuviiţarea prealabilă a ocrotitorului
6
Judecătoria Sectorului 5 București, Încheierea nr. 298 din data de 08.12.2011, preluată de pe www.rolii.ro

6
legal sau, alături de aceasta, și autorizarea instanței.
În motivarea cererii, petenta a arătat că părinții săi doresc să-i
doneze imobilul sus menționat, pe care îl dețin cu titlu de drept de
proprietate. S-a mai arătat că părinții petentei sunt în proces de divorț, iar
acceptarea donației constituie o măsură de asigurare a patrimoniului
său.
În drept, petenta se întemeiază pe dispozițiile art. 501 alin (2) Cod
civil ce prevăd necesitatea încuviințarii părinților,ca ocrotitori legali, a
actelor de dispozitie incheiate de minor și autorizarea instanței de tutelă.
De asemenea cererea petentei este motivată prin art.1013 alin.4 Cod
civil care prevede că oferta de donatie facuta unei persone cu capacitate
de exercitiu restransa poate fi acceptata de aceasta cu incuviintarea
ocrotitorului legal.
Prin încheierea pronunțată instanta respinge cererea formulata de
petenta P C ca neintemeiată. Instanța a reținut prevederile art. 502 alin.1
C.civ., conform cărora drepturile și îndatoririle părinților față de copiii lor
minori sunt aceleași cu cele tutorelui, dispozițiile care reglementează
tutela fiind aplicabile corespunzător. Întrucât în cauză actul proiectat este
un act de dispoziție, având în vedere și prevederile art.1013 alin.4 C.civ.,
anterior menționate, este necesară autorizarea instanței de tutelă
conform art.145 C.Civ.
În fapt, instanța constatată  că părinții petentei ar urma să
cumuleze atât calitatea de donatori cât și pe cea de ocrotitori legali ai
minorei, aceștia urmând să-și exprime voința cu privire la oferta de
donație, dar să și încuviințeze acceptarea donației făcute de ei. Prin
urmare, instanța a reținut că în cauză există interese contrare între
minoră și părinți, care nu pot astfel să participe la încheierea actului atât
în calitate de donatori, cât și în calitate de ocrotitori legali ai donatarului.
Motivarea instanței se intemeiază pe art 502 alin. (1) coroborat
cu art.150 alin. (1) C.civ. ce prevede că ori de câte ori între tutore şi
minor se ivesc interese contrare, care nu sunt dintre cele ce trebuie să
ducă la înlocuirea tutorelui, instanţa de tutelă va numi un curator special.
În consecință instanța apreciază este necesară mai întâi desemnarea
unui curator special pentru a o asista pe minoră la încheierea actului de
donație cu părinții săi, curator care, în conformitate cu art.145 C.civ., să
sesizeze instanța de tutelă pentru autorizarea acceptării donației.
Necesitatea numirii unui curator special este întărita  si de
dispozițiile art.142 alin.2 Cod Civil in conformitate cu care “nu sunt
supuse administrării (de către tutore) bunurile dobândite de minor cu titlu
gratuit decât daca testatorul sau donatorul a stipulat altfel. Aceste bunuri
sunt administrate  de curatorul ori de cel desemnat  prin actul de
dispoziție sau, după caz, numit de către instanta de tutelă.
Curatela minorului se instituie in considerarea lipsei de capacitate
7
sau a capacitatii restranse a celui ce urmeaza sa fie ocrotit, fie ca acesta
este vremelnic lipsit de ocrotire legala, fie fiindca parintii sau tutorele nu
pot sa actioneze in numele si in interesul minorului. In cazul curatelei
minorului, „varsta sau starea de minte a celui ocrotit ramanand aceeasi,
nici incapacitatea sa nu sufera vreo schimbare si, prin urmare, nici
mijlocul adecvat prin care el este ocrotit nu se modifica. In consecinta,
curatelele, in aceste cazuri, sunt adevarate tutele cu caracter vremelnic
sau special, iar incapabilul, care in cadrul ocrotirii parintesti sau a tutelei,
dupa cum era lipsit de capacitate sau cu capacitate restransa, se afla
supus reprezentarii sau incuviintarii, va ramane tot atat de radical sau
partial incapabil ca si inainte de infiintarea curatelei, el participand la
circuitul civil, in cadrul curatelei, prin curatorul sau ori cu incuviintarea
acestuia, dupa categoria de incapabili din care face parte”.
În acest caz procedura autorizării actelor minorului presupune
introducerea pe rolul instanțelor a doua cereri distincte-prima pentru
numirea curatorului si o a doua pentru autorizarea actului propriu-zis. In
consecință prin încheierea pronunțată instanta respinge cererea
formulata de petenta P C, de autorizare a acceptării donației, ca
neintemeiată.
In ceea ce mă privește consider că soluția instanței este legală
intrucât deși presupune o procedură mai complexă, fiind necesara
introducerea pe rolul instanțelor a doua cereri distincte-una pentru
numirea curatorului si o a doua pentru autorizarea actului propriu-zis,
instanta s-a pronunțat in limitele cererii cu care a fost investita, intr-o
procedura necontencioasa, întemeindu-se pe dispozițiile legale  in
vigoare (art.150 Cod civil si art.145, 501 alin.2 Cod civil) care sunt clare
si de strictă interpretare.

8
 III. Garanții procesuale ce întregesc lipsa ori caracterul restrâns al
capacității de exercițiu a persoanei fizice

Absența ori caracterul insuficient conturat al discernământului

copilului, asociată cu experiența de viață limitată, sunt compensate, din
punct de vedere juridic, printr-un sistem de mijloace de ocrotire atât a
persoanei, cât și a patrimoniului copilului. Printre acestea se pot
enumera: ascultarea părinților, ascultatarea copilului, ancheta
psihosocială, celeritatea prcedurilor.

1. Ascultarea părinților

Codul civil prevede că „procedurile referitoare la relațiile între

părinți și copii trebuie să garanteze că dorințele și interesele părinților
referitoare la copii pot fi aduse la cunoștința autorităților și că acestea țin
cont de ele în hotărârile pe care lei au.” 7Această regulă se materializează
prin ascultarea lor în cauzele în care se pune în discuție judiciară
exercițiul drepturilor și îndatoririlor părinților în relația cu copiii lor.
Reglementările actuale8 conferă părinților dreptul ca, în absența
consensului cu privire la o măsură concretă privitoare la copil, să își
expună poziția în fața judecătorului, pentru a hotărî care dintre opțiunile
exprimate de părinți are aptitudinea de a satisface mai bine interesul
superior al copilului. Instanța nu poate opta pentru altă soluție în raport
cu cele aflate în dezacordul părinților, decât în cazurile în care ar evalua
direct obiectului cererii, cum ar fi ipoteza în care este sesizată de copilul
care a împlinit vârsta de 14 ani pentru a i se schimba felul învățăturii sau
al pregătirii profesionale, în caz de opunere a părinților sau în cazul
neînțelegerilor dintre părinți cu privire la întinderea obligației de
întreținere a copilului, felul și modalitățile de executare ori contribuția
fiecărui părinte.
În toate celelalte cazuri, instanța, ascultând părinții, va hotărî
asupra neînțelegerilor dintre aceștia, fără a se putea substitui părinților
prin impunerea unei alte soluții.
Ca o garanție a interesului superior al copilului, neînțelegerile dintre
părinți cu privire la exercițiul autorității părintești pot fi soluționate prin
ascultarea acestora de către instanță în materii precum: stabilirea
7
Art. 263 alin. (3) Cod Civil.
8
Art. 486 Cod Civil.

9
locuinței copilului, schimbarea locuinței copilului, stabilirea și executarea
obligației de întreținere, a raporturilor dintre părinții divorțați și copii lor
minori, precum și în ipoteza ivirii unor divergențe cu copiii referitoare la
schimbarea felului învățăturii sau a pregătirii profesionale ori în cazul
înapoierii copilului de la alte persoane.
Părinții trebuie să aibă posibilitatea de a fi ascultați și de a
răspunde observațiilor formulate în cursul procedurii judiciare.Părinților
implicați în orice proceduri judiciare privitoare la copii trebuie să li se
asigure posibilitatea de a se exprima, corelativ obligației instanței de a-i
asculta.
Părinții au dreptul de a lua cunoștință de toate elementele cauzei,
de a discuta în mod efectiv toate elementele de drept și de fapt ale
cauzei. Așadar în raport cu circumstanțele fiecărei cauze și mai ales cu
gravitatea măsurilor ce urmează a fi luate, trebuie stabilit dacă părinții au
putut să aibă în ansamblul procesului de decizie un rol atât de important
pentru a li se acorda protecția cerută de interesele lor, în caz contrar
reținându-se încălcarea dreptului la respectarea vieții de familie.

2. Ascultarea copilului

A. Dreptul copilului de a fi ascultat și informat

Unul dintre principiile prin care se asigură respectarea și

garantarea drepturilor copilului constă în ascultarea opiniei copilului și
luarea în considerare a acesteia ținând cont de vârsta și gradul său de
maturitate.
„Dreptul de a fi ascultat presupune posibilitatea copilului de a cere
și a primi orice informație potrivit cu vârsta sa ,de a-și exprima opinia și
de a fi informat asupra consecințelor pe care le poate avea aceasta dacă
este respectată precum și asupra consecințelor oricărei decizii care îl
privește.”9
Ascultarea copilului presupune posibilitatea de a-și exprima liber
opinia asupra oricărei probleme care îl privește. Exprimarea liberă a
opiniei semnifică absența oricăror presiuni, influențe, manipulări și
vizează perspectiva proprie a copilului asupra situației în care este
implicat precum și informarea acestuia asupra deciziei care poate fi luată
și a consecințelor ei.
De asemenea, ascultarea copilului are caracter general, se referă
la orice procedură judiciară sau administrativă care îl privește, este
obligatorie în cazul copilului care a împlinit vârsta de 10 ani și poate fi
dispusă de instanța competentă ori solicitată de copil, în situația copilului
9
Art. 264 alin. (2) Cod civil.

10
care nu au împlinit vârsta de 10 ani, cu condiția ca ascultarea să fie
considerată necesară oricare refuzul de ascultare să fie motivat.

B. Ascultarea obligatorie a copilului

Ascultarea copilului este obligatorie în soluționarea neînțelegerilor

între părinți privitoare la exercițiul autorității părintești, la restrângerea
drepturilor copilului de a păstra relații cu alte persoane cu care acesta
are legături de familie, în cazurile de solicitare a înapoierii copilului de la
orice persoană care îl ține fără drept, în ipoteza soluționării neînțelegerii
dintre părinți cu privire la stabilirea ori schimbarea locuinței copilului, în
cazul schimbării felului învățăturii ori a pregătirii profesionale, în ipoteza
încuviințări instanței asupra înțelegerii părinților privind exercitarea
autorității părintești, în hotărârea instanței privind raporturile dintre părinții
divorțați și copil, în ipoteza stabilirii modalităților părintelui separat de
copil de a avea legături personale cu acesta după divorț.
Judecătorul trebuie să evalueze în fiecare caz în parte atât gradul
de comprehensiune al copilului, cât și aptitudinea acestuia de a înțelege
implicațiile în situații particulare date, adică dacă copilul este capabil sau
nu de a formula o opinie proprie în mod rezonabil și independent care să
îi reprezinte corect interesul său superior.

C. Consimțământul copilului

Distinct de dreptul de a fi ascultat, legiuitorul a reglementat și

dreptul copilului de a-și exprima consimțământul.
Cerința consimțământului copilului care are vârsta între 10 și 14 ani
constituie excepție de la regulile privitoare la capacitatea în materie de
acte juridice. Astfel în materie de adopție, consimțământul copilului
reprezintă o condiție de valabilitate a adopției. Alegerea copilului în
această situație este definitivă.
De asemenea religia copilului care a împlinit vârsta de 14 ani nu
poate fi schimbată fără consimțământul acestuia.

3. Ancheta psihosocială

Ancheta psihosociala reprezintă atât o importantă garanție

procesuală cât și o măsură de protecție a drepturilor copilului, statul prin
organele sale punând la dispoziția judecătorului informațiile necesare cu
privire la copil și habitatul său.

11
 Obligativitatea anchetei psihosociale este reglementată expres în
următoarele situații: stabilirea raporturilor dintre părinții divorțați și copiii
lor minori; soluționarea neînțelegerilor dintre părinți cu privire la
exercitarea drepturilor și îndeplinirea îndatoririlor părintești; stabilirea și
schimbarea locuinței copilului în caz de neînțelegere între părinți;
schimbarea felului învățăturii ori al pregătirii profesionale solicitată de
copil în ipoteza opunerii părinților; stabilirea întinderii obligației de
întreținere față de copil, felul și modalitățile executării precum și
contribuția fiecăruia dintre părinți în caz de neînțelegere între aceștia;
decăderea din exercițiul drepturilor părintești.
În cauzele expres prevăzute de lege soluționarea cauzei fără
existența raportului de ancheta psihosocială este sancționată cu
nelegalitatea hotărârii astfel pronunțate.
Astfel cum apreciază doctrina10 „prin reglementarea anchetei
psihosociale s-a dorit ca elementele de investigație socială, stare
economică și socială a persoanelor sau contextul familial investigat să
reflecte în mod complet statusul prezent al copilului și al mediului familial
în care se reclamă intervenția instanței pentru ca măsura luată de
instanță să corespundă interesului superior al copilului.”
Prin folosirea de către legiuitor a noțiunii de anchetă psihosocială
se poate concluziona că ancheta priveşte atât partea psihologică, cât şi
cea socială, respectiv ancheta efectuată pătrunde şi pe tărâmul
psihologiei, nu doar cel al constatărilor asistentului social cu privire la
elementele anterior menţionate.
După cum relevă literatura de specialitate, „ancheta psihosocială
trebuie să răspundă şi componentei psihologice, fiind astfel o lucrare
interdisciplinară. La acest moment ancheta psihosocială informează
instanţa cu privire la condiţiile de trai ale părintelui, veniturile acestuia,
modul în care este îngrijit copilul, preocuparea faţă de educarea
copilului, profilul moral al părintelui, 11 oferind uneori şi alte informaţii, spre
exemplu locul de muncă al părţilor, studiile absolvite, dacă aceştia
beneficiază de ajutorul altor persoane în creşterea şi întreţinerea
minorului”12 etc., ori, în toate cazurile componenta psihologică lipseşte.
Asistentul social din cadrul autorităţii tutelare nu are abilităţile şi
pregătirea psihologică pentru a exprima un punct de vedere cu privire la
latura psihologică a copilului, însă această componentă poate fi
acoperită de către un psiholog, însă la nivelul autorităţii tutelare nu se
regăsesc persoane cu studii psihologice.
10
Pivniceru M., Luca C., op. cit., 2016, p. 79.
11
Șcheaua M., Oprescu M.M, Oprescu M.A.,Noul cod civil comentat și adnotat. Despre familie, Ed.
Rosetti International, București, 2015., p. 271.
12
B.D. Moloman, L.C. Ureche, Ancheta psihosocială a autorităţii tutelare-personaj special în distribuţia
cauzelor aflate pe rolul instanţei de tutelă. Act administrativ sau simplu mijloc de probă?, în Revista
Română de Jurisprudenţă nr. 3/2013.

12
 Deși raportul de anchetă psihosocială este completat cu alte
mijloace de probă precum ascultarea minorului, a părinţilor, audierea
martorilor, precum şi înscrisurile depuse, acesta ar trebui să fie cel care
trasează liniile directoare în conturarea sensului noţiunii de interes
superior al minorului în cazuri concrete. Celelalte probe administrate în
cursul procesului nu vor fi în măsură să lămurească instanţa asupra
componentei psihologice a litigiului. Din acest punct de vedere, literatura
de specialitate13 apreciază că „existenţa observaţiilor şi recomandărilor
pertinente ale unui psiholog inserate în raportul de anchetă psihosocială,
ar constitui un mare plus în favoarea minorului, al cărui interes trebuie să
primeze, dar în egală măsură, ar uşura şi decizia magistratului în a stabili
care este interesul superior al copilului. Rezultatul evaluării psihologice
efectuate de psihologul de la nivelul autorităţii tutelare, poate consta în
sesizarea existenţei anumitor anomalii şi deficienţe psihologice, ori, în
egală măsură, să dovedească o evoluţie psihologică care se încadrează
în normalitate.”
Ancheta psiho-socială astfel realizată va trebui să insereze în
conținutul său elementele costatatorii apte de a conduce instanța la
identificarea interesului superior al copilului.

4. Celeritatea procedurilor

Potrivit Codului civil, „procedurile privitoare la copii trebuie să se

desfășoare într-un timp rezonabil astfel încât interesul superior al
copilului și relațiile de familie să nu fie afectate.” 14
Celeritatea procedurilor vizează ansamblul acestora inclusiv căile
de atac, până la soluționarea definitivă a cauzei, incluzând și executarea
completă a hotărârii.
Celeritatea procedurilor privitoare la luarea unei decizii referitoare
la copil, spre exemplu stabilirea ori partajarea autorității parentale,
divorțul părinților, stabilirea locuinței copilului, este legată de însuși
contextul situațional în care se află copilul, iar trenarea cauzelor cu
acest obiect ar putea produce efecte negative asupra dezvoltării copilului
prin plasarea acestuia intr-o stare de insecuritate cu potențial perturbator
asupra formării personalității sale. Soluționarea acestei categorii de
cauze, diligența care trebuie manifestată prezintă un caracter
excepțional deoarece indiferent de circumstanțele în care s-ar afla,
copilul nu poate fi lipsit în nici un moment de asistență și ocrotire.

13
Nicolae I., Ancheta psihosocială – un mijloc de probă neadaptat cerinţelor Codului civil, Universul
Juridic nr. 1, ianuarie 2017, pp. 36-45.
14
Art. 263 alin. (4) Cod. civil.

13
 BIBLIOGRAFIE

I. TRATATE, CURSURI UNIVERSITARE, MONOGRAFII

1. G.Boroi, Drept civil. Partea generală.Persoanele, Ed. All Beck,

București, 2002.
2. Florian E., Dreptul familiei, Ed. C.H. Beck, Βuϲurеştі, 2016.
3. Pivniceru M., Luca C., Interesul superior al copilului. Expertiza
psihologică în caz de separarea/divorțul părinților, Еd. Hɑmɑngіu,
Βuϲurеştі, 2016.
4. Șcheaua M., Oprescu M.M, Oprescu M.A.,Noul cod civil comentat
și adnotat. Despre familie, Ed. Rosetti International, București,
2015.

II. PERIODICE/ ARTICOLE ȘTIINȚIFICE

1. Moloman B. D., Ureche L. C., Ancheta psihosocială a autorităţii

tutelare-personaj special în distribuţia cauzelor aflate pe rolul instanţei de
tutelă. Act administrativ sau simplu mijloc de probă?, Revista Română de
Jurisprudenţă nr. 3/2013.
2. Nicolae I., Ancheta psihosocială – un mijloc de probă neadaptat
cerinţelor Codului civil, Universul Juridic nr. 1/2017.

III. JURISPRUDENȚĂ

1. Judecătoria Sectorului 5 București, Încheierea nr. 298 din data

de 08.12.2011.

IV. LEGISLAȚIE

1. Legea nr. 272 din 21 iunie 2004 privind protecţia şi promovarea

drepturilor copilului, republicată în M. Of. nr. 159 din 5 martie
2014, cu modificările și completările ulterioare;

14
2. Legea nr. 287 din 17 iulie 2009 privind Codul civil modificat prin
Legea nr. 17 din 17 martie 2017, republicată în M. Of. nr. 196 din 21
martie 2017, cu modificările și completările ulterioare.

V. RESURSE WEB

1. www.cdep.ro
2. www.rolii.ro
3. www.just.ro
4. www.revista.universuljuridic.ro
5. www.studia.law.ubbcluj.ro

15