Test 1 Astfel putem concluziona in raport cu evolutia si afirmarea principiilor fundamentale ale DIP,ca
pe masura cresterii complexitatii societatii internationale si a dezvoltarii DIP,se contureaza noi
Subiectul I: Principiile fundamentale de Drept Internaţional Public
1.1 Definiţi noţiunea de principiu fundamental
pr fund-norme de drept fundamentale,imperative,universale,generale care au drept scop
reglementarea relatiilor internationale contemporane si protectia valorilor fundamentale
caracteristice civilizatiei umae la o anumita etapa de dezvoltare istorica.
-prescriptie normativ ce se caracterizeaza printr-un inalt nivel de abstractizare,ce guverneaza
conduita subiectilo DIP. La ele putem evident si caracter politic adic statele decurg la modaliati
politice de solutionare a conflictelor.Ele apara cele mai importante valori a societietatii
int:pacea,egalit dintre state,coperarea.Pr fundamentale au o valoare jur egala,nefind supuse unei
ierarh.Respectarea lor reprez o conditie sine qua non adica necesar pu evitar conflictelor dintre
state.
1.2 Analizaţi istoricul formării şi codificării principiilor fundamentale
Istoricul formarii si codificarii principiilor fundamentale DIP.
Principiile fundamentale DIP au inceput sa se evidentieze inca din perioada antica.Chiar daca
unele principii considerate astayi fundamentale pentru DIP au aparut de foarte mult timp,o
veritabila opera de sistematizare a lor incepe abia dupa 2 razboi mondial.
Astfel principiul respectarii cu buna credinta a obligatiilor asumate,numit si pacta sund
servanda,constituie una dintre pietrele de temelie ale aparitiei si dezvoltarii dreptului
international contemporan.Prin urmare principiile fundamentale,reprezinta rezultatul unei
evolutii istorice,ce sa impus in conditiile intensificarii luptei pentru independenta impotriva
auoritarismului.Printre primele principii care stau la baza relatiilor dintre state,sunt :egalitatea
suverana a statelor,neinterventia in afacerile interne ale statului.Aceste principii au stat la baza
formarii regulilor de comportare in domeniul relatiilor internationale dintre state.Principiul
egalitatii in drepturi a statelor,se afirma pu prima dat la terminarea razboiului de 30 ani adica
pacea de la Westphalia
Un moment important in vederea dezvoltarii mai ample a DI,l-au avut Carta ONU si declaratia
adunarii generale a ONU privind principiile de drept international ale relatiilor prietenesti si de
cooperare intre state,in conformitate cu Carta ONU 1970.Pentru prima data Carta ONU enunta 7
principii DIP.
Principiul nerecurgerii la forta sau la amenintarea cu forta in relatiile internationale sau
principiul neagresiunii
Pr reglementarii pe cale pasnica a diferendelor interantionale.
Pr neamestecului in treburile interne ale altui stat.
Obligatia statelor dea coopera unele cu altele.
Principiul egalitatii popoarelor si dreptul lor dea dispune de ele insele.
Pr egalitatii suverane a statelor.
Pr indeplinirii cu buna credinta de catre state a obligatiilor asumate in conformitate cu
CartaONU.
Alta codificare o consta si carta drepturilor si indatorririlor economice a statelor 1974,care
consacra un nr de 15 pr destinate reglementarii raporturilor economice dintre state.
Pe linga pr din Carta ONU aici se mai intil careva pr:ex dr suveran al statelor de a aleg sistemul
economic,politic.
Actul Finan a Conferintei pentru securitate si coperare in Europ 1975
mai consacra inca 3 pr:inviolabilitatea frontierei de stat,intagritatea teritoriala,respectarea
drepturilor omului si libertatile fundamentale.
1
principii,care la rindul lor pot deveni fundamentale.
1.3. Evaluaţi natura juridică a principiilor fundamentale
Principiile fundamentale ale DIP sunt principii cu un grad maxim de abstractizare si generalizare
cu aplicare universala si avnd valoare imperativa ele apara valorile fundamentale a relatiilor
dintre subiectele DIP.
Caracterele jur:
Universalitate-se aplica tuturor domeniilor de cooperare dintre state.
Maxima generalitate-se adreseaza tuturor raporturilor de DIP.
Gradul mare de abstractizare si generalizare
Nu sunt ierarhizate- Au valoare juridica egala
Apara valorile fundamentale avind o importanta deosebita pentru omenire.
Au caracter dinamic- datorita evolutiei permanente a relatiilor internationale,este necesara
evidentierea si aplicarea unor noi norme internationale care pot deveni principii DIP.
Reprezinta o conditie sine qua non- necesar pu evitar conflictelor dintre state.
Fac parte din categoria normelor jus cogens-de la care nu se poate face abatere.
Subiectul II: Teritoriul în Dreptul Internaţional.
2.1. Definiţi noţiunea teritoriului în DIP
Teritoriul de stat reprezinta spatiul geografic in ale carui limite statul isi exercita suveranitatea
deplina si exlusiva si este alcatuit din suprafete terestre,acvatice si marine,din solul,subsolul si
spatiul aerian.
Prin teritoriu in DI subintelegem suprafata terestra,acvatica,subsolul,coloana de aer de deasupra
lor-baza materiala a pamantului.
2.2.Clasificaţi teritoriul şi comparaţi regimul juridic al fiecărei categorii.
In dependenta de regimul juridic teritoriul se clasifica in :
1)Teritoriu de stat-acele suprafete aflate sub jurisdictia deplina si exclusiva a unui anumit stat,se
afla in limitele frontierelor fiecarui stat in parte,asupra lui este exercitata suveranitatea deplina si
exclusiva a statelor respective.
2)Teritoriu cu regim international-in aceste spatii nu se exercita suveranitatea nationala a nici
unui stat.De ex :zona internationala a spatiilor submarine,marea libera si coloana de aer de
deasupra ei,Antarctica,spatiul extraatmosferic.
3)Teritoriu cu regim mixt-in aceste zone actioneaza prevederile legislatiei nationale si a celei
internationale.La rindul lor aceste spatii se clasifica in:spatii ce fac parte din teritoriul unui
anumit stat(fluviile internationale-Dunarea,Rinul,Canalele int-Panama,Strimptorile int-Bosfor si
Dardanele)*Spatii ce nu sunt parte componenta a teritoriului unui anumit stat(zona economica
exclusiva,contigua,platoul continental).
4)terit cu regim international special-zone demilitarizate,neutralizate,denuclearizate,zone de
pace.
2.3 Formulaţi modalităţi de modificare a teritoriului în Dreptul Internaţional Public
Modificarea teritoriului statelor este admisa de DI contemporan in baza respectarii principiului
dreptului popoarelor dea dispune de ele insele si numai prin mijloace paşnice.Conform Actului
Final CSCE de la Helsinki1975,statele semnatare considera ca frontierele lor pot fi modificate in
conformitate cu dreptul international,prin mijloace paşnice si prin acord.
Modalitati de modificare:
Ocupatia originara-care se refera la teritoriile fara stapin(terrae nullius),fiind o modalitate prin
care teritori din America,Africa etc,erau alipite la imperiile coloniale.Aceste teritorii erau
ocupate nefiind respectate drepturile populatiei autohtone.
Ocupatia teritoriilor abandonate(res derilictus),teritorii care fusesera sub suveranitatea unui stat
si care,kipurile,odata parasite,puteau fi ocupate de alte state.
Cesiunea de teritoriu-desemneaza actiunea de trecere a unuo teritoriu aflat sub suveranitatea
statului care il cedeaza sub suveranitatea statului care il primeste.
Astfel modificarile teritoriale pot avea loc prin desprinderea unei parti de teritoriu de la un stat s
formarea unui nou stat,reuniunea mai multor state in unul singur,prin fuziune prin
absorbtie,dezmembrarea unui stat in 2 sau m m state si transferul de teritoriu de la un stat la
altul.
Consimtamintul populatie de pe teritoriu ce urmeaza sa fie modificat se poate exprima:prin
hotarire a organului legislativ;prin consultarea populatiei(referendum).
Test 2
Subiectul I: Principiul nerecurgeii cu forţa şi neameninţării cu ea
1.1 Definiţi noţiunea principiului nerecurgerii la forţă şi ameninţare cu forţa.
principiului nerecurgerii la forţă şi ameninţare cu forţa-regelementeaza relatiile
interstatale,legate de nerespecatrea pacii,nerespecatarea dreptului la viata al tituror membrilor
societatii internationale si al individului aparte in lumea neviolenta,interzice solutionarea cu
aplicarea fortei a diferendelor internationale. Principiu fundamental DIP care condamna razboiul
ca mijloc de reglementare a diferendelor internationale si renuntare la razboi ca instrument de
politica nationala in relatiile reciproce dintre state.Principiu care limiteaza recurgerea la forta in
relatiile internationale dintre state.
1.2 Analizaţi evoluţia istorică şi codificarea principiului
Astfel primele incercari de limitare a recurgerii la forta in relatiile internationale si de
reglementare pasnica a diferendelor internationale au aparut in sec 19,pe la mijloc,insa fara prea
multa incidenta asupra statelor.Unele actiuni de scoatere a razboiului in afara legii au avut loc
abia in per interbelica sub egida Societatii Natiunilor.Pactul societatii natiunilor instituia
obligatia de neagresiune,insa in acelaşi timp,lasa la dispozitia statelor dreptul dea incepe razboi
dupa epuizarea mijloacelor pasnice de reglementare a diferendelor.
Dupa pactul Briand Kellog,si tratatul de neagresiune si conciliere,de la rio de janeiro,la fel
condamna agresiunea.
Carta Onu prevede ca toti membrii ONU se vor abtine in relatiile internationale de a recurge la
amenintarea cu forta sau folosirea ei atit impotriva integritatii teritoriale cit si alt mod
incompatibil cu scopurile ONU.
La fel si Actul Final de la Helsinki,1975,precizeaza continutul acestui principiu si prevede o
serie de garantii juridice pentru realizarea in practica a acestui principiu.
1.3 Evaluaţi conţinutul juridic
Astfel dupa cum am mentionat conform acestui principiu in prezent razboiul este considerat cea
mai grava crima interantionala.
Carta ONU care spune: Toţi membrii organizaţiei se vor abţine оn relaţiile lor internaţionale
de a recurge la ameninţarea cu forţa sau la folosirea ei fie оmpotriva integrităţii
teritoriale ori independenţei politice a vreunui stat fie оn orice alt mod incompatibil cu
scopurile Naţiunilor Unite.
Conform actelor sus menţionate se interzice:
1. Orice acţiuni ce reprezintă o ameninţare cu forţa sau aplicarea
directă sau indirectă a forţei оmpotriva altui stat.
2. Aplicarea forţei sau ameninţarea cu forţa оn scopul оncălcării frontierelor internaţionale ale
altui stat sau in scopul soluţionării diferendelor internaţionale.
3. Represaliile cu aplicarea forţei armate.
2
4. Organizarea sau sprijinirea organizării pe teritoriul unui stat a forţelor neregulate sau a altor
bande armate.
5. Organizarea, instigarea acordarea de asistenţă sau participarea la acţiunile de război civil sau
teroriste pe teritoriul altui stat.
6. Ocuparea militară a teritoriului altui stat prin aplicarea forţei cu оncălcarea prevederilor
Cartei ONU.
7. Achiziţiile teritoriale străine obţinute ca rezultat al ameninţării cu forţa sau aplicării ei.
8. Acţiunile forţate ce au drept scop privarea popoarelor de
dreptul la autodeterminare.
Noţiunea de ameninţare cu forţa presupune intimidarea cu folosirea forţei armate,
оntreruperea legăturilor de comunicaţii,comerciale sau concentrarea de trupe la frontierele
unui stat, demonstraţii de forţă sau manevre militare оn vecinătatea frontierelor unui stat.
Acest principiu presupune interzicerea propagandei de război. In cazul acestui principiu
dreptul internaţional admite 3 excepţii cвnd se poate recurge la forţă inn relaţiile internaţionale
Subiectul II: Canalele Internaţionale
2.1 Definiţi noţiunea de canal internaţional
Canalele-cai de comunicatie maritima si internationala care leaga 2 mari libere.Mai sunt
denumite si canale internationale.Canalul-cale artificiala sapata pe teritoriul unui stat,supus
suveranitatii exclusive a acelui stat.Cai maritime de navigatie artificiale constituite pentru a lega
2 mari sau oceane in scopul surtarii rutelor de navigatie
2.2 Analizaţi regimul de navigaţie prin canale inernaţionale.
Asupra canalului nu se aplica automat norma cutumiara de libertate a comunicarilor
internationale.
Internationalizarea canalului depinde numai de consimtamintul statului pe teritoriul caruia se
gaseşte,care trebuie exprimat printro conventie speciala inkeiate cu statele interesate.De aceea
regimul juridic de navigatie prin canalele internationale nu este reglementat de Conventia asupra
dreptului marii1982.
Astfel se bucura in prezent de regim juridic de canal international:Canalul de Suez,canalul
Panama,canalul Kiel.
Fiecare dintre canalele respective au un regim diferit reglementat de diferite conventii.
Daca e sa privim prin prisma teritoriului in DI,canalele internationale fac parte din teritoriu cu
regim mixt unde actioneaza prevederile legislatiei nationale si a celei internationale.
2.3 Evaluaţi regimul juridic al canalului Suez şi de Panama.
Canalul Suez-Canalul suez a fost internationalizat prin conventia de la constantinopol
1888,semnata de 9 state.Conf conv constantinopol 1888,canalul suez trebuie sa fie intotdeauna
liber si de comert sau de razboi,fara deosebire de pavilion.Convenia proclama 3 principii cu
privire la regimul de navigatie prin canal:egalitatea in tratament al tuturor navelor,libertatea de
acces in canal si neutralizarea canalului.
Conform rezolutiei 1956a consiliului de securitate ONU,este interzisa orce interventie politica in
gestiunea canalului.In timp de razboi,puterilor beligerante nu li se permite debarcarea in cadrul
canalului,fie a trupelor,fie a munitiilor sau materialelor de razboi.Canalul permite trecere navelo
cu deplasament de pina la 150.000 tone.Pot trece navele cu pina la 16m pescaj.
Trecerea se efectueaz cu 8 noduri si dureaza circa 15 or.Regulamentul de trafic naval prin canal
si in porturile sale este fixat de Autoritatea Navala a canalului Suez.Aceste regulamente sunt
aplicabile atit pu navele de razboi cit si cele comerciale si civile.Zona canalului este port liber.
Canalul Panama-regimul juridic al canalului este reglementat de tratatul Hay-Bunau-
Varilla1903.Acest tratat atribuie pe linga toate,drepturi specifice in favoarea SUA ex:dreptul de
ocupatie si control a unui teritoriu de 10 mile dea lungul istmului Panamez,cu excluderea
jurisictiei panamei,dreptul de monopol asupra constructiei si gestiunii canalului si a oricaror
altor cai de comunicare dea lungul istmului,dreptul de aparare militara a canalului.
In 1977 se inkee un nou tratat cu privire la canalul Panama si Tratatul cu prvire la neutralitatea
permanenta a canalului Panama.Primul tratat a desfiintat zona canalului,teritoriu aflat sub
jurisdictia SUAmsi a asigurat transferul gradual intro perioada de 20 ani a gestiunii canalului
autoritatilor panameze.Dupa ce tratatul a ajuns la scandenta,Panama a reluat integral
administrarea canalului.
Al 2 tratat e inca in vigoarea,prin tratatul dat,statul panamez se obliga sa respecte libertatea de
trecere in orice timp.Potrivit tratatului SUA beneficiaza in mod prioritar de aceasta libertate si isi
rezerva dreptul dea recurge la forta inclusiv contra Panamei pentru a asigura liberul pasaj sau
securitatea canalului.
Test nr.3
Subiectul I: Principiul neintervenţei în afacerile interne
1.1 Definiţi principiul neîntervenţiei în afacerile interne
Principiul presupune realizarea de catre stat a fc lor ce deriva din suveranitatea interna in
conformitate cu dreptul international,fara impicarea statelor terte sau altor subiecti de drept
international. Principiu fundamental care constitue o garantie a suveranitatii si independentei
fiecarui stat in parte.Mijloc de limitare si consacrare in DI si in relatiile interantionale,a
suveranitatii si independentei participantilor la relatiile internationale. Acest principiu semnifica
obligatia statelor de a nu se amesteca in afacerile interne si externe ale statelor.
1.2 Analizaţi evoluţia istorică şi codificarea principiului
In doctrina de DIP principiul dat a fost afirmat in lucrarea lui Grotius De iure belli ac
pacis.Revolutia franceza ,aflinduse in fata unei amenintari cu interventia armata contra
recolutionare din partea statelor europene,a declarat principiul neinterventiei in afacerile interne
ale statelor-natiuni.
Astfel constitutia 1791 prevede ca natiunea franceza nu recunoaste interventia prin intermediul
razboaielor cuceritoare si nici intrun caz nu va indrepta fortele sale armate impotriva libertatii
oricarui popor.Acest principiu a fost sprijinit si de Doctrina Monroe,Presedinte SUA care a
declarat ca SUA nu va interveni in treburile interne ale unui stat.O alta doctrina care a consacrat
acest principiu este Doctrina Drago,ministrul afacerilor externe Argentina.
La fel si conventia de la Monte Video 1933,consacra acest principiu si spune ca noco in stat nu
are dreptul dea interveni in afacerile interne si externe ale altor state.Pactul Ligii Natiunilor,la fel
contine principiul dat.Dupa al 2-lea Razboi mondial acest principiu este consacrat in Carta
ONU.,precum si in statutele altor org internationale cum ar fi Pactul Ligii Arabe;Carta
OSA,Carta OUA,conventia de la Viena cu privire la relatiile diplomatice 1967.
Declaratia Adunarii generale a ONU din70 si Actul Final de la Helsinki 75,la fel prevad ca
statele trebuie sa se abtina de la spprijinirea directa sau indirecta a activitatilor
teroriste,indreptate impotriva regimului altui stat.
1.3 Evaluaţi conţinutul juridic al principiului
Dupa cum am mentiona mai sus,o multitudine de acte consacra principiul dat.Astfel conform
prevederilor Actului Final de la Helsinki*75,statele participante se vor abtine de la orice
interventie directa sau indirecta,individuala sau colectiva,in treburile interne sau externe care
intra in copetenta nationala a altui stat participant,oricare ar fi relatiile lor recirpoce.
Ele se vor abtine in consecinta de la orice forma de interventie,de la orice act de constringere
militara sau politica,economica ori de alta natura ,tinzind sa subordoneze intereselor lor
exercitarea de catre un alt stat participant a drepturilor inerente suveranitatii sale si prin aceasta
sa obtina un avantaj oarecare.
3
In consecinta ele se vor abtine intre altele,de la sprijinirea,directa sau indirecta,a activitatilor
teroriste sau a activitatilor subversive,sau altele indreptate spre rasturnarea vilenta a regimului
altui stat participant.
Principiul neinterventiei semnifica obligatia statelor de a nu se amesteca in afacerile interne si
externe ale unu stat,de a nu le impune regimul sau de stat si ideologia sa.
Interventia la rindul sau poate fi:armata;economica,diplomatica,ideologica.
Ca si toate celelalte principii fundamentale DIP,principiul dat reprezinta o norma jus cogens,de
la care nu se poate face nici o abatere.
Subiectul II: Populaţia în Dreptul Internaţional
2.1. Definiţi noţiunea populaţiei
populatie reprezinta totalitatea persoanelor fizice ,aflate in cadrul unui stat si supuse jurisdictiei
acestuia.
a)in sens larg populatia unui stat cuprinde toti locuitorii care traiesc si muncesc pe teritoriul lor.
b)in calitate de element constituitiv al statului,populatia este mai degraba privita ca o masa de
indivizi legati in mod stail de stat printr-o legatura juridika de cetatenie,ea reprezinta ansamblul
nationalitatilor.
c)prin populatie se desemneaza adesea colectivitatea resortisantilor sai.
Populatia la rindul ei este constituita din:
Cetateni-persoanele care au o legatura juridica cu statul in care se afla,si care dispun de
plenitudinea de drepturi oferite de acel stat.
Strainii-persoanele care se afla pe teritoriu unui stat,dar care au cetatenia altui stat.
Bipatrizii sau pluripatrizii-persoane cu cetatenie a doua sau mai multe state.
Apatrizii-persoane care nu au cetatenia nici unui stat.
Refugiati-persoane care apartin unor minoritati etnice,religioase etc,si care sunt cetatenii
cetatenii statului respectiv,dar care se bucura de o protectie internationala.
2.2 Analizaţi aspectele legate de apatridie
Dupa cum prevede DUDO 1948,recunoasterea demnitatii proprii si a drepturilor egale si
inalienabile a tuturor membrilor familiei umane constituie fundamentul libertatii,justitiei si pacii
in lume.
Conf art 15 DUDO,toti au dreptul la cetatenie.Nimeni nu poate fi lipsit in mod arbitrar de
cetatenia lui sau i se va refuza dreptul de asi schimba cetatenia.
Conventiile din 1961 si 1954 sunt tratatele specializate care reglementeaza problemele in
domeniul apatridiei.
Pactul international privind Drepturile civile si politice 1966 prevede ca,fiecare copil va avea
fara discriminare,dreptul la acele masuri de protectie pe care le cere statutul sau de minor din
partea familiei,societatii, si statului.Fiecare copil are dreptul sa obtina o cetatenie.
Conventia din 1979 privind eliminarea tuturor formelor de discriminare impotrvia femeilor
sustine ca statele parti vor acorda femeilor drepturi egale cu cele ale barbatilor sa obtina
skimbe,sau sa pastreze cetatenia lor.
La fel si conventia europeana asupra cetateniei 1997, reglementeaza aspecte prind prevenirea
apatridiei.
Cele mai recente progrese cu privire la aspecte legate de cetatenie si evitarea apatridiei au fost
reflectate in Conventia Europeana 2006 cu privire la prevenirea apatridiei in legatura cu
succesiunea statelor.Ea elaboreaza niste norme mai detaliate ce ar putea fi aplicate de catre state
in contextul succesiunii statale cu privire la prevenirea sau reducerea cazurilor de apatridie.
Cadrul juridic al RM se elaboreaza pe baza constitutionala ce sustine printre altele ca drepturile
si libertatile fiintei umane reprezinta valorile supreme ce sunt garantate.La fel si legea cetateniei
RM,se bazeaza pe principiile:dreptui la o cetatenie a fiecarui om si evitarea apatridiei.
2.3 Formulaţi soluţii privind evitarea apatridiei
1) Necesitatea ratidicării Convenţiei privind statul apatridului 1954 şi Convenţiei privind
reducerea cazurilor de Apatridie 1961
2) Informarea în masă a persoanelor ce nu deţin nici o cetăţenie privind dobîndirea ei
3) Colaborarea autoritaţilor cu UNHCR pentru prevenirea apatridiei.
TEST nr.4
Subiectul I: Principiul soluţionării paşnice a difirendelor internaţionale
1.1 Definiţi principiul soluţionării paşnice a difirendelor internaţionale
Principiul solutionarii paşnice a diferendelor internationale-presupune un sistem de metode si
mecanisme care asigura cooperarea pasnica a subiectilor de drept international in toate
domeniile relatiilor internationale ,care permit alegerea mecanismelor concrete de acest fel pt ca
partile in diferend sa nu inceteze sa caute mijloacele pertinente de solutionare a diferendului.
1.2 Analizaţi evoluţia istorică şi codificarea principiului
In evul mediu statele utilizau frecvent medierea,arbitrajul si concilierea.Reguli de drept
international stabilite prin tratatele multilaterale apar abia la sfirsitul sec 19, cu prilejur
conferintelor de pace de la Haga din 1899 si 1907.Insa atita timp cit dreptul international nu
interzicea razboiul si cit timp recurgerea la forta era permisa,solutionarea pasnica nu putea sa
aiba decit un caracter subsidiar si sporandic.
Dupa infiintarea ligii natiunilor sau reglementat o serie de instrumente juridice
internationale,care au consacrat principiul nerecurgerii la forta si la amenintarea cu forta,acesta
avind caracter de norma imperativa.
Principiul dat sia cunoscut o consacrare cruciala in Carta ONU 1945.De altfel acest principiu
reprezinta si unul dintre scopurile ONU,adica infaptuirea prin mijloace pasnice si in
conformiutate cu principiile justitiei si dreptului international.
Cu prilejul codificarii DI,principiul solutionarii pasnice a diferendelor internationale,cunoaste
importante dezvoltari.De ex urmeaza Declaratia Adunarii Generale ONU asupra principiilor de
drept international,Actul Final de la Helsinki 1975,Declaratia de la Manilla cu privire la
reglementarea pasnica a diferendelor internationale 1982.
Astazi principiul dat,are o importanta deosebit de mare din considerentul solutionarii
problemelor internationale fara a recurge la forta,astfel neavind de suferit nici pacea si
securitatea internationala si nici natiunea.
1.3 Evaluaţi conţinutul juridic al principiului
Conform Actului Final Helsinki75 ,Statele vor reglementa diferendele internationale dintre ele
prin mijloace pasnice,astfel incit sa nu fie puse in peicol pacea si securitatea internationala si
justitia.
Ele se vor stradui cu buna-credinta si intr-un spirit de cooperare sa ajunga la o solutie rapida si
echitabila pe baza dreptului international.
In acest scop ele vor recurge la mijloace ca
negocierea ,ancheta,medierea ,concilierea ,arbitrajul,reglementarea judiciara sau la alte mijloace
pasnice la alegerea lor,inclusiv orice procedura de reglementare convenita prealabil diferendelor
la care sunt parti.
In cazul in care nu se ajunge la o solutie prin folosirea unuia din mijloacele pasnice de mai
sus,partile in difered vor continua sa caute un mijloc reciproc ,acceptabil pentru a reglementa
pasnic diferednul.
Statele participante,parti la un diferend intre ele,precum si celelalte participante,se vor abtine de
la orce actiune care au putea agrava situatia astfel incit sa puzna in pericol mentinerea pacii si
securitatii internationale si prin aceasta sa faca mai dificila reglementarea pasnica a diferendului.
4
Astfel Declaratia din 1982 cu privire la reglementarea pasnica a diferendelor
internationale,prevede obligatia statelor dea actiona cu buna credinta in relatiile dintre ele pentru
a evita ivirea de diferente,urmind sa traiasca in pace.
Subiectul II: Regimul juridic al străinilor
2.1 Definiţi regimul juridic al străinilor
Strainul conform legilatiei internationale si conform doctrinei de specialitate reprezinta
persoanele care au cetatenia altor state si se afla pe teritoriul altui stat a carui cetatenie nu o are.
Conform legii cu privire la regimul juridic al cetatenilor straini si al apatrizilor RM-se considera
cetatean strain persoana care nu are cetatenia RM dar care are dovada apartenentei sale la un alt
stat.
2.2 Analizaţi principiile regimului juridic al străinilor.
In practica si teoria dreptului international se intilnesc 4 forme principale ale conditiei juridice a
strainului:
A)regimul national-potrivit acestui principiu,strainii,in conditiile legii dispun de drepturi civile si
fundamentale,extrem de rar si de drepturi politice.Regimul national este stabilit si strainilor din
tara noastra,art 19Constituie,care spune ca strainii si apatrizii au aceleasi drepturi si indatoriri ca
si cetatenii RM,cu exceptii prevazute de lege.In columbia de ex cetatenii spanioli au dreptul dea
participa la alegeri insa nu dea candida.
B)Regimul special-prin care strainilor li se acorda numai acele drepturiu prevazute in mod
expres de legi interne si tratate internationale,de ex dreptul dea intra liber intro tara fara vize si
fara pasaport.
C)Regimul clauzei natiunii celei mai favorizate-este consacrat de regula in tratatele bilaterale.In
acest regim statul acorda strainilor aflati pe teritoriul sau drepturi conferite cetatenilor unui stat
tert,considerat favorizat.
D)Regimul reciprocitatii- reciprocitatea implica situatii cind strainii dispun de anumite drepturi
sub conditia ca aceste drepturi sa fie acordate si cetatenilor proprii in tarile carora apartin strainii
in cauza.Reciprocitatea poate fi legislativa,diplomatica sau de facto.
E)In istorie sa cunoscut si regimul capitulatiilor,in virtutea caruia ,strainii,cetateni ai mai multor
puteri erau scosi de sub jurisdictia statului in care se aflau.Astfel de regim sa intilnit in Turcia
sec 18,China Japonia sec 19.
F)Un regim special il reprezinta regimul personalului diplomatic si consular.Acest regim
reglementeaza intrarea sederea si iesirea strainului,membru al personalului diplomatic si
consular,a familiilor etc.
2.3 Estimaţi clauza naţiunii celei mai favorizate
Dupa cum am mentionat deja,regimul clauzei natiunii celei mai favorizate este consacrat de
regula in tratate bilaterale. In acest regim statul acorda strainilor aflati pe teritoriul sau drepturi
conferite cetatenilor unui stat tert,considerat favorizat.
Domeniile care pot face obiectul clauzei sunt:tarife vamale,tranzit,importuri si exporturi,regimul
persoanelor fizice si juridice,drepturi de autor,regimul misiunilor diplomatice si consulare etc.
Potrivit altei definitii,principiul clauzei natiunii celei mai favorizate prevede ca orce facilitare
acordata de un stat membru al Organizatiei mondiale a comertului,in favoarea altui stat
membru,se extinde obligatoriu asupra tuturor statelor membre-acesta fiind principiul
nediscriminarii in comertul international.
De ex UE a incheiat cu tarile terte acorduri comerciale prin care se acorda reciproc clauza
natiunii celei mai favorizate.Astfel de acorduri au fost semnate cu tarile arabe exportatoare de
petrol si cu cele din Pactul Andin 1984,Cu statele ASEAN 1980 s.a.
Cu RM,UE a inkeat un acord nepreferential- numit acord de parteneriat si cooperare cu UE la 28
noiemrie 1994,care pina la incheierea unui nou acord cu UE,astazi reprezinta baza legala a
relatiilor RM/UE.
Test nr.5
Subiectul I: Principiul integrității teritoriale și inviolabilității frontierilor de stat
1.1Definiți principiul integrității teritoriale și inviolabilității frontierilor de stat.
Principiul integrității teritoriale –implica protectia drepturilor statelor la integritate si
inviolabilitatea teritoriului,pt ca acest scop putand fi folosite mijloacele juridice prezente in
dreptul international si alte mijloace,inclusiv remediile nationale.Principiul presupune dreptul
statului de a exercita supremația sa deplină pe teritoriul său, delimitat prin frontiere de stat,
supremație ce-și găsește expresie în organizarea politico-administrativă a teritoriului, în
stabilirea regimului juridic al persoanelor ce se află pe teritoriul său, în folosirea liberă a
resurselor sale naturale.
Principiul inviolabilității frontierilor de stat –reglementeaza metodele si formele de cooperare a
statelor in scopul asigurarii protectiei frontierelor,inclusiv inchierea tratatelor despre delimitarea
si demarcarea,aparare legitima colectiva,solutionarea diferendelor de frontiera si elaborarea
mecanismelor respective.
1.2Analizați evoluția istorică și codificarea principiilor.
Dreptul la integritate teritoriala și inviolabilitatea frontierilor de stat este o consecință juridică a
suveranității naționale. Inițial aceste drepturi nu au fost statutate ca principii desinestătătoare ale
Dreptului Internațional, ci doar ca drepturi și îndatoriri ale statelor stipulate în tratatele de pace
de după primul război mondial. Prin adoptarea Cartei ONU, deși principiul integrității teritoriale
nu a fost stipulat într-un mod distinct, fiind inclus în art.2, a fost statuat cu o sferă de aplicare
universală și obligația respectării lui de state în ansamblul relațiilor internaționale. Pentru prima
dată aceste principii au fost enunțate și dezvoltate separat de către Actul Final de la Helsinki din
1975. Ulterior, împreună cu cel al ”respectării drepturilor și libertăților fundamentale ale
omului” aceste 2 princincipii au devenit alături de cele șapte enumerate în Carta ONU, principii
fundamentale ale dreptului Internațional.
1.3Evaluați conținutul juridic al principiilor.
Principiul integrității teritoriale mai presupune interzicerea oricăror tentative de a urmări ruperea
parțială sau totală a unității naționale, manifestările de forță îndreptate împotriva teritoriului
unui anumit stat. Astfel, statelor le revine obligația de a nu viola teritoriul altui stat, de a nu
anexa cu forța teritoriul altu stat, precum și de anu exercita puterea sa pe teritoriul acelui stat.O
consecință a acestui principiu este inadmisibilitatea recunoașterii ca legale a oricărei achiziții
teritoriale efectuate prin forță. În acest sens, Dreptul Internațional interzice mișcările
secesioniste care au ca scop încălcarea acestui principiu. Recunoașterea integrității teritoriale
presupune însă și acceptarea dreptului de ”pasaj inofensiv”, dreptul de tranzit aerian, feroviar,
maritim dar numai în virtutea și limitele stabilite de convenții și tratatele internaționale.
Principiul inviolabilității frontierilor de stat presupune că modificarea frontierelor de stat se face
doar prin mijloace pașnice, pe baza unui acord intervenit între statele interesate și pe bază de
plebiscit.Potrivit acestui principiu, frontierele fiecărui stat vor trebui să fie respectate de toate
celelalte state, de unde decurge caracterul ilicit al oricăror manifestări sau sau demonstrații de
forță în aproprierea acestor frontiere. Modificările teritoriale și implicit a frontierelor se face în
baza eprimării voinței libere a poporului prin intermediul plebiscitului.
Subiectul II: Zona Economică Exclusivă
2.1Definiți noțiunea de zonă economică exclusivă
zonă economică exclusivă –este o zona situata dincolo de marea teritoriala si adiacenta
acestia,supusa regimului juridic special in virtutea caruia drepturile si jurisdictia statului riveran
si drepturile si libertatile celorkate state sunt guvernate de dispozitiile pertinente ale conv ONU
asu[pra drept marii ,1982.
2.2Determinați drepturile și obligațiile tuturor statelor în z.e.e.
5
În z.e.e. statele se bucură de libertățile de navigație și de survol și de a pune cabluri și conducte
submarine cît și de libertatea de a folosi marea în alte scopuri licite pe plan internațional
Statele deasemenea vor avea obligația de a ţine seama în mod corespunzător de drepturile şi
obligaţiile statului riveran şi vor respecta legile şi reglementările adoptate de acesta în
conformitate cu dispoziţiile Convenţiei cu privire la dreptul mării din 1982 şi, în măsura în care
ele nu sunt incompatibile cu prezenta parte, celelalte reguli de drept internaţional. Printre
asemenea obligațiuni se numără:
1) Interdicția transportului de sclavi
2) Obligația de a coopera la reprimarea pirateriei
3) Obligația de cooperare pentru reprimarea reprimarea traficului ilicit de stupefiante şi de
substanţe psihotrope practicat de nave
4) Obligația de cooperare pentru reprimarea emisiunilor neautorizate (radio)
2.3Evaluați drepturile exlcusive și obligațiile statelor riverane în zonele lor e.e.
În z.e.e. statul riveran drepturi suverane în scopul explorării şi exploatării, conservării şi
gestiunii resurselor naturale, biologice sau nebiologice, ale fundului mării, ale subsolului
acestuia şi ale apelor de deasupra, ca şi cu privire la celelalte activităţi de explorare şi exploatare
a zonei în scopuri economice, cum ar fi producerea de energie cu ajutorul apei, al curenţilor şi al
vântului. Statul riveran mai are dreptul la:
Amplasarea și folosirea de insule artificiale, instalații și lucrări.
Cercetarea științifică marină
Protecția și conservarea spațiului marin
Statul riveran are obligațiunea de a ţine seama în mod corespunzător de drepturile şi de
obligaţiile celorlalte state şi va acţiona într-un mod compatibil cu Convenția cu privire la dreptul
mării din 1982.
TEST nr.6
Subiectul I: Principiul dreptului popoarelor la autodeterminare
1.1.Definiți principiul autodeterminării popoarelor și dreptul lor de a dispune de ele însele.-
reglementeazza asigurarea drepturilor acestei categorii a subiectilor de drept international in
vederea alegerii formelor si metodelor de realizare a statutului politic,dezvoltarii economice
libere,identitatii culturale,participarii in relatii;e internationale.
1.2Analizați evoluția istorică și codificarea principiului.
Principiul autodeterminării a fost fundamentat pentru prima dată în declarația președintelui
W.Wilson, din 22 ianuarie 1917, în care se menționa că o pace trainică nu se poate edifica decît
prin consimțămîntul popoarelor. Ceva mai tîrziu, tot el avea să menționeze că autodeterminarea
nu este un simplu fapt, ci un principiu imperativ.
Pentru prima dată principiul autodeterminării este consacrat în Carta ONU, ulterior acesta fiind
reglementat și în Rezoluția Adunării Generale a Onu 1960 referitoare la acordarea
independenței țărilor și popoarelor din colonii, în Actul Final de la Halsinki 1975 precum și în
Pactul internațional privind drepturile civile și politice.
1.3Evoluați conținutul juridic al principiului.
Dreptul popoarelor de a dispune de ele însele implică următoarele drepturi fundamentale:
a)dreptul popoarelor asuprite de a se constitui într-un stat propriu și independent.
b)dreptul popoarelor asuprite de a lupta împotriva dominației străine și caracterul legal al acestei
lupte
c)dreptul de a beneficia de protecția dreptului internațional.
d)dreptul de a stabili relații oficiale cu state și de a participa la organizații internaționale
e)dreptul la libera exploatare a resurselor minerale, biologice etc.

La rîndul lor statele pentru respectarea acestui principiu sunt obligate să acorde ajutor ONU în
vederea achitării acesteia de răspunderile pe care i le conferă carta ONU în privin ța acestui
principiu și să se abțină de la orice măsură de constrîngere care ar priva popoarele de acest
drept.
Pentru ca un popor să cîștige dreptul de a se numi Mișcare de Eliberare Națională și de a se
bucura de acest statut este nevoie ca să întrunească 3 elemente :
1) Poporul să aibă la bază un substrat cultural (valori,limbă, religie etc.)
2) Trebuie să existe un organ de conducere
3) Acest organ de conducere trebuie să se bucure de autoritate în fața poporului
Trebuie de menționat că minoritățile naționale nu au dreptul de a lupta pentru autodeterminare.
Minoritățile trebuie și sunt protejate prin tratate internaționale prin care li se garantează
drepturile și libertățile fundamentale (inclusiv cele la păstrarea identității).
Subiectul II: Marea liberă
2.1 Definiți noțiunea de mare liberă
Marea libera este acea parte a Oceanului Mondial,situata in afara limitelor zonei economice
exclusive si este deschisa pt toatele statele fie ele riverane,fie fara litoral.
Convenția cu privire la dreptul mării din 1982 definește marea liberă drept acea parte a mării
care nu este cuprinsă nici în zona economică exclusivă, nici în marea teritorială, apele interne
sau arhipelagice unui stat.
2.2 Analizați principiile aplicabile regimului mării libere
Regimul juridic al mării libere este guvernat de 3 principii importante ale dreptului
internațional maritim, codificate în Convenția din 1982: principiul libertății mării, principiul
folosirii mării în scopuri pașnice, principiul neapropriațiunii mării libere.
Prin principiul libertății mării se subînțelege că Marea liberă este deschisă tuturor statelor, fie
ele riverane sau fără litoral. Această libertate presupune:
1)libertatea de survol
2)libertatea de navigație
3)libertatea de a pune cabluri și conducte submarine
4)libertatea de a construi insule și alte instalații autorizare de dreptul internațional
5)libertatea pescuitului
6)libertatea cercetărilor științifice
Prin principiul folosirii mării în scopuri pașnice statele riverane sunt obligate să se abțină de la
recurgerea la forță sau amenințare cu forța.
Prin principiul neapropriațiunii mării libere statelor li se interzice să pretindă vriun drept de
proprietate asupra mării libere sau să supună o parte din ea suveranității sale. Principiul dat nu
afectează jurisdicția de stat la bordul unei nave aflate sub pavilionul său.
2.3 Estimați modalități de reprimare a infracțiunilor comise în marea liberă
În scopul reprimării a infracțiunilor comise în marea liberă este necesar să menționăm că aici
ne vine în ajutor 2 excepții de la principiul imunității de jurisdicție la bordul unei nave, și
anume: dreptul de vizită și dreptul de urmărire.
Dreptul de vizită este dreptul de control efectuat de o navă de război sau afectată de serviciul
public asupra unei nave comerciale, atunci cînd există motive serioase de a bănui că această
navă practică: pirateria, transportul de sclavi, nu are naționalitate.
6
Dreptul de urmărire este dreptul de a urmări nava străina de către o navă de război sau afectată
de serviciul public doar dacă există motive serioase care presupun că nava a încălcat legile unui
stat. Dreptul de urmărire încetează atunci cînd nava pătrunde în marea teritorială a propriului
stat.
Sunt considerate infracțiuni comise în marea liberă: Transportul de sclavi, pirateria, traficul
de substabțe stupefiante și psihitrope, emisiunile neautorizate emise în marea liberă.
Ce ține de reprimarea pirateriei, Convenția din 1982 prevede că orice stat poate să rețină o o
navă sau o aeronavă pirat, să aresteze persoanele şi să sechestreze bunurile care se găsesc la
bord. Tribunalele statului care a efectuat reţinerea pot să se pronunţe asupra pedepselor de
aplicat, precum şi asupra măsurilor de luat în ceea ce priveşte nava, aeronava sau bunurile.
Deasemenea statelor au dreptul să aresteze orice persoană sau să imobilizeze orice navă care
practică transportul de sclavi, servește unei emisiuni neautorizate sau practică trafic de substabțe
stupefiante și psihotrope.
Test nr. 7
Subiectul I: Principiile fundamentale ale dreptului internațional public
1.1.Definiți noțiunea de principiu fundamental al DIP.
Principiul fundamental al Dreptului Inernaional repezinta o norma juridica de maxima
generalitate, universal valabile, juridic obligatorii pentru subiectele de drept internațional care au
fost create în baza acordului de voință al statelor. Principiile constituie normele cele mai
importante care stau la baza întregului sistem de Drept Inernațional. pr fund-norme de drept
fundamentale,imperative,universale,generale care au drept scop reglementarea relatiilor
internationale contemporane si protectia valorilor fundamentale caracteristice civilizatiei umae la
o anumita etapa de dezvoltare istorica.
-prescriptie normativ ce se caracterizeaza printr-un inalt nivel de abstractizare,ce guverneaza
conduita subiectilo DIP. La ele putem evident si caracter politic adic statele decurg la modaliati
politice de solutionare a conflictelor.Ele apara cele mai importante valori a societietatii
int:pacea,egalit dintre state,coperarea.Pr fundamentale au o valoare jur egala,nefind supuse unei
ierarh.Respectarea lor reprez o conditie sine qua non adica necesar pu evitar conflictelor dintre
state.
1.2Analizați natura juridică a principiilor fundamentale ale DIP.
Principiile fundamentale au un caracter de maximă generalitate, acoperind toate domeniile pe
care raporturile de DIP le reglementează. Caracterul universal reiese din faptul că se aplică
tuturor relațiilor dintre state. Principiile fundamentale au și un caracter juridic, iar faptul că au
fost consfințite în cele mai importante documente internaționale confirmă acest fapt. În literatura
de specialitate se insistă asupra fatpului statele sunt deseori tentate să recurgă exlcusiv la
mijloace poltice de soluționare a conflictelor, astfel principiile fundamentale capătă și un
caracter politic. Ele apără cele mai importante valori ale societății internaționale, pentru
subiecții DIP și în general pentru toată omenirea. Principiile DIP au o valoare juridică egală,
nefiind supuse unei ierarhizări. Aceste principii reprezintă niște norme ius cogens, adică sunt
norme imperative,obligatorii. O altă caracteristică a principiilor de DIP este interdependen ța
principiilor, aceasta rezultînd din faptul că fiecare principiu se afirmă prin celelalte principii.
1.3Evaluați principiile în procesul de formare a Dreptului Internațional Public
Reieșind din natura și conținutul juridic al principiilor fundamentale ale dreptului internațional
trebuie de menționat că aceste principiii se detașează din totalitatea normelor dreptului
internațional, ele reprezentînd nucleul de bază al Dreptului internalional public, întrucît celelalte
norme adoptate ulterior fie pe cale cutumiară, fie pe cale convențională s-au conformat acestor
principii.
Trebuie de menționat deasemenea și faptul că unele din principiile internaționale au început să
influențeze Dreptul Internațional și relațiile dintre state, încă din antichitate. Astfel principiul
îndeplinirii cu bună-credință a obligațiilor asumate (pacta sunt servanda) apărut în Roma Antică
este și acum piatra de temelie a relațiilor dintre statele contemporane.
Prin urmare principiile internaționale, au contribuit la marile victorii revoluționare și
democratice asupra autoritarismului și dominației statelor mai puternice asupra relațiilor
internaționale. Momentul crucial în evoluția Dreptului Internațional a fost adoptarea Cartei
ONU în 1945 și codificarea principiilor fundamentale chiar în art.2 al acestui document. Ulterior
pentru a spori eficiența principiilor fundamentale, societatea internațională le- mai codificat într-
o serie de tratate cum sînt:
1)Declarația Adunării Generale a ONU privind principiile de drept internaționale
2)Actul final de la Helsinki 1975
3) Carta de la Paris pentru o nouă Europă 1990
Subiectul II: Valabilitatea tratatelor internaționale
2.1 Definiți noțiunea de validitate a tratatului internațional.
Validitatea tratatului internațional reprezintă corespunderea sa cu normele legale ce ține de
regulile sale de încheiere, conținutul, obiectul și scopul sau.un tratat international se considera
valabil atat timp cat nu este dovedit contrariul.
2.2 Constatați viciile de consimțămînt prezente la încheierea tratatului internațional.
Viciile de consimțămînt care duc la nulitatea relativă a tratatului sunt:
a) violarea vădită a unei norme de importanță fundamentală a dreptului intern privind
compentența de a încheia tratate.(de ex: norma constituțională privind ratificarea, procedura de
urmat, deplinele puteri)
b) eroarea dacă constituie o bază esențială a consimțămîntului unui stat de a fi legat prin tratat
sau dacă statul care invocă eroarea nu a contribuit prin conduita sa la producerea ei.
c) dolul care constă în conduita frauduloasă a unei părți contractante, prin care se urmărește
determinarea altei părți contractante să-și dea consimțămîntul pentru încheierea tratatului.
Dolul poate îmbrăca forma unor declarații false, a reprezentării false sau alte procedee de
înșelătorie
d) coruperea reprezentantului unui stat participant la negocierea încheierii tratatului.
Actele de corupere trebie să fie evidente și în măsură să exercite o influență considerabilă asupra
voinței lui.
Viciile de consimțămînt care duc la nulitatea absolută a tratatului sunt:
a)constrîngerea exercitată asupra reprezentanților unui stat, prin acte sau amenințări îndreptate
împotriva libertății sau integrității fizice a acestuia, reputației lui, persoanelor dragi ei.
b)constrîngerea exercitată asupra unui stat participant, prin amenințarea cu forța sau prin
violarea altor principii fundamentale ale DIP.
2.3 Evaluați efectele nulității tratatelor internaționale.
În dependență de viicile consimțămînt prezente la încheirea tratatului, el poate fi lovit fie în
nulitate relativă fie în nulitate absolută.
a) Nulitatea relativă de obicei duce la suspendarea tratatului. Ea poate fi invocată doar de partea
care a fost prejudiciată de încheierea tratatului.
b) Nulitatea absolută poate fi invocată atît de partea prejudiciată cît de orice alt membru al
societății internaționale, precum și din oficiu de către o instanță internațională jurisdicțională.
7
Nulitatea absolută are ca efect declararea tratatului ca fiind nevalabil și repunerea părților în
stituația care a existat pînă la încheierea tratatului(erga omnes) . Deasemenea părțile trebuie să
se străduie să elimine consecințele oricărui act îndeplinit pe baza acelui tratat.
Test nr.8
Subiectul I: Principiul cooperării internaționale
1.1.Definiți principiul cooperării internaționale.
Principiul cooperării internationale confirma modul cardial de realizare de catre state a
intereselor lor in domeniul international,la fel si in sfera dreptului intern.Principiul cooperării
internaționale prevede dreptul subiecților DIP de a stabili raporturi de colaborare cu ceilalți
subiecți, de a participa la proiecte, inițiative de cooperare pe plan regional și mondial. Principiul
cooperării mai prevede și obligația subiecților DIP de a contribui la dezvoltarea armonioasă a
comerțului internațional fără bariere sau discriminări , de a contribui la pacea și securitatea
omenirii, de a preveni crizele și de a participa la combaterea infracționalității internaționale,
terorismului etc.
1.2.Analizați evoluția istorică și codificarea principiului
Acest principiu a fost înscris printre principiile de bază ale Cartei ONU, în care se precizează că
trebuie cooperarea internațională în rezolvarea problemelor internaționale cu caracte economic,
social, cultural precum și în încurajarea și respectarea drepturilor omului. Formularea cooperării
ca scop al O.N.U a făcut ca unii autori să nu considere cooperarea internațională un principiu
findamental. Însă Declarația Adunării Generale a O.N.U. din 1970 prevede că ”Statele, oricare
ar fi deosebirile existente între sistemele lor politice, economice și sociale au obligația de a
coopera între ele în diverse domenii ale relațiilor internaționale”. Actul final de la Helsinki 1975
precum și Carta pentru o nouă Europa de la Parsi 1990 la fel consacră acest principiu, iar carta
enumeră express domeniile și acțiunile care rezultă din obligația cooperării internaționale.
1.3Evaluați conținutul juridic al principiului
Autorii contemporani ajung la concluzia că cooperarea este de natură dispozitivă cu unele
excepții. Ideia este că astăzi cooperarea internațională este unicul instrument prin care statele își
pot realiza interesele ori în condițiile conteporane nici un stat nu va putea purta o politică
autarhică (de izolare). Prin urmare obligația de cooperare pentru state se întîlnește în
următoarele situații:
Carta ONU stipulează obligația tuturor statelor membre de a participa la sancțiunile decise de
consiliul de securitate contra statelor care atentează la pacea și securitatea internațională.
În dreptul cosmis se întîlnește situația cînd un obiect cosmic este nevoit să aterizeze forțat pe
teritoriul unui alt stat, atunci statul pe teritoriul căruia obiectul este depistat va întreprinde toate
măsurile pentru restituirea obiectului statului de lansare, repatrierea echipajului și se va abține
de la orice investigații asupra obiectului cosmic.
La fel în dreptul cosmic, dacă un stat este mai bine echipat și posedă sateliți care urmăresc starea
vremii, atunci el va informa de urgență statele mai puțin echipate despre calamitățile naturale
care le amenință.
Cooperarea internațională în calitate de principiul fundamental impliecă subiecte active și cu
drepturi egale. Acțiunile lor deasemenea trebuie să se afle sub imperiul bunei-credințe.
Subiectul II: Zona internațională a teritoriilor submarine
1.1Definiți noțiunea de zonă internațională a teritoriilor submarine.
Zona internațională a teritoriilor subarine reprezintă fundurile mărilor și ale oceanelor dincolo
de limitele jurisdictiei nationale.zona si resursele sale sunt patrimoniu comun al umanitatii si nici
un stat nu poate sa revendie sau sa exercite suveranitatea sau drepturile suverane asupra unei
parti oarecare a zonei sau a resureselor sale.
1.2Identificați principiile aplicabile regimului zonei submarine.
Regimul juridic aplicabil zonelor internaționale a teritoriilor submarine este guvernat de
următoarele principii:
1)Principiul inadmisibilității revendicărilor de suveranitate și apropriațiunii zonei. Potrivit
acestui principiu nici un stat nu poate să revendice sau să exercite suveranitate sau drepturi
suverane asupra unei părți oarecare a zonei sau asupra resurselor sale. Nici un stat și nici o
persoană fizică sau juridică nu poate să-și însușească vreo parte oarecare a zonei sau a resurselor
sale.
2)Principiul exploatării și explorării zonei în interesul întregii umanități. Zona și resursele sale
sunt considerate patrimoniul comun al întregii omeniri. În consecință, activitățile din zonă vor fi
desfășurate în interesul întregii omeniri, idependent de situația geografică a statelor, fie că e
vorba de statele riverane sau state fără litoral.
3)Principiul utilizării zonei în scopuri exclusiv pașnice.
4)Principiul răspunderii internaționale pentru daunele rezultate în urma nerespectării statutului
juridic al zonei. Un stat sau organizație internațională poartă răspundere pentru daunele
provocate zonei internaționale a teritoriilor submarine, rezultate în urma nerespectării
obligațiilor care le revin în conformitate cu clauzele convenționale.
5)Principiul protecției mediului marin. Pentru desfășurarea tuturor activităților din zonă, trebuie
luate măsuri necesare în scopul asigurprii protecției eficace a mediului marin împotriva efectelor
dăunătoare care pot rezulta din aceste activități.
1.3 Estimați rolul Autorității Internaționale a spațiilor submarine.
Autoritatea Internațională a spațiilor submarine a fost creată prin Convenția din 1982 și
reprezintă o organizație internațională care are ca scop primordial asigurarea regimului juridic al
zonelor internaționale ale spațiilor submarine. Toate statele părți sunt în mod automat și părți
ale acestei Autorități.
Numai Autoritatea poate elibera autorizații statelor membre pentru desfășurearea activităților în
aceste zone (fie cercetări științifice, fie explorare sau exploatare). Tot Autoritatea urmează să
ducă evidența și să supravegheze aceste lucrări.
Din 1966 Autoritatea a obținut statut de observator pe lîngă ONU. Dacă inițial cheltuielile erau
suportate de ONU, ulteior Autoritatea a trecut la intretinere prorie, aceasta sporind gradul de
impartialitate si independenta in luarea deciziilor.
Rolul principal pe care il are autoritatea constă în faptul că ea împarte beneficiile financiare sau
alte avantaje economice provenite din activitățile din zonă. Tot Autorității îi revine rolul
principal în vederea garantării, protecției și conservării mediului marin. La fel Autoritatea are
menirea de a promova și încuraja cercetările științifice marine
Test nr.9
Subiectul 1: Principiul protecţiei drepturilor si libertăţilor fundamentale ale omului
1.1 Definiţi principiul protecţiei universale a drepturilor omului
Principiul protectiei drepturilor si libertatilor fundamentale ale omului – reglementeaza
asigurarea de catre stat a inviolabilitatii drepturilor omului pe teritoriul lor si in afara frontierelor
de stat.
1.2 Analizaţi evoluţia istorică şi codificarea principiului.
Principiul respectării drepturilor omului este relativ nou, căpătand valenţe deosebite după
adoptarea Declaraţiei universale a drepturilor omului. Prima consacrare oficială a drepturilor
omului apare in SUA, la 12 iunie 1776, in Declaraţia drepturilor, care consfinţea dreptul omului
la viaţă şi la libertate. Carta ONU conţine şi ea unele dispoziţii care denotă preocuparea
societăţii internaţionale in respectarea şi garantarea drepturilor omului. Reafirmind in
8
preambulul său „credinţa in drepturile fundamentale ale omului, in demnitatea şi valoarea
persoanei umane, in egalitatea in drepturi a bărbaţilor şi femeilor”, Carta ONU consfinţeşte in
mod expres la art. 56 obligaţiile statelor privind respectarea universală şi efectivă a drepturilor
omului şi libertăţilor fundamentale pentru toţi, fără deosebire de rasă, sex, religie, limbă etc.
In anii care urmează de la data intrării in vigoare a Cartei ONU, in cadrul Naţiunilor Unite au
fost elaborate numeroase instrumente politico-juridice internaţionale, care au dat expresie
preocupărilor pentru atingerea unui standard minim de protecţie a drepturilor omului, atributelor
fundamentale ale personalităţii individului, drepturile şi obligaţiile care-i revin in raport cu
semenii săi şi societatea din care fac parte.
Dintre documentele cele mai reprezentative care au fundamentat existenţa principiului
respectării drepturilor omului ca principiu de drept internaţional este necesar de menţionat:
DeclaraţiaUniversală a Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948;
Cele două Pacte internaţionale cu privire la drepturile economice, sociale şi culturale şi cu
privire la drepturile civile şi politice, adoptate de Adunarea Generală a ONU la 16 decembrie
1966;
Declaraţia americană a drepturilor şi indatoririlor omului adoptată la Bogota in 1948;
Convenţia pentru protecţia drepturilor omului şi libertăţilor fundamentale semnată la Roma la 4
noiembrie 1950 in cadrul Consiliului Europei;
Actul final alConferinţei pentru Securitate şi Cooperare in Europa, semnat la Helsinki la 1
august 1975
Documentele ulterioare adoptate in procesul CSCE la Madrid, Viena, Copenhaga şi Paris
Conventia privind reprimarea si prevenirea crimei de genocid din 1948
Conventia privind reprimarea si prevenirea apartheidului din 1973
1.3 Evoluaţi conţinutul juridic al principiului
Drepturile omului sunt cele mai codificate la moment. Persoanele fizice in deferitele sale
acceptiuni(copil,refugiat,apatrid,bipatrid,persoana stramutata) este astazi destinatarul principal a
surselor dreptului international.
Au fost create o serie de mecanisme care examineaza cauzele de nerespectare drepturilor si
libertatilor fundamentale. In DIP se cunosc doua tipuri de asemenea mecanisme:
jurisdictionale(CtEDO) si administrative(Comitetul de la Geneva pentru drepturile omului).
Pe linga categoriile de presoane protejate in DIP exista acte care protejeaza anumite categorii de
drepturi fundamentale.(ex Pactul cu privire la drepturile civile si politice din 1966).
Astazi se cunosc trei generatii ale drepturilor omului:
drepturi civile si politice
drepturi economice,sociale si culturale
drepturi colective(dr. la pace,la dezvoltare, la un mediu inconjurator sanatos,dr. la folosirea
proprie a resurselor naturale,etc)
De fapt, in virtutea acestui principiu statelor le revin şi o serie de obligaţii de drept internaţional
cum ar fi de pildă:
- obligaţia statelor de a respecta standardele internaţionale privind drepturile omului;
- obligaţia de a nu permite nici un fel de incălcare a drepturilor omului, creand mijloace judiciare
la indemana celor ale căror drepturi au fost incălcate;
- să se preocupe de asigurarea pentru toţi oamenii a unui nivel de viaţă corespunzător
asigurării sănătăţii şi bunăstării lor, preocupandu-se de adoptarea măsurilor sociale necesare;
- să asigure minorităţilor naţionale dreptul de a se asocia, de a duce impreună o viaţă spirituală
şi de a-şi prezerva identitatea etnică, lingvistică şi religioasă;
- obligaţia de a informa cu bună credinţă forumurile internaţionale in legătură cu modul in
care statele respectă şi aplică convenţiile internaţionale privind drepturile omului, manifestand
o receptivitate faţă de sugestiile şi propunerile altor state, faţă de recomandările organizaţiilor
internaţionale.
In concluzie, este necesar de reţinut că intre principiul drepturilor omului şi principiile Drepturile si obligatiile statului riveran asupra platoului continental 
egalităţii suverane şi neintervenţiei nu trebuie să existe raporturi de incompatibilitate. Măsurile 1. Statul riveran exercită drepturi suverane asupra platoului continental în scopul explorării lui şi
prin care sunt traduse in viaţă reglementările internaţionale privind drepturile omului sunt in exploatării resurselor sale naturale. 
esenţă măsuri interne adoptate de state in virtutea suveranităţii lor. Afară de aceasta, este necesar 2. Drepturile vizate la paragraful 1 sunt exclusive, în sensul că dacă statul riveran nu explorează
de menţionat că documentele internaţionale creează doar un anumit cadru juridic general legat platoul continental sau nu-i exploatează resursele naturale, nimeni nu poate să întreprindă astfel
de protecţia drepturilor omului, pe cand concretizarea acestor prevederi se efectuează in ultimă de activităţi fără consimţământul său expres. 
instanţă prin actul suveran al statului, prin reglementări interne, şi in general prin contribuţia 3. Drepturile statului riveran asupra platoului continental nu depind de ocupaţia acestuia,
organelor interne ale statului care veghează respectarea necondiţionată a drepturilor omului in efectivă sau fictivă, şi nici de vreo declaraţie expresă. 
fiecare stat. 4. Resursele naturale vizate de prezenta parte cuprind resursele minerale şi alte resurse
nebiologice ale fundului mării şi subsolului acesteia, ca şi organismele vii care aparţin speciilor
Subiectul II: Platoul continental sedentare, adică organismele care, în stadiul în care pot fi pescuite, sunt fie imobile pe fundul
2.1 Definiţi noţiunea de platou continental mării sau sub acest fund, fie incapabile de a se deplasa altfel decât dacă rămân în mod constant
Platou continental-.cuprinde fundul marii si subsolul regiunilor submarine situate dincolo de în contact cu fundul mării sau cu subsolul acesteia.
marea teritoriala,pe toata intinderea prelungirii naturale a teritoriului terestru al acestui stat ,pana Cabluri şi conducte submarine pe platoul continental 
la limita externa a marginii continentale sau pana la o distanta de 200 de mile marine de la liniile 1. Toate statele au dreptul de a pune cabluri şi conducte submarine pe platoul continental
de baza de la care se masoara latimea marii teritoriale ,atunci cand limita exterioara a marginii conform dispoziţiilor prezentului articol. 
continentale se afla la o distanta inferioara ,sau nu mai mult de 350 de mile marine masuarate de
la aceleasi linii de baza ,fie nu mai nu mai mult de 100 mile marine de la izobata de 2500 m. Insule artificiale, instalaţii şi lucrări pe platoul continental 
2.2 Analizaţi tehnicile de delimitare a platoului continental Prevederile art. 60 se aplică, mutatis mutandis, insulelor artificiale, instalaţiilor şi lucrărilor
Conventia cu privire la dreptul marii prevede citeva tehnici de delimitare a platoului continental: situate pe platoul continental.
1. pană la o distanţă de 200 mile marine de la liniile de bază de la care se măsoară lăţimea 1. În zona economică exclusivă, statul riveran are dreptul exclusiv de a proceda la construirea şi
mării teritoriale, atunci cand limita exterioară a marginii continentale este inferioară celor 200 de a autoriza şi reglementa construirea, exploatarea şi utilizarea de:
mile marine, insule artificiale;
2. pană la o distanţă de 350 mile marine de la liniile de bază de la care se măsoară lăţimea instalaţii şi dispozitive utilizate în scopurile prevăzute de art. 56 sau în alte scopuri economice;
mării teritoriale, atunci cand limita exterioară a marginii continentale se intinde dincolo de 200 instalaţii şi lucrări care pot împiedica exercitarea drepturilor statului riveran în zonă.
mile marine de la liniile de bază a mării teritoriale, 2. Statul riveran are jurisdicţie exclusivă asupra acestor insule artificiale, instalaţii şi lucrări,
3. in aceleaşi condiţii, pană la o distanţă de 100 mile marine de la izobata de 2500 m, care este inclusiv în materie de legi şi reglementări vamale, fiscale, sanitare, de securitate şi de imigrare. 
linia care leagă punctele de 2500 m adancime.(1 strelca-platoul continental,2-izobata de 2500
m,3-prelungirea de 100 mile maritime) Foraje pe platoul continental 
Statul riveran are dreptul exclusiv de a autoriza şi de a reglementa forajele pe platoul
continental, oricare ar fi scopurile acestora.
Săparea de galerii 
Prezenta parte nu afectează dreptul statului riveran de a exploata subsolul recurgând la săparea
unor galerii, oricare ar fi adâncimea apei în locul respectiv.

Test nr.10
Subiect I: Cutuma Internaţională
1.1 Definiţi noţiunea de izvor de Drept Inernaţional
Izvorul de drept internaţional public poate fi definit ca fiind un instrument juridic (tratatul sau
cutuma internaţională), care dau formă exterioară normelor juridice internaţionale, prin acordul
de voinţă al subiectelor dreptului internaţional public, in primul rand statele.
1.2 Comparaţi cutuma cu tratatu internaţional
Asemanari:
Ambele sunt izvoare de DIP
Au forta juridica obbligatorie
Sunt create prin acordul de vointa a statelor
2.3 Estimaţi drepturile exclusive şi obligaţia statelor în explorarea platoului continental Pentru a constitui izvoare de drept trebuie sa intruneasca anumite conditii
9
Sfera lor de aplicare variaza prin aria lor de intindere in spatiu Se bucură de protecţie umanitară in calitate de prizonier de război următoarele
Deosebiri: categorii de combatanţi:
Tratatul Cutuma a) membrii forţelor armate ale unei părţi in conflict ai miliţiilor şi corpurilor de voluntari
Recunoasterea se face pe cale expresa Recunoasterea se face tacit făcand parte din aceste armate;
Reprezinta un acord scris Se incheie in forma verbala b) membrii altor miliţii şi membrii altor corpuri de voluntari, inclusiv cei din mişcările de
Ofera o regelementare clara si este usor Se face apel la alte surse auxiliare rezistenţă organizate aparţinand unei părţi in conflict, acţionand in afara sau in interiorul
de dovedit acordul de vointa Trebuie sa fie generala si constant propriului lor teritoriu, chiar dacă acest teritoriu este ocupat;
Se adopta prin anumite proceduri specifice repetata c) membrii forţelor regulate care se pretind ale unui guvern ori ale unei autorităţi nerecunoscute
Reglementeaza aproape toate domeniile Reglementeaza doar anumite sfere de puterea deţinătoare;
relatiilor internationale ale relatiiilor internationale d) Persoanele care urmează forţele armate fără a face parte din ele, membrii civili ai echipajelor
Intruneste ambele elemente:spiritual si material Lipsa elementului material unităţilor de muncă sau ai serviciilor insărcinate cu bunăstarea forţelor armate;
e) persoanele din randurile populaţiei locale care iau benevol arma in maini pentru a opune
1.3 Evaluaţi tehnici de probare a existenţei cutumei rezistenţă.
Ne putem considera in prezenţa unei norme cutumiare – din momentul din care fiecare dintre Beneficiază de statut de prizonier de război şi rezerviştii, membrii mişcărilor de rezistenţă,
subiectele de drept internaţional poate conta pe faptul că celelalte se vor conforma acelei precum şi membrii forţelor armate in uniformă care acţionează pe teritoriul inamic in scopul
conduite ce formeaza obiectul respectivei reguli. obţinerii de informaţii sau distrugerea unor obiective militare.
Un fenomen nou in legătură cu formarea cutumei rezidă in participarea organizaţiilor Nu se bucură de statutul prizonierilor de război spionii, sabotorii, mercenarii şi militarii care au
internaţionale la procesul cutumiar. Această participare se manifestă prin acte care deşi emană comis crime de război, după ce un tribunal competent a pronunţat o sentinţă impotriva lor.
de la organele organizaţiilor internaţionale, reprezintă in ultimă instanţă poziţia adoptată de
statele membre. Este vorba deci de o nouă cale de manifestare a consimţămantului statelor care 2.3 Estimaţi drepturile şi garanţiile de care beneficiază prizonierii de război
imbogăţeşte considerabil procesul cutumiar. Prizonierii de război işi păstrează statutul lor juridic din momentul capturării lor pană la
Ca exemplu de rezoluţii ale Adunării Generale ale ONU care au influenţat mult procesul repatriere.
cutumiar pot fi enumerate următoarele: Drepturi:
a. Declaraţia universală a drepturilor omului din 10 decembrie 1948; Orice act de agresiune sau omisiune ilicită care ar pune in pericol viaţa sau sănătatea unui
b. Declaraţia cu privire la declararea independenţei ţărilor şi popoarelor coloniale din 1960; prizonier de război de sub puterea sa va fi considerat ca o gravă incălcare a Convenţiei, ei nu vor
c. Declaraţia relativă la eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială din 1963 etc. putea fi supuşi unei mutilări fizice sau experienţe medicale de orice natură care nu ar fi
Cutuma are un neajuns, ce constă in dificultatea dovedirii existenţei acesteia, justificată de starea sănătăţii lor1.
adică a dovedirii conţinutului ei. Pentru a facilita stabilirea elementelor unei norme cutumiare ar Protecţia prizonierilor de război trebuie să aibă un caracter permanent, mai ales impotriva
putea fi luate in considerare: oricărui act de intimidare, contra insultelor sau curiozităţii publice982.
actele normative interne ale statelor (legi, hotărari ale guvernului, Orice incălcare a acestor reguli va antrena răspunderea statului respectiv şi a celor care au
acte ale administraţiei publice locale etc.); orice acte ale organelor statului cu puteri in planul efectuat-o, orice act ilicit din partea puterii deţinătoare, antrenand moartea sau punand in pericol
relaţiilor internaţionale (acte ale unor ministere, note diplomatice, declaraţii de politică externă, grav sănătatea prizonierilor vor fi considerate infracţiuni grave şi echivalează cu crime de război.
corespondenţa diplomatică etc.) Toate bunurile şi obiectele prizonierului de război vor rămane in posesia lui,984 iar bunurile
hotărari ale instanţelor de judecată, cu incidenţă in materia dreptului internaţional; ridicate vor fi inapoiate in momentul punerii lui in libertate sau repatrierii lui.
opiniile exprimate de delegaţiile statelor in cadrul unor conferinţe internaţionale sau in cadrul Prizonierii de război vor putea fi puşi in libertate total sau parţial, pe cuvant sau pe angajament
unor organe ale organizaţiilor internaţionale; in măsura in care legile naţionale ale statelor beligerante acceptă această posibilitate.
dispoziţiile unor tratate internaţionale, care pot fi invocate ca norme cutumiare nu intre statele Prizonierii de război vor fi grupaţi in lagăre după naţionalitate, sex, limba pe car o cunosc,
părţi, ci in raporturile dintre state terţe sau intre acestea şi statele părţi. obiceiurile lor.
In concluzie, putem constata că cutuma internaţională işi menţine şi in prezent o insemnătate In ce priveşte cantitatea, calitatea şi varietatea hranei, aceasta trebuie să fi satisfăcătoare pentru a
normativă determinată. menţine sănătatea prizonierilor, se va ţine seama şi de regimul obişnuit al prizonierilor.
Vor fi afişate in fiecare lagăr, textul prezentei Convenţii cu anexele sale, prevăzute in art. 6, in
Subiectul II: Statutul prizonierilor de război limba cunoscută prizonierilor, iar la cerere ele vor fi comunicate prizonierilor aflaţi in
2.1 Definiţi noţiunea de prizonier de război imposibilitatea de a lua cunoştinţă de textul afişat.
Conform articolului 43-44 ale Convenţiei de la Geneva din 12 august 1949, conceptul de Numai tribunalele militare vor putea judeca un prizonier de război, cu excepţia cazurilor in
prizonier care legislaţia Puterii deţinătoare autorizează un tribunal civil in mod expres să judece un
de război derivă din acela de combatant, unde persoanele care fac parte din componenţa membru al forţelor armate.
forţelor militare aflate in conflict se consideră combatanţi (adică au dreptul să participe In toate cazurile in care este posibil, pedeapsa cu moartea nu se pronunţă asupra femeilor
nemijlocit la acţiuni militare) şi orice combatant, fiind prins in prizonierat de partea adversă, este gravide sau cu copii minori, precum şi asupra prizonierilor de război care n-au implinit
prizonier de război. optsprezece ani.
2.2 Stabiliţi beneficiarii statutului de prizonier de război
10
In cazul in care prizonierii de război au evadat şi cad din nou in prizonierat, nu vor fi pasibili de
nici o pedeapsă.
Prizonierilor de război li se recunoaşte dreptul de a dispune de unele resurse băneşti care
provin:
• dintr-un avans din solda lunară vărsată de puterea deţinătoare în funcţie de gradul
prizonierului;
• din sumele pe care prizonierii le-au avut asupra lor în momentul luării în prizonierat;
• din suplimentul trimis de statul de care depind prizonierii de război;
• din indemnizaţiile de muncă plătite de autorităţile statului deţinător;
• din sumele pe care prizonierii le vor primi, individual sau colectiv, de la rude sau de la diverse
societăţi de caritate.
Prizonierii au dreptul la intocmirea testamentului. Cadrul Convenţiei prevede că testamentul
prizonierilor de război trebuie să fie intocmit conform legislaţiei ţării lor de origine, care va lua
măsurile necesare pentru a aduce aceste condiţii la cunoştinţa Puterii deţinătoare.
Obligatii:
Cu excepţia ofiţerilor lor, toţi prizonierii de război sunt obligaţi la salut şi la semnele exterioare
de respect, prevăzute de regulamentele propriei lor armate faţă de toţi ofiţerii Puterii deţi nă
toare, in acest sens, fiind autorizat portul semnelor gradului şi naţionalităţii, precum şi al
decoraţiilor
Test nr.11
1.1 Codificarea Dreptului Internaţional
Prin codificarea dreptului internaţional se inţelege operaţiunea prin care se realizează
sistematizarea normelor sale pe anumite ramuri cum ar fi dreptul diplomatic, dreptul mării,
dreptul tratatelor etc.
1.2 Analizaţi formele şi tipurile codificării
Activitatea de codificare a dreptului internaţional se desfăşoară in două forme principale:
codificarea neoficială şi oficială.
Codificarea neoficială se realizează sub forma numeroaselor proiecte individuale elaborate de
unii doctrinari, specialişti in domeniul dreptului internaţional public, sau de către unele instituţii
şi organizaţii ştiinţifice interne sau internaţionale cum ar fi Institutul de drept internaţional,
Asociaţia de drept internaţional, Institutul american de drept internaţional ş.a.
Codificarea neoficială a dreptului internaţional nu are o forţă obligatorie pentru subiectele
sale, insă cu toate acestea ea poate fi luată in consideraţie atat in cadrul codificărilor oficiale, cat
şi in practica statelor precum şi in jurisprudenţa internaţională.
Codificarea oficială este realizată de către state, avand o forţă obligatorie pentru subiectele
dreptului internaţional, in măsura in care acestea recunosc şi acceptă caracterul obligatoriu al
actelor de codificare, devenind părţi contractante la tratatele de codificare. Codificarea oficială a
dreptului internaţional a fost realizată pană in prezent mai mult pe ramuri, decat codificarea lui
generală. In acelaşi timp, există o codificare a normelor sale cu caracter de universalitate şi o
codificare a normelor regionale.
Codificarea exista de 2 tipuri:de lege lata-in urma careia sunt sistematizate normele deja
existente si de lege ferenda-in urma careia sunt create norme noi,necunoscute pina la acel
moment.
1.3 Estimaţi principale codificări esenţiale ale Dreptului Internaţional
Activitatea de codificare a dreptului internaţional se intensifică după cel de-al doilea război
mondial
sub egida ONU. Adunarea Generală a ONU crează in anul 1947 Comisia de drept internaţional
11
in calitate de organ subsidiar al său, cu misiunea de a pregăti actele internaţionale de codificare a
dreptului internaţional, de a formula cu precizie şi sistematic regulile dreptului internaţional, in
domeniile in care există o practică juridică considerabilă, precedente sau opinii doctrinare.
Ca urmare a acestei activităţi, Comisia de drept internaţional a elaborat proiecte a mai multor
convenţii de codificare a dreptului internaţional, care ulterior au fost semnate şi ratificate de
către state. Acestea sunt patru convenţii de la Geneva asupra dreptului mării din anul 1958,
Conveţia de la Viena cu privire la relaţiile diplomatice din anul 1961, Convenţia de la Viena cu
privire la relaţiile consulare din 1963,
Conveţia de la Viena cu privire la dreptul tratatelor din anul 1969,
Conveţia de la Viena cu privire la misiunile speciale din anul 1969,
Conveţia de la Viena cu privire la reprezentarea statelor in relaţiile lor cu organizaţiile
internaţionale cu caracter de universalitate din 1975,
Conveţia de la Viena cu privire la succesiunea statelor in materie de tratate din
1978,
Conveţia de la Viena cu privire la succesiunea statelor in materie de bunuri, arhive datorii
de stat din 1983,
Convenţia de la Montego-Bay cu privire la dreptul mării din 1982,
Conveţia de la Viena cu privire la dreptul tratatelor incheiate intre state şi organizaţii
internaţionale sau intre organizaţii internaţionale din 1986 etc.
In prezent, Comisia de drept internaţional se preocupă de codificarea unor aşa domenii cum
ar fi: răspunderea internaţională a statelor, imunitatea de jurisdicţie a statelor şi a bunurilor
acestora, statutul curierului diplomatic şi a valizei diplomatice, reglementarea relaţiilor dintre
state şi organizaţiile internaţionale, codificarea crimelor impotriva păcii şi securităţii omenirii.
Subiectul II: Soluţionarea Diferendelor maritime
2.1 Definiţi noţiunea de difirend maritim
Prin diferend maritim internaţional se inţelege acea confrontare obiectivă de interese intre
subiecţii dreptului internaţional in legătură cu folosirea Oceanului Planetar, care opune
contestaţii de ordin juridic intre părţile implicate.
2.2 Analizaţi modalităţile diplomatice de reglemtare a difirendelor maritime
Dintre mijloacele politico-diplomatice convenţia recomandă negocierea şi concilierea.
Negocierea. Potrivit articolelor 283-284 atunci cand apare un diferend intre statele părţi in
legătură cu interpretarea sau aplicarea convenţiei, părţile in litigiu vor proceda imediat la un
schimb de păreri privind rezolvarea diferendului prin negocieri sau orice stat parte poate invita
cealaltă sau celelalte părţi să supună diferendul unei concilieri după o procedură specială.
Această procedură este prevăzută la anexa V la convenţie.
Concilierea. Dacă invitaţia unei părţi de a supune diferendul maritim unei proceduri de
conciliere
a fost acceptată de cealaltă parte, procedura de conciliere se declanşează printr-o notificare
scrisă. Comisia de conciliere se compune din cinci conciliatori desemnaţi de pe o listă intocmită
de Secretarul General al ONU,pentru intocmirea căreia fiecare stat-parte la convenţie este
abilitat să desemneze patru conciliatori, care se bucură de cea mai inaltă reputaţie de
imparţialitate, de competenţă şi de integritate. Numele unui conciliator va rămane pe listă pană
cand acesta esteretras de către statul-parte care l-a desemnat.
Partea care declanşează procedura concilierii numeşte doi conciliatori, care se aleg de pe lista
enunţată din care unul poate să fie dintre cetăţenii săi. Aceste numiri trebuie să fie menţionate in
notificare. Cealaltă parte la diferend va numi in acelaşi mod doi conciliatori in termen de 21 de
zile de la primirea notificării. Dacă numirile nu sunt făcute in termenul prevăzut, partea care a
declanşat procedura poate, in săptămana care urmează după expirarea acestui termen, fie să pună
capăt procedurii printr-o notificare adresată celeilalte părţi, fie să ceară Secretarului General al
ONU să efectueze aceste numiri. Secretarul General al ONU va efectua numirile necesare,
alegand, cu consultarea părţilor la diferend, persoane care figurează pe lista conciliatorilor, in
termen de 30 de zile de la primirea unei astfel de cerere.
Intr-un termen de 30 de zile de la data ultimei numiri, cei patru conciliatori desemnaţi vor numi
un al cincilea de pe lista de conciliatori, care va fi preşedinte. Dacă numirea nu este făcută in
termenul prevăzut, fiecare parte poate, in săptămana care urmează după expirarea acestui
termen, să ceară Secretarului General al ONU să efectueze această numire conform aceleiaşi
procedurii. Dacă părţile nu convin altfel, comisia de conciliere işi stabileşte singură procedura.
In termen de 12 luni de la constituirea sa comisia trebuie să prezinte raportul său. Pentru
intocmirea lui, ea poate, cu consimţămantul părţilor la diferend, să invite orice stat parte să-i
prezinte punctul de vedere, verbal sau scris. Hotărarile de procedură, recomandările şi raportul
comisiei vor fi adoptate cu majoritatea membrilor săi. Comisia poate supune atenţiei părţilor
orice măsură susceptibilă de a facilita rezolvarea pe cale amiabilă a diferendului. Comisia
ascultă părţile, examinează pretenţiile şi obiecţiile lor şi le face propuneri in scopul de a le ajuta
să ajungă la o rezolvare a diferendului pe cale amiabilă. Raportul va conţine eventualul acord
intervenit sau, in lipsa acestuia, concluziile sale asupra tuturor problemelor de fapt sau de drept
referitoare la obiectul diferendului, precum şi recomandările pe care le consideră potrivite in
scopul unei rezolvări amiabile. Raportul se depune la Secretarul General al ONU şi se transmite
părţilor in diferend. Acest raport, inclusiv toate concluziile sau recomandările conţinute, nu este
obligatoriu pentru părţile in diferend.
Procedura de conciliere este incheiată in următoarele cazuri:
1. atunci cand diferendul a fost rezolvat,
2. cand părţile au acceptat sau o parte a respins recomandările din raport printr-o notificare
scrisă adresată Secretarului General al ONU,
3. la expirarea unei perioade de 3 luni de la data comunicării raportului părţilor.
Onorariile şi cheltuielile comisiei vor fi suportate de către părţile la diferend. Printr-un acord
aplicabil numai diferendului respectiv, părţile la diferend pot conveni să deroge de la acesta
procedură.
2.3 Evaluaţi Eficienţa Tribunalului Internaţional pentru Dreptul mării în soluţionarea
difirendelor maritime.
Ratione materiae competenţa Tribunalului se intinde asupra tuturor diferendelor şi cererilor care
ii sunt supuse potrivit convenţiei, precum şi asupra tuturor chestiunilor prevăzute in mod special
in orice alt acord, care conferă competenţă Tribunalului. Ratione personae au calitatea de a se
prezenta in faţa Tribunalului statele-părţi la convenţie, precum şi entităţile, altele decat
statelepărţi, in toate cazurile prevăzute in partea a XI („Zona”) a convenţiei sau pentru orice
deferendo supus in conformitate cu orice alt acord care conferă competenţă Tribunalului şi este
acceptat de toate părţile la diferend.
La examinarea unui diferend supus lui, Tribunalul va aplica dispoziţiile convenţiei şi celelalte
reguli de drept internaţional care nu sunt incompatibile cu aceasta. Aceasta nu aduce atingere
facultăţii pe care o are Tribunalul de a statua ex aequo et bono dacă părţile in diferend sunt de
acord.
Atunci cand una dintre părţi la diferend nu se prezintă in faţa Tribunalului sau nu face uz de
mijloacele pe care le are la dispoziţie, cealaltă parte poate cere Tribunalului continuarea
procedurii şi luarea unei hotărari. Absenţa uneia din părţi sau faptul că una dintre părţi nu face
uz de mijloacele pe care le are la dispoziţie, nu pot constitui un obstacol pentru desfăşurarea
procedurii.
Atunci cand intr-un diferend un stat-parte consideră că are un interes de ordin juridic, acesta se
poate adresa Tribunalului cu o cerere pentru intervenţie in proces. Dacă Tribunalul admite
cererea de intervenţie, hotărarea sa privind diferendul va fi obligatorie pentru statul care a
12
intervenit,dar numai in măsura in care se referă la aspectele care au făcut obiectul intervenţiei.
Tribunalul, inainte de a lua hotărarea, trebuie să se asigure nu numai că are competenţa de a
soluţiona diferendul, ci şi că cererea este intemeiată in fapt şi in drept.
Hotărarea Tribunalului este definitivă şi toate părţile trebuie să i se conformeze. Ea nu este
obligatorie decat pentru părţile in litigiu şi numai pentru cauza rezolvată. La cererea oricărei
dintre părţi, in caz de contestaţie privind sensul şi cuprinsul hotărarii, Tribunalul este competent
să o interpreteze.
Test nr.12
Subiectul I: Sistemul Dreptului Internaţional
1.1 Definiţi noţiunea de sistem a dreptului internaţional
Sistemul dreptului internaţional reprezintă o totalitate de elemente interdependente, obiectiv
existente şi anume: principii de drept fundamentale şi speciale, norme convenţionale şi
cutumiare,instituţii şi ramuri de drept internaţional.
1.2 Analizaţi elementele sistemului dreptului internaţional
In calitate de element al sistemului dreptului internaţional, norma de drept internaţional poate fi
definită ca o regulă de conduită, creată şi recunoscută de subiecţii dreptului International ca fiind
obligatorie.
Principiul fundamental de drept internaţional este acea regulă de conduită generală, abstractă,
impersonală, posedind cel mai inalt grad de imperativitate, care apără valorile vitale
caracteristice unei anumite etape istorice de dezvoltare a civilizaţiei umane.
Instituţia dreptului internaţional poate fi definită drept un ansamblu de norme juridice
internaţionale, ce reglementează un domeniu restrans al relaţiilor internaţionale, şi anume,
determină regimul juridic internaţional al unui anumit spaţiu (de exemplu instituţia dreptului de
trecere inofensivă prin marea teritorială) sau se referă la un obiect determinat de reglementare
juridică (de exemplu instituţia privilegiilor şi imunităţilor consulare, instituţia drepturilor
minorităţilor, instituţia recunoaşterii statelor etc.).
Instituţiile, la rindul lor se impart in instituţii ramurale şi instituţii interramurale. Sunt
considerate instituţii interramurale acele instituţii compuse din norme juridice care intră in
componenţa a două sau mai multe ramuri (de exemplu instituţia răspunderii juridice
internaţionale, instituţia succesiunii). Normele instituţiei juridice ramurale se creează in cadrul
unei ramuri concrete şi cuprind anumite compartimente ale lor (de exemplu in dreptul
internaţional maritim pot fi evidenţiate grupe de norme care reglementează regimul juridic al
mări teritoriale, a zonei economice exclusive, platoului continental, regimul juridic al mării
libere etc.)
Ramura dreptului internaţional reprezintă o totalitate de norme juridice convenţionale şi
cutumiare, ce reglementează raporturile de un anumit tip apărute intre subiecţii dreptului
international in cadrul unui domeniu mai larg de cooperare internaţională, ce constituie obiect de
reglementare a dreptului internaţional public şi are un grad inalt de codificare universală,
caracterizată prin existenţa principiilor aplicabile acestui domeniu concret al relaţiilor
internaţionale. Sunt considerate ramuri de drept internaţional public dreptul securităţii
internaţionale, dreptul cosmic,dreptul organizaţiilor internaţionale, dreptul tratatelor, dreptul
mării, dreptul aerian, dreptul diplomatic şi consular etc.
1.3 Evaluaţi sistemul dreptului internaţional
Sistemul dreptului internaţional public la etapa de azi s-a modificat considerabil şi continuă să-şi
schimbe conţinutul datorită apariţiei şi dezvoltării noilor domenii ale relaţiilor internazionale
(sfera investiţională, informaţională etc.), precum şi datorită diversităţii opiniilor despre sistemul
dreptului internaţional, intilnite in literatura de specialitatе, precum şi datorită aspiraţiilor multor
savanţi de a recunoaşte noi domenii ale relaţiilor internaţionale drept obiect de reglementare a
dreptului internaţional.
Lista instituţiilor şi ramurilor de drept internaţional nu este exhaustivă, ele aflinduse in
permanentă dezvoltare şi completare. Totodată conţinutul şi denumire anumitor ramuri şi
instituţii pot varia de la un stat la altul. Unele ramuri şi instituţii de drept internaţional au apărut
multe secole in urmă (de exemplu dreptul tratatelor, dreptul conflictelor armate, un număr
considerabil de instituţii ale dreptului diplomatic, dreptului mării etc.).41 Alte instituţii şi ramuri
au apărut in secolul XX (de exemplu dreptul aerian, dreptul cosmic, dreptul securităţii
internaţionale, dreptul internaţional ecologic, instituţia platoului continental, instituţia zonei
economice exclusive,instituţia asigurării securităţii navigaţiei aeriene, instituţia repatrierii
astronauţilor). Al treilea grup de instituţii şi ramuri sunt astăzi in proces de devenire (de exemplu
dreptul International nuclear, dreptul internaţional ecologic etc.) Or, in opinia profesorului
Kohen o nouă ramură de drept internaţional apare atunci cind sunt intrunite următoarele criterii:
criteriul normativ: o totalitate de principii fundamentale, cum sunt interzicerea utilizării
forţei, dreptul popoarelor de a dispune de ele insele, egalitatea suverană a statelor, neintervenţia
in afacerile interne ale unui stat;
criteriul instituţional: modalitatea in care sunt exercitate pe plan internaţional funcţiile
legislativă,executivă şi reglementarea diferendelor;
criteriul subiectiv: determinarea creatorilor şi destinatarilor regulilor e conduită.
Subiectul II: Funcţiile consulare
2.1 Definiţi noţiunea funcţiilor consulare
Funcţiile consulare-reprezintă totalitatea activităţilor oficiilor consulare şi ale personalului
acestora.
2.2 Clasificaţi funcţiile consulare.
După obiectul lor sau după domeniul pe care îl abordează, funcţiile consulare pot fi:
– funcţii cu caracter politic, altele decât funcţiile diplomatice;
- funcţii economice importante: promovarea schimburilor economice dintre statul trimiţător şi
statul primitor pe teritoriul căruia îşi desfăşoară consulatul activitatea;
– funcţii culturale; foarte multe consulate româneşti înglobează minicentre culturale, având o
activitate culturală intensă (Consulatele de la Veneţia, Canal Grande, etc.) şi unde funcţia
consulară de promovare a culturii este de fapt una dintre cele mai importante;
- funcţii care se referă la protecţia cetăţenilor; spre deosebire de ambasade, care se concentrează
în principal pe promovarea intereselor statelor, a autorităţilor de stat, consulatele se preocupă de
problemele cetăţenilor. Ele includ de asemenea, funcţii administrative, funcţii de stare civilă,
notariale, jurisdicţionale şi funcţii care se referă la marina comercială, nave şi aeronave şi la
obligaţii militare.
Din punct de vedere al conţinutului acestor funcţii, ele pot fi împărţite în două categorii:
a) funcţii care sunt conferite de către statul trimiţător  oficiului consular respectiv;
 b) funcţii care sunt recunoscute de către statul primitor  ,cel pe teritoriulcăruia îşi desfăşoară
activitatea.
Ca regulă generală, conţinutul acestor funcţii consulare este negociat şi inclus în convenţiile
bilaterale pe probleme consulare pe care statul le încheie, o parteimportantă a acestor convenţii
consulare se concentrează tocmai pe funcţiileasupra cărora cele două state îşi dau acordul să fie
îndeplinite de către oficiile consulare.
2.3 Formulaţi specificul fiecărei funcţii consulare în parte
Funcţiile consulare sunt exercitate de către posturile consulare şi, de asemenea, de către
misiunile diplomatice şi constau in:
13
a) a proteja in statul de reşedinţă interesele statului trimiţător şi ale cetăţenilor săi, persoane
fizice sau juridice, in limitele admise de dreptul internaţional;
b) a favoriza dezvoltarea relaţiilor comerciale, economice, culturale şi ştiinţifice intre statul
trimiţător şi statul de reşedinţă şi a promova in orice alt mod relaţii amicale intre ele in cadrul
dispoziţiilor prezentei Convenţii;
c) a se informa, prin toate mijloacele licite, despre condiţiile şi evoluţia vieţii comerciale,
economice, culturale şi ştiinţifice a statului de reşedinţă, a face rapoarte in această privinţă către
guvernul statului trimiţător şi a da informaţii persoanelor interesate;
d) a elibera paşapoarte şi documente de călătorie cetăţenilor statului trimiţător, precum şi vize şi
alte documente corespunzătoare persoanelor care doresc să meargă in statul trimiţător;
e) a acorda ajutor şi asistenţă cetăţenilor, persoane fizice şi juridice, ai statului trimiţător;
f) a acţiona in calitate de notar şi de ofiţer de stare civilă şi a exercita funcţii similare, ca şi unele
funcţii de ordin administrativ, in măsura in care legile şi regulamentele statului nu se opun la
aceasta;
g) a apăra interesele cetăţenilor statului trimiţător, persoane fizice sau juridice, in succesiunile de
pe teritoriul statului de reşedinţă, in conformitate cu legile şi regulamentele statului de reşedinţă;
h) a apăra, in limitele fixate de legile şi regulamentele statului de reşedinţă, interesele minorilor
şi incapabililor, cetăţeni ai statului trimiţător, mai ales atunci cand este cerută instituirea unei
tutele sau curatele cu privire la ei;
i) sub rezerva practicilor şi procedurilor in vigoare in statul de reşedinţă, a reprezenta pe
cetăţenii statului trimiţător sau a lua măsuri in scopul asigurării reprezentării lor adecvate in faţa
tribunalelor sau a altor autorităţi ale statului de reşedinţă pentru a cere, in conformitate cu legile
şi regulamentele statului de reşedinţă. adoptare de măsuri provizorii in vederea apărării
drepturilor şi intereselor acestor cetăţeni atunci cind, datorită absenţei lor sau din orice alte
cauze, ei nu-şi pot apăra in timp util drepturile şi interesele;
j) a transmite acte judiciare şi extrajudiciare sau a efectua comisii rogatorii in conformitate
cu acordurile internaţionale in vigoare sau, in lipsa unor asemenea acorduri, in orice mod
compatibil cu legile şi regulamentele statului de reşedinţă; k) a exercita drepturile de control şi
de inspecţie prevăzute de legile şi regulamentele statului trimiţător asupra navelor maritime şi a
navelor f1uviale avand naţionalitatea statului trimiţător şi asupra aeronavelor inmatriculate in
acest stat, ca şi asupra echipajelor lor;
1) a acorda asistenţă navelor şi aeronavelor menţionate in alineatul k din prezentul articol,
precum şi echipajelor lor, a primi declaraţiile asupra curselor acestor nave, a examina şi a viza
documentele de bord şi. fără a prejudicia prerogativele autorităţilor statului de reşedinţă, a face
anchete privind incidentele survenite in cursul călătoriei şi a reglementa, in măsura in care legile
şi regulamentele statului trimiţător autoriză aceasta, divergenţele de orice natură intre căpitan,
ofiţeri şi marinari;
m) a exercita orice alte funcţii incredinţate unui post consular de către statul trimiţător, care
nu sint interzise de legile şi regulamentele statului de reşedinţă sau la care statul de reşedinţă nu
se opune, sau care sunt menţionate in acordurile internaţionale in vigoare intre statul trimiţător şi
statul de reşedinţă.
TESTUL13
Subiectul I: Subiecții Dreptului Internațional Public
1.1)DEFINITI NOTIUNEA DE SUBIECT DE DREPT INTERNATIONAL
Subiect international public--sunt entităţile care participă direct la raporturile internaţionale
reglementate de dreptul internaţional public, care, prin acţiunile lor volitive, obţin drepturi şi işi
asumă obligaţii internaţionale, iar in cazul incălcării acestora poartă răspundere internaţională.—
reprezinta particularitati esentiale in comparatie cu dreptul intern.
1.2)CLASIFICATI SUBIECTII DE DIP CONTEMPORANI
In DIP contemporan avem urm sub. :
*Statul :o colectivitate umana cu toate trasaturile aferente unei suveranitati si cu independenta
proprie,alcatuita din teritoriu si populatie.
* Entitatile statale contestate : - Vaticanul
-Orasele libere
*Alti actori ai rel. internat. :
-org.intern. reprezintă forme de coordonare a colaborării internaţionale în diferite domenii,
pentru care statele au creat un anumit cadru juridico-organizatoric prin adoptarea unui statut,
elaborat de comun acord, în care se prevăd obiectul şi scopurile organizaţiei, organele şi
atribuţiile lor, necesare realizării obiectivelor pentru care au fost constituite.
-miscarile de eliberare nationala;
-pers. Fizica- Insa pentru comiterea crimelor de razboi sau a crimelor impotriva pacii si
umanitatii, care constituie infractiuni cu caracter international, raspunderea individului se
angajeaza pe plan international, in fata instantelor jurisdictionale
-corporatiile transnationale o entitate economică formată dintr-o companie-mamă şi filialele ei
din străinătate.
-companiile publice internationale
-umanitatea
1.3)Evaluați statutul RM ca subiect de Drept Internațional Public
luind in consideratie legea cu privire la tratalele internationale si la reglementarea sa plus faptul
ca RM face parte la conventia cu privire la dr marii ne putem da seama ca din punc de vedere
formel ea reprezinta un subiec activ pe cind practic mai avem multe pina la perfectiune.ideea
principala mai departe improvizati
Subiectul II : Organele jurisdicționale internaționale
2.1)Definiti notiunea si tipologia organelor jurizdictionale internationale
Organele jurisdictiei internationale –totalitatea organelor internationale competente sa
solutioneze litigiile aparute intre sub. pe plan international.
Din punct de vedere tipologic şi conceptual jurisdicţiile internaţionale se impart in două mari
categorii:
1. Jurisdicţia internaţională ad-hoc şi
2. Jurisdicţia internaţională permanentă
Jurisdicţia internaţională ad-hoc. In dreptul internaţional public prin jurisdicţia ad-hoc se
subinţelege arbitrajul internaţional. Marţian Niciu il defineşte ca fiind judecata pe plan
internaţional a unui diferend de către o instanţă de judecată ad-hoc, constituită de părţile in
diferend La randul său, din punct de vedere organizaţional, arbitrajul internaţional se poate
constitui in următoarele forme1184:
- arbitrul unic,
- comisia mixtă,
- tribunalul arbitral,
- tribunalul arbitral mixt,
- arbitrajul special
- arbitrajul instituţionalizat
Arbitrul unic trebuie, de obicei sa nu aibă cetăţenia părţilor in conflict pentru a se asigura şi pe
această cale, imparţialitatea sa. Comisia mixta Comisiase constituia pe o bază paritară şi era
formată numai din cetăţeni ai parţilor in conflict.
Tribunalul arbitral. El se constituie de obicei dintr-un număr impar de arbitri: 3, 5 etc., din care 1
sau 2 pot fi cetăţeni ai statelor in conflict, iar ceilalţi sau celălalt – cetăţeni ai altor state.
Tribunalul arbitral mixt. După primul Război Mondial tribunalele arbitrale mixte au avut ca
14
sarcină soluţionarea diferendele născute din război. Aceste tribunale aveau o permanenţă
relativă, fiind destinate să soluţioneze anumite categorii de diferende. Tribunalul arbitral mixt
era compus din trei membri – cate un cetăţean al unui stat neutru in timpul războiului.
Arbitrajul special. Un astfel de organ se constituie pentru soluţionarea unor categorii aparte de
diferende ce vor apărea eventual.
Jurisdicţia internaţională permanentă. Instanţele jurisdicţionale internaţionale cu caracter
permanent sunt creaţia secolului XX1192, deboutand cu renumita Curte Permanentă de Justiţie
Internaţională (CPJI), infiinţată după primul Război Mondial prin Pactul Ligii Naţiunilor. Prima
şedinţă de inaugurare a avut loc in 1922, Curtea activand pană in 1946, cand cedează misiunea
juris dicţională in favoarea succesoarei sale – Curtea Internaţională de Justiţie (CIJ) La randul
său, instanţele internaţionale de judecată pot fi clasificate după diferse criterii:
1. După întinderea competenţei distingem:
- de competenţă generală – CPJI, CIJ, Curtea de Justiţie a Uniunii Europene (CJUE);
- de competenţă specială – Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO), Tribunalul
Internaţional pentru Dreptul Mării (TIM), Tribunalul Administrativ al Naţiunilor Unite (TANU),
Curtea Internaţională Penală (CIP).
2. După obiectul diferendelor:
- teritoriale – CIJ;
- in materia dreptulor omului – CIJ, CEDO, CJUE;
- de reprimare a infracţiunilor internaţionale – CIP, Tribunalul internaţional pentru ex-
Iugoslavia,
Tribunalul internaţional pentru Rwanda;
- maritime – TIM, CIJ.
3. După calitatea justiţiabililor:
- intre state – CPJI, CIJ, TIM, CJUE, CEDO;
- intre state şi persoane fizice sau persoane juridice – CEDO, CJUE, TIM;
- intre state şi organizaţii internaţionale – CJUE, TIM;
- intre organizaţii şi persoane fizice – TIM, TANU.
2.2)COMPARATI COMPETENTA JURIZDICTIEI INTERNATIONALE
Dreptul internaţional actual recunoaşte existenţa unei puteri inerente jurisdicţiilor internaţionale,
atat judiciare cat şi arbitrale, de a soluţiona litigiile cu privire la propria com petenţă.
Competenţa jurisdicţiei de a decide asupra propriei competenţe se stabileşte in momentul
examinării admisibilităţii cererii introductive şi constituie baza unei puteri bine delimitate.
Identificarea competenţei unei juriddicţii internaţionale depinde de modalitatea de atribuire a ei.
Dreptul contentiosului internaţional cunoaşte 3 modalităţi de atribuire a competenţei:
1. modalităţi convenţionale,
2. modalităţi unilaterale şi
3. modalităţi autoritare.
Modalităţile convenţionale. Printre aceste modalităţi figurează compromisul şi clauza
compromisorie.
Compromisul este un acord care are ca obiect delegarea unui organ imputrnicirea de a judeca un
diferend sau o serie de diferende actuale. Este de precizat că acest acord fixat in compromis
vizează in egală măsură acordul in favoarea unui organ judiciar sau arbitral. Din punct de vedere
al dreptului internaţional compromisul este un tratat internaţional, incheiat intre părţile
diferendului care trebuie să fie subiecte de drept internaţional public, respectiv se supune
regulelor dreptului comun al tratatelor internaţionale, reglementat prin Convenţia de la Viena
asupra tratatelor internaţionale din 1969. Modalităţile unilaterale. Aceste modalităţi imbracă
forma declaraţiilor unilaterale de recunoaştere a jurisdicţiei obligatorii a unor instanţe
internaţionale. Cu alte cuvinte, unele tratatele internaţionale prin care se crează o jurisdicţie pot
subordona autoritatea puterii jurisdicţionale unei declaraţiei unilaterale, de regulă facultativă, din
partea statului contractant, prin care acesta recunoaşte, obligatoriu in privinţa sa jurisdicţia
internaţională.
Modalităţi autoritare. Aceste modalităţi de atribuire a jurisdicţiei unor jurisdicţii internaţionale
s-au realizat in practica internaţională prin rezoluţiile Adunării Generale sau Consiliului de
Securitate,
organe ale ONU. In acest sens, nu este exclus ca un acord intre state să abiliteze o organizaţie
internaţională de a crea un tribunal internaţional
2.3)principalele reguli de procedura la examinarea contenciosului international
In mod normal o jurisdicţie internaţională dispune de o procedură ordinară a instanţei (asupra
fondului) şi poate recurge la proceduri incidente. Procedură ordinară presupune cateva etape in
mare parte inspirate din procedura internă:
1. Introducerea оn instanţă. In cazul unei jurisdicţii permanente sesizarea instanţei are loc printr-
un act unilateral din partea reclamantului, care imbracă forma unei cerere contra reclamatului
sau prin notificarea compromisului dintre părţi. Potrivit art.40 din Statutul CIJ, cererea sau
notificarea sunt adresate grefierului, care trebuie să le comunice imediat tuturor
interesaţilor.Cererea sau notificarea trebuie să indice expres obiectul diferendului şi părţile.
2. Duelul jurisdicţional. Din momentul sesizării, jurisdicţia aplică principiul contradictorialităţii
şi părţilor li se asigură o egalitate procesuală. Orice document adus in faţă tribunalului de către o
parte este transmis celeilalte părţi pentru replică. Părţile sunt reprezentate in faţa jurisdicţiilor
internaţionale de către agenţii lor, care pot fi asistaţi de consilieri sau avocaţi1214. De regulă,
procedura contencioasă cuprinde 2 faze: scrisă şi orală.
3. Adoptarea hotărвrii. Deliberările sunt secrete şi supuse unor reguli specifice fiecărui tribunal,
destinate să degajeze un enunţ legal. Scopul lor este de a oferi fiecărui judecător posibilitatea să
contribuie direct la procesul adoptării opiniei colegiale a tribunalului Afară de procedura
ordinară, jurisdicţia internaţională realizează acţiuni procesuale in cadrul procedurilor incidente.
Acestea sunt complementare procedurii de bază şi de fapt, in mare măsură, contribuie fie la buna
ei derulare, fie la menţinerea unei ordini juridice provizorii pană la decizia finală. Tribunalul
internaţional recurge la procedura incidentă in 3 situaţii, in cazul:
1. Intervenţiei terţilor. Dreptul contenciosului internaţional recunoaşte terţilor, care justifică un
interes de ordin juridic, dreptul de intervenţie in cadrul unui proces jurisdicţional care opune
două alte părţi1217. In acest sens, terţul adresează o cerere tribunalului in care aduce
argumentele ce justifică interesul său in cadrul procedurii declanşate. In fine, tribunalul este
acela care autorizează această intervenţie. In caz de acceptare a terţului, el nu devine parte la
proces, dar işi prezintă observaţiile sale şi hotărarea tribunalului in partea ce vizează
interpretarea unui tratat la care este parte terţul, ii va fi opozabilă1218.
2. Excepţiilor preliminare. O excepţie preliminară este o obiecţie in adresa jurisdicţiei
tribunalului scopul căreia este de a impiedica examinarea in fond a cauzei1219. Utilizarea ei este
frecventă in cazul cand tribunalul este sesizat unilateral printr-o cerere
3. Măsurilor conservatorii. In principiu, introducerea unei cereri in instanţa internaţională nu are
efect suspensiv. Deoarece procedurile jurisdicţionale sunt destul de lungi, mai ales atunci cand
sunt intarziate de examinarea excepţiilor preliminare, tribunalul poate decide, la cererea unei
părţi, ordonarea măsurilor conservatorii1220. Cu toate acestea, luarea unei astfel de decizie nu
constituie o practică frecventă, pentru că ar insemna suspendarea acţiunii care a condus la
apariţia diferendului, ceea ce ar insemna o avantajare provizorie a unei părţi in diferend1221.
Test nr. 14
Subiectul I. Normele dreptului internațional
15
1.1Definiți noțiunea de normă de Drept Internațional
Norma de drept internaţional poate fi definită drept o regulă de conduită generală, creată de
subiecţii dreptului internaţional, ce reglementează relaţiile dintre aceştia şi este recunoscută ca
fiind obligatorie. Conţinutul normelor dreptului internaţional il formează drepturile şi obligaţiile
cu care sunt investite statele şi alţi subiecţi de drept internaţional.
1.2 Clasificați normele dreptului internațional
Clasificarea normelor de drept internaţional public comportă un interes deosebit teoretic, in
doctrină fiind propuse următoarele criterii de clasificare:
1. in dependenţă de acţiunea faţă de cercul de participanţi la raporturile de drept internaţional
public pot fi deosebite:
- norme universale, care reglementează raporturile dintre toţi subiecţii de drept internaţional.
Aceste norme, fiind reguli de conduită obligatorii adresate unui cerc nedeterminat de subiecţi de
drept internaţional, formează dreptul internaţional comun.
- norme regionale ce acţionează doar faţă de un număr limitat de participanţi. Prin norme
regionale sunt reglementate raporturile juridice dintre subiecţii aparţinind unei anumite regiuni
geografice insă cu referire la un obiect comun de reglementare.
- norme locale sunt acele norme care reglementează raporturile juridice dintre doi sau ciţiva
subiecţi de drept internaţional. Normele locale pot fi atit personificate cit şi nepersonificate.
2. in dependenţă de locul şi rolul normelor in sistemul de drept:
- norme materiale conţin drepturile şi obligaţiile subiecţilor dreptului internaţional;
- norme procesuale pot fi definite in două accepţiuni. Lato sensu, norme procesuale sunt
considerate normele care reglementează procesul de creare şi realizare a dreptului. Stricto
sensu,normele procesuale sunt acele norme care reglementează procesul de realizare a dreptului.
Normele procesuale posedă sancţiuni specifice.
3. in dependenţă de metoda de reglementare juridică, normele de drept internaţional se impart
in:
- norme dispozitive sunt acele norme, de la care statele pot face abatere de comun acord, dacă
aceasta nu prejudiciază interesele legitime ale altor state.
- norme imperative, care prescriu un model concret de conduită juridică, de la care nu este
permisă nicio abatere.
Printre normele imperative au inceput să se evidenţieze principiile fudamentale de drept
internaţional, numite norme jus cogens. Normele jus cogens se deosebesc de alte norme
imperative ale dreptului internaţional prin efectele pe care le produc in caz de nerespectare a lor.
Orice abatere de la norma jus cogens provoacă nulitatea acţiunilor subiecţilor de drept
internaţional.
1.3.Evaluați specificul normelor ius cogens
Normele jus cogens apar in sec. XX si pt prima data sunt defiinite in Conventia de la Viena, cu
privire la dreptul tratatelor, unde se spune ca norma jus cogens este o norma acceptata si
recunoscuta de societatea internationala a statelor in ansamblu ei drept norma de la care nu se
permite nici o abatere si care poate fi modificata doar printr-o norma cu acelasi caracter.
Trasaturile normelor jus cogens sunt urmatoarele:
generala;
impersonala;
universala;
de maxima imperativitate.
Astazi prin norme jus cogens se subintelege acele 10 principii fundamentale de DIP(neaplicarea
fortei si neamenintarea cu aplicarea ei in relatiile internationale(neagresiunii),imixtiunea in
afacerile interne ale unui stat, solutionarea pe cale pasnica a diferendelor internationale,
integritatea teritoriala, indeplinirea cu buna-credinta a obligatiilor internationale, dreptul
popoarelor la auto-determinare, respectarea universala a drepturilor omului, egalitatea suverana
a statelor), care sunt obligatorii pt toate statele existente pe Glob.
Subiectul II: Organizația Națiunilor Unite – organizație cu vocație universală
1.1.Definiți noțiunea de organizație internațională
Organizația internațională este o asociație de state fondate în baza principiului egalitîții
suverane care are la bază un act constitutiv (tratat internațional), are o structură proprie, buget și
personalitate distinctă de cea a fondatorilor.
1.2.Analizați istoria creării O.N.U
ONU inițial a existat sub forma altei organizații și anume – Liga Națiunilor formată prin tratatul
de la Versailles 1920. Scopul Ligii națiunilor era dezarmarea, prevenirea războaielor prin
intermediul securității colective, rezolvarea disputelor inter-națiuni prin negociere, diplomație și
îmbunătățirea calității vieții. Liga nu dispunea de armată proprie și după o serie e eșecuri nu a
putut face față agresiunilor Axei Berlin-Roma-Tokyo, declanșîndu-se al doilea război mondial.
La încetarea războiului în 1945, reprezentanți ai 50 de țări s-au întîlnit la San Francisco pentru a
Semna Carta ONU și astfel Liga a fost înlocuită cu Organizația Națiunilor Unite moștenind
numeroase agenții și organizații fondate de Ligă.
Numele de ”United Nations” a apărut pentru prima dată în Declarația președintelui american
Roosvelt în 1942 cînd 26 de țări și-au unit forțele pentru a înfrunta Axa.
1.3Evaluați sistemul și funcțiile organelor principale ale ONU
Potrivit Cartei, ONU are 4 obiective majore:
1) sa mentina pacea si securitatea internationala;
2) sa dezvolte relatii de prietenie intre natiuni;
3) sa coopereze in rezolvarea problemelor internationale si in promovarea respectului pentru
drepturile omului;
4) si sa fie un centru pentru armonizarea actiunilor tuturor statelor.
ONU are 6 organe distincte, fiecare avînd funcțiile ei caracteristice:
a)Adunarea Generală – este organul principal și deliberativ care poate examina principiile
generale de cooperare pentru mentinerea pacii si securitatii internationale, inclusiv principiile
care guverneaza dezarmarea si reglementarea înarmarilor, si poate face recomandari cu privire la
asemenea principii fie Membrilor Organizatiei Natiunilor Unite, fie Consiliului de Securitate, fie
Membrilor Organizatiei si Consiliului de Securitate.
b)Consiliul economic si social – poate efectua sau initia studii si rapoarte privind probleme
internationale în domeniile economic, social, cultural, al învatamântului, al sanatatii si în alte
domenii conexe si poate face recomandari în privinta tuturor acestor probleme Adunarii
Generale, Membrilor Natiunilor Unite si institutiilor specializate interesate. El poate face
recomandari în scopul de a promova respectarea efectiva a drepturilor omului si libertatilor
fundamentale pentru toti.
c)Consiliu de securitate – duce răspunderea pentru pacea și securitatea omenirii. Consiliul de
Securitate poate ancheta orice diferend sau orice situatie care ar putea duce la frictiuni
internationale sau ar putea da nastere unui diferend, în scopul de a stabili daca prelungirea
diferendului sau situatiei ar putea pune în primejdie mentinerea pacii si securitatii internationale.
d)Consiliu de tutelă – examinează problemele referitoare la teritoriile ce nu sunt capabile să se
autoadministreze.
e)Secretariatul – îndeplinește lucrările de secretariat (arhivă, petiții, depozitarea tratatelor)
f)Curtea Internationala de justitie - organul judiciar principal al Natiunilor Unite.
16
Test nr. 15
Subiectul I: Raportul dintre dreptul internațional și dreptul intern
1.1Definiți ordinea juridică internațională
Prin ordine juridică internațională subînțelegem modul de organizare și funcționare a societății
internaționale, precum și principiile și modul de interacțiune între subiecții Dreptului
Internațional.
1.2.Analizați doctrinele și teoriile ale raportului dintre Dreptul Internațional și național
În literatura de specialitate s-au conturat 2 teorii de bază:
1)Teoria dualistă – presupune că Dreptul Internațional și cel Intern sunt 2 sisteme absolut
diferite care conțin norme ce reglemeatează diferite raporturi juridice. Aceste sisteme
evoluționează după metoda liniilor paralele, niciodată intersectîndu-se.
2)Teoria monismului – afirmă existența a 2 sisteme de Drept care reglementează raporturi
juridice diferite însă se întîlnesc situație de coeziune a lor. Cele mai întîlnite domenii de
coeziune sunt: drepturile omului, regim de frontieră, relații diplomatice. Această teorie cunoaște
2 accepțiuni:
a) Monismul cu privatul Dreptului Internațional (autor Hans Kelsen). Asemenea poziție e
adoptată de constituția Franței, Federației Ruse. Această teorie prevede că atunci cînd există
conflict între normele Dreptului Internațional și cel Național se aplică prevederile
Internaționale.
b) Monismul cu privatul Dreptului Intern. Această teorie e antagonică celeilalte. Autor
(kauffman). Această poziție e prevăzută de constituția Nicaragua.
1.3 Formulați particularitățile raportului dintre dreptul constituțional al RM și dreptul
Internațional
Acest raport poate fi sesizat din art. 4 si 8 a Constituției RM care prevede că:
”1.Dispozițiile constituționale privind drepturile și libertățile omului se interpretează și se aplică
în concordanță cu Declarația Universală a drepturilor omului, cu pactele și cu celelalte tratate la
care RM este parte.
2. Dacă există neconcordanțe între pactele și tratatele privitoare la drepturile fundamentale ale
omului la care RM este parte și legile ei interne, prioritate au reglementările internaționale ”
(art.4)
Citind articol se crează impresia că prioritate asupra legilor interne au doar reglementările
internaționale ce țin de drepturile omului iar această prioritate se răsfrînge asupra tuturor legilor
(inclusiv cele consituționale). Pentru a elucida această neclaritate Curtea Constituțională în 1999
s-a pronunțat asupra interpretării art. 4 și 8 din Constituție. Hotărîrea Curții Constituționale
stipulează însă că:
Reglementările internaționale au prioritate asupra tuturor legilor înafară de cele constituționale.
Reglementările internaționale au prioritate nu doar dacă țin de domeniul drepturilor omului, dar
oricare reglementări prevăzute în tratatele internaționale la care RM este parte.
Subiectul II: Regimul juridic al zonelor polare
2.1Definiți noțiunea de zonă polară.
Zona polară reprezintă zona geografică situată fie la polul nord (Arctica) fie la polul sud
(Antarctica).
2.2.Analizați instrumentele internaționale ce reglementează statutul Arcticii și Antarcticii.
Statutul Arcticii este determinat de reglementările internaționale și legislația statelor riverane la
Oceanul Înghețat de Nord. O organizație internațională care are atribuții în acest sens este
Consiliul arctic format din 8 state care scopul de a coordona și coopera cu activitățile statelor în
regiunea dată.
Referitor la Antarctica, în sec. XX mai multe state au încercat să-și atribuie unele părți din
Antarctica. Pentru a stabili regimul juridic aplicat acestei zone în 1959 s-a semnat Tratatul de la
Washington cu privire la Antarctica. În vederea respectării lui s-a creat un sistem de control și
inspecție reciprocă care se realizează prin observatorii desemnați de reprezentanții celor 12 părți
la tratat. Pentru a soluționa problemele referitoare la resursele minerale din zonă în 1988 a fost
adoptată Convenția privind reglementarea activităților asupra resurselor minerale din Antarctica.
2.3Formulați particularitățile regimului juridic al Arcticii și Antarcticii
Regimul juridic al Arcticii s-a format într-o perioadă lungă și continuă în prezent. O încercare de
a determina ca acest regim a avut loc la inițiatva savantului rus lakhtin care a înaintat teoria
sectoarelor. Această teorie favoriza Federația Rusă și defavoriza SUA. Astfel ea nu a fost
acceptată unanim. Unica reglementare este cuprinsă în Convenția cu privire la Dreptul Mării din
1982 care recunoaște dreptul statelor riverane zonelor cu înghețuri să ia măsuri de protecție și
control asupra poluării pe o distanță de 200 m.m. În prezent Arctica necesită o tot mai clară
reglementare internațională.
Principiul de bază al regimului internațional al Antarcticii este – folosirea ei numai în scopuri
pașnice. Această zonă are un statut de – demilitarizare, neutralizare și denuclearizare. Antarctica
este însă liberă pentru cercetări științifice. Atît timp cît tratatul de la Washington din 1959 este
în vigoare nici un stat nu poate înainta pretenții teritoriale asupra zonei.
Test nr.16
Subiectul I: Principiul egalitatii suverane a statelor
1,1.Definiti notiunea de principiu a egalitatii suverane a statelor
Acest principiu permite consacrarea principalei particularitati a dreptului internationa-prezenta la
subiecti sai a calitatii de suveranitate si in virtutea acestui fapt-egalitatea lor juridica indiferent
de momentul aparitiei ,factorul teritorial ,demografic,economic.
1.2Analizati evolutia istorica si codificarea principiului
Incă din secolul al 16–lea, ca o reacţie la inegalitatea practicată şi la arbitrariul marilor puteri s-a
arătat necesitatea recunoaşterii egalităţii in drepturi a statelor. Hugo Grotius releva că principiul
egalităţii intre indivizi işi găseşte expresie şi relaţiile dintre state, iar Pufendorf avea să
sublinieze că egalitatea statelor este o expresie a suveranităţii lor.
In ultimele decenii s-a dezvoltat o literatură bogată despre egalitatea suverană a statelor,98
accentuindu- se semnificaţia pe care o are acesta in promovarea unor relaţii de inţelegere intre
state.
Dreptul la suveranitate şi independenţă a fost mult teoretizat de jurişti de prestigiu. In opinia
profesorului George Plastara „dreptul de suveranitate consistă in aceea că statul este stăpin de a
hotări aşa cum crede de cuviinţă asupra intereselor sale şi de a găsi el insuşi mijloace pentru a
infăptui ceea ce consideră că este conform acelor interese.
Principiul egalitatii suverane a statelor a fost codificat in urmatoarele acte:
1.Conventia cu privire la drepturile si obligatiile economice ale statelor(Montevideo,1933)
2.Carta ONU 1945
3.Declaratia principiilor care guverneaza relatiile reciproce dintre state 1970
4.Actul final de la Helsinki 1975
1.3 Evaluati continutul juridic al principiului
Suveranitatea de stat reprezintã un principiu atât al dreptului intern cât si al dreptului
internaþional. Suveranitatea reprezintã dreptul unui stat de a rezolva liber si dupã propria sa
apreciere problemele sale atât în plan intern cât si extern, fãrã a transgresa în nici un fel
drepturile altor state si nici principiile fundamentale ale dreptului internaþional. Suveranitatea
17
statului este unitarã si presupune respectarea suveranitãþii altor state. În ceea ce priveste
caracteristicile suveranitãtii de stat, aceasta implicã independenþa deplinã politicã si economicã
a statului, dreptul acestuia de a fundamenta si a realiza dupã cum am menþionat propria sa
politicã externã si internã. Suveranitatea se caracterizeazã prin exclusivitate, în sensul cã pe
teritoriul unui stat nu pot coexista, în principiu douã suveranitãti, ci doar una singurã.
Una din consecinþele principale ale egalitãþii suverane o reprezintã inalienabilitatea si
indivizibilitatea teritoriului de stat.
Legătura puternică a suveranităţii cu toate celelalte principii este reliefată de faptul că din
suveranitate decurg direct o serie de consecinţe juridice precum: suveranitatea permanentă
asupra bogăţiilor şi resurselor naturale, dreptul de liberă alegere a regimului social-politic,
integritatea frontierelor statului, dreptul de a stabili relaţii oficiale, de a participa la viaţa
internaţională, de a adopta orice măsuri necesare pentru conducerea vieţii interne şi externe a
poporului respectiv.
Conţinutul principiului egalităţii suverane a statelor este format din anumite drepturi şi obligaţii
care le revin. Din acest principiu decurg următoarele drepturi ale statelor: dreptul lor la
personalitate internaţională, dreptul statului de a i se respecta integritatea teritorială, dreptul
inerent la legitimă apărare, dreptul de a-şi stabili singur sistemul său economic, cultural şi
normativ, dreptul de a defini şi conduce in mod liber relaţiile sale cu alte state conform dreptului
internaţional, dreptul de a aparţine sau nu organizaţiilor internaţionale, de a fi sau nu parte la
tratate bi sau multilaterale, dreptul de participa la conferinţe internaţionale, dreptul de legaţie
activă şi pasivă etc. Acest principiu mai prevede insă şi unele obligaţii pentru state cum ar fi
respectarea suveranităţii altor state, să respecte personalitatea internaţională a celorlalte state şi
să indeplinească cu bună credinţă obligaţiile sale internaţionale.
Afară de aceasta, acest principiu mai presupune că toate statele indiferent de factorii geopolitici
au aceleaşi drepturi şi obligaţii fundamentale aşa cum rezultă din dreptul internaţional cum ar fi
egalitate de capacitate juridică a statelor de a dobandi drepturi şi de a-şi asuma obligaţii pe plan
internaţional, participarea statelor in condiţii de egalitate la crearea dreptului internaţional, la
conferinţe internaţionale, la organizaţii internaţionale precum şi aplicarea in mod egal a dreptului
internaţional tuturor statelor. Astfel, este necesar să precizăm că egalitatea in drepturi ca
principiu care decurge din cel al suveranităţii statelor, nu presupune egalitatea de facto intre
state, ci doar capacitatea egală din punct de vedere juridic de a dobandi drepturi şi obligaţii in
relaţiile internazionale.
La fel ca si in alte principii,aici se cunosc exceptii:
1.procedura de votare pe chestiuni de fond a Conciliului de Securitate a ONU
2.votul ponderat din cadrul FMI si ConsiluL UE(proportional cu marimea teritoriului,nr.
populatiei si PIB se acorda voturi suplimentare)
Subiectul II: Frontiera de stat în Dreptul Internațional Public
2.1 Definiti notiunea de frontiera de stat
Frontiera de stat-este linia ce desparte pe uscat si pe apa teritoriul de stat de teritoriile statelor
vecine,iar in plan vertical delimiteaza spatiul aerian si subsolul de spatiul aerian si subsolul
statelor vecine.
2.2 Formulati criteriile de clasificare a frontierelor de stat
Frontierele de stat se clasifică:
A. După natura lor, in:
a) naturale, care se stabilesc ţinandu-se seama de anumite particularităţi geografice, cum ar fi
albia unor rauri sau fluvii, munţi, văi, litoralul mării;
b) geometrice sau convenţionale, care sunt linii mai mult sau mai puţin drepte, care despart
teritoriile statelor;
c) astronomice, la stabilirea cărora sunt folosite paralelele sau meridianele.
B. După elementele componente ale teritoriului, in:
a) terestre, care despart uscatul dintre două sau mai multe state. In funcţie de particularităţile
terenului ea poate urma linia crestelor munţilor, mijlocul văilor sau poate fi stabilită, in linie
dreaptă, geometric sau astronomic;
b) fluviale, separă in două părţi apele unui fluviu situat intre teritoriile a două state. Frontierele
fluviale se stabilesc in funcţie de particularităţile apelor de frontieră. In cazul fluviilor
nenavigabile, frontierele se stabilesc pe linia mediană a fluviului. In cazul fluviilor navigabile,
linia de frontieră se consideră linia de navigaţie (farwatter) sau linia celor mai mari adancimi
(thalweg), linii care de fapt in cele mai multe situaţii coincid. In cazul in care fluviul are mai
multe braţe, frontiera se stabileşte pe braţul principal.
In situaţia in care fluviul işi schimbă treptat cursul, frontiera se stabileşte pe talvegul noului curs.
Dacă fluviul işi schimbă albia, frontiera rămane pe albia veche, fluviul devenind apă interioară a
statului pe teritoriul căruia se găseşte noua albie. Pe podurile care leagă două state frontiera se
stabileşte pe mijlocul podului, dacă intre cele două state nu există o altă inţelegere.
Aceeaşi regulă se aplică şi in cazul unor baraje de apă de frontieră.
In situaţiile in care intre teritoriile statelor se află lacuri sau mări inchise, frontiera se fixează pe
linia care uneşte punctele de uscat cele mai avansate ale frontierelor comune sau pe mijlocul
lacurilor sau mărilor.
Un regim juridic special il au mările interioare adiacente mai multor state. Un exemplu unical il
serveşte astăzi Marea Caspică, al cărei litoral este impărţit intre Federaţia Rusă, Kazahstan,Iran,
Azerbaidjan şi Turkmenistan;339
c) maritime, reprezintă liniile exterioare ale mării teritoriale, stabilite de state, prin acte
unilaterale sau pe baza convenţională cu statele vecine;(plus desenul din caiet privitor la fr. de
stat)
d) aeriene, separă spaţiile aeriene ale statelor prin linii perpendiculare care pornesc de la
frontierele terestre sau acvatice in sus pană la limita interioară a spaţiului cosmic (aproximativ la
distanţa de 100-110 km deasupra nivelului mării).
e)frontiera in sub sol-linia perpendiculara proiectata in jos de pe linia frontierei terestre si
acvatice pina unde ajung mijloacele tehnice de care dispune statul respectiv
2.3 Evaluati procesul de stabilire a frontierelor de stat
In plan juridic, frontierele se stabilesc prin acorduri incheiate intre statele vecine. Fixarea
frontierelor insă practic se face prin două operaţiuni distincte: delimitarea şi demarcarea.
Delimitarea este o operaţiune politică şi juridică care constă in identificarea direcţiei principale
şi descrierea amănunţită in cuprinsul tratatului incheiat in scopul stabilirii frontierei, a traseului
acesteia.
Demarcarea este operaţiunea propriu-zisă de stabilire pe teren a celor convenite in textul
tratatului. Această etapă se realizează de comisii mixte formate de reprezentanţii statelor părţi la
tratat şi au ca atribuţii stabilirea traseului frontierei şi fixarea semnelor de demarcare, intocmirea
documentelor ce consemnează infăptuirea acestei operaţiuni, rezolvarea unor probleme legate de
intreţinerea frontierei, a drumurilor de acces etc.
Ulterior,in dependenta de anumite circumstante poate interveni si redemarcarea.De
asemenea,statele pot realiza si o rectificare si anume precizarea traseului frontierei si corectarea
sa in legatura cu anumite circumstante(denundarea,necesitatea populatiei bastinsase,etc)
Regimul de frontieră se stabileşte prin legi interne şi cuprinde totalitatea de norme juridice şi
măsuri privind paza şi supravegherea frontierei, controlul pentru trecerea frontierei, activităţile
desfăşurate in zona de frontieră, căile şi condiţiile de acces, intrare, ieşire, şedere, activitatea
intr-o zonă determinată a teritoriului său de la frontieră ş. a. Regimul juridic al frontierei de stat a
18
Republicii Moldova este stabilit prin Legea privind frontiera de stat a Republicii Moldova,
adoptată la 17 mai 1994, care reglementează:
a) modul de trasare şi de marcare a frontierei de stat;
b) paza frontierei de stat;
c) zona de frontieră (stabilită cu o lăţime de 2 km);
d) condiţiile in care se face trecerea peste frontieră a persoanelor, mijloacelor de transport,
mărfurilor şi a altor bunuri;
e) condiţiile in care se pot practica anumite activităţi (pescuitul, recoltarea produselor lemnoase
şi accesorii ale pădurii);
f) imputernicirile organelor puterii de stat şi administraţiei de stat in domeniul pazei frontierei de
stat.
Prin tratate bilaterale incheiate cu statele vecine urmează să fie reglementate problemele comune
de frontieră privind intreţinerea frontierei, soluţionarea litigiilor de frontieră etc.
Testul 17
Subiectul I: Tratatul internaţional ca izvor de Drept Internaţional Public
Definiţi noţiunea de izvor de DIP
Izvorul de drept internaţional public poate fi definit ca fiind un instrument juridic (tratatul sau
cutuma internaţională), care dau formă exterioară normelor juridice internaţionale, prin acordul
de voinţă al subiectelor dreptului internaţional public, in primul rand statele.
---mijloace de determinare a normelor de drept rezultate din acordul de vointa a statelor.
1.2 Analizaţi tratatul internaţional ca izvor de Drept Internaţional Public
Incepand cu perioada interbelică şi in special după cel de-al doilea război mondial, tratatul
internaţional reglementează majoritatea domeniilor vieţii internaţionale.Tratatul internaţional
reprezintă un izvor principal al dreptului internaţional public şi, este cel mai important in
reglementarea relaţiilor dintre subiectele dreptului internaţional. O primă consacrare juridică a
tratatului internaţional o putem remarca in Convenţia de la Viena din anul 1969 cu privire la
dreptul tratatelor, care a recunoscut „rolul fundamental al tratatelor in istoria relaţiilor
internaţionale şi … importanţa din ce in ce mai mare a tratatelor ca izvor al dreptului
internaţional şi ca modalitate de dezvoltare a cooperării paşnice intre naţiuni,oricare ar fi
regimurile lor constituţionale”. Convenţia de la Viena (1969) nu exclude nici posibilitatea
incheierii tratatelor in “formă nescrisă”, adică orală (aşa-numitele gentlemen’s agreements).
Acestea insă ţin mai degrabă de domeniul trecutului decat de present.
1.3 Argumentaţi formele şi elementele tratatelor
Exista 2 forme pricipale de tratate: scrise si verbale. Datorita prioritatii sale forma scrisa a
devenit dominanta in practica internationala. Multe tratate contin dispozitii detaliate, uneori cu
utilizarea unor indici numerici, formule, harti etc.Tratatele scrise au o foarte mare importanta la
delimitarea frontierilor cu statele vecine. Cu toate acestea nici acordurile incheeate in forma
verbal nu au disparut din practica statelor. Ele erau utilizate pentru a schimba rangul unei
misiuni diplomatice din legatie in ambasada, fie pentru stabilirea relatiilor
diplomatice.Denumirea acordurilor orale este gentlemen’s agreements. Doctrinarii au pareri
diferite cu privire la natura juridical a acestor tratate: unii le recunos cu aceeasi valoare juridica
ca si tratatele scrise iar altii le neaga acest caracter.
Elementele tratatelor international se impart in esentiale si accesorii. Elementele essential sunt:
partile contractante, acordul de vointa al partilor, obiectul si scopul tratatului.
Partile contractante trebuie sa fie intotdeauna statele, organizatile international
interguvernamentale sau alte entitati carora le este caracteristica calitatea de subiect de drept
international.
Acordul de vointa a partilor trebuie sa fie liber si neviciat
Obiectul il formeaza drepturile si obligatiile partilor create prin normele stabilite de tratat.
Obiectul trebuie sa fie licit si realizabil.
Scopul reprezinta obiectivele urmarite de partile contractante prin incheerea contractului.
Subiectul II: Misiunile diplomatice
2.1 Definiţi noţiunea misiunii diplomatice
Misiunea-treaba incredintata cuiva ,sarcina cu acre este investita o persoana ,calitatea care i se
atribuie pt a o indeplini.-- poate fi şi funcţia, şi rolul, precum şi ansamblul de activităţi specific
funcţiei sau rolului.Misiunile diplomatice sunt îndeplinite de agenţi diplomatici,demnitari şi
funcţionari ai statului.
2.2 Formulaţi structura şi competenţa misiunilor diplomatice
Pe baza practicii internaţionale se poate vorbi de următoarea schemă a misiunii diplomatice:
cancelaria, secţia politică, secţia economică şi comercială, biroul militar, secţia sau biroul
cultural, secţia sau biroul de presă, secţia consulară.
Cancelaria ocupă locul principal în misiunea diplomatică. Aici se primesc, sunt pregătite şi
trimise toate documentele care cad în competenţa şefului de misiune, unde se coordonează
munca tuturor celorlalte secţii. Secţia economică şi comercială vizează dezvoltarea relaţiilor
economice, în general, a celor comerciale în special, între cele două state.
Secţia ataşatului cultural este de dată relativ mai recentă şi se ocupă de cunoaşterea şi afirmarea
culturală în exterior, dar şi procesul invers.
Biroul ataşatului militar are atât funcţii de reprezentare, dar şi de observare, precum şi
colaborare în acest domeniu.
Competenţele misiunilor diplomatice aşa cum reiese din art. 3 al Convenţiei de la Viena constau
în special în:
A reprezenta statul acreditant în statul acreditar;
A ocroti în statul acreditar interesele statului acreditant şi ale cetăţenilor săi în limitele
administrate de dreptul internaţional;
A duce tratative cu guvernul statului acreditar;
A se informa prin toate mijloacele licite despre condiţiile şi evoluţia evenimentelor din statul
acreditar şi a raporta cu privire la aceasta statului acreditant;
A promova relaţii de prietenie şi a dezvolta relaţii economice culturale şi ştiinţifice între cele
două state.
Evaluaţi funcţiile misiunii diplomatice permanente
Cele mai importante funcţii ale misiunilor diplomatice sunt:
1)Funcţia de negociere ţine prin excelenţă de esenţa activităţii diplomatice. Prin ea se apără
interesele ambelor state încercând a se pune de acord, a găsi puncte de interes comun în
probleme bilaterale sau multilaterale. De multe ori negocierea este sinonimă cu diplomaţia.
2)Reprezentarea se manifestă prin participarea agenţilor diplomatici la evenimentele vieţii
publice, simbolizând statul acreditant, atitudinea de aprobare pe care acesta o adoptă faţă de
momentele semnificative ale vieţii publice din ţara de reşedinţă.
3) Funcţia de observare şi informare. Observarea îi permite agentului diplomatic să se informeze
şi să trimită guvernului său rapoarte periodice.
4)Funcţia de cooperare internaţională vizează realizarea de raporturi cât mai bune, menţinerea
unei atmosfere cât mai amicale, contribuţia la colaborarea internaţională pe toate planurile.
5)Funcţia de protejare a intereselor statului acreditant şi a cetăţenilor acestuia, a persoanelor
fizice şi juridice.
19
6)Funcţia consulară. Este o practică de dată relativ recentă, în doctrină interpretându-se că statul
acreditant poate înfiinţa în ambasadă o secţie consulară, fără a cere autorizarea statului acreditar.
Testul 18
Subiectul I: Încheierea tratatelor internaţionale
1.1 Definiţi noţiunea de împuterniciri pentru încheierea tratatelor internaţionale.
Împuternicirile pentru incheerea tratatelor internationale sunt niste functii exercitate de catre o
categorie de persoane care sunt imputernicite prin constitutie si alte acte normative in vedere
incheerii unui tratat international cu scopul de a reprezenta interesele statului.
1.2 Analizaţi stadiile şi fazele încheierii tratatelor internaţionale.
Fazele de incheere a unui tratat international sunt:
Manifestarea de vointa de a incheea un tratat
Pregatirea si adoptarea textului tratatului. Tratatele bilateral sun pregatite si adoptate prin canale
diplomatice pe cind tratatele multilaterale sunt pregatite de organul de lucrul a organizatiei
internationale sau de catre comitetul de lucrul a conferintei internationale. Adoptarea se face in
baza votarii, de regula tratatul multilateral se adopta cu votul majoritatii calificate(2/3;3/4)
Stabilirea auteticitatii textului tratatului. Auteticitatea indica faptul ca textul este veridic,
definitiv si nu poate fi modificat. Este o faza importanta realizata prin urmatoarele
instrumente:1) semnarea, 2)semnarea ad referendum ( are loc numai atunci cind reprezentatul nu
are deplinele puteri pentru participare fazelor incheerii tratatului) si este o semnatura definitive.
parafarea- semnarea reprezentatilor pe fiecare pagina sau la sfirsitul textul tratatului.
exprimarea consimtamintului la obligatiunile tratatului care se face prin ratificare sau semnare,
acceptarea,
aprobarea,
confirmarea. In practica se mai intilnesc si subfaze ca: depozitare, inregistrarea, publicarea..
1.3 Formulaţi modalităţile de exprimare a consimţămîntului de a se lega prin tratat.
Modalitatile de exprimare a consimtamitului de a fi legat prin tratat sunt:
Semnarea are de regula ca effect autentificarea tratatului elaborate prin negocieri.
Schimbul instrumentelor care constitue un tratat la fel reprezinta o modalitate de exprimare a
consimtamintului statelor de a se angaja printrun tratat international atunci cind: a) instrumentele
prevad ca schimbul lor va avea acest effect, sau b)este stabilita pe alta cale ca aceste state convin
ca schimbul de instrumente sa aiba acest effect.
Rtificarea- exprimarea consimtamitului unui stat prin intermediul autoritatilor sale competente
de a fi legat printr-un tratat international care este semnat de reprezentantii sai.
Aprobarea (acceptarea) reprezinta o modalitate de exprimare a consimtamitului statului de a fi
parte la acele tratate care nu necesita sa fie ratificate dar care prevad aprobarea lor.
Subiectul II: Marea teritorială şi apele interioare maritime
2.1 Definiţi noţiunea de mare teritorială şi ape interioare maritime.
Marea teritoriala este fisia adiacenta apelor maritime interne,apelor arhipelagice cu latimea de
pana la 12 mile marine asupra careia statul riveran isi exercita suveranitatea deplina si
exclusiva.la limita exterioara a marii teritoriale se instituie frontiera statului riveran.
Apele interioare marine –sunt suprafete acvatice maritime sau oceanice situate intre tarmul
ununi stat si linia de baza de la acre se masoara latimea marii teritoriale.
2.2 Analizaţi regimul juridic al apelor teritoriale.
Marea teritorială este partea de mare adiacentă ţărmului, până la o anumită distanţă în larg,
considerată ca făcând parte din teritoriul de stat şi supusă deci suveranităţii statului riveran,
suveranitate care se extinde şi asupra spaţiului aerian de deasupra mării teritoriale, precum şi
asupra solului şi subsolului acesteia Regimul juridic al mării teritoriale este stabilit prin legislaţia
internă a statului riveran,ţinându-se cont de prevederile dreptului internaţional Reglementarea
navigaţiei în marea teritorială de către statul riveran are ca scop asigurarea securitatii traficului,
separarea cailor de navigatie, pilotajul, prevenirea abordajelor etc.Celebra formulă a lui
Bynkershoek potrivit căreia puterea unui stat se termină acolo unde se termină forţa armelor
sale, a condus la fixarea lăţimii mării teritoriale pană la o distanţă echivalentă unei impuşcături
de tun Compromisul acceptat a fost formulat de Convenţia din 1982 la art. 3 care prevede o
delimitare unilaterală a mării teritoriale. In acest sens, Convenţia autorizează limita maximă de
12 mile marine, statelor revenindu-le două metode alternative de delimitare, utilizand linia de
bază normală sau linia de bază dreaptă.
2.3 Evaluaţi condiţiile de executare a dreptului de pasaj inofensiv al navelor străine în apele
teritoriale.
Recunoscut la începuturile sale ca o regulă de drept cutumiar, consacrat apoi prin prima
conferinţă asupra dreptului mării, trecerea inofensivă, aşa cum a fost reglementată în art.14-23
dinConvenţia de Montego-Bay, reprezintă un progres, prin prevederea unor reglementări mai
detaliateşi mai clare în comparaţie cu Convenţia din 1958 În sensul Convenţiei din 1982 trecerea
este inofensivă  atât timp cât nu aduce atingere păcii,ordinii de drept, liniştii publice sau
securităţii statului riveran. Trecerea trebuie să se efectueze înconformitate cu prevederile
Convenţiei şi alte reguli ale dreptului internaţional. Art. 18 dispune că“prin trecere se înţelege
faptul de a naviga în marea teritorială în scopul:a)de a traversa fără a intra în apele interioare ori
a face escală într-o radă sau instalaţie portuară situată în afara apelor interioare;b)de a intra în
apele teritoriale sau a le părăsi, sau de a face escală într-o asemenea radă  sau instalaţie portuară,
sau de a o părăsi” O precizare ce se impune în legătură cu dreptul de trecere inofensivă, se referă
la locul încare trebuie să se afle nava în momentul când s-ar angaja în una dintre activităţile
nepermise şianume “în marea teritorială”, deoarece numai în această zonă beneficiază de dreptul
de trecereinofensivă, în apele interioare neexistând un astfel de drept pentru navele străine.
Testul 19
Subiectul I: Efectele tratatului inernaţional
1.1 Definiţi noţiunea de tratat internaţional.
Definiţia juridică a “tratatului” este dată in Сonvenţia de la Viena (1969), care prin această
noţiune inţelege “un acord internaţional incheiat in scris intre state şi guvernat de dreptul
internaţional, fie că este consemnat intr-un singur instrument unic, fie in două sau mai multe
instrumente conexe şi oricare ar fi denumirea sa particulară” (art. 2 pct. 1 lit. a).
1.2 Analizaţi efectele tratatelor în timp, spaţiu şi asupra cercurilor de subiecţi.
Efectele tratatului in spatiu de regula tratatul incheeat de state sun obligatorii pentru acestea si se
aplica pe intreg teritoriu fata de toata populatia. Dar exista si o serie de tratate care au obiect de
reglementare raporturi juridice ce se instituie in cadrul unei portiuni de teritoriu a unui stat aparte
ex: conv. Dela Constantinopol cu privire la libertatea de navigatie pe Canalul Suez. Efectele
asupra subiectilor desi sunt obligatorii pentru toti sbiectii de DIP in procesul de incheere a
tratatelor poate participa un numar restrins de subiecti iar ca regula tratatele creaza efecte
juridice doar pentru statele care au participat la procesul de incheere sau de aderare
ulterior.Efectele tratatelor in timp incepe sa produce efecte juridice:a) la data expresa indicate in
text, b)la survenirea evenimentelor cum ar fi declansarea unui conflict armat, c)respectarea
anumitor conditii legate de intrarea in vigoare. Tratatele inceteaza efectele juridice: a) expirarea
termenului pentru care a incheeat daca partile nu au solicitat din timp, b) odata cu atingerea
scopului, c)odata cu incetarea anumitor evenimente pentru care era preconizat, d) daca apare un
nou trata cu acelasi obiect dar ci dipozitii contrare.
1.3 Temeiurile de incetare a tratatului:
20
Abrogarea este un caz de stingerea a tratatelor international care solicita vointa unanima a
partilor. Abrogarea poate fi expresa si tacita.
Anularea este modalitate de renuntare unilaterala a unui stat la un tratat incheiat de acesta.
Denunţarea – în cazul tratatului bilateral denunţarea pune capăt unui tratat. În cazul unui tratat
multilateral denunţarea poartă caracterul unei retrageri.
La fel reprezintă temeiuri de încetare şi:
Disparitia unei parti contractante ale tratatului-ca subiect de drept international
Expirarea termenului de valabilitatea a tratatului
Executarea complete a tratatului
Survenirea unei conditii rezolutorii expres prevazuta în tratat
Drept urmare a constatarii nulitatii tratatului international
Reducerea numarului de participanti la tratatul multilateral sub numar necesar pentru intrarea in
vigoare a acestuia
Drept urmare a doptarii unor decizii obligatoriii din partea anumitor organizatii international.
Subiectul II: Metode şi mijloace de purtare a războiului
2.1 Definiţi metodele şi mijloacele de purtare a războiului.
Metodele de razboi - acele modalitati folosite de parti cu sau fara folosirea mijloacelor de lupta
pentru atingerea scopuluifinal al razboiului.
Mijloc de razboi -acele instrumente folosite de parti pentru realizarea scopului final al
razboiului.
2.2 Formulaţi metodele şi mijloacele de purtare a războiului.
Declaratia de la Sankt-petersburg din 11 decembrie 1868 prevedea ca violent armata nu trebuie
folosita decit impotriva celui care o foloseste, fiind unu din principiile de baza. Populatia civila
este alcatuita din persoane care nu participa direct la ostilitati militare si implicit impotriva sa nu
este ingradit nici un atac de razboi.Astfel statele implicate in razboi trebuie sa aiba un singur
scop legitim de slabire a fortelor militare a inamicului.Astfel subiectii implicati intr-un razboi
trebuie sa identifice cu egzactitate obiectivele militare pe care doreste sa le atinga si sa
foloseasca numai mijloace si metode de atac strict necesare pentru distrugerea obiectivelor
militare alese.
2.3 Evaluaţi metodele şi mijloacele interzise de purtare a războiului
Mijloacele de razboi interzise sunt: 1. Arma chimica, 2. arma biologica, 3.arma incendiara, 4.
bombele caseta, 5.minele antipersonal, 6.minele capcana, 7.gloantele dium.
Metodele de razboi interzise sunt:-otravirea apei surselor alimentare, -folosirea semnelor
distinctive al inamicului, comitetului international, a comitetului si semilunii rosii, -folosirea
metodelor perfide. In toate conflictele armate, dreptul beligerantilor de a alege metode de purtare
a razboiului nu este nelimitat. Este interzisa indreptarea atacurilor intentionate, fara discriminare,
de terorizare sau represalii impotriva populatiilor civile. De asemenea sunt interzise in ce
priveste persoanele si bunurile civile: capturarea de ostatici, folosirea de scuturi umane, inrolarea
fortata in cadrul armatei inamice, represaliile, deportarea si transferul fortat de populatie.
Testul 20
Subiectul I: Mecanisme Universale Internaţionale de protecţie a drepturilor omului
1.1 Definiţi Dreptul Internaţional al Drepturilor omului – ca ramura de Drept Internaţinal Public
Dreptul internaţional al drepturilor omului (DIDO) constituie un ansamblu de norme şi principii
de natură convenţională şi/sau cutumiară care reglementează conduita statelor pentru asigurarea
respectării şi protecţiei drepturilor şi libertăţilor fundamentale fără discriminare atât pe timp de
pace, cât şi pe timp de război, precum şi care stabilesc răspunderea pentru încălcarea acestora.
1.2 Analizaţi apariţia, evoluţia şi codificarea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului.
Dreptul international al drepturilor omului este o ramura relative tinara care a aparut in sec.
XIX-lea. Azi este una di cele mai codificate ramuri de DIP. Ca si orice alta ramura de drept
international dreptul international al dretorilor omului are propiiile izvoare si principii care sunt
codificate in legislatia a mai multor state.Principalele izvoare ar fi:Declaratia universal a
drepturilor omuluidin 1948,Pactul international cu privire la drepturile civile si politice1966,
declaratia islamica universala1981, Carta ONU din 1945 etc.In DIP sun 2 ramuri care la prima
vedere se asemana foarte mul: DI al drepturilo omului si DI umanitar. DI al drepturilor omului
reglementeaza drepturile si libertatile fundamentale cu character absolute pe care statele sunt
obligate sa le respecte pe intreg teritoriu in in toate timpurile. Iar DI umanitar are drept scop
protectia persoanei fizice doar in perioada conflictelor armate.
1.3 Evaluaţi instrumentele universale pentru protecţia drepturilor omului
În perioada imediat postbelica eforturile comunitatii internationale au fost orientate spre crearea
unui cadru normativ si institutional universale de protectie a drepturilor si libertatilor
fundamentale susceptibile sa previna orice prejudiciu adus exercitarii de catre fiinta umana a
drepturilor inerente conditiei si dezvoltarii sale. Ele au fost create în mare parte în cadrul sau sub
egida Organizatiei Natiunilor Unite si institutiilor sale specializate. Carta Organizatiei Natiunilor
Unite. Acest document, semnat în 1945 este inedit dupa natura sa juridica: pe de o parte este
actul constitutiv al ONU si se supune normelor dreptului organizatiilor internationale, iar, pe de
alta parte, este un tratat international care se supune dreptului comun al tratatelor internationale,
astfel cum a fost codificat prin Conventia de la Viena asupra dreptului tratatelor.
Carta Internationala a Drepturilor Omului. Din punct de vedere formal nu exista un astfel de
document. Ceea ce numim noi astazi Carta Internationala a Drepturilor Omului este un ansamblu
format din trei instrumente distincte: Declaratia Universala a Drepturilor Omului din 1948,
Pactul cu privire la drepturile civile si politice si Pactul cu privire la drepturile economice,
sociale si culturale, ambele din 1966.
Subiectul II: Strîmtorile Internaţionale
2.1 Definiţi noţiunea de strîmtoare internaţională
Stramtorile internaţionale. Din punct de vedere geografic, stramtoarea internaţională este
definită ca o porţiune de mare stransă intre două spaţii terestre care pune in comunicare două
alte mări. Din punct de vedere juridic, stramtorile nu sunt luate in consideraţie de dreptul
internaţional decat dacă ele „servesc navigaţiei internaţionale”.
2.2 Analizaţi dreptul de trecere în tranzit şi dreptul de pasaj inofensiv prin strîmtorile
internaţionale.
Conform Conventiei de la Montego-Bay sunt stabilite doua moduri distinct de trecere prin
strimtorile international: dreptul de trecere in transit si pasajul inofensiv.
Prin trecere în tranzit se înţelege exercitarea libertăţii de navigaţie şi de survol numai în scopul
unui tranzit continuu şi rapid prin strâmtoare, între o parte a mării libere sau o zona economică
exclusivă şi o altă parte a mării libere sau zonă economică exclusivă. Dreptul de trecere în tranzit
este recunoscut navelor şi aeronavelor tuturor statelor fără piedici, cu restricţia că acest drept nu
se extinde asupra strâmtorilor formate între teritoriul continental al unui stat şi o insulă
aparţinând acestui stat, dacă există de-a lungul insulei o rută prin marea liberă sau o zonă
economică exclusivă de comoditate comparabilă. În acest caz, cerinţa continuităţii şi a rapidităţii
tranzitului, totuşi, nu interzice trecerea prin strâmtoare pentru a ajunge la teritoriul unui stat
riveran, a-l părăsi sau a ieşi de acolo, sub rezerva condiţiilor de intrare pe teritoriul acestui stat.
Pasajul inofensiv se aplică strâmtorilor folosite pentru navigaţia internaţională, dar care leagă
marea teritorială a unui stat şi o parte a mării libere sau o zonă economică exclusivă a altui stat
sau care sunt formate între teritoriul continental al unui stat şi o insulă aparţinând acestui stat,
dacă există de-a lungul insulei o rută prin marea liberă sau o zonă economică exclusivă de
comoditate comparabilă. Exercitarea dreptului de trecere inofensivă prin aceste strâmtori nu
poate fi suspendată. În cazul strâmtorilor internaţionale dreptul de trecere în tranzit se deosebeşte
21
de pasajul inofensiv în principal prin recunoaşterea libertăţii de survol şi facultatea pentru
submarine de a trece sub apă, ceea ce-l aseamănă mult cu dreptul de trecere prin apele
arhipelagice.
2.3 Evaluaţi regimul juridic al strîmtorilor Mării Negre.
Strâmtoarea Bosfor leagă Marea Neagră de Marea Marmara, care la rândul ei comunică cu
Marea Egee prin strâmtoarea Dardanele, astfel cele două strâmtori punând în comunicare Marea
Neagră şi Marea Mediterană. Ambele strâmtori se află sub jurisdicţia Turciei.. În timp de pace,
navele comerciale se bucură de o libertate deplină de trecere prin strâmtori, ziua şi noaptea,
oricare ar fi pavilionul şi încărcătura lor, fără nici o formalitate, cu excepţia controlului sanitar,
stabilit prin regulamentele turceşti la intrare în strâmtori. Regimul juridic de trecere a navelor de
război depinde de categoria şi tonajul lor. Navele uşoare de suprafaţă, navele mici şi cele
auxiliare, oricare ar fi pavilionul lor se bucură de dreptul de trecere prin strâmtori, dar numai
ziua şi cu un preaviz dat guvernului turc pe cale diplomatic cu 8 zile înainte, dacă e vorba de
navele statelor riverane, şi cu 15 zile înainte pentru navele statelor ne-riverane. În preaviz trebuie
să fie specificate denumirea, tipul, numărul navelor, destinaţia, data trecerii şi întoarcerii, dacă e
cazul. Tonajul global maxim al tuturor forţelor navale străine, aflate în trecere prin strâmtori, nu
trebuie să depăşească, cu unele excepţii, 15.000 tone, cuprinse în cel mult două nave. Această
restricţie nu se răsfrânge asupra navelor militare aflate în avariere în timpul trecerii, care se
supun, în asemenea circumstanţe, măsurilor speciale de siguranţă dictate de guvernul turc.
Navele militare de linie cu un tonaj superior al statelor riverane au accesul prin strâmtori cu
condiţia trecerii unul câte unul, însoţite de cel mult două torpiloare. În nici un caz, navele de
război nu vor putea folosi, pe durata tranzitului strâmtorilor, aeronavele pe care le au la bord.
Submarinele militare pot trece prin strâmtori doar ziua, în mod izolat şi să navigheze la
suprafaţă. În timp de război, în situaţia când Turcia nu este parte beligerantă, navele comerciale
beneficiază de dreptul de trecere în aceleaşi condiţii ca şi în timp de pace, iar navelor militare ale
statelor beligerante, cu unele excepţii, le este închis accesul în strâmtori. Celelalte nave militare
se bucură de libertatea de trecere în condiţiile similare stării de pace. În cazul în care Turcia
devine beligerantă, trecerea navelor militare este lăsată total la discreţia guvernului acestei ţări,
iar navele comerciale ale statelor care nu sunt în război contra Turciei se vor bucura de libertatea
de trecere şi navigaţie prin strâmtori, cu condiţia că nu vor ajuta în nici un mod inamicul şi vor
naviga doar ziua pe şenalul indicat de autorităţile turceşti. Acelaşi regim de trecere se menţine
atunci când Turcia se consideră ameninţată de un pericol iminent de război.
Test 21
Subiectul I: Institutia recunoasterii in DIP
1.1. Definiti institutia de recunoastere in DIP
1.act unilateral, prin care un Stat cnstata existenta anumitor fapte sau acte, care pot avea
consecinte asupra drepturilor si obligatiilorsale sau asupra intereselor sale politice, si declara
espres sau admite implicit ca acestea constituie elemente pe care se vor baza relatiile sale
juridice viitoare in raport cu noua entitate sau situatie
2. “procedeu” prin care un subiect de drept internaţional, in mod special un stat, care nu a
participat la naşterea unei situaţii sau la adoptarea unui act, acceptă ca acea situaţie sau act să-i
fie opozabile; adică admite ca efectele juridice ale acestora să i se aplice
3. reprezinta actul declarativ dar nu constitutiv, constata existenta unui Stat care exista ca effect
al crearii nu ca rezultat al actului de recunoastere
1.2 Analizati subiectii, tipurile si formele recunoasterii
Subiecti ai recunoasterii pot si numai statele, iar situatiile cind e necesara recunoasterea sunt:
crearea unui nou stat, instalarea unui nou govern, statutul de neutralitate.
Recunoaşterea poate imbrăca două forme, şi anume:
- recunoaşterea expresă -se face printr-un act special al organului de stat competent, act
unilateral – declaraţie sau notificare formală – adresată noului stat, prin care se exprimă in mod
cert intenţia de a-l recunoaşte ;
- recunoaşterea tacită- este cea care se poate deduce din faptele concludente ale unui stat, cum ar
fi stabilirea de relaţii diplomatice, incheierea unui tratat bilateral, care reglementează problema
generală, fără a enunţa rezerve in privinţa recunoaşterii, şi este practicată de statele latino-
americane, mai simplu spus e manifestata prin atitudinea statului fata de entitatea pe care o
recunoaste.
In privinta formelor recunoaterii au fost expuse 2 teorii:
teoria lui Tobar guvernele ajunse pe cale neconstitutionala la putere nu trebuie recunoscute
teoria lui Estrada- guvernele ajunse pe cale neconstitutionala la putere trebuie recunoscute tacit.
De fapt recunoasterea guvernelor nu presupune recunoastere expresa sau tacita ci vizeaza doar
guvernele ajunse la putere pe cale neconstitutionala. Recunoasterea guvernelor atrage automat
recunoasterea statului, pe cind recunoasterea statului nu ekivaleaza numaidecit cu recunoasterea
guvernului respectiv.
Tipuri ale recunoasterii
Din punctul de vedere al efectelor pe care le produce, recunoaşterea este:
- de jure, de facto, ad hoc
Atat recunoaşterea de jure, cat şi recunoaşterea de facto, se exprimă prin actul oficial al statului
de la care emană recunoaşterea. Deosebirea dintre aceste forme constă, in general, in intinderea
efectelor juridice ale recunoaşterii.
1. in cazul recunoaşterii de facto, relaţiile dintre statul care recunoaşte şi cel recunoscut sunt
mai restranse ca intindere, avand un caracter nestabil şi provizoriu, in sensul că ea operează in
domeniile consimţite de către statul care o acordă (cooperare economică internaţională).
*este un mod de recunoastere incomplet, constituind o fază premergătoare pentru recunoaşterea
de jure, nu e definitiva, poate fi revocată.
*e acordata pt anumite motive: indoieli despre viabilitatea noului stat, ori reţinere din partea
noului stat de a accepta obligaţii in baza dreptului internaţional sau refuzul acestuia de a rezolva
probleme proeminente.
2. Recunoaşterea de jure a unui stat este completă şi definitivă, irevocabilă, deoarece
efectele ei se sting numai odată cu incetarea calităţii de subiect de drept al statului recunoscut.
*are ca efect recunoaşterea deplină a personalităţii juridice a noului stat, a tot ceea ce rezultă din
exercitarea suveranităţii acestuia, precum şi stabilirea de relaţii internaţionale in diferite domenii,
in mod special a relaţiilor diplomatice şi consulare, incheierea de tratate bilaterale etc.
3. recunoasterea ad hoc- are loc cind se desfasoara un eveniment international si are efecte jur
limitate in timp.
1.3 Analizaţi efectele recunoaşterii
Actul recunoaşterii este doar un act de suveranitate prin care un stat constată apariţia unui altstat
ca subiect de drept internaţional, deoarece statul nou apărut este subiect al dreptului internaţional
public din momentul apariţiei sale şi nu din cel al recunoaşterii sale de către celelalte state
Efectul recunoaşterii este că statul recunoscut devine subiect deplin înraporturile sale cu statele
care l-au recunoscut, cu toate consecinţele care decurg dinaceastă calitate, putând să-şi exercite
drepturile şi să-şi asume obligaţiile internaţionale specifice statelor, intre statul ce recunoaste si
cel recunoscut se stabilesc relatii diplomatice- efectul normal al recunoasterii. Totusi ar trebui de
remarcat ca recunoaşterea este o condiţie a stabilirii relaţiilor diplomatice,dar nu antrenează în
mod obligatoriu aceste relaţii, adica nu este un efect obligatoriu.
Subiectul II: Interpretarea tratatelor internationale
2.1 Definiti interpretarea tratatelor internationale
22
Interpretarea unui tratat reprezinta operatiunea intelectuala prin care se determina sensul unui
cuvint sau al unei expresii, prin care se lamuresc exprimarile ambigue sau obscure ale unei
dispozitii
2.2 Analizati metodele si formele de interpretare a tratatelor internationale
Distingem 2 moduri de interpretare a tratatelor: internationala si interna
interpretarea internationala- in dependenta de autoritatea competenta pt interpretare poate fi
autentica- facuta de partile contractante ale tratatului. Poate fi expresa- facuta la momentul
incheierii tratatulu, prin clauze interpretative inscrise in cuprinsul tratatului, tacita-decurge din
practica concordanta a statelor in aplicarea prevederilor unui tratat international.
jurisdictionala-efectuata de tribunalele arbitrale sau instante de judecata internationale (CIJ,
CJCE), in cazul in care partile nu pot ajunge la un accord asupra interpretarii tratatului.are forta
obligatory doar pentru partile aflate in diferend
facuta de catre organizatiile internationale –nu au character obligatoriu
2. interpretarea interna- se impune doar organelor statului in cauza, nu si altor state parti la
tratat.poate fi o interpretare guvernamentala interna facuta de autoritatile publice
guvernamentale, competente in domeniul relatiilor externe, sau poate fi efectuata de catre
instantele de judecata ale statelor parti
2.3 Formulaţi principalele reguli de interpretare ale tratatelor internationale:
Sunt codificate in prevederile Conventiei de la Viena(1969) reguli generale
sa fie de buna credinta-interpretarea sa aiba in vedere ce partile au vrut sa spuna in realitate
sens obisnuit al termenilor tratatului- sa se tina cont de semnificatia uzuala a cuvintelor, cu
exceptia cazurilor cind sunt utilizate in sens special
interpretarea termenilor tratatului sa se faca in contextul lor-fraza, alineatul partea din
tratat(preambul, anexe)
interpretare in lumina obiectului si scopului sau- raportarea interpretarii la sensurile si scopurile
pe care partile le’au avut in vedere
reguli speciale stbilite de practica conventionala internationala
regula sensului clar- se vor interpreta doar acele prevederi care sunt neclare
neadmiterii interpretarii termenilor in sens absurd sau national-in contradictie cu contextul,
obiectul, scopul tratatului
regula efectului util- interpretarea sa produca un effect util asupra aplicarii tratatului, sa nu’l faca
fara effect(nul)
Test nr. 22
Subiectul I: Rezerve la tratate internaţionale
1.1 Definiţi noţiunea rezervei
Potrivit Convenţiei de la Viena (1969) rezerva=o declaraţie unilaterală, făcută de un stat atunci
cand semnează, ratifică, acceptă sau aprobă un tratat, ori aderă la acesta, prin care urmăreşte să
excludă sau să modifice efectul juridic al unor dispoziţii din tratat cu privire la aplicarea lor faţă
de statul respectiv.
*un mijloc ce permite statelor care nu sunt de acord cu toate prevederile unui tratat să devină
totuşi părţi la acesta.
1.2 Analizati conditiile în care pot fi formulate rezerve
Articolul 23 al Convenţiei din 1969 inaintează următoarele cerinţe faţă de formularea rezervelor:
1) rezervele trebuie să fie formulate in scris şi comunicate statelor contractante şi altor state care
au calitatea să devină părţi la tratat. Retragerea rezervelor trebuie, de asemenea, făcută in scris;
2) rezervele sunt formulate cu ocazia semnării tratatului, ratificării, aprobării sau acceptării
sale, ori in momentul aderării.
3) Statele parti pot accepta(acceptarea poate fi expresă sau tacită ) rezerva ce le’a fost notificata
sau formula obiectii fata de aceste. Neformularea de obiecţii timp de 12 luni de la notificarea
rezervei =acceptare tacită.
Retragerea obiecţiei la o rezervă necesită formularea ei in scris.
Conditii in care sa fie admisa formularea unei rezerve:
1) rezerva să nu fie interzisă de tratat;
2) rezervele să nu se refere la acele dispoziţii ale tratatului, la care in mod expres este exclusă
posibilitatea formulării de rezerve;
3) rezervele să se refere la acele dispoziţii ale tratatului, la care in mod expres este prevăzută
posibilitatea formulării de rezerve;
4) rezervele să nu fie incompatibile cu obiectul şi scopul tratatului.
1.3 Evaluaţi efectele pe care le produce rezerva
Rezervele au drept scop producerea unor modificari in cadrul raporturilor stabilite inttre state. In
funcţie de atitudinea adoptată faţă de statul rezervatar din partea celorlalte state părţi ale
unui tratat internaţional, apar mai multe efecte. In calitate de efecte putem specifica ca se
stabilesc raporturile convenţionale intre state:
1) intre statul care a formulat una sau mai multe rezerve şi statele care le-au acceptat continuă
să acţioneze tratatul, cu precizarea că in ceea ce priveşte articolele faţă de care au fost formulate
rezerve, dispoziţiile care leagă aceste state sunt cele modificate conform rezervelor;
2) intre statul rezervatar şi statele care au formulat obiecţii la rezerve, in dependenţă de
atitudinea
diferită a acestora din urmă, se pot crea două posibile grupuri de raporturi:
a) statele care au formulat obiecţii la rezerve pot accepta ca restul dispoziţiilor tratatului,
neafectate prin rezerve, să se aplice intre ele şi statul rezervatar;
b) aceleaşi state pot insă, ca prin obiecţiile lor la rezerve, să refuze aplicarea in intregime a
tratatului in raporturile dintre ele şi statul autor al rezervelor.
3)Tratatul internaţional, la care s-au făcut rezerve, se aplică in intregime, intre părţile
contractante care n-au formulat rezerve.
Subiectul II: Dreptul Internaţional extraatmosferic
2.1 Definiţi DI extraatmosferic ca ramura DIP
Dr extraatmosferic= ansamblu de norme jur si principii ce stabilesc regimuul juridic al sp
extraatmosferic, inclusive lunii si altor corpuri ceresti, regimul jur al obiectelor cosmice precum
si principiile de cooperare ale Statelor in vederea exploatarii si explorarii sp cosmic
2.2 analizati istoricul si codificarea dreptului extraatmosferic
Primele explorari si investigatii ale spatiului cosmic s’au initiat in 1957 prin lansarea primului
satelit artificial al pamintului, si se initiaaza in acest sens necesitatea elaborarii unor principii si
norme juridice ce vor reglementa relatiile intre state in privinta sp cosmic si activitatilor spatiale.
Un rol principal in acest sens l’a avut ONU prin infiintarea Comitetului pt utilizarea pasnica a
spatiului cosmic, care elaboreaza o serie de acte normative internationale ce formeaza cadrul
legal al DI al spatiului cosmic, activitate reglementata si in legislatiile nationale ale statelor ce
participa la explorarea si utilizarea cosmosuluisi corpurilor ceresti.
Pentru a desfasura codificarea dreptului extraatmosferic trebuie sa evidentiem care sunt
izvoarele acestui drept, in primul rind sunt aceleasi ca si ale DIP, desigur avind si izvoare
specifice. Locul de izvor principal il ocupa tratatele internationale multilaterale care consacra
normele de baza ale DI cosmic , care se aploica atit statelor cit si organizatiilor internationale
23
Principalele tratate internationale ce regl acest drept sunt:
— „Tratatul cu privire la principiile care guvernează activitatea sta telor in materia de exploatare
şi utilizare a spaţiului cosmic, inclusiv al Lunei şi altor corpuri cereşti”, din 27 ianuarie 1967 (in
vigoare din 10 oc tombrie 1967, denumit pe scurt „Tratatul cu privire la spaţiul cosmic”” din
1967);
— „Acordul cu privire la salvarea astronauţilor, reintoarcerea lor şi restituirea obiectelor lansate
in spaţiul cosmic”, din 22 aprilie 1968 (In vigoare din 3 decembrie 1968, denumit pe scurt –
„Acordul cu privire la salvarea astronauţilor din 1968”);
— „Convenţia cu privire la răspunderea internaţională pentru dau nele provocate de obiectele
spaţiale”, din 29 martie 1972 (in vigoare din l septembrie 1972, denumită pe scurt – „Convenţia
cu
privire la răspunderea internaţională din 1972”);810
— „Convenţia asupra inregistrării obiectelor lansate in spaţiul cosmic”, din 14 ianuarie 1975
(in vigoare din 15 septembrie 1975, denumită pe scurt – „Convenţia cu privire la inregistrarea
obiectelor
cosmice din 1975”);
— „Acordul cu privire la guvernarea activităţilor statelor pe Lună şi celelalte cor puri cereşti”,
din 18 decembrie 1979 (in vigoare din 11 iulie 1984, denumit pe scurt – „Acordul cu privire la
activitatea
pe Lună şi celelalte corpuri cereşti din 1979”).
Un rol nu mai putin important il are si cutuma- aceasta ocupind un rol second dupa tratate, cit si
importanta deosebita mai au si rezolutiile Adunarii Generale ONU
Inca de la inceput dr cosmic a avut pronuntat character de universalitate, fiind aplicabil atit
statelor cit si celorlalte subiecte ale sale. Are character profund umanist si pasnic, fiind de la bun
inceput dr al pacii si colaborarii internationale in folosul intregii omeniri, este un dr originar si
autonom in cadrul DIP
2.3 evaluati principiile dr extraatmosferic
Principiile acestui dr au fost consecrate in Tratatul cu privire la spatiul cosmic 1967, stind la
baza regimului juridic al activitatiii spatiale a statelor si organizatiilor internationale, a spatiului
cosmic si corpurilor ceresti. Acest tratat totusi se limiteaza doar la enumerarea principiilor
neprecizind continutul si ndefinind notiunile de baza ale Dr cosmic, insa aspectul lacunar ale
prevederilor tratatului cosmic au fost completate prin adoptarea de noi tratate privind activitatile
cosmice si spatiale, elaborate la initiative Adunarii gen a ONU.
Pr folosirii cosmosului exclusive in scopuri pasnice- prevazut in multe tratate, stabileste oblige
statelor de a desfasura activitati cosmice in interesul mentinerii pacii
pr explorarii si folosirii cosmosului spre binele si in interesul tutror tarilor, intregii omeniri-
specifica oblige statelor de a se asigura ca de rezultatele activitatii cosmice vor beneficia toate
tarile si popoarele, acest pr implica colaborarea cit mai strinsa in activitatea spatiala a statelor
princ libertatii de explorare si folosire a cosmosului de catre toate Statele-de aici decurg mai
multe dr pt state si Organiz Internat,: dr de a desfasura acitivitati pasnice in cosmos, dr lde acces
in conditii de egalitate, in spatiul cosmic sip e corpurile ceresti, dr la libera exploatare si folosire
a cosmosului, dr de a avea acces la rezultatele activitatii stiintifice spatiale…
pr neadmiterii apropriatiunii cosmosului-tratatul din 1967 prevede ca spatiul cosmic si corpurile
ceresti nu pot face obiectul apropriatiunii nationale din partea statelor prin proclamarea
suveranitatii lor, prin folosinta sau alt mijlok. De aici reiese interdictia si obligatia statelor de a
nu’si extinde suveranitatea lor asupra spatiului cosmic si corpurilor ceresti
pr pastrarii jurisdictiei si proprietatii statului de lansare asupra obiectelor cosmice si a ekipajelor-
pt ca S sa eercite dr de proprietate juridical asupra unui obiect spatial e necesar ca acesta sa fie
inregistrat in registrul acelui stat.de aici reiese obligatia de a inmatricula obiectelecosmice
lansate de ele in registrul lor national
pr cooperarii internationale in activitatea cosmica-se tine cont de interesele corespunzatoare ale
tuturor celorlalte state parti la tratat
pr interzicerii contaminarii cosmosului si de a produce skimbari nocive in mediiul terestru-
trebuie sa evite contaminarea daunatoare a spatiului cosmic si corpurilor ceresti cit si skimbarile
nocive in mediul terestru, ca urmare a introducerii substantei extraterestre
pr raspunderii internationale a statelor pt intreaga activitate spatiala-toate statele poarta
raspundere internationala pt activitatile nationale in cosmos indifferent daca ele sunt desfasurate
de organe guvernamentale sau neguvernamentale
pr considerarii astronautilor ca trimisi ai omenirii- rezulta obligatia principala pt state de a
proteja si ajuta astronautii, in az ca ei se afla in primejdie, au aterizat fortat pe teritoriul altui stat
decit cel de lansare sau au aterizat fortat in alta zona a oceanului decit unde erau asteptati
Test nr. 23
Subiectul I: Regimul de navigație pe Dunăre
1.2Definiti notiunea de fluviu international
* in acceptiunea juridical subintelegem acel curs de apa ce strabate teritoriul a doua sau mai
multe state din punct de vedere economic.
* cursuri de apa ce separa sau traverseaza teritoriiloe mai multor state, care sunt navigabile pina
la varsarea lor in mare sau ocean
1.2Analizati evolutia istorica si codificarea regimului de navigatie pe Dunare
Dunarea a constituit obiect al expansiunii si dominatiei din partea marilor puteri.
La congresul de la Viena a fost recunoascuta drept fluviu international. Pentru priam data
regimul general international de navigatie pe Dunare a fost stabilit prin Tratatul de la Paris din
1856 prin care se instituie principiul libertatii de navigatie si Comisia Europeana a Dunarii.
A doua etapa afost adoptarea Conventiei Dunarii in cadrul conferintei de la Paris 1921 prin care
se instituie libertatea de navigatie care e asigurata cu obligatia Statului de a acorda egalitate de
tratament pentru toate navele
Regimul actual al Dunarii e reglementat de Conventia de la Belgrad 1948, prevederile careia se
aplica portiunii navigabile a Dunarii de la Ulm(RFG) pina la Marea Neagra, prin canalul Sulina
(Romania)
*Navigatia pe dunare e libera pentru cetatenii, navele comerciale, marfurile tuturor statelor in
conditii de egalitate
*navele au dreptul de stationare, procedure de incarcare+descarcare, sa imbarce/debarce calatori,
sa se aprovizioneze cu combustibil, alimente
* navele militare ale statelor rivverane eu dreptul de a naviga doar pe portiunea de fluviu
cuprinsa intre granitele proprii, in afara acestora- doar pe baza de intelegere
* navelor miliatare ale statelor neriverane le e interzisa navigatia pe Dunare
*Administratiile fluviale speciale au misiunea de a executa lucrari hidrotehnice pt imbunatatirea
navigabilitatii Dunarii in anumite sectoare
* atributiile Comisiei Dunarene sunt de coordonare si recomendare, consultare si uniformizare
1.3 evaluati structura si functiile Comisiei Dunarii
Comisia Dunării, organ cu competenţă generală asupra intregului fluviu, a fost create prin
Tratatul de la Paris din 1856, initial avea doar atributii tehnice, apoi atributii de elaborare a
regulamentului de navigatie fluviala, stabilirea si perceperea taxelor de la vasele in trecere pe
Dunare, sanctionarea contraventiilor savirsite pe dunare
24
Comisia Dunării, alcătuită din reprezentanţii statelor riverane, cate unul din partea fiecărui stat, a
avut iniţial sediul in oraşul Galaţi (Romania), iar din 1957 sediul acesteia a fost stabilit la
Budapesta.
Atributiile acesteia sunt in general de coordonare si recomandare, de consulatre si uniformizare .
in baza propunerilor si proiectelor statelor riverane stabileste planul general al lukrarilor in
interesul navigatiei, desfasoara studii de uniformizare a regulilor de navigatie si supraveghere
fluviala, face recomandari statelor si transmite materialul documentar necesar pentru elaborarea
de catre fiecare stat riveran a regulamentului de navigatie, coordoneaza serviciile
hidrometeorologice pe Dunare, publica pentru nevoile navigatiei harti si atlase
Comisia se bucura de personalitate juridical iar membrii ei de imunitate diplomatica, localurile,
arhivele si documentele comisiei sunt inviolabile
Subiectul II: Crimele de război și contra umanității
2.1 Definiti notiunea de crima de razboi si contra umanitatii
Crimele de război constituie o categorie importantă de fapte penale prin care se incalcă in mod
grav regulile stabilite prin tratatele internaţionale sau cu caracter cutumiar referitoare la modul
de desfăşurare a conflictului armat şi la protecţia anumitor categorii de persoane şi de bunuri in
cadrul acestuia.(asinatele in masa,executarea ostaticilor,jefuirea)
*Termenul de crimă de război este o expresie care desemnează incălcarea normelor de purtare a
războiului de către orice persoană sau persoane, militare sau civile
crima contra umanitatii-Conform articolului 6 al Statutului tribunalului de la Nurnberg constituie
crime contra umanităţii: asasinatul, exterminarea, sclavia, deportarea şi orice act inuman comis
impotriva populaţiei civile inainte sau in timpul războiului, precum şi persecuţiile pe motive
politice, rasiale sau religioase, indiferent dacă incalcă sau nu legea internă a ţării unde au fost
comise.
* fapte prin care se aduc importante atingeri vieţii, integrităţii corporale fizice sau mintale –
valori supreme ale fiinţei umane, intr-un mod care poate pune in pericol existenţa biologică a
mai multor persoane.
2.2 Analizati proecsul de codificare a crimelor internationale
Crimele internaţionale sunt infracţiunile ce reprezintă prin gravitatea lor un grav pericol social
pentru bazele coabitării naţiunilor şi statelor, sunt fapte ce aduc atingere unor obligaţii
internaţionale esenţiale.
Pentru prima oară termenul de crimă internaţională a fost utilizat in Statutul Tribunalului militar
internaţional de la Nurnberg, conform căruia aceste se impărţeau in trei categorii:
• Crime de război;
• Crime impotriva umanităţii;
• Crime contra păcii.
Analiza actelor incriminate in Statut sunt inspirate din instrumente anterioare privitoare la legile
şi biceiurile războiului, respectiv Convenţiile de la Haga din 1907 şi Convenţiile de la Geneva
din 1929
Sfera reglementarii crimelor de razboi a fost extinsa si in conventiile de la Geneva din 1949 si
in Protocolul aditional 1 la aceste conventii de la Geneva care au stabilit obligaţia statelor de a
adopta legislaţia necesară pentru pedepsirea infracţiunilor grave pe care le prevăd, de a căuta
persoanele vinovate şi de a le deferi tribunalelor sale indiferent de naţionalitate, potrivit
principiului represiunii universale. Scopul Protocolului 1 din 1977 e de a dezvolta si consolida
sistemmul represiv al conventiilor din 1949
 Crimele contra umanitatii sunt definite pentru prima data in Statutul tribunalului militar
international de la Nurnberg care atribuie la categoría crimelor contra umanităţii următoarele
fapte: omorul intenţionat, exterminările, punerea in sclavie sau obligarea la muncă forţată,
deportările sau transferurile forţate ale populaţiei civile, expulzarea, persecutarea pe motive
politice, rasiale, religioase şi etnice, deportarea, inclusiv curăţirea sau epurarea etnică, orice alte
acte inumane comise impotriva oricărei populaţii civile (tortura, violul, prostituţia forţată,
lipsirea de libertate etc), genocidul, apartheidul, practica sistematică a dispariţiilor forţate.
Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia nr.1653(XVI) din 1961, a incriminat folosirea armelor
nucleare şi termonucleare, considerandu-le crime contra umanităţii..
2.3 Evaluati continutul juridic a crimelor de razboi si contra umanitatii
Crimele internaţionale sunt infracţiunile ce reprezintă prin gravitatea lor un grav pericol social
pentru bazele coabitării naţiunilor şi statelor. Ele sunt fapte care aduc atingere unor obligaţii
internaţionale esenţiale. datorită gradului uriaş de pericol pentru existenţa statelor şi a
populaţiilor, au fost scoase in afara legii şi, pentru a impiedica şi descuraja comiterea lor, a fost
creată o instituţie juridică nouă – răspunderea internaţională a statelor şi persoanelor vinovate de
comitere a astfel de crime, prin care se incalcă in mod grav regulile stabilite prin tratatele
internaţionale sau cu caracter cutumiar referitoare la
modul de desfăşurare a conflictului armat şi la protecţia anumitor categorii de persoane şi de
bunuri in cadrul acestuia. sunt condamnabile pe temeiuri morale, etice sau religioase, intrucat ele
constituie incălcări ale normelor legale, au drept rezultat lezarea celor nevinovaţi şi neprotejaţi,
duc la degradarea scopurilor şi principiilor beligeranţilor, sunt cauză a slăbirii disciplinei
propriilor forţe militare, afectează relaţiile cu alte state şi pot cauza represalii din partea
oponenţilor. cuprind, fără a fi limitate, asasinatul, relele tratamente sau deportările de civili
pentru munci forţate, sau in orice alt scop, a populaţiei civile in teritoriile ocupate, asasinarea sau
relele tratamente ale prizonierilor de război sau ale persoanelor aflate pe mare, executarea de
ostatici, jefuirea bunurilor publice sau private, distrugerea fără motiv a oraşelor şi satelor sau
devastarea care nu este justificată de necesităţile militare.
Conform articolului 6 al Statutului constituie crime contra umanităţii: asasinatul, exterminarea,
sclavia, deportarea şi orice act inuman comis impotriva populaţiei civile inainte sau in timpul
războiului, precum şi persecuţiile pe motive politice, rasiale sau religioase, indiferent dacă
incalcă sau nu legea internă a ţării unde au fost comise. Crimele contra umanităţii, asemenea
celorlalte crime internaţionale pot fi comise de organele unui stat sau de persoane particulare, in
timp de pace sau de război. rezultă că fac parte din categoria crimelor contra umanităţii
următoarele fapte: omorul intenţionat, exterminările, punerea in sclavie sau obligarea la muncă
forţată,deportările sau transferurile forţate ale populaţiei civile, expulzarea, persecutarea pe
motivepolitice, rasiale, religioase şi etnice, deportarea, inclusiv curăţirea sau epurarea etnică,
orice alte acte inumane comise impotriva oricărei populaţii civile (tortura, violul, prostituţia
forţată, lipsirea de libertate etc), genocidul, apartheidul, practica sistematică a dispariţiilor
forţate.
S’a incriminat folosirea armelor nucleare şi termonucleare, considerandu-le crime contra
umanităţii.
Unele dintre faptele care se incadrează in categoria crimelor contra umanităţii figurează şi
printre infracţiunile clasice de drept comun (omorul, tortura, violul, prostituţia, lipsirea ilegală de
libertate, obligarea la muncă forţată etc.)
Gravitatea deosebită a crimelor contra umanităţii este exprimată de imprejurarea, că in această
categorie se incadrează fapte prin care se aduc importante atingeri vieţii, integrităţii corporale
fizice sau mintale – valori supreme ale fiinţei umane, intr-un mod care poate pune in pericol
25
existenţa biologică a mai multor natura crimelor contra umanităţii se comit in baza unor planuri
concrete, ele constituind acţiuni premeditate.
Caracterul de masă al crimelor contra umanităţii se manifestă prin numărul mare de victime pe
care le produc, asemenea crime fiind indreptate impotriva populaţiei civile ca atare, nu a unor
indivizi izolaţi, fie că lezarea priveşte o masă amorfă de indivizi, fie că se referă la anumite
grupuri in baza unor criterii precise care le delimitează de populaţia civilă in general.
Dintre crimele contra umanităţii, cea mai gravă este crima de genocid. Ca urmare a gravităţii pe
care o prezint această este reglementată distinct de celelalte crime contra umanităţii.
Termenul genocid provine din grecescul genos care inseamnă rasă şi latinescul cide care
inseamnă a ucide, distrugerea colectivelor rasiale, religioase, etnice
Test 24
Subiectul I: Principiul pacta sunt servanta bona fidem
1.1.Definiti principiul pacta sunt servanda bona fide
Acest principiu presupune executarea cu bună credinţă a inţelegerilor internaţionale, o atitudine
constructivă in indeplinirea angajamentelor internaţionale care au fost asumate de către state.
*pacta sunt servanda,exprimă in planul dreptului, regula morală generală care impune
respectarea cuvintului dat. Principiul bunei credinţe conţine regula pacta sunt servanda, insă, nu
coincide integral cu ea, in sensul că această regulă poate fi privită ca o aplicare a principiului.
1.2.Analizati evolutia istorica si codificarea principiului
acest principiu e cunoscut inca din antichitate , fiind unul dintre cele mai veki el totusi este
consacrat intr’o multitudine de acte, in acest sens stabilindu’se importanta si rolul deosebit pe
care il are acesta. Este prevazut in preambulul Pactului Ligii Natiunilor si in preambulul Cartei
Onu ce evidentiaza obligatia statelor membre de a indeplini cu buna credinta obligatiile asumate
potrivit Cartei ONU. Conventia de la Viena 1969 are o importante deosebita in reglementarea
acestui principiu, stabilind cao rice tratat in vigoare leaga partile si trebuie executat de ele cu
buna credinta.
Actul final de la Helsinki precizeaza ca statele in exercitarea drepturilor suverane tebuie sa se
conformeze obligatiilor jur ce le revin in virtutea DI. Republica Moldova la fel are reglementat
acest principiu in Legea privind tratatele internationaleal RM, astfel RM un poate invoca
prevederile legislatiei sale interne ca justificare a neexecutarii unui tratat la care e parte. Un
lucru important ce trebuie de evidentiat este ca trebuie respectate doar tratatele legale, licite si
juste din punct de vedere a DI, cit si in corespundere cu nórmele jus cogens
1.3Evaluati continutul jur al principiului
acest principiu e cunoscut inca din antichitate fiind unul din eleméntele principale ce se stabilesc
in reltiile intre state, in acest sens trebuie sa aevidentiem ca statele sunt oblig sa indeplineasca cu
buna credinta si pe deplin tratatele internationale, buna credinta fiind cerinta elementara a
dreptului si echiitatii, si trebuie s astea mereu la baza relatiilor dintre state, la baza interpretarilor
si executarii obligatiilor ce le revin. Initial respectarea angajamentelor avea carácter mai mult
religios, fiind insotite de diferite ritualuri religioase, mai tirziu acestea luind forma bunei
credinte ca obligatie de onestitate si indatorire de onoare. Sunt obligatorii doar respectarea
tratatelor licite, care sunt in conformitate cu jus cogens, si nicidecucm cele ilegale impuse prin
forta. Prin intermediul acestui principiu evaluam importanta de garantare a respectului
intereselor nationale ale tuturor statelor, deci, prin conţinutul şi finalitatea sa, principiul pacta
sunt
servanda prezintă o importanţă deosebită, in special in contextul relaţiilor internaţionale actuale,
pentru realizarea şi dezvoltarea unor raporturi normale intre toate statele, membre ale
comunităţii internaţionale

Subiectul II: Imunitățile și privilegiile diplomatice și consulare
2.1 Definiti notiunea de imunitati si privilegii diplomatice si consulare
imunitate diplomatică-tratamentul pe care, in baza dreptului internaţional, statele sint obligate
să-l acorde organelor diplomatice străine acreditate in aceste state sau, prin această expresie este
desemnat intregul complex de garanţii de care se bucură o misiune diplomatică şi personalul
acesteia din partea statului acreditar.
2.2Analizati procesul de codificare a imunitatilor si privilegiilor diplomatice si consulare
In cadrul procesului de codificare rolul cel mai important il au tratatele si multitudinea de
conventii care stabilesc regimul juridic ce urmeaza a fi aplicat intre state, drepturile si obligatiile
acestora in raporturile stabilite intre ele, fiind principalul izvor de dret.
Tratatul internaţional este un izvor important al dreptului diplomatic.
Prima convenţie internaţionala care a reglementat aspecte ale activităţii diplomatice a fost
Regulamentul de la Viena din 1815 cu privire la agenţii diplomatici. La 18 aprilie 1961 a fost
adoptata Convenţia de laViena cu privire la relaţiile diplomatice, RM aderind in 1993. În 1963 a
fost adoptată Convenţia cu privirela relaţiile consulare, la care RM adera in 1993. La 10
decembrie 1969 Adunarea Generală a O.N.U. a adoptat Convenţia cu privire la misiunile
speciale.
Mai sunt o multitudine de astfel de conventii ce vizeaza dreptul consular si care s’ar referi la
imunitati si privilegii diplomatice. La o buna pate din ele a aderat si RM, fapt ce ne
demonstreaza ca statul nostru este cointeresant in stabilirea relatiilor si dezvoltarea acestora cu
alte state in diferite domenii, inclusiv in mentinerea relatilor diplomatice.
Pe parcursul a mai mulţi ani au fost adoptate mai multe convenţii internaţionale
carereglementează activitatea organizaţiilor internaţionale si, în special, privilegiile şi imunităţile
acestor organizaţii. Astfel, la 13 februarie 1946 a fost adoptată Convenţia cu privire la
privilegiileşi imunităţile Naţiunilor Unite, RMa aderat la ea în 1995.
2.3 Evaluati imunitatile si privilegiile diplomatice si consulare
Analiza iunitatilor si privilegiilor urmeaza a fi facuta in conformitate cu prevederile conventiilor
care le stabilesc.o buna parte din conventii stabilesc ca conventia internationala ar contribui la
favorizarearelaţiilor de prietenie dintre ţări, oricare ar fi diversitatea regimurilor lor
constituţionale şisociale” şi ar mai trebui de evidentiat ca scopul acesora un ar fi in a crea
avantaje unor indivizi, ci in a asigura îndeplinirea eficace a funcţiilor misiunilor diplomatice ca
organe de reprezentare a statelor”.
1.imunităţile diplomatice sînt o excepţie care se aduce principiului general, potrivit căruia
orice persoană este supusă jurisdicţiei locale. Imunităţile pot fi absolute, funcţionale sau relative,
în funcţie de termenul şi caracterul activităţii beneficiarului., acestea suntenumerate in continutul
Conventiei de la viena din 1961, in imunitatea de jurisdicţie penală, civilă şi administrativă,
imunitatea de a depune mărturie.
2.Privilegiile diplomatice sînt acele înlesniri, sau avantaje juridice acordate de către statul
acreditarmisiunii diplomatice sau personalului acesteia. Misiunea diplomatică se bucură de
următoareleprivilegii: scutirea de impozite şi taxe, scutirea de taxe vamale pentru obiectele
destinate uzului oficial al misiunii, scutirea de orice impozite şi taxe pentru drepturile şi taxele
percepute de misiune privindactele oficiale, la rindul lor trebuie de mentionat ca si
agenţiidiplomatici se bucură de careva privilegii, printre care enumeram:scutirea de impozite şi
26
taxe,scutirea de prestaţii personale, scutirea de plata asigurărilor sociale, scutirea de taxe şi
control vamal. Convenţia de la Viena (1961) cu privire la relaţiile diplomatice, mai stabileste ca
orice persoană care are drept la privilegii şi imunităţi beneficiază de acestea din momentul aflarii
pe teritoriul statului acreditar,sau de la data notificării misiuniisale la M.A.E. al statului
acreditar, si le pierde din momentul ce paraseste teritoriul acestui stat
TESTUL25
Subiectul I: Organizațiile internaționale – ca subiect DIP
1.1 DEFINITI NOTIUNEA DE SUBIECT INTERNATIONAL PUBLIC
Subiect international public--sunt entităţile care participă direct la raporturile internaţionale
reglementate de dreptul internaţional public, care, prin acţiunile lor volitive, obţin drepturi şi işi
asumă obligaţii internaţionale, iar in cazul incălcării acestora poartă răspundere internaţională.
1.2 ANALIZATI PARTICULARITATILE ORGANIZATI8ILOR INTERNATIONALE CA
SUDIECTE DE DREPT INTERNATIONAL
In epoca contemporană, organizaţiile internaţionale reprezintă o formă de armonizare a
eforturilor statelor in direcţia unei colaborări internaţionale, pentru realizarea căreia statele au
creat un cadru juridico-organizatoric (instituţional) – o organizare cu caracter permanent.
Organizaţiile internaţionale reprezintă un fenomen caracteristic al relaţiilor mondiale actuale,
fiind chemate să contribuie la dezvoltarea inţelegerii şi colaborării dintre state, la asigurarea
păcii şi securităţii in lume.251 Calitatea de subiect de drept al organizaţiilor internaţionale
guvernamentale este exprimată prin posesia de drepturi şi aptitudinea de a dobandi şi indeplini
atribuţiile in baza statutului sau altor acte constitutive. Astfel, statele nu pot renunţa la aceste
instrumente de securitate colectivă, de cooperare economică şi tehnică, de unificare a eforturilor
colective pentru soluţionarea unor probleme actuale şi acute de interes comun, care sunt mai
necesare ca oricandsau chiar indispensabile in condiţiile globalizării. Unele organizaţii
internaţionale guvernamentale participă la relaţiile internaţionale in nume propriu, ca subiecţi
derivaţi şi limitaţi ai dreptului internaţional public.
Eficienţa activităţii organizaţiilor internaţionale guvernamentale depinde de modul in care
participă la ea statele membre. Examinarea sub raport static şi dinamic a acestei instituţii,
pornind de la cauzele politice,
economice şi sociale care au stat la baza infiinţării ei, permite desprinderea caracteristicilor
definitorii
ale organizaţiilor internaţionale.
O primă caracteristică a organizaţiilor internaţionale se referă la faptul că membrii acestora sunt
statele suverane. Organizaţiile internaţionale guvernamentale, au la baza creării lor un tratat
incheiat intre două sau mai multe state. Această trăsătură a organizaţiilor internaţionale este una
dintre cele esenţiale, ea evidenţiind de la inceput că in cadrul organizaţiilor internaţionale sunt
prezente state suverane şi egale in drepturi, care au consimţit liber să adere la activitatea
organizaţiilor respective printr-un act de voinţă proprie. Pornind de la aceasta, apare cu claritate
că organizaţiile internaţionale au un rol de coordonare a voinţei şi eforturilor statelor, şi nu un rol
de subordonare
O a doua caracteristică a organizaţiilor internaţionale se referă la modul in care acestea au luat
naştere. Un element comun tuturor organizaţiilor internaţionale este faptul că asupra infiinţării
lor s-a convenit in cadrul uneia sau mai multor intalniri sau conferinţe la care au participat un
anumit număr de state. La conferinţele de constituire sunt stabilite o serie de reguli şi norme
referitoare la scopurile şi obiectivele organizaţiei, membrii şi competenţele acesteia, tipurile
şiformele de activitate, modul de formare şi funcţionare a secretariatului şi diverselor organe ale
organizaţiei, incetarea activităţii etc.
Din aceasta derivă o a treia caracteristică a organizaţiei internaţionale, şi anume, permanenţa
instituţiei astfel constituite. Caracterul de permanenţă se referă, in special, la aspectul continuu,
fără intreruperi al activităţii organizaţiei. Această trăsătură deosebeşte organizaţiile de
conferinţele internaţionale, care sunt entităţi distincte, cu caracter temporar.Specifică
organizaţiilor internaţionale este şi unitatea lor, exprimată prin faptul că ele au voinţă proprie,
care işi găseşte expresia in personalitatea juridică a organizaţiilor internaţionale. In unele situaţii,
voinţa proprie a organizaţiilor internaţionale nu coincide cu voinţa tuturor
membrilor lor, deci, este autonomă.
O altă caracteristică a organizaţiilor internaţionale este aceea că ele dispun de organe proprii
permanente, care asigură realizarea acţiunilor prevăzute prin programul stabilit de către statele
membre şi indeplinesc diferite funcţii tehnico-administrative. In sfarşit o ultimă caracteristică
este aceea că organizaţiile internaţionale şi funcţionarii acestora se bucură pe teritoriul statelor
membre de privilegii şi imunităţi.
1.3 Evaluați capacitatea de exercițiu a organizațiilor internaționale ca subiect DIP
In opinia Curţii Internaţionale de Justiţie,263 a existat intenţia ca Organizaţia să exercite funcţii
şi drepturi care nu pot fi explicate decat pe baza posedării intr-o largă măsură a personalităţii
juridice internaţionale şi a capacităţii de a acţiona pe plan internaţional, in calitate de entitate
separată de statele fondatoare şi ca subiect de drept internaţional distinct. S-a ajuns la concluzia
că Organizaţia este o persoană juridică internaţională.264 In afară de ONU, şi alte organizaţii
internaţionale in baza actelor lor constitutive, care le conferă drepturi şi obligaţii, au o
personalitate juridică internaţională, fiind subiecţi de drept internaţional cu caracter derivat,
secundar, limitat.
In prezent calitatea de subiect de drept internaţional public a organizaţiilor internaţionale
guvernamentale este unanim recunoscută şi acceptată. Personalitatea juridică internaţională a
organizaţiilor internaţionale nu se poate stabili a priori şi nu este identică, prin conţinutul său
pentru toate organizaţiile, ci depinde de domeniul de activitate şi intinderea competenţei fiecărei
organizaţii internaţionale. Pentru ca organizaţiile internaţionale să-şi poată atinge scopurile
pentru care au fost create, trebuie ca acestea să poată incheia acte juridice spre a dobandi
drepturi şi a-şi asuma obligaţii in conformitate cu dreptul internaţional, să poată sta in justiţie
spre a-şi valorifica eventualele pretenţii şi să aibă un anumit statut juridic care le subliniază
poziţia lor internaţională, beneficiind de anumite imunităţi şi privilegii. Pe langă aceste
capacităţi fundamentale legate de personalitatea juridică internaţională s-a mai adăugat şi aceea
de a intreţine relaţii diplomatice.
Datorită unei stranse legături intre personalitatea juridică şi capacitatea de a-şi angaja
responsabilitatea,
capacitatea organizaţiei internaţionale corespunde capacităţii limitate de a acţiona in dreptul
internaţional.
Sintetizand practica internaţională actuală, reţinem că unei organizaţii internaţionale i se
recunoaşte indeosebi:
• personalitatea de drept internaţional;
• inviolabilitatea sediului şi libertatea de comunicare oficială;
• imunitatea de jurisdicţie locală, precum şi scutiri fiscale şi vamale.
Statutul juridic al unei organizaţii internaţionale nu constituie incă un principiu de drept
internaţional, ci există numai ca soluţie de speţă, fiind conferit in fiecare caz in parte prin tratatul
de constituire, care este atributiv de personalitate juridică internaţională, inclusiv de tot ceea ce
cuprinde statutul.
Pentru garantarea independenţei, faţă de statul de origine, funcţionarii internaţionali beneficiază
de imunitate fiscală şi jurisdicţională, avand propriul sistem de securitate socială şi de pensii.
Statutul juridic al funcţionarilor internaţionali este cuprins de regulamentele organiz
27
Subiectul II: Dreptul internațional aerian
2.1)DEFINITI DR.INTERNATIONAL AERIAN CA RAMURA DE DREPT
INTERNATIONAL PUBLIC
Dreptul internaţional aerian este o ramură a dreptului internaţional public şi constituie un ansam
blul de norme juridice şi principii de drept destinate reglementării relaţiilor dintre subiectele
sale, relaţii care iau naştere ca urmare a explorării şi folosirii spaţiului aerian de către aviaţia
civilă.
O altă definiţie a acestei ramuri de drept: dreptului internaţional aerian cuprinde normele juridice
care reglementează folosirea de către oameni a spaţiului aerian, statutul juridic al aeronavelor şi
regulile referitoare la circulaţia aeriană.statul este suveran asupra coloanei de aer cuprinsă in
limitele frontierelor sale, cuprinzand şi spaţiul aerian de deasupra mării teritoriale.
2.2)ANALIZATI EVOLUTIA SI CODIFICAREA DR AERIAN
Dreptul aerian a inceput să se dezvolte doar incepand cu secolul XX, cind, ca urmare а
progreselor rapide in domeniul aviaţiei, a apărut necesitatea reglementării navigaţiei aeriene, a
creării unor norme de drept internaţional, care să guverneze activitatea statelor in aer.
De menţionat, că unele reguli juridice, cu privire la spaţiul aerian au fost formulate inaintea
apariţiei şi a dezvoltării aviaţiei. Dreptul roman, spre exemplu, privea spaţiul aerian (lucru care
aparţine tuturor). In evul mediu, spaţiul aerian era privit ca aparţinand proprietarului pămantului.
Problema suveranităţii asupra spaţiului aerian a căpătat о insemnătate practică abia spre sfarşitul
secolului al XIX-lea şi inceputul secolului al XX-lea, о dată cu apariţia şl dezvoltarea navigaţiei
aeriene, care a starnit о luptă indarjită intre state pentru dominaţia aerului. Existau la acea etapă
două teorii privind spaţiul aerian: libertatea aerului şi suveranitatea asupra spaţiului aerian. După
primul război mondial, lupta dintre cele două principii s-a terminat cu triumful definitiv al
principiului suveranităţii statului asupra spaţiului aerian. Potrivit acestui principiu, statul este
suveran asupra coloanei de aer cuprinsă in limitele frontierelor sale, cuprinzand şi spaţiul aerian
de deasupra mării teritoriale.
Principiul suveranităţii statului asupra spaţiului aerian а fost consacrat intr-o serie de convenţii
internaţionale, cum ar fi Convenţia de la Paris din 1919, Convenţia de la Havana din 1928,
Convenţia de la Chicago din 1944. Prin Convenţia de la Paris din 1919, „inaltele părţi
contractante recunosc că fiecare putere are suveranitatea completă şi exclusivă asupra spaţiului
aerian de deasupra teritoriului său”. Spaţiul aerian de deasupra largului mării este liber. Statele
contractante admit insă, in relaţiile dintre ele, in condiţii de egalitate şi reciprocitate, libertatea de
trecere, pe baza căreia fiecare stat se obligă să acorde in timp de расе — şi fără о autorizaţie
specială — aeronavelor civile ale celorlalte părţi contractante libertatea de trecere paşnică pe
deasupra teritoriului său, in condiţiile stabilite de convenţie.
Prima convenţie, Convenţia cu privire la aviaţia civilă intematională, a inlocuit regimul
Convenţiei din 1919. Această convenţie proclamă şi ea suveranitatea deplină şi exclusivă a
statului asupra spaţiului aerian de deasupra teritoriului său. Potrivit convenţiei, aeronavele civile,
proprietate par ticulară şi care nu sint folosite pentru servicii aeriene internaţionale regulate au
dreptul de a zbura peste teritoriul celorlalte părţi contractante, precum şi dreptul de a face escale
in scopuri necomerciale, fără a avea nevoie de о autorizaţie prealabilă. Acest drept este
subordonat insă unor restricţii legate de securitatea zborului. Statele contractante au dreptul ca,
pentru asemenea raţiuni, să le ceară să urmeze anumite itinerarii prescrise de ele sau să obţină о
autorizaţie specială.
Prin această convenţie se infiinţează şi Organizaţia Aviaţiei Civile Internaţionale (I.C.A.O.),
instituţie specializata a O.N.U., care are 3 funcţii principale:
a) funcţia de reglementare şi administrare;
b) funcţia legislativă, de studiere şi pregătire a proiectelor de convenţii internaţionale privind Aeronavele de stat, în care sunt incluse și cele pentru servicii miltare, vamale sau de poliție, nu
aeronavigaţia internaţională; pot survola sau ateriza pe teritoriul unui alt stat fară să obțină autorizație din partea acestuia
c) funcţia jurisdicţională şi de arbitraj, care revine Consiliului organizaţiei, in soluţionarea Statele contractante sunt obligate să țină seama de securitatea navigației aeronavelor civile când
diferendelor ivite in activitatea statelor membre in domeniul aeronavigaţiei, precum şi cele refe stabilesc reglementări pentru aeronavele de stat.
ritoare la interpretarea şi aplicarea convenţiei şi a altor acorduri privind aeronavigaţia aeronavele fără pilot pot survola teritoriul altui stat numai în baza unei autoriza ții speciale a
internaţionalăO altă convenţie adoptată la Chicago, Convenţia cu privire la tranzitul serviciilor acestuia și cu respectarea regulilor impuse prin autorizație, mai cu seamă în ceea ce privește
aeriene internaţionale (convenţia celor ”două libertăţi”) prevede că statele contractante recunosc siguranța aeronavelor civile
dreptul de survol fără escală, aeronavelor civile folosite in servicii aeriene internaţionale fiecare stat, pentru motive de necesitate militară sau în interesul securității publice, poate să
regulate, precum şi escale in scopuri necomerciale (alimentare cu combustibili, reparaţii etc.).A declare zone interzise pentru aeronavele altor state, dar fără discriminare
treia convenţie, Convenţia cu privire la transportul aerian internaţional (denumită convenţia posibilitatea ca, în situații de criză sau în interesul securității publice, să se restrângă sau să se
celor “cinci libertăţi”), prin care se urmăreşte facilitarea aeronavigaţiei internaţionale. Aceste interzică provizoriu survolul întregului teritoriu sau a unei părți din acesta, cu aplicație
libertăţi ale aerului sint: nediscriminatorie
1) dreptul de survol al aeronavelor străine prin spaţiul aerian al statelor, ceea ce inseamnă dreptul statului de a cere oricărei nave care pătrunde în zonele interzise să aterizeze de îndată
trecerea lor inofensivă prin acest spaţiu, fără să aterizeze ; ce-i va fi posibil pe un aeroport determinat
2) dreptul aeronavelor străine de escală tehnică pe teritoriul unui stat, in vederea aprovizionării obligația de a se supune controlului vamal atât la aterizare cât și înainte de a părăsi aeroportul
cu carburanţi sau pentru reparaţii ; obligația de a respecta legile și regulamentele naționale privind intrarea și ieșirea din țară a
3) dreptul aeronavelor străine de a debarca pasageri, corespondenţă şi mărfuri provenind din pasagerilor, echipajelor, mărfurilor transportate, protecția împotriva propagării bolilor etc.
statul a cărui naţionalitate о are aeronava, pe teritoriul oricărei рăгţi contractante la convenţie; Convenția reglementează și aspecte privitoare la naționalitatea aeronavelor, navigația aeriană,
4) dreptul unei aeronave străine de a imbarca pasageri, corespondenţă şi mărfuri cu destinaţia condiții pe care trbuie să le îndeplinească aeronavele(documente de bord, aparatură, certificate,
statului ei de inmatriculare ; autorizații și brevete etc.), norme și practici internaționale
5) dreptul aeronavei străine de a debarca şi imbarca pasageri, corespondenţă şi mărfuri pe Convenția a creat Organizația Aviației Civile Internaționale, cu scopul de a dezvolta principiile
teritoriul oricărui stat parte contractantă a convenţiei. și tehnicile aviației internaționale și de a favoriza dezvoltarea transporturilor aeriene
internaționale
2.3)EVALUATI REGIMUL JURIDIC AL NAVIGATIEI INTERNATIONALE AERIENE Tot la Chicago, în același an, s-au adoptat două acorduri internaționale care stabilesc cele cinci
libertați ale aerului (2 de trafic aerian şi 3 comerciale):
Convenţia de la Paris din 1919 asupra navigaţiei aeriene prevedea în mod expres că fiecare stat
are suveranitate deplină şi exclusivă asupra spaţiului atmosferic situat deasupra teritoriului său. Dreptul de survol(de tranzit)
În cuprinsul acestui spaţiu, care constituie spaţiul aerian naţional, se recunoaşte libertatea Dreptul de a ateriza în scopuri necomerciale(din motive tehnice)
traficului aerian, implicând un drept de trecere inofensivă a aeronavelor civile ale altor state care Dreptul de a debarca pasageri și mărfuri care provin din statul a cărui naționalitate o are nava
să se exercite în condiţii stabilite de fiecare stat Dreptul de a îmbarca pasageri și mărfuri cu destinația statului a cărui naționalitate o are nava
Suveranitatea statului asupra spaţiului său aerian se materializează în primul rând prin dreptul
Dreptul de a îmbarca și debarca pasageri și mărfuri din și pe teritoriul statelor părți
său de a stabili regimul juridic de survol asupra teritoriului propriu, atât pentru aeronavele
naţionale, cât şi pentru cele străine
Fiecare stat reglementează prin legislaţia sa internă condiţiile de acces şi utilizare a spaţiului său
aerian şi poate interzice ca anumite aeronave militare sau civile să pătrundă în acest spaţiu
Orice violare a reglementărilor stabilite potrivit legislaţiei naţionale reprezintă o încălcare a
suveranităţii statului şi îi dă acestuia dreptul de a riposta, obligând aeronava infractoare să
aterizeze, şi de a lua şi alte măsuri considerate drept necesare pentru apărarea securităţii sale
Orice aeronavă are naționalitatea statului în ale căror registre este înscrisă
Cu prilejul înmatriculării se face distincția între aeronavele de stat și cele civile; distincţia nu are
în vedere criteriul proprietăţii ci funcţiile pe care le îndeplinesc aeronavele
CStatele au competența deplină și exclusivă de a stabili regimul juridic al spațiului lor aerian cu
privire la orice aspect: regimul de zbor, reguli de securitate, utilizarea în scopuri comerciale,
militare, competență jurisdicțională etc., cu luarea în considerare a angajamentelor
internaționale
Evoluția tehnicilor de navigație aeriană și intensificarea utilizării acestui spațiu au determinat o
larga colaborare internațională pentru stabilirea unor reguli juridice internaționale profitabile
pentru toate statele =>
ONFORM CONVENTIEI DE LA CICAGO
Prevederile acesteia se aplică numai aeronavelor civile și nu se va aplica aeronavelor de stat
28