2.1.

Noțiunea, obiectul şi metoda dreptului financiar

Normele juridice, oricât de deosebite prin conținut, sunt strâns legate între ele, alcătuind un tot
unitar. Ele formează un ansamblu coerent, logic, constitu indu-se într-un sistem. Aşa cum relevă
lucrările de teoria generală a dreptului?7: ..Dreptul unui stat nu ni se înfăţişează ca o sumă
aritmetică dată de totalitatea normelor juridice, ci ca un ansamblu al acestora organizate,
structurate într-un sistem pe baza anumitor principii, urmărind o anumită finalitate"¹28.

În raport de criteriile obiectului de reglementare juridică şi al metodei de reglementare, sunt

configurate ramurile dreptului ca principale componente ale sistemului.

În mod tradițional, ramura de drept este definită ca un ansamblu distinct de norme juridice,
legate organic între ele, care reglementează relații sociale ce au acelaşi obiect şi folosesc
aceeaşi metodă de reglementare, acestea nu sunt izolate unele de altele, ci se găsesc într-o
strânsă interdependenţă.

Recunoscând existenţa celor două mari diviziuni ale dreptului: drept publi şi drept privat,
ramura dreptului financiar face parte din dreptul public, întruca la fel ca celelalte ramuri de
drept public, cuprinde norme juridice instituite scopul satisfacerii unor interese generale,
publice.

Tinând cont de faptul că o definiție trebuie să aibă un caracter de maxim generalitate, dar să-şi
rețină acele aspecte ce caracterizează esențial instituția de finită, considerăm că dreptul
financiar reprezintă ansamblul normelor juridica considera ce reglementeaza relațiile sociale ce
lau naştere in legătură cu formarea, admi nistrarea intrebuintarea şi controlul resurselor
financiare ale statului sau ale unităților administrativ-teritoriale. Pe de altă parte, având in
vedere obiectul raporturilor juridice financiare alta dreptul financiar poate fi definit ca fiind
format din totalitatea actelor normative care reglementează relațiile de constituire,
administrare, repartizare şi utilizare a fondurilor băneşti ale statului şi ale institutiilor publice,
destinate satisfaceri sarcinilor social-economice ale societăți Referitor la obiectul reglementării
juridice financiare, acesta este circum scris de componentele structurale ale finantelor publice,
respectând delimitarea de compone acestora față de finanțele private. Astfel, o condiție
esențială a actelor şi ope rațiunilor financiare este ca acestea să se aplice într-un regim de drept
public" având în vedere că, în statele contemporane, alăturat ,,finanţelor publice", existi şi
finante private". Realitatea economico-financiară din aceste state demon à că „imperativul
financiar" - necesitatea fondurilor băneşti - priveşte strează că deopotrivă viaţa privată şi viața
publică", cu aprecierea că motivele, mijloa cele şi efectele finanțelor publice sunt cu totul
diferite de cele ale finanţelor private"

În contextul celor mentionate, componentele structurale ce constituie obiectul dreptului

financiar au apărut şi au evoluat cu asemănări şi deosebiri fireşti de la stat la altul, precum şi în
cursul timpului, condiționat de evoluția necesi tăților financiare şi a posibilităţilor de realizare a
veniturilor publice oferite de dezvoltarea economiilor nationale cu influenţele conjuncturale
inevitabile. Din antichitate şi până în prezent, în structura dreptului financiar s-au păstrat doull
componente: cheltuielile publice şi veniturile publice. Aşadar, cheltuiellle publice au evoluat
sub mai multe aspecte, asemănătoare In statele antice, in cele din Evul Mediu şi din perioada
contemporană în virtutea asemănării trebuințelor băneşti de întreţinere a autorităților publice,
fortelor ar mate, de dezvoltare a instituțiilor şi serviciilor publice etc. Spre deosebire de acestea,
veniturile publice au evoluat cu cele mai multe diferenţieri atât de la un stat la altul, cât şi în
cursul timpului", păstrând constant procedeele tradiționale ale impozitelor și taxelor,
completate în funcţie de necesităţi. Reglementarea relațiilor financiare potrivit necesităților,
conținutului şi cu prinsului finanțelor publice include:

- constituirea, administrarea, repartizarea şi utilizarea fondurilor bugetului statului;

- constituirea, administrarea şi utilizarea fondurilor băneşti proprii ale unităților administrativ-

teritoriale şi ale instituțiilor publice; - constituirea, administrarea, repartizarea şi utilizarea
fondurilor bugetului de asigurări sociale de stat; emisiunea monetară;

-circulația monetară cu numerar și fără numerar;

-regimul juridic al valutelor; politica financiară a statului;

-controlul financiar privind modul de administrare şi utilizare a banului public şi a patrimoniului

instituțiilor publice şi societăților la care statul este acţionar public sau majoritar;

- organizarea şi funcționarea aparatului financiar, bancar şi de credit etc.". Analizând actuala

structură a dreptului financiar, adesea, unii autori-jurişti au tendinţa de a îmbrățișa conceptul
economic exprimat în literatura economică de specialitate privind componentele fundamentale
ale acestei ramuri de drept. În atare sens, literatura economico-financiară expune urmatoarele
componen te structurale ale sistemului financiar: finantele întreprinderilor de stat, bugetul
administraţiei centrale de stat, bugetele locale, bugetul asigurărilor sociale de stat, asigurările
de bunuri, persoane şi răspundere civilă realizate prin societăți cu capital de stat, creditul
acordat de băncile cu capital de stat şi împrumuturile contractate de stat.

Referitor la acest sistem financiar este adevărat şi remarcabil că fiecare din tre componentele
structurale ale sale grupează acte şi operațiuni financiare de constituire şi întrebuințare a unor
fonduri băneşti ale statului, unităţilor admi nistrativ-teritoriale, intreprinderilor, băncilor,
societăților de asigurare etc. De asemenea, între aceste componente există relații băneşti şi
deci ele alcătuiesc un sistem financiar. Dacă privim aşa problema, atunci putem afirma: tot ce
este pecuniar (bani) este drept financiar".

Dreptul financiar foloseşte un şir de procedee juridice sau metode de influenţa prin normele
sale asupra relaţiilor financiare, adică asupra comportării subiccților. Toate aceste procedee
sunt metode de reglementare juridică a relațiilor sociale.

Metoda de reglementare a raporturilor juridice de drept financiar estę una prioritar imperativd
şi, respectiv, reprezintă o formă de mediere juridica relațiilor sociale, in care de regula o parte
apare ca conducător, iar alta ca condus Reglementarea relațiilor sociale presupune o exprimare
de voință a doar unu (in mod unilateral). Această exprimare de voinţă, di at la relatia socială (in
n participant punct de vedere juridie, de cele mai multe ori este autoritară şi are o important
hotaratoare. Prin urmare, manifestarea de voinţă a unui subiect nu este identic a manifestarea
de voință a celuilalt subiect şi, ca rezultat, raporturile apar, se modifica sau inceteaza doar la
inițiativa unui subiect" un Esenta metodei Esenta metode anumit sistem de reglementare a
dreptului financiar este că, incluzâng instrumente şi tehnici specifice, aceasta are scopul să re
glementeze relatiile sociale, så stabilească reguli de conduită adecvate pentr subiecţii relatiilor
financiare şi sl-i investească cu drepturi şi obligații. Conţinutu instrumentelor şi tehnicilor
mentionate anterior este esențial. Astfel, doctrina ju ridică propune drept metode de
reglementare: interdicţia (prohibiția), prescriptu şi permisiunea. Dreptal financiar deține în
totalitate acest set de regulatori le gali, avind în acelaşi timp caracteristici proprii. Principala în
dreptul financia este prescriptia, care reprezintă stabilirea unei obligațiuni juridice directe de 1
o actiune sau alta conform condițiilor normei de drept". Permisiunea s efectua o interdicţia, la
rândul lor, acționează ca măsuri de asigurare.

In anumite circumstante, pot fi folosite ca procedee de reglementare a drep tului financiar şi

metoda de colaborare (in cazul colaborărilor cu organizațiile ş entitatile nationale şi
internaţionale, ce au ca obiect finanțele publice), metode de coordonare (aşa-numitele
raporturi de natură administrativă sau de autoritate unde există egalitate între părti, astfel de
raporturi se generează între Ministerul şi ceilalți subiecţi din domeniul public în vederea
elaborării prognoze Finantelor g lor bugetare), şi metoda contractuală (in cazul împrumuturilor
de stat, creditelo exteme etc.)

Notiune
In concluzie, menționăm că dreptul financiar cuprinde ansamblul normelo juridice instituite
conform conceptului financiar contemporan, care reglementea 23, in regim de drept public,
constituirea şi întrebuințarea fondurilor băneşti ak statului şi ale celorlalte colectivități publice,
precum şi controlul financiar d interes public

Reglementarea juridică a relatiilor financiare are o însemnătate deosebită, de carece finanțele

publice participă in mod direct la dezvoltarea societății (se asiguril, astfel, constituirea,
repartizarea şi utilizarea cu eficienţă a banului public pentru sporirea producției de mărfuri,
dezvoltarea forțelor de producţie, promovarea acti vității de cercetare științifică, dezvoltarea
învățământului, culturii, protecţia socială etc.).
2.2. Principiile dreptului financiar

Principiile diverselor instituții ale dreptului financiar sunt și principiile drep tului financiar în
ansamblul său. Astfel, principiile care stau la baza elaborării, aprobării şi executării bugetului de
stat, la baza modului de constituire a veni turilor publice ori a modului de efectuare a
cheltuielilor statului sunt, în egală măsură, principii directoare ale instituțiilor respective şi ale
dreptului financiar în ansamblul său, Cu toate acestea, pot fi identificate principii generale ale
drep tului financiar, reprezentând idei directoare care stau la baza activității financiare generale
a statului:

Principiul legalității.
Acest principiu statuează obligativitatea reglementă rii prin lege a tuturor aspectelor care
vizează banul public, principiu extrem de important ce exclude posibilitatea reglementării
primare a unor instituții funda mentale pentru mersul societății prin acte normative ale
executivului. Astfel, se impune reglementarea prin lege a aspectelor ce țin de:

a) impunerea obligațiilor de a contribui la formarea veniturilor publice;

b) colectarea veniturilor publice;

c) stabilirea oricăror categorii de venituri publice;

d) administrarea veniturilor publice;

e) cheltuielile publice;

f) controlul aspectelor legate de colectarea, administrarea şi cheltuirea fon durilor publice.

Principiul egalității cetăţenilor în fața legii şi autorităților publice.

Egalitatea este consacrată în articolul 16 al Constituției Republicii Moldova, acesta asigură
aplicabilitatea principiului egalității tuturor drepturilor, liber tăților şi îndatoririlor
fundamentale. În sensul dispozițiilor constituționale, principiul egalității desemnează drepturi şi
libertăți egale pentru toţi cetăţenii, precum şi îndatoriri fundamentale egale, indiferent de
faptul unde sunt prevă Violarea principiului egalității şi nediscriminării are loc, atunci când se
aplică Vi in Constituție, în legi organice, legi ordinare sau în alte acte normative. un tratament
diferenţiat în cazuri egale, fără să existe o motivare obiectivă şi rezonabilă, sau când există o
disproporție între scopul urmărit şi mijloacele folosite. Astfel, politica fiscală, politica monetară,
de creditare, este unica pen tru toti, fără deosebire de rasă, naționalitate, origine etnică, limbă,
religie, sex, opinie, apartenenţă politică, avere sau de origine socială".

Principiul publicității.
Unul dintre drepturile fundamentale este dreptul fie cărui om de a-şi cunoaste drepturile si
indatoririle-stipulat în alin. (2) art. 23 al Constituției Republicii Moldova - se realizează prin
publicarea tuturor legilor, a altor acte normative, făcându-le accesibile. Un articol
complementar este art. 76 în care Constituţia prescrie obligatia de a publica toate legile în
Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Legile nepublicate sunt scoase din circuitul juridic și se
interzice invocarea lor.

Principiul repartizarii funcţiilor în domeniul activității financiare.

Prin cipiul rezidă în prevederile articolului 6 din Constituția Republicii Moldova Separaţia şi
colaborarea puterilor". Principiul separației puterilor în stat a deve nit o dogmă a democrațiilor
liberale și garanţia esențială a securității individului în raporturile lui cu puterea. Legislatorul
constituţional subliniază totodată nece sitatea colaborării puterilor, sub aspectul interacţiunii
care se manifestă prin anu mite implicații reciproce în sfera de activitate a autorităţilor,
statuând echilibrul puterilor în stat. Separația și colaborarea puterilor, de rând cu principiul
legalită tii, principiul democratismului, principiul ştiințific, constituie ideea şi teza funda mentală
care stau la baza construcţiei şi activității aparatului de stat, dezvăluind esența și destinația
acestuia, implicit în cadrul activității financiare a statului43.

Principiul participării cetățenilor la administrarea treburilor publice.

Articolul 39 alin.(1) al Constituției Republicii Moldova, intitulat ,,Dreptul la ad ministrare",
consfinţeşte: ,, cetățenii Republicii Moldova au dreptul de a partici pa la administrarea
treburilor publice nemijlocít, precum şi prin reprezentanți lor", Noţiunea de treburi publice se
identifică cu cea de treburi (funcţii, atribuţii, competente, prerogative etc.) ale autorităților
publice, a căror activitate repre zintä ansamblul activităţilor Parlamentului, Guvernului,
Preşedintelui Republi cii Moldova, autorităţilor administrative publice centrale şi locale, precum
și a structurilor subordonate acestora, prin care se aduc la îndeplinire legile și st prestează
serviciile publice. În categoria de treburi publice intră şi problemele ridicate la nivel de interes
public, adică activitățile care satisfac unele necesităp sociale". Respectiv, prin dreptul de a
participa la administrarea treburilor publice se intelege dreptul de a ocupa funcţii (posturi,
ranguri) în autoritățile publice in cadrul cărora se desfăşoară activități de interes general
(public), inclusiv din domeniul financiar.

Principiul autonomiei locale (autonomia financiară).

Pentru asigurarea unei activități eficiente a colectivităților locale, ca factor indispensabil
garantăn drepturilor şi libertăților omului, pentru participarea cetăţenilor la administrarea
treburilor publice şi accesul egal la funcțiile publice, ca elemente ce genereaz dezvoltarea
societății, precum şi pentru împiedicarea abuzului puterilor centrale Constituţia a consacrat în
art.109 principiile de bază ale administrării publice locale.

Astfel, principiul autonomiei locale ocupă un loc prioritar între celelalte principii pe care se
întemeiază intreaga administraţie publică locală. Conţinutul său şi valenţele sale complexe
reprezintă chintesenţa întregii activităţi a admi nistraţiei publice locale din unitățile
administrativ-teritoriale. Înţelegerea corectă a conținutului acestui principiu are o importanţă
deosebită pe planul acțiunilor practice, acesta nu trebuie confundat cu independenta locală.
Influenţa autono miei locale nu lasă loc pentru intervenția administrației de stat, permițând
doar controlul de legalitate şi conformitate cu principiile constituționale al actelor ad
ministraţiei publice locale.

Esenţa acestui principiu se desprinde din prevederile art. 3 al Cartei euro pene a autonomiei
locale, care defineşte noţiunea de autonomie locală ca fiind dreptul şi capacitatea efectivă ale
autorităților administraţiei publice locale de a soluționa şi gestiona, în limitele stabilite de lege,
în nume propriu şi în interesul populaţiei locale, o parte importantă a treburilor publice

Modalităţile de manifestare a autonomiei locale sunt: organizarea consiliilor locale, atribuțiile şi

funcţionarea lor, prerogativele acordate consiliilor locale de a elabora și aproba bugetele locale
etc. Astfel, potrivit art. 3 din Legea privind administraţia publică locală", autoritățile
administraţiei publice locale benefici ază de autonomie decizională, organizațională, gestionară
şi financiară, au drep tul la initiativă în tot ceea ce priveşte administrarea treburilor publice
locale, exercitându-şi, în condițiile legii, autoritatea în limitele teritoriului administrat.
Principiul planificării activității financiare a statului.
Este un principiu având consacrare constituțională expresă în art.131. Acest principiu impune
re flectarea veniturilor publice în planul de venituri și cheltuieli pe care il reprezintă fiecare
buget din sistemul bugetar".

Planificarea financiară este un principiu de logică juridică, nefiind posibilă administrarea

finanţelor publice ale unui stat, în afara unei planificări financiare, întrucât în procesul de
formare, administrare şi utilizare a banului public sunt implicate toate instituţiile statului, care
nu pot funcționa altfel decât pe bază de sarcini precise stabilite pentru intervale de timp clare.
Instrumentul juridic care dă viaţă planificării financiare este ,,Bugetul public național".

Bugetul public naţional se aprobă, potrivit Constituţiei, în anul anterior anu lui financiar în
legătură cu care se face planificarea. Planificarea financiară este strictă, suplă şi predictibilă:
este strictă pentru că planificarea financiară ia forma legii prin legea bugetară anuală, este suplă
întrucât legea bugetară anuală poate fi modificată pe parcursul exercițiului financiar în situația
în care se constată modificări semnificative în procesul formării şi administrării veniturilor
statului şi este predictibilä, întrucât la baza planificării financiare stau rapoarte de specialitate
privind evoluția economică şși financiară a țării pe termen scurt şi mediu, rapoarte privind
impactul anumitor măsuri de politică financiară asupra economiei naţio. nale in ansamblul sau
etc."

Principiul caracterului social al activității financiare a statului.

Art. 47 din Constituție, intitulat ,,Dreptul la asistență şi protecţie socială", conferă valoa. re
constituțională unuia dintre principiile de bază ale dreptului financiar. Acest principiu stabilește
cå dezvoltarea omului liber nu este problema lui personală sau a familiei lui, ci o componentă
esențială a politicii de stat. Anume realizările in domeniul protecției şi politicii sociale indică
nivelul de dezvoltare şi prosperi tate a statului. Astfel activitatea financiară a statului trebuie să
denote un caracter social
Principiul determinării juste a sarcinilor fiscale.
Satisfacerea necesități lor publice, indeplinirea rolului și a funcţiilor statale impun realizarea
unor veni turi. În consecință, statul procedează la repartiţia sarcinilor publice între membri
societății, obligându-i, potrivit art. 58 din Constituție, la contribuții financiare Conform art. 58
alin. (1), cetățenii au obligația să contribuie, prin impozite ș printare, la cheltuielile publice.
Toate legislațiile tărilor lumii şi chiar actele in ternationale referitoare la drepturile şi libertățile
fundamentale ale omului conțin o astfel de stipulatie (cu valoare de principiu). Aceste cheltuieli
sunt necesare ati comunităţii naționale, când reprezintă cheltuielile statului, cât şi comunităţilor
teritoriale autonome, când se referă la cheltuielile administrației publice locale Prin urmare,
contribuția cetățeanului la cheltuielile publice este o îndatorire con stituțională și se realizează
prin plata impozitelor şi a taxelor.

Conform alin. (2) al articolului vizat, sistemul legal de impuneri trebuie s asigure aşezarea justă
a sarcinilor fiscale. În acest fel, Constituția prevede limită a obligatiei de a contribui la
cheltuielile publice. Această limită este garanţie constituțională suplimentară a dreptului de
proprietate, deoarece oric contribuţie reprezintă o lezare a dreptului respectiv. În anumite
limite însă, astfíc de atingeri sunt admisibile şi pe deplin legale.

Prin aşezarea justa a sarcinilor fiscale se întelege subordonarea sistemulu de impozite şi taxe
unui principiu de echitate pentru a nu deforma egalitatea d sanse, pentru a exclude orice
privilegiu sau discriminare. De asemenea, se d formā juridică principiului de justiție socială, care
corespunde caracterului socia al economiei statului, tinând seama de necesitatea de protecție a
păturilor social vulnerabile".

2.3. Izvoarele dreptului financiar

În sens juridic, prin izvor de drept se înțelege forma specifică de exprimare a normelor juridice
care se înfățișează într-o diversitate de forme şi care poartă denumirea de ,,acte normative".
Izvoarele dreptului financiar sunt alcătuite din totalitatea actelor normati ve care
reglementează raporturile juridice financiare.
În raport cu gradul de generalitate sau specificitate, distingem: - izvoare comune dreptului
financiar şi altor ramuri de drept;

Izvoare specifice dreptului financiar. Izvoare ale dreptului financiar, comune cu izvoare ale altor
ramuri de drept.

Constitutia
a) În ierarhia izvoarelor dreptului, primul loc îl ocupă, desigur, legea fun damentală a țării -
Constituția Republicii Moldova. Aceasta conține mai multe articole care fac referire expresă la
domeniul de reglementare al finanţelor pu blice: art. 58 ,,Contribuții financiare"; art. 66 lit. h)
Atribuțiile de bază (ale Par lamentului), (Parlamentul) aprobă bugetul statului şi exercită
controlul asupra lui"; art. 95 ,,Resursele financiare ale aparatului Preşedintelui, indemnizaţia şi
alte drepturi"; art. 130 ,,Sistemul financiar-creditar"; art. 131 ,,Bugetul public naţional"; art. 132
,,Sistemul fiscal"; art. 133,,Curtea de Conturi". Prevederile constituționale cuprind dispoziții
referitoare la elaborarea, aprobarea şi execu tarea bugetului public national, de asemenea sunt
stabilite competențele statu lui cu privire la gestiunea banului public, sarcini referitoare la
controlul asupra modului de formare, de administrare şi de întrebuințare a resurselor financiare
ale statului şi ale sectorului public etc.

Legile
b) Legile. În această categorie, principalul izvor general îl constituie Le gea nr.436-XVI din 28
decembrie 2006 privind administraţia publică locală ⁹⁰.

Aceasta conține dispoziții referențiale pentru domeniul financiar: elaborarea şi aprobarea

bugetelor de venituri şi cheltuieli, stabilirea şi perceperea de impozi te şi taxe locale de către
autoritățile administrației publice din comune, oraşe, raioane, în baza autonomiei locale, în
limitele şi în condițiile legii.

Hotararile guvernului
c) Hotarârile Guvernului. Hotărârile Guvernului sunt într-un număr mai mic și interesează în
măsura în care conțin și dispoziții cu caracter financiar.

Izvoare specifice dreptului financiar.

Astfel de izvoare sunt considerate actele normative care cuprind dispoziții referitoare exclusiv
la sfera finanţelor publice. Între acestea cităm:
Legi
a) Legi, cele mai importante acte normative emise pentru domeniul financiar datorită
competenței constituționale atribuite Parlamentului de a reglementa prin legi formarea,
administrarea, utilizarea şi controlul resurselor financiare ale statului, ale unităților
administrativ-teritoriale şi ale instituţiilor publice".

- Legea Republicii Moldova nr. 181 din 25.07.2014 privind finantele pu blice şi responsabilitatea
bugetar-fiscala" care defineşte sfera de cuprindere a finantelor publice, şi anume: elaborarea,
aprobarea şi perceperea impozitelor, taxelor şi altor venituri ale statului, utilizarea mijloacelor
financiare, monitorizarea controlul şi responsabilitatea in domeniul executării bugetare;

- Legea Republicii Moldova nr. 397 din 16.10.2003 privind finantele publi. ce locale care
stabileşte deopotrivă, regulile privind modul de constituire administrare şi utilizare a resurselor
financiare publice locale, dar reglementează în acelaşi timp, în substanța ei, autonomia
financiară locală, rolul și atribuțiile or ganelor administraţiei publice locale, raporturile
administrative între autorităţile locale, pe de o parte, şi autoritățile centrale, pe de altă parte,
transferurile de la bugetul central către bugetele locale în cadrul operațiunii de consolidare a
buge. tului public național etc.;

- Legea Republicii Moldova nr.260 din 07.12.2017 privind organizarea functionarea Curtii de
Conturi al Republicii Moldova care reglementează atribuţiile de control ale acestui organ în
materia modului de constituire, admi nistrare şi utilizare a banului public; - Alte categorii de
legi, precum: Legea Republicii Moldova nr. 419-XVI din 22.12.2006 cu privire la datoria
sectorului public, garanțiile de stat şi recreditarea de stat, Legea Republicii Moldova nr. 489-XIV
privind sistemul public de asigurări sociale, Legea Republicii Moldova nr. 271 din 15.12.2017
privind auditul situațiilor financiare"; Legea Republicii Moldova nr. 229 din 23.09.2010 privind
controlul financiar public intern* etc. b) Acordurile (conventile) internationale sunt izvor de
drept cu condiți ca Republica Moldova să fie parte la acest acord şi să fie ratificat de Parlament
Astfel art. 9 din legea privind sistemul public de asigurări sociale nr. 489 di 08.07.1999
reglementează regimul juridic al asigurărilor sociale în condițiile acordurilor şi convenţiilor
internaționale la care Republica Moldova este parte.
Hotărâri ale Parlamentului
c) Hotărâri ale Parlamentului, acte normative ce prevăd anumite norm juridice pentru
organizarea sistemică a dispozițiilor generale de specialitate fnanciară: Hotararea Parlamentului
Republicii Moldova nr. 189 din 19 iulie 1994 privind aprobarea concepţiei controlului de stat in
Republica Moldova"

Hotărâri ale Guvernului

d) Hotărâri ale Guvernului, se emit pentru organizarea exercitării legilor, şi deci sunt acte
normative prin care, în mod obişnuit in domeniul financiar se instituie norme juridice necesare
pentru executarea dispozițiilor generale din legi de specialitate financiară:

- Hotararea Guvernului Republicii Moldova nr. 764 din 25.12.1992 privind aprobarea Normelor
pentru efectuarea operatiunilor de casă în economia națio nală a Republicii Moldova; Hotărârea
Guvernului Republicii Moldova nr. 141 din 27.02.2019 cu pri vire la aplicarea echipamentelor de
casă şi de control la efectuarea decontări lor Hotărârea Guvernului Republicii Moldova nr. 696.
din 30.08.2017 cu privire la organizarea şi funcționarea Ministerului Finantelor

- hotărârea Guvernului Republicii Moldova privind organizarea activității de inspectare

financiară nr. 1026 din 02.11.2010 e) Instrucțiuni, regulamente, norme metodologice ale
Ministerului Finantelor, sunt actele normative, prin care se instituie norme juridice, care
dezvoltă și detaliază cuprinsul dispozițiilor generale din legile de specialitate fi nanciară. În toate
aceste cazuri actele Ministerului Finanţelor sunt justificate de necesitatea de a îndruma în mod
specializat aplicarea uniforma a dispozițiilor generale din legi şi alte acte normative
subordonate legii.

- Ordinul privind aprobarea Normelor metodologice de audit intern in sec torul public nr. 105
din 15.07.2013;
- Ordinul ministrului, Privind aprobarea Regulamentului cu privire la pla sarea, tranzacționarea
şi răscumpărarea valorilor mobiliare de stat în formă de inscriere în cont" nr. 129 din 19.07.18.
♫ Hotărâri ale Băncii Naționale a Moldovei:

- Hotărârea B.N.M. nr. 231 din 27.10.2011 despre aprobarea Regulamentu lui cu privire la
clasificarea activelor şi angajamentelor conditionale - Hotărârea B.N.M. nr. 78 din 11.04.2018
cu privire la aprobarea Regula mentului cu privire la operatiunile cu numerar în bancile din
Republica Moldova

Hotărârea B.N.M. nr. 29 din 13.02.2018 cu privire la aprobarea Regula mentului privind
conditiile şi modul de efectuare a operațiunilor valutare".

Deciziile consiliilor locale

g) Deciziile consiliilor locale. În exercitarea prerogativelor conferite de lege, consiliile sătești,
comunale, orăşeneşti, municipale, raionale, adoptă decizii prin care aprobă bugetul de venituri
şi cheltuieli al fiecărei unități administrativ-teri toriale, măsurile privind executarea acestor
bugete, conturile anuale de execuție a acestor bugete. În baza autonomiei financiare, consiliile
locale au dreptul să stabilească impozitele şi taxele locale în condițiile legii. Aceste entități nu
pot crea noi impozite şi nici nu pot schimba asieta". Actele adoptate sunt de aplicabi litate
locală şi au ca temei juridic dispozițiile Constituției, dispozitiile din legile speciale, Legea privind
administrația publică locală şi din alte reglementări cu caracter financiar.

2.4. Noţiunea şi felurile normelor dreptului financiar

Norma juridică este o regulă de conduită generală şi impersonală, stabilită de stat prin
intermediul atribuției de legiferare şi a cărei respectare este garantată de forța coercitivă a
statului. Pornind de la noțiunea normei juridice, norma de drept financiar se poate defini ca
regulă de conduită stabilită prin lege, care cuprinde drepturile şi obligațiile subiecților
participanți la raportul de drept financiar și a cărei respectare este asigurată de autoritatea de
stat

Norma de drept financiar

Norma de drept financiar este acea categorie a normelor juridice ce au un obiect de
reglementare specific, care se referă la drepturile și obligaţiile participanților la raporturile de
drept financiar, care prescriu conduita acestora în procesul de formare, repartizare, utilizare şi
control asupra banului public. Respectarea lor fiind garantată prin forța de constrângere a
statului. Se deosebesc de celelalte norme ale sistemului de drept. Prin ,obiectul specific de
reglementare juridică - financiar public", format din actele şi operațiunile ce alcătuiesc finanțele
publice.

Caracteristice
Au caracter general şi impersonal aplicându-se, în principiu, în mod repetat şi unui număr
nelimitat de cazuri. Conduita tipică prescrisă de norma juridică fi nanciară stabileşte drepturile
şi obligaţiile participanților la raporturile juridice, în mod generic. Datorită obiectului specific de
reglementare -,,financiar public" - în Dreptul financiar întâlnim şi norme cu caracter
cvasigeneral ori chiar individual, însă păstrându-şi valentele normative

Normele juridice financiare au un caracter obligatoriu, fiind prescriptive și nu descriptive,

trăsătură ce derivă din regimul de drept public al acestei discipline şi din finalitatea
reglementărilor financiare.

in raport cu conduita pe care o prescriu, predomină normele financiare onerative şi

prohibitive, cele permisive fiind mai rare. Normele onerative impun anu mite sarcini, de
exemplu cele care reglementează obligaţiile fiscale, condițiile de efectuare a cheltuielilor
bugetare. Normele prohibitive sunt reglementate în scopul respectării disciplinei financiare şi
pot fi identificate în toate actele nor mative, dat fiind faptul că dreptul financiar s-a desprins din
Dreptul administra tiv, în cadrul căruia acestea sunt predominante. Ele interzic săvârşirea unor
acte, operațiuni, de exemplu, interdicţia de a înscrie o cheltuială în bugetul public, fără ca
aceasta să aibă stabilită sursa de finanțare". Normele permisive sunt mai rare, edictate, de
regulă, în interesul constituirii şi al asigurării anumitor fonduri băneşti, de exemplu, dispozitiile
juridice care dau posibilitatea plății în două tranşe sau integral a unor impozite şi taxe locale".
Conținutul normei de drept financiar are aceeaşi structură logico-juridică (ipoteză, dispoziţie,
sancţiune), precum şi o construcție externă, dată de modul de exprimare al actelor normative
(capitole, secțiuni, articole, alineate și paragrafe).

Structura
În ceea ce priveşte structura logio-juridică,normele de drept financiar cuprind şi ele trei
elemente specifice normelor juridice:ipoteza,dispoziţia şi sancţiunea,cu unele particularităţi
determinate de specificul financiar al obiectului de reglementare şi de interesul financiar al
statului.

Ipoteza nomei de drept financiar prevede condiţiile sau împrejurările în care urmează să se
aplice dispoziţia cuprinsă în aceste norme juridice.Astfel,de exemplu,Legea finanţelor prevede
că "venitul naţional,ca valoare nou creată în industrie,agricultură,construcţii,transporturi şi în
alte domenii,reprezintă sursa de bază a fondurilor băneşti ce se constituie în economie".În
acest sens,cele mai importante fonduri băneşti necasare trebuinţelor obşteşti,în societatea
noastră se constituie pe baza repartizării venitului naţional,în condiţiile în care cea mai mare
parte a acestui venit este realizată în industrie,agricultură şi construcţii.
Dispoziţia normei de drept financiar prevede conduita subiectelor vizate de această normă,fie
obligând aceste subiecte să acţioneze într-un anumit fel,să acorde ori să plătească
anumitesume de bani etc,fie permiţându-le să-şi constituie şi să întrebuinţeze anumite fonduri
băneşti,fie interzicându-le săvârşirea unor acte sau operaţiuni.Deci,din punctul de vedere
aldispoziţiei pe care o cuprind,normele de drept financiar pot fi onerative,permisive şi
prohibitive.
Elementul structural al normei juridice financiare care se evidențiază prin anumite
particularități este sancțiunea. În dreptul financiar identificăm atât sancțiuni comune, de
exemplu, amenda bănească, cât şi sancțiuni specifice, pre cum suspendarea finanţării, anularea
creditelor bugetare, blocarea contului ban car, supravegherea activității economico-financiare.
De asemenea, răspunderea juridică îmbracă, frecvent, forma majorărilor de întârziere, având
un regim juri dic diferit de cel al penalităților din dreptul comun".

Sancţiunile se aplică de către organele de control financiar ale statului, ubiecţi ai raporturilor
juridice financiare, care au atribuții de verificare a respec arii legalității în domeniul disciplinei
financiare şi bugetare.

2.5. Raporturile juridice financiare

Notiunea
Raporturile juridice reprezintă acea parte a relațiilor sociale care iau forma idică prin
reglementarea lor expresă de către lege şi a căror executare este asi ată prin aplicarea legii de
către autoritatea de stat.

Între raporturile juridice, raporturile de drept financiar ocupă un loc deose. bit, având în vedere
importanta acestor relații, precum şi interesul societății fată de finanţele publice. Având în
vedere aceste elemente, raporturile juridice financiare sunt formate din relatiile sociale care iau
naştere şi se sting în procesul constituirii, repartizári și utilizării fondurilor băneşti ale statului şi
care sunt reglementate de normele juridice financiare" Într-o altă opinie, raporturile juridice
financiare sunt relații sociale care se nasc, modifică sau se sting în cadrul activității financiare a
statului şi organelor sale, realizate în procesul constituirii, repartizării şi întrebuințării fondurilor
sale bâneşti, pentru satisfacerea nevoilor generale ale societăţii"s.

Raporturile juridice financiare se disting de celelalte raporturi de drept printr-o serie de

trăsături specifice. Astfel, raporturile de drept financiar se particula rizează prin urmatoarele:
subiecții participanți şi poziția pe care o au unii faţă de alții; obiectul de reglementare:
modalitățile de realizare a formei de activitate în cadrul căreia îşi are sorgintea

Nastere
Raporturile de drept financiar se nasc numai în cadrul activităţii financiare înfăptuite de stat şi
organele sale. În cadrul acestor raporturi, fără excepție, unul dintre subiecţi este statul, printr-
un organ de specialitate care intră în raportul ju ridic de pe poziția de purtator al autorității de
stat. Aceastà particularitate creează o pozitie de subordonare a tuturor celorlalți subiecţi
participanți față de subiectul purtător al autorității de stat. Există însă şi o serie de raporturi
juridice, în domeniul fiscal sau in domeniul datoriei publice etc., in cadrul cărora subiecții
participanți la raporturile juridice se află pe poziție de egalitate juridică cu statul.

Raporturile de drept financiar se nasc, se modifică şi se sting pe baza ma nifestării unilaterale de

voință a statului, prin forme specifice, prevăzute de not crale mele juridice financiare. Aceasta
particularitate oferă posibilitatea executării di recte a obligațiilor generate de raporturile
juridice financiare în sarcina diversilor subiecti de skupice e drept implicați in administrarea
banului public, fără a fi necesară, în acest sens, o hotarâre judecătorească. Aceasta nu
înseamnă domnia arbitrariulu in această materie ori reglementarea unei poziții abuzive a
organelor statului in raport cu ceilalți subiecţi. Diferența constă în faptul că actele
administrative din domeniul finantelor publice sunt executorii prin ele însele, persoana care se
simle lezată de aplicarea actului administrativ având dreptul de a folosi toate mijloacele puse la
dispoziție de legislația procesual-civilă in vederea desființării, anulări revocării, modificării sau
îndreptării actului administrativ nelegal".

Prin finalitate, raporturile juridice financiare ocupă un loc important în ca rul raporturilor
juridice, sunt de o mare varietate, aria lor acoperind componen ele structurale ale finanțelor
publice. Aşadar, în funcție de sfera de cuprindere a finanţelor publice, raporturile de drept
financiar pot fi:

- raporturi juridice bugetare;

-raporturi juridice de realizare a veniturilor publice bugetare;

- raporturi juridice de efectuare a cheltuielilor publice sau de finanțare; raporturi juridice de

împrumut public;

- raporturi juridice de garantare;

- raporturi juridice de control financiar.

Sfera de cuprindere a raporturilor juridice financiare se explică prin afirmarea ideii intervenţiei
statului în economie şi consacrarea doctrinei intervenționiste", potrivit căreia statul trebuie să
joace un rol tot mai activ în viața economică și să influenteze procesele economice, incluzând
pe lângă cele sus-menționate şi:

- raporturi juridice de organizare a circulaţiei monetare; -raporturi juridice valutare;

-raporturi juridice fiscale;

- raporturi juridice de creditare;

-raporturi juridice de asigurare prin efectul legii.

Raporturile juridice financiare interacționează cu o varietate de raporturi ju ridice din alte

domenii, vizând bani sau alte valori patrimoniale, de exemplu. domeniul bancar, al asigurărilor,
domeniul valutar, domeniul comercial, fără a li se suprapune

Premise pentru nasterea stingerea si modi

Naşterea, modificarea sau stingerea raporturilor juridice de drept financiar necesită existența
următoarelor premise fundamentale":

- existenţa normei juridice financiare;

-existenţa subiecţilor de drept financiar;

-faptele juridice.

Faptele juridice sunt acele împrejurări, care potrivit normelor juridice atrag după sine apariția,
modificarea sau stingerea de raporturi juridice.

În cadrul celei de-a treia premise, se evidenţiază, având trăsături specifice, actele financiare şi
faptele materiale financiare producătoare de efecte juridice, de exemplu, plata în plus a unor
sume, ca urmare a unei erori de calcul, ce gene rează raportul juridic fiscal de compensare a
sumei cu alte obligaţii fiscale sau de restituire, după caz".

Actele financiare se emit sau se adoptă, după caz, în scopul general al const tuirii, repartizării şi
întrebuintării fondurilor băneşti necesare statului, organele statului, instituțiilor publice, de
către organele statului, conducătorii instituțiile publice, în limitele competenței lor prevăzute
de Legea Republicii Moldova pr vind finanţele publice şi responsabilitatea bugetar-fiscală şi de
celelalte acte nor mative de specialitate, de exemplu: actele privind elaborarea şi execuția
bugete lor din cadrul bugetului public național; actele de individualizare a impozitelor decizia
unui consiliu local de aprobare a bugetului unității administrativ-teriton. ale respective; etc.

Elemente constitutive
Elementele constitutive ale raporturilor juridice financiare, la fel ca şi in cazul altor categorii de
raporturi juridice, sunt subiecții, obiectul şi conținutul. Subiecţii participanți la raporturile de
drept financiar sunt următorii: - statul, reprezentat printr-un organ de specialitate în activitatea
financiară investit cu atribuții în procesul de constituire, repartizare şi utilizare a fondurilor
băneşti ale statului; persoanele juridice sau persoanele fizice cărora le revin drepturi ș obligații
cu caracter financiar şi care interacționează cu organele statului în pro cesul administrării
finanţelor publice, ca regulă, orice entitate, alta decât cea pre văzută ca prim subiect al
raporturilor juridice financiare, inclusiv un organ de stat, o instituție publică.

Obiectul raporturilor de drept financiar îl constituie conduita ce trebuie realizată de subiecți,

prin executarea drepturilor şi obligațiilor ce alcătuiesc conținunil raportului juridic financiar.
Obiectul este diferit, determinat, în primul rând, de sfera deosebit de largă şi complexă a
finanțelor publice, iar in al doilea rând, de fapte, acte normative şi operațiuni specifice cu
privire la activitatea financiară.
În prima situație, obiectul este format din acțiuni de prognoză şi organizare bugetară, de
creditare, de control financiar, de circulaţie monetară etc. În cea de-a doua situație, obiectul
raporturilor de drept financiar il formeaz plata unor sume de bani la care sunt tinute persoanele
fizice sau juridice care re alizează venituri ori deţin bunuri impozabile sau taxabile.

În cazul celor mai multe raporturi juridice financiare, drepturile şi obligatiik subiecţilor
participanți se raportează adesea la fonduri băneşti, motiv pentru care in doctrina financiară"2
se menționează că alături de conduita părților - activit tea, acţiunea ce trebuie realizată -
raportul juridic financiar are și un obiect ma terial, reprezentat de sumele de bani respective.
Frecvent, obiectul derivat est întâlnit în raporturile care implică plata şi încasarea unor sume de
bani, precum cele de finantare bugetară, cele prin care se individualizează, încasează și plătes
impozite şi taxe, cele de împrumut public.

Conținutul raporturilor de drept financiar este dat de drepturile şi obligațiile subiecţilor

participanți, care diferă de cele ale altor raporturi juridice, întrucât se stabilesc în legătură cu
necesitatea şi importanța constituirii, repartizării şi utili zării fondurilor băneşti ale statului.

Primul subiect participant al raporturilor juridice financiare poate avea drep turi şi obligații
privind elaborarea proiectelor bugetelor publice, de a lua măsuri pentru executarea lor, de a
acționa pentru stabilirea şi încasarea veniturilor publi ce, de a le administra în mod
corespunzător, de a le repartiza conform destinațiilor legale, de exercitare a controlului cu
privire la aplicarea normei juridice financi are etc.

Cel de-al doilea subiect al raporturilor juridice financiare poate avea o di versitate de drepturi şi
obligaţii, circumscrise de aceleaşi componente structurale ale finanțelor publice: dreptul de a fi
finanțat de la bugetul public şi obligaţia de a efectua cheltuielile bugetare conform dispoziţiilor
bugetare; dreptul de a contesta actele juridice financiare considerate nelegale şi de a solicita
aplicarea corectă a normelor juridice financiare; obligaţia de a se supune controlului financiar
exer citat de cei abilitatis etc.
2.6. Locul şi rolul dreptului financiar în sistemul dreptului

Dreptul financiar este o ramură aparținând eminamente dreptului public, acea ramură care
are în centrul reglementării sale finanțele publice şi care se ocupă de reglementarea primară şi
secundară a tuturor aspectelor care țin de administrarea banului public şi evidenţa
patrimoniului statului şi instituţiilor publice. Având în vedere că niciun organism statal nu poate
funcţiona fără resursele financiare necesare perpetuării şi dezvoltării sale, putem afirma că
dreptul financiar se numără printre cele mai importante ramuri ale dreptului public.

Trasaturi
Dreptul financiar este o ramură a sistemului de drept, având ca trăsături: - este o ramură de
sine stătătoare - are un obiect propriu de reglementare, specific financiar, principii care conferă
unitate normelor sale juridice şi metode specifice de reglementare; face parte din dreptul
public, fiind poziționat după dreptul constitutional şi dreptul administrativ, cu care are relații de
interferență, reglementările sale fiind destinate satisfacerii intereselor generale sau publice",

Distincţia dintre dreptul financiar şi alte ramuri importante ale dreptului pu blic este caracterul
eminamente practic şi implicatiile sociale imediate deosebit de grave, care pot apărea în cazul
existenței unor disfuncții ale sistemului reglementat de normele juridice financiare. Astfel, dacă
discuțiile asupra regimului juridic al administraţiei de stat, al contenciosului administrativ ori
asupra regimului constituțional etc, pot avea caracter ideologic şi se pot prelungi în dezbateri
nesfarsite, fără a produce prejudicii imediate, raporturile juridice reglementate de normele
dreptului financiar nu pot fi relative sau neclare, întrucât consecinte le produse sunt imediate
şi, adeseori, foarte grave, putând provoca dezechilibre economice, sociale şi politice majore

Cu Constitutional
Relatia dreptului financiar cu dreptul constituțional. In dreptul constituţio nal sunt analizate
conceptele fundamentale pentru dreptul financiar (ex.: bugetul public national), competenta
autorităților publice - Parlamentului, Guvernului Republicii Moldova - pentru aprobarea,
respectiv elaborarea proiectului buge. tului de stat, t, bugetului asigurărilor sociale de stat,
obligativitatea cetăţenilor de a contribui prin impozite şi taxe (contribuții financiare") la
cheltuielile publice. Totodata, principiile fundamentale în dreptul constituțional au aplicabilitate
şi-n sfera dreptului financiar. Relatia dreptului financiar cu dreptul administrativ. Există o
interferenta intre aceste două ramuri, concretizată în: dreptul financiar s-a desprins din dreptul
administrativ, ca ramură de sine stătătoare, preluând de la acesta principiile şi metodele de
reglementare, însă construindu-şi obiectul său de reglementare specific financiar. Aparatul
financiar de stat (organele financiare) face parte din categoria organelor administrației de stat,
ca atare organizarea şi funcţionarea lui sunt reglementate de normele drep tului administrativ;
activitatea financiară impune completarea normelor dreptului financiar (norme speciale) cu
normele dreptului administrativ, ca izvoare comune, de ex., normele din Legea Republicii
Moldova nr. 397 din 16.10.2003 privind fi nanțele publice locale**, ce se completează cu
normele cu conținut financiar din Legea nr.436-XVI din 28 decembrie 2006 privind administraţia
publică locală" - in ambele raporturi juridice (financiare/administrative) cel puţin unul din
subiecti este un organ al statului; in ambele ramuri de drept, prevalează metoda subordonării
participanți lor la raportul juridic.

Le separă obiectul de reglementare - specific financiar, în cazul dreptului financiar-concomitent

mai larg şi concomitent mai restrâns decât dreptul admi nistrativ

Cu Fiscal
Relația dreptului financiar cu dreptul fiscal. Dreptul financiar are legătu rå strânsă cu dreptul
fiscal datorită importanţei sistemului fiscal asupra formării veniturilor bugetare anuale de stat şi
locale. Natura de drept public a legislațici fiscale se apreciază însă nu autonom, ci în
corespundere cu reglementarea chel tuielilor publice ale bugetului de stat şi local, a
împrumuturilor de stat, precum şi în corespundere cu natura de drept public a acestor
compartimente structurale ale dreptului financiar Relația dreptului financiar cu dreptul civil. Se
aseamănă prin faptul că relațiile sociale reglementate de ambele ramuri ale dreptului sunt
relaţii patrimoni ale, având în conținutul lor drepturi şi obligaţii exprimate în bani (în dreptul
civil avem şi relații personale nepatrimoniale). Există însă suficiente elemente care le
diferențiază, rezultând, cel puțin, din următoarele elemente: metoda de reglementare, care în
dreptul financiar este cea a subordonării, în timp ce în dreptul civil este cea a egalității juridice;
subiecții raportului juridic care nu pot fi decât cei cărora le revin prin lege drepturi sau obligaţii
juridice, obligatoriu, un organ al statului, în timp ce in drep tul civil poate fi oricine, chiar şi
statul;
- prevalează normele cu caracter onerativ, prohibitiv, în timp ce în dreptul civil prevalează cele
cu caracter permisiv; relaţiile băneşti reglementate au în vedere interesele generale ale statului,
ele fiind raporturi de constituire, administrare, repartizare şi folosire a resurselor băneşti
publice, în timp ce raporturile juridice civile au în vedere interesele particulare, ale persoanelor
fizice şi/sau juridice.

Cu International Public
Relația dreptului financiar cu dreptul international public este evidențiată, mai ales, de
existenţa multor convenții interstatale determinate de necesități și interese financiare, cum
sunt, de exemplu: convențiile de împrumuturi externe. Sub aspecte generale, aceste convenții
dovedesc existența unor raporturi financi are intre state, raporturi care sunt considerate obiect
al unei subramuri a dreptului financiar international.

Asemănător şi alăturat dreptului financiar internațional, în condițiile dezvol tării dreptului

comunitar ca ansamblu de norme conventionale interstatale privind infiinţarea şi activitatea
comunităților europene, s-a afirmat existența dreptului fi nanciar comunitar, cuprinzând
conceptele şi normele referitoare la bugetele anu ale ale Comunităților europene, politica
fiscală comunitară și controlul financiar comunitar".

3.1. Moneda şi funcțiile acesteia

Istoria
Moneda a contribuit substanțial la patrimoniul de valori al omenirii în cursul mileniilor, fiind în
primul rând un instrument social-economic, ea a reprezentat o instituţie istorică", a urmat şi
urmează evoluția societății umane. Ascensiunea sau declinul naţiunilor a fost adesea marcat
profund de modurile de administrare a monedejº2

Primele monede au apărut în statul antic Lidia din insulele Egee şi în China (sec. al VII-lea î.e.n.).
Numele de monedă provine de la monetăria romană, situată lângă templul zeitei Junon
Moneta. Inițial, monedele au fost bătute de preoți, iar în Evul Mediu de regi, de oraşe şi de
căpeteniile feudale". În limba noastră, denumirea a pătruns atât ca neologism din latină -
moneta, cât şi prin limba neogreacă - moneda, utilizată în timpul domniilor fanariote. Aceeaşi
de numire este utilizată în Franţa - monnaie, în Anglia - money și în Italia - moneda. Literatura
noastră de specialitate a recurs la întrebuinţarea ambilor termeni moneta" şi ,,moneda" prin
care se desemnează aceeaşi noțiune, ambele fiind corecte. În explicarea conceptului de
moneda", trebuie luată în considerare şi noțiunea de bani". Banul este fenomenul valorii în
general, sfera noțiun sale fiind mai largă decât a monedei, cuprinde totalitatea instrumentelor
de schimb ale circulației. Prin bani se exprimă întreaga varietate a instrumentelor care măsoară
valoarea mărfurilor, mijlocesc circulaţia şi plata sau constituie activul de rezervă în relațiile
economice. Ei se manifestă în mod concret sub forma monedelor şi a celorlalte instrumente
monetare (bani scripturali, bilete de bancă etc.).

Din complexitatea fenomenului monetar derivă şi multitudinea definitiilor date monedei,

generată de cunoaşterea variată sau însuficientă a genezei, mani. festărilor şi funcțiilor ei". Într-
o definitie prin monedă este desemnat orice bun, acceptat ca instrument liberator de creditori
sau vânzatori, un bon pentru cumpărarea mărfurilor Intr-un alt punct de vedere, se consideră
că atunci .. Când o marfă serveşte continuu ca intermediar pentru schimburi indirecte, ea
devine monedă". Nominaliştii, la rândul lor, au considerat moneda drept un document de stat,
detaşat de fluctuaţiile vieţii social-economice, care emană de la autoritățile publice.

Definitia
Moneda, in forma ei clasică de disc metalic cu greutate determinată, se utilizează ca mijloc de
circulaţie, de plată și tezaurizare. Ea reprezintă un instrument etalon legal de plată pentru
facilitarea schimburilor şi pentru acumulări, fiind masuratorul general de valori care poartă girul
autorității emitente, statul, ş care se bucură de incredere publică.

Functiile Monedei
Majoritatea definiţiilor includ in text variatele funcţii ale monedei, indeosebi pe aceea de
instrument de comparație a valorilor, de rezervor de valori sau mijloc de circulație a mărfurilor
şi serviciilor. Definițiile monedei nu pot epuiza datele despre fenomenul datorat ei, o
reprezentare fidelă putând fi posibilă în special prin enumerarea funcțiilor sale. anume

1. Funcţia de evaluare a valorilor economice. Cu moneda se măsoară valon materiale, se

exprimă preturile, puterea de cumpărare, creditul.

2. Functia de mijlocire a schimbului de bunuri și servicii prin intermediul operatiunilor de

vânzare-cumpărare. Moneda a evoluat neîntrerupt, concomitent cu producţia şi schimbul de
marfuri: prin schimb produsele devin marfuri, a căror circulație este înlesnită de moneda,
Märfurile, serviciile şi moneda se află într relație economică indisolubilă.

3. Funcţia de mijlocire a plătilor-moneda dobândeşte calitatea de monedă legală, întrucât

creditorul este obligat să primească moneda aflată în circulaţie la data lichidării unei datorii.
Valoarea esențială a monedei rezidă din puterea ei de cumpărare şi de efectuare a plății.

4. Funcţia de mijlocire a creditului - creditul reprezintă transmiterea temporară a unei puteri de

cumpărare, el este un împrumut de monedă. Montesquieu afirma că ,,Bamul este un semn al
valorii şi cui ii lipseşte trebuie să-l împrumute". Moneda serveşte ca mijloc de acordare a
creditului.

5. Funcția de mijlocire a economiilor - disponibilităţile temporare ale popu laţiei se pot

valorifica prin intermediul monedei. În acest mod, moneda transfor mă un capital, care se
poate utiliza eficient în circulația monetară.

6. Funcţia de tezaurizare - cu ajutorul monedei se pot păstra şi transfera valorile care se cer
menţinute în timp, pe o perioadă îndelungată. Tezaurizarea se realizează în condițiile circulației
banilor cu valoare integrală (aur),

7. Funcţia socială de distribuire şi redistribuire a bunurilor şi serviciilor produsul social se

distribuie cu ajutorul monedei celor care au contribuit direct sau indirect la crearea lui. Moneda
înlesneşte o bună utilizare a factorilor de producție națională, asigurând o repartiţie cât mai
justă a produsului social.

8. Funcția de bani universali (mondiali) este legată de relațiile economice şi politice

internaționale. Banii mondiali servesc ca:

Mijloc internațional de plată - pentru achitarea datoriilor internaționale.

Mijloc internațional de cumpărare a mărfurilor din străinătate cu bani înnumerar. -

Întruchiparea generală a avuţiei publice şi mijloc de transfer al acesteia dintr-o ţară în alta
(Euro, DST ş.a.). Aceste funcţii ale monedei nu se cer îndeplinite cu necesitate, cumulativ, de
către o marfă, pentru a fi considerată monedă. Este suficient ca ea să îndeplineas că o singură
funcţie din cele amintite pentru a deveni monedă, dacă este asimilată ca atare, În ultimii ani,
moneda se caracterizează tot mai rar prin materialitatea ei, dar există totdeauna prin funcțiile
pe care le îndeplineşte.
3.2. Suma de bani necesară circulației. Viteza de circulație a banilor

Suma de bani necesară circulației este formată din totalul valoric al semne lor băneşti (masa
monetară) care dă posibilitatea efectuării normale a schimbu lui de mărfuri, a prestărilor de
servicii, a diferitelor plăți etc. Această sumă este determinată de acţiunile legii obiective a
circulației banilor şi de legea vitezei de circulatie a mijloacelor de plată. Potrivit cerinţelor
acestor legi, pentru o anumită perioadă de timp", suma de bani necesară circulației rezultă din
totalizarea su mei preturilor mărfurilor şi a serviciilor ce urmează să fie vândute şi încasate şi a
sumei platilor scadente, din care se scade suma prețurilor şi a mărfurilor vândute pe credit şi
plățile pentru circulația mărfurilor care se compensează. Suma de bani necesară circulației se
poate determina cu ajutorul următoarei formule:

S.B.= (S.P.M.S. +S.P.S.) - (S. P. M. C. +P.C.) V.C.B.

in care:

S.B. suma de bani necesară circulației monetare;

S.P.M.S. - suma prețurilor mărfurilor şi serviciilor ce se vor realiza; S.P.S. - suma plăților
scadente;

S.P.M.C. - suma preţurilor mărfurilor vândute pe credit; P.C. plăţile pentru circulația mărfurilor
care se compensează;

V.C.B.- viteza de circulație a banilor. Determinarea reală, fundamentată a sumei de bani

necesară circulației, constituie o condiție și în acelaşi timp un rezultat al unei economii
prospere, armo nioase și bine echilibrate. Suma de circulație a banilor este influențată de un şir
de factori, care rezultă din nivelul de dezvoltare a producției.

Factori de influentare directa

Factori de influenta directa - schimbarea volumului de mărfuri aflate în circulaţie şi nivelul
prețurilor mărfurilor şi serviciilor.
Factori de influență indirectă
Majorarea numărului de operații in credit, deoarece cu cât mai multă marfå se vinde în credit,
cu atât mai puțini bani trebuie (sunt necesari) în circulație.

Dezvoltarea plăților fără numerar.

Viteza de circulație a banilor.

Circulația monetară, în mişcarea sa determinată de îndeplinirea funcțiilor sale, are loc la o

anumită viteză de circulație. Aceasta exprimă numărul de tran zacții la care serveşte o unitate
monetară într-o perioadă de timp, in proces circulaţiei mărfurilor, a prestărilor serviciilor,
achitării debitelor, precum şi a mişcărilor de capital. Accelerarea vitezei de rotatie a banilor
duce la micşorarea masei monetare necesare circulației, şi invers.

Viteza de circulație a banilor este influentată de o serie de factori, şi anume

- masa banilor aflați în circulaţie;

- proporția unitatii monetare tinută în rezervă sau tezaurizare (retrasă un timp din circulație);
stabilitatea social-politică şi conjunctura economică;

-volumul veniturilor băneşti ale populaţiei şi structura pe grupe de venituri, frecvenţa şi

ritmicitatea încasării de către populație a veniturilor sale băneşti. Cu cât salariile se plătesc la
intervale mici, cu atât mai puțini bani se vor afla in mâinile populaţiei, şi invers

- politica monetară a multor state;

- gradul de coincidenţă între încasările şi plățile băneşti ale populaţiei;

- corelația dintre fondul de cumpărare şi fondul de mărfuri;

-factorul psihologic al încrederii populației în puterea de cumpărare a monedei naționale.

Accelerarea vitezei de circulație a banilor contribuie, atunci când condițiile necesare sunt
create, la reducerea masei banilor in circulaţie, la micşorarea chel tuielilor de circulaţie. Aceeaşi
masă monetară îşi dublează puterea de cumpărare, dacă circulă de două ori mai repede, cu alte
cuvinte, dacă ea serveşte în acelaşi timp la un număr dublu de tranzacţii.
4.1. Noțiunea şi clasificarea creditului

Noțiunea
Creditul este definit drept act de încredere, comportând schimbul a două prestații dislocate în
timp; bunuri sau mijloace băneşti în schimbul promisiunii sau al perspectivei de plată sau de
rambursare.

Din punct de vedere etimologic, creditul îşi are originea în cuvântul latin creditum -credere care
înseamnă, a crede",a se încrede" sau ,,a avea încrede re". Această origine a noţiunii de credit
scoate în evidenţă un element psihologic absolut necesar existenţei unei operațiuni de
împrumut, ,încrederea", care presupune existenţa unei anumite culturi sociale, a
unei ,,psihologii colective", care diferă însă în timp şi de la o colectivitate la alta,

Creditul a reprezentat obiectul unor cercetări ample în literatura de specia litate, constatându-
se o diversitate de opinii. Astfel, pentru definirea creditului, este necesar să prezentăm trei
opinii care s-au distins cu privire la acest termen:

- creditul ca încredere;

- creditul ca forma a relațiilor de redistribuire;

- creditul ca expresie a relatiilor de schimb.

Creditul ca încredere este o opțiune care pune la baza relaţiilor de credit ideea de încredere, de
aici decurgând caracterul subiectiv al acestora. In practica, încrederea se manifestă în relațiile
dintre debitor şi creditor, în sensul că debitor trebuie să prezinte o anumită bonitate pentru a
se bucura de încredere din partea creditorului.

Creditul ca formă a relatiilor de redistribuire este o abordare care îşi are originea în continutul
specific economic al creditului, şi anume, transferul une părți din produsul social de la unii
participanți la circuitul economic către alti Spre deosebire de alte forme ale relațiilor de
redistribuire a veniturilor (impozite taxe), care au caracter definitiv, creditul este o formă
particulară a acestor relati prin transferul temporar din economie.

Creditul ca expresie a relatiilor de schimb constituie un acord prin care anumite bunuri, servicii
sau o anumită sumă de bani sunt cedate în schimbul unei promisiuni de plată viitoare. Prin
luarea în considerare şi corelarea acestor trei abordări, obţinem defini. rea completă a
creditului. Astfel, creditul reprezintă o categorie economică, ce exprimă relații de repartiție a
unei părti din PIB sau din venitul național, prin care se mobilizează şi se distribui disponibilitățile
din economie și se creează noi mijloace de plată, în scopul satisfacerii unor nevoi de capital şi al
realizării unor obiective ale politicii economice.

Opinii din lit-ra

In literatura de specialitate, găsim mai multe definiții ale creditului care, în esență, au acelaşi
conținut: schimbul unei valori monetare actuale contra unei valori monetare viitoare.

Astfel, profesorul W. Sombart oferă o definiție sintetică, afirmând că "...creditul este puterea de
cumpărare fără a deține numerar". Profesorul Ch. Gide defineşte creditul ca fiind, schimbul unei
bogății pre zente contra unei bogății viitoare".

După definiția profesorului F. Leitner, creditul este un, act economic care face să nască în
favoarea unui individ un drept de a dispune în mod permanent de bunurile sau serviciile puse la
dispoziția lui de un alt individ, în cadrul termenului pentru care a fost acordat".

La rândul sau, Victor Slavescu afirma: ...este vorba de o operațiune de credit sau ne găsim în
fata unui fapt economic numit credit, ori de câte ori este vorba de cedarea unei sume de bani,
efectuată la un moment dat din partea unui subiect economic către altul, cu obligația acestuia
din urmă de a restitui mai târ ziu, la un termen fixat, suma primită plus o sumă de bani care se
cheamă interes sau dobândă"

După profesorul D.D. Şaguna: ...creditul este un schimb de monedă con diționat şi despărțit de
un interval de timp".

In sens larg, creditul reprezintă încrederea pe care o persoană, numită creditor, o acordă unei
alte persoane, numită debitor, de a-i împrumuta o sumă de bani sau alte valori, ce-i vor fi
restituite la o anumită datã împreună cu o taxă, denumită interes sau dobândă; or, creditul este
operațiunea prin care se iau în stăpânire imediată resurse, în schimbul unei promisiuni de
rambursare viitoare, în mod normal însoțite de plata unei dobânzi ce remunerează pe cel care
îm prumută.

Noțiunea din legislație

Noţiunea de credit mai poate fi întâlnità in legislația națională. Astfel art. 3 al Legii Republicii
Moldova 550/1995 privind instituţiile financiare prevede: „cre ditul este orice angajament de a
acorda bani ca împrumut cu condiția rambursării lor, plății dobânzii şi altor plăți aferente".
Notiunea de credit este una de ordin financiar-economic. Pe plan juridic, relaţiile legate de
acordarea creditelor sunt guvernate de instituția contractului de credit. Astfel, art. 1763 Cod
civil al Republicii Moldova defineşte contractul de credit în felul următor: ,,Prin contractul de
credit, o bancă sau o organizație de creditare nebancară (creditor) se obligă să pună la
dispoziția unei alte persoane (debitor) o sumă de bani ca împrumut, cu condiția rambursării ei,
a plății dobân zii şi a altor plăți aferente, sau îşi asumă orice alt angajament de a achizitiona o
creanță sau de a efectua o plată, de a prelungi termenul de rambursare a datoriei sau de a
emite orice garanții.

Creditul nu este un împrumut în forma sa pură. Obiect al împrumutului îl formează întotdeauna

un bun care va fi restituit în forma sau în substanța sa. Cre ditul însă este un împrumut în
monedă, după cum se ştie, moneda fiind o marfă cu rol de echivalent general

Părțile implicate, tipul de instrumente utilizate şi condițiile în care creditul este consimţit sunt
extrem de diverse şi în continuă evoluţie. Dispozitivul institu țional variază, de asemenea, de la
țară la ţară¹¹4. Esențialul rămâne acelaşi peste tot: o valoare actuală se transmite de un cre
ditor unui debitor care se angajează să-1 ramburseze, după un timp, în condițiile specificate în
acordul de credit, în cadrul căruia debitorul promite, de asemenea, a plăti dobândă pentru a
remunera pe creditor.

Elementele creditului

Relaţiile de credit au atât elemente caracteristice comune tuturor relațiilor financiare, cât şi
trăsături specifice numai relaţiilor de credit. Din elementele obligatorii creditului, desemnate în
doctrina juridică fac parte: subiecţii, termemul de rambursare (scadenta), termenul de gratie,
ratele rambursale, garantia dobânda etc.

a) Subiecfii.
Pentru orice operatiune de credit este specific interventia două subiecte: persoana care acorda
creditul - creditorul (creditor unui drept de creanță; persoană sau instituţie care a acordat cuiva
un persoana care primeşte creditul -debitorul (debitor- persoana juridică sau fizică, ce are o
datorie față de o anumită întreprindere, organizație, instituţie). O apre. ciere generală asupra
naturii participanților la procesul de creditare: creditorii şi debitorii-cont teva categorii
principale și de amplă cuprindere: institu conturează câteva tiile financiare, inclusiv băncile, alte
persoane juridice şi fizice. titular al credit) si

In calitate de creditori cel mai des se afirmă anume: instituţiile financiare. inclusiv băncile, care,
pe de o parte, manevrează importante disponibilități mone. tare din circuitul cărora au loc
considerabile degajări temporare ce pot fi angajate in procesul de creditare. Pe de altă parte:
instituţiile financiare, inclusiv băncile prin repartizarea profitului - constituie fonduri de rezerve,
remunerează acționa rii, fapte ce majorează global capacitatea de creditare a economiei
naţionales În calitate de debitor, alături de întreprinderi şi populaţie, se afirmă şi statul.

b) Termenul de rambursare (scadenta).

Rambursarea, în general, constă în plătirea sau restituirea unei sume de bani datorată. La
rândul său, rambursarea creditelor este o condiție de bază în procesul acordării creditelor,
potrivit căreia acestea trebuie restituite la anumite termene prestabilite (scadenţe), împreună
cu dobânzile aferente. Termenele pentru rambursarea creditelor se stabilesc în con tractul de
creditare, în funcţie de tipul creditului, condițiile pieţelor de capital etc. 116

c) Termenul de grafie
, perioada de timp cuprinsă între momentul angajării creditului și începerea rambursării lui. Este
acel eveniment viitor şi sigur ca reali zare, până la care este amânată începerea executării
obligațiilor de către debitor. d) Ratele rambursale, constituie rambursarea eşalonată la anumite
termene a sumelor de bani conform clauzelor din contractul de credit. e) Garantarea creditului
presupune acoperirea riscului de nerambursare. Astfel, garanția este un mijloc legal prin care se
asigură executarea unei obligatii prin afectarea unor valori materiale ale debitorului care să
apere creditorul contra insolvabilităţii. Din categoria garanţiilor fac parte: garanții personale şi
garanţii reale

Garanţiile personale constau în angajamentul luat de o terţă persoană (ga rant, fidejusor) de a
plăti, în cazul în care debitorul este în incapacitate. Garanţiile personale sunt constituite în
funcție de persoana debitorului şi nu asigură creditorului niciun avantaj juridic de la debitorul
său. Garanțiile personale pot fi de două tipuri: garanții simple și garantii solidare. În cazul
garanției simple, garantul are dreptul de a discuta asupra îndeplinirii obligaţiei sale, de a cere
executarea primordială a debitorului și, în cazul in care există mai mulți garanți, să răspundă
numai pentru partea sa.

În cazul garanției solidare, garantul poate fi tras la răspundere pentru a pláti,concomitent, sau
chiar înaintea debitorului, dacă aparent prezintă condiții prefe Garanţiile reale constituie
mijloace juridice de garantare a obligaţiilor prin afectarea unui bun al debitorului în vederea
asigurării obligaţiei asumate. Bunul constituit drept garanție reală este sustras de la urmărirea
celorlalţi creditori chi rografari, fiind destinat urmăririi și satisfacerii cu prioritate a creanţelor
garan tate. Garanţiile reale se clasifică în garanții reale cu deposedarea debitorului de bunul
afectat ca garanție (gajul şi celelalte garanţii întemeiate pe ideea de gaj) şi garantii reale fără
deposedarea debitorului (ipotecile și privilegiile)rabile de solvabilitate.

f) Dobânda
, care poate fi denumită şi interes, este pretul sau taxa plătităpentru serviciul acordat de către
creditor debitorului, plătit de acesta din urmă pentru a dobândi dreptul de a folosi o sumă de
bani în cursul unei perioade de terminate. Dobânzile pot fi atât fixe cât şi flotante (variabile).
Dobânda fixă este con stantă pe toată durata creditului şi pentru întregul împrumut. Regimul
dobânzilor flotante a fost instituit ca rezultat al inflației accentuate din ultimii ani. Dobânzile
flotante se manifestă prin modificarea lor periodică în funcție de nivelul dobânzii pe piaţa
naţională sau internațională.

Clasificarea creditului

In literatura de specialitate se întâlnesc diverse opinii cu privire la formele creditului, în opinia

unor autori, creditul este exprimat prin două forme principale: credit comercial şi credit bancar.
Creditul comercial
este o formă de împrumut practicată între vânzător şi cumpărător, atunci când vânzarea
mărfurilor este făcută pe credit, adică înmâna rea acesteia este separată în timp de plata
prețului ei. Creditul comercial contri buie la accelerarea circulaţiei mărfurilor şi prin aceasta la
dezvoltarea economiei naţionale.

Creditul bancar
este creditul care se acordă agenţilor economici sub for mă bănească de către instituții
specializate. Această formă de credit este pe larg răspândită, având ca obiect acea parte
disponibilă a capitalului numit ,,capital de împrumut". Creditul bancar este principala sursă
pentru asigurarea fondurilor băneşti necesare diferitelor sectoare de activitate ale economiei
naţionale.

După o altă opinie, sunt reținute următoarele

Forme ale creditului:

a) după destinație: credit de productie - destinat activităților având un scop activ în econemie;
şicredit de consumație-destinat consumului social.

b) în funcție de subiectul de drept care angajează creditul: creditul public- contractat de către
stat, pentru completarea resursele sale in cazul când veniturile ordinare nu sunt suficiente; şi
creditul privat-contractat de o persoană particulară sau de o întreprin dere privată.

c) după modul de garantare: creditul real-garantat cu valori materiale certe; creditul personal-
acordat pe baza încrederii, a prestigiului de care bucură cel împrumutat. Creditul cu garantare
personală, la rândul său, poate fi acoperit-când persoana împrumutată nu este suficient de bine
cunoscută sau prezintă suficiente garanții morale, prin garantie personală sau solidară a altor
persoane care, angajându-şi răspunderea pentru debitor, diminuează riscul ever tualei
insolvabilități: şi descoperit- debitorul prezintă suficiente garantii pentr a dobándi încrederea
creditorului.

d) în funcție de perioada de timp pentru care s-a acordat împrumutu credite pe termen scurt
(de până la 1 an); credite pe termen mediu (de la 1 până la 5 ani); credite pe termen lung (de
peste 5 ani, contractate, de regulă pentru investiții).
e) după locul de desfăşurare a operațiunilor de credit: creditul intern- subiecții se află pe
teritoriul aceluiaşi stat; creditul extern- unul dintre subiecți se afla în străinătate.

f) în funcție de posibilitatea pe care o are la dispoziție creditorul pen tru a avea sau nu dreptul
de a solicita debitorului rambursarea anticipată a sumei imprumutate: credit denunțabil - atunci
când se cere rambursarea înainte de expirare termenelor de scadență, prin notificarea unui aviz
prealabil. Creditorul se asiguri pentru cazul în care afacerile debitorului nu sunt profitabile,
putând cere rambursarea sumei de bani împrumutate, înaintea falimentului celui împrumutat;
credit nedenuntabil - când nu se mai stipulează o asemenea clauză in intelegerea dintre cele
două părți.

g) în practică este cunoscută forma creditului guvernamental (atunci când în calitate de

creditor apare guvernul unui stat): credite guvernamentale interne; credite guvernamentale
externe.

Pe lângă clasificările doctrinare enunțate ante, bancile comerciale ale Re publicii Moldova sunt
obligate să clasifice şi să calculeze mărimile reducerilor pentru pierderi la active (inclusiv
credite) și la angajamentele conditionale ale bancii supuse riscului de credit, cel puțin lunar la
ultima dată a perioadei gestio nare in conformitate cu Hotãrârea BNM nr. 231 din 27.10.2011
despre aprobarea Regulamentului cu privire la clasificarea activelor şi angajamentelor conditio
nale

Astfel, conform clasificării legale, se identifica următoarele

Categorii de active
(inclusiv credite): standarde, supravegheate, substandarde, dubioase şi compromise.

a) Activiangajament conditional standard - cu condiția persistării următorilor factori: nu are

plăți expirate; sunt respectate toate condițiile contractuale, inclusiv cerinţele de consti tuire a
garanției; nu a fost renegociat; situația financiară a contrapărții şi fluxurile mijloacelor băneşti
viitoare estimate atestă o înaltă capacitate de executare a angajamentelor acesteia şi exe
cutarea obligaţiunilor curente şi viitoare;

- banca dispune de informații actualizate privind situația financiară a con trapărţii (cel puţin
trimestrial) şi privind sursele de rambursare a datoriilor, pre cum şi alte documente aferente
activității contrapărții; nu este niciun motiv de a considera că banca în prezent sau pe viitor va fi
expusă riscului pierderii.

b) Activ/angajament conditional supravegheat. Activul se va considera supravegheat, în cazul în

care capacitatea de plată a contrapărții/persoanei care constituie o garanţie personală
(fidejusiune) este una bună, gradul de lichiditate a obiectului gajului (constituit) are
caracteristici stabile, banca a primit toate informațiile şi datele necesare evaluării situației
financiare, dar persistă şi, cel puțin,unul din următorii factori:

- există probleme potențiale legate de situația financiară a contrapărții, iar in cazul creditului şi
de garantarea acestuia; există probleme potențiale privind executarea obligațiunilor
contrapărții din cauza fluxurilor mijloacelor băneşti neregulate (cu excepţia celor cu character
sezonier) și dificil de controlat, deşi bonitatea lor nu s-a deteriorat; recuperarea plăţilor se face
cu întârziere de la 31 până la 90 de zile;

- a avut loc, cel puțin, o modificare a termenelor de achitare a plăților pre stabilite conform
contractului; nu se respectă îndeplinirea business-planului sau a argumentării tehnico
economice (inclusiv cu modificările şi completările ulterioare). alți factori similari care constituie
motive pentru clasificarea activului ca supravegheat.

c) Actiwangajament conditional substandard. Activul se consideră sub standard în cazul în care

banca are certitudinea privind deservirea şi rambursarea activului, dar există riscul pierderilor
mai înalt decât cel obişnuit şi persistă, cel puţin, unul din următorii factori:

- situația financiară a contrapărţii se înrăutăţeşte;

- garanția (dacă aceasta existä) este insuficientă sau se înräutăteşte;

- banca nu a primit informații actualizate suficiente privind situația finan ciară a contrapărţii (cel
puțin trimestrial), a persoanei care constituie o garanţie utilizării personală (fidejusiune),
sursele de rambursare a datoriilor, justificarea creditului conform scopului expus în contractul
de credit, precum şi alte documente aferente activității contrapărții;

- activul este utilizat in alte scopuri decât cele prevăzute în contract;

 - fluxurile mijloacelor băneşti ale contrapărţii/persoanei care constituie o garanție
personală (fidejusiune) sunt estimate a fi insuficiente pentru executarea regulată a
obligațiunilor/executarea garanției;

- recuperarea plăților se face cu întârziere de la 91 până la 180 de zile; alţi factori similari
care constituie motive pentru clasificarea activului casubstandard.

d) Activ/angajament conditional dubios (îndoielnic). Activul se consideră dubios (îndoielnic) în

cazul în care există un risc înalt al pierderilor provocat de cel puțin, unul din următorii factori:

- există probleme, inclusiv legate de situația financiară şi de mediul de afa

- ceri al contrapărții, precum și de deteriorarea surselor de rambursare a datoriilor,care pun la

îndoială şi scad probabilitatea satisfacerii creanţelor actuale/viitoare ale băncii aferente
activului/angajamentului condițional în volum deplin în baza circumstanţelor, condițiilor create;

- probabilitatea pierderilor este extrem de mare, dar există anumiți factori importanti, concreți
şi bine argumentaţi care în curând se vor realiza şi care pot contribui la satisfacerea totală sau
parţială a creanţelor actuale/viitoare ale băncii aferente activului/angajamentului conditional;

- recuperarea plăţilor se face cu întârziere de la 181 până la 360 de zile; a fost intentat proces
de insolvabilitate a contraparţii pe parcursul relațiilor contractuale aferente acestui
activ/angajament conditional; activul face obiectul unui litigiu în instanţa de judecată; - alţi
factori similari care constituie motive pentru clasificarea activului ca dubios (indoielnic).
Clasificarea acestui activ/angajament conditional în categoria „,compromis (pierderi)” se amână
până la o determinare mai precisă a stării activului/angaja mentului condițional dat.

e) Activ/angajament conditional compromis (pierderi). Activul se consider compromis

(pierderi), în cazul în care în momentul clasificării nu pot fi satisfăcute creantele actuale/viitoare
ale băncii aferente acestuia, nu există argumente în favoarea faptului că activul poate fi
recuperat şi persistă, cel putin, unul din următorii factori:

- contrapartea se află în proces de lichidare (cu exceptia băncilor în proces de lichidare din
Republica Moldova şi a contrapărților a căror datorii sunt garan tate cu imobil);

- obiectul gajului lipseşte; - recuperarea plăților se face cu întârziere de 361 de zile şi mai mult;

- alți factori similari care constituie motive pentru a considera ferm că recuperarea activului nu
este posibilă. Suma necesară a mijloacelor privind reducerile pentru pierderi la
active/angajamente condiţionale se calculează în următoarele mărimi de la suma active
lor/angajamentelor condiționale din fiecare categorie de clasificare ¹20:

1) standard - 2%;

2) supravegheate - 5%;

3) substandard-30%;

4) dubioase (îndoielnice) - 60%; 5) compromise (pierderi) - 100%.

Prelungirea şi renegocierea unui activ nu poate să determine clasificarea acestuia într-o

categorie mai bună decât acea care a fost la data prelungirii sau renegocierii.

Activele/angajamentele condiţionale clasificate ca substandard, dubios şi compromis sunt

considerate neperformante.

4.2. Funcţiile şi rolul creditului

Apărut odată cu schimbul în natură şi cunoscând în evolutia sa numeroase Forme, creditul
îndeplineşte un rol esențial în economia modernă. Locul şi rolul =reditului în relațiile social-
economice sunt exprimate prin funcţiile sale.

Funcția distributivă constă în mobilizarea resurselor băneşti disponibile la n moment dat în

economie şi redistribuirea lor prin acordarea de împrumuturi pre anumite sectoare sau ramuri
de activitate economică, care au nevoie de fon uri de finanţare.

Într-o economie de piață este firesc faptul că oamenii, care dispun de resurse ăneşti disponibile,
doresc valorificarea lor pentru a obține venit. Prin urmare, otențialii creditori doresc să plaseze
banii lor în astfel de afaceri care le va adu cel mai mare venit, deci activitate desfăşurată sau
servicii prestate care au cea mai mare cerere pe piață.

Disponibilitățile băneşti se referă la surplusurile de capital de circulație afla te temporar sub

formă inactiva în conturile bancare ale societăților comerciale, la rezervele de casă ale firmelor
păstrate în conturi bancare, economiile populatiei depuse la casele de economii ori la băncile
comerciale. Oferind agenţilor astfe de disponibilități, creditul sporeşte puterea de acţiune
productivă a capitalului punând astfel în mişcare noi forte economice şi contribuind la creşterea
avuţiel reale a societății.

Posibilitatea pe care o dă creditul prin funcţia sa de redistribuire sau buire a resurselor baneşti
este foarte bine-venită în economia modernă, deoarece nu oricine posedă capacitatea şi
abilitatea de a crea astfel de întreprinderi, de efectua operațiuni economice, care să aducă un
profit înalt. Putem spune că prin intermediul creditului se face posibilă mişcarea fondurilor
băneşti nelucrative către persoanele care sunt capabile de-a le valorifica, în așa măsură încât să
obți. nă un venit care va acoperi cheltuielile de credit, precum şi persoana în cauză va obţine un
venit¹

De asemenea, operativitatea dată procurării de noi capitaluri oferă mai multa elasticitate
economiei în ansamblul ei, favorizând orientarea mai rapidă a inven piilor spre sectoarele sau
activitățile rentabile, asigurând o mai mare capacitate de adaptare la cerințele pieței interne şi
externe şi contribuind pe această bază la creşterea eficacității marginale a capitalului. Tot prin
funcţia distributivă, creditul participă la concertarea capitalului şi dirijarea acestuia spre acţiuni
de mare importanţă, profitabile întregii societăţi.

Functia de transformare
a economiilor în investiții, prin care se concretizează una din legile obiective ale economiei de
piaţă, şi anume, realizarea echilibrului macroeconomic conform ecuaţiei E-I (unde E reprezintă
economiile, iar I-investitiile

Orice individ poate economisi o anumită sumă de bani, mai mare sau mai mică, în funcție de
venitul şi comportamentul său economic. Economisirea care nu este urmată de investiție
constituie o tezaurizare sau, altfel spus, o imobiliza re, ceea ce înseamnă că banii nu fac bani şi
reprezintă un factor de dezechilibru pentru viața economică. În acelaşi timp, nu orice individ
poate fi întreprinzător nu oricine îşi poate asuma riscurile unei investiții, nu toţi indivizii au
calitățile necesare spre a se lansa în afaceri, iar dacă le are, este posibil să nu le poată va lorifica
din cauza lipsei de capital¹23.

Creditul este cel care pune la dispoziția agentului economic capitalul nece sar, asigurând
transformarea economiilor, altfel inactive în investiţii. Sub aces aspect, creditul este un
important factor al creşterii economice. Oferind posibi litatea accesului la credite al oricărui
individ care, prin intențiile sale realiste riguros fundamentate garantează rambursarea sumelor
primite, creditul contribuie la proliferarea firmelor de mici dimensiuni, deci a micului business,
care sunt promotoare ale noului, ceea ce favorizează concurența, cu efectele sale pozitive
asupra echilibrului economic.

Functia de emisiune monetară.

Funcţie configurată ca urmare a consolidării ideii de credit bazat pe încrederea dintre
participanți la actul economic, astfel a fost creată moneda fiduciară (cu valoare fictivă
întemeiată pe încredere), adică la biletele de bancă, iar pe lângă acestea determinate de
nevoile schimbului, au apărut o mulțime de alte instrumente și tehnici de plată. Astfel de
instrumente si tehnici, ca viramentul, cecul, compensaţia, cambia ctc., au dus la diminuarea
numerarului din circulație și creșterea în mari proporţii a monedei scripturale. Moneda
scripturală reprezintă simple înscrieri în conturi bancare, exprimate numai prin cifre, dar nu şi
prin monedă materială sau bancnote emise de către banca centrală
Prin aceasta s-a realizat şi o reducere a cheltuielilor legate de circulația masei monetare. Noile
tehnici şi instrumente de plată determinate de acţiunea creditu lui, asigurând şi o creştere a
volumului şi valorii tranzacţiilor economice. Pe baza creditului masa monetară creşte fictiv, pe
baza încrederii reciproce a agentilor economici. Fictivitatea constă în aceea că deşi suma de
bani nu există în realitate, dar numai înscrisă în cont, ea deja se include în circuitul masei
monetare mărind masa monetară.

Funcţia de asigurare a stabilității prefurilor.

Această funcţie se realizează prin reglarea dimensiunilor cererii şi ofertei de mărfuri și servicii,
creându-se consumul, pe de o parte, şi stocurile, pe de altă parte. Astfel dacă anumite mărfuri a
căror producere are în mod obiectiv un caracter sezonier (spre exemplu, ulei, zahar, produse
din fructe etc.), ar fi aduse toate pe piața în momentul realizării lor, oferta ar deveni
disproporţional de mare în raport cu cererea şi am asista la o că dere catastrofală a prețurilor,
care va fi urmată; după un anumit timp, când se va recurge la o diminuare a mărfurilor
respective de o urcare exagerată a prețurilor.

Pentru prevenirea unor asemenea situații care ar perturba echilibrul economic, se foloseşte un
instrument al creditului, şi anume, scontarea warantelor, care reprezintă documente de
depozitare a mărfurilor în depozite, locuri sau ma gazii generale administrate de stat. În aceste
depozite antrepozite, comercianţii, industriaşii ş.a. îşi depozitează materiile prime, mărfurile şi
produsele. Pe perioa da depozitării se plătesc anumite taxe, prima de asigurare, cheltuieli de
recondi tionare etc. Recipisa-warant pentru obiectele depozitate este detaşată dintr-un registru
de cotor (talon) şi se divide în două părți: recipisa şi warantul. Aceste părți sunt la ordin,
recipisa dând dreptul de proprietate asupra mărfurilor, iar wa rantul comercial este un fel de
gaj pe care firma care a depozitat mărfurile poate să-1 transmită prin andosare, de regulă, unei
bănci sau unei firme care acordă un imprumut, warantul adresat garantând restituirea
împrumutului. Dacă deținătorul recipisei nu va rambursa creditul la scadență, banca se va
prezenta la antrepozit, va vinde mărfurile respective, va efectua rambursarea împrumutului şi
va vărsa diferența în contul deținătorului recipisei. Prin finanţarea producției şi consumului,
precum şi prin crearea unor in strumente şi tehnici deosebit de flexibile, creditul a devenit o
prezenţă sine qua non în viața socială şi economică din orice fară civilizată. De asemenea,
prezentasistemului de credit şi a formelor sale în societățile avansate oferă numeroase facilităţi,
inclusiv protecția participanților la actul economic

Creditul are o importanţă primordială în construcția fondului locativ, dez. voltării înfrastructurii
oraşelor şi satelor şi alte construcții care necesită investirea unor sume mari de bani pe un
termen destul de îndelungat. Creditul utilizat rational evită pericolul ruinării unei sau altei
ramuri ale economiei nationale, astfelmenținând echilibrul dezvoltării economice. Creditul are
un rol deosebit și în promovarea relațiilor economice internaționale, stipulând exporturile,
asigurand o desfăşurare normală, rapidă și în siguranță a operatiunilor de import-export.

Trebuie să menţionăm însă că pe cât de util și avantajos este creditul, pe atat de primejdios
devine atunci când nu este utilizat în conformitate cu principiile sale şi cu cerințele echilibrului
economic şi financiar.

Cel mai mare pericol constituie folosirea abuzivă, determinată de ideea uto pică, că prin sine
însuși, creditul reprezintă o avuţie. O astfel de concepţie va avea consecinte extrem de grave
atât asupra debitorului cât şi a creditorului.

Debitorul va ţine să folosească sumele provenite din împrumut ca pe o avere proprie, uitând de
riscurile care pot surveni, în urma cărora creditorul va fi sărăcit în imposibilitatea de a-şi
recupera banii împrumutați

Un alt pericol prezintă aşa-numita supracreditare, care duce la mari dezechi libre economice,
financiare şi monetare, generând atunci când ia proporţii infla fia. De asemenea, utilizarea
creditului pentru finanţarea unor activităţi economice insuficient de fundamentate poate duce
la dezechilibru structural în economial națională, la disproporții între ramurile şi sectoarele ei
de activitate.

O folosire arbitrară a creditului poate stimula şi o intensificare a operaţiuni lor speculative, o

creştere a capitalului fictiv, care pot genera crahuri financiare. În fine nu trebuie omisă
problema riscurilor rezultate din utilizarea creditului, in instituţiile bancare, care dacă nu sunt
luate în considerare, pot provoca prăbuşirea în lanţ a sistemului bancar, cu consecinţe extrem
de dureroase pe plan economic, social şi politic¹28.
4.3. Datoria publică şi garanţiile de stat

În sens larg, prin datorie publică înțelegem totalitatea obligaţiilor băneşti pe care le are statul la
un moment dat față de creditorii interni şi/sau externi, rezultat din imprumuturi în moneda
naţională şi în valută la termen scurt, mediu şi lung, contractate de stat în mod direct sau
garantate de către acesta, inclusiv obligațiile față de trezoreria proprie, pentru sumele avansate
temporar pentru acoperirea deficitelor bugetului de stat

Economistul american Paul A. Samuelson menționează ca, înainte de toate trebuie să facem
distincție între datoria internă şi datoria externă. Datoria internă este cea pe care statul o are
față de cetățenii săi. Mulți afirmă că ea nu reprezintă o povară, deoarece suntem îndatorați faţă
de noi înşine". Această idee este, în esență, cât se poate de adevărată.

Datoria externă
este cea pe care statul o are față de străini. Ea implică o scă dere netă a resurselor aflate la
dispoziția cetătenilor statului debitor!! Datoria publică este efectul direct al deficitelor bugetare
cumulate din pe rioada anterioară care trebuie finanțate prin împrumutare. La rândul său,
datoria publică, prin soldul său, constituie un factor ce explică, în parte, existența deficitelor
bugetare şi chiar creșterea acestora

Legislatia
Legislaţia Republicii Moldova defineşte noţiunea de datorie a sectorului public, prevăzând la
art. 2, din Legea nr. 419 din 22.12.2006 privind datoria sectorului public, garanţiile de stat şi
recreditarea de stat că....datoria sec torului public constituie totalitatea datoriei de stat, a
datoriei unităților adminis trativ-teritoriale, a datoriei Băncii Naționale a Moldovei, a datoriei ce
rezultă din împrumuturile interne şi externe ale întreprinderilor de stat/municipale şi ale
societăților comerciale cu capital integral sau majoritar public".

Notiunea datoria publica

Datoria publică a fost definită în literatura de specialitate ca fiind totalitatea sumelor
împrumutate de către stat, de unitățile administrativ-teritoriale şi de alte instituţii publice de la
persoane fizice şi juridice, pe piata internă şi externă, nerambursate la un moment dat,
indiferent de scadenta acestora¹34 În funcție de durata pentru care se contractează
împrumuturile de stat, se disinge datorie publică flotantă (pe termen scurt) și datorie publică
consolidate pe termen lung). Prima este reprezentată prin împrumuturile de stat cu termen de
rambursare în acelaşi an sau cel mult de la un exercițiu bugetar la altul, pentru acoperirea unor
deficite bugetare şi cheltuieli neprevăzute. A doua este rezultan ta împrumuturilor de stat
contractate pe termene mai mari, pentru necesități de fonduri sau cheltuieli publice care se
mențin mai mulţi ani, chiar cu perspectiva nelimitată în timp. Ca urmare, datoria publică
consolidată poate fi rambursabil şi perpetua¹¹

Dacă raportăm datoria publică la calitatea creditorilor, atunci putem vorbi de:

- datorie publică brută care include valoarea totală a împrumuturilor, indiferent de furnizorii
acestora;

şi - datorie publică neră care nu cuprinde valoarea împrumuturilor furnizate de instituțiile

statului.

În funcţie de categoriile de creditori, datoria publică are două forme:

- datoria publică internă (față de creditorii interni); -datoria publică externă (față de creditorii
externi).

Astfel, statul îşi procură resursele financiare de care are nevoie atât de pe piaţa internă, cât şi
din străinătate. Cu cât gradul de dezvoltare este mai ridicat, cu cât piaţa internă a capitalului de
împrumut este mai largă și mai variată; cu cât exportul este mai activ şi depăşește importul, cu
atât mai mult ţara respectivă işi procură resursele financiare pentru acoperirea deficitului de pe
piața internă. În acest sens, statul din ţările în curs de dezvoltare îşi procură în mare parte re
sursele financiar-valutare de care are nevoie prin împrumuturi externe, creşterea ponderii
datoriei publice externe în datoria publică exprimând gradul de depen denţă economică şi
financiară a ţării de străinătate, dar şi atractivitatea economiei respective pentru capitalurile
externe¹36
Datoria publică internă
se referă la împrumuturile de stat de pe piaţa finan ciară internă, de la persoane fizice şi
juridice, nerambursate la un moment dat. Ea poate fi contractată de stat sau de autoritățile
administrației publice locale, precum şi sub forma împrumuturilor garantate de stat.

Datoria publică externă reprezintă împrumuturile externe, pe termen mediu sau lung,
contractate direct de stat sau de către autoritățile administrației publice locale, precum şi
împrumuturile externe garantate de stat¹³7.

Referitor la termenul de exigibilitate, în opinia specialiştilor, este evident că pentru o țară

contează mai mult efortul financiar, pe care trebuie să-l facă pentru rambursarea datoriei
scadente şi plata dobânzilor aferente în lunile urmă toare, decât cel care se profilează la un
orizont situat peste 5-10 ani. De aceea cu cât ponderea datoriei flotante în totalul datoriei
publice este mai mare, cu atât nevoia de resurse financiare este mai presantă, iar procurarea
acestora este mai dificilă. In ultimii ani, pe plan mondial, s-a observat o tendintă de creştere per
manentă a datoriei publice, în special a datoriei publice externe. Această creştere este
determinată de o multitudine de factori, atât de ordin exogen, cât şi de ordin endogen.

Astfel factorii ce pot duce la cresterea datoriei publice îi reprezintă: specifi cul economiei,
nivelul dezvoltării, gradul de dependentă față de creditele externe, declinul economic și
deficitul bugetar etc. În caz de dezechilibru bugetar, centrat pe deficit, completarea veniturilor
publice se face prin finanţarea deficitelor cu resurse din împrumut, adică pe calea creditelor
publice, care se bazează pe în crederea în solvabilitatea statului, şi se realizează fie prin
contractarea directă de către stat a împrumuturilor de la persoanele fizice sau juridice
deținătoare de dis ponibilităţi băneşti, fie prin intermediul unor instituții specializate care
colectea ză disponibilitățile băneşti pe piaţă, încredinţându-le apoi statului pe o perioadă
determinată.
În Republica Moldova, în calitate de instrumente generatoare de datorie a sectorului public¹39
se utilizează instrumentele financiare reglementate de legis lația Republicii Moldova, precum şi
instrumentele financiare aplicabile pe pieţele financiare internaţionale, inclusiv:

a) împrumuturi (inclusiv leasingul financiar);

b) valori mobiliare - instrument al datoriei de stat emis în formă de titlu financiar negociabil;

c) depozite - instrumente ale datoriei sectorului public, care reprezintă creante față de
instituţiile publice financiare sau față de Banca Națională a Moldovei, sub formă de depuneri
băneşti, cu sau fără dobândă ori cu orice alt beneficiu;

d) alocări de Drepturi Speciale de Tragere - datorii purtătoare de dobândă sub forma activelor
de rezervă internaționale create de către Fondul Monetar In ternaţional şi alocate membrilor
săi pentru a completa activele sale de rezervă;

e) garanții - angajament asumat, în contul şi în numele statului, de către Guvern, în calitate de

garant, de a plăti la scadenţă obligaţiile neonorate ale debitorului garantat. Plafoanele datoriei
de stat, inclusiv ale datoriei de stat interne şi externe, precum şi plafoanele garanţiilor de stat,
la finele anului, sunt stabilite de legea bugetului de stat.

Datoria de stat este o datorie suverană şi reprezintă obligaţia absolută a Re publicii Moldova
faţă de angajamentele sale, în conformitate cu contractele sem nate. Astfel, deservirea datoriei
de stat are prioritate faţă de alte obligații pecuni are din contul bugetului de stat şi toate plățile
aferente se efectuează în termenele şi condiţiile angajamentelor asumate, indiferent de suma
aprobată în buget pentru acest scop 140 Datoria publică a unei țări se poate exprima în valori
absolute, pentru a cunoaște sarcina la care este supusă economia fării respective față de
creditori in valori relative ca procent din PIB, pentru a permite comparație în timp si între fări,
precum şi ca mărime medie pe locuitor, de asemenea pentru a permite comparaţii şi analize
pertinente în timp și spațiu.

Având în vedere devansarea ritmului de creştere a veniturilor publice de către ritmul de

creştere a nevoilor sociale, se impune ca o necesitate eficienta utilizării banului public. Nevoia
de credite publice, interne şi/sau externe este o realitate intâlnită în tot mai multe țări; datoria
conducerii politice la nivel central al statului este de a folosi aceste împrumuturi în mod special
pentru creşterea capitalului productiv, din profitul căruia să se restituie atât ratele de
împrumut, cât şi dobânzile aferente.

Datoria publică permite intelegerea situaţiei financiare a unei tări, a gradului său de îndatorare,
a încrederii de care aceasta se bucură, a relațiilor existente între balanţa creanţelor şi
angajamentelor şi balanța de plăți externe.

Politica in domeniul datoriei de stat este orientată spre diminuarea poverii deservirii datoriei de
stat. În ceea ce priveşte datoria de stat internă, este impor tant de mentionat că ca rezultat al
implementării reformelor structurale, concomi tent cu gestionarea activă şi eficientă a datoriei
de stat, au fost obţinute rezultate: pozitive în ceea ce priveşte raportul dintre datoria de stat şi
PIB.

Garantiile de stat reprezintă o obligație condițională care se îndeplineste in condițiile

specificate in contractul (acordul) de garanție, in cazul în care beneficiarul imprumutului este in
imposibilitate să ramburseze imprumutul și să plătească dobânzile aferente conform
contractului (acordului) de împru mul¹42

Garantie de stat constituie angajamentul asumat, în contul şi în numele statului, de către

Guvern, în calitate de garant, de a plăti la scadenţă obligaţiile neonorate ale debitorului
garantat Garanțiile de stat se pot diviza în:

- garantie de stat externă - garantie de stat emisă în favoarea unui creditor care este
nerezident;

- garantie de stat internă - garanţie de stat emisă în favoarea unui creditor care este rezident;
- garanţie a unităţții administrativ-teritoriale - angajament asumat, în con tul şi în numele
unității administrativ-teritoriale, de către autoritatea executivă a unitătii administrativ-
teritoriale, în calitate de garant, de a plăti la scadenţă obli gațiile neonorate ale debitorului
garantat;

Garanţiile de stat interne şi externe sunt emise în cazuri excepționale, anume:

a) pentru garantarea împrumuturilor interne sau externe destinate realizării şi proiectelor

finanţate din surse externe sau interne care prezintă o importanţă majoră pentru economia
națională;

b) pentru împrumuturile menite achitării înainte de termen a imprumuturilor garantate

anterior cu garanţii de stat, cu condiția ca noile împrumuturi să aibă un cost financiar mai mic;

c) pentru exercitarea competențelor prevăzute în Legea cu privire la redresarea şi rezoluția

băncilor.

d) pentru garantarea creditelor acordate persoanelor fizice în conformitate cu Legea privind

unele măsuri în vederea implementàrii Programului de stat ,,Prima casă"144 Parlamentul
adoptă hotărârea privind acordarea garanției de stat pe baza pro punerilor şi proiectelor
înaintate de Guvern. Astfel, persoanele juridice interesate care solicită acordarea unei garanţii
de stat în favoarea unui creditor trebuie să înainteze Ministerului Finanţelor o cerere,
suplimentată de şirul de documente prevăzute de legislație¹4. Ministerul Finantelor va decide în
ce priveşte corespunderea cererii de solicitare a garanţiei de stat în termen de 30 de zile
lucrătoare de la data depunerii acesteia şi a documentelor anexate, anunțând solicitantul
despre decizia adoptată.

După examinarea corespunderii planului de afaceri a solicitantului cu sco purile acordării

garanției de stat, Ministerul Finantelor efectuează o analiză a documentelor depuse şi
evaluează nivelul riscului pentru fiecare garantie.

Pe baza evaluării riscului, Ministerul Finanțelor stabileşte plata pentru fie care garanţie de stat
în mărime de la 5 la 25 la sută din suma care urmează să fie garantată prin garanție de stat.
Această plată este transferată de solicitantul ga ranţiei de stat către Ministerul Finanţelor după
ce ministerul încheie cu persoana respectivă un contract de acordare a garantiei de stat, în
termen de 3 zile de la semnarea acestuia, dacă contractul nu prevede altfel. Contractul de
garantie de stat nu va fi încheiat cu creditorul solicitantului de garanţie de stat, dacă solici
tantul nu va achita plata pentru garanție de stat conform prevederilor prezentului alineat.

În cazul în care garantia de stat nu este acordată solicitantului garanției de stat, suma achitată
se restituie solicitantului în termen de 30 de zile lucrătoare din momentul adoptării deciziei de
respingere a cererii de solicitare a acordari garanţiei de stat. Cheltuielile aferente restituirii
sumei plății pentru garanţia de stat vor fi suportate din contul solicitantului garanției de stat.

Contractul de acordare a garanţiei de stat este încheiat între Ministerul Finan.

telor şi debitorul garantat (solicitant) în temeiul hotărârii Parlamentului privind acordarea

garanției de stat respective în formă scrisă, sub sancţiunea nulității. Elementele obligatorii ale
contractului de garanție de stat sunt:

a) numele şi adresa creditorului care oferă împrumutul garantat prin garanție de stat;

b) numele şi adresa debitorului garantat;

c) descrierea obligațiilor garantate prin garanție de stat; d) suma maximă a garanţiei de stat;

e) drepturile şi obligaţiile părților;

f) termenul şi condiţiile acordării garanţiei de stat, în care creditorul are dreptul să ceară
Ministerului Finanţelor executarea obligaţiei garantate prin ga. ranţie de stat;

g) condițiile de plată a împrumutului garantat prin garanţia de stat.

Dreptul creditorului de a cere executarea garanţiei de stat apare doar după ce creditorul a
întreprins toate acțiunile necesare pentru colectarea sumelor datorate de la debitorul garantat,
a urmărit executarea benevolă sau forțată a garanţiilor reale şi/sau personale prezentate de
debitorul garantat, altele decât garanția de stat, inclusiv a inițiat procedura de executare a
hotărârii judecătoreşti adoptate în acest sens.

Garanţia de stat asigură rambursarea integrală sau parțială a sumei principa le a împrumutului
garantat de stat şi plata dobânzii aferente, dacă plata dobânzii este stipulată în contractul de
garanţie de stat¹46.

În contractul de acordare a garanției de stat se stabilesc:

a) taxa plătită de debitorul garantat pentru garanția de stat; b) obligaţia debitorului garantat de
a constitui garanţii suficiente în favoarea creditorului pentru a garanta rambursarea
împrumutului şi a cheltuielilor scontate aferente:

c) obligaţia de raportare a debitorului garantat privind obligațiile ce decurg din garantia de stat;

d) constituirea altor garanţii în favoarea statului;

e) destinația mijloacelor obţinute din împrumuturile garantate de stat; f) obligația debitorului

garantat de a restitui statului toate sumele cheltuite de stat pentru executarea garanției de
stat, precum și alte cheltuieli aferente acestei executări.

Dacă debitorul garantat nu-şi îndeplineşte obligaţiile sale de plată conform contractului de
împrumut încheiat cu creditorul şi acesta din urmă a întreprins toate măsurile ca debitorul
garantat să ramburseze datoria, creditorul are drep tul să prezinte Ministerului Finantelor o
cerere prin care să solicite executarea garanţiei de stat. Ministerul Finantelor transferă suma
solicitată de creditor, dacă informatiile din cererea de executare a garanţiei de stat sunt
conforme cu prevederile legii nr. 419/2006 şi cu condițiile stipulate în contractul de garantie de
stat. Este interzisă debitarea incontestabilă extrajudiciará a mijloacelor din conturile bugetului
de stat în favoarea creditorului, iar obligația pecuniară care rezultă din garanţiile de stat se
execută din contul mijloacelor disponibile ale bugetului de stat. Ministerul Finanțelor
informează Guvernul şi Parlamentul privind cererile de executare a garanțiilor de stat,
prezentate ministerului de creditorii garantați, şi privind executările efectuate.
Suma solicitată şi susceptibilă plății în temeiul garanției de stat devine datorie de stat din
momentul în care creditorul înaintează o cerere de executare, conform prevederilor prezentei
legi şi ale contractului de garantie de stat înche iat, care duce la apariția obligației statului de a
executa garanția de stat.

După ce Ministerul Finanţelor a executat garanția de stat, debitorul ga rantat este obligat să ia
toate măsurile posibile pentru a rambursa statului toate sumele cheltuite pentru executarea
garanţiei de stat. În cazul în care debitorul garantat nu îşi poate respecta obligaţiile financiare
conform graficului de achi tare a datoriei stabilit, Ministerul Finantelor, în urma analizei
economico-finan ciare a debitorului garantat, este în drept să adopte decizii privind
reeşalonarea. datoriei acestuia. Pentru perioada reeşalonată, debitorul garantat va achita o
dobândă stabilită de către părţi.

Ministerul Finanţelor este împuternicit să constituie gaj legal asupra pro prietății debitorului
garantat sau să obțină alte garanţii suplimentare ale terțelor persoane pentru debitorul
garantat, cu scopul de a recupera mijloacele folosite pentru executarea obligațiilor debitorului
garantat, conform procedurilor stabi lite de legislatie pentru recuperarea datoriilor apărute din
obligaţiile fiscale ale contribuabililor.

De la debitorul garantat pentru care Ministerul Finantelor a folosit mijloace pentru executarea
garanției de stat se percepe la bugetul de stat, pentru perioada în care mijloacele respective nu
sunt restabilite la buget, o sumă calculată în funcţie de rata de bază aplicată de Banca Naţională
a Moldovei la principalele operațiuni de politică monetară pe termen scurt.

4.4. Împrumutul de stat (creditul public)

Volumul disponibilitatilor financiare, atât ale fiecărei instituţii, cât și cele statale, capabile să
acopere o parte din golurile financiare, precum și necesitatea echilibrării cheltuielilor bugetare
cu veniturile bugetare, determină statele con temporane- într-o măsură mai mare sau mai
mică-să recurgă la alte surse de finanţare.
timp Din practică pentru finantarea deficitului bugetar şi a unor investiții impor. tante, statul
are la dispozitie trei opțiuni: creşterea impozitelor (necesită un îndelungat pentru obţinerea
banilor, deoarece trebuie modificată legislația fiscala şi nu întotdeauna creşterea impozitelor
duce şi la creşterea veniturilor fiscale). apelurile la imprumuturile publice (este uşor acceptat de
populaţie şi procura rapid resursele financiare); emisiunea monetară (în cazul emisiunii
monetare fără acoperire, apare un dezechilibru monetar sub forma inflaţiei, care poate destabi.
liza funcţionarea economiei). Astfel, împrumutul de stat constituie cel mai frec. vent instrument
utilizat pentru mobilizarea resurselor necesare statului.

Notiunea
Din punct de vedere juridic, prin împrumut de stat se înțelege un ansamblu de relații, care sunt
reglementate de normele juridice cu privire la acumularea de către stat a unor fluxuri financiare
disponibile la persoanele fizice şi juridice in baza principiilor benevole, operativității,
rambursabilității în scopul acoperirii deficitului bugetar şi armonizarea circulației monetare,
altfel spus imprumutu rile publice sunt venituri extraordinare la care se recurge în caz de
dezechilibru bugetar, atunci când veniturile ordinare sunt insuficiente pentru a face față chel
tuielilor.

Împrumutul de stat constituie o relație contractuală prin care creditorul transmite în

proprietatea statului mijloace, cu condiția rambursării acestora de către stat la expirarea
termenului pentru care au fost acordate. Împrumutul de stat poate fi cu sau fără dobândă (art.
2, Legea RM nr. 419/2006) 147. Deci sumele atrase astfel servesc la completarea resurselor
ordinare ale Guvernului sau ale autorităților locale, care vor fi restituite de către stat în
termenele prevăzute de acesta, excepție face imprumutul perpetuum, cu acordarea dobânzii
comisionului sau alte avantaje la care s-a angajat.

Imprumutul public se deosebeşte de impozite şi taxe (care sunt venituri ordi nare), el
reprezentând o sursă specială la care se recurge în mod limitat, deoarece generează cheltuieli
suplimentare din partea debitorului - stat sau colectivitate locală - cheltuieli formate din
dobânzi şi alte avantaje acordate creditorilor pu blici, precum şi alte cheltuieli care sunt legate
de gestionarea datoriei publice.
Imprumutul public este,,un instrument financiar folosit de stat pentru a re partiza între
generațiile prezente şi cele viitoare sarcinile rezultate dintr-o cheltu ala publică prea mare, care
nu poate fi acoperită prin impozitele şi taxele curente sau prin alte resurse ordinare ale
bugetului de stat

Altfel spus, imprumuturile publice sunt venituri extraordinare la care se recurge în caz de
dezechilibru bugetar, adică atunci când veniturile ordinare sunt insuficiente pentru a face față
cheltuielilor, precum şi din necesități de trezorerie, respectiv când se ivese unele goluri
temporare de resurse bugetare**50

In astfel de situaţii, autoritățile publice centrale şi locale se adresează persoanelor fizice şi

juridice care dispun de resurse bâneşti temporar disponibile, solicitandu-le să le încredinţeze o
parte din acestea pentru acoperirea diferenţei dintre cheltuielile şi veniturile bugetului de stat
sau bugetelor locale. Din punct de vedere terminologic, expresia , împrumut public" este sinoni
mă cu, credit public", iar în sfera acestuia se cuprind imprumuturile atât de stat cât şi ale altor
colectivități publice, mai frecvent, unități administrativ-teritoriale. imprumuturile de stat sunt
contractate de la cetăţeni autohtoni, de la alte state sau de la organizații financiare şi bancare
internationale. Pentru exprimarea propor tiei cantitative a acestor împrumuturi este utilizată şi
s-a răspândit preferențial expresia, datorie publică" care a ajuns indicele sintetic de apreciere a
situaţiei financiare a statelor din acest punct de vedere

Trasaturile
Trăsăturile caracteristice împrumutului de stat intern Referitor la trăsăturile caracteristice ale
imprumutului de stat determinăm următoarele:

- împrumutul de stat are un caracter legal;

- imprumutul de stat are un caracter contractual;

- împrumutul de stat are un caracter rambursabil;

- împrumutul de stat asigură creditorilor pe lângă rambursare şi anumite dobânzi, avantaje sau
mai bine spus o contraprestație. Caracterul legal al împrumutului de stat este generat de
instituirea obli gativității unei autorizări prealabile din partea Parlamentului. Având în vedere
importanţa şi consecinţele imprumuturilor publice, în teoria generală a acestor imprumuturi s-a
consacrat conceptul că împrumutul de stat se poate contracta numai cu aprobarea puterii
legislative.

Caracterul contractual presupune că împrumutul de stat exprimă acordul de voință al parților,

cu o precizare: condițiile de emisiune şi rambursare, forma şi mărimea venitului pe care il
asigura şi eventualele avantaje acordate împru mutătorilor se stabilesc de organele de decizie
competente ale statului, fără consultarea prealabila a subscriitorilor potențiali. La fel,
împrumuturile de stat nu presupun negocierea conditiilor de acordare şi de rambursare a
imprumutului si de asemenea, obligația de a prezenta o garanție materială în favoarea
imprumuts. torului, ci are la bază principiul facultativității.

Practica internațională a cunoscut însă şi împrumuturi publice forţate, când subscrierea nu a

fost lasată la latitudinea subscriitorilor, ci a avut un caracter obli. gatoriu. Statele au recurs la
împrumuturile forțate în împrejurări exceptionale respectiv atunci când independenta națională
şi integritatea teritorială a statului au fost amenințate grav. De asemenea, sunt cunoscute şi
cazuri de împrumuturi publice contractate pentru pregătirea şi ducerea de războaie, refacerea
econo miei distruse de calamități naturale, înlăturarea urmărilor unor crize economice de
amploare ș.a., când libertatea de acţiune a subscriitorilor este mult îngrădita prin măsurile luate
de autoritățile publice. Chiar dacă prospectul de emisiune și condițiile de rambursare ale unor
asemenea împrumuturi sunt mai puțin atractive, subscriitorii apreciază interesul național și îşi
fac datoria patriotică de a subscrie, In acest mod, persoanele interesate acceptă condițiile sau
după caz le refuză, dar nu pot să ceară un tratament preferenţial față de ceilalți subscriitori
Caracterul rambursabil are la bază principiul restituirii, el restituindu-se
la termenul fixat persoanelor fizice sau juridice care l-au acordat, deci reprezin tă un mijloc de
mobilizare temporară la dispoziția statului a unor sume pe care acesta le va restitui, dupã o
perioadă de timp creditorilor respectivi. De aceea, in momentul plasării unui imprumut public,
statul fixează termenul de rambursare a acestuia, care poate fi mai îndepărtat sau mai apropiat,
în funcţie de evoluția previzibilá a veniturilor şi cheltuielilor publice. Totuşi de la această regulă
fac exceptie imprumuturile perpetue care se manifestă prin faptul că statul nu fixea ză
termenele de restituire, dar plăteşte anumite dobânzi creditorilor. În cazul în care acestea in
timp reprezintă o convenientă economică statul le răscumpără la bursă.

Cel din urmă caracter, şi anume, asigurarea statului prin care creditorii obtin pe lângă
rambursare şi anumite dobânzi, avantaje sau, mai bine spus, o contraprestatie. Altfel spus,
imprumuturile publice nu se acordă cu titlu gratuit, ci in schimbul unor contraprestații directe la
care autoritățile statale se obliga solemn.Pretul" dreptului de folosință temporară a sumelor
împrumutate poate imbraca forma dobânzii, forma câştigului sau ambele forme, după caz, la
care se adaugă, deseori, şi alte avantaje materiale, inclusiv de natura unor facilitați fis cale. În
anumite situații, avantajele oferite de stat la lansarea unui împrumut sunt restrânse. Astfel, in
perioada de criză sau depresiune economică, în condițiile scaderii ratei dobânzii pe piața
capitalului de împrumut, statul poate preschimba inscrisurile unui imprumut vechi cu o
dobândă ridicată cu înscrisuri ale unui imprumut nou cu o dobândă mai scăzută printr-o
operatiune de conversiune!" De asemenea, datorită deprecierii accelerate a monedei naționale,
statul poate diminua anumite avantaje materiale oferite inițial creditorilor săi.

Uneori doctrina'ss deosebeşte împrumutul public de împrumutul privat, in principal prin faptul
că, în cazul primului, clauzele nu sunt discutate (negociate) si stabilite de comun acord de către
părţi - ca în cazul împrumutului privat - ele fiind fixate unilateral de către stat (dobânda, forma
de emisiune, termenele de rambursare etc.), astfel afirmându-se rolul deosebit al statului, și cu
atât mai mult, acesta încheie asemenea contracte, fără a asigura un anume gaj. Sub scriitorul
poate numai să accepte sau să refuze subscrierea la împrumut. Anume aceasta ar da
împrumutului public caracterul de contract de drept public (contract administrativ), în care se
manifestă puterea publică în mod unilateral. Privit din acest unghi, împrumutul de stat creează
impresia unui act juridic (de adeziune) de drept privat, întrunind caracteristicile acestuia. De
fapt, împrumutul de stat are un regim juridic de drept public, întrucât este de interes public.
Formele împrumutului de stat

Imprumuturile de stat se pot clasifica în funcție de următoarele criterii:

în funcţie de termen

-împrumuturi de stat pe termen scurt (până la un an) - se folosesc ca resur se de trezorerie

pentru asigurarea echilibrului in execuție a bugetului public. În acest sens, statul emite bonurile
de trezorerie, emise cu scont¹57 şi răscumpărate la scadenţă la valoarea lor nominală158

- împrumuturi de stat pe termen lung (peste 1 an) - se folosesc pentru aco perirea integrala a
cheltuielilor înscrise în bugetul anual, al căror nivel este mai mare decât cel al resurselor. Pentru
acestea se emit obligațiuni de stat cu o rată flotantă sau fixă a dobânzii (dobânda se achită
periodic), acestea pot fi vândute cu scont la prețul nominal sau cu primă¹9 şi sunt răscumpărate
la scadenţăl valoarea lor nominală.

b) în funcţie de locul sau sediul unde se află creditorul, împrumutul public poate fi:

- intern (de pe piata internă a capitalului de împrumut) este acel imprumut care se
contractează pe plan intern, astfel părțile în calitate de creditor şi debitor aparţin aceluiași stat.
Scopul contractării acestor împrumuturi constituie asigu. rarea lichidităților pe termen scurt,
pentru acoperirea deficitului bugetar, pentru datoriei publice;

- extern (de pe piața externă a capitalului de împrumut) este cel care se con tractează pe plan
extern, astfel părțile aparțin unor state diferite, utilizat pentru finanțarea unor obiective de
investiții legate de reforma, restructurare, moderni zare sau dezvoltare, sau de echilibrare a
balanței de plați externe.

Imprumuturile de stat interne sunt contractate de către stat şi autoritățile publice locale de la
cetățenii proprii, de la bănci, precum şi de la alți deţinători interni de disponibilități băneşti.
Asemenea împrumuturi se contractează, de obi. cei, atunci când este nevoie de procurarea
lichidităților pe termen scurt, pentru acoperirea unor cheltuieli publice curente Împrumuturile
de stat interne pe termen scurt generează - cum am mai spus-datoria publică flotantă, cu
termen de rambursare în acelaşi an sau exercițiu bugetar, ori cel mult de la un exercițiu bugetar
la altul, pentru acoperirea unor deficite bugetare sau de refinanţare a datoriei publice.

Pe lângă această motivație, împrumuturile de acest fel se contractează și în scopul acoperirii

unor cheltuieli publice neprevăzute sau extraordinare, apărute în cursul executării bugetelor
anuale de stat în cazul în care, pentru acoperirea acestor necesități băneşti neprevăzute, nu se
poate recurge la venituri publice ex traordinare, cum sunt vânzarea unor bunuri din domeniul
public, din valorificarea unor părți ale tezaurului public¹60

Necesitatea împrumutului pe termen scurt este cauzată şi de caracterul eco nomiei. Astfel, în
Republica Moldova, în primul semestru al anului bugetar se acumulează doar 40% din resursele
financiare publice la bugetul consolidat, iar în semestrul II -60%.

Aşadar, în anumite momente, de exemplu la începutul anului, fondurile dis ponibile în casieriile
statului nu sunt suficiente în raport cu cheltuielile ce trebuie plătite imediat. Trezoreria îşi
procură fonduri pe termen scurt (împrumuturi) pe care le rambursează pe măsura încasărilor
fiscale şi a altor prelevări obligatorii.

Imprumuturile de stat externe sunt imprumuturi contractate atât de către stat, cât şi de unități
economice interne însă garantate de stat, de la alte state, de la organizații financiar-bancare
internaționale, precum şi de la grupuri de bănci și de capitalişti particulari din alte state. Aceste
imprumuturi fisc parte preponderent din categoria împrumuturilor de stat pe termen lung
datorită faptului că, având ca obiect sume mari de bani, restituirea lor de catre statele
debitoare este posibilă numai într-un număr mare de ani. De obicei, astfel de imprumuturi se
contrac tează atunci când este nevoie de finanțarea unor obiective de investiții, legate de
reforme, restructurare, dezvoltare sau de echilibrare a balanței de plâți externe.

Ministerul Finanţelor este responsabil pentru gestionarea, serviciul bursarea imprumuturilor de

stat externe, contractate în numele Republicii Moldova.

c) în funcție de poziția statului faţă de creditori:

- imprumuturi contractate direct de către stat;

- imprumuturi garantate de stat, ele fiind contractate de către agenții econo mici sau alte
entități de drept.

d) în funcţie de caracter:

- voluntare (patriotice)

- prin care statul se adresează sentimentului şi spi ritului de datorie al cetătenilor,

- fortate (obligatorii) - se contractează de stat când are nevoie urgentă de bani, cand
subscrierea nu a fost lăsată la latitudinea subscriitorilor, ci a avut un caracter obligatoriu.

Statele au recurs la împrumuturile forțate în împrejurări exceptionale, respectiv atunci când

independenţa națională şi integritatea teri torială a statului au fost amenințate grav. Chiar dacă
prospectul de emisiune și condițiile de rambursare ale unor asemenea împrumuturi sunt mai
puțin atractive. subscriitorii apreciază interesul naţional şi îşi fac datoria patriotică de a
subscrie. În acest mod, persoanele interesate acceptă condițiile sau după caz le refuză, dar nu
pot să ceară un tratament preferențial față de ceilalți subscriitori,

e) în funcţie de repartizarea titlurilor:

- imprumuturi cu nivel limitat (Guvernul stabileşte un al împrumutu rilor care nu poate fi

depăşit);

- imprumuturi cu nivel nelimitat (subscriitorii pot cumpăra câte titluri doresc).

Studiul formelor împrumuturilor publice este de o importanţă capitală şi constituie o problemă

majoră. Atunci când se afirmă că statul este nevoit să re curgă la împrumuturi, se are în vedere
faptul că statul apelează la credit public, contractând împrumuturi sau atrăgând la dispoziția sa
o parte din veniturile bă neşti temporar disponibile ale populației prin casele de economii.
Creditul public este o formă a capitalului de împrumut care apare pe piata capitalului bănese de
împrumut. Astfel, creditul public devine o formă de atragere a unor mijloace băneşti de către
stat, pentru a fi utilizate la acoperirea unor goluri temporare de casă sau a unor cheltuieli
publice, cum sunt cele de apărare, sănătate, achitarea unor dobânzi datorate, rambursarea
datoriei publice scadente etc. 166. Rambursa rea împrumuturilor şi plata dobânzii aferente se
efectuează, în general, din veniturile publice.

Legislația Republicii Moldova, stabileşte următoarele destinații mijloacelor obtinute din

imprumuturile de stat, contractate de Ministerul Finantelor, in limitele plafoanelor stabilite de
legea bugetară anuală:

a) sprijinirea dezvoltării economiei ţării şi activităţii învestiționale;

b) promovarea exporturilor;

c) crearea de noi locuri de muncă şi îmbunătăţirea condițiilor sociale şi eco d) lichidarea

consecinţelor calamităților naturale şi ale altor situații exceplogice in ţară;

fionale;

e) rambursarea anticipată, rambursarea, refinanţarea şi restructurarea obligatiilor existente şi a

garanțiilor;

f) finantarea deficitului bugetar şi acoperirea necesităților decalajului porar de casă al bugetului

de stat. tem

Necesitatea împrumuturilor publice este expusă în cele mai multe lucrări de spe cialitate având
în vedere atât avantajele cât și dezavantajele acestor imprumuturi. Reprezentând un venit
bugetar extraordinar, împrumutul public, în măsura în care este contractat în limite rezonabile,
prezintă anumite avantaje față de mă rirea fiscalității, astfel:

a) împrumutul public nu este prelevat de la aceleaşi categorii de persoane ca şi impozitul şi nu

se bazează pe consträngere; b) împrumutul public este un procedeu mai comod decât
impozitul, deoarece nu măreşte imediat fiscalitatea. Tocmai atunci când statul are nevoie de
resurse, iar fiscalitatea a atins pragul maxim de suportabilitate socială, atunci se apeleazi la
resurse extraordinare, cum sunt împrumuturile;
c) împrumutul public este limitat atât de plafoanele legale, cât şi de resursele de împrumut
disponibile la un moment dat. Impozitul este universal, prevalându se de la toate categoriile
sociale.

d) împrumutul public consolidează patrimoniul statului prin valorile viitoare re ale create ca
urmare a întrebuinţării în folos public a sumelor de bani împrumutate; imprumuturile publice
sunt mijloace de încurajare a economiilor băneşti şi de activare a unor capitaluri particulare
uşurând plasarea de capital autohton in economia națională.

Avantajele sunt incontestabile, însă numai pentru împrumuturile contractate de stat în scopul
de investiții în economia națională

Dezavantajele împrumuturilor
de stat în statele contemporane sunt urmă toarele:

a) angajează generațiile viitoare obligându-le să suporte cheltuielile de ram bursare contractate

mai ales pe termene îndelungate;

b) reduc capitalul particular circulant din economia națională de împiedicare a procesului

normal de dezvoltare a producției, influenţează creș terea şi micşorarea capacității contributive
a cetățenilor;

cu consecinţe

c) reducerea consumului, fapt ce conduce la scăderea cererii şi, implicit, a producţiei¹68 Dintre
aceste dezavantaje, reducerea capitalului particular este în contra

dicție cu avantajul activării mai ales a acelor capitaluri ai căror deținători nu au

curajul de a înfrunta riscurile concurenței specific economiei de piață. Confruntarea avantajelor

şi dezavantajelor principale ale împrumuturilor de stat oferă concluzii diferite. Este însă evident
că, în general, împrumutul public trebuie considerat un mijloc la care este justificat să se
recurgă numai atunci când se dovedeşte ,,inevitabil" şi pe cât posibil, nu în scopuri de consum",
ci nu mai ,,productive". Cu această ultimă condiționare, împrumuturile de stat sporesc avuţia
naţională - de exemplu prin modernizarea mijloacelor de comunicaţie şi transport, dezvoltarea
resurselor energetice, amplificarea exploatării bogățiilor naturale etc. - oferind generațiilor
viitoare avantaje şi posibilități sporite de ram bursare a respectivelor împrumuturi¹6.

4.5. Creditul extern

Notiunea
imprumutul extern sau creditul extern este definit ca fiind creditul acordat de stat, bănci şi alte
persoane fizice sau juridice, unor alte fări, bănci sau per soane juridice şi fizice

Împrumuturile contractate de stat de pe piața externă fac parte din datoria publică externă şi
reprezintă o obligaţie necondiţionată şi irevocabilă a statului de rambursare a lor, de plată a
dobânzilor şi a altor costuri aferente!"

Astfel de împrumuturi se efectuează cu scopul de a finanța deficitul buge car, pentru susținerea
balanței de plăți, consolidarea rezervei valutare a statului, finanțarea investitiilor pentru
sectoarele prioritare¹72. Din punct de vedere social, creditele externe ar trebui, în primul rând,
si amâne costul tranziției pentru o perioadă viitoare, în care va fi mai uşor de suportat achitarea
lor.

Aceste împrumuturi trebuie să contribuie atât la dezvoltarea economică, cât şi la menținerea

sau la limitarea diminuării nivelului de trai şi aşa destul de redus. În acelaşi timp, să permită
populației să accepte sacrificiile inerente perioadei de tranziție.

Scopul principal
al împrumuturilor externe rezidă în obținerea de beneficii maxime din finanțarea externă, fără
ca acestea să afecteze echilibrul macroeco. nomic al balanței de plăți. În acest sens, este
necesară determinarea unui nivel optim de îndatorare,tinând seama de anumiți factori,
precum:

- nivelul rezervelor valutare ale țării şi nivelul de performanţă prognozat pentru administrarea
acestora;
- nivelul capitalului ce poate fi absorbit în mod eficient de economia debi toare;

- pentru ce volum de noi împrumuturi obligațiile de serviciu al datoriei În vederea realizării

scopului propus autorităţile publice au sarcina de atin nu creează dificultăţi de acoperire.

gere a diferitelor grupuri de obiective: economice, politice, sociale şi obiective ce fin de

asigurarea securității economice a fării.

Obiective economice
- menținerea în limite sustenabile a nivelului datoriei externe; asigurarea surselor de finanţare
la un cost cât mai redus; reducerea costu rilor pe termen lung asociate datoriei contractate şi a
riscurilor de neplată a obli gaţiilor la scadenţă; optimizarea structurii portofoliului
împrumuturilor externe; asigurarea unui nivel al riscului acceptabil.

Realizarea acestor obiective are loc preponderent în procesul atragerii îm prumuturilor externe.
La această etapă este analizată capacitatea ţării de a face faţă noilor împrumuturi în condițiile
existenţei obligațiilor aferente împrumuturi lor deja existente, se selectează creditele cu
condițiile cele mai favorabile, care nu ar împovăra în exces cheltuielile publice şi economia țării
în ansamblu.

Obiective politice
- rezidă în menţinerea stabilității sistemului politic exis tent. În condiţiile existenței unei astfel
de stabilități, creşte încrederea în statul respectiv pe arena financiară internațională, ceea ce
poate permite în perspectivă atragerea şi negocierea unor împrumuturi în condiții favorizante,
precum şi posi bilitatea de amânare sau reeşalonare a plăților în caz de necesitate.

Obiective sociale - tin de asigurarea stabilităţii sociale şi finanţarea opor tund a proiectelor
sociale. În momentul adoptării decizici cu privire la finan farea proiectelor sociale (în educație,
cultură, sport etc.), din resurse externe, decidentul public trebuie să fie conştient de faptul că
aceste proiecte nu vor genera un randament financiar imediat, dar vor avea un efect social
benefic pe o perioadă de timp îndelungată. De aceea, cea mai ratională ar fi utilizarea in acest
scop a resurselor externe cu titlu gratuit, cu statut de donație, pentru a evita îndatorarea
excesivă.

Obiective ce țin de asigurarea securității economice a statului.

În condițiile incapacităţii statului de a-şi onora obligațiunile privind achitarea datoriilor exter ne
şi a dobânzilor aferente acestora, apare pericolul ce ameninţă independenţa economică a
statului.

Povara exagerat de mare a datoriei externe, neonorarea la timp a ci creează dificultăţi grave în
funcţionarea economiei naţionale, subminează posibilitatea promovării unei politici economice
independente şi, prin urmare, securitatea eco nomică a statului. Acest fenomen duce, practic,
la default-ul real al ţării, atunci când pe lângă incapacitatea de plată a datoriei statului îi sunt
dictate și condițiile de promovare a politicii economice în ansamblu. Evitarea unei astfel de
situaţiil este, de fapt, obiectivul primordial al unei gestiuni eficiente a datoriei externe.

În literatura de specialitate română,

în funcție de persoana creditorului şi a debitorulu

i, creditele externe pot fi împărțite în mai multe categorii:

a) Credite acordate de către organizațiile financiare internaţionale unor state sau organizaţii;

b) Credite interguvernamentale acordate direct sau prin instituții de credit de

către unele state altor state; c) Credite acordate de către state, instituții bancare comerciale
altor țări¹". Necesitățile care determină contractarea unor credite externe sunt determi nate de
acţiuni de interes public, cum ar fi cele privind restructurarea şi dezvol tarea economică.
În ceea ce priveşte creditorul, împrumuturile de stat externe și cele garantate de stat se
contractează în funcţie de necesități și posibilități, de la alte state, de la bănci şi societăți din
alte state¹74

Procedura de contractare şi debursare a împrumuturilor externe Conform prevederilor art. 23 a

Legii nr.419/2006 cu privire la datoria sec torului public, garanțiile de stat şi recreditarea de
stat, Ministerul Finanţelor utilizează în calitate de instrumente generatoare de datorie de stat
externa instru mentele financiare aplicabile pe pieţele financiare externe: împrumuturi de stat
externe; valori mobiliare de stat emise pentru plasare pe pietele financiare exter ne; alocări de
Drepturi Speciale de Tragere; garanţii de stat externe. Ministerul Finantelor activează pe pieţele
financiare externe, prin intermediul instituțiilor financiare specializate, pentru organizarea şi
administrarea ofertei pentru valori mobiliare de stat, pentru încheierea tranzacţiilor cu valori
mobiliare de stat, conform regulilor şi practicilor acceptate pe plan internațional, Contractele
de imprumuturi de stat externe se aprobă de către Parlament prin lege organică. În cazul în
care valorile mobiliare de stat urmează a fi emise pentru plasare pe pietele financiare externe,
legea organică respectivă se adoptă până lapublicarea ofertei pe piaţa externă. Contractarea
datoriei de stat de către Ministerul Finanţelor se efectuează în

a) plafoanelor datoriei de stat, inclusiv ale datoriei de stat interne şi externe baza: stabilite de
Legea bugetului de stat pe anul respectiv;

b) priorităților de asistenţă externă definite pentru contractare, aprobate de către Comitetul

interministerial pentru planificare strategică;

c) programul anual al împrumuturilor de stat preconizate spre a fi contractate

Încheierea contractului de împrumut de stat extern este precedată de următoarele proceduri:

a) inițierea şi purtarea negocierilor cu creditorii externi pe marginea proiectului propus spre

finanţare, precum şi condiţiile împrumutului de stat extern;

b) analiza condițiilor contractului de împrumut de stat extern, la capitolul caracterului

acceptabil al acestora şi conformităţii acestora restricţiilor financiare(bugetare);

c) semnarea contractului de împrumut de stat extern numai de către per soanele care au fost
împuternicite, în conformitate cu hotărârea Guvernului ela borată individual pentru semnarea
fiecărui contract de împrumut de stat extern.
Totodată, ca excepţie a acordării deplinelor puteri, contractul de împrumut de stat extern,
conform Hotărârii Guvernului nr.561 din 19 august 2015, poate fi semnat de către Prim-
ministru, in calitate de coordonator naţional în domeniul asistenţei externe. În cazul în care
contractul de împrumut constituie un tratat internațional, incheierea acestuia se face în
conformitate cu prevederile Legii nr.595-XIV din 24 septembrie 1999 privind tratatele
internaţionale ale Republicii Moldova.

Procesul de luare a deciziei în cazul în care valorile mobiliare de stat urmea ză a fi emise pentru
plasare pe pieţele financiare externe, include:

a) întreprinderea măsurilor de identificare a pieţelor şi instituţiilor financiare specializate în

vederea organizării şi administrării ofertei pentru valori mobiliare de stat, care urmează a fi
emise pentru plasare pe pieţele externe, pentru înche ierea tranzacțiilor cu valori mobiliare de
stat, conform regulilor şi practicilor ac ceptate pe plan internațional;

b) pregătirea documentelor necesare pentru desfăşurarea tranzacţiei, con form cerinţelor

stabilite pentru aceasta; c) selectarea institutiilor financiare specializate în vederea organizării şi
ad ministrării ofertei pentru valori mobiliare de stat, care urmează a fi emise pentru plasare pe
piețele externe, conform procedurilor prevăzute în actele normative şi legislative în domeniul
achizițiilor publice.

Publicarea ofertei privind valorile mobiliare de stat, care urmează a fi emise pentru plasare pe
piețele financiare externe, se face în temeiul unei legi organice. Semnarea contractului privind
plasarea pe pieţele financiare externe a valorilor mobiliare de stat emise se efectuează în baza
unei hotărâri de Guvern.

Pentru a intra în vigoare, contractul privind plasarea pe pietele financiare externe a valorilor
mobiliare de stat emise, urmează a fi ratificat de Parlament, în conformitate cu actele legislative
ale Republicii Moldovei.

Împrumuturile de stat externe contractate, în numele Republicii Moldova, de Guvern pentru

susţinerea bugetului de stat sânt debursate la conturile deschise în Banca Naţională a
Moldovei. Cele contractate, de Guvern pentru realizarea pro iectelor finanţate din surse
externe sunt debursate şi păstrate conturi purtătoare de dobândă în favoarea bugetului de stat,
deschise în bănci.

Împrumuturile de stat externe contractate de Guvern pentru realizarea pro iectelor finanţate
din surse externe sau a programelor de dezvoltare pot fi debur sate direct de către Ministerul
Finanţelor sau prin intermediul altor autorități ale administrației publice centrale şi al
autorităţilor publice, responsabile de imple mentarea proiectului. În cazul în care acordul de
împrumut prevede instituirea unității speciale de implementare a proiectului, debursarea
mijloacelor poate fi efectuată de către această unitate, cu acordul autorităţilor administraţiei
publice centrale/al autorităților publice beneficiare¹76.

Mijloacele opționale pot fi păstrate în conturile Ministerului de Finanţe în moneda națională

şi /sau în valuta străină.

Ministerul Finanţelor elaborează, cu consultarea Băncii Naționale a Moldo vei şi a altor instituţii
interesate, programul ,,Managementul datoriei de stat pe ermen mediu", pe care îl înaintează
spre aprobare Guvernului. Acesta este constituit dintr-un set de măsuri şi activităţi exercitate şi
asigurate de către Ministerul Finantelor şi sunt orientate spre:

a) identificarea, monitorizarea şi gestionarea riscurilor aferente portofoliuui datoriei de stat;

b) menţinerea costurilor datoriei de stat pe termen mediu şi lung la nivel acceptabil;

c) dezvoltarea pieţei valorilor mobiliare de stat.

Activitatea autorităţilor responsabile de realizare în domeniul împrumuturi lor şi, implicit, a

datoriei externe este una foarte amplă și din punctul de vedere al statului şi al societății foarte
responsabilă.

Printre principalele sarcini ale acestei activități se numără:

-negocierea şi atragerea împrumuturilor de stat externe

- gestionarea împrumuturilor de stat externe şi garantate;

- deservirea şi rambursarea datoriei de stat externe directe şi garantate;

- implementarea procesului de renegociere, reeşalonare, refinanţare a da toriei externe

existente;
- implementarea tranzacţiilor de răscumpărare a datoriei.

Responsabilii de gestionarea împrumuturilor publice externe, de asemenea, trebuie să

cunoască permanent situația datoriei externe, pentru ca în orice mo ment să poată recurge la
revizuirea portofoliului datoriei publice, în scopul de a-i optimiza compoziția și a o putea susține
la un nivel acceptabil.

Printre avantajele creditului extern, putem menţiona următoarele: permit realizarea unor
importante modernizări ale economiei, care duce la cresterea competitivității produselor pe
piața externa; efectuarea unor investiții în obiec tive economice; crearea de noi locuri de muncă
pentru personalul provenit din ramurile afectate; asigurarea efectuării reformelor în
conformitate cu procesele ce se afirmă pe plan extern.

Printre dezavantajele principale ale creditului extern punctăm faptul că o da torie externă
importantă atrage după sine alocarea pentru plata serviciului aces teia a unei importante părți
a intrărilor în valută convertibilă cu vederi asupra scăderii nivelului de investiție. Pe lângă
aceasta, se realizează acumularea unui însemnat debit al datoriei externe, fenomen economic
nefast pentru țările cu ex port necompetitiv şi reprezintă o ipotecă asupra generațiilor viitoare,
etc.