Examen la disciplina Drept Internațional Public

13.11.2022
Realizat: Echim Alexandrina
Grupa 2, anul 2, secția frecvență redusă.

Subiectul 1

1. 1
Principiile fundamentale de drept sunt reguli de maxima generalitate care
sintetizeaza experienta sociala si asigura echilibrul dintre respectarea drepturilor si
îndeplinirea obligatiilor.Spre deosebire de conceptele si categoriile juridice, care
servesc ca elemente de mijlocire a aplicarii principiilor, principiile dau continut
concret categoriilor juridice, asigurându-le functionalitatea.
Între principiile fundamentale de drept si normele juridice delimitarea se face
potrivit raportului care exista între întreg si parte, potrivit careia normele juridice se
raporteaza în permanenta la principii:
" Normele juridice pozitive contin si descriu o mare parte din principiile dreptului;
" Principiile dreptului îsi asigura functionalitatea prin respectarea conduitei prescrise
prin normele juridice;
" Normele juridice au o valoare explicativa mult mai restrânsa fata de valoarea
explicativa a princiilor
Principiile dreptului se deosebesc si de axiome, maxime sau aforisme juridice, care
sunt mici sinteze cu un grad de cuprindere incomparabil mai mic decât al principiilor
fundamentale.

1.2
Natura juridică a principiilor fundamentale de drept constă în faptul că principiile
fundamentale de drept internațional au mai multe roluri, printre care asigurarea ordinii
publice la nivel internațional, crearea cadrului normativ și legitim, respectarea
drepturilor și obligațile a 2 sau mai multe state și multe alte funcții.

Principiile dreptului internațional public reprezintă defapt constructii juridice in jurul

unor valori considerante importante:

-pentru relatiile internationale;

- pentru evidentierea acestora;

- pentrru promovarea lor in sistemulo normelor si institutiilor juridice ce guverneaza

conduita statelor;

- protectia statelor.

Natura juridică:

Naura juridică a principiilor fundamentale ale Dreptului Internațional Public. sunt

principii cu un grad maxim de abstractizare si generalizare cu aplicare universala si
avand valoare imperativa, ele aparand valorile fundamentale ale relatiilor dintre
subiectele D.I.P. Ele reprezinta esenta dreptul internațional public si determina
continutul celorlalte principii, institutii si norme, precum si orientarea dreptului
international.Fac parte din categoria normelor de jus cogens gentium- adica din
categoria normelor imperative   ordinea juridica internationala.

Constituie criteriul legalitatii actelor statelor si acelorlalte subiecte de dip., in relatiile

internationale.

Caracteristici:

Universalitate – se adreseaza tuturor raporturilor de D.I.P.

Gradul mare de abstractizare si generalizare

Interdependenta si intrepatrunderea dintre aceste principii in ceea ce priveste

continutul lor: in interpretarea si aplicarea lor, principiile care preced sunt legate intre
ele si fiecare principiu trebuie interpretat in contextul celorlalte. Nu exista nici o
ierarhizare intre actele D.I.P., astfel ca toate principiile au aceiasi valoare juridica,
chiar daca la un moment dat unul sau altul dintre ele, conjunctural, devine mai actual.

Apara valorile fundamentale, avand o importanta deosebita pentru omenire

Dinamic- evolueaza in concordanta cu dinamica relatiilor internationale

Sediul materiei:

sunt consacrate in principal de Charta ONU (art. 2);

Declaratia Adunarii Generale a ONU din 1970;

Actul Final al CSCE de la Helsinki din 1975;

I. Declaratia Adunarii Generale a ONU din 1970 referitoare la principiile

dreptrului international privind relatiile prietenesti si cooperarea dintre state, in
conformitate cu carta ONU, adoptata prin rezolutia 2625 din 14 octombrie
1970, consacra 7 principii fundamentale:

Principiul egalitatii suverane a statelor

Principiul autodeterminarii

Principiul neamestecului in treburile interne ale altor state

Principiul nerecurgerii la forta sau la amenintarea cu forta

Principiul rezolvarii prin mijloace pasnice a diferendelor internationale

Principiul cooperarii intre state

Principiul indeplinirii cu buna-credinta a obligatiilor internationale asumate in

Charta O.N.U.

Nota bene*

D. I.P. - Drept Internațional Public

1.3

Principiile în procesul de formare a dreptului internațional public au și au avut un

rol deosebit de important în formarea relațiilor de ordin juridic, politic și economic
dintre state și tot odată au asigurat fundamentul respectării ordinii și securității publice
la nivel internațional. Principiile conţin regulile de conduită cele mai generale, a căror
respectare în toate domeniile este indispensabilă pentru dezvoltarea relaţiilor
prieteneşti şi cooperării între state, pentru menţinerea păcii şi securităţii internaţionale.
Principiile au caracter de generalitate, atât privitor la substanţă, acoperind toate
domeniile raporturilor pe care le reglementează dreptul internaţional, cât şi prin
aplicarea lor universală, în raporturile dintre toate statele lumii.

Principiile fundamentale se caracterizează prin maxima generalitate, în sensul că,

spre deosebire de alte principii ale dreptului internaţional, aplicabile într-un domeniu
distinct al relaţiilor internaţionale, ele reprezintă abstractizarea a ceea ce este esenţial
din întregul sistem de drept internaţional, având un rol diriguitor şi dominant pentru
acest sistem. Principiile fundamentale ale dreptului internaţional au un caracter
universal, în sensul că apariţia şi dezvoltarea lor sunt rodul acordării de voinţă ale
tuturor statelor lumii, ele fiind aplicabile tuturor acordurilor interstatale, extinzându-se
asupra tuturor normelor şi instituţiilor dreptului internaţional.

Declaratia din 1970 enumeră 7 principii fundamentale:

1. Principiul egalitatii suverane a statelor ;

2. Principiul autodeterminarii;
3. Principiul neamestecului in treburile interne ale altor state;
4. Principiul nerecurgerii la forta sau la amenintarea cu forta ;
5. Principiul rezolvarii prin mijloace pasnice a diferendelor internationale ;
6. Principiul cooperarii intre state ;
7. Principiul indeplinirii cu buna-credinta a obligatiilor internationale asumate in
Charta O.N.U.

Actul final de la Helsinki 1975 mai adauga 3 principii:

8. Principiul inviolabilitatii frontierelor

9. Principiul integritatii teritoriale a statelor
10. Principiul respectarii drepturilor omului si a libertatilor fundamentale.

Aceste principii sunt în formare deoarece din momentul în care au fost adoptate
până în prezent, încă în rândul multor state la nivel internațional, acestea necesită
unele îmbunătățiri de nivel legislativ, cât și ca componentă comportamentală în rândul
cetățenilor ce sunt obligați comform tratatelor internaționale să respecte aceste
principii fundamentale de drept internațional.

Principiul egalitatii suverane a statelor reprezinta o sinteza intre suveranitatea

statelor si corolarul ei, deplina lor egalitate in drepturi. Suveranitatea apare in dreptul
international ca punct central de convergenta a normelor sale, iar respectarea
suveranitatii statelor ca principiu fundamental al acestui drept. Acest principiu este în
formare deoarece nu toate statele beneficiază de aceleași drepturi (ex: dreptul la liberă
circulație în unele state), iar la nivel de cadru normativ și de drept necesită
îmbunătățiri.

Principiul autodeterminării națiunilor sau a popoarelor, este un principiu

din dreptul internațional care prevede dreptul popoarelor și al națiunilor de a-și
determina singure cursul propriilor dezvoltări politice, economice, culturale și sociale,
fără intervenții directe sau indirecte din exterior. Principiul constituie o normă
generală care produce efecte juridice pentru întreaga comunitate de state. Este un
principiu în formare deoarece state precum cele foste ale URSS sunt încă sub o formă
indirectă de control din partea altor state, un exemplu fiind chiar Republica Moldova,
prin embargourile primite din partea Rusiei cu privire la exportul de fructe, fapt ce
contravine respectării acestui principiu de drept internațional.

Principiul neamestecului in treburile interne ale altor state sau altfel spus
principiul suveranitatii, al egalitatii in drepturi, precum si dreptul popoarelor de a-si
hotari singure soarta au ca finalitate asigurarea libertatii natiunilor si statelor de a
urma calea de dezvoltare care corespunde cel mai bine vointei si intereselor lor
fundamentale. Este un principiu în formare deoarece încă state precum SUA sau
Federația Rusă intervin direct sau indirect în treburile interne de ordin legal în alte
state (ex: Războiul din Ucraina), fapt ce atentează la siguranța și securitatea
cetățenilor statelor afectate.

Principiul nerecurgerii la forta sau la amenintarea cu forta sau altfel spus

principiul neagresiunii in dreptul international contemporan constituie una dintre
principalele transformari calitative ale acestui drept. Principiul neagresiunii este piatra
de hotar care transforma dreptul international dintr-un drept al razboiului intr-un drept
al pacii. In baza acestui principiu, astazi, razboiul este considerat cea mai grava crima
internationala.Este un principiu în formare deoarece contextul actual prin exemplul
Războiului din Ucraina ne demonstrează faptul că acest principiu este în formare , iar
pentru respectarea acestuia comunitatea internațională ar trebui să facă îmbunătățiri de
nivel legislativ.

Recunoaşterea principiului interzicerii forţei sau ameninţării cu forţa ca

principiu imperativ al dreptului internaţional are drept consecinţă logică 
reglementarea oricărui diferend pe cale paşnică. Astfel, Pactul Briand-Kellog (1928),
interzicând războiul ca mijloc al politicii naţionale, a instituit totodată, pentru prima
dată în relaţiile internaţionale, obligaţiile părţilor de a rezolva orice diferende dintre
ele numai prin mijloace paşnice.
 Obligatia generala a statului de a rezolva toate neclaritatile internationale
pe cale pasnica rezolvarea diferendelor sa fie solutionata astfel incit pacea,
securitatea internationala si justitia sanu fie amenintate.

Principiul cooperarii intre state constă în acțiunile de cooperare la nivel

juridic între state, fapt ce consolidează buna funcționare a cadrului normativ
internațional și facilitează calitatea vieții cetățenilor statelor implicate.

Principiul indeplinirii cu buna-credinta a obligatiilor internationale este

de asemenea un principiu important în comuntatea internațională și ce este în formare
deoarece nu toate statele își respectă obligațiunile , un exemplu fiind Federația Rusă
prin intervențiile sale în alte state pașnice cum ar fi Ucraina, fapt ce afectează caliateta
vieții cetățenilor, atentând la viața acestora. Acest principiu este inetrdependent de
celelalte menționate mai sus și este în formare deoarece până la îndeplinirea cu bună
credință a obligațiilor internaționale , comunitatea internațional și alte organizații la
nivel mondial mai trebuie să lucreze asupra formării pe deplin și respectării cu bună
credință a tuturor obligațiunilor internaționale.

Subiectul 2

2.1

Elementele obligatori ale tratatului internațional sunt acele elemente indispensabile

ale unui document, adică tratat internațional, fără de care validitatea acestuia ar fi una
nulă.

Elementele esentiale ale tratatului sunt:

a. subiectele sau partile tratatului, respectiv statele sau alte subiecte de drept
international;

b. vointa partilor, liber exprimata; c. obiectul tratatului.

2.2

Tratatul internaţional constituie unul din instrumentele principale ale relaţiilor

internaţionale şi totodată principalul izvor al drepturilor şi obligaţiilor statelor în
cadrul acestei relaţii. Tratatul este actul juridic ce exprimă acordul de voinţă liber
consimţit intervenit între două sau mai multe state ori alte subiecte de drept
internaţional în scopul naşterii, modificării sau stingerii drepturilor şi obligaţiilor
părţilor în raporturile dintre ele.

Practica îndelungaţă a dus la formarea unor reguli cutumiare privind condiţiile în

care  trebuie să se facă încheierea tratatelor internaţionale, în parte codificate prin
Convenţia de la Viena din 1969 referitoare la tratatele internaţionale.
Tratatul poate fi încheiat în formă scrisă sau verbală, aceasta neavând efect
asupra valorii juridice a tratatului, dreptul internaţional neimpunând în general o
formă obligatorie. De regulă, însă, tratatele se încheie în formă scrisă, întrucât astfel
se oferă garanţii mai mari în ce priveşte consemnarea exactă a voinţei părţilor, atât
pentru respectarea lor riguroasă, cât şi pentru probarea conţinutului obligaţiilor atunci
când una din părţi nu le respectă.

Orice tratat, pentru a fi valabil (valid) din punct de vedere juridic, trebuie să
satisfacă unele condiţii esenţiale de formă şi de fond. El trebuie să cuprindă anumite
elemente obligatorii şi poate cuprinde şi unele elemente accesorii, referitoare la
termene sau condiţii, a căror includere în conţinut este lăsată la aprecierea
părţilor. Elementele esenţiale ale tratatului sunt: subiectele (părţile), voinţa liber
exprimată a părţilor, conformitatea cu dreptul internaţional.
            1) Subiecte (părţi) ale tratatului pot fi în principal statele, care pot încheia
orice fel de tratate internaţionale şi în orice domeniu, în virtutea principiului egalităţii
suverane a statelor.
În anumite limite, pot încheia tratate internaţionale şi uniunile de state, naţiunile care
luptă pentru eliberare, precum şi organizaţiile internaţionale (acestea, potrivit
principiului specialităţii capacităţii lor juridice, pot încheia numai acele tratate
necesare îndeplinirii scopurilor lor, în conformitate cu statutul constitutiv).
            2) Voinţa liber exprimată a părţilor. La încheierea unui tratat fiecare parte
trebuie să aibă posibilitatea de a-şi exprima în mod liber propria voinţă, numai în
aceste condiţii tratatul ce-l încheie fiind perfect valabil din punct de vedere al
dreptului internaţional.
            Tratatele încheiate prin alterarea voinţei părţilor sub orice formă s-ar manifesta
aceasta sunt nule de drept.
   Alterarea voinţei părţilor poate să se facă prin mai multe mijloace şi în forme
diferite: eroare, dolul, coruperea reprezentantului unui stat, constrângerea împotriva
reprezentantului unui stat, constrângerea exercitată împotrive statului, toate acestea
constituind vicii de consimţământ la încheierea tratatelor. Deci, ca viciu de
consimțămant în acest caz, servește drept ca temei de neîncheiere a tratatului
respectiv.
            a) Eroarea este părerea greşită pe care şi-o face o parte despre o anumită
situaţie.Ex.: asupra traseului unei frontiere, asupra mărimii şi caracterului unei
obligaţii etc.
            Eroarea, pentru  a putea fi invocată de o parte ca motiv de anulare a tratatului,
trebuie să aibă un  caracter esenţial pentru acel tratat sau pentru consimţământul dat
de o parte la încheierea tratatului.
 b) Dolul (viclenia, înşelăciunea) se întâlneşte mai rar în convenţiile
internaţionale.Atunci când există, el constă în prezentarea de către o parte, celeilalte
părţi, a unei situaţii de o aşa manieră încât aceasta acceptă condiţiile convenţiei, dar
dacă ar cunoaşte realitatea  faptelor nu ar face acest lucru. A fost folosit adesea în
tratatele coloniale. Dovedirea relei credinţe a celeilalte părţi, a intenţiei acesteia de a-
şi înşela partenerul, duce la anularea tratatului respectiv.
            c) Coruperea reprezentantului unui stat este greu de dovedit în practică, dar
teoretic nu poate fi exclusă.Când exprimarea consimţământului unui stat de a fi legat
printr-un tratat a fost obţinută ca urmare a coruperii reprezentantului său prin acţiunea
directă sau indirectă a unui stat care a participat la negociere, statul păgubit poate
invoca această corupere ca viciind consimţământul său, pentru anularea tratatului.
            d) Constrângerea împotriva reprezentantului unui stat se manifestă destul de
frecvent în practica internaţională.
            Consimţământul unui stat obţinut prin constrângerea reprezentantului său, prin
acte sau ameninţări îndreptate împotriva lui, trebuie să fie lipsit de orice efect juridic
            e) Constrângerea exercitată împotriva statului a fost şi este destul de
frecventă, anumite state impunându-şi condiţiile prin ameninţări sau presiuni ori prin
războaie urmate de tratate în care îşi impunpunctul de vedere anterior formulat şi pe
care nu au putut să-l realizeze prin mijloace licite, conforme cu dreptul internaţional.
            Tratatul încheiat în asemenea condiţii, evident, nu poate fi considerat ca licit.
            3) Conformitatea cu dreptul internaţional
            Tratatele încheiate de state trebuie să aibă un obiect licit, să fie în strictă
conformitate cu principiile şi normele recunoscute ale dreptului internaţional,
îndeosebi să nu contravină principiilor fundamentale ale acestuia şi normelor
imperative de la care nici o derogare nu este permisă (jus cogens), precum şi eticii
internaţionale.
          Deci, ca concluzie  un tratat încheiat prin încălcarea normelor de drept
internaţional și prin prezența viciilor de consimțământ este un tratat ilicit şi este
considerat nul de drept.

2.3

Nulitatea, cauza de incetare a efectelor tratatelor internaționale constituie acele

temeiuri legale prin care un tratat poate fi declarat nul, neproducând efecte juridice
pentru statele ce au încheiat tratatul respectiv. . Din practica statelor in materie
conventionala rezulta ca anumite conditii trebuie indeplinite pentru ca tratatele sa fie
valabile. Atunci cand aceste conditii nu sunt intrunite se ajunge la nulitatea tratatelor
si, in consecinta, partile au un motiv licit pentru neexecutarea lor. Nulitatea tratatelor
intervine:
- in cazurile in care tratatul contravine unei norme de jus cogens, in vigoare in
momentul incheierii sale, sau unei noi norme de jus cogens aparuta in cursul aplicarii
tratatului;
- in cazurile in care se constata un viciu de consimtamant care a afectuat acordul de
vointa al partilor la momentul incheierii tratatului.
Cauzele de nulitate a tratatelor internaționale reținute la Convenția de la Viena din
1969 cu privire la dreptul tratatelor se referă la viciile de consimțământ și la încălcarea
normelor imperative de drept internațional general (ius cogens).
Nulitatea tratatelor care contravin unei norme de ius cogens.
 Din regula stabilita de art. 53 al Conventiei de la Viena, potrivit careia este nul
orice tratat care, in momentul incheierii sale, este in conflict cu o norma imperativa a
dreptului international general', rezulta ca doua state nu pot, printr-un tratat intre ele,
sa incalece sau sa modifice o asemenea norma imperativa (jus cogens) a dreptului
international. Daca totusi ar fi incheiat un astfel de tratat, el ar fi lovit de nulitate din
momentul incheierii sale. O situatie diferita, reglementata de art. 64 al Conventiei, se
refera la aparitia unei noi norme imperative de drept international. in acest caz, 'orice
tratat existent, care este in conflict cu aceasta norma, devine nul si ia sfarsit'. In aceasta
situatie nulitatea opereaza deci din momentul aparitiei noii norme, imperative de drept
international, nu din momentul incheierii tratatului.
Nulitatea relativa si nulitatea absoluta a tratatelor. Din articolele conventiei de la
Viena rezulta doua tipuri de nulitate - relativa si absoluta -, fiecare avand un regim
juridic distinct.
Astfel, nulitatea relativă poate fi invocata numai de statul al carui consimtamant
a fost viciat si ea poate fi ulterior acoperita, prin confirmare, de catre acelasi stat (art.
45). Sunt sanctionate cu nulitatea relativ viciile de consimtamant rezultand din:
violarea dispozitiilor dreptului intern privitoare la competenta de a incheia tratate,
eroare, dol si coruperea renrezentantului statului.
Nulitatea absolută sanctioneaza viciile de consimtamant rezultand din
constrangerea exercitata asupra statului sau_reprezentantului sau.Ea mai afecteaza
tratatele care contravin unei norme de jus cogens.Nulitatea absoluta poate fi invocata
de orice stat parte la tratat, nu numai de statul victima, si chiar din oficiu, de catre o
instanta internationala. Nulitatea absoluta afecteaza validitatea tratatului din momentul
incheierii sale.
Constrângerea exercitata asupra reprezentantului statului, in cazul in
care este constatata, face ca tratatul sa fie lipsit de orice efect juridic.
Art. 54 alin. 1 al Conventiei de la Viena prevede ca tratatul incheiat sub
constrangere 'este lipsit de orice efecte juridice'. Conform art. 53, 'este nul orice tratat
care in momentul incheierii sale este in conflict cu o norma imperativa a dreptului
international general'.
În art. 51 al Convenției de la Viena se arata: 'Exprimarea consimtamantului unui
stat de a fi legat printr-un tratat, obtinuta prin constrangerea exercitata asupra
reprezentantului sau prin acte sau amenintari indreptate impotriva lui, este lipsit de
orice efect juridic'.
 Referitor la aceasta forma a constrangerii, se evidentiaza faptul ca actele prin care
ea se materializeaza sunt indreptate impotriva reprezentantului unui stat, ca individ, si
nu in calitate de organ al statului . Trebuie sa fie deci vorba de amenintari vizand
libertatea sau integritatea fizica a persoanei, cariera sau familia sa.

Secțiunea 3, a art. 247 și a art.248 a hotărârii Guvernului Republicii

Moldova Nr. 442 din 17-07-2015 pentru aprobarea Regulamentului privind
mecanismul de încheiere, aplicare şi încetare a tratatelor internaţionale, specifică în
felul următor:

247. Nulitatea sau validitatea unui tratat sau a consimţămîntului unui stat de a fi
legat printr-un tratat ţine de competenţa exclusivă a Ministerului Afacerilor Externe şi
Integrării Europene. Contestarea validităţii în privinţa întregului tratat sau a anumitor
clauze din el va fi efectuată conform procedurii prevăzute de Partea a V- a a
Convenţiei de la Viena cu privire la dreptul tratatelor din 23 mai 1969.
248. Orice viciu de consimţămînt urmează a fi notificat Ministerului Afacerilor
Externe şi Integrării Europene de către orice instituţie sau persoană. Organul
responsabil pentru încheierea tratatului va prezenta toată informaţia disponibilă
privind încheierea tratatului şi circumstanţele care au condus sau pot conduce la
nulitatea unui tratat. La dispoziţia Ministerului Afacerilor Externe şi Integrării
Europene vor fi puse toate documentele ce se referă la tratatul viciat.
Deci, ca efect a nulității tratatului Internațional acesta va fi declarat nul, nefiind
considerat valid din punct de vedere juridic, respectic neproducând efecte asupra celor
menționate în cadrul redactării și celorlate procese a tratatului respectiv. Din cauza
viciilor de consimțământ, tratatul nu va putea face schimbări de ordin juridic, ce ar fi
putut produce modificări în viețiile cetățenilor și ar fi contribuit asupra calității vieții
acestora.