1

Universitatea de Stat din Republica Moldova

Facultatea de Drept
Catedra Drept Internaional i Drept al Relaiilor
Economice Externe

Lucru individual
Drept Internaional Public
Tema : Principiile Dreptului Internaional
Public

A efectuat:
Melnic Alexandru
Gr.210
Profesor universitar :
Nicolae Osmochescu

CHIINU-2015
1

Cuprins

Cuprins.............................................................................................................................................2
1.

Notiunea de principii fundamentale ale dreptului international...............................................3

2.

Apritia si codificarea principiilor dreptului international.........................................................4

3.

Coninutul juridic al principiilor fundamentale ale dreptului internaional.............................5

3.1 Egalitatea suverana a statelor.................................................................................................5
3.2 Nerecurgerea la forta si la amenintarea cu forta in relatiile interstatale................................6
3.3 Principiul reglementrii pe cale panic a diferendelor internationale..................................8
3.4 Principiul neamestecului n treburile interne ale statelor......................................................8
3.5 Principiul respectrii dreptului popoarelor de a dispune de ele nsele..................................9
3.6 Principiul cooperrii internaionale.....................................................................................10
3.7 Principiul indeplinirii cu buna-credinta a obligatiilor internationale...................................11
(PACTA SUNT SERVANDA BONA FIDAE)...........................................................................11
3.8 Integritatea teritoriala a statelor...........................................................................................12
3.9 Inviolabilitatea frontierei de stat..........................................................................................12
3.10 Garantarea si protectia drepturilor fundamentale ale omului............................................13

4. Concluzii....................................................................................................................................14
5. Bibliografie................................................................................................................................16

1. Notiunea de principii fundamentale ale dreptului international

In prezent, in cadrul comunitii internaionale statele intrein intre ele o gam variat
de relaii economice, politice, militare, culturale, tiinifice etc., raporturi in cadrul crora ele
particip in calitate de entiti independente, subiecte principale ale dreptului internaional.
Desfurarea acestor relaii in condiii de stabilitate i corectitudine este condiionat de
respectarea ordinii juridice internaionale, ordine ce se fundamenteaz pe existena anumitor
principii diriguitoare.
Principiile fundamentale ale dreptului international sunt 1reguli de conduita de
maxima generalitate, universal valabile si juridic obligatorii pentru subiectele de drept
international, care au luat nastere prin acordul de vointa al acestora, in special al statelor.
Trebuie mentionat ca utilizarea epitetului fundamentale distinge principiile dreptului
international general, care reprezinta nucleul sistemului de drept international, de principiile
specifice unor ramuri aparte ale acestuia (de pilda: principiul raspunderii penale individuale,
principiul represiunii universale, principiul universalitatii drepturilor omului, principiul libertatii
marilor sau cel al folosirii spatiului extraatmosferic si a corpurilore ceresti exclusiv in scopuri
pasnice...).
Constituind partea esentiala a sistemului de norme de drept international, principiile
fundamentale ale acestuia reprezinta criteriul legalitatii atat al celorlalte norme si principii de
1
drept international, cat si ale actiunilor statelor si celorlalte subiecte de drept international in
cadrul societatii internationale. Ele fac parte din categoria normelor imperative de drept
international si apara valori fundamentale pentru ordinea juridica internationala, cum ar fi pacea,
securitatea si cooperarea internationala.
Deosebita importan a principiilor, ca norme de baz ale relaiilor interstatale, in
societatea contemporan este marcat in particular de urmtoarele caracteristici, elemente, care
scot in relief caracterul, valoarea lor peren, actualitatea lor in viaa internaional.
In primul rand, principiile fundamentale reprezinta normele cele mai 2importante,
principale de drept international. In procesul de creare si de realizare a normelor de drept
international, interactiunea subiectelor acestuia isi gaseste sprijin mai intai in principiile sale
fundamentale.
In al doilea rand ele au caracter de o maxim generalitate, atit din punct de vedere al
substanei, acoperind toate domeniile ale raporturilor pe care dreptul internaional le
reglementeaz, cit i prin aplicarea lor in relaiile interstatale. In raport cu alte principii ale
dreptului internaional, specifice unor ramuri distinct ale acestuia, ele reprezint elementul
esenial al sistemului de drept internaional. Drepturile i obligaiile care decurg din coninutul
raporturilor reglementate de acestea au, de asemenea, un caracter foarte general.
In al treilea rand, principiile fundamentale dupa sfera lor de aplicare au un caracter
universal. Ele se aplica tuturor domeniilor de cooperare interstatala, atat celor traditionale,
existente, cat si unor domenii noi, ce nu sunt inca regelementate prin norme specifice (de pilda,
explorarea si folosirea spatiului extraatmosferic, utilizarea energiei nucleare in scopuri exclusiv
pasnice). Considerm, c aceste principii realizeaz intr-un fel o sintez a ansamblului normelor
de drept internaional, generalizarea maxim a acestora, stabilind cu cea mai mare autoritate
drepturi i indatoriri cu caracter universal, menite s asigure protecia acelor valori
fundamentale, crora toate statele le acord o deosebit importan.
1Drept International Public, Eduard Serbenco, volumul I, Chiinau-2014;2 Drept International Public (Editia a III-a) , Alexandru
BURIAN, Oleg BALAN, Natalia SUCEVEANU, Diana SARCU, Nicolae OSMOCHESCU, Olga DORUL, Victoria ARHILIUC,
Vitalie GAMURARI, Chisinau-2009;

In al patrulea rand, principiile fundamentale au i un caracter juridic. Iar faptul c ele

au fost afirmate i consfinite in cele mai importante documente internaionale ale
contemporaneitii accentuiaz i mul mult acest caracter. Ele sunt obligatorii pentru intreaga
comunitate internaional a statelor. Astfel, art. 2 pct. 6 din 3Carta ONU prevede c
Organizaia va asigura ca statele care nu sunt membre ale Naiunilor Unite s acioneze in
conformitate cu aceste principii, in msura necesar meninerii pcii i securiti internaionale.
In al cincilea rand, principiile fundamentale fac parte din categoria normelor jus cogens,
ele avand astfel forta juridical suprema in raport cu celelalte si principia ale dreptului
international, care trebuie sa fie in conformitate cu primele, fapt ce decurge din art. 103 al
Cartei ONU, precum si din art. 53 al 4Conventiei de la Viena cu privire la dreptul tratatelor
1969. Forma lor principala de existent este cea a unor norme cutumiare unanim recunoscute.
Principiile fundamentale ale dreptului internaional apr cele mai importante valori
pentru societatea internaional, pentru participanii la raporturile juridice internaionale i in
general, pentru toat omenirea in ansamblul su. Valori cum ar fi pacea i securitatea
internaional, colaborarea dintre state, egalitatea suveran a statelor dar, in special, fiina uman
care constituie obiect al preocuprilor societii internaionale contemporane, reprezint valori
protejate de principiile fundamentale ale dreptului internaional, valori care reprezint esena,
miezul dreptului internaional.
Principiile fundamentale au o valoare juridic egal, ne fiind supuse unei ierarhizri.
Astfel, toate aceste principii au aceeai for juridic, ne putand fi invocat prioritatea unuia fa
de altul.
2

2. Apritia si codificarea principiilor dreptului international

In ceea ce priveste modul de aparitie si de dezvoltare a principiilor fundamentale ale
dreptului international, acesta este diferit. Unele dintre ele (de pilda, principiul indeplinirii cu
buna-credinta a obligatiilor internationale, cel al neamestecului in treburile interne ale
altui stat) au aparut pe cale cutumiara, ca mai apoi sa fie reafirmate si dezvoltate pe cale
conventionala prin tratate internationale, printre ca Carta ONU se situeaza pe primul loc. Insa
deoarece Carta ONU cuprinde numai formulari generale ale principiilor fundamentale, la
initiativa mai multor state europene, in anii 60 ai sec. al XX-lea in cadrul ONU au fost
intreprinse lucrari de codificare a lor. Acestea au luat sfarsit odata cu adoptarea de catre
Adunarea Generala a ONU la 24 octombrie 1970 a Rezolutiei nr. 2625 intitulata 5Declaratia
asupra principiilor de drept international privind relatiile prietenesti si cooperarea dintre state, in
conformitate cu Carta Natiunilor Unite. Declaratia in cauza enumera urmatoarele 7 principii:
1. Principiul nerecurgerii la forta sau la amenintarea cu forta in relatiile internationale
(neagresiunii).
2. principiul reglementrii pe cale panic a diferendelor internaionale

3.
4.
5.
6.

principiul neamestecului in treburile interne ale altui stat sau principiul neingerinei
obligaiunea statelor de a coopera unele cu altele in conformitate cu Carta ONU
principiul egalitii popoarelor i dreptul lor de a dispune de ele insele

principiul egalitii suverane a statelor principiul indeplinirii cu bun credin de

ctre state a obligaiunilor asumate in conformitate cu Carta ONU.
Dorina statelor de a plasa ca fundament al relaiilor lor principiile de drept internaional
i voina lor sincer de a le respecta fr vre-o abatere i cu bun credin a fost proclamat
23 Carta ONU, 19454 Conventia de la Viena 1969
5
Declaratia principiilor dreptului international 1970

intr-o serie de documente internaionale din perioada postbelic.

3
Diversificarea comunitii internaionale, apariia unui numr considerabil de state, ca
urmare a lichidrii colonialismului,extrem de eterogene din punct de vedere politic, economic,
geografic, au impus, in acelai timp i necesitatea diversificrii principiilor fundamentale i
dezvoltarea coninutului acestora i afirmarea lor in calitate de norme de conduit internaionale.
Or enumerarea in cauza a principiilor date, deloc nu inseamna ca in dreptul international
exista doar 7 principii fundamentale. 7 Declaratia din 1970 nu si-a propus sa faca o prezentare
exhaustiva a acestora. Actiuni de precizare si de sistematizare a principiilor fundamentale s-au
facut si in alte acte internationale: Carta drepturilor si indatoririlor economice ale statelor din
1974 si Actul Final al 8Conferintei pentru Securitate si Cooperare in Europa de la Helsinki din
1.08.1975. Plus la acesta, unor principii apartele-au fost consacrate rezolutii speciale adoptate de
Adunarea Generala a ONU.
Actul final al CSCE din 1975 cuprinde zece principii fundamentale. La cele enumerate in
Declaratia din 1970 au mai fost adaugate inca trei:
1. principiul inviolabilitii frontierelor;
2. principiul integritii teritoriale a statelor;
3. principiul respectrii drepturilor i libertilor fundamentale ale omului.
Dintre aceste trei principia, numai primul nu face parte din dreptul international general,
sfera sa de aplicare fiind circumscrisa la continental European.
Pe aceeai und de preocupri i tendine, Carta de la Paris pentru o nou Europ, din 21
noiembrie 1990 avea s reitereze importana celor zece principii reinute in Actul final de la
Helsinki menionind c infptuirea deplin a tuturor angajamentelor CSCE trebuie s
reprezinte temelia iniiativelor statelor europene, pentru ca naiunile i popoarele de pe
continentul european s triasc potrivit aspiraiilor lor.
In ultimii ani, in cadrul ONU se examineaz dezvoltarea i codificarea unor principii
importante
ale dreptului internaional. Datorit importanei lor coviritoare in meninerea pcii i securitii
internaionale, procesul de afirmare i dezvoltare a principiilor de drept internaional nu este unul
desvirit. In prezent, are loc consacrarea i formarea unor noi principii fundamentale ale
dreptului internaional ca cel al dezarmrii, proteciei mediului inconjurtor, securitii colective,
coexistenei panice.
Perspectivele infptuirii cooperrii in Europa, in contextul documentelor de la Helsinki,
Paris, etc., impune luarea in considerare a intereselor tuturor statelor, interese ce solicit soluii
acceptabile pentru toi i adoptate cu consimmintul tuturor. Concluzia pe care o putem formula
in raport cu evoluia i afirmarea principiilor fundamentale ale dreptului internaional este aceea
c, pe msura creterii complexitii societii internaionale i a dezvoltrii dreptului
internaional public, se contureaz noi principii care, afirmate larg de comunitatea internaional,
pot deveni fundamentale.
9
Principiile fundamentale ale dreptului international se afla intr-o permanenta dezvoltare,
continutul lor imbogatindu-se in mod continuu. Dinamica principiilor se manifesta in primul
rand prin incheierea de noi tratate internationale si crearea de noi norme cutumiare, menite sa
concretizeze si sa completeze normele existente, prin consacrarea unor noi principii
fundamentale de drept international capabile sa guverneze probleme ce se ridica in fata
civilizatiei umane. Astfel, principiul respectarii drepturilor si libertatilor fundamentale ale
omului, consacrat intr-o forma incipienta prin dispozitiile art.1 din Carta ONU a fost concretizat
si dezvoltat in Pactele internationale privind drepturile omului din 1966, acestea sin urma avand
37 Declaratia principiilor dreptului international 19708 Conferintei pentru Securitate si Cooperare in Europa de la
Helsinki din 1.08.1975
9
Drept International Public, Eduard Serbenco, volumul I, Chiinau-2014;

ca obiect de reglementare protectia celor mai variate drepturi ale persoanei umane- civile,
politice, economice, socuale si culturale.
In ceea ce priveste consacrarea unor noi principii fundamentale ale dreptului
international, in timpul de fata aree loc formarea unor astfel de principii ca cel a dezarmarii
generale si totale sub un control international eficient, precum si cel al colaborarii internationale
in vederea protectiei mediului ambiant.

3. Coninutul juridic al principiilor fundamentale ale dreptului

internaional
In continuare voi face o analiz a principiilor fundamentale ale dreptului internaional :
4

3.1 Egalitatea suverana a statelor

Inc din secolul al 16lea, ca o reacie la inegalitatea practicat i la arbitrariul marilor
puteri s-a artat necesitatea recunoaterii egalitii in drepturi a statelor. Hugo Grotius releva c
principiul egalitii intre indivizi ii gsete expresie i relaiile dintre state, iar Pufendorf avea s
sublinieze c egalitatea statelor este o expresie a suveranitii lor.
Principiul dat presupune respectarea suveranitatii tuturor statelor si egalitatii lor in cadrul
relatiilor international. Printre principiile enuntate de 10Carta ONU in art.2 principiul egalitatii
suverane sta pe primul loc : Organizatia este intemeiata pe principiul egalitatii suverane a
tuturor membrilor ei. Ulterior, acest principiu a fost reafirmat si dezvoltat in art. III din Carta
OUA, in Carta OSA (art.3, lit.b), in actele altor organizatii internationale, in Declaratia
principiilor de drept international din 1970, in Actul final de la Helsinki din 1975, precum si
intr-o multime de alte tratate internationale bi- si multilaterale.
Una din consecinele principale ale egalitii suverane o reprezint inalienabilitatea i
indivizibilitatea teritoriului de stat. Inalienabilitatea semnific ca prerogativele eseniale ale
suveranitii nu pot fi cedate sau transferate, iar prin indivizibilitate se inelege c atributele
suveranitii nu pot fi fragmentate, nu pot aparine mai multor titular.
11
Principiul egalitatii suverane a statului se caracterizeaza prin urmatoarele:
statele sunt obligate sa respecte egalitatea suverana si specificul fiecaruia dintre
ele, precum si toate drepturile inerente suveranitatii.
Fiecare stat are indatorirea de a respecta personalitatea altor state.
Toate statele dispun de drepturi si obligatii egale.
Fiecare stat este in drept sa participe la organizatii si tratate internationale.
Integritatea teritoriala si independenta politica a statului sunt inalienabile.
Fiecare stat are obligatia de a respecta pe deplin si cu buna-credinta obligatiile
sale internationale, precum si sa convetuiasca in pace cu alte state.
Fiind o pare integrant a dreptului internaional, principiul egalitii in drepturi a statelor
implic nulitatea tratatelor inegale impuse de statele puternice unui stat mai slab prin utilizarea
inegalitii de fapt existente intre prile contractante. Tocmai de aceea se impune respectarea
de ctre toi i fa de toi a principiului egalitii in drepturi a statelor, mari, mijlocii, mici, se
cere luarea de poziii decisive impotriva oricrei inclcri a drepturilor popoarelor, condamnarea
agresiunii sub orice form, repudierea forei, pentru primatul dreptului in relaiile internaionale,
410 Carta ONU, 194511 Drept International Public, Note de curs, Vitalii Slonovschi, Cahul 2013;

respectarea egalitii in relaiile dintre state.

Pe cale de conescinta, vreau sa precizez ca prin consacrarea acestor principii in calitate
de principii fundamentale ale dreptului internaional public, fiecare stat, indiferent de sistemul
su politic economic, nivel de dezvoltare etc., se bucur de coninutul juridic al acestora, de
protecia lor, prin simplu fapt c el exist ca entitate cu personalitate juridic internaional,
adic in calitatea lui de subiect de drept internaional.

3.2 Nerecurgerea la forta si la amenintarea cu forta in

relatiile interstatale
Acest principiu, fiind initial consacrat sub denumirea de 12principiul interdictiei
recurgerii la razboiul de agresiune, a aparut in dreptul international in perioada dintre cele doua
rozboaie mondiale. Prin afirmarea principiului neagresiunii s-a repudiat dreptul statelor de a
porni razboaie de agresiune, drept consfintit in perioadele anterioare de dezvoltare a dreptului
international, cand razboiul era mijlocul dominant de rezolvare a diferendelor dintre state.
In virtutea acestui principiu, in prezent rzboiul este considerat cea mai grav crim
internaional. Primul act care consacr acest principiu este Pactul General de renunare la
rzboi ca instrument al politicii naionale a statelor din 27 august 1928, cunoscut i sub
denumirea de 13Pactul Biand-Kellogg. Acest pact condamn rzboiul ca mijloc de reglementare
a diferendelor internaionale i renunare la rzboi ca instrument de politic naional in relaiile
reciproce dintre state (art.1). Astfel, rzboiul de agresiune este scos in afara legii internaionale,
iar dreptul internaional se transform dintr-un drept al rzboiului intr-un drept al pcii.
Un moment crucial in evoluia dreptului internaional o are semnarea la Paris a Pactului
Briand-Kellog. Dup Pactul Briand Kellog mai putem aminti un alt instrument juridic
internaional care con damn agresiunea i anume Tratatul de neagresiune i conciliere, semnat
la Rio de Janeiro, la 10 octombrie1933, denumit i Pactul Saaveda Lamas, dup numele
ministrului de externe argentinian.
14
Carta ONU definete in art. 2, principiul neagresiunii astfel: Toi membrii organizaiei
se vor abine, in relaiile internaionale, de a recurge la ameninarea cu fora sau folosirea ei, atat
impotriva integritii teritoriale ori independenei politice a vreunui stat, cat i in alt mod
incompatibil cu scopurile ONU.5
Din prevederile Cartei ONU, a 16Declaraiei din 1970, ale 15Actului Final de la Helsinki
din 1975 i a altor acte internaionale rezult c prin termenul de for trebuie s se ineleag nu
doar fora armat, ci orice act de constrangere economic, politic sau de alt natur exercitat de
un stat impotriva altui stat, i care aduce atingeri grave independenei statului respectiv, pcii i
securitii internaionale. Prin urmare, agresiunea economic i cea ideologic, pot crea pericole
la fel de mari pentru independena, i insi existena a statelor ameninate i atacate, ca i cea
militar.
Astfel, definiia agresiunii, adoptat de Adunarea General in 1974, arat c prin
agresiuneaarmat se inelege folosirea forei armate de ctre un stat impotriva suveranitii
teritoriale sau independenei politice a altui stat, sau in orice alt manier incompatibil cu Carta
ONU,dup cum se prevede in prezenta definiie(art.1). Pentru calificarea agresorului se aplic
regula prioritii in timp,adic cine a comis primul actele de agresiune este considerat agresor.

512 Drept International Public, Eduard Serbenco, volumul I, Chiinau-2014;13 Drept International Public (Editia a
III-a) , Alexandru BURIAN, Oleg BALAN, Natalia SUCEVEANU, Diana SARCU, Nicolae OSMOCHESCU, Olga
DORUL, Victoria ARHILIUC, Vitalie GAMURARI, Chisinau-2009;
14
Carta ONU, 1945
15
Actului Final de la Helsinki din 1975
16
Declaratia din 1970

Definiia din 1974 enumer anumite acte, care svarite cu prioritate in timp constituie
acte de agresiune. Aceast enumerare nu are caracter ehaustiv ci doar unul explicativ, lsand in
sarcina Consiliului de Securitate al ONU s completeze lista actelor concrete de agresiune
enumerate de ea.
16
Actele prevzute de definiia agresiunii din 1974 sunt urmtoarele:
a. invadarea sau atacarea teritoriului unui stat de ctre forele armate ale altui stat, sau orice
ocupaie militar, chiar temporar, rezultand dintr-o astfel de invazie sau un astfel de atac, sau
orice anexare prin folosirea forei a teritoriului unui stat sau a unei pri din teritoriul su;
b. bombardarea de ctre forele armate ale unui stat a teritoriului altui stat, sau folosirea
oricror arme de ctre un stat impotriva teritoriului altui stat;
c. blocada naval a porturilor i coastelor unui stat de ctre forele armate ale altui stat;
d. atacarea de ctre forele armate ale unui stat a forelor armate terestre, navale, sau aeriene ale
altui stat sau a marinei ori aviaiei civile a acestuia;
e. folosirea forelor armate ale unui stat, care sunt staionate pe teritoriul altui stat, cu acordula
cestuia, contrar condiiilor prevzute in acord sau orice prelungire a ederii acestor fore armate
pe teritoriul statului dup expirarea acordului;
f. fapta unui stat de a admite ca teritoriul su, pe care l-a pus la dispoziia altui stat, s fie folosit
de ctre acesta din urm pentru a comite un act de agresiune impotriva unui stat ter;
Definiia agresiunii precizeaz c nici un considerent de orice natur ar fi el, politic,
economic, militar, nu poate justifica agresiunea.
Dreptul internaional actual, admite in mod cu totul excepional trei cazuri cand se poate
recurge la for in relaiile internaionale:
1. dreptul la autoaprare individual sau colectiv. In cazul in care un stat agresor atac un
alt stat, acesta din urm are dreptul inerent la legitima aprare, in virtutea art. 51 al 6Cartei ONU
acest drept se exercit pan cand Consiliul de Securitate va lua msuri necesare pentru
restabilirea pcii i securitii internaionale;
2. msuri colective de constrangere. Atunci cand se constat o ameninare la adresa pcii, o
inclcare a pcii, sau un act de agresiune, Consiliul de Securitate in virtutea unei Rezoluii, poate
dispune crearea forelor multinaionale care s lupte impotriva celor care pericliteaz pacea i
securitatea internaional;
3. dreptul popoarelor aflate sub dominaie colonial, de a lupta pentru dobandirea
independenei. Acest drept a fost reflectat in Declaraia privind acordarea independenei rilor
i popoarelor coloniale, din 1960.
In ciuda largii sale consacrari si afirmari, principiul nerecurgerii la forta si la amenintarea
cu forta nu o singura data a fost incalcat. Guvernele ce au nascocit acest principiu, pentru
justificarea actiunilor la care au recurs, au invocat o serie intreaga de motive, cum ar fi dreptul la
autoaparare, protectia intereselor lor nationale supreme, protectia propriilor cetateni aflati in stare
de pericol in strainatate... Este semnificativ faptul ca asemenea incercari au fost respinse de alte
state si condamnate de 17Adunarea Generala sau de Consiliul de Securitate a ONU. Printre
actiunile condamnate sunt : introducerea trupelor sovietice in Afganistan in 1979, interventia
americana in Panama 1989, actiunile intreprinse de trupele fortelor armate ale Federatiei Ruse
din stanga Nistrului in primavara-vara anului 1992 impotriva integritatii teritoriale a 18Republicii
Moldova.
Aceste exemple vin sa confirme faptul ca chiar daca cele mai puternice state ale lumii, pe
langa ca au responsabilitatea cea mai mare de a respecta principiile date, uneori le si mai incalca,
insa in pofida acestui fapt ele nicidecum nu reduc din importanta vitala a acestor principii.
617 Carta ONU, 194518 Drept International Public, Eduard Serbenco, volumul I, Chiinau-2014
19
Drept International Public, Stefan Tarca, Bucureti

3.3 Principiul reglementrii pe cale panic a diferendelor

internationale
Acest principiu este strans legat cu principiul tratat anterior adica cu cel de nerecurgere la
forta si la amenintarea cu forta. In conformitate cu principiul tratat de noi, statele sunt obligate sa
rezolve diferendele internationale dintre ele numai prin mijloace pasnice. 19Dreptul statelor de a
solutiona pe cale pasnica diferendele aparute decurge din diferite reglementari pertinente din
acea epoca. Ideea interzicerii rzboiului ca modalitate de desfurare a relaiilor internaionale o
gsim exprimat pentru prima dat in istoria omenirii, in lucrarea lui Thomas Morus, Utopia,
aprut in 1516.
Primele incercri de eliminare a rzboiului ca mijloc de reglementare a diferendelor
dintrestate i de impunere a mijloacelor panice a avut loc la finele secolului al 19-lea.
Conferinele dela Haga din anul 1899 i 1907 reunite sub auspiciile Pcii, dezarmrii i
arbitrajului, au reuit doar in privina perfecionrii procedurilor diplomatice de reglementare a
diferendelor. In planul normativ al unor instituii ale dreptului internaional, ideea interzicerii
rzboiului ca mijloc de desfurare a relaiilor internaionale, a aprut pentru prima dat, in
Pactul Societii Naiunilor.
Prin urmare, revine Cartei ONU i altor documente internaionale, adoptate in baza
acesteia,meritul de a fi completat Pactul Ligii Naiunilor, cit i Tratatul multilateral pentru
renunare la rzboi ca instrument al politicii naionale a statelor, cunoscut sub denumirea de
20
Briand-Kellog, i de a afirma i proclama nerecurgerea la for sau la ameninarea cu fora i
reglementarea panic a diferendelor internaionale, in calitate de principii fundamentale ale
dreptului internaionalcontemporan.
In afirmarea principiului soluionrii panice a diferendelor, semnarea la San Francisco la
26iunie 1945 a Cartei ONU i a Statutului Curii Internaionale de Justiie la inchierea
Conferinei Internaionale pentru Organizaia Internaional, i intrarea acesteia in vigoare la 24
octombrie 1945, a reprezentat prin caracterul su de tratat internaional un moment crucial. Chiar
in primul articol al Cartei, care definete scopurile Organizaiei Naiunile Unite ii propun s
infptuiasc, prin mijloace panice, i in conformitate cu principiile justiiei i dreptului
internaional, aplanarea ori rezolvarea diferendelor sau situaiilor cu caracter internaional care ar
putea duce la o inclcare a pcii.

3.4 Principiul neamestecului n treburile interne ale statelor

Principiul neinterveniei statelor in afacerile interne ale altor state este un principiu
fundamental al dreptului internaional contemporan. El este recunoscut a fi unul din mijloacele
de limitare i consacrare, in dreptul internaional i in relaiile internaionale, a suveranitii i
independenei participanilor la relaiile internaionale. Intervenia a existat ca un drept
recunoscut i obinuit de-a lungul secolelor antichitii i evului mediu, cand principi i
conductori victorioi au cucerit popoare libere pentru a le supune controlului lor.
21
In doctrina de drept internaional public principiul neamestecului in treburile interne ale
altui stat a fost afirmat in sec. XVII-lea, de Hugo Grotius, in lucrarea 7De jure belli ac pacis.
720 Drept International Public (Editia a III-a) , Alexandru BURIAN, Oleg BALAN, Natalia
SUCEVEANU, Diana SARCU, Nicolae OSMOCHESCU, Olga DORUL, Victoria ARHILIUC,
Vitalie GAMURARI, Chisinau-2009;21 Drept International Public, Note de curs, Vitalii Slonovschi, Cahul
2013;
22
Conventia de la Viena 1961

Acest principiu este consacrat in art. 15 din Pactul Ligii Naiunilor, dar numai ca regul de
procedur limitat la aplicarea in activitatea Consiliului Ligii, cu privire la reglementarea
diferendelor dintre state. Convenia de la Montevideo asupra drepturilor i obligaiilor statelor
din 1933 a consacrat i ea principiul neinterveniei, iar un protocol adiional la aceast convenie,
semnat la Buenos Aires in 1937, a precizat chiar c este inadmisibil orice form de interveniei,
direct indirect i indiferent de motivul invocat. Dup cel de-al doilea rzboi mondial acest
principiu a fost consacrat in art.2. p.7 al Cartei ONU, precum i in statutele altor organizaii
internaionale cum ar fi Pactul Ligii Arabe, Carta OSA, Carta OUA, 22Conveniile de la Viena din
1961 cu privire la relaiile diplomatice i din 1963 cu privire la relaiile consulare.
Conform acestor documente, nici un stat sau grup de state nu are dreptul de a interveni n
mod direct sau indirect, indiferent de motiv, n treburile interne sau externe ale oricrui alt stat.
n temeiul acestui principiu, care decurge din caracterul exclusiv al suveranitii teritoriale, sunt
interzise intervenia direct sau indirect ca i ameninri sub diferite forme contra personalitii
unui stat, ori contra elementelor sale politice, economice i culturale.

3.5 Principiul respectrii dreptului popoarelor de a dispune de

ele nsele
Principiul autodeterminrii este un principiu nou al dreptului internaional, care a
cunoscut o consacrare i o dezvoltare mai accentuat odat cu intensificarea luptei de eliberare
naional i creterea dorinei popoarelor i naiunilor la independen, gsindu-i iniial expresia
in principiulnaionalitilor. In virtutea acestui principiu, toate popoarele i naiunile au dreptul
de a determina in mod liber statutul lor politic, economic social i cultural.
238
Principiul autodeterminrii a fost fundamentat in declaraia preedintelui W.Wilson, din
22 ianuarie 1917, in care se meniona c o pace trainic nu se poate edifica decit pe
consimmintulpopoarelor. Ceva mai tirziu, tot el avea s menioneze c autodeterminarea nu
este un simplu fapt, ci un principiu imperativ.
Dreptul popoarelor de a-i hotri singure soarta este consacrat in primul rand in Carta
ONU, in Rezoluia Adunrii Generale a ONU din 1960 referitoare la acordarea independenei
rilor i popoarelor din colonii, in Declaraia din 1970, in Actul Final de la Helsinki, in Pactele
internaionale cu privire la drepturile civile i politice din 1966, precum i in alte documente
internaionale.
Pactele privind drepturile omului din 1966, art.1, consac dreptul la autodeterminare al
popoarelor, stabilind c supunerea popoarelor la o subjugare, dominaie i exploatare strine
constituie o inclcare a drepturilor fundamentale ale omului, este contrar Cartei ONU i
compromite cauza pcii i cooperrii mondiale i c Toate popoarele au dreptul de a dispune in
mod liber de ele insele etc..
Potrivit 24Actului Final de la Helsinki din 1975, potrivit cruia popoarele au dreptul in
deplin libertate de a determina, aa cum doresc, statutul lor politic intern i extern, fr nici un
amestec din afar i de a infptui conform voinei lor dezvoltarea lor politic, economic, social
i cultural.
Astfel, dreptul popoarelor de a dispune de ele insele implic urmtoarele drepturi
fundamentale ale lor:
a. dreptul popoarelor asuprite de a se constitui in stat propriu i independent;
b. dreptul popoarelor asuprite de a lupta impotriva dominaiei strine i caracterul legal al
823 Drept International Public (Editia a III-a) , Alexandru BURIAN, Oleg BALAN, Natalia SUCEVEANU, Diana
SARCU, Nicolae OSMOCHESCU, Olga DORUL, Victoria ARHILIUC, Vitalie GAMURARI, Chisinau-2009; 24
Actului Final de la Helsinki din 1975
25
Carta ONU, 1945

10

acestei lupte;
c. dreptul de a beneficia de protecia dreptului internaional;
d. dreptul de a stabili relaii oficiale cu state i de a participa la organizaii internaionale, de
regul cu statut de observator;
e. dreptul de a-i alege i dezvolta in mod liber sistemul lor economic, politic i social;
f. dreptul la libera exploatare a resurselor i bogiilor sale minerale etc.
Iar, cele mai importante obligaii care le revin statelor in vederea respectrii dreptului
popoarelor de a dispune de ele insele sunt urmtoarele:
- obligaia statelor de a respecta acest drept in conformitate cu dispoziiile Cartei ONU;
- statele sunt obligate s acorde ajutor ONU in vederea achitrii acesteia de rspunderile pe
care i le confer 25Carta ONU in privina aplicrii acestui principiu;
- obligaia statelor de a se abine de la orice msur de constrangere care ar priva popoarele
de acest drept.
In concluzie vreau sa spun ca dreptul popoarelor la autodeterminare este, un drept
permanent i imprescriptibil, cuprinznd att aspectele externe, stabilirea statutului politic fa de
alte popoare i alte state, ct i cele interne, referitoare la dezvoltarea societii sub toate
aspectele.

3.6 Principiul cooperrii internaionale

Existenta acestui principiu se datoreaza accentuarii existentelor interdependentelor
existente in societatea internationala sub diferite aspecte politic, social, economic, dezvoltarii
largi a relatiilor internationale, in special a celor economice, precum si aprofundarii diviziunii
internationale a muncii. Imperativele economice si politice ale cooperarii statelor in vederea
asigurarii pacii si securitatii internationale, cresterii bunastarii popoarelor, dezvoltarii culturii,
protectiei mediului, anume acestea au fost premisele consacrarii acestui principiu.
26
Dreptul de cooperare rezult nemijlocit din dreptul statelor la existen, suveranitate,
independen, securitate etc. Potrivit acestui temei legal fiecare stat are dreptul de a stabili
raporturi de cooperare bilateral cu ceilali membri ai comunitii internaionale, de a participa la
proiecte, iniiative de cooperare, instituionalizat sau temporar, pe plan regional, continental,
sau mondial.
Acest principiu a fost inscris printre principiile de baz ale Cartei ONU, in care se
precizeaz c trebuie s se realizeze cooperarea internaional in rezolvarea problemelor
internaionale cu caracter economic, social, cultural sau umanitar, precum i in incurajarea i
promovarea respectrii drepturilor omului i libertilor fundamentale, fr deosebire de ras,
sex, limb ori religie.
Astfel, Declaraia Adunrii Generale din 1970 prevede: Statele, oricare ar fi deosebirile
existente intre sistemele lor politice, economice i sociale, au obligaia de a coopera unele cu
altele in diversele domenii ale relaiilor internaionale.
Carta drepturilor i indatoririlor economice ale statelor din 1974 consider cooperarea
real dintre state, bazat pe luarea in considerare impreun a problemelor economice
internaionale i aciunea comun in scopul soluionrii lor ca fiind indispensabil pentru
indeplinirea dorinei intregii comuniti internaionale de a realiza o dezvoltare just i raional
a tuturor regiunilor lumii.
927
Actul Final de la Helsinki precum i Carta de la Paris pentru o nou Europ din 1990
926 Drept International Public (Editia a III-a) , Alexandru BURIAN, Oleg BALAN, Natalia
SUCEVEANU, Diana SARCU, Nicolae OSMOCHESCU, Olga DORUL, Victoria ARHILIUC,
Vitalie GAMURARI, Chisinau-2009;27 Drept International Public, Eduard Serbenco, volumul I,
Chiinau-2014;

11

consacr acest principiu in termenii relatai mai sus, iar cel din urm document afirm dorina
semnatarilor de a coopera pentru intrirea increderii dintre state i promovarea controlului asupra
inarmrii i dezarmrii.
Analizand natura juridica a principiului cooperrii internaionale putem evidenia
principalele aspecte ale acestuia:
- statele sunt obligate s coopereze intre ele in vederea meninerii pcii i securitii
internaionale;
- statele trebuie s coopereze pentru a asigura respectarea universal i aplicarea drepturilor
omului i a libertilor fundamentale pentru toi, precum i eliminarea discriminrii rasiale i
intoleranei religioase sub toate formele lor;
- in relaiile lor internaionale statele trebuie s se conduc in domeniile economic, social,
cultural, tehnic i comercial in conformitate cu principiile egalitii suverane i neimixtiunii;
- statele membre ale ONU sunt obligate s acioneze atat impreun, cat i individual, in
cooperare cu ONU, conform dispoziiilor pertinente ale Cartei;
- cooperarea in domeniul dezarmrii generale i complete etc.
Dac in trecut cooperarea era facultativ, in prezent ea este o datorie a statelor, impus de
procesul de adaptare a dreptului internaional la structurile i la cerinele actuale ale relaiilor
internaionale. Mai mult ca atat, fiecare stat este liber, dar in acelasi timp obligat din cauza
realitatii existente in alegerea formelor de cooperare international si a modului in care
intentioneaza sa-si organizeze relatiile sale de cooperare cu celelalte state.
Existenta fara cooperare in present se soldeaza cu izolare si lipsa evolutiei.

3.7 Principiul indeplinirii cu buna-credinta a obligatiilor

internationale
(PACTA SUNT SERVANDA BONA FIDAE)
2810

Acesta reprezint unul dintre cele mai vechi i mai importante principii de drept
internaional, care vizeaz dezvoltarea unor relaii trainice i ordonate ntre state. Esena acestui
principiu const n respectarea i executarea cu bun credin a tratatelor n vigoare, n scopul
meninerii ordinei de drept pe care el o consacr, a pcii i securitii internaionale.
Dac in epocile istorice indeprtate respectarea angajamentelor asumate se fundamenta
pe percepte religioase, incheierea tratatelor era insoit de anumite ritualuri religioase, cu anii,
fora obligatorie incepe s rezulte din ideea de bun credin, ca o obligaie de onestitate, ca o
indatorire de onoare, de respectare a cuvintului dat. Nicolae Titulescu avea s arate c tratatele
trebuie considerate ca sfinte de ctre state, acestea constituind un imperativ al pcii i securitii,
iar violarea obligaiilor asumate in mod liber constituie o violare a dreptului ginilor, o
manifestare a dispreului fa de cuvintul dat, fa de sanctitatea tratatelor.134
Diversificarea relaiilor internaionale, schimbarea tot mai accentuat a valorilor mate ria
le i morale, extinderea i aprofundarea cooperrii popoarelor cu prilejul accenturii inter de
pendenelor contemporane, pun in lumin cu o acuratee deosebit necesitatea respectrii cu
sfinenie a angajamentelor asumate prin tratate, acorduri, sau inelegeri stabilite dintre state.

1028 Drept International Public (Editia a III-a) , Alexandru BURIAN, Oleg BALAN, Natalia SUCEVEANU, Diana
SARCU, Nicolae OSMOCHESCU, Olga DORUL, Victoria ARHILIUC, Vitalie GAMURARI, Chisinau-2009; 29
Carta ONU, 1945;
30
Legea privind tratatele internaionale ale RM;

12

Dei, acest principiu este foarte vechi, el a fost relativ recent consacrat in preambulul
Pactului Ligii Naiunilor i in preambulul 29Cartei ONU care subliniaz obligaiunea statelor
membre de a indeplini cu bun-credin obligaiile asumate potrivit Cartei ONU. O etap
important in creionarea acestui principiu a constituit-o Convenia de la Viena cu privire la
dreptul tratatelor din 1969, care stipuleaz: orice tratat in vigoare leag prile i trebuie
executat de ele cu bun credin.
Declaraia principiilor din 1970, prevede respectarea cu bun-credin a obligaiilor
asumate conform Cartei ONU, urmeaz apoi obligaiile ce decurg din principiile i regulile
general recunoscute ale dreptului internaional, apoi cele asumate prin acorduri internaionale in
conformitate cu aceste principii i reguli.
Actul Final de la Helsinki precizeaz c statele in exercitarea drepturilor lor suverane,
inclusiv drepturile de a-i stabili legile i reglementrile, trebuie s se conformeze obligaiilor
juridice care le revin in virtutea dreptului internaional.
Cat despre legislaia RM acest principiu este consacrat in 30Legea privind tratatele
internaionale ale RM, art. 19 care prevede: Tratatele internaionale se execut cu bun-credin,
in conformitate cu principiul pacta sunt servanda. Republica Moldova nu poate invoca
prevederile legislaiei sale interne ca justificare a neexecutrii unui tratat la care este parte.
In concluzie, trebuie s menionm c prin coninutul i finalitatea sa, principiul pacta
sunt servanda prezint o importan deosebit, in special in contextul relaiilor internaionale
actuale, pentru realizarea i dezvoltarea unor raporturi normale intre toate statele, membre ale
comunitii internaionale.

3.8 Integritatea teritoriala a statelor

Teritoriul este o conditie inalienabila de existenta a statului, de aceea statele acorda o
atentie speciala asigurarii integritatii acestuia. Principiul integritatii teritoriale a statelor este unul
dintre principiile fundamentale ale dreptului international, consacrat in art.2 (4) din Carta ONU,
potrivit caruia membrii Organizatiei sunt obligati sa se abtina de la amenintarea cu forta sau de la
folosirea acesteia impotriva integritatii teritoriale a altui stat.
In Declaratia principiilor dreptului international din 1970, acest principiu nu era conacrat
ca fiind un principiu aparte, iar intelesul si continutul acestuia reiesea din intermediul altor
principii. In Declaratia din 1970 se stipula ca teritoriul unui stat nu poate face obiectul unei
ocupatii militare rezultand cu folosirea fortei cu incalcarea dispozitiilor Cartei ONU.
Integritatea teritorial este 3111consecina fireasc a suveranitii statelor i implic puterea
deplin asupra unui spaiu geografic determinat. n dreptul internaional public principiul
integritii teritoriale a statelor semnific, pe de-o parte, dreptul statului la inviolabilitatea i
intangibilitatea teritoriului asupra cruia i exercit suveranitatea, iar pe de alt parte, obligaia
celorlalte state de a se abine de la orice nclcare a acestui drept.
Principiul integritii teritoriale nu a putut fi consacrat n dreptul internaional, atta timp
ct rzboiul de agresiune, cuceririle i anexiunile, orice dobndire de teritorii prin for erau
considerate licite, i ct au predominat concepii patrimoniale asupra teritoriului.
Integritatea teritorial este strns legat de alte principii fundamentale i ndeosebi de
principiul suveranitii i nerecurgerii la for. Integritatea teritorial este un corolar al
suveranitii teritoriale a statelor. Aceast suveranitate trebuie s fie respectat de celelalte state,
de unde rezult inviolabilitatea i integritatea teritoriului acestora.
1131 Drept International Public, Eduard Serbenco, volumul I, Chiinau-2014;32 Declaratia principiilor dreptului
international din 1970;

13

Respectarea principiului dat nu impiedica statele pe baza de acord de vointa si in virtutea

reciprocitatii sa admita folosirea propriului teritoriu in anumite scopuri limitate, cum ar fi
tranzitul feroviar, rutier, aerian, sau sa procedeze la modificari teritoriale, cu acordul populatiei
exprimat pe cale plebiscitara.

3.9 Inviolabilitatea frontierei de stat

Acest principiu, vine sa intregeasca principiul integritatii teritoriale. Astfel, respectarea
frontierelor de stat este o conditie indispensabila de convetuire pasnica a statelor.
In 32Declaratia principiilor dreptului international din 1970 continutul acestui principiu
este expus ca a parte a principiului nerecurgerii la forta si la amenintarea cu forta : Orice stat are
obligatia de a nu recurge la amenintarea cu forta sau la folosirea fortei pentru a viola frontierele
internationale existente ale unui stat sau ca mijloc de rezolvare a diferendelor internationale,
inclusiv diferendele teritoriale si problemele referitoare la frontierele statelor.
Din acest citat, reiese ca interdictia se refera la incalcarea frontierelor prin recurgerea la
forta sau prin amenintarea cu forta, insa statelor nu li se cere recunoasterea reciproca a
frontierelorsi refuzul posibilelor pretentii teritoriale. Faptul ca existenta acestora se prezuma este
constat in acea parte a obligatiilor enuntate ce se refera la reglementarea pasnica a diferendelor
teritoriale.
In 3312Actul final de la Helsinki din 1975, principiul inviolabilitatii frontierei de stat, a fost
formulat ca fiind un principiu de sine statator, iar continutul acestuia se extinde, depasind astfel
limitele stabilite de principiul nerecurgerii la forta si la amenintarea cu forta.
Insemnatatea principiului inviolabilitatii frontierei de stat pentru cooperarea pasnica
dintre state, a impus dreptului international sa acorde asigurarii acestuia o atentie sporita.
34
Conventia de la Viena cu privire la dreptul tratatelor din 1969, a adoptat o reglementare
restrictiva referitor la incetarea valabilitatii unui tratat international in caz de schimbare
fundamentala a imprejurarilor in care a fist incheiat acesta. Cu toate acestea, dreptul tratatelor nu
admite invocarea schimbarii fundamentale a inprejurarilor in cazul unui tratat de stabilire a
frontierelor dintre state art.62(al.2,lit.a), iar Conventia de la Viena cu privire la succesiunea
statelor in materie de tratate din 1978, a consacrat regula cutumiara potrivat careia in situatiile de
succesiune a unui tratat de stabilire a frontierelor, acesta nu poate fi modificat (art.11, lit.a).

3.10 Garantarea si protectia drepturilor fundamentale ale

omului
Principiul respectrii drepturilor omului este relativ nou, cptand valene deosebite dup
adoptarea Declaraiei universale a drepturilor omului. Prima consacrare oficial a drepturilor
omului apare in SUA, la 12 iunie 1776, in 35Declaraia drepturilor, care consfinea dreptul omului
la via i la libertate. Carta ONU conine i ea unele dispoziii care denot preocuparea societii
internaionale in respectarea i garantarea drepturilor omului.
Evoluia dreptului internaional a condus, n a doua jumtate a secolului XX, la
elaborarea unui ansamblu de reglementri coerente, unele cu caracter universal, altele pe plan
regional, unele cu coninut global, altele specifice, referitoare la drepturile i libertile
fundamentale ale omului.
1233 Actul final de la Helsinki din 1975;34 Conventia de la Viena cu privire la dreptul tratatelor din 1969;
35
Declaratia Drepturilor Omului;

14

Carta ONU a stabilit ca obiectiv al Organizaiei, n acelai timp cu meninerea pcii i

securitii i dezvoltarea de relaii panice ntre naiuni, nfptuirea colaborrii n soluionarea
problemelor internaionale cu caracter economic, social, cultural sau umanitar, n promovarea i
ncurajarea respectrii drepturilor i libertilor fundamentale ale omului fa de toate persoanele,
fr deosebire de ras, sex, limb sau religie. ntre atribuiile Adunrii Generale s-a prevzut
iniierea de studii i adresarea de recomandri cu scopul de a sprijini nfptuirea drepturilor i
libertilor omului pentru toi.
Primul document internaional de ansamblu n acest domeniu, Declaraia Universal a
Drepturilor Omului din 10 decembrie 1948, a enunat un standard minim, o concepie comun
despre drepturile i libertile omului, un set de cuprinztor de drepturi politice, civile,
economice, sociale i culturale.
Dei a fost adoptat printr-o rezoluie a Adunrii Generale a ONU i nu printr-un tratat
internaional, multe din normele nscrise n Declaraie au devenit norme cutumiare, cu aplicare
universal, au fost reluate n numeroase tratate internaionale universale i regionale, precum i
n constituiile unor ri. n literatura de specialitate s-a artat c reprezentnd un principiu de
drept internaional cu valoare imperativ, de jus cogens, principiul respectrii universale a
drepturilor omului oblig toate statele, n aceeai msur.
In cadrul ONU, ins, organele sale principale au preocupri tot mai pregnante in protecia
drepturilor omului, creandu-i mai multe organe subsidiare in domeniu. Ca de pild, ECOSOC ul ii creeaz in 1946 Comisia pentru drepturile omului, precum i comitetele speciale de experi,
iar Secretariatul Centrul pentru drepturile omului. Afar de aceasta, instituiile specializate ale
ONU desfoar o activitate asidu in vederea garantrii respectrii drepturilor omului. 3613Dintre
acestea putem enumera:
a. Organizaia internaional a muncii;
b. Organizaia naiunilor unite pentru cultur educaie i tiin;
c. Organizaia naiunilor unite pentru alimentaie i agricultur;
d. Organizaia mondial a sntii;
e. Organizaia aviaie civile internaionale.
37
Respectarea drepturilor omului are un caracter universal i capt din ce in ce mai mult
un caracter de generalitate, impunindu-se celor mai diverse domenii ale raporturilor dintre state.
In inelegerile la care ajung statele in domenii cum sunt dezarmarea, energia nuclear, mediul
ambiant, relaiile economice, dreptul maritim, dreptul cosmic etc., statele nu mai pot adopta
soluii care ar ignora sau nesocoti drepturile i libertile fundamentale le omului.
De fapt, in virtutea acestui principiu statelor le revin i o serie de obligaii de drept
internaional cum ar fi de pild:
- obligaia statelor de a respecta standardele internaionale privind drepturile omului;
- obligaia de a nu permite nici un fel de inclcare a drepturilor omului, creand mijloace judiciare
la indemana celor ale cror drepturi au fost inclcate;
- s se preocupe de asigurarea pentru toi oamenii a unui nivel de via corespunztor asigurrii
sntii i bunstrii lor, preocupandu-se de adoptarea msurilor sociale necesare;
- s asigure minoritilor naionale dreptul de a se asocia, de a duce impreun o via spiritual i
de a-i prezerva identitatea etnic, lingvistic i religioas;
- obligaia de a informa cu bun credin forumurile internaionale in legtur cu modul in care
statele respect i aplic conveniile internaionale privind drepturile omului, manifestand o
receptivitate fa de sugestiile i propunerile altor state, fa de recomandrile organizaiilor
internaionale.
1336 Drept International Public, Note de curs, Vitalii Slonovschi, Cahul 2013;37 Drept International Public, Eduard
Serbenco, volumul I, Chiinau-2014;

15

n concluzie, se poate aprecia c principiile fundamentale ale dreptului internaional

constituie un ansamblu, un adevrat sistem, fiind strns corelate, att n ce privete coninutul,
ct i procesul aplicrii lor. Aa, de pild, unele elemente ale unui principiu sunt reluate de un alt
principiu, ns dintr-un alt unghi (cum ar fi relaia dintre suveranitate, integritate teritorial,
neamestec etc.). De cele mai multe ori ele se completeaz i se ntregesc reciproc; nici un
principiu nu poate fi aplicat fcndu-se abstracie de coninutul celorlalte. Nu este posibil nici a
invoca un principiu, nclcnd alte principii. Tocmai de aceea documentele internaionale prevd
c toate aceste principii reprezint un tot unitar, c fiecare dintre ele se interpreteaz i se aplic
n contextul celorlalte, n scopul favorizrii i garantrii legalitii internaionale.

4. Concluzii
Ce intelegem noi prin sintagma principii ale dreptului international publica?
Conceptul de principiu nseamn, n primul rnd, izvor primordia l; cauz primar;
adevr fundamenta l; regul de aciune ce se bazeaz pe o judecat de valoare i care constituie
un model, o regul sau un scop; un drept pe care se bazeaz alte drepturi sau din care deriv alte
drepturi; regul general de orientare. Trebuie mentionat ca utilizarea epitetului fundamentale
distinge principiile dreptului international general, care reprezinta nucleul sistemului de drept
international, de principiile specifice unor ramuri aparte ale acestuia.
Referindu-ne la consacrarea principiilor dreptului internaional public menionm, n primul rnd,
c sediul acestora se afl n Carta Naiunilor Unite, ca i n alte documente cu vocaie de universalitate.
Declaraia privind principiile de drept internaional referitoare la relaiile prieteneti i cooperarea
ntre state, conform Cartei Naiunilor Unite (adoptat n 1970), dezvolt coninutul a apte principii, care
odata cu trecerea timpului se dezvolta, evolueaza odata cu umanitatea.

In ultimii ani, in cadrul ONU se examineaz dezvoltarea i codificarea unor principii

importante ale dreptului internaional. Datorit importanei lor coviritoare in meninerea pcii i
securitii internaionale, procesul de afirmare i dezvoltare a principiilor de drept internaional
nu este unul desvirit. In prezent, are loc consacrarea i formarea unor noi principii
fundamentale ale dreptului internaional ca cel al dezarmrii, proteciei mediului inconjurtor,
securitii colective, coexistenei panice.
Perspectivele infptuirii cooperrii in Europa, in contextul documentelor de la Helsinki,
Paris, etc., impune luarea in considerare a intereselor tuturor statelor, interese ce solicit soluii
acceptabile pentru toi i adoptate cu consimmintul tuturor.
Concluzia pe care o putem formula in raport cu evoluia i afirmarea principiilor
fundamentale ale dreptului internaional este aceea c, pe msura creterii complexitii societii
internaionale i a dezvoltrii dreptului internaional public, se contureaz noi principii care,
afirmate larg de comunitatea internaional, pot deveni fundamentale.
n concluzie, se poate aprecia c principiile fundamentale ale dreptului internaional
constituie un ansamblu, un adevrat sistem, fiind strns corelate, att n ce privete coninutul,
ct i procesul aplicrii lor. Aa, de pild, unele elemente ale unui principiu sunt reluate de un alt
principiu, ns dintr-un alt unghi (cum ar fi relaia dintre suveranitate, integritate teritorial,
16

neamestec etc.). De cele mai multe ori ele se completeaz i se ntregesc reciproc; nici un
principiu nu poate fi aplicat fcndu-se abstracie de coninutul celorlalte. Nu este posibil nici a
invoca un principiu, nclcnd alte principii. Tocmai de aceea documentele internaionale prevd
c toate aceste principii reprezint un tot unitar, c fiecare dintre ele se interpreteaz i se aplic
n contextul celorlalte, n scopul favorizrii i garantrii legalitii internaionale.

5. Bibliografie
1.
2.
3.
4.
5.
6.

Carta ONU, adoptata la 26 iunie 1945;

Declaratia Universala a Drepturilor Omului din 1948;
Declaratia principiilor de drept international din 1970;
Actul final al CSCE din 1975;
Conventia de la Viena cu privire la relatiile diplomatice si consulare din 1961 si 1963;
CONSTITUIA REPUBLICII MOLDOVA, 29.07.1994, publicat : 12.08.1994 n
Monitorul Oficial Nr. 1, data intrarii in vigoare : 27.08.1994
7. Legea cu privire la frontiera de stat a Republicii Moldova, Lege nr. 215 din 04.11.2011;
8. Drept International Public (Editia a III-a) , Alexandru BURIAN, Oleg BALAN, Natalia
SUCEVEANU, Diana SARCU, Nicolae OSMOCHESCU, Olga DORUL, Victoria
ARHILIUC, Vitalie GAMURARI, Chisinau-2009;
9. Drept International Public, Note de curs, Vitalii Slonovschi, Cahul 2013;
10. Drept International Public, Eduard Serbenco, volumul I, Chiinau-2014;
11. Drept International Public, Stefan Tarca, Bucureti
12. https://studentpolitologie.wordpress.com/2011/01/12/curs-drept-international/

17