Sunteți pe pagina 1din 9

PRINCIPIILE FUNDAMENTALE ALE DREPTULUI INTL

Principiile fundamentale sunt norme cu aplinatie universala, cu nivel maxim de generalitate si caracter impunitiv, ce dau expresie si protejeaza valori internationale fundamentale in raporturile dintre subiectele de dr. intl. Ele nu pot fi ierarhizate si sunt interdependente si dinamice, caracterizandu-se prin: - maxima generalitate reprezentand abstractizarea a aceea ce este esential in intregul sistem de drept international, avand rol diriguitor si dominat; - aplicatie universala reprezinta rezultatul convergentei vointelor cvasimajoritatii statelor, extinzand-se si la alte subiecte de drept intl; - caracter juridic obligatoriu fiind reglementare de tratate sau cutume; - protejeaza o valoare fundamentala in raporturile dintre dintre subiectele de drept international. Principiile fundamentale sunt consacrate in Carta ONU (art.2), dezvoltate in Declaratia Adunarii Generale a ONU din 1970 si completate de Actul Final al CSCE de la Helsinki (1975), Carta de la Parin pentru o Noua Europa (1990) etc.

Declaratia Adunarii Generale a O.N.U. asupra principiilor de drept internaional cu privire la relatiile prietenesti si de colaborare intre state in conformitate cu Carta O.N.U., din 1970, consacra 7 principii fundamentale: 1. Principiul egalitatii suverane a statelor; 2. Principiul pacta sunt servanda - Principiul indeplinirii cu buna-credinta a obligatiilor internationale asumate in Charta O.N.U.; 3. Principiul autodeterminarii; 4. Principiul neamestecului in treburile interne ale altor state; 5. Principiul nerecurgerii la forta sau la amenintarea cu forta; 6. Principiul solutionarii pe cale pasnica a diferendelor internationale;

7. Principiul cooperarii intre state.

Actul final de la Helsinki din 1975 mai adauga 3 principii: 8. Principiul respectarii drepturilor omului si a libertatilor fundamentale; 9. Principiul inviolabilitatii frontierelor; 10.Principiul integritatii teritoriale a statelor.

Alte principii recent conturate in plan international sunt principiul protejarii mediului inconjurator, al dezarmarii, al securitatii colective, al solidaritatii internationale, al bunei vecinatati, al primatului dreptului international.

1. PRINCIPIUL EGALITATII SUVERANE A STATELOR toate statele au drepturi si obligatii egale, fiin d membri EGALI ai comunitatii internatiionale indiferent de deosebirile de ordin economic, social, politic sau de alta naura. Continutul egalitatii suverane cuprinde urmatoarele elemente: statele sunt egale din punct de vedere juridic; fiecare state se bucura de drepturile inerente deplinei suveranitati; integritatea teritoriala si independenta politica sunt inviolabile; fiecare stat are dreptul de a-si alege si dezvolta in mod liber sistemul politic, economic, social si cultural; fiecare stat are dreptul de a-si stabili legile proprii, de a defini si conduce liber relatiile sale internationale, de a apartine sau nu organizatiilor internationale; fiecare stat are obligatia de a respecta personalitatea altor state; Egalitatea are o dimensiune diplomatico-juridica si una economica.

2. PRINCIPIUL AUTODETERMINARII Este un principiu nou al D.I.P., consacrat dupa cel de-al doilea Razboi Mondial, cuprins atat in Carta O.N.U. cat si in Pactele internationale privind drepturile omului, 1966 si in Actul final de la Helsinki, 1975. Acest principiu repezinta o continuare a principiului nationalitatilor, aparut in sec. XIX, proclamat de revolutiile burgheze din 1848, potrivit caruia popoarele asuprite au dreptul de asi hotari singure soarta. Titularul acestui principiu este poporul/natiunea, nu si minoritatile nationale. Declaratia AG ONU din 1970 statueaza, cu privire la acest principiu, ca toate popoarele au dreptul de a-si hotari statutul lor politic in deplina libertate si fara amestec din afara si de a realiza dezvoltarea lor economica, sociala si culturala, toate celelalte state avand, in egala masura, obligatia de a respecta acest principiu. Drepturi aferente acestu principiu sunt: dreptul popoarelor de a-si constitui un stat propriu independent; obligatia organizatiilor internationale de a sprijini lupta popoarelor la autodeterminare; dreptul popoarelor care lupta pentru autodeterminare ca ele sa fie recunoscute pe plan international si sa se bucure de protectia dreptului international; dreptul popoarelor care lupta pentru autodeterminare de a participa la conferinte internationale, la organizatii internationale, de a stabili relatii oficiale cu alte state; dreptul de a-si hotari singure sistemul politic si social pe care vor sa-l imbratiseze; dreptul de a-si folosi bogatiile naturale in mod liber. Aceste drepturi le au doar popoarele asuprite nu si minoritatile nationale.

3. PRINCIPIUL NEAMESTECULUI IN TREBURILE INTERNE ALE ALTOR STATE (NEIMIXTIUNII) Este unul din principiile vechi ale D.I.P. ce presupune dreptul statelor de a-si exercita atributiile suveranitatii lor fara niciun amestec din afara, precum si obligatia corelativa de nu interveni in afacerile care tin de competenta nationala a unui alt stat (apartinand domeniului rezervat). Este o garantie juridica a suveranitatii statelor si a dreptului popoarelor la autodeterminare. Astfel, este intrezisa orice forma de interventie sau amenintare impotriva personalitatii unui stat sau impotriva elementelor politice, economice sau culturale.

4. PRINCIPIUL NERECURGERII LA FORTA SAU LA AMENINTAREA CU FORTA

Pana in 1928 dreptul international public era un drept al pacii si al razboiului cand devine doar un drept al pacii. Acest principiu a fost consacrat prin Pactul general de renuntare la razboi ca instrument al politicii nationale a statelor, semnat la Paris la 27-08-1928, Pactul Briand- Kellog. Ulterior Carta O.N.U. a adaugat ca si amenintarea cu forta e interzisa in relatiile internationale. Prin forta se intelege orice forme ale presiunii politice, economice sau de alta natura, toate acestea fiind considerate ilicite. Actul Final de la Helsinki, 1975, prevede ca: nici un considerent nu poate fi invocat drept o justificare pentru a recurge la forta sau la amenintarea cu forta; satele trebuie sa se abtina de la orice act care constituie o amenintare cu forta sau o folosire a ei direct sau indirect in relatiile cu alt stat; sa se abtina de la orice desfasurare de forte, de la orice manifestare de forta care are ca obiectiv amenintarea altui stat in scopul de a-i ingradi suveranitatea;

sa nu recurga la represalii bazate pe forta; sa nu solutioneze diferendele internationale prin forta.

Folosirea fortei de catre un stat impotriva suveranitatii, integritatii teritoriale sau independentei politice a altui stat, indiferent de forma in care se manifesta aceasta agresiune sau in orice alta maniera incompatibila cu Carta O.N.U. constituie agresiune. Sunt considerate agresiuni armate: declaratiile de razboi facute altui stat; invadarea cu forte terestre, maritime sau aeriene a teritoriului altui stat; atacarea de catre fortele armate terestre, navale, aeriene, cu sau fara declaratia de razboi, a teritoriului unui stat; blocada navala a coastelor sau porturilor unui stat; sprijinul acordat unor formatiuni armate aflate pe teritoriul unui stat pentru invadarea altui stat; refuzul statului de a lua masuri impotriva acestor formatiuni armate in cazul in care statul invadat cere acest lucru; bombardarea de catre fortele armate a teritoriului altui stat; invadarea (chiar si provizorie) a teritoriului altui stat sau orice ocupatie militara sau anexare, prin folosirea fortei, a teritoriului unui stat; folosirea fortelor armate care stationeaza pe teritoriul unui stat, contrar acordului care exista cu acel stat care a permis stationarea sau prelungirea perioadei de sedere pe acel teritoriu dupa expirarea acordului; cand un stat pune la dispozitia altui stat o parte din teritoriul sau si admite ca acesta din urma sa comita un act de agresiune impotriva unui stat tert; trimiterea de forte inarmate sau mercenari pentru a comite acte de violenta indreptate impotriva altui stat.

Agresiunea e considerata o crima impotriva pacii internationale si e limitata folosirea ei in 3 situatii: dreptul la autoaparare al statului victima - raspuns licit asupra statului care savarseste o agresiune; dreptul Consiliului de Securitate de a aplica masuri de constrangere impotriva unui stat vinovat de incalcarea pacii si securitatii internationale; folosirea fortei in procesul de autodetrminare.

Acest principiu se aplica nu numai in raport cu un anume stat, ci si in zone nesupuse unei suveranitati precum: marea libera - Conventia asupra marii, 1982; zona internationala a spatiilor submarine, spatiul extraatmosferic si corpurile ceresti - Tratatul spatial din 1976 si Acordul privind activitatea statelor pe Luna si pe celelalte corpuri ceresti din 1979.

5.

PRINCIPIUL

SOLUTIONARII

PE

CALE

PASNICA

DIFERENDELOT INTERNATIONALE

Carta ONU (art.2 pct.3) stipuleaza ca toti membrii organizatiei au oblgatia generala de a solutiona diferendele lor internationale prin mijloace pajnice, astfel incat pacea si securitatea internationala, precum si justitia sa nu fie in primejdie. Art. 33 pct.1 din Carta ONU indica aceste mijloace panice de solutionare a diferendelor tratative, ancheta, mediere, conciliere, arbitraj, pe cale judiciara, prin intermediul unor organisme sau acorduri regionale.

6. PRINCIPIUL PACTA SUNT SERVANDA (INDEPLINIREA CU BUNA CREDINTA A OBLIGATIILOR INTERNATIONALE) Acest principiu este consacrat inca din antichitate. Declaratia din 1970 prevede ca fiecare stat trebuie sa indeplineasca cu buna credinta obligatiile asumate conform Cartei ONU, in virtutea principiilor si normelor general recunoscute ale dr. intl, precum si a celor cuprinse in tratatele la care este parte.

Acet pincipiu nu este doar o norma juridica, ci si una de morala internationala, deoarece statele trebuie sa isi indeplineasca obligatiile la care au consimtit liber si care sunt conforme dreptului international, fara subterfugii, fara folosirea unor modalitati incorecte de a ocoli executarea lor. Se aplica atat tratatelor, cat si cutumei.

7. PRINCIPIUL COOPERARII Reprezinta obligatia statelor de a coopera intre ele in vederea mentinerii pacii si securitatii internationale, favorizarii progresului si stabilitatii economice internationale.

ALTE PRINCIPII FUNDAMENTALE PREVAZUTE DE ACTUL FINAL DE LA HELSINKI

8. PRINCIPIUL INVIOLABITITATII FRONTIERELOR Acest principiu prevede obligatia statelor de a se abtine, acum si in viitor, de la orice atentat impotriva acestor frontiere, de la orice cerere sau act de acaparare si uzurpare a teritoriului oricarui stat independent. El completeaza principiul integritatii teritoriale a statului, interzicand celorlalte state sa atenteze impotriva

frontierelor altui stat. Frontierele unui stat pot fi modificate doar prin acord intervenit intre state, acord realizat pe calea mijloacelor pasnice, de obicei a tratativelor. Actul final al Conferintei de la Helsinki din 1975 prevede ca obligatii pentru state de a se abtine de la orice atentat impotriva frontierelor unui stat, precum si de la orice cerere sau act de acaparare sau uzurpare a intregului sau a unei parti din teritoriul altui stat.

9. INTEGRITATEA TERITORIALA A STATELOR Reprezinta posibilitatea fiecarui stat de a folosi singur, exclusiv si absolut teritoriul sau. Drepturi: de a-si organiza administrativ, politic teritoriul dupa bunul sau plac; de a stabili regimul juridic al persoanelor aflate pe teritoriul; de a-si folosi liber bogatiile naturale ale solului si subsolului; Obligatii: de a nu viola teritoriul altui stat; de a nu anexa cu forta o parte sau intreg teritoriul altui stat; de a nu exercita puterea sa asupra teritoriului altui stat.

10. PRINCIPIUL RESPECTARII DREPTURILOR OMULUI SI A LIBERTATILOR FUNDAMENTALE Este consacrat de Actul Final de la Helsinki, 1975, - document cu caracter politic si nu juridic, fiind completat de Carta ONU si Pactele internationale din 1966. Initial a fost considera un principiu de drept international de ramura, insa in prezent el reprezinta o coordonata esentiala in raporturile internationale,

conditionand cooperarea interstatala si aderarea la diverse foruri internationale sau regionale.