TEZĂ DE AN

ANALIZA GRADULUI DE PERICOL

SOCIAL LA HULIGANISM

Moldova, 2018
 CUPRINS

Introducere............................................................................................................................3

I. Considerente teoretice generale........................................................................................4

1.1 Noţiunea de infracţiune..........................................................................................4

1.2 Trăsăturile esenţiale ale infracţiunii.......................................................................4

1.3 Clasificarea infracţiunilor......................................................................................5

1.4 Componenţa de infracţiune....................................................................................6

1.5 Personalitatea infractorului....................................................................................8

1.6 Pericolul social și gradul acestuia........................................................................10

1.7 Infracţiuni ce nu prezintă un mare pericol social.................................................11

1.8 Calificarea infracţiunii și pedepsa penală............................................................12

II. Infracţiunea de Huliganism............................................................................................12

2.1 Articolul 287. Huliganismul.....................................................................................13

2.2 Obiectul juridic generic............................................................................................13

2.3 Obiectul juridic special.............................................................................................14

2.4 Obiectul material......................................................................................................14

2.5 Latura obiectivă și latura subiectivă.........................................................................15

2.6 Motivul.....................................................................................................................17

2.6.1 Trăsături specifice ale motivelor huliganice.....................................................18

2.7 Subiectul infracţiunii................................................................................................18

2.8 Delimitarea infracţiunii de huliganism.....................................................................25

2.9 Generalizare privind gradul de pericol social al huliganismului..............................27

Concluzii generale..............................................................................................................28

Bibliografie.........................................................................................................................29

Acte legislative...............................................................................................................29

2
 Articole de specialitate...................................................................................................29

Resurse internet..............................................................................................................30

Introducere

Una din infracțiunile des întîlnite în societatea contemporană este cea de huliganism.
Motivele și circumstanțele care stau la baza acestui tip de infracțiune sunt destul de diverse, iar
consecințele pot fi destul de grave. În cadrul acestei lucrări ne-am propus să analizăm în detaliu
gradul de pericol social al infracțiunii respective. Tema în cauză este importanță și actuală din
motivul frecvenței comiterii infracțiunii date și a necesității de asigra echitatea și dreptatea în
rezolvarea cazurilor date. Metodele de cercetare includ studierea literaturii de specialitate, a
legislației și a articolelor specializate în domeniu. Scopul acestei lucrări este analiza detaliată a
conceptului sus numit.

Drept obiective ne-am propus următoarele:

 Definirea noțiunii de infracțiune,

 Enumerarea trăsăturilor esențiale ale infracțiunilor,
 Clasificarea acestora,
 Definirea componenței infracțiunii,
 Redarea personalității infractorului,
 Definirea noțiunii pericolului social și a gradului acestuia,
 Redarea noțiunii de calificare a infracțiunii și pedeapsei penale,
 Definirea infracțiunii de huliganism,
 Analiza reglementării penale a infracțiunii date,
 Definirea obiectelor juridic și material al tipului dat de infracțiune,
 Redarea laturei obiective și subiective,
 Analiza motivelor ce stau la baza săvârșirii infracțiunii date,
 Analiza subiectului infracțiunii și
 Redarea noțiunii de delimitare a tipului dat de infracțiune de alte tipuri de
infracțiuni.

Lucrarea este stucturată în două părți principale. Prima va fi axată anume pe studierea
conceptelor teoretice generale și pe realizarea obiectivelor propuse mai sus. A doua parte se va
3
axa pe analiza tipului dat de infracțiune, în special pe analiza gradului de pericol social a
acesteia. Ultima parte a lucrării va prezenta concluziile formulate și sursele de informare.

Cuvinte-cheie: huliganism, ordine publică, violenţă, cinism, obrăznicie, armă, vătămarea

integrităţii corporale.

I. Considerente teoretice generale

1.1 Noţiunea de infracţiune

Infracţiunea este instituţia fundamentală a dreptului penal, ce constituie „piatra de

temelie” a oricărui sistem de drept penal. Infracţiunea, în sensul ei cel mai larg este un act de
conduită exterioară a omului, care din cauza tulburării pe care o produce ordinii de drept este
supusă represiuniii penale1. În plan obiectiv – aceasta se exprimă întotdeauna prîntr-un act de
conduită exterioară a omului, de natură a produce modificări în lumea înconjurătoare; în plan
uman – ea reprezintă o exteriorizare a personalităţii infractorului; în plan social – se manifestă ca
o reacţie negativă antisocială aptă de a pune în pericol condiţiile de existenţă ale societăţii; iar în
plan juridico – penal – aceasta reprezintă o încălcare a ordinii de drept penale. Orice infracţiune
mai întîi de toate este o faptă socială şi exprimă o anumită poziţie a faptului faţă de rînduielile
sociale. Ca fenomen juridic, infracţiunea este o acţiune sau inacţiune, imputabilă autorului sau,
prevăzută de legea penală şi sancţionată cu o pedeapsă. Ceea ce caracterizează infracţiunea ca
fenomen juridic este, incriminarea – adică proclamarea unei acţiunisau inacţiuni socialmente
aeconvinabile ca infracţiune – şi, prevederea, în lege, a unei pedepse pentru săvârşirea ei.
Legiuitorul nostru a definit infracţiunea prin dispoziţia înscrisă în art. 14 al.1, în sensul că, „este
o faptă (acţiune sau inacţiune) prejudiciabilă prevăzută de legea penală şi săvârşită cu vinocăţie”.

1.2 Trăsăturile esenţiale ale infracţiunii

Din examinarea conceptului de infracţiune rezultă că fiecare infracţiune prevăzută de

legea penală, pentru a considerată ca atare, trebuie să întrunească trei trăsături esenţiale:

1. Fapta penală să fie prejudiciabilă

1
Caiet La Disciplina Drept Penal. Partea Generală Autor: Vasiloi Djulieta, lector superior, drd. Institutul De
Ştiinţe Penale Şi Criminologie Aplicată aprobat la şedinţa Catedrei 2013 Şef catedră, V. Guţuleac, dr., prof. univ.,
Ministerul Educaţiei Al Republicii Moldova Chişinău, 2013
4
 Importanţa periculozităţii sociale, ca principală trăsătură distinctivă a infracţiunii, este
dată de condiția că numai datorită existenţei şi intervenţiei ei negative fapta umană pe care o
marchează dovedeşte aptitudinea de a tulbura viaţa socială, lezînd sau punînd în pericol
ansamblul de valori spirituale, morale, juridice şi materiale etc., care constituie şi asigură o
normală desfăşurare a relaţiilor sociale.

2. Fapta penală să fie prevăzută de legea penală

Acţiunea prejudiciabilă nu poate fi calificată ca infracţiune, dacă în momentul săvîrşirii ei

ea n-a fost prevăzută de legea penală, adică ea n-a fost ilegală. Fapta care prezintă pericol social
este prevăzută atât în partea generală a Codului Penal – în care se defineşte infracţiunea, sunt
prevăzute pedepsele şi celelalte măsuri penale, precum şi limitele lor generale, cât şi în partea
specială a acestuia unde se defineşte fiecare infracţiune în parte şi se prevede categoria pedepsei,
precum şi limitele ei speciale. Ilegalitatea este un semn al infracţiunii, care nu poate fi studiat
aparte de pericolul social al faptei. Calificarea faptei ca infracţiune este prerogativa
legislatorului. Numai legislatorul este în drept să scoată în evidenţă din totalitatea de acţiuni care
sunt săvîrşite de persoane acele acţiuni care sunt cele mai periculoase şi să le treacă în categoria
de infracţiuni. Astfel, nu există infracţiune, dacă despre aceasta nu e indicat în legislația penală.

Fapta penală să fie săvârşită cu vinovăţie

Fapta prejudiciabilă şi ilegală este calificată infracţiune umai atunci cînd ea este săvîrşită
cu vinovăţie, adică intenţionat sau din imprudenţă. Prin urmare, pentru existenţa infracţiunii nu
este suficientă numai săvîrşirea unei fapte care să lezeze sau să pună în pericol valorile ocrotite
de legea penală, ci mai este necesar ca fapta respectivă să exprime starea de antisociabilitate
specifică a persoanei, să-i fie ineputabilă sub aspectul implicării unei atitudini psihice vinovate,
adică de natură a pune în evidenţă conştiinţa şi vionţa săvîrşirii faptei ce prezintă pericol social şi
asumarea urmărilor acesteia. De aici rezultă, că fiecare infracţiune în mod obligatoriu conţine un
element moral, posibilitatea săvîrşirii unei infracţiuni şi a naşterii răspunderii penale numai în
temeiul unei fapte materiale fiind exclusă în dreptul penal. Clasificarea infracţiunilor

1.3 Clasificarea infracţiunilor

Clasificarea infracţiunilor înseamnă divizarea acestora în diferite grupe în funcţie de

diverse criterii. La baza clasificării infracţiunilor pote fi pus criteriul caracterului şi gradului
pericolului social sau un element al componenţei infracţiunii. După elementul vinovăţiei

5
infracţiunilor sînt intenţionate şi săvîrşite din imprudenţă, după obiectul atentării infracţiunile
sînt unite în grupe mari, incluse în capitolele părţii speciale a Codului Penal. Principalul criteriu
de clasificare a infracţiunilor în mai multe grupe îl constituie gradul şi caracterul prejudiciabil al
faptei (art.16 al 1 C.P.). După aceste criterii infracţiunile se împart în următoarele categorii:
infracţiuni neînsemnate, mai puţin grave, grave, deosebit de grave şi excepţionale de grave.
Clasificarea infracţiunii într-o categorie sau alta implică diferite urmări juridice pentru vinovat.
Acest lucru influenţiază, de exemplu asupra momentului cînd necesită rezolvată chetiunea
privind tipul de răspundere (penală, administrativă, delictuală etc.), asupra stabilirii regimului de
executare a pedepsei, asupra posibilităţii de a recunoaşte persoana condamnată ca recidivest 2 ş.a.

1.4 Componenţa de infracţiune

Noţiunea respectivă este formulată în art. 52: „Componenţa de infracţiune se consideră o

totalitate de semne (trăsături) obiective şi subiective, stabilite de legea penală, ce califică o faptă
prejudiciabilă drept infracţiune concretă. Ea este baza juridică pentru calificarea infracţiunii
potrivit unui articol concret al C.P”. În teoria dreptului penal, de regulă, componenţa de
infracţiune este definită ca un sistem de elemente şi semne obiective şi subiective, stabilite de
legea penală, ce califică o faptă socialmente periculoasă drept infracţiune concretă. Respectiv,
componenţa infracţiunii constituie o construcţie logică ce ne oferă posibilitatea de a stabili dacă
fapta săvârşită reprezintă sau nu o infracţiune. După descrierea componenţei faptei social-
periculoase în norma penală, ea devine componenţă de infracţiune. Fiecare componenţă de
infracţiune descrisă în lege constituie un ansamblu, o totalitate de trăsături caracteristice doar
unei anumite infracţiuni. În realitate nu pot exista două componenţe absolut asemănătoare.
Absenţa cel puţin a unuia dintre aceste semne face imposibilă tragerea la răspundere penală a
persoanei şi calificarea faptei săvârşite drept infracţiune. Aceste semne sunt considerate
suficiente din motivul că, odată demonstrate, identificate şi evidenţiate, nu mai e nevoie de a
stabili şi semne suplimentare pentru a trage la răspundere penală persoana dată. Importanţa
componenţei de infracţiune constă, în primul rând, în faptul că anume ea serveşte drept indice al
gradului de pericol social al faptei, permiţându-ne totodată a caracteriza ultima drept infracţiune.
Componenţa de infracţiune ne permite să stabilim modalitatea, gradul de pericol social şi limitele
pedepsei penale.

2
Caiet La Disciplina Drept Penal. Partea Generală Autor: Vasiloi Djulieta, lector superior, drd. Institutul De
Ştiinţe Penale Şi Criminologie Aplicată aprobat la şedinţa Catedrei 2013 Şef catedră, V. Guţuleac, dr., prof. univ.,
Ministerul Educaţiei Al Republicii Moldova Chişinău, 2013
6
 Semnele componenţei de infracţiune constau din trăsături concrete, specifice, calităţi
inerente fiecărui element al componenţei de infracţiune, cu alte cuvinte, ele prezintă
caracteristica acestor elemente. Celor patru elemente (laturi) ale infracţiunii le corespund,
respectiv, patru grupuri de semne ale componenţei de infracţiune ce le caracterizează. Astfel,
noţiunile de element şi semn nu sunt identice. După conţinutul lor elementele şi semnele
componenţei de infracţiune pot fi subîmpărţite în obiective şi subiective. O caracterizare detaliată
a fiecărui grup de semne ale componenţei de infracţiune va fi prezentată mai jos. Teoria dreptului
penal distinge două grupuri de semne ale componenţei de infracţiune: principale şi secundare.
Semnele principale sunt acele care se referă absolut la toate componenţele de infracţiune fără nici
o excepţie. Şi anume: obiectul, fapta (acţiunea sau inacţiunea), vârsta, responsabilitatea, forma
vinovăţiei (intenţia sau imprudenţa). La componenţele materiale se referă şi consecinţele
infracţionale, precum şi raportul cauzal dintre fapta săvârşită şi consecinţele survenite. Semnele
secundare sunt acele care sunt indicate suplimentar de legislator la descrierea unor componenţe
de infracţiune concrete, în Partea specială a C.P. Ele vizează locul, timpul, metodele,
împrejurările săvârşirii infracţiunii, precum şi particularităţile subiectului special. Toate aceste
trăsături, din punct de vedere general, nu influenţează într-un mod deosebit caracterul şi gradul
de pericol social al faptei săvârşite. În anumite cazuri aceste semne devin obligatorii pentru
componenţa de infracţiune şi fără de ele infracţiunea nu poate fi concepută. Componenţele de
infracţiune pot fi clasificate în baza anumitor criterii: după gradul de pericol social al faptei,
modul de descriere a elementelor componenţei de infracţiune în legea penală, specificul structurii
componenţelor etc. După gradul de pericol social al infracţiunilor, componentele lor pot fi de trei
tipuri: componenţe de bază, componenţe cu circumstanţe agravante şi componenţe cu
circumstanţe atenuante. Componenţele de bază cuprind elementele şi semnele care determină
specificul şi esenţa tipului respectiv de infracţiune, atunci când ea este săvârşită fără circumstanţe
atenuate sau agravante. De regulă în majoritatea cazurilor semnele distinctive ale componenţei
de bază sunt descrise în legislaţie în alineatul întâi al articolului corespunzător din partea specială
a C.P. Componenţa infracţiunii cu circumstanţe agravante include semnele componenţei de bază,
la care se ataşează şi cele ce agravează răspunderea penală. Componenţa infracţiunii cu
circumstanţe atenuante este compusă din trăsăturile caracteristice componenţei de bază plus
trăsăturile circumstanţelor atenuate. Aceste trăsături denotă o reducere considerabilă a gradului
de pericol social al faptei săvârşite. După modul lor de descriere, se deosebesc componenţe
simple şi complexe. Componenţa simplă conţine descrierea doar a unei fapte infracţionale. În
cadrul unei asemenea componenţe toate elementele sunt expuse o singură dată, adică e prevăzută
7
o acţiune, o consecinţă, o formă a vinovăţiei, atentatul asupra unui obiect. Componenţa complexă
constă din trăsături ce caracterizează două sau chiar mai multe fapte infracţionale penale,
pedepsite fiecare aparte. Componenţele complexe pot prevedea două acţiuni, două forme de
vinovăţie, atentarea la două obiecte şi consecinţe aparte pentru fiecare. După specificul structurii
se disting componenţe de infracţiuni materiale şi formale. Drept bază a acestei clasificări se ia
momentul survenirii consecinţelor infracţiunii. Dacă infracţiunea a fost consumată în momentul
survenirii consecinţelor, atunci e vorba de o componenţă materială. Dacă însă legislaţia se
limitează doar la descrierea semnelor acţiunii sau inacţiunii şi nu include consecinţele faptei în
calitate de semne obligatorii ale componenţei, atunci e vorba de o componenţă formală. În
asemenea cazuri infracţiunea este considerată terminată în momentul săvârşirii acţiunii 3.

1.5 Personalitatea infractorului

Aceasta este tratata în criminologie din 2 perspective: perspectiva rolului ei în procesul de

geneza a infractorului, a posibilitatii de influentare asupra ei pentru a nu admite manifestari
infractionale. Personalitatea infractorului este cercetata ca purtatoarea cauzelor infractionale,
veriga principala a mecanismului comportamentul infractional și obiectul al profilaxiei.

In literatura de specialitate exista 2 viziuni principale de personalitate umana care sunt

puse la baza definirii personalitatii infractorului.

a) conceptul filosofic de personalitate umana fixeaza numai trasaturile ei sociale, deci

personalitatea este imaginea sociala a individului, adica ceea ce a devenit el în rezultatul
dezvoltarii sociale, formarii și activitatii sociale.

b) personalitatea umana este inteleasa într-un sens larg ca o unitate biopsihosociala.

Autorii sustin ca adoptarea fiintei umane la lume și societatea este determinata intr-o masura
importanta de componente biologice ale acesteia. Totodata astfel de componente a personalitatii
cum ar fi aptitudinile, temperamentul și caracterul, au o natura preponderent biologica. Deci
personalitatea umana este și o consecinta a eriditatii. Esenta sociala a personalitatii infractorului
Personalitatea infractorului este un produs al procesului de socializare preponderent negativ, pe
parcursul caruia are loc invatarea și insusirea denaturata a valorilor, normelor, modelelor de
conduita caracteristice societatii respective din care ea face parte. Socializarea este un proces

3
Caiet La Disciplina Drept Penal. Partea Generală Autor: Vasiloi Djulieta, lector superior, drd. Institutul De
Ştiinţe Penale Şi Criminologie Aplicată aprobat la şedinţa Catedrei 2013 Şef catedră, V. Guţuleac, dr., prof. univ.,
Ministerul Educaţiei Al Republicii Moldova Chişinău, 2013
8
interactionist și deci nu se desfasoara sub influența unilaterala a factorilor mediului social.
Personalitatea este o consecinta a interactiunii dialectice dintre caracteristicile organizarii interne
a individului și ansamblu factorilor mediului extern. Relatiile sociale au un rol decesiv în
formarea imaginei sociale generale a subiectului, precum și a trasaturilor lui moral psihologice.
Ansamblu respectiv de trasaturi și calitati caracterizeaza persoana infractorului și determina
comportamentul ei infracțional. Cu toate ca relațiile sociale decesiv influențeaza asupra
personalitatii la rindul lor ele sunt determinate de oameni ca fiinte sociale active, aceasta
activitate umana ce schimba relațiile sociale poate fi atât constructiva cit și distructiva.
Personalitatea infractorului difera de personalitatea unui cetatean prin orientarea ei antisociala și
pericolul ei social. Pericolul social al personalitatii reprezinta un sistem de interese și motive
criminogene care au determinat comportamentul infractional 4. Pericolul social al criminalilor nu
are un caracter general, dar se manifesta de regula prin anumite orientari sau motivatii
criminogene dominante ale subiectului: De ex: agresivitate,lacomia. Aceste orientari
criminogene dominante determina continutul pericolului social și a comportamentului
infractional.

Gradul pericolui social al personalitatii difera la diferite tipuri de infractori. El este

determinat nu numai de caracterul faptei periculoase savirsite, dar și de locul și rolul pe care il
detine motivatia criminogena și comportamentul infractional în intregul ansamblu de calitati a
persoanei și în comportamentul ei general. Deci gradul de pericol social al personalitatii este
determinat de raportul dintre trasaturile pozitive și negative ale ei. Totodata distincte
personalitatii infractorului nu sunt caracteristice tuturor persoanelor care au savirsit infractiuni.
De regula pericolul social al personalitatii infractorului apare cu mult inainte de comitere
infractiunii ce se manifesta prin delicte disciplinare,contraventii. Pericolul social se pastreaza și
dupa ce subiectul a ispasit pedeapsa el numai fiind o personalitate a infractorului. În ambele
cazuri nu putem vorbi de personalitatea infractorului ci de o personalitate socialmente
periculoasa. Asa dar conceptul de personalitate a infractorului nu surprinde imaginea unei
personalitati predestinate spre crima. Intre delictenti și nedelecveni nefiind o diferenta de natura
biologica, ci o diferențî de grad care are o deteminare multicauzala.

4
Note De Curs Criminologie (Ciclul I) Eugen Florea dr. în drept, conf. univ. Aprobat la şedinţa Catedrei
Științe penale din: 20.05.2013, Universitatea De Studii Europene Din Moldova Facultatea De Drept, Chişinău –
2013
9
1.6 Pericolul social și gradul acestuia

Orice actiune sau inactiune prin care se aduce atingere tarii, suveranitatii, independentei,
unitatii și indivizibilitatii statului, persoanei, drepturilor și libertatii acesteia, proprietatii, intregii
ordini de drept și pentru sanctionarea careia este necesar sa aplicam o pedeapsa corespunzatoare
reprezintă un pericol social. Ultimul se stabileste în functie de modul și mijloacele de savarsire a
faptei, de scopul urmarit, de imprejurarile în care fapta a fost comisa, de consecintele care au
urmat sau care ar fi putut urma, în functie de conduita celui care a infaptuit actul. Periculozitatea
sociala este ceea care atribuie faptei penale caracterul nociv, disfunctional intolerabil, constituind
principala premisa material obictiva a insasi incriminarii, recunoasterea pozitiei sale ca insusire
distinctiv esentiala a infractiunii este nu numai firesca dar și necesara 5.

Pericolul social la infracţiuni este foarte dinamic şi variat. El este determinat de două
subcategorii de factori – criminologici (cauzele şi condiţiile criminalităţii, eficacitatea
profilaxiei) şi politico-penali (direcţiile luptei cu criminalitatea, particularităţile legislaţiei
penale). În ştiinţa dreptului penal se face distincţie între pericolul social abstract (generic) al unei
infracţiuni şi pericolul social concret. Pericolul social abstract sau generic – avut în vedere de
legiuitor și prezumat de acesta ca implicit atunci cand se aduce atingere unei valori sociale.
Existenta pericolului social, generat de lezarea unor valori sociale reprezinta fundamentul
incriminarii, al prevederii infractiunilor în legea penala 6. Acesta este evaluat în mod abstract de
însăşi legiuitorul penal, care determină sfera de periculozitate în care s-ar putea înscrie
infracţiunile concrete, prin stabilirea unui regim de represiune indicîndu-se minimul şi maximul
posibil de sancţionare. Pericolul social generic este evaluat de legiuitor, în momentul
incriminării, în raport cu un complex de elemente comune tuturor faptelor de acest fel, şi se
reflectă în limitele legale ale pedepsei 7. Pericolul social concret este determinat de fapta concretă,
de persoana concretă a infractorului şi de împrejurările în care acesta s-a comis 8. Evaluarea

5
Preferatele, articolul Pericolul social. Trasatura esentiala a infractiuni, disponibil la
http://www.preferatele.com/docs/drept/noi/pericolul-social-tra1415952317.php 23.2.18
6
In stransa legatura cu aceasta trasatura este institutia faptei care nu prezinta gradul de pericol social al unei
infractiuni. (de exemplul copilul care a furat o inghetata, daca dosarul are ajunge în fata unui procuror s-ar da
neinceperea urmaririi penale intrucat fapta nu constituie un pericol social).
7
Lege Az, articolul Pericol social, disponibil la https://legeaz.net/dictionar-juridic/pericol-social 23.2.18
8
Caiet La Disciplina Drept Penal. Partea Generală Autor: Vasiloi Djulieta, lector superior, drd. Institutul De
Ştiinţe Penale Şi Criminologie Aplicată aprobat la şedinţa Catedrei 2013 Şef catedră, V. Guţuleac, dr., prof. univ.,
Ministerul Educaţiei Al Republicii Moldova Chişinău, 2013
10
pericolului social concret se face de catre organele judiciare, în principiu de catre instanta 9.
Acesta se poate manifesta, de asemenea, şi în „starea de nelinște şi insecuritate socială pe care
fapta penală o creează”, subliniindu-se în acest fel una din implicaţiile negative ale vătămării pe
care infracţiunea o presupune atingerea unei valori apărate de lege10.

Gradul de pericol social se stabileşte în concret, ţinîndu-se seama de modul şi mijloacele

de săvirşire a faptei, de împrejurările în care a fost săvîrşită, de urmarea produsă sau care s-ar fi
putut produce, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului. În cazul faptei lipsite de pericolul
social al unei infracţiuni, procurorul sau instanţa de judecată aplică una din sancţiunile cu
caracter administrativ. Lipsa pericolului social al unei infracţiuni din conţinutul faptei prevăzute
de legea penală constituie un caz de împiedicare a punerii în mişcare sau a exercitării acţiunii
penale, în acest caz, procurorul, în cursul urmăririi penale, dispune scoaterea de sub urmărire, iar
în cursul judecăţii, instanţa pronunţă achitarea. Incriminarea prin lege a unor categori fapte nu
este decat consacrarea legala a existentei unui grad mai ridicat de pericol social pentru faptele
ocrotite de legea penala.

1.7 Infracţiuni ce nu prezintă un mare pericol social

Răspunderea care atrage aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ, este o formă
de răspundere juridică care are drept temei săvîrşirea unei infracţiuni cu un grad de pericol social
mai redus, în condiţii care fac ca aplicarea pedepsei să nu fie necesară avînd drept consecinţă
înlocuirea răspunderii penale şi aplicarea unei sancţiuni cu caracter administrativ prevăzută de
legea penală. Totodată trebuie de menţionat că infracţiunile ce nu prezintă un mare pericol social,
pentru care legea prevede o pedeapsă privată de libertate pe un termen nu mai mare de un an sau
o altă pedeapsă mai uşoară, cuprind o parte din infracţiunile neînsemnate şi unele din
infracţiunile care nu prezintă un mare pericol social. Fapta care nu prezintă pericolul social al
unei infracţiuni, faptă prevăzută de legea penală, care prin atingerea minimă adusă uneia din
valorile apărate de legea penală şi prin conţinutul ei concret, nu prezintă gradul de pericol social
al unei infracţiuni, fiind vădit lipsită de importanţă.

Eliberarea de răspundere penală constă în renunţarea instanţei de judecată de a intenta

dosarul penal, în clasarea cauzei sau în renunţarea de a pronunţa sentinţa. În însăşi noţiunea
9
Jurisdictie, articolul Infractiunea în dreptul penal, disponibil la
https://jurisdictie.wordpress.com/tag/pericol-social/ 23.2.18
10
Regie Live, articolul Conceptul De Pericol Social, disponibil la
https://biblioteca.regielive.ro/referate/sociologie/conceptul-de-pericol-social-371614.html 23.2.18
11
„liberare de răspundere penală” este exprimat principiul umanismului, atitudinea îngăduitoare a
statului faţă de persoanele care au săvîrşit infracţiuni ce prezintă un grad nu prea mare de pericol
social11. Respectiv, prin liberarea de răspundere penală, se înţelege actul organelor de drept, la
atitudinea cărora, pe baza stabilirii gradului prejudiciabil nu prea mare, atât a infracţiunii
săvîrşite cât şi a persoanei vinovate, liberează persoana respectivă de aprecierea negativă dată de
stat faptei infracţionale, care urma să fie exprimat în sentinţa de condamnare.

1.8 Calificarea infracţiunii și pedepsa penală

Se consideră calificare a infracţiunii determinarea şi constatarea juridică a corespunderii

exacte între semnele faptei prejudiciabile săvîrşite şi semnele componenţei infracţiunii, prevăzute
de norma penală. Calificarea oficială a infracţiunii se efectuează la toate etapele procedurii
penale de către persoanele care efectuează urmărirea penală şi de către judecători. Pedeapsa
penală este o măsură de constrîngere statală şi un mijloc de corectare şi reeducare a
condamnatului ce se aplică de instanţele de judecată, în numele legii, persoanelor care au săvîrşit
infracţiuni, cauzînd anumite lipsuri şi restricţii drepturilor lor. Pedeapsa are drept scop
restabilirea echităţii sociale, corectarea și resocializarea condamnatului, precum şi prevenirea
săvîrşirii de noi infracţiuni atât din partea condamnaţilor, cât şi a altor persoane. Executarea
acesteia nu trebuie să cauzeze suferinţe fizice şi nici să înjosească demnitatea persoanei
condamnate.

II. Infracţiunea de Huliganism

Printre infracţiunile care aduc atingere ordinii publice se distinge cea de huliganism.
Desconsiderarea deplină a ordinii publice o demonstrează dorinţa făptuitorului de a profita de un
pretext neînsemnat pentru răfuiala cu victima. În frecvente cazuri, pretextul pentru săvârşirea
infracţiunii din motive huliganice este aproape imposibil de identificat. Aceasta deoarece un
astfel de pretext este în totală necorespundere cu fapta comisă şi cu urmările produse de aceasta.

2.1 Articolul 287. Huliganismul

Huliganismul, adică acţiunile intenţionate care încalcă grosolan ordinea publică, însoţite
de aplicarea violenţei asupra persoanelor sau de ameninţarea cu aplicarea unei asemenea

11
DreptMD, articolul Liberarea De Răspundere Penală, disponibil la https://dreptmd.wordpress.com/teze-
de-an-licenta/liberarea-de-raspundere-penala/ 23.2.18
12
violenţe, de opunerea de rezistenţă violentă reprezentanţilor autorităţilor sau altor persoane care
curmă actele huliganice, precum şi acţiunile care, prin conţinutul lor, se deosebesc prîntr-un
cinism sau obrăznicie deosebită. Acesta se pedepseşte cu amendă în mărime de la 550 la 1050
unităţi convenţionale sau cu muncă neremunerată în folosul comunităţii de la 180 la 240 de ore,
sau cu închisoare de pînă la 3 ani.

Aceeaşi acţiune săvîrşită:

a) de o persoană care anterior a săvîrşit un act de huliganism;

b) de două sau mai multe persoane

se pedepseşte cu amendă în mărime de la 750 la 1350 unităţi convenţionale sau cu

închisoare de pînă la 5 ani.

Huliganismul agravat, adică acţiunile au fost săvîrşite cu aplicarea sau cu încercarea

aplicării armei sau a altor obiecte pentru vătămarea integrităţii corporale sau sănătăţii, se
pedepseşte cu închisoare de la 3 la 7 ani12.

2.2 Obiectul juridic generic

Obiectul juridic generic al infracţiunii de huliganism îl formează relaţiile sociale cu

privire la securitatea publică şi ordinea publică. Atât securitatea publică, cât şi ordinea publică au
la bază necesitatea stabilirii unei orânduiri sociale care să corespundă necesităţilor cetăţenilor şi
ale societăţii în ansamblu. Gradul de linişte şi satisfacţie publică depinde într-o mare măsură de
gradul de siguranţă personală şi publică, care, la rândul său, depinde de ordinea socială pe care o
menţine statul. Construirea şi consolidarea societăţii civile este legată cu necesitate de impactul
pe care ilegalităţile (inclusiv infracţiunile) îl exercită asupra ordinii sociale. Şi viceversa:
impactul pe care ilegalităţile îl exercită asupra ordinii sociale este mai mult sau mai puţin
pronunţat în funcţie de gradul de maturitate a societăţii civile. Nu în ultimul rând, perfecţionarea
continuă şi funcţionarea netulburată a întregului sistem de ordine socială depinde de cât de
rezultativă este activitatea acelor autorităţi ale statului care au în atribuţii apărarea securităţii
publice şi a ordinii publice13. Securitatea publică şi ordinea publică sunt intercondiţionate şi
strâns legate reciproc.

12
Codul Penal al Republicii Moldova din Nr. 985 18.04.2002.
13
САМАНЮК, Э.В. О соотношении понятий «общественная безопасность» и «общественный
порядок». În: Молодой ученый, 2014, № 3, c.671-675.
13
2.3 Obiectul juridic special

Obiectul juridic special al infracţiunii de huliganism are un caracter simplu în cazul în

care această infracţiune se exprimă în acţiuni care, prin conţinutul lor, se deosebesc prîntr-un
cinism sau obrăznicie deosebită. În acest caz, obiectul juridic special îl constituie relaţiile sociale
cu privire la ordinea publică, apărate împotriva infracţiunii de huliganism. Obiectul juridic
special al infracţiunii prevăzute la art.287 CP RM are un caracter complex în ipoteza în care
această infracţiune se exprimă în acţiuni care încalcă grosolan ordinea publică, însoţite de
aplicarea violenţei asupra persoanelor sau de ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe,
de opunerea de rezistenţă violentă reprezentanţilor autorităţilor sau altor persoane care curmă
actele huliganice. În ipoteza în cauză, obiectul juridic principal îl constituie relaţiile sociale cu
privire la ordinea publică, apărate împotriva infracţiunii de huliganism; obiectul juridic secundar
îl formează relaţiile sociale cu privire la integritatea corporală, sănătatea sau libertatea psihică
(morală) a persoanei.

2.4 Obiectul material

Obiectul material al infracţiuni specificate la art.287 CP RM îl reprezintă corpul persoanei

sau bunurile mobile ori imobile. Numai reprezentantul autorităţilor sau o altă persoană, care
curmă actele huliganice, poate fi victima infracţiunii de huliganism, în cazul opunerii de
rezistenţă violentă14. Prin „reprezentant al autorităţilor” înţelegem persoana care: are dreptul de a
realiza pe linia de serviciu acţiuni care generează consecinţele juridice obligatorii pentru toţi
cetăţenii sau pentru o mare parte a acestora; are atribuţii de autoritate în raport cu persoanele din
afara sistemului organizaţional din care face parte acest reprezentant al autorităţii. Prin „altă
persoană care curmă actele huliganice” trebuie de înţeles persoana care contracarează activ
huliganismul, încercând să impună în mod silit încetarea activităţii infracţionale sau să reţină
făptuitorul, ori să realizeze alte fapte active. Nu se are în vedere persoana care se limitează doar
la o observaţie, revoltă sau la o altă formă pasivă a atitudinii de neacceptare a manifestărilor
huliganice.

14
Sergiu BRÎNZA, Infracţiunea De Huliganism, Analiză De Drept Penal, Universitatea de Stat din
Moldova, Studia Universitatis Moldaviae, 2015, nr.8(88), Seria Științe Sociale” ISSN 1814-3199, ISSN online
2345-1017.
14
2.5 Latura obiectivă și latura subiectivă

Latura obiectivă a infracţiunii date constă în fapta prejudiciabilă exprimată fie în acţiunile
care încalcă grosolan ordinea publică, însoţite de aplicarea violenţei asupra persoanelor sau de
ameninţarea cu aplicarea unei asemenea violenţe, de opunerea de rezistenţă violentă
reprezentanţilor autorităţilor sau altor persoane care curmă actele huliganice, fie în acţiunile care,
prin conţinutul lor, se deosebesc printr-un cinism sau obrăznicie deosebită. Reiese că fapta
prejudiciabilă examinată cunoaşte patru modalităţi normative cu caracter alternativ:

1) acţiunile care încalcă grosolan ordinea publică, însoţite de aplicarea violenţei asupra
persoanelor;

2) acţiunile care încalcă grosolan ordinea publică, însoţite de ameninţarea cu aplicarea

violenţei asupra persoanelor;

3) acţiunile care încalcă grosolan ordinea publică, însoţite de opunerea de rezistenţă

violentă reprezentanţilor autorităţilor sau altor persoane care curmă actele huliganice;

4) acţiunile care, prin conţinutul lor, se deosebesc prîntr-un cinism sau obrăznicie
deosebită.

Referitor la aspectul care este comun pentru primele trei modalităţi normative enunţate
supra, consemnăm că, prin „acţiuni care încalcă grosolan ordinea publică” se înţelege fapta
săvârşită în public, îndreptată împotriva ordinii publice, care se concretizează în acostarea
jignitoare a persoanelor, în alte acţiuni similare ce încalcă normele etice, tulbură ordinea publică
şi liniştea persoanelor. În art.287 CP RM este menționat că: „huliganismul este o infracţiune care
poate fi săvârşită numai într-un loc public”. Considerăm justă părerea, potrivit căreia comiterea
infracţiunii de huliganism într-un loc public nu este o caracteristică obligatorie a acestei
infracţiuni; obligatoriu este modul public al infracţiunii de huliganism: fie actele huliganice sunt
săvârşite în prezenţa unor persoane, fie rezultatul actelor huliganice devine inevitabil cunoscut
altor persoane15. Este posibil ca omorul intenţionat sau vătămarea intenţionată gravă ori medie a
integrităţii corporale sau a sănătăţii să reprezinte violenţa care este aplicată tocmai în legătură cu
încălcarea grosolană a ordinii publice. În acest caz, calificarea trebuie făcută conform art.145,
151 sau 152 CP RM şi art.354 „Huliganismul nu prea grav” din Codul contravenţional. În
cazurile de acest gen nu este admisibilă aplicarea răspunderii în baza art.145, 151 sau 152 şi

15
ЖУНУШОВА, Г.Б. Уголовная ответственность за хулиганство по законодательству Кыргызской
Республики, p.14.
15
art.287 CP RM. Or, principiul de neadmitere a sancţionării duble a aceleiaşi fapte interzice
tragerea de două ori la răspundere penală pentru aceeaşi faptă 16 În cazurile de acest gen violenţa
este cea pe care o desemnăm prin sintagma „aceeaşi faptă”. Este adevărat că una dintre
modalităţile normative ale faptei prejudiciabile prevăzute la art.287 CP RM o reprezintă acţiunile
care încalcă grosolan ordinea publică, însoţite de aplicarea violenţei asupra persoanelor. În acest
caz, infracţiunea de huliganism adoptă forma unei infracţiuni complexe: acţiunile care încalcă
grosolan ordinea publică reprezintă acţiunea principală din cadrul acestei infracţiuni complexe;
aplicarea violenţei asupra persoanelor constituie acţiunea adiacentă din cadrul respectivei
infracţiuni complexe. Aşa cum am menţionat mai sus, în sensul art.287 CP RM, prin „violenţă”
se are în vedere violenţa soldată cu vătămarea uşoară a integrităţii corporale sau a sănătăţii ori
violenţa soldată cu leziuni corporale care nu presupun nici dereglarea de scurtă durată a sănătăţii,
nici pierderea neînsemnată şi stabilă a capacităţii de muncă. În ipoteza în care acţiunile care
încalcă grosolan ordinea publică sunt însoţite de o violenţă mai gravă, ele nu mai pot reprezenta
o parte a infracţiunii prevăzute la art.287 CP RM. Aceste acţiuni trebuie percepute distinct,
alcătuind fapta prevăzută la art.354 din Codul contravenţional. La fel, trebuie percepută distinct
violenţa mai gravă, care însoţeşte acţiunile ce încalcă grosolan ordinea publică. Fiind aplicată o
singură dată, violenţa nu poate fi luată în calcul de două ori la calificare: prima dată, ca expresie
a infracţiunii specificate la art.145, 151 sau 152 CP RM; a doua dată, ca parte a infracţiunii
prevăzute la art.287 CP RM. O asemenea calificare prin concurs pur şi simplu lipseşte de
conţinut violenţa privită ca parte a infracţiunii prevăzute la art.287 CP RM.

Latura subiectivă se caracterizează prin intenţie directă 17.

2.6 Motivul

Cunoaşterea motivului infracţiunii serveşte totdeauna la determinarea periculozităţii

făptuitorului şi la stabilirea măsurii de apărare socială adecvată acestei periculozităţi. Este deci o
sarcină permanentă a organelor de urmărire penală şi a instanţelor judecătoreşti de a stabili
motivul în fiecare caz de infracţiune (inclusiv, în fiecare caz de infracţiune de huliganism). După
această digresiune absolut necesară, consemnăm că în teoria dreptului penal s-a manifestat un
interes deosebit faţă de definirea noţiunii „motive huliganice”. Deşi respectă în principiu aceeaşi

16
МУБАРАКШИН, Р.Г. Принципы квалификации преступлений. În: Вестник ТИСБИ, 2006, № 1,
p.34-38.
17
DreptMD, articolul Huliganismul, disponibil la https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-universitare/drept-
penal/huliganismul/ 23.2.18
16
axă conceptuală, autorii acestor definiţii privesc uneori nuanţat anumite aspecte semantice care le
caracterizează.

Făcând o sinteză trebuie deosebite trei varietăţi ale motivelor huliganice:

 motivele huliganice, ca motiv „emoţional”;

 motivele huliganice, ca motiv „raţional”;
 motivele huliganice propriu-zise.

În prima ipoteză, o emoţie negativă este cea care condiţionează apariţia motivelor
huliganice. Lipsa unui scop raţional este însoţită de o izbucnire emoţională aparent nemotivată:
această reacţie emoţională fie este lipsită de vreun pretext, fie are la bază un pretext neînsemnat.
Atunci când pretextul lipseşte, la baza motivelor huliganice se află o ostilitate nepersonificată:
fără vreo cauză evidentă, făptuitorul suferă o iritate care îşi găseşte decompensarea care se
îndreaptă împotriva unei persoane întâmplătoare. Nu este exclus ca la baza motivelor huliganice
să se afle o ostilitate personificată. În acest caz, iritarea este revărsată de către făptuitor asupra
unei persoane străine, care nu are nicio legătură cu prima persoană. În fine, când există un
pretext neînsemnat pentru a declanşa reacţia emoţională a făptuitorului, ostilitatea este
personificată, găsindu-şi expresia în infracţiunea îndreptată contra persoanei care a provocat
sentimentul de ostilitate. Aceasta deşi pretextul respectiv este total disproporţionat în raport cu
reacţia făptuitorului, obiectivizată în comiterea infracţiunii. În cea de-a doua ipoteză enunţată
mai sus – când motivele huliganice adoptă forma motivului „raţional” – putem distinge două
situaţii. În prima din acestea, făptuitorul doreşte să-şi atingă scopul prîntr-un procedeu care este
nepotrivit pentru aceasta din cauza unor caracteristici ale sale. În cea de-a doua situaţie, se atestă
de asemenea un defect de raţionament, însă de altă natură: făptuitorul are posibilitatea reală să-şi
satisfacă necesităţile pe o cale conformă cu legea, dar alege un procedeu antisocial pentru a-şi
atinge scopul; făptuitorul îşi atinge scopul lipsit de semnificaţie pe o cale caracterizată prîntr-o
nepotrivire flagrantă. În fine, în cea de-a treia ipoteză consemnată mai sus, motivele huliganice
propriu-zise se manifestă prin teribilism, frondă, autoafirmare. A nu se confunda iraţionalitatea
conduitei făptuitorului cu iresponsabilitatea făptuitorului de exemplu, capătă proporţii fenomenul
săvârşirii diverselor infracţiuni din amuzament, pentru distracţie, când procesul săvârşirii
infracţiunii este înregistrat (cu ajutorul camerelor video), pentru ca ulterior imaginile înregistrate
să fie afişate în reţeaua Internet.

17
 Alături de motivele huliganice pot coexista, în subsidiar, alte motive. Se are în vedere, de
exemplu, motivul de ură socială, rasială, naţională, religioasă, ideologică sau politică. Atunci
când infracţiunea de huliganism are la bază un asemenea motiv subsidiar, ea se consideră a avea
atât calitatea de infracţiune, cât şi calitatea de activitate extremistă 18.

2.6.1 Trăsături specifice ale motivelor huliganice

Din definiţiile noţiunii „motive huliganice” deducem că trăsăturile caracterizante ale

acestor motive sunt: capacitatea de actualizare fulminantă şi spontană; uşurinţa cu care este
săvârşită infracţiunea; reacţia neadecvată a făptuitorului; făptuitorului îi aduce satisfacţie însăşi
fapta comiterii infracţiunii; lipsa unui pretext pentru săvârşirea infracţiunii sau prezenţa unui
pretext nesemnificativ pentru a o săvârşi 19. În cazul infracţiunii de huliganism, aceste trăsături
specifice ale motivelor huliganice se concretizează în lipsa evidentă de respect faţă de societate şi
normele etice general acceptate; conduita făptuitorului care reprezintă o provocare manifestă
ordinii publice; conduita făptuitorului condiţionată de dorinţa de a se contrapune altor membri ai
societăţii şi de a-şi demonstra sentimentul de desconsiderare a acestora. Pentru toate acestea, se
prezintă ca oportună incriminarea, la art.287 CP RM, a faptei de huliganism.

2.7 Subiectul infracţiunii

Subiectul infracţiunii specificate la art.287 CP RM este persoana fizică responsabilă care

la momentul săvârşirii infracţiunii a atins vârsta de 16 ani (în ipoteza consemnată la alin.(1)) sau
de 14 ani (în ipoteza prevăzută la alin.(2) şi (3)). În vederea interpretării prevederilor alin.(2)
art.287 CP RM, facem trimitere la explicaţiile privind circumstanţele agravante similare,
prezentate anterior. Cât priveşte agravanta consemnată la alin.(3) art.287 CP RM, agravarea
răspunderii penale este condiţionată de calitatea agravantă a mijloacelor de săvârşire a
infracţiunii: 1) armă; 2) alte obiecte pentru vătămarea integrităţii corporale sau sănătăţii.

Cât priveşte prima categorie a mijloacelor de săvârşire a infracţiunii, în conformitate cu

alin.(1) art.129 CP RM, prin „arme” înţelegem „instrumentele, piesele sau dispozitivele astfel
declarate prin dispoziţiile legale”. Asemenea dispoziţii legale se conţin în Legea privind regimul
armelor şi al muniţiilor cu destinaţie civilă. Excepţii constituie armele care nu sunt utilizabile în
18
Aceasta o confirmă prevederea de la lit.a) art.1 al Legii privind contracararea activităţii extremiste.
19
Sergiu BRÎNZA, Infracţiunea De Huliganism, Analiză De Drept Penal, Universitatea de Stat din
Moldova, Studia Universitatis Moldaviae, 2015, nr.8(88), Seria Științe Sociale” ISSN 1814-3199, ISSN online
2345-1017.
18
vederea vătămării integrităţii corporale sau sănă- tăţii. Asemenea excepţii reies din dispoziţia de
la alin.(3) art.287 CP RM. În corespundere cu art.2 al Legii privind regimul armelor şi al
muniţiilor cu destinaţie civilă, conform destinaţiei lor, armele se clasifică în:

1) arme militare – arme destinate uzului militar, orice alte arme din dotarea organelor
apărării naţionale, securităţii statului şi ordinii publice, precum şi a unităţilor aflate în
subordonarea acestora, înfiinţate prin acte normative;

2) arme civile – arme, dispozitive, mijloace materiale proprietate privată sau de stat
destinate (adaptate) uzului civil, apte din punct de vedere tehnic pentru vătămarea sau
imobilizarea unei persoane ori a unui animal, pentru practicarea sportului sau a vânatului, pentru
autoapărare, apărare şi pază a bunurilor şi valorilor sau pentru imitarea proprietăţilor lor de luptă.

Potrivit aceluiaşi articol, din punctul de vedere al destinaţiei, clasificarea armelor civile
este următoarea:

1) armă de apărare şi pază – arma de foc scurtă, recunoscută în condiţiile prevăzute de

lege, destinată pentru apărarea vieţii, integrităţii şi libertăţii persoanelor fizice, precum şi a
bunurilor aparţinând persoanelor fizice sau juridice;

2) armă de autoapărare – arma letală şi neletală scurtă (cu excepţia armei cu aer
comprimat), recunoscută în condiţiile legii, special confecţionată pentru a împrăştia gaze nocive,
iritante, de neutralizare sau proiectile din cauciuc sau glonţ, în scop de autoapărare;

3) armă de aruncare – arma destinată pentru nimicirea cu proiectile a obiectivelor la

distanţă, a căror mişcare orientată se obţine folosind forţa musculară a omului sau forţa unui
dispozitiv special adaptat;

4) armă de asomare – arma utilitară, folosită pentru imobilizarea animalelor prin

supunerea acestora la un şoc mecanic în scopul sacrificării ulterioare;

5) armă de colecţie – arma destinată a fi piesă de muzeu, precum şi arme aflate sau nu în
stare de funcţionare ce constituie rarităţi sau care au valoare istorică, documentară, ştiinţifică sau
artistică;

6) armă de semnalizare – arma destinată numai pentru transmiterea de semnale

luminoase, fumigene sau acustice;

7) armă de tir (sportivă) – arma destinată practicării tirului sportiv, omologată sau
recunoscută în condiţiile legii;
19
 8) armă de vânătoare – arma destinată practicării vânatului, cu una sau mai multe ţevi,
care foloseşte muniţii cu glonţ şi/sau cu alice, omologată sau recunoscută în condiţiile legii;

9) armă cu destinaţie industrială – arma de foc utilitară, semiautomată, destinată unui scop
industrial de uz civil, care are aparenţa unei arme de foc automate;

10) armă cu tranchilizante – arma utilitară, destinată imobilizării animalelor prin

injectarea de substanţe tranchilizante;

11) armă utilitară – arma destinată să asigure desfăşurarea corespunzătoare a unor

activităţi în domeniile industrie, agricultură, piscicultură, în domeniul medico-veterinar, al
protecţiei mediului şi protecţiei împotriva dăunătorilor, precum şi să asigure desfăşurarea de
către organizaţiile specializate de pază a activităţilor de pază a obiectivelor, bunurilor şi valorilor
sau a transportului unor valori importante;

12) armă veche – arma letală produsă înainte de anul 1877 sau reproducere a acesteia
pentru a fi păstrată în colecţii;

13) dispozitiv electroşoc – mijlocul special de autoapărare a cărui încărcătură electrică de

tensiune înaltă paralizează organismul omului şi al animalelor pentru o perioadă redusă de timp;

14) spray cu gaze lacrimogene sau iritante – mijlocul special de autoapărare conţinând
gaz lichefiat cu proprietatea de iritare sau de paralizare temporară.

În conformitate cu art.2 al Legii privind regimul armelor şi al muniţiilor cu destinaţie

civilă, din punctul de vedere al construcţiei lor, armele se clasifică în:

1) armă albă cu lamă – arma care întruneşte următoarele criterii: lama care fie face corp
comun cu mânerul, fie echipată cu un sistem ce-i permite să facă corp comun cu mânerul; are tăiş
dublu pe toată lungimea sa; lungimea depăşeşte 15 cm; lăţimea este mai mare sau egală cu 0,4
cm; mânerul este prevăzut cu gardă;

2) armă cu aer comprimat sau cu gaze sub presiune (pneumatică) – arma care, pentru
aruncarea proiectilului, foloseşte forţa de expansiune a aerului comprimat sau a gazelor sub
presiune aflate într-o butelie-recipient;

3) armă cu gaze – arma concepută sau adaptată, prin care substanţa nocivă gazoasă,
lichidă ori în o altă stare (iritantă sau lacrimogenă), încorporată în proiectilul ei, este transportată
până la ţintă cu ajutorul forţei de expansiune dirijată a gazelor provenite prin detonarea unei
capse ori prin arderea unei încărcături, ori prin intermediul altor agenţi propulsori;
20
 4) armă cu ţeavă ghintuită – arma a cărei ţeavă este prevăzută, pe toată lungimea
suprafeţei interioare a canalului, cu şanţuri omogene spiralate (ghinturi) pentru a imprima
proiectilului o mişcare de rotaţie pentru menţinerea stabilităţii acestuia pe traiectoria de zbor;

5) armă cu ţeava lisă – arma a cărei ţeavă este netedă pe cel puţin două treimi din toată
lungimea interioară a canalului, începând de la camera cartuşului;

6) armă de foc automată – arma de foc care, după fiecare cartuş tras, se reîncarcă automat
şi trage o serie de mai multe cartuşe prin apăsare continuă pe trăgaci;

7) armă de foc cu o singură lovitură – arma de foc fără încărcător, care este încărcată
înaintea fiecărei trageri prin introducerea manuală a cartuşului în cameră sau într-un spaţiu
prevăzut în acest scop situat la intrarea în ţeavă;

8) armă de foc cu repetiţie – arma de foc care, după fiecare foc tras, se reîncarcă manual
prin introducerea pe ţeavă a unui cartuş preluat din încărcător prin intermediul unui mecanism;

9) armă de foc lungă – arma de foc a cărei lungime a ţevii sau lungime totală depăşeşte
dimensiunile maxime ale armelor de foc scurte, stabilite de această lege;

10) armă de foc scurtă – arma de foc a cărei ţeavă nu depăşeşte 30 cm sau a cărei lungime
totală nu depăşeşte 60 cm;

11) armă de foc semiautomată – arma de foc care, după fiecare cartuş tras, se reîncarcă
automat, dar nu poate trage o serie de mai multe cartuşe prin apă- sare continuă pe trăgaci.
Potrivit aceluiaşi articol şi anexei nr.1 la Legea privind regimul armelor şi al muniţiilor cu
destinaţie civilă, sub aspectul statutului lor de legalitate, armele se clasifică în: 1) arme de foc
interzise – armele din categoria A, conform anexei nr.1 la respectiva lege, a căror procurare,
deţinere, port şi folosire sunt interzise persoanelor fizice şi juridice; 2) arme de foc supuse
autorizării – armele din categoria B, conform anexei nr.1 la Legea privind regimul armelor şi al
muniţiilor cu destinaţie civilă; 3) arme care fac obiectul declarării – armele din categoria C,
conform anexei nr.1 la respectiva lege; 4) alte arme nesupuse autorizării – armele din categoria
D, conform anexei nr.1 la Legea privind regimul armelor şi al muniţiilor cu destinaţie civilă. Nu
în ultimul rând, în corespundere cu art.2 al Legii privind regimul armelor şi al muniţiilor cu
destinaţie civilă, din punctul de vedere al letalităţii lor, armele se clasifică în: 1) arme letale –
armele specificate la lit.a)-l) şi n) din categoria B a anexei nr.1 la Legea privind regimul armelor
şi al muniţiilor cu destinaţie civilă, prin a căror utilizare se poate cauza moartea ori rănirea gravă
a persoanelor; 2) arme neletale – armele specificate la lit.m) din categoria B şi la categoria C ale
21
anexei nr.1 la numita lege, care au scop utilitar sau care sunt destinate pentru agrement ori
autoapărare, confecţionate astfel încât, utilizate fiind, să nu se cauzeze moartea persoanelor.
Oricare din aceste tipuri de arme pot fi aplicate ca mijloace de săvârşire a infracţiunii prevăzute
la alin.(3) art.287 CP RM. Or, legiuitorul nu a stabilit nicio limitare a tipurilor de arme ce pot fi
aplicate la comiterea infracţiunii în cauză. Contează doar ca armele să fie utilizabile în vederea
vătămării integrităţii corporale sau sănătăţii. În cazurile necesare, este important ca în raportul de
expertiză criminalistică să fie specificat dacă obiectul aplicat la comiterea infracţiunii reprezintă
sau nu o armă. În prezenţa unor temeiuri suficiente, acţiunile persoanei, care a aplicat arma în
procesul săvârşirii infracţiunii în cauză, pot fi calificate suplimentar conform art.290 CP RM.

Cât priveşte cea de-a doua categorie a mijloacelor de comitere a infracţiunii prevăzute la
alin.(3) art.290 CP RM – alte obiecte pentru vătămarea integrităţii corporale sau sănătăţii – pot fi
deosebite patru tipuri de asemenea obiecte: 1) obiectele care nu sunt destinate după construcţie
pentru vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii, însă care comportă pericol pentru aceste
valori sociale, datorită calităţilor vulnerante ce sunt specifice acestor obiecte în anumite
circumstanţe (cioburi dîntr-o sticlă spartă, bucăţi din mobilă sfărâmată, ştachete smulse din gard,
armătură metalică ascuţită la vărf etc.); 2) obiectele care sunt destinate după construcţie pentru
vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii, însă nu îndeplinesc toate rigorile pentru a fi
considerate arme, care comportă pericol pentru integritatea corporală sau sănătatea victimei,
datorită calităţilor vulnerante ce sunt specifice acestor obiecte în anumite circumstanţe (de
exemplu, armele de foc dezactivate, de panoplie, de recuzită, inutilizabile etc., pe care făptuitorul
le foloseşte, de exemplu, pentru a-i aplica victimei o lovitură în cap); 3) obiectele destinate
pentru vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii (de exemplu, bastonul de cauciuc, grenadă
etc.); 4) armele, în cazul în care făptuitorul utilizează calităţile vulnerante „neconstructive” ale
acestora, care comportă pericol pentru integritatea corporală sau sănătatea victimei (de exemplu,
aplicarea loviturii cu patul puştii sau cu mânerul armei albe). În alt context, în vederea
interpretării şi aplicării corecte a alin.(3) art.287 CP RM, apare ca deosebit de importantă
identificarea înţelesului noţiunii „aplicarea sau încercarea aplicării”, noţiune pe care legiuitorul o
foloseşte în privinţa mijloacelor de săvârşire a infracţiunii prevăzute la alin.(3) art.287 CP RM.
În acest sens, ca exemple de aplicare a armei, precum şi a obiectelor aplicate pentru vătămarea
integrităţii corporale sau a sănătăţii, consemnăm: 1) efectuarea unei împuşcături asupra ţintei; 2)
lovirea victimei cu arma albă; 3) aplicarea directă a armei de autoapărare; 4) demonstrarea armei
în scopul înfricoşării; 5) sprijinirea cuţitului de gâtul victimei; 6) agitarea pumnului cu boxul
îmbrăcat; 7) tragerea focului de armă pe deasupra capului victimei sau în imediata apropiere de
22
picioarele victimei etc. Calificarea conform alin.(3) art.287 CP RM se face şi atunci când
făptuitorul doar a încercat să aplice arma sau obiectele aplicate pentru vătămarea integrităţii
corporale sau a sănătăţii. În astfel de cazuri, făptuitorul nu reuşeşte să aplice obiectele
nominalizate mai sus, din cauze independente de voinţa lui, deşi creează un pericol real pentru
integritatea corporală sau sănătatea victimei. Atunci când spunem că făptuitorul nu reuşeşte să
aplice obiectele corespunzătoare, avem în vedere oricare din următoarele situaţii: 1) eroare
asupra mijlocului de săvârşire a infracţiunii; 2) aberratio ictus. De asemenea, accentuăm că,
luând în considerare gradul de intensitate a violenţei aplicate în contextul infracţiunii prevăzute
la art.287 CP RM, ca urmare a încercării de a aplica mijloacele de săvârşire a huliganismului
prevăzut la alin.(3) art.287 CP RM, se poate crea un pericol real pentru integritatea corporală sau
sănătatea victimei. Nu pentru viaţa sau sănătatea victimei. Un astfel de pericol se creează nu ca
urmare a unei ameninţări. Deci, nu ca urmare a unei influenţări psihice. Pericolul real pentru
integritatea corporală sau sănătatea victimei se creează ca urmare a unei neizbutite influenţări
fizice asupra victimei. Dintr-o altă perspectivă, demonstrarea mijloacelor de săvârşire a
huliganismului, în scopul înfricoşării, constituie un exemplu de aplicare a mijloacelor de
săvârşire a infracţiunii prevăzute la alin.(3) art.287 CP RM. Şi nu de intenţie de aplicare a unor
asemenea mijloace. Nu trebuie de uitat că acţiunea adiacentă în cazul infracţiunii de huliganism
se poate exprima nu doar în aplicarea violenţei. Ea se poate exprima şi în ameninţarea cu
violenţa. De unde concluzia că alin.(3) art.287 CP RM trebuie aplicat şi atunci când ameninţarea
cu violenţa este o manifestare a aplicării sau a încercării de aplicare a armei sau a obiectelor
pentru vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii. Ameninţarea pe calea demonstrării
mijloacelor de săvârşire a huliganismului, ca şi oricare altă ameninţare cu relevanţă penală,
trebuie să aibă un caracter real. Nu unul imaginar, nu unul de glumă, lipsit de seriozitate. De
asemenea, pentru aplicarea răspunderii penale conform alin.(3) art.287 CP RM nu este suficient
ca făptuitorul că aibă asupra sa, în timpul săvârşirii huliganismului, mijlocul corespunzător de
săvârşire a infracţiunii. Este necesar ca acesta să fie aplicat (sau să se încerce aplicarea lui) în
vederea anihilării victimei. Anihilării pe calea influenţării psihice. Într-un alt context, nu mai
puţin importantă se conturează a fi soluţionarea corectă a problemei privind excesul de autor, în
cazul infracţiunii prevăzute la alin.(3) art.287 CP RM. Dacă, în timpul săvârşirii infracţiunii de
huliganism, unul dîntre participanţi aplică sau încearcă să aplice arma sau obiectele aplicate
pentru vătămarea integrităţii corporale sau a sănătăţii, fără ştirea celorlalţi participanţi, atunci
răspunderea conform alin.(3) art.287 CP RM o poartă numai persoana care a comis excesul de
autor. Astfel, drept exces de autor trebuie considerată nu doar săvârşirea de către autor a unei
23
infracţiuni care nu este cuprinsă de intenţia altor persoane participante la infracţiune. Ca exces de
autor trebuie considerată şi comiterea de către autor a unor acţiuni, care nu sunt cuprinse de
intenţia altor persoane participante, însă în contextul infracţiunii comise în comun. În această
situaţie, se atestă nu excesul cantitativ de autor (când una din persoanele participante la
infracţiune săvârşeşte un număr mai mare de infracţiuni), dar excesul calitativ de autor (când una
din persoanele participante la infracţiune săvârşeşte aceeaşi infracţiune, dar într-o formă mai
gravă). De exemplu, într-o speţă, judecând recursul, Colegiul penal al Curţii de Apel a stabilit:
I.S., M.S., V.B. şi A.S. au fost condamnaţi conform alin.3 art.218 şi alin.2 art.95 CP RM din
1961 pentru că, la 14.02.1997, au comis un act de huliganism faţă de C.P., cauzându-i leziuni
corporale în urma cărora ultimul a decedat. După cum reiese din materialele cauzei, moartea lui
C.P. a survenit în rezultatul unei traume cranio-cerebrale, provocate de către V.B. cu o ţeavă de
metal. Totodată, în cauză n-au fost prezentate probe care ar dovedi că între făptuitori a fost o
înţelegere prealabilă de a folosi ţeava de metal la comiterea infracţiunii. S-a stabilit de asemenea
că I.S., M.S. şi A.S i-au provocat lui C.P. leziuni corporale mai puţin grave în regiunea pieptului
şi spinării. Pornind de la aceste circumstanţe, Colegiul penal al Curţii de Apel a conchis că, dacă,
în timpul săvârşirii actelor huliganice, unul dîntre participanţi la infracţiune a folosit un obiect
special adaptat pentru cauzarea vătămării integrităţii corporale sau a sănătăţii, fără ştirea altor
participanţi la infracţiune, atunci răspunderea conform alin.3 art.218 CP RM din 1961 o poartă
numai persoana care a aplicat obiectul respectiv pentru vătămarea integrităţii corporale sau a
sănătăţii. Din cele menţionate reiese că, dacă s-a atestat fie înţelegerea prealabilă a două sau mai
multor persoane de a aplica în procesul de săvârşire a huliganismului mijloacele de săvârşire a
infracţiunii prevăzute la alin.(3) art.287 CP RM, fie cunoaşterea prealabilă de către persoanele
participante la infracţiunea de huliganism despre prezenţa la una din ele a unor astfel de mijloace
(iar persoanele participante cel puţin admit posibilitatea aplicării lor în procesul de săvârşire a
huliganismului), atunci acţiunile tuturor persoanelor participante la infracţiune urmează a fi
calificate potrivit alin.(3) art.287 CP RM. Însă, să nu uităm că, în conjunctura infracţiunii de
huliganism, între persoanele participante poate exista nu doar înţelegere prealabilă (preordinată),
dar şi înţelegere spontană. De aceea, atunci când persoanele participante la săvârşirea infracţiunii
de huliganism nu cunoşteau în prealabil despre prezenţa la una din ele a mijloacelor de săvârşire
a infracţiunii prevăzute la alin.(3) art.287 CP RM, însă, aflând despre prezenţa acestora în
procesul aplicării lor, continuau să coopereze cu persoana care le aplică, acţiunile tuturor
persoanelor participante trebuie calificate în conformitate cu alin.(3) art.287 CP RM. Considerăm
această opinie fundamentată ştiinţific: până la consumarea infracţiunii de huliganism, intenţia
24
persoanelor participante continuă să fie unică. Caracterul unic al intenţiei nu suferă schimbări
nici atunci când, în procesul executării infracţiunii de huliganism, persoanele neiniţiate în
prealabil află despre prezenţa mijloacelor de săvârşire a infracţiunii prevăzute la alin.(3) art.287
CP RM. Deoarece nu refuză să coopereze cu persoana care aplică aceste mijloace, ajungem la
concluzia că intenţia lor iniţială de a săvârşi infracţiunea prevăzută la lit.b) alin.(2) art.287 CP
RM – huliganismul săvârşit de două sau mai multe persoane – suferă o transformare. În urma
acesteia, ea devine intenţie supravenită de a săvârşi infracţiunea prevăzută la alin.(3) art.287 CP
RM. Intenţia infracţională suferă anume transformare, şi nu schimbare. Tocmai de aceea îşi
păstrează caracterul unic în raport cu toate persoanele participante la infracţiunea de
huliganism20.

2.8 Delimitarea infracţiunii de huliganism

Într-un alt context, consemnăm că infracţiunea de huliganism trebuie delimitată de

anumite fapte nepenale. În primul rând, ne referim la anumite fapte prevăzute de Codul
contravenţional: huliganismul nu prea grav (art.354); tulburarea liniştii (art.357); tragerea din
armă de foc în locuri publice, în locuri nerezervate pentru tragere, în locuri rezervate, dar cu
încălcarea modului stabilit (art.363) etc. Nu va fi deplasat să afirmăm că toate aceste fapte sunt
acţiuni intenţionate care încalcă grosolan ordinea publică. Iar aceasta apropie contravenţiile
exemplificate de infracţiunea de huliganism. Pentru că, atunci când are un caracter complex,
infracţiunea de huliganism include – ca acţiune principală – încălcarea grosolană a ordinii
publice. Însă, există şi o deosebire substanţială dîntre contravenţiile consemnate mai sus şi
infracţiunea de huliganism: ele nu presupun şi prezenţa unei acţiuni adiacente (aşa cum o
presupune infracţiunea de huliganism, când are un caracter complex), acţiune exprimată,
alternativ, în:

1) aplicarea violenţei asupra persoanelor;

2) ameninţarea cu aplicarea violenţei asupra persoanelor;

3) opunerea de rezistenţă violentă reprezentanţilor autorităţilor sau altor persoane care

curmă actele huliganice.

20
Sergiu BRÎNZA, Infracţiunea De Huliganism, Analiză De Drept Penal, Universitatea de Stat din
Moldova, Studia Universitatis Moldaviae, 2015, nr.8(88), Seria Științe Sociale” ISSN 1814-3199, ISSN online
2345-1017.
25
 Pe cale de consecinţă, se va aplica art.287 CP RM, şi nu art.354, 357 sau 363 din Codul
contravenţional, dacă făptuitorul nu se limitează doar la: acostarea jignitoare în locuri publice a
persoanei fizice, alte acţiuni similare ce încalcă normele morale, tulbură ordinea publică şi
liniştea persoanei fizice; tulburarea liniştii în timpul nopţii, de la ora 22 până la ora 7, inclusiv
prin cântare cu voce ridicată, semnalizare acustică, folosire cu intensitate auditivă a aparatajului
audiovizual în locuinţe sau în locuri publice, alte acţiuni similare; tragerea din armă de foc în
locuri publice, în locuri nerezervate pentru tragere, în locuri rezervate, dar cu încălcarea modului
stabilit. Făptuitorul mai recurge la aplicarea violenţei, la ameninţarea cu aplicarea violenţei sau la
opunerea de rezistenţă violentă reprezentanţilor autorităţilor sau altor persoane care curmă actele
huliganice. Bineînţeles, făptuitorul recurge la aceasta în contextul aceleiaşi intenţii. În acest fel,
fapta pe care o comite depăşeşte gradul de pericol social al unei contravenţii, atingând gradul de
pericol social al unei infracţiuni. În altă privinţă, cea de-a patra modalitate a faptei prejudiciabile
prevăzute la art.287 CP RM se exprimă în acţiunile care, prin conţinutul lor, se deosebesc prîntr-
un cinism sau obrăznicie deosebită. Se pare că în practica judiciară nu întotdeauna se înţelege că
acţiunile, care prin conţinutul lor se deosebesc prîntr-un cinism sau obrăznicie deosebită,
constituie anume o modalitate normativă de sine stătătoare în alcătuirea infracţiunii prevăzute la
art.287 CP RM. Nu un apendice al celorlalte trei modalităţi normative ale infracţiunii de
huliganism

Pentru a atinge gradul prejudiciabil al unei infracţiuni, acţiunile respective trebuie să

producă o rezonanţă socială considerabilă, revoltând la maxim opinia publică, tulburând pentru
mult timp buna desfăşurare a relaţiilor interumane, devenind subiect de scandal în numeroase
publicaţii de presă etc. Din sensul art.287 CP RM reiese că nu se cere ca acţiunile care, prin
conţinutul lor, se deosebesc prîntr-un cinism sau obrăznicie deosebită să fie însoţite de: aplicarea
violenţei asupra persoanelor; ameninţarea cu aplicarea violenţei asupra persoanelor; opunerea de
rezistenţă violentă reprezentanţilor autorităţilor sau altor persoane care curmă actele huliganice.
Chiar şi aşa, ţinem să recunoaştem că este prea fragilă linia de demarcaţie dintre acţiunile ce, prin
conţinutul lor, se deosebesc prîntr-un cinism sau obrăznicie deosebită (ca modalitate normativă a
infracţiunii de huliganism), pe de o parte, şi contravenţia de huliganism nu prea grav, pe de altă
parte. Din aceste cauze, recomandăm celor abilitaţi cu calificarea infracţiunilor, atunci când au
îndoieli greu de înlăturat în stabilirea respectivei linii de demarcaţie, să se călăuzească de
principiul „in dubio pro reo”. În alţi termeni, le sugerăm să trateze îndoielile în favoarea
făptuitorului, aplicând răspunderea conform art.164 „Huliganismul nu prea grav” din Codul cu
privire la contravenţiile administrative, nu potrivit art.287 CP RM.
26
 2.9 Generalizare privind gradul de pericol social al huliganismului

Gradul de pericol social al infracțiunii de huliganism se stabileşte în concret, ţinîndu-se

seama de modul şi mijloacele de săvirşire a faptei, de împrejurările în care a fost săvîrşită, de
urmarea produsă sau care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului,
în cazul faptei lipsite de pericolul social al unei infracţiuni, procurorul sau instanţa de judecată
aplică una din sancţiunile cu caracter administrativ prevăzute. Gradul de pericol social generic
sau abstract al unei infractiunii este reflectat de limitele de pedeapsa anume minim și maximum.
Ultimul se stabileste în functie de modul și mijloacele de savarsire a faptei, de scopul urmarit, de
imprejurarile în care fapta a fost comisa, de consecintele care au urmat sau care ar fi putut urma,
în functie de conduita celui care a infaptuit actul. Importanţa componenţei de infracţiune constă,
în primul rând, în faptul că anume ea serveşte drept indice al gradului de pericol social al faptei,
permiţându-ne totodată a caracteriza ultima drept infracţiune. Componenţa de infracţiune ne
permite să stabilim modalitatea, gradul de pericol social şi limitele pedepsei penale.
Componenţele de infracţiune pot fi clasificate în baza anumitor criterii: după gradul de pericol
social al faptei, modul de descriere a elementelor componenţei de infracţiune în legea penală,
specificul structurii componenţelor etc. După gradul de pericol social al infracţiunilor,
componentele lor pot fi de trei tipuri: componenţe de bază, componenţe cu circumstanţe
agravante şi componenţe cu circumstanţe atenuante. Pericolul social general (generic) al
infracțiunii de huliganism se evaluează de legiuitor cu prilejul incriminării faptelor respective, pe
baza elementelor caracteristice, şi se reflectă în limitele legale ale pedepsei. Pericolul social al
infracțiunii de huliganism concret se evaluează pentru fiecare infracţiune în parte de către
instanţa de judecată ţinându-se seama de modul şi mijloacele de săvârşire, de împrejurările în
care s-a comis, de scopul urmărit, de urmările care s-au produs ori s-ar fi putut produce, de
subiectul infracţiunii şi de conduita psihică a acestuia. În cazul infracţiunii de huliganism,
trăsături specifice ale motivelor huliganice se concretizează în lipsa evidentă de respect faţă de
societate şi normele etice general acceptate.

Una din condiţiile necesare (nu şi suficiente) pentru aplicarea răspunderii conform art.287
CP RM este ca iniţiator al încăierării sau al certei să fie nu victima, dar făptuitorul; făptuitorul să
provoace conflictul pentru a se răfui cu victima.

27
Concluzii generale

Infracţiunea specificată la art.287 CP RM este o infracţiune formală. Ea se consideră

consumată din momentul realizării fie a acţiunilor care încalcă grosolan ordinea publică, însoţite
de aplicarea violenţei asupra persoanelor sau de ameninţarea cu aplicarea unei asemenea
violenţe, de opunerea de rezistenţă violentă reprezentanţilor autorităţilor sau altor persoane care
curmă actele huliganice, fie a acţiunilor care, prin conţinutul lor, se deosebesc printr-un cinism
sau obrăznicie deosebită. Latura subiectivă a infracţiunii de huliganism se caracterizează, în
primul rând, prin intenţie directă. Motivele acestei infracţiuni sunt motive huliganice. Motivele
huliganice sunt inerente în cazul infracţiunii prevăzute la art.287 CP RM. În cazul infracţiunii de
huliganism, trăsăturile specifice ale motivelor huliganice se concretizează în lipsa evidentă de
respect faţă de societate şi normele etice generale.

Infractiunea de huliganism are trăsături esențiale urmatoarele

 prevederea faptei în legea penala

 vinovatie
 caracterul nejustificat
 caracterul imputabil persoanei care a savarsit-o

Componenţa de infracţiune serveşte drept indice al gradului de pericol social al faptei,

permiţându-ne totodată a caracteriza ultima drept infracţiune. Componenţa de infracţiune ne
permite să stabilim modalitatea, gradul de pericol social şi limitele pedepsei penale, respectiv a
infractiunii de huliganism.

Prin pericol social al unor acte de conduita intelegem particularitatea acestora de a aduce
atingere unor valori sociale de un anumit interes pentru societate. Pericolul social constituie
astfel o trasatura esentiala si comuna tuturor faptelor prin care se incalca ordinea de drept. După
gradul de pericol social al infracţiunilor, componentele lor pot fi de trei tipuri: componenţe de
bază, componenţe cu circumstanţe agravante şi componenţe cu circumstanţe atenuante. Gradul
de pericol social generic sau abstract al infractiunii de huliganism este reflectat de limitele de
pedeapsa anume minim și maximum. Acesta se stabileşte în concret, ţinîndu-se seama de modul
şi mijloacele de săvirşire a faptei, de împrejurările în care a fost săvîrşită, de urmarea produsă sau
care s-ar fi putut produce, precum şi de persoana şi conduita făptuitorului. Gradul de pericol
social al infractiunii de huliganism este evaluat de legiuitor, în momentul incriminari în raport cu
importanta valorilor sociale carora acea fapta aduce atingere, precum și baza unui complex de
28
elemente și date generale procurate de statistica, de practica judiciara, de studiile și anchetele
criminologice. Există infracţiuni uşoare, mai puţin grave, grave, deosebit de grave şi excepţional
de grave.

Bibliografie

Acte legislative

Codul Penal al Republicii Moldova din Nr. 985 18.04.2002

Articole de specialitate

1 Caiet La Disciplina Drept Penal. Partea Generală Autor: Vasiloi Djulieta, lector superior,
drd. Institutul De Ştiinţe Penale Şi Criminologie Aplicată aprobat la şedinţa Catedrei 2013
Şef catedră, V. Guţuleac, dr., prof. univ., Ministerul Educaţiei Al Republicii Moldova
Chişinău, 2013
2 Note De Curs Criminologie (Ciclul I) Eugen Florea dr. în drept, conf. univ. Aprobat la
şedinţa Catedrei Științe penale din: 20.05.2013, Universitatea De Studii Europene Din
Moldova Facultatea De Drept, Chişinău – 2013
3 Sergiu BRÎNZA, Infracţiunea De Huliganism, Analiză De Drept Penal, Universitatea de Stat
din Moldova, Studia Universitatis Moldaviae, 2015, nr.8(88), Seria Științe Sociale” ISSN
1814-3199, ISSN online 2345-1017
4 Жунушова, Г.Б. Уголовная ответственность за хулиганство по законодательству
Кыргызской Республики.
5 Мубаракшин, Р.Г. Принципы квалификации преступлений. În: Вестник ТИСБИ, 2006,
№ 1, c.34-38.
6 Саманюк, Э.В. О соотношении понятий «общественная безопасность» и
«общественный порядок». În: Молодой ученый, 2014, № 3.

Resurse internet

1 DreptMD, articolul Huliganismul, disponibil la https://dreptmd.wordpress.com/cursuri-

universitare/drept-penal/huliganismul/ 23.2.18

29
2 DreptMD, articolul Liberarea De Răspundere Penală, disponibil la
https://dreptmd.wordpress.com/teze-de-an-licenta/liberarea-de-raspundere-penala/ 23.2.18
3 Ejuridic, articolul Noul Cod Penal anuleaza prevederile referitoare la pericolul social al
faptelor, disponibil la http://e-juridic.manager.ro/articole/noul-cod-penal-anuleaza-
prevederile-referitoare-la-pericolul-social-al-faptelor-14311.html 23.2.18
4 Jurisdictie, articolul Infractiunea în dreptul penal, disponibil la
https://jurisdictie.wordpress.com/tag/pericol-social/ 23.2.18
5 Lege Az, articolul Faptă care nu prezintă pericolul social al unei infracţiuni, disponibil la
https://legeaz.net/dictionar-juridic/fapta-care-nu-prezinta-pericolul-social-al-unei-infractiuni
23.2.18
6 Lege Az, articolul Pericol social, disponibil la https://legeaz.net/dictionar-juridic/pericol-
social 23.2.18
7 Pagina oficială a Curții Supreme de Justiție, disponibilă la www.csj.md 23.2.18
8 Preferatele, articolul Pericolul social. Trasatura esentiala a infractiuni, disponibil la
http://www.preferatele.com/docs/drept/noi/pericolul-social-tra1415952317.php 23.2.18
9 Regie Live, articolul Conceptul De Pericol Social, disponibil la
https://biblioteca.regielive.ro/referate/sociologie/conceptul-de-pericol-social-371614.html
23.2.18

30