1.

Definiți noţiunea de autonomie locală

Realizarea unei scurte incursiuni etimologice arată că termenul de autonomie derivă din
limba greacă veche, provenind din cuvintele auto,care se traduce prin singur ori independent,
şi nomos, care înseamnă lege.În lumina acestei semnificaţii lingvistice, considerăm că
autonomia poate fi privită ca fiind libertatea de a guverna prin propriile legi.
In concepția exprimată de V. Vedinaş, „autonomia locală poate fi definită ca
reprezentând aptitudinea legală a autorităţilor autonome de a decide, în mod independent şi sub
propria răspundere, în limitele legii, asupra problemelor colectivităţilor teritoriale în care
funcţionează
Demnă de evocat este şi opinia lui A. Trăilescu, potrivit căreia „autonomia locală
reprezintă nu numai un principiu de organizare şi funcţionare a administraţiei publice, ci şi un
drept care se exercită de aceasta în numele şi în interesul unităţilor administrativ-teritoriale”8 .
Într-o formulare scurtă, dar suficient de cuprinzătoare, D. Rais, A. Simionescu şi T. Pendiuc
susțin faptul că autonomia locală „materializează libertatea de acţiune a administraţiei”9 . O
altă opinie conferă autonomiei locale următoarea definiție: „repartizarea puterii de decizie între
guvernul central, pe de o parte, și agenții locali, pe de altă parte, care sunt într-o anumită măsură
independenți de puterea centrală, adică au dreptul de a lua diferite măsuri fără a fi cenzurate sau
fără a cere aprobarea guvernului central”

2. Enumereați formele de manifestare a autonomiei administrative

Dintr-o asemenea direcţie, îl evocăm pe T. Benedikter care vorbește despre trei forme
de manifestare a autonomiei:
 autonomia teritorială;
 autonomia culturală sau personală;
 autonomia locală sau administrativă
Autonomia teritorială poate fi asociată cu un statut special garantat unei unităţi
teritoriale care conferă locuitorilor respectivei unităţi posibilitatea de a-și reglementa
propriile treburi publice prin legislaţie și de a-și constitui prin alegeri libere un guvern
propriu autonom.
Autonomia culturală sau personală este conferită membrilor unei comunităţi
specifice (etnice, religioase ori lingvistice), aceasta formă de autonomie asigurând
pentru ei competența de a se guverna prin instituţii şi legislaţie proprii.
Autonomia locală sau administrativă poate fi privită ca o expresie a
descentralizării, presupunând delegarea anumitor responsabilități și competențe, mai
puțin cele de natură legislativă, pentru a fi exercitate de organe locale alese de membrii
comunității locale.

După C. Manda, principiul autonomiei locale cunoaște în practică două forme:

 autonomia tehnică;
 autonomia teritorială.
Autonomia tehnică se referă la recunoașterea posibilității pentru unele servicii
publice de a beneficia de autonomie în domeniul lor de activitate.
Despre autonomia teritorială, autorul evocat ne spune că prin aceasta se
recunoaște unităților administrative dreptul, în condițiile legii, de a se autoadministra.

În conformitate cu prevederile Raportului Comisiei Consultative privind

Relaţiile Interguvernamentale S.U.A din anul 1981, intitulat „Măsurarea autorităţii
 locale discreţionare”, pot fi identificate patru forme ale autonomiei locale , raportarea
la acestea făcând posibilă clarificarea sensului principiului discutat:
 autonomia structurală;
 autonomia funcţională;
 autonomia fiscală;
 autonomia personalului.
Autonomia structurală a administrației publice locale este garantată de o serie
de elemente, dintre care amintim: obstacole în calea adoptării legislaţiei statale
impermisibile; aprobarea electoratului local, ca verificare pentru legiuitorul statal;
iniţiativele alegătorilor locali, ca o contrapondere la puterea de stat; restricţii
constituţionale privind domeniul de aplicare al autorităţii statale, precum și întinderea
geografică a competenţelor administraţiei publice locale în administrarea treburilor
publice locale.
Cu referire la autonomia funcţională în raportul evocat se susține faptul că
guvernarea nu este doar o chestiune de formă şi structură, ci aceasta ființează pentru
îndeplinirea unui anumit scop, respectiv soluționarea problemelor publice.
În legătură cu autonomia fiscală se afirmă că, deşi aceasta nu a fost privită drept
o formă esenţială, pentru administrațiile publice locale finanțele publice sunt de cele
mai multe ori o sferă a constrângerilor, majoritatea statelor fixând metode de impozitare
pentru guvernele locale.
Autonomia personalului face referire la aspecte precum: angajare, promovare,
încetarea raportului de serviciu al funcţionarilor publici, serviciul public, sistemul de
recompensare, niveluri de compensaţie şi dreptul la beneficii marginale, negociere
colectivă, regimul conflictului de interese, nedivulgarea de informaţii, precum şi
restricţii privind activitatea politică

3. Prezentați trăsăturile autonomiei administrative

De reţinut sunt următoarele trăsături specifice autonomiei locale:
 autonomia locală reprezintă nu numai un drept, ci şi o obligaţie pentru organele
reprezentative ale colectivităţilor locale, de a rezolva şi administra problemele acestor
colectivităţi;
 acest drept şi obligaţie se exercită în numele colectivităţii locale şi numai pe baza
împuternicirilor date de colectivităţi;
 exercitarea drepturilor şi obligaţiilor conferite se face numai în interesul
colectivităţilor pe care le reprezintă;
 organele administraţiei publice locale reprezentative răspund politic şi juridic de
modul în care şi-au exercitat dreptul şi obligaţia privind rezolvarea şi gestionarea
problemelor colectivităţilor locale

4. Prezentați conținutul normelor de apreciere a gradului de autonomie administrativă

Gradul de autonomie este nemijlocit legat de:
 modul de organizare a autorităților autonome descentralizate (dacă sunt sau nu alese,
dacă trebuie sau nu confirmate de autoritățile centrale etc.);
 forma în care se exercită tutela administrativă (sub diversele sale elemente
componente);
 numărul serviciilor publice date în competența autorităților autonome alese
În legătură cu primul element – modul de formare a autorităților autonome,
descentralizate – reglementările în vigoare prevăd că aceste autorități sunt toate alese,
 prin sufragiu universal şi direct și fără să fie nevoie de confirmarea lor de către
autoritățile centrale, fapt ce reflectă un grad mare de autonomie locală.
În ceea ce privește tutela administrativă, aceasta are o serie de trăsături care
confirmă atât gradul sporit de descentralizare al administrației publice, cât și afirmarea
reală a principiului autonomiei locale, astfel:
-întrucât controlul de tutelă exercitat de prefect privește numai legalitatea actelor
administrative (nu și oportunitatea lor), rezultă că este vorba de o autonomie accentuală;
- în același fel poate fi apreciată autonomia și ca urmare a faptului că organul de tutelă
(prefectul) nu poate anula actele ilegale ale autorităților autonome alese, aceasta
făcându-se, dacă este cazul, numai de instanța de contencios administrativ.
Cu privire la numărul serviciilor publice date în competența autorităților
descentralizate, este relevat că, potrivit dispozițiilor cuprinse în Legea administrației
publice locale, care stabilesc atribuțiile consiliilor locale, ale primarilor și ale consiliilor
județene, aceste autorități au, practic, competență în a rezolva problemele de interes
local sau județean, după caz, bineînţeles în condițiile și limitele stabilite prin prevederile
legale.

5. Explicați influenţa factorilor naturali asupra funcţionării autonomiei administrative

Analiza autonomiei administraţiei publice locale impune raportarea la factorii
naturali care au efect asupra sa:
 potenţialul natural
 natura umană.
Considerarea potenţialului natural este importantă în contextul studierii
influenţei factorilor naturali asupra autonomiei. Resursele naturale descriu totalitatea
elementelor naturale ale mediului ce pot fi folosite în activitatea umană (de exemplu,
sol, apă, aer, minerale, floră, faună). Furnizate de natură, aceste resurse compun cadrul
natural de desfăşurare a vieţii materiale.
O administrare raţională şi responsabilă a tuturor acestor resurse va conduce la
bunăstarea colectivităţii locale. Disponibilitatea unor asemenea resurse la nivelul unei
comunităţi va permite reprezentanţilor acesteia din aparatul administrativ local să
acţioneze autonom în gestionarea problemelor locale. Ca atare, putem afirma că
potenţialul natural oferă suportul necesar manifestării autonomiei în managementul
administraţiei publice locale. Dintr-o cu totul altă direcţie, apreciem esenţială raportarea
la natura umană, la dominantele native ale individului, la patrimoniul său nativ care îşi
pun amprenta asupra autonomiei şi o afectează. În acest sens, aducem în atenţie una
dintre teoriile care au generat ample discuţii în literatură – teoria autodeterminării.

6. Prezentați factorii instituționali şi influenţa acestora asupra autonomiei locale

Factorii instituţionali care exercită o influenţă considerabilă asupra autonomiei locale sunt:
 structura administrativă publică locală
 servicii publice locale
 reglementări în administraţia locală.
Autonomia este mai ridicată, cu cât structura administrativă locală este mai mare,
cu cât numărul serviciilor publice locale este mai crescut, când există reglementări
legale în materie ce o garantează, şi invers.

7. Prezentați amprenta factorilor conjuncturali asupra autonomiei administrative

Factorii conjuncturali care au efect asupra autonomiei locale sunt:
  criza economică
 dezvoltarea locală
 factorul politic
 organizarea socială.
Conjunctura economică determinată de criză nu este una favorabilă funcţionării
autonomiei administraţiei publice locale.
Dezvoltarea locală se prezintă ca un factor de influenţă asupra autonomiei, favorizând
sau, din contră, limitând funcţionarea acesteia.
Factorul politic exercită o influenţă nefavorabilă funcţionării autonomiei administraţiei
publice locale.
Organizarea socială în colectivităţi locale oferă teren propice manifestării şi funcţionării
autonomiei administraţiei publice locale

8. Enumerați principiile de organizare și funcționare a administraţiei publice locale

Principiile administraţiei publice locale reprezintă prescripții general-oblicatorii care
stabilesc direcțiile fundamentale ale organizării și funcționării administrației publice
locale, potrivit cărora se formează și funcționează autoritățile administrației publice
locale, se stabilesc raporturi între acestea, precum și se exercită controlul de către stat
asupra activității lor
Din faptul că principiile de organizare şi funcţionare a administraţiei publice locale sunt
consacrate atât la nivel constituţional, cât şi legal, rezultă două categorii de principii,
după cum urmează:  principii constituţionale, prevăzute de legea fundamentală a
statului: descentralizarea, autonomia locală, deconcentrarea serviciilor publice62; 
principii legale, enumerate în Legea cadru a administraţiei publice locale:
descentralizarea, autonomia locală, deconcentrarea serviciilor publice, eligibilitatea
autorităţilor administraţiei publice locale, legalitatea, consultarea cetăţenilor în
soluţionarea problemelor locale de interes deosebit

9. Descrieți pe scurt conţinutul principiilor în bază cărora aparatul administrativ este

organizat şi funcţionează
10. Prezentați rolul principiului autonomiei în administraţia publică locală.
În evidenţierea rolului principiului autonomiei locale în organizarea şi funcţionarea
administraţiei publice locale, evocăm teza emisă de M. Preda, care, deşi concisă, este relevantă
pentru a-i pune în lumină însemnătatea. Potrivit autorului citat, autonomia locală reprezintă
„chintesenţa întregii activităţi de administraţie publică din unităţile administrativ-teritoriale” 93.
Considerăm lămuritoare această idee pentru ceea ce am dorit să evidenţiem la acest moment al
lucrării dezvoltate
11. Prezintați elementele componente ale autonomiei locale
12. Explicați rolul resurselor publice în funcţionarea autonomiei locale
13. Descrieți legătura dintre autonomia locală şi suveranitate
14. Descrieți relaţia existenţă între principiile autonomie şi subsidiaritate

Cele mai importante subiecte sunt subliniate cu rosu !!!