CRIZA

ECONOMICĂ.
POLITICI
ANTICRIZĂ
BY DODAN AMINA
Criza este o tulburare bruscă a echilibrului economic, o manifestare a
unor perturbări şi dereglări de amploare în desfăşurarea activităţii
economice şi inversarea de la faza ascendentă la cea descendentă a
ciclului afacerilor exprimată prin creşterea stocurilor de produse
nevândute şi reducerea producţiei, prin scăderea preţurilor (până la cel
de-al doilea război mondial), prin şomaj şi scăderea cursurilor bursiere.

TRĂSĂTURILE CRIZELOR ECONOMICE:

ÎN CONDIŢII CONTEMPORANE PREDOMINĂ CRIZE DE SUPRAPRODUCŢIE ŞI MAI PUŢIN
CRIZE DE SUBPRODUCŢIE;
CRIZELE CICLICE CUPRIND ÎN CONDIŢIILE ACTUALE MAI MULTE RAMURI ŞI
SECTOARE, ECONOMIA NAŢIONALĂ ŞI ECONOMIA MONDIALĂ;
CRIZELE SÎNT PERIODICE ŞI DEFINESC CICLURILE ECONOMICE.
Tipologia crizelor economice
În funcţie de volumul producţiei existente în societate:
A. Crize de subproducţie - se caracterizează prin deficit sau insuficienţă de bunuri şi servicii,
cauzate de fenomene naturale, războaie, epidemii etc. Nivelul efectiv al producţiei este mai mic
decât cel potențial. Y < Y*
B. Crize de supraproducţie - se caracterizează prin excedent de producţie. Nivelul efectiv al
producţiei depăşeşte nivelul potenţial. Y > Y*

În funcţie de modul cum se produc:

A. Crize ciclice – determinate de ciclurile economice.
B. Crize neciclice - stări de dereglare, care nu se caracterizează printr-o anumită periodicitate.
Pot fi: •parţiale, în funcţie de ramura în care se manifestă: siderurgie, agricultură, industria
extractiva, construcții; •intermediare, care se manifestă prin insuficienţa unor resurse (criza
energetică, a materiei prime, etc.)

În funcţie de spaţiul de desfăşurare :

A. Crize locale;
B. Crize regionale
C. Crize naționale;
D. Crize mondiale.

În funcţie de natura activităţii economice:

A. Crize industriale;
B. Crize agrare;
C. Crize comerciale;
D. Crize valutar financiare, ect.
Crizele pre-industriale sau crizele tradiţionale au fost crize de
subzistenţă, legate de insuficienţa producţiei alimentare în anumite
perioade (recolte slabe, secete, inundaţii ...) în societăţile dominant
rurale.
Aceste societăţi se caracterizează prin:
agricultura domină viaţa economică; tehnica de producţie este
constantă sau cvasiconstantă în timp;
sporurile de productivitate sunt nule sau productivitatea înregistrează
creşteri mici;
producţia este constantă în timp sau creşte puţin în perioadele de calm
climatic;
populaţia creşte în perioadele de calm politic.
Revoluţia industrială a făcut să apară un nou tip de societate şi
prin aceasta un nou tip de criză în economie. Complexitatea
acestui tip de criză economică a crescut pe măsura dezvoltării
capitalismului industrial.
Crizele moderne din ţările dezvoltate sunt, în general, crize de
supra-producţie.
Supraproducţia reprezintă o situaţie economică în care mărfurile
oferite nu întâlnesc o cerere solvabilă: dezvoltarea aparatului
productiv produce o masă în creştere de mărfuri, care nu găsesc
cumpărători.
Prima criză de supraproducţie a avut loc în Anglia în 1825,
următoarele două (1836 şi 1847-1848) au fost înregistrate şi în
alte ţări europene, iar criza din 1857 a fost prima criză cu
caracter mondial.
Începând cu a doua jumătate a secolului XIX, prin extensia crizelor de
supraproducţie declanşate în una sau câteva economii importante asupra
întregii economii mondiale, crizele economice majore au înregistrat un
caracter global, mondial.
Creşterea gradului de complexitate a economiilor naţionale şi a relaţiilor dintre
acestea în cadrul circuitului economic mondial a făcut ca situaţiile de criză
mondială să nu constituie o simplă extensie a crizelor de supraproducţie din
principalele ţări dezvoltate şi, în consecinţă, revirimentul înregistrat de aceste
ţări nu duce în mod obligatoriu la resorbirea crizei economice mondiale: pe
fondul dezvoltării economice din ţările care constituie motorul economiei
mondiale s-au agravat crize economice sectoriale sau regionale:
criza datoriilor externe,
crize comerciale,
crize agricole.
Criza economico-financiară contemporană

În opinia cercetătorilor şi experţilor criza economică globală

este condiţionată de criza financiară declanşată în SUA în anul
2007, în rezultatul gestionării incorecte al creditelor ipotecare.
Disponibilitatea de mijloace băneşti în volume mari a permis
contractarea de împrumuturi, ce nu aveau acoperire garantată
de către debitori, iar acest fapt a contribuit la falimentarea
celor mai mari bănci americane. „Aceste împrumuturi, în sumă
de aproximativ 1.200 miliarde de dolari, au fost distribuite cu
precădere începând cu anul 2000. Transformate prin
mecanismul de titrizare (securitizare) în obligaţiuni (CDO –
Collateralized Debt Obligation), acestea au fost transferate
apoi către bănci şi investitori din lumea întreagă. Atunci când
preţurile bunurilor imobiliare au început să scadă, aceste
credite nu au mai putut fi rambursate, antrenând astfel
pierderi abisale pentru cumpărătorii de titluri bazate pe
creditele de tip subprime.”
Ulterior criza financiară a propagat situaţie de criză economică
care s-a răsfrânt asupra sectorului real al economiei şi a
provocat instabilităţi în sectorul privat, iar mai apoi şi în cel
public.
„Criza este în fapt un ansamblu de disfuncţionalităţi diverse,
dar a căror interdependenţă ilustrează explicit gradul de
globalizare financiară şi economică în societatea umană din
prezent”
Transversînd frontierele naţionale ale SUA criza a afectat
economiile dezvoltate, însă în condițiile globalizării, ea s-a
răspândit la sară mondială, având impact şi asupra pieţelor
emergente.
Dacă analizăm consecinţele crizei prin prisma
creşterii economice ale ţărilor lumii, atunci
pentru anul 2008 constatăm următoarele:

economia Statelor Unite ale Americii a

înregistrat o creştere reală a economiei de doar
1,1%;
statele membre ale Uniunii Europene au avut o
rată de creştere de doar 0,9%, iar pentru anul
2009 se preconiza o diminuare cu 4,1%;
Economia Japoniei a scăzut cu 0,7%;
China afectată şi de calamităţile naturale a
suportat pierderi de la 10,6% în primul trimestru
al anului la 6,8% în ultimul trimestru, creşterea
economică fiind cu 4 puncte procentuale mai
mică decât în anul 2007, adică de 9%;
Ucraina a înregistrat pierderi de 5,8 puncte
procentuale din creşterea economică comparativ
cu anul 2007 etc.
 POLITICILE DE STABILIZARE MACROECONOMICĂ ÎŞI AU ORIGINEA ÎN
MODALITĂŢILE FUNDAMENTAL DIFERITE DE A PERCEPE CAUZELE
FLUCTUAŢIILOR CICLICE. ELE SE POT GRUPA ÎN DOUĂ MARI CATEGORII:
INFLUENŢAREA CERERII AGREGATE (DEMAND – SIDE - ECONOMICS);
INFLUENŢAREA OFERTEI AGREGATE (SUPPLY - SIDE- ECONOMICS).

POLITICI DE INFLUENŢARE A CERERII AGREGATE (ANTICICLICE) –

PORNESC DE LA TEORIA LUI KEYNES, DUPĂ CARE PRINCIPALA CAUZĂ A
FLUCTUAŢIILOR AGREGATE ALE ACTIVITĂŢII ECONOMICE REZIDĂ ÎN
MODIFICĂRILE NEDORITE ALE CERERII AGREGATE ÎN RAPORT CU
POSIBILITĂŢILE ŞI EVOLUŢIA EFECTIVĂ A OFERTEI AGREGATE.

POLITICA CHELTUIELILOR PUBLICE – UTILIZAREA ACHIZIŢIILOR

GUVERNAMENTALE, INVESTIŢII ÎN ÎNTREPRINDERILE PUBLICE, ETC.:
- ÎN FAZA DE RECESIUNE PRESUPUNE CREŞTEREA CHELTUIELILOR
PUBLICE ÎN SCOPUL DE A MENŢINE SAU DE A STIMULA CEREREA
AGREGATĂ => CREŞTEREA PRODUCŢIEI => ÎNCEPUTUL UNEI RELANSĂRI
ECONOMICE;
POLITICA FISCALĂ – UTILIZAREA SISTEMULUI DE TAXE ŞI IMPOZITE:
- ÎN FAZA DE RECESIUNE STATUL POATE REDUCE FISCALITATEA PENTRU
STIMULAREA CONSUMULUI ŞI INVESTIŢIILOR;
- ÎN FAZA DE EXPANSIUNE STATUL MAJOREAZĂ FISCALITATEA ÎN SCOPUL
FRÂNĂRII CERERII AGREGATE ŞI ASTFEL, STOPAREA DINAMICII
INFLAŢIEI;
 Politica monetară şi de credit – instrumente principale: rata dobânzii, creditul,
masa monetară:
- în faza de expansiune (îndeosebi, punctul de contracţie) când rata inflaţiei atinge
niveluri foarte înalte, se aplică o politică restrictivă: creşterea ratei dobânzii,
restricţionarea creditelor, controlul masei monetare => reducerea cererii de
bunuri de consum şi a investiţiilor => stabilizare a preţurilor => creşterea
şomajului;
- în faza de recesiune: rata dobânzii scade => creşte volumul creditelor şi a masei
monetare => creşte cererea de bunuri de consum şi de investiţii => creşte
producţia => creşte gradul de ocupare.

POLITICI DE INFLUENŢARE A OFERTEI AGREGATE (ANTICRIZĂ) – cuprind

măsurile de stimulare a producţiei.
 Politici care vizează realizarea de reforme structurale – extinderea şi protejarea
concurenţei, a preţurilor libere, eliminarea centrelor de putere economică
(monopoluri, oligopoluri);
 Politici privind manevrarea unor pârghii economice – permite creşterea în
perspectivă a profiturilor producătorilor, stimulându-i să-şi menţină sau să
sporească oferta de bunuri şi servicii.
Va multumesc
pentru
atentie!